Acasă Blog Pagina 1793

Volei feminin/ Divizia A1: Un meci, două victorii

Cel de-al doilea turneu al Diviziei A1 la volei feminin programat în Bacău, în perioada 5-7 noiembrie, s-a limitat la un singur meci: cel de joi, dintre gazdele de la Știința Bacău și FC Argeș Pitești. Un meci câștigat de băcăuance cu 3-0 (11, 20, 18) la capătul a 68 de minute. Deși a disputat o singura partidă, Știința se alege cu două victorii la acest turneu. Și asta pentru că cea de-a treia participantă, „U” NTT Data Cluj, nu s-a putut prezenta la Bacău din cauza cazurilor de COVID-19 existente la nivelul lotului de jucătoare și, ca atare, a pierdut la masa verde, cu 3-0, atât confruntarea cu Știința, cât și cea cu FC Argeș.

„Având în vedere că pregătim disputarea dublei manșă cu sârboaicele de la ZOK ar fi fost util să jucăm contra Clujului, însă asta este situația. Este o perioadă foarte delicată și, sincer, nu știu cum se va sfârși acest sezon competițional în contextul pandemiei”, a declarat antrenorul băcăuancelor, Florin Grapă.

Acesta a utilizat următoarea formulă de echipă împotriva Argeșului: Blazevic 2 puncte (Ciocian 2), Koleva 11 (Gorbe), Cichiriz 8, Faleș 4, Dițu 2 (Veljkovic), Kazsprzak 8 (Airoaie), Dzikowicz (Ciucu)- libero. Așa cum amintea și Florin Grapă, săptămâna aceasta, pe 10 și 11 noiembrie, Știința se va afla în Serbia, la Ub, unde va susține dubla manșă din „șaisprezecimile” Cupei CEV, contra gazdelor de la ZOK. Următorul turneu de campionat al Diviziei A1 la care va participa formația băcăuană va avea loc în perioada 20-22 noiembrie, iar alături de Știința vor mai fi prezente CSM Târgoviște și Rapid București. După două turnee, elevele lui Florin Grapă contabilizează trei victorii (3-1 cu Medicina Târgu-Mureș, 3-0 FC Arges și 3-0 „U” NTT Data Cluj) și o înfrângere: 1-3 cu CSM Medgidia.

Cartea bate filmul

Spunem, uneori, în fața unor întâmplări ieșite parcă din comun, că viața bate filmul, adică tocmai mediul imaginat cinematografic, mai mult sau mai puțin artistic, în care au loc unele întâmplări grozave.

O profesoară de literatura română din Focșani, Carmen Ion, pune însă în practică, de vreo doi-trei ani, un eveniment prin care dovedește cum și cartea bate filmul. Este vorba de un veritabil festival în care tot mai mulți elevi, dar și profesori, se întrec în ceea ce se numește deja „cel mai mare concurs extrașcolar din România” prin care ei creează book-trilere, filmulețe cu subiecte din cărțile pe care trebuie să le citească chiar de mai multe ori. Anul trecut, de exemplu, în acest Boovi-festival au intrat aproape 1.300 de participanți, dintre care peste o mie de elevi.

Vedem tot mai des astăzi cum cartea parcă nu mai are căutare, bătută în această încercare de tehnologiile noi, de tablete și telefoane, de internet, chiar de televiziune. Dar, iată, sunt soluții pentru a îndrepta situația, pentru a aduce lumea spre culturalizare, spre profunzimea gândirii.

Expresia „cartea bate filmul” nu este una nouă, promovată doar de lăudabila inițiativă a profesoarei din Focșani. Librarii, de exemplu, o folosesc deseori pentru a promova câte un titlu de carte, câte o nouă apariție pe acest tărâm. Unul dintre ei chiar a notat șapte motive pentru care cartea poate să bată filmul: crește inteligența, îmbunătățește concentrarea, oferă mai multe ore de plăcere, prin lectură ești propriul regizor al subiectului din carte, pentru că vezi în minte un veritabil film al lui, îți menții mintea activă și antrenată, afli detalii fine despre ceea ce citești, pe când la film e mai greu.

Eminenta mea profesoară de literatura română de la un liceu din Onești punea în catalog un biet „5” elevului care nu citise cartea care făcea subiectul lecției predate, dar apucase să vadă filmul făcut după această operă. Bietul elev știa, măcar, despre ce era scris în carte. Pentru mai mult, însă, tot lectura era sfântă.

DE ASTĂZI: Medicii veterinari își cer drepturile în stradă

    Veterinarii cer inclusiv echipamente de protecţie împotriva SARS-CoV-2, dar şi a virusului Pestei Porcine Africane

    Începând de luni, 9 noiembrie, cei aproape 100 de medici veterinari de liberă practică din judeţul Bacău vor întrerupe lucrul, protestând față de nerespectarea de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a contractelor încheiate cu aceștia. Protestatarii au de încasat, fiecare, câte 10.000 de la stat. Ei mai acuză că sunt nevoiți să presteze serviciile către populație, fără a primi de la stat echipamente de protecție.

    Astfel, în fiecare zi lucrătoare, între orele 10.00 și 13.00, medicii veterinari vor picheta sediul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bacău. Protestul este declanșat la nivel național de către toți medicii veterinari. Aceștia sunt nemulțumiți, printre altele, de faptul că ANSVSA nu a efectuat plăţile aferente lunilor august-septembrie 2020 conform Legii 236/2019 şi OUG 117/2020 către beneficiarii contractelor aflate în derulare. Potrivit acestora, statul ar fi trebuit să achite 10.000 lei pentru fiecare contract.

    „ANSVSA refuză să îndeplinească prevederile legale, sub acoperirea diferitelor lacune legislative care nu au nicio legătură cu prevederile legii 236/2019. În acest normativ, la capitolul 4, articolul 1, este prevăzută plata fiecărui contract. Or, Autoritatea doreşte plata diminuată pentru unele contracte, lucru care îi nemulţumeşte profund pe medicii veterinari de liberă practică cu acord cadru, deoarece munca prestată şi riscurile la care se expun sunt aceleaşi”, a arătat dr. Cecilia Diac, preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari Bacău.

    Protestatarii spun că statul refuză să se achite de aceste obligații, în ciuda nenumăratelor demersuri făcute de veterinari la instituţiile abilitate din cadrul Guvernului. Mai mult, există și o decizie a instanțelor de judecată prin care ANSVSA a fost obligată să achite sumele prevăzute de lege.

    Tarife vechi de 7 ani

    Medicii veterinari mai cer şi majorarea tarifelor încheiate de autorităţi cu aceştia pentru serviciile prestate populaţiei. „Din 2013, tarifele cu care sunt plătiţi pentru acţiunile contractate cu statul au rămas aceleaşi. Sunt preţuri derizorii care nu acoperă cheltuielile pentru aceste acţiuni, costuri care sunt suportate de cabinetele medicilor veterinari de liberă practică. În acest sens, a fost și un proces la Înalta Curte de Justiţie, care a fost câştigat de Colegiul Medicilor Veterinari din România, dar ANSVSA refuză să îl pună în executare”, a punctat dr. Diac.

    Prin urmare, medicii veterinari vor suspenda activităţile sanitar veterinare contractate cu ANSVSA (certificarea animalelor, inspecţii, recoltări probe, vaccinări etc.), protestul urmând să aibă loc pe o perioadă nelimitată, până la soluţionarea problemelor.

    Medicii veterinari mai spun că sunt expuşi riscului maxim de contaminare cu noul coronavirus, deoarece acţiunile sanitar veterinare sunt efectuate la domiciliu proprietarilor care nu respectă, de fiecare dată, prevederile legale privind măsurile de protecţie. Mai mult, echipamentul pentru protecţie este asigurat din resurse proprii de către medicii veterinari. „Or, noi vrem ca, pentru perioada pandemiei,ni se asigure echipamente de protecţie împotriva SARS-CoV-2, dar şi a virusului Pestei Porcine Africane, deoarece sunt suficiente focare în care suntem nevoiţi să participăm pentru limitarea extinderii virusului”, cer protestatarii.

    Aceștia consideră o încălcare gravă a drepturilor, invitând instituţiile abilitate să intervină în rezolvarea acestor probleme. Deja, doi dintre colegii lor din Bacău sunt în izolare, la domiciliu, fiind infectați cu noul coronavirus. „Conform Codului de Etică şi Deontologie Veterinară, avem obligaţia de a interveni doar în situaţiile de urgenţă care pun în pericol viaţa animalului. De aceea, considerăm un abuz în a ne expune la efectuarea celorlalte activităţi sanitar veterinare, fără asigurarea echipamentelor de protecţie necesare”, încheie veterinarii.

    Mașină de poliție distrusă de un șofer indisciplinat

      O mașină de poliție a fost grav avariată într-un accident rutier petrecut în apropiere de orașul Buhuși.

      Din relatările martorilor, se pare că un șofer a intrat într-o depășire fără să se asigure și a intrat în mașina de poliție.

      În urma accidentului au rezultat 3 victime conștiente, cu traumatisme ușoare, transportate la Spitalul Buhuși.

      Comunicatul Poliției:

      La data de 08 noiembrie a.c., un echipaj de poliție, în timp ce se deplasa cu autospeciala din dotare pe DN 15, în localitatea Buhuși, având în funcțiune semnalele acustice și luminoase, în vederea opririi unui autoturism în trafic, a intrat în coliziune cu un alt autovehicul care a efectuat viraj la stânga în fața sa. În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a doi polițiști, conducătorul autospecialei, de 29 de ani și pasagerul, de 27 de ani, precum și a conducătorului autoturismului care a efectuat viraj la stânga, un bărbat în vârstă de 30 de ani. Se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

      Foto: Florin Brc.

      Primarul Lucian Stanciu-Viziteu: În Bacău NU SE INCHIDE nicio piață. Vezi ce soluții s-au găsit!

        Primarul Bacăului, Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu, a anunțat că a dispus măsuri pentru ca producătorii și comercianții din piețele băcăuane să poată să-și desfășoare activitatea legal, după implementarea măsurilor guvernamentale împotriva COVID-19, care intră în vigoare începând de luni, 9 noiembrie.
        „Împreună cu Poliția Locală, responsabilii din primărie de piețe și cu celelalte instituții care au atribuții, am găsit astăzi cele mai eficiente măsuri pentru ca nimeni să nu aibă de suferit și, în același timp, să se respecte noile reguli”, a spus primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu.
        Astfel, la Piața Centrală începând de luni dimineață vor fi date jos cele peste 63 de geamuri mari, precum și peretele de la intrarea în sectorul de brânzeturi. Vor fi mutate vitrinele frigorifice la intrarea în pavilion. Comercianții de flori şi alte produse de la etajul pieții vor avea standuri pentru desfacere lângă gardul de la Vivariu. Activitățile vor fi monitorizate de Poliția Locală, permanent. De asemenea, am dispus lărgirea culoarele din piață, prin rearanjarea tonetelor.
        La Piața Sud brânzeturile și florăriile vor fi mutate la standurile dintre strada Carpați, se vor lărgi culoarele tot prin rearanjarea tonetelor şi vor fi marcaje pentru fluxuri cu sens unic.
        La Bazarul Milcov se vor crea sensuri unice de intrare și ieșire și va fi restrânsă expunerea produselor pentru a avea culoare de circulație mai largi.
        La Târgul Auto se va bloca intrarea de după podul de la Șerbănești și va fi suspendată activitatea vreme de o săptămână, cu o reevaluare a situației după șapte zile.
        „Fac un apel public către comercianți și cumpărători să respecte toate indicațiile primite de la polițiștii locali. Împreună, cu implicarea tuturor, vom trece peste această perioadă complicată, fără a afecta activitatea economică”, a mai precizat primarul Stanciu-Viziteu.
        Totodată, luni, de la 10:30, edilul a convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență pentru a evalua situația, a dispune alte măsuri şi pentru a începe conturarea unei strategii de sănătate publică care să ajute la scăderea rapidă a ratei de infectare pentru a se reveni la normalitate.

        Protocol de colaborare între Ministerul Educației și Agenția Națională pentru Transplant în vederea implementării Campaniei naționale „Transplantul înseamnă VIAȚĂ”

          Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, și directorul executiv al Agenției Naționale pentru Transplant, dr. Radu Zamfir, au semnat un protocol de colaborare pentru implementarea Campaniei naționale „Transplantul înseamnă VIAȚĂ”.

          Scopul protocolului, cu o valabilitate de doi ani și posibilitatea de a fi prelungit, îl reprezintă creșterea gradului de informare și educare a elevilor de liceu (clasele a XI-a și a XII-a) din România cu privire la activitatea de transplant, una dintre activitățile de excelență în domeniul medical. De asemenea, se urmărește promovarea actului altruist de donare prin prezentarea de către specialiștii Agenției Naționale de Transplant a informațiilor corecte și reale privind importanța și rolul donării și al transplantului de organe, țesuturi și celule.

          În virtutea acestui protocol, specialiștii Agenției Naționale de Transplant vor susține prezentări, gratuit, în format interactiv, despre transplant, în cadrul orelor de dirigenție, al orelor de Educație pentru sănătate și în cadrul programului „Școala altfel”. De asemenea, vor fi derulate activități de informare și promovare a activității de donare și transplant prin utilizarea de broșuri informative și instrumente digitale gratuite puse la dispoziție de către Agenția Națională de Transplant. Totodată, protocolul prevede și organizarea unui concurs artistic (secțiuni: desen, pictură, grafică) pentru promovarea donării și transplantului.

          Părțile semnatare vor coopera pentru punerea în practică a obiectivelor protocolului, sens în care Ministerul Educației și Cercetării va disemina în rândul cadrelor didactice, prin intermediul inspectoratelor școlare, informațiile referitoare la prevederile acestui protocol și la resursele și activitățile educaționale disponibile cu titlu gratuit.

          „Educația privind activitatea de transplant reprezintă un segment de maxim interes național în salvarea de vieți omenești. Iar primele cunoștințe trebuie dobândite în școală! Cred că e important ca elevii de liceu să fie informați cu privire la ce înseamnă transplantul, ce implică donarea și ce se întâmplă cu pacienții aflați pe listele de așteptare”, a declarat Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării.

          „În vederea realizării obiectivului său principal, acela de a acorda o nouă şansă la viaţă prin transplant unui număr cât mai mare de pacienţi aflaţi în suferinţă pe listele de aşteptare, Agenţia Naţională de Transplant are printre prinicipalele atribuţii promovarea activităţilor de donare şi transplant de organe, ţesuturi şi celule umane, conform directivelor şi recomandărilor Uniunii Europene. Prin lansarea campaniei «Transplantul înseamnă VIAŢĂ» în rândul elevilor din clasele a XI-a şi a XII-a de liceu, ne dorim să aducem în faţa tinerilor informaţii corecte şi reale despre activitatea de transplant, despre înţelegerea şi importanţa gestului nepreţuit de a oferi necondiţionat altor semeni necunoscuţi o şansă la viaţă. Mulţumim Ministerului Educaţiei şi Cercetării, doamnei ministru Monica Anisie, pentru susţinerea şi încrederea acordate acestui proiect al Agenţiei Naţionale de Transplant”, a declarat dr. Radu Zamfir, directorul executiv al Agenției Naționale pentru Transplant.

          Background

          „Transplantul înseamnă VIAȚĂ” este o campanie de informare asupra activității de transplant și promovare a donării de organe, țesuturi și celule de origine umană, desfășurată în sistemul public de educație din România.

          Activitatea de transplant reprezintă un segment de maxim interes național privind salvarea de vieți omenești. Strategia națională de sănătate cuprinde dezvoltarea activității de transplant în România și acordarea unei noi șanse la viață, prin transplant, unui număr cât mai mare de pacienți aflați în suferință pe listele de așteptare. Una din direcțiile acestei strategii este desfășurarea de campanii pentru promovarea donării și a transplantului. (sursa: edu.ro)

          Schimbarea

          La început de toamnă, cerul e senin, nimic nu pare tulburător, toți își reintră în ritm după moleșeala verii. E greu de acceptat pentru iubitorii de vreme rea prelungirea aceasta a stării de relaxare. Ei așteaptă adrenalină și nu-ți dai seama când sunt sau nu bosumflați.Foioasele se foiesc în propriul trunchi, nemulțumite că vor rămâne curând fără coroană. Și tremură când mai văd o frunză ruginie, legănându-li-se prin fața ochilor, eliberată din robia crengilor. Chiar și crengile bătrâne, roase de insecte, își găsesc liniștea pe patul de frunze, împăcate cu sorțile.

          Odată cu toamna, vine schimbarea. O schimbare care constă în adaptarea indivizilor la noua vreme, ca în orice an. Sau la noi vremuri. Plantele iau această schimbare drept oportunitate, o oportunitate de a lua o pauză, de a se odihni. Ele își păstrează culoarea, dacă reușesc să se opună toamnei, pentru a se putea liniști, apoi, sub plapuma de catifea a iernii. Vântul este tăios. Se înfurie pe copaci, fiindcă i-au blocat atâta timp vederea spre pământ și profită de vulnerabilitatea lor pentru a le fura coroana puțin câte puțin. Lucruri banale schimbă cu totul cursul naturii, precum întârzierea Soarelui. Acum, cu vremea asta, el are priorități prin alte părți, așa că vine târziu și pleacă devreme.

          Păsările zgribulite nu vor să-și părăsească nici căminul, nici amintirile. Însă, pe măsură ce temperatura scade, nu au de ales și trebuie să decidă. Și pleacă; își fac avânt odihnite de pe streașinile caselor, își binecuvântează suratele sedentare și merg spre zile mai bune, mai calde. Cu inima plină și cu rolul repetat în gând de atâtea ori, Luna îi preia atribuțiile și strălucirea. Apare timidă de după nori fumurii și ne veghează visele până dimineață. Ne îndeamnă să nu ne temem de întuneric și să privim mereu în sus pentru a căuta îndrumare. Natura este în continuă schimbare și nu va înceta să ne surprindă, ideea este să ne adaptăm, și noi, oamenii, pentru a supraviețui. Și chiar dacă ne-am găsit liniștea, tot va fi o picătură de forfotă în realizarea a ceea ce ne propunem.

          Daria Apalane, elevă, în clasa a VI-a, la Școala Gimnazială „Miron Costin” și la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

          O formă de rezistență

          Pot să râd aproape de orice şi în primul rând de mine. Ca să-mi alung neliniştea, tristeţile, nesiguranţa, fricile. Îmi găsesc de cele mai multe ori un punct de sprijin în umor, văd repede comedia vieţii, dincolo de masca ipocriziei, a convenţiilor sociale. Şi mi se pare că noi, românii mioritici, fatalişti cum suntem, cu „pasivitatea noastră defensivă şi resemnată”, avem nevoie de umor ca de aer. Nu de arhicunoscutul haz de necaz, nici de groasa băşcălie practicată pe scară largă, ci de un umor sănătos, cu virtuţi curative. Văd umorul ca pe una dintre cele mai bune căi de comunicare între oameni, care-i poate apropia. Oricum, ,,râsul îi este dat numai omului, este semnul raţionalităţii lui” (fratele Guglielmo din ,,Numele trandafirului”) fiind şi o redutabilă armă, totodată, o formă de rezistenţă în timpuri grele, în perioade sumbre ale istoriei.

          Am crezut, întotdeauna, în binefacerile umorului, și încerc să mă țin departe de oamenii care nu știu de glumă și nu au simțul relativului, fundamentaliști și absolutiști care au convingerea neclintită că doar ei dețin adevărul. Prețuiesc la oameni bunătatea și inteligența ascuțită, autoironia, simțul nuanțelor, flexibilitatea, lipsa egocentrismului și a egoismului. Dar marea mea slăbiciune merge către aceia care fac parte dintr-o ,,elită a inimii”. Să ai perspectivă afectivă, deschidere, ca să poți cunoaște legile vieții, să ajungi să le înțelegi, mi se pare mult mai important decât a avea o inteligență funcțională și atât.

          Multe situații dificile devin suportabile dacă ai umor, pentru că el acționează terapeutic. Se poate însă râde oricând ? Înclin să spun că nu, chiar rămânând de partea libertății de expresie. Care nu mai este libertate dacă i se impun niște limite. Sunt însă lucruri și situații de care nu poți râde, acolo intervenind limitele morale, bunul-simț, empatia. Nu poți râde de victimele unor agresiuni, de pildă Pe scurt, sunt lucruri care nu se fac, fără prea multe explicații necesare.
          Mai îndreaptă însă astăzi râsul moravurile, așa cum credeau marii clasici? Acum în epoca entertainment-ului, a râsului vulgar și tâmp? Mă tem că nu, râsul nu mai are aceleași funcții, receptorii s-au schimbat, mentalitățile la fel. Iar soarta unei povești, a unei glume depinde de urechea care o ascultă, asta se știe.

          Nu oricine are organ pentru umor, pentru comedie și, mai ales, pentru satiră. Mai cu seamă cei aflați la putere se pare că nu prea gustă genurile respective, neplăcându-le să le fie pusă în față oglinda. Marii scriitori satirici ai lumii, comedianții, bufonii, caricaturiștii de geniu din toate timpurile nu au fost niciodată în grațiile potentaților. Ei au înfruntat mereu însă regimurile opresive și au râs de tirani, de dictatori. Au arătat celorlalți oameni că frica poate fi învinsă, că te poți scutura de inhibiții și trece peste restricțiile impuse de Putere. Umorul sancționează hybris-ul, excesele, frăgezește și netezește lucrurile (așa spunea, cu haz, un filosof), ne ajută să nu ne luăm prea în serios, ne vindecă de grandomanie, de vanitate, în fine, e o formă de rezistență la intemperiile vieții, pe care o avem la îndemână și ar fi păcat să o ignorăm.

          Caligrafia, o poveste eternă de dragoste

          Caligrafia este o artă. Un psiholog iscusit îți poate schița portretul ființării și din perspectiva discursului caligrafic pe care-l ai. Spune-mi cum caligrafiezi, ca să-ți spun cine ești… Ce păcat că școala românească a abandonat interesul (și) pentru această artă! O artă cultivată de mii de ani, în multe țări. Ea are nu doar virtuți estetice, ci și de natură terapeutică. În Japonia, de pildă, este aproape un fel de religie națională. Există școli de caligrafie; fiecare cu inconfundabilul său stil. Cei care practică artele marțiale trebuie să studieze obligatoriu și caligrafia. Japonezii spun că adevărata artă a caligrafiei implică o trăire interioară la fel de intensă precum cea a luptătorului care, pregătindu-se de înfruntare, își întâmpină moartea privind-o în față. Universitarul Ioan Dănilă a propus pentru un interesant/ tradițional concurs de limbă română o probă grozavă: o dictare. Cred că n-ar fi lipsit de interes ca o asemenea probă, cumulată cu virtuțile așteptate de la discursul caligrafic, să fie prezentă și în subiectele examenelor naționale.

          Mi s-a lipit sufletul de buhușeanca Oana Șiclovan. Astăzi bucureșteancă, profesoară grozavă de limba și literatura română, a fost cadru didactic și în Bacău, dar nu a ocolit nici experiența de redactor la „Deșteptarea”. Are vocația de excepție a voluntariatului. Ca fondator/ președinte al Asociației Liber la Educație, Cultură și Sport,coordonând o echipă grozavă, a inițiat varii proiecte naționale/ internaționale în domenii dintre cele mai diverse, primind mereu aplauze de excepție. Este un reper național. Unul dintre aceste proiecte are ca vedetă CALIGRAFIA.

          Cum a fost căutată profesoara de fericita idee a acestui proiect? „În 2016, am fost în Japonia, spune prof. Oana Șiclovan. Am oferit acolo viață unui proiect de diplomație culturală. Împreună cu membri ai Ambasadei României din Tokyo, am inițiat un schimb de experiență didactică. Astfel, timp de o lună, am asistat la ore în trei școli din Tokyo, Yokohama și Ashigaka. Am acumulat enorm din această experiență. Un aspect marcant pentru mine a fost redescoperirea Caligrafiei. Elevii niponi studiază Caligrafia, ca materie de bază, până la terminarea liceului. Din fericire, eu fac parte din generația care a prins Caligrafia ca obiect de studiu în clasele primare. Am vrut să aduc în prim-plan, în țara noastră, ideea că scrisul de mână poate fi o artă”. Efectul național/ internațional?… „Am inițiat, acum patru ani, Concursul Național de Caligrafie adresat tuturor categoriilor de vârstă, pentru românii din țarăși diaspora. Nu mică mi-a fost mirarea să descopăr atâția români talentați, atâtea persoane dornice a învăța, de a studia mai multe despre arta scrisului frumos”. Printre partenerii concursului se numără și Ministerul Culturii, Comisia Națională a României pentru UNESCO, Rețeaua Institutelor Culturale Naționale din Europa (EUNIC România). La prima ediție, partener a fost și Muzeul Contemporan al Caligrafiei din Moscova.
          Și ediția din acest an a concursului, a IV-a, a avut un număr impresionant de participanți. „În contextul global al pandemiei, mai spune prof. Oana Șiclovan, participanții de toate vârstele – copii (8-12 ani), tineri (13-19 ani), adulți (20 – 39) și seniori (40+) – au expus caligrafic mesaje de Cooperare, Solidaritate și Unitate, ajutând la dezvoltarea și păstrarea sentimentelor de înțelegere reciprocă și îmbrățișare a diversității”. Pe site-ul Asociației, www.educatie.ong, îi puteți găsi pe cei aplaudați. Lucrările remarcabile de la categoriile de vârstă adulți și seniori vor fi reunite cu excepționale creații caligrafice realizate de artiști profesioniști de renume internațional în cadrul evenimentului United by Calligraphy, expoziție virtuală care poate fi accesată pe același site. La celelalte ediții au fost organizate expoziții nu doar în țară, ci și la New York și Bruxelles.

          Printre câștigătorii prestigiosului concurs, la una dintre ediții s-a numărat chiar și o japoneză! Printre băcăuanii care au cunoscut întâlnirea cu podiumul concursului s-au numărat octogenara Alexandrina Comănescu, prof. Adrian Horodnic, preotul ortodox Teodor Nicolae Sotu, prof.Mihaela Craiu, dar și mulți elevi și profesori din Buhuși, Bacău, Comănești, Moinești, Dărmănești și din unele comune.

          Sunt așteptate cu mare dragoste și interes, pe adresa Asociației, pentru o viitoare expoziție, caiete de caligrafie ale foștilor absolvenți de Liceu Pedagogic și nu numai. Acestea, evident, vor reveni la proprietari, după ce-și vor duce mesajul în lume. Putem ajuta ca această artă să devină o poveste de dragoste eternă, o poveste care unește.

          A simplifica nu înseamnă a mutila

          Entuziasmul cel scurt

          Când în septembrie a.c. Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (al M.E.C.) a lansat un model de subiect pentru proba scrisă de limba și literatura română la evaluarea națională (clasa a VIII-a), s-a înregistrat un extaz temperat. Profesori, psihopedagogi, părinți, oameni de cultură au apreciat noua formulă de verificare a cunoștințelor și deprinderilor, care în sfârșit punea preț pe comunicarea funcțională și elimina memorarea unor clișee. Eu însumi m-am surprins, într-o emisiune TV, rostind pe silabe eticheta evenimentului: Re-vo-lu-ți-e! Adio locuri „fruntașe” la aplicarea testelor europene, adio învățatul de dragul învățatului!

          Bilele albe

          Desigur, m-au interesat, în formatul acelui subiect, elementele de limba română și am identificat cerințe de vocabular, fonetică, morfologie, sintaxă (alcătuirea unei fraze). Trei cerințe priveau româna normativă, adică exact ce trebuie pentru a proba scrierea corectă: „Cred că le- _____ (a plăcea, condițional-optativ, prezent) și colegilor […] să descopere peisajele unei lumi _____(fascinantă) și personajele ____ (care) aventuri nu le vor uita”. Se completa cu „ar plăcea”, „fascinante” și „ale căror”. A doua cerință privea exprimarea unui complement direct printr-un clitic pronominal personal: „Citind cartea, mi-au plăcut mai mult ca oricând călătoriile” (răspuns: „Citind-o, mi-au plăcut…”). Ultima impunea corectarea unui text preluat dintr-o postare on-line:
          Toate pânzele sus! este un roman scris de Radu Tudoran un prozator pasionat de călătoria pe mare. Romanul este publicat în 1954 dar va fi ecranizat abia după douăzeci de ani (Titlul trebuia pus între ghilimele, după substantivul Tudoran și după numeralul 1954 se impun câte o virgulă, iar la sfârșit, punct. Verbul trebuia adaptat: a fost, în loc de „este”, ceea ce nu mai era o cerință de punctuație.)

          Simplificare, adică mutilare

          Luni, 2 nov., a fost dată publicității „varianta simplificată” a subiectului. Se credea că va fi redus cantitativ (deși anterior se zvonea că vor fi alocate trei ore, nu două, pentru rezolvare), când de fapt s-a produs un sacrilegiu: româna normativă a fost eliminată total. În locul cerinței de corectare a unui text în care s-au strecurat greșeli de ortografie sau de punctuație (exemplul de mai sus, cu tema „Toate pânzele sus!”), apare o dublă cerință de sintaxă a propoziției: „Alcătuiește un enunț asertiv în care substantivul muzeu să aibă funcția sintactică de complement indirect și un enunț interogativ, în care pronumele interogativ cine să aibă funcția sintactică de nume predicativ. (Răspunsuri posibile: Guvernul acordă muzeului subvenții, respectiv Cine ești tu?)
          Adică ne-am întors de unde am plecat.

          Învierea fiicei lui Iair

          Evanghelia de astăzi ne arată încă o dată cum, în atingere cu Hristos, bolnavii se tămăduiesc si morţii înviază. În vremea aceea, iată a venit un bărbat, al cărui nume era Iair şi care era mai-marele sinagogii. Şi căzând la picioarele lui Iisus, îl ruga să intre în casa lui, căci avea numai o fiică, ca de doisprezece ani, şi ea era pe moarte. Înţelegem durerea tatălui şi mai mult parcă simţim tragedia când cineva îi aduce vestea năprasnică: „Nu mai necăji pe Învăţătorul căci fiica ta a murit”. Cumplit lucru pentru el, care, la fel ca toţi iudeii, avea o credinţă firavă, nelămurită, în viaţa de după moarte . Mai mult, pentru un om cu întâietatea lui, lovitura era îndoită. O dată era durerea de părinte, apoi, ruşinea si umilinţa în faţa poporului, pentru că o astfel de pierdere era privită ca o pedeapsă de la Dumnezeu. „Nu te teme, zice Iisus, crede numai şi se va mântui”. Era o zi a dragostei şi a minunilor. După acest schimb de cuvinte, Iisus şi-a continuat drumul până la casa lui Iair, unde rudele şi prietenii plângeau şi se tânguiau de această pierdere înainte de vreme şi unde începuseră deja pregătirile de înmormântare.

          Şi venind în casă n-a lăsat pe nimeni să intre cu El, decât numai pe Petru, şi pe Ioan, și pe Iacov, și pe tatăl copilei şi pe mamă. A luat trei dintre ucenici, cei care aveau să fie mai târziu şi martorii Schimbării la Fată de pe Tabor si a luptei Sale din Gradina Ghetsimani. I-a ales pe cei mai în stare duhovniceşte de a pătrunde şi purta taina Puterii şi a Fiinţei Sale. Aceştia trei aveau să vadă cea dintâi înviere din morţi săvârşită de Domnul, şi să le spună celorlalţi nouă, ca să se înveţe astfel ucenicii să aibă încredere unul în altul.

          Intrând în casă, Domnul s-a îngrijit de cei ce plângeau şi jeleau copila care murise, pentru că toţi plângeau si se tânguiau pentru ea. Apoi le-a zis:«Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme ». Şi râdeau de El, ştiind că a murit. Matei şi Marcu lărgesc tabloul. Erau acolo cântăreţi şi bocitori tocmiţi în împrejurimi, după obicei , acelaşi şi la iudei şi la păgâni. Era tulburare și plângeau şi se tulburau mult (Marcu 5, 38). Iair era un om de vază, poate cel mai de vază, din acel ţinut. În afară de cântăreţii şi bocitorii plătiţi, trebuie să se fi adunat acolo o mulţime de rude, prieteni si vecini care plângeau din toată inima după copila dusă aşa de timpuriu. Iisus trecu cu vederea această lipsă de cuviinţă rezultată din neîncrederea în puterea Lui dumnezeiască şi în chemarea Lui înaltă şi apucând mâna celei adormite strigă: “Copilă deşteap-tă-te!”. “S-a întors duhul ei şi a înviat îndată” (Luca VIII, 50-51). Dând poruncă ca să-i dea hrană fetei şi nimănui să nu spună nimic din ceea ce s-a făcut, Mântuitorul Hristos a plecat. Minunea aceasta a făcut-o pentru ca să se întărească credinţa. “Crede şi se va izbăvi fiica ta.”

          Au cunoscut toţi că Dumnezeu este Cel care are stăpânire asupra vieţii şi a morţii, Hristos Mântuitorul. Gândul care să ne cutremure pe noi trebuie să fie nemurirea, nu moartea. Veşnicia, nu vremelnicia. Luând aminte la viaţa de dincolo, capătă interes şi frumuseţe şi viaţa de aici. Ne-o spune mintea noastră de creştini, ne-o spune fiica lui Iair din Sf. Evanghelie şi mai presus de toate ne-o spune Domnul nostru Iisus Hristos-Stăpânul vieţii noastre.Fiica lui Iair a fost înviată prin credinţa tatălui şi din mila Mântuitorului spre încredinţarea celor ce vor să fie.Fiecare dintre noi vom fi înviaţi la judecata universală spre o viaţă veşnică, din mila lui Dumnezeu şi ca răsplată a credinţei şi faptelor noastre !

          Pr. Liviu Burlacu, Centrul „Izvorul Tămăduirii” Bacău

          † DUMINICA a 32-a de peste an

          În evanghelia din această duminică, Isus ne prezintă cinci fecioare înţelepte şi cinci nechibzuite. După Iob (28,28), înţelept este acela care se teme de Dumnezeu şi urăşte răul. Ca cineva să se teamă de Dumnezeu, trebuie să-l caute, să-l găsească şi să-l cunoască. Sfânta Scriptură ne asigură că Dumnezeu nu numai că se lasă găsit de cel care îl caută (cf. Prov 12; 8,17; Sir 6,27), ba chiar îi iese în întâmpinare (Înţ 6,12-16).

          Cred că îndemnul lui Isus de a veghea, pentru că nu ştim nici ziua nici ceasul, nu se referă atât la momentul istoric al revenirii lui pe pământ, cât mai ales de a veghea ca nu cumva să ni se stingă flacăra iubirii din candela credinţei. Credinţa cere veghere şi multă răbdare, dar cine iubeşte veghează şi rabdă multe. „Dragostea este răbdătoare… nu se supără, nu ţine răul în seamă… toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le îndură” (1Cor 13,4-7).

          Fecioarele înţelepte, nu din egoism sau din lipsă de caritate, nu dau untdelemn, ci din prudenţă. Acest lucru vrea să ne spună: în privinţa mântuirii, care este problema de căpetenie a vieţii fiecărui om, nu-i îngăduit să o laşi pe seama altora, nici chiar a sfinţilor din cer, ci fiecare trebuie să colaboreze cu harul primit. Şi Dumnezeu nu tăgăduieşte nimănui credinţa; dar cine nu colaborează cu darul primit, poate rămâne în întunericul credinţei, lipsindu-i flacăra iubirii; deoarece credinţa străluceşte, lucrează, prin caritate (Gal 5,6).

          Apropiindu-ne de încheierea anului liturgic, Biserica, prin Evanghelie, ne invită să contemplăm sfârşitul – sfârşitul vieţilor noastre şi sfârşitul lumii. Toţi oamenii sunt conştienţi de sfârşitul lor, dar ce puţini sunt cei care şi-l pregătesc cu grijă! Modul în care trebuie să ne pregătim pentru sfârşit nu este acela de a trăi cu teamă şi nelinişte. Parabola de astăzi ne oferă răspunsul: cel mai bun mod de a ne pregăti pentru sfârşit este acela de a urma exemplul fecioarelor înţelepte. Ele au luat ulei suficient pentru a-şi păstra aprinse candelele. În acelaşi fel trebuie să ne angajăm şi să perseverăm în fapte bune pentru a ne păstra vie credinţa. Acesta este cel mai bun mod de a ne pregăti pentru Domnul, indiferent când alege El să vină.

          Pr. Richardo-Dominic Baciu, Parohia Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău

          A murit Vasile Gherasim, moineștean de origine, fost primar PSD și consilier în cadrul Curții de Conturi a României

            Vasile Gherasim, consilier de conturi în cadrul Curtii de Conturi a României (CCR) și fost primar al Sectorului 1 al Capitalei, din partea PSD, a încetat din viață, la vârsta de 70 de ani, a anunțat sâmbătă conducerea CCR.

            „Cu profundă tristeţe am primit vestea plecării dintre noi a colegului nostru, Vasile Gherasim, consilier de conturi în cadrul Curţii de Conturi a României. Prieten, coleg, conducător de departament, cu toţii am pierdut în primul rând un OM, un exemplu de profesionalism, putere de muncă şi abnegaţie în slujba binelui comun”, se precizează într-un comunicat al Curţii de Conturi, transmis Agerpres.

            Cine a fost Vasile Gherasim

            Vasile Gherasim a fost ales în anul 2000 primar al Sectorului 1 al Capitalei, între 2000-2004 din partea PSD, iar la finalul mandatului, în anul 2004, a fost numit secretar de stat în Ministerul de Interne şi Administraţiei Publice, funcţie pe care a exercitat-o până în anul următor. În anul 2005 a primit din partea Preşedintelui României Ordinul „Serviciul Credincios” în grad de „Cavaler”.

            În următorii trei ani a condus o firmă în mediul privat pentru ca, începând cu anul 2008, să revină în sfera administraţiei publice, în poziţia de consilier în cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

            La sfârşitul aceluiaşi an este ales deputat, din partea PDL, iar pe parcursul legislaturii 2008-2012 și-a desfăşurat activitatea în Parlamentul României. După încheierea mandatului rămâne în forul Legislativ în calitate de consilier parlamentar, iar între anii 2015-2017 ocupă poziţia de consilier al Primarului General al Capitalei.

            În acelaşi an, în data de 7 noiembrie, prin Hotărârea Parlamentului nr. 94/2017, Vasile Gherasim este numit în funcţia de consilier de conturi. Desemnat de Plenul Curţii de Conturi a României la conducerea Departamentul VII, Vasile Gherasim a coordonat, cu echilibru şi tact, o gamă complexă de activităţi cu specific juridic care presupun asistenţă şi consultanţă acordată structurilor de specialitate, precum şi reprezentarea instituţiei în instanţele judecătoreşti.

            „În memoria colegilor şi a instituţiei, Vasile Gherasim va rămâne pentru totdeauna un reper de dăruire şi profesionalism, un exemplu de nobleţe şi de bunătate sufletească. A contribuit prin experienţa şi expertiza lui la dezvoltarea instituţională a Curţii de Conturi a României, având permanent ca deziderat prestigiul instituţiei pe care a slujit-o. Dumnezeu să-l odihnească!”, transmite conducerea Curţii de Conturi a României.

            Vasile Gherasim s-a născut în 27 ianuarie 1950, în localitatea Moineşti, judeţul Bacău. Licenţiat în drept şi sociologie, doctor în sociologie urbană, Vasile Gherasim a desfăşurat pe parcursul carierei sale o intensă activitate în administraţia publică centrală şi locală a statului român.

            Piețele volante, soluția găsită de primarul Viorel Miron, ca alternativă la închiderea piețelor

              Viorel Miron, primarul orașului Comănești și președinte interimar al PNL Bacău, a identificat o alternativă la închiderea târgurilor și piețelor, una dintre măsurile împotriva pandemiei COVID-19 care va intra în vigoare începând de luni, 9 noiembrie. Primarul Miron va amenaja piețe volante, descoperite, în mai multe cartiere din oraș, unde producătorii de legume, fructe și alte produse alimentare vor putea să-și comercializeze mărfurile.

              Administrația locală va amenaja locuri speciale, va pune la dispoziție tarabe și va asigura igienizarea zonelor. În plus, Poliția locală se va asigura că sunt respectate toate normele de purtare obligatorie a măștii și de distanțare socială. Primarul Viorel Miron spune că îi va înștiința pe locuitorii orașului asupra punctelor unde vor funcționa piețele volante, prin toate mijloacele de comunicare de care dispune.

              „Este o măsură alternativă, pentru perioada cât vor dura restricțiile de închidere a piețelor și târgurilor acoperite. Populația se va putea aproviziona, iar producătorii și comercianții vor avea spații civilizate unde să-și vândă marfa. Nu sunt cele mai ușoare vremuri cele pe care le trăim și trebuie să facem echipă, cetățeni și autorități, pentru a găsi soluții de moment, care să rezolve dificultățile prin care trecem. Am vorbit cu toți colegii mei, cei 25 de primari liberali din județul Bacău, și i-am sfătuit să procedeze similar, acolo unde este cazul, pentru că sunt și situații în care târgurile sunt deja amenajate în aer liber și vor rămâne deschise. Pentru că în vremuri de pandemie nu mai este loc de orgolii, le sugerez tuturor primarilor PSD din județ să procedeze similar”, a declarat Viorel Miron, primarul orașului Comănești.

               Biroul de presă al PNL Bacău

               

              Au apărut modelele declarației pe proprie răspundere și a adeverinței ce trebuie eliberată de angajator

                De luni, toată țara intră în carantină parțială. Una dintre măsuri prevede interzicerea circulației pe timpul nopții, între orele 23.00 și 5.00. Deplasările în acest interval de timp se pot efectua doar în interes profesional, medical sau din alte motive justificate, precum însoțirea copilului bolnav, asistența persoanelor vârstnice ori decesul unui membru de familie. Iar pentru acest lucru, persoanele care vor fi surprinse circulând pe drumul public după ora 23.00 vor fi nevoite să dețină declarație pe propria răspundere care să ateste motivul pentru care ele circulă la ora respectivă.

                IATĂ CUM ARATĂ DECLARAȚIA PE PROPRIA RĂSPUNDERE

                0611_Model Declaratie proprie Raspundere

                Dacă deplasarea se realizează în interes de serviciu, persoana în cauză poate prezenta și o adeverință de la angajator, prin care se specifică în mod clar că activitatea desfășurată la locul de muncă se suprapune cu intervalul orar de restricție.

                IATĂ CUM ARATĂ MODELUL ADEVERINȚEI CE TREBUIE ELIBERATĂ DE ANGAJATOR

                0611_Adeverinta pentru angajatori

                S-au prelungit termenele pentru prescrierile medicale

                Un nou ordin al ministrului  Sănătăţii  şi  al  preşedintelui  Casei  Naţionale  de  Asigurări de Sănătate, emis zilele acestea, aduce noi prevederi privind prescrierile medicale. Astfel:

                • documentele medicale necesare pentru evaluarea şi reevaluarea în vederea încadrării în grad de handicap eliberate deja sunt valabile până pe 31 decembrie 2020;
                • biletele de trimitere  pentru  efectuarea  investigaţiilor  medicale  paraclinice necesare monitorizării pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19, după externare din spital, în  regim  ambulatoriu,  vor  avea  evidenţiat faptul  că  investigaţiile  sunt  recomandate pentru monitorizare pacient COVID-19;
                • biletele de trimitere  pentru  efectuarea  investigaţiilor  medicale  paraclinice necesare monitorizării pacienţilor diagnosticaţi cu boli oncologice, diabet zaharat, boli cardiovasculare, boli rare, boli neurologice şi boli cerebrovasculare vor avea evidenţiat faptul că investigaţiile sunt recomandate pentru afecţiunile respective;
                • investigaţiile medicale paraclinice necesare monitorizării pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19, după externare din spital, în regim ambulatoriu, respectiv investigaţiile medicale paraclinice necesare monitorizării pacienţilor diagnosticaţi cu boli oncologice, diabet zaharat, boli cardiovasculare, boli rare, boli neurologice şi boli cerebrovasculare, pentru afecţiunile respective, se efectuează atât pe baza biletelor de trimitere aflate în termen de valabilitate care nu au evidenţiat faptul că investigaţiile au fost recomandate pentru monitorizare,  dar  nu  mai  târziu  de  31  decembrie  2020,  precum  şi  pe  baza biletelor de trimitere care au evidenţiat faptul că investigaţiile sunt recomandate pentru monitorizare;
                • în vederea eliberării prescripţiilor medicale electronice online emise ca urmare a unei consultaţii la distanţă atât de medicii de familie, cât şi de medicii de specialitate din ambulatoriul de specialitate pentru specialităţile clinice, utilizând semnătura electronică extinsă, asiguratul sau persoana care ridică medicamentele în numele asiguratului poate printa documentul transmis de medic prin mijloace de comunicare electronică sau îl poate prezenta/transmite farmaciei în vederea printării acestuia;
                • în vederea eliberării prescripţiilor medicale electronice off-line emise ca urmare a unei consultaţii la distanţă atât de medicii de familie, cât şi de medicii de specialitate din ambulatoriul de specialitate pentru specialităţile clinice, asiguratul sau persoana care ridică medicamentele în numele asiguratului poate printa documentul transmis de medic prin mijloace decomunicare electronică sau îl poate prezenta/ transmite farmaciei în vederea printării acestuia.
                • se prelungeşte până la data de 31 decembrie 2020 termenul  de  valabilitate  pentru  următoarele documente a căror valabilitate expiră până la această dată: a) biletele de  trimitere  pentru  specialităţi  clinice,  inclusiv  pentru  specialitatea medicină fizică şi de reabilitare; b) biletele de trimitere pentru specialităţi paraclinice; c) recomandările medicale  pentru  dispozitive  medicale,  tehnologii  şi  dispozitive asistive – ce se depun/se transmit la casa de asigurări de sănătate; d) deciziile de  aprobare  pentru  procurarea  dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor.

                În  cazul  deciziilor  pentru  dispozitivele  medicale  acordate  prin  închiriere,  pentru  dispozitivele  de  protezare  stomii  şi  pentru  dispozitivele  pentru incontinenţă urinară, al căror termen de valabilitate a fost prelungit, se emite o nouă decizie de aprobare, cu precizarea duratei pentru care se prelungeşte decizia iniţială, precum şi taloanele aferente perioadei pentru care a fost prelungită decizia.  Atât noua decizie, cât şi noile taloane se transmit persoanei  beneficiare  prin  orice  mijloace  de  comunicare.

                ALARMANT! Nu mai sunt paturi la Terapie Intensivă pentru bolnavii COVID. Numărul cazurilor este în creștere

                Nici Spitalul Județean Bacău, care asigură asistența medicală a bolnavilor pozitiv coronavirus în cele peste 70 de paturi din spitalul municipal (amenajate special pentru acești pacienți), unde sunt și 12 paturi de Terapie Intensivă, și nici Spitalul Municipal Onești – spital suport covid, care are peste 100 de locuri, din care 8 pentru tratarea în regim de terapie intensivă, NU MAI AU LOCURI. Situația este critică în tot județul. Spitalul Orășenesc Buhuși a alocat aproape 40 de paturi în Secția Infecțioase Adulți (inclusiv paturile de spitalizare de zi) și alte 10 în zona tampon de la Urgențe, pentru cazurile ușoare și medii (pentru că nu are și paturi ATI pentru bolnavii COVID) și toate sunt ocupate. La fel și la Comănești, iar la Moinești sunt direcționate toate cazurile non-covid care sunt urgențe medicale majore.

                Iar cazuistica pe COVID-19 este în creștere. Astăzi, vineri, 6 noiembrie, Grupul de Comunicare Strategică a raportat numai pe județul Bacău 221 de noi cazuri. În acest moment sunt 291 de pacienți confirmați cu infecție SARS-CoV-2 în spitalele băcăuane. Iar nivelul de răspândire a noului coronavirus este unul ridicat.

                La nivelul municipiului Bacău, rata incidenței cumulate (RIC – numărul de cazuri la 1.000 de locuitori) a ajuns la 3.71, la Onești este de 2.78, la Moinești de 2.55, la Buhuși de 2.94, la Comănești de 2.21. Si acestea sunt doar câteva exemple! Iar pe întreg județul Bacău RIC este de 2.14.

                Cele mai mari valori ale acestei rate, la raportarea de astăzi, sunt comunele Măgura – 4.60, Itești – 3.83, Hemeiuș – 3.72, Filipeni – 2.99, Cașin – 2.94, Bogdănești – 2.92, Luizi-Călugăra – 2.91, Orbeni – 2.61, Faraoani și Vultureni – 2.58.

                Jandarmerița karateka, deținătoare a centurii negre și campioană a României de nenumărate ori

                  Sergent major Dumachin Diana a absolvit Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni în urmă cu doi ani, moment în care a ales să își desăvârșească cariera de profesionist într-un domeniu accesibil mai mult celor din vița lui Adam, la Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, iar de atunci ea desfășoară misiuni de ordine publică umăr la umăr cu colegii ei, reușind să elimine barierele subiective și chiar să rezolve situații delicate în care a fost necesară intervenția profesională ”în stradă”.

                  Pasiunea pentru haina militară bleu-jandarm a Dianei este împletită cu cea de practicant a disciplinei sportive numite Taekwondo, unde a obținut titlul de campioană națională nu mai puțin de 23 de ori în cei peste 13 ani de când practică acest sport, timp în care a ajuns să dețină centura neagră.

                  Tânăra și inimoasa noastră colegă ne demonstrează că „sportul înseamnă disciplină și respect pentru cel din fața ta, iar aceste valori au cântărit mult în decizia de a urma o carieră militară”.
                  Ne mândrim cu astfel de colegi și suntem bucuroși că fac parte din echipa noastră, a jandarmeriei!
                  Comunicat al Grupării Mobile de Jandarmi Bacău

                  Restrictii severe impuse de Guvern! Masca a devenit OBLIGATORIE!

                    Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat o hotărâre prin care au fost stabilite  măsuri suplimentare pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, măsuri anunțate deja de președintele Klaus Iohannis.

                    Vă prezentăm hotărârea CNSU (nr. 52) și aprobată în ședința de Guvern.

                    Art. 1 Începând cu data prezentei hotărâri la nivelul României se propune instituirea obligației purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, la nivel național, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise și închise, indiferent de valoarea ratei de incidență cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile.

                    Art. 2 În vederea evitării aglomerării transportului public, se propune ca toate instituțiile publice, precum și toți operatorii economici publici sau privați să aibă obligația organizării activității și desfășurării programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, iar acolo unde specificul activității nu permite acest lucru, să se organizeze programul de lucru astfel încât personalul să fie împărțit în cel puțin două grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferență de cel puțin 2 ore. Respectarea aplicării acestei măsuri se urmărește de prefecți și de către Inspecția Muncii.

                    Art. 3 În vederea prevenirii răspândirii infecțiilor cu SARS-COV-2, se propune ca, în toate localitățile, activitățile didactice care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ să se desfășoare în sistem on-line.

                    Art. 4 – (1) În toate localitățile din România, se propune interzicerea circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23.00 – 05.00.
                    (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă în intervalul orar 23.00 – 05.00 pentru următoarele
                    motive:
                    a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
                    b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
                    c) deplasări în afara localităților a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
                    d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie.

                    Art. 5 (1) Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere;

                    (2) Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil;

                    (3) Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

                    Art. 6 Se propune interzicerea desfășurării de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private.

                    Art. 7 (1) Se propune suspendarea activității piețelor agroalimentare în spații închise, târgurilor, bâlciurilor, piețelor mixte și volante și a talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerţului cu produse şi servicii de piaţă în unele zone publice, cu modificările și completările ulterioare. (2) Se permite activitatea piețelor agroalimentare ce pot fi organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecție sanitară.

                    Art. 8 Se propune ca, pentru spațiile exterioare în care se desfășoară activități de preparare, servire și consum al produselor alimentare, băuturilor alcoolice și nealcoolice, care au fost amenajate și pot fi asimilate spațiilor publice închise, astfel cum sunt ele definite în Legea pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun nr. 349/2002, cu modificările și completările ulterioare, le sunt aplicabile în mod similar regulile și măsurile de protecție sanitară, prevăzute în anexa nr. 3, art. 6 pct. 1 și 2 din Hotărârea Guvernului nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID19.

                    Art. 9 Se propune instituirea obligației pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private să-și organizeze și desfășoare activitatea în intervalul orar 05.00 – 21.00.

                    (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în intervalul orar 21.00 – 05.00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de
                    livrare la domiciliu.

                    (3) Prin excepție de la prevederile alin. (1), unitățile farmaceutice, benzinăriile și operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.

                    Art. 10 Se propune ca implementarea măsurilor prevăzute în prezenta hotărâre să se realizeze pe o perioadă de 30 de zile, urmând ca la finalul acesteia, în funcție de evoluția situației epidemiologice, să se hotărască, după caz, menținerea, eliminarea sau modificarea acestora.

                    Art. 11 Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.

                    Dr. Bianca Purcărin, locul 1 la Senat din partea PSD Bacău: „Sunt medic, înainte de toate. Îngrijirea semenilor este o vocație”

                    Candidatura surpriză la alegerile parlamentare a medicului Bianca Purcărin pune în lumină opțiunea clară a PSD Bacău spre reînnoire, precum și obiectivul de a trimite în Parlament oameni pregătiți și specializați. Dr. Purcărin, prin mâinile căreia au trecut sute de pacienți Covid-19 de la începutul pandemiei, afirmă că mai presus de orice este medic, dar că sistemul sanitar românesc trebuie urgent „vindecat” și pus pe picioare prin legi corecte adoptate în viitorul Legislativ.

                    Cu o carieră medicală începută ca medic rezident la Spitalul Militar Central „Dr. Carol Davila” din București, dr. Bianca Purcărin s-a specializat în Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), domeniu în care activează la Spitalul Județean de Urgență Bacău, iar de la începutul pandemiei de Covid-19 este implicată inclusiv în lupta împotriva noului coronavirus, în prima linie de la spital. Alături de colegii mei de la SJU Bacău, suntem în prima linie a luptei împotriva Covid-19, unde – cu implicare și determinare – ne aflăm în slujba pacienților, îngrijindu-i. Pentru mine salvarea de vieți omenești nu reprezintă un «job», ci o vocație care mă face să mă simt împlinită profesional și spiritual. Asta pentru că nimic nu este mai important decât viața care ne-a fost încredințată de Dumnezeu”, afirmă dr. Purcărin.

                    Dr. Bianca Purcărin spune că îngrijirea semenilor este o vocație și că nu va renunța la cariera medicală, pe care va continua să o profeseze în paralel cu prezența, ca senator, în viitorul Parlament. Medicul băcăuan a elogiat munca depusă, cu determinare, de colectivul SJU Bacău implicat în combaterea pandemiei, arătând că personalul medical a ieșit mai puternic din confruntarea cu Covid-19.

                     „Salvarea de vieți omenești nu este un «job», ci o vocație. Nimic nu este mai important decât viața care ne-a fost încredințată de Dumnezeu”

                    Dr. Bianca Purcărin, locul 1 la Senat, PSD Bacău

                     

                    Sănătate cu prioritate

                    Propunerea de a candida din partea PSD Bacău la Senat înseamnă posibilitatea de a se implica, de la nivel de Parlament, în susținerea sistemului sanitar național, despre care medicul băcăuan afirmă că are nevoie urgentă de legi corecte și de finanțare pe măsura provocărilor cărora trebuie să le facă față.

                    „Nu am experiență politică, este adevărat, dar am decis să mă implic pe zona mea de pregătire, pentru că doar de la masa deciziilor politice putem să producem schimbarea în bine a sistemului medical. Sistemul medical este greu încercat în perioada pandemiei, în particular spitalele care au preluat și tratat pacienții infectați cu noul coronavirus. La SJU Bacău ne-am făcut și ne facem datoria, dar cred că am văzut cu toții că în ansamblul său acest sistem are limitele sale și ține de noi toți să-l întărim, să-l facem mai rezilient”, a apreciat ea.

                    Doctorița a dezvăluit că PSD Bacău e singura formațiune care a ofertat-o pentru a candida și că în sânul organizației social-democrate a sesizat o puternică voință politică de a face, cu adevărat, din sănătate o prioritate.

                    „Am decis să mă implic pe zona mea de pregătire, pentru că doar de la masa deciziilor politice putem să producem schimbarea în bine a sistemului medical”

                    Dr. Bianca Purcărin, locul 1 la Senat, PSD Bacău

                    Mamă a doi copii

                    Bianca Purcărin nu e doar medic, este și mamă a doi copii, cu vârstele de 5 și 14 ani. Viața împărțită între spital și casă, între salvarea de vieți omenești și creșterea propriilor copii, este o provocare la fel de importantă precum combaterea Covid-19, dar – spune dr. Purcărin – valorile primite de la părinții săi o ajută să răzbată fără dificultăți majore.

                    „Vin dintr-o familie care mi-a insuflat de timpuriu cultul pentru muncă și respectul pentru semeni, valori pe care îmi place să cred că le port cu mine și acum. Acasă, am doi copii pe care îi cresc transmițându-le aceleași valori pe care le-am primit de la părinții mei: prin muncă, implicare și altruism putem face bine semenilor noștri și nouă înșine, în final”, mărturisește doctorița.

                    A îngrijit militarii români răniți în teatrele de operațiuni

                    Odată cu încheierea facultății, în 2004, dr. Bianca Purcărin și-a început rezidențiatul la Spitalul Militar Central „Dr. Carol Davila”, specializându-se în ATI. După încheierea rezidențiatului, ea a profesat ca medic militar cu grad de căpitan la secția ATI din cadrul Spitalului Militar, în cadrul compartimentului „militari răniți în teatrele de operațiuni”. Experiența îngrijirii militarilor români, întorși acasă răniți de pe câmpul de luptă, a marcat-o profund: Am văzut ce înseamnă spiritul de sacrificiu dus până la capăt, în slujba patriei – România. Pentru mine, militarii români sunt adevărați eroi, declară dr. Purcărin.

                    După stagiul de la Spitalul Militar Central, medicul a sosit la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Bacău unde, începând cu 2014, profesează în cadrul secției ATI. În paralel, dr. Purcărin coordonează echipa de transplant din SJU Bacău, punctul de transfuzii al spitalului, precum și administrarea de plasmă de la convalescenți la pacienții Covid-19 pozitivi.

                    Cine e dr. Bianca Purcărin

                    S-a născut la 11 iulie 1978, în municipiul Fetești.

                    Din 1998 a urmat cursurile Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.

                    Începând cu 2004, a fost medic rezident în cadrul Spitalului Militar Central „Dr. Carol Davila” din Capitală.

                    După încheierea rezidențiatului, a activat în cadrul secției ATI de la Spitalul Militar, compartimentul „militari răniți în teatrele de operațiuni”.

                    Din 2014 este medic al Spitalului Județean de Urgență Bacău, secția ATI.

                    La SJU Bacău coordonează echipa de transplant a spitalului, punctul de transfuzii din cadrul SJU, dar și administrarea de plasmă de la convalescenți la pacienții Covid-19.

                     Aproape de oameni Împreună la greu!

                    Publicat de SC DEȘTEPTAREA SA, la comanda PSD, cod mandatar 11200020.

                    ULTIMELE ȘTIRI