19 mai 2024
Top StoryGara din Bacău, închisă de COVID - 19

Gara din Bacău, închisă de COVID – 19

Transporturile, în special cele feroviare, sunt printre cele mai crunt lovite de criza noului coronavirus. Astfel, din cauza suspendării a zeci de trenuri, compania de căi ferate CFR Călători a decis trimiterea acasă a numeroși angajați. Prin urmare, pentru că prin Gara Bacău nu trece niciun tren, începând cu ora 21.30 și până la ora 2.00, gara este închisă, la propriu.

Din cauza reducerii traficulului de călători, ca urmare a suspendării unor trenuri, veniturile companiei CFR Călători au scăzut considerabil. În acest context, compania a decis trimiterea acasă a sute de salariați, la nivelul întregii țări.

Sunt în această situație atât casierii, controlorii de bilete, cât și șefii de tren sau șefii de stație. În aceste condiții, sindicatele cer măsuri urgente pentru a evita haosul social și blocajul economic, generat de criza din domeniul transporturilor, dând exemplul altor state europene unde guvernele au intervenit pentru alocarea resurselor financiare necesare menţinerii în funcţiune a transportului feroviar.



„A fost un flux mare în perioada când au venit acasă studenții, dar după aia, vorba românului: «tragi cu pușca după un călător». Au fost anulate multe trenuri, spre Suceava, de exemplu, nu circulă niciunul.

Între 21.30 și 2.00, nu mai trece niciun tren, așa că s-a decis să se închidă gara, efectiv. În felul ăsta am exclus și staționarea vagabonzilor și a celor fără adăpost. Bineînțeles, rămâne paza care patrulează tot timpul ”, spun reprezentanții gării din Bacău.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri