Foarte mulți români au fost martori vineri seară la descoperirea unui nou talent băcăuan, în cadrul emisiunii de la Pro Tv, ”Românii au talent”. Vorbim despre evoluția Aurei Marcu, o stewardeză de 35 ani din Bacău, care a reușit prin interpretarea ei să-i convingă pe jurați de calitățile ei vocale. Mai mult decât atât, Florin Călinescu a fost atât de mișcat de băcăuanca noastră încât a apăsat butonul de aur și a trimis-o direct în semifinale. Aura a dezvăluit juriului și spectatorilor câte ceva din povestea ei zbuciumată de viață, despre încercările grele prin care a trecut de-a lungul vieții, dar a demonstrat că orice poate fi lăsat în urmă când muncești pentru visul tău. În urma acestei reușite de răsunet, am vorbit cu Aura Marcu, performera de la “Românii au talent” fiind de acord să împărtășească cititorilor noștri despre experiența și visurile sale.
Florin Ștefănescu
-Au fost multe emoții la emisiune…
-Da. Și mai sunt și acum. A trecut o lună și nu pot să descriu emoțiile care au fost pe scenă. După o lună mai simt că nu e adevărat. E ceva de nedescris, ceva ce nu trăiești în fiecare zi. Când Florin Călinescu mi-a dat Golden Buzz am început să plâng și nu mai puteam să respir. Așa cum am spus și la interviu, cred că a fost examenul vieții mele.
-Am înțeles că ești absolventă a Colegiului Național de Artă din Bacău.
-Da. Am studiat cu o profesoară de canto, Mădălina Spătaru, care a plecat în Franța. Am terminat în 2005 liceul. Apoi am fost la Conservatorul din Iași, iar după ce mi-am dat licența a trebuit să plec din sistemul de protecția copilului…
-Cum ai ajuns în acest sistem?
-Am ajuns în orfelinat din a doua zi de viață. Unchiul și cu bunicul meu m-au luat de la mama și m-au dat la orfelinat. Eram o rușine pentru că mama m-a născut devreme. Cred că nu eram de suportat. În total am schimbat 11 centre de plasament. Am fost și la leagănul din Comănești…nici nu-mi mai amintesc. Știu că îmi luam hainele și eram mutată dintr-o parte în alta. Un an am stat și în spital, pentru că nu vorbeam. Era o chestie de șoc. Mi-aduc aminte că pe la 9-10 ani m-au adus la centrul din Bacău. Încet, încet, am început să-mi pun ambiția la cale. Muzica m-a cuprins și am crezut că asta e calea. Muzica era refugiul meu pentru că eram o tipă foarte retrasă, închisă și tristă. Aproape că mă negam ca existență. În centrele de plasament nu poți să zici că duci o viață tocmai bună, dar, efectiv, te formează. Și ajungi să mulțumești. Mulțumesc bunului Dumnezeu. Pur și simplu, toate se întâmplă cu un motiv. Au fost ani care m-au călit și mi-am dat seama că cea care trebuie să se salveze, eram eu. Nimeni altcineva nu mă putea salva. Doar eu. Trebuia să găsesc forța interioară în mine, să pot să răzbat și să trec de toate zidurile care mi se puneau. Ni se puneau tot felul de etichete negative, care ajungeai la un moment dat să crezi că așa este. Ori treaba asta trebuia dărâmată prin ambiție, prin curaj, credință, prin arta…
-Și ce s-a întâmplat după ce ai ieșit din sistem?
-După ce am terminat Conservatorul am plecat în Cipru. Și am pornit de la munca de jos. Am muncit, la început la spălat de vase. Apoi am fost chelneriță. Serveam pe la resturante. Apoi, în timpul unui dineu, că aici a început izbucnirea mea în muzica… am lăsat tot, m-am dus în față, am pus un negativ, O mio babino caro (piesa Mariei Callas-n.r.) și când am văzut reacția publicului… Am primit foarte mult tips și mi-am dat seama că eu nu aveam încredere în mine. Atunci a fost un declic și am zis că trebuie să revin la muzică. Cred că vreo șapte ani după conservator nu am mai cântat. Pentru că nu asta era grija mea. Grija mea era să am un acoperiș deasupra capului, ceea ce nu puteam face decât prin muncă. Nu aveam timp de studiu… Apoi, de la acel moment, încet, încet, am început să studiez și am revenit la muzica mea.
-Cum ai ajuns de la muzică la… stewardeză?
-Stewardeză sunt de trei ani. Întâmplarea face că prin cineva, un părinte, care m-a ajutat, o familie superbă, familia Achivei, niște oameni deosebiți… M-am dus la părinte pentru că nu aveam o stare sufletească prea bună și aveam nevoie să vorbesc cu cineva. Am găsit un site unde se anunța că se sponsorizează pentru 300 de posturi de stewardeze. Trebuia susținut un examen în engleză, scris și vorbit. Nu știam engleză deloc. Mi-am luat un manual și am învățat singură. Apoi am fost la Sibiu unde am dat examen scris și oral și am luat a cincea din peste 300 de candidați. Am luat proiectul și am mers la cursul respectiv la Cluj. După curs am dat examinare la Autoritatea Aeronautică din București pentru licență… Practic, am luat atestatul de însoțitor de bord după care m-am dus la un interviu. Astfel am început ca stewardeză iar în primele 18 luni am operat pe zboruri în Cipru. Apoi am fost transferată pe Bacău, și de atunci, aici sunt.
-Ce te-a determinat să mergi la show-ul de la Pro Tv?
-Păi, mă întrebam dacă să mai stau mult ascunsă… Nu prea aveam curaj, dar am primit tot felul de încurajări. Dacă tot am putut în Cipru și reacția publicului a fost pe măsură, am zis că aici de ce nu ar putea să fie la fel. Când am fost la Iași la preselecții erau foarte, foarte mulți oameni, din care ne-am calificat doar 15.
-Cu ce piesă ai reușit să iei acel Golden Buzz?
-Am interpretat un requiem de Gabriel Faure, Pie Jesus, pentru Isus. Este o piesă de oratoriu. Mie astea îmi plac. Eu nu sunt pe operă, acolo unde trebuie să și joci rolul respectiv. Mie îmi plac foarte, foarte mult oratoriile care te duc spre spiritual, spre infinit, acolo unde mă văd pentru că eu sunt mai profundă.
-Acum ce urmează?
-Semifinala. Iau o vacanță cu zborurile…că oricum e și contextual acesta cu epidemia. Îmi iau concediu. Urma să dau licența de zbor, pentru că noi dăm ca și piloții, dar s-a amânat. Așa că timpul pentru mine e câștigător pentru că pot să studiez. Parcă lucrurile se așează de la sine. Eu simt că acesta e anul meu.
-Cum te vezi în viitor? În muzică sau în aviație?
-Eu zic că în ambele. Îmi place foarte mult zborul. Acolo efectiv evadez. Și în muzică evadez și trebuie să recunosc că este prima mea iubire. Muzica pe mine m-a salvat. Înainte de toate, da, e muzica. Vreau să cânt pentru oameni…
-Un mesaj pentru băcăuani?
-Nu știu ce să zic… Să fie optimiști, să nu renunțe niciodată la ceea ce își doresc cu adevărat, pentru că, dacă îți dorești cu ardoare și cu perseverență, le reușești pe toate. Toți avem și bucurii și greutăți. Și toate astea ne unesc. Să-ți găsești puterea interioară și să acorzi credință în tot ceea ce faci. Să crezi în tine, efectiv.
Așadar să-i ținem pumnii Aurei pe mai departe și să-i urăm mult succes. Despre ea vă mai putem spune că mai are un hobby, desenul, iar pe viitor își dorește să scrie o carte. O carte despre oameni, emoții, momente, despre viață.
