După ani şi ani

2

V-aţi făcut, vreodată, socoteala cheltuielilor pe care le-aţi avut cu şcoala copiilor, în general? Nu discut despre orele de meditaţie (astea sunt exclusiv alegerea părinţilor. Sau nu.), ci mai curând despre banii pe care ia-ţi tot dat, de-a lungul anilor, pentru dotarea, înfrumuseţarea etc. etc. a claselor de curs. Vă spun eu. Mulţi. Mult prea mulţi, în condiţiile în care, se ştie, învăţământul este gratuit. Ştiu, vor fi unii care-mi vor spune că măcar nu trebuie să achite părinţii anul de şcolarizare, cum e la „privat”, de exemplu.

Bun, atunci am să pun la scocoteală măcar manualele (care, pe vremea copilăriei mele, erau gratuite) ce se schimbă mai des ca lenjeria intimă, başca se mai şi introduc altele noi (noi, de-a binelea – vezi manualul de…sport, bunăoară). Doar, în spate, este o industrie întreagă, controlată, mereu, tot de politic. Hm. Acum, mă amuză când îmi amintesc ce „investiţii” de zeci – sute de milioane de lei vechi făceam (mai mult forţat, decât de bunăvoie), noi, părinţii, în clasele I-IV, de exemplu. Şi asta doar pentru un an, maximum doi ani de studiu, pentru că dascălii mai cu pile la direcţiunea şcolii, jap!, puneau laba pe clasa proaspăt renovată din banii mămicilor prostuţe. Nu mai zic că, la finalizarea ciclului primar, clasa rămânea…„neckermann”. Şi de câte…cadouri scumpe le făceau educatoarei.

Bine, aici, e şi prostia părinţilor (sau cum s-o numesc?), mai bine zis a celor din comitetul de părinţi, care dădeau ochii peste cap când o cadoriseau pe dăscăliţă (de parcă ar fi fost zâna zânelor ce le făcea odraslele mici einsteini de provincie). Când, de fapt, nu făcea decât să cumpere, neoficial, bunăvoinţa dascălului, în vederea promovării piticului, evident, la un nivel cât mai aproape de 10.

PUBLICITATE

Pentru că, să fim serioşi, în multe dintre cazuri, nu acelea erau notele reale, pe care şi le-au meritat elevii privilegiaţi (asta nu înseamnă că toţi copiii erau proşti, ferească Dumnezeu!). În fine, vreau doar să notez că, abia acum (după ani şi ani), li s-a atras atenţia directorilor de şcoală să nu se mai renoveze clasele din banii părinţilor (fondul clasei). Ceea ce nu e rău (dacă s-ar şi ţine cont de recomandare). Însă, speranţa mea e să se ridice, mai întâi, nivelul educaţional, în condiţiile în care, s-a văzut, la definitivare, mulţi dascăli au luat note ruşinoase, după ce, la inspecţii, au luat numai note de 9 şi 10. Tam – tam!

loading...

Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

2 COMENTARII

  1. Foarte bine punctat.Acum e alt gen de santaj….scoala dupa scoala.Ti se sugereaza ca-i foarte bine sa-ti dai copilul la programul scoala dupa scoala,unde se cotizeaza ( 13-15 lei de copil ptr. invatator/e si cam tot atat ptr masa).Problema MARE e ca de fapt copii nu invata mai nimic la acest program,invatatorul facandu-le toate testele…..nu are timp sa stea dupa fiecare.El vrea multi copii la program ca sa incaseze bani….nu neaparat ca sa-i invete pe copii.Ganditi-va ca sunt clase cu 30 de copii in clasa….daca-si ia cel putin 20 de copii la program ,iata cum isi rotunjeste veniturile cu cel putin 5200 lei/lunar.Nefiscalizati,evident. Dar am convingerea ca se cotizeaza si la director,altfel…….nu se poate.

  2. Cata dreptate aveti!Legal ar trebui ca niste banuti incasati din programul Scoala dupa scoala sa mearga, la… SCOALA!Apa, energie electrica, femeia de serviciu! In unele scoli banii merg la director!!!Ba unii directori(mai ales dintre educatoare, carora n-ar fi trebuit sa li se permita decat in cazuri extreme sa fie directori de scoli gimnaziale, dar asta e alta poveste) mai si sugereaza ca ar dori cadouri! Dar vina nu e a celui care cere, e a celui ca da!

LĂSAȚI UN MESAJ