La finalul săptămânii trecute, Sala „Orizont” a găzduit prima ediție a competiției fotbalistice „Atletico Indoor Cup” rezervată copiilor. Organizat de Asociația Sportivă Atletico Junior Bacău în parteneriat cu Asociația Județeană de Fotbal, turneul de sală a inclus două categorii de vârstă: 2008 și 2009.
La 2008, unde s-au prezentat șapte echipe, laureată a fost FC Bacău, în timp ce la 2009, unde competitoarele au fost în număr de opt, titlul a luat drumul Oneștiului, fiind câștigat de Sportul. La ambele categorii de vârstă, organizatorii au decernat și premii individuale.
„Competiția a fost una reușită, ceea ce ne motivează să ridicăm ștacheta la vară, atunci când intenționăm să punem pe picioare și un turneu în aer liber. Sperăm ca Atletico Indoor Cup sa devină o competiție de tradiție”, a declarat reprezentantul Atletico Junior Bacău, Gabriel Vârlan, care a ținut să aducă mulțumiri speciale directorului CSȘ Bacău, Marius Căpușă pentru sprijinul acordat.
Categoria de vârstă 2008. Semifinale: CSȘ Târgu-Neamț- Sportul Onești 1-1, 1-2 după executarea loviturilor de departajare și FC Bacău- Sporting Bacău 4-0. Finala mică: CSȘ Tg. Neamț- Sporting Bacău 4-0. Finala mare: FC Bacău- Sportul Onești 3-2. Golgheter: Mihnea Pavel (CSȘ Tg. Neamț) -9 goluri.
Cel mai bun portar: Mihai Platon (FC Bacău). Cel mai tehnic jucător: Marius Moroșanu (FC Bacău).
Categoria de vârstă 2009. Semifinale: Didi Iași- FC Bacău 4-4, 1-0 dupa executarea loviturilor de departajare și Sportul Onești- Locomotiv 1950 București 5-0.
Finala mică: FC Bacău- Locomotiv 1950 București 4-0. Finala mare: Sportul Onești- Didi Iași 5-1. Golgheter: Matei Vieriu (Didi Iași)- 8 goluri. Cel mai bun portar: Sergiu Cintău (Sportul Onești). Cel mai tehnic jucator: Luca Contea (Sportul Onești).
Constantin Toma și Valentin Vieru, primarii din Dărmănești și Moinești (în stânga și dreapta), în delegația din Olanda
Reprezentanții Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Est, primarii din Moinești și Dărmănești, dar și reprezentanți ai Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” au efectuat o vizită de studiu în Olanda, pentru a vedea modelele de bună practică în domeniul economiei circulare din proiectul „RETRACE – Economie circulară și design sistemic”. Economia circulară denumește o economie industrială creată cu scopul de a fi restauratoare și în care ciclul materialelor este de două feluri: ciclul biologic, unde procesele acționează astfel încât componentele reintră în biosferă fără efecte negative; al doilea este cel tehnic, unde componentele sunt folosite foarte eficient și nu intră în biosferă.
Vizitatorii s-au interesat de modul de aplicare a bunelor practici pe care Olanda le promovează la nivel internațional, între acestea inițiativele majore prin care această țară își propune să devină un hub global pentru transferul de cunoștințe și know-how în economia circulară. „Circular Valley” este primul hub pentru dezvoltarea afacerilor pe modelul economiei circulare din lume și reprezintă elementul cheie al strategiei olandeze de a deveni „hot spot circular”.
„Amsterdam smart city” este un parteneriat unic între companii, autorități, mediul academic și comunitate, care are ca obiectiv dezvoltarea durabilă și bunăstarea comunității. De asemenea, „Schiphol Airport” implementează un program „2030 – zero deșeuri”, iar „Blue City 010” este un incubator de afaceri inovator, care incubează startup-uri în domeniul economiei durabile, pe principiile designului sistemic.
Scopul vizitei a fost de a identifica modele cu potențial de transfer în Regiunea Nord-Est, cu atât mai mult cu cât primăriile Moinești și Dărmănești și-au exprimat interesul de a iniția un proiect în acest domeniu, prin care vor fi explorate noi posibilități și metode de a dezvolta durabil teritoriul, spre bunăstarea comunității locale.
Acest proiect prezintă o metodologie inovatoare privind tranziția către economia circulară prin abordarea design-ului sistemic, un concept care presupune colaborarea dintre actorii publici, cei privați și mediul academic în vederea generării de noi lanțuri valorice și modele de afaceri bazate pe valorificarea integrală a resurselor și produselor secundare. Totodată, acest proiect va permite analizarea situației actuale, tendințele și modelele din domeniu, precum și soluțiile cele mai potrivite pentru a adopta la nivel regional cel mai eficace set de acțiuni pentru îmbunătățirea managementului deșeurilor, în contextul tranziției către o economie circulară. ADR Nord-Est implementează proiectul de cooperare interregională „RETRACE – O abordare sistemică pentru regiuni aflate în tranziția către o economie circulară” aprilie 2016.
La volanul maşinii, înmatriculată în judeţul Vaslui, se afla un bărbat de 42 de ani şi, potrivit pompierilor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bacău, autoturismul era în mişcare, pe serpentinele care duc la Mănăstirea Măgura Ocnei, în momentul în care a izbucnit incendiul.
La locul evenimentul s-au deplasat imediat un echipaj de la Detaşamentul Oneşti şi un altul de la Serviciul Voluntar al localităţii Tg. Ocna, care au stins focul, dar maşina tot a fost făcută scrum.
Pompierii militari cred că incendiul s-a iscat din cauza unor scurgeri de combustibil.
Aleșii s-au întâlnit, luni, într-o ședință cu o ordine de zi foarte lungă, cum nu a mai avut de multă vreme Consiliul Județean. Interesul comun față de proiectele de dezvoltare sau, poate, binecuvântarea dată de pr. Ioan Bârgăoanu, protopop de Onești, la începtul întâlnirii, i-a făcut pe aleși să abordeze un ton mai constructiv decât altădată.
În cea mai mare parte s-a discutat despre investiții, despre surse de finanțare sau parteneriate care permit accesarea unor programe.
Începând de la raportul de activitate al președintelui CJ Bacău pe 2016, care are peste 300 de pagini și prezintă obiectivele finalizate în 2016 și cele propuse pentru 2017, până la rubrica „Diverse”, s-a vorbit despre reabilitare, modernizare, reparații capitale. „Prin toate aceste proiecte mai facem un pas spre îmbunătățirea calității vieții și dezvoltarea județului, a declarat Sorin Brașoveanu, președintele CJ.
Și pe ordinea de zi a acestei ședințe sunt foarte multe obiective care țin de infrastructura rutieră, de sănătate și servicii socilale. E cel mai frumos mărțișor pe care putem să-l oferim cetățenilor județului Bacău.”
Consens pentru podul peste Trotuș
Între inițiativele aprobate de aleși, mai importante sunt cele care vizează reabilitarea clădirilor din „Spitalul vechi”, care găzduiesc secțile ORL, Oncologie, HIV, Infecțioase Adulți și Psihiatrie, susținerea unui proiect destinat copiilor cu autism, efectuarea de reparații capitale la Centrul de Educație Incluzivă nr. 1, reabilitarea Centrului de Recuperare Neuropsihiatrică Dărmănești și armonizarea cu noul Cod Fiscal a mai multor documentații privind modernizarea drumurilor județene: DJ 119, DJ 252 C, DJ 123, DJ 117. „Sunt decizii pe care trebuie să le luăm azi pentru că aceste proiecte urmează să fie trimise spre finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL)”, a declarat președintele CJ.
În afara ordinii de zi, s-a discutat tot despre investiții: Floarea Ivanof a solicitat sprijin pentru salvarea DJ 116 C, care leagă orașul Tg. Ocna de Mânăstirea Măgura, iar Cezar Olteanu a insistat ca toți aleșii, adică și cei din PSD-ALDE, să semneze memoriul prin care se cere preluarea de către Ministerul Transportului a podului peste Trotuș. „Trebuie să reluăm demersul, altfel nu numai județul va fi rupt în două, ci și Moldova”, a avertizat el. Sorin Brașoveanu i-a asigurat de sprijin și a precizat că documentul ar trebui să fie trimis la București înainte ca Ministrul Transporturilor să vină în Bacău, vizita acestuia fiind programată în a doua jumătate a lunii martie.
Consiliul Județean este, de luni, în formulă completă, mai exact a crescut de la 33 la 36 de consilieri. Cei trei social-democrați care au plecat în Parlamentul României – Theodora Șotcan, Ionel Floroiu și Claudiu Ilișanu – au fost înlocuiți de Gh. Bejan, Roxana Hîrțescu și Vasile Cautiș.
Pisicile Roşii au debutat cu dreptul în 2017. În primul meci, disputat terenul “Ştiinta”, Pisicile Roșii s-au impus cu 9-0, în faţa celor de la FC Oneşti, echipă care evoluează în Liga 2. Partida s-a disputat pe durata a trei reprize, a câte 30 de minute, pe un teren destul de greu, dar numai bun pentru pregătirea fizică.
După primele 30 de minute scorul a fost 5-0. Pentru pisici au marcat: Anca Bărbulişteanu, Andreea Bujor (2) şi Diana Rotaru (2)
În partea secundă au intrat în teren opt jucătoare noi aflate la primul meci sub culorile pisicilor, printre care şi Roxana Mateuţă, o surpriză plăcută pentru fotbalul băcăuan. Deşi nu şi-a trecut numele pe lista marcatorilor, Roxana a lăsat impresia că poate aduce un plus echipei. Singurul gol al părţii secunde a fost reuşit de Amalia Aldea.
În repriza a III-a, scorul a fost 3 la 0. Pentru pisici au punctat: Diana Rotaru (2) şi Bianca Herghelegiu, jucătoare transferată în acaestă iarnă de la FC Oneşti.
“Un joc de pregătire binevenit după lunga perioadă de pauză. Echipa se maturizează de la un an la altul și încep să se observe pașii făcuți pe drumul fotbalului feminin ce duce spre noi orizonturi. Fetele au demonstrat că pot mai mult şi sunt sigur că vor avea un parcurs bun în retur ”, Cătălin Cojocaru – manger Pisicile Roșii.
Au veoluat: Iulia Jitaru, Gabi Tătaru, Iasmina Gabriela, Larisa Botezatu, Irina Andrieș, Alina Ardeleanu, Anca Bărbulișteanu, Ana Marin, Alexandra Tănasă, Andreea Bujor, Veronica Pitirici, Diana Rotaru, Maria Panțîru, Corina Chelmuș, Monalisa Palade, Amalia Aldea, Diana Burcă, Adina Cernat, Andra Cernat, Roxana Mateuță, Bianca Herghelegiu, Diana Pașcu și Andreea Hâncu.
Partida a fost arbitrată de brigada formată din Alina Trefaș (central) asistată de Marina Călin și Silviu Barleanu.
Un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău desfăşurând acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice în zona de competenţă, a depistat un camion care transporta 38,71 m.c.material lemnos, fără documente întocmite în conformitate cu prevederile legale.
În cauză a fost aplicată o amenda contravenţională în cuantum de 3000 de lei conform Legii nr. 171/ 2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, iar materialul lemnos în valoare de 4600 lei, a fost ridicat în vederea confiscării şi predat în custodia ocolului silvic din zonă.
În ziua de 27.02 a.c. în jurul orei 10.30, subofiţerul din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău care se afla în serviciul de pază şi supraveghere acces la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău a observat pe o masă din holul central, unde nu se afla nimeni prezent, un portofel.
Jandarmul care a remarcat acest aspect, în prezenţa unui martor, a procedat la verificarea conţinutului acestuia în vederea identificării proprietarului, fiind găsită suma de aproximativ 900 în lei, trei carduri bancare, un permis auto şi o carte de identitate, aparţinând lui D. Anton domiciliat într-o comună din judeţul Bacău.
Ulterior, subofiţerul a identificat prin intermediul funcţionarilor persoana în cauză, care tocmai efectuase operaţiuni financiare la unul din ghişeele instituţiei respective.
Bărbatul, care încă nu remarcase lipsa portofelului a mulţumit jandarmului pentru vigilenţa sa şi pentru modul cum a acţionat.
Temperaturile aerului vor urca până la 18 grade Celsius mai ales în zonele sudice și sud-estice în următoarele două săptămâni, iar precipitațiile vor fi mai prezente în regiunile montane atât pe 1 martie, cât și după 6 martie, reiese din prognoza Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), valabilă pentru perioada 27 februarie – 12 martie 2017, publicată luni.
În Moldova, în prima săptămână de prognoză, precum și la începutul celei de-a doua, vremea va fi mai caldă decât în mod normal la această dată, cu o medie a valorilor termice maxime cuprinsă între 12 și 17 grade, respectiv minime între 3 și 5 grade.
Ulterior, până la sfârșitul intervalului de prognoză, temperaturile vor scădea și se vor apropia de cele specifice perioadei, adică în jurul a 9 grade Celsius maximele și două grade Celsius minimele.
Temporar, va ploua în zilele de 1 și 2 martie și după data de 6 martie.
La munte, regimul termic va fi caracterizat de valori mai ridicate decât în mod normal la această dată, în special în 27 și 28 februarie, dar și în jurul datei de 5 martie, zile în care media valorilor termice maxime va fi de 6 — 8 grade, iar a celor minime de 0 — 1 grad. Mai rece va fi, însă, în data de 2 martie și după 7 martie, când media maximelor va fi de două grade, iar a minimelor între—5 și—4 grade Celsius.
Temporar, vor fi precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare, pe arii mai extinse în jurul datei de 1 martie, când se pot înregistra și cantități mai importante de apă, dar și după data de 6 martie.
Instruirea continuă în cadrul Batalionului 954 Artilerie Antiaeriană al Bazei 95 Aeriană. Imagini surprinse la antrenamentul în vederea executării exerciţiului tactic cu trageri de luptă.
Scena muzicală băcăuană a înregistrat o nouă premieră, fiind pusă în scenă opera „Tosca” din creația compozitorului italian Giacomo Puccini (1858-1924). Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău a fost gazda acestui eveniment, în colaborare cu Corul „Armonia” al Colegiului Național de Artă „George Apostu”, dirijat de prof. drd. Ionuț Vîlcu.
Concertul s-a bucurat de două reprezentații: pe scena Ateneului băcăuan, în seara zilei de 24 februarie, și pe scena Centrului Cultural „Lira” de la Moinești, în seara zilei de 26 februarie. Dirijorul invitat pentru acest eveniment a fost Juan Cantarell (Spania) care, în colaborare cu societatea de impresariat artistic Vienna Opera Company, a pus în scenă opera. Din distribuție au făcut parte Catarina Coresi Lal (Floria Tosca), Theodore Coresi (Sciarrone/Carceriere), Andrij Shkurhan (Scarpia) și Plamen Kumpikov (Sagrestano/Carceriere). Evenimentul s-a bucurat de un mare succes, sălile de concert fiind pline.
„A fost o experiență inedită pentru elevii colegiului nostru, o provocare la care ei au răspuns cu profesionalism și maximă seriozitate” a declarat profesorul Ionuț Vîlcu. Corul „Armonia” nu este la prima întâlnire cu acest gen muzical, anul trecut formația corală colaborând pentru punerea în scenă a unei alte opere pucciniene, „Madama Butterfly” și a basmului muzical „One born from a tear” aparținând compozitorului ieșean Dan Spînu, o lucrare pe un libret inspirat din basmul românesc „Făt-Frumos din lacrimă”.
1 de 7
În prezent, corul „Armonia” se pregătește intens pentru participarea la etapa interjudețeană a Olimpiadei Naționale Corale, ce se va desfășura în ziua de 31 martie 2017, la Botoșani.
La data de 26 februarie a.c., în jurul orei 04.00, polițiștii din cadrul Compartimentului de Ordine Publică au depistat un tânăr de 25 ani, din comuna Tamaşi, în timp ce conducea un autovehicul pe raza comunei Luizi Călugăra.
Din verificări s-a stabilit că tânărul aflat la volanul autoturismului în cauză, avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat, fapt pentru care s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.
Totodată, în autoturism a fost identificat utilizatorul autoturismului, un tânăr de 19 ani, care, deşi cunoştea situaţia dreptului de a conduce al tânărului de 25 ani, i-a încredinţat acestuia autoturismul pentru a-l conduce pe drumurile publice.
În cauză polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încredinţare a unui vehicul către o persoană căreia dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice i-a fost suspendat.
La data de 24 februarie a.c., în jurul orei 22.00, polițiști din cadrul Secţiei 1 Poliţie Bacău, au depistat un bărbat de 31 ani, din Constanţa, care transporta cu o autoutilitară cu semiremorcă, un număr de 22 bovine, fără a deţine documente legale de provenienţă şi documente sanitar veterinare.
Poliţiştii au dispus confiscarea bovinelor şi sancţionarea societăţii comerciale transportatoare cu suma de 20.000 lei.
Constatarea a fost efectuată cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice și a medicilor veterinari din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bacău care au procedat, de asemenea, la sancţionarea contravenţională a societăţii transportatoare cu amendă în valoare de 3000 lei pentru lipsa documentelor sanitar veterinare.
La data de 26 februarie a.c., în jurul orei 08.30, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizaţi despre producerea unui eveniment cu victimă, în Bacău.
Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat că un bărbat de 41 ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe strada Vadul Bistriţei, ajungând la intersecţia în sens giratoriu cu strada Bulevardul Unirii, nu a acordat prioritate de trecere unui biciclist de 62 ani, din Bacău, intrând în coliziune cu acesta.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a biciclistului, căruia i s-au acordat îngrijiri medicale de specialitate, fără a rămâne internat.
Ambii conducători de vehicule au fost testaţi cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat și le-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Militarii de operaţii speciale sunt luptători policalificaţi
Aniversarea Zilei Forţelor pentru operaţii speciale este legată de înfiinţarea primei unităţi acţionale de operaţii speciale, la 1 martie 2003, dată la care a fost constituit Batalionul 1 forţe speciale, redenumit ulterior Batalionul 1 operaţii speciale „Vulturii”. O scurtă trecere prin istorie ne arată că în anul 2005 a fost constituit Centrul de instruire pentru operaţii speciale „General Grigore Baştan”, prin transformarea Şcolii de Aplicaţie a Forţelor pentru Operaţii Speciale „General Grigore Baştan”.
În anul 2006, la nivelul Statului Major al Forţelor Navale a fost constituit Grupul naval de Forţe pentru operaţii speciale, iar începând cu 1 iunie 2014, Grupul naval de Forţe pentru operaţii speciale s-a transformat în Secţia scafandri pentru operaţii speciale. În anul 2008, la nivelul Statului Major al Forţelor Aeriene a fost constituit Detaşamentul de căutare-salvare prin luptă.
Anul 2008 a marcat un nou reper major în procesul dezvoltării operaţiilor speciale, prin înfiinţarea Componentei de operaţii speciale, structură de conducere la nivel strategic, destinată să exercite conducerea operaţională asupra structurilor Forţelor pentru operaţii speciale, aparţinând celor trei categorii de forţe ale armatei.
Începând cu 1 august 2009, structura de Forţe pentru operaţii speciale a fost extinsă prin înfiinţarea Regimentului 1 operaţii speciale, unitatea având în compunere Batalionul 1 operaţii speciale „Vulturii”, Batalionul 60 paraşutişti „Băneasa-Otopeni” şi Batalionul 498 paraşutişti „Smaranda Brăescu”. La 25 octombrie 2011, s-a înfiinţat Brigada 6 operaţii speciale „Mihai Viteazul”, prin transformarea Regimentului 1 operaţii speciale.
Tot la acea dată, a fost înfiinţat Batalionul 640 sprijin logistic „Horea, Cloşca şi Crişan”, iar Batalionul 1 operaţii speciale „Vulturii” a fost redenumit, Batalionul 610 operaţii speciale „Vulturii”, Batalionul 60 paraşutişti „Băneasa-Otopeni” a fost transformat în Batalionul 620 operaţii speciale „Băneasa-Otopeni”, respectiv Batalionul 498 paraşutişti „Smaranda Brăescu”, a fost redenumit Batalionul 630 paraşutişti „Smaranda Brăescu”.
„Forţele pentru operaţii speciale reprezintă o structură nouă şi modernă a Armatei României, cu personal policalificat, cu o bogată experienţă în teatrele de operaţii, având o contribuţie semnificativă în efortul general al Armatei României din teatrele de operaţii externe. Militarii de operaţii speciale sunt luptători policalificaţi, specializaţi pe domeniile operaţii, informaţii, comunicaţii, geniu-distrugeri, sanitari (combat medic). Majoritatea luptătorilor sunt calificaţi în paraşutism, scafandrerie, alpinism”, declară slt. Ioana Farcaş Gherghina, ofiţer de relaţii publice la Batalionul 630 paraşutişti „Smaranda Brăescu”
De-a lungul existenţei Batalionului 630 paraşutişti „Smaranda Brăescu”, un număr însemnat de ofiţeri, subofiţeri şi gradaţi profesionişti ai unităţii, au executat misiuni sub egida ONU, NATO, OSCE, activând în cadrul unor comandamente multinaţionale dislocate în teatre de operaţii sau în cadrul contingentelor militare româneşti. Începând cu anul 2012, militarii Batalionului 630 paraşutişti „Smaranda Brăescu” au executat misiuni specifice Forţelor pentru operaţii speciale, în teatrul de operaţii Afganistan, obţinând recunoaşterea internaţională a aliaţilor din alte armate participante în zonele de conflict.
Peste 150 de abateri de la respectarea regimului legal de viteză au fost constatate de polițiștii rutieri în perioada 24-26 februarie a.c., în cadrul unei acțiuni desfășurată în județul Bacău. Acțiunea a avut ca scop creșterea gradului de siguranță rutieră, prin depistarea participanților la traficul rutier care nu respectă regulile de circulație pe drumurile publice.
În perioada 24-26 februarie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier au acționat pe principalele artere rutiere ale județului Bacău, pentru combaterea cauzelor generatoare de evenimente rutiere, în special regimul legal de viteză.
Polițiștii rutieri au urmărit conșientizarea conducătorilor auto cu privire la pericolele la care se expun prin nerespectarea regimului legal de viteză și necesitatea adoptării unui comportament preventiv de către toți participanții la traficul rutier.
În cele trei zile ale acțiunii, polițiștii din teren au constatat 155 de abateri de la regimul legal de viteză, aplicând sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 64.950 lei. De asemenea au fost reținute 18 permise de conducere și s-au constatat două infracțiuni.
Polițiștii atrag atenţia asupra respectării regimului legal de viteză întrucât viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România.
Depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice!
Viteza determină creşterea distanţei de frânare necesară opririi autovehiculului în siguranţă!
Viteza determină agravarea consecinţelor accidentelor rutiere indiferent de cauză!
Polițiștii recomandă conducătorilor auto începători să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului în condiţii de drum alunecos, pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere nedorite. De asemenea, le reamintim că, dacă au mai puţin de un an de practică, viteza maximă admisă în afara localităţilor este cu 20 km/h mai mică.
Duminică, 26 februarie a.c., la ora 12:54, Garda de Intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești a fost solicitată să intervină în municipiul Onești, strada George Bacovia, pentru lichidarea unui incendiu produs într-un apartament aflat în proprietatea unui bărbat, în vârstă de 68 de ani.
La fața locului s-au deplasat 14 pompieri salvatori cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, o autospecială de lucru și salvare de la înălțimi și o ambulanță SMURD.
La sosirea la locul evenimentului pompierii militari au constatat faptul că incendiul se manifesta, cu puternice degajări de fum, într-o locuință situată la etajul III al unui imobil de tipul P+4. Pompierii au salvat proprietarul, care se afla în interiorul apartamentului. Acesta a suferit o intoxicație cu fum și a fost transportat de către echipajul SMURD la Compartimentul Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Onești.
Pentru a preveni alte intoxicații cu fum și pentru a nu periclita viața altor cetățeni salvatorii au luat măsura evacuării a patru persoane de la etajele III și IV ale imobilului.
Incendiul a fost lichidat la ora 14:13.
În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă folosirea focului deschis în spații închise au ars elemente de mobilier și un televizor și s-au degradat pereții locuinței și alte bunuri materiale.
Când Sorin Brașoveanu a fost ales și validat în funcția de președinte al Consiliului Județean (CJ) Bacău, instituția pe care o conducea a rămas fără șef.
Timp de jumătate de an, Direcția Generală de Asistență Generală și Protecția Copilului (DGASPC) a fost condusă de un interimar, în persoana Rodicăi Știucă, director economic.
De la 1 martie, director general va fi Daniela Țîțaru, director adjunct pe componenta adulți a DGASPC. Ea s-a înscris la concursul organizat, în februarie, pentru ocuparea postului și l-a câștigat.
”Îmi propun să fac tot ce se poate mai bine și mai mult pentru cei care au nevoie de serviciile DGASPC Bacău” a declarat Daniela Țîțaru.
Ea va fi validată în funcție azi, în ședința CJ Bacău.
Două orașe din județul Bacău, Moinești și Dărmănești, au ambiția să intre în lumea bună, modernă, a celor care aplică noul concept de „economie circulară”. Primarii Valentin Vieru și Constantin Toma au bătut recent drum lung, împreună cu reprezentanții Agenției pentru Dezvoltare Nord-Est și ai Universității Tehnice din Iași, până în Olanda să vadă cu ochii lor modele de bună practică în acest domeniu.
Dar ce ar fi economia circulară? Conceptul – spun chiar specialiștii din Comisia Europeană – a apărut ca reacție la aspirația de creștere durabilă în contextul presiunii tot mai mari pe care o exercită producția și consumul asupra resurselor și a mediului planetei. La prepararea alimentelor, la construirea infrastructurii și a clădirilor, la fabricarea bunurilor de consum sau la furnizarea de energie se folosesc materiale valoroase.
După ce acestea se consumă sau nu mai sunt necesare sunt eliminate sub formă de deșeuri. Dar, prin creșterea populației și a bogăției, cererea de resurse limitate este mai mare ca oricând și duce la degradarea mediului. Iar metalele și mineralele, combustibilii fosili, furajele și alimentele, precum și apa curată și terenurile fertile s-au scumpit.
An de an, în UE se utilizează aproape 15 tone de materiale pe persoană, fiecare cetățean al UE generând, în medie, peste 4,5 tone de deșeuri pe an, dintre care aproape o jumătate se aruncă la gropile de gunoi. Odată cu tranziția la o economie circulară, însă, accentul se mută pe refolosirea, repararea, recondiționarea și reciclarea materialelor și a produselor existente.
Parcă am mai auzit, totuși, așa ceva, acum peste 27 de ani, când se vorbea de cei 3R – reciclare, refolosire, recondiționare. Nimic nou sub soare? Măcar determinarea de a aplica și la noi noul concept de economie circulară cum se cuvine tot ar fi ceva nou. Și benefic! Să luăm exemplul celor din Moinești și Dărmănești.
Ion Neculcea face o demonstrație de ignifugare la lemn (Foto: Petru Done)
De la Nero încoace, împăratul bănuit că ar fi comandat incendierea Romei antice, despre grozăviile pe care numai focul le poate face nu s-a vorbit poate mai mult pe la noi decât după cele întâmplate în clubul de tristă amintire Colectiv sau de alte evenimente oarecum similar precum, cel mai recent la celebrul club Bamboo. „Oamenii zilei” au fost, săptămâni la rând pompierii și salvatorii de la Smurd, dar la rampă sunt văzuți acum și cei care vin cu soluții pentru combaterea pericolelor de incendiu. Unul dintre producătorii de acest fel se află în comuna Filipești, lângă Bacău, Grupul de firme Romchim Protect.
Pe dezvoltatorul afacerilor din acest grup, Ion Neculcea, l-am reîntâlnit la cea de a patra ediție a manifestării promoționale Expo Ambient Design, un târg dedicate tocmai soluțiilor novatoare aplicate în domeniul construcțiilor. Întrebarea care îi stă pe buze dezvoltatorului sună exact așa: „Este casa ta sigură la foc?”. Nu poți băga mâna în foc pentru un răspuns pozitiv, dar Ion Neculcea are soluțiile problemei și propriu și la figurativ.
„Toată lumea trebuie să înțeleagă că focul distruge vieți – spune managerul afacerilor Romchim Protect. Pentru soluții în acest domeniu, noi am pornit în 1998 fabricația unor produse specifice ignifugării materialelor. Am început cu un singur produs, Ignilem ON 2000, premiat apoi cu medalia de aur la Salonul de inovații, cercetare și noi tehnologii Eureka, de la Bruxelles. Era singurul produs cu aplicare și la exterior (de regulă soluțiile ignifuge se aplică doar la interior), dar se poate aplica și la interior, evident. Cred că și în prezent suntem singurii producători din România pentru acest produs pentru protecție la exterior. La noi în țară ajung mai multe produse importate, dar greu accesibile ca preț”.
Cifre care te cutremură, soluții care te liniștesc
Media incendiilor în România – spun cei de la Romchim Protect – este de 4.540 pe an. Zilnic sunt distruse total de foc două case, iar un om cade victima incendiilor produse. Nu mai puăin de 60% dintre incendii se produc în poduri sau în mansarde, iar la fiecare 20 de minute, în intervalul irar 18,00 – 22,00 are loc un incendiu. Cifre care te cutremură.
„Plecând de la aceste cifre îngrijorătoare – spune Ion Neculcea -, Romchim Protect, prin programele sale de cercetare, a reușit să inventeze un sistem ignifug universal, care acoperă o gamă largă de materiale ce pot fi protejate în fața focului: de la diferite specii de lemn și produse pe bază de lemn, cum ar fi OSB, PAL etc., până la structuri și confecții metalice, structuri și construcții de beton și nu în ultimul rând a textilelor, amintind aici ignifugarea țesăturilor și a echipamentelor militare prin procedee extrem de simple”.
Am putea reproduce o listă întreagă cu astfel de soluții fabricate de de Romchim Protect: Antiflam O.N. 99, Oana Textil, SPI-T 120L, dar și lazura ignifugă. Ion Neculcea ne face, însă, o demonstrație pe loc: trece prin flacăra chibritului două baghete de lemn – una tratată cu o soluție de ignifugare, alta nu. Evident, de prima nu s-a atins focul. Puse, însă, alături, prima baghetă o protejează de foc și pe cea din urmă.
Chimie din pasiune, brevete pe merit
„Eu fac chimie din pasiune, nu sunt chimist – spune Ion Neculcea. Sunt, însă, autorul a două brevete de invenție și coautor la încă șase. Avem un brevet de invenție obținut și în Australia, tot pe un produse de protecție la foc. Am adus în România două medalii, una de argint și una de aur, de la Salonul mondial de profil, iar trei medalii de aur le-am obținut în țară, pentru diferite produse. Anul trecut am mai obținut o medalie de aur, pentru fertilizatorul agricol ASFAC BCO-4”. Cele opt brevete de invenții despre care am amintit sunt aplicate.
Soluțiile pentru paza contra incendiilor se gasesc doar la masa negocierilor (Foto: Petru Done)
La Romchim Protect se face, însă, și activitate de cercetare. „Investim în cercetare și avem o echipă bună de cercetători, din țară și din străinătate – spune managerul Grupului de firme. Ne axăm în special pe produsele ignifuge și pe cele utilizate în agricultură, dar nu numai. Termenul important pentru noi este protecția (la foc, la îngheț, la umiditate, la bolile din agricultură). De unde și numele firmei noastre, Romchim Protect. Și acționăm și pentru protecția persoanelor și a companiilor, prin firma Azia Security”. Grupul are, în Filipești, o fabrică nouă cu linii tehnologice și laboratoare dotate cu aparatură de ultimă generație. Acolo, aflăm, pentru viitorul apropiat se lucrează acum la un produs nou, pentru agricultură (deja prezentat la recentul simpozion „Soluții științifice invatoare” – ediția a patra, ținut în Bacău): îngrășăminte hidrosolubile inteligente.
„Obligația noastră este să informam publicul larg despre necesitatea utilizării produselor ignifuge. Noi plătim cu vieți pierdute în flăcări sau cu propriile case mistuite în incendii devastatoare, iar asigurătorii plătesc pentru ignoranță, pentru că nu impun înainte de a încheia o asigurare pentru incendiu reguli de ignifugare certificate. Produsele noastre ignifuge sunt soluții de ultimă generație, de înaltă calitate, dar la costuri atât de mici încât oricine își poate permite să le cumpere”. Ion Neculcea, managerul grupului de firme Romchim Protect
Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău organizează, pentru al cincilea an consecutiv, cursuri de pregătire gratuite pentru Bacalaureatul 2017. Acestea sunt destinate eleviilor din clasele a a XII-a, care parcurg, cu sprijinul unor profesori de prestigiu din instituția de învățământ superior, programa şi subiectele de examen pentru disciplinele Matematică și Limba şi literatura română.
Sâmbătă, 25 februarie au început practic aceste cursuri. De la ora 9, amfiteatrul BI 30, din cadrul Facutății de Științe era arhiplin, elevi din toate colegiile băcăuane, dar și din liceele din afara orașului fiind prezenți la această întâlnire. Același lucru s-a întâmplat și duminică, 26 februarie, când au început cursurile pentru Limba și literatura Română, în amfiteatrul C2 al Facultății de Litere.
”Îmi place că acești elevi sunt interactivi și vioi. Bineînțeles că rezolvăm și probleme din programa școlară, dar încercăm să le oferim și o perspectivă mai largă. Le explicăm și ce înseamnă viața de student, ce condiții sunt în universitate, ce specializări și programe de studii pot urma. Sunt foarte receptivi, mai ales când discutăm probleme de principiu. Sunt elevi de diferite nivele, folosim diferite metode și tehnici de lucru, ne adaptăm. Vin și copii din afara orașului, ceea ce ne bucură.”
conf.univ.dr. Marcelina Mocanu, șef Departament de Matematică, Informatică și Științe ale educației, din cadrul universității
Ședințele de pregătire durează patru ore. Pentru disciplina Matematică, cursurile se vor desfăşura în fiecare sâmbătă, până pe 24 iunie, între orele 09-13, corp B, în sala BI 30 (excepție sărbătorile legale 15.04, 29.04 și 03.06), iar pentru disciplina Limba şi literatura română, aceste întâlniri între elevii de clasa a XII-a și cadrele didactice din universitate sunt organizate în fiecare duminică, până pe 25 iunie, între orele 09-13, corp C, în amfiteatrul C2 (excepție sărbătorile legale 16.04, 30.04 și 04.06).
”Din experiența anilor trecuți, elevii sunt interesați să urmeze aceste cursuri de pregătire, dar apreciază și modul în care profesorii universitari abordează programa de bacalaureat. De asemenea, ei beneficiază de experiența cadrelor noastre și, totodată, se adaptează trecerii de la mediul preuniversitar, la cel universitar”, ne-a declarat și conf.univ. dr. Cristina Cîrtiță Buzoianu, prorector pentru etica și imaginea universității.
La Matematică, aceste cursuri sunt susținute de profesorii universitari Marcelina Mocanu, Costică Lupu, Iulian Furdu, Manuela Gîrțu, Roxana Ardeleanu, Otilia Lungu, Carmen Popescu, Cerasela Crișan, Valer Nimineț și Mihai Talmaciu. La Limba și literatura română, elevii sunt pregătiți de profesorii universitari Vasile Spiridon, Ioan Dănilă, Adrian Jicu, Petronela Savin, Nicoleta Popa, Luminița Drugă, Mihaela Hriban și Violeta Popa.
Examenul de Bacalaureat începe efectiv pe 6 iunie, cu probele orale, iar cele scrise se vor susține din 26 iunie. Până atunci, între 13 și 17 martie, elevii claselor a XII-a vor susține în școală și o simulare obligatorie a probelor scrise.