Coronavirusul ăsta parcă n-a făcut doar rău omenirii. Pare că le-a mai descrețit, cumva, mințile guvernanților care, iată!, au realizat că, pe lângă pozitivații COVID -19, mai sunt (și nu de ieri, de azi) și bolnavi cronici care se chinuie de ani de zile cu tot felul de maladii. Bunăoară, într-un final, au realizat oamenii cu gulerele scrobite că mai nimerit ar fi ca suferinzii de boli incurabile și nu numai (care, știm cu toții, necesită tratament pe toată viața) să nu se mai înjosească așteptând cu orele la corturile amenajate în curțile spitalelor, pentru a primi de doi lei speranță.
Așa că le-a permis nefericiților noștri conaționali să se trateze ambulatoriu sau să ceară sprijin medicului de familie, fără a mai trece pe la medicul curant de specialitate. E drept că medicul de familie nu știe atât de multe ca cel de specialitate, nici nu-i cunoaște istoricul bolii, dar, cu siguranță, va fi în stare să prescrie un medicament care să-l ajute pe bolnav să-și procure salvatoarele medicamente. Căci, nu-i așa, boala nu dispare peste noapte, din România, ca să-i facă loc coronavirusului. Cum nici pe cei fără un picior sau fără o mână, despre care știi că nu le-au crescut altele la loc, ori pe nevăzători sau alte persoane cu un real handicap nu-i poți bănui de prefăcătorie și mănâncă, astfel, banii statului.
Din păcate, până la a se lua o astfel de decizie, de relaxare a anumitor reguli din Sănătate, nepermis de mulți dintre noi au pierdut lupta cu boala, chinuindu-se până la ultima suflare să prindă măcar o gură din tubul cu oxigen, o fiolă din porția de interferon sau picăturile (dureroase ca plumbul fierbinte) din cura cu citostatice. Dumnezeu să-i ierte! Și pe unii, și pe alții.
