20 mai 2024
Top StoryPreședintele CJ spune că etajele 4 și 5 ale Spitalului Municipal pot...

Președintele CJ spune că etajele 4 și 5 ale Spitalului Municipal pot fi amenajate să preia cazuri de infecții cu coronavirus sau de carantină

Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău, spune că etajele 4 și 5 ale Spitalului Municipal pot fi amenajate astfel încât să preia cazuri de infecții cu coronavirus sau de carantină.

“Am discutat astăzi, cu cei de la Primăria Bacău, modalitățile concrete prin care inițiativa noastră de amenajare a 𝑺𝒑𝒊𝒕𝒂𝒍𝒖𝒍𝒖𝒊 𝑴𝒖𝒏𝒊𝒄𝒊𝒑𝒂𝒍, pentru preluarea cazurilor #COVID19, poate fi implementată.

Criza coronavirus, starea de urgență decretată pe teritoriul național, precum și protocolul încheiat de Consiliul Județean și Consiliul Local, în mai 2018, în vederea susținerii lucrărilor de la Spitalul Municipal, sunt premise pe care ne putem fundamenta demersul nostru”, a declarat Sorin Brașoveanu.



Din discuția purtată cu primarul Bacăului a rezultat că etajele 4 și 5 ale Spitalului Municipal pot fi amenajate astfel încât să preia cazuri de infecții cu coronavirus sau de carantină.

“Am reiterat sprijinul financiar pe care Consiliul Județean este pregătit să-l ofere, respectiv 60 la sută din valoarea lucrărilor de intervenție, în vederea amenajării spațiilor și incintelor de la Spitalul Municipal necesare organizării carantinei sau tratării pacienților infectați ce intră în județul Bacău din zonele afectate de coronavirus.

În cursul acestei zile, la ora 12.00, vom avea o întrevedere la Prefectura Bacău, în contextul instituirii stării de urgență, pentru a discuta – cu autoritățile medicale băcăuane – despre implementarea inițiativei noastre.

Considerăm că o clădire medicală corespunde mai bine obiectivului de combatere a infecției cu COVID 19 și că prin minime intervenții și amenajări de urgență putem operaționaliza Spitalul Municipal pe acest palier sanitar”, a mai spus președintele CJ Bacău.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri