28 martie 2024
SportFestivalul Minifotbalului Românesc. Luptă strânsă

Festivalul Minifotbalului Românesc. Luptă strânsă

În această seară au loc meciurile din „sferturi”, care vor decide numele echipelor ce se vor bate sâmbătă pentru medalii la ediția 2017 a Campionatului Național

Startul turneului final al Campionatului Național de Minifotbal, organizat de Federația de profil în parteneriat cu Consiliul Județean Bacău și cu Primăria Municipiului Bacăul, a adus și primul forfait: cel al craiovenilor de la Phoenix. De neprezentarea oltenilor a beneficiat și campioana Bacăului, Golden Boys, care, după ce a trecut cu 2-0 de Ajax Dulcissimo Galați, a câștigat la masa verde jocul cu Phoenix Craiova. Cu dreptul a debutat și cealaltă reprezentantă a gazdelor, Coriolan Bacău. După un meci palpitant, fără goluri, Întuneric și compania au luat 2 din cele 3 puncte grație succesului repurtat în urma loviturilor de departajare, cu scorul de 3-2 în fața celor de la MAV Sports Timișoara. Interesant este că timișorenii au cedat la penalty-uri si al doilea meci, cel jucat ieri, împotriva echipei Dia Guard Divino Zalău. De penalty-uri a avut nevoie și campioana en-titre FC Hermannstadt Sibiu pentru a câștiga prima sa partidă de la turneul final din Bacău. Toate aceste rezultate evidențiază lupta strânsă care se dă pentru accederea în sferturile de finală ce ar urma să se desfășoare în această seară pe terenul mobil amplasat în spatele Casei de Cultură și pe cel de la baza sportivă TNT. Sâmbătă, în schimb, toată atenția se îndreaptă exclusiv spre terenul din spatele Casei de Cultură, pe care vor avea loc semifinalele și finalele. Festivalul Minifotbalului Românesc de la Bacău se va încheia cu un concert al trupei Direcția 5.

Rezultate înregistrate



Grupa A: Sanorom Bolotești- Divertis Târgoviște 2-3, Sporting Brad- FC Hermannstad Sibiu 0-0, 3-2 după penalty-uri, Sanorom Bolotești- FC Hermannstadt Sibiu 2-4, Beer Hunters Alba Iulia- Sporting Brad Deva 1-0.

Grupa B: Golden Boys Bacău- Ajax Dulcissimo Galați 2-0, Juventus Sibiu- Phoenix Craiova 3-0, neprezentare, Golden Boys- Phoenix 3-0, neprezentare, Ajax Dulcissimo Galați- Nedav Arad 2-0.

Grupa C: Coriolan Bacău- MAV Sports Timișoara 0-0, 3-2 la penalty-uri, AC Luciano Arad- Dia Guard Divino Zalău 0-3, Dia Guard Divino Zalău- MAV Sports Timișoara 2-2, 5-3 după penalty-uriAry& Roby Buftea- AC Luciano Arad 2-0.

Grupa D: Lin&Ema Alba Iulia- Extratereștrii Bistrița 1-3, Old Boys București- AEK Oradea 1-2, MFC Corvinul Hunedoara- Lin&Ema Alba Iulia 3-0, Old Boys București- Extratereștrii Bistrița 6-1.

Programul zilei de vineri, 14 iulie

Ora 9.00: Lin&Ema Alba Iulia- Old Boys București (teren 1- parcarea din spatele Sălii Sporturilor) și AEK Oradea- MFC Corvinul (teren 2- baza sportivă TNT). Ora 10.00: Phoenix Craiova- Nedav Arad (teren 2) și Juventus Sibiu- Golden Boys Bacău (teren 1). Ora 11.00: Coriolan Bacău- Ary& Roby Buftea (teren 1) și MAV Sports Timișoara- AC Luciano Arad (teren 2). Ora 12.00: Sporting Brad Deva- Sanorom Bolotești (teren 1) și Beer Hunters Alba Iulia – Divertis Târgoviște (teren 2). Ora 14.00: Extratereștrii Bistrița- MFC Corvinul (teren 1) și AEK Oradea- Lin&Ema Alba Iulia (teren 2). Ora 15.00: Nedav Arad- Juventus Sibiu (teren 1) și Ajax Dulcissimo Galați- Phoenix Craiova (teren 2). Ora 16.00: Coriolan Bacău- AC Luciano Arad (teren 1) și Dia Guard Divino Zalău – Ary&Roby Buftea (teren 2). Ora 17.00: Divertis Târgoviște- Sporting Brad Deva (teren 2) și FC Hermannstadt Sibiu – Beer Hunters Alba Iulia (teren 1).
Orele 19.00 și 20.00, terenul 1: primele două sferturi de finală. Orele 21.00 și 22.00, terenul 2: celelalte două sferturi de finală.

Programul zilei de sâmbătă, 15 iulie

Ora 11.00, teren 1: prima semifinală. Ora 12.00, teren 1: cea de-a doua semifinală. Ora 17.30: finala mică. Ora 18.30: finala mare.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri