Ce mare bucurie pentru mine să vă pot da această veste: Cristos a înviat! Aş vrea ca să ajungă în fiecare casă, în fiecare familie, în special acolo unde este mai mult suferinţă, în spitale, în închisori… Mai ales aş vrea să ajungă la toate inimile, pentru că acolo Dumnezeu vrea să semene această Veste Bună: Isus a înviat, există speranţă pentru tine, nu mai eşti sub stăpânirea păcatului, a răului! A învins iubirea, a învins milostivirea! Mereu învinge milostivirea lui Dumnezeu! Şi noi, ca femeile discipole ale lui Isus, care au mers la mormânt şi l-au găsit părăsit, putem să ne întrebăm ce sens are acest eveniment (cf. Lc 24,4). Ce înseamnă că Isus a înviat? Înseamnă că iubirea lui Dumnezeu este mai puternică decât răul şi chiar decât moartea; înseamnă că iubirea lui Dumnezeu poate să transforme viaţa noastră, să facă să înflorească acele zone de deşert care sunt în inima noastră. Şi asta poate s-o facă iubirea lui Dumnezeu!
Chiar această iubire prin care Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om şi a mers până la capăt pe calea umilinţei şi a dăruirii de sine, până în iad, până în abisul separării de Dumnezeu, chiar această iubire milostivă a inundat cu lumină trupul mort al lui Isus, l-a transfigurat, l-a făcut să treacă în viaţa veşnică. Isus nu s-a întors la viaţa de dinainte, la viaţa pământească, ci a intrat în viaţa glorioasă a lui Dumnezeu şi a intrat acolo cu omenitatea noastră, ne-a deschis spre un viitor de speranţă.
Iată ce este Paştele: este exodul, trecerea omului de la sclavia păcatului, a răului, la libertatea iubirii, a binelui. Pentru că Dumnezeu este viaţă, numai viaţă, şi gloria sa suntem noi: omul viu. Cristos a murit şi a înviat o dată pentru totdeauna şi pentru toţi, însă forţa Învierii, această trecere de la sclavia răului la libertatea binelui, trebuie să se realizeze în orice timp, în viaţa noastră de fiecare zi. Câte deşerturi trebuie să străbată fiinţa umană! Mai ales deşertul care este înlăuntrul său, acolo unde lipseşte iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, unde lipseşte conştiinţa că este păzitor a tot ceea ce Creatorul ne-a dăruit şi ne dăruieşte. Însă milostivirea lui Dumnezeu poate face să înflorească şi pământul cel mai uscat, poate reda viaţă oaselor uscate (cf. Ez 37,1-14).
Aşadar, iată invitaţia pe care o adresez tuturor: să primim harul Învierii lui Cristos! Să ne lăsăm reînnoiţi de milostivirea lui Dumnezeu, să ne lăsăm iubiţi de Isus, să lăsăm ca puterea iubirii sale să transforme şi viaţa noastră; şi să devenim instrumente ale acestei milostiviri, canale prin care Dumnezeu să poată iriga pământul, să poată păzi toată creaţia şi să poată face să înflorească dreptatea şi pacea.
Cristos a înviat!
Pr. Cristinel Alecu, Parohia Catolică „Inima Neprihănită a Mariei” Bacău
