miercuri, 31 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1916

O nouă etapă de formare pentru experții CCD Bacău, prin granturile SEE

O echipă de experți ai Casei Corpului Didactic ,,Grigore Tabacaru” Bacău a participat la al doilea curs de formare, din cadrul proiectului SEE „Cross out borders by adopting new approaches to teaching”, cu titulatura „Smart Teachers Play More”, oferit de centrul de formare Leikur ad Laera. Acesta s-a desfășurat în capitala Islandei, Reykjavík, în intervalul 2-8 februarie, 2020, reunind participanți din Islanda, Marea Britanie, Franța, Spania, Germania, Portugalia, Olanda, Suedia și, bineînțeles, România.

Echipa a fost astfel constituită, încât rezultatele diseminării ulterioare să-și definească relevanța la nivel transdisciplinar, dar și pentru categorii de vârstă care să includă atât elevii de grădiniță, cât și pe cei din ciclul primar și gimnazial: formator Oana Jianu, prof. dr. Alina Pistol (director al Școlii Gimnaziale ,,George Enescu” Moinești) și ed. Noemi Năsturaș (Grădinița ,,Lizuca” – Școala Gimnazială ,,Ion Creangă” Bacău).
Tematica acestei formări a vizat asimilarea și exersarea unei multitudini de metode didactice, aplicabile mai multor discipline, prin care elevii pot accede la cunoștințe noi, toate având ca reper jocul, ferment al generării cunoașterii.

Oportunitatea de a vizita mai multe școli din Reykjavík și din Hveragerð, precum și University of Iceland, a adus experților C.C.D. Bacău informații noi despre specificul învățământului islandez, despre metodele aplicate la clasă ori la grupă, despre mijloacele de învățământ vehiculate, dar și despre finanțarea și organizarea activităților curriculare și extracurriculare în această țară nord-europeană.
Finalitatea acestei experiențe profesionale, pentru toți formatorii C.C.D. Bacău ce beneficiază de fluxurile de mobilitate finanțate prin Granturile SEE, în cadrul Programului de educație, burse, ucenicie și antreprenoriatul tinerilor (2014-2021), va fi aceea de a pune în formă un curs avizat, care să se adreseze unui număr cât mai mare de cadre didactice – cu precădere celor interesate de realizarea unor activități incluzive, de abordări transcurriculare ale predării/ învățării, dar și de cunoașterea unor bune practici, specifice învățământului din alte țări europene.
Alina Pistol (formator C.C.D. Bacău)

Acțiune operativă pentru prevenirea şi combaterea comerţului ilicit organizată de Poliția Municipiului Bacău – Secția 2 Poliție

    Poliția în acțiune

    La data de 05 martie a.c., polițiștii Secției 2 Poliție Bacău au fost prezenți în zona pieţelor, într-o acțiune organizată pentru prevenirea şi combaterea comerţului ilicit.

    În cadrul activităților specifice desfășurate, polițiștii de la economic, de investigaţii criminale, de proximitate şi poliţişti de siguranţă publică, împreună cu jandarmi şi reprezentanţi D.S.V.S.A au legitimat 73 de persoane şi au verificat 27 de societăți comerciale.

    Pentru neregulile constatate au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale, în valoare de 20.650 de lei, din care 5 conform Legii 12/1990.

    Poliţiştii au depistat un bărbat de 42 de ani, din Bacău, în timp ce oferea spre vânzare recipiente cu parfum sub diferite mărci, fără documente de provenienţă. Bunurile au fost ridicate în vederea confiscării, iar bărbatul în cauză este cercetat penal sub aspectul comiterii infracţiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă similară sau identică cu o marcă înregistrată penrtu produse identice ori similare.

    ”Cel mai încăpător și sigur loc din lume este sufletul mamei”

      Ziua de 8 Martie este recunoscută ca sărbătoarea internaţională a femeii. Luna martie este prima lună a primăverii, când toată natura renaşte. Pură coincidenţă sau nu, în această lună se sărbătoreşte şi Ziua Femeii, ziua feminităţii, a frumuseţii, a dragostei, ziua în care femeia este în centrul atenţiei, fiind sărbătorită de copii, de soţ, de prieteni. Semnificaţia acestei zile este identică şi pentru persoanele private de libertate, femeia fiind o prezenţă activă în viaţa fiecăruia dintre noi.

      Ne propunem să marcăm această zi printr-o serie de activităţi adresate persoanelor internate în centru, menite să evidenţieze importanţa femeii-mamă, femeii-soţie, femeii-iubită, adunând câteva din lucrurile care trebuie spuse: „Îţi mulţumesc pentru tot, pentru faptul că m-ai acceptat aşa cum sunt, pentru că m-ai crescut. Te apreciez. Te admir şi pentru mine reprezinţi enorm. Pentru tot ceea ce însemni pentru mine…îţi trimit invitaţia ..la o floare!”

      Activitățile desfășurate în cadrul Centrului Educativ Tg. Ocna și-au propus, pe lângă informarea comunităţii cu privire la activităţile şi programele de educaţie, de asistenţă psihologică şi socială desfăşurate în centru în vederea facilitării reintegrării sociale a minorilor, să dezvolte simţul estetic în realizarea lucrărilor creative, să stimuleze creativitatea şi expresivitatea limbajului oral și să promoveze o atitudine proactivă a persoanelor internate în centru faţă de activitatea de voluntariat.

      Femei de succes, de vorbă cu tinerii băcăuani

        Irina Daniela Popa, antreprenor , Irina Stănciuc, manager Selgros Bacău, Ionut Chiriță, coordonator PR la FSC, Oana Pîntea, director la Grup Retail BRD Bacău, și Tatiana Șoldeanu, trainer John Maxwell team / foto: Ioan Bîșcă

        Peste 100 de tineri – elevi, studenți sau persoane aflate la debut de carieră – au participat joi, 5 martie, la Central Plaza Medical Mall, la Seminarul „Viitorul ți-l construiești TU”, organizat pentru a cincea oară consecutiv de Fundația de Sprijin Comunitar (FSC). Gândit ca un un eveniment motivațional, destinat cu precădere tinerilor din Bacău, seminarul a avut ca invitate patru cunoscute băcăuance care s-au evidențiat în diverse domenii de activitate.

        Acestea au răspuns provocării organizatorilor de a aborda teme de interes pentru orice vârstă, împărtășindu-le participanților experiențe pline de semnificație, precum și sfaturi pentru o viață împlinită.

        Seminarul urmează o tradiție a evenimentelor motivaționale organizate de peste 5 ani de FSC în luna martie, având în centru femeile de succes din Bacău. „Prin acest eveniment, am vrut să le oferim tinerilor un context de învățare non-formală și contactul cu oameni de poveste, care să-i ajute în viața personală, școlară și profesională. Vor avea șansa de a descoperi oamenii care se află în spatele proiectelor de succes din Bacău și de la care au multe de învățat”, a declarat Ionut Chiriță, coordonator PR la Fundația de Sprijin Comunitar.

        Despre încredere, ca prag limitativ sau trambulină de lansare

        Astfel, într-un context non-formal (cei prezenți fiind invitați să interacționeze pe întreg parcursul întâlnirii), cele patru femei de succes au expus câteva povești de viață menite să-i inspire pe tinerii aflați la debut de carieră, oferindu-le totodată câteva subiecte de interes major. Astfel, în debutul întâlnirii, Tatiana Șoldeanu, un cunoscut trainer John Maxwell team, a vorbit despre „Încrederea în sine – prag limitativ sau trambulină de lansare”.

        „În general, noi, ca și români, conform lui Daniel David care a scris «Psihologia poporului român», suntem lipsiți de încredere. Încredere în noi și încredere în ceilalți. Din păcate, tinerii sunt pe aceeași linie. Pe când lucram în marketing, exista un studiu care spunea că 80 la sută dintre tinerii adolescenți se văd mult mai rău decât sunt în realitate și nu au încredere în ei.

        Neîncrederea asta poate fi legată de sistemul cultural, de felul cum am fost învățați sau nu am fost învățați să ne descoperim, de felul în care n-am fost învățați să avem experiențe din care să învățăm sau n-am fost învățați să privim eșecul ca pe un prieten la drum, nu ca pe un dușman de care să ne ferim. Dacă ne ferim de eșec, ne ferim de succes”, a explicat Tatiana Șoldeanu.

        A urmat Oana Pîntea, director la Grup Retail BRD Bacău, care le-a împărtășit tinerilor cum să obțină și să păstreze „sănătatea financiară”. „Este bine să faci sport, este necesar să mănânci corect, dar la fel de important este și să ai grijă de finanțele tale. Vom discuta, împreună, despre cât de importantă este relația ta cu banii și despre sănătate financiară”, a spus Oana Pintea, director la Grup Retail BRD Bacău.

        Cariera de succes și provocările familiei moderne

        Apoi, participanții au aflat de la Irina Stănciuc – manager Selgros Bacău, cum pot să-și construiască o carieră de succes. „Cariera de succes, asta mi-am propus să le spun tinerilor. Adică, ce înseamnă să ai o astfel de carieră, cum faci să ajungi să ai una. Eram curioasă să văd dacă interesează, la vârsta asta, cariera de succes, pentru că, la vârsta lor, eu nu mă gândeam la așa ceva. Cu asta și încep, de fapt, stabilirea interesului.

        Or, partea profesională, împreună cu cea personală, cea socială și, evident, familială, reprezintă cele patru cadrane importante din viața fiecăruia”, a arătat Irina Stănciuc, manager Selgros Bacău. La final, Irina Daniela Popa, antreprenor și manager al mai multor afaceri din Bacău le-a vorbit tinerilor despre provocările familiei moderne. „O discuție care îmi place foarte mult, și anume despre tineret, despre cum se implică familia în dezvoltarea tineretului, astfel încât să-i călăuzească pașii către o carieră frumoasă. Dar și despre controversele din familie. Pentru că, întotdeauna, într-o familie, există și pro și contra. Or, tocmai datorită «meseriei» mele, cea de antreprenor, m-am implicat foarte mult în discuțiile cu părinții. Așa am auzit lucruri și pro și contra, vizavi de copiii lor. În felul acesta, tragem și un semnal de alarmă, pentru că părinții, uneori, s-ar putea să nu vadă adevărul în copiii lor. Pe de altă parte, copiii trebuie să se și sfătuiască cu părinții sau cu școala”, a subliniat Irina Daniela Popa, antreprenor și manager al mai multor afaceri din Bacău.

        Adolescentă suspectă de coronavirus, la Buhuși

          În data de 06.03.2020, în jurul orei 01,20, în C.P.U. Buhuși s-a prezentat o pacientă de sex feminin în vârstă de 14 ani însoțită de fratele mai mare de 21 ani. Aceștia, împreună cu ceilalți membri ai familiei, se aflau în autoizolare la domiciliu din data de 24 februarie 2020. Pacienta, asimptomatică până în dată de 06.03.2020, a prezentat primul simptom , respectiv febra 39,2 0 C.

          Familia a locuit în Milano, Italia, și a călătorit cu avionul de pe aeroportul Milano , Regiunea Lombardia.
          Pacientei i s-a aplicat tratamentul specific, respectiv antitermice, și a fost izolată în salonul special destinat acestui scop din cadrul C.P.U. Buhuși.

          S-a luat legătură cu centrul de permanență din D.S.P. Bacău, după care a fost anunțată ambulanță prin serviciul de urgență 112 iar pacienta a fost preluată cu izoleta și transportată la secția de Boli Infecțioase copii a Spitalului Județean de Urgență Bacău.

          În toate spațiile prin care a trecut pacienta au fost efectuate operațiuni de dezinfecție, conform procedurilor interne, iar personalul s-a protejat cu echipamentul de protecție pe care îl impune această situație !

          Până în acest moment, în zona de acoperire a Spitalului „Prof.Dr.Eduard Apetrei” Buhuși, a existat doar acest caz suspect, care nu a fost deocamdată confirmat, de îmbolnăvire cu COVID 19.

          De ce sărbătorim femeia pe 8 Martie

          Îmi face plăcere să dăruiesc flori. Iar dacă mai vine și un 8 Martie, plăcerea e cu atât mai mare. Pe femeie, se spune, să nu o atingi nici măcar cu o floare. Just! A-i dărui, însă, flori este o gentilețe, dar și o artă și nu e ușor de învățat.

          Dacă s-ar putea, acest gest ar trebui etalat în fiecare zi.
          Dar numai o dată pe an e, totuși, Ziua Internațională a Femeii. Oare de când și cine a avut ideea?
          Sunt multe repere istorice. Iată câteva. Femeia a fost sărbătorită încă din Antichitate. Evenimentul avea loc primăvara, când era venerată zeița Rhea, mama tuturor zeilor. Ceea ce a urmat în istoria atâtor secole a fost ca un scenariu de film istoric.

          Mai aproape de noi, la  începutul secolului XIX, în Anglia a fost fixată „Duminica mamei”. În anul 1909, la 28 februarie, în Statele Unite, s-a serbat femeia în urma unei inițiative a Partidului Socialist American. Zece ani mai târziu, după Primul Război Mondial, ONU a stabilit ziua de 8 martie pentru a marca acest eveniment.

          Dar, pentru cine nu știe, Ziua Internațională a Femeii s-a născut în urma unei revolte. În anul 1908, peste 15.000 de femei din New York au protestat pentru a obține mai multe drepturi.

          Ziua Internațională a Femeii, marcată pe 8 martie, a fost la începuturi o expresie a luptei femeilor pentru drepturi egale cu bărbații, pentru condiții de muncă mai bune, dar și pentru salarii mai mari și dreptul la vot. Dorințe cu rădăcini tocmai în protestul de la New York.

          Mult peste timp, anul 1975 a fost declarat „Anul Internațional al Femeii”, la ONU, iar de atunci Ziua Internațională a Femeii a fost adoptată de multe dintre guvernele țărilor care până atunci nici nu aflaseră de existența ei.

          Analize… gramaticale

          Investigaţii facultative

          Când rostim cuvântul „analiză”, ne ducem cu gândul la un complex de examinări minuţioase ale unei situaţii sau ale unui caz. DEX-ul (2016) pune în prim-plan analiza din domeniul chimiei, urmată de sintagma „analiză matematică”. Despre analizele medicale nu ne spune nimic, ca şi despre analizele gramaticale.

          Recuperatorul

          Se numeşte C. D. Zeletin (13 apr. 1935-18 febr. 2020) şi este, ca profesiune, biofizician. S-a afirmat pregnant în domeniul analizelor de fineţe din domeniul de competenţă, dar cu aceeaşi forţă a ideilor s-a impus şi în perimetrul literelor. S-a ocupat de traduceri din limbi romanice (franceza şi italiana), a scris versuri şi memorialistică, iar ocazional a aşternut pe hârtie gândurile unui vorbitor pasionat de limba română. Cu aceeaşi minuţiozitate cu care ar fi determinat structura unei substanţe prin identificarea elementelor constitutive, a descompus unităţile morfosintactice din care ne alcătuim mesajele.

          Nedreptăţitul dativ

          Surprinzător, medicul-scriitor a sesizat o realitate pe care puţini dintre noi ar fi remarcat-o: „scăderea în limba românească a frecvenţei de apariţie a dativului”. În câteva eseuri publicate de Revista „Ateneu” la rubrica sa „Gaură-n cer”, deplângea starea precară a celui de-al patrulea caz, după nominativ, acuzativ şi genitiv.

          Tânguirea ca atenţionare

          Cu ştiinţa hermeneutului, C. D. Zeletin ne creează un portret al substantivului verbal: „Biet sufletul omului se tânguie după ceva ce s-a dus şi întârzie să se întoarcă ori după ceva ce s-a dus fără să revină vreodată, năruindu-se în ireversibil… Tânguirea e glas al speranţei rănite, preludiu al spaimei în faţa deznădejdii, cântec al amintirii, lirică a pierderii. Te tângui după ceea ce ai iubit. Te tângui şi după ceea ce iubeşti” (Iarăşi tânguirea după dativ, în „Ateneu” 4/2012, p. 8).

          Apelul la sursă

          C. D. Zeletin se respectă şi în privinţa bibliografiei consultate. Nu s-a dus la un modest manual, fie el şi de liceu, ci a deschis Gramatica de bază a limbii române, editată de Academia Română în 2010, plonjând „în maşinăria implacabilă a unei gramatici definitive, termitieră, unde nu mai era loc pentru silfii şi zefirii mei gânditori”. Aici dă de exemple ca „pironit locului”, „aşterne-te vântului”, pentru dativul locativ, ceea ce-l face să afirme că acest caz este „o rămăşiţă nobilă a limbii, nu un deşeu” şi că „dativul cade pentru a se înălţa”, având „putere evocatorie sporită”.
          Cult cum puţini au fost, C. D. Zeletin scotoceşte în scrierile de la noi şi dă contexte ca acesta: „Tot trag nădejde să vină o vreme când oamenii să fie mai următori loruşi şi să ducă la capăt ceea ce încep”. Aluzia era la defectul nostru de a tergiversa ori a renunţa la un proiect, lăsându-ne… lenii.

          Festivalul internațional de blues de la Dărmănești, promovat la nivel european

            În ultimul weekend al lunii mai are loc în orașul Dărmănești, ,,Open Air Blues In The Garden Festival”, primul festival internațional de blues din județul Bacău, un eveniment marca ,,Fabricat în Dărmănești” și organizat de Asociația ,,Sunetul Munților”, împreună cu Primăria și Consiliul Local Dărmănești.
            Vom păși astfel, în fascinanta lumea a blues-ului, pe acordurile muzicii celor zece trupe din Marea Britanie, Norvegia, Serbia și România, care vor face ca orașul Dărmănești să devină un nou punct pe harta festivalurilor de blues din România.

            Potrivit organizatorilor, evenimentul va fi unul cu un specific aparte, în program fiind incluse ateliere de muzică, pictură și de prezentare a tradițiilor și obiceiurilor de pe Valea Trotușului.

            Această primă ediție a festivalului, care are ca motto ,, Educație prin cultură. Schimbăm mentalități ” este promovată de către European Blues Union (EBU), organizație cu peste 350 de membri (muzicieni, agenții, festivaluri, organizații non guvernamentale, case de discuri etc) din 25 de țări europene. Scopul organizației este acela de a promova muzica blues la nivel european (și nu numai), atât prin mijloace media tradiționale, cât și prin organizarea anuală, a European Blues Challenge, două zile de întreceri între reprezentanții țărilor membre. Două dintre trupele care au reprezentat România la acest concurs în 2018, respectiv ,,AxiS” și ,,Rareș Totu Band”, vor fi prezente la Dărmănești.

            ,,Prin organizarea acestui festival ne propunem să schimbăm paradigma culturală a regiuniii Văii Trotușului și odată cu aceasta, să arătăm că educația prin cultură, poate fi un real suport pentru schimbarea acestor mentalități, pentru că oriunde pe planetă, un concert/festival de jazz și/sau blues este considerat un act cultural ! Această manifestare se dorește a fi pe lângă o reuniune de blues a invitaților noștri din țară și din străinătate, o emulație socio-culturală pentru această minunată zonă a județului Bacău”, a spus Marius Diaconescu, președintele Asociației ,,Sunetul Munților”, membră EBU și principalul organizator al evenimentului. Festivalul se va desfășura în Piațeta Primăriei și Central Ballroom din Dărmănești.

            Ca o noutate, în perioada festivalului (30 – 31 mai) se va desfășura și cea de a treia ediție a Târgului Gospodăriilor de Produse Montane ,,La Porțile Nemirei – tradiții și obiceiuri”.
            Pentru informații și noutăți despre evenimentul de la Dărmănești, puteți accesa site-ul și pagina de Facebook ale evenimentului ,,Blues In The Garden Festival”.

            Romulus-Dan BUSNEA

            PMP Bacău și-a prezentat alți cinci candidați la funcția de primar

              Valeriu Uricaru, Dragoș Ștefan, Oana Baban, Laurențiu Neghină, Ioan Melinte, Cătălin Sachelaru, Lucian Berușcă

              Organizația județeană Bacău a Partidului Mișcarea Populară (PMP) a continuat, joi, 5 martie, prezentarea candidaților săi la funcția de primar în viitoarele alegeri locale. De această dată a fost rândul lui Laurențiu Neghină – candidat la Onești, Valeriu Uricaru – la Itești, Cătălin Sachelaru – la Podu Turcului, Lucian Berușcă – la Măgura și Oana Baban – la Oncești. Alături de ei a fost prezent și candidatul PMP pentru municipiul Bacău, Dragoș Ștefan.

              „PMP este un partid stabil, în creștere. Suntem, acum, după precedentele evenimente electorale, undeva la 8% în opțiunile electoratului județean, cu rezultate bune în Bacău și la Slănic Moldova. Pentru viitoarele alegeri avem candidați în 82 de unități administrativ teritoriale și sperăm să scoatem peste 10% la nivel de județ”, a spus președintele organizației județene, Ioan Melinte.

              Pentru viitoarele alegeri, a dat de înțeles președintele județenei PMP, s-ar putea apela și la unele alianțe cu alte formațiuni politice, dar dacă aceasta s-ar întâmpla va fi numai cu cele din eșichierul de dreapta al politicii românești.

              Cu acest prilej, Ioan Melinte a reamintit și cele mai importante proiecte ale PMP la nivel național, între care alegerile primarilor în două tururi de scrutin, proiectul de țară pentru unirea României cu Republica Moldova și reducerea numărului de parlamentari la 300. De asemenea, a fost subliniată activitatea de europarlamentar a președintelui de onoare al partidului, Traian Băsescu, cel care a pus pe masa parlamentului european și în discuția europarlamentarilor problema majorării subvențiilor agricole în România până la nivelul celorlalte țări ale UE și problemele care vizează situația din Republica Moldova.

              „PMP va vota guvernul Cîțu, pentru că România are acum nevoie de un guvern stabil în fața unor crize precum epidemia de coronavirus sau invazia de migranți dinspre Turcia.”
              Ioan Melinte, președintele organizației județene a PMP Bacău

              Spectacol folcloric al Ansamblului „Busuiocul”

              Continuând o frumoasă tradiţie, Ansamblul Folcloric Profesionist „Busuiocul” al Consiliului Judeţean Bacău, în colaborare cu Colegiul Naţional de Artă „George Apostu”, invită băcăuanii duminică, 8 martie, ora 14.00, la Teatrul de Vară „Radu Beligan”, la spectacolul „Sub cer cu cântece şi flori”.

              Menită să celebreze Ziua Internaţională a Femeii, noua provocare artistică a prestigiosului colectiv băcăuan se înscrie în suita manifestărilor de primăvară ce preced Sfintele Paşti şi va oferi publicului un program atractiv, care, în viziunea realizatorului, vrea să ilustreze adevărul potrivit căruia, „mai regină de cât floarea, doar femeia poate fi”.

              Alături de Orchestra şi Formaţia de dansuri, pe scenă vor mai evolua Grupul Vocal „Flori de câmp”, corpul de balet al CN de Artă „George Apostu”, coordonat de prof. Simona Baicu, balerina Andra Romaşcanu, trio-ul vocal alcătuit din preoţii Ionuţ Avram, Ioan Ciobanu şi Ciprian Ignat, actorul Viorel Baltag, soliştii Florin Popa, Ştefan Alexandru, Georgiana Păduraru, Zenaida Bolboceanu şi Loredana Streche.

              Intrarea este liberă.

              Femeile lumii, omagiate de femeile noastre!

              Vineri, 6 martie 2020, ora 12.00, la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, va avea loc simpozionul „Femeile lumii”, ediţia a IV-a, dedicat Zilei Internaţionale a Femeii!

              În cadrul activităţii vor susţine alocuţiuni despre feminitate şi importanţa rolului şi locului femeii în societate dr. Elena – Lăcrămioara Istina – Zeiţe din preistorie, dr. Elena Brânduşa Manea – Afrodita şi feminitatea în lumea greacă, Viorica Băluţă – Zânele în mitologia populară românească, Tincuţa Bernevic – Poveşti cu zâne.

              Cu aceeaşi ocazie va fi vernisată expoziţia de etnografie şi arheologie „Zâne şi zâne.”
              Proiectul se derulează la iniţiativa şi sub coordonarea poetei şi scriitoarei Tincuţa Bernevic, custodele

              Casei Memoriale „George Bacovia” Bacău.

              Victor Costache, ministru Sănătății, dă asigurări că Radioterapia din Bacău se va extinde cu fonduri externe

                Cel de-al doilea buncăr al Secției de Radioterapie din Spitalul Județean de Urgență Bacău ar putea beneficia în foarte scurt timp de un accelerator liniar.

                ”Vă asigur că cel de-al doilea buncăr va fi integrat în programul încheiat cu Banca Mondială, pentru care avem suficiente resurse”, a declarat Victor Costache, ministrul Sănătății, la audierea în comisiile parlamentare, de miercuri, 4 martie.

                Singura condiție este ca Spitalul Județean de Urgență și Consiliul Județean Bacău să solicite acest lucru Ministerului Sănătății, pentru ca investiția să poată intra într-un program de finanțare al Băncii Mondiale. De altfel, ministerul a și trimis în data de 3 martie o nouă adresă către instituțiile băcăuane, prin care solicită o serie de acte pentru ca acceleratorul liniar să intre în acest program de finanțare. Aceasta este cea de a doua adresă, deoarece la precedenta, din luna februarie, instituțiile băcăuane nu au oferit niciun răspuns.

                ”Bacăul a beneficiat de o atenție deosebită din partea colegului nostru liberal, Victor Costache, ministrul Sănătății. Programe există, fonduri există, mai rămâne doar ca cele două instituții să solicite acest lucru. Trebuie doar să facă o solicitare, să anexeze proiectul tehnic și lista cu personalul medical care va deservi cel de-al doilea buncăr. Nimic mai simplu”, a declarat și Ionel Palăr, președintele PNL Bacău, care nu a ezitat să critice PSD pentru că răspândește cu bună știință știri false despre acest obiectiv, în loc să solicite finanțare și intrarea în acest program.

                Biroul de presă PNL Bacău

                Concert Laura Bretan în sprijinul beneficiarilor FSC

                Cu multă bucurie, Fundația de Sprijin Comunitar (FSC) anunță că va fi cauza socială susținută de Laura Bretan în cadrul concertului din Bacău ce va avea loc pe 19 martie, de la ora 19.30, la Teatrul de Vară „Radu Beligan”.

                Dacă doriți și voi să vă alăturați acestui demers, tot ce aveți de făcut este să cumpărați biletele la spectacol prin intermediul FSC, iar 10% din valoarea lor va fi orientată către un bătrân bolnav sau un copil mai puțin norocos!

                Doar biletele vândute prin intermediul FSC vor sprijini campania socială! Puteți folosi aceste bilete pentru a face un cadou special de 8 martie colegelor sau angajatelor din cadrul companiei dvs. sau doamnelor și domnișoarelor care vă înfrumsețează viața.

                Prețul biletelor este de 120 sau 150 de lei, în funcție de poziția în sală.

                S-a dat verde la programul Rabla Plus 2020

                Programul Rabla Plus, prin care statul suportă o parte din prețul unei mașini electrice sau hibride a fost oficializat. Administrația Fondului pentru Mediului oferă cumpărătorilor ecotichete de până la 45.000 de lei. Dar, programul vine și cu o serie de noutăți, printre care interdicția timp de un an de a vinde vehiculul cumpărat și posibilitatea cumpărării și de motociclete electrice.

                Cei care doresc să-și cumpere mașini puțin poluante pot cere de la stat 20.000 de lei, dar nu mai mult de 50% din prețul de vânzare pentru un autovehicul nou electric hibrid (cu emisii de CO2 mai mici de 50 g/km) sau 45.000 de lei, dar nu mai mult de 50% din prețul de comercializare, pentru mașini pur electrice.

                Persoanele fizice care doresc motociclete electrice pot cere maxim 3.500 de lei, dar nu mai mult de 50% din prețul de comercializare al acestora. Motocicletele care se pot cumpăra sunt cele cu două sau trei roți, acționate de un motor electric cu o putere mai mare de 4 kW și care au o viteză maximă constructivă mai mare de 45 km/oră.

                Cei interesați pot beneficia de un singur ecotichet pentru cumpărarea unui vehicul nou puțin poluant, dar pot cumpăra mai multe vehicule dacă dețin mai multe ecotichete.

                În programul Rabla Plus nu este necesară casarea unui vehicul vechi, foarte poluant. Dar, în cazul în care se va casa o mașină mai veche de opt ani, solicitanții pot cumula prima de casare obținută cu un ecotichet.

                Pot solicita sprijin prin programul Rabla Plus cei care au domiciliul sau reședința în România și nu au datorii la bugetul local. Solicitanții trebuie să se înscrie la un producător validat și să cumpere vehiculul de la acesta.

                Ce se joacă la teatru

                Și pentru această duminică, una special, actorii Teatrului Municipal „Bacovia” a pregătit reprezentații de seamă.

                • Pentru copii, de la ora 11.00, „Aventurile lui Habarnam” în regia Oanei Leahu.

                • De la ora 18.00, „Gaițele”, o comedie în trei acte. În distribuție: Florin Zăncescu, Ana Adelaida Perjoiu, Eliza Noemi Judeu, Florina Găzdaru, Firuța Apetrei, Nina Ionescu, Alina Simionescu, Corina Goranda, Bogdan Matei, Bogdan Buzdugan și Ștefan Ionescu. Regia: Petru Vutcărău.

                Biletele se pot achiziționa de la agenția de bilete a teatrului (se acceptă și plata cu cardul) sau online, direct de pe site-ul www.teatrulbacovia.ro, fără comisioane.

                Prețuri bilete: preșcolari/elevi/studenți: 9 lei. Însoțitori copii: 14 lei. Adulți, sală: 33 de lei / Adulți, loje: 38 de lei. Pensionari: 16 lei. Adulți Sala Studio „Petru Valter”: 21 de lei.

                Se reia campionatul

                Campionatul Ligii a III-a pune din nou mingea la centru. Și dă startul returului. În Seria I, primul fluier va avea loc astăzi, de la ora 15.00, pe stadionul „Aerostar”. Adică acolo unde gazdele, întărite în inter-sezon cu Miron, Balint, Moisi, Gavrilă, Chelaru și Corban, doresc să-și continue marșul către promovare. Lideră la finalul turului, Aerostar primește vizita Botoșaniului 2.

                „Întâlnim o echipă imprevizibilă și periculoasă. Drept dovadă stă victoria reușită contra Forestei Suceava, cu 4-1, în tur”, a avertizat antrenorul „aviatorilor”, Daniel Munteanu, care este însă convins că elevii săi vor ști să gestioneze cât mai bine situația: „Din ce am văzut în pregătiri, echipa noastră arată foarte bine.

                Am certitudinea că va ilustra acest lucru și vineri, pe teren, contra celor de la FC Botoșani 2, chiar dacă, repet, nu ne așteaptă un meci facil. Invităm publicul băcăuan alături de noi deoarece avem nevoie de sprijinul său”.

                Pentru jocul de azi, gazdele l-au recuperat pe Horia Ilie, însă trebuie să renunțe la serviciile lui Mihălăchioae și Nemțanu, care vor lipsi de pe teren o perioadă mai lungă de timp din cauza accidentărilor.

                Dacă Aerostar este sus, în fruntea clasamentului, cealaltă divizionară C băcăuană, CSM rătăcește în beciurile clasamentului. Nou-promovata se află pe penultimul loc, cu nouă puncte în cont și cu cel mai slab atac al Seriei: doar șase goluri marcate. „Obiectivul nostru este salvarea de la retrogradare.

                Din acest motiv am și operat pe durata iernii mai multe transferuri care au fortificat lotul”, a precizat tehnicianul „CSMeilor”, Giani Florian. CSM Bacău va relua campionatul sâmbătă, pe terenul lui Șomuz Fălticeni. „Este obligatoriu pentru noi să obținem un rezultat bun la Fălticeni”, au anunțat băcăuanii.

                Programul complet al etapei a 16-a (sâmbătă, 7 martie, ora 15.00): Aerostar Bacău- FC Botoșani 2 (vineri, 6 martie, ora 15.00), CSM Focșani 2007- Ozana Târgu-Neamț, Știința Miroslava- Ceahlăul Piatra Neamț, SC Oțelul Galați- CSM Pașcani, KSE Târgu-Secuiesc- Universitatea Dunărea de Jos Galați, Sporting Liești- Foresta Suceava, Bucovina Rădăuți- Hușana Huși, Șomuz Fălticeni- CSM Bacău.

                Clasamentul Seriei I

                1 Aerostar Bacău 15 13 0 2 37-9 39p.
                2 Foresta Suceava 15 11 2 2 43-17 35p.
                3 Ceahlăul P. Neamț 15 10 3 2 34-9 33p.
                4 Bucovina Rădăuți 15 10 1 4 34-12 31p.
                5 CSM Focșani 2007 15 8 3 4 20-13 27p.
                6 SC Oțelul Galați 15 8 3 4 22-19 27p.
                7 Știința Miroslava 15 8 2 5 30-20 26p.
                8 Ozana Tg. Neamț 15 7 2 6 29-23 23p.
                9 Șomuz Fălticeni 15 4 5 6 18-25 17p.
                10 Sporting Liești 15 4 4 7 21-24 16p.
                11 FC Botoșani 2 15 4 4 7 22-28 16p.
                12 Hușana Huși 15 5 1 9 17-24 16p.
                13 KSE Tg. Secuiesc 15 3 5 7 17-22 14p.
                14 Dunărea de Jos 15 2 4 9 15-26 10p.
                15 CSM Bacău 15 2 3 10 6-24 9p.
                16 CSM Pașcani 15 0 0 15 10-80 0p.

                Un nou derby pentru locul 3

                Altă fază a campionatului, același derby pentru locul 3. Sâmbătă, 7 martie, se dă startul play-off-ului Diviziei A1 la volei feminin. Iar cel mai interesant meci al etapei de debut este confruntarea de la Târgoviște, dintre gazdele de la CSM și Știinta Bacău.

                Cele două formații sunt despărțite în clasament de două puncte. Prin urmare, un calcul simplu ne arată că, în cazul unei victorii la scor de trei puncte, studentele ar urca pe podium în locul dâmbovițencelor.

                „Cert este că meciul va fi unul disputat. Cine va câștiga, o va face la mare luptă. Așa cum am mai spus, noi luăm totul pas cu pas. Sperăm să facem un meci bun la Târgoviște”, a declarat antrenorul Științei, Florin Grapă. După o perioadă de lungi căutări, tehnicianul băcăuan s-a oprit asupra formulei cu Tina Grudina ca „universal”, cu Rogojinaru și Koleva pe extreme și cu perechea Faleș- Pihlajamaki în centru.

                La ultimul meci direct, CSM Târgoviște s-a impus pe teren propriu cu 3-1, după ce băcăuancele își adjudecaseră primul set cu 30-28. Celelalte două meciuri din prima etapă a play-off-ului: Dinamo- CSM Lugoj (ora 13.30/ TVR 3), Alba Blaj- Belor Galați. Clasament play-off: 1) Alba Blaj 57p., 2) Dinamo 52p., 3) CSM Târgoviște 47p., 4) Știința Bacău 45p., 5) CSM Lugoj 31p., 6) Belor Galați 26p.

                „România crește cu tine” în Bacău

                  Este un proiect care se derulează în județele Bacău și Brașov, cu scopul de a contribui la dezvoltarea politicilor publice în domeniul copilăriei timpurii și îmbunătățirea cadrului de implementare a acestora la nivel național, județean și local, asigurând astfel dreptul copiilor la educația timpurie incluzivă de calitate. Proiectul „România crește cu tine – Educația timpurie o investiție pentru viitor” își propune susținerea a 11 comunități din județul Bacău, 11 comunități din județul Brașov și a unui sector din municipiul București pentru elaborarea/revizuirea și implementarea unei strategii de dezvoltare locală, care să includă intervenții punctuale privind educația și îngrijirea timpurie a copilului, precum și dezvoltarea unor politici care sprijină organizarea comunităților pentru susținerea familiei (comunități prietene favorabile familiei).

                  În acest sens, joi, 5 martie, la sediul Stării Civile din Bacău, a avut loc o întâlnire la care au participat reprezentați ai Centrului Step by Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională, reprezentanți ai UNICEF România, reprezentanți ai PrimoKiz, primarul Cosmin Necula și facilitatorii zonali, coordonatorii locali și membrii echipelor de proiect.

                  „Proiectul s-a lansat în 2018 și până acum au avut loc diverse întâlniri cu facilitatorii zonali și coordonatorii locali și membrii echipelor. Fiecare comunitate trebuie să facă un raport de analiză privind serviciile pe marja de vârstă 0-6 ani și, în funcție de ce rezultate se obține și ce nevoie se identifică, trebuie să le aducem în atenția factorilor decidenți, pentru a introduce în strategiile de dezvoltare aceste măsuri legate de educația timpurie. Acest proiect este foarte important pentru Bacău, întrucât noi, în urma analizei de situații, am identificat o cerere destul de mare de creștere a numărului de locuri în creșe și grădinițe.”
                  Carmen Diaconu, coordonatorul programului la nivel local

                  Sergiu Sechelariu: „Pentru mine, faptele au vorbit în permanență și pentru viitor vreau ca doar faptele să vorbească!”

                  Născut și crescut pe meleaguri băcăuane,încă de mic copil Sergiu Sechelariu a încercat să își pună în valoare calitățile și dorințele de a construi, context în care, după absolvirea Liceului de Construcții din Bacău, a urmat cursurile Facultății de Construcții din Iași. Independent în gândire, logic în abordare, calculat în fapte, calități specifice unui viitor întreprinzător în domeniul construcțiilor, în anul 1990 a preluat și a devenit conducătorul societății Conimpuls SA, societate desprinsă din fostul Trust de Construcții Bacău.

                  Dezvoltarea consistentă într-o perioadă scurtă de timp, calitatea lucrărilor realizate, profesionalismul personalului angajat precum și seriozitatea impusă în cadrul societății au determinat perfectarea unor contracte pentru lucrări de anvergură în diferite țări precum Germania, Ungaria, Rusia, Turkmenistan și Tadjikistan.

                  Competența și profesionalismul corpului de angajați, atât pe componența specialiștilor, ingineri, tehnicieni cât și din punctul de vedere al muncitorilor constructori au permis managementului firmei coordonat direct de către Sergiu Sechelariu să dezvolte gradual diferite lucrări de construcții atât în Bacău cât și în alte localități din țară.

                  Dorința de a fi cât mai aproape de oameni, de a-i sprijini cu proiecte care îi vizează direct și de a fi reprezentați în structurile locale dar mai ales centrale, l-au determinat să se implice în viața politică și să candideze pentru un post de senator în Parlamentul României. Astfel, ales senator prin votul băcăuanilor și trimis în Parlamentul României pentru a le susține interesele, ca fost secretar de stat în perioada 2000 – 2004 a promovat proiecte de dezvoltare prioritare, având permanent în atenție zona Bacăului, pe care ulterior le-a aprobat și realizat.

                  Amintim aici:

                  *38.000 apartamente ANL în România, dintre care 1300 în județul Bacău, aproximativ 900 fiind în municipiul Bacău;
                  *480 săli de sport în țară dintre care 14 în județul Bacău, incluzând aici și sala de sport “Nadia Comaneci” din Onești;
                  *alimentări cu apă în toate județele din țară;
                  *sute de km de drumuri comunale, drumul expres București-Iași (E 85), o porțiune din autostrada Soarelui (București-Fetești), centurile orașelor Sibiu, Cluj, Pitești.


                  Ca fost secretar de stat în administrația centrală, ca om de afaceri, inginer constructor pentru mine faptele au vorbit în permanență și pentru viitor vreau ca doar faptele să vorbească!
                  Sergiu Sechelariu

                  Iubitor de oameni, punând mereu suflet în ceea ce face, credincios, cu frica lui Dumnezeu în suflet, Sergiu Sechelariu a pus mereu în prim plan omul, încercând pe cât posibil să contribuie la bunăstarea sa materială și spirituală, să îi fie mereu aproape, lăsând în urma sa edificii de valoare ca arc peste timp în încercarea de a înfăptui pe deplin menirea sa.

                  Apartenența sa la comunitate, concretețea lucrurilor și a proiectelor inițiate, aprobate și realizate pentru România și Bacău, dar și dorința de a se implica concret în reconstrucția și modernizarea Bacăului, pun în evidență conștiința că toate aceste aspecte pot fi reluate și aduse în actualitate.

                  Din acest punct de vedere Sergiu Sechelariu este adeptul promovării și susținerii unor proiecte de anvergură în măsură să dezvolte orașul Bacău, acest lucru însemnând locuri de muncă, standarde sociale ridicate și creșterea calității vieții.

                  Pentru realizarea obiectivelor prioritare ce vizează orașul nostru, Sergiu Sechelariu exprimă dorință și totală implicare de a face împreună cu toți cetățenii un Bacău curat, asfaltat, iluminat corespunzător, racordat la proiecte arhitecturale moderne, asigurat în permanență cu alimentări de apă, termie, cu unități de învățământ moderne, locuri de joacă și agrement îngrijite, transport public modernizat, un mediu curat, toate acestea pentru a fi mândri de noua înfățisare a Bacăului nostru.

                  Iubitor de copii, sensibil la dorințele acestora și conștient de menirea noastră de a le asigura totul pentru fericirea și liniștea copilăriei lor, pentru pregătirea școlară și profesională a acestora ca viitor al națiunii noastre, este dispus să susțină și să dezvolte personal diferite proiecte destinate exclusiv copiilor și tinerilor băcăuani.

                  „Fără a intra în detalii nesemnificative, am enunțat doar o parte din ceea ce înseamnă eu-l Sergiu Sechelariu cu etape anterioare din parcursul meu profesional, elemente caracteriale care îmi conturează filonul de personalitate cu dorințe și aspirații dar mai ales cu sensibilitățile pentru semeni și dorința de a face tot ce îmi stă în putință pentru a-i sprijini și ajuta.”

                  Sergiu Sechelariu

                  Ultrascurte

                  * Dionisie știe mai bine:

                  – Ce facem, oaie, că nu vrea lumea să se vaccineze, zice că e periculos…

                  – Zi-le, bre, că vaccinul a fost inventat de daci, și o să vezi că or să ceară câte două!

                  * S-a umplut țara de specialiști în virusologie cu studii pe OrtodoxInfo și masteratul pe FB la Olivia.

                  * Un rus care voia să ne dezvăluie că dacii se trag din slavi n-a fost primit în țară. Păi, pe bune, ce jignire! Toată lumea știe că dacii sunt baza, din ei se trag toate popoarele lumii, de la daci vine toată știința, lumina și chiar întunericul…

                  * Gata, nu mai sunt probleme cu privatizarea Sănătății, toată lumea dezbate vaccinarea obligatorie… Băieții au școală!

                  * Românii au ceva bizantin în ei: țara se duce de râpă, dar ei dezbat dacă există sau nu virusul turbării…

                  * Având în vedere pierderile cauzate de asocierea cu virusul, n-ar fi cazul ca băieții de la Corona să facă o campanie de reduceri?!

                  * Nu mai bine era în Evul Mediu? Venea ciuma, omora un sfert din populație, pe urmă se găsea un deștept și spunea că e bine să se ardă o vrăjitoare-două și dispărea ciuma… Aia știință, nu ca acum…

                  * O televiziune turcă a prezentat o hartă cu traseul imigranților către Occident. Traseul trece prin Muntenia și Transilvania. No, să-i vedem pe ardeleni cum se bat cu invadatorii. Moldovenii își fac popcorn de data asta.

                  * Ca să nu fiți afectați de 5G, e bine să vă căptușiți fesul cu folie de aluminiu. În felul ăsta serviciile secrete chinezești nu vă vor mai citi gândurile.

                  * Ați auzit de bancomatele aruncate în aer prin vestul țării? Să ne bucurăm: ni se întorc valorile în țară!

                  * „Azi, când dascălul dă învățătură numai pentru leafă, când elevii nu învață decât pentru ca să ajungă să ia leafă, iar publicul nu învață deloc, e greu de vorbit de o mișcare științifică în adevăratul înțeles al cuvântului, oricât s-ar fi întins învățătura ca meserie. Științei noastre de azi îi lipsește o dezinteresată iubire de știință, năzuințe înalte și entuziasm științific pentru a deveni o adevărată mișcare științifică”. Din lucrarea „Asupra mișcării literare și științifice”, de Constantin Dobrogeanu-Gherea, acum vreo sută și ceva de ani…