miercuri, 24 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2336

VIDEO: A fost pusă piatră de temelie a unei noi biserici în Bacău

    Un sobor de preoți, condus de însuși IPS Ioachim, al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului a sfințit duminică, 30 septembrie, piatra de temelie a unei viitoare biserici în Bacău. Noul așezământ are deja o adresa: Strada Tazlaului nr. 5.

    Deocamdată, acolo este un câmp de buruieni, din care se văd blocurile unui nou cartier. Acesta este și motivul pentru care preotul Gabriel Ichim-Radu a făcut toate demersurile pentru ca acolo să ființeze o Casă a Domnului.

    „Sunt unii oameni care acuză faptul că există mai multe biserici decât școli și spitale. Dar aceste lucruri nu pot fi amestecate. Școală oferă educație și instruire, iar spitalele sănătate trupească.

    Biserica oferă hrană și îndrumare sufletească. În Bacău, când se construiește o biserică, se constată că acelea care erau deja au rămas la fel de pline, iar cea nouă s-a umplut, de asemenea”, a spus IPS Ioachim către sutele de enoriași, care au urmărit cu multă emoție întreagă ceremonie religioasă de sfințire.

    Cu această biserică închinată Sf. Vasile cel Mare și Tăierea împrejur a Mântuitorului, Bacăul este orașul care însumează toate praznicile împărătești din calendarul ordodox. Poate doar Bucureștiul să mai fie la fel”, a observat IPS Ioachim. Părintele Gabriel a stabilit deja „calendarul” înfăptuirii construcției: „Anul acesta, în următoarele două luni, dorim să punem fundațiile.

    Iar din primăvară viitoare vrem ca până vine sezonul rece să putem pune crucea, ori crucile, pe acoperișul acestei biserici. Dumnezeu va hotărî prin noi dacă va fi așa sau nu”. (Marius Fundulea)

    Foto Iannis Fundulea

    ”Zilele Culturii Călinesciene”. Un emoționant prilej al mărturisirilor

    Manifestarea anuală oneșteană ”Zilele Culturii Călinesciene”. a trecut pragul celei de-a 50 de ediții cu multe mărturisiri ale organizatorilor și ale invitaților prezenți în municipiul de pe Trotuș , cu dezbateri asupra unor probleme literare dar și prin prezentarea unor momente artistice deosebite. Organizate de Fundația Națională ”G. Călinescu” , de Primăria municipiului și de Rotary Club din localitate ”Zilele Culturii Călinesciene” s-au bucurat de prezența unor mari personalități ale literaturii române.

    Astfel, în zilele de week – end din 28 – 29 septembrie la Onești s-au aflat președintele Uniunii Scriitorilor din România, academicianul Nicolae Manolescu, criticii literari Alex. Ștefănescu, Vasile Spiridon, Tudorel Urian, Petre Isachi, scriitorii Nicolae Prelipceanu, Liviu Ioan Stoiciu, Dumitru Brăneanu (președintele Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România), Ioan Dănilă, Dan Sandu, Alexandru Dumitru, Irina Horea, Vasile George Puiu, Cristina Ștefan, Theodora Stanciu (redactor emisiuni radio).

    Printre invitații ediției din acest an s-au mai aflat sculptorul Vlad Ciobanu, generalul (cu patru stele) Vasile Apostol, conf. univ. dr. Elena Bulai , Aspasia Baciu (executoarea testamentară a doamnei Alice Vera Călinescu), scriitoarea Doina Popa.

    Deschiderea festivă a ”Zilelor Culturii Călinesciene” a avut loc la Biblioteca Municipală ”Radu Rosetti”, unde inițiatorul și continuatorul – vreme de 50 de ani a acestei manifestări, profesorul și omul de cultură Constantin Th. Ciobanu a menționat:”Mă bucur că suntem aici la cea de-a 50 –a ediție! Fără marile contribuții din țară toată ideea organizării acestei manifestări culturale, an de an, ar fi făcut puțin zgomot după care s-ar fi așternut tăcerea! La fiecare ediție au venit alte personalități ale culturii, cu idei noi și astfel Zilele Culturii Călinesciene au ajuns la un prestigiu deosebit!”

    Evocând Oneștiul la începuturile sale (orașul fiind construit după anul 1960), prof. Constantin Th. Ciobanu a declarat:”Era un oraș rezonant, muncitoresc, ce avea în față o experiență rurală. În 1962 în Onești era un singur liceu, învățătorul cel mai respectuos de aici ajungând inspector… Apoi s-a construit al doilea liceu din oraș, la care au venit un număr de 20 de profesori. Noi am început cu Cenaclul literar „Alexandru Sahia”, nume la care mulți oameni rezona că era legat de mediul muncitoresc. Au venit oameni de primă valoare și au aderat la ideea de a face un schimb de idei! Nicolae Manolescu ne-a sprijinit cel mai mult, venind la Onești la a III a ediție a Zilelor Culturii Călinesciene cu promoția 1960, o generație de scriitori căreia acesta i-a dat vigoare!”

    Spre încântarea publicului iubitor de cultură prezent în aula bibliotecii oneștene, în timp ce profesorul Constantin Th. Ciobanu a mărturisit ”niciodată nu am să spun totul, pentru că întotdeauna este ceva de adăugat”, academicianul Nicolae Manolescu a făcut o declarație și mai profundă:”Nu îmi vine să cred că suntem la ediția 50! Ceea ce nu a spus Constantin Th. Ciobanu dar a lăsat să se înțeleagă, este că fără el nu ar fi avut loc acest eveniment! Zilele Culturii Călinesciene au fost, sunt și vor rămâne, în memoria celor ce sunteți aici și a generațiilor viitoare ca opera lui Constantin Th. Ciobanu!”

    Aceste cuvinte au fost însoțite de un puternic ropot de aplauze iar academicianul Nicolae Manolescu și-a continuat discursul prezentând alte momente evocatoare ale manifestării oneștene ce a ajuns la jubileul celei de-a 50 – a ediții. ”Aceasta a avut ceva eoic! Dificultățile au fost foarte mari dar Zilele Culturii Călinesciene au rezistat cu multă tenacitate” – a subliniat Nicolae Manolescu.

    El a făcut și ”o incursiune în epoca comunistă” în care a împărtășit numeroase gânduri și amintiri despre primarul Oneștiului din acea perioadă Vasile Săndulache și despre Constantin Toma (secretar cu propaganda) și a afirmat:”Este o mare greșeală să judeci liderii comuniști la grămadă! Nici unul din liderii comuniști nu aveau decât trei – patru clase dar erau mult peste ambasadorii de azi, ce au multe școli pe care le-au urmat, diplome plagiate…”

    Menționăm că în cadrul festivității de deschidere au fost acordate și Premiile Zilelor Culturii Călinesciene, care s-au îndreptat în acest an către scriitorul Nicolae Prelipceanu, sculptorul Vlad Ciobanu, criticul literar Vasile Spiridon, generalul Vasile Apostol și Aspasia Baciu.

    Ca alte momente ale ediției jubiliare a ”Zilelor Culturii Călinesciene” amintim Colocviul de literatură contemporană cu tema ”Confuzia de valori în spațiul virtual” și recitalul ”Poetul în Cetate”. De asemenea, oneștenii s-au putut bucura de concertul susținut de Bucharest Festival Orchestra (dirijor Cristian Lupeș), ce a avut în program ”OCTUORUL OPUS 7” de George Enescu precum și de un moment muzical ce a avut ca protagoniști pe Sherban Lupu și Teodora Țepeș.

    Remarcăm prezența la această ediție a ”Zilelor Culturii Călinesciene” a profesorilor oneșteni Gabriel Fornica Livada, Maria Zaharia, Aristotel Pilipăuțeanu, Gheorghe Vidrașcu, Sandu Milea, Bogdan Romandaș, a membrilor Cenaclului literar ”George Călinescu” și a numeroși elevi.

    Accident la Măgirești: un motociclist a decedat

      FOTO: Tilimbeci Violeta

      Un bărbat a decedat, astăzi, dupa ce motocicleta pe care o conducea s-a izbit de un autoturism în localitatea băcăuana Măgirești, în apropiere de Moinești.

      Poliția a deschis o anchetă.

      Incendiu la o fermă de porci din comuna Orbeni: 31 de animale și 30 de păsări au murit

        În această după-amiază s-a declanșat un incendiu la o fermă de porci din comuna Orbeni. La fața locului au ajuns două mașini de pompieri de la Adjud, o ambulanță SMURD de la Sascut și o autospecială de la Bacău, împreună cu grupa operativă.

        Urmare incendiu com. Orbeni: incendiul a fost lichidat. Au ars: adăpost animale pe cca. 250 mp și animalele din interior (30 porci, 1 bovină si 30 de păsări).

        „Suntem puternici împreună”

          Vineri, 28 septembrie 2018 a avut loc evenimentul cu scop caritabil de încheiere proiect „Suntem puternici împreună”, desfășurat în perioada iunie-septembrie cu Gauss Optic, prin amabilitatea și profesionalismul desăvârșit al doamnei doctor Oana Postolache, al domnului doctor Cristian Postolache și al întregii echipe Gauss Optic.

          Copiii și tinerii cu sindrom Down s-au întâlnit la sediul Asociației Sindrom Down Bacău pentru a mulțumi printr-o petrecere de poveste, pentru consultațiile și tratamentele oftalmologice personalizate, eveniment organizat de Asociația „Totul pentru un surâs” din Bacău.

          Copiilor și tinerilor cu sindrom Down, le-a fost alături pe toată durata desfăsurării proiectului, Family Film, reprezentată de doamna Irina Doman, care dealtfel este alături de copiii și tinerii băcăuani aflați în dificultate, de mai mult timp, acesta fiind deja al treilea proiect, pe care Family Film îl susține.

          „Suntem fericiți să putem susține inițiativele Asociației „Totul pentru un surâs” prin empatia noastră și participarea la o excelentă derulare a proiectelor. Copiii noștri sunt cea mai sigură investiție, de aceea suntem alături de copiii și tinerii aflați în dificultate, pentru a le lumina calea anevoioasă, pe care încercăm să o facem mai accesibilă prin socializare, definindu-le nevoi acute și realizându-le concret, și participând activ la îndeplinirea dorințelor lor.” ne-a declarat doamna Irina Doman.

          Evenimentului caritabil i s-au alăturat cu mult suflet și delicii: Atelier CrisCakes și Pizzeria Luca, partenerul media al întregului proiect „Deșteptarea” și echipa de animatori Kinderfest. Asociația „Totul pentru un surâs”, in calitate de organizator, mulțumește tuturor oamenilor implicați în acest proiect cu scop umanitar.

          “O mare parte din rezultatele activitătii companiei noastre este direcţionată catre export, însă sufletul ne este aici, în ţara in care ne-am nascut. Simţim romaneste si ne ajutam semenii ori de cate ori ne sta în putinţă. Suntem cu adevarat impresionaţi de rezultatele acest eveniment caritabil, suntem bucuroși, împliniţi sufleteste pentru ca am putut ajuta.” a declarat Irina Doman, reprezentantul Family Film, sponsorul evenimentului.

          Cristina Belciu, blogger The Voguish Signature

          De fiecare dată când trebuie să scriu un material mă asigur că am obținut toate datele necesare și că am fotografii care îmi susțin ideile. De această dată, aș putea să folosesc doar fotografii, pentru că, într-adevăr merită văzute, admirate, și de ce nu, invidiate. Și asta pentru că aceste fotografii, care ne-o prezintă pe Cristina Belciu, vorbesc de la sine. Mi-ar plăcea ca cititorul să se oprească aici, și în cazul în care nu a privit cu atenție toate fotografiile să o facă. Tare aș fi vrut să aflu niște opinii… Cum sunt convins că tânăra din imagini a deschis ochi, minți și alte cele, cred că ar trebui să o cunoaștem mai bine.

          Cristina Belciu este din Moinești și în momentul de față este studentă în anul III la Comunicare și Relații Publice, Facultatea de Litere a Universității din București. Mai este și blogger de îmbrăcăminte și chiar model. Dar să le luăm pe rând. După ce a terminat Școala Gimnazială „Ștefan Luchian” din Moinești, a venit în clasa a IX-a la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Bacău. Apoi a luat drumul capitalei. Între timp a făcut multe alte lucruri interesante.

          „Sunt și blogger. Fac articole despre îmbrăcăminte, despre mine… Eu îmi fac ținutele iar de poze se ocupă prietenul meu”, spune Cristina Belciu care a completat cu faptul că scrie și poezii pe care le postează pe blogul personal, The Voguish Signature. Pe lângă versuri, pe blogul Cristinei găsim și povești, scrise cu stil și culoare, îndrăzneală și mult suflet. Toate acestea pe lângă fotografiile Cristinei care sunt fabuloase.

          „Totul a început ca un hobby din care am început să câștig bani. A ajuns ca un job, doar că nu se simte așa pentru că fac ce-mi place”, a menționat tânăra care a specificat cum procedează. Nu toate hainele sunt creațiile ei, dar a avut și colaborări în care ea a trimis desenele și i-au fost făcute modelele.

          „De cele mai multe ori brandurile mă caută, îmi propun colaborarea, eu aleg de la ei ce mi se potrivește…după care eu îmi fac ținutele, le compun, gândesc conceptul, fac pozele, le editez, scriu articolul”, ne-a povestit Cristina Belciu. Cu toate acestea, Cristina mai și coase haine, precizând că doi ani la rând ea a făcut hainele pentru Balul Bobocilor la Colegiul „Alecsandri”.

          Dincolo de aceste aspecte, Cristina Belciu este și model. Se vede, nu? Din acest punct de vedere, tânara a menționat: „Tot așa. Mă contactează brandurile. Nu am o agenție și port discuții cu cei care dețin anumite branduri.” Iar când vine vorba de branduri putem aminti de Kenvelo, Avon sau Otter.

          Frumoasă foc, Cristina este conștientă de acest atu al ei și crede că a fost un factor care a ajutat-o în cariera ei. „Știu acest lucru. Dar trebuie, oarecum, să te diferențiezi de celelalte… Sunt foarte multe blogerițe la noi, dar contează și frumusețea pe lângă faptul că știi să scrii și să te îmbraci. Un brand când își alege blogerul sau modelul se uită și la stil… Până la urmă e reclama lor și vor ca totul să arate cât mai bine”, a spus Cristina care în ciuda avantajului ei încearcă să rămână foarte modestă. Dar realistă!

          Atunci când îi cercetezi contul de facebook, așa cum face toată lumea, la Cristina Belciu observăm ceva care ne atrage atenția și curiozitatea. Scrie acolo că este „Delegate la European Youth Parliament (EYP)”, așa că am cerut lămuriri:
          „Așa este, dar nu m-am mai ocupat de asta. În timpul liceului am fost delegat la Parlamentul European al Tineretului. Am mers la câteva ședințe de acest gen, am fost și la mare unde a avut loc o reuniune în care am stabilit miniproiecte de mediu, de sănătate… Când am fost aleasă, am dat un fel de test online. Eram încă în clasa a VIII-a și eram cea mai tânără de la noi din zonă. Dar a fost demult”, a povestit tânăra care a precizat că a continuat activitatea pentru o perioadă de timp, dar mai mult online.

          În anul 2017, Cristina Belciu a participat cu blogul ei, The Voguish Signature, la Digital Divas, o gală care se organizează anual în București cu cele mai active blogerițe și cele mai importante proiecte de gen. Atunci au participat nume grele din industria de fashion și blogging din România, reamintind că la categoria Best Women Website locul I a fost obținut de A List Magazine by Andreea Esca, locul II de Elle iar locul III de AndreeaRaicu.ro. Pe lângă aceste nume sonore (și au fost multe altele-n.r.), Cristina Belciu și blogul ei The Voguish Signature s-au strecurat cu succes și s-au impus la categoria „Young Diva in Fashion Blogging” unde s-au clasat pe locul I. „Pentru că atunci am început să activez în acest domeniu, am fost recunoscută ca fiind cea mai bună la această categorie. A contat foarte mult pentru mine pentru că această distincție m-a încurajat și mi-am dat seama că am de ce să continui. A fost o dovadă că fac ce trebuie”, și-a amintit Cristina Belciu.

          Printre atâtea lucruri, Cristina Belciu se mai ocupă și de styling, adică de imaginea unor oameni care plătesc pentru așa ceva. În acest sens a pregătit oameni din showbiz pentru shooting-uri, un fel de consultanță de imagine. „Am făcut acest gen de servicii pentru o serie de cântărețe cum ar fi Denisa Trofin sau Mălina Avasiloae”, a exemplificat Cristina Belciu, cu care am încercat să facem o paralelă între bloggingul din capitală și cel din Bacău. Evident, pe această linie. „Eu aici am început, dar în București m-am dezvoltat, pentru că acolo este deschiderea mai mare. Acolo sunt mai multe evenimente de acest gen, mai multe branduri care apelează la tine… Și în Bacău am avut colaborări, doar că fiind orașul mai mic, sunt și mai puține oportunități”, a explicat Cristina. Pe lângă faptul că lucrează foarte mult cu brandurile din țară, tânăra blogeriță are colaborări și cu firme din străinătate, cele mai prolifice fiind cele cu branduri din Polonia, Anglia și chiar Bulgaria.

          E clar că tânăra blogeriță din Moinești a intrat într-o lume cu oameni care provin din diferite medii, dar care împreună, se poate spune că alcătuiesc o clasă. În aceste condiții și-a făcut prieteni noi, dar și cei de demult îi sunt alături. „Prietenii îmi sunt în continuare aproape, iar unii chiar încercă să mă ajute. Îmi mai dau sfaturi, deși am încredere în ținutele pe care le fac. Contează și o altă părere. Și nu toți cei care mă urmăresc vin din acest domeniu, și oricând poate apărea o idee bună”, a menționat Cristina Belciu, fără a uita însă de cei mai importanți susținători ai ei, părinții, cei care au încurajat-o în permanență să-și urmeze visul.

          Pentru că timpul trece destul de repede și e bine să fii pregătit pentru ce te așteaptă, a fost interesant să aflăm ce proiecte de viitor are Cristina. „Vreau să mă axez , cumva, și pe design vestimentar și design de accesorii. Astfel, în această toamnă încep un curs de design de pălării. Vreau să aduc ceva nou prin pălării, pentru că ele, cumva, spun mai multe decât pot să o facă niște haine”, a mărturist Cristina care ne-a dat asigurări că se poartă multe pălării în România, și că își dorește să facă un atelier de pălării care să fie gata peste un an. Cum deja are peste 20.000 de urmăritori pe Instagram îi va fi destul de ușor să-și prezinte modelele acolo, ca un magazin online, urmând ca ulterior, când treburile se vor pune pe picioare, să deschidă și un magazin de desfacere.

          Deocamdată, Cristina se axează pe începutul noului an universitar, mai ales că are de susținut și examenul de licență. Privește cu încredere și spre master. Se gândește la ceva de genul film și spectacol. Visele sunt mari. Chiar dacă drumul pare anevoios, suntem convinși că tânăra blogeriță originară din Moinești va reuși, iar peste ani, vom consemna reușitele Cristinei Belciu tot aici, în paginile Deșteptării.

          Hublou / O studenție cuminte (I)

          S-a întâmplat ca în anul în care am terminat liceul, bunicii mei, învățători într-un sat din Moldova (Vultureni), pensionari de mult, de altfel, să se mute la Clinceni, foarte aproape de București. I-a tras după ea fiica lor, mătușa mea Veronica, șefa laboratorului de microbiologie din acea localitate.

          Iar asta a fost o adevărată mană cerească pentru doi studenți fiindcă, de câte ori ajungeam să tragem mâța de coadă, rămânând fără bani și fără mâncare, salvarea venea de la Clinceni. Doamna doctor (așa îi spunea, tandru ironic, bunicul meu fiicei sale) aducea mereu (avea o cotă a ei) carne de pui și ouă, bunica făcea o mulțime de bunătăți, printre altele, niște delicioase plăcinte cu mere și cu dovleac, dar și torturi și fel de fel de prăjituri. Bunica Maria era o mare figură. Îi plăcuse teribil de mult Bucureștiul, dintotdeauna, și era foarte fericită că s-au mutat aproape de el.

          Avusese, toată viața ei, casă deschisă, și vara la ea era un du-te vino de rubedenii, plus noi, nepoții, care mai și năvăleam la țară, când crescuserăm, cu o hoardă de prieteni după noi. Venea și ea, uneori, în vacanțe, la București, în vizită la rudele ei și ale lui tata Colai (bunicul meu, Neculai). Țin minte că mă lua și pe mine în astfel de vizite, pe la niște cucoane simandicoase rău (văduvele unchilor din partea bunicului, care fuseseră niște persoane importante la vremea lor), și foarte bătrâne, încât mie mi se păreau împăiate.

          Aveau niște case mari,vechi, reci și întunecate, cu scări în spirală, greu de urcat. Și pentru mine, care eram o fetiță cam zvăpăiată, era un chin să stau nemișcată la masă, „pas de gestes!”, îmi tot atrăgea atenția, imperativ, câte o tanti din acelea sclivisite. Cu pensionul la Viena, după cum aveam să aflu mai târziu. Chestia era că bunica mă salva mereu din astfel de situații neplăcute, găsind câte ceva interesant de spus, abătând discuția în altă parte, mai plasând o glumă, etc. Avea ea o prestanță a ei, care nu pălea în fața acelor doamne cam înțepate, pedante, era vivace, spirituală, și de o admirabilă naturalețe. În fine, dintre casele acelea impunătoare și cu o istorie a lor, din una, de la Podu Izvor (demolată la construcția metroului) mi-a rămas imaginea unui etaj plin de picturi frumoase.

          Erau niște odalisce și câteva peisaje de la Balcic, aparținându-i lui Iser, care a stat cândva în gazdă la familia Ion Mihalache. Preferata mea din București rămânea însă casa unchiului Alecu, tatăl lui Andi, unde am petrecut de minune în câteva veri. Era o vilă din cartierul Domenii, cu elemente de Art Deco, cu o terasă superbă. Acolo stăteam cu verișorul meu și cu prietenii lui, bând caffe-frappé-uri cu puțin rom, ca la Nestor (cea mai grozavă cofetărie din București). Și ascultând-o pe Janis Joplin, cu vocea ei răgușită, răvășitoare. „Oh Lord, won’t you buy me/a Mercedes Benz?” și „Me and Bobby McGee” cu referenul ăla înnebunitor – „Freedom is just another word/ For nothing left to lose!” (Libertatea ca un alt fel de a spune/ Că n-a rămas nimic de pierdut).

          Am făcut un mic ocol, lăsându-mă în voia fluxului amintirilor, vrând să ajung la primul meu an de studenție. Când am stat, o perioadă, neavând loc la cămin, unde altundeva decât la Clinceni? Am făcut naveta, așadar, deși nu era simplu, pentru că nu era o mașină directă și trebuia să mai mergem, de la Domnești până la Clinceni, vreo 3 kilometri pe jos. Suny și cu mine eram însă plini de energie, și tot drumul, până la bunici, povesteam, vorbeam despre tot ce ne trecea prin cap. Dacă închid ochii, simt și acum mireasma foarte puternică a strugurilor din soiul ananas, care răzbătea din orice curte. Simt în nări tot aerul acela parfumat, care mă poartă cu el și mă întoarce în timp, astfel că, la sfârșit de septembrie, am din nou douăzeci de ani.

          Cronica rutieră

            Poliția în acțiune

            La volanul unui autoturism fără pemis de conducere

            La data de 28 septembrie a.c., în jurul orei 19.00, poliţiştii din Moineşti au depistat în flagrant un tânăr, de 21 ani, din comuna Măgireşti, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.
            În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără a poseda permis de conducere.

            La data de 28 septembrie a.c., în jurul orei 21.00, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Nicolae Bălcescu, la intersecţia dintre DJ 119 B cu DC 169 C, au oprit, pentru control, un moped care era condus de un tânăr, de 17 ani, din comuna Nicolea Bălcescu.
            În urma verificărilor efectuate s-a stabili că tânărul în cauză nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
            Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără a permis de conducere.

            Dosar penal pentru alcool la volan

            La data de 29 septembrie a.c., în jurul orei 00.30, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Bacău au depistat în trafic un tânăr, de 19 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe strada Spiru Haret din Bacău, având o alcoolemie de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.
            Bărbatul în cauză a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei şi i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

            Bărbat bănuit de comiterea infracţiunii de proxenetism, reţinut de poliţişti

              La data de 28 septembrie a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău au efectuat o percheziţie la domiciliul unei persoane bănuite de proxenetism. Un bărbat a fost reţinut de poliţişti.

              În dimineaţa zilei de 28 septembrie a.c., Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Bacău şi ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, cu suportul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române precum şi al Serviciului Grupări Infracţionale din cadrul Poliţiei Capitalei, au efectuat o percheziţie la domiciuliul unui bărbat bănuit de proxenetism. Poliţiştii au descins într-o locaţie din Bucureşti.

              Din cercetări a rezultat că, începând cu luna mai a.c., persoana bănuită ar fi determinat o tânără să practice prostituţia, identificând clienţi prin intermediul unor anunţuri online.

              În urma percheziţiei domiciliare efectuate au fost identificaţi tânăra şi bărbatul bănuit de proxenetism. Totodată, de la domiciliul vizat de percheziţie, poliţiştii au ridicat trei telefoane mobile utilizate de aceştia.

              Bărbatul în cauză a fost audiat la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău şi a fost reţinut pentru 24 de ore. În urma prezentării acestuia instanţei de judecată, s-a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru o perioadă de 30 de zile, cercetările efectuându-se sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxenetism.

              La 13 ani, ai vrea să știi? „Bilet spre Adolescență” lansat de Mara Matei!

                Mara Matei, expert în comunicare și manager al mai multor proiecte sociale, a venit cu o nouă inițiativă: „Bilet spre Adolescență”. Proiectul a fost lansat, vineri, la Școala „Nicu Enea”, de Asociația Next Move, sub sloganul ,,Dacă ai avea din nou 13 ani, ai vrea să știi?”, urmând să aibă o durată de șase luni. Scopul acestuia este promovarea unui stil de viață sănătoasă, cu accent pe sănătatea sexuală în rândul a 500 de adolescenți din Bacău, Roșiori, Zemeș și Căiuți.
                Elevii din clasele V-VIII sunt invitați să își ia bilet spre adolescență, călătorind prin trei module: „Viață sănătoasă” (reguli de igienă, alimentație și sport), „Adolescența și relațiile cu ceilalți” și „Siguranța relațiilor pe internet – riscuri și metode de prevenire a pericolelor”.

                De asemenea, 24 de adolescenți din cele 4 comunități vor parcurge un program de training de tip peer-to-peer și vor deveni traineri pentru colegii lor. În acest fel, ei vor putea continua activitățile și după încheierea proiectului, asigurându-i astfel sustenabilitatea. Nici părinții și profesorii nu au fost uitați, în fiecare școală urmând să aibă loc sesiuni de training, pentru ca aceștia să își îmbunătățească abilitățile de comunicare cu adolescenții.

                97 de minore au devenit mame

                România este pe primul loc în Europa în ceea ce privește numărul mamelor minore, conform statisticilor. „În anul 2018, în județul Bacău, până în luna iunie, s-au înregistrat 364 de nașteri în rândul tinerelor care nu au împlinit 18 ani, reprezentând 8,6% din totalul celor 4221 nașteri. 7 dintre tinerele care au născut, au vârste cuprinse între 13 și 14 ani, 18 au între 14 și 15 ani, 85 au 15 și 16 ani, iar celelalte, peste 250, au între 16 și 18 ani.În ultimii trei ani, în întreg județul Bacău, 1006 tinere minore au dat naștere cel puțin unui copil”, arată Mara Matei.

                În cele patru localități vizate de proiect – Bacău, Roșiori, Zemeș și Căiuți – 97 de tinere sub 18 ani au devenit mame în ultimii trei ani. Nivelul scăzut de educație sexuală face ca 60% dintre adolescenții activi sexual să nu fi utilizat niciodată contraceptive. Prevenirea sarcinilor nedorite este deosebit de importantă deoarece maternitatea timpurie crește riscul de abandon infantil și, ulterior, de excluziune socială.

                ,,Aș fi vrut ca, atunci când aveam 13, să știu, aș fi vrut ca părinții și profesorii mei să aibă cunoștinele, educația și curajul să îmi vorbească despre adolescență și despre ceea ce se întâmpla cu mine, însă, din păcate, nici părinții mei și nici profesorii nu fuseseră pregătiți să facă lucrul ăsta. Noi, toți, am trăit aceleași experiențe și știu că vecinii mei, prietenii mei, părinții colegilor copilului meu ar fi vrut ca, adolescenți fiind, cineva să le vorbească și să îi învețe despre adolescență, să le spună că tot ceea ce li se întâmplă e perfect normal. Ne sperie gândul că adolescenții noștri nu mai sunt tocmai copiii pe care îi duceam în brațe, dar sper că părinții tinerilor cărora adresăm acest proiect își doresc să le ofere adolescenților lor o experiență complet diferită față de cea pe care au avut-o ei în propria lor adolescență”, a declarat Mara Matei, președintele Asociației Next Move.

                Cu deșeurile în bătătură: CL Comănești a fost atacat în instanță de Prefectură!

                  Prefectura Bacău a declanșat procedura prealabilă de atacare în instanța de contencios-administrativ a Hotărârii Consiliului Local (CL) Comănești prin care a fost aprobată înființarea unei societăți de salubrizare în subordinea primăriei.

                  Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC) a verificat, în august, modul în care este derulată activitatea de colectare și depozitare a deșeurilor menajere. La sfârșitul controlului, ANRSC a amendat Primăria Comănești cu 50.000 de lei și a dispus mai multe măsuri, cea mai importantă dintre acestea fiind înființarea unui serviciu de salubrizare și depunerea documentației pentru licențierea acestuia.

                  Problemele au apărut după ce Eco Sud a preluat administrarea depozitelor de deșeuri din Bacău (Celula I și Celula II) și a constatat că firma Eco Valea Muntelui, aflată în subordinea Primăriei Comănești și înființată în 2008 în cadrul proiectul finanțat prin PHARE, nu mai are licență de trei ani.

                  Urmarea? Nu i-a mai permis să aducă gunoiul menajer la depozitul din Bacău. De atunci, deșeurile sunt duse într-o hală părăsită. Eco Valea Muntelui nu poate obține licență din cauză că orașul Comănești nu este unic acționar. Două comune – Asău și Brusturoasa – au câte o acțiune de 10 lei la care nu vor să renunțe.

                  Risc de contaminare cu pestă porcină

                  „Singura soluție legală este înființarea unui serviciu de salubrizare în cadrul primăriei, care poate fi inclus în proiectul județean «Sistem integrat de management al deșeurilor solide». Delegarea altei societăți încalcă documentul de poziție aprobat de CL Comănești și proiectul SIMDS, asumat de Primăria Comănești”, a declarat Valentin Ivancea, subprefectul județului. ANRSC e singura instituție care poate reglementa acest serviciu, mai arată subprefectul.

                  Conform planului de măsuri stabilit de ANRSC, CL Comănești trebuia să aprobe înființarea unui serviciu de salubrizare, dar nu s-a conformat, înființând o nouă societate pe acțiuni, în locul celei vechi, SC Eco Valea Muntelui SA. „Sunt peste 70 de zile de când deșeurile sunt depozitate pe platforme neconforme și neautorizate, în condițiile în care în jurul județului Bacău există focare de pestă porcină! Această situație crește riscul de contaminare”, afirmă Valentin Ivancea.

                  Prefectura a cerut CL Comănești să modifice hotărârea, termenul fiind 5 octombrie. Primarul orașului, Viorel Miron, afirmă că CL Comănești a acționat conform Legii 51, care permite înființarea unei societăți sau a unui serviciu de salubrizare.
                  „Să înființezi un serviciu e ca și cum ai face un PFA în loc de o societate, ceea ce ar dezavantaja comunitatea. Eu cred că ar trebui să fie mai îngrijorați de cei care nu plătesc serviciul de salubrizare, în loc să ne blocheze pe noi, care avem operator. Un operator care era pe profit și care nu avea niciun leu datorie”, declară Viorel Miron.

                  „Amândouă variantele sunt legale”

                  Primarul susține că va face toți pașii necesari pentru a obține licențierea noii societăți de salubrizare. Serviciul nu poate acoperi toate nevoile orașului și poate fi afectat de restructurările de personal decise de Guvern, mai precizează Miron. „Noua societate îndeplinește toate condițiile cerute de lege, la fel ca cea din Tg. Ocna. Celei din Tg. Ocna i s-a putut da licență, iar societății din Comănești nu? De ce?” întreabă primarul.

                  Viorel Miron susține că argumentul privind imposibilitatea integrării în SIMDS e doar un pretext pentru a obstrucționa activitatea de salubrizare. „Conform Legii 51, art. 28, litera «b», putem să salubrizăm orașul cu o societate comercială având drept unic acționar CL Comănești. Ei ne obligă să respectăm litera «a» din art. 28 al Legii 51, care spune că putem înființa un serviciu.”

                  Conflict între proiecte? Sau între orgolii?

                  Revoltat, Viorel Miron afirmă că Primăria Comănești nu încalcă nicun document de poziție deoarece are un proiect european anterior documentului de poziție și proiectului SIMDS și o firmă care deține utilajele necesare salubrizării orașului: „De ce să trecem de la societate la serviciu? Amândouă variantele sunt legale! Când ne-au luat în SIMDS nu aveam societatea? Atunci era în regulă? Și dacă nu era, de ce ne-au luat?”

                  Valentin Ivancea, subprefectul județului Bacău, arată că refuzul CL Comănești de a înființa un serviciu în subordinea primăriei, nu o firmă, poate compromite proiectul județean derulat pe fonduri europene și atrage riscul unor sancțiuni. A doua mare problemă este produsă de depozitarea neconformă a deșeurilor, care poate afecta calitatea apei și a aerului și, în consecință, sănătatea populației.

                  „Noaptea Cercetătorilor” ediția a VI-a

                    O mulțime de tineri, copii, cadre didactice și universitare au fost prezenți vineri seară (28 septembrie-n.r.) la activitățile afiliate evenimentului european „Noaptea Cercetătorilor”, dedicat anul acesta Marii Uniri a României de la 1918.

                    După deschiderea oficială care a avut loc în Aula „Vasile Alecsandri”, corp D, etaj I a universității băcăuane, oaspeții au luat parte la o serie de activități variate, menite să stimuleze imaginația, să ofere informații utile și interesante care să dezvăluie sensul și să confere valoare unei comunități științifice.

                    Detalii de la acest eveniment veți afla din ediția de luni, 1 octombrie, a cotidianului Deșteptarea.

                    Două accidente astăzi: un mort și șase răniți

                      Accidentul de la Bogdan Vodă / FOTO: Andrei Vilix

                      O persoană a decedat și alte șase au ajuns la spital în urma a doua accidente care au avut loc în această dimineață pe teritoriul județului Bacău.

                      În comuna Filipești s-a răsturnat un autoturism Audi. În urma accidentului au rezultat 4 victime. Un pasager de 38 de ani a decedat. Alți doi pasageri, de 18 ani și respectiv, un an au fost răniți iar șoferul, de 42 de ani a fost, la rândul său rănit și preluat de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță (SJA).

                      La Bogdan Vodă, în comuna Săucești, s-au ciocnit două autoturisme: un BMW seria 3 și un Golf IV. În urma accidentului au fost rănite trei persoane, care au fost preluate de SMURD și de ambulanțele SJA.

                      Duminica a 26-a de peste an

                      Este deseori un lucru pe care aproape nimeni nu-l cântărește ca pe o faptă rea: scandalul! Conform dex-ului termenul ,,scandal” provine din limba franceză și înseamnă ,,a (se) indigna, a (se) revolta în fața unei fapte rușinoase, a unui abuz, a unei nedreptăți”. Te-ai acuzat vreodată pentru răul făcut celuilalt în mod direct sau indirect? Prin cuvântul, comportamentul, atitudinea și limbajul tău ai produs vreun rău inimii celuilalt? Pe străzile contemporanității noaste se aud copii ce ,,se laudă” cu limbajul lor licențios, ce indignează atâtea urechi neîntinate. Trist, dar adevărat! Se prea poate ca tu să fii învățătorul lui în rele! Te-ai gândit vreodată că al tău cuvânt nelalocul lui a rănit inima celuilalt, pentru ca mai apoi să fie rostit cu atâta nonșalanță de micul om? Răul făcut atrage cu sine consecințe nu numai pentru sine ci și pentru cei din jur marcându-le viitorul. În special cei mici au mereu ochii și urechile deschise pentru a surprinde realitățile înconjurătoare: persoane, fenomene, imagini și cuvinte, animale și păsări, obiceiuri și tradiții… În fiecare persoană intră tot felul de realități ce se adăpostesc în minte și în inimă astfel încât, la momentul oportun, ființa umană scoate din interiorul său ceea ce a adunat: bine sau rău, virtuți sau patimi, flori sau buruiană, frumosul sau urâtul, și, în funcție de împrejurări, omul dă glas la ceea ce a strâns.
                      Scandalul trăit și înmagazinat în profundul ființei umane doare, doare rău de tot, și, odată lăsat să iasă la suprafață, provoacă daune pentru sine și pentru ceilalți; este asemenea unei pietre aruncată în apă, deși este una singură provoacă multe cerculețe care se transmit, adică ceea ce te-a scandalizat și te-a pătruns, la un moment dat, când te aștepți mai puțin, este posibil să devină sursă de scandal pentru cei de lângă tine.
                      Despre pericolul scandalului vorbește și Isus, dar o face în termeni radicali: ,,Oricine scandalizează pe unul dintre aceştia mai mici care cred în mine, ar fi mai bine pentru el dacă i s-ar lega de gât o piatră de moară trasă de măgar şi ar fi aruncat în mare” (Mc 9,43). Scandalul doare pentru că rănește sufletul, încurcă inima și slăbește voința! Ai grijă omule să nu fii prilej și sursă de scandal prin fapte rușinoase, abuzuri și nedreptăți!

                      Pr Ioan Balan,
                      CNC Sfântul Iosif Bacău

                      Casa din Cuvinte, Strigăt și Speranță

                      Universitarul Ioan Dănilă, grozavul trezorier al limbii române corecte, curate, doldora de simțire și de farmec, poate fi perceput de către unii, raportat la pasiunea sa întru conservarea fericită a moștenirii lui Alecsandri, ca un Don Quijote. Dar cum inocentul Don Quijote este, poate, cel mai admirabil personaj al literaturii, această asemănare nu cred că-l deranjează.

                      Recent, elevatul publicist și eseist ne-a oferit o nouă declarație de dragoste: ,,Casa din cuvinte…” (Bacău, Editura Vicovia, 2018), volum care oferă imaginea unui impresionant ,,cor polifonic orientat spre o singură țintă: salvarea în ultimul ceas a Casei «Vasile Alecsandri» din Bacău”. (I.D.) Corul polifonic are interpreți de excepție: Ovidiu Genaru, Magda Cârneci, Radu Cârneci, Nora Iuga, Nicolae Scurtu, Alexandru Surdu, Mihai Șora, Vilică Munteanu, Ilderim Rebreanu, Florin Faifer, Doina Cernica, Ion N. Oprea etc. Unii dintre aceștia sunt intervievați, alții fac mărturisiri scrise despre imperioasa nevoie de salvare a Casei lui Alecsandri. Strigătul a cinci dintre aceste personalități poate fi ascultat (și) accesând conținutul unui DVD atașat volumului. Spun Strigăt, întrucât acest ,,act tipografic” dezvoltă cu noi accente discursul persuasiv trimis cu putere în toate zările prin alte două volume: ,,Alecsandri, băcăuanul” și ,,Alecsandri, din nou acasă”. Cred că noul volum ar putea avea și un alt titlu: ,,Casa din Cuvinte, Strigăt și Speranță”. Speranță? Da, întrucât zice autorul: ,,Dea Domnul să nu mai fie nevoie de cuvinte strașnice, imperative, ci de mulțumire și încântare”. De ,,mulțumire și încântare”, întrucât este de așteptat ca visul băcăuanilor, al țării, să fie împlinit.

                      Să ascultăm doar câteva crâmpeie din Strigătul elevat al acestui volum… ,,Vorba unui emul al lui Sadoveanu: la locurile unde s-au născut și au creat marii noștri înaintași ar trebui să mergem descoperiți și desculți chiar dacă ar trebui să călcăm pe spini, și de la acele altare sfinte ale culturii române să ne întoarcem mai puternici și înaripați.” (Nicolae Scurtu). ,,Mi-a ajuns la urechi un proiect nemaipomenit: că ați vrea să consacrați și imobiliar prezența lui Alecsandri în urbea lui natală. […] Trebuie să i se dea cezarului ce-i al cezarului, adică să i se facă o casă memorială lui Alecsandri în orașul în care s-a născut.” (Nora Iuga). ,,Singura călătorie mai lungă pe care am făcut-o în Anglia, din sud până în Scoția. Ce vreau să spun este că un scriitor dacă a locuit undeva, pe o stradă, și a stat un an de zile, acolo există un punct memorial.[…] Oriunde te-ai opri, scrie «Aici s-a născut…», «Aici a murit…» pe o clădire veche scria: «Aici, în anul 1456, a locuit pentru câteva nopți Orlando Furioso»”. (Ovidiu Genaru). ,,Casa Vasile Alecsandri din Bacău trebuie să fie ceea ce este Iasnaia Poliana pentru Tolstoi sau Muzeul din Frankfurt pentru Goethe.” (Victor Crăciun). ,,Este absolut necesar să sprijinim refacerea acestei case aici, în Bacău […], și dă dăm urbei locale un nou punct cultural, adică un stabiliment de noblețe, și totodată să conferim calitatea de cetățean de onoare, din istorie, lui Vasile Alecsandri. Este o mare datorie românească și cetățenească să facem tot ce putem ca această casă să fie reconstruită și pusă în valoare, pentru a amenaja un muzeu Alecsandri aici, la Bacău.” (Radu Cârneci).

                      ,,Casa din cuvinte…” va sta, alături de celelalte emoționante demersuri publicistice pro Alecsandri ale universitarului Ioan Dănilă, într-un loc de onoare al Muzeului Alecsandri care va fi amenajat în Casa Alecsandri.

                      Predica de pe munte

                      Sfânta Evanghelie din duminica aceasta (a XIX a după Rusalii), ne arată felul de judecată a lui Dumnezeu și morala creștină cu legile Împărăției cerești, pe care Domnul Hristos ne învață să le punem în practică întocmai. De aceea zice: „Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți și voi lor asemenea. Felul de judecată a lui Dumnezeu se deosebește radical de felul de judecată al nostru al oamenilor. Morala și desăvârșirea creștină sunt cu totul altceva decât morala și desăvârșirea făurite de mintea omului. Legile Împărăției lui Dumnezeu au cu totul alte temelii, decât legile noastre lumești. Aceasta este legea înăscută a dragostei pe care o exprimă Hristos în Evanghelia de astăzi prin următoarele cuvinte: ,,Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea” (Luca 6, 31).
                      Această lege poruncește fiecărui om să iubească. Îi spune să nu facă niciun rău celuilalt; să nu fure, să nu nedreptăţească, să nu atace onoarea familială a altuia, să nu spună minciuni, să nu defăimeze şi să clevetească, să nu calomnieze pe celălalt, să nu se ducă pe la tribunale şi să facă jurăminte mincinoase, să nu ucidă, să nu ia viaţa altuia. Iubirea creștină este morala raporturilor evanghelice dintre Dumnezeu și oameni, dintre părinți și copii. Este morala frăției și a iubirii, a desăvârșirii, a mântuirii și a nemuririi. Iubirea creștină e morala vieții lui Iisus Hristos în trupul nostru muritor.
                      Prin viața și Evanghelia Sa, Mântuitorul ne învață iubirea, iertarea, simplitatea, milostenia, blândețea, pacea, sfințenia și desăvârșirea. De aceea Domnul Hristos ne învață cum să ajungem la desăvârșire și ne spune: „Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blesteamă, faceți bine celor ce vă urasc pe voi și vă rugați pentru cei ce vă supără și vă prigonesc. Iertați și vi se va ierta, faceți bine și dați împrumut, nimic nădăjduind și plata voastră va fi multă și veți fi fiii Celui Preaînalt; căci El este bun și cu cei nemulțumitori și cu cei răi.
                      Iubirea are un dublu obiect: Dumnezeu şi aproapele; Mântuitorul o numeşte cea dintâi şi cea mai mare poruncă şi tot El ne spune că în această poruncă se cuprinde “toată legea şi profeţii”, deci toată desăvârşirea omului. Iubirea este una şi nedespărţită. Îl iubim pe Dumnezeu în aproapele şi pe aproapele în Dumnezeu. Căci nu-L putem iubi cu adevărat pe Creatorul şi Tatăl nostru ceresc fără a-i iubi şi pe fiii Săi, care sunt toţi semenii noştri în Hristos care Şi-a întipărit în noi toţi chipul Său prin Sfântul Botez.
                      În Evanghelia din Duminica aceasta Mântuitorul exemplifică modul suprem de iubire : capacitatea de a ne iubi chiar pe vrajmașii nostri ! În această taină este cuprinsă întreaga Lege : a proorocilor și a mantuirii ! Mântuitorul ne ridică prin aceasta pe o treaptă superioară zicând: “să iubiţi chiar pe vrăjmaşii voştri, să binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, să faceţi bine celor ce vă urăsc, să vă rugaţi pentru cei ce vă nedreptăţesc” (Mat. 5, 44). Adevăratul test al iubirii nu este iubirea prietenilor noştri, ci iubirea duşmanilor noştri.

                      Pr.Liviu Burlacu
                      Centrul “Izvorul Tămăduirii”-Bacău

                      Noul Touareg și noul Audi Q8 la Auto Expo Bacău

                        Cybernet Auto Center organizează Auto Expo ediția de toamnă 2018.

                        Cybernet Auto Center are deosebita plăcere de a vă invita să participați la Auto Expo, ediția de toamnă 2018, în perioada, 28-30 Septembrie, pentru a face cunoștință cu Noul Volkswagen Touareg, Noul Audi Q8, gama de Autovehicule Comerciale Volkswagen dar și multe alte modele ale concernului.

                        Noul Touareg

                        SUV-ul de nouă generaţie. Noul Touareg este o apariţie impunătoare şi inconfundabilă pe şosele, fiind desenat din linii incisive şi detalii unice. Tehnologiile de ultimă oră, în parte disponibile ca dotări opţionale, precum sistemul electromecanic de preîntâmpinare a răsturnării, farurile IQ. Light – LED-Matrix şi bordul Innovision sporesc nivelul de confort şi vă oferă călătorii şi mai incitante.

                        Noul Audi Q8

                        Aspectul său sportiv amintește de primul model quattro, iar cu noul Singleframe în design de octogon, indică, în același timp, în mod clar viitorul. Interiorul SUV-ului Coupé cu patru uși are un caracter lounge: spațios, luxos, cu o rețea bine definită. Aici, sistemele de operare inteligente și navigația high-tech conduc în era digitală, de la MMI touch response la controlul vocal. Suspensia și motorizarea oferă, de asemenea, o agilitate sporita – la nevoie, chiar și pe teren accidentat.

                        Programul acestui sfârsit de săptămână:

                        Sâmbătă 10.00 – 18.00
                        Duminică 10.00 – 14.00

                        La eveniment va exista și o zonă specială, destinată mașinilor rulate: Das WeltAuto.

                        În cadrul salonului vor exista spații amenajate pentru doritori, în vederea realizării de Test – Drive-uri cu noile modele prezente.

                        Un italian a intrat într-un bar din Bacău cu un revolver si 34 de cartușe. Apoi a fost reținut

                          La data de 28 septembrie a.c., poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au identificat un bărbat, de 54 ani, cetăţean italian, rezident în România, în judeţul Dolj, care se afla într-un bar din zona centrală a municipiului Bacău.

                          Acesta avea asupra sa un pistol letal tip revolver şi 34 de cartuşe cu glonţ, de calibru 22.

                          Din verificările efectuate s-a stabilit că bărbatul în cauză nu este autorizat pentru a deţine şi folosi armă letală şi ar fi introdus ilegal în ţară pistolul găsit asupra sa.

                          Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor şi contrabandă calificată, iar cercetările se efectuează sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău.

                          Faţă de bărbatul de 54 ani s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore.

                          Aproape 3 ani de închisoare pentru ca a condus beat și făra permis

                            La data de 27 septembrie a.c., în jurul orei 14.30, poliţiştii Postului de Poliţie Dealu Morii au depistat un tânăr, de 23 ani, din comuna Dealu Morii, pe numele căruia a fost emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

                            Acesta a fost condamnat la 2 ani, 11 luni şi 10 zile pentru săvârşirea infracţiunilor de punere în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

                            Cel în cauză a fost depus la Penitenciarul Bacău.

                            Accident cu trei răniți la Bucium

                              Poliția în acțiune

                              La data de 27 septembrie a.c., în jurul orei 14.00, poliţiştii oneşteni au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier, în urma căruia trei persoane au necesitat îngrijiri medicale.

                              Din primele cercetări a rezultat că un tânăr, de 25 ani, din comuna Caşin, în timp ce conducea un autoturism pe DC 124, pe raza localităţii Buciumi, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un alt autotuturism condus de un bărbat, de 33 ani, din staţiunea Slănic Moldova, care circula regulamentar.

                              În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 25 ani şi a unui minor, pasager în autoturismul care a intrat pe contrasens. Cei doi au fost transportaţi la spital unde au primit îngrijiri medicale. De asemenea, din accident a rezultat şi vătămarea corporală a unui bărbat de 35 ani, din comuna Târgu Trotuş, pasager în autoturismul lovit.

                              Conducătorii auto implicaţi în evenimentul rutier au fost testaţi cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat în ambele cazuri şi li-i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

                              În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.