Acasă Blog Pagina 2816

Dani Martin, vicecampion european!

O nouă reușită de excepție pentru înotătorul băcăuan Daniel Martin. Sportivul legitimat la SCM Bacău s-a încununat sâmbătă vicecampion continental de juniori în proba de 200 metri spate la Campionatul European de la Netanya (Israel).

În finala probei, înotătorul pregătit de Iulian Matei a stabilit un nou record național, parcurgând cei 200 de metri cu timpul de 1:58.72. Aurul a fost adjudecat de înotătorul rus Kliment Kolesnikov, care a stabilit timpul de 1:57.73, in timp ce pe ultima treapta a podiumului a urcat un alt reprezentant al Rusiei, Nikita Tretyakov.

În prima finală la care a participat la Europenele din Israel, cea de 100 metri spate, Dani Martin s-a clasat al optulea.

Mii de somații emise de Primăria Dărmăneștiului

    În cadrul ședinței Consiliului Local al orașului Dărmănești, ce a avut loc cu câteva zile în urmă, primarul acestei localități Constantin Toma a făcut cunoscută o situație fără precedent.

    “Analizând activitatea Primăriei orașului Dărmănești, Curtea de Conturi a constatat că între anii 2012 – 2014 Unitatea Teritorial Administrativă nu a intreprins nici o acțiune de executare silită. Astfel, prin prescrierea sumelor, în anul 2016 s-au pierdut 54 de miliarde de lei vechi!”, a declarat primarul Dărmăneștiului, Constantin Toma menționând și faptul că încă 114 miliarde de lei vechi nu au fost încasați.

    În această situație, în orașul de la confluența Uzului cu Trotușul au fost emise un mare număr de somații, atât către persoanele fizice cât și pentru persoanele juridice. Constantin Toma (foto), edilul – șef al Dărmăneștiului, a argumentat această acțiune menționând:

    ”De la 1 ianuarie 2017 și până în ziua de 23 iunie a acestui an au fost emise 75 de somații, pentru recuperarea sumei de 10 miliarde de lei vechi, de la persoanele fizice datoare și am reușit astfel ca să încasăm 4 miliarde de lei vechi. Pentru persoanele juridice s-au emis 3037 somații, pentru a recupera circa 54 de miliarde de lei vechi.

    Doar 2,5 miliarde au putut fi recuperate până în prezent din această sumă! Nu este ‘un moft’ al meu pentru că vrem ca să facem aceste executări silite, pentru care ‘am umplut ‘ orașul de somații! Toate firmele au primit înștiințările de plată ce sunt prevăzute în Codul Fiscal și după aceste somații pot primi și popriri! Această măsură a fost și pentru cei dinaintea noastră, ce nu au făcut nimic, o obligație!” .

    Menționând faptul că “suntem neacoperiți cu salariile celor 96 de angajați ai Primăriei orașului Dărmănești, după creșterea cu 20 la sută a salariilor de la 1 februarie”, edilul – șef Constantin Toma a făcut cunoscut faptul că în această localitate “sunt circa 500 de firme iar la trei dintre acestea s-au pus sechestre, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată în Dărmănești! Aceste firme au avut datorii în sumă de peste 60 000 lei”.

    Ba, între mitologie și realitatea absurdă

      Din mitologia egipteană aflăm că zeul Khnum, o divinitate cu trup de om și cap de berbec, este cel care ar fi creat omul. Zeul îi modela pe oameni pe roata sa de olar, apoi le dădea viață. Pe lângă trup, zeul Khnum le-a oferit oamenilor energie vitală (ka) și suflet, precum și personalitate (ba)…

      Zilele trecute, pe o arșiță de poveste, călătoream în autoturism, când, deodată, privirile mi-au fost acaparate de un fel de obelisc uriaș pe care stătea scris BA. Armonizate, arșița și mitologia m-au făcut să cred că rătăcesc prin mitologicul Egiptul antic. Am coborât din autoturism și, imediat, am fost trezit la realitate. ,,Obeliscul” nu era nimic altceva decât o ruină care încerca să spună că aici este granița dintre județele Neamț și Bacău. Ruina este jalnică în toată splendoarea sa, dacă privești, comparativ, pe cealaltă parte a șoselei, către reperul/indicatorul geografic estetic/elegant/civilizat al județului Neamț. Și, ca să fim în absurdul cel mai cuceritor, înainte de a fi semnalizat atât de original județul Bacău (BA, în versiunea edililor), suntem înștiințați, cu vreo douăzeci de metri mai înainte, că debutează orașul Buhuși, apoi județul Bacău… Firește, pentru că tot suntem într-un fel de Absurdistan mioritic, există o casă care, dacă privim granița marcată de edilii nemțeni și cea sugerată de șugubeții edili băcăuani, nu poți ști pe teritoriul cărui județ se află aceasta.

      Dacă edilii băcăuani sunt curioși să afle unde ființează aceste anomalii ale nepăsării, le sugerăm să circule pe șoseaua dintre comuna Români (NT) și orașul Buhuși (BA). Rețineți, vă rog, data la care citiți aceste însemnări. Nu m-ar mira ca peste un an să constatăm că BA a devenit cel mult B sau A. Ar fi, probabil, mai ușor de schimbat manualele de geografie, la capitolul ,,Județe”, decât să semnalizezi civilizat o entitate administrativ-teritorială importantă.

      Pagina 1

        La bănci nu e ca la piață

        Pentru că, profesional, mă ocup de zeci de ani de evoluția problemelor economice din județul Bacău sau din România, am devenit pentru unii sursa „de încredere” pentru informații privind modul de a economisi, de a solicita un credit bancar sau chiar de investi. Mă tem ca dracul de tămâie de astfel de sfaturi, într-un mediu economico-financiar (și nu numai!) atât de instabil, cum s-a dovedit a fi în ultimii 27 de ani cel de la noi, dar și în lume. Am un amic vizavi de care chiar mă bucur că nu sunt croitor pentru a-i lucra niscaiva nădragi, pentru că e atât de cusurgiu încât sigur m-aș lăsa de meserie. Doamne feri să-i dau vreun sfat financiar! Pentru că noi, românii, spunem adesea „totul e până la bani!”?

        Aproape jumătate dintre români – spune un specialist al mișcării banilor – , mai exact 44% dintre ei, se bazează pe impresiile altora atunci când se interesează de câte un produs financiar. E ca la piață: dacă lumea spune că produsul cutare e bun, îl cumpăr și eu, dacă nu, mai bine aștept. Dar un produs oarecare costă câteva zeci de lei sau chiar doar câteva sute de lei, pe când un produs financiar presupune mii de lei, dacă nu și mai mult. În anii ’90 am văzut câteva cazuri celebre de bănci de la noi care au lăsat cu buza friptă mii și mii de oameni, pentru a nu mai vorbi de fondurile de investiții gen Caritas.

        Astăzi multă lume consideră piața de capital una dintre cele mai bune soluții pentru a înmulți banii. Just, sunt jucător pe această piață, dar nici aici nu m-aș încumeta cu sfaturi pentru alții. Vorba amicului meu cârcotaș: la Bursă se poate câștiga mai ceva ca la bancă, dar dacă cineva câștigă înseamnă că altcineva pierde.
        Ei, ce replică să-i dau eu?

        Odobeşti: O maşină s-a făcut scrum

          Autoturismul a ars în totalitate/Foto: ISU Bacău

          Sâmbătă după-amiază, pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău au intervenit în localitatea Odobești pentru a stinge un incendiu izbucnit la un autoturism.

          Când au ajuns acolo, maşina era cuprinsă de flăcări şi s-a trecut imediat la localizarea focului, existând pericolul de extindere la vecinătăți. „În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă utilizarea focului deschis în spații închise, a ars autoturismul în totalitate”, a declarat cpt. Andrei Grecu, ofiţer de relaţii publice la ISU Bacău.

          Pompierii din Oneşti au avut şi ei de stins un incendiu de vegetaţie uscată, iscat pe un teren din comuna Ştefan cel Mare.

          Avancronica muzicală: Non solo tango

          Tango, foxtrot, prelucrări folclorice, muzică celebră din filme, povești de dragoste transpuse în muzică, glume muzicale. Impreună ne distrăm, dansăm, visăm, iubim, ne mărturisește pianista Ioana Maria Lupașcu în avanpremiera recitalului din această seară de 3 iulie. La Filarmonica „Mihail Jora” se deschide stagiunea estivală camerală, moment festiv și prin prezența Gaudeamus Quartet care sărbătorește 30 de ani de activitate artistică. Componența cvartetului s-a schimbat de-a lungul celor trei decenii de activitate concertistică, avându-i în prezent membri pe: Lucia Neagoe – vioara I, Raluca Irimia – vioara II, Leona Varvarichi – viola și Ștefan Neagoe – violoncel, soliști concertiști ai Filarmonicii Brașov.

          Foarte activ pe scenele din țară și străinătate, Gaudeamus Quartet se numără printre puținele formații care au reușit să interpreteze în trei ediții Integrala Cvartetelor de coarde de Beethoven (Iași, Brașov și Genova).

          În 1995 Cvartetul a primit Premiul Special al Juriului la Concursul Internațional de Cvartet de Coarde ,Mozart – Salzburg, Austria și Premiul al II-lea la Concursul Internațional de Muzică de Cameră, Vincenzo Bellini – Caltanisseta, Italia și în 2000, Marele Premiu – Rovere d’Oro la Concursul Internațional de Muzică de Cameră – San Bartolomeo al Mare, Italia.

          Cursuri de master, înregistrări, turnee de succes cu peste 200 de lucrări din creația universală pe care le au în repertoriu, ne dau imaginea reușitelor acestui ansamblu.
          Non solo tango, aranjamente realizate de compozitorul Ioan Dobrinescu, cu Gaudeamus Quartet și Ioana Maria Lupașcu. Pianista a studiat cinci ani în Italia cu Lazar Berman, maestru care vedea în ea o solistă cu imense posibilități artistice și de virtuozitate. Ioana se întoarce în țară și cântă cu majoritatea orchestrelor, sub bagheta unor dirijori consacrați. De zece ani este solistă a Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești, abordează concerte mai puțin cunoscute, interpretează în primă audiție lucrări ce i-au fost dedicate și realizează spectacole pentru copii la Opera Comică, sau în compania actriței Daniela Nane, cu contratenorul Cezar Ouatu, ori cu dansatorul Lucas Molina.

          Ioana Lupașcu colaborează cu reviste de cultură și este autoarea romanului autobiografic Prințul baghetei.

          Ca întotdeauna, prezența Gaudeamus Quartet și a Ioanei Maria Lupașcu, entuziasmează publicul și reprezintă un prilej de delectare artistică.

          OZANA KALMUSKI ZAREA

          Slujbă pentru Ștefan cel Mare, la Buhusi

            Duminică, 2 iulie 2017, începând cu ora 11:00, la monumentul Dreptcredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, situat în fața Sălii Sporturilor din Buhuși, s-a oficiat o slujbă religioasă închinată Sf. Voievod Ștefan cel Mare.

            Slujba a fost oficiată de către IPS Arhiepiscop IOACHIM, care împreuna cu preoții prezenți la eveniment au săvârșit slujba Acatistului Sf. Ștefan cel Mare și parastasul pentru cei adormiți întru Domnul, eroi ai neamului.

            La eveniment au fost prezente autoritățile locale și județene dar și numeroși credincioși ce au dorit, prin aceasta, să-și arate recunoștința față de cel care a rămas în conștiința românilor ca mare ctitor de lăcașuri sfinte și vrednic apărător al neamului și credinței strămoșești într-un timp destul de greu încercat.

            In 1457 Stefan urca pe tronul Moldovei dupa ce il inlatura pe Petru Aron. Acesta din urma il ucisese pe tatal lui Stefan, Bogdan al II-lea. Ajutat de catre Vlad Tepes, domnul Tarii Romanesti, Stefan cel Mare il infrange pe Aron in luptele de la Doljesti si Orbic, fiind inscaunat, pe ‘‘campia Direptatii’’ ca domn mostenitor al tronului Moldovei.

            Hramul Bacăului

              Tradițional bâlci de Sfinții Petru și Pavel s-a ținut, anul acesta, lângă Stadion.

              Street Delivery

                O alternativa la Hramul Bacăului, Street Delivery și-a propus să „elibereze” Aleea Parcului de mașini și să o populeze cu oameni.

                Poezii pentru suflete de copii

                – Mădălina Rotaru și-a scos în lume copiii cu rime – i-a pus în volumul de poezii “În grădina de la moară” și i-a prezentat prietenilor

                Berăria “Valhalla” n-a fost niciodată mai animată de copii, aglomerația datorându-se lansării volumului de poezii “În grădina de la moară”, ce poartă semnătura Mădălinei Rotaru. Pentru ziarista, scriitoarea, mama, soția, fiica, sora, verișoara și visătoarea Mădălina Rotaru volumul de față este a doua apariție editorială după cărticica de debut intitulată “La un pahar de rouă”. Evenimentul programat sâmbătă pentru ora 16.30 a adunat mulți prieteni, deopotrivă copii și adulți. Cu toții au răspuns prezent la chemarea Mădălinei, “În grădina de la moară”.

                Pentru cei care încă nu o cunosc pe fata roșcată, sensibilă și cu pistrui, pot afla de aici că Mădă s-a născut pe 30 martie 1979, la Roman, acolo unde, deși nu a locuit niciodată, a copilărit alături de bunici. Din întâmplările petrecute în vacanțe în grădinile și curțile caselor bunicilor crede că vine și inspirația pentru desenele și poeziile de mai târziu. Așa cum aminteam, a debutat în anul 2011 cu volumul de poezii “La un pahar de rouă”, iar anul acesta, editura Casa de Pariuri Literare a descoperit-o, a provocat-o și a convins-o să continue aventura scriitoricească.

                Lansare în lacrimi

                După o primă repriză de autografe, după ce și-a strâns prietenii aproape și a fost luată la întrebări de buna prietenă Laura Huiban, “s-a rupt filmul”. Pe Mădălina au copleșit-o vorbele frumoase și trimiterile la copilărie, la oamenii care i-au marcat existența și care au făcut-o omul din ziua de astăzi. Le-a mulțumit tuturor și i-a asigurat pe cei care i-au fost aproape de toată recunoștința ei. Cu atâția oameni frumoși în jur, lacrimile nu puteau să fie decât de bucurie. Invitații care au dorit să-i adreseze întrebări, au avut posibilitatea să o facă prin intermediul bilețelelor. Acestea vor fi păstrate cu sfințenie într-un borcan al amintirilor, cu mesaj personificat, cadou oferit de Laura Huiban. Dialogul a curs firesc, ca între prieteni, iar curiozitățile publicului au avut legătură cu gâzele Mădălinei, cu grădina de la moară și cu alegerile autoarei în materie de scris.

                “Eu cred că volumul de față nu este o carte, ci poate fi mai curând o oglindă în care se vede și copilul și adultul.Volumul are 20 de titluri, iar primele 10 poezii pe care le-am parcurs eu sunt scrise cu imaginație și cu umor. Atunci când le citești regăsești bucuria de a fi pe care Mădălina o are. Cartea este o vacanță de vară, o dulceață de zmeură și este un fel de a redeveni copil. Privită din altă perspectivă, această carte este un loc de joacă în care copiii pot lăsa frâu liber imaginației”, declară Laura Huiban.

                Mădălina Rotaru le-a spus celor prezenți că “În grădina de la moară” chiar există și de fiecare dată se regăsește în curțile în care și-a trăit copilăria. Autoarea ne-a amintit, în funcție de vârstă, că fiecare dintre noi avem “o grădină de la moară”, un refugiu al sufletului, un loc în care ne trăim nemuririle.

                “Am ales poezia pentru copii, pentru că așa cum am mai spus, ea este pentru mine vindecare, terapie, iar destinația este … bucurie. Este foarte ciudat ceea ce mi se întâmplă când scriu aceste poezii pentru copii, deși le scriu atunci când am niște apăsări sufletești. După ce le termin de scris sunt epuizată, dar recitindu-le mă învăluie o bucurie extraordinară. De aceea și spun că poeziile sunt copiii mei cu rime”, declară Mădălina Rotaru.

                Pe lângă poezie, Mădă a cochetat și cu teatrul pentru copii. A scris câteva piese de teatru, iar una dintre ele a fost pusă în scenă, la Teatrul Municipal Bacovia. Dealtfel, actorii care-i apreciază talentul i-au fost alături, iar Vali Braniște a recitat una din poezii. Întrebată dacă va scrie și proză sau o carte cu și despre Elisa, fiica ei, Mădă a divulgat o parte din secret și ne-a spus numai nouă, că următoarea carte ce o are în plan se poate numi fie “Camera cu jucării” fie “Cartea Elisei”. Cine știe, poate că peste ani, Elisa va fi coautoare la această carte.

                Două persoane au ajuns cu maşina într-o râpă

                Salvatorii au scos victimele şi le-au transportat la spital/Foto: ISU Bacău

                S-a întâmplat în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 2.00, în apropierea lacului de acumulare Răcăciuni.

                Un bărbat de 54 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe digul lacului, la un moment dat, a căzut cu maşina într-o râpă şi urmează să se stabilească dacă accidentul s-a produs sau nu din cauza drumului.

                Alături de el se mai afla şi o femeie de 41 de ani. Aceştia au sunat la 112 ca să ceară ajutor şi l-au primit de la pompierii de la Detaşamentul Bacău.

                „Imediat ne-am deplasat la faţa locului cu patru echipaje și am constatat că cele două persoane nu erau încarcerate în autoturism. Am scos victimele din acea râpă, adâncă de aproximativ cinci metri, și le-am acordat primele îngrijiri medicale”, a declarat cpt. Andrei Grecu, ofiţer de relaţii publice la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bacău.

                Cei doi au suferit politraumatisme și au fost transportaţi de echipajele Smurd la Spitalul Județean de Urgență Bacău pentru investigaţii.

                Avarii mari în sistemul de electricitate și un nou cod galben de precipitații

                  Furtunile din noaptea de sâmbătă spre duminică, însoţite de descărcări electrice şi ploi puternice au produs numeroase avarii în sistemul de distribuţie al electricității, unul dintre cele mai lovite județe fiind Bacăul. Au fost afectate în special elemente de izolaţie şi conductoare electrice, precum şi elemente de suport şi susţinere ale acestora, cel mai frecvent în urma căderii de vegetaţie peste reţelele electrice.

                  Încă din cursul nopții și în continuare pe timpul zilei de duminică, echipele Delgaz Grid au intervenit și au restabilit alimentarea cu energie în unele din zonele afectate. Totuși, duminica, la ora 10, se mai semnalau avarii pe 15 linii aeriene de medie tensiune, iar 15 localități din județul Bacău erau încă nealimentate.

                  “Echipele companiei noastre şi ale contractorilor lucrează în continuare pentru remedierea avariilor din sistemul de distribuţie, precum şi a deranjamentelor individuale şi colective. Întrucât unele conductoare sunt rupte şi există riscul să ajungă pe suprafaţa solului, Delgaz Grid atrage atenţia asupra pericolului de electrocutare şi arsuri pe care le reprezintă conductoarele pentru persoanele aflate în vecinătatea acestora”, a precizat Sorin Munteanu, purtător de cuvânt al Companiei Delgaz Grid.

                  Meteorologii au emis un nou cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru județul Bacău, valabil de duminică seara și aproape întreaga zi de luni, 3 iulie, când se vor semnala precipitații între 25-50 l/mp.

                  Doi cai, salvați, astăzi, de pompieri

                    În această dimineață, un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Moinești a fost solicitat să intervină în comuna Berești Tazlău, sat Turluianu, pentru degajarea unei cabaline căzută într-o fântână (camin).

                    Pentru salvarea animalului militarii au intervenit în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Berești Tazlău.

                    Un echipaj de salvatori din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău a intervenit în comuna Parava, sat Rădoaia, pentru salvarea unei cabaline căzută într-un beci dezafectat.

                    Animalul a fost scos de pompierii militari băcăuani cu ajutorul furtunurilor și a cordițelor.

                    FOTO: ISU Bacău

                    Muzica militară a răsunat în Parcul Trandafirilor

                      An de an, pe 1 iulie, foișorul din Parcul Trandafirilor este scena unor întâmplări frumoase. La împlinirea a 186 de ani de la înființarea muzicii militare, băcăuanii care s-au adunat în Parcul Trandafirilor au asistat la concert inedit. Spectacolul a început cu o scurtă întârziere datorată unui scurtcircuit la panoul electric care alimentează foișorul cu energie electrică.

                      După conectarea la o altă sursă de energie, instrumentiștii Muzicii Militare a garnizoanei Bacău au interpretat melodii specifice.

                      Publicul a aplaudat pe ritmul marșurilor, alții au cântat “Ioane, Ioane…” alături de instrumentiștii din Muzica militară, iar un cuplu care se întorcea de la cumpărături a dansat pe ritmuri de vals.

                      Oamenii prezenți la eveniment au filmat, și-a făcut fotografii, au cântat și s-au bucurat de atmosfera creată în parc, manifestându-și dorința ca astfel de concerte să aibă loc mai des.

                      Înaintea lui şi se pune sau nu se pune virgulă? (IX)

                      Situaţiile expuse în continuare se încadrează în aceeaşi categorie de erori: absenţa celei de-a doua virgule, care ar închide o sintagmă explicativă. Noutatea este dată de complexitatea cazurilor.

                      1. „Notele înscrise greşit în catalog se anulează, barându-se cu o linie oblică şi se înlocuiesc cu note corespunzătoare, înscrise cu cerneală roşie, sub semnătura profesorului şi a directorului care aplică ştampila” („Norme pentru completarea şi folosirea catalogului la clasă” – 2016). Se evidenţiază două grupuri de cuvinte menite a servi drept explicaţii: unul care precizează tehnica de corectare a unei note înscrise greşit – „barându-se cu o linie oblică”– şi altul care adaugă obligaţiile administrative ale cadrului didactic implicat şi ale conducerii şcolii/liceului – „sub semnătura profesorului şi a directorului”. Prima observaţie este strâns legată de verbul „se anulează”, obligatoriu urmat de fixarea mecanismului prin care se realizează corectura („barându-se” este un complement circumstanţial instrumental), ceea ce face ca perechea de virgule să fie inutilă. Dacă însă a fost aşezată una dintre ele, devine necesară şi a doua, chiar dacă diluează mesajul. Absenţa virgulei de după cuvântul „directorului” produce efecte hazlii: se deduce că există doi şefi, dintre care numai unul are dreptul de a aplica ştampila unităţii de învăţământ.

                      2. „Motivele relegării /lui Ovidiu, la Tomis, în anul 8 d.H./, enigmatice şi astăzi, sunt – cum spune poetul – ‘carmen et error’ (poezia, în primul rând opera sa Arta iubirii şi o ‘greşeală’, o ‘naivitate’ sau o ‘imprudenţă’, cum pretinde Ovidiu”) (Publius Ovidius Naso, „Arta iubirii”, Bucureşti, Editura „Minerva”, colecţia „Biblioteca pentru toţi”, 1977, p. XXXV; tabel cronologic de Grigore Tănăsescu). Traducerea celor doi termeni dintre ghilimele, pusă în paranteză, este „poezia” (pentru „carmen”) şi „greşeală” (pentru „error”). Fiecare dintre aceştia este urmat de o explicaţie: „în primul rând opera sa Arta iubirii” şi, respectiv, „cum pretinde Ovidiu”, dar celui dintâi grup îi lipseşte a doua virgulă, înaintea lui „şi”. O situaţie similară se află la pagina XXXVI: „Această ultimă lucrare este socotită de unii critici ca neautentică, dar, pe temeiul mărturiei lui Pliniu cel Bătrân, naturalistul, al structurii ei şi al datelor stilometrice înclinăm să admitem paternitatea ei ovidiană”. Probabil că distanţa relativ mare dintre începutul sintagmei („pe temeiul…”) şi închiderea ei („… stilometrice”) a făcut să i se piardă caracterul explicativ şi deci să înceteze obligaţia de a dubla virgula.

                      3.a. „Numai păhărelul destinat Bertei l-a înclinat spre alt punct cardinal şi nu l-a băut, ci a căzut cu capul în mâini, pe scândura mesei şi a rămas aşa multă vreme” (Dragoş Vitencu, „Viaţa pasionată a lui Ciprian Porumbescu”, Bucureşti, Editura Muzicală, 1974, p. 160);

                      3.b. „Cuta din colţul gurii episcopului creştea tot mai mare, pe măsura povestirii şi ameninţa să se prefacă în veritabil zâmbet, însă, la o comandă interioară, dispăru brusc” (p. 11). Conjuncţia „şi” leagă perechi de verbe la acelaşi mod şi timp („a căzut” – „a rămas”, în primul citat, şi „creştea” – „ameninţa”, în al doilea citat), în interiorul cărora vor fi ori câte două virgule (pentru adăugiri), ori nici una. Partea a doua a citatului demonstrează o anume virtuozitate în utilizarea de către autorul bucovinean a acestui semn de punctuaţie, încât restricţia din Îndreptarul ortografic (conjuncţia „însă” nu se izolează prin virgule) nu are valabilitate aici. Ioan Dănilă

                      Începe procesul fostului ofiţer de la IPJ Bacău acuzat de pornografie infantilă

                        Fostul ofiţer al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău a fost arestat, anul trecut, pentru pornografie infantilă, după ce procurorii DIICOT au descoperit că acesta şi-a deschis un videochat în locuinţa sa şi a organizat „spectacole pornografice” contra cost la care a participat şi o fată de 16 ani.

                        Tribunalul Bacău a constatat legalitatea administrării probelor şi a rechizitoriului în dosarul în care au fost trimişi în judecată D.R.S., cercetat pentru trafic de minori şi pornografie infantilă, C.C.I., acuzat de pornografie infantilă, evaziune fiscală şi efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, în scopul obţinerii de bani, bunuri ori alte foloase, şi P.V., cercetat pentru pornografie infantilă. Instanţa a dispus începerea judecăţii, dar decizia poate fi contestată.

                        „În perioada august- septembrie 2015, inculpatul C.C.I. a contribuit împreună cu inculpatul P.V. şi suspecta S.A.M. la organizarea unor spectacole pornografice la care au participat o minoră în vârstă de 16 ani şi inculpatul D.R.S. (arestat în cauză la data de 07.09.2016) obţinând foloase de pe urma acestor spectacole care au avut loc în locuinţa sa şi care au fost promovate în mediul online, prin intermediul mai multor site-uri de profil”, arată procurorii.

                        Aceştia susţin că, în cursul anului 2015, C.C.I., ofiţer activ la acea dată în cadrul IPJ Bacău a înfiinţat, în locuinţa sa din comuna Letea Veche, un studio de videochat. Potrivit anchetatorilor, C.C.I. i-a solicitat unei alte persoane să înfiinţeze o societate comercială pe numele său. „Astfel, inculpatul C.C.I. i-a pus la dispoziţie respectivei persoane sumele de bani necesare înfiinţării societăţii, sediul persoanei juridice fiind stabilit la locuinţa inculpatului. Pentru a putea desfăşura activităţi de videochat în cadrul societăţii, a fost stabilită ca activitate principală, activităţi ale portalurilor web. (…) Inculpatul C.C.I. l-a cunoscut în luna iulie 2015 pe inculpatul D.R.S. şi pe concubina minoră a acestuia.

                        Cu această ocazie, inculpatul D.R.S. a fost de acord să desfăşoare activităţi de videochat şi totodată să locuiască împreună cu concubina sa minoră în locuinţa în care fusese înfiinţat studioul. În aceeaşi perioadă, inculpatul C.C.I. a deschis cu ajutorul suspectei S.A.M. mai multe conturi pentru diferite persoane de sex feminin şi masculin, care au început să desfăşoare activităţi de videochat în camerele din imobilul său”, sunt acuzaţiile procurorilor.

                        Conform înţelegerii, persoanele care desfăşurau activităţi de videochat primeau 60% din veniturile realizate, iar diferenţa de 40% era împărţită între inculpaţii C.C.I. şi P.V., după acoperirea cheltuielilor necesare desfăşurării activităţii. Pentru că veniturile obţinute din videochat nu erau considerabile, C.C.I. i-a propus lui D.R.S. implicarea concubinei sale minore în activitatea de videochat.

                        Motivat de faptul că înregistrarea minorei pe un cont nu ar fi fost permisă de către site-urile pornografice, C.C.I., care avea acces la locul său de muncă la un fişet în care erau depozitate actele de identitate pierdute, i-a oferit lui D.R.S. mai multe astfel de acte de identitate ale unor persoane de sex feminin majore. Ulterior, pentru a nu figura ca persoana care a deschis contul pe care minora urma să desfăşoare activităţi de videochat, C.C.I. i-a permis lui D.R.S. să deschidă un cont pe numele său, cu mailul acestuia, iar ulterior au fost transmise respectivelor site-uri, fotografii cu minora în timp ce ţinea în mână un act de identitate al unei persoane majore, care au fost editate pentru a semăna cu aceasta.

                        „Inculpatul D.R.S. şi minora (însărcinată în acea perioadă) au desfăşurat spectacole pornografice în locuinţa inculpatului C.C.I., acesta din urmă şi inculpatul P.V. încasând procentul stabilit anterior din sumele de bani virate de site-urile care au promovat spectacolele pornografice şi care au fost vizionate contra cost de către diferiţi clienţi”, precizează procurorii.

                        Bacăul în sărbătoare pe caniculă

                          Atmosferă orașului este încinsă la propriu și la figurat în aceste zile de weekend. Început încă de joi, Hramul Bacaului a scos din casă mii de bacauani care au ținut să fie prezenți în zona cuprinsă între parcare de la Stadionul Municipal și terenurile de tenis din Baza Sportivă, acolo unde sunt amplasate scena, terasele și tiribombele.

                          Chiar dacă meteorologii au anunțat coduri severe de temperaturi înalte, acest lucru nu i-a oprit pe bacauani să meargă să sărbătorească. Dimpotrivă. Mai ales la orele serii, când soarele nu mai dogorește atât de puternic, numărul băcăuanilor prezenți la Hram a crescut. Aceștia au petrecut la un mic și o bere sau cu delicatese de mare (scoici, creveți, raci, etc – n.r.), au ascultat și chiar au încins hore pe muzică populară interpretată de diverși cantautori locali sau au ales să-și dea copiii în diferitele mașinării de distracții.

                          De cealaltă parte, în Parcul Cancicov a început Street Delivery, o acțiune foarte interesantă pusă la cale de tinerii care se ocupă de proiectul Bacău-Capitala Tineretului din România. În doar câteva cuvinte, pe Aleea Parcului există o scenă pe care se cântă rock (de foarte bună calitate-n.r.), apoi, chiar la intrarea în parc există o zonă cu hamace unde se poate sta la relaxare, o zonă de ateliere super interesante, o zonă de food, și foarete important, după lăsarea întunericului puteți savura proiecții de filme românești.

                          Cele două manifestări vor continua pe toată perioada weekendului și vor oferi băcăuanilor numeroase surprize plăcute ce nu trebuiesc ratate, surprize pe toate gusturile.

                          Hublou / Lăuntrica tinerețe

                          Greu e cu scrisul, vorbesc de cel profesionist, aparținând celor care au conștiința scrisului, și îi exclud aici pe semidocți și pe grafomani, evident, dar nici cu cititul nu e ușor. De aceea mulți s-au și lăsat de tot de ocupația asta și nu mai pun mâna pe nicio carte, pe nicio revistă. Că trebuie să depui efort, să le ții în mână, să dai paginile, etc.

                          Și, oricum, în zadar citești ceva dacă nu înțelegi sensul, sau dacă rupi din întregul unui text (care are o structură, o logica internă, argumente, etc.) doar niște frânturi, și nu vezi esențialul. Sunt cititori buni și cititori mai puțini buni, care deformează, denaturează sensurile, văzând, cu rea-credință, totul la modul simplist și maniheist, doar în negru și alb, și se grăbesc să judece, să condamne, asta plăcându-le cel mai mult. Că așa s-au născut uni, supărați. Or, lucrurile nu sunt chiar atât de simple, iar lumea e diversă și plină de culori, de nuanțe mai ales. Iar omului care gândește esențiale îi sunt nuanțele. Generalizările nu sunt bune, cum nu e bună nici gândirea încremenită în truisme, în prejudecăți. Lucrurile se schimbă, realitatea e polimorfă și policromă, și nu poți să te instalezi confortabil în niște prefabricate de „gândire”.

                          Da, eu vreau să văd lumea în culori, dar nu în roz, pentru că vreau să-mi păstrez spiritul critic, luciditatea. Și nu judec nimic în bloc, și nici definitiv.

                          Am văzut reacția violentă a unui cititor la tableta mea despre vârstă, care avea un titlu cu nuanță umoristică, se vedea cât de colo, și tare m-am mirat. În primul rând, eu recunoașteam, și nu cu mare plăcere, vai, că nu mai sunt tânără. Atunci, cum aș putea să am ceva împotriva celor în vârstă ? Eu semnalam doar niște derapaje, niște reacții lipsite de măsură, de toleranță, îngăduință. Și susțin, oricând, că valoarea nu ține de vârstă, care e doar un număr în această privință. Știm de la Cidul lui Corneille că valoarea nu așteaptă numărul anilor. Că poți fi tânăr și strălucit, excepțional. Așa cum sunt și o groază de indivizi cu mulți ani, dar fără să fi făcut ceva demn de laudă la viața lor. Iar când e vorba despre respect, el nu se cere, el se impune de la sine, se merită. Părul alb e de respectat dacă e un atribul al omului interior, al înțelepciunii, bunătății, generozității.

                          Și, mai spuneam că eu îi admir dintotdeauna pe doamnele și domnii în vârstă care au umor, autoironie, care e semnul unei inteligențe superioare. Am o mare slăbiciune pentru doi bărbați centenari, istoricul Neagu Djuvara și filosoful Mihai Șora, care și-au păstrat un fel de a fi tineresc, având reacții vii, luând atitudine publică la tot ce se întâmplă aici și acum. Îmi place teribil virilitatea lor spirituală. Și cred, citindu-l și citându-l acum pe Al. Paleologu (un alt domn, seducător și la senectute, de care mă îndrăgostisem cândva) că, adevărata bărbăție este să scrii „Logica rațiunii pure”. Iar dintre venerabilele doamne, le admir pe poeta Nora Iuga, regizoarea Sanda Manu, pe actrița Carmen Stănescu, și am avut o mare prețuire pentru regretata mare traducătoare Antoaneta Ralian, care spunea, printre altele: „Nu uitaţi un lucru, tineri frumoşi care dispreţuiţi bătrâneţea (nici ei nu-i plăcea, mai ales cea maliţioasă, bârfitoare, n.m.). Ea vine implacabil. Vine şi la voi. Primiţi-o, dacă puteţi, cu calm. Fiţi mai tari decât ea, rezistaţi-i, contracaraţi-o, cu o lăuntrică tinereţe fără bătrâneţe”. Frumos sfat, nu-i așa? Să știi să te bucuri, asta înseamnă să ai viață. Și am să închei cu un spiritual paradox formulat de Alphonse Allais, „cei care nu râd nu sunt oameni serioși”.

                          Amendă record de…46.000 de lei primită de un centru independent de prelucrare a laptelui

                          – unitatea a fost închisă, după ce a mai fost prinsă pe picior greşit de veterinari – patronul a scos de sub sechestru produsele sigilate de veterinari şi le-a introdus în circuitul comercial

                          Şi în această lună, inspectorii sanitari veterinari ai Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bacău au identificat abateri majore de la legislaţia sanitara veterinară privind siguranţa alimentelor. Astfel, în cadrul acțiunilor specifice de control sanitar veterinar, au fost depistate neconformităţi atât la unităţi de tip abatoare de bovine, transportatori de animale vii, cât şi la depozite alimentare, restaurante şi magazine alimentare.

                          De departe, însă, cel mai aspru sancţionat agent economic a fost un centru independent de prelucrare a laptelui, care, pentru deficienţele majore găsite a fost sancţionat cu amenda record de… de 46.000 lei.

                          Sancţiunea vine în contextul în care, se ştie, în sezonul cald, există cele mai mari riscuri de apariţie a toxiinfecţiilor alimentare. „Agentul economic a fost sancţionat contravenţional pentru nedemonstrarea trasabilităţii produselor alimentare şi scoaterea de sub sechestru sanitar veterinar fără acordul scris al autorităţii sanitare veterinare.

                          De asemenea, ca sancţiune complementară, s-a dispus – prin Ordonantă – interzicerea activităţii obiectivului”, a precizat dr. Florin Baltă, purtătorul de cuvânt al DSVSA Bacău. Restul sancţiunilor cu amenda au fost aplicate pentru situaţii de transport de animale neidentificate şi fără documente sanitare veterinare în scopul sacrificării, mizerie în spaţiile de depozitare şi de valorificare a produselor alimentare, precum şi la instalaţiile, utilajele şi ustensilelor de lucru folosite.

                          În schimb, au scăpat doar cu avertismente scrise proprietarul unei exploataţii non-profesională, pentru că nu şi-a actualizat fişa de aptitudini, dar şi o cantină şi o brutărie, pentru raionarea necorespunzătoare a produselor alimentare în agregatele frigorifice.

                          ULTIMELE ȘTIRI