Am mai povestit că televizorul îl am doar ca să mă uit la canalele de muzică. Dar cu numai 200 de lei am luat un dispozitiv care-l face „smart” și pot accesa Netflixul sau Internetul de pe el. Așa că, atunci când nu mai uit la filme, urmăresc niște seriale.
Pe Netflix a apărut The Witcher, un fantasy interesant, am văzut numai primul episod și mi se pare agreabil. Am citit prin presa britanică faptul că unii îl compară cu Game of Trones (pe care am refuzat să-l urmăresc), dar ăla era mai mult despre politică, asta este fantasy curat, cu vrăjitori, monștri, regine și prințese.
Tot pe Netflix este un serial rusesc care mie mi s-a părut interesant. Better than us este despre un viitor, prin 2029, când roboții sunt o banalitate. Sunt boți pentru sex, pentru munci, există și o mișcare anti-roboți, telefoanele mobile sunt niște brățări care proiectează pe braț mesaje, tranzacțiile se fac prin acele brățări care se pot conecta și la serviciile TV astfel încât să poți auzi sonorul la emisiunile proiectate pe ecrane gigant cât o clădire… Și apare un robot – Arisa – care nu mai respectă cele trei legi ale roboticii… Mie îmi place că roul principal este jucat de același actor din Sniffer, un alt serial produs pentru spațiul fost sovietic de o companie din Ucraina cu un detectiv care avea un simt olfactiv foarte dezvoltat.
Bull este un serial cu un actor care mi-a plăcut din NCIS – care, apropo, s-a bușit de tot de când au schimbat majoritatea personajelor – și în care un doctor în psihologie se ocupă de „știința proceselor”. Pe baza caracteristicilor demografice de pe rețelele sociale, caută câte o copie a fiecărui membru al juriului și învață să manipuleze jurații astfel încât să accepte povestea spusă de Apărare.
Elementary a fost un serial care a apărut pe Netflix și pe urmă a dispărut. Este reeditarea poveștii lui Sherlock Holmes, de dată asta, însă, acțiunea se petrece în zilele noastre, la New York iar dr Watson este o „ea” interpretată de Lucy Liu. Cine a văzut Ally McBill o știe.
De Lucifer și Miss Fisher amintesc în treacăt; seriale cu detectivi, fiecare cu specificul său.
S-au terminat dar au fost foarte bune miniseriile Carbon modificat și Bodyguard; le recomand, trebuie să le vedeți.
Adrian Gelu Jicu, directorul Bibliotecii Județene „Costache Sturdza”, și-a depus demisia, renunțând la contractul de management încheiat cu Consiliul Județean (CJ) Bacău în 2016. Aleșii au luat act de această decizie și au aprobat încetarea contractului începând cu data de 1 ianuarie 2020.
Cum Biblioteca „C. Sturdza” nu putea funcționa fără conducere, odată cu încetarea contractului a fost aprobată și numirea unui înlocuitor. Conform legii, conducerea interimară se asigură până la data începerii executării noului contract de management, dar nu mai mult de 120 de zile calendaristice.
Persoana desemnată în funcția de director interimar este Cătălina Amăriuței, șefa serviciului „Comunicare colecții și acces internet”, cea care îi ținea locul lui Adrian Jicu atunci când acesta era în concediu de odihnă.
Pe perioada interimatului, contractul de muncă al Cătălinei Amăriuței pentru funcția de șef serviciu va fi suspendat. Ca manager, ea va fi remunerată cu 7.546 de lei pe lună.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis vineri o informare meteorologică de intensificări ale vântului şi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare în zona de munte, iar pe parcursul zilei de duminică şi în sud-est, precum şi o atenţionare Cod galben de ninsori însemnate cantitativ şi viscol pentru Carpaţii Meridionali şi de Curbură şi şase judeţe din Moldova.
Astfel, începând de vineri seara, ora 22:00, până duminică, la ora 22:00, local şi temporar vor fi intensificări ale vântului, cu rafale în general de 45-50 km/h şi de peste 60-70 km/h la munte, iar pe parcursul zilei de duminică (29 decembrie) şi în sud-est. Temporar, în zona montană va ninge, iar local în Transilvania, în sudul Moldovei şi din a doua parte a zilei de sâmbătă (28 decembrie) şi în Muntenia şi vestul Dobrogei vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă.
Codul galben de ninsori va fi instituit în intervalul 27 decembrie, ora 22:00 – 29 decembrie, ora 20:00, când vor avea loc ninsori însemnate cantitativ şi viscol în judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui şi în anumite zone din judeţele Vrancea, Covasna, Buzău, Braşov, Prahova, Argeş, Dâmboviţa, Sibiu, Vâlcea, Gorj şi Hunedoara.
„În Carpaţii Meridionali şi de Curbură, iar din dimineaţa zilei de sâmbătă (28 decembrie) şi în cea mai mare parte a Moldovei va ninge, temporar însemnat cantitativ, astfel că se va depune strat de zăpadă, local consistent. Vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală în general de 50 – 55 km/h, iar la munte, în special pe creste, vor fi rafale de peste 70-80 km/h, viscolind şi spulberând zăpadă”, spun meteorologii.
La data de 25 decembrie, în jurul orei 20.30, poliţiştii rutieri din Oneşti au depistat în flagrant un bărbat de 31 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism fiind sub influenţa alcoolului.
În urma testării bărbatului în cauză cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
La data de 26 decembrie a.c, în jurul orei 04.30, o patrulă de poliție din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiunilor de serviciu au depistat în flagrant un tânăr, de 25 de ani, din comuna Cleja, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei aflându-se sub influenţa alcoolului.
În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
La data de 27 decembrie a.c., poliţiştii oneşteni au depistat în flagrant un tânăr de 23 de ani, din judeţul Harghita, în timp ce conducea un autoturism, sub influenţa alcoolului.
Tânărul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind 0,056 mg/l alcool pur în aerul expirat.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
De Sărbătoarea Nașterii Domnului, poliţiştii Inspectoratul de Poliție Județean Bacău au fost la datorie, astfel încât nu au fost înregistrate evenimente cu impact asupra siguranței publice.
Măsurile luate de poliţiştii care au acţionat pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice și a siguranţei rutiere au făcut ca oamenii să se bucure în linişte de sărbătoarea Crăciunului.
Poliţiştii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, în perioada 24-26 decembrie a.c., au intervenit la 224 de sesizări, din care 209 prin SNUAU 112 şi au fost prinşi în flagrant 8 autori de infracțiuni.
Pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii au aplicat 453 de sancţiuni, în valoare de 205.670 de lei.
Astfel, poliţiştii au intervenit şi au aplicat 113 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991.
Pentru neregulile constatate în trafic, poliţiştii au aplicat 305 sancţiuni contravenţionale, 90 fiind pentru depăşirea limitelor legale de viteză. Totodată, au fost reţinute 61 de permise de conducere şi 5 certificate de înmatriculare.
De peste 50 de ani, în Bacău are loc unul dintre cele mai mari şi frumoase festivaluri de datini şi obiceiuri de iarnă. Practic, la început, în Staţiunea Slănic Moldova, la Comăneşti, iar în ultimii 30 de ani, pe străzile Bacăului, vin, din toate colţurile judeţului, cele mai vechi şi frumoase cete, formaţii, grupuri, alaiuri, de urşi, capre, căiuţi, mascaţi, irozi, toboşari, pluguşoare, sorcove, pentru a arăta că au păstrat de la înaintaşi şi duc mai departe tradiţiile şi obiceiurile care marchează Crăciunul şi Anul Nou, bucuria vieţii şi speranţele pentru un an mai bun.
Şi, dintotdeauna, urările, jocurile, în cea mai mare parte sunt legate de tradiţiile pământului, de lupta cu superstiţiile şi de ironizarea unor metehne vechi ale unor oameni, lenea, patimile lumeşti, păţaniile de peste an, îmbrăcând diferite forme de manifestare. Sunt de remarcat bogăţia costumelor, a obiectelor folosite, a repertoriului vocal şi coregrafic, peste care domină veselia şi voia bună: a fost un an bun, va fi unul şi mai bun.
1 de 35
Şi anul acesta, Consiliul Judeţean şi Ansamblul Folcloric Profesionist „Busuiocul” au invitat în festival, pe lângă alaiurile de datini şi obicieuri din judeţul Bacău şi formaţii din judeţele Botoşani, Iaşi, Neamţ, Vaslui şi Vrancea, fiecare cu frumuseţea şi specificul lui, unele inedite şi spectaculoase prin mesaj, costumaţie şi manifestare. Începând cu ora 10.00, centrul oraşului a fost pur şi simplu invadat de numeroase obiceiuri, iar pe scena special amenajată în Piaţa Tricolorului, au evoluat în faţa miilor de băcăuani, Pluguşorul tras de patru boi din Bârsăneşti, care a avut onoarea să deschidă anul acesta festivalul, împreună cu ceata de urşi, mascaţi şi capre.
Într-un iureş de dansuri, strigături şi costume multicolore au urmat, în aplauzele celor prezenţi, căiuţii şi mascaţii din Câmpeni – Pârjol, Pluguşorul din Scorţeni, Caprele din Livezi şi Roşiori, Alaiul din Sarata, comuna Solonţ, prezent din nou la festival, care, conform tradiţiei, se opresc la casele gospodarilor cu un program complet, dansurile frumoşilor, caprei, căiuţilor, ursului şi tradiţionalul pluguşor. A venit rândul celor din Dofteana cu cele mai mari cete de urşi, din toate satele comunei, cu irozi şi doboşari, ale căror ritmuri impresionează nu numai pe români ci întreaga lume. N-au lipsit de la sărbătoare cetele din Gârleni, Vultureni, Bereşti Tazlău, Odobeşti, dar şi din Scobinţi – Iaşi, Păuneşti – Vrancea, Todireşti – Vaslui.
A fost, în 2019, unul dintre cele mai bogate, diverse şi frumoase festivaluri, după cu ma remarcat şi artizanul şi sufletul acestei manifestări artistice, în care tradiţiile au fost la loc de frunte şi cinste.
1 de 43
„Ne pregătim de câteva luni pentru acest festival. Am dorit şi cred că, în cea mai mare parte am reuşit, să aducem în faţa băcăuanilor tot ce avem mai frumos şi semnificativ prin mesaj şi manifestare în judeţul Bacău. Au fost invitate peste 30 de formaţii şi alaiuri. Am insistat pe autenticitate, pe eliminând orice fel de imixtiune a aşa-zisului modernism. Nu are ce căuta într-un obicei tradiţional. Am avut în vedere diversitatea şi puritatea costumelor, dar şi forma vocală de exprimare. Sper că am reuşit să arătăm că avem cele mai frumoase obicieuri din această parte de ţară, ne mândrim cu ele şi, un lucru important, am apreciat că, cu toate greutăţile de toate felurile, sunt încă oameni inimoşi, cu dragoste şi respect pentru tradiţiile noastre, fără ei nu s-ar reuşi această magnifică formă de exprimare a culturii tradiţionale.”
Petre Vlase, director al Ansamblului “Busuiocul”
Timp de mai bine de şase ore mii de băcăuani, tineri şi copii, mulţi tineri şi mulţi copii, au fost gazede primitoare, apreciind şi aplaudând evoluţia spectaculoasă, inedită şi curată a sutelor de purtători ai mesajelor şi urărilor de sănătate, bucurie şi mulţi ani.
Este titlul unei foarte cunoscute poezii scrise de Vasile Alecsandri şi numite la început „Către români”. (Caz similar: „Hora Ardealului” a devenit „Hora Unirii”.) Cuprinde versuri-manifest, prin care poetul născut în Bacău la 14 iunie 1818 recunoaşte rolul esenţial al mişcării revoluţionare de la 1848 din Europa şi necesitatea ca locuitorii de la nord de Dunăre să se racordeze la temperatura ridicată a evenimentelor din Occident.
… traversând anul 1971…
Băcăuanii au ţinut să boteze Casa de Cultură a Sindicatelor cu numele autorului entuziastului imn „Hora Unirii”. Ca atare, au aşezat pe laterala clădirii două plăci de marmură pe care au gravat versuri al căror mesaj este actual şi azi: „Fericit acel ce calcă tirania sub picioare!
Care vede-n a lui ţară libertatea re-nviind;
Fericit, măreţ acela care sub un falnic soare
Pentru patria sa moare,
Nemurire moştenind”.
… către 1990
În zilele de foc ale sfârşitului de decembrie 1989 s-a plămădit ziarul „Deşteptarea”, mai precis în perimetrul Palatului Administrativ, nu departe de Casa de Cultură şi nici de Casa „Alecsandri”. E interesant de cercetat în vreo arhivă sonoră dacă măcar unul dintre cuvântătorii de la balconul Prefecturii a avut inspiraţia de a-l cita pe Vasile Alecsandri cu versurile de mai sus, din „Deşteptarea României”. Ar fi fost un excelent exerciţiu motivaţional pentru atmosfera incandescentă care a dominat Bacăul, laolaltă cu toată suflarea românească.
„Deşteptarea” de Bucovina
Nu a avut de la început acest titlu. Când în 1875 s-a înfiinţat Universitatea din Cernăuţi, învăţământul românesc a fost ameninţat cu germanizarea. I s-a opus presa „pentru politică, religie şi literatură”: în 1848 (4 oct.) se naşte la Cernăuţi gazeta „Bucovina” a fraţilor Hurmuzachi (secretar de redacţie, Iraclie Porumbescu). Colaborează nume mari din Moldova (Vasile Alecsandri – aici publică prima oară balada „Mioriţa” –, M. Kogălniceanu, C. Negri, V. Pogor), Muntenia (D. Bolintineanu, V. Cârlova) şi Transilvania (A. Şaguna, Andrei Mureşanu, Aron Pumnul ş.a.).
Interzisă de cenzură, va reînvia în alte gazete, printre care şi „Deşteptarea”.
„Deşteptarea”, în ţară
Probabil nici un alt titlu de periodic nu a cunoscut o frecvenţă mai ridicată comparativ cu „Deşteptarea”. A apărut în oraşe din toate provinciile istorice româneşti: Bucureşti (1874, 1932), Vaslui (1876), Huşi (1879), Lugoj (1879), Piatra-Neamţ (1891, 1914), Braşov (1905), Cernăuţi (1893, 1907, 1921, 1943), Salonic (1908), Craiova (1911), Novaci (1911), Roman (1912, 1913), Budapesta (1916), Iaşi (1917), Soroca (1918, 1919), Chişinău (1919), Giurgiu (1923), Râmnicul Sărat (1927), Reşiţa (1930), Constanţa (1931, 1990), Cavarna (1931), Brăila (1932, 1991), Galaţi (1934, 1996), Timişoara (1934), Râmnicu-Vâlcea (1944), Arad (1946), Bacău (1989), Slatina (1997).
Istoriografia militară de tancuri adaugă o nouă și valoroasă apariție în colecția ei, prin volumul „Secolul tanchiștilor” (Editura „Favorit”, București, 2019), dedicată de autor evenimentului special trăit de tanchiștii români la centenarul armei tancuri în Armata Română (1 august 1919-1 august 2019). Lucrarea ne-a fost semnalată de un veteran băcăuan al acestei arme, col. tc. (rtr.) George Gheorghiu. Filiala Bacău a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” a sărbătorit, în acest an, centenarul armei tancuri și a omagiat memoria eroilor tanchiști căzuți în luptă în Al Doilea Război Mondial, eveniment consemnat și în ziarul nostru.
În cele peste 400 de pagini ale noului volum, cititorul este captivat de bogăția de informații referitoare la apariția și evoluția acestui „copil minune” al Primului Război Mondial, tancul, dar mai ales de destinele unor veterani de război, tanchiști români pe fronturile de luptă din est și din vest în Al Doilea Război Mondial.
Este relatată povestea veteranului de război tanchist Mihai M. Ion hărăzit cu o viață trăită peste o sută de ani, scăpat ca prin minune din încercuirile sovietice din iarna anului 1942 în bătălia de la Cotul Donului.
Impresionantă este și moartea maiorului erou Niculae Mitu, cavaler al Ordinului „Mihai Viteazul”, care a fost pe front în toți cei patru ani ai celui de Al Doilea Război Mondial, dar a fost ucis în anul de pace 1947 într-o împrejurare înconjurată de mister.
Este relatată, de asemenea, bravura și moartea de martir a locotenentului Ioan Giorgi în lupta cu tancurile germane de la DolnýPial (astăzi în Slovacia), din martie 1945.
Scriitorul Dan Gîju s-a născut la Didești (jud. Teleorman), în 1964. Este militar de carieră, colonel în rezervă, licențiat în științe juridice, scriitor, pictor autodidact cu mai multe expoziții la activ. Timp de 12 ani a muncit în Trustul de presă al Ministerului Apărării Naționale ca redactor și apoi ca redactor șef. Autor prolific – în medie a publicat câte o carte pe an, cel mai cunoscut roman al său fiind „Pumnul de fier” (ed. I în 2003, ed. a II-a în 2013), bazat pe mărturiile regretatului colonel tanchist Gheorghe Cojocea, fost locotenent în Wehrmacht (numele oficial al armatei germane naziste în perioada 1935-1945), unul dintre puținii români care a luptat ca simplu tanchist sub comandă germană în bătălia de tancuri de la Kursk – Orel, din 1943.
«Este o carte excelentă, scrisă după regulile științifice, pe baza studierii unei vaste bibliografii, cu note de subsol, cu anexe și cu o bogată iconografie. Volumul poate fi procurat de la Librăria „Mihai Eminescu” din București sau de la Editura „Favorit”.» Col. tc. (rtr) George Gheorghiu, membru de onoare al Filialei Bacău Cultul Eroilor
„Să mori în viaţă nu-i o noutate,
Desigur şi-a trăi nu-i ceva nou” Esenin
Cu poetul George Lesnea, unul dintre cei mai buni traducători ai poetului, l-am descoperit pe Serghei Esenin. Gheorghe Tomozei, cu „Moartea unui poet”, m-a legat definitiv de Nicolae Labiş. Pe Paul Verlaine l-am găsit alături de Arthur Rimbaund. Poeţi geniali, destine tragice. Elev fiind eram îndrăgostit de celebrele versuri ale lui Esenin: „Ah, voi sănii, sănii! Şi voi cai, voi cai!/ Numai dracul v-a scornit, mişelul!/ Peste stepă-n goană, cu alai,/ Râde pîn’ la lacrimi clopoţelul.” Dar Labiş, cu povestea lui tristă? Un nonconformist care a răsturnat valorile şi a dat cu tifla închistării poeziei în vechile tipare. Ne puneam la încercare ţinerea de minte cu “Moartea căprioarei”: „Seceta a ucis orice boare de vânt./ Soarele s-a topit şi a curs pe pământ./ A rămas cerul fierbinte şi gol./ Ciuturile scot din fântână nămol./ Peste păduri tot mai des focuri, focuri/ Dansează sălbatice, satanice jocuri./ Alţi colegi se lăudau că au învăţat pe de rost celebra, pe atunci poezie „Lidice”, de Eugen Jebeleanu, cu ale ei 60 de strofe. Teribilă poezie, teribilă tragedie: 88 de copii ucişi din ordinul lui Hitler. Plângea tot căminul cultural când colegul meu Dan o recita pe scenă, la serbarea de sfârşit de an: “Îţi aminteşti, Ioane? Era iarnă./ Zăpada încapuse-ncet să cearnă tremurătoare,/ în întreg văzduhul,/ fulgi uriaşi, legănători, ca puful…”
Pe Arthur Rimbaund l-am descoperit într-o plachetă pe un raft dintr-o bibliotecă. M-a cucerit de la primele versuri. Un copil teribil, un avangardist, cu o viaţă zbuciumată. Cariera lui de poet s-a întins doar pe o perioadă de trei ani. Dar ce ani! Dar ce operă!
„În seri de vară-albastre, voi merge pe poteci/
Printre ţepoase grâne, strivind otava verde,/ Şi tipărindu-mi paşii în firele ei reci,/ Îmi voi lăsa-n vânt părul – uşor să mi-l dezmierde.”
Trei poeţi geniali, cu destine tragice.
Ultimul poet al satului rus
Esenin. Îl uitasem. Doar Labiş îmi mai stăruia în minte, în suflet. Am auzit că nu-l mai găseşti prin cărţile liceenilor.
Nu mică mi-a fost surpriza când am primit la redacţie un plic, în care am descoperit o carte frumoasă: coperţi cartonate, pe care a fost tipărită fotografia unui tablou celebru. Imaginea m-a dus imediat la o ediţie din 1961 – Poezii (Esenin), tot în traducerea lui George Lesnea, apărută la Editura Tineretului: Un desen timbru: o sanie cu trei cai, mânată de un copil cu părul vâlvoi. Parcă era Esenin…
Să revin la cartea care mi-a adus o bucurie: „Serghei Esenin. Din tenebrele morţii, spre glorie universală”, autor Grigore Codrescu, profesor, critic şi istoric literar, iar pe coperta interioară, la titlu se mai adaugă „Micromonografie critică”, apărută la Editura Rovimed Publishers, 2019. „O carte, după cum scrie autorul în autograf (Mulţumesc, domnule profesor), cu colaborare internaţională: autor critic român, temă din Rusia, editor din Rep. Moldova şi hârtie finlandeză.”
Mă văd obligat să mai menţionez: coperta – Mihnea Baran, culegere text – Ana Chiscop. Are şi un Motto care nu putea fi decât primele două strofe din poezia „Ah, voi sănii, sănii!” Pentru a lămuri cititorul şi a explica motivul apariţiei acestei cărţi, la pag. 4 găsim explicaţia: „Se dedică această carte unui mare poet, dispărut într-o istorie confuză şi tragică, la aniversarea a 125 de ani de la naştere.” Poetul este născut pe 21 septembrie 1895, după cum chiar el mărturiseşte în Autobiografia din Berlin, ceea ce înseamnă că autorul s-a apucat de scris cartea anul trecut şi, din diferite motive, a văzut lumina tiparului, anul acesta.
Parcurgerea volumului scoate la iveală faptul că profesorul Codrescu a citit tot ce s-a scris în România despre „ultimul poet al satului rusesc”, redat în rezumat în „Cuvânt către cititorul iniţiat”, un eseu care introduce cititorul în atmosfera şi istoria unei Rusii aflată în pragul dezastrului, timp şi spaţiu în care Serghei Esenin vede lumina zilei, îşi trăieşte tinereţea literară, este epoca căutărilor, a marilor deziluzii înecate în alcool, dar şi a prea multelor şi marilor iubiri eşuate, ceea ce nu-l împiedică să devină un mare poet, un deschizător de drumuri în literatura rusă. Frumos ca un înger, inteligent, un geniu care nu mai încape în Rusia, evadează, revine de fiecare dată „acasă” şi sfârşeşte într-o cameră de hotel, la numai 29 de ani, moartea asupra căreia planează până astăzi suspiciuni. Labiş, poetul din Mălinii Sucevei, „buzduganul unei generaţii” (v. Eugen Simion), sfârşeşte la numai 21 de ani, sub roţile unui tranvai, Rimbaund moare în chinuri, la 37 de ani.
Esenin devine ginerele lui Tolstoi
Portrait of the poet Sergei Yessenin (1895-1925). (Photo by Fine Art Images/Heritage Images/Getty Images)Structurată în opt capitole, un Epilog şi o Addenda (Note selective, Bibliografie, Glosar de termeni şi o listă de ilustraţii), profesorul Codrescu ni-l prezintă pe Serghei Esenin aşa cum a fost, fără retuşuri şi înfrumuseţări lingvistice, cum l-am perceput eu în anii de şcoală: aventurier, nonconformist, nestatornic în dragoste, impertinent, cu drag de vestita vodcă rusească, de care nu putea să scape, însă curajos şi foarte talentat.
Esenin, în cartea pe care am aşezat-o deja în „raftul cu poeţii de suflet”, este aşezat în contextul istoric, politic şi social din Rusia sfârşitului de secol XIX şi început de secol XX, o Rusie răvăşită de războaie, sărăcie şi nesiguranţă, dominată de persoanlităţile Ţarului şi a lui Lenin, perioadă de trecere de la feudalism, direct îi socialism! „Copilăria lui Serghei Esenin şi anii şcolarităţii; amprentele satului rus şi semnele gloriei poetice”, „Începuturile literare ale lui Serghei Esenin; interferenţe cu poeţi ai epocii: Al. Blok, S. Gorodeţki, Vladimir Maiakovski, Andrei Belîi şi alţii”, „Visuri, proiecte utopice şi iniţiative în viaţa literară a Rusiei Leniniste”, sunt primele capitole care ne arată un Esenin dezlănţuit, „obraznic”, însă îndrăgostit de satul rusesc, pe care îl cântă până la glorificare. „Puţini poeţi şi-au cântat patria în ode mai vibrante. Este o cavalcadă imaginistă în care imaginismul oferă o secvenţă de capodoperă”: „Ce frumoasă eşti, trista mea ţarină!/ Tot hotarul acesta mi-e drag/ Port în inimă casele şubrede,/ Cu-aşteptări de măicuţe în prag.” Celebră este „Scrisoare de la mama” (nu-i sigur că este scrisă în această formă de poet): „Că eşti poet de seamă/ N-am nicio bucurie/ Că faima cea deşartă/ mi te-a băgat în jug./ Era cu mult mai bine/ ca în copilărie/ Să fi umblat pe câmpuri/ Cu braţele pe plug.”, ca şi răspunsul lui este trist însă plin de iubire: „Tu tot mai trăieşti, bătrână mamă?/ Ţie cu supunere mă-nchin!/ Mica-ţi casă, seara de aramă,/ Lumineaz-o paşnic şi senin.// Mi se scrie că eşti tulburată,/ Că ţi-e dor de mine ne-ncetat,/ Că ades baţi drumul, supărată,/ În paltonul vechi şi demodat”.
Nu uită niciodată şi se întoarce mereu în satul lui, Konstantinnovo, din gubernia Reazan, un sat mic, pe malul râului Oka, pe care îl regăsim în poemele sale.
Primul volum de poezii, Raduniţa (Ziua Pomenirii), îi apare în anul 1916, primit bine de critică, însă ignorat de oficialităţi, fiind puternic impregant de sufletul religios al ruşilor, însă bolşevicii erau atei!
Se aruncă în braţele lui Lenin (căruia îi dedică un poem cu acelaş nume), se apropie de „utopia bolşevică”, se vede din placheta „Albastrul”, din 1919, însă nu durează mult această „utopie”, iar mai târziu „Schimbarea la faţă”, „Spovedania unui huligan”, „Moscova cârciumărească” şi uimitorul „Ceaslovul satelor”.
Un capitol gustat de cititor este cel care are în centru „iubirile” lui Esenin. Prima este mama, pe care o iubeşte ca pe o icoană, apoi surorile, dintre care se detaşează Şura. Femeile din viaţa lui Esenin au fost cinci, din care au rezultat trei copii: Anna Izriadova, originară din satulu lui, care i-a adus un copil, pe Iuri, Zinaida Raikh, cu care a avut doi copii, pe Tatiana şi Constantin, urmează, în 1922, Isadora Duncan, celebra dansatoare americană, pe care a cunoscut-o când ea avea 42 de ani, aceasta oferindu-i posibilitatea de cunoaştere a Americii şi Europei. În ultimul an de viaţă, 1925, îi devine soţie Sophia Andreievna Tolstaia, nepoata marelui romacier, autorul tulburătorului „Război şi pace”. A fost şi enigmatica Galina Benislavskaia care i-a purtat o iubire adevărată, de altfel, la un an de la moartea lui, atunci când a aflat, s-a sinucis pe mormântul lui.
„Săniile” lui Esenin trec graniţa, în România
Serghei Esenin a pătruns rapid în literatura română, primele traduceri aparţin lui George Lesnea, vin apoi criticii, George Călinescu, care menţionează câţiva eseninişti, urmează Şerban Cioculescu, Vladimir Streinu, Dinu Pillat, Lucian Blaga, Mihai Beniuc etc., însă monografii adevărate, afirmă Grigore Codrescu, ne-au lăsat Ştefan Bitan (Cluj), Emil Iordache (Iaşi), din care citează fără rezerve autorul volumului „Esenin. Din tenebrele morţii, spre gloria universală”.
Pentru a-l ţine aproape pe cititor şi a-şi argumenta afirmaţiile, inedită este varianta aleasă de autor: redarea unor strofe din poeziile menţionate sau chiar a unor poeme întregi, cum este „Omul negru” sau „Scrisoarea mamei”.
Volumul semnat de prof. Grigore Codrescu se înscrie în seria de restituiri critice a unor mari poeţi ai literaturii universale, ignoraţi mai mult din reţineri ideologice, care fac ravagii nejustificate printre criticii literari din România. Tocmai de aceea, „Serghei Esenin”, în interpretarea criticului băcăuan, este cu atât mai meritorie şi binevenită, folositoare tinerilor şi, de ce nu, dascălilor iubitori şi datori literaturii de bună calitate.
La data de 24 decembrie a.c., poliţiştii din Nicolae Bălcescu au depistat un bărbat din localitate, pe numele căruia exista un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Bacău.
Cel în cauză a fost condamnat la o pedeapsă de 9 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violenţe.
Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul Bacău.
Vi s-a întâmplat vreodată să vedeți un film care să vă distrugă și să vă reconstruiască, să vă dea peste cap perspectiva asupra vieții, în doar 122 de minute? Recent, am avut o astfel de ocazie, fiind unul dintre acele momente care îți schimbă „cursul râului”. În cazul meu, viața.
Vorbesc despre „Joker”, un thriller psihologic regizat de Todd Phillips, cu premiera în România pe 4 octombrie 2019, în care, prin interpretarea emoționantă a lui Joaquin Phoenix, se relatează destinul lui Arthur, un clovn de meserie, ce aspiră a fi comediant, pentru care existența devine o veritabilă tragedie.
Poate că povestea în sine nu se relevă pe atât de importantă pe cât este complexitatea psihologică ce se dorește a fi transmisă. Filmul este o adevărată operă de artă, dacă însăși durerea de a trăi este înțeleasă și absorbită în cea mai profundă manieră de către simplul privitor, căruia nu i se înfățișează nimic altceva decât cea mai tulburătoare și mai magnifică formă a existențialismului cinematografic. Un film destul de „ușor”, nu-i așa?
Desigur că, dintr-o anumită perspectivă, fiecare va interpreta filmul în funcție de propria viziune auctorială, astfel că, pentru mulți poate fi doar un alt film bazat pe caracterele DC Comics, pentru alții, un thriller ce merită văzut, iar pentru unii, un principiu decizional în definirea stării de a trăi, la fel de asurzitor ca ecoul unor voci din abis. Sau din capul nostru. Altfel, în spatele aspectelor de suprafață, se redă tragedia comicului prin care vei realiza ce e cu adevărat esențialul vieții – „Credeam că viața mea este o tragedie, acum realizez că e o comedie”… în alte cuvinte, o latură a absurdismului, în care mă pot regăsi și în care îmi așez destinul absolut. Dar, oare, nu înnebunim cu toții la un moment dat?
„Joker” – de departe cel mai bun film văzut anul acesta – devine definiția unui paroxism psihologic, transpus în aparenta formă „inocentă” a unui film cu supereroi DC Comics, care te face într-adevăr să te întrebi: „CE NAIBA E VIAȚA?!”. Iar, ca răspuns, nu poți decât să râzi nevrotic și incontrolabil, exact ca Joker…. HA HA HA!!!
Erica Eremia, clasa a X-a, elevă la Colegiul Național „Ferdinand I” și la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău
Cadourile nu vin mereu la dată fixă. Dar dacă sunt oferite din suflet, sunt apreciate, indiferent când ar ajunge ele. În ajunul… Ajunului de Crăciun, microbiștii băcăuani au primit în dar un meci. Un meci al legendelor FCM Bacău organizat la sala „Orizont” de doi jucători emblematici ai „galben-albaștrilor”: Giani Căpușă și Daniel Bogdan. Un meci cu valoare de memorial, menit să evoce amintirea lui Dumitru Sechelariu, Nicolae Alexa, Florin Ganea și Sorin Condurache și intitulat sugestiv „Memorial galben-albastru”. „Prin acest eveniment, cinstim memoria celor care nu mai sunt printre noi și încercăm să le reamintim celor din tribună fotbalul de altădată”, au declarat Căpușă si Bogdan. „Este o inițiativă demnă de laudă, deoarece ține în viață spiritul FCM Bacău”, a subliniat antrenorul Gheorghe Poenaru care, asemeni ultimului antrenor al „galben-albaștrilor” la nivel de seniori, Cristi Popovici, a asistat la partidă de pe margine. Cei care nu au fost prezenți lunea trecută, la Sala „Orizont” au ce regreta. Iar cei prezenți au avut ce vedea. Au văzut 14 foști jucători care și-au păstrat ținuta fotbalistică, în ciuda anilor și a kilogramelor: Florin Anton, Daniel Bogdan, Florin Lovin, Marius Gireadă, Dorin Goian, Radu Ciobanu, Petre Firici, Gabi Bojescu, Adi Postolache, Marius Croitoru, Dan Bolfă, Giani Capușă, Florin Petcu și Ionuț Vetrea.
Lor li s-au alăturat, ca într-un arc peste timp, gemenii lui Florin Ganea: Mario și Denis. Jocul, unul fluent, cu faze de mare spectaculozitate, s-a încheiat la egalitate: 3-3. Radu Ciobanu (două goluri) și Lovin, respectiv Firici, Goian si M. Ganea și-au trecut numele pe lista marcatorilor. O listă ce ar fi devenit mult mai voluminoasă fără intervențiile de senzație ale celor doi portari, Anton si Bogdan. Într-o seară- cadou, „Toni” și Jean au fost singurii ce nu au făcut daruri. Și n-a fost cu supărare deoarece peste toate a plutit spiritul Crăciunului. Și, așa cum spunea Ghiță Poenaru, spiritul FCM Bacău.
La data de 24 decembrie a.c., poliţiştii de investigații criminale şi de ordine publică din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni au acţionat pe raza comunei, pentru depistarea persoanelor urmărite.
Astfel, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au depistat un bărbat de 38 de ani, din judeţul Prahova, pe numele căruia exista un mandat european de arestare, emis de autorităţile judiciare norvegiene.
Cel în cauză a fost dat în urmărire internaţională pentru comiterea infracțiunii de viol.
Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Arest Preventiv al I.P.J. Bacău şi se continuă demersurile procedurii de predare către autorităţile norvegiene.
Este Crăciunul, Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Dumnezeirea S-a înomenit, Dumnezeu a venit la om… De ce? Ca pe om să îl ridice la vrednicia Sa de Fiu al lui Dumnezeu. Oare nu spunem noi mereu rugăciunea Tatăl nostru? Nu suntem noi ca nişte fii ai lui Dumnezeu? Da, dacă noi Îl recunoaştem ca Tatăl din ceruri şi El, Dumnezeu se regăseşte în inimile noastre. Este minunat să ai asemenea Tată în ceruri şi această calitate de fiu/ fiică aici, pe pământ. Dar ca să ajungem la această demnitate e nevoie de ascultare, căutare şi jertfă. Spre exemplu Maica Domnului a ascultat la Buna Vestire de glasul îngerului, a căutat, la Betleem, loc să Îl nască pe Iisus, Se jertfeşte pentru neamul omenesc într-o rugăciune permanentă. Toate acestea în timp ce nebunia celor fără Dumnezeu a dus la pruncucidere, omul sperând ca şi astăzi, că poate trăi fără Dumnezeu, că Îl poate ucide. Este, evident, o lucrare sortită eşecului căci Iisus Hristos, Dumnezeu întrupat, născut, înomenit la Crăciun, răstignit în Vinerea Mare, a înviat la Paşte.
Această sete de ucidere, excludere din existenţa efemeră a omului a tot ce este Dumnezeiesc, Sfânt, Drept şi Bun a continuat în istorie, oamenii împărţindu-se între mărturisitori şi împotrivitori: la mijloc s-au aflat martirii, iar astăzi, în cea de-a treia zi a sărbătoririi Naşterii Domnului, Biserica îl cinsteşte pe primul martir: Sfântul Ştefan.
El a fost cooptat de cei doisprezece ucenici ai lui Hristos spre ajutor în lucrarea de vestire Cuvântului Evangheliei alături de alţi şase arhidiaconi. Şi pentru că a făcut acestă opţiune, de mărturisire a Dumnezeirii lui Iisus Hristos, Celui născut într-o peşteră ce adăpostea animalele lui Crăciun, în Betleemul Iudeii, a fost scos de locuitorii cetăţii Ierusalimului afară din oraş şi ucis cu pietre. Care era vina lui ? Îl iubea şi Îl mărturisea pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu înomenit, nu era cu gloata, prostimea, ci voia binele semenilor lui, le vorbea de o altă perspectivă şi realitate: aceea a omului ca fiu al lui Dumnezeu. De aceea s-a învrednicit de vederea lui Dumnezeu încă din viaţa pământească: „văd cerurile deschise”, spunea Ștefan „şi slava lui Dumnezeu, şi pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu.” Iar ei îl băteau cu pietre pe Ştefan care se ruga şi zicea „Doamne Iisuse primeşte sufletul meu !”(Faptele Apostolilor, cap. VII)
Aşa să strigăm şi noi creştinii în aceste zile de sărbătoare: „primeşte Doamne colindele inimilor noastre, dragostea noastră şi nu le socoti păcat celor ce nu te cunosc, nu te mărturisesc şi nu te iubesc pe Tine!”
Sărbători cu bucurie!
A plecat din Stănişeştii lui doar cu dalta şi ciocanul, iar în suflet cu inima lemnului de stejar şi al pietrei ziditoare. A cucerit lumea cu ciclurile sale artistice „Tată şi fiu”, „Laponele” şi „Fluturi”.
George Apostu s-a născut pe 20 decembrie 1934, a absolvit în 1959 Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti. Începând cu 1964 şi până când s-a stins din viaţă, George Apostu a avut numeroase expoziţii personale în România şi în străinătate (Franţa, Belgia, Italia, Spania, Brazilia, India etc.). După ce se stabileşte la Paris, „cel mai demn urmaş a lui Constantin Brâncuşi” (v. Ionel Jianu), în 1983 i se atribuie un atelier de creaţie de către primăria oraşului Paris, devenind unul dintre cei mai mari sculptori ai generaţiei sale.
A decedat la vârsta maturităţii artistice, pe 13 octombrie 1986 şi este înmormântat în zona de sud a cimitirului Père-Lachaise din Paris. George Apostu ar fi împlinit 85 de ani pe 20 decembrie, fiind, de 30 de ani, sărbătorit la Centrul de Cultură care-i poartă numele. Şi anul acesta, prietenii lui George Apostu s-au întrunit pentru a rememora şi a se bucura de toate împlinirile puse sub semnul lui George Apostu, patronul spiritual al celei mai importante instituţii de cultură din Bacău şi din ţară.
„Dar cel mai important eveniment al ultimilor ani a fost repatrierea a trei lucrări ale lui George Apostu, o donaţie a unui cetăţean libanez, care a considerat, la sfârşitul vieţii, că cel mai nimerit loc al acestora este acolo unde Apostu este iubit, sărbătorit şi apreciat. Aici, la «Apostu», ne regăsim prin cultură, aici dezvelim cu blândeţe şi smerenie rădăcinile noastre şi le udăm pentru trăinicia timpurilor care va să vină”, a spus Geo Popa, director al centrului de Cultură „George Apostu”.
Poetul Dan Petruşcă a pus sub semnul „Nu când era, ci când nu a mai fost” atunci când a vorbit de viaţa şi opera marelui artist George Apostu. La sărbătoarea artistului au participat oaspeţi dragi din Cahul (Republica Moldova), Vîrşeţ (Republica Serbia), Viena (Austria), artişti ai Teatrului Municipal „Bacovia”, participanţi la Rezidenţa artistică de teatru „America de-acasă”.
Antrenorul de lupte în vârstă de 52 de ani o va înlocui pe Mihaela Melinte de la 1 ianuarie 2020
An nou, conducere nouă. Cel mai galonat club polisportiv al județului, SCM Bacău va începe 2020 cu un nou director: antrenorul de lupte Ion Șarban. Acesta o va înlocui de la 1 ianuarie pe Mihaela Melinte, care fusese îinvestită în funcție în septembrie 2018. Asemeni Mihaelei Melinte, și Nelu Șarban a fost numit la ordin de Ministerul Tineretului și Sportului până când postul va fi scos la concurs. În vârstă de 52 de ani (este născut pe 5 august 1967) Ion Șarban este absolvent al Institului Educație Fizică și Sport din Bacău, are un master în sociologie-psihologie (specialitatea resurse umane) și actualmente este masterand în performanță sportivă la FSMSS Bacău. De notat că a mai ocupat funcția de conducere a SCM-ului în perioada 2009-2012, interval în care la clubul băcăuan au fost aduși sportivi de mare valoare precum boxerul Mihai Nistor și halterofilul Ionuț Ilie.
„Îmi doresc să dezvoltăm acest club fanion de mare tradiție Sport Club Municipal Bacău care în 2020 va împlini 70 de ani de activitate. E o istorie și o poveste de succes făcută de monstri sacri ai sportului românesc, încă prezenți în rândul nostru și de a căror valoare trebuie să profităm. Contez în primul rând pe oameni, filonul de aur al clubului, pe experiența acumulată și nu în ultimul rând pe iubitorii sportului fară de care nu ar avea niciun farmec existența noastră. Le propun tuturor o abordare sub semnul provocării, a plăcerii jocului și a satisfacției obiectivului atins zi de zi”, a declarat pentru „Deșteptarea” Ion Șarban.
Cu o vechime de peste 30 de ani în antrenorat (a devenit instructor sportiv în 1989 și antrenor emerit în 2001), de numele lui Ion Șarban (care a fost ales antrenorul anului în 2008 conform DJTS) se leagă o mare parte a succeselor repurtate de școala băcăuană de lupte. A promovat 20 de sportivi la loturile naționale, sub comanda sa Marian Bradea încununându-se campion mondial în 2005, Constantin Bulibașa campion european în 2000, iar Sorin Tașcă trecându-și în cont patru medalii la CM WPFG și o serie impresionantă de recorduri naționale. În calitate de membru în Colegiul Antrenorilor FRL, Șarban a înaintat un proiect de schimbare a regulamentului internațional de lupte, care să asigure supraviețuirea acestui sport pe termen mediu și lung. Pe lângă calitățile sale de antrenor, noul director al SCM Bacău s-a remarcat și prin spirit organizatoric, coordonând, printre altele, proiecte de finanțare nerambursabilă cu structuri tip ONG cu specific sportiv având ca țintă copiii din mediul rural și/sau copiii din medii defavorizate. „Voi aborda noul an și noua funcție cu entuziasm și responsabilitate, având convingerea că putem face din SCM Bacău un club cu adevărat modern”, a concluzionat Ion Șarban.
După un Crăciun fără colindători care să-ți bată la ușă, cum ne-am obișnuit deja de câțiva ani, așteptăm acum cetele de urători de Anul Nou. Nici urătorii nu mai bat la ușă la fel de mulți ca altădată, dar prin urbe au început să se audă tobele sau melodiile unor cete care mai vin cu ursul, capra sau caii. Trec pe străzi sau prin incintele blocurilor, cu ochii la ferestre, doar-doar o apărea cineva care să le arunce un ban.
Când scriu astfel de rânduri, pe strada noastră tocmai trece o astfel de ceată, cu un urs și un toboșar. Îmi amintește de ursarii din Comănești, pe care acum îi cunoaște toată omenirea. Ne-au făcut reclamă mare în toată Europa, dar și pe alte continente. Internetul plimbă ursul mai abitir ca omul simplu.
Despre ursul din Comănești scriu și în acest an jurnalele din lume și, evident, de la noi. „Le petit journal de Bucarest” este o publicație print și online românească pentru străinătate. Tocmai a publicat un articol despre Crăciunul din România și descrie, succint, tradițiile noastre și costumele specifice lor. Nu putea lipsi de acolo nici ursul din Comănești, un brand local și unul de țară.
Un comentariu la varianta online a articolului face elogiu tradițiilor românești și îi îndeamnă pe francezi să-i iubească pe românii din țara care are asemenea tradiții. „Da – scrie altul -, dar mulți ar trebui să fie fericiți că sunt în Franța și să nu mai jefuiască cetățeanul care lucrează sau a muncit toată viața pentru a putea trăi și a-și susține familia! Și mai presus de toate, să nu-l mai pună în pericol prin furtul cablurilor electrice ale SNCF, autostrăzilor și drumurilor etc… pentru cupru!” La unii români, francezul se uită ca la urs! Nu la ursarii din Comănești, desigur.
Pe vremea aceea, calendarul era bine bătut în cuie: nu vedeai urși decât pe 31 decembrie, în nici un caz de Crăciun. De Crăciun se mergea cu Steaua și, în ajun, cu „Moș Crăciun cu plete dalbe”. Pentru ultima zi a anului ne pregăteam din timp cu clopoței, tobe și, cine avea, cu buhai. Buhaiul era un cilindru de lemn sau metal, care la un capăt avea o bășică de porc de care erau prinse fire din coada unui cal care se stropeau cu borș. Când trăgeai de coada de cal se auzea un zgomot care era amplificat de cilindrul ce îndeplinea rolul unei cutii de rezonanță. Cel mai greu era de găsit părul de cal; în loc de bășică de porc mai puneam nailon. În principiu, cu uratul se mergea spre seară, că am pățit de câteva ori ca Ion Creangă, să fiu ușuit de niște gospodari pe motiv că am venit să-i ur prea pe la amiază. Obiceiul locului era că nu poți să mergi să colinzi înainte de Capra Mare. Capra mergea întâi la Primărie și era jucată după ce se plătea o taxă modică. Flăcăii care făceau Capra Mare tocmeau din timp muzicanți, pentru că nu se mergea, așa, numai cu un fluier și unul cu tobă; trebuia să fie acordeonist, toboșar serios, violonist, trompetist și saxofonist. Muzicanții erau tocmiți de la Crăciun până la Bobotează și primeau casă, masă și bani. Un porc era mâncat numai de ei în perioada asta. Pentru că de Crăciun se făcea horă și bal. Cine mergea la horă sau la bal era obligat să primească de Anul Nou Capra Mare. Altfel rămânea de râsul satului. Și nu avea curajul nici să intre la hora sau balul de Bobotează. Pe lângă Capra Mare mai erau și alți iezi mai mici, dar nici noi, cu clopoțeii, nici ei nu aveau voie să bată la ușile gospodarilor înainte de Capra Mare. Iar cine se încumeta să o joace, trebuia să se aștepte la un efort deosebit pentru că de la amiază până a doua zi dimineață o juca întruna. Iar unii gospodari nu se mulțumeau să li se joace capra în curte, o scoteau și pe stradă, să fie jucată și pentru trecători. Și nimeni nu dădea mai puțin de 100 de lei, bașca vin, cozonaci sau banii lipiți pe fruntea lăutarilor. Noi cu clopoțeii noștri, mergeam pe urma alaiului Caprei Mari și căpătam în cel mai bun caz 10 lei de la cunoscuți, 25 de la rude și 100 de la părinți. Plus vin și prăjituri sau cozonac, că nu se sfia lumea să ne servească. Urșii erau rari prin zonă, nicidecum făcuți din blănuri, ci din stuf. Mai erau mascații de care ne era tare frică și care, tot conform obiceiului, puteau să facă aproape orice fără să se teamă: opreau mașinile, se urcau pe capotă, furau porțile oamenilor, tot felul de trăsnăi la care lumea nu reacționa violent și nici milițienii nu interveneau. De fapt, nici nu-i vedeam în ziua aia; de Anul Nou era un fel de haos bine organizat, în care aveai voie să faci multe, în limitele bunului simț. Dar în afară de niște beții cumplite, urmate de mahmureli și mai cumplite nu prea se întâmplau multe. Nu atunci. A doua zi mergeam cu sorcova, dar mai mult la cunoscuți, că, în general, lumea dormea și se trezea pe la amiază, când, deja, nu se mai mergea cu colindul, că-i trecuse vremea. 1 ianuarie era zi rezervată pentru întrunirea marii familii, la bunici, unde se mânca bine, se bea moderat și se urmărea Concertul de Anul Nou de la Viena.
Ca și în urmă cu un an Asociația Împreună pentru viitor Bacău a adus o rază de bucurie pentru copiii ce provin din familii cu situații materiale precare dar și bătrânilor singuri. În toate locurile pe unde au ajuns voluntarii asociației i-a însoțit ”Moș Crăciun”, care a dat binețe și a vorbit cu toții copiii întâlniți – și mai mult chiar, a făcut și fotografii cu aceștia! Menționăm faptul că această campanie a avut loc după ce într-un lanț de magazine ( Penny Market) din orașele Moinești, Comănești și Onești numeroși oameni au răspuns invitației ”Fii Spiridușul Moșului” și au oferit în ultimele săptămâni diverse alimente (făină albă, mălai, ulei, zahăr, orez) dar și conserve, sucuri, dulciuri, paste făinoase și altele. Aceste mărfuri au fost strânse chiar în incinta magazinelor din orașele menționate iar o mare parte din ”darurile Moșului” au fost achiziționate de voluntarii Asociației ”Împreună pentru Viitor”.
În această salutară acțiune ”Moș Crăciun” a avut un microbuz cu care voluntarii au plecat în întâmpinarea copiilor (ce-l așteptau deja pe legendarul personaj!) ”Linia de plecare” a fost la Moinești, unde pe platoul Cilioaia, pe un câmp plin de sonde ”Moș Crăciun” a venit cu daruri pentru o familie cu șapte copii. ”Caravana” a ajuns apoi la Comănești, unde au fost ajutate un număr de cinci familii, care s-au bucurat de sosirea lui Moș Crăciun. Este de menționat faptul că la Moinești și Comănești, în magazinele partenere ale acestei campanii toți copiii care se aflau la cumpărături împreună cu părinții s-au bucurat de o mică atenție ( de câte o cutie cu ciocolată) și o fotografie cu Moș Crăciun!
”Cu ajutorul oamenilor generoși și a supermarket-urilor unui lanț de magazine din Moinești, Comănești și Onești voluntarii Asociației Împreună pentru viitor Bacău au reușit ca să aducă spiritul Crăciunului în sufletele a peste 260 de copii. Am ajutat peste 80 de familii din localitățile Moinești, Comănești, Dofteana, Onești, Buciumi, Livezi, Helegiu, Bârsănești și Tisa Silvestri, oferindu-le copiilor 130 pachete cu alimente, 130 pachete cu dulciuri, 130 ghetuțe, 50 hanorace, 50 pulovere, 20 pături și 60 jocuri”, a declarat Florentin Iftime, vicepreședinte al Asociației Împreună pentru viitor Bacău.
1 de 4
Colaborând cu Direcția Generală de Asistență Socială în municipiul Onești voluntarii acestei asociații ”au bătut la ușa” mai multor familii necăjite, care locuiesc în cartierele Satul Catolic și Slobozia. De asemenea, au fost ajutate mai multe familii din satele Răcăuți (comuna Buciumi), Brătila și Helegiu (com. Helegiu), Bârsănești, Brătești, Albele (din com. Bârsănești), Prăjoaia (com. Livezi) și din satul Tisa Silvestri (com. Odobești).
Încununarea acestei campanii a fost dată de sfințirea noii locuințe a familiei Moraru din satul Tisa Silvestri. Această casă (foto 3) a fost începută la inițiativa părintelui Ioanichie, de la Mănăstirea Tisa Silvestri și a fost finalizată de membrii Asociației Împreună pentru viitor Bacău, ce a fost sprijinită de numeroși agenți economici din Onești. Aceștia au ajutat cu geamuri termopane, faianță, gresie, perdele iar o renumită firmă din Onești a oferit mobila necesară pentru întreaga locuință. Cu cea mai mare bucurie copiii din această familie, care sunt foarte încântați de noua lor locuință, i-au colindat pe cei care au făcut posibil ca visul lor – de a avea o casă modernă – să fie împlinit.
Cristina Gușu, președintă a Asociației Împreună pentru Bacău ne-a declarat despre această campanie:”A fost una deosebită, darurile pentru Sărbătorile Crăciunului le-am împărțit timp de trei zile, echipa noastră fiind formată din 16 voluntari! În cea de-a treia zi a campaniei noastre am ajuns la Tisa Silvestri, unde, după sfințirea noii locuințe, am împodobit bradul de Crăciun împreună cu acești fericiți copii!” (foto 4) Cristina Gușu a mulțumit tuturor pentru sprijinul și implicarea în această campanie, ”care a adus un zâmbet de bucurie fiecărui membru al celor peste 80 de familii pe care le-am ajutat” și a menționat că voluntarii Asociației Împreună pentru viitor Bacău vor ține legătura cu familiile cărora le-a trecut pragul la sărbătorile de iarnă. Ion Moraru
