sâmbătă, 20 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1773

Marius Manta: „INTERVIURI” cu excelențe ale spiritului românesc

O carte cu interviuri este o provocare, cum interviul în sine este unul dintre genurile gazetărești din „categoria grea”, care presupune o călătorie spirituală a doi oameni, care merg o bună bucată de drum împreună, fiecare cu bagajul lui de frumusețe, bine, credințe și adevăr, pe care, cu prețuire și altruismul spiritelor înalte, le dăruiesc celuilalt, necunoscut dar aflat mereu în așteptare. Reluând, interviul nu est o înșiruire de întrebări, ci seamănă cu o cascadă, când lină, când vijelioasă în curgerea ei, cu irizări de lumină, care dau frumusețe și adapă imaginația privitorului, urmărindu-i călătoria nesfârșită spre apa cea mare.

O călătorie sunt și cărțile lui Marius Manta, literat, critic și redactor de revistă de cultură, care a început cu „Literaturbahn” (2014), continuată cu „Tată și fiu. Momente”, un an mai târziu, una inițiatică, la fel ca în capodopera lui Neagoe Basarab sau ca în extraordinarul ciclu „Tată și fiu” al sculptorului George Apostu, fiind, în același timp magistru și ucenic, copil și adult, părinte și învățător: „Ce tare-ar fi ca tatăl să aibă vârsta fiului./ Ori invers”, esențializează într-un vers autorul, filozofia curgerii timpului și a vieții, cum se întâmplă și în „Ucenic la iconari” (2017), o călătorie anume, cu gândul și dedicată fiului său, prin tradiția creștină răsăriteană, o carte unică și prețuită de omul modern, de altfel, scrisă special pentru el, cel trăitor în secolul XXI, pe care îl vom regăsi și în actualul volum, nu „iconar” privitor ci consumator al civilizației 5G și al artei 3D.

Penultima apariție editorială a criticului literar, poetului și gazetarului Marius Manta poartă titlul „Cronofiabile” (2020), după rubrica cu același nume din Revista ATENEU, argumentată astfel de autor: „mi-am propus o rubrică care să adune în chip fericit cărți menite să reziste timpului, ideologiilor, modelor literare. […]  Cărți de ieri, cărți ale prezentului, cărți necunoscute, cărți uitate; cărți ce au nevoie de o nouă «punere în scenă», de o reîntâlnire cu marele public.”

„Interviuri” de Marius Manta, Editura STUDION, 2020, reuneşte treizeci şi şase de convorbiri/interviuri cu excelenţe în domeniile lor, indiferent de vârstă, deoarece şi tinerii abordaţi s-au distins deja, au avut parte de recunoaşteri importante. „Mulţi interlocutori sunt originari din zona Bacăului, mulţi sunt din restul ţării, câţiva din străinătate. Majoritatea aparţine muzicii, artelor plastice, scrisului, dar curiozitatea lui Marius Manta poposeşte şi în universul şahului, vestimentaţiei, filmului, limbajelor virtuale, orologeriei, ceremoniei ceaiului, rugby-ului şi al trenurilor” și nu ezită, „să plece la drum, atunci când vecinătatea, întâmplarea, evenimentul nu-i prilejuiesc starea de convorbire cu interlocutorii doriţi, ca să-i întâlnească, pentru ca să le afle răspunsurile despre misterul creaţiei şi despre soarta acesteia în lumea în care trăim”, scrie Doina Cernica, în Prefața, cu titlu simplu și sugestiv, „Printre excelențe”.

Sunt drumuri și popasuri răsplătite, în final, cu interviuri incitante, înnoitoare prin modul de abordare, atât al întrebărilor, cuprinzătoare, care dovedesc o bună cunoaștere a omului și  domeniului în care excelează intelocutorul, fără a ține neapărat să epateze, ceea ce dă farmec și lumină răspunsurilor, subsumate încă din titlul fiecăruia.

„Deși nu cred nepărat în tipare, în tot cazul nefiind un extrovertit, am admis parcă dintotdeauna că am un oarece simț al echilibrului, pe care nu mi-l vreau pierdut. Iar peste toate, o bucurie ce se leagă de realitata unei lumi rotunde, frumoase. Implicit, am căutat să fiu atent în jurul meu, să valorific experiența și știința unor conștiințe așezate. [] Cartea de față adună asemenea întâlniri cu oameni pe care îi prețuiesc în mod deosebit”, afirmă Marius Manta, în „Cuvânt lămuritor”.

Cartea se deschide  cu interviul luat PS Ioachim Băcăuanul: „Hristocentrismul, soluția salvatoare a ieșirii din criză”, în care autorul îl conduce pe gânditorul, filozoful și truditorul în slava lui Hristos pe cărări mai puțin bătute în spațiul public: sensurile Îndumnezerii omului, legătura duhovnicească între cunoaștere și trăire, care este mara ispită a culturii, până în ce punct iubirea poate tolera răul, în ce măsuă reușesc arta și frumosul să ne conducă către transcendent și eshatologic etc. Pătrundem apoi în lumea muzicii cu Hans Eckart Schlandt, organist al Bisericii Negre – „Sunetul orgii aminteşte de eternitate, te purifică şi îţi dă idei înălţătoare”, dar și cu Adrian Sîrbu, dirijorul corului „Byzantion” – „Muzica vindecă patimile”, cu părintele Ioannis Hanna de la Mănăstirea Hamatoura, Kousba din Liban – „Muzica bizantină constituie un limbaj dificil, e calea psaltului de a comunica cu sfinţenia” şi cu monahul şi poetul Ignatie Grecu, de la Mănăstirea Cernica – „Orice pasăre care zboară închipuie Crucea”.

Sunt interviuri, în cea mai mare parte, scurte, luate parcă „pe fugă”, însă, se vede, este o fugă umăr la umăr, chiar și atunci când Marius Manta solicită time out, unor adevărați atleți ai cuvântului, cum sunt Ioan Dănilă, străjerul neobosit al limbii române curate și corecte, artistul 3D Ioan Burlacu, păstrătoarea curățeniei folclorului nostru, Sofia Vicoveanca, marele maestru Internațiomnal de șah Florin Gheorghiu, urmați de critici literari (Thodor Codreanu, Al. Husar), soprana Gabriela Iștoc, rugbystul Daniel Carpo, Laura Popescu, model și creator de modă, Nicu Alifantis, dar și artistul Gheorghe Zărnescu, Ovidiu-George Rusu – iconar, Andrei Pleșa, pasionat de orologerie.

Este o carte în care cititorul se scufundă în universuri diferite, populate de oameni cu har, talent, știință, bunătate, cu sufletele deschise către dialog, frumos, credință și adevăr, acea trinitate la care face mereu trimitere autorul, la care se adaugă un optimism născut din curiozitate și cunoaștere.

„Cred că frumosul este fața cea mai de preț a lumii noastre. Legat de bunătate, iubire, echilibru și credință, cu siguranță poate schimba lumea, în măsura în care aceasta își îndreaptă atenția către el. Ba chiar și numai tangențial, frumosul (se înțelege că legat de…) poate aduce alinare tuturor contradicțiilor  acestui pământ”, sunt cuvintele sculptorului Gheorghe Zărneascu, care vin să întregească crezul autorului acestei minunate cărți. Și călătoria continuă: „Orice pasăre care zboară închipuie crucea”. Câți ne-am gândit la această superbă sintagmă, dăruită de preotul Ignatie Grecu?

Premieră națională pornită din județul Bacău: ECO START, primul program de consultanță în agricultura ecologică

Un grup de parteneri al căror domeniu de activitate este agricultura ecologică pregătește, sub coordonarea omului de afaceri băcăuan Marius Cașiș, vicepreședinte pentru zona Moldova al Asociației Române pentru Agricultura Durabilă (ARAD), lansarea oficială a Programului ECO START. Principalul obiectiv al Programului este sprijinirea fermierilor care își doresc un viitor în sectorul agriculturii ecologice.

„Am lansat încă de anul trecut proiectul Ecostart, în care suntem mai mulți parteneri, inclusiv ARAD, spune Marius Cașiș. Nu avem încă o asociere oficială, juridică, dar suntem foarte aproape să finalizăm și această etapă. Între partenerii noștri sunt certificatori de agricultură ecologică, profesori universitari, fermieri și procesatori, cam tot ce trebuie pentru a sprijini fermierii care vor să facă agricultură ecologică. Nu am optat pentru o cooperativă Eco Start, pentru că lumea s-ar feri de ea și nici pentru un cluster încă nu e momentul”.

România trebuie să ajungă, până în anul 2030, la un milion de hectare de teren agricol lucrat prin agricultura ecologică. Acum are numai 2% (300.000 ha) din suprafața agricolă în acest sistem. Inițiatorii Ecostart susțin că cerința de produse ecologice estedin ce în ce mai mare, iar cel mai ușor de adus în sistem este pentru fermele mici și mijlocii. Fermele mari au un flux tehnologic anume, calat pe culturile convenționale.

„Noi, mai spune Marius Cașiș, îi sfătuim pe toți agricultorii cu care stăm de vorbă să înceapă să aplice și metodele ecologice. Sunt metode naturale de protejare a culturilor împotriva dăunătorilor. Iar prețurile lor încep să se apropie de cele ale substanțelor folosite acum.În grupul Eco Start avem acum și două societăți comerciale agricole cu capital romanesc, care vor investi în perioada 2020-2025 peste 4,2 milioane de euro în județul Bacău”.

Marius Cașiș s-a remarcat până acum prin activitatea pe care o are în domeniul agriculturii ecologice. Cu ARAD a organizat, inclusiv în Bacău, reuniuni științifice cu participare națională și internațională, dar și singurul târg de nivel internațional, Eco-Int Natural Taste, și a editat prima și singura revistă pentru agricultura ecologică, „Eco Agricultura Românească”.

„Fermierii mici și mijlocii își duc greu activitatea. Dacă, însă, ar face agricultură ecologică, productivitatea fermelor lor s-ar dubla, ca și cum ar avea teren dublu față de cât au acum. Pentru că și subvenția acordată și prețul produselor sunt la nivel dublu. Obții același câștig la o suprafață cultivată de două ori mai mică, pentru care și cheltuielile de întreținere sunt de două ori mai mici. Câștigul e mai mare decât în agricultura convențională.Iar dacă ei ni se alătură vor avea mult de câștigat prin consultanța pe care o putem acorda, prin urmărirea practică a activității lor.” Marius Cașiș, vicepreședinte al Asociației Române pentru Agricultura Durabilă (ARAD)

Accesul pacienților cu hepatită C la tratamente fără interferon este asigurat în perioada pandemiei prin reglementări speciale

    Așa cum am mai prezentat în edițiile anterioare ale ziarului Deșteptarea, după o pauză de jumătate de an, din luna februarie 2020, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a reluat asigurarea de tratamente fără interferon pentru 17.500 de pacienți adulți cu hepatita C, indiferent de stadiul de fibroză și ciroză compensate. În perioada februarie-iulie 2020, la nivel național, 4.158 de pacienți au accesat tratamente fără interferon. În județul Bacău, estimarea pentru această etapă de tratament este de circa 800 pacienți.

    Există în derulare și un contract de tip cost-volum-rezultat (C-V-R), în cadrul căruia pot beneficia de tratament pacienții adulți, fără ciroză hepatică sau cu ciroză hepatică compensată, care în urma tratamentelor anterioare cu AAD (medicamente cu acțiune antivirală directă) nu au obținut răspuns terapeutic. Contractul prevede tratamente pentru 300 de pacienți eligibili. Tratamentul adulților este asigurat de medici din specialitatea gastroenterologie și boli infecțioase aflați în relație contractuală cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Bacău.

    În contextul pandemiei, în perioada stării de urgență CNAS a implementat o serie de măsuri pentru a asigura accesul pacienților eligibili cu hepatită C la tratamentele fără interferon, măsuri a căror aplicare a fost prelungită până la data de 30 septembrie 2020. Astfel, pentru pacienții care au nevoie de un astfel de tratament, inițierea acestuia se efectuează de medicul gastroenterolog sau infecționist (prima rețetă), iar prescrierea în continuare a medicamentelor se poate face de un medic în specialitatea medicină internă din ambulatoriul de specialitate pentru specialitățile clinice sau de medicul de familie pe lista căruia este înscris pacientul, în baza scrisorii medicale și a confirmării înregistrării formularului specific de prescriere, în vederea asigurării continuității tratamentului. Pe site-ul CNAS sunt afișate toate informațiile necesare, atât pentru pacienți cât și pentru medicii curanți, referitoare la includerea în tratament a pacienților eligibili.

    Reamintim că în prima etapă a desfășurării acestei tip de tratament și în județul nostru, respectiv perioada octombrie 2018 (de când a intrat și Bacăul în acest program) – septembrie 2019, au fost prescrise 2.128 rețete medicale în valoare totală de 113.795.628 lei, aproximativ 23,7 milioane euro. Toate facturile din primul contract au fost deja achitate de CJAS Bacău. Cei peste 650 de pacienți eligibili în această perioadă au fost, în proporție de 98%, vindecați. Costul înregistrat a fost de 63.715 lei/pacient vindecat.

    Încă două formații de top vor participa la festivalul de blues de la  Dărmănești

    Asociația ,,Sunetul Munților” din orașul Dărmănești – membră a European Blues Union, în parteneriat cu Primăria orașului, organizează în perioada 28-29 august 2020, „Open Air Blues in the garden festival”, primul festival internațional de blues din județul Bacău. Cu această ocazie, vor avea loc o serie de manifestări desfășurate sub egida ,,La Porțile Nemirei – tradiții, obiceiuri și cultură”, care înseamnă:#Expo – La Porțile Nemirei – literatură, sunet și culoare, #La Porțile Nemirei – tradiții si obiceiuri. Dacă inițial în program figurau zece trupe din țară și străinătate, acestora li se vor mai adăuga  membrii trupelor Iris-Nelu Dumitrescu și Mike Godoroja & Blues Spirit, formații cu show-uri în toată țara și prezențe notabile peste hotare.

    Evenimentul se va desfășura în Piațeta din fața Primăriei Dărmănești, iar pe scenă vor urca, așadar, 12 trupe din Marea Britanie (Will Wilde Band), Norvegia (Joe Rusi Band), Serbia (Ana Radzic & Blue Family Band), trioul româno-sârb AXiS, dar și trupe autohtone precum Iris-Nelu Dumitrescu, Mike Godoroja & Blue Spirit, Rareș Totu Band, Florin Giuglea Trio, Marcian Petrecu și Trenul de noapte, Sir Blues Vali Răcilă, The Southern Cockroaches și Szabo Zsolt Quintet.

    Evenimentul de la Dărmănești are și o altă notă inedită, respectiv cea de ,,arts in the street” (arta adusă în stradă), în care artiști plastici de renume vor efectua lucrări în stradă, în zona de desfășurare a concertelor, interacționând direct cu publicul. De asemenea, aceiașiartiști vor avea o expoziție cu lucrări proprii, într-o locație aflată în imediata vecinătate a piațetei orașului, locul de desfășurare a concertelor.

    Prin participarea la acest eveniment posesorul biletului își dă acordul pentru două lucruri: de a fi fotografiat și filmat în spațiul de eveniment, în scopul promovării festivalului;de a permite să i se măsoare temperatura corpului la intrare, în cazul în care condițiile de siguranță sanitară vor impune acest lucru. Copiii cu vârsta sub 14 ani vor intra gratuit, dar numai însoțiți de către un adult posesor de abonament. Dovada se face pe baza certificatului de naștere.

    Romulus Dan Busnea

    Realități paralele

    În ultimii ani ai regimului comunist, când lucrurile fuseseră scăpate de tot de sub control, România era scena unei ciudate tragi-comedii, unde, în vreme ce oficialitățile se întreceau să laude realizările regimului și creșterea nivelului de trăi, populația aplauda zgribulită, întrebându-se dacă au băgat sau nu salam la Alimentară. Toți știau că lucrurile merg prost, dar, oficial nu se spunea decât că merg bine. Existau două realități paralele: ce a discursului oficial și cea a vieții de zi cu zi.

    De puțin timp, dubla realitate a cuprins din nou România. Oficialii guvernamentali laudă realizările mărețe ale Executivului, creșterea nivelului de trăi, scăderea prețurilor, lupta victorioasă contra virusului. Pare că întreg Guvernul s-a apucat brusc de fumat pătrunjel din ăla bun. Experiența de zi cu zi a cetățenilor este, însă, alta. Prețurile sunt în creștere, nivelul de trai se clatină, rezervele se termină în vreme ce economia este ținută pe aparate să nu sucombe. Deficitul bugetar a fost aruncat în aer, datoria publică a crescut în câteva luni cu vreo 10 procente și, după ce a aruncat cu bani în dreapta și-n stânga pentru a potoli foamea prietenilor politici și a sponsorilor, Executivul constată că nu mai are de unde plăti pensii, alocații, salarii.

    Să reținem niște cifre: de la 2,8 la sută, actualul Executiv a guvernat atât de competent încât a ajuns la un deficit de 8,6 la sută și încă mai e loc de crescut. Dar ni se spune că e tot mai bine și că avem cei mai competenți miniștri. Și nimeni nu contrazice aceste prostii. Presa, care ar fi trebuit să fie, teoretic, câinele de pază al democrației și să vegheze la respectarea legii de către Executiv, nu a pus de luni de zile nici măcar o întrebare deranjantă membrilor Cabinetului. Competentul nostru ministru de finanțe nu a trebuit să răspundă la nici o întrebare referitoare la modul în care gestionează activitatea ministerului.

    În România curge numai lapte și miere. La televizor. Ca înainte de 1990. Cât de curând o să cântăm iar, ca atunci: „Astăzi iar/ la Telejurnal/ am văzut cașcaval”…

    200.000 de euro, gratis, pentru afacerile din mediul rural

      Antreprenorii din zonele rurale pot solicita bani nerambursabili de la stat, în cadrul unui program național cu un buget de 200 de milioane de euro. Este vizată dezvoltarea antreprenoriatului rural, respectiv înființarea întreprinderilor de economie socială în mediul rural. Pot solicita aceste sume nerambursabile afaceriștii de la țară care desfășoară activități în domenii ca procesarea, distribuția, ambalarea produselor agricole sau industria alimentară.

      Valoarea maximă ce poate fi acordată este de 200.000 euro/plan de afaceri, reprezentând maximum 100% din totalul cheltuielilor eligibile. Se estimează că fondurile alocate acestui program vor putea susține activitatea a 1.000 de unități, ajutând la crearea a aproximativ 7.000 locuri de muncă.

      De doi lei speranță

      Coronavirusul ăsta parcă n-a făcut doar rău omenirii. Pare că le-a mai descrețit, cumva, mințile guvernanților care, iată!, au realizat că, pe lângă pozitivații COVID -19, mai sunt (și nu de ieri, de azi) și bolnavi cronici care se chinuie de ani de zile cu tot felul de maladii. Bunăoară, într-un final, au realizat oamenii cu gulerele scrobite că mai nimerit ar fi ca suferinzii de boli incurabile și nu numai (care, știm cu toții, necesită tratament pe toată viața) să nu se mai înjosească așteptând cu orele la corturile amenajate în curțile spitalelor, pentru a primi de doi lei speranță.

      Așa că le-a permis nefericiților noștri conaționali să se trateze ambulatoriu sau să ceară sprijin medicului de familie, fără a mai trece pe la medicul curant de specialitate. E drept că medicul de familie nu știe atât de multe ca cel de specialitate, nici nu-i cunoaște istoricul bolii, dar, cu siguranță, va fi în stare să prescrie un medicament care să-l ajute pe bolnav să-și procure salvatoarele medicamente. Căci, nu-i așa, boala nu dispare peste noapte, din România, ca să-i facă loc coronavirusului. Cum nici pe cei fără un picior sau fără o mână, despre care știi că nu le-au crescut altele la loc, ori pe nevăzători sau alte persoane cu un real handicap nu-i poți bănui de prefăcătorie și mănâncă, astfel, banii statului.

      Din păcate, până la a se lua o astfel de decizie, de relaxare a anumitor reguli din Sănătate, nepermis de mulți dintre noi au pierdut lupta cu boala, chinuindu-se până la ultima suflare să prindă măcar o gură din tubul cu oxigen, o fiolă din porția de interferon sau picăturile (dureroase ca plumbul fierbinte) din cura cu citostatice. Dumnezeu să-i ierte! Și pe unii, și pe alții.

      Statul sprijină cu 35 la sută remunerația zilierilor

        De luna trecută, angajatorii care folosesc zilieri trebuie să dețină, obligatoriu, registru un electronic de evidență. Obligația revine indiferent în ce domeniu este desfășurată activitatea. În plus, potrivit OUG nr. 132/2020, intrat în vigoare în această săptămână, statul acordă un sprijin financiar echivalent cu 35 la sută din remunerația zilierului cuvenită pentru ziua de muncă. Măsura apare ca urmare a dificultăților în găsirea forței de muncă pe care le întâmpină angajatorii care folosesc zilieri pentru muncile sezoniere. Banii se acordă doar pentru o perioadă de trei luni. Pot beneficia de acest sprijinul firmele care activează în agricultură, vânătoare și servicii anexe, creșterea și reproducția animalelor semi-domesticite și a altor animale, alimentație (catering) pentru evenimente, restaurante, baruri și alte activități de servire a băuturilor, hoteluri și alte facilități de cazare.

        Practic, angajatorul va plăti subvenția zilierului, urmând ca acesta să-și recupereze banii de la stat în cel mult 10 zile. Cererea de decontare, împreună cu listele cu zilierii, se depunde în fiecare lună la Agenția de Plăți și Inspecție Socială, în format electronic.

        #BookClub: „Aventurile piratului Ket”. Lecția generozității.

        Salutare, dragi cititori! Sunt Eric și nu știu dacă mă cunoașteți prea bine, dar eu vă cunosc, știu despre voi că vă place să citiți. Eu am 11 ani, sunt în clasa a V-a și fac parte din Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău. În acest articol vă voi descrie o carte care m-a atras foarte mult, o carte plină de aventuri, apărută la Editura Arthur: „Aventurile piratului Ket”! Sincer, experiența de a citi acest volum mi-a dat un nivel de inspirație… mai înalt decât Coloana Infinitului! Cartea este scrisă de Alis Popa (autoare contemporană, româncă) și a apărut în 2017 (deci nu-i atât de veche), are 337 de pagini (credeți-mă că merită să citești un număr așa de mare!) și mult umor, așa că un simplu titlu recomandat la clubul de lectură s-a transformat în cartea mea favorită!

        Ket și prietenul său, Tiberius Tong, sunt doi pirați neînfricați. Călătoresc din Makaibe până în Patatponia, îndură furtunile îngrozitoare ale mării și intră cu mult curaj în străfundurile Nasului de Sticlă. Ket este cel aventuros, mereu în căutarea pericolelor, iar Tiberius, prietenul său de nădejde, e cel care îl temperează adesea, deși amândoi știu bine un lucru: harta comorii e la ei și trebuie să o descifreze cât de curând posibil! Ei bine, nu știu ce vă va plăcea vouă mai mult din această carte, dar mie mi-a plăcut cum se certau Ket și Tiberius TOT TIMPUL (Veți vedea, e o comedie! Deși, nu mi-a plăcut de Dl. Marmeladă, veți descoperi singuri de ce…). Și mi-a mai placut, în mod special, că piratul Ket era vesel și făcea glume, indiferent de situația în care se afla.

        Iată și unul dintre pasajele care m-au amuzat cel mai mult (și, apropo, vă provoc să îmi spuneți în ce capitol este acest citat, chiar sunt curios cine citește toată cartea!): „Ți-am spus eu, Ket, băiete, cum stă treaba cu gândacii. Trebuie să îi ții tot timpul undeva, la îndemână… nu se știe niciodată când ai nevoie de ei!” (nu mă judecați, am un simț al umorului mai deosebit, ok?).

        Această carte m-a învățat să fiu mai generos decât sunt (adică 101%), m-a învățat că trebuie să fim buni cu alți oameni, indiferent ce slujbă au sau care sunt secretele lor și… SĂ AVEM MEREU GÂNDACI LA NOI?!… Deci… în concluzie… să nu ne punem cu pirați precum Ket și Tiberius!

        Chiar vă recomand această autoare, cu drag, doarece cărțile scrise de ea sunt foarte interesante și pline de haz! ”Aventurile piratului Ket” este o carte hazlie, pentru absolut toate vârstele! Dar o recomand mai ales copiilor de vârsta mea (adica 10-11 ani), deoarece știu că majoritatea adoră cărțile groase în pagini și masive în haz!

        Deci, dragi cititori, dacă veți citi „Aventurile piratului Ket” veți avea (așa cum am spus și pe la început)… un nivel de inspirație mai înalt decât Coloana Infinitului…

        Eric-Andrei Dascălu, clasa a V-a, elev la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” și la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

        Depozit de muniție, descoperit și asanat pe vârful Coșna

        În perioada 10 – 13.08.2020, echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” a județului Bacău a fost solicitată să intervină în vederea asanării terenului de muniția rămasă neexplodată, în zona vârfului Coșna din localitatea Târgu Ocna, județul Bacău.

        Din ceea ce s-a crezut inițial a fi o misiune de rutină, aceasta s-a dovedit în final una extrem de complexă din punct de vedere al duratei și al volumului ridicat de efort fizic depus pe toată durata intervenției.

        Astfel, în toată această perioadă, echipa de colaboratori ai Muzeului de Istorie Târgu Ocna împreună cu profesorul Radu Alin, muzeograf în cadrul Primăriei orașului Târgu Ocna și a domnul Dima Ștefan (colaborator), a participat activ la descoperirea și identificarea unui depozit format din peste 400 de muniții și elemente de muniție rămasă neexplodată provenită din timpul primului război mondial.

        Zona descoperirii, situată pe vârful Coșna din localitatea Târgu Ocna, a fost asanată de către echipa pirotehnică aparținând ISUJ Bacău, în vederea ridicării întregii cantități de muniție, transportării și depozitării acesteia în scopul distrugerii ulterioare.

        Mulțumim pe această cale tuturor celor implicați pentru responsabilitatea de care au dat dovadă alertând instituțiile competente în momentul descoperirii acestor „urme” ale războiului.
        Mulțumim pentru tot sprijinul si pentru toată încrederea acordată!
        Va rugăm să rețineți faptul că aceste muniții rămase neexplodate rămân singurele „amintiri” care încă mai pot produce victime!
        Nu le tratați cu superficialitate!
        Comunicat ISU Bacău

        Dragoș Benea prezintă candidatul PSD pentru Slănic Moldova

        Am poposit la Slănic Moldova cu convingerea fermă că Benone Moraru, Ben pentru toți slănicenii, este soluția pentru primărie și singurul care poate revigora o stațiune condusă, în acest moment, de un penelist care e primar la fără frecvență (locuiește în Comănești, nu la Slănic Moldova).

        Ca fost președinte al Consiliului Județean Bacău, mă încearcă indignarea să văd că la Slănic am construit o pârtie de ski, dar pe care administrația primarului Gh. Baciu nu știe s-o pună în valoare – ba, dimpotrivă, o folosește ca pretext de dijmuire a mediului local de afaceri și așa greu încercat de pandemie.

        Categoric, NU așa se dezvoltă turismul la Slănic! NU cu satrapul Baciu al cărui mandat înseamnă pentru Slănic Moldova 4 ani irosiți!Cel mai elocvent exemplu: în urmă cu doi ani, CJ Bacău a avut inițiativa și a alocat fondurile necesare construirii unui parc cu tiroliană în vecinătatea pârtiei.

        S-ar fi investit peste 125.000 euro, însă găunosul Baciu, frâna Slănicului, s-a opus investiției care n-ar fi costat nimic bugetul local. În schimb, am văzut la Slănic clienții politici ai PNL, cu „lucrări” de sifonare a bugetului local.

        Gh. Baciu, singurul primar din județul Bacău care n-a depus niciun proiect pe PNDL, trebuie trimis acasă, acasă la el la Comănești, de unde are impresia că poate conduce, la fără frecvență, stațiunea Slănic Moldova.

        Noi avem soluția pentru Slănic!

        Ea se numește Benone Moraru, un om în care PSD își pune toată încrederea. A dovedit că știe și poate, singurul capabil să readucă Slănicul pe drumul dezvoltării.

        Dragoș Benea
        președintele organizației Județene PSD Bacău

        Garbo şi efectul Pygmalion

        Cum o ajuns o fată modestă, chiar ştearsă, o micuţă vânzătoare din Stockholm, una dintre cele mai strălucitoare vedete de cinema, inegalabilă, supranumită Divina? Desigur, primul merit este al lui Mauritz Stiller, cel care a descoperit-o şi apoi a modelat-o, ca un veritabil Pygmalion. Talentul regizorului de a produce incredibile metamorfoze într-o fiinţă asupra căreia şi-a oprit privirea a fost hotărâtor în acest caz, geniul lui, de fapt, care a creat o actriţă ce avea să nască o legendă. Cei care l-au cunoscut vorbesc despre Stiller ca despre o persoană excentrică, cu un comportament şi o vestimentaţie de dandy. Cravatele lui erau împodobite cu perle, iar degetele era pline de inele cu pietre preţioase rare.

        Îmi aminteşte de straniul, exoticul Aubrey de Vere, personajul de neuitat al lui Mateiu Caragiale. Plecase de jos, ca un copil sărac, şi când a devenit celebru, avea accese de grandomanie, umilind şi jignind uşor pe ceilalţi. Psihologii spun că astfel îşi rezolva frustrările din copilărie. Iar Aurora Liiceanu e psiholog, aşa că, în cartea ei („Sindromul Greta Garbo”), caută resorturile intime, cauzele cele mai îndepărtate care aduc lumină asupra acţiunilor, a modului de a fi al cuiva. S-a documentat despre viaţa şi opera regizorului, care avea desenată în minte imaginea femeii ideale. Era fantasma lui de homosexual artist. Acea femeie trebuia să fie extrem de frumoasă, senzuală şi foarte misterioasă. Adică exact ce avea să fie Greta Garbo, pe care Hollywoodul o va încorona ca Sfinxul suedez.

        Asta în timp ce  Stiller, creatorul ei, nu s-a adaptat în America şi s-a întors în nordica lui ţară, unde a murit uitat de toţi. Nu şi de Garbo, care avea să se ducă în Suedia, profund tulburată de  moartea lui şi, văzându-i sărăcăciosul mormânt, a finanţat construirea unui impunător monument care să cinstească memoria regizorului căruia îi datorase totul. Frumoasă probă de caracter! De altfel, Garbo s-a purtat împecabil şi cu toată familia ei, de care a avut mereu grijă, ceea ce spune mult despre ea ca om. Unul onest, care nu şi-a ascuns rădăcinile modeste, ea căutând, de fapt, toată viaţa ei, firescul şi simplitatea lucrurilor. Ceea ce contravenea în chip absolut statutului ei de superstar.

        Dar ce avea, unic, Garbo, ce-i aparţinea, dincolo de ce fusese creat de tiranicul Stiller?  Unul dintre biografii ei, Barry Paris, afirmă că ea a fost „o anomalie, nu un mister”. Pentru că: „O confuzie a Naturii şi a Artei a creat un chip, o personalitate şi o prezenţă erotică fără precedent în istorie”. Iar un altul, John Bainbridge, vorbea despre geniul ei din faţa camerei de filmat, care venea dintr-un „instinct secret, infailibil, sublim, de a face ce trebuie aşa cum trebuie”. Vorbe, frumoase, într-adevăr, dar ceea ce este cert e că aparatul de filmat o iubea pe Garbo, care avea o specială, rară şi misterioasă luminozitate pe ecran, după cum recunosc  istoricii şi criticii de cinema. Dar şi actori, foşti colegi de-ai Divinei, ceea ce nu este chiar un fapt comun, ştiute fiind vanitatea, egocentrismul, narcisismul speciei histrionilor. Bette Davis, de pildă, spunea că era pură vrăjitorie dominaţia ei asupra camerei de filmat.

        Ciudat este că, în spatele acestui magnetism exercitat asupra altora,  Garbo era o simplă femeie sentimentală, tristă, însingurată, tânjind după micuţa ei Suedie. Ducea dorul zilelor de vară ploioase, cu melancolia Scandinaviei natale, şi de aceea îi plăcea mult să se plimbe prin ploaie, singură, şi să priveacă marea lovindu-se de stânci. Fără să fie urmărită, supravegheată, pentru că asta (zicea ea) omoară frumuseţea lucrurilor.

        Artiștii de la Tescani, în anul de groază 2020

        Între întâlnirile de creație ce luminează povestea artei plastice de la noi, Tescaniul este printre cele mai prestigioase și longevive. Este vorba, fără îndoială, de toată această alchimie a locurilor, pornind de la peisajul natural și continuând cu tradiția spirituală și culturală a domeniului boierilor Rosetti-Tescanu. Povestea începe cu marele Enescu, care a compus „Oedipe” aici, și continuă cu armonii muzicale, scrieri profunde și plastică înălțătoare.

        Este anul 44 al creației plastice, la Tescani. Mai ales în ultimul timp, se petrec multe, mai multe întâmplări de artă aici. Ne plasăm pe această linie de tradiție, având în pictorul Ilie Boca personalitatea emblematică a întâlnirilor de la Tescani, personalitatea care ne aduce în tradiția și istoria acestor întâlniri de creație și devine referință pentru continuarea minunatului fenomen cultural. La nivelul de bază al Merăriei, pavilionul ca o căsuță de poveste de la intrarea pe domeniul artelor de la Tescani,  o galerie ne vorbește de maestrul Ilie Boca, de rolul său în arta românească și de lumina Tescaniului în pictura lui Ilie Boca.

        În pridvorul de la etaj, printre dantelării de lemn, Dionis Pușcuță dezlănțuie, pe pânza de pictură, desigur, un adevărat bestiar gotic plin de originalitatea artistului, în culori de fum și vălătuci de tușe. Ca dintr-un turn de observație atentă, VEM, adică Victor Eugen Mihai, caricaturistul iute la desenat, șarjează în linii neiertătoare ce se transformă în zâmbete. Nebunatice.

        La intrarea în biserica de pe domeniul de la Tescani și-a descălecat atelierul de campanie Dumitru Macovei, cu casă-atelier în Moinești, cunoscut și iubit de publicul bucureștean, căruia nu o dată i-a oferit simeze de culoare puternică și fermă. În spatele bisericii, după altar, este cel mai modern dintre pavilioanele domeniului artistic de la Tescani și, în acest an, aici aflăm lucrând doi artiști foarte serioși, cu deveniri atât de diverse.

        Mihai Chiuaru este un cunoscut creator din corola locurilor, pictor și restaurator de artă bisericească, autor al unei opere intense, de inovație și revoluție. Aproape fix în capătul celebrei Alei cu Plopi de la Tescani, lucrează de zor Ammar Alnahhas, artist născut în Siria, cu studii la Damasc, care a conturat o excepțională operă picturală în România, unde s-a stabilit de mai bine de un deceniu, fiind un activ participant la viața creației plastice de la noi.

        Mai sus, exact în capătul și mijlocul câmpului de porumb ce a fost, odată, pistă pentru avionul legendarului Bîzu Cantacuzino, artista Sara Rodriguez din Spania așază pe pânzele ei de la Tescani ilustrații de povești, într-o atmosferă „la țară, la bunica”. La bunica din România, desigur. Din Spania, nu bunica, ci tatăl Sarei, pictorul Pablo Rodriguez Guy, dublu participant la întâlnirile de la Tescani, i-a împărtășit tinerei creatoare dorința de a fi parte în acest proiect artistic din România.

        În spațiul tehnic, adică o construcție ce adăpostește un atelier de tâmplărie, zgomotos altădată, dar tăcut acum, Luminița Radu, grafician și profesor la Liceul de artă din Bacău, așterne pe hârtie umbrele de la Tescani, cu uimire călcate în picioare de cei care își plimbă liniștea prin parc. În foșnet de hârtie, desenele sale ne arată forme și culori, la o singură suflare de vânt.

        Ca o stană de lemn, gânditor dar zâmbitor, meșterul Gheorghe Zărnescu privește butucii ce se transformă ușor în formele destinate de sculptor. Este o meditație vie, ca materialul din care uneltele se vor înfrupta, creator, dar, deocamdată, par și ele pe gânduri, cuminți ca niște calfe ascultătoare. Din când în când, așterne, cu o linie groasă, cifre și axe, cuvinte și litere, ca în scrieri în cifrate din alte vremuri, incantații nemaivăzute iscate de energii nemaintâlnite.

        Într-un alt pavilion, cu trepte și terasă cât de un șevalet cu privire la inspirație, pictează Sorin Nicodim, așternând eseuri cromatice în suprafețe ample, cu accente subtile în jocuri generoase. Este din Târgu Ocna, dar vine din Timișoara, unde trăiește și pictează. În același colț al spațiului de creație de la Tescani și-a instalat șevaletul-atelier și Valeriu Șușnea, pictorul și organizatorul care ne aduce Buzăul tot mai des în atenție, în ultimul timp. Compozițiile sale, ca niște icoane cu multe și înțelepte registre, se desfășoară în dimensiuni profunde de percepție. În acest timp, expoziția lui Valeriu Șușnea încântă publicul din capitală, pe prestigioasa și impresionanta simeză de la Palatul Parlamentului. Iar la Tescani, interiorul pictat-nepictat al bisericii amintește de proiectul de început de drum al unui grup de absolvenți de „Grigorescu”, valoroși și determinați, dintre care doar unul s-a semnat, „Vali”.

        Una dintre marile vibrații ale Tescaniului este întrunirea și inventarea grupului Prolog, cu artiști de legendă și smerenie în fața vieții și a simțirii artistice. Mihai Sârbulescu mărturisește despre asta cu fiecare tușă așternută, în spațiul matrice de la Tescani. Și mai este spiritul de la Tescani, în care vorbele pictează amintiri despre artiștii care au trecut pe aceste locuri și se pregătesc cele despre artiștii care sunt și au să vină.

        În partea opusă, pe o terasă de lângă sala „Horia Bernea”, cu privire spre monumentul ce ar fi trebuit să străjuiască somnul de veci al compozitorului, lucrează doi pictori. Diana Brăescu construiește discuții de profunzime cromatică, de asemenea în spații ample. Artista intră în dialog cu personaje de legendă și cu povestea locului, în culori calde și game perfect susținute. Sorin Otînjac, profesor la prestigioasa universitate de arte de la Iași, care poartă numele lui Enescu, ascultă muzică și compune un mozaic de desene migălite pe spații miniaturale, care alcătuiesc un cadru de subtilitate și sensibilitate, mai ales cromatică. Încântată, luminată de un zâmbet, Marianei Popa nu îi vine să creadă că, în sfârșit, plutește în aerul artistic al Tescaniului, un respiro în mijlocul verii, mult dorit, înainte de a regăsi dosarele activității de coordonare a marelui complex muzeal de la Bacău.

        Discretă și uimită, Gabriela Culic pregătește o atmosferă cu lupi, buni și răi, albi și negri, mai buni ca omul sau răi ca o ființă dedată la societate. Este una dintre temele sale de actualitate, trăită cu intensitatea unei arderi de destin artistic adevărat. Din pământuri frământate își ridică Ovidiu Ionescu opera sa de ceramist de o viață, care le împărtășește studenților de la „Grigorescu” minunile trăite ale acestei arte.

        Dacă ar fi să îi schițăm un portret lui Ovidiu Ungureanu, sigur ar fi unul avangardist. Organizator al micii nebunii reprezentate de întâlnirea de creație de la Tescani, pasionat slujitor al memoriilor culturale și artist vizual de cea mai puternică și modernă expresie, el stă cu un ochi în aparatul de filmat sau de fotografiat, cu altul scrutează problemele administrative existente sau ce ar putea să fie, iar zâmbetul ne arată un om sensibil și un camarad ideal pentru drumuri care mișcă lucrurile.

        O echipă îi stă alături, una task force, deși are un nume parizian, Chromatique, care pune contururi de lumini și umbre, adună clipe și le transformă în imagini de artă. În acest an, Ovidiu Ungureanu, care ne-a învățat greutatea în aur a comunicării electronice, ne promite, e ca și făcută, o ofertă uimitoare de mărturii și mărturisiri, de evocări și promisiuni despre minunații artiști care dau strălucire fenomenului plastic de la Tescani.

        Marius Tița

        Despre izbăvirea de demoni…

        Dumnezeu ne-a izbăvit pe fiecare dintre noi care petreceam în locaşurile cele stricăcioase pline de necurăţia şi putreziciunea lumii acesteia, precum a vindecat pe demonizatul din pericopa evangheliei duminicii de azi, care locuia prin morminte. „Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit pe noi cei ce eram morţi prin greşalele noastre ne-a făcut vii împreună cu Hristos” [Efeseni 2, 4-5]. În har suntem mântuiţi, prin credinţa care nu este de la noi, ci este darul lui Dumnezeu [Efeseni 2,8]. Să mulţumim Domnului şi să păzim cu grijă darul primit, pentru că trebuie “să fim conştienţi de oricând posibila demonizare a sufletului nostru” (Nicolae Steinhardt).

        Un lucru de seamă nu este atât a izbăvi pe cineva de un demon, cât a-l izbăvi de păcat. Nu diavolul ne împiedică să dobândim Împărăţia cerurilor, dimpotrivă, el chiar ne ajută, fără a o voi, fireşte, făcându-l mai înţelept pe cel pe care l-a stăpânit, spre deosebire de păcat care ne scoate din Împărăţia lui Dumnezeu. Atunci, dacă nu diavolul ne alungă din Împărăţia cerurilor, ne alungă păcatul şi mai mare binefacere este a izbăvi pe cineva de păcat.

        „Din pricina păcatelor, cu îngăduinţa lui Dumnezeu demonii sunt dezlegaţi între oameni. Nu-i aşa că-i mai uşor pentru ei între oameni decât în adânc? Câtă vreme sunt între oameni, ei îi chinuie pe oameni; când sunt în adânc nu se au decât pe ei pentru chinuire, în chin sunt şi când sunt printre oameni, dar atunci chinul lor e uşurat de chinul celorlalţi (Nicolae Velimirovici). Diavolul e distrugătorul trupului, „un ghimpe în carne”, cum l-a numit Apostolul Pavel (II Corinteni 12, 7).

        „Atunci când sufletul se va curăţi sălăşluieşte în om Sfântul Duh şi se umple de har. În timp ce atunci când se va întina cu păcate de moarte, sălăşluieste în el duhul cel necurat. Iar atunci când este întinat de moartea păcatului sufletul se află sub înrâurirea duhului viclean. În epoca noastră, din păcate, oamenii nu vor să-şi taie patimile lor, voia lor, nu primesc sfaturi. Pe lângă asta vorbesc cu obrăznicie şi alungă harul lui Dumnezeu. Şi după aceasta oriunde ar sta omul, nu poate spori deoarece primeşte înrâuriri diavoleşti. Este în afară de sine, pentru că din afară comandă diavolul. Nu este înlăuntru în chip vădit – ferească Dumnezeu – dar şi dinafară chiar îi poate comanda “(Paisie Aghioritul).

        Prin izbavirea de demoni înţelegem că trebuie să-L primim pe Dumnezeu să stăpânească fiinţa noastră chiar dacă acest lucru presupune luptă şi efort duhovnicesc. Să-L acceptăm şi să-L iubim bineştiind că celui ce iubeşte nimic nu i se pare greu. Numai aşa „povara” Lui nu ne va mai părea grea. Cine va ajunge să cunoască taina iubirii Sale şi a aproapelui, nu numai că nu va mai putea trăi în veci fără El, dar îi va şi părea „jugul Lui bun şi povara Lui uşoară”(Matei 11, 30). Altfel, cine va voi să-şi cruţe viaţa, adică să şi-o menajeze şi să nu I-o jertfească Lui, şi-o va pierde (Mt. 10, 39).

        Pr. Liviu Burlacu, Centrul  Izvorul Tămăduirii Bacău

        Cea mai mare tabăra de astronomie din Sud-Estul României a început în comuna Motoșeni, județul Bacău

          Observatorul Astronomic şi Astroclubul „Perseus” din cadrul Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad, Județul Vaslui, organizează tabăra de astronomie „Să cunoaştem cerul!”, ediţia a VII-a, în perioada 12 – 18 august 2020.

          Activitatea se desfăşură în parteneriat cu Primăria comunei Motoşeni din judeţul Bacău şi Şcoala Gimnazială „Gheorghe Nechita”, Comuna Motoşeni, Judeţul Bacău.

          Tabăra de astronomie este destinată, în special, celor pasionaţi de astronomie şi membrilor Astroclubului „Perseus” Bârlad. La această activitate se pot alătura şi alţi astronomi amatori de la alte cluburi şi asociaţii astronomice din ţară.

          Publicul obişnuit poate participa împreună cu membrii clubului de astronomie la observaţii astronomice, iar accesul va fi liber.

          Persoanele interesate şi care dispun de mijloc de transport sunt invitate după ora 21.00, în perioada 12 – 17 august, să privească cerul prin instrumentele aflate în dotarea observatorului astronomic.

          Pe timpul zilei, între orele 11.00 – 13.00 se vor organiza şi observaţii solare cu telescopul refractor Lunt, achiziţionat recent de către Observatorul Astronomic din cadrul Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad,.

          Anul acesta tabăra de astronomie se va desfăşura în perioda de maximă activitate a cunoscutului curent de meteori Perseidele „ploaia de stele căzătoare”.

          Accesul la locul de tabără se va face pe ruta Bârlad – Podu Turcului – Glăvăneşti – Răzeşu – Chicerea.

          Tabăra este amplasată la nord – vest de Satul Poiana, Comuna Motoşeni, Judeţul Bacău.

          Pentru detalii, vă rugăm să consultaţi harta.

          Toţi participanţii trebuie să respecte măsurile de siguranţă sanitară (distanţare socială, mască medicală).

          Un nou ordin relaxează condițiile de donare de plasmă pentru tratarea bolnavilor de COVID-19

          Urmare a faptului că în presă la nivel național au fost sesizate niște cazuri în care unii cetățeni sosiți din străinătate sau în alte situații au dorit să doneze plasmă pentru tratarea bolnavilor de COVID-19, dar s-au lovit de unele probleme legislative, a apărut un alt ordin, publicat în Monitorul Oficial, prin care se aduc niște modificări la Ordinul 654 cu privire la colectarea, testare, procesarea, stocarea și distribuția plasmei de la donatorul vindecat de COVID-19. Aceste modificări relaxează puțin condițiile de admitere ale potențialilor donatori de plasmă convalescentă.

          Conform noului Ordin, la capitolul „Criterii de Eligibilitate pentru Donarea de PPC-DV-COVID 19”, la punctul 7 se arată:

          Potenţialii donatori de sânge total/plasmă vor fi selectaţi dintre persoanele care pot dovedi istoricul de infecţie cu SARS-CoV-2 şi dispariţia riscului de transmitere a bolii prin: a) bilet de externare/scrisoare medicală în care sunt menţionate diagnosticul COVID-19 confirmat prin RT-PCR şi confirmarea vindecării printr-un test RT-PCR negativ (recoltare din tractul respirator superior) – poate dona la minimum 14 zile de la confirmarea vindecării; b) bilet de externare/scrisoare medicală în care este menţionat diagnosticul COVID-19 confirmat prin RT-PCR şi în care se consemnează perioada de izolare ulterioară externării pe criterii clinice şi biologice – poate dona la 28 de zile de la încetarea perioadei de izolare; c) test RT-PCR pozitiv pentru infecţia cu SARS-CoV-2 şi un document eliberat de direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti care atestă încetarea perioadei de izolare, în condiţiile în care nu a fost internat – poate dona la 28 de zile de la încetarea perioadei de izolare;  d) test RT-PCR pozitiv pentru infecţia cu SARS-CoV-2 efectuat în urmă cu cel puţin 28 de zile în condiţiile în care nu a fost internat sau înscris în evidenţa direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti;  e) rezultat pozitiv la o testare cantitativă de anticorpi neutralizanţi anti SARS CoV-2 IgG, efectuată voluntar, în cazul persoanelor asimptomatice care nu au fost confirmate printr-un test RT-PCR pozitiv – poate dona la minimum 14 zile de la data efectuării testului.

          „Acestea sunt niște condiții noi pentru că până acum era considerat donator eligibil de plasmă convalescentă doar persoana care prezenta bilet de ieșire din spital”, a explicat dr. Adriana Ghindă, directorul Centrului de Transfuzii Bacău, care speră ca aceste măsuri să aducă un plus pentru că au fost doritori de donare de plasmă, dar nu se încadrau în lege.

          În momentul de față numărul donatorilor de plasmă în Bacău este foarte mic. „Practic, noi am început recoltarea de plasmă din 30 aprilie și până acum avem doar cinci astfel de recoltări. Foarte puțin, mai ales că am început să avem solicitări de plasmă convalescentă și am fost nevoiți să aducem din alte județe”, a mai spus dr. Adriana Ghindă. În continuare, Centrul de Transfuzii Bacău trimite scrisori către cei vindecați și externați, dar și DSP-urile și medicii de familie, conform noului ordin, trebuie să aducă la cunoștință celor tratați la domiciliu și declarați vindecați că pot dona plasmă convalescentă.

          O mare victorie, după 29 de ani!

          28 iulie 2020, după ora 10. Abia m-am trezit, când deodată… ţârrr! Telefonul. Răspund imediat. La aparat, doamna Cornelia Gavrilan, actualmente ingineră pensionară, fostă elevă a mea (Andronic), la Liceul „Vasile Alecsandri” – promoția 1969 –, care mă anunță: „Domnule profesor, bună dimineața! Ca întotdeauna vreau să fiu prima care vă dă o știre deosebită. Aseară, aproape de ora zece, l-am auzit la Radio-România Actualități pe domnul profesor Ioan Dănilă anunțând în cadrul emisiunii „Dincolo de ziduri”, moderată de Gabriel Bassarabescu, trecerea Casei «Vasile Alecsandri» în patrimoniul Consiliului Județean Bacău”. Pe moment am rămas foarte emoționat, cunoscând îndeaproape lupta dlui profesor. De obicei, doamna vrea să fie prima care mă felicită de ziua de naștere, a numelui, de Ziua Armatei, a Eroilor și în special a Veteranilor de Război. Nu a închis bine telefonul şi alt apel, de data aceasta cu colega ei de promoție, Elena Grosu, care îmi confirmă aceeași știre…

          3 august, după ora 11,30: „Alo, sunt profesorul Ioan Dănilă și vă rog să acceptați să vă fac o vizită după un sfert de oră”. „Cu cea mai mare plăcere!” Sună interfonul exact după timpul anunțat și dl profesor intră în casă cu un exemplar din Revista „Plumb”, în care sunt publicate texte ale fiicei mele, Mariana Zavati-Gardner, și cu o ciornă a mea despre familia de profesori Tiberia şi Laurenţiu Stan. Cum a intrat, l-am luat în primire și l-am felicitat pentru marea lui victorie. Cu lacrimi în ochi, dl profesor mi-a spus că obține victoria vieţii lui după 29 de ani de luptă, dar aceasta e a doua victorie, prima fiind fetița lui, Alina-Mihaela. I-am povestit de cele două telefoane și m-a rugat, ca de obicei, să scriu câteva rânduri.

          De dl profesor mă leagă o colaborare de câțiva ani, scriind articole, recenzii în legătură cu oameni de seamă ai Bacăului pe care i-am cunoscut, cât și despre Casa „Vasile Alecsandri”, pe care am văzut-o pentru prima dată pe când eram elev în clasa a III-a a Școlii de Băieți Nr. 2 din Bacău (azi, Şcoala „Al. I. Cuza”), în anul 1933. Îmi plăcea să hoinăresc prin oraș, să cunosc cât mai multe locuri ale urbei natale și așa am ajuns într-o zi de vară la o casă mare, boierească, albă, cu coloane în față și cu o grădină foarte mare, plină cu flori, și cu o alee de la casă până la poartă. Am mai zărit trăsura Primăriei Bacău în fața acelei case, de unde a ieșit generalul doctor Dragomir Badiu. Îl văzusem pentru prima oară în Piața Mare, unde a făcut inspecție și a cumpărat niște carne. Eram cu tatăl meu în fața măcelăriei, unde a oprit el: un om în vârstă, cu gambetă, sacou negru, pantaloni raiați, ghetre și pantofi de lac. (Ghetra este o învelitoare de postav care acoperă glezna şi partea de deasupra a încălţămintei bărbăteşti.) Tata mi-a spus: „Acesta este dl general Badiu, medicul-șef al orașului”. Trăsura am recunoscut-o ușor, căci aveam un coleg, Hudic, prieten bun, fiul inginerului-șef al orașului Bacău, trăsură ce o trimitea la școală ca să-l ducă acasă, iar el lua toți prietenii care locuiau în zona lui.

          Au trecut anii și pe când eram chimist la Sanepidul Județean (1968-1969), în fiecare zi treceam de două ori pe strada George Apostu (de azi), pe lângă casa lui Vasile Alecsandri, fără să știu ce reprezintă și ce valoare avea. Mai târziu, când am început colaborarea cu dl profesor Ioan Dănilă, am aflat multe despre ea. Am citit și recenzat și cartea d-lui, „Alecsandri, din nou acasă”, și am scris despre Casă un articol de o pagină în Revista „Ateneu”. În urmă cu 5-6 ani, elevii din anii ʼ60 de la Liceul „Vasile Alecsandri” au făcut o fotografie în fața şcolii, cu o pancartă în care protestau contra stării în care se află casa de pe str. George Apostu, nr. 9.

          Doresc să se împlinească visul fiicei dr. Badiu, Florica Urziceanu, ca într-o zi casa să devină muzeu şi poate sediul societăților culturale din Bacău şi de asemenea al dlui profesor Ioan Dănilă de a fi renovată și de a intra în circuitul turistic pe care îl merită. Când scriu aceste rânduri, parcă văd în fața ochilor casa așa cum era, pe când eram copil.

          Prof. Constantin Zavati (97 de ani)

          † DUMINICA a 20-a de peste an

          În lecturile din această duminică nu este prea greu să descoperim o temă unitară. În toate cele trei lecturi se află o opoziţie originară, între poporul lui Israel pe de o parte, şi „cei străini” (prima lectură), „păgânii” adică non-evreii (lectura a doua), şi „femeia canaaneană” (Evanghelia) pe de altă parte.

          În evanghelia sfântului Matei, vindecarea fiicei femeii canaanene este unul din puţinele gesturi salvatoare pe care Isus Cristos l-a făcut în favoarea unei persoane ce nu aparţine poporului ales. Se pare că Liturgia cuvântului din această duminicăintenţionează să ne facă misionari. Aceasta nu înseamnă că vrea să ne determine la a părăsi toate şi a merge peste mări şiţări, ci de a fi acolo unde suntem în virtutea Botezului primit şi a misiunii pe care o are Biserica din care facem parte.

          „Nu am fost trimis decât pentru oile pierdute ale casei lui Israel, spune Isus”. Dar oare nu am auzit mereu spunându-se contrariul, şi anume, că Isus este mântuitorul tuturor oamenilor? Cum se poate explica acest comportament şi aceste cuvinte ale sale? În realitate, acest episod evanghelic ne poate ajuta să înţelegem mai bine, cu mai mult realism, personajul istoric al lui Isus, plasându-ne în ambientul, în situaţia şi în mentalitatea de atunci. Nu mai contează dacă acea femeie este evreică sau nu: ceea ce contează este puterea şi umilinţa credinţei pusă în persoana lui Isus. Pentru oricine priveşte cu credinţă la el, Isus din Nazaret devine „Cristos Mântuitorul”, nu are importanţă dacă este vorba despre evrei sau despre păgâni. Chiar dacă Isus nu a ieşit niciodată din Palestina, în realitate el „a venit”, a murit şi a înviat pentru toţi oamenii, fără excepţie.

          Şi tocmai acesta este unul dintre aspectele centrale ale Evangheliei: este vorba despre „vestea cea bună”, în care nimeni nu este exclus de la prietenia cu Dumnezeu, de la harul său, oricare ar fi poporul căruia îi aparţine sau limba pe care o vorbeşte. Trebuie să cultivăm cu perseverenţă, în noi înşine şi în comunităţile noastre, spiritul misionar: Biserica este totdeauna mai mare decât parohia sau grupul nostru; omenirea este mai mare decât regiunea sau naţiunea noastră; planul divin de mântuire în Cristos este mai mare decât orice religie sau diviziune confesională.

          Pr. Richardo-Dominic Baciu, Biserica Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău

          Omagiu Eroilor Patriei la mormintele și monumentele din Oituz

            Eroii căzuți în luptele din Primul Război Mondial pe frontul complex al zonei Oituz au fost comemorați și în acest an, chiar în condițiile impuse de pandemia de Covid-19, sâmbătă, 15 august, la trei dintre cimitirele în care zac osemintele lor. Evenimentul a avut loc, ca în fiecare an, în ziua în care prăznuim Adormirea Maicii Domnului, zi dedicată și sărbătorii comunei Oituz.

            Manifestarea a fost inițiată și organizată de Filiala Bacău a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, de Primăria Oituz și de parohiile ortodoxe din această comună. Au fost prezenți președintele Filialei Bacău Cultul Eroilor, col. (rtr.) Paul-Valerian Timofte, maistrul militar Sergiu Chirilă, de la Baza 95 Aeriană Bacău, care a reprezentat și filiala Cultul Eroilor, dar și Garnizoana Militară Bacău, primarul Gheorghe Bodea și lideri ai administrației comunale Oituz, precum și deputata PSD Theodora Șotcan.

            Manifestările au început în Cimitirul Eroilor din satul Oituz, unde s-au adresat celor prezenți col. (rtr.) Paul Valerian Timofte și primarul Gheorghe Bodea. „Eroii noștri, care și-au dat viața pentru neam și țară mai ales aici, la Oituz – a spus președintele Filialei Cultul Eroilor -, sunt comemorați an de an pe 15 august, chiar și într-un an greu prin care trecem acum în condițiile pandemiei.

            Pentru astfel de evenimente mulțumim primarului comunei Oituz și preoților care păstoresc zona Oituz, zonă care din punct de vedere istoric poate fi comparată numai cu zona Verdun, din Franța. Dacă nu era Oituzul încercat de războaiele mondiale, noi poate nu eram astăzi aici, nu mai vorbeam limba română și nu mai comemoram eroii neamului”.

            Primarul Gheorghe Bodea și-a exprimat regretul că sărbătoarea comun ei Oituz nu a mai avut loc, în acest an, așa cum a fost organizată în anii precedenți. „Iată de ce – a spus primarul – adresez mulțumiri Filialei județene Cultul Eroilor pentru efortul făcut și pentru inițiativă, dar și unor consilieri locali care ne-au fost aproape, precum și doamnei deputat Theodora Șotcan, singurul parlamentar băcăuan care a ajuns astăzi la noi”.

            Preoții locului au oficiat o slujbă de pomenire în Cimitirul Eroilor, iar reprezentanții administrației locale, ale școlilor din comună, ai Ocolului Silvic Oituz și ai Filialei și subfilialei Cultul Eroilor au depus coroane de flori la monumentul din cimitir.

            Slujbe de pomenire au fost oficiate și au fost depuse coroane de flori și la mormântul locotenentului Nicolae Macarie din curtea Bisericii Eroilor Neamului din Poiana Sărată, precum și la Cimitirul Eroilor din același sat, în care sunt înhumate osemintele a 107 militari români, germani, unguri, austrieci, ruși, evrei și turci în morminte individuale și a 1.940 de militari în monumentul-osuar.

            La manifestări au fost prezenți și doi tineri echipați în uniforme specifice Armatei Române din timpul Primului Război Mondial, coordonați de președintele Asociației Tradiții Militare Românești din Bacău, col. (rtr.) Stelian Cojocaru.

            Când debutează civilizația unei culturi?

            Cartea lui Howard Gardner, „Minți conducătoare ale lumii. Istorii de viață ale liderilor mondiali” (București, Editura Trei,  2014) este seducătoare. Stilul și problematica m-au cucerit, dar m-au aruncat și pe jarul unei nedumeriri. Autorul, psiholog de renume, deapănă „povești despre lideri” de excepție. Pe lângă Papa Ioan al XIII-lea, Robert Oppenheimer, George C. Marshall, Martin Luther King, Margaret Thatcher, Jean Monet și Mahatma Gandhi o regăsim, în această elită a minților „conducătoare ale lumii”, pe Margaret Mead.

            Ce caută, mi-am zis, un antropolog îndrăgostit de psihologie și sociologie în această companie? Văzând însă că Howard Gardner o  caracterizează ca fiind „observatoarea unor societăți diverse” care-și „educă propria societate”, m-am aplecat ceva mai mult către spiritul acesteia. „Mi-am petrecut cea mai mare parte a vieții studiind viața altor popoare, societăți de peste mări și țări, pentru ca americanii să se poată înțelegemai bine pe ei înșiși” (apud op. cit. p. 46), mărturisește Mead. A scris vreo 44 de cărți și peste o mie de articole. Unele dintre studiile sale, precum cel despre civilizația din Samoa, au stârnit mari controverse. Cum să educi, s-au întrebat unii, adolescentele din Statele Unite pe baza concluziilor unor cercetări de natură antropologică și sociologică efectuate într-o țară insulară din sudul Oceanului Pacific?…

            Americanca Margaret Mead a viețuit nonconformist. Evadând din adolescență, s-a simțit ca acasă în grupul de tinere „Mâțele vagabonde”, în vreme ce studia la New York, militând pentru egalitatea de gen, eliberarea sexuală, multiculturalism, promovând atitudini împotriva opresiunii neocolonialismului. Strategiile sale socio-pedagogice nu sunt, dacă-i cunoaștem trăsăturile personalității, o surpriză. A intrat în legendă răspunsul pe care Margaret Mead l-a oferit unei studente care a întrebat-o: „Care este primul semn de civilizație într-o cultură?” Antropologia, știință a istoriei, deschide o perspectivă holistică asupra cercetării și înțelegerii, ocupându-se de studiul ființelor umane din toate epocile, explorând toate dimensiunile umanității. Antropologia trimite accente pe ideea de cultură, pe faptul că aceasta este definitorie pentru specia umană, cea care și-a dezvoltat capacitatea de a concepe lumea simbolic, de a o transforma pe baza acestor simboluri.

            Dată fiind complexitatea universului antropologic, studenta se aștepta ca antropologul  Margaret Mead să-i ofere un răspuns sofisticat. Aceasta a surprins-o, însă, prin simplitatea, dar și prin bogăția ideatică, simbolică, a răspunsului. Mead i-a spus că primul semn de civilizație într-o cultură antică, de pildă, era dovada unei persoane cu femurul rupt şi vindecat. În regnul animal, a explicat ea, dacă îți rupi piciorul, mori. Nu poți fugi de pericol, nu te poți duce la râu să bei apă sau să vânezi, nu te poți apăra de dușmani. Niciun animal care are piciorul rupt nu supraviețuiește  suficient de mult pentru ca osul să i se vindece. Un femur rupt care s-a vindecat este dovada că un individ şi-a făcut timp să stea cu un alt individ, care a căzut în nevoință, că i-a tratat acestuia rana, i-a asigurat securitatea și l-a îngrijit până când rana a fost vindecată. E un început de civilizație…

            Accesez https://www.worldometers.info/ro/. Radiografia realității, la secundă… Aflu că, la nivel mondial, cheltuielile militare sunt de peste 1.584.000.000 dolari. Ele cresc în fiecare clipă. Cel puțin 845 milioane de oameni sunt subnutriți. Peste 800 de milioane de oameni n-au acces la apă potabilă. Astăzi, când redactez aceste rânduri, la ora 11.27, muriseră deja 16. 384 de oameni din cauza foamei. Doar astăzi. Echivalentul populației unui orășel. Până la sfârșitul zilei, numărul se va dubla. Ce fractură a umanului: să se moară de foame, în condițiile în care doar câteva procente amărâte din cheltuielile militare ale lumii ar putea vindeca această rană! Dar nimeni nu este interesat de această fractură.

            Margaret Mead, vorbind despre acea fractură a femurului, despre debutul civilizației unei culturi (civilizația este cultura în acțiune, nu cultura ca spectator…), ne trimitea către valori sacre ale umanului: empatia, solidaritatea, responsabilitatea. Valori care culturii contemporane îi lipsesc.