„Ceea ce eu aş dori să schimb, măcar în ceea ce priveşte sărbătorile pascale, ar fi să ne gândim mai întâi la suflet şi după aceea la… trup”, ne mărturiseşte Doina Sîrghie, coordonator Avocatul Poporului Bacău.

Iar sufletul vrea mereu „acasă”, de sărbători, alături de familie. „Ca de obicei, sărbătorile mi le petrec «acasă», acolo unde m-am născut, unde fiecare colţişor îmi aminteşte de tata, unde încă mă mai aşteaptă mama.

Deci, vom merge la Târgu Ocna, unde vom pregăti bucatele tradiţionale, vom lua Lumina Sfântă la biserica din cartier şi ne vom încărca sufleteşte. Fiind o zonă superbă de deal, dacă va mai şi înverzi codrul, cu siguranţă, vom alege să petrecem mult timp în aer liber, ca să mai şi ardem din… caloriile acumulate din meniul de sărbătoare”, ne dezvăluie Doina Sîrghie. Anul acesta, vedeta pe masa de Paşte va fi un ieduţ, dar nu va lipsi nici peştele.

„Avem un ieduţ pe care îl vom prepara la cuptor, evident, pulpele şi coastele, stropite cu vin, îndopate cu usturoi şi condimentate cu sare, piper, cimbru şi ce s-o mai găsi. Cozonacii sunt specialitatea mamei, iar eu voi pregăti minunata pască fără aluat, cu brânză, smântână, stafide şi restul ingredientelor.

Chiar dacă vedeta va fi ieduţul, va răspunde prezent şi peştele, pus într-o saramură generoasă, puţin picantă.”

Pentru Carmen Fifirig, directorul Direcției de Asistență Socială (DAS), din cadrul Primăriei Municipiului Bacău, nu există bucurie mai mare decât să petreacă Sărbătorile de Paște în mijlocul familiei. Și pentru a-i face fericiți pe toți cei dragi, se implică direct în pregătirea bucatelor specifice.

„Vreau să frământ și să fac cozonaci. Rețeta o am mai de demult de la o colegă. Nu este sofisticată, dar de când am probat-o, cozonacul mi-a ieșit foarte, foarte bun. Apoi, vreau să vopsesc ouă, numai roșii. Eu prefer culoarea roșie, care semnifică sângele Domnului nostru Isus Hristos, ce s-a jertfit pentru mântuirea noastră”.

În anii anteriori, la slujba de Înviere a fost la țară, în alt județ, unde îi sunt părinții. De această dată, va merge la o bisericuță din cartierul în care locuiește. Nu a intrat niciodată în modestul lăcaș de cult și consideră că momentul va fi deosebit de înălțător.

„Le urez tot ceea ce-mi doresc și mie: sănătate, fericire, liniște și pace în suflet, alături de familie, de cei dragi. Hristos a înviat!”.

Viceprimarul Constantin Scripăț petrece sărbătorile de Paște în familie. De regulă, când vine vorba de pregătirile pascale, acesta este responsabil de celebra listă de cumpărături.

„Nu prea am loc de soție în bucătărie! De aceea, mie îmi revine sarcina să o aprovizionez cu cele necesare. Pe masă o să avem mâncare tradițională: sarmale, salată boeuf, miel, pască, cozonac și ouă roșii”, declară Constantin Scripăț, viceprimar al municipiului Bacău.

În noaptea de Înviere, Constantin Scripăț va merge fie la o biserică din Bacău, fie la o biserică din comuna Scorțeni, în satul natal.

După slujba de Înviere va trece și pe la căpătâiul părinților adormiți ca să le ducă lumina sfântă a Învierii.

„Sărbătorile Pascale sunt, de ani buni, un soi de «rutină» în familie: vizite la părinți, pregătirea produselor specifice acestor zile etc. 

Rutina de care aminteam este «spartă» anul acesta de dorința băiatului, Vladimir, 6 ani, de a încondeia ouă adevărate.

Așa că a trebuit să învăț un procedeu pe care nu l-am știut: cum se scoate albușul și gălbenușul cu seringa din coaja de ou. Și, după câteva eșecuri inerente, a se citi ouă sparte, coji distruse, am asistat la realizarea unei mici capodopere de Paște: un ou de gașcă pictat în toate culorile curcubeului.

Altfel, doresc tuturor jurnaliștilor de la Deșteptarea, cititorilor acestui cotidian, multe bucurii în aceste zile sfinte!”

Dorian Pocovnicu, director Departamentul Dezvoltare Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău

N-am fost niciodată habotnic, dar îmi place să cred că nici nepăsător față de problema divinității. Ca orice om, am și eu întrebările mele, ezitările mele, căutările mele. A scrie însă despre semnificația Sărbătorilor Pascale nu e chiar o chestiune facilă câtă vreme problema credinței este, înainte de toate, una personală, pe care o trăim fiecare cum credem și cum putem. Ca să nu mai vorbesc de pericolul clișeelor, care au invadat spațiul public în ultima vreme… N-am să dau, așadar, sfaturi, n-am să revărs binecuvântări asupra cititorilor, n-am să-mi pun nici cenușă în cap și n-am să îndemn omenirea să fie mai bună și mai generoasă. Pentru că, vorba poetului, „lumea-i cum este și ca dânsa suntem noi”.

Într-o lume nebună, nebună, nebună, în care, așa cum s-a spus, asistăm la „sfârșitul istoriei”, la „declinul Occidentului” sau la „criza spiritului american”, eu mi-am făcut obiceiul ca de Paște să recitesc măcar câteva pagini din Biblie și să stau aproape de cei dragi. Există în Evanghelia lui Luca (în formidabila traducere a lui Cristian Bădiliță) un pasaj mai puțin frecventat care, pentru mine, e imbold și prilej de meditație în această Săptămână Mare. Iisus poposește în casa unei femei, Marta. Aceasta, plină de zel, se îngrijește ca Mântuitorul să nu ducă lipsă de nimic, în vreme ce sora ei, Maria, ascultă cu evlavie cuvintele Domnului. Marta i se plânge lui Iisus că a fost lăsată singură cu treburile gospodăriei: „Răspunzând, i-a zis Domnul: „Marta, Marta, îți faci griji și te zdrobești cu multe; dar numai de un singur lucru e nevoie. Maria a ales partea cea bună, care nu-i va fi luată.”

Pentru mine, important este ce alegem să facem de Paște (și, în general, în viață). Firește că fiecare este liber să aleagă. Dar nu cumva ne zdrobim energia și timpul în goana după cozonaci, miel și sarmale? După mâncare, băutură și distracție? Întrebarea este dacă vom ști să alegem partea cea bună. Pentru că, așa cum spunea și Horia-Roman Patapievici, într-un volum recent, partea nevăzută decide totul. Iar eu cred că, dincolo de chestiunile privitoare la coșniță (făr de care nu putem trăi), e important să găsim timp pentru ceea ce contează cu adevărat…

Eu nu pot decât să îmi doresc, cu ocazia acestui Paște, să alegem, cu toții, partea cea bună. Fiindcă întotdeauna gândul meu fuge la o vorbă din Evanghelia lui Marcu, o vorbă care definește condiția noastră efemeră: „Cred, Doamne, ajută necredinței mele!”

Adrian Jicu, director Biblioteca Județeană „C. Strudza”

Dr. Mouhannad Toron, managerul spitalului buhușean, musulman, este căsătorit cu Maricica-Roberta Toron, psiholog, de credință ortodoxă. Cei doi fii ai lor sunt studenți la Medicină.

„Sărbătorile ortodoxe și cele musulmane sunt ale amândurora, ale întregii familii. Le petrecem, pe toate, cu drag, cu bucurie. Și acum, de Paște, pe WhatsApp, luăm legătura cu rudele din Siria și ne bucurăm împreună cu ele.

De Paște, vin la noi și toate rudele soției din țară și sărbătorim împreună. Firește, au venit acasă și copiii noștri. La Înviere, îmi conduc soția, copiii, rudele la biserică.

Este o atmosferă minunată. Rețetele mele culinare sunt, de Paște, foarte apreciate. Bucătăria orientală, se știe, este expertă în pregătirea mielului. Uneori, cu soția și socrul, inventăm în materie de rețete, combinându-le pe cele românești și orientale în prepararea mielului.

Toți spun că rezultă un preparat minunat. Ce sunt pentru mine Sărbătorile Pascale? O imensă bucurie! Principiile vieții religioase sunt, în esență, aceleași. Nu vorbim despre Religia Ta, despre Religia Mea.

Vorbim despre bucurii comune, despre viața noastră, despre valori umane de referință care în toate sufletele sunt aceleași! Tuturor, Sărbători Pascale fericite! Deja, într-un mod special, ieri, le-am urat asta și pacienților mei”, ne-a spus managerul Mouhannad Toron.

Deputatul Ionel Floroiu va fi acasă doar în prima zi de Paște. „Vom merge la Slujba de Înviere, apoi la cimitir, unde sunt părinții soției mele. În prima zi vom petrece în familie, cu fiica mea, care e studentă, cu fiul meu și logodnica lui.

Cel mai mult îmi place mielul la ceaun, e specialitatea mea preferată. Îmi place să-l gătesc în curte și mă bucur că s-a anunțat vreme frumoasă.

De fapt, nu eu gătesc, eu fac focul, îl întrețin și îmi servesc prietenii cu țuică făcută de mine, la țară”, mărturisește deputatul PSD.

A doua zi, Ionel Floroiu va ajunge la Cașin: „Merg în comuna natală, unde sunt înmormântați părinții mei, și aprind o lumânare. La prânz, mă întâlnesc cu prietenii din copilărie, la o masă festivă. Marți sunt la București, în programul normal al Parlamentului.”

Vă scriu aceste rânduri din Clujul natal. Aici, totul e mai încet și mai temeinic. E soare, stau lângă statuia lui Matei Corvin și vă gândesc de patimi, de orgolii, de vanități, de cât de buni și frumoși am putea fi cu toții… Și-ncerc să-mi ostoiesc patimile, orgoliile, dar mai ales dorurile… Dar dorurile, de fapt, îmi limpezesc mintea, îmi aduc aminte de-o altă lume în care eram bine, nu aveam griji, iubeam și nimic rău nu mi se putea întâmpla. Și din toată lumea mea au mai rămas crâmpeie de speranță că totul va fi bine.
Uite, porumbeii… Parcă mă-ndeamnă la călătorie…

Chiar înainte de marea trecere. Să călătorim…

Atât timp cât fiecare dintre noi se va întoarce cu gândul în copilărie, atunci când visele umpleau viețile și nu orgoliile sau patimile, cu atât timp de Bucurie ne vom umple viața ce ne-a mai rămas.

Clipă, oprește-te și fă-mă să-nțeleg câte patimi și vanități ne mai împresoară și-nvață-ne să le oprim, învață-ne să cunoaștem odată pentru totdeauna pâinea noastră cea de toate zilele și ferește-ne, clipă, de-a face rău altuia și-nvață-ne să fim mai iertători, mai zâmbitori, mai îngăduitori!

Arată-te Soare în chipurile noastre și ajută-ne să ne întoarcem la cele firești, simple, la cele pline de Viață adevărată.
O iau pe drumuri drepte și mă aplec spre Iubire și-o arăt, și-o primesc, ca să pot privi Cerul mai curată.

Hristos învie cu fiecare zâmbet sincer, cu fiecare iertare, cu fiecare clipă din noi.

Hristos va învia, nu-i așa…?
Adevărat….

Și-un porumbel s-a așezat în fața mea. 
Unde vrei, să mergem…

Eliza Noemi Judeu, manager Teatrul Municipal „Bacovia”

Theodora Șotcan, deputat de Bacău din partea PSD, va sărbători Paștele în familie. Vor fi trei generații, care se vor aduna în casa mamei soacre. „Din păcate, dintre părinții mei și ai soțului, numai soacra mea mai trăiește. Așa că, ne vom aduna cu toții, trei generații, la dumneaiei acasă. Ne-am propus cu toții, cât o mai avem, să ne bucurăm de dumneaiei, și ea de noi.

Vom fi acolo părinți, copii, nepoți. Eu o să o ajut la gătit, așa cum am făcut mereu. Ceea ce fac eu e friptura de miel și drobul”, ne-a mărturisit Theodora Șotcan. Un ingredient anume? „Multă, multă verdeață, mult suflet, multă dragoste.” Ouăle, în schimb, le înroșește tot mama soacră.

„Conform tradiției, ouăle se vopsesc în Joia Mare. Iar eu nu reușesc să ajung acolo, chiar în această zi, așa ca mama soacră se va ocupa de asta. Vor fi numai ouă roșii, pentru că asta e tradiția.” Cozonacul cine îl face? „Ei, de data aceasta apelez și la comercianți. Deci, cozonacul îl cumpăr, pentru că … știți cum simt eu? Sărbătorile nu sunt legate numai de ceea ce mâncăm, ci de ceea ce simțim, de compania celorlalți. Vom merge să aducem și Lumina Sfânta în casă.”

Unde vor fi toate acestea? La Tg. Ocna, locul unde Theodora Șotcan se simte „acasă”? „Nu. La Câmpulung Muscel, că acolo e soacra mea. Și tot acolo sunt și tradiții foarte frumoase!”

Dana Țîțaru, directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), va rămâne în Bacău doar în Noaptea Învierii:

„Voi merge la biserică, la slujbă, apoi la cimitir. Prima zi de Paște o voi petrece în București, alături de familie și de prieteni.” Directorul general al DGASPC Bacău respectă tradițiile legate de Sărbătorile Pascale.

„Masa de Paște trebuie aibă ciorbă de miel, friptură, caș proaspăt, drob, ouă roșii, cozonac, dar, în mod special, îmi place să fac pască pentru că aroma ei îmi aduce aminte de copilărie”, mărturisește Dana Țîțaru.

Pască cu smântână, ornată cu stafide, gătită chiar de ea! Pentru cei care țin dietă, șefa DGASPC are un sfat: să înlocuiască smântâna cu iaurt grecesc, care e foarte cremos dar mai puțin gras.

Senatorul Dragoș Benea, președintele organizației județene a Partidului Social Democrat (PSD), va petrece Sărbătorile Pascale acasă.

„Voi fi acasă, în municipiul Bacău, cu familia și prietenii. Nimic spectaculos”, a declarat Dragoș Benea.

Nu gătește, nici nu știe să gătească, nu are preferințe culinare, așadar „nimic spectaculos nici în această privință”, a precizat liderul PSD Bacău.

Pe Irina Stănciuc, managerul regional din rețeaua comercială Selgros Cash&Carry, o vedeam mereu ca pe un profesionist plin de energie, de idei și de inițiativă. Nici de acum încolo nu cred să am motive să-mi schimb impresia, dar o simplă discuție de acum două zile cu ea îmi completează portretul. Pe Irina am descoperit-o familistă convinsă.

Am fost curios să aflu ce înseamnă sărbătoarea Paștelui pentru Irina. „Pentru mine – mi-a răspuns prompt – Paștele înseamnă FAMILIE și îl petrec numai acasă”.

De marile sărbători ale anului, pe mulți îi auzi vorbind duios despre familie, dar fiecare cu motivele lui. Le-am ascultat și pe ale Irinei Stănciuc și nu am avut, apoi, nici un comentariu. „Întotdeauna, mai ales de când a murit mama, de șapte ani – mi-a spus Irina -, petrecem Paștele numai cu familia fratelui meu, fie la Iași, de unde suntem noi originari, fie la mine în Bacău. Paștele este o sărbătoare de suflet, iar atunci când suntem la Iași mergem la biserica unde se află și mormântul mamei.

În Noaptea Sfântă, acolo vine foarte multă lume, iar cimitirul și curtea bisericii devin o mare de lumini, de parcă cerul înstelat coboară pe pământ. Toată lumea vine să fie aproape de cei pe care i-au avut în familii, alături de cei dragi. De Paște, deci, suntem la biserică, în Bacău sau în Iași, luăm lumină și apoi ne întoarcem acasă, unde începem sărbătorirea cu o masă. În acest an, familia reunită va fi în Bacău. Din păcate, familia din partea soțului meu este destul de împărțită, pe la Brașov, pe la Râșnov, iar doi frați sunt chiar în Spania.”

La masă! Cum poate arăta masa de Paște a unui manager într-o rețea de magazine pline zilnic cu de toate? De la Irina aflu un răspuns dezarmant de sincer: „Eu nu gătesc de Paște nimic. Sunt înconjurată de prieteni și prietene care gătesc foarte bine. Astfel masa îmi este mereu plină de bucate bune”.

Dar, să nu omit ceea ce rar mai poți vedea la o femeie: Irina Stănciuc este și membră a Ordinului European al Cavalerilor Vinului, iar acum a ajuns la gradul cavaleresc de Consiliaria. Cum puteam rata, deci, ocazia de a o întreba ceva și despre vinul preferat de Paști? „Petrecem întotdeauna în stil tradițional, întotdeauna cu un pahar de vin – a fost răspunsul. Eu prefer întotdeauna un pahar de vin românesc, de la una din cramele din țara noastră. Orice e produs la noi este un vin adevărat și excepțional.”

Timpul curge așa cum știe el mai bine, înfiorător de repede. Și, din păcate, tot mai urât, mecanic. Oamenii nu-şi mai fac iluzii, iar conţinutul unor relaţii tradiţionale s-a pierdut. Ideea romantică a dragostei nu mai există astăzi, sexualitatea procreativă, monogamă şi familială nu mai este de actualitate. În noua dezordine amoroasă toate iluziile s-au risipit. Oamenii nu mai au timp și dispoziție pentru romantism. Dar ştiţi care-i partea bună? Că au o nostalgie teribilă (chiar dacă nu o recunosc) după tot ce-a fost cândva frumos în viața lor, în lumea în care au trăit. Asta pentru că nevoia de semnificaţie, de conţinut în ceea ce priveşte raporturile umane nu a dispărut cu totul, în pofida orientării spre latura practică, imediată.

Sexul, atracţia fizică doar, sunt insuficiente, şi pot ţine doar de o întâmplare. Or, oamenii vor mai mult decât întâlniri întâmplătoare. Au nevoie de emoţie şi de lucruri care să conteze cu adevărat pentru ei, să însemne ceva important. Pentru ca o relație între doi oameni să dureze, e nevoie de un efort de construcție, de imaginaţie, creativitate. Fericirea nu este ceva for free, trebuie să lucrezi pentru ea. Și-apoi, fericirea e ceva greu de definit, ea însemnând pentru fiecare om altceva. Pe unii îi face fericiți înțelepciunea, pe alții iubirea.

Și sunt unii care-și găsesc fericirea în a avea; proprietăți, funcții, putere. Deși adevărata fericire nu stă în ceva fizic, ea fiind o stare mai curând difuză, formată din mici particule, atomi, din lucruri aparent mărunte etc. Eu sunt fericită când pot dărui, de pildă, când pot să aduc bucurie celor dragi, în primul rând, dar și oricărui om pe care-l prețuiesc.

Iar când este vorba despre dragoste, mă bucur când întâlnesc oameni care au știut să întrețină o relaţie vie, armonioasă, pe termen lung! Pe viață chiar! Îi respect enorm pentru că au reușit să se ferească de rău și de rele, de prejudecăți, de obişnuinţă, de rutină și plictis. De răutatea și invidia din lume. Care să fie secretul unui astfel de cuplu fericit?

Mi-amintesc ce minunat de senină, de luminoasă arăta Ioana Celibidache, soţia celui care a fost marele dirijor Sergiu Celibidache, mărturisind că a avut alături de acesta 45 de ani de fericire. Pare incredibil, dar superba doamnă (o femeie de o frumuseţe rasată şi de un farmec nebun, pe care am admirat-o, acum ceva timp, văzând-o la televizor în cadrul unui interviu) spunea că pasiunea nu trece şi că ea şi celebrul ei soţ nu s-au plictisit niciodată.

Aşa cum ei i se întâmplase în cele două mariaje anterioare. Dar cu Sergiu Celibidache, personalitate excepţională, tumultoasă, un adevărat „vulcan”, viaţa i-a fost una de poveste. A cunoscut, graţie lui, tot ce-i mai bun în lumea asta, erau invitaţi pretutindeni şi erau înconjuraţi numai de oameni celebri, „de grandoare”, cum spune Ioana Celibidache, ea însăşi o artistă plastică de valoare recunoscută, dar de o mare modestie, refuzând categoric să emită judecăţi asupra ilustrelor personaje pe care le-a cunoscut. Tânără în spirit şi extrem de vitală la o vârstă venerabilă (la sfârşitul cărţii ei de amintiri, preia o zicere a lui Giscard D’Estaing: nu îmbătrâneşti, ai tinereţi succesive), minunata doamnă mai dezvăluie un secret al fericirii în doi: să ştii să râzi, să râzi cu „adversarul”. Un sfat bun de urmat, nu strică să încercaţi! Râsul este un tonic extraordinar și are un efect terapeutic, regenerator.

Un om care știe să râdă cu poftă, din toată inima, să se bucure copilărește de ceva anume, este un om bun.

O voce care aruncă accente dintre cele mai interesante peste toate vânătăile noastre naționale: Ilie Șerbănescu. Economist elevat, fost ministru al Reformei și președintele Consiliului pentru Reformă în guvernul Victor Ciorbea, dezamăgit de toate, scrie, scrie, scrie și propune. Discursul său, pragmatic, ne ajută să pricepem sfidarea pe care aleșii/numiții/învârtiții nației ne-o aruncă mereu în obraz…
Un diagnostic al sistemului nostru de Sănătate poate fi simplu stabilit dacă-i amintim pe sus-pușii/cocoțații noștri care se tratează doar în străinătate. În ultimul timp am scris și despre suferința cronică a sistemului de învățământ românesc. N-au lipsit cei care m-au înjurat sau m-au persiflat.

Dar, dacă avem un sistem de învățământ performant, așa cum susțin unii, de ce-și trimit cei racordați voluptuos la resursele vistieriei naționale (mai ales bugetarii de lux) copiii la studii în străinătate? Coborând din turnul de fildeș al abordării teoretice, Ilie Șerbănescu ne oferă și exemple ale acestui exod către studii în Occident… Fiul fostului prim-ministru Theodor Stolojan a studiat la Cambridge, iar fiica acestuia și-a finalizat studiile superioare în Anglia și pe cele postuniversitare în Belgia. Fiul unui alt fost premier, Radu Vasile, a studiat la Paris. Victor Ciorbea, tot fost premier, actualul Avocat al Poporului, și-a trimis fiica să studieze la același colegiu la care a fost înscrisă și una dintre fiicele lui Bill Clinton. Fiica lui Mugur Isărescu, alt fost prim-ministru, actualul Guvernator al Băncii Naționale, a preferat tot școala americană. Fiul fostului primar Vanghelie a fost trimis la studii în Boston. Premierul care a „iubit/ajutat” mult sistemul de învățământ românesc, Adrian Năstase, și-a școlit copiii prin Anglia și Italia. Fiica lui Adrian Videanu, fost ministru, a preferat să studieze la Londra. Fiul și fiica președintelui nostru de aproape o noapte, Mircea Geoană, au studii americane… Exemplele ar putea continua.

Sănătatea și Educația rămân doar generoase arene ale dezmățului demagogiei electorale. Fantoma lui Dej locuiește în spiritul tuturor politicienilor noștri. Vă aduceți aminte despre gluma aceea care circula vesel prin spațiul mioritic? Zice-se că Dej a vizitat o pușcărie și o universitate. A rămas dezamăgit de starea jalnică a acestora. Foarte afectat, a promis că vor fi realizate investiții mari în aceste instituții. Spre surprinderea unora, a investit numai în pușcării. Și-a explicat gestul: nomenclaturiștii pot oricând ajunge în pușcărie, probabilitatea înscrierii la studii fiind însă aproape nulă…

S-a schimbat ceva astăzi, în afară de faptul că noii nomenclaturiști își trimit odraslele în străinătate, la studiu? Nimic. Vaietul unor preasensibili care au fost cazați în ultimul timp după gratii a provocat un fel de dezbatere națională furibundă privind condițiile inumane din pușcării. Investițiile în pușcării au prins ceva viață. Nu-i rău. Drepturile omului trebuie respectate. Unii dintre încarcerați câștigă la CEDO, din cauza condițiilor precare de cazare. Mă întreb mereu: când va câștiga un elev român sau un părinte un proces la CEDO, din cauza asistenței educaționale necorespunzătoare (bază materială, supraaglomerarea colectivelor de elevi, lipsa de finalități firești, birocratizarea excesivă, incompetența managerială la nivel național etc.).

Recent, un pușcăriaș care a devalizat statul român de zeci de milioane de euro a reclamat că are alocat în celulă un spațiu de doar 2,2 m.p. (norma europeană: minimum 4 m.p.). Sălile de clasă ale școlilor noastre au, de regulă, vreo 48 de m.p. Pentru clasele care au și câte 42 de elevi, suprafața alocată unui copil este de 1,11 m.p., dacă-l luăm în calcul și pe profesor. În raport cu inocentul copilaș, pușcăriașul este favorizat. Firesc ar fi să rezolvăm mai întâi problemele inocentului, nu credeți? Unii pacienți au început să câștige la CEDO. De ce n-ar câștiga și unii elevi?

Cursa aeriană Bacău – Torino a înregistrat o întârziere de 10 ore. O defecține tehnică a ținut aeronava la sol.

Cum problemele tehnice au impus remedierea acestora, a fost adusă o altă aeronavă, iar toate acestea au dus la o întârziere de 10 ore.

Reprezentanții Aeroportului Internațional “George Enescu” Bacău spun că o parte dintre pasageri au plecat acasă și s-au întors mai târziu pentru îmbarcarea de după-amiază.

Restul pasagerilor au fost asistați în terminal. Aeronava care a plecat spre Torino a decolat din Bacău în jurul orei 17.00.

Inițial, conform graficului de zbor, avionul pentru Torino trebuia să decoleze la ora 07.00.