3 mai 2024
EvenimentSâmbătă se semnează contractul pentru Centura Bacăului

Sâmbătă se semnează contractul pentru Centura Bacăului

Contractul de proiectare și execuție a variantei de ocolire a municipiului Bacău (Centura Bacău) va fi semnat sâmbătă, 22 decembrie. Pentru acest eveniment, la Bacău sunt așteptați ministrul Transporturilor, Lucian Șova, și administratorul Asocierii Spedition UMB – Tehnostrade, Dorinel Umbrărescu.

Prin contract se vor executa lucrări pe 30,8 km de drum nou la standarde europene, din care 16,269 km în profil de autostradă.

Durata de realizare a acestui contract este de 36 de luni, din care 6 luni pentru activitatea de proiectare și 30 de luni pentru execuția lucrărilor.



Constructorul a ofertat o perioadă de garanție a lucrărilor de 7 ani.

„Este cel mai frumos cadou care poate fi oferit băcăuanilor acum la final de an – a opinat senatorul Dragoș Benea, președintele organizației județene a PSD. Este a doua încercare de a se realiza acest proiect, după eșecul cu firma din Turcia, dar poate fi considerată chiar a treia încercare dacă socotim și falsa inaugurare din 2008, pe vremea administrației anterioare a Bacăului. Sâmbătă se va semna contractul cu cel mai puternic antreprenor constructor de drumuri din România, care este chiar din Bacău”.

Durata contractului cuprinde 6 luni perioada de proiectare, 30 luni perioada de execuție a lucrărilor și o perioadă de garanție de 84 de luni.

Realizarea contractului presupune proiectarea și execuția lucrărilor de construire a 30,8 km de drum nou la standarde europene, din care 16,269 km la profil de autostradă.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri