Carte-document semnată de Paul Cotîrleț

„Fotbal, politică și diplomație în Peninsula Balcanică (1896-1933)”- eveniment editorial deosebit

Debut editorial. O altfel de lansare de carte. Atât prin titlu, cât și prin conținut. O carte-document. Un volum documentar stiințific ce cuprinde foarte multe informații concrete, cu o vastă listă bibliografică. O carte despre istoria diplomației și sportului în Balcani. O cercetare necesară, care lipsea din peisajul nostru științific, după cum se arată în prefața cărții. „Fotbal, politică și diplomație în Peninsula Balcanică (1896 – 1933), autor Paul Claudiu Cotîrleț.

În ciuda vremii neobișnuit de rece și ploioasă pentru sfârșitul lunii iunie, sâmbătă, ziua de grație 30 iunie 2018, la Palatul Ghika din Comănești, Paul Claudiu Cotîrleț, moineștean de origine, și-a lansat prima sa carte. O carte despre „sportul-rege”, istoria lumii, relațiile dintre popoare. O lucrare de referință despre impactul mișcării sportive, în general, și a celei fotbalistice, în special, asupra politicii externe a statelor din Balcani, după cum însuși autorul o spune.



Lansare printre prieteni

La Palatul Ghika, loc cu o mare încărcătură istorică, s-au adunat la acest eveniment, pentru a fi alături de Paul Cotîrleț, prieteni. Mulți prieteni: oameni de cultură și de sport, parlamentari și europarlamentari, profesori, doctori. Prieteni mulți.

În prezidiu au stat Vilică Munteanu (în calitate de moderator), cunoscut pentru munca sa de peste 40 de ani în Arhivele Statului, Maria Dohotaru, de la editura Magic Print Onești (unde a fost editată și tipărită cartea), senatorul Lucian Romașcanu, fost ministru al Culturii, lector univ. dr. Bogdan Grozu, de la Departamentul de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității București, și, nu în ultimul rând, Gheorghe Chivorchian, om de fotbal, fost președinte la FCM Bacău, dar și la alte cluburi de fotbal din țară (Timișoara, Piatra Neamț), secretar general la Federația Română de Fotbal și președinte Juventus București.


„Paul Cotîrleț a avut inspirația să aleagă pentru această carte un segment de istorie balcanică… altfel. A îmbinat foarte bine informațiile istorice, geopolitice, chiar și probleme economice sau culturale, cu sportul. Documentarea l-a făcut, având atât pasiunea pentru fotbal, cât și fiind absolvent de istorie, să combine cele două pasiuni ale sale și apoi să amalgameze toate informațiile pentru a scoate o carte-document, ce tratează o perioadă în care fotbalul începe să se ridice, începe să devină un fenomen.”
Vilică Munteanu


„Mărturisesc de la început că încă nu am apucat să citesc cartea, deci acum nu pot vorbi despre ea. În schimb, pot vorbi despre ceea ce a făcut Paul. Ce vreau eu să subliniez și să apreciez mai întâi este faptul că un tânăr scrie. Și scrie bine. Apoi, dincolo că a scris o carte, Paul a scris de fapt o carte de istorie. Și dacă ne lipsește ceva pe lângă lectura generală, ne lipsește lectura și înțelegerea istoriei. Iar cartea lui Paul este o carte care lipsea. A lega și prezenta într-o carte un fenomen de masă, cum este fotbalul, de niște teme istorice complicate, este poate cea mai mare realizare de până acum a lui Paul, pentru că, pe lângă atracția pe care sportul o are la public, astfel va trimite și acele mesaje istorice pe care trebuie să le primim cu toții. Îl felicit și îi urez succes!”
Senatorul Lucian Romașcanu

„L-am întâlnit pe Paul cu ceva ani în urmă. Eu tânăr profesor, el tânăr student al Facultății de Istorie. Am văzut în Paul, încă de atunci, o persoană dornică să se autodepășească, să se perfecționeze în domeniile în care își desfășoară activitatea. De aceea, nu mă miră să văd acum această carte foarte interesantă scrisă de el, riguros realizată, care oferă foarte multe informații. Meritul lui cel mai mare este de a alătura atât de original fotbalul, cu istoria și politica, într-un conținut atât de original, și, în final, să trasmită un mesaj foarte puternic: acela că fotbalul poate schimba destinele oamenilor, dar poate influența, chiar schimba, și destinele unei națiuni. Îl încurajez să își continue și această activitate literară, pentru că este pe drumul cel bun, și îi doresc să nu fie singura lui lansare de carte.”
lector univ. dr. Bogdan Grozu

„Ca editor de carte și tipograf, am participat până acum la foarte multe lansări de cărți publicate de noi cu o mare bucurie, la fel cum este și cea de acum. Suntem la lansarea primei cărți a unui istoric tânăr, dar de mare viitor, care s-a afirmat până acum în mod strălucit în domeniul politic, diplomatic și științific. Cartea sa este o noutate științifică absolută, în istoria diplomației și istoria sportului, o carte profund originală, în spirit, în exemple și în demonstrații, cu o bibliografie impresionantă. Ca editor, am lecturat-o cu mare bucurie și mare folos pentru mine. De aceea am dat acestei cărți o ținută grafică demnă de autorul ei, de conținutul ei și de epoca noastră.”
Maria Dohotaru, Magic Print

„În timp ce veneam la această lansare de carte, mă întrebam ce l-a inspirat pe Paul să scrie această carte? Ce l-a mai inspirat pe lângă a scrie această carte a fost și vremea, cred eu. Cred că și-a spus că atunci când plouă afară, uitați, vă ofer o carte interesantă, plină de adevăr și de istorie, o carte în care este reliefată o parte din istoria fotbalului și a diplomației balcanice, o carte care nu trebuie să lipsească din bibliotecile noastre, dar nici a celor care se ocupă de coordonarea fotbalului românesc, a celor care descoperă tinere talente în sportul românesc și le îndrumă spre marea performanță. Este o carte care vorbește despre începuturile fotbalului și diplomației în Balcani, dar care îl determină să scrie mai departe și să ajungă cu astfel de informații și adevăruri până în zilele noastre. Îl felicit și îi doresc să ne mai invite la astfel de evenimente, pentru că știu că este capabil și știe să scrie despre lucruri frumoase și interesante.”
Gheorghe Chivochian

Prezentarea cărții

După cum spune Paul Cotîrleț, cercetarea în editarea acestei cărți document a pornit de la următoarele ipoteze de cercetare:

A: Sportul, fiind un fenomen de masă specific epocii moderne și contemporane, a exercitat o influență asupra tuturor componentelor vieții sociale. Prin urmare nu avea cum să nu aibă un impact asupra politicii externe a statelor.

B: Dacă acceptăm ideea că a avut un impact asupra diplomației, atunci este necesar să fie cunoscute instrumentele, mijloacele și resursele necesare pentru ca un stat să utilizeze sportul (în special fotbalul) ca un instrument de promovare a politicii sale externe.

C: Fiecare societate a privit fotbalul ca un element social diferit, prin urmare este extrem de interesant de văzut cum un stat sau altul a perceput acest lucru.

Aceste ipoteze au conturat obiectivele de cercetare care, în linii mari, au structurat arhitectura și designul acestei teze de documentare, respectiv: evidențierea impactului avut de „sportul-rege” în plan politic și diplomatic, identificarea sportului ca fenomen social, caracterizarea asocierii dintre sport și politică în Balcani, evoluția relației dintre public și lumea sportului, determinarea importanţei actorilor nonstatali în politica internaţională, estimarea rolului jucat de fotbal în cristalizarea conştiinţei naţionale la popoarele din regiunea balcanică și evoluția jocurile sportive ca vector pentru promovarea păcii şi a colaborării între popoare.

Cartea este structurată pe patru capitole mari, alături de părțile de introducere, concluzii, bibliografie și anexe indispensabile unei lucrări de calitate.
În primul capitol intitulat „Dimensiunea politico-diplomatică a sportului în istoria relațiilor internaționale”, autorul detaliază principalele schimbări care au adus sportul în atenția opiniei publice, competiţiile sportive ce au devenit mijloace de promovare a ideologiei politice şi a imaginii de ţară, mai ales în regimurile totalitare şi autoritare. Tot în acest capitol aduce informații interesante despre asocierea dintre sport și politica ce dăinuie de milenii; trecând prin istoria antică și prin cea medievală, sportul în societatea modernă, spune autorul, este diferit atât ca practică, dar şi ca percepţie socială în raport cu epocile anterioare.

În capitolul numărul doi, „Diplomație și relații internaționale în Balcani la sfârșitul secolului XIX și început de secol XX” se reliefează perioada de zbucium atât din punct de vedere a status-quo-ului teritorial, cât și politic din sud-estul Europei. Nu au fost uitate anexarea Bosniei și Herțegovinei și proclamarea independenței Bulgariei, evenimente ce au complicat și mai mult situația noului regim de la Constantinopol. Un alt subcapitol aduce atenției dilemele politice ale Balcanilor sub formă de interogație: război sau revoluție? Se vorbește și despre Pacea de la București, iar în ultima parte a acestui capitol se prezintă noua dimensiune geopolitică a Balcanilor, fără imperiile vecine: Austro-Ungar și Otoman.

Capitolul trei „Fenomenul fotbal în societatea balcanică” este împărțit la rândul său în trei segmente ce ne arată modul în care fotbalul a apărut, s-a dezvoltat și a influențat viața oamenilor din Balcani. Autorul s-a arătat interesant de felul în care a fost primit acest „sport ciudat” în regiunea sud-est europeană, iar din acest motiv a dedicat fiecărui dintre aceste state un subcapitol diferit.

„Inima cărții”, cum spune Paul Cotîrleț, este de fapt capitolul patru „Competițiile fotbalistice balcanice și îmbunătățirea relațiilor dintre aceste state”, ce prezintă trei întreceri ce au avut un rol major în strângerea relațiilor între statele balcanice: Cupa Regelui Alexandru – care a dat startul cooperării româno-iugoslave în domeniul sportiv, Jocurile Balcanice – ce au fost văzute inițial ca o competiție de îmbunătățire a performanțelor regionale și de creare a unor poduri între națiuni antagonice și, de asemenea, de restabilire a încrederii și prieteniei în zonă, și Cupa Balcanică – o platformă a relaționării diplomatice între țările din această regiune.

„Am pornit pe acest drum ghidându-mă după motto-ul «Nu vei avea niciodată succes dacă nu faci ceea ce îți place». Această carte este, de fapt, o îmbunătățire a lucrării mele de doctorat. Am practicat fotbalul la nivel profesionist, am finalizat ciclurile de licență și master în domeniul istoriei diplomației, de mai bine de 7 ani activez în domeniul politic. Toate aceste aspecte mi-au înlesnit activitatea de selectare, simplificare, organizare și condensare a perioadei istorice tratate (1896-1933), în acest spațiu discursiv. Ceea ce este extraordinar despre această carte este faptul că nu s-a mai scris până acum despre un subiect asemănător și că documentarea am făcut-o în fiecare stat balcanic, folosindu-mă doar de informații brute, neprelucrate. Mi-a luat mai bine de un an să traduc toate documentele din limbile sârbă, croată, bosniacă, albaneză, bulgară și greacă”.

Muncă titanică de documentare

O muncă titanică, de altfel. Mai ales că numeroase date au fost culese din diferite state cu nivele de accesabilitate scăzute. A colaborat cu federațiile de fotbal din țările balcanice, a fost sprijinit chiar de forul suprem al fotbalului european UEFA, a lucrat cu Ivancica Sudac – șefa departamentului de afaceri internaționale din Federația Croată de Fotbal, cu Nikolay Dyulgerov – ofițerul de presă al Federației Bulgare de Fotbal, cu Denis Bastari – delegat UEFA și director al Federației Albeneze de Fotbal, cu Camelia Nicolae – managerul departamentului internațional al Federației Române de Fotbal (FRF).

A fost primit și la Muzeul de Istorie din Sarajevo („unul din profesorii de acolo au fost chiar de acord să împartă cu mine câteva fotografii din arhiva personală ce avea legătură cu fotbalul de la început de secol XX din Bosnia şi Herţegovina”, spune autorul), la Biblioteca Națională a Serbiei din Belgrad și la Biblioteca Robarts din Toronto -Canada.

Toate materialele strânse în aceste călătorii au fost apoi traduse cu ajutorul Suadei Hyseni (studentă în București), de origine albaneză, a lui Angel Petrov (om de afaceri bulgar cu rezidență în București) și al doamnei Ielchița Petrov (prozator și publicist de origine sârbă), „o doamnă de 92 de ani care a muncit alături de mine 6 ore pe zi timp de 7 luni în tot acest demers, în ciuda vârstei sale destul de înaintate”, după cum avea să mărturisească la lansare Paul Cotîrleț. I-au mai fost alături prof.univ.dr. Mihai Retegan și prof.univ.dr. Constantin Hlihor, ce l-au sfătuit şi ghidat în activitatea de documentare și cercetare.

„Cu siguranță aceste informații stocate vor fi folosite și într-un al doilea volum al lucrării, acolo unde aș dori prelungirea temporală a acestei întrepătrunderi dintre politică, fotbal și diplomaţie în așa fel încât să conțină și perioada comunistă”, a mai spus Paul Cotîrleț, nu înainte de a ne ura tuturor, celor prezenți acolo, „Lectură plăcută!”.

Un scurt Curriculum vitae

Paul Claudiu Cotîrleț este doctor în istorie, cu o teză ce privește politica internațională din Balcani la început de secol XX, lector al Colegiului Național de Apărare din București și membru al Societății Internaționale de Istorie a Educației Fizice și Sportului. În plan profesional, a urcat treptat în pozițiile de suport din cadrul Parlamentului României, începându-și activitatea încă de pe băncile facultății, din postura de consultant. A avut apoi un mandat de secretar de stat și a coordonat Departamentul de Identitate Națională din Ministerul Culturii și Identității Naționale. În momentul de față este consilier al vicepreședintelui Senatului României.

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"