S-a pornit o dezbatere la nivel naţional cum că învăţământul nu este suficient de gratuit deşi ar trebui să fie. Problema este că acea “gratuitate” la care se face referire este înţeleasă diferit de fiecare şi de aici tot felul de interpretări.
Adică, gratuit înseamnă că Statul plăteşte şi pentru manuale şi pentru caiete şi pentru ghiozdane şi pentru uniforme?
Sau numai pentru munca dascălilor, materialul didactic şi întreţinerea socolilor? Discuţia este dificilă pentru că nu există un răspuns corect şi unul greşit, ci, unul sustenabil şi unul nesustenabil.
Nu interzice nimeni şi nimic ca Statul să plătească pentru uniformele elevilor, ar putea-o face dacă ar exista bani.
Or, aici avem o problema: pe de o parte cetăţeanul vrea să plătească tot mai puţine taxe la stat şi, pe de altă parte, acelaşi cetăţean vrea ca statul să asigure tot mai multe astfel de gratuităţi.
Nici înainte de 1989, când regimul politic era altul, statul nu plătea pentru uniforme sau pentru ghiozdane. Asigura, ce-i drept, manuale gratuite, iar Abecedarul şi Matematica de clasa I erau date “de tot”, nu mai trebuiau returnate. Dar rechizitele, uniforma, erau cheltuiala părinţilor.
Există şi un “fond al clasei” obligatoriu care era alimentat prin diverse operaţiuni de reciclare: sticle şi borcane, fier vechi, maculatură, plante medicinale. Astăzi, situaţia este diferită, la fel şi atitudinea părinţilor faţă de şcoală.
Să nu ne iluzionăm, cu toţii ştim că fondul clasei există deşi ar trebui să fie ilegal. Doar că acum e gestionat de asociaţiile părinţilor. Iar fondul este alimentat prin donaţii mai mult sau mai puţin obligatorii.
Manualele nu sunt gratuite iar, ca lucrurile să fie şi mai complicate, transmiterea de la o generaţie la altă e destul de complicată din cauza prea marii diversităţi a acestora. Uniforme, caiete, stilouri, penare, ghiozdane, etc., toate acestea sunt de competenţa părinţilor şi prilej de etalare a puterii financiare de care dispune fiecare familie.
Ce ar trebui să finanţeze Statul din toate acestea? Un lucru bun, după părerea mea, este că se încearcă reintroducerea manualului unic. Un manual care să fie certificat şi să aibă un preţ decent şi care să poată fi folosit de mai mult de un singur elev.
E bine că se încearcă punerea sub control a problemei auxiliarelor, în ciuda strigătelor panicate ale proprietarilor de edituri care pierd acum o vacă bună de muls. Nu-i problemă, o să auziți și profesori care țipă; ei pierd comisioanele acordate de edituri pentru vânzarea auxiliarelor.
Dar mai mult de atât este dificil să ceri Statului să facă în actualele condiţii financiare. Dealtfel, nici în ţări cu bugete mai generoase nu se achida de către Stat uniformele şi rechizitele.
A, şi să nu uit, Statul mai poate face şi o face: să adune din baruri chiulangiii. Că am văzut că această acţiune nu prea place unor, care nu înţeleg de ce poliţiştii îi obligă pe elevi să meargă la şcoală şi nu-i lasă să stea în crâşme.
 | Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității" |
