27 aprilie 2024
ActualitateParteneriatul civil, respins la Senat

UZUL ŞI ABUZUL DE DREPT

Parteneriatul civil, respins la Senat

Săptămâna trecută s-a mai consumat un episod din epopeea încercării de implementare a ,,valorilor europene”. Aşa cum precizam într-un material anterior, exista depusă la Senat, din luna martie, o popunere privind parteneriatul civil a deputatei USR, acum independenta, Mioara Gayral Bîzgan. Propunerea se afla în procedură de adoptare tacită, dacă până la sfârşitul lunii octombrie Senatul nu ar fi respins-o.

Ori, săptămâna trecută, cu o majoritate zdrobitoare, senatorii au respins proiectul. Mai sunt 3 propuneri vizând același subiect, aflate în diverse stadii de promovare. Vom urmări cu interes evoluția acestor propuneri, cu mențiunea că avem disponibilitatea și înțelegerea problemelor de gen, respectiv, ceea ce presupune tulburarea identitatii de gen (sexuale).

„O persoană transgender nu este tulburată sexual ci are disforie de gen – o condiție psihologică, și vrea recunoașterea oficială a genului cu care se identifică și își dorește să se integreze în societate conform rolului de gen asumat. Asta se numește TRANZIȚIE SOCIALĂ și poate dura și ani de zile… Și nu este numai o chestiune psihologică, de disforie de gen, ci și una spirituală, căci apar abilități empatice față de sexul opus, abilitatea de a avea sentimentele sexului opus și de a înțelege cum e să fii femeie / bărbat și la nivel spiritual.”



Am citat dintr-un material mai amplu privind această problemă, în ultimă instanță medicală. Însă probleme medicale au și cei născuți fără vedere, ori bolnavi de maladii incurabile, ori cu disfuncții psihosomatice, ori cei care au dobândit o dependență de alcool, droguri, bolnavii de SIDA, diabet etc.

Dar există o limită, o LINIE ROȘIE. Nu putem obliga o națiune să accepte ca manipularea -instituțională să impună copiilor si nepoților noștri o educație după care disforia de gen este o stare non maladivă și că, în consecință, opțiunea de gen este o opțiune liber asumată.

Nu este o opțiune, ci este o disfuncție necondamnabilă. Acest raționament duce în mod logic la o concluzie după care nu educi copiii să opteze privind alegerea sexului, pentru că în virtutea aceluiași raționament, ar trebui să educi copiii să aleagă consumul de alcool dacă simt asta, să fumeze dacă au astfel de necesități, să se automutileze, de ce nu, pentru a se încadra într-un trend dacă asta vor.

Pare inutil demersul jurnalistic pentru cei care nu cunosc faptul (publicat de noi), că prin HG nr. 365/2018 prin care se aprobă „STRATEGIA NAŢIONALĂ din 24 mai 2018 privind promovarea egalităţii de şanse … pentru perioada 2018 – 2021” s-a introdus obligativitatea „introducerii noţiunii de gen în procesul de elaborare a manualelor şcolare…”. Ori dacă sintagma ținea doar de explicarea toleranţei şi educarea în spiritul non discriminării, totul era în regulă. Dar se vrea mult mai mult, respectiv asumarea opțiunii alegerii, nuanța fiind foarte subtilă, ca şi modalitatea de exploatarea a acesteia.

Se poate încasa dividendul anticipat

Prin Ordinul Nr. 3067/2018 din 10 septembrie 2018 pentru completarea unor reglementări contabile s-a statuat modalitatea distribuirii de dividende în cursul exerciţiului financiar. Această procedură nu era reglementată până acum, dar asta nu însemna că nu erau soluţii. Pentru obţinerea sumelor necesare cheltuielilor curente şi întreţinerii propriei familii, administratorii firmelor mici surmontau această situaţie prin prelevarea de avansuri spre decontare, care la finele exerciţiului financiar se compensau cu dividendul de încasat. Prin ordinul sus menţionat „Dividendele repartizate se regularizează pe seama dividendelor distribuite pe baza situaţiilor financiare anuale aprobate potrivit legii (articol contabil 457 «Dividende de plată» = 463 «Creanţe reprezentând dividende repartizate în cursul exerciţiului financiar»).”

Încă 2,5 miliarde împrumut extern

Prin Ordinul Nr. 3239/2018 din 3 octombrie 2018 Ministerul Finanţelor Publice a fost autorizat să contacteze împrumuturi pe pieţele externe de capital, prin lansarea a una sau două serii noi de obligaţiuni, cu maturitatea de minimum 10 ani, în sumă totală de până la 2,5 miliarde euro, în cadrul Programului-cadru de emisiuni de titluri de stat „Medium Term Notes” (bilete de trezorerie pe termen mediu).

Suma finală, precum şi ceilalţi termeni şi celelalte condiţii financiare urmează să fie stabilite la momentul lansării emisiunii, în funcţie de condiţiile de piaţă. Emisiunea este administrată de către BNP Paribas, Erste Group Bank AG, ING Bank NV, Société Générale şi UniCredit Bank AG. Suma aferentă emisiunii se virează în contul de valută deschis pe numele Ministerului Finanţelor Publice la Banca Naţională a României şi se utilizează pentru finanţarea deficitului bugetar, refinanţarea şi rambursarea anticipată a datoriei publice guvernamentale.

Jr. Adrian M. Ionescu

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri