Lumina Învierii
Lumina e un fenomen fizic specific credinței creștine. Nașterea Domnului se anunță magilor ca o lumină; Învierea e descrisă ca o lumină, iar Isus însuși spune despre El, în Ioan 8/12 că e Lumina Lumii. Tradiția de Paști de a lua lumină corespunde acestei însușiri sacre a lui Isus de a risipi întunericul care, metaforic, înseamnă lipsă de toleranță, de compasiune, de iubire, de empatie, de credință în atotputernicia Creatorului.
În mii de ani, de-a lungul epocilor, acest imbold de sorginte sacră a stat la originea inspirației conceperii și elaborării unor opere muzicale nemuritoare, cunoscute în zilele noastre ca muzică sacră. Sunt lucrări al căror mesaj profund, deseori răscolitor și cu adânci rezonanțe în suflet, reflectă cea mai sinceră devoțiune față de Ziditorul vieții noastre.
Concertul de la Filarmonică din Joia Mare este condus de violonistul Sergiu Spiridon, care a susținut concerte în cadrul Cursurilor Internaționale de Dirijat, în Bacău, Onești, Botoșani. El va dirija Orchestra de Cameră în Aria din Suita nr.3 de J.S. Bach, Adagio de T. Albinoni, Serenada de E. Elgar și Adagio de S. Barber. Programul se încheie cu Stabat Mater Dolorosa, lucrare compusă de G. B. Pergolesi în anul 1736, soliste: soprana Elena Tănase – absolventă a Colegiului Național de Artă Bacău și a Universității George Enescu Iași, stabilită în Luxemburg și mezzosoprana Georgeta Grigore – cu un palmares internațional impresionant.
Aseară la Filarmonică, maestrul Ovidiu Bălan a realizat Integrala Concertelor pentru pian și orchestră de P.I. Ceaikovski, cu pianiștii italieni: Stefania Argentieri, Alfonso Soldano, Michele Fazio.
Ozana Kalmuski Zarea
Exercițiu de alarmare la nivel național
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va desfășura săptămâna viitoare un amplu exercițiu, la nivel național, pentru testarea și verificarea unor echipamente din componența sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă – PROCIV 2017.
În perioada 18-21 aprilie a.c., în localități din țară va fi declanșat mecanismul de înștiințare a autorităților privind iminența producerii unor evenimente deosebite și vor fi acționate echipamentele dedicate de avertizare/alarmare a populației din zone posibil a fi afectate de dezastre, prin intermediul semnalelor acustice.
Simulările vor începe marți, 18 aprilie a.c., iar timp de patru zile vor fi verificate atât fluxurile de transmitere a mesajelor de înștiințare către autorități, cât și modul de funcționare a mijloacelor de alarmare a populației (sirene) existente la nivelul comunităților.
În perioada vizată, locuitorii Capitalei și cei din județele țării vor auzi semnalul de alarmare, compus din 5 sunete a câte 16 secunde fiecare, în intervalul orar 10.00-15.00. De asemenea, în funcție de caracteristicile tehnice, vor fi testate și echipamentele care permit transmiterea mesajelor de avertizare vocală către populație.
Recomandăm cetățenilor să rămână calmi și să urmărească informările inspectoratelor pentru situații de urgență. Mesajele tip voce vor fi particularizate cu sintagma “EXERCIȚIU”.
Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecție a populaţiei și bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor. Cele mai des întâlnite situații în care este alarmată populația, prin intermediul sirenelor electrice și electronice, au loc pe timpul inundațiilor, când este semnalată iminența producerii unor viituri care să pună în pericol viața persoanelor.
De asemenea, sistemul de înștiințare – alarmare este utilizat în cazul producerii unor accidente tehnologice în care sunt implicate substanțe periculoase, ruperii unor baraje hidrotehnice sau căderii obiectelor din atmosferă. Această metodă destinată protecției populației civile poate fi utilizată și pe timpul conflictelor armate.
Prin intermediul acestor mijloace de alarmare pot fi transmise semnale acustice cu diferite semnificații sau pot fi transmise mesaje vocale care vizează anumite măsuri pentru comunitate.
La nivelul județului Bacău, există 264 (177 – administrație publică și 87 – operatori economici) astfel de mijloace, care pot fi utilizate în cazul unor dezastre sau alte situații de protecție civilă, modul de acționare a acestora fiind realizat local sau centralizat, din dispecerate.
Responsabilitatea menținerii în stare de operativitate a sistemului de înștiințare-alarmare revine autorităților publice locale, iar reprezentanții inspectoratelor pentru situații de urgență derulează, periodic, acțiuni de verificare în teren. Pe parcursul anului trecut, personalul specializat a verificat 212 mijloace de alarmare a populației.
În anul 2016, Inspectoratele pentru Situații de Urgență ”Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău a organizat 52 de exerciții de alarmare la nivelul localităților, acțiuni derulate în colaborare cu comitetele județene și locale pentru situații de urgență, instituțiile publice cu atribuții în managementul situațiilor de urgență și operatorii economici sursă de risc.
Capacitatea comunității pentru a depăși urmările unor dezastre este consolidată prin pregătirea permanentă a autorităților responsabile cu managementul tipului de risc, în colaborare cu populația civilă, pentru atingerea dezideratului comun de îmbunătățire a capacității de reacție a unui stat în fața provocărilor.
Jandarmii de la Gruparea Mobilă Bacău au colegi noi
Începând cu data de 12 aprilie a.c., în slujba cetăţenilor vor acţiona, alături de colegii lor din Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, încă 4 subofiţeri.
Data de 12 aprilie a.c., o zi importantă pentru colectivul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău deoarece, începând cu această dată, încă 4 subofiţeri îşi vor desfăşura activitatea în unitatea noastră, fiind vorba despre cadre militare în rezervă care au fost rechemate în activitate, ca urmare a declarării ca «admis» la examenul de ocupare a posturilor vacante, organizat în condiţiile legii, prin rechemare în activitate.
Astfel, astăzi la sediul unităţii, într-un cadru festiv, specific acestui moment solemn a avut loc depunerea jurământului militar, care reprezintă actul de conştiinţă cu înalte semnificaţii patriotice şi civice, prin care o persoană dobândeşte pe deplin statutul de militar. Comandantul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău, domnul colonel Stan Ghiorghe le-a prezentat noilor colegi, activităţile şi rezultatele unităţii şi le-a transmis felicitări, urându-le mult succes în activitatea ce urmează să o desfăşoare.
În perioada următoare, subofiţerii vor urma un program de pregătire centralizat pe parcursul căruia se vor refamiliariza cu specificul activităţilor şi misiunilor ce revin unităţii în zona de competenţă, dar şi aspecte privind modul de comunicare în relaţia cu cetăţenii pe timpul misiunilor.
„Cel mai Frumos Ou de Paște” la ediția a X-a
Bijuterii, puișori și iepurași realizați în tehnica origami, icoane și felicitări au fost aduse în fața băcăuanilor, miercuri, în piațeta din fața Prefecturii, care a găzduit expoziția „Cel mai frumos ou de Paște” a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC).
Evenimentul, ajuns la ediția a X-a, are drept menire să promoveze talentul asistaților și să arunce o punte spre comunitate.
Adulți și copii din centrele și serviciile DGASPC și ale ONG-urilor din județ și-au prezentat obiectele confecționate în cadrul atelierelor de terapie. În deschidere, Dana Țîțaru, director general a DGASPC, i-a invitat pe băcăuani să și cumpere, nu doar să admire exponatele făcute „cu drag și cu multă muncă de rezidenți”.
Și trebuie să recunoaștem, vizitatorii au apreciat aceste minunății handmade: picturile pe sticlă și coșulețele cu puișori realizate la Pro-Familia, ouă cu surprize de la Filipești, plăcintele moldovenești ale bunicuțelor din Hârja, fluturi, găinușe și îngeri din ipsos expuși de Centrul „Condorul” și Asociația „Norocel”, obiectele decorative din piele aduse de Asociația „Incluziunea”, papioanele de catifea expuse de Club +60, prăjiturile de post ale CRRN Răcăciuni, arborii înfloriți ale Asociației „Lumina”, ghivecele pictate și casetele asistaților Asociației „Betania”, colierele, gentuțele și pernuțele expuse de FSC, precum și bijuteriile cu pietre semiprețioase ale SHF.
Între vizitatorii care au făcut „cumpărături”, miercuri, la târg s-au aflat Ioan Ghica, prefectul județului Bacău, și Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean. În mijlocul piațetei, puști de grădiniță și din clasele mici au pictat ouă în direct, uimindu-i pe privitori.
Leonard Pădureanu şi Liviu Goian rămân în arest
Curtea de Apel Bacău a respins, astăzi, contestaţiile formulate de administratorul public al municipiului Bacău, Leonard Pădureanu, și Liviu Goian, fostul preşedinte al Asociaţiei Sport Club Bacău, împotriva deciziei din 6 aprilie a Tribunalului Bacău prin care cei doi au fost arestaţi pentru 30 de zile.
Decizia este definitivă. Reamintim că Leonard Pădureanu este acuzat de „delapidare, folosirea cu rea-credinţă a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect şi deturnare de fonduri”.
Mai precis, spun procurorii, în calitate de preşedinte al SC SPORT CLUB BACĂU SA, în perioada 2011 -2014, acesta ar fi acordat diferite sume de bani, provenite din majorările capitalului social prin aport în numerar depus de UATC Bacău, reprezentând venituri ale jucătorilor, antrenorilor, staff-ului tehnic din convenţii civile/ contracte de muncă încheiate cu aceştia, respectiv contracte de prestări servicii, toate cheltuielile fiind făcute în interesul echipei de fotbal aparţinând altei persoane juridice – Asociaţiei Sport Club Bacău, aceasta din urmă fiind afiliată Federaţiei Române de Fotbal, cauzând un prejudiciu iniţial de 2.300.000 lei.
Procurorii mai spun că, în perioada decembrie 2013 – mai 2014, Pădureanu ar fi acordat împrumuturi din sumele primite ca aport în numerar de la bugetul local al U.A.T.M. Bacău, către Asociaţia Sport Club BACĂU, reprezentată de Liviu Goian (care avea şi calitatea de membru al C.A. al SC SPORT CLUB BACĂU SA ), fară dobândă şi fără garanţie, 4 contracte de împrumut, în sumă totală de 395.000 lei, din care au fost restituiţi doar 100.000 lei.
În ceea ce-l priveşte pe Liviu Goian, acesta este acuzat de înşelăciune, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, delapidare, complicitate la delapidare şi deturnare de fonduri. În calitate de preşedinte al Asociaţiei SPORT CLUB BACĂU, acesta ar fi dispus cu privire la fondurile acordate prin intermediul a două contracte de finanţare nerambursabilă din fonduri publice încheiate cu U.A.T.M. BACĂU, în baza Proiectului „SPORT CLUB”- viitorul fotbalului băcăuan, în valoare de 560.000 lei, respectiv Proiectul „SPORT CLUB”- drumul spre liga a-II-a, în valoare de 1.200.000 lei, schimbând destinaţia acestora cu privire la o parte din sumele acordate, contrar dispoziţiilor legale.
Goian mai este acuzat că ar fi dispus întocmirea unor situaţii (tabele reprezentând sumele primite cu titlu de indemnizaţie hrană) care au stat la baza justificării fondurilor acordate de UATM Bacău, dar care prezentau o situaţie neconformă (în realitate, parte din persoanele menţionate în acele tabele neîncasând sumele de bani), în baza acestor situaţii fiind virate tranşele nerambursabile, fiind astfel induşi în eroare funcţionarii din cadrul Primăriei Bacău cu ocazia aprobării plăţilor.
De asemenea, el mai este acuzat că şi-ar fi însuşit aceste sume nevirate sau a dispus virarea lor în conturile unor persoane care nu aveau dreptul să le obţină, cauzând un prejudiciu iniţial în valoare de 2.300.000 lei, din care suma de 445.070 de lei virată către diferite persoane.
Recomandările pompierilor pentru slujbele de Paște
Apropierea Învierii Domnului aduce bucurie şi purificare sufletească tuturor credincioşilor de pretutindeni.
Mărturie vie a spiritualităţii româneşti, lăcaşurile de cult reprezintă valori patrimoniale naționale prin ele însele, dar și prin obiectele pe care le adăpostesc, acestea fiind adevărate valori artistice şi de cult, cum sunt: icoane, sculpturi, fresce, tapiţerii ori manuscrise şi tipărituri.
Nu de puţine ori moştenirea culturală şi religioasă lăsată de înaintaşi a căzut pradă flăcărilor, distrugând valorile materiale şi spirituale.
Astfel, în perioada Sfintelor Sărbători de Paşti, când bisericile primesc un număr mare de credincioși, se impune cunoașterea și respectarea următoarelor reguli minime de prevenire a incendiilor:
desfășurarea slujbelor religioase în exteriorul bisericilor, iar în situația în care acestea se organizează în interior, limitarea accesului credincioșilor astfel încât să nu se supraaglomereze lăcașul de cult;
în situația desfășurării slujbelor religioase în interior, se vor menține fixate în poziție deschisă ușile de acces/evacuare în/din biserică și se vor îndepărta/elimina covoarele/mochetele și mobilierul (scaune, bănci, mese) din zona centrală a lăcașului de cult, care nu sunt fixate ferm de pardoseală, cu excepția celor folosite de ierarhi în cadrul slujbelor religioase;
în cazul bisericilor din lemn, nu se va permite aglomerarea credincioșilor în interior, deoarece aceste obiective sunt de dimensiuni mici, au cile de evacuare insuficiente și prezintă un risc foarte mare de incendiu;
evitarea desfășurării slujbelor religioase în lăcașurile de cult care sunt în curs de renovare/restaurare și interzicerea desfășurării lor în obiective în care sunt amplasate schele;
efectuarea, prin grija factorilor de conducere de la biserici și mănăstiri, a unui control riguros după terminarea slujbelor religioase, pentru înlăturarea oricărei eventuale surse de inițiere a unui incendiu;
se interzice folosirea instalaţiilor electrice de iluminat cu defecţiuni sau improvizaţii, precum şi suprasolicitarea acestora.;
instruirea de către preoți, a participanților la slujbele religioase, asupra faptului că lumânările aprinse trebuie ținute la distanță de haine, păr, mobilier, coroane sau alte obiecte de cult din materiale combustibile aflate în interiorul bisericii și, de asemenea, că se recomandă evitarea deplasării cu lumânările aprinse în autovehicule;
interzicerea utilizării focului deschis pentru igienizarea terenurilor și a curților locașurilor de cult, precum și a cimitirelor din vecinătatea acestor obiective, în contextul în care asemenea activități se desfășoară, de regulă, premergător Sfintelor Sărbători de Paști;
desemnarea de către ierarhi, a unor persoane responsabile cu atribuții de supraveghere atentă pe durata desfășurării slujbelor religioase cu public numeros a activităților din interiorul lăcașului de cult și de intervenție operativă, cu mijloace de stingere proprii la îndemână (de exemplu stingătoare) și instruirea temeinică a acestora;
aducerea la cunoștința enoriașilor, de către preoți, a necesității păstrării calmului și evacuării în ordine în cazul producerii unui incendiu;
parcarea autovehiculelor în vecinătatea lăcașurilor de cult astfel încât să nu se blocheze sau să se diminueze gabaritele căilor de acces pentru intervenție al autospecialelor pompierilor sau să fie împiedicat accesul la hidranții exteriori de incendiu;
instruirea de către factorii de conducere și administratorii așezămintelor mănăstirești, a persoanelor cazate în spațiile proprii mănăstirilor, asupra măsurilor de prevenire care trebuie să le respecte, precum și modul concret de acționare în situația producerii unor evenimente;
asigurarea permanentă a supravegherii atente a spațiilor care adăpostesc valori de patrimoniu mobil, precum lăcașurile de cult, colecțiile muzeale, depozitele de fonduri muzeale/carte rară și atelierele de restaurare, pentru eliminarea posibilității de sustragere a unor obiecte de valoare/de cult și, implicit, de recurgere la tehnica incendierii, pentru acoperirea urmelor unor asemenea infracțiuni.
Respectarea normelor de prevenire la lăcaşurile de cult, organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor la un nivel corespunzător şi respectarea măsurilor de protecţie la foc enumerate mai sus pot constitui premise pentru apărarea împotriva focului a acestor obiective.
Zilele Centrului George Apostu
Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău organizează cea de a XXII-a ediţie a programului cultural-artistic „ZILELE CENTRULUI GEORGE APOSTU”, în perioada 22-23 aprilie 2017.
Manifestările prilejuite, an de an, de prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe – Purtătorul de biruinţă – sunt menite a aduce omagiul cuvenit patronului spiritual George Apostu, „cel mai vrednic urmaş al lui Brâncuşi”.
Într-o Europă a diversității, a comunicării și a deschiderii între oameni, programul „Zilele Centrului George Apostu”, devenit unul de tradiție în spațiul cultural românesc, aduce în prim plan valori ale culturii, științei și artelor românești, la această mare sărbătoare a primăverii.
În cadrul programului „Zilele Centrului George Apostu” vor fi omagiate două mari personalități ale urbei: istoricul Ioan Mitrea și pictorul Ilie Boca, oameni ai cetății, care şi-au dedicat întreaga activitate creşterii prestigiului culturii și artelor româneşti şi ale căror performanţe profesionale constituie puncte de reper pentru generaţiile următoare.
Centrul de Cultură “George Apostu” aduce calde mulțumiri celor care, cu generozitate și înțelegere, au sprijinit realizarea programului cultural „Zilele Centrului George Apostu”, aprilie 2017: partenerului Primăria Municipiului Bacău și sponsorului oficial SIF Moldova S.A.
Programul „Zilelor Centrului George Apostu”:
Sâmbătă, 22 aprilie 2017
Ora 11.00, Sala „Nicu Enea”, SIF Moldova, Bacău
„Spectacolul Cărții”
Nicoleta Popa Blanariu: Când literatura comparată pretinde că se destramă
prezintă:
Simina Mastacan
Constantin Călin
Liviu Chiscop: Prozatorul Bacovia
prezintă:
Nicoleta Popa Blanariu
Cecilia Moldovan
Ora 17.00, Sala Ateneu a Filarmonicii „Mihail Jora”, Bacău
„Spectacolul Cărții”
Sohrāb Sepehri: Mehrāb (cele mai frumoase poezii)
Ediție, antologie, traducere din limba persană, cuvânt-înainte, note şi comentarii, biobibliografie, selecţie critică: Gheorghe Iorga
cu
Adrian Jicu
Gheorghe Geo Popa
acad. Alexandru Boboc
Ceremonia de decernare a Marelui Premiu „George Apostu”
istoricului prof.dr. Ioan Mitrea
Laudatio: dr. Ștefan Virgil Nițulescu
Concert de gală: Orchestra de Cameră a Filarmonicii „Mihail Jora”
Dirijor: Sergiu Spiridon
Duminică, 23 aprilie 2017
Ora 11.00, Centrul de Cultură „George Apostu”, Bacău
Expoziție Ilie Boca-80
prezintă:
Pavel Șușară
Petru Bejan
Lansarea albumului de artă Ilie Boca
Lansarea revistei Vitraliu, nr. 46
Conexiuni amicale: „Elogiu la istorie”
prof. univ. dr. Cătălin Turliuc
Ministrul Transporturilor vine în Bacău
Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, va fi prezent joi, 13 aprilie, în Bacău, într-o vizită de lucru.
La ora 11,30 va ajunge în Onești, unde va discuta cu autoritățile și va face o evaluare a situației podului peste Trotuș, situat pe DN 11, pod care trebuie reabilitat urgent, iar la 14.30 va fi în Bacău, la Centrul de Afaceri și Expoziții (CAEx), unde se va întâlni cu oficialități județene și locale.
Discuțiile vor viza stadiul contractului la șoseaua de centură a Bacăului, evaluarea și prioritizarea lucrărilor de reparații și întreținere a sectoarelor de drum național ce tranzitează județul și operaționalizare turnului control al Aeroportului Internațional „G. Enescu” Bacău.
Vizita ministrului Răzvan Cuc se va încheia cu o conferință de presă, care va avea loc tot în sala de ședințe a CAEx, începând cu orele 15,30.
Elevii de la Economic schimbă fața zonei de acces pe Lacul Bacău II
O sută de elevi ai Colegiului Economic „Ion Ghica” au plantat, timp de două zile, copaci și arbuști în zona Lacului Bacău II – arie naturală protejată. Acțiunea lor face parte din proiectul de ecologizare și plantare de copaci „Creștem împreună”, care este aplicat în acest areal timp de nouă luni (martie – noiembrie 2017).
„Am venit – ne-a spus Tania Coșeraru, consilier educativ și profesor diriginte la colegiul băcăuan – cu elevi din mai multe clase, înr-o acțiune care face parte dintr-un proiect de educație civică, prin care urmărim să asigurăm siguranța celor care vin în zona Lacul Bacău II să se plimbe, să facă sport. Am plantat deja, cu 100 de elevi, 200 de copaci, puieți pe care ni i-a pus la dispoziție Direcția Silvică Bacău și cu sprijinul Primăriei Bacău și al Centrului Regional de Ecologie. Am lucrat acum timp de două zile, dar vom reveni în toamnă, pentru ecologizarea zonei și pentru plantări de arbori”.
Alături de Tania Coșeraru, la organizarea lucrărilor au venit și profesorii Anca Lungu Oprea, Gabriel Gabor și Cristina Dămoc.
Plantarea copacilor – a mai precizat interlocutoarea noastră – este doar prima etapă în procesul de «schimbare la față» a acestei arii naturale protejate, dar primăria ar trebuie să ude regulat puieții nou plantați, să instaleze bănci și coșuri de gunoi în zona preluată în îngrijire de elevi. Și pășunatul animalelor ar trebui interzis în zonă, pentru că deja copacii mai mari au trunchiurile roase de animale. O altă problemă este depozitarea în zonă a deșeurilor, mai ales a materialelor rezultate din demolări de construcții.
Zona Lacului II Bacău – mai spun autorii proiectului de ecologizare – este frecventată, în prezent, mai ales după lăsarea întunericului, de zeci de tineri care vin acolo cu mașinile personale, care consumă produse fast-food, alcool, dar și substanțe psihoactive. Și tot acolo șoferii și-au extins aria de acces, iar în urma lor rămân mormane de gunoaie.
Jandarmii reamintesc pescarilor că e prohibiție
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bacău reaminteşte celor care au ca pasiune pescuitul sportiv că în perioada 01.04-30.05.2017 sunt instituite măsuri de prohibiţie pentru pescuit (atât comercial cât şi sportiv)
Nerespectarea unor astfel de reguli poate avea consecințe neplăcute materializate în sancţiuni contravenţionale sau dosare penale.
Conform O.U.G nr 23/2008 privind pescuitul si acvacultura, pescuitul in perioada de prohibiţie constituie contravenție şi se sancționează cu amendă de la 600/1000 de lei.
„Recomandăm pescarilor sportivi si profesionişti să tină cont de faptul că respectarea acestor reguli are efecte pe termen mediu şi lung, iar păstrarea mediului natural trebuie să constituie o regulă a fiecăruia; mediul înconjurător sănătos este un drept de care avem nevoie şi pe care trebuie să-l apărăm permanent” – se arată într-un comunicat primit la redacție.
Comunele Zemeș și Solonț au rămas fără gaze
Alimentarea cu gaze a comunelor Zemes si Solont a fost intrerupta miercuri dimineata, ca urmare a unei avarii aparute pe conducta care alimenteaza cele doua localitati.
Echipele de interven]ie sunt la fa]a locului si remediaza defectiunea, astfel ca alimentarea ar putea fi reluata dupa ora 14.
Locuitorii sunt sfatuiti de reprezentantii Delgaz Grid ca dupa ce gazul revine sa supravegheze focurile, astfel ca sa previna efectele unor eventuale intreruperi. (O.P.)
Eurotrip recomanta vacantele 2 in 1
„Buna ziua. V-am sunat sa va multumim pentru vacanta minunata pe care ne-ati organizat-o.” – asa se incheie 99% din vacantele achizitionate prin Eurotrip
In acest sezon promovam vacantele doi in unu: city break si sejur la mare, astfel incat, sa profiti din plin de timpul liber alocat pentru vacanta. Fie ca alegi o destinatie mediteraneana – city break Atena si sejur 5 nopti in Mykonos sau alegi o vacanta la ocean si alegi sa vizitezi Lisabona si Madeira, „reteta” este aceeasi: Eurotrip organizeaza sejurul pentru ca sa te poti bucura de atractiile orasului in doua zile de city break si apoi sa te relaxezi la soare pe malul marii.
Astazi vorbim despre Madeira si Lisabona respectiv Mykonos si Atena. Madeira uimeste prin culorile vii si diversitatea florilor ce pot fi intalnite peste tot, in parcuri, pe peluzele hotelurilor sau in gradinile frumos amenajate ale localnicilor, si se asorteaza perfect cu albastrul patrunzator al oceanului Atlantic. Aventura in Madeira incepe chiar de la aterizarea pe unul din cele mai provocatoare aeroporturi din lume, datorita reliefului muntos si al pistei de aterizare ce este sustinuta de piloni ce ies direct din apa oceanului. Odata ajuns in capita insulei, Funchal, unde sunt si majoritatea hotelurilor, sejurul poate ncepe cu vizitarea Gradinii Botanice.
In zona de „monte” a orasului, puteti incerca o plimbare cu saniutele artizanale de lemn ale localnicilor, pe stradutele inguste – o senzatie placuta, aduce aminte de copilarie…Cu telefericul se ajunge in port, in zona de mare a orasului, unde este si centrul istoric. Din port poti lua intr-o zi feryboat-ul catre Porto Santo, insulele cu nisip auriu pentru o excursie de o zi. Pe coasta de vest a insulei Madeira, in Porto Moniz poti incerca piscinele create in mod natural de ocean printre stancile abrupte, iar vizitarea satului traditional din Santana si casutele de lemn pline de flori, cu siguranta te vor incanta. La retur, cele 2 nopti de city break in Lisabona – unul din orasele memorabile ale Europei, iti vor da ocazia sa mergi pe urmele faimosului navigator Vasco Da Gama. Bucura-te in Lisabona de muzica fado, de Palatul Regal Ajudo si de plimbarea pe celebra promenada din Cartierul Belem, la malul Atlanticului. Experienta culinara: nu uitati sa mancati „cozido a portuguesa”, „caldeirada de lulas” si sa incercati vinurile de Porto si in special vinul de Madeira.
In cazul in care se opteaza pentru o vacanta mediteraneana, fara vantul vartos al oceanului, dar cu razele linistite ale soarelui printre ramurile de maslini, atunci Atena si Mykonos sunt destinatiile ideale. Mikonos este recunoscuta pentru petrecerile pana in zori, pentru cluburile unde distractia este maxima, hoteluri cu panorama ametitoare, dar si pentru plajele linistite si tavernele deschise pana tarziu. Hotelurile variaza intre zona de buget „basic”, incepand cu vile de 2*, hoteluri medii de 3*, dar si hoteluri de lux de 4 si 5* – camere panoramice si jacuzzi privat si eventual cu servicii culinare demne de stele Michelin. Deci sunt toate conditiile pentru o relaxare totala… Atena este un oras care ne aminteste in primul rand de maretia grecilor, de arta si intelepciune. Acropole este surprinzator chiar daca il vizitezi pentru a treia oara. Stradutele vesele din Plaka si tavernele de acolo au fost pe gustul nostru. Mancarea a fost delicioasa tzatziki, gyros, branza feta, souvlaki, masline si bineinteles Mythos.
Pentru alte destinatii, informatii si o vacanta reusita viziteaza www.vacanta-eurotrip.ro
Programul de Paști 2017 al principalelor magazine
Auchan Bacău
12 – 14 aprilie: 8,00 – 23,00;
15 aprilie: 8,00 – 18,00;
16 aprilie: închis
Zilnic: 8,00 – 22,00.
Selgros Bacău
15 aprilie: 6,00 – 18,00;
16 aprilie: închis;
17 aprilie: 7,00 – 22,00.
Cora Bacău
12 – 13 aprilie: deschis între orele 8,00 – 23,00;
14 aprilie: 8,00 – 24,00;
15 aprilie: 7,00 – 18,00;
16 aprilie: închis
17 aprilie: 10,00 – 22,00.
Kaufland Bacău
12 – 14 aprilie – programul normal este prelungit cu 30 de minute;
15 aprilie – deschis de la ora 7,00, până la ore din intervalul 16,00 – 18,00, ân funcție de magazin;
16 aprilie – închis;
17 aprilie – deschis de la ora 9,00, până la ore din intervalul 14,00 – 16,00, în funcție de magazin.
Profi
12 – 14 aprilie – deschis non-stop;
15 aprilie – deschis până la ora 19,00;
16 aprilie – închis;
17 aprilie – deschis între orele 10,00 – 18,00;
18 aprilie – deschis non-stop.
Pambac
15 aprilie – deschis 7,00 – 16,00;
16 aprilie – închis;
17 aprilie – închis.
Agricola
15 aprilie – 7,00 – 17,00;
16 aprilie – închis.
Hello Shoping Park Bacău
12 – 14 aprilie: deschis între orele 9,00 – 21,00;
15 aprilie: deschis între orele 9,00 – 18,00;
16 aprilie: închis;
17 aprilie: 10,00 – 21,00.
Lidl
16 aprilie – închis;
17 aprilie – închis;
Petru Done
Broscuțele țestoase din Lacul Bacău, în pericol
După hibernare, broaștele țestoase au început, încet, încet, să-și facă apariția pe lacurile de lângă municipiul Bacău, ele putând fi observate, chiar în aceste zile, în zona din coada lacului Bacău, arie naturală protejată aflată în custodia Centrului Regional de Ecologie (CRE) Bacău.
”Ţestoasele încep să fie active în această perioadă ieşind din hibernare , astfel încât pot fi observate pe lacurile de lângă oraş. Pe lacul Bacău am întâlnit o ţestoasă europeană – Emys orbicularis, specie indigenă de dimensiune relativ mică (15-25 cm)”, au spus reprezentanții CRE Bacău, manifestându-și totodată îngrijorarea cu privire la pericolele la care, din păcate, din cauza omului, pot fi supuse țestoasele .
Astfel, din experiențele anilor trecuți, dar și din acest an, voluntarii CRE Bacău atrag atenția asupra faptului că principala amenințare pentru țestoase (și nu numai) în această perioadă, sunt incendiile necontrolate de vegetație, provocate cel mai adesea de om. ”În cursul zilei de miercuri, 5 aprilie, am descoperit de altfel, în zona din coada lacului Bacău, în habitate specifice broaştelor ţestoase, trei focare de incendii. În zonele afectate de incendii au fost descoperite şi în trecut broaşte ţestoase arse”, spun membrii CRE Bacău.

Mai mult, zilele trecute, voluntarii ecologiști au descoperit ”la soare”, pe malul lacului Bacău și un exemplar de țestoasă de Florida (Trachemys scripta elegans), specie necomună zonei noastre, considerată chiar invazivă. Chiar și așa, însă, pentru că țestoasa prezenta urmele unor lupte de demult, lipsindu-i o bucată dintr-un picior şi coada, voluntarii CRE au considerat că locul ei este în locul în care au găsit-o, adică Lacul Bacău.
”Specia comună întâlnită în zona noastră, care poate fi observată şi pe lacul Bacău, în special în bălţile din coada lacului este ţestoasa europeană de apă (Emys orbicularis)”, informează CRE Bacău, atrăgând din nou atenția asupra faptului că această specie trebuie să fie și protejată, nu doar admirată.
Festivalul ouălor încondeiate la Ghimeș-Făget
Comuna Ghimeș-Făget a găzduit, la sfârșitul săptămânii trecute, chiar în ziua Floriilor, cea de a doua ediție a Concursului și expoziției de ouă încondeiate. La evenimentul organizat la magazinul de produse tradiționale Degustarium, din centrul comunei, au venit oaspeți din trei județe – Bacău, Harghita și Mureș.
Îmbrăcați în costume populare specifice zonei Ghimeș, concurenții, tineri și vârstnici, au luat loc în cele trei ateliere de încondeiat ouă și au lucrat chiar în fața vizitatorilor minunate bijuterii specifice sărbătorii Paștelui: ouă încondeiate.
„Acum doi-trei ani – am aflat de la organizatorul și sponsorul principal al concursului, Petru Pal, administratorul firmei Xilopal – la Școala maghiară din Ghimeș-Făget se organiza, înainte de Paști, activitate de încondeiere a ouălor. Acum continuăm în comună o astfel de activitate. Avem copii îmbrăcați în costume naționale care participă la acestea, iar ei deja stăpânesc arta încondeierii. Pentru ei nu e nimic nou și avem siguranța că vor duce mai departe această tradiție”.
Despre modul în care lucrează încondeietorii ne-a vorbit Antal Viorica, pensionară, fostă salariată la CFR și una dintre animatoarele culturii tradiționale din zona Ghimeș.
„Motivele folosite de încondeietori – am aflat – sunt motive geometrice. Meșterii se adună, de obicei, în grupuri și lucrează. Condeiul folosit de ei este confecționat chiar de un meșter din comună, Sarig Miklos. Încondeietorii folosesc ceară de albine, pe care scriu motivele populare. Oul se pune, apoi, în vopsea roșie, după care, încălzit ușor se șterge ceara de pe el. La Ghimeș, desenele se fac pe fond roșu. Motivele reprezintă, de regulă, trandafiri, brâie etc.”.
Organizatorii au acordat concurenților două categorii de premii. O parte au fost premii de popularitate, în urma voturilor exprimate de vizitatorii expoziției în care erau expuse nenumărate modele de ouă încondeiate, iar o altă parte au fost premii acordate de specialiștii etnografi.
Au primit premii de popularitate Etelka Antal (premiul1), Viorica Sorodok (locul al doilea) și Antal Terez (locul al treilea). În schimb, Julianna Tanko Fitu s-a clasat pe primul loc după jurizarea specialiștilor, Terez Antal pe locul al doilea, iar Erzsebet Antal pe locul al treilea.
„Încondeierea ouălor, la Ghimeș, diferă de ceea ce se practică în celelalte zone ale țării, prin tehnică și modele. Diferențe care se regăsesc și în alte activități, nu doar în arta încondeierii ouălor. Însă, la încondeiere sunt elemente comune între zone. Această artă este strâns legată de mitologia populară, deci simbolurile răului sunt la fel, pentru că răul e rău peste tot. Cum și Dumnezeu e același peste tot, iar Iisus a înviat pentru toți. La fel, natura are cam aceleași elemente și semnificații peste tot. Însă există unele diferențe între sufletul românesc și cel maghiar, ceea ce se vede și în motivele încondeierii ouălor. În anumite regiuni, de exemplu în Bucovina, sunt prezente tot mai mult motivele huțule, străvechi, plăcute și preluate și în alte zone din țară, precum Brașov, Întorsura Buzăului.”
Kakas Zoltán, etnograf
Tot mai mulţi copii şi adolescenţi prezintă deformări ale coloanei vertebrale
De la un an la altul, numărul copiilor şi adolescenţilor care prezintă deformări ale coloanei vertebrale este tot mai mare, iar un rol important în depistarea cât mai devreme a acestora o au părinţii, care trebuie să urmărescă poziţia minorului şi să-l ducă la medic atunci când observă că ceva nu este în regulă.
Coloana vertebrală prezintă curburi fiziologice (cervicală, toracală şi lombară), care au rolul de amortizare a şocurilor pe care organismul le primeşte în timpul mersului, dar problema apare atunci când aceste curburi devin prea accentuate.
„Datorită mai multor factori, şi în special la vârsta copilăriei, aceste curburi se pot accentua devenind patologice. Vorbim în acest caz de accentuarea curburii cervicale, adică despre cifoză (curbura în formă de C) şi se întâmplă în special atunci când copilul foloseşte foarte mult tehnica aceasta modernă, pe telefon este aplecat tot timpul, poziţiile incorecte pe care le adoptă când stă la televizor sau în faţa calculatorului. Când transportă un ghiozdan mai greu decât cel recomandat pentru vârsta lui, se accentuează curbura toracică şi putem vorbi de scolioză (curbură în formă de S)”, a spus dr. Aurelia Ţaga, medic primar pediatru, şef Secţie Recuperare Pediatrică din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău.
Accentuarea curburii lombare produce asimetrii la nivelul bazinului şi copilul se poate confrunta cu tulburări de mers, neurologice, dureri la nivelul întregului sistem locomotor. „Aceste stări patologice alterează întreaga stare a organismului. Pot să dea tulburări de vedere, dureri de cap, la nivel toracic apar dificultăţi şi tulburări în respiraţie, iar tulburări neurologice şi musculare pot apărea de la orice nivel de segment vorbim. Modificările de coloană sunt foarte frecvente la copii, dacă sunt neglijaţi şi rămân mult timp în poziţie vicioasă”, a mai spus dr. Ţaga.
Scoliozele şi cifozele, în forme uşoare, se pot corecta prin gimnastică medicală, dar când sunt descoperite în forme moderate sau accentuate atunci copilul este obligat să poarte un dipozitiv ortopedic, adică un corset, care nu este deloc comod şi pe care mulţi îl refuză. În situaţiile şi mai grave se impun intervenţii chirurgicale, care sunt destul de dificile. La noi în ţară se fac în foarte puţine centre şi de aceea unele cazuri sunt rezolvate în străinătate.
Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Bacău, în 2016, la cabinetele medicilor de familie din judeţ, s-au înregistrat 53 de cazuri noi de cifoză şi lordoză şi alte 128 de cazuri noi de scolioză. (Geta P.)
„Pentru a evita aceste probleme neplăcute pentru sănătatea copilului, care nu sunt nici puţine, nici uşoare, recomandăm ca regimul de viaţă al acestuia să fie foarte bine controlat. Întotdeauna, poziţia la masă, la lecţii, la calculator, să fie cea corectă. Perioada fără pauză, în care poate să stea copilul în poziţie nemişcată, să fie maximum o oră pe zi. Să se facă mişcare, sport, pentru că acestea nu fac decât să regleze unele deviaţii, unele atitudini. Înainte de scolioză, de exemplu, apare acea stare de atitudine. Copilul preferă să stea într-o anumită poziţie şi acela este momentul în care se poate interveni prin gimnastică medicală şi corecta, pentru a evita intervenţia chirurgicală sau alte terapii recuperatorii”,
dr. Aurelia Ţaga, medic şef Secţie Recuperare Pediatrică – SJU Bacău
Cazurile de cifoză şi lordoză pe grupe de vârstă:
– 5 – 9 ani (5 cazuri)
– 10 – 14 ani (26 cazuri)
– 15 – 19 ani (22 cazuri)
Cazurile de scolioză pe grupe de vârstă:
– 5 – 9 ani (24 cazuri)
– 10 – 14 ani (82 cazuri)
– 15 – 19 ani (112 cazuri)
Cum spargem cercul?
La o populație dublă față de cea a României, valoarea salariilor plătite în Polonia este de trei ori mai mare decât în țara noastră. În vreme ce valoarea zlotului este aproape aceeași cu a leului, prețurile produselor de bază este mai mic în Polonia, ceea ce determină un nivel de trai mai ridicat.
Dar putem compara datele cu aproape orice țară europeană, chiar și Grecia cu o populație de numai 11 milioane, plătește salarii cu un miliard de euro mai mult decât România.
De ani de zile ne învârtim într-un cerc vicios: munca este prost plătită în România pe motiv că nu mai există oameni pricepuți și dornici să muncească iar oamenii cu chef de muncă preferă să plece în străinătate, unde salariile sunt mai mari.
S-a ajuns ca, deși există ofertă de locuri de muncă, angajatorii să se plângă că nu le vine nimeni la lucru. Ceea ce nu se spune, însă, este că oferta salarială sau condițiile de muncă sunt atât de jos încât alungă orice pretendent. Câtă vreme există posibilitatea de a pleca la muncă afară, legile capitaliste ne spun că forța de muncă se va orienta către oferta cea mai atractivă.
Desigur, există și posibilitatea promovării, așa cum cer unii antreprenori, a unor măsuri administrative, prin care cetățenii să fie obligați să accepte condițiile proaste oferite. Dar nu ar mai fi capitalism, ci comunism.
Pe de altă parte, după cum am spus, faptul că lucrătorii buni au plecat în străinătate iar antreprenorii nu s-au preocupat să-și califice personalul, lăsând totul în seama statului, s-a ajuns și în situația în care nici la ofertele bune de locuri de muncă nu aplică personal cu o minimă calificare. Și atunci, zic antreprenorii, de ce să ofere salarii mari, dacă nu există lucrători calificați?
Cum spuneam, e un cerc vicios: salariile mici determină exodul forței de muncă în afara țării iar faptul că lucrătorii rămași au o pregătire slabă determină plafonarea salariilor. Din acest cerc vicios nu se poate ieși fără o intervenție din afara sa.
„Un pomișor pentru viitor” de la Cora
Primăvara aceasta, Cora România și-a propus să contribuie la îmbogățirea spațiului natural din unitățile de învățământ din comunitățile în care hipermarketurile Cora sunt prezente, pentru a le oferi celor mici un mediu mai sănătos pentru dezvoltarea minții și a corpului, și pentru a le insufla grija pentru mediul înconjurător.
În plin sezon verde, voluntarii Cora Bacău, împreună cu elevii ai Școlii Gimnaziale „Nicolae Bălcesu” din localitatea Nicolae Bălcescu, ai Școlii Gimnaziale „Martin Benedict” și preșcolari ai Grădiniței cu program normal din localitatea Galbeni, comuna Nicolae Bălcescu, județul Bacău, vor planta câte o mică livadă de pomi fructiferi în grădinile mai multor unități școlare ce fac parte din acest program.
„Este rolul nostru să fim alături de comunitățile din care facem parte, contribuind cu tot ce putem pentru creșterea armonioasă și sănătoasă a copiilor noștri. Ne face plăcere să ne implicăm în astfel de activități, dovadă fiind numărul mare de voluntari Cora care au răspuns cu entuziasm acestei invitații. Am ales să plantăm pomi fructiferi ca să le dăm copiilor, peste ani, o dublă satisfacție: aceea de a avea o mică livadă plantată chiar de ei în curtea școlii, cu etichete personalizate, dar și să guste din fructele pomilor îngrijiți în timp tot de ei”, a declarat Cătălin Ismană Ilisan, director hipermarket Cora Bacau.
Programul „Un pomișor pentru viitor” se va derula în toate orașele în care activează hipermarketuri Cora: București, Constanța, Baia Mare, Cluj, Drobeta Turnu Severin, Bacău și Ploiești.
Lupta pentru un mediu curat nu poate fi câștigată printr-un efort punctual. Este o luptă continuă, care necesită implicare totală, resurse, viziune. Cora România și-a dovedit, de-a lungul timpului, preocuparea față de mediul înconjurător, prin campanii derulate sub umbrela CoraVerde. Amintim, în acest sens, proiectul SIGUREC – implementarea stațiilor de reciclare în magazinele din rețeaua Cora și înființarea stațiilor de încărcare pentru mașinile electrice, proiect lansat la București, care se va extinde în toată țara.
Mozaic de plastic pe asfalt
Piața Tricolorului din centrul orașului s-a umplut miercuri, 11 aprilie, după prânz, cu peste 200 de copii din Bacău, Onești, Răcăciuni, Vultureni,Balcani, Filipești și Blăgești. Însoțiți de cadrele didactice, elevii au participat la cea de-a IV-a ediție a concursului județean „Pet Cap-Creativitate de Luna Pădurii”, care face parte din concursul național „Eco Reporteri În Acțiune”.
În concurs au participat 35 de echipaje formate din câte 5 elevi, care au avut de făcut câte un mozaic din capace de la pet-urile colectate de către ei din păduri sau de pe albia unor ape. Pe timpul desfășurării concursului, pe o scenă amplasată chiar în fața Casei de Cultură, copiii înscriși la cercurile de la Palatul Copiilor Bacău au susținut momente de dans, muzică, teatru și demonstrații de judo. Câștigătorii au primit premii, acestea fiind asigurate de către Direcția Silvică Bacău, dar și diplome, care vor fi foarte utile la dosarele de bursă, în cazul elevilor, sau la dosarul de gradație, în cazul cadrelor didactice.
„Această acțiune se vrea a fi un protest fața de plasticul aruncat la întâmplare în natură. Capacele care au fost folosite la acest eveniment au fost colectate din natură, de la pet-urile aruncate prin păduri, pe albia râurilor sau din alte zone”, a declarat prof. Nela Dumea, coordonatoarea Cercului de Ecologie, director Palatul Copiilor Bacău. Activitatea a constituit modalitatea de a sărbători încă o dată primăvara și de a marca Luna Pădurii.


























