Acasă Blog Pagina 2767

Marian Dămoc: Oare poţi face un bine cu forţa?

    Toţi ne dorim altceva, dar puţini suntem aceia care am avut sau avem curajul să ieşim în faţă cerând o schimbare sau o luare de atitudine. Cei tineri, de cele mai multe ori, aleg să plece din comunitate decât să lupte pentru idealurile lor. Uneori, dintre ei sunt câţiva care se ridică şi aleg să rămână ca să lupte, chiar şi dacă există doar o fărâmă de speranţă. Unul dintre aceştia este Marian Dămoc, un nume proaspăt apărut pe tabloul acţiunilor civice din societatea băcăuană actuală. (L.M.)

    Având o formare în zona ştiinţelor politice, acest fapt m-a făcut să conştientizez anumite lucruri, sentimentul fiind accentuat şi de interesul faţă de problemele cu care se confruntă unele comunităţi. În mod normal, asta n-ar trebui să ţină de studii sau de interes, dar, evident, când citeşti ceva dintr-un domeniu, te apropii de el şi tinzi să observi mai atent ceea ce se întâmplă în jurul tău şi vezi mai multe în comparaţie cu alte persoane care lucrează în domenii mai puţin conexe cu civismul. Interacţiunea mea cu civismul a fost dintotdeauna, pot să zic.

    Terminând facultatea, am activat în acest domeniu, al civismului, pe la diverse organizaţii precum România Curată sau S.A.R. (Societatea Academică din România), în paralel cu zona de proiecte europene. Pe acestea le-am dus tot timpul concomitent şi, la un moment dat, s-au intersectat cele două zone, aceea a civismului şi cea a fondurilor europene. Prin urmare, am realizat primele proiecte prin care, practic, am accesat fondurile europene pentru a putea stimula civismul şi a ne putea dedica în totalitate acestuia.

    Aici fac o paranteză, fiindcă există atâtea discuţii legate de fondurile pentru organizaţii. Este şi un mare adevăr aici, pentru că, fără fondurile astea, civismul n-ar fi fost ceea ce este astăzi. Nu este la un nivel extraordinar, dar, oricum, este mai bun decât nimic. Toate fondurile n-au făcut decât să canalizeze o energie care deja exista, dar care era disipată. De aceea, marile organizaţii au oameni care asta fac: stimulează civismul.

    În Bacău, civismul există într-o formă mai puţin organizată pentru că lucrul ăsta trebuie să vină, oarecum, şi natural. E greu ca să susţii constant oameni care să facă această muncă, fiindcă fiecare om vrea de la viaţă mai mult. El vrea să fie şi plătit, vrea să fie şi respectat şi să nu i se dea în cap imediat când încearcă să facă mai mult. Trebuie să recunoaştem că Bacăul este încă într-o zonă mediocră a României.

    Până nu conştientizăm asta, nu putem progresa. Mai întâi, trebuie să-ţi dai seama unde eşti, pe urmă să-ţi propui unde vrei să ajungi. Asta e valabil şi personal, şi profesional, şi în comunitate. În Bacău, sunt oameni care încearcă să mişte lucrurile pe un făgaş normal, iar eu pot să spun că mă regăsesc printre ei. Există, însă, persoane care vor să distrugă ceea ce noi, ceilalţi vrem să facem, şi chiar reuşesc asta. Ei nu sunt mai buni, doar mai bine organizaţi şi cu o mai mare experienţă în domeniu.

    Eu nu-mi permit să dau nimănui lecţii de civism, pot doar să zic că m-am învârtit în acest mediu şi am văzut cine vrea şi cine se preface că vrea. E un lucru care, din nefericire, înclină mult balanţa societăţii spre o zonă pe care nu ne-o dorim. Totuşi, semne bune sunt pentru că, atunci când se ridică vârful aisbergului, la nivel naţional, atunci se ridică şi Bacăul. Se trezeşte el mai târziu decât restul ţării, dar se trezeşte.

    Este, totuşi, o chestiune de timp, o schimbare care trebuie să vină în mod natural. Mă uit acum şi la mediul rural unde vrem să facem lucruri, dar, de multe ori, noi ne dorim aceasta mai mult decât ei. Şi atunci te gândeşti că, de fapt, starea lor este consecinţa resurselor materiale din acea comunitate, nivelului de educaţie. Totul pleacă de la educaţie, pentru că sunt părinţi care se complac în toaletele care există doar în fundul curţii şcolii, terenul de fotbal care este în pantă, iar ei ajung să vadă aceste lucruri ca pe o normalitate.

    Într-adevăr, sunt chestii pe care noi vrem să le schimbăm pentru că nouă ni se par a nu fi în regulă, dar nu acestea sunt problemele pe care ei ni le semnalează în primul rând. Valorile noastre sunt diferite de ale lor. Şi atunci, îţi pui întrebarea: oare nu este aceasta o chestiune naturală, de timp? Poţi face o schimbare în bine cu forţa?

    Neam prostit

    Răzvan Bibire

    Dacă te uiţi la televizor, la emisiunile de divertisment, chiar şi la cele politice ori sportive, cu greu vei putea crede că neamul acesta l-ar fi putut da pe Eminescu. Nu doar pentru că nivelul glumelor este mai jos de genunchiul broaştei sau că principalul argument al unei dezbateri politice este „ba pe-a mă-tii”, ci, în principal pentru că emisiunile reflectă cu prisosinţă gradul de inteligenţă al poporului.

    Pentru că dacă nu ar aprecia acest gen de umor, acest gen de argumentaţie, nu ar exista public pentru aceste emisiuni. Din păcate, publicul nu este format doar din adulţi; copiii se uită şi ei, văd şi prind repede vocabularul şi modul de a pune problema şi le copiază. Oricâtă bunăvoinţa ar avea profesorul de română să-l înveţe ceva pe elev, nu mai are nici o şansă: deja şabloanele i s-au fixat în limbă şi din „ba, ejti nebun?!” nu-l mai scoţi.

    De la vocabular şi argumentaţia şchioapă până la pretenţia de a fi atotştiutori nu e decât un pas. După ce că nu au o nici măcar elementele de baza ale culturii generale, mulţi români au pretenţia că se pricep la orice. Iar reţelele sociale le-au dat tribuna de la care pot emite inepţii pe post de judecaţi de valoare. Orice puştan cu două-trei tulee la nas se ia la trântă cu chimia, fizica, literatura sau chiar cu bunul-simț şi, în aplauzele galeriei, concluzionează că generaţii întregi de oameni de ştiinţă au fost nişte dobitoci pentru că nu şi-au dat seama de adevărul fundamental care i s-a arătat lui.

    Într-o ţară normală, în timpuri normale, astfel de excese ar fi trecut nebăgate în seamă, din păcate, la noi se transformă în adevăruri absolute cu efecte asupra sănătăţii sau politicii. Pentru că, dacă acum 30 de ani, prostul clasei ar fi urlat pe uliţă îndemnând lumea să nu se vaccineze primea cel mult câteva bastoane de la şeful de fost pentru tulburarea liniştii publice. Astăzi, însă, dacă face acelaşi lucru pe Facebook primeşte aplauze şi lumea îi urmează sfaturile. Şi nu e vorba numai despre vaccinuri, ci despre multe alte probleme pe care unii nu reuşesc să le înţeleagă. Are sarea iod?

    Ne otrăveşte Guvernul, anunţă atotştiutorul care nu se gândeşte o secundă că deficienţă de iod din organism determina creşterea în volum a glandei tiroide, a „gușei”, cum se spune în limbaj popular. Te cruceşti când vezi câţi idioţi au muşcat ideile ălora care susţin că Pământul este plat deşi ei folosesc constant GPS-ul pentru a se orienta.

    Suntem o naţiune care a reuşit, în mai puţin de 30 de ani, să atingă cote nebănuite ale prostiei, refuzând educaţia şi respingând bunul-simț.
    Până la urmă cum se scrie corect: „neam prostit” sau „ne-am prostit”? Nici nu mai contează, e acelaşi lucru!

    Bătrân lovit de cal

      Zilele trecute, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Bacău a ajuns un bătrân de 85 de ani, din comuna Racova, care avea nevoie de îngrijiri medicale după ce fusese lovit de cal.

      S-a întâmplat în timp ce se pregătea să plece din curte, căruţa s-a oprit brusc, el a fost aruncat din atelaj, iar atunci calul s-a speriat şi l-a lovit cu copita.

      Bărbatul rănit a rămas internat în Secţia de Neurochirurgie sub supravegherea medicilor de aici.

      Sătenii din Bârsănești reconstruiesc casa unui localnic fără posibilități materiale

        Locuitorii din Bârsănești reconstruiesc casa unui localnic fără posibilități materiale
        Au sosit primele materiale de constructie

        Atitudinea luată recent de locuitori ai comunei Bârsănești de a veni în sprijinul semenilor lor poate fi nu numai un exemplu demn de urmat dar și un imbold pentru a înțelege suferința celor din jurul nostru și a le oferi un mic ajutor.

        “Treceam în fiecare zi printr-un loc care îmi provoca un sentiment de durere și de neputință, aici fiind o casă gata să se dărâme. Multe persoane se întrebau dacă locuiește cineva acolo și, într-adevăr în acel loc își aveau domiciliul un tată cu băiatul său, în vârstă de 10 ani. În plus, au și alte rude, ce s-ar întoarce la Bârsănești dar unde să locuiască? Am hotărât să nu mai fiu indiferent și să caut sprijin la autorități, la prieteni, la cunoștințe, în speranța că voi reuși ca să ofer un cămin acestor oameni nevoiași”, a declarat Florentin Iftime, un localnic carea fost o scurtă vreme și primar interimar al comunei, în anul 2016.

        Florentin Iftime a lansat o campanie inedită (“Implică-te! Indiferența nu este o soluție!”) și primul ajutor a venit de la primarul comunei Bârsănești, Gelu Botezatu, care a direcționat pe beneficiarii Legii ajutorului social la demolarea clădirii aflate într-o stare foarte precară.

        Primul voluntar a fost Vasile Orheanu, el fiind zilnic acolo unde au început să se execute lucrările de realizare a unei locuințe noi. Campania s-a pornit în ziua de 23 august iar la o săptămână de la lansarea acțiunii au ajuns și primele materiale de construcție: 5 paleți cu BCA, un palet cu saci cu ciment, 20 de saci cu var.

        Este demn de remarcat faptul că au apărut și donatorii, fiind de așteptat ca numărul acestora să crească în perioada următoare.

        Asa arata casa

        Primăria comunei Bârsănești pune la dispoziție balastru sort pentru efectuarea lucrărilor dar este nevoie de voluntari care să ajute la turnarea fundației și la zidirea locuinței.

        Casa a fost demolată

        Sunt donatori ce s-au oferit să ajute cu geamuri și uși termopan, Parohia Ortodoxă “Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bârsănești vrea să dăruiască un dormitor dar este nevoie și de alte materiale de construcție (grinzi, scânduri, tablă pentru acoperiș, parchet).

        Prin exemplul dat, de a ajuta cu construcția unei noi locuințe o familie care trăiește în neputință, barsăneștenii se bucură de o mare admirație, lucru ce va face să se adune și mai mulți cei care vor să aducă un strop de bucurie semenilor, împlinind să realizeze ceea ce și-au propus.

        Salonul de Folk&Blues, o stare de spirit

        Salonul de Folk&Blues, o stare de spirit

        Peste 40 de artiști, reprezentanți ai genurilor muzicale folk și blues din toată țara, s-au perindat, în aceste zile, pe scena Teatrului Municipal Bacovia, a Teatrului de Vară ”Radu Beligan”, prin foișorul din Parcul Trandafirilor din Bacău, precum și prin prietenoasa grădină de la Villa Borghese, pentru a aduce unui public cald, receptiv și numeros, momente de tihnă și frumos, în cadrul celei de-a doua ediții a Salonului Folk&Blues, eveniment inițiat și organizat de Centrul Național pentru Sănătate Permanentă, în parteneriat cu Municipiul Bacău.

        Desfășurat în intervalul 31 august – 3 septembrie, Salonul a fost pentru toți cei prezenți – public și artiști – fără îndoială, motiv de bucurie înainte de orice altceva, de trăire autentică a prezentului, dar și de retrăiri ale unori momente de altă dată, cu dor și recunoștință pentru cei care prin muzica și versurile pe care le-au lăsat au devenit, de fapt, după plecarea de pe acest pământ, nemuritori. De altfel, manifestarea în sine așa este gândită/simțită, ca fiind ”o punte între generații”, după cum organizatorii înșiși au anunțat, ideea Salonul de Folk&Blues născându-se sub ”semnul astral al lui Gil Ioniță”.

        Rămânând la retrăiri ale unor momente de altădată, de Dor – că cei mai mulți dintre artiști așa au preferat să spună în loc de ”in memoriam”-, s-a cântat, desigur, pentru Gil Ioniță, s-a cântat însă, tacit sau declarat, și pentru Ioan Gyuri Pascu, Vali Sterian, Florian Pittiș, Tatiana Stepa, Nichita Stănescu și toți ceilalți.

        La timpul prezent, s-a cântat , desigur, pentru tot ce-ar însemna lumea dacă iubirea, libertatea, iertarea, autenticitatea ar sta, fără dezechilibru, sub semnul astral al lui ”împreună”.

        Publicul a simțit-o din plin. Pentru că preț de patru zile, el a umplut constant sălile de spectacole, dovedindu-se a fi de ”nedezlipit” pentru peste patru ore, în fiecare zi, de concerte, alăturându-se prin cântec, artiștilor și dăruindu-le acestora, la final, minute întregi de aplauze.

        Artiștii au simțit-o și ei, din plin. Neobosiți, au cântat cu atâta drag că, mulți dintre ei, au ales să nu plece după cântare, revenind pe scenă, în afara programului, ori de câte ori au simțit din partea publicului, chemare și bună ascultare. A fost atâta suflet și atâta bucurie că, practic, nici nu se poate vorbi de ”capete de afiș” ci de iubitori, ”împreună”, de viață, pe o aceeași scenă.

        Au fost, la Salonul Folk&Blues, a doua ediție, pentru băcăuani, în ”ordinea-dezordinea” apariției: Daniel Iancu, Nidal Hamad și Alexandru Pribeagu, Ducu Bertzi, Alexandru Andrieș, Emeric Imre, Adrian Sărmășan, Cosmin Vaman & Alexandra Andrei, Tică Lumânare, Walter Ghicolescu, Marius Matache, Adrian Beznă, Andrei Maftei, Andrei Păunescu, Cezar Popescu, Gogu Vanghele, Grupul folk “Cetatea”, Maria Gheorghiu, Mircea Rusu, SirBlues Vali Răcilă, Southernman Robbie, Zoltan Octavian Butuc, Alina Chiriac, Arpad Domokos, Cezar Popescu, Cristi Dumitrașcu, Cristina Dăscălescu, Dan Manciulea, Daniel Făt, Dinu Olărașu, Elena Barbu, Fără Zahăr, Ghiță Danciu, Gogu Vanghele, Grupul folk “Cetatea”, Grupul ”Eu cred”, Iulian Vasile Cântea, Lică Chițcan, Marcel Bălan, Marcel Radovici, Neica Trandafir, Nicu Moraru, OCRU, Ovidiu Mihăilescu, Tibi Ioniță, Vali Moldovan ș.a.

        Salonul de Folk&Blues este, au spus cei prezenți, artiști, public, organizatori o stare de spirit. Una care, în afara oricăror orgolii, merită să fie menținută.

        Recitalul Corinei Chiriac a entuziasmat Piaţa Tricolorului

          Recitalul Corinei Chiriac a entuziasmat Piaţa Tricolorului

          Ziua a doua a Festivalului de teatru şi film armenesc „Hayastan” a debutat cu activităţile de la atelierele pentru copii, caligrafia şi scrierea în alfabetul armean, unic în lume, voluntarii participanţi oferind posibilitatea tuturor care au dorit să-şi scrie numele sau să adreseze mesaje în limba armeană, pe care doar foarte puţini o mai cunosc în Bacău.

          După orele prânzului, copii şi tinerii au sărbătorit Vartavarul, o tradiţională manifestare a armenilor, cunoscută mai ales ca „bătaia cu apă”, încheiată, conform tradiţiei cu un joc colectiv, cum este la noi hora. Au intrat în luptă, cu găleţi, căni şi alte vase zeci de tineri, spre deliciul spectatorilor prezenţi la inedita sărbătoare.

          A urmat o piesă de teatru, cu un mesaj din istoria poporului armean, trecută şi prezentă, în interpretarea trupei Rampa. Momentul culminant al zilei a fost recitalul extraordinar al cunoscutei şi îndrăgitei interprete de muzică uşoară româneacă, Corina Chiriac.

          Apariţia pe scenă a fost intens aplaudată, solista făcând o mărturisire care a surprins pe toată lumea:

          „Sunt foarte fericită că sunt din nou în Bacău, oraş pe care îl îndrăgesc de foarte mult timp. Vă întrebaţi ce caut eu la un festival al armenilor, eu, dragii mei, sunt armeancă, mama mea este armeancă, vă spun că este, deoarece mama este mereu cu noi, ne ocroteşte oriunde ar fi, este cea mai iubită fiinţă din această lume. Vreau să vă spun, ceea ce dumneavoastră ştiţi, simţiţi, românii au fost dintodeauna un popor primitor, ospitalier, de aceea, de-a lungul secolelor s-au stabilit aici, în diferite zone, armeni, mii de armeni, unii au întemeiat oraşe întregi, evrei, turci, italieni, machedoni, lipoveni, tătari, saşi, secui, maghiari, şi au trăit, au muncit, s-au bucurat şi s-au întristat laolaltă. România a fost, fără să greşesc, o spun cred în premieră, o adevărată Americă, da, o „americă” a timpurilor moderne.

          Eu sunt mândră că sunt armeancă, în acealşi timp sunt la fel de mândră că sunt româncă. De aceea, în această seară, vă voi oferi un program de muzică românească, şlagăre din primii ani ai carierei mele, melodii mai vechi sau mai noi, pe care le vom cânta împreună. La finalul concertului vă voi cânta şi o melodie în limba armeană, pentru bucuria prietenilor mei armeni din Bacău, dar şi pentru toţi cei care sunteţi, într-un număr aşa de mare la festivalul armenilor.

          Vă iubesc şi vă invit să cântăm împreună prima melodie, «Opriţi timpul», a doua înregistrare a mea la Radio România, când aveam doar 21 de ani. După cum ştiţi, prima melodie înregistrată a fost «Valurile Dunării», cu care am câştigat concursul «Steaua fără nume»”. Corina Chiriac a interpetat apoi melodii cunoscute, şalgăre ale anilor 60-70-80, „Mama”, „Ne cunoaştem din vedere” etc., stârnind ropote de aplauze, nostalgie pentru mulţi spectatori. La cererea publicului interpreta a coborât în mijlocul spectatorilor, cântând cu ei şi fotografiindu-se cu toată lumea. A fost o seară minunată, de muzică, de poezie, de frumoase aduceri aminte.

          Seara a doua a Festivalului s-a încheiat cu filmul „Procesiunea”, o peliculă plină de tragism, din istoria poporulu armean, holocaustul din primii ani ai secolului XX, când au murit peste două milioane de armeni, genocid nerecunoscut nici astăzi de ţările europene.

          Festivalul continuă şi duminică, de la ora 11.00, în Piaţa Tricolorului.

          Au defilat biciclistele băcăuane

            Au defilat biciclistele băcăuane

            Asociația SKIRTBIKE, în parteneriat cu Federația Tinerilor din Bacău și cu sprijinul  Municipiului Bacău, a organizat primul festival dedicat biciclistelor băcăuance. Acest festival a fost susținut financiar cu suma de 39.542 lei, bani din bugetul local băcăuan.

            Doamnele, domnișoarele și tinerele au fost invitate, sâmbătă, 2 septembrie la o paradă care a avut ca scop evidențierea feminității dar și a bicicletelor frumos decoarate, fiind astfel încurajat mersul pe bicicletă dar și o explozie de culoare creată fie de accesoriile pe care le au fie de veselia pe care o emană, ele femeile.

            Motivația organizatorilor s-a transformat în acțiune și au primit ajutorul celor 70 de voluntari care au realizeze un fashion bike bazar, un photo corner, ateliere de mecanică și reparații de biciclete sau de body painting și henna workshop-uri despre siguranță bicicliștilor în trafic cât și activităti pentru familie și copiii, chiar și o grădină de relaxare.

            Cele care au participat la paradă au avut șansa de a câștiga o bicicletă, vouchere pentru servicii de beauty, produse de îngrijire sau cosmetică cât și aricole vestimentare.

            Coloana de bicicliste îmbrăcate chic a plecat în ritm lejer pe un traseu de circa o oră şi jumătate,  pe străzile din zona de nord, zona centrală și de sud a Bacăului.

            „Așteptarea noastră de la acest eveniment ar fi să aducem comunitatea de bicicliste înapoi din Bacău aproape, să vedem care este comunitatea de bicicliste și așteptarea mea este să și creăm acestă comunitate, adică să le încurajăm pe femeile care poate ar fi vrut să învețe să meargă pe bicicletă sau poate ar fi vrut să meargă pe bicicletă pe stradă și nu au avut curajul, până la urmă să le inspirăm pe femeile din Bacău să folosească acest mers pe bicicletă ca un mijloc de transport” – ne-a declarat Sforoi Oana-Iuliana, organizator SkirtBike.

            Atmosferă pariziană la Sara Good Art

              Afirmația aparține unor cunoscători de galerii de artă. Soții Diana și Cristian Godea, administratorii Galeriei de Artă Sara Good Art, sunt doi tineri iubitori de artă, care împreună cu familia lor încearcă să transmită băcăuanilor emoții într-o „oază de frumos și relaxare”, așa cum este subliniat într-o recenzie pe un site de socializare. Soții Godea sunt elevi ai Școlii Populare de Arte și Meserii, secția pictură, Diana fiind absolventă a Facultății de Drept și Administrație Publică din cadrul Universității „George Bacovia”, iar Cristian este absolvent de Inginerie- Protecția Mediului.

              Cum s-a „născut” Sara Good Art?
              Diana Godea: Este o poveste frumoasă, pentru că atunci când eram însărcinată cu Sara, fetița mea care are acum trei ani și jumătate, am început să creez bijuterii cu pietre semiprețioase. La acel moment, socrul meu picta, soacra mea cosea goblen, o activitate pe care o făcea de peste 20 de ani, și am zis atunci să începem o afacere, așa, de familie. Apoi, soțul meu a devenit din ce în ce mai pasionat de sculptură și despre ce înseamnă un atelier de înrămări. A luat legătura cu mai multe fabrici pentru că am vrut să mergem sigur pe calitate. După ce am născut-o pe Sara, am început această afacere, mai întâi online.

              Ați avut curaj să vă lansați în această lume, pe care nu toți o văd cu șanse mari de reușită.
              Diana Godea: Știu. Au fost mulți cei care ne-au spus clar că e foarte greu să reziști în acest domeniu și că din artă nu te îmbogățești, lucru care nu a fost scopul nostru. Noi am vrut să facem lucruri frumoase și am vrut să ne adresăm mult copiilor, să facem ateliere de creație pentru ei. Să-i desprindem de tablete și telefoane și să le oferim un altfel de univers.

              Totuși, care a fost primul pas pe care l-ați făcut?
              Cristian Godea: Noi am studiat foarte mult piața goblenurilor, a producătorilor de kit-uri de goblenuri care s-au oprit la un anumit nivel. Noi ne-am gândit să venim cu ceva nou, am achiziționat un program din altă țară și am început să lucrăm. Ne-a luat șase luni să-l implementăm și acum putem să punem orice imagine în kit-ul de goblen.
              Diana Godea: Cu acestea am acaparat piața mai ales că noi facem și goblenuri personalizate, adică după orice fotografie se poate face un goblen.

              Și ce a urmat?
              Diana Godea: După ce am început online, am primit o invitație la Antik Market în București, fiind primul târg la care am participat, după care am fost invitați de Ambasada României la un târg internațional în Grecia, unde ne-am reprezentat țara cu produsele noastre, alături de Muzeul Țăranului Român. Practic aceasta a fost rampa noastră de lansare, cu care am avut un mare succes. Când ne-am întors, am hotărât să deschidem primul nostru magazin, pe str. Vasile Alecsandri nr. 39, magazin care este funcțional în continuare.

              Apoi ați decis să vă extindeți.
              Diana Godea: Într-adevăr. Dar să știți că nu a fost așa, ca un vis, peste noapte. Au fost mulți cei care ne-au călcat pragul la sediul de pe str. Alecsandri și ne spuneau că ne trebuie un spațiu mai mare, să organizăm vernisaje, practic se vorbea de o galerie. Veneau mulți pictori talentați, care veneau cu câte o lucrare pe care voiau să o înrămeze pentru ca ulterior să o vândă. Ieșeau adevărate opere de artă de pe mâinile lor și am văzut că nu sunt promovați.

              Și atunci ați decis să deschideți Galeria Sara Good Art.
              Diana Godea: Da. Asta s-a întâmplat în aprilie 2016. De atunci multă lume ne-a trecut pragul, dar suntem conștienți că în continuare trebuie să lucrăm la schimbarea mentalității oamenilor.

              Mai exact, ce putem găsi la Galeriile Sara Good Art?
              Cristian Godea: Aici, expunem lucrări din tot ce înseamnă artă, pictură, sculptură, am avut chiar și gravură pe sticlă. Diana Godea: Ne-am făcut și un obicei, ca la fiecare vernisaj de expoziție de pictură să facem și serate muzicale. Fie că e la pian sau că e canto, violoncel, chitară…și toată galeria e plină de lume.

              Am înțeles că putem găsi și cadouri aici. Ce ne puteți spune despre asta?
              Diana Godea: Așa este. De aceea spuneam că mai trebuie lucrat la mentalități. La noi puteți găsi un cadou original, un cadou deosebit. Noi avem picturi care se adresează și bugetelor limitate. Știu că lumea crede că aici totul e sofisticat și scump. Ca să dau un exemplu, la noi puteți găsi o acuarelă înrămată și la 80 de lei. Înrămată, cu sticlă, cu tot ce trebuie. Ar putea fi un cadou superb.

              Practic, ale cui sunt lucrările pe care le expuneți și le și comercializați?
              Diana Godea: Avem diverse lucrări. În primul, rând avem și artiști consacrați care sunt membri ai Uniunii Artiștilor Plastici, cum ar fi Carmen Poienaru, Teodor Vișan, Romeo Ionescu din Iași, care este și restaurator, Aurel Stanciu de la noi și foarte mulți alții, dar am avut și avem în continuare expoziții cu artiști amatori, pentru că vrem să-i promovăm. Aceste lucrări, ale pictorilor amatori, se mulează foarte bine pe cadourile cu buget redus.

              Ce ar trebui să facă un pictor amator să ajungă la voi în galerie?
              Diana Godea: Ar trebui să-i facem o expoziție, cu mai multe lucrări, ca să poată fi o rampă de lansare. Trebuie să fie mai multe lucrări ca să putem observa stilul, iar noi, la vernisaje, chemăm și un critic de artă. Pentru o expoziție sunt necesare minim 10 lucrări.

              Să ne referim și la partea de sculptură și de înrămări.
              Cristian Godea: Asta a fost o pasiune a mea. La început, am urmărit partea asta de înrămări de pe piața locală și am observat că prețurile sunt cam picante și nici nu se foloseau materiale de calitate. Atunci m-am gândit să găsesc o variantă în care să ofer un raport preț-calitate foarte bun. După multe căutări am găsit un partener în Polonia care mi-a oferit o garanție foarte mare. Cred că sunt singurii din lume care oferă garanție 50 de ani la partea de rame și noi mai dăm încă 10 ani la partea de montaj. În total 60. Acesta a fost începutul. Apoi am lucrat pe partea de sculpturi, am făcut șevalete pentru pictură, chiar și navomodele. Toate acestea pot constitui un cadou perfect.

              Am înțeles că la Galeriile Sara Good Art au fost și niște concursuri. Despre ce a fost vorba?
              Diana Godea: Am avut niște ateliere de creație cu copiii, în urma cărora le-am organizat expoziții și au fost și premiați. Copiii veneau aici, 20 chiar și 30 odată, și lucrau. Premiile au fost și în bani, și în materiale de pictură, astfel încât să-i stimulăm pentru mai departe.

              Vă amintiți cum a fost la prima expoziție?
              Cristian Godea: La prima expoziție pe care am organizat-o au venit puțini oameni. Cred că vreo 40. Acum facem un vernisaj cam o dată la două săptămâni sau o dată pe lună. Iar oamenii au început să vină. Aproape s-a dublat numărul celor care vin la vernisajele noastre, care au loc de regulă vinerea de la ora 17.00.
              Diana Godea: Încercăm de fiecare dată să venim cu altceva. Am avut odată o expoziție live mai deosebită cu un pictor din Sfântu Gheorghe, care a realizat niște picturi cu emisfera cerebrală dreaptă pe ritmuri de muzică fado. Pictorul respectiv mi-a zis că la el la Sfântu Gheorghe sunt cinci galerii de artă și nu au niciun mall.
              Cristian Godea: La noi în galerie mai puteți găsi și antichități, pe care le achiziționăm de la furnizorii noștri din străinătate și toate au certificate de calitate și conformitate. Mai avem și materiale de pictură, de la culori la pensule și șevalete.

              Ce proiecte de viitor aveți?
              Cristian Godea: Avem proiecte pe următorii 10 ani. Acum avem un proiect pilot la Roman. Am deschis un magazin și acolo, cu același specific, dar mai micuț. Mai avem și un atelier în care coasem ii, care sunt 100% românești, care sunt ale noastre. Ne mai dorim ca pe viitor să ajungem și în școli și să lucrăm acolo cu copiii pe diferite ateliere. Și mai vrem să deschidem, aici în Bacău, o școală de pictură și una de sculptură. Toate aceste proiecte le susținem doar noi.

              Bătaie cu apă în Piața Tricolorului

                Bătaie cu apă în Piața Tricolorului

                În cadrul Festivalului armenesc, sâmbăta, în Piața Tricolorului din Bacău s-a desfășurat o spectaculoasă bătaie cu apă.

                A început Festivalul filmului şi teatrului armenesc “Hayastan”

                  Vineri seara, într-o frumoasă atmosferă de început de toamnă, în Piaţa Tricolorului din Bacău, cu participarea a numeroşi băcăuani, mulţi dintre ei armeni trăitori în acest oraş, s-a dat startul Festivalului filmului, muzicii şi teatrului armenesc „Hayastan”, ediţia a V-a, organizat de Sucursala Bacău a Uniunii Armenilor, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Bacău.

                  Este pentru prima dată când această manifestare are loc în aer liber, oferind astfel posibilitatea ca băcăuanii să cunoască şi să vadă cât mai multe aspecte din viaţa, cultura şi tradiţiile acestei etnii. În piaţeta din faţa Casei de Cultură au fost amenajate mai multe standuri cu obiecte specifice culturii armeneşti, aduse aici de armenii din alte oraşe, Dumbrăveni, Constanţa, Cluj, Baia Mare, Botoşani, Iaşi, Bucureşti, Piteşti şi Roman. De asemenea, în acelaşi spaţiu au fost organizate expoziţii de fotografiei, cu imagini extraordinare din diferite locuri istorice ale Armeniei. Pe mai multe panouri sunt expuse fotografii şi texte cu mari personalităţi ale culturii armene din întreaga lume şi din România, care şi-au adus şi îşi aduc contribuţia la progresul ştiinţei, culturii, tehnologiei şi sportului mondial.

                  “Ne-am gândit să oferim băcăuanilor trei zile de sărbătoare, de teatru, film şi muzică, de voie bună, manifestări complexe desfăşurate sub egida Uniunii Armenilor din România, Sucursala Bacău. Am invitat, de asemenea, la această importantă sărbătoare, şi au răspuns cu drag, conaţionalii noştri din mai multe localităţi din ţară, acolo unde trăiesc, zidesc şi crează, de sute de ani, armeni, de aceea ţin să le mulţumesc foarte mult. Ne-am bucurat că festivalul nostru a fost inclus în generosul proiect “Bacău, Capitala Tineretului din România. Colorează-ţi generaţia”.

                  Am invitat la festival solişti şi formaţii de muzică armenească, formaţii de dansuri tradiţionale, regizori şi actori ai scenei şi filmului armenesc. Pentru copii avem ateliere speciale de caligrafie, de desene, spectacole de teatru şi expoziţii. Pentru prima dată, la festivalul nostru va fi reînviată tradiţia sărbătorii tradiţionale a Vartavarului, iubit mai ales de tineri, cunoscut ca «bătaia cu apă». Avem şi o invitată de onoare, cunoscuta şi îndrăgita solistă de muzică uşoară Corina Chiriac, armeancă de-a noastră, lucru mai puţin cunoscut de băcăuani. Urez tuturor să fie alături şi să se bucure împreună cu noi”, ne-a declarat Vasile Agop, preşedinte al Sucursalei Bacău a Uniunii Armenilor.

                  La ora 19.00, pe scena din faţa Prefecturii a evoluat una dintre cele mai cunoscute formaţii de muzică armenească, condusă de celebrul interpret la Duduk, instrument unic, specific folclorului armenesc, Cosmin Rafael Bălean, care a încântat şi captivat publicul, mai bine de o oră. De la ora 20.00, au fost proiectate două filme documentare “City Tour” şi “Noravank”, iar de la ora 21.30, cei prezenţi, armeni, români, germani, italieni au urmărit meciul de fotbal dintre “naţionalele” României şi Armeniei.

                  A doua zi a festivalului, sâmbătă, 2 septembrie, au loc spectacole de teatru şi ateliere pentru copii, , de la ora 14.00 urmează tradiţionala „bătaie cu apă”, dansuri populare, la ora 18.00, Trupa RAMPA susţine spectacolul de teatru „Staipelochian”, iar de la ora 19.00, recitalul extraordinar susţinut de îndrăgita solistă Corina Chiriac. De la ora 20.00, filmul artistic „Procesiunea”.

                  Duminică, 3 septembrie, ora 10.00 – Teatru pentru copii, 11.00 – Atelier pentru copii; 17.30 – dansuri armeneşti; 18.30 – teatru, Trupa Kevorkian: “În largul mării”; 20.00 – Filme scurt-metraj: Legătura de leuştean, Când moartea întârzie să apară, Împăcare- Împăcare, Meditaţii, Poc trosk şi-un Tort cu frişcă, Brigada neagră.

                  Cea mai „neagră” virgulă: între subiect şi predicat

                  Tipuri

                  Ca orice semn de punctuaţie, şi virgula are trei „vieţi”: una obligatorie, una facultativă şi una… interzisă. Nu discutăm despre primele două ipostaze, care prezintă dificultăţi minore în aplicare, ci despre situaţiile când virgula nu este permisă.

                  Pe ce ne bazăm

                  Paragraful 218 din „Îndreptarul ortografic, ortoepic şi de punctuaţie” (2005) precizează: „Nu se desparte prin virgulă subiectul de predicat” şi fixează două situaţii: „a) subiectul poate apărea fără determinări: Manoilă se uita la gura ei cu admiraţie. SADOVEANU” (chiar dacă în rostire facem o pauză după primul cuvânt, virgula este interzisă pentru că urmează imediat predicatul, se uita), respectiv „b) subiectul poate fi însoţit de determinări (un atribut determinativ sau o propoziţie atributivă determinativă): Unii mai poznaşi îmi zvârleau câte o glumă. SADOVEANU; Câinele care latră nu muşcă” (p. 65). Între subiecte (Unii şi Câinele) şi predicatele aflate la distanţă (zvârleau şi nu muşcă) nu s-a pus virgulă.

                  Ce spune logica

                  Aşa cum este enunţată interdicţia din IOOP, pare un gest dictatorial dacă nu luăm în seamă adevărul că orice lucrare normativă are datoria de a răspunde la relaţia AȘA DA, AȘA NU. Cei interesaţi de mecanismul aflat la baza recomandării vor afla că între subiect şi predicat acţionează primul dintre raporturile sintactice: cel de inerenţă. Cu alte cuvinte, părţile principale de propoziţie ne asigură fundamentul comunicării verbale, formând o familie: subiectul şi predicatul nu pot exista unul în afara celuilalt. Ca urmare, primul îi impune celui de-al doilea numărul şi, în cazul predicatului nominal, genul. Atât de autoritare sunt, încât devin interdependente şi, în consecinţă, resping izolarea prin vreun semn de punctuaţie.

                  Se greşeşte în tipărituri?

                  Adesea, chiar şi la case mari, ceea ce nu scuză încălcarea normei. Exemplele care urmează sunt extrase din lucrări cu caracter filologic: „/…/ un oarecare G. C. U., scrie câteva foiletoane critice /…/” (Academia R.S.R., Academia de Știinţe Sociale şi Politice a R.S.R., Istoria literaturii române, vol. III, Epoca marilor clasici, Buc., Editura Academiei R.S.R., 1973, p. 934); „Interesul deosebit manifestat de toţi cei ce studiază limba română – profesori, oameni de cultură, studenţi, elevi – care se adresează cu încredere Gramaticii Academiei, a făcut necesară editarea unui nou tiraj al acestei cărţi” (Academia R.S.R., Gramatica limbii române, vol. I, Buc., Editura Academiei R.S.R., 1966, p. 2). În acest al doilea caz, subiectul (Interesul), urmat de un lung şir de explicaţii, a pierdut legătura cu predicatul (a făcut), pe care autorul a simţit nevoia de a-l „păzi” de intruşi prin virgulă. E posibil ca acelaşi autor să fi fost convins că la o asemenea distanţă a fost pusă o virgulă, iar el are obligaţia de a închide pasajul cu perechea ei. Greşeala rămâne totuşi, pentru că trebuia să verifice existenţa acelei prime virgule. (Aceasta se impunea înaintea lui care.)

                  Nevinovata retorică

                  Am fost întrebaţi, candid: „Regula se aplică şi între predicat şi subiect?” Răspunsul e evident, cu amendamentul că solicită un plus de concentrare din partea autorului. Iată un exemplu de încălcare a acestei recomandări: „Are loc la Bucureşti, premiera piesei /…/” (Literatura română. Dicţionar cronologic, Buc., Editura Știinţifică şi Enciclopedică, 1979, p. 466). Chiar dacă predicatul are forma unei locuţiuni verbale (are loc), iar până la subiect (premiera) ne „împiedicăm” de o explicaţie (de altminteri, necesară), virgula rămâne cu nuanţa din titlu. Ioan Dănilă

                  Cisterna rasturnata la Magura

                    Cisterna rasturnata la Magura

                    O cisterna, incarcata cu 12 tone de aditivi, s-a rasturnat, aseara, la Magura.

                    Potrivit politistilor, soferul de 26 de ani, din Bucuresti, nu ar fi adaptat viteza in curba, a pierdut controlul ansamblului si s-a rasturnat.

                    In urma accidentului nu s-au inregistrat victime. Conducatorul auto a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ. El a fost sanctionat.

                    Despăgubiri pentru animalele din gospodărie sacrificate din motive de boală

                    Despăgubiri pentru animalele din gospodărie sacrificate din motive de boală
                    dr. Florin Baltă, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bacău

                    Potrivit legii, statul acordă despăgubiri crescătorilor de animale, în cazul măsurilor care se întreprind pentru lichidarea rapidă a focarelor de boli transmisibile ale animalelor.

                    Banii se acordă inclusiv pentru cazurile de suspiciune a bolii, care implică tăierea sau uciderea acestora, cu excepţia sumelor recuperate prin valorificarea produselor şi subproduselor de la animalele tăiate, ucise sau altfel afectate.

                    Beneficiază de despăgubiri persoanele juridice şi persoanele fizice proprietare de animale, dacă animalele sunt deţinute cu respectarea normelor sanitare veterinare în vigoare, cu referire la declararea şi înregistrarea obligatorie în registrul agricol şi în sistemul naţional de identificare şi înregistrare a animalelor.

                    Astfel, se acordă despăgubiri pentru boli transmisibile cum ar fi tuberculoza bovină, leucoza enzootică bovină, turbarea, encefalopatiile spongiforme transmisibile, pesta porcină clasică, pesta porcină africană, anemia infecţioasă ecvină, salmoneloza aviară, bluetongue (boala limbii albastre), loca americană şi boli virotice ale albinelor, trichineloza în cazul sacrificărilor pentru consum familial.

                    De reţinut, însă, că despăgubirile nu se acordă dacă proprietarii animalelor nu au comunicat, în termen de maximum 48 de ore, prin notificare scrisă sau anunţ telefonic, medicului veterinar oficial sau medicului veterinar de liberă practică împuternicit modificările apărute în starea de sănătate a animalelor, apariţia oricărei îmbolnăviri, suspiciuni de boală, moartea sau tăierea de necesitate a unor animale.

                    „Urmare a evoluţiei unui focar de influenţă aviară la păsări domestice, în iarna acestui an, într-o gospodărie din Bacău, prin aplicarea măsurilor de asanare rapidă a bolii au fost ucise 75 de gâşte. Proprietarul afectat de aplicarea măsurilor legale de lichidare a bolii a fost despăgubit cu suma în cuantum de 7.500 de lei.”
                    dr. Florin Baltă, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bacău

                    Hublou / Un anarhist pașnic

                    Carmen Mihalache
                    Carmen Mihalache

                    Nimic nu ține mult pe lumea asta. Doar pe cealaltă, care-i veșnică, eternă, că doar n-am de gând să contrazic Sfânta Scriptură. Până una-alta, însă, noi trăim aici şi acum, unde, aşa cum susţin unii psihologi și sociologi, stresul se reinstalează cam la două săptămâni de la terminarea concediului.

                    Al naibii, stresul ăsta, se ţine scai de noi! Pentru că relaxarea pe care o obţinem în timpul liber se evaporă rapid, pur şi simplu, domnii cercetători ne sfătuiesc să ţinem cont de această realitate, adoptând o soluţie salvatoare. Ea constă în divizarea vacanţei în porţii mai mici, ca să zic aşa, presărate pe parcursul unui an de muncă. Puţin şi bun, aşadar, mici vacanţe, scurte dar dese, care ne refac potenţialul afectiv, creator, pentru că putem sta mai mult cu cei dragi, petrecându-ne timpul în mod plăcut. Când faci lucruri agreabile, pe care ţi le-ai dorit cu adevărat, simţi şi cum ţi se împrospătează forţele şi rezişti mai bine la reluarea treburilor de serviciu. Cred că-i destul de convenabilă alternanţa asta, fiindcă nici vacanţele prea lungi şi statul degeaba nu sunt bune, te secătuiesc şi ele de energia benefică. Oricum ai face, e greu să păstrezi un echilibru.

                    Pericolele te pândesc de peste tot, acum vorbindu-se şi despre depresia de vară, indusă de căldura mare, de soarele prea puternic. De parcă nu erau de ajuns melancolia de toamnă şi astenia de primăvară. Depresia asta îşi cam bagă coada peste tot, după cum se vede. La cei singuri, ea se instalează taman în timpul vacanţelor, când frustrarea îi încolţeşte pe solitarii care nu au cu cine să petreacă frumos timpul, să comunice, să împărtăşească sentimente, senzaţii, impresii.

                    Complicată e şi viaţa asta, dacă nu-i vezi şi partea de comedie! Cum pentru a-ţi permite o vacanţă pe placul inimii îţi trebuie şi banii necesari, m-a amuzat ce zicea un mare cunoscător în problemă, Paul-Loup Sulitzer, teribilistul scriitor (fiul unui emigrant român) care a scos o carte, prin anii ’70, intitulată simplu, Money: „arată că ai bani şi-i vei avea, totul e doar un joc al aparenţelor, al imposturii. Nu trebuie să fii bogat ca să-ţi permiţi ceea ce-şi permit bogaţii”, afirmă Sulitzer, cu aceeaşi mină optimistă dintotdeauna, mereu afabil, etalând un zâmbet larg, ca să se vadă că-i merge din plin.

                    Chiar dacă anii lui de glorie, când era om de afaceri, scriitor de succes, actor, personalitate mondenă de prim rang în Paris, având mereu alături femei superbe, s-au cam dus pe apa sâmbetei. Acum este un domn în vârstă, care, după ce a fost cercetat în tot felul de procese (pentru că a fost prins cu degetele în borcanul cu miere, el însuşi recunoscând cu mult umor asta, că aşa se întâmplă în lumea afacerilor, fiindcă e plină de prea multe tentaţii dulci), s-a retras în insula Mauritius. Încercaţi-i reţeta, poate ţine! Şi, când nu dispuneţi de bani, nu vă arătaţi disperarea (aşa glăsuieşte magister PLS), pentru că nu veţi fi interesant pentru niciun bancher, aceştia împrumutându-vă mult mai uşor bani „în măsura în care nu aveţi nevoie de ei”. Nostim paradox, nu-i aşa? Se pare însă că e adevărat. De verificat. Cert este că, atunci când ești prea încordat, nu-ți iese mai nimic.

                    Apropo de relaxare, de concedii, dar și de modul nostru de viață în general, din ce în ce mai stresant, cu tot mai puține satisfacții, văd că tânăra generație, care vrea altceva de la viață, lucru cât se poate de firesc, după părerea mea, e în căutare de fel de fel de soluții, una dintre ele fiind retragerea în locuri cât mai îndepărtate de lumea dezlănțuită. Un scriitor italian din noul val, Paolo Cognetti, a publicat o carte intitulată Cei opt munți, care este socotită un adevărat fenomen editorial, fiind tradusă în vreo treizeci de țări.

                    Cognetti, care a luat Premiul Strega pentru acest roman, a luat drumul muntelui și trăiește într-un cătun numit Estoul. Înainte de a se retrage, el a vorbit în dese rânduri despre eșecul societății capitaliste (nu e singurul care face asta, desigur), întrebându-se: încotro ne duce așa-zisul progres? El constată că generația lui este într-o profundă criză, că tinerii își pierd job-urile, lucrează și locuiesc în locuri urâte, înghesuite, nu-și permit să-și plătească nici chiriile, muncesc peste zece ore pe zi și nu mai au când să se bucure de ceea ce le oferă viața la oraș. Într-o lume mincinoasă, imprevizibilă, în care niciuna dintre promisiunile politicienilor nu se împlinește, în care nu există niciun pic de stabilitate, cel puțin de natură economică, scriitorul italian crede că o soluție viabilă ar fi să părăsești orașul și să-ți iei viața în mâini.

                    La Estoul, împreună cu niște prieteni, a înființat o asociație și a inițiat un festival cultural în natură, care a avut un mare succes. Imaginați-vă peste trei mii de oameni într-un cătun de munte, fără semnal la telefon, bucurându-se de o experiență comună! Un mic miracol pentru vremurile pe care le trăim, spune Cognetti, care se declară un anarhist. Mefient față de marele stat care ne guvernează și încrezător în rostul micilor comunități. Un anarhist pașnic, iubitor de liniște, seninătate, bunătate, de firesc și de frumos.

                    „Direcția managementului unui teatru o dă directorul”

                    Interviu cu actorul Florin Zăncescu

                    Ivona Lucan: Teatrul Municipal „Bacovia” este…

                    Florin Zăncescu: De la înființare și până acum, Teatrul Municipal „Bacovia” este un teatru de repertoriu și consider că și-a onorat această titulatură, de-a lungul vremii oferind publicului său un număr variat de spectacole. Îmi aduc aminte când eram mai tânăr, copil chiar, că erau și pe vremea aceea piese istorice, piese din repertoriul perioadei romantice. Însă acum nu prea se mai practică lucrul acesta, dar adaptându-ne, fiind într-o dinamică continuă acest teatru reușește în continuare să își respecte dreptul de teatru de repertoriu adresându-se unui public cât mai larg și divers.

                    I.L.: Povestiți-ne puțin despre sosirea dumneavoastră în acest teatru. Cum a fost începutul?

                    F.Z.: Începutul a fost în anul 1983. Atunci existau repartiții guvernamentale, iar asta însemna că în momentul în care terminai facultatea te duceai într-un anume teatru după ordinea mediilor, excepție făcând 14 teatre închise din ordinul Elenei Ceaușescu. Indiferent de media cu care finalizai facultatea nu aveai cum să ajungi din prima la București, la Constanța, la Timișoara, la Iași sau la Cluj. Așadar, am fost nevoit, deși aveam o medie mare (9,63) să aleg un teatru de provincie. Inițial am vrut să mă duc la Teatrul Fantasio din Constanța, dar nu s-a putut și atunci fostul director al Teatrului din Botoșani, Stelian Preda m-a luat acolo, unde am stat doi ani și jumătate. Printr-un concurs de împrejurări Preda a plecat la Bacău, a preluat teatrul de acolo și așa cum se obișnuiește ca și la fotbal, antrenorul își ia cei mai buni jucători după el. Prin urmare, așa am ajuns în anul 1983 la Bacău, unde am stat zece ani până în ’93.

                    I.L.: Perioada de glorie a Teatrului Municipal „Bacovia” a fost?

                    F.Z.: Este foarte greu să spun, deoarece sunt două perioade care ar trebuie luate în considerare. Înainte de Revoluție și după. Înainte de Revoluție eu am prins o parte din glorie ca să zic așa, dar marii actori care au fost înaintea mea știu că pe timpul acela se… am să dau doar câteva nume: Niculescu Brumă, Kitty Stroescu. Se făceau colaborări, aducând actorii de nume de la Iași. De exemplu, știu că a jucat aici într-o perioadă Teofil Vâlcu. Pe această scenă au trecut actori precum Florin Piersic, Ion Buleandră, Mircea Belu… Au fost mulți, mulți care au fost la acel teatru. Desigur că a urmat și după aceea o perioadă bună. Preda s-a străduit în perioada cât a fost director să aducă regizori importanți la Bacău, iar la vremea respectivă chiar erau regizori importanți. Îmi aduc aminte că am colaborat foarte mult cu Anca Ovanez Doroșenco, care era regizor de prestigiu la Teatrul Național din București. Împreună cu soțul său făcea scenografia la foarte multe spectacole. Am jucat într-o mare parte din ele, apoi am făcut un turneu în Polonia cu un spectacol-colaj făcut din Chirițele de Vasile Alecsandri. Chirița în carnaval se numea. Eu jucam rolul Chiriței. Apoi a urmat Paznicul de la depozitul de nisip. Teatrul a mai luat și un premiu atunci la Gala Recitalurilor Dramatice. Apoi, regizorul Mircea Marin care era într-o formă foarte bună în acea perioadă, Alexa Visarion… În concluzie, a fost o perioadă prielnică, atât timp cât a fost director Preda. După aceea, eu am plecat la Constanța și nu mai știu exact ce s-a întâmplat, dar am înțeles că Teatrul a avut rezultate bune și în perioada mandatului lui Calistrat Costin, după care au fost scurte perioade, în care s-au perindat mai mulți directori, pentru că totuși direcția managementului unui teatru îl dă directorul. A (mai) fost o perioadă Viorel Savin, Geo Popa, Adrian Găzdaru. Ca să zic așa… o perioadă foarte, foarte bună a avut-o Teatrul „Bacovia” cu Stelian Preda la conducere.

                    I.L.: Realizați că ne apropiem de aniversarea celor 70 de ani de existență a Teatrului Municipal „Bacovia”?

                    F.Z.: Da! Din ăștia 70, vreo 26 spre 30 i-am petrecut pe aici și sigur că este un eveniment important.
                    P.s- Îl puteți (re)vedea pe actorul Florin Zăncescu, pe data de 10.09.2017, ora 19.00, în spectacolul Omul care avăzut moartea, regia Gheorghe Balint.

                    Ivona Lucan,
                    Secretar literar Teatrul Municipal „Bacovia”

                    Minciuna în epoca post-adevărului

                    Mințim? Firește că mințim. Toți? Da, toți, fără excepție. Atât de mult, încât nu-l putem contrazice nici pe Napoleon, atunci când ne spune că „istoria este o minciună pe care nimeni nu o contestă”. Uneori ne mințim și pe noi înșine. Realizând radiografia minciunii, Mark Twain scria că există „trei feluri de minciuni: minciunile, minciunile sfinte şi statisticile”. Exhaustiv, nu? Psihologii și sociologii, care mint (și ei) cel puțin din cauza dificultăților de a ajunge la adevăr, au făcut din minciună o vedetă a studiului.

                    De ce mințim? Am minți, desigur, dacă am crede că am ajuns la cunoașterea complicatelor noastre relații cu adevărul. National Geographic (iunie 2017) publică un interesant studiu (semnat de Yudhjit Bhattacharjee) pe această temă, pornind de la gândul lui Tim Levine: „Mințim dacă sinceritatea nu funcționează”. Gând discutabil, desigur, dacă nu cumva este chiar o minciună travestită cu talent. Mințim, sintetizează, Y.B., determinați de culpă (ne acoperim „păcatele”), evitare (fugim de realitate), necunoscut (nu cunoaștem varii cauze), patologie (ignorăm realitatea), reaua intenție (pentru a-i răni pe alții), social (nevoia de roluri, statusuri), altruism (pentru a ajuta), avantaje economice și de ierarhie, imaginea de sine (narcisism…), umor (pentru a-i delecta pe alții… ).

                    Sunt prezentate varii portrete de mincinoși (escrocul, farsorul, născocitorul…), cei care le ilustrează fiind celebre exemple din zona politicii, a agenților secreți, afacerilor, sportului, științei, artei. Când începem să mințim este clar că ne părăsește inocența, dar Kang Lee, psiholog la Universitatea din Toronto, citat de Y. B., zice că „apariția acestui proces în comportamentul copiilor de doi-patru ani e un semn liniștitor că aceștia sunt în grafic în ceea ce privește dezvoltarea cognitivă”… Cum ne protejăm în acest univers al minciunilor? Daniel Joseph Levitin, profesor de psihologie și neurologie comportamentală la Universitatea McGill din Montreal, Quebec, Canada, ne-a oferit recent „Ghid practic pentru detectarea minciunilor. Gândirea critică în epoca post-adevăr” (Editura Publica, București, 2017). El ne propune în cele trei capitole ale lucrării, pornind de la exemple semnificative, să evaluăm critic Cifrele, Cuvintele și Lumea. Iată câteva repere ale discursului său…. Cât de plauzibile sunt datele? Să ne distrăm cu mediile.

                    Raportarea cifrelor ne joacă feste. Cum sunt colectate cifrele. De unde știm? Contracunoașterea. Cum funcționează știința. Erorile logice… Pornind de la gândul că omenirea a generat în ultimii cinci ani mai multe informații decât în întreaga sa istorie, cercetătorul ne îndeamnă să ne întrebăm câte dintre acestea sunt adevărate. El atrage atenția și asupra pericolului transformării „minciunilor în arme care ne pot submina astfel, cu o perfidie și mai mare, capacitatea de a lua decizii mai bune pentru noi înșine și pentru concetățenii noștri” (Op. cit., pag. 13). Proliferarea minciunii (chiar succesul ei!) reprezintă și un eșec al sistemului educațional, întrucât, în „epoca post-adevărului” „se pare că nu am reușit să ne învățăm copiii ce înseamnă dovezi și cum să le evalueze” (Ibidem).

                    Cartea este scrisă sprințar, uneori cu umor, cu incursiuni seducătoare în istoriile logicii, științei, statisticii, presei, politicii, sistemului de învățământ, asistenței sociale etc. Firește, Daniel Joseph Levitin nu ne oferă „formule” pentru depistarea minciunilor, ci doar sugestii de punere în gardă a gândirii noastre critice în „epoca post-adevărului”. Epocă pe care el o reduce (mai ales) la contemporaneitate, dar despre care cred că a debutat cu primele cuvinte și priviri pe care și le-au aruncat – cu drag, desigur – Adam și Eva.

                    Operaţie în premieră a medicilor de la Ortopedie

                      Cu ajutorul medicilor din Secţia de Ortopedie şi a medicului anestezist, pacienta poate merge din nou / foto: Liviu Maftei
                      Cu ajutorul medicilor din Secţia de Ortopedie şi a medicului anestezist, pacienta poate merge din nou / foto: Liviu Maftei

                      – datorită doctorilor de la această secție, o femeie, care a venit la spital în căruciorul cu rotile, din cauza unei luxaţii de şold, suferită încă de la naştere şi pentru care nu se intervenise până atunci, merge acum din nou – astfel de cazuri sunt rare în lume şi foarte greu de tratat la adult

                      Băcăuanca Elena Aramă, în vârstă de 68 de ani, a bătut la uşa medicului ortoped Radu Panfil, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Bacău, în urmă cu câteva luni, după ce a umblat prin mai multe cabinete, fără ca cineva să-i poată alina suferinţa şi să-i dea vreo speranţă că ar mai putea merge vreodată.

                      Era deja în căruciorul cu rotile, iar în urma investigaţiilor amănunţite doctorul i-a pus diagnosticul de luxaţie de şold bilaterală neglijată, suferită încă de la naştere. Un caz foarte rar întâlnit la vârsta adultă în zilele noastre, spun medicii, pentru că acum aceste probleme sunt tratate când copilul este mic. La adult, această problemă se rezolvă greu şi cu mari riscuri.

                      „Am operat această pacientă în condiţiile în care ea deja nu mai mergea. A venit în scaunul cu rotile. Intervenţia chirurgicală a fost extrem de complexă, pentru că ea presupune scurtarea femurului şi aducerea capului femural, care avea o deplasare uriaşă, în locul lui natural, printr-o scurtare femurală mare, cu riscuri foarte mari neurologice, legate de paralizia nervului sciatic, şi cu risc vascular, care este vital. În timpul intervenţiei există riscul de a leza artera femurală, asta însemnând că pacientul îşi riscă viaţa ”, a explicat dr. Radu Panfil, medic şef Secţie Ortopedie, SJU Bacău.

                      Pusă în faţa unui astfel de caz, echipa medicală nu a dat înapoi, ci din contră a început să cerceteze şi chiar a mers la un congres la Viena, pentru a mai acumula informaţii. A comandat din Statele Unite o proteză specială pentru astfel de cazuri dificile, singura folosită până acum în România, în valoare de 15.000 de lei, cost suportat de Spitalul Judeţean Bacău, a pregătit pacienta şi a intrat în sala de operaţie.

                      „Pacienta a fost destul de bine investigată înainte şi pregătită ca să minimizăm toate riscurile, pentru că avea şi o patologie cardiacă preexistentă. A fost ţinută în Reanimare 48 de ore postoperator şi a avut o evoluţie bună”, a declarat dr. Bianca Purcărin, medic anestezist. „Intervenţia în sine este foarte complexă. A durat trei ore şi ceva, a presupus o pregătire preoperatorie atât pentru noi cât şi a pacientei foarte complexă.

                      În momentul acesta, pacienta este pe secţia noastră, a revenit la două luni de la operaţie, are un rezultat funcţional foarte bun”, mai spune dr. Panfil. Adică pacienta merge pe picioarele ei, ajutată de un cadru, dar este independentă, ceea ce este foarte important.

                      „Acum mă simt bine, merg cu cadru şi mă descurc. Înainte de operaţie, cu vreo două luni, nu puteam să merg absolut deloc. Am umblat prin mulţi medici particulari şi degeaba. Tot un medic din spital m-a îndrumat la Ortopedie, să-l caut pe domnul doctor Panfil.

                      După ce mă operez şi la şoldul celălalt poate o să fie mult mai bine. M-am născut aşa, dar nu am avut probleme până acum. Puteam merge. Acum probabil că am îmbătrânit şi oasele au fost afectate”, spunea Elena Aramă. Din echipa medicală care s-a ocupat de acest caz au făcut parte şi doi medici specialiști în ortopedie, dr. Rareş Şova şi dr. George Niţă.

                      Caravana SMURD „Fii pregătit” ajunge La Onești

                        Centrul mobil de pregătire va poposi sâmbătă, 02 septembrie, în municipiul Onești și va fi amplasată la Casa de Cultură, urmând ca duminică, 03 septembrie, să fie prezent la Comănești, în parcarea din centrul orașului.

                        Sosirea Caravanei SMURD „Fii pregătit” în județul Bacău se încrie în calendarul de activități desfășurate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău pentru marcarea și sărbătorirea zilei de 13 Septembrie – Ziua Pompierilor din România și împlinirea a 169 de ani de la bătălia din Dealul Spirii.

                        Astfel, timp de două zile, între orele 10.00 – 18.00, personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău va organiza cursuri de instruire a populației privind modul corect de comportare și intervenție în cazul producerii unor situații de urgență, precum și acordarea primului ajutor în situații limită.

                        Cursurile oferite vor include prezentarea principalelor dezastre naturale care pot afecta atât județul nostru, cât și întreaga țară (ex. cutremure, inundații, incendii, alunecări de teren, muniție neexplodată), precum și modul în care populația se poate pregăti pentru a le face față.

                        Cu această ocazie, I.S.U.J. Bacău va organiza un punct de informare, unde cetățenii vor putea obține informații despre programul de voluntariat “Salvator din Pasiune”, pentru a îmbrățișa nobila meserie de salvator.

                        Cei care doresc să participe la cursurile organizate în Caravana “Fii pregătit!”, indiferent de vârstă, sunt așteptați cu drag în zilele și locațiile menționate sau se pot înscrie pe pagina de internet a Fundației pentru SMURD.

                        Creșterea masei musculare prin exerciții cu greutăți, inhibată de medicamentele antiinflamatoare

                          Exercițiile cu greutăți reprezintă o modalitate eficientă pentru îmbunătățirea performanțelor fizice și a aspectului, fie că acestea presupun creșterea volumului de masă musculară sau arderea grăsimilor, însă, potrivit unui studiu recent, un tip de medicamente utilizate pe scară largă ar putea împiedica atingerea acestor scopuri.

                          O echipă de cercetători din Suedia a descoperit că administrarea regulată a medicamentelor antiinflamatoare (precum ibuprofen) poate inhiba dezvoltarea musculară.

                          Studiul, efectuat la Institutul Karolinska și publicat în „Acta Physiologica”, a analizat efectele ibuprofenului asupra mușchilor scheletici ai adulților tineri, sănătoși, care practicau exercițiile cu greutăți.

                          Participanții, a căror vârstă a fost cuprinsă între 18 și 35 de ani, au fost împărțiți în mod aleatoriu în două grupuri. Jumătate dintre aceștia au primit o doză relativ ridicată de ibuprofen (1.200 mg, considerată o doză normală în 24 de ore), iar celorlalți li s-a administrat o doză mică de aspirină (75 mg), în fiecare zi, timp de opt săptămâni.

                          În același timp, participanții au efectuat exerciții cu greutăți concepute special pentru coapse, de două sau trei ori pe săptămână.

                          După cele opt săptămâni, oamenii de știință au măsurat anumite variabile, inclusiv creșterea masei musculare, forța și markerii antiinflamatori din mușchi.

                          Cercetătorii au descoperit că mușchii persoanelor care au luat doze mici de aspirină s-au dublat în comparație cu celălalt grup.

                          De asemenea, s-a constatat că și forța musculară a fost afectată de dozele ridicate de ibuprofen, însă diferența nu a fost atât de mare ca în cazul creșterii masei musculare.

                          ‘Rezultatele sunt extrem de interesante din moment ce utilizarea medicamentelor antiinflamatoare este atât de răspândită, atât printre atleții de elită cât și a indivizilor care desfășoară activități (sportive — n.r.) recreaționale’, a susținut Tommy Lundberg, cercetător în cadrul institutului amintit, unul dintre semnatarii studiului.

                          Lundberg a adăugat că s-a optat pentru analizarea efectelor ibuprofenului deoarece este cel mai studiat antiinflamator de pe piață, însă cercetătorii consideră că oricare medicament antiinflamator nesteroidian de pe piață ar avea efecte similare. AGERPRES

                          A găsit un proiectil în timp ce săpa în grădină

                            Un bărbat de 57 de ani, din municipiul Bacău, a alertat autorităţile, joi seară, după ce în timp ce săpa în grădina din faţa casei sale, de pe strada Prelungirea Bradului, a găsit un proiectil, rămas în pământ din timpul conflictelor militare.

                            La faţa locului s-a deplasat echipa de pirotehniştii a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău, care a izolat zona, a ridicat proiectilul perforant, de calibru 57 mm, şi l-a transportat la depozit în vederea distrugerii.

                            ULTIMELE ȘTIRI