Acasă Blog Pagina 1991

Înscrieri online la creșele din Bacău

    În urma sedinței  Comitetului Local pentru Situații de Urgență, desfășurată în data de 13.03.2020, cu privire la  măsurile de prevenire a răspândirii virusului COVID-19, Centrul Bugetar Creșe Bacău suspendă relațiile cu publicul, eventualele solicitări, documente vor fi trimise pe adresa de e-mail:  cresebacau@gmail.com

    În perioada 16-22.03.2020, înscrierea pentru locurile la creșă se face ON-LINE, astfel:

    – Cererea de înscriere se va descărca de pe site-ul Primăriei Municipiului Bacău, la secțiunea INFORMAȚII-CENTRUL BUGETAR CREȘE-cerere înscriere 2020;

    – Cererea va fi completată/semnată/scanată de către părintele/reprezentantul legal al copilului;

    -Actele necesare înscrierii copilului la creșă(se regăsesc pe site-ul Primăriei municipiului Bacău, la secțiunea INFORMAȚII-CENTRUL BUGATER CREȘE, în FIȘIERUL: PROCEDURILE ȘI CRITERIILE DE ÎNSCRIERE LA CREȘE PENTRU ANUL DE ACTIVITATE 2020-2021), vor fi scanate și expediate pe adresa de e-mail: cresebacau@gmail.com

    -Perioada depunerii documentelor pe e-mail se poate prelungi până pe data de 26.03.2020, în funcție de directivele Comitetului local privind Situațiile de urgență ale municipiului Bacău.

    Vă mulțumim pentru înțelegere!

    Conducerea Centrului Bugetar Creșe Bacău

    † DUMINICA a III-a din Post

    Lecturile din cea de-a treia duminică din Postul Mare în care ne aflăm, ne invită să ne întoarcem spre Dumnezeu care este bun și milostiv.

    Evanghelia din această duminică îl prezintă pe Isus,cerând apă de la o femeie samariteană ce venise la fântână să își umple vasul cu apă, fiindcă îi era sete. În timpul lui Isus, evreii nu aveau voie să interacționeze cu samariteni din cauza barierelor impuse depropria religie.Însă, Isus rupe aceste granițe: „Cum, tu, care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt o femeie samariteană? De fapt, iudeii nu aveau legături cu samaritenii”. (In 4,9)

    De asemenea era și împotriva normelor morale ale zilei ca un bărbat să vorbească cu o femeie într-un loc public. Și totuși, Isus vorbește cu această femeie, ținând cel mai lung dialog din cele patru evanghelii.
    Cristos depășește limitele comportamentului așteptat de cei din timpului său. El nu condamnă, nu amenință, sau intimidează femeia, în ciuda cunoștințelor sale despre trecutul ei păcătos. El nu judecă sau critică. Atitudinea sa este una caldă și plină de caritate fraternă.

    Cred că noi toți suntem asemănători femei samaritene. Am avut în viața noastră momente de rătăcire și am încercat le ascundem. Dumnezeu le cunoaște deja pe toate. Să avem curajul să ne ridicăm printr-o spovadă bună.

    Un alt mesaj important al evangheliei este cel despre apa dătătoare de viață, pe care Isus o oferă femeii. Iar femeia îi răspunde: „Doamne, nici nu ai cu ce scoate apă, iar fântâna este adâncă; de unde deci ai apa vie? (v.11).

    Însă, Isus îi explică femeii că el nu vorbește despre apa fizică, care potolește setea fizică, ci vorbește despre apa spirituală care potolește setea spirituală. Cu alte cuvinte, Isus vorbește despre setea pe care o are fiecare om după Dumnezeu. În cartea psalmilor, găsim scris: „După cum cerbul dorește izvoarele de apă, așa te dorește sufletul meu pe Tine Dumnezeule”. (Ps 42). Sfântul Augustin,amintea și el în cartea sa, Confesiuni: „Ne-ai creat pentru Tine Doamne și neliniștit este sufletul nostru până nu se va odihni în Tine”.

    Să fim atenți, în acest timp al Postului Mare să nu ne satisfacem setea de Domnul apelând la mijloacele materiale: droguri, mașini, bani, petreceri zgomotoase, case luxoase etc. Să ne potolim setea doar din cuvântul lui Dumnezeu.

    Pr. Galațanu Anton
    Biserica „Sfântul Mihail”, Valea Mare 

    Corturi de triaj și la Spitalul din Buhuși

      Sâmbătă, 14.03.2020, au fost montate primele corturi de triaj pacienti, pentru Compartimentul de Primiri Urgențe și pentru secția de boli Infecțioase a Spitalului din Buhuși. Acestea au fost puse la dispoziție și montate de către S.V.S.U. și Primăria Orașului Buhuși .

      Totodată, ISU Bacău a trimis și montat un cort militar pentru triajul pacienților din Compartimentul de Primiri Urgențe.

      Corturi pentru trierea pacienților în parcarea Spitalului Județean de Urgență

      În parcarea Spitalului Județean de Urgență au fost montate două corturi de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bacău, care vor servi la trierea tuturor persoanelor care solicită asistență medicală.

      Aceasta reprezintă una din măsurile de prevenție luate la nivelul spitalului.

      „Este hotărârea conducerii spitalului”, spune managerul Adrian Popa, după ce s-au raportat peste 100 de cazuri confirmate COVID-19 la nivel național.

      În prezent, 75 de băcăuani se află în carantină, în spații special amenajate, iar alți 651 sunt autoizolați la domiciliu, fiind monitorizați de specialiștii Direcției de Sănătate Publică.

      Toți aceștia provin din rândul celor întorși, în ultimele 14 zile, din diferite zone ale Italiei.

      Polițiștii băcăuani transmit: „Rămâneți acasă”

        Polițiștii băcăuani transmit cetățenilor să rămână acasă în această perioada pentru a limita transmiterea coronavirusului.

        Preşedintele Klaus Iohannis anunţă stare de urgenţă începând de săptămâna viitoare

        „Este foarte important ca măsurile care vor fi luate să fie luate la timp, în aşa fel încât să prindă, iar pentru a face posibilă această luptă cu toate instrumentele prevăzute de lege am decis să decretez stare de urgenţă la începutul săptămânii viitoare”, a spus şeful statului după ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcţii de către membrii Cabinetului Orban III.

        El a subliniat că starea de urgenţă va face posibilă alocarea de noi resurse importante pentru gestionarea crizei generate de coronavirus.

        „În acest fel, Guvernul va avea posibilitatea să aloce mai mulţi bani domeniului sănătăţii, mai mulţi bani pentru medicamente, mai mulţi bani pentru aparatura medicală absolut necesară. În acelaşi fel, această situaţie va permite să se realizeze achiziţii într-un timp foarte scurt cu proceduri simplificate punând astfel la dispoziţia Guvernului toate instrumentele necesare pentru a gestiona în modul cel mai eficient criza generată de coronavirus”, a explicat Iohannis.

        Preşedintele a făcut apel la români să evite contactele care nu sunt absolut necesare şi să se informeze din surse publice.

        Starea de urgență este o declarație guvernamentală care poate modifica funcționarea normală a anumitor instituții legislative, executive sau judecătorești. Asemenea declarații au loc de obicei în timpul dezastrelor naturale, după o declarație de război sau în perioade de revolte populare.

        Starea de urgență reprezintă ansamblul de măsuri excepționale de natură politică, economică și de ordine publică, aplicabile pe întreg teritoriul țării sau în unele unități administrativ-teritoriale, care se instituie în următoarele situații:

        a) existența unor pericole grave actuale sau iminente privind securitatea națională ori funcționarea democrației constituționale;
        b) iminența producerii ori producerea unor calamități care fac necesară prevenirea, limitarea sau înlăturarea, după caz, a urmărilor unor dezastre.
        În conformitate cu art. 93 (1) din Constituția României, președintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgență, în întreaga țară ori în unele localități, și solicită Parlamentului încuviințarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.

        Pe durata stării de urgență sunt interzise:

        a) limitarea dreptului la viață, cu excepția cazurilor când decesul este rezultatul unor acte licite de război;
        b) tortura și pedepsele ori tratamentele inumane sau degradante;
        c) condamnarea pentru infracțiuni neprevăzute ca atare, potrivit dreptului național sau internațional;
        d) restrângerea accesului liber la justiție.

        Golden Buzz pentru Aura Marcu din Bacău la “Românii au talent”

          Foarte mulți români au fost martori vineri seară la descoperirea unui nou talent băcăuan, în cadrul emisiunii de la Pro Tv, ”Românii au talent”. Vorbim despre evoluția Aurei Marcu, o stewardeză de 35 ani din Bacău, care a reușit prin interpretarea ei să-i convingă pe jurați de calitățile ei vocale. Mai mult decât atât, Florin Călinescu a fost atât de mișcat de băcăuanca noastră încât a apăsat butonul de aur și a trimis-o direct în semifinale. Aura a dezvăluit juriului și spectatorilor câte ceva din povestea ei zbuciumată de viață, despre încercările grele prin care a trecut de-a lungul vieții, dar a demonstrat că orice poate fi lăsat în urmă când muncești pentru visul tău. În urma acestei reușite de răsunet, am vorbit cu Aura Marcu, performera de la “Românii au talent” fiind de acord să împărtășească cititorilor noștri despre experiența și visurile sale.
          Florin Ștefănescu

          -Au fost multe emoții la emisiune…

          -Da. Și mai sunt și acum. A trecut o lună și nu pot să descriu emoțiile care au fost pe scenă. După o lună mai simt că nu e adevărat. E ceva de nedescris, ceva ce nu trăiești în fiecare zi. Când Florin Călinescu mi-a dat Golden Buzz am început să plâng și nu mai puteam să respir. Așa cum am spus și la interviu, cred că a fost examenul vieții mele.

          -Am înțeles că ești absolventă a Colegiului Național de Artă din Bacău.
          -Da. Am studiat cu o profesoară de canto, Mădălina Spătaru, care a plecat în Franța. Am terminat în 2005 liceul. Apoi am fost la Conservatorul din Iași, iar după ce mi-am dat licența a trebuit să plec din sistemul de protecția copilului…

          -Cum ai ajuns în acest sistem?

          -Am ajuns în orfelinat din a doua zi de viață. Unchiul și cu bunicul meu m-au luat de la mama și m-au dat la orfelinat. Eram o rușine pentru că mama m-a născut devreme. Cred că nu eram de suportat. În total am schimbat 11 centre de plasament. Am fost și la leagănul din Comănești…nici nu-mi mai amintesc. Știu că îmi luam hainele și eram mutată dintr-o parte în alta. Un an am stat și în spital, pentru că nu vorbeam. Era o chestie de șoc. Mi-aduc aminte că pe la 9-10 ani m-au adus la centrul din Bacău. Încet, încet, am început să-mi pun ambiția la cale. Muzica m-a cuprins și am crezut că asta e calea. Muzica era refugiul meu pentru că eram o tipă foarte retrasă, închisă și tristă. Aproape că mă negam ca existență. În centrele de plasament nu poți să zici că duci o viață tocmai bună, dar, efectiv, te formează. Și ajungi să mulțumești. Mulțumesc bunului Dumnezeu. Pur și simplu, toate se întâmplă cu un motiv. Au fost ani care m-au călit și mi-am dat seama că cea care trebuie să se salveze, eram eu. Nimeni altcineva nu mă putea salva. Doar eu. Trebuia să găsesc forța interioară în mine, să pot să răzbat și să trec de toate zidurile care mi se puneau. Ni se puneau tot felul de etichete negative, care ajungeai la un moment dat să crezi că așa este. Ori treaba asta trebuia dărâmată prin ambiție, prin curaj, credință, prin arta…


          -Și ce s-a întâmplat după ce ai ieșit din sistem?

          -După ce am terminat Conservatorul am plecat în Cipru. Și am pornit de la munca de jos. Am muncit, la început la spălat de vase. Apoi am fost chelneriță. Serveam pe la resturante. Apoi, în timpul unui dineu, că aici a început izbucnirea mea în muzica… am lăsat tot, m-am dus în față, am pus un negativ, O mio babino caro (piesa Mariei Callas-n.r.) și când am văzut reacția publicului… Am primit foarte mult tips și mi-am dat seama că eu nu aveam încredere în mine. Atunci a fost un declic și am zis că trebuie să revin la muzică. Cred că vreo șapte ani după conservator nu am mai cântat. Pentru că nu asta era grija mea. Grija mea era să am un acoperiș deasupra capului, ceea ce nu puteam face decât prin muncă. Nu aveam timp de studiu… Apoi, de la acel moment, încet, încet, am început să studiez și am revenit la muzica mea.

          -Cum ai ajuns de la muzică la… stewardeză?

          -Stewardeză sunt de trei ani. Întâmplarea face că prin cineva, un părinte, care m-a ajutat, o familie superbă, familia Achivei, niște oameni deosebiți… M-am dus la părinte pentru că nu aveam o stare sufletească prea bună și aveam nevoie să vorbesc cu cineva. Am găsit un site unde se anunța că se sponsorizează pentru 300 de posturi de stewardeze. Trebuia susținut un examen în engleză, scris și vorbit. Nu știam engleză deloc. Mi-am luat un manual și am învățat singură. Apoi am fost la Sibiu unde am dat examen scris și oral și am luat a cincea din peste 300 de candidați. Am luat proiectul și am mers la cursul respectiv la Cluj. După curs am dat examinare la Autoritatea Aeronautică din București pentru licență… Practic, am luat atestatul de însoțitor de bord după care m-am dus la un interviu. Astfel am început ca stewardeză iar în primele 18 luni am operat pe zboruri în Cipru. Apoi am fost transferată pe Bacău, și de atunci, aici sunt.

          -Ce te-a determinat să mergi la show-ul de la Pro Tv?

          -Păi, mă întrebam dacă să mai stau mult ascunsă… Nu prea aveam curaj, dar am primit tot felul de încurajări. Dacă tot am putut în Cipru și reacția publicului a fost pe măsură, am zis că aici de ce nu ar putea să fie la fel. Când am fost la Iași la preselecții erau foarte, foarte mulți oameni, din care ne-am calificat doar 15.

          -Cu ce piesă ai reușit să iei acel Golden Buzz?

          -Am interpretat un requiem de Gabriel Faure, Pie Jesus, pentru Isus. Este o piesă de oratoriu. Mie astea îmi plac. Eu nu sunt pe operă, acolo unde trebuie să și joci rolul respectiv. Mie îmi plac foarte, foarte mult oratoriile care te duc spre spiritual, spre infinit, acolo unde mă văd pentru că eu sunt mai profundă.

          -Acum ce urmează?

          -Semifinala. Iau o vacanță cu zborurile…că oricum e și contextual acesta cu epidemia. Îmi iau concediu. Urma să dau licența de zbor, pentru că noi dăm ca și piloții, dar s-a amânat. Așa că timpul pentru mine e câștigător pentru că pot să studiez. Parcă lucrurile se așează de la sine. Eu simt că acesta e anul meu.

          -Cum te vezi în viitor? În muzică sau în aviație?

          -Eu zic că în ambele. Îmi place foarte mult zborul. Acolo efectiv evadez. Și în muzică evadez și trebuie să recunosc că este prima mea iubire. Muzica pe mine m-a salvat. Înainte de toate, da, e muzica. Vreau să cânt pentru oameni…

          -Un mesaj pentru băcăuani?
          -Nu știu ce să zic… Să fie optimiști, să nu renunțe niciodată la ceea ce își doresc cu adevărat, pentru că, dacă îți dorești cu ardoare și cu perseverență, le reușești pe toate. Toți avem și bucurii și greutăți. Și toate astea ne unesc. Să-ți găsești puterea interioară și să acorzi credință în tot ceea ce faci. Să crezi în tine, efectiv.

          Așadar să-i ținem pumnii Aurei pe mai departe și să-i urăm mult succes. Despre ea vă mai putem spune că mai are un hobby, desenul, iar pe viitor își dorește să scrie o carte. O carte despre oameni, emoții, momente, despre viață.

          Primarul Bacăului face, din nou, apel la respectarea carantinei

            După apariția primului caz de infectare cu coronavirus din județul Bacău, primarul Cosmin Necula solicită cetățenilor să respecte regulile instaurate de autorități.

            „Din păcate, înregistrăm primul caz de infectare cu noul coronavirus în Bacău. Este vorba de un copil de un an, din Moinești, care a intrat în contact cu o mătușă venită din Italia.

            Fac din nou un apel la toți cei care s-au întors din zonele afectate, să respecte carantina și să nu intre în contact cu ceilalți. Depinde doar de noi să protejăm sănătatea noastră și a celor dragi nouă”, a spus primarul Cosmin Necula.

            Lacul Bacău, populat cu o tonă de caras

              Vineri lacul Bacău a fost populat cu o tonă de caras, în cadrul unei acţiuni menită să completeze fondul piscicol existent de pe acestă apă publică aflată în grija CRE Bacău.

              Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa a numeroşi pescari şi a reprezentantului ANPA. Costul populării a fost de 7.200 lei, incluzând materialul de populare, dar şi transportul (430 km), fiind asigurat din bugetul CRE şi prin donaţii din partea prietenilor pescari.
              Acţiunile de populare continuă, obiectivul fiind acela de a popula şi cu 1 tonă de crap, cu exemplare de 1-2 kg/buc.

              Reuşita se bazează pe sprijinul pasionaţilor de pescuit, important fiind numărul celor care susţin populările şi nu neapărat sumele donate. Până în prezent campaniei de populare s-au alăturat peste 60 de persoane, dar şi Clubul Sportiv de Ecologie Prieteni Pescari din Neamţ, donaţiile ridicându-se la 3.300 lei.

              Al doilea Guvern Orban a fost învestit de Parlamentul care a demis primul Guvern Orban

              Guvernul propus de premierul desemnat, Ludovic Orban, a fost învestit sâmbătă de Parlament.

              Au votat „pentru” învestirea Cabinetului Orban 286 de deputaţi şi senatori, iar 23 au fost „împotrivă”.

              Au fost prezenţi 310 parlamentari, iar 309 şi-au exprimat votul.

              „Astăzi, preşedintele ne cere să ne batem joc de democraţie. A învestit un prim-ministru care a fost trântit de o moţiune de cenzură după ce adoptase 25 de ordonanţe de urgenţă, printre care de acum faimoasa ordonanţă cu alegerile anticipate, respinsă în integralitatea ei de Curtea Constituţională a României. A fost desemnat a doua oară şi şi-a depus mandatul. Curtea Constituţională a constatat că desemnarea a fost neconstituţională. A învestit un al doilea prim-ministru, într-un simulacru cu care să prostească o ţară întreagă. Ca şi Orban, Cîţu crede că participă la o joacă pe seama Parlamentului şi a ţării şi vine cu 10 minute înainte de vot cu depunerea mandatului. Unde vă treziţi? Să vă fie ruşine! Şi, ce să vedem, preşedintele persistă, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat! Ni-l propune tot pe Orban, pentru că ceea ce s-a întâmplat până acum nu-i de ajuns”, a scris Tăriceanu sâmbătă pe Facebook.

              Liderul Pro România, Victor Ponta, a anunţat sâmbătă că votul său împotriva învestirii Guvernului Orban este „un protest faţă de modul egoist şi dezastruos în care PNL tratează ţara în aceste momente de criză”.
              „Astăzi, eu voi vota împotriva Guvernului Orban – vreau ca cineva să le arate furia şi indignarea oamenilor faţă de lipsa de responsabilitate şi seriozitate a PNL. Eram pregătiţi toţi să ne călcăm pe inimă şi să votăm joi Guvernul Cîţu, dar acesta a dezertat în ultimul moment pentru ca PNL să se întoarcă la Ludovic Orban”, a scris Ponta pe Facebook.

              Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat sâmbătă că în condiţii normale, dacă nu ar fi existat epidemia de coronavirus, toţi social-democraţii ar fi votat împotriva Guvernului PNL, adăugând că de duminică aceştia se vor întoarce „la Opoziţie totală”.

              „Asta aş fi spus azi în plenul Parlamentului. Dacă am fi avut condiţii normale. Stimaţi colegi, trei luni pierdute cu un Guvern iresponsabil au lăsat urme adânci. Jocul preşedintelui şi al Partidului National Liberal a avut un singur scop: alegeri anticipate.
              Ştiu, au aruncat ţara în haos, au pus în pericol sănătatea părinţilor şi copiilor noştri. Au făcut-o cu cinism, premeditare, din calcule politice! În condiţii normale, dacă nu ar fi existat această epidemie, cu toţii am fi votat împotriva acestui guvern al PNL. Dar nu trăim vremuri normale”, a scris Ciolacu pe Facebook.

              El a adăugat că PSD a propus un prim-ministru, refuzat de preşedinte, iar un al doilea premier al social-democraţilor ar fi avut aceeaşi soartă şi „am fi aruncat ţara într-o criză politică şi mai mare”.

              „Astăzi, România are nevoie de un Guvern cu puteri depline. Va fi acesta în măsură să gestioneze problemele cu care ne confruntăm acum? Greu de răspuns… Dar instituţiile statului şi specialiştii care se luptă cu epidemia au nevoie de stabilitate şi măsuri rapide. Ştiu! PNL şi Iohannis nu merită acest vot! Dar românii merită un stat funcţional care să poată reacţiona rapid la pandemie. Sănătatea şi siguranţa românilor merită votul nostru! Doar românii! Pentru aceşti oameni care stau în carantină, speriaţi de ceea ce îi aşteaptă, pentru medicii şi asistentele care sunt în prima linie a luptei cu virusul, pentru românii care cer de la noi responsabilitate, pentru românii care ne cer să lăsăm politica în spate, pentru toţi aceştia, trebuie să votăm”, a menţionat el.

              Dosar penal pentru refuz de recoltare de mostre biologice de sânge

                Poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Traian, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, au depistat în trafic un bărbat de 39 de ani, în timp ce conducea un autoturism cu o alcoolemie de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la spital în vederea recoltării mostrelor biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei, însă acesta a refuzat.

                Bărbatul este cercetat de poliţişti pentru refuz de recoltare de mostre biologice de sânge.

                Autoturism sustras din Belgia, descoperit de poliţiştii de investigaţii criminale

                  Poliția în acțiune

                  La data de 13 martie a.c., în urma unor activităţi specifice de investigaţie, poliţiştii Serviciului Rutier Bacău au identificat un autoturism în posesia unui cetăţean din Republica Moldova, cu domiciliul în Bacău.

                  Din datele şi indiciile obţinute de poliţişti până la acest moment rezultă că, bărbatul ar fi achiziţionat autoturismul căutat de autorităţile belgiene, de la un cetăţean din judeţul Prahova.

                  În cauză sunt continuate cercetările pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt.

                  Prins în flagrant delict de polițiștii din Oneşti

                    Polițiștii din Oneşti au depistat în flagrant delict, un bărbat de 43 de ani, din localitate care încerca să sustragă bunuri dintr-o casă nelocuită.

                    La data de 13 martie a.c., bărbatul ar fi pătruns fără drept în locuinţa unei persoane plecată în străinătate de unde ar fi încercat să sustragă bunuri, electronice şi electrocasnice, fiind prins de poliţişti şi condus la sediul de poliţie pentru audieri.

                    Prejudiciul de aproximativ 3500 de lei a fost recuperat de poliţişti.

                    Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu şi tentativă la furt calificat şi urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti.

                    APIA suspendă primirea cererilor unice de plată

                      De luni, 16 martie, la toate sediile APIA din județ, nu se vor mai primi de la fermieri cererile pentru subvențiile din agricultură, procedura urmând a fi reluată după 6 aprilie 2020. Măsura a fost impusă de contextul actual al infecțiilor cu virusul Covid – 19.

                      „Menționăm faptul că activitatea agenției se va desfășura normal, evitând contactul cu publicul. Convinși de faptul că fiecare dintre noi, angajat APIA sau fermier, ar putea fi expus contaminării cu acest virus, în ciuda tuturor măsurilor de precauție impunse în această situație, considerăm că cel mai important este să ne gândim la sănătatea fiecăruia”, a precizat Ghiță Burlui, directorul APIA Bacău.

                      În aceste condiții, fermierii sunt rugați să se solidarizeze cu efortul instituției de a reduce expunerea în fața acestui virus, asigurându-i, totodată, că le vor fi respectate toate drepturile.

                      Dragoș Benea cere schimbarea prefectului de Bacău

                        „Responsabilitatea de a avea un guvern cu normă întreagă, validat de Parlament, a căzut – din nou – pe umerii PSD, care s-a ridicat la înălțimea momentului, optând pentru stabilitate politică și echilibru”, a declarat europarlamentarul Dragoș Benea.

                        „Cu un PNL intrat în carantină, care la începutul săptămânii – cu gândul la alegeri, nu la combaterea COVID19 – își anunța candidații la locale, răspunderea trecerii Executivului a revenit social-democraților.

                        S-a pus, astfel, punct unei perioade de incertitudine și chiar neputință, marcată de un păgubos interimat guvernamental și de telenovela Cîțu, un afront adus tuturor în plină criză coronavirus”, a mai spus europarlamentarul băcăuan.

                        Dragoș Benea mai spune că menținerea unui guvern interimar ar fi fost sinucidere curată: noul guvern, trecut cu votul lucid și responsabil al PSD, e acum ranforsat în atribuții, capacitate decizională și de acțiune. Ar trebui să constatăm o eficientizare a luptei contra COVID19.

                        „Din păcate, virusul politicianismului subminează lupta, chiar acum când în Bacău încep să apară primele cazuri confirmate. Voi solicita – în numele PSD Bacău, ai cărei parlamentari au fost azi la lucru – ministrului Marcel Vela, de la Interne, luarea în discuție a altui nume pentru funcția de prefect al Bacăului.

                        Avem nevoie de o persoană neangajată politic, capabilă să gestioneze cu promptitudine situațiile de criză și să ia, cu chibzuință, deciziile care se impun în astfel de momente”, a spus liderul PSD Bacău.

                        Acesta reamintește liberalilor că Spitalul Municipal este un obiectiv de investiții al Primăriei Bacău, dar se află în scriptele Ministerului Sănătății din Guvernul PNL. „Romeo Stavarache s-a gândit, acum vreo 15 ani, că e mai bine ca băcăuanii să facă, din banii lor, cadou statului un spital. Vom trimite HG-urile respective lui Palăr la domiciliu și lui Miroșeanu la Prefectură”, a concluzionat Dragoș Benea.

                        În criză de imagine și soluții, președintele PSD Bacău, Dragoș Benea, lansează povești fanteziste

                        În criză de imagine și de soluții, președintele PSD Bacău, Dragoș Benea, lansează povești fanteziste
                        Dragoș Benea, președintele PSD Bacău și fost președinte al Consiliului Județean Bacău, ar vrea ca alții să facă în șase zile ce n-a fost el capabil în 15 ani! Fără soluții reale și disperat că nu mai poate păcăli pe nimeni, Dragoș Benea aruncă în spațiul public tot felul de fantasmagorii și consideră că declararea stării de necesitate este soluția pentru ca Spitalul Municipal să fie finalizat în șase zile! Ca în China!

                        Îi reamintesc domnului Benea că trăiește în Bacău, nu în China, într-un județ condus de PSD timp de 30 de ani, un loc în care PSD a preluat, de la administrația liberală, Spitalul Municipal, realizat în proporție de 80%, dotat cu aparatură modernă și unde mai era nevoie doar de finisaje și pe care, tot pe fondul unor soluții ”fanteziste”, a reușit să îl îngroape. Deși PNL a lăsat bani în conturi și totul putea fi terminat într-un an, ați venit cu varianta de comasare a acestuia cu Spitalul Județean de Urgență, prezentată ca fiind singura soluție pentru finalizarea investiției. Ați vrut să-l transformați într-o jucărie financiară, numai că, tot guvernul PSD a fost cel care nu a avizat niciodată comasarea, încurcată prin sertarele ministerelor, așa că nicio asociere nu este finalizată, iar, astăzi, legal, singurul proprietar al spitalului este Consiliul Local Bacău.

                        Îl rog public pe domnul Dragoș Benea să înceteze să mai panicheze populația, să deschidă legile și să vadă că orice măsură se ia gradual, până să se ajungă la situații ”de alertă” și ”de urgență” și că nu te poți ascunde în spatele unor astfel de situații pentru a masca modul dezastruos în care ți-ai bătut joc de o investiție. Îl rog pe domnul europarlamentar Benea să înceteze goana după capital electoral în această perioadă, când amenințările sunt reale și serioase. Să nu mai folosească sănătatea băcăuanilor ca pe un subiect de campanie și ca pe un motiv de a face fotografii cu familia PSD, pentru că aceasta nu are culoare politică.

                        Domnule Benea, haideți să ne purtăm ca doi lideri maturi și responsabili! Lăsați-l pe domnul Brașoveanu să-și facă treaba de membru al Comitetului pentru Situații de Urgență, să se implice, să caute alternative de spații de cazare pentru izolare și carantină, și nu să-i intimideze pe proprietarii acestora, să coopereze cu restul instituțiilor statului, să dea o mână de ajutor reală. Domnule Benea, când amenințarea coronavirusului este atât de serioasă, politica ar trebui să tacă!

                        Deputat Ionel Palăr
                        Președintele PNL Bacău

                        Din 16.03.2020, Arena Mall își modifică programul de funcționare!

                          Vă aducem la cunoștință faptul că, începând de luni 16.03.2020, Arena Mall funcționează conform programului următor:
                          Luni – Duminică: 12:00 – 20:00, inclusiv cafenele, restaurante, Food Court, Cinema City.

                          Arena Fitness Club, Fun Zone și Cartoon Land își vor suspenda activitatea începând de luni, 16.03.2020 până la o dată ce o vom comunica ulterior.

                          De asemenea, în contextul epidemiologic actual, am dispus o serie de măsuri de prevenție prin igienizarea spațiilor comune și am suplimentat măsurile de protecție atât a clienților, cât și a angajaților noștri.

                          Încurajăm un comportament responsabil ce limitează răspândirea virușilor prin instalarea dispenserelor cu senzor cu gel antibacterian ce stau la dispoziția consumatorilor în zona de food court, la intrările în centrul comercial și pe culoarele principale.

                          De asemenea, monitorizăm permanent situația la nivelul centrului comercial și aplicăm o conduită preventivă sporită în Arena Mall Bacău prin aplicarea măsurilor aprobate la nivel național.

                          Prefectul a refuzat convocarea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență care să declare starea de alertă

                            Prefectul Liviu Miroșeanu și președintele CJ Bacău, Sorin Brașoveanu

                            Prefectul județului Bacău a refuzat să convoace Comitetului Județean pentru Situații de Urgență care să declare starea de alertă, după cum a solicitat președintele Consiliului Județean, Sorin Brașoveanu.

                            Declararea stării de alertă ar fi însemnat că se putea interveni rapid la Spitalul Municipal, pentru a fi finalizat.

                            „Dezaprobăm gestul și conduita iresponsabile ale prefectului Bacăului care, cu epidemia coronavirus intrată în „casă”, refuză să convoace CJSU, să declare starea de ALERTĂ și să dea, astfel, posibilitatea de a demara – urgent – lucrările la Spitalul Municipal! Amenajarea spitalului, pentru a prelua cazurile de coronavirus în vederea carantinării și tratării, se va face prin proceduri legale și transparente, urmând prevederile și dispozițiile în vigoare”, a declarat europarlamentarul Dragoș Benea.

                            „Avem un prim caz de coronavirus în Bacău, zeci de oameni veniți din Italia în carantină, iar prefectul face politică pe sănătatea băcăuanilor, ghidonat de șefii săi care la începutul săptămânii erau candidați PNL la locale, iar azi dau lecții de civism din carantină sau autoizolare.

                            Solicităm prefectului să ia act de adresa înaintată de vicepreședintele CJSU și să convoace, de îndată, Comitetul în vederea instituirii stării de ALERTĂ. Nu vă puteți bate joc, dle. Miroșeanu, de un întreg județ căruia – în loc de măsuri concrete și eficiente (de ex. convocarea CJSU) – îi serviți conferințe pe Facebook sau postări cu stomă pentru anus contra naturii, a mai spus europarlamentarul băcăuan.

                            ADR Nord-Est suspendă relațiile cu publicul

                              Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Est a anunțat suspendarea activității de relații cu publicul, în contextul măsurilor anunțate de autorități pentru combaterea răspândirii infecției cu coronavirus (COVID-19).
                              Suspendarea este instituită până pe 31 martie, inclusiv, dar activitatea ADR Nord-Est continuă. Pentru comunicarea cu agenția și pentru solicitarea de informații pot fi utilizate telefoanele și faxurile 0233.218.071, 0233.224.167 și 0233.218.072, adresa de e-mail adrnordest@adrnordest.ro și Formularul de solicitare informatii.

                              COVID-19 modifică organizarea și plata unor impozite la ANAF

                              Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a dispus o serie de măsuri în scopul asigurării securității și sănătății personalului, dar și pentru protecția contribuabililor în condițiile pandemiei de COVID-19.

                              În toate unitate fiscală au fost asigurate produse igienico-sanitare, iar stocurile sunt reînnoite permanent. Au fost stabilite punctele cheie și activitățile care necesită un flux continuu, precum și numărul de personal necesar pentru asigurarea acestora, respectiv 15% din totalul angajaților la ghișeul unic, trezorerie, registratură, asistență contribuabili, relații cu publicul etc.
                              În spațiile destinate contribuabililor este limitat accesul, să se evite aglomerația, și s-a stabilit păstrarea unei distanțe de cel puțin 1,5 m între persoane.
                              Pentru personalul care utilizează mijloacele de transport public, ora de începere a serviciului este stabilită în intervale orare decalate cu o oră/o oră și jumătate față de programul normal (orele 8.00, 9.00 și 10.00, până pe 31 martie, inclusiv.

                              Ședințele și întâlnirile cu participare extinsă se realizează în sistem video conferință, iar delegațiile/deplasările angajaților sunt suspendate. De asemenea, au fost identificați salariații care pot desfășura activitatea la distanță și sunt identificați angajații care au efectuat ore suplimentare și se acordă zilele de recuperare în vederea asigurării posibilității rotirii personalului.
                              Totodată, s-a decis reprogramarea unor cursuri, instruiri și examene cu personalul propriu.

                              Plata unor impozitelor amânată

                              ANAF a amânat primul termen de plată a impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren și a impozitului pe mijloacele de transport aferente acestui an, de la 31 martie la 30 iunie 2020.
                              De asemenea, pentru anul în curs contribuabilii care achită integral, până la 30 iunie 2020 impozitul pe clădiri, impozitul pe teren și impozitul pe mijloacele de transport beneficiază de bonificația stabilită de Consiliul Local.
                              Aceste modificări urmează să fie reglementate prin ordonanță de urgență în prima ședință de guvern.

                              ULTIMELE ȘTIRI