Acasă Blog Pagina 1832

Sindicaliștii din Învățământ solicită un spor pentru „perioada îndelungată de expunere a cadrelor didactice la radiațiile emise” de calculatoare sau tablete

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) cere Guvernului „o atenție mult mai mare” pentru profesori. Mai precis, modificarea Hotărârii de Guvern 34/2018, astfel încât să se acorde „sporul pentru condiții de muncă pentru personalul didactic care, în contextul epidemiologic actual, își desfășoară activitățile didactice în sistem online”. FSLI își argumentează cererea prin aceea că „multe unități au funcționat în scenariul doi sau trei, iar pentru următoarele 30 de zile și nu numai, actul educațional se va desfășura la nivel național exclusiv online, ceea ce presupune o perioadă îndelungată de expunere a cadrelor didactice la radiațiile emise de dispozitivul/dispozitivele electronice pe care fiecare le deține, prin resurse financiare proprii și pe care le utilizează în activitatea profesională”.

De asemenea, FSLI mai susține că „gradul de nemulțumire al salariaților este din ce în ce mai mare”, pentru că Guvernul „nu a avut, printre priorități, personalul din învățământ”. Se invocă să se aibă în vedere şi faptul că asigurarea condiţillor normale de muncă este o obligaţie legală ce revine fiecărui angajator potrivit Codului muncii, iar măsura desfăşurării activităţilor didactice în sistem online a fost dispusă, la început, de către Guvernul României, iar în anul şcolar 2020-2021 a fost dispusă prin ordin de ministru, respectiv Ordinul comun M.E.C./M.S. nr. 5487/1494/2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învătământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, dar şi O.M.E.C. nr. 5972/2020 pentru suspendarea activităților care presupun prezența fizică a preşcolarilor şi elevilor în unitățile de învătământ preuniversitar.

„Gradul de nemulțumire al salariaților din sistem este din ce în ce mai mare, în condițiile în care Guvernul României nu a avut, printre priorități, salariații din învățământ. Neacordarea majorării salariale care se cuvenea, începând cu data de 1 septembrie 2020, personalului didactic şi, nu în ultimul rând, atacarea la Curtea Constituțională a României a proiectului de Lege privind acordarea unui stimulent de risc pentru personalul din învățământ în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, sunt o dovadă a celor afirmate mai sus. Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ consideră că este momentul ca guvernanţii să înțeleagă că TREBUIE INVESTIT ÎN EDUCAȚIE! Dacă nu se va pune capăt subfinanțării permanente a sistemului de învățământ, consecinţele le vor resimți copiii noştri! Este o realitate că pandemia va mai continua o bună perioadă de timp, dar este tot o realitate că, în orice condiții, educarea copiilor, indiferent de vârstă, trebuie şi ea să continue, în condiţii cât mai apropiate de normalitate! Acest lucru nu se poate realiza decât dacă statul va investi în dotarea tehnică a celor care sunt responsabili de actul educaţional, dar şi în stimularea financiară a personalului din învățământ!”
prof. Adrian Purcaru,
prim-vicepreședinte FSLI și președinte FSLI Bacău

Comandanți buni

Îmi aduc aminte adesea, dar mai ales în campaniile electorale, ce mi-a spus acum vreo 40 de ani un venerabil veteran de război dintr-un sat băcăuan. „Dacă mă vedeți acum și pot vorbi cu dumneavoastră, spunea venerabilul, este pentru că în războiul prin care am trecut timp de peste patru ani am avut comandanți buni”.

Comandanți, conducători avem de când e lumea și pământul și în viața civilă. Nici nu s-ar putea altfel. Dar venerabilul veteran voia să spună că el nu s-a simțit, acolo, pe front, nicio clipă carne de tun, trimis orbește în focul luptelor. Dimpotrivă, a executat ordine deștepte, care i-au dăruit viață.

De câte ori în cabina de vot pun ștampila pe unul sau pe altul dintre numele candidaților, am impresia că o fac și în memoria înțeleptului meu veteran, care acum o fi alături de Comandantul Suprem, undeva dincolo de nori. Și mă gândesc că gestul meu mic ar putea contribui la un act mare, un act de bună administrare a comunității. Că de data aceasta vom avea, cu toții, mai multă satisfacție de a trăi într-un oraș, într-o comună, într-o țară care se spune că ne aparțin.

Recent s-a făcut un studiu asupra calității vieții în 41 de orașe din România. Calitate care ține mult de implicarea conducătorilor pe care ni i-am ales. Nu ar mai fi, probabil, nicio surpriză să vă spun că locuitorii orașului Oradea au fost cei mai mulțumiți. Gradul de mulțumire s-a apropiat acolo de 90%, față de 55% în alte orașe. Pentru că, se știe, Oradea bate, de un timp, recorduri în multe privințe, prin felul în care arată și cum este administrată.

Iar cine nu crede să meargă la Oradea să vadă. Poate se întâlnesc și cu cei care dețin comenzile acestui oraș, să-i întrebe cum fac ei de au rezultate mai bune ca alții. Că de scuzele celor din urmă suntem sătui, de soluțiile aplicate de cei vrednici și de exemplul lor avem nevoie!

Viața e un front continuu, pe care avem nevoie de comandați buni.

Toamna se numără… realizările la Centrul Daniel

    Derulat pe o perioadă de trei luni (11.08.2020 -13.11.2020), proiectul „Servicii de recuperare inovative pentru copii și tineri” a ajuns la final. Acesta a fost implementat de către Centrul Daniel Bacău, în parteneriat cu Consiliul Județean Bacău, și a urmărit îmbunătățirea calității vieții a 20 de copii și tineri cu dizabilități.

    Beneficiarii, împreună cu familiile acestora, s-au bucurat de servicii de recuperare inovative, grație mijloacelor tehnologice moderne și echipamentelor specifice de recuperare. Activitățile proiectului au urmărit introducerea mijloacelor tehnologice moderne în procesul de recuperare a copiilor și tinerilor cu deficiențe sau boli invalidante și dezvoltarea abilitaților de igienă personală în contextul actual generat de pandemia SARS-CoV-2. Copiii cu care specialiștii din cadrul Centrului Daniel lucrează prezintă diverse patologii, iar nevoia de a achiziționa periodic echipamente specifice, care să vină în completarea dotărilor existente sau înlocuirea celor uzate, este esențială. Astfel, prin intermediul acestui proiect s-a reușit achiziționarea de noi aparate de recuperare pe care beneficiarii le-au folosit pentru obținerea unor progrese și mai semnificative. Printre noile achiziții se numără: bandă de mers/alergare; tablă interactivă împreună cu videoproiector și laptop; placă de echilibru; leagăn; panou de cățărare; pat de masaj reglabil pe înălțime; masă senzorială luminoasă; diverse alte echipamente (mingi de recuperare, bastoane, conuri pentru crearea traseului psihomotric, set motricitate, trambulină, bare paralele pentru echilibru si mers, etc).

    În desfășurarea proiectului, Centrul Daniel a oferit numeroase servicii ce au îmbunătățit calitatea vieții beneficiarilor, acesta fiind și scopul principal al proiectului. Printre activitățile proiectului s-au numărat: utilizarea mijloacelor tehnologice moderne în procesul terapeutic; sprijinirea integrării sociale a acestora prin consilierea și instruirea părinților; activități de recuperare și reabilitare; activități pentru îmbunătățirea abilităților de igienă în contextul actual creat de COVID-19.

    Toate aceste activități au vizat: reducerea efectelor negative generate de deficiențe ca urmare a unui program de recuperare/reabilitare constant; prevenirea complicațiilor medicale; accelerarea procesului de învățare survenit ca urmare a utilizarii tablei interactive; creșterea abilitaților de igiena personală; creșterea gradului de inserție socială; îmbunătățirea relației părinte-copil; deprinderea părinților în executarea tehnicilor simple de kinetoterapie/ terapie psihopedagogică, necesare pentru asigurarea intervenției și acasă si chiar scăderea riscului de abandon de către familie.

    „Chiar dacă teoretic proiectul se află la final, Centrul Daniel va continua să ofere beneficiarilor aceleași servicii de înaltă calitate prin exemplul activităților desfășurate în perioada proiectului. Am reușit să dotăm centrul cu echipamente moderne ce vor ajuta de acum încolo și alți zeci de copii sau tineri cu dizabilități. Proiectul acesta a dat șansa micilor luptători să învețe mai eficient, să capete mai multă independență și practic să se integreze cu succes în societate”, a declarat Ionela Catalina Popa, manager proiect.

    Știința, eliminată din Europa

    Studentele au pus punct actualei ediții a euro-cupelor după o dublă înfrângere cu 3-0 pe terenul sârboaicelor de la ZOK Ub
    24 de ore. Plus încă 57 de minute.

    Atât a durat acest sezon european pentru voleibalistele Științei Bacău. Este cea mai scurtă participare în euro-cupe din istoria grupării băcăuane, nevoită să dispute, la o zi distanță, ambele meciuri din „șaisprezecimile” Cupei CEV pe terenul sârboaicelor de la ZOK Ub. Iar ZOK a fructificat nu doar avantajul terenului propriu, ci și plusul de valoare.

    Altfel nu se poate explica acest dublu 3-0 prin care echipa Marijanei Boricic a trecut de studentele pregătite de Florin Grapă. Dacă rezultatul de marți seara (la 16, 18, 18 pe seturi) este unul care stă cât de cât în picioare, în schimb ce s-a întâmplat miercuri în setul al doilea, câștigat de gazde cu 25-6 după doar 16 minute de joc își găsește cu greu alibiuri.

    De altfel, jocul retur de miercuri s-a încheiat în mai puțin de o oră (57 de minute pentru exactitate), ZOK Ub, cu Jelena Vulin din nou în postură de principală realizatoare (13 puncte) impunându-se cu 25-20, 25-6 și 25-14. Un rezultat greu de digerat, dar care avertizează, dacă mai era nevoie, că, pe fondul unui buget de avarie, Știința nu poate ține pasul cu ambițiile și obiectivele din trecut. La Ub, în cel de-al doilea meci din „șaisprezecinile” Cupei CEV, băcăuancele au evoluat în formula: Ciocian 2 puncte, Veljkovic 3, Koleva 6, Faleș, Kasprzak 6, Cighiriz 11, Ciucu-libero. Au mai intrat: Blazevic 2, Dițu, Airoaie, Gorbe, și Dzikowicz (libero).

    Petrolul Ploiești – Aerostar Bacău, epilogul etapei a 12-a

    Programată inițial miercuri, 18 noiembrie, la Buftea, partida dintre găzari și „aviatori” se va disputa luni, 16 noiembrie, de la ora 19.30, la Mogoșoaia, fiind televizată de Digi și Look.

    Continuă seria meciurilor de foc pentru divizionara B Aerostar. Luni, la aproape două saptămâni de la surprinzătoarea remiză reușită pe terenul liderei U Craiova 1948, „aviatorii” vor avea o altă deplasare dificilă. De data aceasta la Mogoșoaia, „casa de împrumut” a Petrolului Ploiești, o altă candidată la promovarea în Liga I. Băcăuanii, aflați pe penultimul loc al clasamentului, îl au absent pe Darius Mureșan și incert pe Patrick Popescu. Petrolul a fost lovită și ea de flagelul COVID-9, având șapte jucători infectați care nu vor evolua contra Aerostarului. La ce lot are însă la dispoziție Costel Enache, situația nu se anunță însă una limită pentru găzari. Deși condiționați de problemele de lot și de clasament, gruparea băcăuană antrenată de Daniel Munteanu va încerca să-și vândă cât mai scump pielea la Mogoșoaia, așa cum a făcut-o și la Turnu Severin, cu U Craiova 1848. Greu, dar, după cum s-a văzut nimic nu e imposibil.

    Programul complet al etapei a 12-a

    13 noiembrie, ora 19.30: Dunărea Călărași- Turris Oltul
    14 noiembrie, ora 11.00: Ripensia- CS Mioveni, Viitorul Pandurii- Pandurii Lignitul, CSM Slatina- Metaloglobus, Fotbal Comuna Recea- Unirea Slobozia. Ora 14.30: CSM Reșița- Universitatea Cluj.
    15 noiembrie, ora 11.00: Csikszereda- Concordia. Ora 14.30: Rapid- Farul. Ora 19.00: U Craiova 1948- Gloria Buzău.
    16 noiembrie, ora 19.30: Petrolul Ploiești- Aerostar Bacău.
    Clasamentul Ligii a II-a
    1 U Craiova 1948 10 6 4 0 22-9 22p.
    2 Dunărea Călarași 10 6 2 2 15-10 20p.
    3 Poli Timișoara 11 5 5 1 11-7 20p.
    4 Metaloglobus 11 5 4 2 14-8 19p.
    5 Petrolul Ploiești 10 5 2 3 18-8 17p.
    6 Universitatea Cluj 9 5 2 2 13-6 17p.
    7 CS Mioveni 11 4 5 2 8-4 17p.
    8 Farul Constanța 10 5 2 3 13-11 17p.
    9 Turris Oltul 11 4 4 3 20-15 16p.
    10 Viitorul Pandurii 10 5 1 4 19-17 16p.
    11 Gloria Buzău 10 4 3 3 12-9 15p.
    12 Ripensia Timiș. 10 5 0 5 12-19 15p.
    13 Unirea Slobozia 10 4 2 4 12-13 14p.
    14 Rapid București 9 4 1 4 14-17 13p.
    15 Csikszereda 9 3 2 4 9-9 11p.
    16 Concordia 10 2 3 5 15-15 9p.
    17 Comuna Recea 9 2 2 5 15-21 8p.
    18 CSM Reșița 9 2 2 5 4-14 8p.
    19 CSM Slatina 9 2 1 6 7-13 7p.
    20 Aerostar Bacău 10 1 1 8 8-18 4p.
    21 Pandurii Lignitul 10 1 0 9 6-24 3p.

    PSD dă mână liberă consilierilor săi să voteze cum doresc în chestiunea Referendumului

      După consultări interne în organizația municipală a PSD Bacău, s-a decis ca cei 2 consilieri locali PSD, membri ai grupului Alianței Social Umaniste din Consiliul local , să voteze potrivit propriei conştiințe la proiectul de hotărâre vizând inițierea unui referendum local şi alocarea a 100.000 euro pentru. organizarea acestuia.

      „Rămâne la latitudinea Consiliului Local, în ansamblul său, să hotărască dacă, în contextul pandemic foarte complicat în care se află Bacăul, organizarea unui referendum este, cu adevărat, o prioritate în detrimentul altora.

      Aleşii locali ai PSD vor vota după cum le dictează propria conştiință, raportat la proiectul sus-menționat şi ținând cont de exigențele crizei epidemiologice prin care trecem ca oraş şi țară”, se arată într-un comunicat al partidului.

      Centura Bacăului – brațul estic VIDEO

        Podul peste canalul Bistrița, Ruși Ciutea 12.11.2020

        Sursa

        Inaugurarea noii piste a Aeroportului şi a instalației de balizaj cu 1000 de lămpi de iluminat LIVE

          Punct final celui de-al treilea mare proiect de investiții, derulat la Aeroportul Internațional „George Enescu” din Bacău. Astfel, joi, 12 noiembrie, a fost marcată, oficial, încheierea lucrărilor la pista Aeroportului băcăuan, printr-o conferință de presă organizată de Consiliul Județean Bacău, instituția prin care au fost realizate toate cele trei proiecte de la infrastructura aeroportuară.

          La eveniment, au participat președintele Consiliului Județean, Valentin Ivancea, alături de europarlamentarul Dragoș Benea, președintele aeroportului, Oana Chelaru, parlamentari social-democrați, consilieri județeni, precum și invitatul special, prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu.

          „Este un obiectiv început și finalizat de echipa social democrată. Realizarea acestuia reprezintă, în mod cert, un pilon în dezvoltarea județului. Viziunea și strategia de dezvoltare a județului se bazează pe realizarea unei infrastructuri de transport aerian și rutier, compusă din aeroport, centura Bacăului și autostrada Bacău – Brașov”, a arătat în deschidere Valentin Ivancea, președintele CJ Bacău.

          Acesta a accentuat asupra lucrărilor care au continuat să se desfășoare inclusiv în perioada pandemiei, astfel încât obiectivul să poată fi încheiat cu succes, propunându-și ca, împreună cu Primăria Bacău, să realizeze legătura dintre strada Aeroportului, strada Alexandru Șafran, cu conexiune în brațul de vest al centurii, astfel încât accesul către aeroport să fie cât mai facil, iar traficul rutier să fie decongestionat.

          „Ne aflăm la finalul unui amplu proces de modernizare din existența aeroportului din Bacău. Vorbim de calea de acces către aeroport, un drum, acum câțiva ani, care reprezenta un real pericol pentru cei care aveau nevoie urgentă de transport aerian. Astăzi, putem discuta despre o adevărată stradă, concepută la standarde de calitate ridicate, în patru benzi, care înseamnă viață, înseamnă salvare, realizată cu sprijinul financiar exclusiv al Consiliului Județean”, a declarat Oana Chelaru, administratorul Aeroportului.

          Aceasta a mai amintit și despre investițiile la terminal, turnul de control și diversele clădiri și instalații ale aeroportului, încheind cu amplul proiect de modernizare a pistei, care include un balizaj modern, CAT 2, exclusiv pe leduri, unic la o unitate aeroportuară din țară, toate acestea plasând Bacăul „pe o hartă a unei dezvoltări ireversibile”.

          „Viața trebuie înțeleasă privind înapoi, dar trebuie trăită privind în viitor. Este o zi importantă care se suprapune peste două aniversări, la fel de importante. În primul rând, este vorba despre fiica Bacăului, prințesa de la Montreal, Nadia Comăneci, a cărei zi de naștere se aniversează astăzi. Mi-aș dori ca la aeroport să avem un mesaj, o imagine a Nadiei, cel mai important ambasador al județului și al României”.
          Dragoș Benea, europarlamentar

          Dragoș Benea a ținut să le mulțumească tuturor celor care au dus acest proiect înainte, arătând că este important să faci astfel de gesturi, mai ales în vremuri din ce în ce mai grele, asemenea celor din prezent.

          „Le mulțumesc inclusiv celor 95.000 de băcăuani care au creditat proiectele echipei social democrate și nu doar. Nu în ultimul rând trebuie să-i mulțumesc bunului Dumnezeu pentru că a ferit acest proiect complex de probleme capitale, iar astăzi, cele 1.000 de lămpi care fac parte din sistemul de balizaj iluminează cu putere calea dezvoltării județului”, a completat Dragoș Benea.

          „Modenizarea aeroportului, inclusiv reconstrucția pistei, în valoare de aproximativ 35 de milioane de euro, prin bani atrași din fonduri europene. Vedeți acum rezultatele. Eu am văzut cum a crescut această investiție, din 2017. (…) Plus centura, cea mai mare investiție de la Revoluție încoace, realizată în proporție de circa 50 la sută în timpul guvernării PSD (…) Îmi doresc să se reintroducă acea cursă de Timișoara, așa cum ați avut acum câțiva ani”, a declarat Sorin Grindeanu, prim – vicepreşedintele PSD.

          „Vedem în fiecare zi cum se gestionează această pandemie, vedem cum cazurile se înmulţesc de la o zi la alta. Astăzi iar avem peste 10.000 cazuri noi, peste 120 de morţi, peste 1.100 persoane aflate la ATI. Este o situaţie dramatică. Guvernul PNL nu are nici un plan pentru a gestiona pandemia. În primăvară, când au dat stare de urgenţă, ne-au băgat pe toţi în case pentru două luni spunându-ne că pregătesc sistemul sanitar pentru valurile care vor veni în pandemie. Asta este pregătirea pe care au făcut-o? Eu nu cred că românii tolerează toate mojiciile, tot cinismul şi toate aberaţiile acestui guvern penelist. Sunt convins că le vor da ceea ce merită în 6 decembrie”, a mai spus Sorin Grindeanu.

          Noua pistă a Aeroportului Internațional „George Enescu” Bacău:

          – 2500 m lungime
          – 1000 lămpi de balizaj
          – 130.000 tone asfalt
          35 MILIOANE EURO fonduri europene nerambursabile

          Pestă porcină, la Răcăciuni și Parava

            Potrivit Direcției Sanitare Veterinare Bacău, în prezent, la nivelul județului, mai sunt doar două focare de pestă porcină africană (PPA) la porcul domestic din gospodăriile populației. Pesta a fost depistată la Răcăciuni și la Teiuș, comuna Parava.

            În plus, pe 11 noiembrie, au fost confirmate alte 4 cazuri de pestă porcină africană, la porcii mistreți din Fondurile cinegetice de pe raza județului. „Gospodăriile afectate au fost plasate sub supraveghere oficială, au fost aplicate măsuri de restricție pentru circulația persoanelor, animalelor, produselor, subproduselor și mijloacelor de transport. În trasabilitatea bolii, 2 porci au murit, iar în cadrul măsurilor de combatere și asanare a bolii, 17 suine au fost ucise și neutralizate, cu respectarea legislației sanitare veterinare în vigoare”, au precizat reprezentanții DSV Bacău. Totodată, s-au menținut restricțiile după identificarea cazurilor de P.P.A. la porc mistreț în Fondurile cinegetice de pe raza județului Bacău.

            Măsuri, în zonele de restricții

            Autoritățile au decis adoptarea de măsuri suplimentare, în zonele de restricții pentru pesta porcină africană. Astfel, pe lângă derularea campaniei de conștientizare a cetățenilor în privința acestei boli (prin instalarea semnelelor și panourilor de avertizare pe căile de acces din zonele de protecţie, inclusiv pe drumurile ce delimitează graniţele zonelor de protecţie şi de supraveghere), în toate locurile de mare vizibilitate din localitățile cu restricții, vor fi amplasate afișe cu reguli simple și clare care trebuie respectate de toată lumea. În plus, se face regulat recensământul tuturor exploataţiilor, iar medicii veterinari procedează la examinarea clinică a porcilor.

            De reținut că, primăriile din zonele cu pestă trebuie să instaleze dezinfectoare individuale, în termen de 5 zile de la adoptarea plan de măsuri. Circulaţia şi transportul porcilor pe drumurile publice sau private sunt interzise, cu excepția celor care tranzitează porci pe cale rutieră, evident cu documente legale, fără însă a descărca animalele sau a opri în zonă. În paralel, în zonele în care s-a identificat P.P.A. la porc domestic, în Fondul de vânătoare de pe raza U.A.T., se realizează vânătoarea intensivă, până la reducerea efectivelor de mistreți la limita cotelor optime.

            Băcăuanii sunt invitați să voteze măsuri suplimentare pentru combaterea COVID

              Consilierii locali băcăuani sunt invitați, vineri, să se pronunțe asupra desfășurării, odată cu alegerile parlamentare, a unui referendum local în municipiu. Acesta este dorit de primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu și ar urma să aibă două întrebări.

              Prima îi întreabă pe băcăuani dacă sunt de acord cu implementarea pe raza municipiului a unor măsuri suplimentare pentru scăderea numărului de infectari COVID 19 iar a două întreabă locuitorii orașului dacă sunt de acord cu resistematizarea domeniului public la standarde europene pentru a crea noi spații verzi și locuri de joacă.

              Nici una dintre întrebări nu este însoțită de material explicativ, nici o autoritate nu a comunicat, până acum, ce înseamnă acele „măsuri suplimentare” pentru combaterea COVID 19 sau ce înseamnă acea resistematizare a domeniului public la standarde europene. Referendumul ar urmă să coste municipalitatea 489.244 de lei, adică aproximativ 100.000 de euro.

              Singura formațiune care s-a pronunțat asupra referendumului este PSD, care a respins oportunitatea acestuia.

              „E de dorit să realizăm cu toții că peste un an vom fi în valul 4 al pandemiei şi că nu mai e timp pentru referendumuri locale care să ne certifice ce deja ştim: cifrele incompetenței PNL în gestionarea pandemiei au adus județul Bacău pe un loc fruntaş, în plan national, în privința numărului de infecții. Nu de improvizații avem acum nevoie, ci de măsuri ferme şi oameni capabili să-şi asume decizii”.
              Dragoș Benea, europarlamentar

              Cum arată Secția exterioară din Baza Letea, pentru bolnavii de COVID-19

              Secția exterioară COVID a Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău este situată în incinta bazei sportive Letea. A fost înființată în scopul tratării pacienților diagnosticați cu noul coronavirus. În prezent, secția exterioară dispune de 50 de paturi distribuite în 20 de module. Modulele sunt cu 2 și 3 paturi, au și grup sanitar propriu, dar și două surse proprii de încălzire.

              „Pentru a risipi orice confuzie, menționăm faptul că Secția exterioară COVID-19 pe care o propunem pentru internări și evaluări aparține Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău și este perfect funcțională. Atenție! Această secție NU are nicio legătură cu spitalul de campanie din zona învecinată”, a precizat Mădălin Pârâianu, managerul spitalului.

              Număr de locuri disponibile: 32 din 50

              Serviciile oferite în această locație sunt de internare continuă și evaluare cu internare de 48 ore pentru pacienții diagnosticați COVID-19, cu test RT-PCR efectuat, însoțit de buletinul de analiză. Internarea se face cu acordul pacientului și la recomandarea medicului. Prin evaluare se asigură consult clinic, analize de sânge, monitorizare parametri (nivel saturație oxigen, temperatura, tensiunea arterială), radiografie pulmonară.

              Decizia de înființare a acestei secții exterioare a fost luată conform Ordinului Ministerului Sănătății nr. 753/2020, în luna iulie, privind aprobarea Planului de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextul epidemiei de coronavirus COVID-19. Acesta prevede că la nivelul fiecărui județ să fie desemnate unități de izolare și tratament destinate persoanelor cu infecție SARS-CoV-2, forme asimptomatice, devenite asimptomatice sau cu forme ușoare fără factori de risc.

              Așadar, această bază deservește doar pacienții confirmați pozitiv coronavirus, care sunt asimptomatici sau cu forme ușoare, pentru a degreva spitalele care tratează pacienții cu COVID-19, cu forme de boală ce necesită spitalizare, tratament de specialitate și chiar Terapie Intensivă. Personalul specializat este asigurat de medici de alte specialități decât boli infecțioase, medici rezidenți sau medici de familie, medici voluntari de orice specialitate, cu obligativitatea asigurării supravegherii asistenței medicale pe parcursul a 24 de ore. Aceste cadre medicale sunt supervizate de un medic infecționist (inclusiv telefonic), iar normativul prevăzut este de minimum 1 medic la 50 de persoane adulte, respectiv 1 la 30 de copii. În ceea ce privește asistenții medicali, aceștia lucreaza în 3 ture (normați minimum 1 la 50 de persoane adulte, respectiv 1 la 30 de copii).

              Atribuțiile personalului medical ce deservește aceste locații:

              • efectuează zilnic vizita medicală pentru evaluarea stării generale;
              • evaluează simptomatologia fiecărui pacient, determină temperatura, saturația de oxigen și tensiunea arterială și comunică permanent cu medicii specialiști de boli infecțioase sau de pneumoftiziologie dacă apar modificări în parametrii prestabiliți.

              Parametrii stabiliți sunt următorii: modificări în simptomatologia cu care s-au prezentat pacienții, apariția de simptome noi, creșterea temperaturii, scăderea saturației de oxigen.

               

              ATENȚIE! Deplasarea la Casa de Pensii, doar pentru anumite probleme

                Creșterea alarmantă a numărului persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2 în municipiul Bacău, precum și faptul că și în rândul lucrătorilor s-au înregistrat asemenea cazuri au determinat conducerea Casei Județene de Pensii (CJP) să facă un apel insistent la cei care vor să i se adreseze acestei instituții. Astfel, lansează către pensionari și asigurați rugămintea de a utiliza mijloacele moderne de comunicare cu CJP pentru anumite solicitări.

                Pe adresa de e-mail comunicare.cjpbacau@cnpp.ro pot transmite cererile de recalculare a pensiei și adeverințele de elev și au posibilitatea de a obține informații referitoare la condițiile de pensionare sau la stadiul soluționării solicitărilor depuse.

                Pentru informații legate de stagiile de cotizare realizate și de contractele de asigurare vor apela la adresa stagii.bacau@cnpp.ro

                Cei care vor să afle informații cu privire la plata drepturilor de pensie și a ajutorului de deces vor recurge la adresa plati.bacau@cnpp.ro

                Totodată, ca mijloc de comunicare există și Poșta Română. Adresa CJP Bacău este str. Ioniță Sandu Sturza, nr.63 bis, iar a Casei Locale Onești: str. Republicii, nr.43.

                Utile sunt și numerele de telefon: 0234512279, 0234511364 sau 0234515555-Bacău; 0234312179-Onești; 0234362399-Moinești; 0234513240-Expertiza medicală.

                Prin urmare, conducerea Casei Județene de Pensii recomandă ca deplasarea la această instituție sau la celelalte sedii să se facă numai pentru depunerea dosarelor de pensie, ridicarea ajutorului de deces și a biletelor de tratament, încheierea contractului de asigurare sau în alte cazuri urgente.

                Și bolile respiratorii își arată colții!

                Chiar dacă suntem în plină pandemie de coronavirus, o situație a afecțiunilor respiratorii întocmită de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Bacău arată că, în numai o săptămână (intervalul 2.11-8.11.2020), s-au înregistrat nu mai puțin de 1.566 de infecții acute a căilor respiratorii, cu 53 de internări, și 417 de pneumonii și bronhopneumonii, cu 77 de internări.

                Cea mai afectată grupă de vârstă este între 0 și 14 ani, în special la infecțiile respiratorii (188 la vârsta 0-1 an, 234 la 2-4 ani, 339 la 5-14 ani), dar au fost confirmate cazuri și la adulți, de peste 40, 50 și 65 de ani, mai ales la pneumonii (330 la vârsta 15-49 de ani, 258 la vârsta 50-64 de ani și 217 la peste 65 de ani).

                Cea mai bună prevenție este vaccinarea antigripală, mai ales acum când virusul gripal se poate suprapune peste coronavirus. DSP a primit pentru campania de vaccinare din acest sezon 25.360 de doze de vaccin antigripal. Au fost vaccinate până acum 21.966 de persoane, respectiv cele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii, cardiovasculare și metabolice, copiii şi bătrânii instituţionalizaţi, personalul medical, precum şi gravidele, conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății.

                Acest vaccin a fost distribuit către medicii de familie, spitale și instituții de ocrotire. Se mai așteaptă noi tranșe până la necesarul estimat de aproximativ 65.000 de doze.

                Volei masculin/ Divizia A2: Start cu stângul

                Weekend-ul trecut a debutat ediția 2020-2021 a Diviziei A2 la volei masculin. După modelul deja consacrat în perioada de pandemie, și campionatul cadet se desfășoară sub formă de turnee, primul din Seria de Est fiind găzduit de sala „Rapid” din București. Turneul de debut a reunit ca participante, alături de gazdele de la Rapid, toate celelalte componente ale Seriei de Est: CSM Râmnicu-Sărat, Titanii ASE București, ACS Academia de Volei Constanța și Știința Bacău. Pentru băcăuanii de la Știința, startul a fost unul cu stângul, echipa antrenată de Eusebiu Țurcanu pierzând fără a câștiga vreun set ambele meciuri disputate. În prima zi, Știința a cedat cu 3-0 (-10, -19, -18) întâlnirea cu Rapid București, pentru ca în ziua a doua să se încline cu 3-0 (-24, -15, -17) în fața celeilalte formații din Capitală, Titanii ASE.

                Dacă în primul meci nu puteam emite mari pretenții atât timp cât am întâlnit un adversar ce se bazează pe foști divizionari A1, în schimb contra Titanilor, o echipă tânără, cu jucători de lot național puteam obține mai mult în condițiile în care am condus cu 24-23 în primul set. Din păcate, pe fondul a două greșeli personale am pierdut setul, după care am cedat inițiativa”, a declarat antrenorul Științei, Sebi Țurcanu, care mizează pe următorul lot: Cosmin Matei, Cosmin Pântea, Edi Radu, Răzvan Gâtlan, Mihai Șnel, Cosmin Gherman, Alexandru Raba, Teodor Mancaș, Ștefan Cuciureanu, Ștefan Văduva, Rareș Bibireș, Ștefan Țurcanu și Codrin Cernov, ultimul absentând însă, din motive personale, la turneul de debut.

                „E loc de mai bine și sunt convins că vom recupera decalajul de pregătire dintre noi și celelalte echipe. Din motive obiective, noi nu am putut face mai mult de patru antrenamente pe săptămână, în timp ce Titanii, ca să dau un singur exemplu, efectuează zilnic câte două ședințe de pregătire”, a punctat antrenorul Țurcanu. Următorul turneu al Diviziei A2, Seria de Est va avea loc în perioada 20-21 noiembrie, cel mai probabil, tot în Giulești.

                Rezultatele primului turneu al Seriei de Est: CSM Râmnicu-Sărat- Titanii ASE București 0-3, Rapid București- Știința Bacău 3-0, Titanii ASE București-  Rapid București 0-3, ACS Academia de Volei Constanța- CSM Râmnicu-Sărat 3-0, Rapid București- ACS Academia de Volei Constanța 3-2, Știința Bacău- Titanii ASE București 0-3.

                 

                Homo homini lupus

                V-ați fi imaginat acum 10 ani că va veni o vreme în care nu veți fi lăsăți să circulați pe stradă dacă nu purtați o mască? Ați fi crezut acum cinci ani că autoritățile ar putea decide să închidă piețele și să scoată vânzătorii de legume și fructe în frig ca să-și vândă marfă? Dacă acum 15 ani ar fi venit cineva să vă spună că autoritățile vor merge prin sate să omoare porcii oamenilor, ați fi crezut? Dar, acum 20 de ani ați fi crezut că va veni o zi în care copiii vor fi alungați din școli și vor face un surogat de cursuri pe telefoane? Că va veni ziua în care politicienii vor închide cimitirele și nu vor permite oamenilor să aprindă o lumânare de Paște? Că veți vedea la televizor cum se umblă la sacii cu voturi și nimeni nu pățește nimic, ba, mai mult, alegerile sunt declarate corecte? Că vor suna unii la poliție să reclame că Xulescu nu poartă masca în mod corespunzător sau că veți primi amendă pentru că nu ați completat corect o hârtie când ați vrut să mergeți la cumpărături?

                NU! Ați fi catalogat toate acestea ca teorii ale conspirației. Ați fi făcut mișto de cei care vi le-ar fi spus, ați fi râs și, apoi, ați fi uitat de acestea. Dar, iată, că toate se întâmplă. Le trăim zi de zi și ne-am obișnuit cu ele. Nici măcar nu mai protestăm. Ar fi și cam dificil pentru că jumătate din populație este convinsă că toate aceste măsuri sunt spre binele său. Doar așa erau convinși și germanii când autoritățile au început să-i ducă pe comuniști, pe evrei sau pe sindicaliști în lagăre. Erau măsuri luate spre binele țării. Așa explicau autoritățile. Și lumea credea.

                Și dacă v-ar spune cineva că lucrurile nu se vor opri aici? Că vor urma și altele, despre care încă nu vă puteți imagina? „Mai rău nu se poate”, vor spune unii. „E teoria conspirației”, or să spună alții. La fel cum ar fi spus acum 20-30 de ani despre evenimentele din zilele noastre. Și se vor întâmplă și altele, mai rele. Pentru că răul atrage răul. Nu e o revelație, nu e misticism. Este natura umană.

                Omul nu are nevoie de demoni pentru a face rău. Omul își e sieși suficient atunci când are ocazia și se simte în stare să facă viața cuiva și mai grea. Tirania naște tiranie, crima atrage crimă, furtul determină furt. Odată deschisă, Cutia Pandorei nu mai poate fi închisă. Răul va trebui să fie lăsat să se consume și să ne consume.

                Cazinoul din stațiunea Slănic-Moldova, primul din România, al cincilea din Europa!

                  Încă și la această dată apar articole și informații potrivit cărora, primul cazinou din România ar fi cel de la Vatra-Dornei, deși construcția acestuia a fost ridicată între 1896-1898, în timp ce cazinoul de la Slănic-Moldova datează încă de la 1894, conform datelor istorice, Listei Monumentelor Istorice din România, dar și a plăcii comemorative care se află pe zidul de la intrarea în edificiu.

                  Cazinoul din stațiunea Slănic-Molodva a fost ridicat de către meșteri italieni împreună cu cei de pe Valea Slănicului, în anii 1892-1894, având la bază stilul ,,Art Nouveau”, cu influențe din stilurile neorenascentist și neoromânesc, după planurile cunoscutului arhitect ieșean George Sterian, împreună cu H. Rick din Iaşi. Stilul neoromânesc este reprezentat de turnurile principale, alături de ancadramentele de la uși și ferestre și panourile decorative din piatră.Inițiativa a aparținut arhitectului N. Ghica-Budeşti, pe atunci efor al Epitropiei ,,Sf. Spiridon” din Iaşi, administratorul stațiunii. Întrucât cazinoul a fost realizat în timpul domniei Regelui Carol I (1881-1914), care a susținut dezvoltarea stațiunilor românești pe modelul celor din străinătate, în multe imagini vechi acesta apare sub denumirea de ,,Casino Regal”.

                  Este primul cazinou din România, fiind un monument istoric de valoare națională sau universală (Grupa A). Clădirea, cu două nivele, este prevăzută lateral cu două turnuri zvelte şi pavilioane-terasă, cu ornamente de mare rafinament, sculptate în lemn.

                  „Cazinoul e clădirea, în care pulsează mai mult viaţa staţiunii de dimineaţă şi până noaptea târziu, acesta fiind unul dintre locurile de distracţie ale vizitatorilor. Aici, pe lângă restaurantul cel mai bun şi mai mare ce-l are Slănicul, Cazinoul are şi o frumoasă sală de cinematograf în care e şi un piano, are sală în care se dau concerte, serate, festivaluri, sală de bibliotecă pentru lectură, cofetărie. Tot la Cazinou, sunt săli unde se joacă cărţi şi unde sunt instalate mesele pentru jocurile de noroc: şah, table, biliard, blackjack, baccarat, ruletă şi unde foarte multă lume venită în staţiune, petrece ore întregi, unii încercându-şi norocul, alţii privind numai de curiozitate”, scria Cleopatra Tăutu, în prima monografie a stațiunii realizată între 1930-1934.

                  Din 1948 în imobil funcționează Casa de Cultură, dar de-a lungul anilor, pe lângă aceasta, aici au mai funcționat biblioteca orășenească, un teatru de amatori (cu realizări artistice de excepție), un cinematograf cu o splendidă sală cu balcoane de 350 de locuri, un club destinat tinerilor, săli de jocuri, dar şi galerii de artă, care au găzduit vreme de peste 20 de ani vernisajele unor expoziţii de pictură, sculptură şi artă decorativă tradiţională. și pensiune. În anul 1960 clădirii i se adaugă două terase destinate amenajării unui bufet, braserie și pensiune. Clădirea Cazinou a fost restaurată în perioada 1986-1989 pentru a i se reda forma inițială, fiind amenajată în totalitate ca edificiu cultural-artistic și educativ.Cazinoul are o suprafață construită de 1.847 mp și a fost reabilitat total în anii 1994-1995.

                  În prezent se află în proprietate privată, cu demersuri din partea administrației locale de aducere în proprietatea publică a orașului-stațiune Slănic-Moldova, în vederea redării destinației pe care a avut-o odinioară.

                  Așadar, cele mai vechi cazinouri din România sunt în ordine, cele din Slănic-Moldova (1894), Vatra-Dornei (1898), Constanța (1910) și Sinaia (1912). În Europa, cazinoul din Slănic-Moldova se află pe locul cinci, după cele din Veneția (Italia, 1638), Spa (Belgia, 1763), Baden-Baden (Germania, 1834) și Monte Carlo (Monaco, 1856).

                  Romulus-Dan Busnea

                  Sursa imaginilor vechi: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău

                   

                  Fotbal/ Liga a III-a: „CSMeii”, come-back de locul 7

                  Finalul turului de campionat al Ligii a III-a a găsit-o pe CSM Bacău pe locul 7 în Seria 2. Totul, ca urmare a victoriei cu 2-1 obținută pe teren propriu contra Avântului Valea Mărului, din runda cu numărul nouă. Succesul echipei lui Giani Florian a fost însă unul cu emoții, în condițiile în care oaspeții au avut 1-0 la pauză și om în plus ca urmare a eliminării lui Nicodim la faza penalty-ului din care Valea Mărului a trecut în avantaj prin reusita lui Spânache. Come-back-ul „CSMeilor” din mitanul secund s-a dovedit unul în forță, Antal restabilind egalitatea în  minutul 47 dintr-o lovitură de la 11 metri pe care a obținut-o tot el, iar Priboi semnând golul victoriei în min. 59. Sâmbătă este programată prima etapă din retur și, totodată, ultima care se va juca în 2020. În acest ultim joc, CSM Bacău va evolua tot pe teren propriu, contra Viitorului Ianca.

                  Rezultatele etapei a noua: Dacia Unirea Brăila- CSM Râmnicu-Sărat 2-2, CSM Focșani 2007- Sporting Liești 3-2, CS Făurei- Viitorul Ianca 1-1, CSM Bacău- Avântul Valea Mărului 2-1, SC Oțelul Galați- Sportul Chișcani 7-0.

                  Programul etapei a zecea (14 noiembrie, ora 14.00): Dacia Unirea Brăila- Avântul Valea Mărului (se joacă pe data de 13 noiembrie), Sporting Liești- Sportul Chișcani, SC Oțelul Galați- CSM Râmnicu-Sărat, CSM Bacău- Viitorul Ianca, CS Făurei- CSM Focșani 2007.

                  Clasament Seria 2

                  1 Dacia Brăila          9        6        1        2        28-11 17p.

                  2 SC Oțelul Galați    9        6        1        2        22-7   19p.

                  3 CSM Rm. Sărat     9        5        2        2        15-7   8p.

                  4 CSM Focșani        8        4        2        2        20-11 9p.

                  5 Viitorul Ianca       8       3        4        1        11-7   13p.

                  6 Sporting Liești      9        4        1        4        18-18 13p.

                  7 CSM Bacău           9        3        1        5        6-17   10p.

                  8 Avântul V. Mărului         9        2        1        6        5-12   7p.

                  9 CS Făurei             9        1        3        5        9-19   6p.

                  10 Sportul Chișcani 9        1        2        6        5-30   5p.

                  (Încă) un manual de Bacău

                    Se numeşte „Consiliere şi dezvoltare personală”, disciplină din programa clasei a VIII-a, şi a apărut la Editura „Corint logistic” (2020), în urma concursului de profil lansat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Cele cinci coautoare sunt nume cunoscute în mediul educaţional băcăuan: Nicoleta-Mihaela Neagu (directoare a Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională – C.J.R.A.E.; inspector general în cadrul M.E.N.), Diana-Ecaterina Aprodu (coordonatoare C.J.R.A.E., formator în cadrul Casei Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău), Elena-Anca Stamatachi (idem), Gabriela Bălan (coordonatoare a Proiectului „Paşi spre succes”, pentru elevii cu TSI) şi Rodica Bratu (profesoară la Şcoala Gimnazială „Al. I. Cuza” Bacău).

                    Conceput în manieră modernă, cu respectarea programei şcolare din anul 2017, manualul este structurat pe patru capitole: „Autocunoaştere şi stil de viaţă sănătos şi echilibrat”, „Dezvoltarea socioemoţională”, „Managementul învăţării”, respectiv „Managementul carierei”. Elevul face cunoştinţă cu competenţele generale şi cu cele specifice (p. 4), după care este iniţiat în utilizarea manualului ca instrument de lucru (p. 5) şi i se prezintă structura unei lecţii (p. 6). O scrisoare caldă („Dragul nostru elev”) dezvoltă ţintele disciplinei într-un limbaj adecvat vârstei. Temele sunt provocatoare: „Ce se află în bagajul sufletului tău?”, „Povestea mea de succes”, „Curajul de a lupta pentru ceea ce-ţi doreşti” etc. O rubrică de curiozităţi completează fericit discursul didactic: „Ştiai că…”// „… 80% din ceea ce facem este aproape inutil?” (p. 59), iar opiniile celebrităţilor pot fi ele însele lecţii de viaţă: „Unde domneşte înţelepciunea, nu există niciun conflict între gândire şi simţire” (Carl-Gustav Jung). Sunt şi alte puncte tari în manualul intrat în vigoare în anul şcolar 2020-2021. Felicitări autoarelor!

                    Vin banii pentru susținerea fermierilor afectați de pandemie

                    Până pe 10 decembrie 2020, fermierii vor primi sprijinul promis de guvernanți pentru atenuarea efectelor produse asupra afacerilor din domeniu de criza de Covid -19. Legumicultorii, cultivatorii de cartofi și fructe, precum și crescătorii de animale își vor încasa ajutorul acordat de stat din fonduri europene, de maximum 7.000 de euro/fermă.

                    Plățile vor începe să fie făcute din data de 25 noiembrie 2020. Reamintim că pot fi beneficiari ai acestui sprijin temporar cu caracter excepțional fermierii activi, crescători de animale din speciile bovine, ovine/caprine, și/sau fermieri din sectorul vegetal, respectiv cei din sectorul de legume-fructe și cartofi, înscrişi în evidenţa APIA cu cod unic de identificare. Aceștia trebuie să fi depus cerere unică de plată în anul 2020, respectând criteriile de eligibilitate, specifice schemei de sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor afectați în mod deosebit de criza Covid -19.

                    Astfel, pentru sectorul ovine sau caprine/exploatație, cu 50 – 100 capete, sprijinul va fi de 500 de euro, fermierii care dețin între 101 și 200 de capete vor încasa 800 de euro, cei cu 201 – 300 capete, primesc 1.300 de euro. Subvențiile cresc la 1.700 de euro, în cazul exploatațiilor cu 301 – 400 de capete,  la 2.100 euro pentru fermele cu 401 – 500 de capete, 2.500 de euro la fermele cu peste 500 de capete. În sectorul bovine, fermele cu pot primi între 1.000 și 7.000 de euro.

                    Sprijinul pentru sectorul legume, fructe şi cartofi/exploatație: legume cultivate în câmp, fructe și cartofi: între 0,3 Ha – 1 Ha – 700 de euro; între 1,01 Ha – 3 Ha – 1.200 euro; între 3,01 Ha – 5 Ha – 3.000 euro; între 5,01 Ha – 10 Ha – 4.000 de euro peste 10 Ha – 5.000 Euro; legume, fructe cultivate în spații protejate (sere și solarii): între 0,1 Ha – 0,29 Ha – 700 de euro; între 0,3 Ha – 0,5 Ha – 1.200 de euro; între 0,51 Ha – 1 Ha – 3.000 de euro; între 1,01 Ha – 2 Ha – 4.000 euro; peste 2 Ha – 5.000 euro.

                    De reținut că sprijinul poate fi încasat și de fermierul care deține în exploatație atât animale, cât și culuturi de legume, fructe sau cartofi. Însă, în acest caz, valoarea totală a ajutorului acordat unei exploatații nu poate să depășească suma de 7.000 de euro/fermă.

                    La nivel de județ, cele mai multe cereri – 1.743 – au venit din partea crescătorilor de animale (799, de la proprietarii de bovine, iar alte 944 de la deținătorii de ovine și caprine) și 279 sunt din partea cultivatorilor de fructe și legume.

                    Generaţie ratată

                    Am citit, nu cu mult timp în urmă, că, dintr-un sătuc din Norvegia, pentru un copil, singurul de vârstă şcolară, autorităţile au pus la dispoziţie un elicopter pentru a-l transporta la cea mai apropiată şcoală. Zilnic, un singur elev. Statul a considerat că nici un efort nu este prea mare pentru ca micuţul Cristiensen să urmeze cursurile unei şcoli, să înveţe carte alături de colegii lui.

                    Toate acestea se întâmplă într-o ţară cu cel mai novator şi eficient sistem de învăţământ de pe glob, integral gratuit, liberal prin definiţie, aplicat, extrem de competitiv, descentralizat şi depolitizat, ministrul fiind un tehnocrat. Profesorii finlandezi acționează pe baza dictonului „Un om trebuie să fie pregătit fie pentru viață, fie pentru examene. Noi alegem prima variantă”, aplicând metoda învăţării prin explorare. De la grădiniţă până la facultate, învăţământul/educaţia sunt prioritate naţională, toţi elevii sunt egali, profesorii sunt apreciaţi şi respectaţi, la fel ca medicii sau judecătorii, dar competitivi.

                    Şi noi? Noi, astăzi, nu suntem în stare să asigurăm o amărâtă de tabletă de 400 de lei pentru copiii ai căror familii au dificultăţi materiale, inconştientul stat român exclude sute de mii de copii de la educaţie, cu această tâmpenie de învăţământ online. Nu avem bani pentru un banal releu de telefonie mobilă şi internet, nu sunt bani pentru manuale şcolare, în schimb, se găsesc bani pentru armament. Dacă ieri aveam peste 50 la sută dintre elevi analfabeţi funcţionali, de mâine, guvernul „pregăteşte” analfabeţi curaţi, în timp ce, în Finlanda, 93 la sută dintre elevi absolvă liceul, iar 45 la sută o facultate. Acolo, în Finlanda, cineva mai şi munceşte.

                    ULTIMELE ȘTIRI