Peste 700 de băcăuani au trecut, vineri, 18 octombrie, prin ringul Bursei locurilor de muncă pentru absolvenți organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) la sediul Facultății de inginerie a Universității „Vasile Alecsandri”. Organizatorii spun că 415 vizitatori au fost chiar din grupul absolvenților de învățământ, dintre care 310 au fost selectați în vederea încadrării în muncă.

Ediția de vineri a Bursei locurilor de muncă a fost organizată de filialele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă din toate județele țării. În județul Bacău, locul de organizare nu a fost unul întâmplător, Universitatea Alecsandri fiind unul dintre principalii furnizori de forță de muncă pentru diferite domenii. Un gest admirabil a fost făcut chiar de prof. univ. dr. Valentin Zichil, decanul Facultății de inginerie, care a ținut să salute personal angajatorii și pe cei interesați de locuri de muncă veniți la acest eveniment.
Conform datelor centralizate de organizatori, peste 500 de angajatori din județ au fost contactați inițial, dintre care circa 120 au avut oferte de locuri de muncă. Au fost, astfel, centralizate circa 1.100 de oferte din toate domeniile de activitate. Oferte a făcut inclusiv Șantierul Naval din Constanța, cum a procedat și în anii din urmă – pentru lăcătuși mecanici în construcții navale.La Bursă au fost, deci oferte pentru lăcătuși mecanici, dulgheri, fierari, confecționeri, constructori calificați sau necalificați, dar și pentru ingineri în diverse domenii și agenți de asigurări – absolvenți de studii superioare.

Județul Bacău are, în prezent până la 11.000 de șomeri indemnizați, iar circa 1.700 primesc indemnizație de șomaj pentru că au realizat stagiul de cotizare de la minim un an la câți ani de vechime are fiecare. Între cei care primesc indemnizație sunt și absolvenți din învățământ, conform condițiilor cerute de lege.

1 de 12

„Am venit cu mari așteptări la această ediție a Bursei locurilor de muncă, pentru că noi căutăm permanent să ne extindem activitatea și sperăm să găsim studenți sau chiar proaspăt absolvenți care să ne ajute în planurile noastre de dezvoltare. Noi facem consultanță de afaceri, organizăm cursuri de formare profesională, iar pentru studenți avem locuri de muncă prin care ei au posibilitatea să se dezvolte personal, să fie creativi în ceea ce fac.”
Petronela Ștefan, director de formare profesională, Academia InovExpert Edu Bacău

„Am venit să caut, la Bursa locurilor de muncă, ceva stabil, ceva serios, ceva în care să se aprecieze efortul angajatului. De aceea m-am oprit și la standul unei unități militare. Am căutat o ofertă pe termen lung. Îmi place profesia militară, poate și pentru că am și în familie militari de carieră. Dar, în acest domeniu întâi trebuie să întrunesc eu anumite calități, apoi să aleg ceva din ce mi-aș dori.”
Mihaela Craiovean, Bacău

„Am absolvit cursurile Facultății de automatică și calculatoare, la Iași, iar acum caut oferte de muncă. M-am oprit și la standul AE-Electronics Bacău, pentru că am studii în domeniu și aș vrea să profesez în ceea ce am învățat în școală. La Bursă chiar am găsit câteva oferte, dar mă voi mai interesa.”
Andreea Burzun, Bacău

„Am organizat Bursa locurilor de muncă la Universitatea Vasile Alecsandri și pentru că avem o frumoasă colaborare cu această instituție. Am invitat la eveniment absolvenți ai diverselor forme de învățământ, angajatori, dar și alte categorii de persoane aflate în căutare de locuri de muncă. Așa cum s-a întâmplat și anul trecut, solicitările angajatorilor au fost foarte numeroase, dar forță de muncă mai ales calificată nu avem atât cât se cere. Peste circa o lună de la eveniment vom realiza centralizarea finală a persoanelor deja încadrate.”
Daniela Bălan, consilier de comunicare la AJOFM Bacău

În Bacău, deocamdată, au loc rar asemenea evenimente. Şi te întrebi de ce? Noi n-am „ars etape”, le-am parcurs pe toate în ritmul nostru, ancestral şi liniar. Doar unele „accidente” istorice ne-au deviat călătoria. Că, ce-i viaţa, dacă nu o călătorie, una a cunoaşterii, a ridicării şi coborâşurilor. Ne adaptăm greu, ne lamentăm suficient pentru a deveni ridicoli, cu toate că mereu am avut privirile spre Apus, ne-am declarat occidentali însă ne-am încăpăţânat mereu să construim, astăzi, o căruţă, pentru a ajunge la un automobil, cum tragic afirmă şi scriitorul iranian Sadegh Hedayat, atunci când şi-a publicat testamentul literar, comparând literatura iraniană cu cea occidentală. Despre Hedayat, cel mai mare scriitor iranian contemporan a fost vorba şi în „Spectacolul cărţii”, inclus în ediţia a XXIV-a a Simpozionului Naţional de Estetică, organizat şi desfăşurat, timp de trei zile, în Bacău, de Centrul de Cultură „George Apostu”, manifestare care s-a dorit şi se doreşte în continuare – de fiecare dată altfel şi altcum – să accelereze dialogul, ca formă şi fond al devenirii noastre. După ce în primele două zile ale simpozionului ne-am îmbogăţit odată cu întâlnirile extraordinare cu doi mari creatori de frumos, de cultură românească, academicienii Răzvan Theodorescu şi Mircia Dumitrescu, autori şi coautori ai unor monumentale volume, excepţionale mărturii peste timp a ceea ce am fost şi unde am ajuns, despre care am consemant într-o ediţie trecută a ziarului nostru, în zilele următoare ne-a întâlnit cu literatura, estetica, filosofia, de unde ne-am adăpat cu adevăr, frumos şi credinţă. Despre toate au vorbit şi acad. Alexandru Boboc, şi prof. univ.dr. Petru Bejan, în ultima zi a Simpozionului Naţional de Estetică.

Revenind la scriitorul iranian Sadegh Hedayat, să spunem că nu este un necunoscut pentru cititorul băcăuan şi nu numai, fiind introdus în circuitul literar din România de prof.dr. Gheorghe Iorga, unul dintre cei mai apreciaţi traducători români din persană, dar şi un fin şi profund cunoscător al literaturii persane şi iraniene, publicând mai multe volume de studii de istorie a culturii persane, excelând, începând de acum peste 30 de ani cu traducerea unor importanţi scriitori iranieni, apogeul atingându-l cu traducerile din creaţiile scriitorului Sadegh Hedayat („Bufniţa oarbă”, patru ediţii – capodopera scriitorului, „Îngropat de viu”, „Hadji Agba”, „S.G.L.L.”), ultima fiind volumul de povestiri „Femeia care şi-a pierdut bărbatul”, Editura Tracus arte, Bucureşti, 2019 (al cincilea volum şi ultimul din seria operelor esenţiale ale prozatorului), lansat joi, 17 ocotmbrie, ora 17.00, într-un inedit spectacol, la Teatrul „Bacovia”, în prezenţa a sute de cititori. A fost o lansare atipică, într-un registru modern, aşa cum – am citit undeva – se întâmplă prin Occidentul reclamat şi citat, însă insuficient înţeles şi asimilat critic. Un spectacol imaginat şi realizat de Gheorghe Popa, actor, director al Centrului de Cultură „George Apostu”, cel care duce cu mintea şi talentul său Estetica Românească acolo unde este nevoie de ea, la public. Din volumul „Femeia care şi-a pierdut bărbatul” (titlul volumului este acelaşi cu ultima povestire din carte), Geo Popa a construit un scenariu din care şi-a asumat cel mai greu rol, cel al autorului, pe care l-a interpretat aşa cum l-a înţeles el, l-a citit-recitat-cântat, acompaniat de un maestru al tanbour-ului, vocalistul şi compozitorul iranian Ali Asghar Rahimi, solistica sa reprezentând o experienţă magică a muzicii spirituale Sufi, integrată perfect în mesajul scriitorului Hedayat, dar şi al interpretului Geo Popa. O prezenţă în imaginarul lui Geo Popa a fost coregrafa Bianca Bor, o strălucită reprezentată a dansului modern contemporan, teatru-dans şi teatru fizic, cu apariţii „grafice” sofisticate, uneori discrete, alteori cu izbucniri brutale, în funcţie de „melodia textului”.

Un alt personaj din extraordinarul spectacol de proză, versuri, muzică şi dans a fost Gheorghe Iorga, care, cu vocea lui inconfundabilă, ne-a povestit viaţa şi opera marelui prozator iranian Sadegh Hedayat, care a scos literatura iraniană din închistarea arhetipală, din constrângerile religioase şi politice şi a ridicat-o la rangul de literatură universală, însă un inadaptat, „un om care a suferit toată viaţa de a nu se fi regăsit pe sine nicăieri: nici în societatea iraniană, unde se sufoca, nici în Occidentul atâtor promisiuni, de unde s-a simţit respins şi unde s-a şi sinucis”, fiind primul sinucigaş din literatura modernă iraniană. Gheorghe Iorga ne-a arătat un scriitor de o profunzime interioară dusă până la tragic, un căutător şi un călător prin toată lumea, ancorat în realitatea timpului său. Sunt, în volum, 10 povestiri, a căror substanţă provine din tradiţiile iraniene, din arhetipurile unei culturi milenare, „lecţia hadayatiană e limpede: orice iubire e o sursă potenţială de suferinţă, singurătatea e cel mai bun refugiu; dacă ieşi, te expui rănirii sau bucuriilor, dar şi riscului de a o pierde pe fiinţa iubită şi de a nu-ţi reveni sufleteşte”, scrie Gheorghe Iorga în „Codul lui Hedayat”, un fel de Prolog al cărţii.

Lansarea volumului „Femeia care şi-a pierdut bărbatul” s-a constituit într-un model, o privire complexă şi directă în opera unui mare scriitor, adus din Îndepărtatul Orient, acolo unde singurele repere certe sunt Soarele şi nisipul, muzica şi moartea, de un om, un scriitor, eseist, gazetar, critic literar, care a trăit, în tinereţe, o experienţă iraniană, ţară de care s-a îndrăgostit şi a cărei literatură l-a cucerit, atât poezia lui Omar Khayyam, cât şi, mai ales, proza lui Sadegh Hedayat.

P.S. Două mici incidente la spectacolul de lansare a cărţii: Câteva doamne au rămas dezamăgite, au crezut că vin la premiera unei piese de teatru, manifestându-şi public nedumerirea. Confuzia a venit de la titlu, atrăgător, chiar comercial -„Femeia care şi-a pierdut bărbatul”, însă chiar dacă nu l-au găsit, au rămas până la finalul spectacolului.

Al doilea, şi am înţeles că nu este singular la teatru, l-a avut protagonist pe un spectator dependent de telefonul mobil, care, tot spectacolul a „butonat”, a şi mai vorbit la buclucaşul instrument, fiind apostrofat de pe scenă cu o replică dură, nu din piesă, ci din regulile bunei cuviinţe.

Cele mai multe premii în bani se vor acorda, la fiecare extragere a Loteriei bonurilor fiscale, pentru bonurile câștigătoare cu valoare mică, iar cele mai puține pentru bonurile cu valoare mare. Prevederea este cuprinsă într-o propunere legislativă adoptată deja de Senatul României. Proiectul legii este înaintat acum Camerei Deputaților.
Măsura, propusă de ministrul Finanțelor Publice, Orlando Teodorescu, este pregătită pentru a spori atractivitatea loteriei bonurilor fiscale. Cu excepția extragerii din luna august, toate valorile desemnate câștigătoare a bonurilor erau mai mari de 99 de lei, deci compuse din trei cifre.

Dacă proiectul de lege va fi adoptat și promulgat, la fiecare extragere lunară sau ocazională vor fi desemnate două valori diferite de bonuri fiscale câștigătoare, pentru care se vor acorda premii. Astfel, maximum 80 din cele maximum 100 de premii ale fiecărei extrageri se vor acorda pentru bonurile fiscale câștigătoare cuvaloarea între 1 și 99 de lei. Iar maximum 20 de premii se vor acorda pentru bonurile cu valoarea între 100 și 999 de lei.

Emoții, nostalgie, întâlniri, amintiri, concerte, activități culturale și sportive. Dascăli, elevi, părinți, invitați. Timp de o săptămână, Școala Gimnazială „Al.I.Cuza” Bacău a marcat 160 de ani de existență și implicare în viața comunității. Iar programul a fost unul dens, frumos, bine organizat, antrenant. Startul manifestărilor a fost dat sâmbătă, când s-a organizat un Simpozion internațional intitulat „Dialoguri culturale”, iar duminică, un flashmob cu elevii în mai multe locații din oraș – aeroport, Piața Tricolorului, Parcul Catedralei și Parcul Cancicov, luni a fost activitatea „Arc peste timp”, o întâlnire emoționantă cu foști profesori ai școlii. Au urmat apoi diferite activităti pe clase și grupe, iar miercuri, 16 octombrie, la Ateneu, s-a desfășurat o activitate de suflet – „Școala Cuza, tradiție și excelență” – cu foști și actuali dascăli, foști și actuali elevi, cu părinți și oameni de cultură, unde invitat a fost Dan Puric, actor, eseist, autor și regizor de teatru român. Sărbătoarea școlii s-a încheiat joi, 17 octombrie, cu un Concert al generațiilor.

Borne în timp

Actul de înființare al instituției de învățământ băcăuane a fost semnat pe 25 octombrie 1859 de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, mai întâi ca „Școala Nr.2 Băeți”. În anii următori, școala a funcționat în diferite locații închiriate, iar în 1893 s-a dat în folosință prima clădire a școlii (Corpul A). În 1973 s-a construit un alt corp, cu încă 8 săli de clasă și laboratoare (actualul Corp B). Până în 1994, școala s-a numit Școala Generală Nr. 19, iar de atunci poartă numele domnitorului. O școală ce poartă în pereți voci ilustre – Radu Beligan, Solomon Marcus, Emanuel Elenescu, Marcel Marcian, Marius Mircu, Constantin Andone, George Bălăiță, Constantin Arseni… Elevi ai școlii, călăuze ale devenirii. O școală de stat, de tip primar și gimnazial, cu peste 1.000 de elevi și 70 de cadre didactice, care de trei ori a primit distincția de Școală europeană.

Prof. dr. Doinița Sârbu, director
„Dacă este să gândesc o ierarhie a valorilor instituționale din învățământul preuniversitar băcăuan, Școala Gimnazială «Al. I. Cuza» ar ocupa cu siguranță unul din locurile fruntașe, bucurându-se de prestigiu și notorietate în spațiul plin de noblețe al oamenilor școlii, de mândria și recunoștința celor care au absolvit aici, de aprecierea și venerația întregii societăți civile, a generațiilor de elevi care au învățat și învață rosturile cunoașterii și ale vieții în acest «templu sacru» al școlii românești contemporane. Cred în valorile profesionale formate și afirmate de-a lungul timpului în această școală, în capacitatea și competențele corpului profesoral de aici de a obține și menține la standarde ridicate performanțele elevilor. Această certitudine este susținută de dorința multor copii de a studia la această școală, de numeroasele succese obținute la olimpiadele școlare, concursurile și competițiile locale, naționale și internaționale. Numeroasele proiecte educative ale școlii, cu multiple valențe formative, luminează calea unui traseu ascendent al școlii.
Ce urmărim prin munca nostră de a păstra renumele școlii, de a duce mai departe tradiția?
În primul rând, ce am fost? Am fost istorie; o «Școală Domnească». Am crescut cu timpul în toate componentele, îndeosebi cele valorice.
Ce suntem? Suntem o școală performantă, dorită de populația școlară; suntem un colectiv a cărui principală calitate este dorința de a oferi educație de calitate, printr-o muncă asiduă, dăruită idealurilor de performanță; suntem elevii care știu ce vor de la viitor și se pregătesc în acest scop; suntem simbolul respectării egalității de șanse și a promovării tradiției; suntem noi, Școala «Al. I. Cuza» din Bacău.
Ce vom fi? Vom fi viitorul așa cum îl visăm; vom fi cei ce vor semăna în continuare educația de calitate pentru toți elevii noștri.
Astăzi, Școala Gimnazială «Al. I. Cuza» este o instituție modernă de învățământ, orientată spre asigurarea nevoilor educaționale în învățământul preșcolar, primar și gimnazial și redimensionarea acestuia în vederea învățării centrată pe elev. Ca orice școală de tip european, Școala Gimnazială «Al. I. Cuza» acordă șanse egale tuturor elevilor proveniți din medii sociale diferite, ale căror mentalități și culturi proprii sunt foarte diverse, și pe care îi stimulează în descoperirea tradițiilor, valorilor științifice și artistice românești în contextul larg al marii culturi universale.
Valori tradiționale ca: democrația, nediscriminarea, egalitatea de șanse, calitate, eficiență, valori pe care Școala Gimnazială «Al. I. Cuza» le-a moștenit și le transmite elevilor săi, jalonează parcursul nostru.”

Prof. Cornelia Iștoc, director adjunct

„E ceas aniversar. Mă întreb cine poate găsi cuvintele potrivite spre a cuprinde peste un secol și jumătate din viața unei școli. Nu a oricărei școli, a școlii mele, Școala «Al. I. Cuza». E copleșitor sentimentul pe care îl trăiesc dascăli iluștri, oameni cu har, cu înaltă ținută morală care au ridicat în timp numele acestui lăcaș, l-au făcut cunoscut și prețuit. Să ai alături zestrea de valori adunată de generații înaintea ta, este deopotrivă onorant și angajant.
Între trecut și viitor, între ieri și mâine, este prezentul. Prezentul înseamnă un colectiv puternic, unit, care îi determină pe copii să treacă pragul școlii cu spiritul și sufletul deschise spre cunoaștere.
Cu siguranță, copiii noștri învață ce înseamnă demnitatea, respectul, onestitatea, exigența, adevărul, dorința de a te găsi printre cei mai buni. Sunt valori morale care trebuie să ne înconjoare pentru a fi OAMENI.
Sunt sigură că numele copiilor noștri de astăzi, vor întregi șirul de oameni valoroși pe care Școala «Al. I. Cuza» i-a dat, de-a lungul timpului, spiritualității românești.
Cred că drumul spre eternitate trece de 160 de ani și prin Școala «Al. I. Cuza»!”

Prof. Anca Sereș, director adjunct

„Școala «Cuza» este bucurie, emoție, provocare. Mi-am dorit să predau într-o școală schimbată atunci când am revenit aici în 2012, o școală care să corespundă așteptărilor generației de azi. Cred că elevii din generațiile pe care noi le educăm au nevoie de o școală veselă și deschisă. Acești elevi sunt altfel și, din ce în ce, vin generații mai speciale iar noi trebuie să fim mai umani la clasă, să le anticipăm nevoile și aspirațiile. Trebuie să ne schimbăm pentru ei, școala trebuie să arate atfel.
Zilele școlii de anul acesta au încercat să imprime unei sărbători alt stil, alt ritm, altă abordare. Sper că a fost pe placul copiilor, părinților și colegilor mei.”

1 de 9

Impresii de la foști dascăli și foști elevi

Generații de „Cuza”

Maria Marchiș, Generația 2012
Studentă la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Psihologie și Facultatea de Sociologie și Științe Social-Politice

„Cred că aceasta e cea mai frumoasă scrisoare pe care am ocazia să o schițez. Pentru că o trimit locului unde familia mea – mama, tata, eu și sora mea – am ocupat câte o bancă, pe rând, timp de câte 8 ani de zile. Mai mult decât o școală, «Cuza» a ajuns să ocupe o parte importantă în familia mea: cu toții suntem absolvenți de «Cuza». Și ce îmi place mie mereu să adaug, e faptul că dacă am început la Școala «Cuza», tot la o instituție «Cuza» îmi voi finaliza studiile (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași). Cum s-ar spune, sunt made by Cuza. Și simt să mulțumesc. Să mulțumesc celor care au fost alături de mine în cei 8 ani, când lacrimile și întrebările nu știau să se liniștească singure. Pentru momentele când un simplu cuvânt mi-a dat puteri nemaivăzute, când un 10 m-a făcut să cred și mai mult în mine.Toate aceste momente au creat-o pe Maria de acum, care s-ar întoarce oricând, cu mare drag, în băncile școlii, ca într-o casă părintească. Cu o identitate emblematică în întreg orașul, Școala «Al. I. Cuza» a reușit să ofere viitorului oameni cu valori solide. Am știut mereu ce vreau, cine sunt, cât de puternice îmi sunt aripile, cât de înalt îmi poate fi zborul. Am învățat să nu mă mulțumesc cu puțin, să pot mai mult și să vreau mereu mai mult.
Am ajuns departe datorită bagajului de cunoștințe oferit de dascălii din școală. Ani la rând au fost plini de proiecte naționale și internaționale, de premii și distincții care m-au purtat prin toată țara, dar și în afara ei. Îmi amintesc cum la o conferință ce a avut loc la Cluj, destinată elevilor cu rezultate excepționale, eram pe scenă alături de Solomon Marcus. A fost un sentiment deosebit când am spus că am absolvit Școala «Cuza», aceeași pe care cu mulți ani în urmă o finalize și marele matematician. De atunci am ținut mereu legatura cu el, vorbind cu drag despre ce ne lega – aceeași școală. La un alt workshop, care a avut loc la București, mi-am identificat un alt coleg de la «Cuza»: marele Radu Beligan. Am petrecut și alături de el câteva ore, povestind despre urbea Bacău și despre cum mai e la școală. Se pare că absolvenții Școlii «Cuza» urcă ușor către înălțimi și reușite.
Sper să pot face aceeași bucurie unui copil pe care am simțit-o și eu atunci când am vorbit cu Radu Beligan sau cu Solomon Marcus. Sper ca brăduțul din curtea școlii pe care l-am adus de Ziua Pămantului în anul 2011 și l-am plantat cu mâinile mele să adăpostească sub crengile sale multe generații de elită. Iar școala să emane aceleași valori, aceleași performanțe și aceleași ecouri care caracterizează oamenii ce o frecventează.
Mulți ani Școlii «Cuza»! Pentru că îmi doresc ca viitorul familiei mele să se formeze tot în băncile sale!”

Amintirile unei învățătoare

„În urmă cu 35 de ani, în luna septembrie mă îndreptam cu mari emoții spre o școală nouă pentru mine, Șc. Nr. 19, unde am fost transferată. Lăsasem colegi și colege, oameni buni, cu care am legat frumoase prietenii. Grija mea era dacă mă voi putea acomoda într-un colectiv nou, să pot să fac față renumelui școlii, să nu-l știrbesc.
Dar toate aceste gânduri s-au evaporat în clipa în care am intrat în cabinetul domnilor directori. Acolo am cunoscut cei mai minunați oameni: dl. Director Mihai Semenov și d-na directoare Maria Stoica, cărora, cu stimă și deosebit respect le mulțumesc pentru cum m-au primit și m-au încurajat spunându-mi că voi cunoaște oameni buni, prietenoși, dedicați meseriei. Mi-au mai spus că voi avea clasa I și că voi învăța în aceeași clasă cu dl. prof. de desen Aurel Stanciu, acum marele pictor Aurel Stanciu.
Cele mai mari emoții le-am avut însă în prima zi de școală, când mi-am cunoscut micuții mei școlari printre care era și fetița mea, Dănuța, ce s-a bucurat că voi fi învățătoarea ei, și care nu m-a dezamăgit niciodată.
Tot atunci am cunoscut și părinții micuților, emoționați și ei, care mi-au fost ajutoare de nădejde. Ce amintiri frumoase!
Un eveniment foarte important a avut loc după câteva lunide la venirea mea în această frumoasă școală, aniversarea a 125 de ani de la inaugurarea școlii. Atunci am avut onoarea să întâlnesc mari personalități: Constantin Arseni, medic chirurg; Marius Mircu, scriitor; Eugen Uricaru, scriitor; Solomon Marcus, matematician, precum și alți oameni de seamă, foști elevi ai școlii. Ce minunat este să te așezi în banca în care ai învățat cu 30 – 40 de ani în urmă.
Anii au trecut așa de repede și mă bucur că am fost cea care a pus «creionul în mână» atâtor generații… și sunt tare emoționată când primesc câte un telefon de la ei și-mi spun că-și amintesc de serbările școlare, excursii, tabere, și-mi urează sănătate…
Le doresc din toată inima tuturor foștilor colegi și foștilor elevi din toate generațiile să fie sănătoși și fericiți, să se bucure de realizările lor!
Sunt foarte fericită că am avut cea mai frumoasă meserie, aceea de a forma OAMENI.
Cu drag,
Învățătoarea Eugenia Mutică, fost cadru didactic

Școala și rosturile ei

Vadimir Manea, fost elev

„Cei care au șansa de a trece prin școală (și încă sunt în lume, din păcate, oameni care nu au această șansă) au ocazia de a trăi trei vieți: cei șapte ani de-acasă, apoi anii de școală, apoi tot restul anilor, până la sfârșit. Fiecare dintre cele trei vieți începe cu o pagină albă care trebuie scrisă de la zero. Fiecare dintre ele își are decorurile, personajele și poveștile, conflictele, greșelile și nedreptățile ei, episoadele ei dramatice și sentimentale, lucruri pe care le pierdem și pe care le regretăm la sfârșit. Iată de ce sfârșitul școlii ne găsește veseli și triști, nerăbdători și nostalgici în același timp.
Un mare fizician spunea că un expert este o persoană care a comis toate greșelile posibile într-un anumit domeniu. Dacă școala este viața mijlocie, iar acolo, pe scena aceea îngustă, ne ducem o existență întreagă, atunci primul ei rost este tocmai acesta: de a ne oferi o lume în miniatură unde să putem învăța din greșelile noastre, înainte de a o lua, pentru ultima și cea mai importantă oară, de la început. Dacă nu ca experți, atunci măcar ca persoane avizate.
Dar există și un al doilea rost, pentru că, în ciuda aparentei captivități în care ne instalează, școala are misiunea de a ne oferi tocmai instrumentele necesare pentru a fi liberi cu adevărat. Ne naștem liberi de drept, dar libertatea noastră nu este efectivă atât timp cât înțelegerea și cultura ne sunt limitate. Oricât de liberi am fi de drept, deciziile noastre se vor reduce mereu la lucrurile pe care le cunoaștem și pe care le înțelegem. Omul care știe un singur lucru va alege acel lucru de fiecare dată, în deplin sentiment al libertății, dar va rămâne închis fără speranță între limitele propriei cunoașteri. Mai ales în zilele noastre, în această lume complicată, educația este singura garanție a libertății de fapt.
De aceea rolul școlii este atât de dificil. Ea trebuie să formeze conștiințele generațiilor viitoare, fără a le șterge individualitatea, fără a le transforma în imitații ale generațiilor trecute și fără a le închide calea spre schimbare, chiar cu prețul ca într-o zi această schimbare să intre în contradicție cu ideile prezentului. Chiar în raport cu acest rol Școala «Alexandru Ioan Cuza» are cel puțin o valoare simbolică. Ea a fost creată într-o epocă în care România nu era liberă nici de fapt, nici de drept. În anul 1859, când școala a fost înființată, Principatele Române (nici nu se vorbea încă de România) erau o construcție vremelnică, supusă pretențiilor vecinilor săi teritoriali. Captivă politic, mai ales în raport cu Imperiul Otoman, dar captivă și în spirit, pentru că gradul precar de educație al populației condamna viitorul țării la incertitudine și la perpetuă dependență. Reforma învățământului demarată de Alexandru Ioan Cuza în acei ani, din care face parte și înființarea școlii care îi poartă astăzi numele în Bacău, a fost unul dintre pașii importanți pentru construirea unei generații capabile să își dobândească, pe lângă libertatea politică, și libertatea de spirit.
Am devenit elev al Școlii «Alexandru Ioan Cuza» când împlinea o sută treizeci și cinci de ani de existență, într-o altă perioadă dificilă, când la nici cinci ani de la căderea comunismului școala, la fel ca întreaga țară, încă învăța cum funcționează o societate liberă, la o veritabilă răscruce istorică. Fără să îmi fi dat atunci seama, anii aceia au fost decisivi pentru viitorul României, iar școala, chiar fără a avea un plan bine definit, a jucat un rol esențial pentru a face accesibile generației mele o lume și o mentalitate care le-au fost interzise părinților noștri. La o sută șaizeci de ani de la înființare, îi doresc Școlii «Alexandru Ioan Cuza» să continue acest rol fundamental al educației.”

Remember

Prof. Elena Rotaru, fost învățător al școlii

„Octombrie risipeşte pe strunele vântului şoaptele frunzelor topite. Nimic nu pare să tulbure alunecarea timpului. Şi totuşi, acest octombrie al anului 2019 are pentru Scoala «Al.I.Cuza» o semnificaţie aparte. Împlineşte 160 de ani! S-a pregătit de sărbătoare. Sărbătoare pentru spirit, sărbătoare pentru suflet.
De aproape sau de departe, dascălii şcolii găsesc răgazul şi forţa de a se reîntoarce spre a depăna amintiri, visuri uitate, gânduri răscolite. Astăzi, mă regăsesc şi eu printre ei. Cuvintele ard la poarta timpului,aşteptând să fie culese. E greu să le găseşti pe cele mai potrivite. Te pierzi ca într-un labirint. 20 de ani din cei 160 i-am petrecut în acest lăcaş, purtând cu mine visuri, speranţe, dorinţa împlinirii profesionale la nivelul standardelor acestei şcoli. Am fost o picătură… într-un ocean!
Acum, la momentul introspecţiei, apar, mai degrabă, multe, multe întrebări.
Cât de grea a fost misiunea?
Cât de înaltă scara pe care am urcat de fiecare dată împreună cu elevii mei?
Cât de responsabilă am fost pentru a onora aşteptările?
Ce am plantat ieri,va înflori mâine lumină?
Răspunsurile pot fi subiective, aşa că răsfoiesc mai departe cartea amintirilor. Revăd chipurile zecilor de elevi pe care i-am aşteptat cu emoţie, cu drag, an de an , pentru a privi apoi plecarea lor ca pe zborul timpuriu al cocorilor. Prin ei mi-am scris CARTEA VIEŢII. Regăsesc generaţii de părinţi responsabili care au înţeles şcoala şi rolul ei. Răsfoirii din calendar i se adaugă imaginea colegilor, alături de care am râs ori am plâns, spre care mi-am deschis fereastra sufletului pentru a primi încredere, căldură. Unii s-au stins luminându-ne pe noi, alţii s-au retras într-o margine de gând, luminaţi de amintirea rămasă vie în inima fiecărei generaţii. Ei poartă pecetea veşniciei.
Aniversarea şcolii este, deopotrivă, istorie, dar şi pragul unui nou început.
Doresc şcolii mele zbor înalt spre viitor!”

Un pic de istorie

Prof. Maria Stoica, fost director al școlii

„Și când te gândești că au trecut 35 de ani de la cea mai mare sărbătoare a școlii, ai impresia că a fost ieri sau că s-a întâmplat tare de mult! Eram tineri sau nu, entuziaști și hotărâți să învingem rigorile regimului pentru a-i omagia pe cei care au adus faimă «Școlii nr. 2 Băeți», școală care se numea atunci Nr. 19, acum Școala «Al. I. Cuza».
Așa că pot spune acum, după 35 de ani, că și noi am făcut istorie, nu numai atunci, în 1982 – 1984, ci și în tot acest interval de timp.
Faima școlii a fost continuată de o contribuție consistentă a celor mai multe cadre didactice ale școlii cât și reușitele elevilor noștri, astăzi chiar și dintre ei profesori ai școlii.
Se cuvine să amintesce câteva dintre aceste personalități, cu rugămintea de a fi scuzată dacă am omis pe multe dintre ele.
Promotorul celor mai multe acțiuni a fost, fără doar și poate, prof. Mihai Semenov care știa să ne mobilizeze atât pe termen scurt cât și pe termen lung, să ne convingă să apreciem munca la clasă, dar și să păstrăm cu sfințenie ceea ce s-a realizat până atunci.
Ca profesor de limba română și apoi autor de manuale împreună cu fiica sa Anca, profesorul Sergiu Șerban aducea competența, corectitudinea și completa imaginea școlii prin dăruire, inteligență și decență didactică.
Un grup compact de profesori de matematică a ținut capul de afiș la nivel de oraș, în așa fel încât părinții căutau cu disperare un loc la școala noastră. Aș aminti pe prof. Hulea Gheorghe, Blăjuț Eugeniu, Vlad Ida, Ionescu Veronica, Țornghibel Liviu și poate și eu, Maria Stoica.
Prin dăruire, pricepere și talent prof. Aurel Stanciu și apoi Silvia Anghel, Rodica Vasiliu au determinat pe mulți elevi să îndrăgească desenul de orice fel și să participe și chiar să câștige concursuri naționale și internaționale.
«Prietenii muzicii» inimoși, talentați, muncitori, disciplinați, conduși cu măiestrie de prof. Vintilă dabija, au dus faima școlii mult peste granițele țării, promovând mai ales muzica autentic românească.
Desigur că toate aceste reușite și nu numai, au fost posibile datorită și faptului că am avut în permanență un colectiv didactic la clasele I – IV de excepție, bine pregătiți, unit pentru misiunea sfântă a formării adultului de mâine.
Ar fi multe de spus și pentru că nu vreau să semene cu o dare de seamă, vreau să mulțumesc actualului colectiv de conducere a școlii, în special prof Doinița Sîrbu, pentru grija cu care păstrează și dezvoltă faima școlii care se numără mereu în frunte, apreciată de elevi, părinți și cadre didactice.
«La mulți ani, buni și de calitate», dragă școală!”

La 160 de ani…

prof. Ioan Surdu, fost profesor de Limba și literatura română

„Octombrie 1859 – octombrie 2019. Se împlinesc 160 de ani de istorie și fapte petrecute la Şcoala «Al. I. Cuza» din Bacău. Sunt bucuros că a fost să fie să-mi închei activitatea didactică de 48 de ani, în an aniversar, dintre care aproape 30 la această școală. În primul an de după revoluție (1990) aveam să devin profesor titular la școala centrală din Bacău, pe atunci era mai cunoscută ca Școala nr. 19. Așa considera sistemul, ca școlile din România să poarte niște numere abstacte precum deținuții, ca nu cumva numele cârmaciului țării (Nicolae Ceaușescu) să fie eclipsat de nume precum Alexandru Ioan Cuza, Spiru Haret, George Bacovia, Ferdinand I sau Nicu Enea. În școli, elevii trebuiau, cel mai adesea, să aducă ode conducătorului, nu mai era loc pentru personalități care au marcat istoria, cultura și spiritul învățământul românesc. Școlile nu trebuiau să aibă o istorie a lor, ele erau menite să urmărească un singur țel: formarea «omului nou» … cel vechi nu mai corespundea.
În 1990, nu știam prea multe despre Școala «Al. I. Cuza». Conducerea școlii de atunci, în persoana domnului profesor Mihai Semenov, avea obiceiul ca o dată la 5 ani să ne amintim de istoria acestei școli. Obiceiul a fost preluat de către toți directorii școlii care l-au succedat, și astfel am început să aflu că între pereții acestul lăcaș răsună vocile de copil ale unor personalități celebre care au marcat arta, cultura și filosofia acestui neam.
Mi-ar fi foarte greu să mă opresc asupra unor nume, din considerente care ţin de etica cuvântul scris. Nu pot însă să nu-mi amintesc de un gând de o rară profunzime rostit de maestrul Radu Beligan la aniversarea a 140 de la înfiinţarea şcolii al carei elev a fost. «Doresc din toată inima ca această şcoală încărcată de un aşa frumos prestigiu să devină o catedrală a culturii din acestă ţară….»
Această reflecţie a maestrului suprapusă cu gândul fostei eleve Ioana Mădălina Pleșca exprimat la aniversarea a 155 de ani de existență a școlii, (pe atunci studentă în anul 3 la Colegiul «St. John’ s» Universitatea Cambridge, Marea Britanie), care spunea că” în Școala Al. I. Cuza am învățat cum să gândesc, cum să învăț, cum să pun întrebări și să fiu perseverentă în a găsi răspunsuri”, defineşte cum nu se poate mai bine conţinutul învăţământului produs de fosta «Şcoala Nr.2 de Băeţi» din Bacău, în prezent, Şcoala «Al. I. Cuza».
Formarea complexă a unor personalități de marcă care au trecut prin această școală, nu ar fi fost posibilă fară contribuția și dăruirea unor învățători sau profesori pe măsură. Dincolo de activitatea la catedră, aceștia s-au remarcat prin scrieri și creații literare, autori de manuale școlare și auxiliare didactice, recunoscuți profesori de matematică, istorie, geografie, fizică, chimie, biologie, limbi străine, muzică, sport, arte plastice, civică, etc. Elevii aestora au confirmat cu prisosință fie la concursurile școlare curente, fie în licee sau universități răpândite în toată lumea.
La acest moment aniversar, constatăm, cu emoţie, noi dascălii, elevii și foștii elevi deopotrivă, că acest loc de învăţătură cerut, în urmă cu 160 de ani, de către locuitorii urbei de la confluenţa râurilor Bistriţa şi Siret, a produs valori umane inestimabile, cu rezonanţă în conştiinţa prezentă a Bacăului.
Pentru bucuria acestor fapte, îţi dorim şcoală dragă: «La mulţi ani să trăieşti!», iar dascălii tăi să aibă o viață liniștită și frumoasă, pe măsura implicării lor.”

1 de 11

Viziunea

Şcoala Gimnazială „Al.I.Cuza” – o şcoală cu porţile deschise pentru educaţie, în care fiecare se simte demn, competent, legat de alţii dar autonom, care asigură cunoaştere şi recunoaştere reciprocă!

Asociația „Valoare Plus” Bacău organizează sâmbătă, 19 octombrie, la Teatrul de Vară „Radu Beligan”, între orele 9.00 – 17.00, cea de-a III-a ediție a Conferinței Regionale „Păstrează-ți libertatea! Traficul de Persoane înrobește!”.

Evenimentul va cuprinde prezentări, discursuri, ateliere și dezbateri pe tema traficului de persoane, având ca invitați, printre alții, pe Doyin Adele-Shiyanbola, șefa secției politice a Ambasadei Marii Britanii la București, Dragoș Pătraru, jurnalist și realizator al emisiunii „Starea Nației”, Silvia Tăbușcă, coordonator al Programului pentru Securitate Umană din cadrul Centrului European pentru Educație și Cercetare Juridică, și Annika Svensson, ofițer de poliție comunitară și de prevenire a criminalității în Uppsala, Suedia.

„Conferința se va bucura de participarea a aproximativ 1.000 de elevi și cadre didactice din instituțiile școlare partenere din Municipiul Bacău și alte județe din Regiunea N-E și este organizată în cadrul proiectului «Stay Free 2.0», implementat de către Asociația «Valoare Plus» Bacău cu sprijinul Swedish Alliance Mission”, a declarat Marian Pădureț, președinte Asociația „Valoare Plus” Bacău.

Un bărbat a murit și un altul a fost ranit într-un accident petrecut în comuna băcăuană Coțofănești, în această seară.

Accidentul rutier s-a produs între un camion care transporta cereale și un autoturism.

Persoana decedată se afla în autoturism. Șoferul camionului prezintă traumatisme la membrul inferior drept.

1 de 6

Traficul este blocat pe ambele sensuri de mers.

Continuă lucrările de așternere a covorului asfaltic pe șantierul Variantei Ocolitoare Bacău. Imagini surprinse între km 6+700 – 9+990, Obiectul 1 al VO Bacău, pe Calea 1 a tronsonului în profil de autostradă, în zona localității Letea Veche, unde are loc așternerea stratului de bază (AB 31,5).

Ulterior așternerii pe cei aproximativ 3,3 km, în pregătire se află un nou tronson de aproximativ 1,5 km, după care va fi abordată și Calea 2 a tronsonului în profil de autostradă.

Echipele de așternere ale constructorului se vor muta astăzi pe intrarea pe tronsonul de legătură între DN 2 și DN 11, în zona localităților Nicolae Bălcescu și Sărata.

Reamintim, lucrările sunt executate de asocierea Spedition UMB SRL – Tehnostrade, în baza unui ordin de începere a lucrărilor semnat pe 8 martie 2019.

Contractul prevede proiectarea și execuția a 30,8 km de drum național, din care 16,269 km în profil de autostradă. Durata contractului este de 36 de luni.

Polițiștii de investigaţii criminale din Bacău au reținut un tânăr, de 26 de ani, din comuna Bereşti-Tazlău, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie.

La data de 16 octombrie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi de către o tânără, de 24 de ani, despre faptul că ar fi fost deposedată de bunuri de către o persoană necunoscută.

Poliţiştii de investigaţii criminale din Bacău s-au mobilizat prompt şi, la scurt timp, au depistat şi identificat un tânăr, de 26 de ani, bănuit de comiterea faptei.

Din cercetări a rezultat că, bănuitul ar fi deposedat prin violenţă o tânără, de 24 de ani, din comuna Gioseni, de un telefon mobil şi suma de 200 de lei, în timp ce se afla pe strada General Guşe din Bacău.

Tânărul de 26 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de arestare preventivă.

Până la maratonul care va avea loc la Valea Budului pe 19-20 octombrie, membrii Clubului de Turism și Artă „Veniți cu noi”, din Bacău, și-au făcut încălzirea în jurul unui foc de tabără, la sfărșitul săptămânii, exact în aceeași locație. A devenit deja tradiție ca în fiecare an, bunici și nepoți, să lase telefoanele și tabletele deoparte, chiar dacă există într-o anumită zonă semnal WiFi , și să se bucure împreună de aerul curat, de acel damf de mucegai adunat în lemnul căbănuțelor – modernizate între timp – dar ridicate de pe vremea când aici era tabără de pioneri. Sunt iubitori ai naturii și animalelor de companie, dar și ecologiști care fac voluntariat, alpiniști sau pasionați de ciclism, cu locuri de muncă și profesii în toate domeniile.

Aici, timp de două-trei zile, toți sunt egali.Unii abia și-au făcut timp să vină din oraș, de la câțiva kilometri, alții și-au programat participarea la eveniment, venind de peste mări și țări, pentru a retrăi împreună, ca membri ai clubului, amintiri. Vârsta participanților? De la cel mai mic, purtat în căruț – era să-i spun landou – la puțin sub optzeci, să nu se supere profesorul Aurel Stanciu, dacă plusez puțin. Organizatorul, sufletul acestei mari echipe, pedagogul Remus Lupu, știe să te capaciteze, cu un zâmbet și o voce părintească fermă: „ia-te de urechi și vino-n coace! E bine ce-ai făcut?”.

1 de 25

Au fost prezenți și mulți tineri de la Colegiul Național „Ferdinand I”, pe care unii din cei prezenți l-au absolvit când se numea „Bacovia”.Mihai Colța a venit ca voluntar.Este din Republica Moldova,raionul Câncești, localitatea Cărpineni, elev în clasa a unsprezecea,profilul științe sociale.

În vacanță nu a plecat acasă, unde mai are un frate mai mic cu zece ani, pe care vrea să-l aducă în România. A plecat pe litoral, unde a lucrat ca ospătar. Să câștige un ban.„Din clasa a noua am venit la club, de când m-am cazat la cămin. M-a atras ideea de artă, cultură, muzică, dar mai ales de colectivul care este aici. Nu! Nu am venit pentru că mi-a plăcut o fată de aici. Am niște colege minunate. Este frumos ce se întâmplă. Alt gen de muzică, munte…”

După bac se gândește să dea la A.S.E. Să facă ce-i place.Vineri noaptea, după ce au obosit chitarele, pentru că s-a petrecut în gen „Cenaclul Flacăra”, cu voci tinere de „A Capela”, fără să-l pună nimeni, a luat la frecat și spălat toate cratițele și ceaunele, unde la foc și jar s-au pregătit bucate tradiționale. Sâmbătă, după ce a dormit câteva ore, s-a apucat de pregătit, împreună cu ceilalți colegi, vestita ciorbă de fasole cu afumătură. Am simțit în acest dialog multă responsabilitate și modestie. El vede în România un viitor mult mai bun pentru el și fratele lui. Din program nu au lipsit nici tiroliana, nici drumețiile pe dealurile din jur, nici focul de tabără. Iar ca amintire rămâne fotografia de grup, cu toți cei prezenți, mai puțini ca anul trecut.Membrii clubului „Veniți cu noi!” încurajează respectul pentru natură, prin plantarea de pomi și acțiuni de ecologizare. Derulează proiecte prin care tinerii își pot dezvolta aptitudinile. Clubul a împlinit în acest an,treizeci și doi de ani de ani de la înființare.