Retailerul de bricolaj controlat de frații Adrian și Dragoș Pavăl, Dedeman Bacău, este pentru al patrulea an consecutiv cel mai mare business antre¬pre¬norial cu capital privat românesc și apare ca atare într-un top alcătuit de Ziarul Financiar. Cifra de afaceri a companiei din Bacău a crescut cu 20% în 2016, la 5,2 miliarde de lei. Dedeman, spun autorii topului, este singura companie privată locală care a reușit să treacă peste pragul de vânzări de un miliard de euro. Retailerul de bricolaj este și cel mai profitabil business din Top 20 de companii antreprenoriale și se află pe locul al doilea după numărul de salariați după RCS&RDS. În top zece companii din economie nu se află niciun business privat cu capi¬tal românesc, dar Dedeman este pe poziția a unsprezecea conform rezultatelor din 2016.
Economia locală are 115 companii cu vânzări de cel puțin un miliard de lei. Doar zece dintre aceste companii sunt controlate de antreprenori.
Dedeman este cel mai mare business antreprenorial românesc
Minifotbal / Corman, la lotul național
Campioana Bacăului la minifotbal, Golden Boys dă din nou un jucător la echipa reprezentativă a României. După ce, în trecut, au ajuns sub „tricolor” Gabi Coșa, Sorin Ghiuș și Ionuț Panainte, mai nou, un alt component al Golden Boys va îmbrăca tricoul naționalei. Este vorba de Bogdan Corman, care a fost selecționat pentru dubla amicală cu Bulgaria, programată pe 12-13 mai, la Mamaia. Corman a fost remarcat de noul antrenor al echipei naționale, Marius Mitu, la Cupa „Boromir” de la Râmnicu-Vălcea. De notat că Bogdan Corman evoluează și la echipa de fotbal din Liga a IV-a, Viitorul Curița.
„Între mine și patrimoniul muzeal este o relație de dragoste așezată!”
Atunci când intri într-un muzeu sau o galerie de artă, dacă o faci mai rar şi ţi se propune o expoziţie sau un artist mai puţin cunoscut sau care face parte dintr-o grupare/curent care îţi pun probleme de înţelegere, percepţie, îţi vine în întâmpinare muzeograful, „ghidul” specializat, care, prin pregătire, vocaţie şi amabilitate devine partenerul tău, intermediarul dintre operă, artist şi vizitator. Se poate şi fără el? Evident. Arta este creaţie, destinată privirii, inimii şi sufletului. Ţi-o apropii sau nu, în funcţie de cultură, gusturi şi dispoziţie. Pentru a înţelege care este menirea, cu ce se ocupă un muzeograf, care-i sunt atributele şi calităţile, am stat de vorbă cu Marcela Gavrilă, pe care mulţi băcăuani o ştiu de la vernisajele expoziţiilor de la Galeriile „Alfa”, dar şi ca autor de albume de artă, conferinţe şi ghid. De ce muzeograf a fost prima întrebare.
„Am ajuns muzeograf pornind, cum se spune, de jos. M-am angajat la Muzeul de Artă pe post de custode sală în primăvara lui 1991, și aveam gând de plecare imediat ce aveam să reușesc la Facultatea de Filosofie din București, pentru că filosofia a fost prima dragoste. Aveam o obsesie: doar București, și doar filosofie, pentru că acolo preda Andrei Pleșu! Am încercat timp de șapte ani, dar nu am reușit să intru. Peste ani, când am reușit să depășesc eșecurile repetate, m-am îndreptat către un alt domeniu care mă atrăgea, istoria. Așa se face că am absolvit Facultatea de Filologie, specializarea Istorie-Franceză, la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău și mi-am luat licența la Facultatea de Istorie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Așadar, când am absolvit, aveam deja 21 de ani de experiență, pentru că nu i-aș spune vechime, la Muzeul de Artă. Timp în care m-am familiarizat nu doar cu ceea ce înseamnă munca într-un muzeu de artă: am cunoscut artiști plastici din Bacău și din țară, m-am apropiat de cei pe care-i admiram, am învățat ce înseamnă muzeografie de la muzeografii vechi, pentru că m-au atras pasiunea și entuziasmul lor, satisfacția și bucuria pe care le trăiau când reușeau să organizeze o expoziție deosebită, sau să aducă la Bacău artiști importanți, sau să se descurce cu un buget minim, pentru că au fost ani grei, foarte grei din punct de vedere financiar. Știți, când ai norocul să lucrezi alături de oameni pasionați de ceea ce fac, este imposibil să nu te contaminezi și tu! Așadar, sunt muzeograf pentru că am ales să rămân muzeograf într-un domeniu în care avem deja o perioadă respectabilă de ucenicie.
Prezentarea sau deschiderea expozițiilor este chiar partea cea mai vizibilă – și mai vocală! – a muncii muzeografului. Sarcinile muzeografului, generic, derivă de la funcțiile muzeului ca instituție: acestea sunt trei, potrivit Legii Muzeelor, pe scurt: conservă, cercetează științific și pune în valoare pentru public patrimoniul muzeal. Acum, dacă particularizez pe tipul muzeului, ce face un muzeograf la un muzeu de artă? În general, are atribuții permanente și temporare.
Dintre cele permanente, cea mai importantă este aceea de a conserva patrimoniul muzeal , alături de toți colegii din acel muzeu – pare banal, dar nu e deloc așa: conservarea, în muzeu, este o muncă permanentă, o muncă de echipă și înseamnă în esență păstrarea integrității fizice a pieselor. Muzeul de Artă din Bacău are în patrimoniu aproape 6000 de piese de pictură, grafică, sculptură, artă decorativă, icoane, deci materiale diferite: pânză, carton, hârtie, ceramică, metal, gips, piatră, lemn etc. Fiecare tip de suport are condiții specifice de conservare: de exemplu, hârtia este unul din cele mai fragile suporturi: nu este permis să fie expusă în lumină naturală sau pe o durată mai mare de 3 luni, pentru că se decolorează, se fragilizează și, în final, se distruge.
Scopul păstrării patrimoniului în condiții cât mai bune de conservare are în vedere acel ideal ca obiectele respective să poată fi expuse spre a fi privite și studiate și de vizitatorii și cercetătorii de peste, nu știu, 4-500 de ani. De aici celebra atenționare prezentă în muzee: Nu atingeți exponatele! Dacă nu ar fi existat această preocupare permanentă pentru conservare, noi nu am fi putut admira astăzi opere celebre realizate acum 7-800 de ani, nu am fi știut de capodoperele lui Da Vinci, Rembrandt, Ver Meer sau, la noi, Grigorescu, Aman, Tonitza, Andreescu, ca să nu-i pomenesc decât pe cei mai cunoscuți.
Mare parte din patrimoniu stă în depozite, în condiții specifice stabile de umiditate și temperatură, verificat permanent și monitorizat de colegii care au în gestiune acel patrimoniu. Un număr de aproximativ 250 de piese face parte din expoziția permanentă, deci sunt accesibile vizitatorilor, și se află în grija și răspunderea echipei mixte muzeograf-conservator care face serviciul la sală. Una din atribuțiile temporare, în sensul că are o perioadă delimitată în timp și poate dura de la o lună până la 4-5 luni, în funcție de complexitate, este organizarea de expoziții temporare. Periodic, muzeografii propun expoziții temporare care valorifică piese din patrimoniu în sensul cunoașterii, educării și recreerii, adică expoziții de patrimoniu, sau expoziții – personale, de grup, tematice – realizate în colaborare, fie cu deținătorii unor colecții de opere de artă – adică colecționari sau moștenitori ai artiștilor, fie cu artiștii contemporani cu noi, băcăuani, din țară sau străini, așa cum este expoziția de la Galeriile „Alfa”, a artistului plastic sirian Ammar Alnahhas.
Presupunem că propun – și asta presupune cercetare – o expoziție de grafică, și Muzeul de Artă băcăuan are în patrimoniu colecții bogate și valoroase. Există niște etape obligatorii în organizarea unei expoziții care se realizează punctual: se face un proiect în care se argumentează scopul și obiectivele expoziției, cu un deviz estimativ; urmează selecția și preluarea lucrărilor care se aduc în spațiul de expunere, se montează pe panouri sau pe rame, se panotează – adică se stabilește maniera în care sunt expuse și legate, urmărind un criteriu sau un circuit al expoziției estetic, cronologic, pe autori etc.
Odată terminată montarea expoziției, începe etapa de promovare: se poate tipări un catalog al expoziției, dacă bugetul o permite, sau, mai modest, un pliant cu un minimum de informații despre lucrările din expoziție, despre autor sau autori. După deschiderea oficială a expoziției, începe perioada de vizitare care durează în medie o lună sau două, în cazul expozițiilor temporare, sau 3-4 ani în cazul expozițiilor permanente. Munca muzeografului la o expoziție continuă cu primirea vizitatorilor, cu ghidajul expoziției…
La atribuțiile temporare ale muzeografului se adaugă: completarea fișei analitice pentru fiecare piesă care intră în patrimoniul muzeal, prin achiziții sau donații – adică a unui document care conține informațiile esențiale privind piesa respectivă: autor, titlu, tehnică, dimensiuni, curent sau stil, descrierea sumară – această fișă, însoțită de fișa de conservare (completată de conservator) și de fotografie reprezintă cartea de identitate a acelui bun de patrimoniu, astfel încât știm în orice moment ce lucrări și ce autori avem în patrimoniu; serviciul la sală; diverse documentații pentru proiecte sau cataloage, acte de evaluare, referate, pliante, etichete de expoziție etc.
Între mine și patrimoniul muzeal este o relație de dragoste „așezată”! Oricărui muzeograf îi ia ceva timp, și e vorba de ani, să cunoască, în mare, acest patrimoniu, pentru că vorbim de sute de nume de artiști și de mii de lucrări. Primele lucrări de care afli când începi să lucrezi într-un muzeu sunt cele ale maeștrilor artei românești, pictorii pe care-i știe, după nume, tot românul: Aman, Grigorescu, Tonitza, Luchian, Andreescu etc. Și te simți mândră, ca muzeograf, că ai acces direct la așa ceva, că le poți privi oricând, pentru că începi să dezvolți un sentiment de afecțiune față de acele lucrări, câte sunt, și de obicei nu prea multe la fiecare: patru Aman, opt Grigorescu și așa mai departe. Dar descoperi curând că, așa cum istoria socială nu e făcută doar de regi sau conducători sau eroi, că este o sumă complexă a numeroși factori, și istoria și devenirea artei românești nu este alcătuită doar din marii maeștri: există și micii maeștri – categoria nobililor sau a boierilor (!), există pictorii avangardiști, nu ca stil artistic, ci ca principiu, cei care au introdus elemente de noutate în pictură, uneori chiar în detrimentul propriei cariere; există categoria pictorilor care, prin operele create, au alcătuit acea masa critică care a conturat și dezvoltat un curent sau o tendință artistică. Patrimoniul Muzeului de Artă din Bacău are multe lucrări din aceste categorii și încă multe altele: în spatele unui nume care îți pare anonim, în registrele de evidență, descoperi lucrări admirabile, adevărate bijuterii! Sau artiști cu lucrări care, poate, nu au cotă prea mare din punct de vedere estetic, dar care au valoare documentară sau istorică. Tot timpul afli ceva nou, cu atât mai mult cu cât, în România celor 45 de ani de comunism, și în această lume boemă a artei și a artiștilor multe nume au fost nedreptățite, trecute la index, interzise sau dimpotrivă, ridicate artificial și nefiresc. De altfel, noi avem în derulare un proiect, editorial și expozițional, numit „Artiști plastici băcăuani în patrimoniul Muzeului de Artă” care are tocmai acest scop, de a alcătui o istorie a artei plastice în Bacău – biografie și reproduceri de lucrări, începând cu primul pictor consemnat cronologic, este vorba de Nicolae Vermont, și până la cei născuți în anii 70. Am lansat până acum trei volume și estimăm că vom finaliza cu volumul șase. Descoperi biografii de artiști, vieți așa-zis normale, vieți fericite sau vieți tragice, pentru că și artiștii sunt oameni care au trăit „sub vremuri” sau au avut tăria de a ridica deasupra vremurilor. Și, oricât ai fi de obiectiv și rațional, ești totuși om și empatizezi, rezonezi cu artiști, biografii sau lucrări care te inspiră; pentru mine, cam așa se naște ideea unei expoziții, din entuziasm și admirație.
Același lucru se întâmplă în relația cu artiștii cu care colaborăm, membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România – filiala Bacău sau de la alte filiale din țară. Aprecierea și admirația pe care le resimți pentru un artist și pentru lucrările lui te inspiră nu doar în realizarea expoziției, ci te fac și un mai bun intermediar între opera artistului și publicul căruia i se adresează munca ta și a artistului.
Muzeografia este, în mod sigur, o meserie: ca dovadă, figurează și în nomenclatorul de meserii, la poziția 243103! Lăsând gluma la o parte, cred că muzeografia este o meserie care se învață, cum se deprindeau odinioară meseriile, la locul de muncă, adică în muzeu. Iar către această meserie – și specializarea pe artă – te îndrepți dacă ai un minimum de vocație, ceea ce pentru mine înseamnă aplecarea către științele umaniste și/sau artistice: plăcerea, care poate merge până la dependență, de a privi un tablou sau de a citi, interesul pentru istorie, istoria artei, psihologie etc., curiozitatea pentru ceea ce este vechi – pentru că, până la urmă, muzeul este o colecție de obiecte vechi, unele de câteva secole. Și este greu să faci cercetare dacă nu ai aceste calități – pentru că bună parte din munca muzeografului este cercetare: în depozite, în arhivă, în dosare vechi, în colecții de periodice, în dicționare și enciclopedii, albume de artă sau monografii artistice. Însă, odată ce ai descoperit că te potrivești acestui domeniu, cred că este una din cele mai frumoase meserii, care oferă un grad de libertate și de inițiativă pe care le mai găsești doar la profesiile liberale; ai posibilitatea de a privi îndeaproape și de a studia lucruri vechi și prețioase, de a cunoaște nu doar artiști, critici de artă, pasionați de artă, jurnaliști, în general oameni de cultură, ci, totodată, moduri de gândire, viziuni diferite despre viață, caractere și temperamente dintre cele mai diverse. Pare o reclamă excesiv de pozitivă la vreo ofertă de muncă dintr-o corporație, dar este doar felul în care percep eu, și mulți dintre colegii mei, această meserie.
Este adevărat că expozițiile de artă, în special cele de artă contemporană – și mă refer la artă abstractă, conceptuală etc., sunt mai greu de înțeles, ca să nu spun simțit, de publicul larg. Este iarăși adevărat că înțelegerea acestui gen de artă presupune cunoștințe de istorie a artei europene din secolul trecut și că ține mai mult de rațiune decât de simțul estetic. Pe de altă parte, am avut surpriza să constatăm, în cazul unei expoziții de artă abstractă, că vizitatorii cărora le-au plăcut lucrările erau copii de vârste foarte mici, de la grădiniță până la clasa a III-a – ei au o afinitate cu abstractul, și chiar desenează abstract, și adulți spre vârsta a III-a; în schimb expoziția nu a fost agreată de tineri și de cei până în 45-50 de ani. Vizitatorii noștri sunt elevi – sunt cei care vin de regulă în grupuri, mai rar avem grupuri de pensionari sau de turiști – dar mai ales individual. Ghidajul se face la expozițiile permanente de la Muzeul de Artă; la expozițiile de artă contemporană, care se deschid la Galeriile „Alfa” ale Muzeului de Artă, nu se face ghidaj, dar evident că oferin informații despre artist și despre expoziție – de multe ori avem și pliante sau cataloage. Sigur că numărul vizitatorilor este într-un număr mai mic decât ne dorim, dar asta este o problemă a muzeelor în general; răsfoiam, cu ani în urmă, dosare ale expozițiilor organizate înainte de ’90 și, printre documente, erau și fișe ale numărului de vizitatori: erau cifre pe care azi muzeele le au la ”Noaptea Muzeelor”, notați pe categorii: grupuri de muncitori, țărani, soldați, elevi. Sigur, se poate spune acum, erau constrânși să vină!
Gândind lucid, mi-e greu să cred că faptul de a vizita un muzeu sau o galerie de artă poate fi văzut ca o constrângere. Niciunde la o expoziție fluxul vizitatorilor nu poate fi unul constant, ci depinde de multe variabile: de numele și notorietatea artistului, de cât de atractiv este afișul expoziției, de perioada din an în care este programată expoziția etc. Mă gândesc uneori că, dacă am reuși să ne detașăm, măcar o oră pe zi, de grijile cotidiene, uneori inutile sau supradimensionate, să ne sustragem agitației sterile, și dacă am alege, în acea oră, o dată pe lună, să vedem sau să revedem o expoziție sau un tablou care ne-a plăcut, am fi cu toții mai optimiști, mai calmi, mai sănătoși. Se spune că ne place o operă de artă în măsura în care regăsim în ea, uneori inconștient, o amintire plăcută, ceva ce există deja în noi. Este un concept vechi – cel al terapiei prin artă, care presupune că arta are potențial terapeutic atât pentru creator, cât și pentru privitor; și poate că ar fi benefic nu doar să aderăm la acest concept, ci și să-l interiorizăm.”
CV
– născută la 19.03.1972
– 1990 – Liceul „George Bacovia”
– 2011 – licență – Facultatea de Litere, Specializarea Istorie – Franceză, Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău
– 2015 – atestat de muzeograf
„Strategiile guvernamentale vor duce la diminuarea deficitului de forţă de muncă specializată din economia naţională”
Senatorul social democrat de Bacău, Miron-Alexandru Smarandache, se pronunţă pentru diminuarea deficitului de forţă de muncă specializată din economia naţională, solicitându-i ministrului Economiei, Dănuţ Andruşcă, să prezinte strategiile guvernamentale emise în acest sens.
„Comisia Europeană doreşte introducerea unei aşa-zise «cărţi albastre», ca modalitate de atragere a forţei de muncă înalt calificate din afara Uniunii Europene. În prezent, România se confruntă cu un deficit de forţă de muncă, fapt care îngreunează activitatea în mai multe domenii importante ale economiei naţionale, având efect şi în ceea ce priveşte dezvoltarea societăţii româneşti în ansamblu”, a afirmat parlamentarul PSD, în interpelarea înaintată conducerii Ministerului Economiei.
Pentru a informa populaţia judeţului Bacău în legătură cu acest subiect, Miron Smarandache a solicitat ministrului de resort să răspundă următoarelor aspecte: „1. Ce strategii are Ministerul Economiei în vederea iniţierii unor politici complementare celor europene, de atragere şi menţinere în ţară a specialiştilor?; 2. Care sunt în prezent cele mai deficitare domenii ale economiei naţionale din perspectiva forţei de muncă, atât la nivel naţional, cât şi în judeţul Bacău?”.
„Pe fondul exodului forţei de muncă, şi în special al tinerilor, de după 1990, România a ajuns în anumite sectoare economice într-o situaţie mai dificilă. Consider că deficitul de specialişti care se înregistrează în prezent va fi remontat prin măsurile guvernamentale luate în perioada următoare. Un prim pas s-a făcut prin majorările salariale din luna martie, iar astfel de decizii destinate creşterii nivelului de trai al românilor vor continua, conform Programului de guvernare”, a conchis senatorul băcăuan.
Biroul de Presă al Senatorului PSD Bacău Miron-Alexandru Smarandache
Nodul din gât
Deplasarea cu liftul a fost mai mereu una anevoioasă. Nu sufăr de claustrofobie, nu îmi este frică de înălțimi, dar de fiecare dată când luam liftul ca să ajung la etajele superioare ale vreunui bloc mi se punea un nod în gât, cel mai probabil de frică. Iar acest sentiment se instala adesea din cauza nesiguranței pe care ți-o dă cabina lifturilor vechi, depășite demult din punct de vedere tehnic, care tremura din toate încheieturile și în care nu știai exact în ce direcție merge, sus sau jos. Copil fiind am auzit tot felul de întâmplări petrecute în lift: de la accidente, tâlhării și chiar violuri. Desele avertismente venite din partea părinților cu privire la ce ți se poate întâmpla în lift au contribuit în egală măsură la repulsia față de lift. Cabina mică, murdară, tapetată adesea cu mesaje obscene, mirosea mai mereu a toaletă publică. Folosirea abuzivă a panoului de comandă, oprirea din stație în stație, au dus deseori la blocarea liftului între etaje. În astfel de momente panica se instalează rapid, oricât de bine ai sta cu nervii. Nu zic că omul nu are contribuția lui în ceea ce privește deteriorarea sau întreținerea cabinelor, însă, multe dintre lifturile din Bacău sunt depășite din punct de vedere tehnic. Cârpelile lunare cunoscute drept lucrări de mentenanță nu fac decât să prelungească puțin câte puțin inevitabilul. Reprezentanții unei firme de lifturi din Bacău spun că 98 la sută din lifturile blocurilor din oraș au o vechime de peste 40 de ani, ieșite demult din toate garanțiile posibile. Și cu toate acestea ele continuă să funcționeze. Puțini sunt cei care au înțeles pericolul la care se expun folosind lifturi care se pot transforma oricând în coșciuge pe verticală și au demarat procedurile de înlocuire ale acestora. Alții au schimbat doar partea electronică și cablurile de susținere ale cabinei. Însă au rămas destui care folosesc liftul ca să care mobila ori sacii de moloz rezultați din renovarea apartamentelor. Până când?
Cum sună viitorul?
Mai ține minte cineva ce forfota era acum vreo 10 ani când începuseră să apară blogurile și ce dezastru se prognoza pentru presa aflată în situația de a fi înlocuită? Cu ce detașare vorbeau unii bloggeri despre „pișcotarii” din media tradițională, despre manipulările, minciunile și propaganda reporterilor? Despre cum vor informa ei mai bine și mai echidistant și cum îi vor înlocui pe ziariști… Ce s-a ales din toate astea? Presa a decăzut atât ca tiraj, cât și în calitate. Nu numai la noi, ci peste tot în lume. Dar blogurile nu au înlocuit media tradițională decât într-o măsură infimă. Unii jurnaliști și-au făcut bloguri, unii bloggeri au ajuns jurnaliști. Bloggerii au început să copieze stilul presei pe care o desconsideră, ba chiar și proastele obiceiuri pe care le criticaseră. Pentru că și peste ei a venit schimbarea. Până la urmă, blogul era tot o formă clasică de comunicare, doar că mai puțin costisitoare și mai independentă. Dar tot unidirecțională era: de la autor la cititor, cu feed-back, evident. Dar feed-back-ul se instalase și în media tradițională, care a permis comentarea articolelor, notarea lor. Rețelele sociale au schimbat datele problemei pentru că ofereau posibilitatea oricărui cititor să fie și autor. Oricine putea scrie un articol (sau să posteze o fotografie, un video, un fișier audio etc) și articolul să ajungă la mii sau la sute de mii de alți cititori. Consumatorul de știri devine în egală măsură producătorul știrilor. Pe lângă aceștia, se creează lanțurile de distribuție a informațiilor – grupurile de pe rețelele sociale. Se schimbă relațiile de putere. Un jurnalist care publică o știre pe un site web are nevoie de acceptul cititorilor ca să o distribuie (share) și al proprietarilor de grupuri. Userii cu mulți followers sau proprietarii de grupuri cu mulți membri devin moguli media și pot să decidă dacă promovează sau nu o postare. Pot fi convinși (financiar) să promoveze sau să nu promoveze o știre. Rețeaua are și ea propriile politici financiare sau sociale. Îi dai bani, distribuie știrea, nu dai, știrea va fi văzută de o proporție foarte mică din abonați. Trebuie să ai grijă și ce scrii, pentru că te poți trezi suspendat sau eliminat pe motiv de port ilegal de șapcă. Dar, cel mai important, știrile sunt tot mai puțin verificate. Și, ce e mai tragic, există consecințe: o știre falsă poate duce la crime. Un exemplu absolut șocant: în septembrie trecut, într-un orășel din provincia sud-africană Kwazulu-Natal, doi bărbați au fost uciși de o gloată furioasă care fusese informată că străinii vin în zonă să fure copii. Unul dintre bărbați avea în grijă un copil cu probleme mentale care a început să țipe. Trecătorii au concluzionat că e un răpitor de copii și l-au luat la bătaie și pe el, și pe un alt bărbat care încercase să-i ia apărarea.
Incendiu la Glăvăneşti. Un bărbat a fost găsit carbonizat
În această seară, pompierii băcăuani au intervenit în satul Frumuşelu, din comuna Glăvăneşti, pentru lichidarea unui incendiu iscat la o locuinţă. Militarii s-au deplasat cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, imediat ce au primit apelul, dar, din păcate, în urma incendiului „forţelor de intervenţie au găsit în casă o persoană decedată (carbonizată) – un bărbat de 48 de ani”, spune mr. Andrei Grecu, ofiţer de relaţii publice la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bacău.
Vâlvătaia care a cuprins imobilul a distrus acoperişul pe o suprafaţă de 60 mp, dar şi bunuri din două camere, iar în urma cercetărilor s-a stabilit că cel mai probabil focul a pornit de la o candelă lăsată aprinsă.
Handbal juniori/ Calificare in-corpore
După juniorii 1 și 2, handaliștii juniori 3 de la CSM Bacău și-au asigurat, la rândul lor, prezența la turneul final al Campionatul Național, ediția 2017-2018. În grupa semifinală derulată în weekend, la Drobeta Turnu Severin, juniorii 2, antrenați de Costel Petrea și Adi Brezan, au încheiat pe locul 1, cu patru victorii și o remiză. Băcăuanii au trecut cu 33-25 (16-12) de Potaissa Turda, cu 34-27 (16-13) de CSȘ Hunedoara, cu 28-27 (11-14) de CSȘ Galați și cu 38-28 (18-13) de CS Novaci, remizând, 24-24 (12-13), în compania CSM-ului Ploiești. Antrenorii Petrea și Brezan au utilizat următorul lot: Bogdan Farcaș, Alin Tancău- Cătălin Brăescu, Rareș Stănică, Andrei Dobrotă, Marian Vizitiu, Răzvan Frânghiu, Vlad Bălan, Robert Asavastei, Andrei Farcaș, Darius Bran, Denis Dârlău, Eduard Ichim, Albert Balaș și Ștefan Vîță. Turneul final va avea loc în perioada 6-10 iunie.
Volei feminin/ Băcăuancele, campioane naționale universitare
Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău a cucerit un nou titlu de campioană națională universitară la volei feminin. Găzduită de Sala Sporturilor din Bacău, competiția derulată la finalul saptămânii trecute a reunit, alături de gazdele de la Univ. „Vasile Alecsandri”, echipele UNFES București, Univ. „Ștefan cel Mare” Suceava, Academiei de Poliție, Univ. Oradea, Univ. „Ovidiu” Constanța și UMF Târgu-Mureș. Antrenate de Florin Grapă, voleibalistele băcăuane au câștigat grupa grație victoriilor cu 2-0 contra Univ. „Ștefan cel Mare” Suceava și UNEFS București, pentru ca în finala de duminică să se impună, tot fără set pierdut, contra UMF Târgu-Mureș. Gazdele au mizat pe un lot format din: Lorena Ciocian, Cristina Cazacu, Mihaela Albu, Loredana Filipaș, Ana-Maria Lupa, Karina Gorbe, Iulia Matache, Andra Ciucu și Roxana Nechiti. După cum se poate remarca, osatura campioanei este alcătuită din jucătoarele Științei Bacău, care încheie sezonul cu un nou succes. „Noi ne-am dori ca și în stagiunea viitoare să ținem ștacheta ridicată. Totul depinde, însă, de buget”, a declarat antrenorul Florin Grapă. Rămâne de văzut cum va sprijini administrația locală bugetul echipei de volei feminin a Științei, în condițiile în care pârghiile legislative din 2018 sunt superioare celor din anii trecuți prin aprobarea modificărilor și completarea Legii educației fizice și sportului nr. 69/ 2000, ce permit alocarea unor sume de la bugetul local pentru finanțarea activităților sportive.
Handbal masculin/ Divizia A Promovare matematică
„CSMeii” au intrat în rândul… zimbrilor! Învingătoare vineri seara pe terenul vice-liderei, HC Buzău, divizionara A de handbal masculin CSM Bacău și-a asigurat promovarea matematică în Liga Zimbrilor. Cu două etape înainte de final, echipa antrenată de Gabriel Armanu și George Călin totalizează 48 puncte (maximum posibil) și nu mai poate pierde locul 1 care duce direct în primul eșalon handbalistic. La Buzău, CSM s-a impus cu 27-21, după ce la pauză a condus cu 12-7. Băcăuanii au evoluat în formula: Tamaș, Freiwald, Vl. Rusu- Hanțaru (11 goluri), Broască (5), Gal (3), Cotinghiu (2), Juverdianu (2), Dumitriu (2), Kurtes (2), Al. Ionescu, Păunică, B. Păunescu, Oancea, Burbulea, Voicu. Următorul joc de campionat, care va fi și ultimul pe teren propriu din actualul sezon, este programat sâmbătă, 12 mai, de la ora 13.00, cu CSM II București.
Săptămâna aceasta vor demara și negocierile contractuale între jucători și conducerea clubului. De urmărit care va fi rezultatul discuțiilor, ce handbaliști vor continua cu CSM Bacău în Liga Zimbrilor și care vor alege să plece.
Stay Free! Maia Morgenstern, la Conferința „Păstrează-ți libertatea”
Teatrul de Vară „Radu Beligan” a găzduit, sâmbătă, 5 mai, Conferința „Păstrează-ți libertatea. Traficul de persoane înrobește”, organizată de Asociația Valoare Plus.
„Evenimentul a fost adresat grupurilor de suport, formate din voluntarii proiectului Stay Free, aproximativ 700 de liceeni și profesori din regiunea Moldovei. Scopul conferinței a fost de a motiva și echipa generația tânără să lupte împotriva traficului de persoane”, a explicat Marian Pădureț, președintele asociației.
Au fost invitați să participe Tudor Buzatu, secretar de stat în Guvernul României, Maia Morgenstern și Paula Seling, Laetitia Drăgan, președintele Asociației FREE, Leanne Rhodes, președintele Asociației Abolishion, Natașa și Ana (pseudonime), două supraviețuitoare ale traficului de persoane. Conferința a început cu discursul actriței Maia Morgenstern despre „Frumosul din oamenii”, a continuat cu seminarii, dezbateri, mărturii ale unor victime ale traficului de persoane și s-a încheiat cu recitalul Paulei Seling. Evenimentul face parte din proiectul „Stay Free”, derulat de Asociația Valoare Plus în parteneriat cu Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, Asociația „eLiberare” din București și instituții ale Ministerului Educației. Creșterea fenomenului este cauzată în mare parte de lipsa de informații. Aceasta este și motivația acestui proiect:
„Noi credem că informându-i pe oameni îi putem ajuta să înțeleagă consecințele alegerii lor astfel încât să fie mai bine pregătiți pentru ei și cei dragi în viitor. Acest lucru va contribui la reducerea semnificativă a numărului de persoane traficate în următorii ani.”
Valoare Plus și-a propus să informeze 16.000 de elevi din opt județe ale Moldovei, să formeze 120 de grupuri de sprijin pentru a urmări evoluția fenomenului, să organizeze două conferințe regionale care să sensibilizeze opinia publică în ceea ce privește lupta împotriva traficului de ființe umane și să creeze o platformă online, unde utilizatorii pot raporta cazuri descoperite pe baza relațiilor personale.
În câțiva ani rămânem fără veterani
Pe 29 aprilie a fost sărbătorită cu fastul de rigoare Ziua Veteranilor de Război. Bacăul a găzduit o serie de manifestări dedicate veteranilor de război sub forma unor simpozioane, a acordării unor distincții, fiind depuse inclusiv coroane de flori la monumentul eroilor căzuți pe front. S-a vorbit mult despre ce au făcut veteranii pentru țară, iar foștii militari care mai păstrează vie în memorie perioada războiului le-au împărtășit generațiilor actuale întâmplări din linia întâi. Deși este destul de târziu pentru ei, unii veterani au primit din partea autorităților locale chiar și titlul de cetățean de onoare. Una peste alta, Ziua Veteranilor de Război nu a trecut neobservată. Din păcate, ca la orice zi de bilanț s-au numărat și efectivele. Acestea au scăzut vizibil de la un an la altul, însă nimeni nu se poate împotrivi selecției naturale.
„În 1990, în județul Bacău erau 40.055 veterani. Dintre aceștia, 17.117 sunt veterani, iar 22.938 erau văduve de război. În prezent, în Bacău mai sunt 336 de veterani și 2.125 de văduve ale veteranilor de război. Dintre acestea, 13 au împlinit vârsta de 100 de ani”, declară col. (rtr.) Paul Valerian Timofte președinte al Filialei Bacău „Col. Corneliu Chirieș” a Asociației Naționale Cultul Eroilor (ANCE) „Regina Maria”.
Din cei 336 de veterani, 5 împlinesc anul acesta un secol de viață, 11 fac 99 de ani, 34 au sub 90 de ani, 49 au ajuns la 95 de ani, 36 de veterani au vârste între 91 și 94 de ani, iar 101 veterani au vârste cuprinse între 96 și 98 de ani.
Prefectul județului, la hârleț!
După ce, la sfârșitul anului trecut, Maricica Luminița Coșa, prefectul județului, a gătit gulaș pentru oamenii fără adăpost demonstrând că se descurcă foarte bine la cratiță, acum a trecut la hârleț. Prefectul a participat, vineri, la o acțiune de împădurire a unei zone din nordul comunei Gîrleni. Pe teren, alături de Maricica Luminița Coșa au fost prezenți Valentin Ivancea, subprefect, angajații Prefecturii Bacău și ai structurilor Ministerului Afacerilor Interne: Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul de Jandarmi Județean, Serviciu de Eliberare a Pașapoartelor și Serviciul de Permise Auto. 
„Voluntariatul este pentru toți și pentru că fiecare dintre noi trebuie să planteze măcar un pom, noi am decis să le facem pe ambele”, arată prefectul județului.
Acțiunea a fost coordonată de Direcția Silvică Bacău în scopul regenerării pădurilor din arealul Ocolului Fîntînele. Îndrumați de specialiși, angajații Prefecturii Bacău și ai instituțiilor de ordine au plantat, vineri, peste 200 de puieți de brad.
Vernisaj la „Frunzetti”
Luni, 7 mai, de la ora 17.00, Filiala Bacău a Uniunii Artiştilor Plastici din România deschide o nouă expoziţie pentru public, la Galeriile „Frunzetti”. Sugestiv se numeşte „3”, protagonişti fiind pictorii Mihai Chiuaru, Liviu Nedelcu şi sculptorul Gheorghe Zărnescu. Prezintă Carmen Poenaru.
Concursul Internațional de Pian și-a desemnat câștigătorul
La Sala Ateneu a Filarmonicii „Mihail Jora” s-a disputat la sfârșitul săptămânii trecute cea de-a VI-a ediție a Concursului Internațional de Pian „Frédéric Chopin”, organizat de Asociația „Școala de Pian Dragoș Lungu” din Bacău, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bacău, Consiliul Județean Bacău și Filarmonica „Mihail Jora”.
După două zile de concurs, juriul, format din Daniela Kyurkchieva – Bulgaria; Anastasia Hoppmann – Austria; Mihaela Spiridon – România și Roxana Ota – România, a avut o misiune aproape imposibilă urmare a evoluției excepționale a concurenților. În final, Alexandru Plăcintă, de la Colegiul Național de Artă „Octavian Băncilă” din Iași, a fost desemnat câștigătorul Trofeului „Frédéric Chopin”, ediția a VI-a. Și Bacăul a câștigat în acest concurs două premii I prin Darius Lungu și Victor Butucaru, ambii elevi ai Colegiului Național de Artă „George Apostu”.
Impresii
A fost un concurs în adevăratul sens al cuvântului, iar acest lucru a fost apreciat chiar de cei care au făcut parte din juriu. „Această competiție a avut cu adevărat un nivel foarte ridicat. Au fost mulți participanți interesanți care au reușit să ne transmită emoții. Sunt pentru prima dată în România și, implicit, în Bacău, dar nu am reușit încă să văd foarte multe. Ce pot să vă spun este că am întâlnit oameni foarte primitori, cu o inimă foarte mare. Cu siguranță voi reveni dacă voi fi invitată la edițiile următoare”, a declarat pentru Deșteptarea Anastasia Hoppmann, din Austria. „Eu sunt pentru a doua oară la acest concurs. Anul trecut a câștigat chiar elevul meu. Pot să vă spun clar că această ediție este superioară celei de anul trecut, ceea ce arată seriozitatea acestui concurs. Vom participa cu siguranță și la edițiile următoare”, a precizat și Daniela Kyurkchieva, din Bulgaria.
„A fost o ediție absolut minunată. Nivelul competiției a fost unul foarte bun. Sunt mândru că, an de an crezând mai mult și muncind mai mult pentru acest proiect de suflet, iată am reușit să atragem o parte dintre cei mai buni elevi din țară și din străinătate (Italia, Bulgaria, Ucraina și Republica Moldova). Mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine și m-au sprijinit în reușita acestei ediții”, a declarat, la finalul evenimentului, Dragoș Lungu, inițiatorul acestui proiect.
Proiect pentru înființarea unei filiale a Consiliului Mondial Român în Bacău
Consiliul Mondial Român (CMR), organizație non-guvernamentală a diasporei românești, fondată în Statele Unite, a început o campanie de înființare a unor filiale și în România. Sâmbătă, 5 mai, reprezentanții CMR au venit și în Bacău, pentru a pune bazele Filialei Moldova a acestei organizații. Inițiatorii proiectului sunt foști absolvenți ai Colegiului „Ferdinand I” (fostul Liceu „George Bacovia”) pe care viața i-a dus prin toată țara ori prin toată lumea sau care trăiesc și muncesc în Bacău.
Unul dintre inițiatori este Dezideriu Dudaș, director interimar al CMR România.
„Vrem ca și Moldova să fie reprezentată la Congresului Mondial Român din 12-13 mai de la Palatul Parlamentului – ne-a declarat Dezideriu Dudaș. Eu trăiesc de mai multă vreme în Constanța, unde deja am înființat o filială a CMR și am luat acum legătura cu mai mulți foști colegi din Bacău pentru o filială în zona Moldovei”.
La întâlnirea convocată sâmbătă în Bacău au venit puțini reprezentanți ai mediului de afaceri sau ai autorităților locale ori ai mediului academic invitați. Dar cei prezenți au analizat contextul în care ar trebui constituită o astfel de filială a CMR, iar Dezideriu Dudaș l-a și propus pentru funcția de președinte al Filialei Moldova pe Corneliu Irimia, director regional pentru Zona Nord al companiei Termoport Bacău – reprezentanța oficială în România a firmei americane Thermo King.
Inițiatorii proiectului se plâng că în România nu există nici după aproape 28 de ani de la schimbarea regimului social-politic și economic condiții pentru dezvoltarea normală a societății. De aceea, țintesc o coagulare reală a inițiativelor și capabilităților celor care pot veni cu soluții în acest sens.
„În cadrul inițiativei, pe regiuni – a precizat directorul interimar al CMR România -, se va perfecta și susține un Protocol de colaborare între instituții publice și private pentru implementarea deciziilor care se vor lua pentru relaționarea politicilor publice cu necesitățile reale ale societății. Varianta cadru a Protocolului de colaborare vizează cel puțin o instituție bancară, pentru relaționarea profesională a fluxurilor tehnice și economice dintre agenții economici și posibilitățile de dezvoltare prin accesare de fonduri structurale UE”.
Consiliul Mondial Român s-a înființat în 2001, iar sub numele „The World Romanian Council” în 2017 a fost înscrisă în Registrul organizațiilor statului federal Georgia (SUA). CMR are deja filiale în mai multe țări occidentale. Fondator și președinte al organizației este Mircea Popescu, rezident în Statele Unite.
Fotbal/ Liga a III-a Urmăritoarele se apropie
Etapa a 26-a a Ligii a III-a a permis urmăritoarelor liderei Seriei I, Aerostar (care a stat în aceasta rundă) să reducă din ecart. Învingătoare acasă cu 2-0 contra Râșnovului, SC Oțelul Galați s-a apropiat la două puncte de „aviatori”, cu precizarea că echipa gălățeană are un meci în plus. Câștigătoare și ea, dar în deplasare (3-0 la Odorhei), Csikszereda Miercurea-Ciuc a micșorat la patru puncte diferența care o desparte de lideră. La mijlocul acestei săptămâni, Liga a III-a revine pe teren pentru runda a 27-a, Aerostar urmând să câștige la masa verde meciul cu Metalosport, echipă exclusă din campionat de FRF.
Rezultatele etapei a 26-a:
AFC Odorheiu-Secuiesc- Csikszereda Miercurea-Ciuc 0-3,
Bucovina Rădăuți- KSE Târgu-Secuiesc 5-1,
CSM Focșani 2007- CSM Roman 2-1,
SC Oțelul Galați- Olimpic Cetate Râșnov 2-0,
AFC Hărman- Sporting Liești 5-2,
Metalosport Galați- CSM Pașcani 0-3 la masa verde, gazdele fiind excluse din competiție,
Sănătatea Darabani- Avântul Valea Mărului 3-0 la masa verde, oaspeții retrăgându-se din campionat.
Aerostar a stat.
Clasamentul Seriei I
1. Aerostar Bacău 24 18 4 2 71-16 58p.
2. SC Oțelul Galați 25 16 8 1 52-13 56p.
3. Csikszereda 24 16 6 2 58-23 54p.
4. AFC Hărman 25 12 4 9 48-26 40p.
5. Bucovina Rădăuți 24 12 4 8 37-21 40p.
6. Sporting Liești 24 12 4 8 44-29 40p.
7. Cetate Râșnov 24 11 6 7 38-25 39p.
8. CSM Focșani 25 10 8 7 44-30 38p.
9. CSM Roman 24 11 4 9 48-36 37p.
10. KSE T. Secuiesc 24 8 6 10 56-44 30p.
11. Sănăt. Darabani 24 8 5 11 37-42 29p.
12. AFC Odorhei 25 9 2 14 36-45 29p.
13. CSM Pașcani 24 5 2 17 25-57 17p.
14. Av. V. Mărului 24 2 1 21 26-70 7p.
15. Metalosport Gl. 24 0 0 24 2-145 -12p.
Programul etapei viitoare (8-9 mai):
Sporting Liești- SC Oțelul Galați, Olimpic Cetate Râșnov- AFC Odorheiu Secuiesc, KSE Târgu-Secuiesc – Sănătatea Darabani, Csikszereda Miercurea-Ciuc- CSM Focșani 2007, CSM Roman- Bucovina Rădăuți, Aerostar- Metalosport Galați 3-0 la masa verde, Avântul Valea Mărului- CSM Pașcani 0-3 la masa verde. AFC Hărman stă.
Ziua Tineretului sărbătorită la Săbăoani pe 5 mai
Pentru tinerii romano-catolici din întreaga Moldovă celebrarea Zilei Tineretului la nivel diecezan a avut loc sâmbătă, 5 mai 2018 în Parohia Romano-Catolică „Sfântul Mihail” din Săbăoani (jud. Neamţ), având colaborarea celorlalte trei parohii din Săbăoani.
Cei aproximativ 3000 de tineri au participat la această zi de sărbătoare din cele 156 de parohii ale diecezei pentru a asculta mesajul episcopului, pentru a se ruga şi pentru a cânta împreună.
Din parohiile din Bacău au participat aproimativ 150 de tineri care au mers fie cu trenul fie cu autocarul însoţiţi fiind de preoţii vicari.
Programul a început cu rugăciunea de deschidere şi salutul pr. Felix Roca, responsabil cu Oficiul pentru Pastoraţia Tineretului. Tema acestei zile au fost cuvintele îngerului Gabriel adresate Sfintei Fecioare Maria „Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu” (Lc1,30).
Sfântul Parinte papa Francisc ne spune în mesajul său către tineri: „Îngerul, citind în adâncul inimii ei, îi spune [Mariei]: «Nu te teme!» Dumnezeu citeşte şi în interiorul nostru. El cunoaşte bine provocările pe care trebuie să le înfruntăm în viaţă, mai ales când suntem în faţa alegerilor fundamentale de care depinde ceea ce vom fi şi ceea ce vom face în această lume”. Apoi, a urmat prezentarea imnului acestei Zile a Tineretului prin ale cărui versuri a fost evidenţiată disponibilitatei Fecioare Maria de a spune „da” şi a împlini cu mult curaj voinţa Domnului.
Tinerii participanţi nu numai că s-au bucurat de moment de destindere, dar au avut ocazia să se împace cu Domnul la spovadă şi de a asculta o cateheză despre exemplul unei tinere căreia nu i-a fost frică să împlinească mai mult voinţa lui Dumnezeu decât pe cea a oamenilor. Este vorba de Veronica Antal, o tânără din Nisiporeşti care a fost martirizată pentru că nu a vrut să-şi necinstească trupul. Ea va fi declarată fericită pe data de 22 septembrie 2018 la Nisiporeşti.
Momentul central al Zilei a fost sfânta Liturghie prezidată de PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi alături de PS Aurel Percă şi de preoţii şi diaconii care i-au însoţit pe tineri.
În cadrul predicii, PS Aurel Percă a subliniat cât de multă încredere are Dumnezeu în tineri şi faptul că El îi cheamă să fie instrumente în mâinile sale pentru a săvârşi binele pe pământ. De aceea, tinerilor nu trebuie să le fie teamă, ci să aibă mult curaj pentru a fi disponibili şi generoşi atât cu Dumnezeu cât şi cu aproapele.
După masa de prânz, de care tinerii s-au bucurat prin bunăvoinţa localnicilor, tinerii au avut posibilitatea să se bucure de obişnuitul Festival al tinerilor. Aici ei au avut posibilitatea să-şi prezinte talentele prin cântece, dansuri şi scenete.
O noutate a fost momentul numit WeColor Faith (Noi colorăm credinţa) prin care tinerii care au dorit s-au jucat cu praful colorat pe care l-au aruncat în aer la numerotarea inversă. Dincolo de momentul distractiv, acestă activitate a vrut să-i facă conştienţi atât pe tineri cât şi pe cei mai mari, că fiecare tânăr are posibilitatea de a da viaţă şi culoare credinţei sale.
La sfârşitul programului, cu toţii l-au preamărit pe Dumnezeu pentru momentele frumoase şi s-au întors la casele lor cu gândul de a împărtăşi şi celorlalţi momentele trăite le Săbăoani.
Dacă în Duminica Floriilor s-a celebrat Ziua Tineretului în cadrul fiecărei parohii, iar pe 5 mai a fost sărbătorită la nivel diecezan, tinerii se pot bucura de Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic, care, în acest an, va avea loc la Satu Mare în perioada 25-29 iulie. Toate aceste întâlniri locale sau diecezane îi pregătesc pe tineri pentru Ziua Mondială a Tineretului care se va desfăşura la Panama, în perioada 22-27 ianuarie 2019.
Pr Paul Căliman,
Parohia „Sf. Nicolae” Bacău
Drogurile schimbă viaţa consumatorului, dar şi a familiei

Traiul alături de un consumator de substanţe interzise nu este deloc uşor n ajunşi la capătul puterilor, unii părinţi bat la uşa Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Bacău ca să înveţe cum să-şi ajute copilul dependent
Cei mai mulţi dintre tinerii care cad în plasa drogurilor le consumă prima dată din curiozitate, iar alţii pentru că nu vor să fie arătaţi cu degetul de cei din anturaj. Din dorinţa asta de a fi ca ceilalţi din grup, ajung în final să fie altfel decât au fost, ajung să-şi schimbe total viaţa, şi nu doar pe a lor, ci şi pe a celor din jurul lor. Renunţă cu mare uşurinţă la planurile de viitor şi intră pe un culoar nedorit, dar din care pot ieşi dacă cer ajutor.
Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Bacău este una dintre instituţiile unde consumatorii de droguri găsesc mereu uşa deschisă dacă vor sprijin sau sunt nevoiţi să-l ceară. Aici, nimeni nu-i ceartă, nu-i judecă, nu-i arată cu degetul, ci doar le oferă suport, pentru a putea reveni la viaţa pe care o aveau înainte. „Serviciile de asistenţă pentru consumatorii de droguri înregistrează o dinamică interesantă, întrucât cele mai multe persoane care s-au adresat CPECA pentru consum de droguri au fost deferite de către procurori, ca urmare a constatării unor infracţiuni în domeniul drogurilor. În 2017, aproximativ 20 de persoane, toate de sex masculin, cu vârste cuprinse între 19 şi 35 de ani, au fost evaluate de către specialiştii Agenţiei Naţionale Antidrog, ca urmare a consumului de droguri”, spune Marta Butnaru, inspector de specialitate în cadrul CPECA Bacău.
Specialiştii centrului au monitorizat, totodată, şi cazurile de urgenţă şi admiteri la tratament în cadrul spitalelor din judeţ. „Aproximativ 20 de persoane (tineri cu vârste până în 35 ani) au fost internate în Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Bacău, ca urmare a consumului de droguri şi de remarcat este faptul că, dacă în serviciile de evaluare ale CPECA Bacău cele mai multe persoane, aproximativ 85%, au fost evaluate pentru consum de canabis şi derivate de canabis, o treime dintre cei internaţi în Secţia de Psihiatrie au fost consumatori de substanţe volatile (solvenţi)”, explică Radu Năforniţă, şeful CPECA Bacău. O proporţie ridicată a consumatorilor de substanţe volatile (n.r. – prenadez) s-a înregistrat anul trecut şi în rândul celor care au ajuns la camerele de gardă ale spitalelor, dar tot acolo a ajuns şi un număr însemnat şi de consumatori de Noi Substanţe Psihoactive (NSP).
În spatele acestor cifre stau însă oameni, pe care cei mai mulţi dintre noi avem tendinţa să-i judecăm. Peste 60 de persoane au parcurs sesiuni de informare, consiliere sau evaluare în cadrul CPECA Bacău, o parte dintre acestea fiind activităţi de informare a aparţinătorilor consumatorilor de droguri, care au vrut să afle cum pot contribui la reabilitarea lor, suportul familiei fiind important.
Cum s-a luptat o mamă să-şi salveze copilul de dependenţa de droguri
Acest lucru este confirmat şi de mama unui tânăr, care la un moment dat a bătut la uşa Centrului Antidrog Bacău pentru a cere sprijin. Timp de şase ani, copilul ei a consumat droguri şi a vrut să înveţe de la specialişti cum să-l ajute.
„Toată această perioadă a fost foarte grea. A însemnat o înfrângere a propriului meu orgoliu de mamă. Am fost un părinte autoritar şi nu am băgat de seamă că el suferă de un abandon sufletesc. Mi-am dat seama că ceva s-a schimbat când a început să lipsească de la cursuri, nu mai avea performanţe şcolare şi devenise agresiv verbal. El nu a participat niciodată la consiliere în centrul din Bacău. Eu am fost de multe ori. Am vrut să înţeleg ce se întâmplă şi am primit foarte mult suport. În cele din urmă a acceptat să meargă într-o clinică şi de trei ani este bine. Dar nu a fost un drum uşor”, ne-a mărturisit mama, care a dorit să vorbească sub anonimat.
După aceşti ani dificili, cei doi, mamă şi fiu, s-au regăsit şi preţuiesc mult timpul petrecut împreună, ca două persoane dragi care s-au rătăcit ani la rând una de cealaltă. Merg la restaurant împreună, călătoresc, stau ore în şir la poveşti, se susţin, glumesc, duc o viaţă normală. De aceea, sfatul ei pentru părinţi este să-şi iubească copiii şi să fie cât mai prezenţi în viaţa lor.
Şi pentru ca drogurile să nu câştige mai mult teren, specialiştii de la CPECA Bacău derulează frecvent în instituţiile de învăţământ din judeţ activităţi de prevenire adaptate la nivelul grupului ţintă, iar această educaţie începe chiar de la grădiniţă. Munca lor nu este una uşoară, iar rezultatele nu pot apărea peste noapte.
„Prevenirea nu înseamnă doar o activitate. Noi putem avea şi şase întâlniri la o clasă, în funcţie de proiect şi preferăm să discutăm cu grupuri restrânse. Degeaba aducem zeci de elevi într-un amfiteatru, dacă cei mai mulţi stau pe telefoane şi nu sunt atenţi. De asemenea, încercăm să formăm cât mai multe cadre didactice, cărora să le oferim materiale şi din expertiza noastră şi care să implementeze proiectele noastre în şcolile lor”, mai spunea Radu Năforniţă.
În semestrul II al acestui an şcolar, 50 de cadre didactice din învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial, formate în cadrul Centrului Antidrog Bacău, implementează deja proiectele de prevenire a consumului de alcool, tutun şi droguri, din oferta educaţională CPECA. Lor li se pot alătura şi alţi dascăli, care să facă parte din această reţea de prevenire.
Proiectele derulate de CPECA Bacău
„Cum să creştem sănătoşi”, adresat copiilor de vârstă preşcolară, presupune formarea de deprinderi de viaţă sănătoasă (fără fum de ţigară, alcool, medicamente fără prescripţie medicală).
„ABC-ul emoţiilor” este un proiect adresat elevilor de la clasele I şi a II-a, care sunt învăţaţi cum să gestioneze emoţiile negative şi cum să facă faţă presiunii grupului.
„Necenzurat” – presupune formarea pentru circa 125 de elevi (12 -14 ani), a unor abilităţi de viaţă, necesare luării unor decizii informate şi responsabile în legătură cu consumul de tutun, alcool sau droguri.
„Fred goes net” – presupune intervenţii timpurii pentru elevi (14 – 19 ani) care au fost identificaţi pentru prima dată în legătură cu consumul de alcool şi/sau droguri în scopul evitării transformării consumului experimental şi ocazional într-unul regulat.
„Mesajul meu antidrog” este un proiect de succes şi reprezintă un concurs naţional în cadrul căruia elevii îşi exprimă într-o formă de comunicare artistică sau prin sport opiniile lor legate de consumul de droguri.
„Aici pentru Tine” proiect de prevenire a consumului de alcool, tutun şi droguri destinat copiilor, adolescenţilor şi părinţilor, internaţi temporar în SJU Bacău – Pediatrie.
„Clubul de Voluntari Antidrog – Iniţiativa voluntari în acţiune”. Aproape 60 de adolescenţi participă la activităţi de prevenire a consumului de droguri şi aduc un plus valoare muncii celor de la Centru. Cu ajutorul voluntarilor, adulţi şi adolescenţi, sunt desfăşurate activităţi în zone mai greu accesibile, cum ar fi: penitenciarele, grupuri de adolescenţi vulnerabili sau grupuri de părinţi. Doi dintre voluntarii CPECA Bacău au fost premiaţi la ultima Gală Judeţeană a Voluntariatului Băcăuan.
Cifră
14.757 de persoane – copii, adulţi, din mediul urban şi rural al judeţului Bacău, au beneficiat în ultimul an de activităţi de prevenire a consumului de substanţe psihoactive

























