joi, 1 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 1987

Studenții de la Facultatea de Litere au organizat campania „Colindăm și bucurăm”

    În perioada noiembrie – decembrie 2019, studenţii de la programul de studii Comunicare şi relaţii publice, anul II,din cadrul Facultății de Litere, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău au organizatCampania intitulată „Colindăm și bucurăm”, sub coordonarea doamnei Decan – Conf. univ. dr. Brîndușa-Mariana AMĂLĂNCEI.

    Campania, realizată pentru al patrulea an consecutiv, a avut ca obiectiv sensibilizarea comunităţii cu privire la nevoia persoanelor vârstnice de a socializa şi a se integra în activităţile oferite de către Fundaţia de Sprijin Comunitar – Centrul de zi pentru persoane vârstnice doctor „Ştefan Ciobanu” din Bacău (Centrul „Speranța”).
    Studenţii au colectat fonduri și au obținut sponsorizări pentru pachete ce conţin dulciuri, fructe și obiecte personalizate, care vor fi donate bătrânilor din cadrul Centrului „Speranța”, pe 13 decembrie 2019, când va avea loc şi un spectacol de colinde.

    Colaborarea între Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, prin Facultatea de Litere, cu Centrul de zi pentru persoane vârstnice doctor „Ştefan Ciobanu” din Bacău a început încă din anul 2016, prin semnarea unui acord de parteneriat între cele două instituţii care implică realizarea de campanii sociale şi activităţi de de practică și voluntariat pentru studenţi.

    Start la „Bronx Afterschool”

      „Bronx Afterschool”, finanțat prin programul StartONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow, a fost demarat de Asociația BronxPeople, având drept scop dezvoltarea psiho-emoțională și socio-educativă a unui număr de 16 copii preluați din sistemul de plasament băcăuan, cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani. Proiectul își propune să propage concepte precum egalitatea de șanse și accesul la resurse de dezvoltare pentru tinerii din sistem, care au nevoie de mai mult suport și ghidare pentru a-și acoperi lacunele generate de schimbările bruște și de lipsa familiei biologice. În cadrul proiectului, se desfășoară activități precum: program de efectuare a temelor, pregătire școlară suplimentară, care utilizează metode interactive de predare, jocuri educative, antrenamente de judo. Activitățile se desfășoară în multiple locații, dorind să creeze un climat cald, prietenos, în care copiii să se poate destinde, astfel încât asimilarea de informație și deschiderea la comunicare să atingă un nivel cât mai înalt.

      „Bronx Afterschool își propune să ajute copiii din sistem să capete încredere în ei înșiși, să înceapă să lupte pentru ceea ce își doresc, să aibă curaj să spună cu glas tare ceea ce cred. Dacă investim în ei, în copiii care încă se întreabă de ce nu au crescut într-o familie, creăm oameni puternici pentru viitor, care își transformă slăbiciunile în puncte tari.”
      Varga Daniela, președinte BronxPeople

      Experiențe Erasmus+ la Palatul Copiilor Bacau

        Începând cu 1 septembrie 2019 la Palatul Copiilor Bacău se derulează proiectul Erasmus+ KA229 intitulat ”Intercultural awareness by photography”. Partenerii noștri din acest proiect sunt şcoli din Cipru, Italia și Polonia.

        Obiectivele proiectului sunt:

        Creșterea motivației în învățare a elevilor noștri
        Îmbunătățirea capacității de înțelegere a diversității culturale și a sentimentului de identitate națională în diversitatea culturală europeană
        Dezvoltarea abilităților de comunicare în limba engleză și a competențelor digitale a participanților din proiect
        În perioada 10-16 noiembrie 2019 a avut loc prima întâlnire de lucru – în Cipru – școala coordonatoare la nivel european. La această întâlnire au participat cinci eleve: Cornea Carmina Ștefania, Cata Giorgia-Lorena, Lungu Andreea Ralu, Năstasă Alessandra-Ioana și Botezatu Bianca Maria. Elevele au fost însoțite de prof. dr. Dumea Nela – director al Palatului Copiilor Bacău și prof. Popescu Mariana, coordonator al cercului de electrotehnică din aceeași instituție.
        Elevii au fost găzduiți în familiile cipriote pe tot parcursul activităților, aceștia interacționând direct și profund cu realitățile din familiie locale.
        Toate activitățile organizate la această întâlnire au avut ca obiectiv cunoașterea interculturală, formarea echipelor de lucru prin intercunoaștere și crearea căilor de colaborare, dezvoltarea abilităților de fotograf a tuturor participanților.
        Tema acestei prime întâlniri a fost „O zi din viața mea”. Elevii participanți au realizat anterior întâlnirii – un film în care au arătat cum decurge o zi din viaţa de elev. Filmul a fost prezentat de fiecare echipă parteneră și analizat de toți cei prezenți. În acest fel elevii s-au cunoscut mai bine şi au putut constata că toţi parcurg activităţi şcolare similare iar cele extracurriculare sunt alese conform talentelor sau intereselor proprii.
        Pe perioada întâlnirii s-au făcut vizite de documentare la muzee (Muzeul Mării – Thalasa și Muzeul Etnografic din Ayia Napa); s-au realizat ateliere de fotografie; copiii au prezentat jocuri de societate specifice fiecărei țări partenere. Lecții de fotografie outdoor sub îndrumarea unui fotograf consacrat la nivel mondial (Costas Kyriakides) s-au făcut în zonele rurale ale insulei Cipru ca: Lefkara, Skarinou, situl arheologic de la Choirokitia (vechi de 7000 ani), Muzeul de obiecte tradiționale hand-made din Nicosia, Muzeul de Artă Populară din Deryneia, Biserica Sf. Ilie din Protaras, bisericile Sf. Gheorghe și Sf. Ana din Paralimni.
        Cu fotografiile făcute în vizitele de documentare s-a realizat un concurs. Dl. Kyriakides a analizat și explicat în plen părțile bune și ce putea fi făcut mai bine în fotografiile selectate de autori pentru concurs. S-a votat democratic iar câștigătoare a fost o fotografie de portret/compoziție, realizată de Marina Imbrahim, o fetiță cipriotă.
        Plecarea participanților a reprezentat un moment delicat, finalizat cu lacrimi de despărțire, deoarece s-au legat prietenii care sperăm că vor dăinui peste ani. S-a înfiripat speranța că vor fi prilejuri de a se revedea, poate la întâlnirea în România din martie 2021.

        Rezidenţiat pe prispa casei

        În ultimii 25 de ani am scris, dezbătut şi analizat situaţia învăţământului primar, gimnazial şi liceal. Nu mai intru în amănunte, mărturie stau cataloagele, notele şi mediile de la evaluări, de la BAC şi de la absolvirea liceelor. Acolo sunt.

        Astăzi vreau să vorbim împreună despre învăţământul superior din România. Doar atât cât îmi permite spaţiul acordat acestei rubrici. La multe facultăţi se intră pe bază de „dosare”, nu pe concursuri şi examene. Cum era odată. Cine şi cum intră, a se vedea notele, mediile, mai lipseşte o caracterizare de la şeful clasei şi a dirigintelui. Cum ies? Mulţi, cum au intrat!

        Pe poartă, ca la fabrică! Unde se duc? Niciunde. În România, doar la două facultăţi se mai intră pe bază de examen, una dintre ele este Medicina, unde, cred, se mai face carte serioasă, cu toate că, şi de aici, sunt absolvenţi care înregistrează eşecuri profesionale. Mai era o şansă: Rezidenţiatul. Trei, cinci, şapte ani de muncă şi carte, carte şi practică, în cele mai titrate spitale din ţară, cu medici de înalt profesionalism şi probitate morală, după care, cine-i bun primeşte pâinea şi…cuţitul! De ce să fie bine, când poate fi rău, de ce să ridicăm ştacheta, când o putem coborî.

        Un înalt demnitar al statului vine cu o mare gogomănie şi lansează în spaţiul public o mare prostie: Rezidenţiatul se poate face la orice spital judeţean, orăşenesc, comunal, de stat sau privat. Să intre toată lumea, să treacă toţi studenţii; este nevoie de medici în România!

        Respectivul demnitar nu ştie sau se face că nu ştie: facultăţile de Medicină pregătesc medici, nu tâmplari sau lăcătuşi, tineri profesionişti care se ocupă de viaţa pacienţilor, de sănătatea lor, ei fac diferenţa dintre viaţă şi moarte. Dacă şi aici ne dăm cu părerea, emitem opinii şi, mai grav, mai luăm şi decizii, nu ne rămâne decât să mergem la vraci sau babe. Devine mai sigur.

        Judo/ Cupa „1 Decembrie”: CSM-JC Royal, 24 de medalii

        Programată cu o săptămână mai târziu decât propria-i titulatură, Cupa „1 Decembrie” la judo s-a bucurat și în acest an de o participare masivă. Ajunsă la cea de-a 16-a ediție, competiția organizată de Asociația Județeană de Judo și Primăria Bacău în colaborare cu DJTS și JC Royal a reunit pe cele patru spații de luptă din Sala de Atletism nu mai puțin de 415 sportivi.

        Având caracter internațional prin prezența câte unei echipe din Ucraina și Republica Moldova, Cupa „1 Decembrie” s-a adresat categoriilor de vârstă U7, U9, U11, U13 și U15. În întrecerea echipelor, care a reunit un număr de 17 competitoare, primele două locuri au fost ocupate de băcăuanii de la SCM- Palatul Copiilor , respectiv CSM-JC Royal, podiumul fiind completat de CSȘ Unirea Iași. Gazdele de la CSM- JC Royal, antrenate de Aurel Chelariu și Dragoș Constantin Cremene au mizat pe 28 de sportivi, dintre care 24 au fost medaliați!

        Rezultatele CSM -JC Royal Bacău

        Locul 1: Alexandra Galea 24 kg (născută în 2013), Luca Munteanu 24 kg (2009), Michael Nicoară 30 kg (2009), Rareș Galea 34 kg (2009), Radu Toia 38 kg (2007), Ștefan Buga 30 kg (2006), Lavinia Bălan 40 kg (2005), Marcus Herghelegiu 50 kg (2005), Stefano Dumitru +73 kg (2005).
        Locul 2: Ștefan Toia 22 kg (2012), Matei Munteanu 24 kg (2009), Denisa Cadar 29 kg (2010), Radu Nistor 42 kg (2007), Brian Herghelegiu 46 kg (2006).

        Locul 3: Matei Antonoaiei 24 kg (2012), Cristian Prisacariu 24 kg (2012), Dragoș Nistor 30 kg (2012), David Pisticiuc 30 kg (2009), Cosmin Ispas 34 kg (2009), Matei Anghel 38 kg (2010), Miruna Vultur 44 kg (2006), Eduard Benchea 50 kg (2009), Maria Chevici 52 kg (2008), Andrei Buga 55 kg (2006).

        Locul 5: Dragoș Axinte 22 kg (2012).

        Volei feminin/ Divizia A1: Final de tur

        În acest weekend se va pune punct turului de campionat al Diviziei A1 la volei feminin. Căderea de cortină le va prinde pe băcăuancele de la Știința la Medgidia. Acolo unde echipa antrenată de Florin Grapă speră să ia toate cele trei puncte și să încheie astfel anul pe podium, alături de primele două clasate, Alba Blaj și Dinamo București. „În mod normal, nu ar trebui să ne împiedicăm la Medgidia. Pentru a obține însă o victorie de trei puncte trebuie să tratăm meciul serios, amintindu-ne că echipa locală a luat un set, etapa trecută, lui Dinamo, după ce câștigase un set și cu Blajul. CS Medgidia este o echipă harnică, dar noi trebuie să ne facem jocul și să ne impunem”, a declarat antrenorul Științei, Florin Grapă. Echipa băcăuană va pleca astăzi spre Medgidia, contând pe întregul lot de jucătoare, inclusiv Alexandra Dascălu care, deși nu este încă refăcută în totalitate, va juca în partida de sâmbătă. Pentru studente, confruntarea cu echipa dobrogeană va constitui și ultima repetiție oficială înaintea jocului de miercuri, de pe teren propriu, cu portughezele de la Kairos Ponta Delgada, din returul „șaisprezecimilor” Cupei Challenge.
        Celelalte jocuri ale etapei a 11-a din Divizia A1: FC Argeș- CSM Târgoviște, Alba Blaj- CSM Lugoj, „U” NTT Data Cluj- Dinamo București, Rapid București- CS Voluntari. Belor Galați stă.
        Clasament Divizia A1
        1 Volei Alba Blaj 9 8 1 26-4 25p.
        2 Dinamo București 9 8 1 24-7 24p.
        3 Știința Bacău 9 7 2 22-7 21p.
        4 CSM Târgoviște 9 7 2 23-9 20p.
        5 CS Belor Galați 10 5 5 17-17 16p.
        6 CSM Lugoj 9 5 4 19-17 15p.
        7 CS Medgidia 9 3 6 14-19 9p.
        8 „U” NTT Data Cluj 9 3 6 11-20 9p.
        9 FC Argeș 9 3 6 11-21 8p.
        10 Rapid București 9 1 8 7-26 3p.
        11 CSO Voluntari 9 0 9 0-27 0p.

        Județul Bacău: 2019, un an bogat în evenimente culturale

          Dialogul francofon și comunicarea interculturală

          Seria manifestărilor culturale a debutat în forță în acest an. Începând cu luna februarie, pentru mai mult de jumătate de an s-au desfășurat activitățile unui proiect ambițios: „Dialogul francofon – vector de comunicare interculturală”, realizat de județul Bacău în parteneriat cu departamentul Val d’Oise din Franța. Acțiunile comune au inclus conferințe pe teme istorice și literare care vizează istoria comună româno-franceză, expoziții de fotografie și concerte susținute de orchestra Filarmonicii „Mihail Jora”, cu participarea unor personalități de excepție ale lumii muzicale.
          Elevi din comunele Colonești, Motoșeni, Stănișești și Răchitoasa au fost protagoniștii unor momente emoționante în spectacolul francofon „Chemin de l’Union” („Treptele Unirii”).

          Sezonul Franța-România

          Născut dintr-o politică și o dorință comune, desfășurarea Sezonului cultural Franța-România a coincis cu președinția României la Consiliul Uniunii Europene. Piesa de rezistență a fost concertul pentru violoncel și orchestră de Henri Nafilyan, interpretat în primă audiție mondială de către Orchestra Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău și care l-a avut ca solist pe violoncelistul francez Thibaut Reznicek.

          Întâlniri muzicale

          În luna septembrie, Centrul Cultural „George Enescu” de la Tescani a fost gazda unei serii de evenimente organizate sub egida „Întâlnirile muzicale Georges Enesco”. În cadrul Recitalului participanților la master class–ul de artă vocală au performat la Tescani nume impresionante ale scenei muzicale românești și internaționale iar concertele de pian au reprezentat un adevărat regal pentru iubitorii genului.

          Cele mai frumoase sate

          Consiliul Județean Bacău împreună cu Asociația „Cele mai frumoase sate din România” au premiat în luna mai cele mai frumoase sate din județul Bacău, înscrise în competiția organizată de Asociație. Evenimentul a avut loc în cadrul „Festivalului satelor culturale”, distincțiile fiind acordate comunelor Cașin, Dofteana, Oituz și Palanca.

          Zilele muzicii franceze

          La sfârșitul lunii mai, melomanii băcăuani s-au întâlnit la Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău cu două nume mari ale muzicii franceze: Jean Philippe Lafont și Eric Darrigrand. Concertul a avut loc în cadrul proiectului „Dialogul francofon – vector de comunicare interculturală” și s-a bucurat de un real interes în rândul publicului băcăuan.

          Noaptea Muzeelor

          Sâmbătă, 18 mai 2019, muzeele „Ion Borcea” și „Iulian Antonescu” s-au alăturat celor peste 150 de muzee din întreaga țară participante la „Ziua internaţională a Muzeelor” şi „Noaptea Muzeelor”. Ca în fiecare an, evenimentele organizate pe plan local au invitat băcăuanii la o serie de evenimente „nocturne” printre care
          s-au aflat vizitarea gratuită a expozițiilor, proiecție de filme documentare, workshopuri, lansare de carte, vernisaje ale expozițiilor itinerante.

          Toamna bacoviană a scriitorilor

          Evenimentul a marcat un debut, „Toamna bacoviană a scriitorilor” aflându-se în acest an la prima ediție. Prin acțiunile sale, realizate de Consiliul Județean Bacău în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România – filiala Bacău, proiectul își propune să promoveze valorile liricii bacoviene și contemporane reunind oameni de cultură, scriitori din ţară şi străinătate, profesori universitari, critici de artă și tinere talente.

          Festivalul „Tamasidava”

          În perioada 31 august–1 septembrie 2019, Parcul Gherăiești a fost arena unde s-a desfășurat Festivalul antic „Tamasidava”. Aflat la a treia ediție, evenimentul a oferit băcăuanilor prilejul unic de a pătrunde în lumea antică, de a participa la lupte între daci și romani sau între gladiatori, la ateliere meșteșugărești dar și de a asista la parada cu torțe din fața Palatului Administrativ.

          BAC-FEST 2019

          Consiliul Județean Bacău a finanțat în luna septembrie ediția cu numărul 48 a Festivalului Național „George Bacovia”, manifestare culturală de tradiție care promovează moștenirea bacoviană prin organizarea de evenimente dedicate comunității conferințe, dialoguri, lansări de carte, spectacole teatrale și muzicale.

          Simpozionul Național de Estetică

          Devenit o tradiție în spațiul cultural românesc, în fiecare toamnă se desfășoară în Bacău Simpozionul Național de Estetică, manifestare care reunește personalități marcante ale culturii naționale, europene și universale. Aflat la cea de-a XXIV-a ediție, Simpozional Național de Estetică de anul acesta a beneficiat de prezența reprezentanților Academiei Române, ai mediului universitar dar și ai universului plastic și muzical românesc.

          România biruitoare

          Luna octombrie a marcat poate cel mai important eveniment al anului: inaugurarea monumentului de for public „România biruitoare”.
          Abordare sculpturală originală a temei centrale a basoreliefului Mausoleului de la Mărășești, monumentul din Bacău constă într-un grup statuar având în centru reprezentarea alegorică „România Biruitoare”, situată în armonie cu celelalte două personaje: Regele Ferdinand I și Regina Maria.
          „România Biruitoare” este primul ansamblu monumental dedicat țării în ultimele trei decenii, fapt care poziționează județul Bacău în fruntea demersurilor dedicate aniversării a 100 de ani de la Războiul de Întregire Națională.

          Festivalul de folclor „Zestrea”

          În luna octombrie Bacăul a fost scena Festivalului de folclor „Zestrea”, organizat de Asociaţia Culturală „Ca la noi” împreună cu Consiliul Judeţean Bacău, în calitate de partener și cofinanțator.
          Tema festivalului din acest an a fost „Personalităţi băcăuane ce au influenţat tradiţiile locale şi rolul lor în formarea conceptului de viaţă al tinerilor de azi”. Printre invitaţii ediţiei 2019 s-au numărat ansambluri folclorice din România – județele Bacău, Suceava, Iaşi şi din Ucraina.

          Proiecte culturale finanțate în baza Legii nr. 350/2005

          Ca în fiecare an, Consiliul Județean Bacău a acordat finanțări nerambursabile în baza Legii nr. 350/2005 și în 2019. Doar pentru segmentul cultură, cuantumul sumelor aprobate a fost de 650.000 de lei. Printre cele mai importante proiecte finanțate se numără Festivalul Național vocal instrumental „Vreau să am steaua mea!”, Întâlnirile muzicale internaționale „George Enesco Tescani Paris”, Dialoguri culturale, Bacău-Chișinău și Festivalul – Concurs național de creație literară Avangard XXII.

          Serile Disporei. De la idee la poveste

          „Serile Diasporei”, inițiativă începută în 2018 și care s-a bucurat de un mare interes, au încântat publicul și în acest an.
          Consiliul Județean Bacău și Filarmonica „Mihail Jora” și-au propus ca, pe durata a patru zile, să ofere băcăuanilor și nu numai, în semn de prețuire și respect, câteva momente de bucurie sufletească la reîntâlnirea cu arta și artiștii români reprezentativi pentru județul Bacău. Astfel, în intervalul 23-25 august 2019, Filarmonica „Mihail Jora” a fost gazda unei serii unice de evenimente în aer liber, desfășurate în Piața Tricolorului din Bacău.

          Concertele fiecărei seri au fost tematice și au acoperit palete și genuri muzicale diverse.

          Parteneriate cu mediul academic

          În perioada 12-15 noiembrie 2019 s-au desfășurat, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Bacău, Manifestările științifice anuale ale Universității „George Bacovia” din Bacău. În cadrul manifestărilor au avut loc lucrările a două conferințe internaționale: „ETC – Economy. Transdisciplinarity. Cognition”, ediția a VII-a, conferință pe teme economice și „DECRET – Devianță și criminalitate. Evoluție, tendințe și perspective”, conferință aflată la a cincea ediție.
          Consiliul Județean Bacău a fost alături și de Universitatea „Vasile. Alecsandri” din Bacău la Manifestările internaționale și naționale organizate cu prilejul aniversării a 43 de ani de învățământ tehnic superior.

          Realizat de Consiliul Județean Bacău – Compartimentul comunicare, imagine, activități publice, relații cu presa

          Autoportretul memoriei. Cabinet de curiozităţi

          Centrul Cultural „Palate Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului” şi Asociaţia Fighting for Art, găzduieşte sâmbătă, 14 decembrie 2019, ora 16.00, la Sala Foişor, vernisajul expoziţiei „Autoportretul memoriei. Cabinet de curiozităţi” semnată de artistul băcăuan Constantin Ţînteanu şi curatoriată de Ana Petrovici-Popescu.

          Cabinetul de curiozităţi poate fi lentila biografică prin care este privită lumea, istoria, cultura, şi care cuprinde actul colecţionării, al recuperării, al restaurării şi al imaginării memoriei. Un cabinet presupune selecţia şi gruparea unor obiecte pentru a aduce cunoaştere, însă această expoziţie îşi propune imaginarea unor categorii care să pună problema trecerii timpului şi a schimbării valorilor sociale şi culturale, nu doreşte scanarea şi păstrarea unor timpuri contemporane, ci este un cabinet al întrebărilor.

          „Johanna Drucker spunea că imaginile crează mai degrabă un sistem de credinţe, decât le documentează, la fel cum lucrările lui Constantin Ţînteanu par să creeze un sistem între realitate şi ficţiune, între uitare şi salvare”, scrie Ana Petrovici-Popescu, în Caietul program al expoziţiei, care poate fi vizitată în perioada 8 decembrie 2019 – 8 ianuarie 2020.

          „Considerând că oamenii sau lucrurile continuă să-şi manifeste prezenţa ca energie subtilă în spaţiu şi timp cu mult după dispariţia lor fizică, am imaginat mai multe situaţii dintre care vreau să evidenţiez: «Memoria – Familia», «Memoria – Efemera», «Memoria – Thames finds»”, precizează şi Constantin Ţînteanu la primul dialog cu presa.

          Zilele Economiei Băcăuane. Gala laureaților de pe Valea Trotușului

          Salonul Alexander, din Onești, a găzduit, joi, 12 decembrie, Gala laureaților Topului firmelor din județul Bacău – zona Onești, Slănic Moldova, Târgu Ocna. Manifestarea se înscrie în regalul „Zilele Economiei Băcăuane” organizat, în perioada 9-13 decembrie de Camera de Comerț și Industrie (CCI) din Bacău.

          Festivitatea a fost deschisă de un minirecital al Cvartetului Avantgarde și a continuat cu prezentarea, în sinteză, a temelor importante abordate la această ediție a „Zilelor Economiei Băcăuane”: Starea economiei județului Bacău, Topul firmelor din județul Bacău – susținute de Constantin Cernat, director de Consultanță în Afaceri la CCI, Condițiile necesare dezvoltării afacerilor și Problemele și nevoile firmelor susținute de Cătălin Trifu, directorul Reprezentanței București a CCI Bacău și Contribuția firmelor și a angajaților acestora la bugetele locale și bugetul de stat – susținută de Cezar Olteanu, director pentru Dezvoltarea Afacerilor la CCI. Momentul greu al festivității l-a constituit, însă, înmânarea distincțiilor oferite întreprinzătorilor din zonă, clasați în Topul firmelor. Distincțiile acordate la ediția 26 a Topului sunt: atestatul – care confirmă locul ocupat de firme în clasament, trofeul CCI Bacău – pentru rezultate de excepție, medalia Topul firmelor și Insigna CCI Bacău. Seara oneșteană a „Zilelor Economiei Băcăuane” s-a încheiat cu o recepție oferită de organizatori, unde reprezentanții firmelor au avut posibilitatea să identifice noi parteneriate și oportunități de afaceri și să realizeze o mai bună cunoaștere și comunicare cu reprezentanții autorităților și instituțiilor publice. Au fost prezenți, printre invitați, prefectul Bacăului, Liviu Miroșeanu, dar și primarii din Onești, Slănic Moldova, Mănăstirea Casin și Bârsănești.

          În aceeași zi, la Ateneul Bacău a avut loc un concert susținut de Filarmonica „Mihail Jora”, dedicat comunității de afaceri.

          Astăzi, Marea Gală

          Vineri, 13 decembrie, „Zilele Economiei Băcăuane” continuă cu o conferință organizată în Aula Universității „George Bacovia”, de la ora 10.30, pe tema „Relația mediului de afaceri cu mediul universitar”, susținută de prof. univ. dr. Dumitru Bontaș și de lect. univ. dr. Violeta Urban. De la ora 16.00, la Centrul de Afaceri și Expoziții va avea loc Gala Topului firmelor din zona Bacău, Buhuși, Podu Turcului. Festivitatea va debuta cu un recital al Cvartetului Avangarde, după care va fi prezentată, în sinteză, Starea economiei județului Bacău (Constantin Cernat, director de Consultanță în afaceri al CCI Bacău). Directorul reprezentanței din București a CCI, Cătălin Trifu, va face referiri la Condițiile necesare dezvoltării afacerilor, iar directorul de Dezvoltare a afacerilor de la CCI, Cezar Olteanu, va vorbi despre Contribuția firmelor și a angajaților acestora la bugetele locale și bugetul de stat. La final, președintele CCI, Doru Simovici, va prezenta Topul firmelor din zonă. Vom reveni cu lista primilor clasați în Topul firmelor din județul Bacău 2019.

          Petru Done

          Carmen Barcan a câștigat premiul de excelență în frumusețe și sănătate la Gala I Success „Celebrity Awards – Femei de Succes”

            Premianta, alături de dr. Gabriela Saulea și dr. Adina Alberts

            La începutul acestei săptămâni, la Aristocrat Events Hall din capitală a avut loc ediția a VI-a a Galei I Success „Celebrity Awards – Femei de succes”, un eveniment la care au participat cele mai în vogă vedete de televiziune, film, muzică, modă, dar și femei de afaceri, personalități din lumea medicală și chirurgi de excepție.

            Printre câștigătoarele acestei ediții s-a numărat și colaboratoarea ziarului Deșteptarea, Carmen Barcan, terapeut și semnatara articolelor „Viața e făcută din alegeri”, care a primit, în cadrul Galei I Success, premiul de excelență în frumusețe și sănătate.

            Câștigătoarele anului 2019 ale Galei I Success „Celebrity Awards – Femei de succes” sunt: Andreea Marin, Loredana Apreutese, Elena Gondoș, dr. Oana Georgiana Văduva, Elisabeta Vlădescu, Dana Luțu, Adela Diaconu, Carmen Barcan, Sabina Lisievici, dr. Adina Alberts, Oana Marica, Nora Seroussi, Tabya Tabuica, dr. Floriana Tudorache, Monica Iagăr, Florentina Opriș, Roxana Ciuhulescu, Oana Turcu, Camelia Bratu, Ioana Grama, Ionela Coman, Silvia Ioniță, Beatrice Rancea, Raluca Bădulescu, Thea Haimovitz, brandul Aryanna Karen, dr. Angela Laur, Diana Bianca, psiholog Cristina Petrescu și Mihaela Proicea.

            „Cel mai bine și cel mai repede poți reuși atunci când îi ajuți pe alții să reușească. «Dă și ți se va da!» Acesta este adevărul și este foarte simplu. La fel cum oglinda reflectă imaginea unui om, tot așa, acest premiu reflectă succesul tuturor celor care mi-au trecut pragul. Și pentru acest lucru doresc să vă mulțumesc din suflet, oameni frumoși. Și nu uitați: Viața e făcută din alegeri! Vă iubesc!”
            Carmen Barcan

            Prezentatorii evenimentului au caracterizat-o cel mai bine, frumos și succint:

            „Este un exemplu viu al unei femei ce a reușit în viața personală și profesională, un model de urmat, care, după aproape 20 de ani de muncă în domeniul economic, a hotărât să își dedice viața unei pasiuni. În plus, este o soție fericită, mamă a doi copii minunați și este înconjurată de oameni remarcabili, cărora le-a schimbat destinul. «Viața e făcută din alegeri» este motto-ul după care se ghidează și, totodată, este titlul rubricii pe care o semnează cu succes de peste 90 de ediții în ziarul «Deșteptarea». Practică atletismul la categoria Masters, obținând titlul de Campioană Națională la Maraton în anul 2018, și este un promotor al unei vieți echilibrate. Consideră că, prin practicarea terapiilor de redare a echilibrului emoțional, al înfrumusețării sufletului și chipului, punând accent pe naturalețe, oamenii pot fi fericiți! Totodată, cu o abordare precisă, bazată pe un concept personal, reușește să aducă zâmbetul pe chipul tuturor celor care îi trec pragul. Numele său este Carmen Barcan”.

            „Am dezvoltat acest concept de evenimente acum mai bine de șase ani, când am început cu o gală dedicată femeilor Celebrity Awards – Femei de Succes, unde am avut invitați speciali vedete celebre de la Hollywood precum Bai Ling, Florian Munteanu sau Erica Eleniak. Am continuat cu Celebrity Awards – Bărbați de Succes și cel mai nou proiect al nostru: Health Beauty&Lifestyle. Astfel, ne-am dorit să scoatem în evidență femeile de succes din România, iar poveștile lor să fie auzite mai departe. Promovăm puterea exemplului în toate edițiile I Success Celebrity Awards și vrem să adunăm laolaltă oameni excepționali într-un cadru de networking exclusivist”, au declarat antreprenoarele Oana Irimia și Flavia Covaciu, organizatoarele evenimentului.

            O masă caldă pentru oamenii fără casă

            „Dacă în timpul sărbătorilor de iarnă ai masa încărcată, atunci te provocăm să dăruiești și celor ce nu au casă o masă caldă de sărbători.” Este invitația lui Marian Pădureț, președintele Asociației Valoare Plus.

            „La fel ca anul trecut, am hotărât să desfășurăm campania «Oferă o masă celor fără casă!», campanie ce își propune ca în perioada 15 decembrie-15 ianuarie să asigure câte o masă și o băutură caldă pentru aproximativ 40 de persoane în fiecare noapte a perioadei campaniei” explică Marian Pădureț.

            Băcăuanii pot sprijini această campanie făcând o donație pentru câteva mese sau/și ajutând ca voluntar într-una din zilele din perioada 15 decembrie-15 ianuarie, între orele 21 și 24. Costul unei mese este de 15,5 lei/persoană și include o masă caldă, apă, transport, medicamente sau alte nevoi urgente. Donațiile pot fi făcute online cu cardul, prin transfer bancar sau direct la sediul Asociației Valoare Plus, pe str. Orizontului, nr.16, Bacău, de luni până vineri, între orele 9 și 17.

            Pentru a face donații sau a vă înscrie ca voluntari intrați pe site-ul https://valoareplus.ro/portfolio-items/ofera-o-masa-celor-fara-casa. Alte informații puteți obține de la Marian Pădureț, președintele Asociației Valoare Plus, telefon 0747.120.308, sau de la Alexandru Blănaru, manager de proiect & coordonator, telefon 0742.362.138.

            „Prin campania «Oferă o masă celor fără casă!» dorim să-i mobilizăm voluntarii Asociației Valoare Plus și, de asemenea, alte persoane din comunitate care doresc să ne ajute în această cauză”, explică Marian Pădureț.
            Bugetul necesar derulării acestei campanii este de 14.000 de lei. Până acum s-au strâns 1500 lei.

            Una suta lei

            Așa scria pe bancnota albastră cu Bălcescu, visul oricărui copil din România socialistă. Bancnota de 100 de lei era cea mai mare comoară posibilă pe de o parte pentru că se căpăta foarte greu, pe de altă parte pentru că puteai face niște chestii absolut spectaculoase cu ea.

            Cu un leu luai patru bomboane de la Alimentara, cu cinci lei luai o prăjitură și un suc la cofetărie, 10 lei costa un drum cu autobuzul din sat până în Bacău – 30 de kilometri.

            Cu trei lei luai două gogoși în ulei cu zahăr vanilat deasupra, o conservă de stavrid în sos tomat era 9,75 lei. Azi stavridul nu se mai găsește, atunci strâmbam din nas. Un bilet la film era doi lei în sat (duminica aveam cinema la Căminul Cultural) și trei lei la oraș. O tabăra la mare sau la munte timp de două săptămâni era 450 de lei. Cele mai mișto erau, evident, cele de la mare, unde măcar te buteai bălăci; la munte era cam plictiseală. Am fost de două ori la Năvodari și o dată la Soveja. La Năvodari mergeam cu un tren special care se forma de la Suceava și în fiecare județ i se adăuga câte un vagon.

            Un apel telefonic te costa un leu la telefoanele cu fisă și băgai banii pe măsură ce vorbeai dacă se prelungea discuția. La țară nu aveam telefoane cu fisă pe stradă, dacă voiai să suni undeva mergeai la Poștă sau acasă, în cazul în care aveai telefon. Tehnologia nu era foarte dezvoltată încât să se poată instala telefoane pentru toată lumea; fibra optică era o chestie văzută la Teleenciclopedia, toate circuitele erau pe cabluri de cupru și, de aici, limitările de rigoare. O soluție de compromis o reprezenta cuplarea abonaților: două telefoane pe același cablu.

            Pâinea făcută la brutăria din sat costa 2,5 lei dar era bună doar cât era caldă; ori rețeta era proastă, ori meșterii nepricepuți, după câteva ore pâinea devenea o cărămidă umedă la mijloc. Evident, nu a fost întotdeauna așa. După 1985 pâinea a început să se dea pe cartelă și la oraș, și la țară.

            La oraș, însă, mai existau așa-numitele specialități care se dădeau „la liber”. Batoanele cu mac, de exemplu. Costau, însă, 3 lei, față de 2-2,5 lei o pâine și erau mai mici. O ciocolată bună de 100 de grame costa, când o găseai, 10 lei.

            Noi pândeam când se aducea marfă la magazinul din sat și veneam să ne oferim voluntari la descărcat. Pentru o jumătate de oră de muncă primeam câte o ciocolată de 75 de grame, dar numai după ce promiteam solemn că nu spunem de unde o avem…

            Baricada manolesciană

            Principiul consecvenţei
            Cei ce-l ascultă pe Nicolae Manolescu – şi nu sunt puţini – vorbind despre realitatea culturală românească constată că niciodată nu lipseşte din discursurile sale diagnosticul privind starea limbii noastre. Şi tot ei pot depune mărturie că istoricul şi criticul literar rosteşte cuvinte grele la adresa celor ce sunt obligaţi să apere drepturile normei lingvistice: şcoala (începând cu Ministerul Educaţiei Naţionale), Academia Română, presa, scriitorii.
            În 2016, când i s-a acordat titlul de doctor honoris causa al Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, a transmis vorbe neliniştitoare, ca acestea: „Vom ajunge curând ca UNESCO să includă româna printre limbile ameninţate cu dispariţia”, pentru că aceasta „se vorbeşte din ce în ce mai prost”. Un uriaş neajuns vine şi din faptul că literatura română a fost înlocuită cu „comunicarea literară”, ceea ce exclude discuţia pe tema corectitudinii exprimării.

            „România literară” de ieri…
            Fondată de Vasile Alecsandri la 1 ianuarie 1855, revista a luptat pentru drepturile limbii române. În special s-a ridicat împotriva împrumuturilor inutile (D. Ralet, Limba noastră; apr. 1855) şi a „stricătorilor de limbă” (C. Negruzzi, Slavonisme; mai 1855). Ion Ionescu de la Brad promite un premiu celui care desluşeşte înţelesul cuvântului „inonorificabilitudinaţionalitate”, din Abecedarul pentru şcoalele începătoare (16 apr. 1855).

            …şi cea de azi
            Transcriem câteva notaţii ale lui Nicolae Manolescu dintr-un editorial (11 ian. 2019) dedicat limbii române: „Stricătorii de limbă sunt aşa zicând identificaţi. Ca şi cauza principală, şi anume şcolarizarea proastă”. „Simplu spus, stricarea limbii înseamnă, în definitiv, două lucruri: urâţirea limbii şi punerea ei în incapacitate de a comunica individual şi social.” Tipurile de erori identificate ţin de gramatică (una dintre ele, gravă: virgula între subiect şi predicat) şi de lexic. „Limba română devine pe zi ce trece o limbă curat murdară”, conchide directorul „României literare”.

            După douăzeci de ani
            La 27 nov. 1999, cotidianul „Deşteptarea” a ţinut să publice interviul pe care Nicolae Manolescu mi-l acordase. Era ziua când preşedintele Uniunii Scriitorilor împlinea 60 de ani. Întreaga discuţie l-a avut în centru pe Traian Cantemir, profesorul său de română de la liceul din Râmnicu-Vâlcea, în anii 1953-1954. (Ulterior, va veni la Institutul Pedagogic de 3 Ani din Bacău, clădindu-i tradiţia filologică.) Mărturiseşte N. M.: „A fost unul dintre cei mai plini de personalitate dascăli de limba şi literatura română pe care i-am întâlnit în decursul şcolii şi chiar şi la universitate”.
            După două decenii, sunt convins că locul dascălului de la 13-14 ani a rămas neclintit în memoria discipolului, azi un formidabil intelectual.
            Ioan Dănilă

            Meserii de viitor într-un concurs pentru elevii Colegiului Național de Artă

              Firma Partener srl. care administrează de 23 de ani o reţea de magazine specializate în vânzarea de scule, echipamente dedicate tuturor celor care sunt meşteri profesionişti sau pasionaţi de meştereală a premiat astăzi 13 decembrie 2019 elevii Colegiului Naţional de Artă „George Apostu” Bacău cu premii în bani şi diplome pentru creativitatea şi strădania de care au dat dovadă pentru a imagina şi desena mascota ZONETEC, cu ocazia concursului iniţiat de PARTENER srl.

              Propunerea Partener srl. a fost foarte ofertantat pentru creativitatea si introducerea elevilor intr-un domeniu de viitor – cel al creatiei de design grafic si publicitate:

              „Vrem mascotă pentru Zonetec! El va fi noul nostru coleg, imediat ce-i dai tu viaţă. Suntem în plin proces de rebranding şi vom avea de anul viitor un nou magazin online, pentru care mascota creată de tine trebuie să fie cel mai bun sfătuitor, meşter sau specialist. Mai vrem ca, atunci când o vezi, să vrei să te lauzi cu ea la prieteni, îi căutam pe cei care pot să dea viaţa unui asemenea personaj inedit. Ne dorim să putem folosi mascota astfel: a.) în format fizic (staţionar) cu ocazia diverselor evenimente (demonstraţii, reclamă în anumite spaţii publice şi spaţii comerciale, etc); b.) în format stilizat: pentru site – drept specialist, meşter, sfătuitor, scriitor de articole / pe Facebook, Instagram, în animaţii despre firmă sau produse, în reclama pe Google etc. / în reclame vizuale, de tipul afişe stradale etc.”

              La concurs au participat elevi începând din clasa a V-a până în clasa a X-a atât cu proiecte realizate tradiţional cat si digital pentru care au obtinut urmatoarele rezultate:

              Premiul I – Ilieş Iulia, clasa a IX-a – 700 lei
              Premiul II – Luţă Nicolae Cosmin, clasa a X-a – 500 lei
              Premiul III – Toma Andrieş, clasa a VI-a – 300 lei
              Premiul IV – Carucinschi Maria, clasa a VII-a – 200 lei
              Premiul V – Lehăduş Bianca Elena – clasa a X-a – 200 lei

              Premii speciale: Alexandrescu Amelia, Andrei Sara, Anchidin Sarah, Chirilă Ştefana, Ciobanu Adriana, Duma Bordioş Anastasia, Frâncu Delia, Geangu Raluca, Latu Raluca, Orboiu Ştefan, Tătaru Taisia, Tuduriu Teodora, Voicu Ilinca – clasa a V-a / Andrieş Toma, Constantin Daria, Degeratu Andrada, Ghenade David, Hagimă Maria, Ignat Daria, Meleşcanu Mihnea, Spătaru Ioana, Silion Jessica – clasa a VII -a / Ilieş Iulia – clasa a IX-a – coordonator prof. Lăzureanu Ioan / Tomoianu Lucreţia, Lehăduş Bianca, Luţă Nicolae, Dâscă Sabrina Ioana – clasa a X-a – coordonator prof. Bogdan Florenţa / Vasluianu Anastasia – clasa a V-a – coordonator prof. Andrieş Katy

              Constantin Călin a primit Premiul Academiei Române

              În şedinţa solemnă a Academiei Române, din data de 12 decembrie, ora 11.00, au fost decernate premiile pentru pentru cele mai reprezentative creaţii ştiinţifice şi culturale realizate în anul 2017, care recompensează performanţa culturală şi ştiinţifică românească.

              La Secţiunea I, Filologie şi Literatură, Premiul “Lucian Blaga” a fost acordat volumului “Dosar Bacovia III. Triumful unui marginal” (Editura BABEL, Bacău, 2017), autor: dr. Constantin Călin, profesor, scriitor, critic şi istoric literar, autor a peste 20 de volume.

              Premiile au fost înmânate de acad. Ioan-Aurel Pop, Preşedintele Academiei Române, în prezenţa Biroului Prezidiului şi a membrilor Adunării Generale. Prezentarea şi susţinerea lucrării premiate a aparţinut adac. Eugen Simion, preşedinte al Secţiei Filologie-Literatură, a Academiei Române. Din secţie mai fac parte acad. Grigore Brâncuş, acad. Nicolae Breban, acad. Nicolae Manolescu, acad. Dumitru Radu Popescu.

              Volumul premiat este ultimul din cele trei care formează „Dosarul Bacovia” şi este încununarea muncii de peste 50 de ani de cercetător, critic şi istoric literar a profesorului dr. Constantin Călin, personalitate remarcantă a culturii băcăuane şi naţionale. „Dosarul Bacovia” debutează editorial în anul 1999, cu „Eseuri despre om şi operă”, Editura Agora, urmat de „Dosarul Bacovia II. O descriere a operei”, Editura Agora, 2004, şi se încheie cu „Dosarul Bacovia III”, volum premiat.

              S-au scris nenumărate critici literare, cronici de eveniment, interviuri despre „Dosarul Bacovia” şi autorul lui, însă am considerat ca acum, să menţionez doar ceea ce a afirmat Adrian Jicu, tânăr critic literar băcăuan:
              „Cele trei volume (1682 de pagini!) ale «Dosarului Bacovia» sunt cea mai completă exegeză bacoviană «all times», nimeni în critica şi istoria literară românească nu a făcut mai mult decât Constantin Călin pentru cunoaşterea şi promovarea, în amănunt, a poetului, a operei sale şi, implicit, a Bacăului, a ideii de provincie şi a «ţării Bacovia». Prin acest triptic avem, în sfârşit, răspunsul, pertinent şi convingător, la întrebarea fundamentală: De ce Bacovia este Bacovia?”

              Şi aş mai adăuga un fapt: Nimeni nu va mai putea scrie despre George Bacovia, fără a face trimitere, a-l cita sau menţiona pe profesorul Constantin Călin şi al său monumental „Dosar Bacovia”.
              Reîntors acasă, de la festivitatea de premiere, i-am solicitat profesorului Constantin Călin, proaspăt posesor al Premiului “Lucian Blaga” al Academiei Române, să-şi exprime impresiile, opiniile de la cest important moment din viaţa dumnealui. Iată răspunsul:

              „Un premiu te obligă la şi mai multă responsabilitate şi aplicaţie”

              „Neîndoielnic (chiar dacă uneori e discutabil sau e contestat de tagma invidioşilor), un premiu acordat de Academia Română e important prin reverberaţiile lui şi contează în biografia oricui îl deţine. Nu-i «gaură în cer», dar se cuvine respectat. Important e însă şi ca posesorul său şi cei ce-i cunosc activitatea să aibă certitudinea că-i meritat. Premiul pe care l-am obţinut recompensează o muncă de câteva decenii pentru cunoaşterea intimă a operei lui Bacovia şi a mediului local.

              Norocul meu (căci trebuie şi aşa ceva) s-a numit, de data aceasta, d-na Ileana Mălăncioiu, cea la ale cărei insistenţe Bacovia figurează acum printre academicieni. Formulată convingător, propunerea sa de a fi premiată cartea mea despre poet a fost – mi s-a relatat – votată de toţi cei ce stabilesc premiile în Secţiunea Filologie-Literatură, fapt care pentru mine a reprezentat un motiv de deplină satisfacţie.

              Premierea – o spun pentru cei curioşi – s-a făcut în Aula mică a instituţiei, după următorul protocol: Un anunţ succint a d-lui Eugen Simion, preşedintele secţiunii, apoi, în aplauzele celor prezenţi, o strângere de mână cu preşedintele şi vicepreşedinţii înaltului for ştiinţific, între care era prezent şi un fost coleg de la Liceul Militar «Ştefan cel Mare» din Iaşi, şeful promoţiei mele, medicul farmacolog Victor Voicu, de a cărui revedere de aproape, după 63 de ani, m-a bucurat.

              Un premiu înseamnă o situare în ierarhia valorică a grupului din care ai făcut ori faci parte. În ceea ce mă priveşte, nici între cei de la Revista ATENEU, nu sunt primul. L-au luat, înaintea mea, George Bălăiţă şi Radu Cârneci (în perioada lor bucureşteană). În anii ‘90, un premiu al Academiei i-a revenit profesorului de filosofie Ştefan Munteanu. În fine, ca semn de modestie, merită să adaug şi că eu sunt abia al treilea care primeşte un astfel de premiu chiar şi dintre intelectualii din satul natal, Udeşti – Suceava, predecesorii mei numindu-se Eusebiu Camilar şi Haralambie Mihăescu, autorul – pe lângă o serie de studii capitale – unei vaste opere de traduceri din latină şi greacă.
              Odată ce-l primeşti, un premiu obligă la şi mai multă responsabilitate şi aplicaţie, dar despre acest aspect sper să ne întreţinem altădată…”

              Ce spune Regulamentul de acordare a Premiilor Academiei Române:

              (…) Propunerile pentru acordarea premiilor anuale se fac de către institutele de cercetare ştiinţifică, de către universităţi sau de către membrii Academiei Române până la data de 1 septembrie a anului calendaristic următor prezentării publice a lucrării şi se înaintează secţiilor ştiinţifice ale Academiei Române, care desemnează membrii juriului.
              (…) Durata întregii proceduri de propunere, evaluare, dezbatere şi decizie este de doi ani. Decernarea premiilor are loc în luna decembrie a fiecărui an, în şedinţă solemnă a Adunării Generale a Academiei Române.

              USR și-a lansat candidatul la Primăria Bacău

                Organizația județeană a USR și-a desemnat candidatul la funcția de primar al municipiului Bacău. E vorba despre deputatul Lucian Stanciu-Viziteu, care este și președintele filialei. Lansarea candidaturii a avut loc joi, la cabinetul parlamentarului, în prezența colegilor de partid. Deputatul a explicat că, spre deosebire de alți primari, el va avea ca prioritate dezvoltarea economică. „Sunt un om care provine din mediul privat și care știe cât de importantă este predictibilitatea economică pentru funcționarea unei comunități, a declarat Viziteu. În acești patru ani de administrație PSD, orașul nostru a devenit o ruină. La propriu.” Transparentizare, debirocratizare, deschidere totală, de asta are nevoie Primăria Bacău pentru ca orașul să propspere, iar cetățenii să aibă un control real asupra modului în care sunt cheltuiți banii.

                De la USR-PLUS, PNL și PMP, unul singur!
                Toleranța zero față de corupție, eliminarea incompetenței și a risipei fac parte, de asemenea, din programul candidatului USR. „Primul lucru pe care îl voi face când voi ajunge primar al municipiului Bacău va fi să elimin toate cheltuielile inutile și să reduc până la limita minimă riscul ca veniturile municipiului și implicit banii băcăuanilor să fie fie căpușați”, a mai spus Viziteu. O altă pârghie pe care o va folosi va fi „prevenția”, fiind singura care asigură succesul în toate domeniile: sănătate, educație, infrastructură etc. Lipsa de predictibilitate și amatorismul au făcut ca marile companii să ocolească Bacăul, susține liderul USR. E nevoie de o administrație cu viziune, care să atragă fonduri europene, să dezvolte infrastructura, să aducă prosperitate orașului și cetățenilor. Strategia sa de dezvoltare locală va fi pusă în dezbatere în ianuarie. Întrebat dacă va fi o negociere cu candidatul PLUS, Lucian Viziteu a declarat: „Speranța mea pentru Bacău și singura șansă pentru o administrație competentă este nu doar un candidat comun al USR-PLUS, ci un candidat comun al Dreptei, adică inclusiv al PNL și PMP”. Este de dorit să candideze persoana cu cele mai mari șanse, a afirmat liderul USR.

                Lucian Stanciu-Viziteu este inginer diplomat în domeniul calculatoarelor, absolvent al Universității Politehnice București, cu master în Statistică la Universitatea „Pierre Mendes” din Grenoble-Franța, master în Finanțe-cercetare și doctorat în Finanțe, obținute tot la Grenoble. A lucrat ca programator software, circuite îmbarcate și consultant pentru diferite companii internaționale. În prezent, este deputat în Parlamentul României ales pe listele USR.

                Accident la Valea Seacă. O mașină a căzut de pe un pod

                  O femeie a fost rănita după ce autoturismul în care se afla a căzut de pe un pod în urma coliziunii cu altă mașina, în comuna Valea Seacă.

                  Femeia rănită a fost preluată de o ambulanță SAJ.

                  Show vintage la Balul Bobocilor „Coandă”

                    Liceenii de la „Henri Coandă” au strălucit pe scena Balului Bobocilor 2019, care a avut loc pe 11 decembrie, la Ateneu, demonstrând că ținutele vintage, cu parfumul specific anilor demult apuși, sunt încă la modă, elegante și cool. Tema aleasă a fost „Cool Vintage”, deoarece eleganța niciodată nu se ȋnvechește, liceenii apreciind în egală măsură modernul și clasicul, pentru că poți fi în același timp și cool, dar și vintage.

                    Spectacolul a fost apreciat și aplaudat, întrucât pe scena Ateneului au putut fi admirați tineri talentați, care au dansat, atât dansuri moderne cât și populare, au cântat muzică tradițională, pop, hip-hop, au prezentat pantomimă, urături cu zurgălăi, au jonglat…
                    Bobocii de la „Coandă” s-au întrecut în eleganță la probele de zi și de seară, iar proba de talente a dovedit implicarea și străduința acestora de a fi cei mai buni.

                    Foarte bine primită de către public s-a dovedit a fi defilarea pe scenă a perechilor de liceeni frumoși, îmbrăcați în același stil vintage, amintindu-ne de bunul gust și eleganța anilor ’50. La sfârșitul celor peste trei ore de spectacol, juriului nu i-a fost ușor să aleagă câștigătorii, dar în final titlul de Miss Boboc a fost desemnată Gabriela Laslău, iar cel de Mister Boboc i-a revenit lui Diego Gălățanu.

                    Poliţiştii băcăuani vă reamintesc regulile priorităţii în trafic!

                    Poliția în acțiune

                     Pentru prevenirea accidentelor de circulație produse pe fondul neacordării priorității de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversarea părții carosabile sau a vehiculelor care au acest drept, polițiștii le recomandă conducătorilor auto să reducă viteza de deplasare și să circule cu atenție sporită:

                     

                    la apropierea de trecerea pentru pietoni astfel încât să poată opri şi acorda prioritate de trecere;

                     

                    în zona instituţiilor de învăţământ, a obiectivelor social-culturale sau economice, unde observă un flux mare de pietoni, în special copii;

                     

                    la apropierea de staţiile mijloacelor de transport în comun, în special a celor care nu sunt prevăzute cu alveole sau refugii pietonale, unde unii pietoni se pot angaja în traversarea străzii prin faţa mijlocului de transport;

                     

                    la apropierea de unul sau mai mulţi pietoni care se deplasează pe partea carosabilă, indiferent de sensul de mers.

                     

                    De asemenea, aveți obligația de a acorda prioritate de trecere:

                     

                    în intersecțiile cu circulație nedirijată, tuturor vehiculelor care circulă din partea dreaptă;

                     

                    la pătrunderea într-o intersecţie cu sens giratoriu, conducătorilor de vehicule care se află în interiorul acesteia;

                     

                    autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară având în funcţiune semnalele luminoase şi sonore.

                     

                    De reținut:

                     

                    În intersecţiile cu circulaţie dirijată prin indicatoare de prioritate, regula priorităţii de dreapta se respectă numai în cazul în care două vehicule urmează să se întâlnească, fiecare intrând în intersecţie de pe un drum semnalizat cu un indicator având aceeaşi semnificaţie de prioritate sau de pierdere a priorităţii.

                     

                    Când un semafor cu trei culori are o lumină verde intermitentă suplimentară, montată la acelaşi nivel cu lumina verde normală a semaforului, sub forma unei săgeţi verzi pe fond negru, cu vârful spre dreapta, aprinderea acesteia semnifică permisiunea pentru vehicule de a-şi continua drumul în direcţia indicată de săgeată, indiferent de culoarea semaforului electric, cu condiţia acordării priorităţii de trecere vehiculelor şi pietonilor care au drept de circulaţie.

                    De la Vrănceanu, olimpic internațional în Doha

                    • Două medalii de aur și patru medalii de argint: palmaresul elevilor români la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe pentru Juniori/2019. Una dintre medalii aparține lui Eduard Doliș, elev la Colegiul Național „Gh. Vrănceanu” Bacău

                    Lotul de juniori al României a obținut două medalii de aur și patru medalii de argint la a XVI-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Ştiinţe (IJSO), desfăşurată în perioada 3-12 decembrie, în Qatar (Doha). Din acest lot a făcut parte și un elev băcăuan, Eduard Doliș, clasa a X-a, de la Colegiul Național „Gh. Vrănceanu”.

                    Olimpicii români laureați cu aur sunt Ioana Mădălina Cărăuș (clasa a IX-a/Liceul Internațional de Informatică din București) și Vlad Ștefan Oros (clasa a IX-a/Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Timișoara).

                    Medaliile de argint au fost adjudecate de Raisa Axenie (clasa a X-a/Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București), Ștefan Eduard Doliș (Colegiul Național „Gheorghe Vrânceanu” din Bacău), Mircea Andrei Țop (clasa a X-a/Colegiul Național „Decebal” din Deva) și Vlad Iova (clasa a X-a/Colegiul Național „Emanoil Gojdu” din Oradea).

                    Lotul olimpic a fost coordonat de Daniela Bogdan (coordonator la nivel național și responsabil pentru disciplina chimie), profesor la Colegiul Național „Sf. Sava” din București, Traian Șaitan (responsabil biologie), inspector general MEN și Victor Păunescu (responsabil fizică), profesor la Colegiul Național „Octav Onicescu” din București. În calitate de observator a participat Adriana Simona Popescu, inspector în cadrul ISJ Constanța.

                    Structura Olimpiadei Internaţionale de Ştiinţe pentru Juniori implică susținerea a trei probe: două probe teoretice (individuale) şi una practică – experiment/laborator (pe echipe, formate din 3 elevi), cu subiecte din trei discipline (chimie, fizică și biologie).

                    La ediţia din acest an au participat peste 400 de elevi din 70 de ţări.

                    Eduard Doliș este pregătit de profesorii Cristina Apetroaei, la fizică, Marinela Bușteagă, la chimie, și Florentina Dinu, la biologie.