6 mai 2024
Top StoryAl doilea Guvern Orban a fost învestit de Parlamentul care a demis...

Al doilea Guvern Orban a fost învestit de Parlamentul care a demis primul Guvern Orban

Guvernul propus de premierul desemnat, Ludovic Orban, a fost învestit sâmbătă de Parlament.

Au votat “pentru” învestirea Cabinetului Orban 286 de deputaţi şi senatori, iar 23 au fost “împotrivă”.

Au fost prezenţi 310 parlamentari, iar 309 şi-au exprimat votul.



“Astăzi, preşedintele ne cere să ne batem joc de democraţie. A învestit un prim-ministru care a fost trântit de o moţiune de cenzură după ce adoptase 25 de ordonanţe de urgenţă, printre care de acum faimoasa ordonanţă cu alegerile anticipate, respinsă în integralitatea ei de Curtea Constituţională a României. A fost desemnat a doua oară şi şi-a depus mandatul. Curtea Constituţională a constatat că desemnarea a fost neconstituţională. A învestit un al doilea prim-ministru, într-un simulacru cu care să prostească o ţară întreagă. Ca şi Orban, Cîţu crede că participă la o joacă pe seama Parlamentului şi a ţării şi vine cu 10 minute înainte de vot cu depunerea mandatului. Unde vă treziţi? Să vă fie ruşine! Şi, ce să vedem, preşedintele persistă, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat! Ni-l propune tot pe Orban, pentru că ceea ce s-a întâmplat până acum nu-i de ajuns”, a scris Tăriceanu sâmbătă pe Facebook.

Liderul Pro România, Victor Ponta, a anunţat sâmbătă că votul său împotriva învestirii Guvernului Orban este “un protest faţă de modul egoist şi dezastruos în care PNL tratează ţara în aceste momente de criză”.
“Astăzi, eu voi vota împotriva Guvernului Orban – vreau ca cineva să le arate furia şi indignarea oamenilor faţă de lipsa de responsabilitate şi seriozitate a PNL. Eram pregătiţi toţi să ne călcăm pe inimă şi să votăm joi Guvernul Cîţu, dar acesta a dezertat în ultimul moment pentru ca PNL să se întoarcă la Ludovic Orban”, a scris Ponta pe Facebook.

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat sâmbătă că în condiţii normale, dacă nu ar fi existat epidemia de coronavirus, toţi social-democraţii ar fi votat împotriva Guvernului PNL, adăugând că de duminică aceştia se vor întoarce “la Opoziţie totală”.

“Asta aş fi spus azi în plenul Parlamentului. Dacă am fi avut condiţii normale. Stimaţi colegi, trei luni pierdute cu un Guvern iresponsabil au lăsat urme adânci. Jocul preşedintelui şi al Partidului National Liberal a avut un singur scop: alegeri anticipate.
Ştiu, au aruncat ţara în haos, au pus în pericol sănătatea părinţilor şi copiilor noştri. Au făcut-o cu cinism, premeditare, din calcule politice! În condiţii normale, dacă nu ar fi existat această epidemie, cu toţii am fi votat împotriva acestui guvern al PNL. Dar nu trăim vremuri normale”, a scris Ciolacu pe Facebook.

El a adăugat că PSD a propus un prim-ministru, refuzat de preşedinte, iar un al doilea premier al social-democraţilor ar fi avut aceeaşi soartă şi “am fi aruncat ţara într-o criză politică şi mai mare”.

“Astăzi, România are nevoie de un Guvern cu puteri depline. Va fi acesta în măsură să gestioneze problemele cu care ne confruntăm acum? Greu de răspuns… Dar instituţiile statului şi specialiştii care se luptă cu epidemia au nevoie de stabilitate şi măsuri rapide. Ştiu! PNL şi Iohannis nu merită acest vot! Dar românii merită un stat funcţional care să poată reacţiona rapid la pandemie. Sănătatea şi siguranţa românilor merită votul nostru! Doar românii! Pentru aceşti oameni care stau în carantină, speriaţi de ceea ce îi aşteaptă, pentru medicii şi asistentele care sunt în prima linie a luptei cu virusul, pentru românii care cer de la noi responsabilitate, pentru românii care ne cer să lăsăm politica în spate, pentru toţi aceştia, trebuie să votăm”, a menţionat el.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri