29 martie 2024
ActualitateLa 13 ani, ai vrea să știi? „Bilet spre Adolescență" lansat de...

La 13 ani, ai vrea să știi? „Bilet spre Adolescență” lansat de Mara Matei!

Mara Matei, expert în comunicare și manager al mai multor proiecte sociale, a venit cu o nouă inițiativă: „Bilet spre Adolescență”. Proiectul a fost lansat, vineri, la Școala „Nicu Enea”, de Asociația Next Move, sub sloganul ,,Dacă ai avea din nou 13 ani, ai vrea să știi?”, urmând să aibă o durată de șase luni. Scopul acestuia este promovarea unui stil de viață sănătoasă, cu accent pe sănătatea sexuală în rândul a 500 de adolescenți din Bacău, Roșiori, Zemeș și Căiuți.
Elevii din clasele V-VIII sunt invitați să își ia bilet spre adolescență, călătorind prin trei module: „Viață sănătoasă” (reguli de igienă, alimentație și sport), „Adolescența și relațiile cu ceilalți” și „Siguranța relațiilor pe internet – riscuri și metode de prevenire a pericolelor”.

De asemenea, 24 de adolescenți din cele 4 comunități vor parcurge un program de training de tip peer-to-peer și vor deveni traineri pentru colegii lor. În acest fel, ei vor putea continua activitățile și după încheierea proiectului, asigurându-i astfel sustenabilitatea. Nici părinții și profesorii nu au fost uitați, în fiecare școală urmând să aibă loc sesiuni de training, pentru ca aceștia să își îmbunătățească abilitățile de comunicare cu adolescenții.

97 de minore au devenit mame



România este pe primul loc în Europa în ceea ce privește numărul mamelor minore, conform statisticilor. „În anul 2018, în județul Bacău, până în luna iunie, s-au înregistrat 364 de nașteri în rândul tinerelor care nu au împlinit 18 ani, reprezentând 8,6% din totalul celor 4221 nașteri. 7 dintre tinerele care au născut, au vârste cuprinse între 13 și 14 ani, 18 au între 14 și 15 ani, 85 au 15 și 16 ani, iar celelalte, peste 250, au între 16 și 18 ani.În ultimii trei ani, în întreg județul Bacău, 1006 tinere minore au dat naștere cel puțin unui copil”, arată Mara Matei.

În cele patru localități vizate de proiect – Bacău, Roșiori, Zemeș și Căiuți – 97 de tinere sub 18 ani au devenit mame în ultimii trei ani. Nivelul scăzut de educație sexuală face ca 60% dintre adolescenții activi sexual să nu fi utilizat niciodată contraceptive. Prevenirea sarcinilor nedorite este deosebit de importantă deoarece maternitatea timpurie crește riscul de abandon infantil și, ulterior, de excluziune socială.

,,Aș fi vrut ca, atunci când aveam 13, să știu, aș fi vrut ca părinții și profesorii mei să aibă cunoștinele, educația și curajul să îmi vorbească despre adolescență și despre ceea ce se întâmpla cu mine, însă, din păcate, nici părinții mei și nici profesorii nu fuseseră pregătiți să facă lucrul ăsta. Noi, toți, am trăit aceleași experiențe și știu că vecinii mei, prietenii mei, părinții colegilor copilului meu ar fi vrut ca, adolescenți fiind, cineva să le vorbească și să îi învețe despre adolescență, să le spună că tot ceea ce li se întâmplă e perfect normal. Ne sperie gândul că adolescenții noștri nu mai sunt tocmai copiii pe care îi duceam în brațe, dar sper că părinții tinerilor cărora adresăm acest proiect își doresc să le ofere adolescenților lor o experiență complet diferită față de cea pe care au avut-o ei în propria lor adolescență”, a declarat Mara Matei, președintele Asociației Next Move.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri