26 aprilie 2024
SportUn nou derby pentru locul 3

CSM Târgoviște - Știința Bacău (sâmbătă, ora 17.00)

Un nou derby pentru locul 3

Altă fază a campionatului, același derby pentru locul 3. Sâmbătă, 7 martie, se dă startul play-off-ului Diviziei A1 la volei feminin. Iar cel mai interesant meci al etapei de debut este confruntarea de la Târgoviște, dintre gazdele de la CSM și Știinta Bacău.

Cele două formații sunt despărțite în clasament de două puncte. Prin urmare, un calcul simplu ne arată că, în cazul unei victorii la scor de trei puncte, studentele ar urca pe podium în locul dâmbovițencelor.

„Cert este că meciul va fi unul disputat. Cine va câștiga, o va face la mare luptă. Așa cum am mai spus, noi luăm totul pas cu pas. Sperăm să facem un meci bun la Târgoviște”, a declarat antrenorul Științei, Florin Grapă. După o perioadă de lungi căutări, tehnicianul băcăuan s-a oprit asupra formulei cu Tina Grudina ca „universal”, cu Rogojinaru și Koleva pe extreme și cu perechea Faleș- Pihlajamaki în centru.



La ultimul meci direct, CSM Târgoviște s-a impus pe teren propriu cu 3-1, după ce băcăuancele își adjudecaseră primul set cu 30-28. Celelalte două meciuri din prima etapă a play-off-ului: Dinamo- CSM Lugoj (ora 13.30/ TVR 3), Alba Blaj- Belor Galați. Clasament play-off: 1) Alba Blaj 57p., 2) Dinamo 52p., 3) CSM Târgoviște 47p., 4) Știința Bacău 45p., 5) CSM Lugoj 31p., 6) Belor Galați 26p.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri