luni, 15 decembrie 2025
type here...
Acasă Blog Pagina 2260

Daruri de la copii pentru copii

    de
    Roxana Neagu
    -

    Și anul acesta, profesorii și elevii de la Liceul Teoretic „Henri Coandă” au reușit să îl aducă pe Moș Crăciun la 131 de preșcolari și elevi de la Școala Glodișoarele din comuna Secuieni, Școala Petricica din comuna Strugari și Centrul de zi din comuna Orbeni.

    Pentru al treilea an consecutiv, proiectul „Dăruim un zâmbet” s-a bucurat de o mobilizare deosebită, liceeni reușind să ofere daruri consistente cu jucării, dulciuri, fructe, rechizite, cărți și hăinuțe, spre bucuria copiilor beneficiari.

    Atmosfera a fost una plină de zâmbete și veselie, au răsunat colinde cântate de către toți cei prezenți și abia asteaptă să se revadă.

    Premiile Deșteptarea 2018: Confesiuni din „mașinăria războiului binelui”

    de
    Nicoleta Timaru
    -

    Pentru asumarea menirii de a lupta împotriva sărăciei și abuzurilor, la Roma, i-a fost înmânat pr. Benoni Ambăruș Trofeul „Deșteptarea” 2018.

    Plecat din anii studenției în capitala credinței, pr. Benoni Ambăruș este unul dintre băcăuanii care ne fac cinste peste hotare. Născut la 22 septembrie 1974, la Somușca, a intrat la Seminarul din Iași, în anul 1990, apoi a absolvit cursurile superioare în anul 1996, când a plecat la Roma. De atunci și până în iunie 2000 a frecventat cursurile de la Pontificio Seminario Romano Maggiore, obținând diploma în Teologie. Până în anul 2012 a fost educator, colaborator parohial, viceparoh, an în care devine paroh la Santa Elisabetta e Zaccaria, la Valle Muricana. În octombrie 2017, a fost numit vicedirector „Caritas” Roma și în septembrie 2018, director.

    – Suntem la Vatican. Măreția acestui templu închinat credinței naște în multe persoane uimire și în altele semne de întrebare. În urmă cu 22 de ani, când ați venit aici, ce ați simțit la vederea acestor locuri?

    – Îmi amintesc doar fiorii care m-au luat când m-am uitat la Basilica San Giovanni in Laterano și apoi la Basilica San Pietro. Simțeam istoria, care mă copleșește. Știți că în perioada aceea, pentru România, orizonturile către străinătate abia se deschideau. Eu văzusem la televizor câte ceva din ce am găsit aici, dar să văd cu ochii mei istoria prin intermediul acestor edificii mărețe mi-a provocat fiori de nedescris.

    – Din cei 44 de ani pe care îi aveți, jumătate i-ați trăit în Italia. În ce limbă sunt gândurile Sfinției Voastre?

    – De foarte mulți ani gândesc și visez în limba italiană. După primii şapte ani petrecuți în Italia, s-a produs această schimbare. Totuși, când este vorba de România, de frați, de locurile de acasă, gândurile și cuvintele mele sunt în limba română. Oricât de bine te adaptezi într-o țară străină, când vine vorba de locul în care te-ai născut, de origini, automat în minte și în inimă totul e în graiul natal.

    – De-a lungul timpului ați fost student, formator, vicar și paroh. Ce vă vine în minte când vă gândiți la aceste perioade?

    – Când eram student, a fost perioada cea mai grea. Îmi amintesc că mergeam foarte mult pe jos, nu aveam bani de bilet… Totuși consider că experiența cea mai importantă pentru un preot este cea de paroh. Ești păstorul unei comunități și, în același timp, ești în postura de a demonstra cât ești de capabil. Acest lucru este valabil mai ales pentru cei care sunt străini și primesc această numire. Enoriașii vor să simtă că ești unul de-al lor. Și aceasta este o adevărată provocare.

    – Pentru că am vorbit de perioada în care ați fost paroh, nu putem trece peste data de 26 mai 2013, când papa a vizitat parohia în care activați. Ce ne puteți spune din culisele acestei vizite?

    – Legat de vizita papei în parohie, trebuie să vă spun că inițial trebuia să vină papa Benedict, la sfârșitul lunii martie. Acesta însă a demisionat și cumva noi am răsuflat ușurați, pentru că a pregăti o vizită a papei într-o parohie în care ești în primul an pastoral e un factor serios de stres. Când am auzit vestea demisiei, am zis că „am scăpat”. Totuși, în Săptămâna Mare, m-a sunat cardinalul Vallini și mi-a zis să aleg o duminică din luna mai pentru vizita papei Francisc în parohie. Eu am spus că nu aleg nicio duminică, pentru că avem Prima Împărtășanie în comunitate. Cardinalul a închis telefonul și a revenit peste două ore, când mi-a spus: „Papa vine la tine pe 26 mai și face Prima Împărtășanie”. Așa că am luat-o de la capăt cu toate pregătirile. Ziua vizitei a fost extrem de importantă pentru toți. Închipuiți-vă că era vorba în perioada aceea despre „Ciclonul Francesco”. Era puțin timp trecut de la numirea sa ca papă, dar reușise deja, prin mesajele sale, să-i uimească pe toți. Imaginați-vă că ne sunau oameni din toate colțurile Italiei să afle informații despre această vizită.

    – În anul 2017, ați fost numit vicedirector al „Caritas”-ului, și anul acesta, director. Ce presupune o zi de muncă de când aveți această numire?

    – De când sunt director la „Caritas” – de fapt încet, încet realizez acest lucru –, pot să vă spun că am două agende: una personală și cea din secretariat. Această funcție a adus cu sine o suprapunere de evenimente, întâlniri pe care le am din postura de director și, bineînțeles, la acestea se adaugă sarcinile pe care le am ca păstor al unei comunități. Practic, umblu de dimineața până seara. Ce nu realizează mulți e faptul că printr-o întâlnire poți să schimbi viața unor oameni. E o vorbă aici în Italia care spune că „atingi cu mâna”. Practic asta se întâmplă când te implici cu adevărat: pui mâna și faci ceva concret, pentru schimbare în bine. Mai simplu, filosofia mea de zi cu zi este: „Astăzi trebuie să mai facem un bine, atât cât putem și ține de noi”.

    – Pentru cei care nu știu exact ce presupune „Caritas”, încercați să faceți o scurtă descriere a activității acestui organism.

    – „Caritas”-ul își desfășoară activitatea la nivel internațional, național, diecezan și chiar parohial. Dacă e să ne raportăm la „Caritas” Roma, pot să vă spun că sunt în jur de 50 de centre cu profil diferit: centre de primire pentru cei fără locuință, cantine sociale, case pentru mame singure, case de primire pentru minorii abandonați, case pentru femeile maltratate sau victime ale prostituției, centre de distribuție alimente și, bineînțeles, o serie de birouri pastorale care coordonează aceste centre. Foarte important: ne ocupăm și de cei care cad în plasa viciilor legate de jocurile de noroc. Ca o sinteză, „Caritas”-ul este ca o mașinărie complicată, dar îmi place să spun că e o mașinărie a războiului binelui.

    – Se spune că atunci când întâlnești zi de zi aceeași situație, e greu să fii impresionat. Cum e să trăiești zi de zi ancorat în problemele oamenilor?

    – Nu e greu să fii impresionat dacă nu rămâi doar la suprafața problemelor și nu ești legat de cifre și statistici. Dacă întâlnești oamenii și îi asculți, nu ai cum să fii superficial. De aceea, le spun de multe ori colaboratorilor mei să asculte povestea oamenilor. Oamenii nu au nevoie doar de lucruri materiale; ei vor și să-i asculte cineva. Vă dau un exemplu. Curând am trecut pe la cantină, unde mănâncă în jur de 300-400 de persoane în fiecare seară. Am făcut vizita în mod neoficial. Bineînțeles, marea majoritate a beneficiarilor nu mă cunosc. Am mers printre ei, i-am salutat, le-am urat poftă bună. La un moment dat, un domn care lua masa a chemat un om din echipa noastră și l-a întrebat cine sunt eu, pentru că i se pare că mă cunoaște și m-a văzut și cu alte ocazii. După ce a aflat că sunt directorul „Caritas”-ului, a venit la mine și mi-a spus: „Nu vreau să rezolvați problemele noastre. Încercați doar să ne ajutați câte puțin, cum faceți acum. E mai mult decât suficient”. Vedeți, astea sunt lecțiile pe care le primim zilnic și ele ne dau forță.

    – Care este sfatul dvs. pentru cei care vor să ajute, să schimbe ceva în jurul lor?

    – E simplu: faceți lucruri aparent mici. Se apropie Crăciunul. Fiți aproape de cei singuri, vorbiți cu ei, mergeți să-i colindați, invitați-i la masă. Lucrurile mari se fac prin gesturi mici. Vă mărturisesc că am un vis mare: îmi doresc ca în ziua de Crăciun centrele noastre de primire să fie goale. Pentru ca asta să se întâmple, ar trebui ca fiecare să invite la masă, în zi de sărbătoare, un beneficiar. Așa ar fi un Crăciun fericit pentru oamenii săraci! Să stea la masă și să vorbească cu alți oameni. În zilele noastre se întâmplă un lucru grav. Lucrăm la legi care pedepsesc abandonul animalelor, dar parcă facem o lege din a ne abandona aproapele. Văd o inversare a umanității în această privință.

    – Trecem granițele cu gândul și mergem în România: Bacău, Somușca, locul unde v-ați născut. S-a ivit vocația pentru preoție din fragedă copilărie?

    – Da. Cred că aveam 6-7 ani când am spus prima dată că aș vrea să fiu preot. Cred că am simțit o înflăcărare interioară. În sufletul unui copil asta se întâmplă: vede pe cineva care face un lucru și își dorește și el să fie la fel. Eu l-am privit o dată pe parohul din sat când ieșea din casa noastră și mi-am spus în gând: „Ca el vreau să fiu”.

    – Revenind la amintiri și la amprentele lăsate de timp și oameni, care este persoana care a contat cel mai mult pentru evoluția dvs. în copilărie?

    – Dacă e să mă raportez la credință, părinții și bunicii – dar bunicul, în special – mi-au îndreptat pașii spre Biserică. În ceea ce privește școala, familia de profesori Bichescu (dânsul preda istorie și soția dumnealui, paradoxal, matematică) s-a ocupat de mine, în sensul că am avut mereu senzația că au crezut în mine. Legat de vocație, bineînțeles, parohul din sat și-a pus amprenta asupra mea, pr. Eduard Ferenț, dar și părintele Mihai Gal, care mi-a fost paroh mulți ani.

    – Viitorul îl știe doar Dumnezeu. Noi știm ceea ce am trăit până acum. De aceea vă rog să completați fraza: „Închid ochii și aș vrea să retrăiesc…”

    – Totul! Așa cum a decurs viața mea din copilărie, cu simplitatea din sat… Când am mers la Seminar, la 15 ani, gândeam în limba maghiară. Totul era mecanic, învățam totul pe de rost, pentru că eram obișnuit cu limba maghiară… Nu a fost ușor; proveneam dintr-un sat simplu, micuț, însă am trăit atât de frumos acolo, în sărăcie, simplitate, dar demnitate mare! Apoi anii petrecuți la studiu în Iași, venirea în Italia… Totul aș vrea să retrăiesc. Tot ce am trăit a contribuit la ceea ce sunt astăzi!

    Acţiune a poliţiştilor în judeţul Bacău

      de
      Comunicat de presa
      -

      Joi, 20 decembrie a.c., un efectiv de 131 de poliţişti a acţionat pe diferite intervale orare în municipiul Bacău şi pe raza celor 46 de comune din competenţa secţiilor de poliţie rurală, pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de comerţ ilicit, a muncii la negru, a respectarii normelor privind circulaţia pe drumurile publice, a celor sanitar veterinare şi de mediu, de protecţie împotriva incendiilor, precum şi a asigurării unui climat de ordine şi siguranţă civică, silvic, legalitatea desfăşurării operaţiunilor cu articole pirotehnice, precum şi a furturilor de animale.

      S-a acționat pe un număr de 108 drumuri județene și comunale unde au fost instituite un număr de 20 de filtre.

      Poliţiştii au verificat un număr de 94 unităţi economice, carmangerii şi unităţi de alimentaţie publică, în special a celor situate în incinta pieţelor sud, nord şi centrală din municipiul Bacău, 827 autovehicule, din care 37 înmatriculate în alte state, 61 de atelaje hipo, 15 mopede și 25 de bicicliști, fiind legitimate totodată 1073 de persoane.

      Cu ocazia desfăşurării acţiunii, poliţiştii au constatat 4 infracţiuni, au aplicat 368 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 86940 lei, din care 261 contravenţii au fost constatate la regimul rutier, 57 pentru încălcarea normelor de convieţuire socială, 12 pentru efectuarea unor acte de comerţ ilicit, 4 pentru nerespectarea normelor sanitar veterinare, iar restul pentru alte abateri, fiind reţinute, totodată, 10 permise de conducere şi 5 certificate de înmatriculare.

      De asemenea au fost confiscate bunuri în valoare de 160 lei constând în 0,55 mc material lemnos şi produse lactate.

      Poliţiştii vor continua organizarea de astfel de acţiuni preventiv- reactive pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.

      Poveste de Crăciun: „O, ce veste minunată!”

        de
        Gheorghe Bălțătescu
        -

        Spectacolul oferit băcăuanilor sâmbătă, 22 decembrie, de la ora 15.00, la Teatrul de Vară “Radu Beligan”, de Ansamblul Folcloric Profesionist “Busuiocul”, a fost, de la primul colind, până la Pluguşorul rostit (cântat) de Costel Haidău, o poveste, o frumoasă poveste de Crăciun, una spusă domol, uneori în şoaptă, de zâne, de însuşi Moş Crăciun, de colindători veniţi cu Steaua, cu Ursul sau cu Capra, de departe, din negura timpului. Spusă copiilor care se zgâiesc la fereşti sau se prefac că dorm, aşteptându-l pe Moş sau visând la Pruncul Iisus, spusă bătrânilor, rămaşi singuri, cu gândul la copiii care nu mai vin.

        Un mare spectacol, pornit cu urarea “Deschide uşa creştine!” şi continunând cu “Vin colindătorii de Crăciun”, “Doamne Ler, Doamne!, cu frumoasa melodie “Galbenă, gutuie”.

        Au venit, cu vocile lor frumoase, cu mesajul binecuvântat “La toată casa-i Lumină”, preoţii Ionuţ Avram, Ciprian Ignat şi Ion Ciobanu, trei solişti care au umplut sala cu bucuria Naşterii Lui Iisus. Şi povestea a continuat cu superbele colinde din Maramureş, aduse de Grupul folcloric din Iza, cu Grupul de fete al Ansamblului “Busuiocul”, au curs lin, ca fuiorul de fum ce iese din casele pline de miros de colaci, cozonac şi busuioc “ alte poveşti, alte colinde, alte melodii: “O, ce veste minunată!”, “Colindăm în toată ţara”, “Bună sara gospodari!”, întărite de jocul caprelor, al toboşarilor vestitori ai Crăciunului, dar şi ai Anului Nou. În marea “curte” a Teatrului “Radu Beligan” au intrat dansatorii “Busuiocului”, cu hore, sârbe şi vestitul dans “Căluşul”, nu au lipsit frumoasele cântece ale copiilor, membri ai Ansamblului “Busuiocul”, recent întorşi din Italia, de la un mare festival.

        Şi, după obiceiul pământului, colindătorii, urătorii, toţi veniţi cu drag şi bucurie să colinde tot pământul, au primit colaci şi nuci, semn de belşug şi viaţă lungă.

        Şi fiindcă se apropie grăbit şi Anul Nou, s-a cântat “Sanie cu zurgălăi! Şi “Sorcova vesela”,
        La anul şi la mulţi ani!


        Povestea a fost ticluită de maestrul Petre Vlase, ajutat de Moş Crăciun (Viorel Baltag) şi pusă pe note de Mihai Gherghelaş.

        29 de ani de la Revoluţia din 22 Decembrie 1989: Comemorarea Eroilor Martiri

          de
          Deșteptarea
          -

          22 Decembrie 1989 – 22 Decembrie 2018. Au trecut 29 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989, ziua de 22 decembrie a devenit simbol naţional şi a fost declarată de Parlamentul României, prin Legea 273/7 decembrie 2011, Ziua Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii. În memoria eroilor martiri, care s-au jertfit pentru libertatea noastră, în Cimitirul Central din Bacău a fost ridicat un monument impresionant din marmură albă, pe frontispiciul căruia a fost scris pentru eternitate: SLAVĂ EROILOR REVOLUŢIEI DIN DECEMBRIE 1989”. În spatele monumentului sunt mormintele eroilor băcăuani ai Revoluţiei: slt. Marius Costel Hasan (1971 – 1989), student Ciprian Pintea (1968 – 1989), George Dorel Nechita (1960 – 1989), Gheorghe Rusu (1965 – 1989).

          Pe Mormântul Eroilor stă scris cu litere bătute în placa memorială:
          „Eroului Nemuritor

          Copile scump, tu jerta cea supremă
          Pe altarul Patriei o ai depusă.
          Un neam întreg s-a coborât în bernă
          Și tot meleagul doinelor a plâns.
          Cu sânge ai stropit străbuna glie
          Cu viața peste moarte ai călcat.
          Dar ne-ai lăsat o nouă Românie
          Și un crez sfânt în Cel ce ne-a creat.”

          Sâmbătă, 22 decembrie 2018, la ora 10.00, la Cimitirul Central a avut loc un ceremonial militar şi religios, de comemorare şi cinstire a eroilor Revoluţiei. Garda de Onoare, constituită din Plutonul cu Drapel al Batalionului „Smaranda Brăescu”, trupe ale Bazei Aeriene 95, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi şi Gruparea Mobilă de Jandarmi şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. Constantin Ene”, comandată de lt.col. Cezar Sachelaru, în acompaniamentul Muzicii Militare a Garnizoanei Bacău a prezentat onorul prefectului Maricica Luminița Coşa, care a salutat Drapelul Unităţii Militare, apoi a fost intonat Imnul României. La festivităţi au participat reprezentanţi ai Primăriei Bacău, Consiliului Judeţean, ai asociaţiilor de revoluţionari, membri ai familiilor eroilor martiri, ai altor instituţii centrale şi locale, militari, preoţi, cât şi numeroşi băcăuani. Ceremonialul a fost condus de mr. Cristian Breahnă.

          „Este o zi importantă, este o zi în care ne aducem aminte de cei care acum 29 de ani au căzut pentru libertate. O libertate pe care ne-am dorit-o mereu. La care am visat cu toții, dar puțini au îndrăznit atunci să iasă, în decembrie 1989, și să spună «Nu». Să strige libertatea! Este o zi deosebită, o zi frumoasă, de comemorare. Și să nu îi uitam niciodată pe Eroii Revoluției, pentru că prin ei suntem noi, cei de astăzi.”
          Mircea Olindaru, Președintele Asociației Revoluționarilor din Bacău „22 Decembrie 1989”

          „Noi suntem cei care au făcut Revoluția. Noi suntem muncitorii care atunci au strigat «Jos Comunismul». Suntem azi, aici, pentru a ne aduce aminte de ce a fost atunci. Nu uităm niciodată ce a fost atunci. Noi am intrat în Prefectură, atunci s-a adunat lumea aici, în centru. Noi strigam «Jos Ceaușescu!» și «Libertate!». Acum suntem doar 20 de membri în asociație, și e frumos să fim mereu aici, pe 22 Decembrie, alături de acești tineri care au murit pentru libertate.”
          Ioan Vasile (Gringo), președintele Asociației Luptătorilor Anticomuniști Decembrie 1989 din Bacău

          „O lacrimă pentru voi, eroi ai neamului românesc”

          A urmat o slujbă religioasă de pomenire a eroilor martiri, oficiată de un sobor de preoţi din cadrul Episcopiei Romanului şi Bacăului.
          În acordurile Imnului Eroilor, interpretat de Muzica Militară a Garnizoanei Bacău, dirijor lt. Valeriu Balan, au depus coroane Constantin Scripăţ, din partea Primăriei Bacău, Maricica Coşa – Instituţia Prefectului, Sorin Braşoveanu şi Silviu Pravăţ, preşedinte, respectiv vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Mircea Olindaru şi Gheorghe Popa, din partea Asociației Revoluționarilor „22 Decembrie 1989”, Ioan Vasile (Gringo), președintele Asociației Luptătorilor Anticomuniști „Dreptate şi Adevăr”, cât şi din partea structurilor militare ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informaţii, a unor partide politice şi organizaţii obşteşti.

          „Este o zi specială, o zi istorică, pentru noi, băcăuanii, la 29 de ani de la Revoluție. Această comemorare este un gest frumos de normalitate în memoria Eroilor Revoluției.”
          Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău

          „Îl plâng neîncetat de 29 de ani”

          Ca în fiecare an, ca în fiecare zi, mereu, doamna Elena Nechita își plânge copilul, singurul băiat, Eroul George Dorel Nechita. La mormântul lui, mama e mereu prezentă, mereu cu ochii în lacrimi, și își pomenește fiul. A fost și azi, 22 decembrie 1989. „Îl plâng neîncetat de 29 de ani. În fiecare zi trăiesc cu lacrimi și cu gândul la el. Am mulțumirea că lucrez cu cei mici, cu copiii necăjiți, și așa mă refugiez în muncă. Deci, nu m-am despărțit de școală. Îi ajut cum pot, la teme, pentru a ajunge oameni mari.
          Fac asta pentru George al meu. A fost inginer de aviație. Chiar a doua zi, pe 23 decembrie, trebuia să predea un aparat de bord de contracarare a bombelor, dar nu a mai fost să fie. Avea de două săptămâni și o logodnică frumoasă, care acum e profesor universitar la Harvard. Și când vine în țară, mereu ne vedem și îl plângem pe George”, ne-a spus cu lacrimi în ochi mama îndoliată.

          22 decembrie este o zi care va rămâne în memoria tuturor. O zi sfântă, în inimele și sufletele tuturor românilor, ca o zi care a deschis noi orizonturi spre libertate și democrație.


          Roxana Neagu
          Gheorghe Bălţătescu
          Foto: Ioan Bîşcă

          S-a semnat contractul de execuție pentru Centura Bacăului

            de
            Răzvan Bibire
            -

            Astăzi, la Centrul de Afaceri și Expoziții, a fost semnat contractul de execuție pentru Centura Ocolitoare a municipiului Bacău, între reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și cei ai constructorului – UMB Spedition.

            La ceremonie au participat, pe lângă ministrul transporturilor, Lucian Șova, parlamentari de Bacău, oficiali locali dar și primari PSD din județ.

            Senatorul de Bacău Dragoș Benea a amintit că un asemenea contract a mai fost semnat o dată, cu o firmă turcească, pe 1 aprilie 2015, însă compania nu a reușit să execute decât 2% din lucrări.

            „Avem acum unul dintre cei mai buni constructori din România, avem finanțare”, a spus Narcis Neaga, directorul CNAIR. El a dat și câteva date tehnice ale șoselei de centură: aceasta va costa 668,3 milioane de lei, circa 142 milioane de euro, va avea o lungime de 30,8 kilometri, din care 16 km cu profil de autostradă și va avea 12 lucrări de artă – șase poduri și șase pasaje. Proiectarea este programată să dureze șase luni iar execuția – 30 de luni.

            Primarul Bacăului, Cosmin Necula a explicat faptul că șoseaua de centură este neapărat necesară deoarece toate studiile care au fost făcute de administrația locală iau în calcul o zona de trafic bazată pe aceasta. „Indiferent câte sensuri giratorii, pasarele vom face, acestea nu vor putea suplini centura”, a spus el.

            Senatorul Dragoș Benea a reamintit istoria șoselei de centură, pentru care s-au depus primele acte în 2004. „Atunci era privită ca un obiectiv care să susțină dezvoltarea municipiului Bacău. Astăzi, Centură trebuie să fie o soluție pentru un oraș care se sufocă”, a spus el. Benea a reamintit episoadele cu „inaugurarea” șantierului, realizată de Ludovic Orban în campania electorală din 2008, episod care a fost, dealtfel, singurul moment în care s-a mai amintit cât de cât despre șoseaua de centură între 2004 și 2013. Senatorul băcăuan a dorit să le mulțumească tuturor colegilor parlamentari ai PSD care au susținut proiectul cât și parlamentarilor de la ALDE – Viorel Ilie și Constantin Avram – care au susținut Guvernul. I-a amintit și pe liberalii Tudorița Lungu și Ionel Palar, dar în contextul în care aceștia au inițiat și votat o moțiune contra unui ministru al transporturilor din Bacău.

            Ministrul Lucian Șova a lăudat CNAIR, care a fost campioana absorbirii de fonduri europene în acest an – și-a îndeplinit țintele 120%, fiind cea mai performantă companie a Ministerului Transporturilor. Cât despre experiența petrecută în minister el a spus că a avut așteptări mici dar a descoperit că în timp scurt se pot pune în funcțiune circuite administrative care să pună în mișcare mastodontul care este Ministerul Transporturilor.

            Hublou / Ca un zid afectiv

            de
            Carmen Mihalache
            -

            Mai de mult, „scriitorincul” Dan C. Mihăilescu, așa se autodefinește el, cu binecunoscutu-i spirit ludic și năstrușnica inventivitate lexicală, a lansat o expresie memorabilă, „caprovecinita”. Care a făcut carieră, fiind invocată în multe ocazii. Recent, am dat de ea într-un articol despre invidia la români, dintr-un dilematic dosar consacrat acestei maladii naționale. Care nu e singura, din păcate, pe lângă oftica asta pe calitățile și bunurile vecinului, aproapelui, stând scenarita, suspicionita, neseriozitatea, bășcălia groasă, negativismul, fatalismul. Nu mai amintesc de mulțimea de bârfitori și de duplicitari, că astea-s boli cu răspândire mai mare, le găsim și pe la alte nații, dar „caprovecinita”, tradusă și ca lipsa spiritului de corp, de solidaritate intelectuală, de breaslă, ține tare mult de un nefericit specific românesc. Iar mie, invidia mi-a fost urâtă, dintotdeauna, pentru că este, de fapt, mărturisirea implicită a unui complex de inferioritate. Și mie nu-mi plac inșii pestriți la mațe, roși de complexe, ranchiunoși, vindicativi. Cei care umblă cu sforării, calomnii și cabale distructive. De calomnii nu cred că scapă nimeni, mai ales când e persoană publică, pentru că nu poți să ai parte de simpatia tuturor, și nici nu e de dorit genul ăsta de unanimitate nivelatoare. Iar calomnia, din păcate, e așa cum spune Don Basilio (din „Bărbierul din Sevilla”), un vânt ușor de seară, care se umflă și plesnește, transformându-se într-o furtună, o tornadă, și din care mereu rămâne ceva. Mie mi se pare logic să reacționezi în unele cazuri, mai ales în cele în care la mijloc sunt și categorii, principii, entități care trebuie apărate, fiindcă, altminteri, dacă taci, se va crede că defăimarea ascunde un adevăr.
            Dar cel mai bine e să te ferești de „pizma celor vinovați și răi”, de cei îngălbeniți de invidie joasă, de ciudoșii verzi de atâta fiere adunată, de egocentrici, de geloși, de ofticoșii care se simt întotdeauna nedreptățiți, lezați de ceva. Prostul se naște vexat, habar n-am unde am citit asta, dar știu că m-a amuzat, pentru că am recunoscut imediat câteva prototipuri de care mă izbisem la un moment dat. Pentru mine, prostia se însoțește și de clișee, fiind ceva încremenit, nu neaparat în proiect, ci, mai curând, în lucruri luate de-a gata, pe nemestecate, cum sunt prejudecățile. Îi auzi pe unii zicând „cine se scuză se acuză” (așa sună un proverb galic), fiindcă nu sunt în stare să înțeleagă diferența, faptul că ești altfel construit decât el sau ea. Că ai o structură de alt tip, altfel de educație, de sensibilitate, de motivații, că înțelegi viața potrivit unor concepții proprii, ținând de personalitatea ta.
            Cât de mult contează, enorm, de fapt, să ai norocul de a crește într-un mediu care să-ți stimuleze dezvoltarea intelectuală, umană, să-ți rafineze sensibilitatea, să-ți cultive talentele. Să fii înconjurat de prezențe luminoase, catalizatoare, de oameni cu harul prieteniei subtile, cu arta conviețuirii pașnice, armonioase. Eu sunt dintre acei oameni care au convingerea că prieteniile adevărate dau valoare vieții noastre, că ne îmbogățesc, ne asigură un fel de protecție, ferindu-ne de urât, de rău. Ca un zid afectiv. Din păcate, „nu există negustori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni”, vă mai amintiți de dialogul dintre vulpe și Micul Prinț al lui Antoine de Saint- Exupéry ?Nu mai au prieteni, pentru că nu mai au timp să cunoască nimic, și „nu cunoaștem decât ceea ce îmblânzim”.

            „Tu nu vezi că ai praful de-un deget/pe suflet…”

            de
            Ion Fercu
            -

            Cu Dan Petrușcă, acest „creator rar de poeticitate”, „poet născut și nu făcut” (Constantin Dram), ai sentimentul că locuiești într-un Paradis… special, „ca un apostol ratat” care a înțeles „într-o zi că lumea/ este cam expirată”, că „războaiele încep și se sfârșesc/ convențional, lamentabil, anost/ iubitele se tot dezbracă pentru mine în fața oglinzii/ chiar nevestele mele își prind în cârlige/ tăcerile, pe frânghii, la uscat, pe balcon/ zeii au ajuns de mult personaje/ iar Dumnezeu e deja mult mai ieftin”.
            „Oarecum anacronic” (Editura Limes, Cluj, 2018), noul său volum de poeme, cu un discurs care „îi reinvestește pe antici, pe renascentiști, îi reapropie pe moderniști de postmoderniști”, are forma „tratabilă a unei tristeți numai de el știută și asumată profund”, după cum admirabil sintetizează prefațatorul, criticul și istoricul literar Constantin Dram. „Ludic serios” (Carmen Mihalache), el străbate, ca un Don Quijote, când imperii pe care, cu invidie, le-ar revendica un Emil Brumaru – „și-acum, chiar acum, într-o/ cameră în care lumina vine/ de pretutindeni, ea se dezbracă/aruncând hainele incendiate/ de pe trupul de promoroacă/ umeri sfârcuri buze moi/ țâțele sunt doi broscoi/ pântec surd buric smerit/ șarpe lung încolăcit/ unghiul coapselor la ea/ mârâie ca o cățea/ trupul ei mă geme hâd/ mor acum și vreau să râd”–, când teritorii pe care numai el înfige steagul, ca un aventurier al marilor începuturi: „însă din iureșul de mașini în foșnetul acesta metalic/ de pietoni de care și moartea se sperie/ dintr-o dată îmi răsare în minte/ un sonet de Pierre de Ronsard/ ceva din Iubirile lui/ pentru Casandra Maria Elena pentru una/ astăzi aproape că nu mai contează/ așa cum era alintată frumoasă trufașă/ căreia nici nu putea să-i treacă prin cap/ că peste câteva sute de ani/ eu voi afla despre ea că a fost/ de la el dintr-un vers”.
            Când (auto)ironic – „Pentru că n-am nimic de făcut/ și mă pregătesc de-o vacanță perpetuă/ sunt ceva mai vesel decât/ un câine bolnav și flămând/ umblu prin piața din sudul orașului după/ cățeaua asta de poezie/ care se-ncurcă printre picioarele piețarilor” –, când frate de cruce cu lihtisul unui Casanova postmodernist – „am avut o noaptea ca naiba/ ne-am ținut în brațe, o vreme/ spre dimineață, eu și femeia am tot tresărit/ fiecare în partea lui de pat/ am dormit pe sponci amândoi/ luna a lătrat toată noaptea, departe/ și nu voi putea desluși în ce fel/ dragostea aceasta miroase a hoit/ a gin tonic/ sau a miresme de floare înfierbântată”– Dan Petrușcă, acompaniat ba de „un înger beteag”, ba de niște domnișoare care „erotic mecanic oftează”, mărturisește: „mi-a ajuns cuvântul cu silă pânʼ la os/ și simt enorm/ și văz monstruos”.
            Universul poematic petrușcian, locuit singurătăți („nu e nimeni cale de trei zile”), bâjbâind tulburător de estetic „sub fusta metaforei”, cu ani „rătăciți dispăruți decapitați îngropați sub pat” și tăceri care „latră prelung prin pereți”, cu îngericare nu „mai răspund la salut” și un Dumnezeu care „,s-a retras în camera lui” e doldora de absurd și de vânătăi: „Tu nu vezi că ai praful de un deget/ pe suflet că Ion este John/ că Maria este Mary că Elena este Helen/ că la sfârșit de săptămână e week-end/ iar șmecherul e înțelept, că nu ai/ nici sfârșit nici măcar început/că priviri și vorbe și gândurile put/ și doar sentimentul de fluture ars/îți locuiește spinarea”.
            Pentru pudibonzii de serviciu, discursul său liric ar putea avea și accente licențioase, dar, după ce Gustave Courbetne-a dăruit celebrul tablou „Originile lumii” (1866), nici licențiozitatea nu mai e ce a fost. Dan Petrușcă reconstruiește Lumea și Sinele ca pe o tulburătoare/ provocatoare poveste de dragoste în care nu e loc pentru ferfenițe de suflet, ci doar de incertitudini seducătoare, de chemări de prăpăstii și de absurd care întemeiază esențe: „poate că n-ar trebui să mai scriu/ cu cât mâzgălesc mai mult despre dragoste/ cu atât iubesc mai puțin/ uite, sunt hotărât să-mi pun pe pervaz/ picioarele pântecul mâinile respirația/ limba vederea auzul cuvintele/ toate sub formă de firimituri/ și așa, ciugulit de păsări, îmi spun/ că de dragostea mea cineva are totuși nevoie”…
            După ce-am citit și „Oarecum anacronic”, am priceput și mai mult de ce Nora Iuga mi-a spus că-i este drag poetul Dan Petrușcă…
            Ion Fercu

            Privind înapoi, păşim înainte!

              de
              Răzvan Bibire
              -

              Pe 22 decembrie, cotidianul Deșteptarea împlinește 29 de ani de la prima apariție. O vârstă frumoasă, care nu a fost atinsă de prea multe publicații apărute în acele zile nebuloase ale anilor 1989 – 1990. Am fost primii care au apărut în județul Bacău, și am rămas, iată, din nou singurii.

              La începuturi

              Presa românească a avut, în 1990, un start extraordinar. Cei care au trăit acele vremuri își amintesc, poate, sutele de titluri care apăreau zilnic. Lumea era disperată să citească, să afle noutăți, să afle idei noi, opinii. Presa era și hobby și afacere, se câștiga din vânzarea tirajului, nu din publicitate. A fost perioada romantică a presei, care avea să se sfârșească odată cu transformările economice. Au crescut prețurile, costurile, tirajele au scăzut, s-au căutat alte soluții. A urmat perioada ziarelor-afaceri, în care se investea cât mai puțin ca să se obțină cât mai mult. Odată cu explozia televiziunilor și cu transformările politice, s-a trecut la o nouă etapă: cea a presei de influență, cu interese de tot felul, ceea ce a dus, evident, la intrarea în moarte clinică a presei centrale. Spre deosebire de presa locală, care a știut să-și apropie cititorii.

              O adaptare permanentă

              Unde este Deșteptarea în acest moment? Cotidianul Deșteptarea a trecut prin etapele presei naționale. A avut perioada sa romantică în anii ’90. De altfel, cotidianul băcăuan este unul dintre primele apărute în țară, în data de 22 decembrie 1989. Scris și tipărit când încă nu se știa care va fi rezultatul răzmeriței. A scris, de-a lungul timpului, despre problemele cetățenilor, despre ceea ce se întâmplă în județ. Deși s-a confruntat cu diferiți concurenți, Deșteptarea s-a menținut pe primul loc ca tiraj. După anii de romantism, Deșteptarea s-a transformat în afacere. Nimic peiorativ aici. Doar că proiectul editorial a fost regândit după principii economice, ca orice afacere. Fără, însă, ca acest lucru să însemne o rupere de cititori. Să nu uităm, însă, că și cititorii s-au schimbat odată sau, poate, chiar înaintea Deșteptării. Faptul că ziarul trăiește astăzi, că nu a sucombat ca și concurenții săi sau ca ziarele naționale se datorează tocmai acestei adaptări permanente a ziarului la schimbări. O adaptare care nu a fost întotdeauna nici ușoară și nici lină.

              Un ziar al comunității

              Deșteptarea și-a propus să fie un ziar al comunității. Care să reflecte lucrurile bune și mai puțin bune care se petrec în oraș și în județ. Să scrie și despre serbarea de la o grădiniță dar și despre vizita președintelui, și despre un copil talentat dar și despre efectele inundațiilor. Despre eroii de atunci și de acum, despre plusuri și minusuri. Un astfel de ziar trebuie să fie calm, moderat, bine ancorat în realitate. Să ofere informație în articolele informative și soluții în cele de opinie. Să spună ce se întâmplă dar și de ce se întâmplă.
              Cum rostul unui ziar este să scrie, Deșteptarea a scris. Și despre alegeri, și despre inundații, despre accidente, examene, reforme, talente, despre spectacole, despre oameni și locuri, visele unora sau ceea ce au construit alții. A scris și despre bune și despre rele, pentru că așa e viața: te mai urcă, te mai coboară… Deșteptarea a avut campanii umanitare, a ajutat la salvarea unor oameni, a pus umărul atunci când era nevoie. Nu ne-am rezumat numai să dăm informații. Am și ajutat cât am putut atunci când a fost cazul. Pentru că facem parte din comunitate.

              Dacă vrei ca lumea să se schimbe, fă schimbări în propria ta lume

              Adaptarea s-a produs și la nivelul distribuției informației. Până la urmă, hârtia este doar un suport. Când suportul se schimbă, trebuie să te adaptezi. Așa a apărut, pe lângă ediția tipărită, și ediția online. Care a evoluat de-a lungul timpului, încercând să găsească cea mai bună cale de a aduce cititorului informația proaspătă.
              Se spune că ziarele tipărite o să dispară, că sunt reminescențele unui trecut care nu se va mai întoarce iar viitorul este digital. Deșteptarea este prezentă de ani de zile și pe Internet, ediția online fiind, de departe, cea mai accesată pagină web de știri din județ. Suntem prezenți și pe rețelele sociale – Facebook și Twitter, în primul rând dar tatonam și alte rețele pe măsură ce acestea devin populare. De exemplu, avem o prezență, deocamdată discretă, ce-i drept, pe VK – vkontakte, versiunea rusească a FB. De ce VK? Pentru că lucrurile se schimbă și există o importantă comunitate românească acolo. Pe Facebook am depășit de curând numărul de 80.000 de fani și vom continuă să ne facem simțită prezența pe această rețea socială.

              Un public tânăr

              Să luăm statisticile pe luna trecută. 81% dintre cititorii Deșteptarea.ro sunt din România. Urmează cititori din Italia, Anglia, Germania sau Franța. Avantajul unei ediții online este că poate fi citită din orice colț al lumii. 54,15 % din cititori sunt bărbați și 45,85% sunt femei. Cel mai numeros segment de public este cel cu vârstă între 25-34 de ani (33,50%), urmat de cel cu vârsta între 18-24 de ani (27,50%). Urmează segmentul 35-44 de ani (15,50%) și 45-54 de ani (12,50%). Peste trei sferturi dintre cititori (76,58%) ne citesc de pe telefoane mobile, în vreme ce 20,12%, de pe sisteme desktop. Pe primul loc la telefoanele celor care citesc Desteptarea.ro se află modelele iPhone, urmate de Samsung.

              Ce se găsește pe site

              În afară de secțiunea de știri, care este secțiunea principală a site-ului și care cuprinde principalele știri ale zilei, atât din ediția tipărită cât și știri de ultima oră, există mai multe secțiuni care oferă alt gen de informații. „Bacăul Vorbește” este o secțiune la care cititorii ziarului își pot publica opiniile cu privire la diferite aspecte ale vieții din județul Bacău. O parte dintre aceste opinii ajung și în ediția tipărită. Există două secțiuni de anunțuri – locuri de muncă și imobiliare – unde cititorii își pot face cont și publica anunțurile, plata făcându-se on-line. O altă secțiune este cea de «Decese și Comemorări», unde, la ora 17.00 a fiecărei zile se publică anunțurile care vor apărea a doua zi în ediția tipărită. Nu în ultimul rând, secțiunea PDF oferă varianta digitală a ediției tipărite, accesibilă în fiecare zi, după miezul nopții.

              Cum va fi viitorul?

              Probabil că într-o zi, presa tipărită o să dispară. Dar în celelalte zile până atunci, va trebui să apară în fiecare dimineață la chioșcuri. Până să dispară printul va mai trece un timp, așa cum radio-ul nu a murit atunci când a apărut televiziunea. Vom rămâne pe baricade și vom scrie în continuare, indiferent care va fi mediul de distribuție al informației. Cert este că supraviețuirea depinde de capacitatea de adaptare. Vom continua să căutăm noi modalități de a ajunge la cititori și noi modalități de a prezenta informația.

              „Toți oamenii președintelui” sau „Spotlight?” Dacă ar fi să mă întrebe cineva ce film cu ziariști prefer, aș alege „Absence of Malice”. Afacerea Watergate a fost, fără îndoială, o lovitură magistrală de presă iar ancheta referitoare la preoții din Chicago a însemnat o muncă imensă pentru a se scoate adevărul la suprafață. Totuși, filmul cu Robert Redford – „Absence of Malice” – care s-ar traduce „Fără răutate” pune în lumină nu reușitele ziariștilor, ci pericolele care-i pot bântui și care-i pot face, oricând, să greșească. Iar dacă greșesc, pot să distrugă vieți. Filmul este despre o reporteriță care primește un „dosar” al poliției despre un „mafiot”. Scrie articolul dar mafiotul se dovedește a fi fost doar un comerciant care încurca niște afaceri. Personajul interpretat de Redford se răzbună inteligent, construind o capcană în care vor cădea polițiștii și procurorii care îl doriseră distrus. „Fără răutate” este despre modul în care trebuie să scrie un ziarist: fără să se implice emoțional, fără să dea verdicte.

              Click pentru Premiile Deșteptarea

              Colind, colindă sau amândouă?

              de
              Ioan Dănilă
              -

              Presiunea femininului
              Dacă ne pune cineva întrebarea din titlu, nici nu stăm pe gânduri şi răspundem: „Colindă, că doar nu conjug verbul a colinda”. „Bine, dar şi colindă este o formă a aceluiaşi verb şi tot la timpul prezent.” Puşi în dificultate, vom alege iar femininul, colindă, ca şi urătură, cel mai bun vecin al său.

              Da, dar…
              Frecvenţa celor doi termeni din titlu este aproape înjumătăţită, motiv pentru care DOOM-ul din 2005 ne permite să folosim ambele variante: colind şi colindă. Deşi nu se menţionează în vreo lucrare a Academiei Române, există o anumită specializare: neutrul colind pare să fie preferat de limba literară, iar femininul, de registrul colocvial.

              Şi dacă-s mai multe?
              Ni se întinde o capcană pentru primul: fiind substantiv neutru, avem de ales între desinenţele -e şi -uri (colinde, ca dividende, respectiv colinduri, ca ştranduri), numai că DOOM şi MDA, de sub egida Academiei, dau un singur plural pentru amândouă: colinde. (Păcat că IOOP IV, V sar de la colilie la coliniar, pedepsindu-ne să nu ştim nici variantele colindei, nici pluralul. Strămoşul său, din 1909, nu era ateu: „colind, -nzi”, ca verb, şi „colindă, -de”, ca substantiv.) Lipseşte total forma de plural „colinzi”, chiar dacă există „grinzi” sau „benzi”, cu alternanţa consonantică d/z. (În viaţa de zi cu zi, mi-a ajuns uneori la urechi *„colinzile”.) Pentru „colind”, cu sensul de „colindat”, nu ni se dă pluralul, ceea ce ne face să credem că e corect „colinduri”, după modelul „colindaturi” (şi acest plural lipseşte).

              DOOM1, DOOM2
              Suntem avantajaţi: din 2005 avem explicaţii: colind desemnează atât faptul de a colinda, cât şi cântecul. (DOOM2 a uitat să pună semnul exclamării înaintea lui „colind2/colindă”, aşa cum a făcut la „colind1”, în locul participiului verbului a colinda.)

              De unde avem cuvântul?
              Sunt două surse: slavul kolenda (de unde şi variantele în alte limbi: „sărbătoarea Crăciunului”, în bulgară, dar şi „cântec de felicitare în prima zi a Anului Nou”, în neogreacă) şi latinescul calendae/Kalendae („zi întâi a fiecărei luni, la romani”; Horaţiu vorbeşte despre tristes calendae, pentru că prima zi a oricărei luni era termenul de plată a datoriilor; de aici, ad calendas Graecas solvere „a plăti la calendele greceşti”, adică niciodată, grecii neavând calende).

              Productivitate lexicală
              Întâlnit în „Anonymus Caransebesiensis”, colind (derivat regresiv de la a colinda) şi verbul au generat derivate precum colindar „copil care umblă cu steaua”, colindare, colindat, colindaş (sinonim pentru colindător), colindăresc (referitor la colindători), colindătură, colindiş, colinduţă, colindiţă (ultimele trei, pentru colind). În limba veche, apărea şi un r în plus (a colindra, colindră, colindrător, colindreţ, colindroi; ultimul, cu sensul de „hoinar”) sau în locul altui sunet (a corinda, corindă). Colindeţ, diminutiv popular, este colăcelul sau pâinişoara (de fapt, orice oferă gazda) primit/primită în dar de colindători. Apare în expresia „a umbla cu colindeţele”, echivalentă cu „a umbla cu colindul”. Cuvântul, care mai înseamnă „colindă” sau „colindător”, este uitat de Dicţionarul normativ al limbii române („Corint”, 2009). Pluralul este colindeţe, dar şi colindeţi, iar regional apare în forma bolindeţ/bolindeaţă.

              Au… cuvântul scriitorii băcăuani
              DEXI reproduce două versuri din colecţia lui Vasile Alecsandri („Sculaţi, voi, români plugari,/Florile dalbe,/Că vă vin colindători”), iar NDULR, un enunţ din opera lui George Bacovia: „Colindători glăsuiau în noapte urări de Anul Nou”.
              Ioan Dănilă

              Duminica dinaintea Naşterii Domnului. Genealogia Mântuitorului

              de
              Deșteptarea
              -

              În duminica dinaintea Naşterii Domnului se citeşte primul capitol din Evanghelia de la Matei. Este un catalog al strămoşilor lui Hristos. Drept tată îl are pe Tatăl cel Ceresc. Dar odată ce s-a arătat pe pământ ca om desăvârşit în afară de păcat, înseamnă că a purtat trup omenesc dupa Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Şi s-a născut într-un mod supranatural. Tată pământesc nu are, ci doar mamă. Mama Sa este Preasfânta (Panaghia) noastră. Iarăşi, părinţi ai Preasfintei sunt Ioachim şi Ana iar părinţii lui Ioachim şi ai Anei sunt alţii şi aşa mai departe. În felul acesta se formează un mare lanţ de strămoşi.
              Prin această înşiruire oamenii pot vedea şi înţelege în mod clar că izbăvirea din păcat s-a săvârşit prin voia lui Dumnezeu printr-un om care este în acelaşi timp şi Fiul lui Dumnezeu. Sfântul Evanghelist Luca ne prezintă şi el o genealogie a Mântuitorului mergând însă în sens invers faţă de Evanghelistul Matei: începe de la Botezul Domnului şi coboară în linie până la Avraam.
              Dacă genealogia de la Matei se adresează neamului evreiesc, cea de la Luca se adresează întregului neam omenesc. Şi atunci, aceste două genealogii ne descoperă legătura cu Dumnezeu şi a lui Dumnezeu cu noi. Dumnezeu, Care S-a făcut om şi, iată, firul neamurilor până la Avraam, ne arată cum Hristos Se înrudeşte după trup cu noi, cu toţi. Concluzia este clară: Iisus este Mântuitor şi Eliberator din robia păcatului pentru toți oamenii, nu numai pentru un popor-cel evreiesc în.
              Cuvintele din finalul Evangheliei din această Duminică „Iată ,Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu” (Matei I,23) vin să sublinieze şi să concluzioneze că Iisus este Mântuitor pentru toţi. Noi cu toţii ne-am născut duhovniceşte prin Botez de la Dumnezeu şi ne naştem permanent în Hristos virtual din nou, la fiecare Sfântă Spovedanie.
              În aceste zile „steaua se pregăteşte să răsară pe cerul lumii. Arhanghelul Gavriil care a slujit la taina Întrupării se bucură. Lumea aşteaptă, diavolii se cutremură iar oamenii se pregătesc sufleteşte să primească pe Pruncul Iisus”.
              Se cuvine spre a primi cu folos aceste roade să facem ca Dumnezeu să ne găsească pregătiţi încheind Postul Crăciunului în înălţare spre Hristos, în unire cu El prin Sfânta Euharistie, stăruind în rugăciune cu pioşenie zicând: Doamne Iisuse Hristoase, Mieluşelul lui Dumnezeu care ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi, dinte care cel dintâi sunt eu, vino şi în ieslea săracului meu suflet şi luminează-l cu lumina strălucirii Tale, făcându-l locaş dumnezeiesc, ca să fiu cu Tine în toate zilele vieţii mele în vecii vecilor. Amin!

              Pr. Liviu Burlacu
              Centrul “Izvorul Tămăduirii”-Bacău

              Duminica a IV-a din Advent

              de
              Deșteptarea
              -

              Ne aflăm în ultima duminică din timpul Adventului, timp în care ne-am pregătit cum se cuvine și am așteptat cu nerăbdare să celebrăm marele mister al vieții noastre: nașterea Fiului lui Dumnezeu, Crăciunul! Iată însă că această așteptare a noastră aproape că s-a terminat: a mai rămas foarte puțin timp până când vom auzi din nou cântecul intonat de către îngeri: „Gloria in excelsis Deo” – Mărire în cer lui Dumnezeu și pe pământ oamenilor pace.
              Dacă ar fi să comparăm acest timp al Adventului cu ceva anume, am putea-o face privind la o mamă care este însărcinată și care își așteaptă copilul să vină pe lume: cu siguranță, în cele nouă luni de sarcină, ea urmează prescrierile medicului, cu toate că uneori acestea nu sunt prea plăcute: este foarte atentă la ce mănâncă, stă departe de băuturile alcoolice, evită să își suprasolicite corpul ș.a.m.d. Și toate acestea le face din dragoste pentru noua viață care urmează să vină pe lume. Iar când pruncul se naște, nimeni și nimic nu poate să-i ia bucuria de pe chip și din suflet…
              Plecând de la această imagine, acum când acest timp de pregătire și așteptare este pe punctul de a se termina, putem să ne întrebăm în mod sincer: Dar oare noi am urmat prescrierile Bisericii lui Cristos? Ne-am pregătit cum se cuvine ca să-l putem primi în mijlocul nostru cu bucurie pe acest copil, pe acest rege al veacurilor? Fără nicio îndoială, bradul este pregătit, cadourile pentru cei dragi sunt gata, masa este asigurată; dar oare Crăciunul se rezumă la atât? La cadouri și la brazi împodobiți? În interiorul nostru, suntem oare pregătiți? Ce fel de sentimente vom avea noi atunci?
              Dacă vom căuta un exemplu de primire a pruncului Isus, vom găsim unul foarte sugestiv în evanghelia care ne este propusă pentru această a patra duminică din Advent: ni se spune acolo că Ioan Botezătorul „a tresăltat de bucurie” în sânul mamei sale, Elisabeta, atunci când aceasta a fost salutată de Sfânta Fecioară Maria. Cu alte cuvinte, Ioan Botezătorul, încă din sânul mamei sale, recunoaşte cu bucurie prezenţa Mântuitorului. De fapt, bucuria este sentimentul care ar trebui să ne învăluie pe toți la vestea că pruncul Isus urmează să se nască: pentru că el vine să ne mântuiască! Deci, cum îl așteptăm noi pe pruncul Isus?

              Pr. Laurențiu Turbuc
              Parohia Catolică „Fericitul Ieremia Valahul”, Bacău

              Premiile Deșteptarea 2018

              de
              Deșteptarea
              -

              Mary Gibson, nonagenara care ne învață rostul adevărat al vieții

              În vara acestui an am cunoscut, în satul Hârja (comuna Oituz) un om minunat, pe doamna Mary Gibson. Venise la aniversarea de 25 de ani a unui proiect căruia ea însăși i-a dat viață, împreună cu Fundația „Friends of Children in Romania”, din Marea Britanie, Asociația „Copiii în sânul familiei”, un centru caritabil în care sunt crescuți zeci de copii fără părinți.

              Doamna Mary tocmai împlinise 90 de ani, dar nu a pregetat să revină din țara sa la Hârja, să-și revadă copiii și prietenii. Pentru tot ceea ce a făcut pentru România și pentru exemplul pe care ni-l dă prin viața ei, i-a fost înmânat Trofeul Deșteptarea 2018.

              Un exemplu de viață pentru toți

              Mary Gibson a venit în România în 1991. Împreună cu Beatrice Grigoraș, acum managerul Asociației „Copiii în sânul familiei”, a dezvoltat complexul care este Centrul caritabil pentru copii. Este, indiscutabil, un exemplu de viață pentru noi toți, pentru că a început proiectul din Hârja în momentul în care a ieșit la pensie. Niciodată Mary nu e obosită, niciodată nu spune că nu poate.

              Dedicată comunității, păcii și voluntariatului

              Mary Aurelia Gibson s-a născut în Sussex, Marea Britanie. Pe 18 aprilie a împlinit 90 de ani.
              A lucrat pentru membrii Parlamentului britanic, ca asistent manager. A fost magistrat al Păcii. A înființat un club pentru tineri în Sussex și a fost implicată în mai multe misiuni umanitare.

              După ce s-a pensionat, a venit în România și a înființat întâi Romanian Orphanage Trust și apoi s-a retras din această organizație pentru că era prea mare și a înființat Asociația „Copiii în sânul familiei” din Hârja, în anul 1993.„A fost – ne spune Beatrice Grigoraș – foarte afectată de tot ce a văzut în țara noastră, în 1990, după căderea lui Ceaușescu.

              A simțit că este obligația ei să ajute cei aproximativ 100.000 de copii abandonați în orfelinate, prin interme­diul unui program de televiziune britanic denumit Blue Peter și a reușit astfel să adune în jur de 9 milioane de lire sterline pentru un proiect în România.”

              Așa și-a început povestea ONG-ul, Romanian Orphanage Trust. După el a luat ființă, în 1993, Asociația Copiii în Sânul Familiei Hârja (Friends of Children in Romania). ONG-ul a construit două case în Hârja. Mary vizita proiectul de patru ori pe an, proiect sponsorizat în mare parte cu bani adunați în Marea Britanie.

              Acum Mary vine de două ori pe an în România, dar ține mereu legătura cu toți copiii și în continuare adună fonduri pentru acest proiect. Mary Gibson are ea însăși patru copii, acum ajunși la 55 – 65 de ani, care au susținut-o permanent cu proiectul de la Hârja.

              La aproape 91 de ani de viață, tocmai și-a vândut casa și ferma unde a trăit 30 de ani, dar unde era destul de izolată, și a cumpărat o căsuță fără etaj într-un sat mai populat, „unde să pot socializa și unde să pot să fac voluntariat la vreo școală”, spune ea.

              De oameni ca Mary Gibson, deciși să schimbe ceva în jurul lor, avem nevoie!

              „Le mulțumesc tuturor celor care mă apreciază. Este mereu o bucurie pentru mine să mă aflu la Hârja. Pentru mine este un privilegiu să primesc dragostea tuturor, să fiu printre prietenii din România, în marea familie din Hârja, pe care cu bucurie o sprijin. Tot ce s-a spus despre mine este valabil și pentru Beatrice Grigoraș, pentru că dacă nu era ea proiectul nu ajungea la etapele în care a ajuns. Am luptat pentru binele acestor copii și îi iubesc foarte mult, ca și pe cei care au grijă de ei.”
              Mary Gibson,
              fondator Asociația „Copiii în sânul familiei”

              Profesorul model care a adus Europa printre elevii de la Colegiul Catolic

              „Sunt doar un om care consideră esențial respectul față de meserie, familie și față de cei din jur”. Asta mi-a spus mereu, de câte ori ne-am întâlnit. Și mereu mi-a oferit o lecție despre motivația de a fi dascăl. Un dascăl dedicat elevilor săi. Dar și îndrumător, diriginte, coordonator de proiecte, în continuă perfecționare, în căutare de informație, de nou. Un adevărat OM. Modest, iubitor și mereu cu zâmbetul pe buze.

              Irina Ștefură este cadru didactic titular, șef al Catedrei de Limbi moderne și coordonator al Comisiei de Proiecte și Parteneriate din Colegiul Național Catolic „Sf.Iosif” din Bacău. Aici și-a văzut împlinit visul din copilărie. Asta și-a dorit mereu: să fie profesor. Au trecut de atunci deja 16 ani.

              „În clasa a VIII-a, pe când eram elevă la Școala Generală nr. 4, am fost întrebată la ora de dirigenție ce îmi doresc să devin. Răspunsul meu a venit repede și fără ezitări: profesor. A fost să fie chiar profesor de limba engleză, disciplină pe care am iubit-o încă de la primele ore, din clasa a V-a. Astăzi, profesor fiind, pot să înțeleg mai bine, prin prisma propriei experiențe de viață, cât de important este omul care te învață ceva și, mai ales, cât de important este modul în care încearcă să facă acest lucru. Așa cum au făcut și profesorii mei cu mine. De aceea cred cu tărie că un profesor trebuie să știe să se facă plăcut atât ca om, cât și ca educator în clasă: ca om, prin atitudine, ca educator, prin siguranța de sine, deci prin pregătire.”

              Timpul a trecut, iar prof. Irina Ștefură se poate mândri acum cu generații întregi de elevi, unii urmând același vis. O confirmare a muncii depuse, a iubirii față de cei de alături, a calității actului didactic, a valorii și dedicării, a modului în care știi să oferi ceea ce deja cunoști, de a te dărui, de a îndruma și a educa.

              „Personal, consider că nu poți spune niciodată «Gata! Știu destul!…» atunci când ești profesor. Mereu caut să fiu la curent cu noutățile, să aflu, să știu mai multe”, explică, pe un ton care arată siguranță, voință și sinceritate. S-a specializat la cursuri și conferințe pentru profesorii de limbă engleză.

              A urmat cursurile de masterat în domeniul comunicării, a participat la numeroase întruniri și seminarii, dar și la trei stagii de formare în Marea Britanie. În anii 2006 (în Norwich), 2010 și 2013 (în Londra) a accesat fonduri europene prin programul de formare continuă pentru cadrele didactice derulat prin intermediul Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale. Acele programe europene pentru învățământ care au reprezentat o gură de aer proaspăt pentru învățământul românesc.

              Mii de profesori au avut șansa să urmeze cursuri de perfecționare în alte țări europene, la fel și mii de elevi au avut, astfel, șansa să înțeleagă și să vadă cu ochii lor ce începe acolo unde se termină spațiul românesc. Pentru unii aceasta a însemnat o schimbare radicală de mentalitate, pentru alții începutul îndeplinirii unui vis sau a unui drum în viață altfel decât au crezut că ar fi posibil. Așa cum a fost și în cazul ei. Au fost apoi, mai multe cursuri de formare internaționale, tot pe fonduri europene, pe domeniu tineret.

              „Aplicațiile mele pentru parteneriatele multilaterale și proiectele europene au adus și rezultate. Am reușit să le facilitez și elevilor mei drumul spre Europa. Poate pentru ei, cea mai mare realizare a fost Proiectul Euroscola, prin care clase întregi din colegiul nostru au ajuns în Parlamentul European, de la Strasbourg, și au fost și ei parlamentari europeni pentru o zi. Au participat la ședințe, au dezbătut diferite probleme ale întregii omeniri, cu elevi din toate țările europene, au propus soluții”, a mai spus prof. Irina Ștefură. De patru ori a câștigat acest proiect și, de fiecare dată, elevii săi s-au făcut remarcați, fie prin calitățile în materie de utilizare a limbilor engleză și franceză, fie prin calitatea, originalitatea și pertinența ideilor exprimate și a întrebărilor adresate.

              „Ziua Euroscola îmi stârnește aceleași emoții și îmi aduce aceleași satisfacții ca și prima dată. Din exterior poate părea o rutină, o obișnuință, însă din interior este un proiect plin de emoție, dar, mai ales, de realizări.”

              Trofeul Deșteptarea 2018 s-a acordat prof. Irina Ștefură pentru că, prin multiplele proiecte europene derulate cu și pentru elevi, a adus Europa în Bacău, dar a și dus Bacăul în Europa.

              E mândră de fiecare generație, de fiecare elev, de fiecare clasă pe care o coordonează. Se simte un profesor împlinit. „Dar nu unul deosebit. Am reușit multe, dar nimic extraordinar. Ca mine sunt mii de alți profesori și toți merită respectul societății”, adaugă prof. Irina Ștefură.

              Un dascăl care a simțit vocația pentru această meserie, căruia chiar îi place ceea ce face, care vrea mereu să atingă perfecțiunea cu elevii ei. Are împliniri, dorințe, regrete. Dar și multe satisfacții în ceea ce face, iar dovada cea mai mare sunt chiar copiii pe care îi îndrumă în viață, zi de zi, an de an. Prin visului ei din copilărie devenit realitate!

              În prezent, prof. Irina Ștefură derulează proiectul „Paroles d’ici, musiques d’ailleurs”, care a început anul trecut și se derulează pe parcursul a doi ani. Și nu se va opri aici. De anul viitor, va aplica pentru alte noi proiecte. Toate, pentru formarea ei, dar și a elevilor săi.

              Confesiuni din „mașinăria războiului binelui”

              Pentru asumarea menirii de a lupta împotriva sărăciei și abuzurilor, la Roma, i-a fost înmânat pr. Benoni Ambăruș Trofeul „Deșteptarea” 2018.

              Plecat din anii studenției în capitala credinței, pr. Benoni Ambăruș este unul dintre băcăuanii care ne fac cinste peste hotare. Născut la 22 septembrie 1974, la Somușca, a intrat la Seminarul din Iași, în anul 1990, apoi a absolvit cursurile superioare în anul 1996, când a plecat la Roma. De atunci și până în iunie 2000 a frecventat cursurile de la Pontificio Seminario Romano Maggiore, obținând diploma în Teologie. Până în anul 2012 a fost educator, colaborator parohial, viceparoh, an în care devine paroh la Santa Elisabetta e Zaccaria, la Valle Muricana. În octombrie 2017, a fost numit vicedirector „Caritas” Roma și în septembrie 2018, director.

              – Suntem la Vatican. Măreția acestui templu închinat credinței naște în multe persoane uimire și în altele semne de întrebare. În urmă cu 22 de ani, când ați venit aici, ce ați simțit la vederea acestor locuri?

              – Îmi amintesc doar fiorii care m-au luat când m-am uitat la Basilica San Giovanni in Laterano și apoi la Basilica San Pietro. Simțeam istoria, care mă copleșește. Știți că în perioada aceea, pentru România, orizonturile către străinătate abia se deschideau. Eu văzusem la televizor câte ceva din ce am găsit aici, dar să văd cu ochii mei istoria prin intermediul acestor edificii mărețe mi-a provocat fiori de nedescris.

              – Din cei 44 de ani pe care îi aveți, jumătate i-ați trăit în Italia. În ce limbă sunt gândurile Sfinției Voastre?

              – De foarte mulți ani gândesc și visez în limba italiană. După primii şapte ani petrecuți în Italia, s-a produs această schimbare. Totuși, când este vorba de România, de frați, de locurile de acasă, gândurile și cuvintele mele sunt în limba română. Oricât de bine te adaptezi într-o țară străină, când vine vorba de locul în care te-ai născut, de origini, automat în minte și în inimă totul e în graiul natal.

              – De-a lungul timpului ați fost student, formator, vicar și paroh. Ce vă vine în minte când vă gândiți la aceste perioade?

              – Când eram student, a fost perioada cea mai grea. Îmi amintesc că mergeam foarte mult pe jos, nu aveam bani de bilet… Totuși consider că experiența cea mai importantă pentru un preot este cea de paroh. Ești păstorul unei comunități și, în același timp, ești în postura de a demonstra cât ești de capabil. Acest lucru este valabil mai ales pentru cei care sunt străini și primesc această numire. Enoriașii vor să simtă că ești unul de-al lor. Și aceasta este o adevărată provocare.

              – Pentru că am vorbit de perioada în care ați fost paroh, nu putem trece peste data de 26 mai 2013, când papa a vizitat parohia în care activați. Ce ne puteți spune din culisele acestei vizite?

              – Legat de vizita papei în parohie, trebuie să vă spun că inițial trebuia să vină papa Benedict, la sfârșitul lunii martie. Acesta însă a demisionat și cumva noi am răsuflat ușurați, pentru că a pregăti o vizită a papei într-o parohie în care ești în primul an pastoral e un factor serios de stres. Când am auzit vestea demisiei, am zis că „am scăpat”. Totuși, în Săptămâna Mare, m-a sunat cardinalul Vallini și mi-a zis să aleg o duminică din luna mai pentru vizita papei Francisc în parohie. Eu am spus că nu aleg nicio duminică, pentru că avem Prima Împărtășanie în comunitate. Cardinalul a închis telefonul și a revenit peste două ore, când mi-a spus: „Papa vine la tine pe 26 mai și face Prima Împărtășanie”. Așa că am luat-o de la capăt cu toate pregătirile. Ziua vizitei a fost extrem de importantă pentru toți. Închipuiți-vă că era vorba în perioada aceea despre „Ciclonul Francesco”. Era puțin timp trecut de la numirea sa ca papă, dar reușise deja, prin mesajele sale, să-i uimească pe toți. Imaginați-vă că ne sunau oameni din toate colțurile Italiei să afle informații despre această vizită.

              – În anul 2017, ați fost numit vicedirector al „Caritas”-ului, și anul acesta, director. Ce presupune o zi de muncă de când aveți această numire?

              – De când sunt director la „Caritas” – de fapt încet, încet realizez acest lucru –, pot să vă spun că am două agende: una personală și cea din secretariat. Această funcție a adus cu sine o suprapunere de evenimente, întâlniri pe care le am din postura de director și, bineînțeles, la acestea se adaugă sarcinile pe care le am ca păstor al unei comunități. Practic, umblu de dimineața până seara. Ce nu realizează mulți e faptul că printr-o întâlnire poți să schimbi viața unor oameni. E o vorbă aici în Italia care spune că „atingi cu mâna”. Practic asta se întâmplă când te implici cu adevărat: pui mâna și faci ceva concret, pentru schimbare în bine. Mai simplu, filosofia mea de zi cu zi este: „Astăzi trebuie să mai facem un bine, atât cât putem și ține de noi”.

              – Pentru cei care nu știu exact ce presupune „Caritas”, încercați să faceți o scurtă descriere a activității acestui organism.

              – „Caritas”-ul își desfășoară activitatea la nivel internațional, național, diecezan și chiar parohial. Dacă e să ne raportăm la „Caritas” Roma, pot să vă spun că sunt în jur de 50 de centre cu profil diferit: centre de primire pentru cei fără locuință, cantine sociale, case pentru mame singure, case de primire pentru minorii abandonați, case pentru femeile maltratate sau victime ale prostituției, centre de distribuție alimente și, bineînțeles, o serie de birouri pastorale care coordonează aceste centre. Foarte important: ne ocupăm și de cei care cad în plasa viciilor legate de jocurile de noroc. Ca o sinteză, „Caritas”-ul este ca o mașinărie complicată, dar îmi place să spun că e o mașinărie a războiului binelui.

              – Se spune că atunci când întâlnești zi de zi aceeași situație, e greu să fii impresionat. Cum e să trăiești zi de zi ancorat în problemele oamenilor?

              – Nu e greu să fii impresionat dacă nu rămâi doar la suprafața problemelor și nu ești legat de cifre și statistici. Dacă întâlnești oamenii și îi asculți, nu ai cum să fii superficial. De aceea, le spun de multe ori colaboratorilor mei să asculte povestea oamenilor. Oamenii nu au nevoie doar de lucruri materiale; ei vor și să-i asculte cineva. Vă dau un exemplu. Curând am trecut pe la cantină, unde mănâncă în jur de 300-400 de persoane în fiecare seară. Am făcut vizita în mod neoficial. Bineînțeles, marea majoritate a beneficiarilor nu mă cunosc. Am mers printre ei, i-am salutat, le-am urat poftă bună. La un moment dat, un domn care lua masa a chemat un om din echipa noastră și l-a întrebat cine sunt eu, pentru că i se pare că mă cunoaște și m-a văzut și cu alte ocazii. După ce a aflat că sunt directorul „Caritas”-ului, a venit la mine și mi-a spus: „Nu vreau să rezolvați problemele noastre. Încercați doar să ne ajutați câte puțin, cum faceți acum. E mai mult decât suficient”. Vedeți, astea sunt lecțiile pe care le primim zilnic și ele ne dau forță.

              – Care este sfatul dvs. pentru cei care vor să ajute, să schimbe ceva în jurul lor?

              – E simplu: faceți lucruri aparent mici. Se apropie Crăciunul. Fiți aproape de cei singuri, vorbiți cu ei, mergeți să-i colindați, invitați-i la masă. Lucrurile mari se fac prin gesturi mici. Vă mărturisesc că am un vis mare: îmi doresc ca în ziua de Crăciun centrele noastre de primire să fie goale. Pentru ca asta să se întâmple, ar trebui ca fiecare să invite la masă, în zi de sărbătoare, un beneficiar. Așa ar fi un Crăciun fericit pentru oamenii săraci! Să stea la masă și să vorbească cu alți oameni. În zilele noastre se întâmplă un lucru grav. Lucrăm la legi care pedepsesc abandonul animalelor, dar parcă facem o lege din a ne abandona aproapele. Văd o inversare a umanității în această privință.

              – Trecem granițele cu gândul și mergem în România: Bacău, Somușca, locul unde v-ați născut. S-a ivit vocația pentru preoție din fragedă copilărie?

              – Da. Cred că aveam 6-7 ani când am spus prima dată că aș vrea să fiu preot. Cred că am simțit o înflăcărare interioară. În sufletul unui copil asta se întâmplă: vede pe cineva care face un lucru și își dorește și el să fie la fel. Eu l-am privit o dată pe parohul din sat când ieșea din casa noastră și mi-am spus în gând: „Ca el vreau să fiu”.

              – Revenind la amintiri și la amprentele lăsate de timp și oameni, care este persoana care a contat cel mai mult pentru evoluția dvs. în copilărie?

              – Dacă e să mă raportez la credință, părinții și bunicii – dar bunicul, în special – mi-au îndreptat pașii spre Biserică. În ceea ce privește școala, familia de profesori Bichescu (dânsul preda istorie și soția dumnealui, paradoxal, matematică) s-a ocupat de mine, în sensul că am avut mereu senzația că au crezut în mine. Legat de vocație, bineînțeles, parohul din sat și-a pus amprenta asupra mea, pr. Eduard Ferenț, dar și părintele Mihai Gal, care mi-a fost paroh mulți ani.

              – Viitorul îl știe doar Dumnezeu. Noi știm ceea ce am trăit până acum. De aceea vă rog să completați fraza: „Închid ochii și aș vrea să retrăiesc…”

              – Totul! Așa cum a decurs viața mea din copilărie, cu simplitatea din sat… Când am mers la Seminar, la 15 ani, gândeam în limba maghiară. Totul era mecanic, învățam totul pe de rost, pentru că eram obișnuit cu limba maghiară… Nu a fost ușor; proveneam dintr-un sat simplu, micuț, însă am trăit atât de frumos acolo, în sărăcie, simplitate, dar demnitate mare! Apoi anii petrecuți la studiu în Iași, venirea în Italia… Totul aș vrea să retrăiesc. Tot ce am trăit a contribuit la ceea ce sunt astăzi!

               

              Daniel Martin, spaima adversarilor și a recordurilor, a primit Trofeul Deșteptarea 2018 pentru performanțele sportive obținute anul acesta.

              „Dani este singurul sportiv care, în zece ani de pregătire, nu mi-a lipsit niciodată, dar niciodată, la vreun antrenament. Nu s-a pus vreodată problema că ar fi răcit, obosit sau că nu ar avea chef”. Cuvintele îi aparțin lui Iulian Matei, antrenorul înotătorului Daniel Martin. „Pot spune că în acești zece ani au fost mai multe ore de antrenament decât ore de somn noaptea”, completează Dani. Cele două declarații ilustrează perfect traseul sportiv al lui Dani Martin.

              Un traseu care a atins apogeul în 2018. Drept dovadă stau și premiile de final de an, „Cel mai bun sportiv al SCM Bacău” și „Sportivul nr.1 al județului” încununează un an în care Dani s-a laureat, printre altele, campion european de juniori și vice-campion olimpic de tineret. Un an început sub semnul SCM Bacău și încheiat sub culorile CSM Bacău. Un an cu 42- se citește patruzeci și două!- de medalii la Naționale, Internaționale, Europene sau Jocurile Olimpice de Tineret.

              Răsucind fusele orare…

              Așadar, în spatele premiilor de final de an stau medaliile. Iar îndărătul medaliilor se află un număr de ore de antrenament superior orelor de somn.

              Și – atenție- vorbim despre un sportiv de 18 ani care nu a suferit în toată viața sa de insomnie. Nici măcar atunci când fusele orare păreau să încurce ițele lui Moș Ene. Să punem degetul la întâmplare pe harta lumii. Și apoi să consultăm agenda cu rezultate a lui Dani. Îi dăm drumul. Singapore? No problem! Indianapolis?
              Bronz mondial la juniori. Nopțile albe de la Helsinki? Un aur continental la juniori, dublat de un record al concursului la 100 m spate, plus un argint la 200 m spate. Buenos Aires? Dublu vice-campion olimpic de tineret.

              „Adevărul este că mă adaptez cu ușurință schimbărilor de fus orar. Nu am avut niciodată probleme din acest motiv.
              Dacă ajung noaptea, dorm, dacă ajung ziua, sunt activ”, precizează Dani Martin, revenit chiar săptămâna aceasta din China, unde a participat la Mondialele de Seniori în bazin scurt.

              …și acele ceasornicului

              Dani privește deja spre viitor. Spre 2019. Și, în mod special, spre 2020, anul Olimpiadei de la Tokyo.
              Dar pentru că 2018 a fost cu adevărat un an special, propunem să oprim nițel acele ceasornicului și chiar să le dăm înapoi. Înapoi spre mijlocul lui martie. Adică atunci când în Bacău s-au derulat Naționalele de Seniori, Tineret și Juniori, la care Dani Martin a cucerit 16 medalii de aur și una de argint. „Mi-a lipsit doar aurul la 50 fluture”, rememorează zâmbind elevul lui Iulian Matei.

              A urmat apoi Balcaniada de juniori la Sarajevo. Alte nouă titluri, dintre care șapte de campion balcanic. Și Internaționalele României, cu 13 prezențe pe podium, dintre care una pe cea mai înaltă treaptă la Seniori, la 100 m fluture. Semn bun pentru Europenele de juniori din iunie, de la Helsinki, competiție unde înotătorul băcăuan își fixase drept obiectiv două medalii, așa cum anunțase și în interviul acordat Deșteptării înainte de plecarea în Finlanda. Dani nominalizase și probele: 200 metri spate și 100 metri spate.

              De pe podium, la fast-food

              Vara, la Helsinki, nopțile sunt scurte. Trei-patru ore, cel mult. Dar, așa cum am văzut, Daniel Martin nu a avut niciodată probleme cu somnul. Cel mult, cu mâncarea.

              „Timp de o săptămână, am mâncat doar pește. Prea mult pentru cineva care nu este un fan al mâncărilor pe bază de pește”, dă timpul înapoi Dani, care de-abia a așteptat finalul probelor pentru a face o vizită la un fast-food. Avea și ce să serbeze! La Helsinki, băcăuanul a cucerit titlul european de juniori la 100 metri spate, stabilind, totodată, și noul record al competiției: 53,52. Și titlul și recordul le-a împărțit cu rusul Kliment Kolesnikov, marele său rival. „Rusul e tare. Este suficient să spun că deține, printre altele, recordul mondial de seniori la 100 m în bazin scurt”, explică Martin, care, în Finlanda, și-a adăugat în palmares și un argint european la 200 m spate. A fost întrecut doar de Kolesnikov, dar și-a atins obiectivul: două medalii la Europene. Încă un cheesburger, vă rog!

              Țintă veche

              În toamnă, Dani a făcut un pas important în cariera sa: a semnat cu CSM Bacău. „Daniel Martin este o țintă mai veche a clubului nostru. Vorbim de un sportiv care, sub îndrumarea lui Iulian Matei, antrenorul ce l-a luat practic de la zero, a bătut peste 120 de recorduri în carieră. Nu întâmplător, eu îi mai spun Recordinho. Ne bucurăm că el concurează acum pentru CSM Bacău, lucru care nu ar fi fost posibil fără implicarea directă a primarului Necula în negocierile ce au permis transferul lui Dani Martin de la SCM și fără sprijinul financiar al Primăriei și al Consiliului Local”, mărturisea directorul CSM Bacău, Adi Gavriliu.

              „Odată cu semnarea acestui contract, pentru mine se profilează un nou drum către marea performanță. Este o cotitură importantă în cariera mea, care mă stimulează din plin”, spunea la vremea respectivă Martin. La o săptămână după semnarea contractului și la doar trei zile de la împlinirea vârstei de 18 ani, Daniel Martin a „lovit” din nou. De data aceasta, la Jocurile Olimpice de Tineret de la Buenos Aires, unde și-a completat salba de succese cu alte două medalii de argint.

              Baremul olimpic

              Înapoi în prezent, acum. Așa cum aminteam, Dani Martin de-abia s-a întors din China, de la Mondiale. Și are o agendă încărcată pentru 2019. La loc de cinste stă scris: „îndeplinirea baremului olimpic”. Data nu a fost încă fixată. „Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Asta așa, ca să stau eu mai liniștit”, mărturisește Dani, care mai spune că nici programul noului sezon nu va diferi cu mult: „Poate să apară în plus o etapă de Cupă Mondială. În rest, nu va fi ceva ieșit din comun”. Altfel spus, același program de antrenament. Cu un număr de ore superior celor de somn; este știut! Firește, cu noi și noi medalii.

              Și- de ce nu?- cu alte premii la final de an. Pentru tânărul înotător de 18 ani, viața și performanța își urmează cursul. Mână în mână. Ca în orice poveste de succes.

              „Mai român decât mulți români”

              Pentru că a demonstrat, de-a lungul timpului, că iubește România, simte românește și, e mai român decât foarte mulți români, Trofeul Deșteptarea 2018 i-a fost înmânat lui Talal Hamad.

              A venit în România în 1983, cu gândul de a studia regia. A devenit, însă, medic, și nu a mai plecat din țară. De 35 de ani, Talal Hamad, născut în Siria, se simte român iar mulți îl consideră mai român decât mulți români. Nu se sfiește să poarte ie, sărbătorește 1 Decembrie și 24 Ianuarie, refuză să celebreze Valentine’s Day, Ziua Recunoştinţei sau Halloween.

              “Faptul că unii s-au născut aici nu le dă certificatul de buni români“, spune el. “Eu aici am crescut, aici am copiii și prietenii. Acum nu vreau să folosesc cuvinte mari, dar aici m-am format. Mă simt nu român, ci un bun român, asta e în sufletul meu“.

              De ce a plecat din Siria?

              Tânăr absolvent de liceu, cu bacalaureatul proaspăt luat, împrăștia manifeste contra regimului. “Tipăream manifeste și le aruncam noaptea, nici tata nu știa, însă când a simțit, el a fost cel care m-a încurajat să optez pentru a studia în afară, probabil ca să mă protejeze, să mă trimită departe de pericolul care mă păștea, ne păștea pe toți, în cazul în care eram prins.

              Am fost la Damasc, am depus câte un curriculum vitae la cele trei ambasade, unde urma să studiez regie de film, și anume la ambasada Franței, a Iugoslaviei și a României. Aveam un pact cu tata: de unde vine primul răspuns, acolo mă duc. Primul răspuns a venit din România”, povestește el. La 31 octombrie 1983 ajungea în țară și a făcut anul pregătitor – în care studenții străini învățau limba română – în Bacău.

              Colegii începuseră anul universitar pe 15 septembrie, însă datorită profesorilor şi muncii sale a reuşit să recupereze decalajul în a învăţa limba. După terminarea anului universitar, tatăl său l-a convins să renunţe la Regie şi să facă Medicină: „Nu cred că a făcut-o din raţiuni economice. Apropo, amintesc faptul că taxa şcolară la IATC, la secţia de Regie, era aproape 950 de dolari pe lună, iar la Medicină taxa era 325 de dolari pe lună”.

              Când trăia în Siria nu știa mare lucru despre România, însă auzise de Nadia Comăneci, Gheorghe Zamfir și de Mircea Eliade. “Cu marele Zamfir aveam zeci de casete, eram, ca și acum, îndrăgostit de muzica lui. Din cei trei, am cunoscut personal două persoane, regret faptul că n-am apucat să-l cunosc direct și pe Mircea Eliade, unul dintre cei mai mari români după părerea mea”. Băcăuanii știu cu siguranță că, de fiecare dată când Gheorghe Zamfir trece prin Bacău, ajunge și pe la Talal.

              În România

              Talal Hamad Al-Essa este căsătorit cu o româncă și are doi copii. Acum administrează restaurantul Villa Borghese, în care, la fiecare sfârșit de săptămână, sunt concerte cu interpreți și trupe românești sau din Republica Moldova. Mai organizează și un festival anual de folk în Bacău. De ce folk? “În primul rând pentru că muzica folk folosește limba română. Poezia în limba română. În rock există tendința de a te îndepărta de limba noastră. Pe vremea lui Ceaușescu toată lumea cânta în limba română, dar acum… E adevărat că și folkul este internațional, dar în România a luat o formă aparte, de baladă. Folkul este omul cu chitară care are un mesaj”, a declarat Talal pentru Deșteptarea.

              Pasiunea sa pentru folk s-a născut în 1983, când o prietenă l-a dus pe stadion, la Cenaclul Flacăra. “Chiar dacă nu înțelegeam cuvintele, eram fascinat de starea aceea, o atmosferă încărcată de emoții. Și acum când îmi amintesc, mi se ridică părul pe mâini, retrăiesc acele momente”.

              Cât despre relația cu România, el este concis: “Niciodată nu m-am simțit străin aici, aici am fost adoptat, chiar dacă am lăsat o familie acasă, aici am găsit o familie și mai mare, am găsit prima iubire, am găsit chiar și o mamă adoptivă, surori, frați și adevărați prieteni”.

              „Îl cunosc, pe Talal, de aproape 20 de ani. E un om de excepție. Aș vrea, din tot sufletul, să avem o mie de oameni în țară așa cum e Talal, care să se exprime corect românește, așa cum vorbește el. Este foarte capabil, un om cu o voință uriașă, de o corectitudine ireproșabilă. Este un mare caracter. Un om care sare în ajutor atunci când este nevoie. Este sirianul care s-a integrat cel mai frumos, armonios în societatea românească. Nu e nicio diferență între el și un român”.
              Gheorghe Zamfir

              Ofițer pe frontul cinstirii permanente a eroilor patriei

              Prin acest titlu putem caracteriza în numai câteva cuvinte activitatea col. (retr.) Paul-Valerian Timofte, președintele Filialei Bacău „Col. Corneliu Chirieș” a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, dar și vicepreședinte al acesteia. Pe 29 noiembrie, pentru cariera sa militară de 35 de ani, dar și pentru modul în care s-a dedicat organizării manifestărilor cinstirii memoriei eroilor patriei, a primit titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Bacău. Iar la începutul acestei luni a primit, pentru aceleași merite, Trofeul Deșteptarea 2018.

              Cine l-a cunoscut pe col. (retr.) Paul Valerian Timofte și i-a urmărit aparițiile publice i-a putut remarca vocea puternică, dedicată evenimentelor pe care le-a condus ca inițiator, organizator, prezentator sau ca moderator al unor importante activități. Calitățile sale nu se limitează, însă, doar la atât. Paul-Valerian Timofte este și un bun manager de proiecte dedicate, de asemenea, cinstirii memoriei eroilor patriei, dar și un istoric documentat și un publicist redutabil. Sub conducerea sa, Filiala Bacău a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” (ANCERM) a continuat trendul impus de fondatorul ei, regretatul col. Corneliu Chirieș.

              „Datorită pasiunii cu care colonelul Chirieș a susținut reînființarea asociației și organizarea activității ei suntem noi, astăzi, grupați în aceasta – spunea, la aniversarea de 20 de ani a filialei, Paul-Valerian Timofte. Dedicarea sa unei asemenea cauze ne-a impulsionat. Am căutat peste tot monumente ale eroilor, în toate cătunele și le-am refăcut, în multe cazuri și cu ajutor de la oamenii locului.”

              Stau mărturie numărul mare de cimitire ale eroilor reorganizate și al monumentelor renovate, dar și numărul impresionant de manifestări închinate eroilor căzuți pentru patrie pe Valea Oituzului, pe Valea Trotușului și chiar în toată țara. Din anul 1996, Paul-Valerian Timofte este organizatorul manifestărilor dedicate Zilei Eroilor Neamului din județul Bacău și al manifestărilor „Memoria Oituzului” – ceremonial militar și religios la Cimitirele Eroilor din Oituz și Poiana Sărată, în colaborare cu Garnizoana Bacău, Consiliul Local Oituz și Arhiepiscopia Romanului și Bacăului. Din anul 2014 a inițiat și organizat manifestarea „Marșul Eroilor”, realizată în parteneriat cu Primăria Bacău și Inspectoratul Școlar Județean, la care participă, anual, peste 2.000 de elevi de la cercurile „Cultul Eroilor”.

              Din anul 2012 Paul-Valerian Timofte este și vicepreședinte la nivel național al Asociației Cultul Eroilor, iar în prezent îndeplinește și funcția de președinte al Filialei județene Bacău a Asociației Naționale a Veteranilor de Război. Iar din anul 2010 este directorul fondator și coordonatorul revistei „Bacăul Eroic”, publicație de educație patriotică și de cinstire a eroilor neamului. Președintele filialei Bacău Cultul Eroilor este și autorul cărții „Bacău – Consemnări istorice”, apărută în anul 2013 și editată sub egida Asociației Cultul Eroilor, cu o mulțime de articole publicate timp de câțiva ani, în special în ziarul Deșteptarea.

              Colonelul Paul-Valerian Timofte este, de asemenea, Cetățean de onoare al orașului Comănești, dar și al comunelor Oituz și Scorțeni, pentru atragerea autorităților locale în organizarea manifestărilor dedicate eroilor neamului. Ca vicepreședinte al ANCERM, a îndrumat, sprijinit și coordonat activități în filialele județene Suceava, Botoșani, Neamț, Vrancea, Covasna și Bistrița Năsăud. Anii 2017 și 2018 sunt considerați vârfuri ale implicării sale în cinstirea eroilor, iar ca apreciere a întregii sale activități a primit 30 de medalii și peste 600 de diplome omagiale, de excelență și aniversare.

              „Sunt onorat de titlurile și de medaliile care mi-au fost conferite în ultimii aproape 20 de ani, pentru
              o activitate care cred că ar trebui să-l caracterizeze pe fiecare dintre noi. Dar unul dintre cele mai importante și mai dragi trofee este cel conferit acum de ziarul Deșteptarea, un cotidian a cărui istorie se identifică exact cu aceea a Revoluției din 22 Decembrie 1989. Atunci, pentru libertate și democrație în țara noastră și-au jertfit viața un important număr de eroi. Deșteptarea este rodul acelui moment istoric, o publicație în care mulți dintre noi am avut posibilitatea să ne facem cunoscute opiniile. Este, însă, și ziarul pe care filiala Cultul Eroilor din Bacău l-a simțit mereu aproape.”
              Col. (retr.) Paul-Valerian Timofte

              Noul an va începe cu restructurări la Consiliul Județean

                de
                Petru Done
                -

                Biroul Permanent Județean (BPJ) al organizației PSD Bacău a analizat, vineri, 21 decembrie, situația derulării greoaie a unor proiecte finanțate cu fonduri europene și guvernamentale. S-a constatat că sunt întârzieri grave de care se fac vinovați chiar unii dintre funcționarii Consiliului Județean (CJ), motiv pentru care unii consilieri și parlamentari PSD au propus ca în luna ianuarie, înainte de începe construcția bugetului CJ, să înceapă o analiză pentru refacerea și restructurarea organigramei la CJ și la instituțiile subordonate acestuia.

                Concluziile BPJ au fost prezentate deschis, pentru prima oară public, într-o conferință de presă, de președintele Organizației județene a PSD, senatorul Dragoș Benea, și de președintele CJ, Sorin Brașoveanu. Alături de ei au fost și cinci parlamentari de Bacău ai PSD.

                Dragoș Benea a explicat că restructurarea organigramei se va face și datorită anvelopei salariale din CJ și instituțiile subordonate, dar în primul rând datorită unei decuplări de la realitatea care înconjoară chiar și Consiliul Județean. „Există o anumită suficiență la nivelul CJ – a opinat Dragoș Benea -, iar faptul că sunt investiții pe fonduri europene care stau de luni de zile la nivelul eliberării autorizațiilor de construcții este o problemă plecată chiar de la conducerea CJ: de la președinte, vicepreședinți și secretarul județului”.

                Investiții pentru apă și canalizare în pericol

                Președintele PSD Bacău a exemplificat situația aplicării unor proiecte de finanțare cu cele din comunele Buciumi și Prăjești.

                În cazul Buciumi se stă pe loc cu autorizația de construcție de trei-patru luni, pe o investiție de înființare de rețea de apă și canalizare de aproape 2,5 milioane de euro. Dar, dacă acest proiect nu este pus în implementare se pune în pericol altă investiție, de 1,7 milioane de euro, pentru extinderea rețelei de apă și canalizare în Buciumi. De ce? Pentru că atunci când la CJ s-au solicitat de acolo o serie de documente și comuna le-a prezentat i s-au mai cerut alte și alte documente.

                La Prăjești, 1,5 milioane de euro nu pot fi folosiți tot pentru extinderea unei rețele de apă și canalizare, din același fel de motive.

                Secetă în interesul funcționarilor pentru investițiile în irigații

                Investițiile în județ prevăzute pentru irigații sunt de aproape opt milioane de euro. E drept, se fac cu o documentație pentru autorizația de construcție extrem de stufoasă, dar e vorba de suprafețe de mii de hectare. Și mai sunt câteva proiecte pe irigații în zonele Dămienești, Letea, Itești, Fulgeriș, Tamași, Gheorghe Doja, Racova și Filipești.

                „Noi, organizația județeană a PSD – a mai explicat Dragoș Benea -, nu putem fi mulțumiți cu explicațiile CJ, parte tehnice, parte birocratice, că în județul Bacău este zero la sută stadiul fizic pe investițiile în irigații derulate de ani buni. Iașiul și Vasluiul au 8 și 10% finalizate, Călărași are 42%, iar Dolj 40%. Astfel, organizația PSD Bacău va propune CJ o analiză foarte atentă a viitoarei organigrame. Am constatat că există o stare tangentă cu suficiența în CJ. Solicităm ca cele câteva zeci de milioane de euro pentru irigații sau rețele de alimentare cu apă să fie deblocate cât mai repede, cu proactivitate din partea funcționarilor, cu respectarea legii”.

                „Este pentru prima dată când discutăm public asemenea probleme. Ne recunoaștem niște pași falși din ograda noastră. Consider că eficiența funcționarilor noștri nu este pe măsura eforturilor făcute în ultimii doi ani de Guvern. Aș fi vrut o altă atitudine, o altă eficiență. Cred că am fost prea tolerant. Și am prezentat, vineri, în BPJ situația fiecărei investiții și a fiecărui contract de finanțare deja semnate. Bani au venit în județ, dar după un an și o lună nici în infrastructura rutieră nu avem o situație mulțumitoare. Au venit bani din Programul de Dezvoltare Regională, dar și din Programul Național de Dezvoltare Locală. Este vorba de 82 de milioane de euro, pentru opt drumuri județene, unul de 95 km pe partea de est. Proiectele sunt în diferite etape. Întârzierile sunt și din interior, din partea unor funcționari, și vom analiza fiecare direcție a CJ și fiecare instituție din subordine. Altele vin din partea unor funcționari ai Autorității Naționale de Achiziții Publice, dar și din anumite proceduri greoaie.”
                Sorin Brașoveanu, președintele CJ Bacău

                Ședința Consiliului local Bacău

                  de
                  Deșteptarea
                  -

                  Sărbătoare la Colegiul Alecsandri

                    de
                    Deșteptarea
                    -

                    Sâmbătă se semnează contractul pentru Centura Bacăului

                      de
                      Petru Done
                      -

                      Contractul de proiectare și execuție a variantei de ocolire a municipiului Bacău (Centura Bacău) va fi semnat sâmbătă, 22 decembrie. Pentru acest eveniment, la Bacău sunt așteptați ministrul Transporturilor, Lucian Șova, și administratorul Asocierii Spedition UMB – Tehnostrade, Dorinel Umbrărescu.

                      Prin contract se vor executa lucrări pe 30,8 km de drum nou la standarde europene, din care 16,269 km în profil de autostradă.

                      Durata de realizare a acestui contract este de 36 de luni, din care 6 luni pentru activitatea de proiectare și 30 de luni pentru execuția lucrărilor.

                      Constructorul a ofertat o perioadă de garanție a lucrărilor de 7 ani.

                      „Este cel mai frumos cadou care poate fi oferit băcăuanilor acum la final de an – a opinat senatorul Dragoș Benea, președintele organizației județene a PSD. Este a doua încercare de a se realiza acest proiect, după eșecul cu firma din Turcia, dar poate fi considerată chiar a treia încercare dacă socotim și falsa inaugurare din 2008, pe vremea administrației anterioare a Bacăului. Sâmbătă se va semna contractul cu cel mai puternic antreprenor constructor de drumuri din România, care este chiar din Bacău”.

                      Durata contractului cuprinde 6 luni perioada de proiectare, 30 luni perioada de execuție a lucrărilor și o perioadă de garanție de 84 de luni.

                      Realizarea contractului presupune proiectarea și execuția lucrărilor de construire a 30,8 km de drum nou la standarde europene, din care 16,269 km la profil de autostradă.

                      Doru Botez și generalul Mihai Simionescu au primit titlul de cetățeni de onoare ai Bacăului

                        de
                        Deșteptarea
                        -

                        Fondatorul clubului de arte marțiale Seishin, Doru Botez și fostul comandant al ISU Bacău, generalul Mihai Simionescu, au fost declarați, astăzi, cetățeni de onoare ai municipiului Bacău. Din păcate, pentru generalul Simionescu, acest titlu a fost oferit post-mortem, el decedând în luna august a acestui an.

                        Mihai Simionescu a absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri Activi a Ministerului de Interne — arma Pompieri 1976-1979, după care a lucrat la Grupul de Pompieri al Judeţului Bacău în calitate de comandant de pluton, locţiitor comandant companie, ofiţer cu operaţiile şi pregătirea pentru luptă în perioada 1979-1988, apoi ofiţer în cadrul Statului Major al unităţii între 1990-1992, şef birou logistic, locţiitor pentru servicii, adjunct aI comandantului pentru logistică între 1992-2001, apoi comandant al Grupului de Pompieri „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău intre 2001-2004, ultima funcţie deţinută fiind de inspector şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău.

                        S-a remarcat prin contribuţia adusă la înlăturarea urmărilor negative ale inundaţiilor din anul 2005 din municipiul Bacău, cât şi prin reuşita Infiinţării SMURD în Bacău, în anul 2009. Prin Decretul preşedintelui României din 01.12.2008, lui Mihai Simionescu i s-a acordat gradul de general de brigadă cu o stea.

                        Ca apreciere pentru activităţile desfăşurate i s-au conferit următoarele medalii, ordine şi decoraţii: Semnul Onorific „in Serviciul Patriei” pentru ofiţeri pentru 25 de ani de activitate şi rezultate meritorii în îndeplinirea atribuţiilor şi în pregătirea profesională, Ordinul „Bărbăţie şi Credinţă” în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, Ordinul „Bărbăţie şi Credinţă” în grad de Ofiţer, cu însemn pentru militari, Emblema de Merit „Acţiuni umanitare” clasa a III-a

                        Doru Botez s-a nascut in judetul Neamt la Borlesti, intr-o familic de cadre didactice. A absolvit Facultatea de Electrotehnică din laşi, promoţia 1969, a fost inginer la Aerostar Bacau dc cand a absolvit si pana cand s-a pensionat. Doru Botez este decanul de vârstă al maeştrilor de Shotokan din România şi este membrul fondator al Federatiei Române de Arte Martiale. Are centura neagră cu şapte dan în Shotokan şi cea neagră în Tai Chi Chuan. În 2007 a primit titlul de Antrenor Emerit eliberat de Agentia Naţională pentru Sport. Este antrenor coordonator la sectia de arte martiale de la Sport Club Municipal Bacău.

                        În 1990 înființează clubul „Seishin„ care tradus din japoneză înseamnă „spirit”, și care a fost primul club de arte marțiale din Bacău de după Revoluție. Astfel, și-a văzut visul împlinindu-se înființând mult râvnita școală de karate. A început în forță, iar în anul 1990 avalanșele de elevi dornici de a învață karate l-au făcut să înceapă să predea în serii și la ore diferite pentru începători și avansați. Elevii de ieri sunt senseii de astăzi și duc mai departe această disciplină și mod de viață. Astfel numai în municipiul Bacău sunt șase cluburi de karate conduse de foștii elevi ai acestuia. Doru Botez este omul fără vârstă, care a învăţăt artă Tăi Chi Chuan de la Cezar Culda, centură neagră cu şapte dan, preşedintele departamentului de stiluri interne din cadrul Federaţiei Române de Arte Marţiale.

                        El a primit titlul de cetățean de onoare al municipiului Bacău pentru meritele sale deosebite în promovarea sportului și a unui stil de viață sănătos în rândul tinerilor dar și a adulților, cât și pentru exemplul de curaj, moralitate și corectitudine pe care l-a sădit și îl sădește în continuare în rândul tinerilor generații, cât și pentru activitatea să și implicarea sa în comunitate

                        Centrul de Cultură “George Apostu” şi-a omagiat patronul spiritual

                          de
                          Gheorghe Bălțătescu
                          -

                          Ca în fiecare an, pe 20 decembrie, Centrul de Cultură “George Apostu” şi-a invitat prietenii, colaboratorii, artişti, scriitori, intelectuali de marcă ai Bacăului, dar şi din alte oraşe ale ţării la ultima întâlnire a anului, prilejuită de omagierea marelui artist, sculptorul George Apostu, născut pe 20 decembrie 1934 la Stănişeşti, Bacău, patronul spiritual al Centrului, care, dacă nu s-ar fi stins prematur (oct. 1986, la Paris, în Franţa), ar fi împlinit 84 de ani.

                          Programul conceput face parte din statornica tradiţie a instituției de a cinsti memoria unuia dintre cei mai importanți sculptori pe care i-a cunoscut artele plastice din România și contribuie la reaşezarea valorilor în matricea lor firească, în semn de prețuire și recunoștință pentru moștenirea artistică oferită iubitorilor de artă. Moştenirea artistică a celui comparat cu Constantin Brâncuşi este uriaşă, lucrările sale bucurându-se de apreciere în întreaga lume.

                          În premieră, pentru a intra în orizontul şi intimitatea creaţiei celui care a ştiut ca nimeni altul să stea de vorbă cu lemnul şi piatra, dându-le viaţă în forme a căror mesaje şi frumseţe au impresionat critici de artă, artişti celebri, colecţionari, fiind expuse în marile galerii ale lumii, publicul prezent a avut ocazia să vizioneze un film, din arhiva de aur a Televiziunii Române, care conține momente cu sculptorul George Apostu, produs de Ileana Ploscaru-Panait. Sunt acolo, pe peliculă, momente memorabile cu George Apostu în atelierul de creaţie, a cărui glas pare ieşit din fibra neamului românesc, odată cu crezul celui hărăzit de Dumnezeu cu talent, inteligenţă şi o statornică dragoste de tradiţiile ţăranului român, întors mereu cu faţa spre Marele Creator.

                          „Influența populară înseamnă o mare armonie, o mare înțelegere, un Olimp… În sculpturile mele încerc să găsesc calmul grec, calmul balcanic. Căci de acolo ne tragem. Ideea trebuie să fie la nivelul sculpturii, iar sculptura la nivelul ideii”, spunea Apostu. “Tată şi fiu”, “Lapone” şi “Fluturi” sunt ciclurile care l-au făcut celebru, apelul la izvoarele artei populare a fost făcut de pe pozițiile unei concepții originale, care are forța să individualizeze forme, să supună întregul material imaginativ al operei la o matrice stilistică personală.

                          Omagierea artistului a fost nu doar o sărbătoare a spiritului marelui sculptor ci şi o încununare a unui demers de o excepţională valoare, Centrul de Cultură “George Apostu” s-a îmbogăţit, anul acesta, cu trei lucrări importante ale sculptorului, donate de către E.S. Sheikh Michel Bechara El-Khoury, din Liban, care pot fi admirate în Muzeul de Artă Contemporană al Centrului.

                          Un alt moment al serii a fost oferit de doi artişti, doi muzicieni, Liviu Mera la violoncel și Ana Maria Cioroparu la flaut, instrumentiști ai orchestrei Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău, care au încântat publicul cu un recital de excepţie.

                          Programul a mai cuprins şi lansarea recentului volum de poezie al scriitorului Val Mănescu, “Ochiul fără pleoape” (Editura Junimea, 2018), care revine la poezie după romanul de success “Dimitrie rupe tăcerea”. Fapt neobişnuit, autorul a lipsit de la lansarea propriului volum (treburi importante l-au imobilizat la Botoşani), astfel că Dan Petruşcă a avut libertatea de vorbi despre autor şi despre poezia lui, iar Geo Popa, secretar de stat în Ministerul Culturii, prezent la eveniment (de altfel fostul director al Centrului se află, chiar şi de la distanţă, în spatele a tot ceea ce se întâmplă pe str. Crângului nr. 18, însă a ţinut să felicite public activitatea Doinei Barbu, director interimar) a recitat din poezia lui Val Mănescu. Asupra volumului voi reveni în ediţiile următoare.

                          Cum suntem încă în Anul Centenarului şi a programului „Un an cât un veac”, despre evenimentul de la 1 Decembrie 1918, dar mai ales despre Adevăr şi mistificare a situaţiei României din anii 1912-1918, a conferenţiat invitatul de onoare, prof.univ.dr. Cătălin Turliuc, cercetător științific al Institutului de Istorie A.D. Xenopol, alocuţiune pusă sub semnul „Centenarul Marii Uniri – destin și împlinire istorică”.

                          ,,Dacii Liberi” și vocația solidarității

                            de
                            Ion Fercu
                            -

                            Clubul Offroad ,,Dacii Liberi” din Bacău, abia înființat, are deja doi campioni naționali: Raul Petrea – pilot și Romeo Andrieș – copilot (clasa standard A). Interesant este și faptul că membrii clubului au ca ținte, pe lângă activitatea competițională, proiecte care vizează implicarea civică.

                            Începând din această lună, în parteneriat cu Rescue 4×4, asociație națională care operează în București-Ilfov, ,,Dacii Liberi” se implică, în regim de voluntariat, în acțiuni de salvare/ acordare de ajutor persoanelor aflate în zone greu accesibile. ,,Dat fiind specificul autovehiculelor pe care le folosim în competiții, având capacități deosebite de parcurgere a terenurilor accidentate și afectate de vitregii, echipajele noastre pot interveni în caz de urgență și nevoie, putându-se deplasa pentru ajutorarea persoanelor aflate în stare de dificultate/ imobilitate, afectate de drumurile impracticabile pe timp de iarnă, de derapaje sau blocaje de drumuri, inundații sau incendii forestiere.

                            Deocamdată, suntem a doua celulă de intervenții de acest gen din țară, pe bază de VOLUNTARIAT, care putem ajuta, în primul rând, Serviciul de Ambulanță și I.S.U., la solicitarea acestora. În acest sens, sunt semnate acorduri de colaborare și se lucrează la întocmirea planurilor operative și a procedurilor de lucru”, ne-a spus juristul Romeo Andrieș, președintele Clubului ,,Dacii Liberi”.

                            Membrii clubului se implică în acordarea de sprijin comunităților, asigurând transportul materialului săditor (la solicitarea unităților silvice, administrațiilor locale, ONG-urilor), dar și în activități de căutare și transport în zone greu accesibile. Una dintre țintele majore este reprezentată de acțiunile umanitare prin care sunt ajutați copii/ adolescenți aflați în dificultate (materială, familială), dar care au performanțe la școală, în activitățile sportive etc.

                            Recent, a fost consemnat un gest impresionant de solidaritate cu o handbalistă de la H.C. Buhuși. Urmează altele. Și nu doar de Crăciun. Dintre proiectele clubului nu lipsesc nici activitățile organizate în parteneriat cu școlile. În vară, de pildă, va fi organizată o tabără de orientare turistică în zonele împădurite. Liceul Teoretic ,,Ion Borcea” Buhuși și-a dat deja acordul pentru acest parteneriat. Activitățile nu vor beneficia doar de instrumente moderne de orientare, ci și de condițiile pe care natura ni le oferă generos, în speranța că vom (re)stabili legături de prietenie cu ea.

                            1...2.2592.2602.261...5.779Pagina 2.260 din 5.779

                            		 ziare & stiri
                            © Deșteptarea - unicul ziar tipărit din Bacău, neîntrerupt, de 36 de ani.