Delgaz Grid informează că, în scopul efectuării de lucrări specifice la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, este nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale mâine, 1 noiembrie, începând cu ora 10.00, la consumatori din loc. Podu Turcului, strada Tudor Vladimirescu.
Reluarea alimentării cu gaze naturale se va efectua treptat, cel mai probabil începând cu ora 15.00.
Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon:
0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă)
sau
0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).
Delgaz Grid regretă disconfortul creat prin întreruperea distribuţiei gazelor naturale şi mulţumeşte consumatorilor pentru înţelegerea şi sprijinul acordat în finalizarea acestor lucrări.
Un cunoscut profesor și dirijor băcăuan, Gheorghe Gozar, după atâția ani de experiență, constată că muzica este de fapt matematică. Se supune și legilor fizicii, pentru a putea crea 0 armonie, pe mai multe tonuri, într-un ansamblu coral. „Vocea umană este cel mai dificil instrument. Nu poate fi acordat!”
De ce fugi, nu scapi!
La mine, zicala se verifică. Ideea de a scrie în paginile cotidianului Deșteptarea despre corurile care au funcționat în Bacău, de-a lungul timpului, a venit de la cunoscutul ziarist Eugen Verman. „Băi tipule! Majoritatea care am fost la școală am cântat într-un cor. Și ce coruri au fost! E un subiect interesant! Ce zici?” Cam așa am fost abordat.
Urechea muzicală
Experiența mea despre cor nu este una tocmai… fericită. Noțiunile despre muzică aveau să-mi fie predate abia din clasa a IV-a. Cine se putea pricepe mai bine la asta dacă nu… soția preotului. O doamnă foarte respectată, pentru că toate babele îi spuneau „coana preoteasă”. De la ea am învățat să cântăm în cor, toată clasa, gama muzicală, neînțelegând totuși de ce notele muzicale trebuie să se cațere și să coboare pe liniuțe. Graurii se înșiruiau toți pe același fir de telegraf. Cel mai greu a fost cu Cheia sol.
Fiecare clasa avea corul ei
Ne punea pe toți să repetăm, cu degetul în aer, cum se face. Priveam la ea cum arată, desenată pe tablă. Eu o făceam… pe dos, cu multe alte înflorituri. Nu pricepeam de ce îi spunea Cheia sol? De ce să stea în aer? Știam că cheia o punea bunica sub preș, după ce încuia ușa, iar solul e… pământ. Mai ales când îmi cânta vântul pe la urechi primăvara, zgăibărat în vârful salcâmilor de la lizieră, după ouăle din cuiburile de ciori. Le dădeam drumul de sus.
Corul pionierilor liceului din Buhusi 1971
Mai mult de jumătate dintre ele pocneau de pământ, pentru că verișorul mai mic nu reușea să le prindă în bască. Erau menite a fi puse la „presat” de colegele pârâcioase, taman când se așezau în bancă. Cum tot băteam aerul cu degetul, am fost scos la tablă. O desenam tot cu… floricele. Fiind răbdătoare din fire, coana preoteasă mi-a cârpit o palmă, de mi-a țiuit urechea muzicală. N-am mai așteptat-o pe a doua. A ieșit cheia sol la fix. Nu știu cum s-a făcut, peste o săptămână venea Paștele. Părintele a intrat pe poarta larg deschisă, să ne stropească cu aghiazmă și să ne ierte de păcate. Ca din senin, câinele meu Haiduc, pe care-l înhămam iarna la sanie – abia citisem despre cucerirea Polului Nord de către Amundsen – face dup-dup, ham-ham! Mama știa că l-a legat bine lângă poiata din spatele casei. Până să se dumirească, anteriul părintelui era deja găurit.
Să mă ierte pentru spaima trasă că a fost un om cu suflet bun. Nu mâncasem usturoi în ziua aceea. Mama a verificat cureau cu care era legat haiducul meu de gât și a observat cum catarama slăbise cu două găuri. Coana preoteasă a bănuit și ea ceva necurat, că vestea s-a dus. Drept pedeapsă, cu toată vocea mea pițigăiată, m-a pus în corul școlii. Între fete și puținii băieți talențati, fii ai lăutarilor din Pădureni. Și să tot stai la repetiții după ore, când gașca mea juca fotbal, bâza sau lapte gros. Nici în armată n-am scăpat de cor.
Cor la CPL Comanesti
Ce șanse erau ca, din tot Regimentul de Gardă, alcătuit din trei batalioane, fiecare cu câte trei companii, care la rândul lor aveau trei plutoane, taman cel în care eram eu să fie ales, după ce depusesem jurământul în 1978, să cânte în noaptea de Revelion la Televiziunea Română? Dăi și acolo cu repetiții. Mircea Albulescu citea versurile de pe o coală mare de hârtie, nu se inventase prompterul. Marius Țeicu și Olimpia Panciu mimau melodia deja înregistrată, la fel ca și Corul Madigral așezat mai în față. Noi, grupul de ostași îmbrăcați în ținuta de ceremonie, în fundal, încadrând stema țării, deschideam gura fără să scoatem un sunet. Așa corist mai zic și eu! Am fost și plătit. Ce fain a ieșit! M-am văzut la televizor, înainte de cuvântarea „tovarășului”.
Cu „Ana Lugojana” în gând
Ziaristul Eugen Verman are o explicație, mult mai profundă, despre mișcarea corală și impactul ei asupra vieții unei comunițăți. A cântat de mic la școală, dar și în corul bisericii. Mai cântă și acum, atras de atmosfera care se creează acolo, de acea comuniune sufletească, solemnă, dar înălțătoare: „Corul școlii, pentru mine, e o noțiune care mă umple de nostalgie. Mă și văd cu aproape șase decenii în urmă, elev printr-a IV-a, mic, desculț, flămând, cum era în vremea aceea, după război. Dar plin de bucuria de a cânta în corul școlii mele dragi. Parcă mă aud, cu glasul copilului de altădată, cântând «Ciobănașului îi place/Sus la munte la izvor!», dar și alte cântece: «Pe lângă plopii fără soț» sau «Pe-al nostru steag e scris Unire».
Pentru a ajunge în corul școlii, profesorul de muzică ne punea să cântăm ce știm noi, iar eu am cântat atunci un cântec, învățat de la bunica Eufrosina Pătrașcu, născută în 1866. Un cântec care era la modă, «Peneș curcanul». Nu era serbare, moment istoric din viața țării noastre, la care să nu fie prezent corul școlii, în care eram cam treizeci de copii. Am cântat apoi și în corul Liceului «Petru Rareș» din Piatra Neamț. Mai târziu am cântat și în corul Școlii de ziaristică de la București. Asta în anii 1960 -1962, sub conducerea maestrului Filaret Barbu, autorul «Plutașilor de pe Bistrița» și «Ana Lugojana”.
1 de 6
Au trecut atâția ani de atunci și am înțeles că, în școală, corul este un mod necesar și atractiv de educație. Așa am aflat cine au fost marii noștri oameni de cultură, înainte de a învăța despre ei la școală. Acum am început să ne ferim de această noțiune. Globalizarea este de fapt lovitura dată identităților naționale. Vorbim tot mai puțin de patriotism, despre dragostea de țară. Țara este eternă! Este leagănul care ne-a dat.
De aceea corul școlar a fost și rămâne, aș spune eu, un mijloc de educație. Educația înseamnă pregătire. Sunt filozofi care definesc omul = educație. Omul fără educație este un animal vorbitor! Schopenhauer, în tratatul lui de estetică, pune muzica pe primul loc, pentru că este înțeleasă de toată lumea. Ea creează acele sentimente care vibrează în om, merg direct la inimă, îți înfrumusețează viața și te formează pentru mai târziu. Kant spunea că un popor fără educație este ușor de stăpânit. Nu știu ce se mai întâmplă acum în școli. Dacă mai există acei oameni care făceau altădată apostolat? E păcat ca această tradiție să dispară.”
Frumoase gândurile rostite de scriitorul Eugen Verman, încărcate și de acel sentiment de nostalgie. La întrebările legate de viitorul ansamblurilor corale, ne va răspunde în numărul viitor un specialist. Renumitul profesor și dirijor, Gheorghe Gozar.
Școala băcăuană de lupte continuă să obțină rezultate notabile. Iar cantonarea Centrului Olimpic în Bacău reprezintă un liant important în obținerea acestor rezultate.
Astfel, lotul național, pregătit de băcăuanul Cătălin Matache, s-a clasat pe locul al treilea în întrecerea pe echipe la „Republic Cup”, competiție rezervată sportivilor între 17 și 20 de ani, desfășurată recent la Istanbul, în Turcia. România a cucerit cinci medalii, fiind devansată doar de Ucraina și țara gazdă, Turcia.
La succesul „tricolorilor” au contribuit și luptătorii băcăuani George Mihai, medaliat cu argint, și Alexandru Dosoftei, poziționat al cincilea. Performanța din Turcia a venit la pachet cu o altă reușită. Alexandru Solomon s-a impus la acțiunea de selecție încheiată ieri, în capitală, urmând să fie singurul luptător băcăuan care va reprezenta România la Campionatul Mondiale Under 23- Seniori din această toamnă.
Mondialele se vor derula la București, în perioada 12-18 noiembrie, iar „Solo” va concura în limitele categoriei 67 kg. „Într-adevăr, avem o toamnă rodnică, iar prezența lui Solomon la Mondialele U23- Seniori este o veste care ne bucură și ne arată că munca noastră este una cu folos.
Școala băcăuană are resurse importante în ceea ce privește luptele, resurse care vor continua să fie puse în valoare”, a subliniat antrenorul SCM Bacău și al lotului reprezentativ Catălin Matache.
La Ateneul din Bacău este programată, mâine, 1 noiembrie, cu începere de la ora 18.30, Opera în Concert „Don Pasquale” de G.Donizetti, în colaborare cu Filarmonica „Mihail Jora” și Ansamblul coral al Filarmonicii „Moldova” Iași.
Distribuția artistică este una de excepție:
– Don Pasquale -Iustinian Zetea, bas, solist al Operei Române București;
– Dottor Malatesta – Fang Shuang, bariton, solist Opera Comică București;
– Ernesto – Mihai Urzicana, tenor, care a susținut mai multe concerte la Ateneul Român București, cu Simfonia a IX-a de Beethoven, Recviem-ul de Mozart, fiind cel care a câștigat și premiul II la Concursul de canto „L’Assoluta Virginia Zeani”;
– Norina – Maria Ungheanu, soprană, cu o activitate intensă în concertele la care a participat la Ateneul Român București, Filarmonica Paul Constantinescu Ploiești, Filarmonica Mihail Jora Bacău.
La pupitrul dirijoral, Juan Cantarell.
Concertul este organizat de „Home of Strings”, o asociație non-guvernamentală a cărei misiune este descoperirea, pregătirea şi lansarea tinerelor talente din ţară şi din străinătate, pe scenele naţionale şi internaţionale, ca solişti vocali de muzică clasică, instruirea publicului larg cu privire la studierea muzicii clasice şi a altor ramuri artistice, promovarea unei atitudini pozitive în rândul publicului în legatură cu tinerii interpreţi ai muzicii clasice, căutarea și strângerea resurselor pentru dezvoltarea unor programe care se concentrează asupra promovării valorilor muzicale şi interpretative precum şi celor din alte domenii artistice/culturale.
Direcția de Sănătate Publică Bacău a primit, în patru tranșe, nu mai puțin de 35.830 de doze de vaccin antigripal, ultima tranșă, de 16.930 de vaccinuri, fiind recepționată chiar la începutul acestei săptămâni. Până acum au fost deja vaccinate 9.707 de persoane.
Au fost imunizate persoanele din instituțiile de ocrotire, personalul medico-sanitar din unitățile spitalicești și bolnavii cu afecțiuni medicale cronice înscriși la medicii de familie.
De altfel, grupele populaționale considerate de risc și pentru care Organizația Mondială a Sănătății recomandă vaccinarea antigripală sunt:
• persoane cu vârste cuprinse între 6 luni și 64 ani, aflate în evidența specialiștilor cu afecțiuni medicale cronice, pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, astm, cu virusul imunodeficienței umane;
• femeile gravide;
• medicii, cadrele sanitare medii și personalul auxiliar, atât din spitale, serviciile de ambulanță, cât și din unitățile sanitare ambulatorii, inclusiv salariații instituțiilor de ocrotire (copii sau bătrâni) și ai unităților de bolnavi cronici, care, prin natura activității vin în contact respirator cu pacienții sau asistații;
• persoanele, adulți și copii, rezidente în instituții de ocrotire socială, precum și cei care acordă asistență medicală, socială și îngrijiri la domiciliul persoanelor cu risc mare de îmbolnăvire;
În perioada 27-28 octombrie 2018 a avut loc Festivalul Internațional „Toamna Aurie” în comuna Mahala, raionul Noua Suliță, regiunea Cernăuți, Ucraina. La acest deosebit eveniment au participat 15 primari din România, Republica Moldova și regiunea Cernăuți.
Cu mare bucurie spun că și Colegiul Național „Vasile Alecsandri” s-a numărat printre invitați, fiind reprezentat de dl. Director, prof. Călin-Leon Boambă, prof. Benchea Iulian și prof. Mitică Pricopie. Colaborarea cu școlile românești din zona Cernăuți se desfășoară deja de 2 ani și a adus alături spiritul românesc, tradițiile comune și, mai ales, limba română care nu cunoaște granițe. Evenimentul a fost completat de momentele artistice deosebite care au avut loc în Casa de Cultură din localitatea Mahala.
Doamna primar, Elena Nandriș, a organizat această frumoasă întâlnire, reunind astfel primarii din toate regiunile istorice românești. Colegiul Național „Vasile Alecsandri” a legat strânse prietenii cu instituțiile culturale și școlile din regiunea Cernăuți cu care în perioada următoare va derula acțiuni culturale și educative, astfel încât simțirea românească să dăinuie peste timp.
Ilaria-Daniela Bisoc, clasa a X-a F
Prof. Coordonator: Pompilia Postelnicu
Evident, nu trebuie să vă spunem noi că presa e doldora de știri despre spaima prin care trec românii din ținuturile atacate de flagelul Pestei Porcine Africane.
Cine nu a auzit de oamenii care taie pe capete porcii din bătătură încă de pe acum, cu mult înainte de Crăciun, pentru a-i scăpa de cuțitele celor care vin să-i ducă la groapa cu var?
Cine nu a auzit de săteni revoltați de modul în care se procedează cu sacrificatul porcilor pe acolo pe unde s-a instalat Pesta Porcină?
În unele sate, chiar din Moldova, cei care preiau animalele la exterminat vin însoțiți de plutoane militare, de teama ciomegelor țărănești.
Lumea nu vede mergând pe drum Pesta Porcină, nu crede în ea! Cam ca într-o celebră poezie a lui Topârceanu, în care sătenii întrebau, ciudoși: „Pentru ce să dăm cu var?”.
Dar, ce să-i faci? Pesta e Pestă, nu e glumă și nu vorbești de ea ca și cum ai vorbi de jumătatea capitalei Ungariei, adică de Pesta de lângă Buda. Adică acum porcul e mort în coteț! Și pare glumă până când boala ajunge și la tine în bătătură, că la oameni (Doamne feri!) Pesta nu se bagă.
Dar dacă ai crescut cum ai crescut unul-doi porcușori, ca apoi să-i vezi pe năsălie, se cheamă că, moralmente, și tu ai fi atins de Pestă. Așa încât, ochii cât cepele pe hapsâna Pestă.
Un primar optimist dintr-o comună băcăuană pe lângă care s-a aciuat Pesta spunea că se „vor lua măsuri și totul se va finaliza cu bine, că focarul de Pestă de la vecini nu-i confirmat”.
Dar un specialist băcăuan spunea contrariul: focarul e confirmat!
Mi se pare interesant, însă, că pe la noi mișună Pesta Porcină chiar de Halloween. Să fie un semn? Diseară m-aș costuma în Pestă Porcină Africană dacă aș ști cum arată, că sigur i-aș speria pe mulți. Sau mai bine nu, că m-ar eradica!
Consiliul local a aprobat documentele necesare demarării procedurii de licitație publică organizată în vederea atribuirii Contractului de delegare a gestiunii serviciului de colectare şi transport deşeuri în municipiul Bacău şi 22 de comune limitrofe. O licitație care, potrivit autorităților, trebuia să fie făcută de multă vreme, însă fosta administrație a preferat să o evite. Ce efecte va avea asupra cetățenilor acest lucru?
O aliniere a nivelului taxei de salubrizare la nivelul celorlalte localități, aliniere care a fost evitată până acum din motive politice, mărirea cuantumului taxei fiind, în fiecare an, o sperietoare electorală. Cât de mari vor fi noile taxe? Practic vor fi mai mult decât duble pentru persoanele fizice, însă valoarea lunară se va situa sub prețul unui pachet de țigări.
Noul tarif propus pentru 2019 este de 15,89 de lei lunar de persoană, urmând să ajungă, în 2026, la nivelul de 16,84 de lei pentru persoanele fizice din municipiul Bacău. Pentru firme și instituții publice, taxa ar putea fi de 14,99 de lei lunar pentru fiecare salariat. În mediul rural valoarea va fi stabilită la 6,82 de lei pe lună de persoană.
Câți cetățeni sunt un Bacău?
O întrebare bună, având în vedere că, teoretic, nivelul taxei de salubrizare depinde de acest număr. Teoretic, suma cerută de operator pentru realizarea acestui serviciu se împarte la numărul de locuitori și se află valoarea taxei. În practică e puțin mai complicat, deoarece intră în calcul și firmele, instituțiile publice și angajații acestora.
Da, pentru un locuitor se plătește de două ori taxa: o dată la el acasă și o dată la el la serviciu. Din nou numerele diferă. Dacă pentru alegerile locale din 2016 sunt pe liste 165.771 de alegători în municipiul Bacău, pentru plata taxei de salubrizare, cifra dată de ADIS (Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare) Bacău este de numai 104.000 de locuitori și, spune directorul executiv ADIS, Bogdan Seto, e posibil să fie și mai mică. Iar problema nu este numai în municipiul reședință de județ.
„În 2010 când Consiliul Județean a inițiat documentația, erau 708.000 de locuitori în județ. Recensământul din 2011 a înregistrat numai 616.000 iar azi sunt doar aproximativ 437.000 de locuitori.”
Seto mai precizează că dacă ar fi scăzut și cantitatea de deșeuri proporțional cu scăderea numărului de locuitori, nu mai era nevoie de creșterea taxei de salubrizare.
„Cuantumul taxei va crește, însă modalitatea de creștere este suportabilă”, mai declară Bogdan Seto, care reamintește că municipiul Bacău are 25% din populația județului, dar produce jumătate din cantitatea de deșeuri.
Reduceri de tarife dacă se aruncă mai puține gunoaie
Există în studiul realizat de o firmă de consultanță pe problema deșeurilor din cele 22 de localități plus Bacău un capitol în care se propun măsuri pentru reducerea cantităților de deșeuri ale populației. Este vorba despre o măsură numită „Plătești pentru cât arunci” care se va aplica fie prin reducerea frecvenţei de colectare, fie prin furnizarea de recipiente de colectare cu un volum mai mic, personalizate cu etichete de tip RFID. Astfel, se propune ca în mediul rural să nu se mai adune gunoiul în fiecare săptămână, ci la două săptămâni.
Soluția în mediul urban, în zona de blocuri, este să se reducă numărul containerelor pentru colectarea deșeurilor reziduale, în vreme ce în zona de case să se poată opta pentru tomberoane de capacitate mai mică (90 l în loc de 120 l). Cei care vor solicita aplicarea acestei măsuri vor beneficia de o bonificaţie aplicată taxei de salubrizare care poate pleca de la 1,06 lei/persoană/lună până la 4,01 lei/persoană/lună pentru mediu urban, respectiv 2,62 lei/persoană/lună pentru mediul rural. Autorii studiului cred că 10% din populație va accepta aceste măsuri în 2020.
În cazul utilizatorilor non-casnici (operatori economici şi instituţii) aplicarea acestei măsuri se va face în funcţie de volumul recipientelor de colectare a deşeurilor reziduale.
Astfel, taxa de salubrizare care va fi plătită pentru deşeurile similare va fi proporţională cu volumului recipientelor de colectare a deşeurilor reziduale.
Rămâne de văzut dacă o reducere de un leu pe lună va determina băcăuanii să arunce mai puține gunoaie.
Săptămâna trecută, presa internațională a abordat o problema interesantă, care, desigur, la noi nu contează prea mult, dar poate reprezenta un punct major în dezvoltarea industriei auto. La noi există bancul acela cu șoferul care, confruntat cu posibilitatea să lovească ori o bătrână, ori o tânără arătoasă, este întrebat pe care ar calca-o.
Orice răspuns ar da, este greșit, pentru că nu e o problemă de etică, este doar o poantă: nu trebuie să calce nici tânăra și nici bătrâna, e suficient să calce frâna. Revenind la treburi serioase, există o problemă de etică nerezolvată: un vagon de tramvai scăpat de sub control se îndreaptă spre o zonă în care sunt cinci muncitori care repară linia, fără să știe că sunt în pericol.
Sunteți, însă, în situația de a fi chiar lângă macazul care poate trimite tramvaiul pe o linie secundară unde se află numai un singur muncitor.
Nu faci nimic și cinci oameni vor muri sau alegi să schimbi macazul și vei salva cinci oameni, dar prin acțiunea ta vei ucide un om? Din această dilemă nu s-a putut ieși. De o astfel de problemă au discutat și marile ziare occidentale zilele trecute.
Mașinile autonome, vor putea să ia decizii mult mai rapid decât dacă ar fi fost conduse de șoferi umani, însă, vor exista și cazuri în care computerul se va găsi în situația în care va trebui să decidă pe cine lovește și pe cine cruță.
Va lovi bunicuța care a început să traverseze strada fără să se asigure sau va frâna brusc și va face o manevră evazivă, punând în pericol integritatea pasagerilor? Sau va avea de ales între a o lovi bunicuță ori pe nepoțica aflată cu un pas în fața ei? Computerul nu va decide decât ceea ce este programat să facă.
Adică, va lua acea decizie pe care un om i-o va stabili ca instrucțiune. Va feri pietonul și va pune în pericol pasagerii. Sau va pune mereu pasagerii mai presus de viața pietonilor. Oricum ai da-o, dilema rămâne, pentru că un om va decide cine moare și cine trăiește. Dar are acel om dreptul să stabilească acest lucru?
– Domnule profesor, lansarea recentă a impresionantului volum ,,Prin subteranele dostoievskiene”, editura Junimea, 2018, a fost însoţită de o critică apreciativă unanimă. Importanţi oameni de cultură, editori, profesori universitari, critici literari de prestigiu au folosit concepte şi cuvinte cum rar întâlneşti la un asemenea eveniment. Să intrăm puţin în intimitatea acestui excepţional volum, care cu greu poate fi încadrat într-un gen (specie?) literar.
– Liviu Antonesei a scris la început despre volum că este un „eseu enciclopedic, o carte erudită și foarte bine scrisă, ceea ce nu e de mirare la un prozator excelent”. Apoi a nuanţat, spunând că este „cartea unui scriitor care locuieşte în universul altui scriitor, o carte scrisă din interior; o carte care va rămâne”. Leo Butnaru crede că este cartea scriitorului care a „atins ipostaza de cercetător, critic, istoric literar, eseist”, volumul fiind considerat „vecin de raft cu «Dicționarul personajelor lui Dostoievski» al lui Valeriu Cristea”. Regizorul Alexa Visarion m-a copleşit după lectura cărții: „Este o mărturie strălucită de cuprindere și destăinuire profundă a universului dostoievskian; m-a cutremurat și iluminat. E o carte de amplitudine semantică, plurală și densă de paliere distinse de verticalitate ideatică. Vă mulțumesc cu adâncă plecăciune pentru acest nobil DAR”. Firește, mi-au mers la suflet și aprecierile academicianului Alexandru Boboc, ale universitarilor Petru Bejan, Ștefan Afloroaei, Constantin Călin, Ștefan Munteanu, ale celor șase posfațatori ai lucrării, ale dramaturgului/ eseistului Mircea M. Ionescu, actorului Geo Popa, dar și ale ziariștilor. Mă întrebați în ce gen/ specie ar trebui încadrat volumul. Într-un gen literar nou: „Declarație de dragoste întru Dostoievski, cel care mi-a spus că 2 x 2 fac patru este formula morţii”. Aidoma lui Dostoievski, nu cred în „tipare” literare. Ca și pe omul din „Subterană”, algoritmul mă sufocă. Lăsate să zburde, inima, intuiţia și raţiunea pot spune și altfel povești despre lume.
– Ştiu că aţi fost invitat la Târgul de Carte ,,Gaudeamus” de la Bucureşti. Când are loc, ce reprezintă pentru un autor o asemenea invitaţie şi cine va prezenta cartea ?
– Evenimentul este o manifestare a excelenţei editoriale (14-18 noiembrie, Pavilionul Central al Complexului Expoziţional Romexpo). Fireşte, mă onorează invitaţia. Volumul „Prin subteranele dostoievskiene” va fi prezentat (15 noiembrie, ora 12.00) de prestigioasa editură Junimea (care l-a publicat), amfitrioni ai momentului fiind Adrian Alui Gheorghe, Marian Drăghici, Liviu Vișan și poetul Lucian Vasiliu, directorul editurii. Am privilegiul să fiu prezentat într-un concert select din care nu vor lipsi volume ale editurii Junimea semnate de academicianul Eugen Simion, de Emil Brumaru, Eugen Uricaru, Ovidiu Genaru, Ana Blandiana, Valentin Busuioc, Ioan Holban, Grigore Vieru…
– După acest eveniment, cu siguranţă, cartea va intra în circuitul naţional al criticii literare. Într-un cerc restrâns al unor spirite elevate ale criticii/ creației literare și filosofice naţionale au fost formulate aprecieri deosebite la adresa cărţii şi a autorului ei. S-a spus, dacă putem dezvălui, că volumul va fi propus pentru un premiu important.
– Cartea va fi prezentă în librării din Iași și București, dar și pe rețele de difuzare online. Este, şi astfel, în circuitul național. Firește, celălalt circuit, al criticii de specialitate este foarte important. Cel mai important critic este însă Măria Sa Timpul.
Statutul de jurnalist foarte apreciat vă asigură accesul și în culisele spiritelor despre care vorbeați. Am auzit și eu ceva, dar… Să-i lăsăm pe cei doi fraţi de cruce ai evaluării – Critica și Timpul – să cugete în tihna lecturii. Eu deja am câştigat un premiu foarte important: prietenia unui Spirit care nu m-a trădat niciodată. Firește, este vorba despre Dostoievski, cel care-mi este, de vreo jumătate de secol, și duhovnic. Vorbim și vom tot vorbi. Până la sfârşit. El zicea – ultima data când ne-am ciondănit metafizic pe tema Suferinței – că și Dincolo.
PS. Din informaţiile noastre, volumul „Prin subteranele dostoievskiene” va fi propus, la iniţiativa acad. Alexandru Boboc, pentru Premiul Academiei Române. Competiţia va fi de un înalt nivel, va câştiga, evident, cel mai bun, însă, doar şi numai această intenţie, care vine din partea unui mare spirit al culturii române, face cât un mare premiu.
Săptămâna trecută s-a mai consumat un episod din epopeea încercării de implementare a ,,valorilor europene”. Aşa cum precizam într-un material anterior, exista depusă la Senat, din luna martie, o popunere privind parteneriatul civil a deputatei USR, acum independenta, Mioara Gayral Bîzgan. Propunerea se afla în procedură de adoptare tacită, dacă până la sfârşitul lunii octombrie Senatul nu ar fi respins-o.
Ori, săptămâna trecută, cu o majoritate zdrobitoare, senatorii au respins proiectul. Mai sunt 3 propuneri vizând același subiect, aflate în diverse stadii de promovare. Vom urmări cu interes evoluția acestor propuneri, cu mențiunea că avem disponibilitatea și înțelegerea problemelor de gen, respectiv, ceea ce presupune tulburarea identitatii de gen (sexuale).
„O persoană transgender nu este tulburată sexual ci are disforie de gen – o condiție psihologică, și vrea recunoașterea oficială a genului cu care se identifică și își dorește să se integreze în societate conform rolului de gen asumat. Asta se numește TRANZIȚIE SOCIALĂ și poate dura și ani de zile… Și nu este numai o chestiune psihologică, de disforie de gen, ci și una spirituală, căci apar abilități empatice față de sexul opus, abilitatea de a avea sentimentele sexului opus și de a înțelege cum e să fii femeie / bărbat și la nivel spiritual.”
Am citat dintr-un material mai amplu privind această problemă, în ultimă instanță medicală. Însă probleme medicale au și cei născuți fără vedere, ori bolnavi de maladii incurabile, ori cu disfuncții psihosomatice, ori cei care au dobândit o dependență de alcool, droguri, bolnavii de SIDA, diabet etc.
Dar există o limită, o LINIE ROȘIE. Nu putem obliga o națiune să accepte ca manipularea -instituțională să impună copiilor si nepoților noștri o educație după care disforia de gen este o stare non maladivă și că, în consecință, opțiunea de gen este o opțiune liber asumată.
Nu este o opțiune, ci este o disfuncție necondamnabilă. Acest raționament duce în mod logic la o concluzie după care nu educi copiii să opteze privind alegerea sexului, pentru că în virtutea aceluiași raționament, ar trebui să educi copiii să aleagă consumul de alcool dacă simt asta, să fumeze dacă au astfel de necesități, să se automutileze, de ce nu, pentru a se încadra într-un trend dacă asta vor.
Pare inutil demersul jurnalistic pentru cei care nu cunosc faptul (publicat de noi), că prin HG nr. 365/2018 prin care se aprobă „STRATEGIA NAŢIONALĂ din 24 mai 2018 privind promovarea egalităţii de şanse … pentru perioada 2018 – 2021” s-a introdus obligativitatea „introducerii noţiunii de gen în procesul de elaborare a manualelor şcolare…”. Ori dacă sintagma ținea doar de explicarea toleranţei şi educarea în spiritul non discriminării, totul era în regulă. Dar se vrea mult mai mult, respectiv asumarea opțiunii alegerii, nuanța fiind foarte subtilă, ca şi modalitatea de exploatarea a acesteia.
Se poate încasa dividendul anticipat
Prin Ordinul Nr. 3067/2018 din 10 septembrie 2018 pentru completarea unor reglementări contabile s-a statuat modalitatea distribuirii de dividende în cursul exerciţiului financiar. Această procedură nu era reglementată până acum, dar asta nu însemna că nu erau soluţii. Pentru obţinerea sumelor necesare cheltuielilor curente şi întreţinerii propriei familii, administratorii firmelor mici surmontau această situaţie prin prelevarea de avansuri spre decontare, care la finele exerciţiului financiar se compensau cu dividendul de încasat. Prin ordinul sus menţionat „Dividendele repartizate se regularizează pe seama dividendelor distribuite pe baza situaţiilor financiare anuale aprobate potrivit legii (articol contabil 457 «Dividende de plată» = 463 «Creanţe reprezentând dividende repartizate în cursul exerciţiului financiar»).”
Încă 2,5 miliarde împrumut extern
Prin Ordinul Nr. 3239/2018 din 3 octombrie 2018 Ministerul Finanţelor Publice a fost autorizat să contacteze împrumuturi pe pieţele externe de capital, prin lansarea a una sau două serii noi de obligaţiuni, cu maturitatea de minimum 10 ani, în sumă totală de până la 2,5 miliarde euro, în cadrul Programului-cadru de emisiuni de titluri de stat „Medium Term Notes” (bilete de trezorerie pe termen mediu).
Suma finală, precum şi ceilalţi termeni şi celelalte condiţii financiare urmează să fie stabilite la momentul lansării emisiunii, în funcţie de condiţiile de piaţă. Emisiunea este administrată de către BNP Paribas, Erste Group Bank AG, ING Bank NV, Société Générale şi UniCredit Bank AG. Suma aferentă emisiunii se virează în contul de valută deschis pe numele Ministerului Finanţelor Publice la Banca Naţională a României şi se utilizează pentru finanţarea deficitului bugetar, refinanţarea şi rambursarea anticipată a datoriei publice guvernamentale.
Un nou centru social a fost inaugurat de Fundația Yana – You Are Not Alone în satul Luncani, comuna Mărgineni.
„Casa Aurora” este al patrulea centru de tip after-school înființat de Yana în județul Bacău. La deschidere au fost prezenți oaspeți din Liechtenstein, membri din conducerea fundației-mamă, sponsori, Hansjörg Frick, consulul României în Liechtenstein, reprezentanți ai autorităților locale și județene, colaboratori și beneficiari.
Casa a fost sfințită de pr. Vasile Busuioc, împreună cu pr. Jochen Folz, paroh de Vaduz, Liechtenstein. Oaspeții au vizitat și cele trei centre de zi din comuna Nicolae Bălcescu și i-au aplaudat pe copii, care pregătiseră pentru ei mici serbări.
În centrele de zi ale fundației Yana, peste o sută de copii primesc, zilnic, o masă caldă, sunt ajutați să-și facă temele, sunt antrenați în activități de educație non-formală, beneficiază de consiliere și ajutor material de urgență. Multe dintre familiile acestor puști au primit ajutor pentru îmbunătățirea condițiilor de locuit.
Alți 50 de copii aflați în dificulate participă la activitățile centrelor de zi cu o frecvență bisăptămânală, iar de serviciile de logopedie, terapie ocupațională și kinetoterapie beneficiază în mod curent 30 de copii.
În total, 180 de copii frecventează cele patru centre de zi în mod regulat. De asemenea, Yana pregătește 60 de liceeni și studenți din mediul rural care, prin voluntariat, își dezvoltă competențele sociale, cognitive, culturale.
„Fiecare copil care vine în centrele noastre, mai mic sau mai mare, are în el dorințe, vise și are nevoi. Suntem aici și rămânem aici pentru a face o lume mai bună pentru ei, prin îngrijire și educație, iar o lume mai bună pentru ei este o lume mai bună și pentru noi”, afirmă Gabriela Mateiu, președinta Fundației Yana.
1 de 7
Fundația Yana este recunoscută de Guvernul României ca furnizor de servicii sociale, care are scopul de a alcătui și implementa proiecte de sprijinire a unor categorii vulnerabile. Reprezentanță a YANA Charitable Foundation, cu sediul în Principatul Liechtenstein, Yana derulează, de 21 de ani, programe adresate familiilor, vârstnicilor, copiilor și tinerilor din județul Bacău.
Dacă este adevărat că un necaz nu vine niciodată singur, atunci și bucurille vin la pachet. Runda a 14-a a fost una care a zâmbit Aerostarului.
Dincolo de victoria obținută contra Ripensiei, la debutul lui Florin Bratu pe banca „aviatorilor”, băcăuanii s-au putut bucura și de jocul rezultatelor.
Astfel, șase dintre contracandidatele Aerostarului la retrogradare s-au împiedicat în etapa a 14-a. Ultima pe listă a fost Farul Constanța, care a cedat cu 2-1 meciul de la Ploiești, cu Petrolul, luni, în epilogul rundei.
Etapa viitoare, Aerostar ar putea face un nou pas spre evadarea din „zona roșie”, în cazul în care s-ar impune pe terenul timișorenilor de la ASU Poli, aflați pe penultimul loc al clasamentului.
Pompierii băcăuani au intevenit, în această dupa-amiază, la un incendiu de vegetatie uscata, in com. Helegiu, sat Bratila.
Incendiul se manifesta la vegetația uscată pe teren viran pe circa 4 hectare și la litieră pe aproximativ 3 hectare.
La fața locului s-a deplasat grupa operativă din cadrul ISUJ Bacău, formată din 2 ofițeri și 3 subofițeri.
Ulterior a mai sosit un microbuz și un ATV cu 15 subofițeri din cadrul Det. Moinești și un microbuz transport efective cu 15 subofițeri din cadrul Det. Onești.
A mai sosit un microbuz transport efective, 1 APIC Duster și UTV cu 17 subofițeri din cadrul Det. Bacău.
La locului evenimentului acționează 4 lucrători de la Ocolul Silvic Livezi și lucrători de la SVSU Helegiu.
1 de 5
Incendiul este localizat, se manifestă în focare izolate pe cca. 7 ha vegetație uscată, aparținând de Consiliul Local Helegiu și pe cca. 5 ha litieră, cioate și doborâturi – fond forestier privat. Se lucrează la lichidare.
Thermoenergy Group SA Bacău va executa, în intervalul 31.10 – 01.11, lucrări de remediere a defecțiunilor apărute la instalația de producere agent termic și la rețeaua de termoficare Sofert.
Oprirea din data de 31.10, până la ora 13,00, va afecta toți consumatorii de energie termică din municipiul Bacău.
Lucrările la rețeaua de agent primar Sofert vor afecta consumatorii din zona Centrală, zona Gării și cea de Nord a municipiului și se vor efectua în intervalul 31.10, ora 6,00 până pe 01.11, ora 18,00.
Reluarea furnizării se va face treptat, pe măsură ce vor fi atinși parametrii optimi de furnizare pentru fiecare punct termic în parte.
La data de 29 octombrie a.c., poliţiştii Biroului Drumuri Naţionale şi Europene din cadrul I.P.J. Sibiu au reţinut un bărbat, cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.
În fapt, la data de 29 octombrie, în jurul orei 16,00, la I.P.J. Sibiu s-a primit un apel prin SNUAU 112 prin care un şofer sesiza faptul că, pe DN 1, în zona localităţii Veştem, a observat că un microbuz este condus haotic spre Sibiu.
În jurul orei 16,10, în localitatea Veştem, un echipaj de poliţie rutieră a oprit microbuzul în cauză şi a constatat că şoferul în vârstă de 38 de ani, din judeţul Bacău, singur în auto, emană un miros puternic de alcool.
Testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest a rezultat într-o concentraţie de 1,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, aceasta în condiţiile în care circula de la Oneşti, jud. Bacău, cu intenţia de a ajunge în Dobra, jud. Alba.
Şoferul a fost condus la o unitate medicală, unde i s-au recoltat două probe bilogice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge, în cauză întocmindu-se dosar penal de cercetare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.
De asemenea, faţă de bărbatul în cauză s-a luat măsura reţinerii 24 de ore pe bază de ordonanţă, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de arestare preventivă.
La data de 28.10.2018, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Teleorman au fost sesizaţi prin apel la SNUAU 112 cu privire la faptul că pe DN 6, km 79+400 m, în afara localităţii Vităneşti s-a produs un accident rutier soldat cu victime omeneşti.
La faţa locului, s-au deplasat poliţiştii care au stabilit următoarele:
În timp ce un bărbat în vârstă de 40 ani din sat Coşnea, com. Agăş, judeţul Bacău conducea un autoturism pe D.N. 6, în afara localităţii Vităneşti, judeţ Teleorman, din direcţia Alexandria către Bucureşti, la km 79+400 m, a efectuat manevra de depăşire a unui autoturism care se deplasa în faţa sa, condus de o femeie în vârstă de 39 ani din Mun. Bucureşti, iar la revenirea pe banda de mers, a acroşat cu partea laterală dreapta spate a autovehiculului condus, partea lateral stânga faţă a autoturismului.
În urma accidentului rutier a rezultat rănirea uşoară a unui bărbat în vârstă 43 ani din com. Măldăeni, jud.Teleorman care a fost transportat cu ambulanţa la spital în vederea primirii de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămarea corporală din culpă”, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă soluţie prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria.
Polițiștii locali din cadrul Biroului Ordine Publică și Evidența Persoanei au efectuat luni, în intervalul orar 09.00-11.00 o acțiune ce a vizat respectarea prevederilor referitoare la exploatarea parcărilor publice auto din Municipiul Bacău şi regimul contravențiilor în folosirea acestor parcări.
Au fost vizate autoturismele parcate pe trotuar și cele expuse la vânzare de pe străzile: George Apostu, Banca Națională, George Bacovia, Mioriței, Calea Republicii dar și cele pentru care proprietarii care nu au achitat timpul petrecut în parcările cu plată din zona centrală a Municipiului Bacău.
În acest sens au fost verificate 246 autovehicule, pentru 14 dintre aceste fapte au fost aplicate pe loc sancțiuni contravenționale în cuantum de 800 lei iar pentru celelalte 144 autovehicule ce încălcau prevederile actului normativ mai sus menționat au fost întocmite documentele de verificare urmând a fi sancționate în perioada următoare.
De asemenea, în intervalul 16.00-18.00 s-a acționat pentru depistarea și identificarea grupurilor de tineri de tip „colț de stradă”, „scară de bloc” care se formează în anumite zone și care creează un sentiment de nesiguranță, neliniște și disconfort în rândul cetățenilor. Au fost vizate locurile de joacă din str. Ana Ipătescu, str. Iernii, str. Bicaz și str. Letea dar și din Parcul Cancicov, Parcul Aviatori și Parcul Sud.
Polițiștii locali au acționat cu predilecție în aceste spații pe fondul mai multor sesizări primite atât pe pagina de facebook cât și pe adresa de e-mail a instituției, în acest sens fiind aplicate 10 sancțiuni contravenționale în cuantum de 900 lei pentru abateri la Legea nr. 61/1991 privind tulburarea ordinii și liniștii publice. Poliția Locală a Municipiului Bacău avertizează pe această cale că va continua acțiunile în zilele următoare și recomandă cetățenilor ca în situații ce țin de competența instituției să apeleze cu încredere la numărul scurt 0234/986 disponibil 24/24.
Primarul Bacăului a semnat, azi, împreună cu înalți oficiali ai Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, contractul de finanțare pentru proiectul de modernizare a iluminatului public din Bacău.
Investiția se cifrează la 11 milioane euro și prevede montarea a 9000 de corpuri de iluminat cu tehnologie inteligentă LED, dar și modernizarea a 40 de km de infrastructură de electricitate ce deservește iluminatul stradal pe 60 de străzi.
„Perioada de selecție a societății care va executa lucrările este de aproximativ 6 luni, urmând ca procedura să se realizeze după regulile BERD (mai elastice și mai eficiente, fără să se piardă timp prețios în contestații interminabile). Lucrarea propriu-zisă va fi executată în 18 luni, în conformitate cu termenul estimat în documentația tehnică a proiectului”, a declarat primarul Cosmin Necula.
Autoritățile apreciază că modernizarea iluminatului stradal va conduce la creșterea siguranței publice în orașul nostru, precum și la înjumătățirea consumului de energie electrică pentru funcționarea acestuia. De asemenea, emisiile de CO2 generate în funcționarea sistemului de iluminat vor scădea cu 50 la sută.
Consiliul local a aprobat condiţiile contractului de credit de la BERD pentru iluminatul public
Consiliul local Bacău a aprobat, luni, termenele şi condiţiile contractuluide credit pentru acordarea unei finanţări rambursabile externe de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) în valoare de până la 11.000.000 euro sau echivalentul a până la 52.538.200 RON, cu o perioada de tragere/ grație de până la 3 ani și cu o perioada de maturitate de până la 15 ani.
Finanțarea se contractează pentru asigurarea surselor financiare necesare modemizarii unei mari părți a rețelei de iluminat stradal și pentru asigurarea eficienței energetice în orașul Bacău. În etapă de pregătire a documentației de credit, Banca a transmis Municipiului Bacău termenii principali ai finanțării ce vor face obiectul contractului de împrumut.
În baza acestora, finanțarea de 11 milioane euro se acordă la o marja de 0,96% peste rată de referință (Euribor la șase luni) față de 1,35% peste rata de referință (Robor la 3 luni) ce era prevăzută în Pre-acordul de finanțare din 16.01.2018.
Totodată, s-a obținut o diminuare a comisionului de acordare de la 1% la 0,90% flat, precum și câteva modificări aferente condițiilor impuse de Banca. Hotărârea a fost aprobată cu 13 voturi „pentru” și șase abțineri ale consilierilor PNL și independenți.
Satul Prădaiș se află la limita focarului de Pestă Porcină, în Zona de Protecție
Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB), din structura Instituției Prefectului Bacău, a stabilit un Program de măsuri impus în zonele de restricție ca urmare a focarului de Pestă Porcină Africană din imediata vecinătate a graniței de sud a județului Bacău. În satul Lespezi, din comuna Homocea (Vrancea), a fost confirmat un focar de Pestă Porcină. Marți, 30 octombrie, erau așteptate și avizările finale ale acestor măsuri. Programul ne-a fost făcut cunoscut în exclusivitate de purtătorul de cuvânt al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bacău, dr. Florin Baltă.
Zona de restricție, în asemenea situații, este formată din Zona de protecție (ZP) și Zona de supraveghere (ZS). Zona de protecție se compune dintr-o parte din teritoriul comunitar pe o rază de cel puțin 3 km în jurul exploatației infectate, iar zona de supraveghere 10 km în care este inclusă și zona de protecție. Satul Prădaiș comuna Huruiești, din județul nostru, se află în ZP. Dar în ZS sunt comunele Tătărăști (satele Ungureni, Cornii de jos, Cornii de Sus, Giurgeni, Drăgești și Tătărăști), Huruiești (Huruiești, Perchiu, Capotești), Sascut (Berești, Sascut), Dealu Morii (Negulești) și Podu Turcului (Sârbi, Lehancea, Răcușana, Bălănești, Giurgioana).
Pentru ZP au fost prevăzute 14 măsuri de protecție, iar pentru ZS 12 măsuri.
Măsuri care se impun în Zona de Protecție
În ZP se impune imediat efectuarea unui recensământ al tuturor exploatațiilor, care apoi vor fi vizitate de un medic veterinar oficial cel mult șapte zile. Porcii de acolo nu mai pot părăsi exploatația în care sunt ținuți, până la stingerea focarelor de Pestă. De asemenea, la intrările și ieșirile din gospodăriile populației care dețin porci se vor instala dezinfectoare individuale. Substanțele necesare pentru dezinfectoare vor fi asigurate de autoritățile publice locale, iar fondurile aferente se vor asigura prin bugetul Consiliului Județean.
În zonă sunt interzise circulația și transportul porcilor pe drumurile publice sau private. Această interdicție nu trebuie să se aplice la tranzitul de porci pe cale rutieră fără descărcare sau oprire, cu documente legale. Toate vehiculele și echipamentele utilizate pentru transportul porcilor sau al altor animale ori materiale susceptibile de a fi contaminate (carcasele, furajele, gunoiul de grajd, purinul etc.) trebuie curățate, dezinfectate, dezinsectizate și tratate cât se poate de repede după contaminare. Nici un camion sau vehicul care a fost utilizat la transportul porcilor nu poate părăsi zona fără a fi curățat și dezinfectat, apoi inspectat și reautorizat pentru transport.
De asemene, nicio altă specie de animal domestic nu poate pătrunde în exploatație și nu poate ieși din aceasta fără autorizarea DSVSA. Porcii morți sau bolnavi dintr-o exploatație trebuie imediat declarați medicului veterinar și DSVSA.
Se interzice cu desăvârșire sacrificarea porcinelor fără avizul DSVSA (sacrificarea se poate face doar în prezența medicului veterinar, pentru efectuarea examenului ante și post mortem. Iar materialul seminal, ovulele sau embrionii de porci nu pot părăsi exploatațiile situate în interiorul zonei de protecție. Scoaterea de carne de porc, preparate din carne de porc și orice alte produse care conțin astfel de carne din zonă este interzisă fără avizul DSVSA.
Vom reveni cu măsurile impuse în Zona de supraveghere.
CLCB a mai impus să se organizeze opt filtre rutiere, prin intermediul DSVSA, în colaborare cu Inspectoratul de Poliție Județean și cu Inspectoratul Județean de Jandarmi.
„Cunoaștem situația apărută, dar am înțeles că în zonă încă nu s-a confirmat focarul de pestă. Oricum, suntem pregătiți să luăm valul în piept, dacă e nevoie. Important este că oamenii din comună sunt liniștiți, nu s-a creat agitație și sperăm ca nici să nu se creeze. Practic, acum situația e ca și anul trecut pe timpul acesta, de exemplu. Adică e liniște. S-a dat alarma, însă noi deja am discutat în CLCB, la Prefectură, unde s-au trasat măsuri și le vom aplica”. Ioan Zăbrăuțanu, primarul comunei Huruiești