sâmbătă, 27 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1888

Ce îi „transmit” oneștenii coronavirusului care ne terorizează

    Într-o mare intersecție a municipiului Onești, la întretăierea bulevardului Oituz cu străzile Tineretului și Sfinții Apostoli, în imediata vecinătate a Bibliotecii „Radu Rosetti” și a Primăriei și chiar sub nasul lui Eminescu din originalul portret în chip de monument omagial care are sute de mii de like-uri pe internet, cineva a scris, pe caldarâm, cu vopsea un mesaj ferm pentru ceea ce numim în această perioadă Covid-19.

    Înscrisul e chiar lângă una dintre trecerile de pietoni, iar imaginea transmisă de o cameră web plantată chiar în zonă îl redă întocmai. „M*ie COVID-19” scrie pe caldarâm. Dar autorul a omis că acest nou coronavirus te infectează exact pe cale orală, nazală sau pe la colțul ochilor.

    Modelul are deja vechime. În septembrie 2004, de exemplu, un protestatar român din Canada a scris și a afișat, în grafia slavonă, ceva asemănător la adresa președintelui Iliescu, iar la alegerile prezidențiale din 2014 s-a strigat așa împotriva candidatului unui partid politic.

    La fel, modelul a fost repus în scenă cu prilejul evenimentelor în care jandarmii au reacționat la o manifestare de protest în București acum circa un an și jumătate. Dar acum circa doi ani, un mesaj asemănător am văzut, tot lângă o trecere de pietoni, la Oituz, pe drumul național, chiar în fața Primăriei.

    RIDICĂM, REPARĂM, RETURNĂM, TU #StaiAcasa

    Având în vedere situația dificilă privind această pandemie și măsurile stricte impuse de autorități privind părăsirea domiciliului, singura evadare rămâne tehnologia.

    Că este vorba de telefoane, laptopuri, calculatoare sau tablete, toate devin vulnerabile la utilizarea intensă.

    Lipsa protecției, a mentenanței – curățare, devirusare, optimizare, verificare periodică, acestea pot da mari bătăi de cap, ba mai mult se pot defecta când avem mai mare nevoie de ele.

    REPARAȚII BACĂU a venit totuși cu o soluție inedită, și pentru a nu vă pune în situația de a vă deplasa la service, îi puteți contacta pentru a vă prelua gadget-urile, iar echipa tehnică să vă rezolve problemele după care produsele vor fi returnate. În permanență aceștia vă vor informa de statusul și costurile lucrărilor în chat-ul de pe site-ul propriu www.ReparatiiBacau.ro sau pe www.Facebook.com/ReparatiiBacau.ro pentru a sta fără griji.

    RIDICĂM REPARĂM RETURNĂM

    Instalare Windows în Bacău, curățare laptop de praf, instalare SSD, reparații telefoane Bacău, Reparații laptop Bacău

    Puteți lua legatura cu echipa REPARAȚII BACĂU accesând mesageria instantă de pe site, apelând la numărul de telefon 0753436895 sau pe pagina de FACEBOOK

    RIDICĂM REPARĂM RETURNĂM, doar la REPARAȚII BACĂU

    Iașiul NU MAI PRIMEȘTE pacienții suspecți sau confirmați COVID-19 din Bacău

    Nu mai sunt locuri, iar spitalele băcăuane au fost anunțate deja și trebuie să găsească soluții sa trateze acești bolnavi local.

    Așa cum este cazul și a unui bolnav confirmat COVID-19 internat acum, într-un salon izolat, în Spitalul din Buhuși.

    Grav este ca unitatea medicală nu dispune de tratament specific pentru că nu a fost pregătit pentru așa ceva, iar Spitalul Onești declarat Centru Județean suport COVID-19 nu-l primește.

    Nici Direcția de Sănătate Publică nu ia nicio decizie și a transmis spitalului Buhuși să încerce el să transfere pacientul în altă parte. Se vorbește acum cu Bîrladul.

    Autoritățile locale NU transmit nimic oficial deși se vorbește că ar mai fi și alte cazuri confirmate în Bacău și Onești.

    UPDATE:
    Constantin Poiană, directorul spitalului buhușean, a confirmat că primește suspiciuni de coronavirus, dar nu a vrut să ofere niciun fel de detalii despre caz.

    Prefectul Bacăului, Liviu Miroșeanu, a declarat pentru Deșteptarea că toate informațiile legate de cazuistica virusului Covid-19 trebuie să le comunice DSP Băcău.

    Am făcut solicitare pe 544/2001 și la DSP Bacău, dar ÎNCĂ mai așteptăm răspunsul.

    FACEM ȘI NOI UN APEL CĂTRE AUTORITĂȚI: Informați! Este cea mai sigură metodă de apărare în acest context al epidemiei de coronavirus.

    UPDATE

    Am primit răspunsul la solicitarea adresată DSP Bacău care transmite că „orice comunicare referitoare la informațiile solicitate se realizează la nivel central, prin Grupul de Comunicare Strategică”. Iar în ceea ce privește transferul pacienților către Spitalul de Boli Infecțioase din Iași „situația în contextul actual este una dinamică”.

    Un strop de frumuseţe, la Muzeul de Naturale

    În perioada stării de urgenţă, specialiştii de la Muzeul de Naturale ţin legătura cu publicul prin intermediul paginilor de socializare şi a site-ului, continuând astfel „vizita” online! Periodic, muzeografii aduc în atenţia pasionaţilor de ştiinţele naturii informaţii şi imagini despre exponatele muzeului. Exponatul acestei luni, ales de muzeograful dr. Irina Mădălina Ardei, este Brânduşa aurie (Crocus chrysanthus).

    Odată cu apropierea primăverii, după topirea zăpezii, apare o floare splendidă, de forma unei cupe de culoare galben-aurie. Aceasta este brânduşa aurie care ne încântă prin eleganţa şi delicateţea sa. Este o specie rară, perenă, pitică (7-15 cm), din familia Iridaceae, ce are ca areal Peninsula Balcanică şi sud-estul României. În ţara noastră creşte sub formă de pâlcuri dese, în regiunea colinară pe pajişti xerofile, în locuri stâncoase din judeţele Constanţa şi Tulcea. Aceasta a devenit vulnerabilă din cauza păşunatului excesiv dar şi a colectării intensive pentru bucheţele de primăvară. În pământ are un bulb acoperit cu tunici netede care în partea inferioară se detașează în inele concentrice.

    Frunzele sunt netede, înguste (1-1,25 mm) și liniare. Floarea galben-aurie, neparfumată este purtată pe o tulpiniță scurtă și poate ajunge până la o lungime de 3 cm și o lățime de 7 mm. De cele mai multe ori anterele sunt galbene, iar stigmatele sunt portocalii. Fructul este o capsulă triloculară care conține semințe globuloase. Înflorește din februarie până în aprilie. Crocus chrysanthus este o specie importantă din punct de vedere științific, datorită rarității ei, regăsindu-se în Lista critică a plantelor vasculare din România și în Cartea roșie a plantelor vasculare din România. De asemenea, brândușa aurie creează o priveliște minunată, fiind decorativă mai ales în lipsa altor plante care înfloresc primăvara timpuriu. În ciuda faptului că florile acesteia nu prezintă miros, ele atrag nenumărate insecte polenizatoare, dar și admirația oamenilor.

    Coronavirusul golește piețele agricole

    Piețele agroalimentare se golesc pe zi ce trece, tot mai puțini vânzători fiind dispuși să expună pe tarabe. La Piața Sud, de exemplu, mai puțin de zece comercianți și producători agricoli aveau produse la vânzare. „Oricum, în perioada rece, erau cam la jumătate față de cât putea primi piața.

    Acum, nici zece la sută nu sunt. Motivul este coronavirusul, nu le-a interzis nimeni, doar să respecte regulile privind distanța minimă, purtarea măștii și a mănușilor, și evident, dezinfectarea mâinilor, în mod periodic.

    A fost alegrea lor să nu mai vină în piață”, ne-a spus Antonin Cancel, administratorul Pieței Sud. De altfel, realitatea poate fi constatată cu ochiul liber, zeci de tarabe fiind goale. Printre ele, la fel de puțini mușterii, de regulă, un bătrân în căutarea unei legume sau a unui fruct.

    Până și lipovenii veniți din zona Pașcanilor anunță că vor strânge produsele de pe tarabe și vor pleca la casele lor. „Mâine plecăm și noi, că nu mai merită să stai. Ne e frică, oricât ai sta cu masca la gură…”, spun lipovencele.

    Cartofii, cei mai scumpi

    Oferta de pe tarabe este destul de limitată. Chiar și așa, mai găsești câte ceva prin piață. În general, legume de sezon. De exemplu, legătura de ceapă verde e 1 leu, verdeața – frunze de pătrunjel, salată, spanac, ștevie, grâușor, lobodă – 1 leu/legătură. În plus, rădăcinoaselel, cum ar fi sfecla, la 3 lei/kg, ridichea – 3 lei/kg, țelina – 6 lei/kg, albitura (păstârnac, rădăcină de pătrunjel) – 6lei/kg, morcovul 3-4 lei/kg. Ceapa uscat-, 6 lei/kg. În schimb, constat că s-au scumpit puțin cartofii, un kilogram costând, acum, 3,5 lei.

    Prelungirea dovezilor înlocuitoare cu drept de circulație ale permisului de conducere

      Biroul de informare şi relaţii publice este abilitat să comunice următoarele precizări urgente:

      La nivelul parchetelor, în cauzele în care anterior instituirii stării de urgență prin ordonanță a procurorului a fost disjunsă prelungirea dovezilor înlocuitoare cu drept de circulație ale permisului de conducere, emise în temeiul art. 111 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, pentru limitarea infectării cu coronavirusul SARS-CoV-2, persoanele interesate nu este necesar să depună cereri de prelungire.

      Din oficiu, procurorii vor emite ordonanțe de prelungire a acelor dovezi pentru care anterior a fost dispusă o ordonanță.

      Ordonanțele de prelungire vor fi transmise pentru operare la unitățile de poliție competente, fără a mai fi necesară consemnarea pe dovadă a prelungirii în această situație excepțională.

      Precizăm că măsura a fost stabilită prin coordonare interinstituțională între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul de Interne și Inspectoratul General al Poliției Române.

      Apel la responsabilitate și chibzuință în cheltuirea banilor publici

        Prefectul județului, Liviu Miroșeanu, face un apel către toți primarii din județ să fie chibzuiți cu cheltuielile localităților pe care le administrează.

        „Traversăm o perioadă în care este nevoie ca toate resursele să fie dirijate pentru reducerea efectelor pandemiei. O perioadă în care vorbim despre granița dintre viață și moarte. Despre responsabilitate, discernământ și solidaritate. Despre priorități! Nu știm cât va ține această pandemie, nu știm cât vom avea de luptat cu acest dușman invizibil. Resursele nu sunt nelimitate, iar fiecare leu contează: pentru echipamente de protecție, analize, teste, dotarea spitalelor, materiale sanitare, posibil chiar și pentru alimente. Le cer primarilor să se abțină de la cheltuieli inutile”, a transmis prefecul Liviu Miroșeanu.

        Astfel, edilii sunt îndemnați să renunțe la achizițiile de ornamente, de figurine și luminițe de Paște, de autoturisme, mobilier și birotică, cât și la finanțarea spectacolelor sau alte cheltuieli care pot suferi o amânare.

        S-a schimbat procedura pentru eliberarea rețetelor prin programele naționale de sănătate – oncologie, diabet, transplant hepatic, psihiatrie

          Potrivit Ordinului 74527 din 23 martie, emis de MAI, prin care se restricționează activitatea în spitale și în ambulatoriile de specialitate, „pentru limitarea răspândirii infecției cu virusul SARS-COV-2 la unităților sanitare publice și private”, și a unor prevederi ale Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, s-a schimbat și procedura de eliberare a rețetelor prin Programele Naționale de Sănătate (oncologie, diabet, psihiatrie, transplant hepatic etc).

          „Medicii specialiști tin legătura direct cu pacienții – telefonic sau printr-un email, și, acolo unde nu există astfel de mijloace de comunicare, cu un aparținător. Nu trebuie văzut pacientul de către medicul curant. Acesta poate confirma că pacientul este în programul de sănătate și, pe baza unei scrisori medicale mai vechi sau, dacă este nevoie, a unor alte acte necesare trimise, tot în format electronic, medicului de familie și/sau pacientului/aparținătorului, pot fi ridicate medicamentele necesare din farmacii”, a explicat Dan Stoica, director executiv Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Bacău.

          Practic, pentru pacienţii cu boli cronice cu schemă stabilă de tratament, medicii de familie pot elibera prescripție medicală în continuare, fără a mai fi necesară o nouă reevaluare a medicului specialist, respectiv fără a mai fi necesară reînnoirea scrisorii medicale iniţiale. Astfel, medicii de familie și medicii de specialitate din specialităţile clinice aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, pot prescrie medicamente cu și fără contribuție personală și în situația în care pacientul cu o boală cronică stabilizată nu poate fi prezent la cabinet, prescrierea nefiind o consecință a actului medical propriu conform reglementărilor legale în vigoare. Prescripția electronică online emisă în aceste condiții este transmisă pacientului prin mijloace de comunicare electronică.

          În acest context, personalul medical din corturile de triaj va solicita acestora următoarele date, în vederea raportării la CAS, pentru asigurarea tratamentului necesar: nume, prenume, număr de telefon, CNP, adresa de email și numele medicului de familie. Ulterior, aceștia vor fi contactați telefonic sau pe email de medicul de familie sau de medicul specialist curant din spitale pentru a li se spune cum pot intra în posesia rețetei.
          Pacienții care necesită medicație pentru afecțiuni psihiatrice cronice se vor adresa pentru rețete Centrului de Sănătate Mintală (cu sediul pe strada Mihai Eminescu, nr 32). Triajul epidemiologic al acestora se va face la fața locului. Totodată, pentru celelalte patologii cronice, medicul de familie va elibera rețeta pe baza scrisorii medicale mai vechi.

          Cazare și masă gratuite pentru „armata halatelor albe” decontate de Consiliul Județean

            Președintele Consiliului Județean Bacău, Sorin Brașoveanu, a convocat, pentru astăzi, în regim de urgență, ședința extraordinară dedicată „armatei halatelor albe”. Practic, este vorba de o întâlnire de lucru a consilierilor județeni în scopul adoptării unor soluții care să vină în sprijinul medicilor și a personalului de specialitate aflați în prima linie în lupta contra epidemiei de coronavirus. Dacă aleșii județeni vor aproba, „armata halatelor albe” va beneficia de cazare și hrană gratuite, decontate de Consiliul Județean.

            „Medicii și asistenții sunt cei mai expuși, datorită contactului direct cu pacienții posibili purtători ai viruslui și, din acest motiv, sunt îngrijorați când se întorc acasă. Încercăm să oferim cele mai potrivite soluții, astfel încât să își protejeze familiile și să îi degrevăm de cel puțin această grijă. La ieșirea din tură, vor putea merge direct la spațiile de cazare asigurate de noi, limitând în acest fel suspiciunea și pericolul răspândirii bolii. Este o măsură suplimentară de siguranță, mai mult decât necesară, în condițiile în care unitățile spitalicești din țară au fost închise și ca urmare a infectării personalului medical”, a arătat Sorin Brașoveanu, președintele CJ Bacău.

            Prin urmare, pentru aceste facilități, Consiliul Județean propune alocarea sumei de 500.000 de lei, bani proveniți de la bugertul propriu. Reamintim că, în cursul acestei săptămâni, Direcția de Sănătate Publică Bacău a desemnat spitalul din Onești ca fiind spital suport pentru COVID-19 și SJU Bacău spital non-COVID-19. Prin urmare, unitatea băcăuană va trata doar prin secțiile de boli infecțioase, cazurile suspecte și infectate cu coronavirus, ulterior acestea urmând să fie transferate la Onești.

            Unde aruncăm măștile și mănușile de protecție?

              Având în vedere că serviciul de colectare, transport și sortare a deșeurilor se realizează chiar și în condițiile instituirii stării de urgență, facem apel către cetățenii care utilizează măști și mănuși de protecție, SĂ NU PROCEDEZE LA ARUNCAREA ACESTORA ÎN CONTAINERELE DESTINATE COLECTĂRII SELECTIVE PENTRU HÂRTIE/CARTON SAU PLASTIC/METAL.

              Deoarece deșeurile reciclabile ajung în stațiile de sortare, unde sunt sortate manual de către lucrători, riscul de contaminare la care aceștia sunt expuși este unul foarte mare și poate genera un întreg lanț de înbolnăviri.

              MĂȘTILE DE PROTECȚIE ȘI MĂNUȘILE SE VOR ARUNCA ÎN PUBELELE DESTINATE DEȘEURILOR MENAJERE!

              În contextul în care operatorii de salubrizare manipulează zilnic un număr mare de pubele, riscul de contaminare fiind unul ridicat, atenționăm populația că mănușile folosite de acești operatori nu protejează și cetățenii.

              Din acest motiv, rugăm cetățeniicare locuiesc în gospodării individuale și care manevrează pubelele de gunoi din curte în fața casei și înapoi în curte, să utilizeze mănuși de protecție și să dezinfecteze mânerele pubelelor.

              Luând în considerare măsurile cu caracter excepțional pe care România le-a adoptat în vederea combaterii răspândirii virusului SARS-COV-2, prin hotărârile Comitetului Național pentru Situații de Urgență și prin Decretul Președintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României,RUGĂM TOȚI CETĂȚENII SĂ RESPECTE MĂSURILE DISPUSE DE AUTORITĂȚI.

              Președinte ADIS,

              Sorin BRAȘOVEANU

              Locuințe speciale pentru medici, pentru a nu intra în contact direct cu familiile

                Spitalul Județean de Urgență Bacău va pune la dispoziția personalului medical aflat în prima linie a luptei cu epidemia, pe baza solicitărilor acestuia, spații de cazare adecvate în Bacău, astfel încât medicii și asistentele din prima linie să nu intre în contact direct cu familiile lor, izolându-se în condiții rezonabile în oraș.

                „Familiile personalului medical aflat în prima linie a luptei cu epidemia trebuie, la rândul lor, protejate. Cei de acasă pot suferi considerabil, din cauza muncii depuse în gărzi și ture de medicii și asistentele care se luptă să limiteze răspândirea coronavirusului. Cadrele medicale care participă la lupta anti-covid trebuie izolate de familiile lor. E opțiunea cea mai bună pentru a-i păstra sănătoși pe cei rămași acasă și pentru a nu contribui la posibila propagare a Covid19”, spune europarlamentarul Dragoș Benea.

                Consiliul Județean Bacău, care se va reuni de îndată în ședință extraordinară, va acorda finanțarea necesară pentru contractarea serviciilor hoteliere.

                „Asigurarea acestui minim suport, protejează cadrele medicale, familiile lor, dar și funcționarea SJU Bacău, absolut vitală în această perioadă de criză”, a mai spus Dragoș Benea.

                Bătrâna din Moinești trimisă la Iași a murit

                Aceasta a fost confirmată COVID-19. Se prezentase la spitalul din Moinești cu o patologie respiratorie, dar transferată la Iași. Bătrâna, de 81 de ani, avea și alte cormobidități cardiace și renale, asociate vârstei.

                Este al 24 caz se deces la nivel național din cauza coronavirusului.

                Teleşcoala noastră (II)

                Bine-venită idee
                Repetăm: proiectul TVR-ului, în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, este o adevărată sărbătoare, din care lipsesc festivismele, câtă vreme interesul este unul major: substituirea lecţiilor din clasă. Păcat că nu s-a putut realiza decât pentru categoriile de vârstă aflate în pragul evaluărilor finale, deşi fostul ministru al Educaţiei, Mircea Miclea, proiectase în deceniul trecut o platformă de e-learning, valabilă pentru toţi subiecţii, de la grădiniţă până la liceu. Se propuneau filmarea lecţiilor din cadrul unei inspecţii speciale pentru gradul didactic I – care, se ştie, sunt bine pregătite – şi apoi crearea unei arhive disponibile pe internet, la care să aibă acces atât cadrele didactice, cât şi părinţii. Ideea nu trebuie abandonată, iar Bacăul are câteva astfel de producţii didactice.

                O nucă tare: complementul indirect şi completiva indirectă (C.I.)
                Ştiaţi? Propoziţia completivă indirectă este cea mai dificilă subordonată, iar germenele ei, complementul indirect, nu e departe de acest statut. Profesoara şi-a pregătit minuţios lecţia şi a prezentat-o pe înţelesul elevilor din clasa a VIII-a. Ceea ce notăm noi în continuare se vrea a fi un pachet de sugestii adresat şcolarilor pentru a-i feri de capcane şi a le completa cele aflate de pe micul ecran.

                „Duşmanii” C.I.
                Unul dintre ei este circumstanţiala de scop: „Profesorul se străduieşte ca fiecare elev să înţeleagă” (C.I. cu nuanţă de finală: „Cu ce scop se străduieşte?”), iar altul este cauzala: „Mersi că m-ai sfătuit în această privinţă” („Din ce cauză [îţi spun] mersi?”). Rareori, o ameninţă subiectiva: „V-a căşunat1/pe cine nu trebuia”.2/ Verbul a căşunat nu prezintă subiect (v- este complement indirect), ceea ce ne-ar face să credem că următoarea propoziţie este subiectivă. Ne scoate din impas contragerea în partea de propoziţie corespunzătoare: „V-a căşunat [pe cineva]”, unde pe cineva este complement indirect şi prin urmare subordonata este completivă indirectă.

                Sfaturile noastre
                1. Înainte de a porni la identificarea complementului indirect, despărţiţi frazele în propoziţii şi marcaţi-le părţile principale: I-am oferit florile1/pentru că mi-am adus aminte de ziua ei.2/ Predicatele sunt am oferit şi am adus aminte, cu subiectul inclus, [eu], în desinenţa -m a verbului auxiliar am.
                2. Întrebările pentru regenţii adjectivali/adverbiali trebuie puse în ordinea firească: „De ce pline?” (de ambiţii), „Cui dăunătoare?” (vieţii), „De ce independent?” (de grup) şi nu „Pline de ce?” etc.
                3. Nu construiţi enunţuri negativiste, spăimoase, ca acesta: „S-a luat la harţă cu cine nu trebuia”, ci încurajatoare: „Am renunţat la dulciuri când am înţeles că sunt dăunătoare sănătăţii”.

                Pe cine nu sufocă pandemia

                Pandemia de Sars-Cov-2 sufocă și economia. Este tot mai insistent acest semnal de alarmă dat în toată lumea. În multe domenii economice producția scade, mii, sute de mii și poate chiar milioane de oameni din toată lumea au fost trimiși acasă, pentru că izolarea este cea mai sigură metodă de luptă cu noul coronavirus.

                Situația e, parcă, tot mai complicată, deși începem să auzim și ceva vești mai bune. Însă cu economia nu te joci, pentru că ea asigură resursele de trai. Specialiștii spun că prin oprirea ei timp de trei luni și o revenire la normal timp de nouă luni, pierderile ar putea ajunge și la 20%.

                Dar din situațiile de criză întotdeauna au fost și oameni și domenii care au câștigat. Nu mă refer la speculanții care, cu mârșăvie, au profitat sau profită de acestea, ci la zonele economice, industriale, tot mai solicitate. Acolo intră, deci, tot mai mulți bani, benefic legal pentru sănătatea generală a economiei.

                Care să fie aceste domenii? Telefonia, internetul, energetica sunt de departe vizibile. Dar și altele. Industria de cosmetice, de exemplu, ca și industria chimică, s-au axat pe igienizante și produc la maxim. Comercianții de electrocasnice, supărați că nu se mai vând frigidere sau aspiratoare, constată acum că vânzările au crescut cu 30%. Iar retailerii de bunuri de primă necesitate, constată și ei poate chiar mai mult. Avem și o revigorare benefică a industriei textile, care produce tot mai mult măști și echipamente de protecție sanitară.
                Și nu sunt numai ei pe val. Aflu, de exemplu, că și cererea de servicii de chat a crescut, iar un site pentru adulți încearcă să țină oamenii în casă cu acces gratuit timp de 30 de zile la abonamentele Premium.

                Soluții după nevoile și gusturile fiecăruia.

                Fermierii ies șifonați din iarnă

                Valul de frig care s-a abătut zilele acestea asupra județului a creat neajunsuri și fermierilor băcăuani. Astfel, din cauza temperaturilor cu minus, înregistrate mai ales în timpul nopții, au fost afectate suprafețe mari de culturi agricole înființate toamna trecută. Rapița este, în special, cel mai vizibil atinsă de temperaturile negative din termometre, cu precădere cea din culturile aflate în apropierea zonelor muntoase ale județului.

                „De fapt, nu zăpada mieilor a fost problema, ci temperaturile de dinainte, pentru că am avut minus 10 grade Celsius vreo 2 zile consecutiv. Mi-au afectat vreo 35 de hectare de rapiță aflate între Scorțeni și Grigoreni, și vreo 10 hectare de grâu. La rapiță, a fost atinsă partea foliară, frunzele, mai puțin tija plantei, ceea ce înseamnă că va fi o scădere de producție” ne-a declarat Viorel Ilaș, fermier important din zona subcarpatică a județului.

                De altfel, se și văd cu ochiul liber frunzele de culoare brună din tarlalele cu rapiță. Pierderile nu ar fi fost la asemenea dimensiuni dacă, pe timpul iernii, s-ar fi așternut un strat consistent de zăpadă. În astfel de situații, omătul joacă un rol foarte important în agricultură, asigurând o protecție împotriva temperaturilor negative din sezonul rece. Fermierii speră să-și recupereze din pierderi prin prețul pe care-l vor obține la vânzarea producțiilor din acest an. Din fericire, după o scădere semnificativă a prețurilor cerealelor, săptămâna trecută, la bursele agricole, situația începe să se revigoreze. Deja, prin județ, umblă traderii de cereale în vederea contractării producțiilor din vară, prețul oferit, la grâu, fiind de 70 de bani pe kilogram.

                Mistreții fac prăpăd prin culturile agricole

                Rămâne nerezolvată, în schimb, problema porcilor mistreți care invadează, regulat, culturile agricole. „Aici e o mare problemă. Cred că niciodată nu au fost așa de mulți. Deja mi-au afectat culturile, în special cele cu grâu, însămânțate în toamnă. Au intrat chiar și unde doar am arat, în zonele pe care abia le-am desțelenit. Au râmat cu boturile, de zici că am arat a doua oară. Probabil că aici mai găsesc foarte multe rădăcini, și de-aia sunt așa de mulți”, mai spune Viorel Ilaș. Din păcate, nu există nicio soluție în privința combaterii animalelor sălbatice. Doar dacă în zonă ar apărea pesta porcină africană (lucru, evident, de nedorit, știindu-se care sunt consecințele), singura situație în care este permisă reducerea efectivelor de mistreți.
                Florentin Radu

                N-avem măști, dar avem veste antiglonț și kalașnikoave

                Guvernul a scos Armata în stradă. Ne-au zis să nu ne panicăm, militarii vor prelua doar atribuțiunile jandarmilor în ceea ce privește paza unor obiective. Doar că, ce să vezi?! Militarii cu mașinile cu care patrulau în Afganistan și Irak, cu veste antiglonț, căști de oțel și pistoale mitralieră au defilat pe străzi, alții au controlat mașini, alături de polițiști. Au scos, adică, Armata la intimidare. Aplaudă unii, cică, astfel vom învăța să stăm acasă.

                Serios? Adică, iese bătrânul de peste 65 de ani pe stradă în intervalul care ordonanța militară zice că n-are voie și dă nas în nas cu soldații. Care, ce fac?! Îl împușcă? Dau cu Humvee-ul peste el? Îi spun bancuri până moare ăla de ras? Iar dacă au scos Armata cu gândul că va interveni pentru calmarea unor eventuale tulburări publice, e și mai rău. Constituția nu permite intervenția Armatei în tulburări interne, pentru asta există Jandarmeria.

                Ne dau unii exemple că în SUA sunt deja militarii pe străzi. Nu, în SUA nu este Armata pe străzi, este Garda Națională. O lege numită Posse Comitatus Act interzice trupelor federale să intervină în acțiuni polițienești pe teritoriul statelor.

                Revenind la noi, singura explicație pentru faptul că Guvernul a scos Armata la intimidare pe străzi este că nu mai are încredere în Jandarmerie. Și cred și eu că domniilor lor le e frică de reacția jandarmilor pentru că ei i-au balacarit în fel și chip, le-au făcut dosare penale, i-au înjurat, le-au făcut viața grea. Logic, după ce s-au trezit târâți în Justiție pentru că au aparat ordinea, credeți că în cazul unor tulburări mai au jandarmii același curaj să intervină știind că pentru orice gest pot fi trimiși în judecată?!

                Și ajungem la fondul problemei: de ce ar simți Guvernul nevoia de a se proteja, de a proteja spațiul public? Oricât de bun țintaș ar fi un militar, nu nimerește virusul cu kalașnikovul! Vesta antiglonț nu-l protejează de coronavirus. Măsurile de forță, sunt, deci, pentru a contracara posibile revolte populare. Nu văd altă explicație. Iar singurul motiv pentru revolte ar putea fi valul de morți cauzați de virus.

                În Italia am văzut ce este. În Spania, la fel. La ce anti-măsuri s-au luat la noi credeți că ar putea fi altfel? Credeți că ei nu știu că noi știm că, în loc să ia măsuri pentru a pregăti țara de pandemie, ei încercau să provoace anticipate? Deocamdată lumea mai are bani și mâncare. Ce se va întâmpla când se vor termina rezervele?

                Valabilitatea rovinietelor NU SE PRELUNGEȘTE

                Având în vedere informațiile apărute în spațiul public și întrebările primite în această perioadă cu privire la menținerea valabilității rovinietelor care expiră în perioada stării de urgență, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale și autostrăzi că rovinietele NU SE ÎNCADREAZĂ în categoria „documentelor eliberate de autoritățile publice”, motiv pentru care valabilitatea acestora încetează la sfârșitul ultimei zile a perioadei pentru care a fost achitat tariful.

                Parteneriat județean pentru intervenția de urgență în vederea prevenirii răspândirii COVID 19 în rândul categoriilor cu risc de mortalitate crescută

                Consiliul Județean Bacău prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, în parteneriat cu 21 de ONG-uri active la nivel județean și cu Arhiepiscopia Romanului și Bacăului au încheiat un parteneriat în vederea derulării unui plan de acțiuni privind asigurarea protecției unui număr cât mai mare de persoane vârstnice, cu vârste de peste 65 de ani și bolnavi cronici izolați la domiciliu, care se află în risc crescut de contaminare cu virusul COVID – 19.

                Parteneriatul urmărește oferirea de asistență complexă la domiciliu pe mai multe planuri de intervenție securizată pentru bătrânii de peste 65 de ani și bolnavii cronici imobilizați din județul Bacău, dar și realizarea unei informări complete și corecte a acestora cu privire la COVID, riscul de contaminare și serviciile care le sunt puse la dispoziție pentru evitarea deplasărilor inutile în afara locuinței și contactul cu persoane nesigure din punct de vedere epidemiologic.

                În ce constă Planul de activități
                Sunt puse la dispoziția persoanelor vârstnice două numere de telefon: 0722 568 237, 0724 581 596 ale DGASPC, funcționale între orele 8:00-20:00, la care vor răspunde psihologi din cadrul Direcției care vor oferi bătrânilor următoarele:
                • Consiliere psihologică necesară pe perioada izolării
                • Informații despre măsurile de auto protecție și evitarea contactării COVID – 19
                • Preluarea solicitărilor de intervenție la domiciliu
                • Orientare pentru alte servicii.
                Solicitările de intervenție la domiciliu vor fi direcționate către unul dintre cele 21 ONG-uri sau 10 parohii care și-au oferit sprijinul până în acest moment, active în întreg județul Bacău și se vor încadra exclusiv în următoarele categorii de servicii :
                • Asistență medicală la domiciliu (tratamente, perfuzii, îngrijiri escare etc);
                • Îngrijire personală și a domiciliului (curățenie, igiena personală, prepararea hranei etc);
                • Cumpărături de alimente, medicamente, produse de igienă și bunuri de maximă necesitate, costurile de achiziție urmând a fi suportate de beneficiari;
                • Ajutoare materiale de urgență, gratuite, acordate în mod excepțional, în măsura posibilităților, doar pentru cazurile de maximă gravitate;
                Toate aceste servicii vor fi oferite la solicitarea personală, exclusiv pentru persoanele vârstnice de peste 65 de ani și pentru bolnavii cronici aflați în izolare, din întreg județul Bacău.

                Activitățile de asistență medicală și de îngrijire la domiciliu sunt furnizate cu specialiștii angajați ai următoarelor organizații acreditate, care sunt și partenerii principali ai proiectului: Fundația de Sprijin Comunitar, Crucea Roșie Bacău, Asociația Lumina și Asociația Ștefan cel Mare Hârja, exclusiv în orașele și localitățile în care acestea aveau un astfel de serviciu funcțional înainte de declanșarea stării de urgență și în limita capacității de preluare a cazurilor de către fiecare organizație în parte.

                 

                Activitățile de sprijin la efectuarea cumpărăturilor vor fi efectuate de voluntari ai tuturor celorlalte ONG-uri implicate în proiect și Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, prin rețeaua proprie de parohii.
                Voluntarii sunt toți adulți, înregistrați conform legislației în vigoare în organizațiile din care fac parte și se vor putea legitima în acest sens. Aceștia se vor deplasa la domiciliul vârstnicilor care au cerut ajutorul pentru cumpărături, după ce îi vor anunța telefonic în prealabil. Respectând măsurile maxime de igienă și protecție împotriva răspândirii COVID-19, aceștia vor face achizițiile pe baza unei liste oferite și agreate de beneficiari, cu banii puși la dispoziție de aceștia, iar după realizarea cumpărăturilor la cel mai apropiat comerciant le vor returna la domiciliul vârstnicului împreună cu restul și bonul fiscal în original. Beneficiarul va suporta strict și exclusiv valoarea cumpărăturilor fără nicio valoare adăugată pentru serviciul oferit de voluntar.
                În mod excepțional pe baza unei evaluări a solicitărilor de către DGASPC Bacău și ONG-urile implicate în proiect vor fi acordate și pachete gratuite de alimente, medicamente sau bunuri de maximă necesitate, doar cazurilor sociale aflate în imposibilitatea de a și le procura din fonduri proprii.

                „Scopul acestui proiect nu este de a oferi pachete și ajutoare materiale, ci, în principal, de a crea și susține o rețea de voluntari și specialiști care să asigure serviciile minime obligatorii la domiciliul persoanelor vârstnice, sau a bolnavilor cronici izolați, astfel încât aceștia să nu mai fie nevoiți să părăsească domiciliul pentru asigurarea lor” a declarat Gabriela Achihăi, președinte FSC.

                Pentru finanțarea proiectului a fost alocat de către CJ Bacău, către DGASPC, suma de 500.000 de lei, care va fi folosită în principal pentru achiziționarea de materiale și echipamente de protecție și igienico-sanitare, necesare pentru desfășurarea activităților specifice la domiciliul bătrânilor a asistenților medicali, îngrijitorilor, kinetoterapeuților și voluntarilor la nivelul întregului județ. Această sumă nu va acoperi în nici un fel salariile specialiștilor din ONG-urile implicate și nici nu va fi virată direct în contul vreuneia dintre aceste organizații, administrarea fondului fiind făcută de către DGASPC.

                 

                Deasemenea a fost creat și un cont de donații și sponsorizări publice, pe numele coordonatorului proiectului, Fundația de Sprijin Comunitar, banii urmând a fi folosiți în special pentru cheltuielile de deplasare a specialiștilor și voluntarilor la bătrânii din întreg județul, dar și pentru realizarea de pachete și ajutoare de maximă necesitate, oferite în condițiile mai sus menționate, în măsura în care sumele colectate vor permite acest lucru.

                Va fi creată și o bancă de produse unde vor fi colectate alimente neperisabile, medicamente, materiale igienico-sanitare, pentru acoperirea ajutoarelor de urgență, care va fi administrată de către Asociația Betania.
                În acest moment se estimează că suma alocată de DGASPC va acoperi necesarul de materiale și echipamente pentru asistarea a unui număr minim de 350-400 de beneficiari zilnic la nivelul întregului județ, cu ajutorul a 50 de specialiști (asistenți medicali, îngrijitori, kinetoterapeuți) și a aproximativ 100 de voluntari de la cel puțin 21 ONG-uri și 10 parohii ortodoxe, pentru o perioadă de aproximativ 2 luni.

                „Facem apel la înțelegerea și buna credință a tuturor celor care vor face solicitări prin cele două numere puse la dispoziția persoanelor vârstnice, de a nu apela abuziv sau a solicita servicii de care nu au reală nevoie, sau alte servicii decât cele menționate mai sus. Capacitatea de intervenție și resursele sunt limitate în acest moment și vor fi direcționate, către cei aflați în cea mai mare nevoie. Deasemenea precizăm că voluntarii și specialiștii din proiect nu sunt autorizați să furnizeze aceste servicii persoanelor suspecte sau confirmate cu COVD-19, aflate în izolare sau carantină”
                Gabriela Achihăi, președinte FSC

                Numere de telefon de urgență apelabile în intervalul orar 08.00 -20.00, de luni până duminică inclusiv
                0722 568 237
                0724 581 596

                Conturile în care se pot face donații și sponsorizări pentru deplasarea voluntarilor dar și pentru ajutoare de urgență sunt:
                RO06FNNB003602662753RO10 (în lei)
                RO82FNNB003602662753EU02 (în euro)
                Fundația de Sprijin Comunitar
                CUI 9626572

                Cum ieșim în oraș la noi în sufragerie: Restaurante care livrează acasă

                  Zile negre. Așa am putea caracteriza în doar două cuvinte ceea ce se întâmplă în această perioadă. Perioadă în care toată lumea a fost atinsă de criza coronavirus care a închis afaceri și a restrâns activități. Nu cred că există cineva care să fi scăpat „neatins” de acestă „febră”. Cel mai câștigat, probabil, e umorul nostru românesc, cu care cel mai mulți dintre noi încearcă să meargă mai departe. Hazul de necaz face bine la psihic, dar cânf te uiți în conturi și vezi că visteria e goală, ți se cam face pielea găină. În ciuda tuturor greutăților expuse, oamenii mai au puterea să zâmbească și să spere. Între aceștia, loviți crunt de soartă, se află cei care au dezvoltat afaceri în HoReCa. Dacă cei mai mulți au ales să închidă provizoriu afacerile, preferând să nu riște nimic, sunt alții care au ales să fie la limită. Probabil nici măcar pe linia de plutire. Unii spun că s-au gândit la angajați, deși au fost nevoiți să-i trimită în șomaj…ethnic. Alții s-au gândit la clienți. Dar cine știe ce-o fi de-adevăratelea în sufletul lor. Am sunat zilele acestea la mai multe restaurant. Mulți mi-au explicat că nu au avut încotro. Cu toții speară că vor veni zile mai bune. Și au închis. În toată marea acesta de dezamăgire sunt și unii care s-au încăpățânat să rămână pe metereze și să arate că brandurile lor nu se pleacă în calea unui virus. Sunt câteva restaurant care au decis să onoreze fidelitatea clienților lor și să le fie alături în vremuri de pandemie.

                  „Cei mai bine pregătiți vor rezista”

                  Gran Gourmet Ristorante este unul din multele restaurant aflate în această situație. Criza creată de coronavirus a dus la restrângerea activității până la nivelul de home delivery, ceea ce a condus și la reducerea de personal. Cu toate acestea, Gourmet își respectă clienții către care onorează comenzile zilnic, luni-duminică, în intervalul orar 11.00 – 22.00, orice comandă fiind onorată în 35-40 de minute, iar valoare trebuie să fie de minimum 30 de lei. „În momentul de față mai lucrăm doi oameni în bucătărie, un pizzer și doi la delivery. Suntem în total cinci oameni. Acum suntem pe avarie, dar sperăm să fie bine. Eu zic că cei mai bine pregătiți vor trece de perioada asta”, a declarant Petru Pascariu, patronal de la Gourmet.

                  Înghețată prăjită din partea casei

                  Renumit pentru meniurile chinezești, restaurantul Latin este pe placul multor băcăuani. Numai că, coronavirusul cu rădăcini chinezești, care n-o să-l găsiți în meniu, a închis restaurantul în sine, pofticioșii putând alege renumitele rețete doar in sistem de catering. „Acum am aplicat chestia asta cu șomajul tehnic, dar sper că o să vină vremuri mai bune. Acum mai lucrez eu cu soția la bucătărie și un om la delivery. Înainte eram opt oameni”, a precizat Bogdan Mosach, managerul de la restaurantul Latin, acolo unde puteți comanda meniurile dorite de luni până duminică, între orele 10.00 – 21.00, iar comanda minima este de 50 de lei. La fiecare comandă, clienții primesc din partea casei un desert, înghețată prăjită, iar din zilele următoare vor primi gratis și câte o doză de bere.

                  Nici restaurantul Piazzeta nu stă mai pe roze. Dacă până nu demult desfășura activitatea în trei locații, Piazzeta a restrâns activitatea într-un singur loc de unde efectuează doar comenzi la domiciliu. Nu avem informații despre cum s-a restrâns activitatea, dar am primit confirmări că doritorii pot solicita comenzi zilnic, de luni până duminică, în intervalul orar 8.00 – 23.00, comanda minimă fiind de 50 de lei.

                  „Personalul e foarte important pentru noi”

                  Unul dintre restaurantele care a reușit o figură foarte frumoasă în mai puțin de un an de existență pe piața locală este Lake House din Parcul Cancicov. Cu toate că rețeta de succes a afacerii a dat roade, coronavirusul și-a băgat și aici „coada”. Astfel, în această perioadă cu zile frumoase de primăvară, terasa restaurantului încântă doar păsările din parc, clienții fideli trăind doar cu amintirile plăcute dintr-o locație spendidă. Fanii rețetelor de la Lake House se pot bucura însă în continuare de ele pentru că serviciul de home delivery este funcțional zilnic între orele 11.00 și 21.30. „Este o perioadă foarte grea. Am rămas doar cu personalul din bucătărie, dar trebuie spus că nivelul comenzilor a cam scăzut. Suntem pe linia de plutire și sperăm să rezistăm”, a precizat un membru din conducerea unității. La Lake House comanda minima este de 30 de lei și primiți și un desert din partea casei. Momentan se lucrează cu șase oameni, restul fiind în șomaj ethnic. „Facem tot posibilul să ne ținem oamenii, pentru că sunt foarte importanți pentru noi”, a mai spus reprezentantul de la Lake House.

                  Aceasta a fost o scurtă radiografie a sistemului de restaurant care operează în system de catering în această perioadă neagră, deși sunt multe alte unități care funcționează, la cote de avarie. Cu toate că situația, cel puțin momentan nu zâmbește nimănui, trăim cu speranța că, într-o bună zi, ne vom strange din nou în jurul unei mese la un restaurant sau o terasă dragă nouă și prietenilor noștri, și că vor reveni vremurile bune de altă data.

                  Fotbalul în vremea Coronavirusului. Vraciu & Co așteaptă leacul

                  Golgheterul Aerostarului și colegii săi de echipă se pregătesc individual, în auto-izolare la domiciliu, în speranța că pandemia va trece și se va putea relua campionatul Ligii a III-a.

                  Greu departe de teren

                  Cât de multe lipsesc! Și cât de mult le lipsesc! Le lipsesc, înainte de toate, meciurile. Îmbrățișările după un gol și chiar micile reproșuri după o ratare sau o pasă imprecisă. Antrenamentele, ședințele tactice și studiul video. Le lipsesc până și cantonamentele, fluierăturile din tribună și deciziile anapoda ale arbitrilor. Le lipsește duritatea adversarului. La drept vorbind, în această perioadă a pandemiei generate de noul Coronavirus, fotbaliștii nu duc lipsa adversarilor. Sau nu în totalitate. Cel mai greu de învins rămâne, evident, COVID-19. Inamicul nevăzut. Dar și ceilalți adversari sunt invizibili. Și tocmai de aceea, periculoși. De la deprimanta monotonie a acestor zile și săptămâni care riscă să se transforme în luni, la absența oricărui reper viabil privind sfîrșitul coșmarului. De la grija pentru sănătatea ta și a familiei la cea pentru viitorul carierei. Sigur, toate aceste anxietăți nu privesc doar lumea fotbalului. Sunt general valabile. Dar pentru că, pe lângă celelalte preocupări amintite, un fotbalist trebuie să-și mențină și un anumit tonus fizic, am bătut, de la distanța socială cuvenită, la ușa liderei Seriei I din Liga a III-a, Aerostar Bacău pentru a afla cum (se)„joacă” fotbalul în vremea Coronavirusului. Am bătut la ușă și ne-a deschis golgheterul „aviatorilor” Cătălin Vraciu. Să pășim, deci, în acest univers alternativ.

                  Cea mai mare apăsare

                  Mai întâi, însă, un mic pas înapoi. Aerostarul antrenat de Daniel Munteanu, Andrei Vatră și Florin Anton a jucat ultimul meci pe 6 martie. Acasă, contra Botoșaniului 2, în prima etapă a returului. Un meci pe care l-a câștigat cu 3-1 („dublă” Vraciu și gol Manole), distanțându-se la șapte puncte de principala urmăritoare, Foresta Suceava. Săptămâna care a urmat a decurs normal doar pe jumătate. La mijlocul ei, FRF a hotărât mai întâi ca meciurile să se joace cu maximum de o sută de spectatori, după care a dispus închiderea tribunelor. Pe 12 martie, cu două zile înainte de deplasarea Aerostarului la Fălticeni, s-a decis suspendarea tuturor campionatelor. Inițial, până la 31 martie. În fapt, până Dumnezeu știe când. „Adevărul este că această incertitudine legată nu neapărat de data reluării competițiilor, ci de momentul când va lua sfârșit pandemia, este cea mai apăsătoare. Acum, tot universul nostru se învârte în jurul COVID-19. Așteptăm să se găsească un tratament, așteptăm să se perfecționeze un vaccine și, mai presus de toate, așteptăm să trecem cât mai curînd și cât mai bine de această situație fără precedent”, mărturisește Cătălin Vraciu.

                  Alergări în jurul blocului

                  Odată instituită Starea de Urgență, profilul antrenamentelor derulate de Aerostar s-a modificat. Toți jucătorii au intrat în auto-izolare la domiciliu. Pregătindu-se zilnic, individual, în baza unui program pe care „secundul” Andrei Vatră li-l comunică pe grupul de Whatsapp. „Ca să iau ultimul ciclu săptămânal, luni și miercuri avem exerciții de forță pe care, evident, le facem la domiciliu. Marți, joi și vineri, în program figurează alergări. În baza noilor norme privind carantina, reprizele de alergări le fac în jurul blocului. Altfel n-am cum. Îmi lipsesc și ne lipsesc antrenamentele cu mingea și, bineînțeles, meciurile, dar nu-i nimic de făcut în privința asta. Deocamdată” , spune Vraciu. Atacantul în vârstă de 31 de ani spune că perioada de pauză în ceea ce privește meciurile și programul normal de antrenament, nu i-a afectat foarte tare tonusul fizic: „Pentru moment sunt și suntem OK. Nu pot anticipa însă cum vor sta lucrurile peste o lună sau chiar două în condițiile- foarte posibile- de prelungire a carantinei. Important este să ne păstrăm calmul, luciditatea și să gestionăm cât mai bine această perioadă dificilă. Doar cu o atitudine responsabilă și cu un psihic în ordine, vom reuși să depășim cu bine situația”.

                  Bucuria de a fi tătic

                  Golgheterul băcăuan recunoaște că nu i-a fost foarte ușor să se acomodeze cu situația: „La început a fost o stare de agitație, de neliniște deoarece totul se schimba cu noi și în jurul nostru. Ușor-ușor, am început să ne adaptăm pentru că nu există alternativă”. Tată a unei fetițe de un an și trei luni, Cătălin dedică tot timpul liber micuței Natalia Ioana. „Profit din plin de această pauză de a petrece cât mai mult cu Nati. E o dulceață. La opt dimineața ne dă trezirea, iar până la somnul de după-amiază, de care eu profit pentru a-mi face porțiile de alergare e permanent în picioare. În picioare la propriu deoarece merge de la nouă luni. E foarte rapidă în mișcări, a învățat să se urce și să coboare singură din pat, iar patul nu e chiar foarte jos. Nu vorbește încă, dar are cuvintele ei, find foarte expresivă când cere sau vrea ceva. Ce mai, cu ea alături, această perioadă trece mult mai ușor”, dezvăluie Cătălin Vraciu, care subliniază ceea ce ar trebui să devină o maximă pentru orice tătic: „Bucuria de a fi tată se descoperă ceas de ceas, zi de zi”.

                  Promovare din oficiu?

                  Când se va relua campionatul Ligii a III-a? Sau, și mai bine spus, se va mai relua? Vraciu are o teorie clară: „Dacă după 21 aprilie, se va dicta o nouă amânare de o lună, cum e mai mult decât plauzibil, îmi vine greu să cred că se va mai relua campionatul. Pentru a-ți intra cât de cât în formă ar fi nevoie de minimum trei săptămâni de pregătire până la primul meci. Mai ales că tot calendarul ar trebui comprimat cu jocuri sâmbătă-miercuri- sâmbătă, iar dacă nu te pui pe picioare din punct de vedere fizic nu poți duce acest ritm fără a risca serios o accidentare musculară. Ei bine, toate aceste elemente ne duc cu gândul la un calendar competițional care s-ar sfârși prin iulie. E puțin probabil, dar rămâne să vedem deoarece acum totul e la nivel de ipoteze”. Și o ultimă ipoteză: ce se va întâmpla dacă această ediție de campionat nu va putea fi dusă la bun sfârșit? Mereu prompt în fața porții adverse, Cătălin Vraciu este și de data aceasta pe fază: „Ar trebui să promoveze echipele aflate pe locul 1 în serial lor. Și nu o spun pentru că e și situația noastră, ci pentru că ar fi unica portiță pe care ți-o oferă regulamentul. Adevărul este că noi, ca echipă, arătam foarte bine înainte de întrerupere și, pentru tot ce am arătat în acest sezon, merităm cu prisosință să revenim în Liga a II-a”.

                  Vatră: „Antrenamente de menținere”

                  Andrei Vatră, „secundul” lui Daniel Munteanu la Aerostar actualizează săptămânal pe grupul de whatsapp al „aviatorilor” programul de angtrenament. „Totul e aerobic. E un program de menținere, care combină alergările de anduranță cu antrenamentele la domiciliu: exerciții de forță, izometrie, ce se poate face în această situație”, a declarant Vatră.

                  Obiectiv special

                  De două ori golgheter al Ligii a III-a, mai întâi în 2011, cu FCM Bacău și apoi cu Aerostar, în 2018, anul promovării în B, Cătălin Vraciu se află și în această ediție de campionat în fruntea marcatorilor . „Dincolo de obiectivul pe care mi l-am fixat cu echipa, revenirea în B, target-ul personal nu e titlul de golgheter, ci de a înscrie, așa cum s-a întâmplat și acum două sezoane, în poarta tuturor echipelor adverse. Dacă nu în tur, atunci neapărat în retur”.

                  Fan Peaky Blinders

                  În afara timpului pe care-l alocă fetiței sale și a treburilor casnice, Cătă Vraciu nu ratează niciun episod al serialului de pe Netflix, Peaky Blinders. Atacantul nu este și un fan al jocurilor pe computer: „Cel mult, mă joc pe telefon. Laptopul îl deschid mai rar”.

                  Clasamentul Seriei I din Liga a III-a
                  1 Aerostar Bacău 16 14 0 2 40-10 42p.
                  2 Foresta Suceava 16 11 2 3 44-20 35p.
                  3 Ceahlăul P. Nt. 16 10 3 3 34-10 33p.
                  4 Bucovina Rădăuți 16 10 2 4 35-13 32p.
                  5 CSM Focșani 16 9 3 4 35-13 32p.
                  6 Oțelul Galați 16 9 3 4 25-20 30p.
                  7 Știința Miroslava 16 9 2 5 31-20 29p.
                  8 Ozana Tg. Neamț 16 7 2 7 30-27 23p.
                  9 Șomuz Fălticeni 16 5 5 6 20-26 20p.
                  10 Sporting Liești 16 5 4 7 24-25 19p.
                  11 KSE T. Secuiesc 16 4 5 7 20-22 17p.
                  12 Hușana Huși 16 5 2 9 18-25 17p.
                  13 FC Botoșani 2 16 4 4 8 23-31 16p.
                  14 Un. Dunărea Jos 16 2 4 10 15-29 10p.
                  15 CSM Bacău 16 2 3 11 7-26 9p.
                  16 CSM Pașcani 16 0 0 16 11-83 0p.