Acasă Blog Pagina 1765

Cum a reușit să treacă granița britanică un șofer băcăuan după ce a așteptat 50 de ore

    Franța a relaxat puțin măsurile de la granița cu Marea Britanie și a permis șoferilor de camion să intre în tara daca au un test COVID nu mai vechi de 72 de ore.

    Printre cei care au reușit să treacă din Anglia în Franța se numără și Cristian Cosma, care conduce o autoutilitară ușoară, cu numere de Bacău.

    El a fost intervievat de Agenția France Press si a povestit cum au decurs lucrurile.

    Cristian a declarat pentru AFP la o stație de benzină de lângă Calais că a fost epuizat de lunga așteptare.

    „A fost îngrozitor, am așteptat mai mult de 50 de ore, nu erau toalete, nimic de mâncat”, a spus el. „Am căutat un hotel, dar peste tot era plin.”

    Șeful său a reușit să-l ducă sa facă un test Covid, dar a trebuit să călătorească ore întregi de la parcarea unde aștepta până la locul de testare a virusului.

    „Am condus 300 de kilometri pentru a face testul și 300 de kilometri înapoi la Dover”, a spus el.

    Miercuri, el se afla încă la 2.500 de kilometri de casă, fără nicio șansă de a reveni în România pentru ajunul Crăciunului joi, dar plin de speranță pentru ziua următoare.

    Cosma a spus că i s-a verificat testul Covid „de patru sau cinci ori în terminal” și că pe feribotul cu care a traversat Canalul Mânecii au fost 10 persoane „cel mult”.

    Șoferii de camioane fără un test Covid negativ și-au încărcat remorcile pe feriboturi ca mărfuri neînsoțite, pentru a fi ridicate de colegii din partea franceză.

    PSD propune plafonarea taxelor locale

      Organizația Municipală a PSD Bacău a mandatat consilierii locali PSD să propună în cadrul CL Bacău înghețarea (plafonarea) taxelor şi impozitelor locale din Municipiul Bacău, pe o perioadă de un an de zile, la valorile şi nivelul din 2020.

      „Propunerea noastră are în vedere contextul pandemic ce a afectat veniturile tuturor contribuabililor băcăuani, diminuându-le semnificativ, precum şi situația financiară a întreprinzătorilor locali ale căror afaceri au fost îngenuncheate de măsurile prejudiciante şi heirupiste ale guvernului Orban”, se arată într-un comunicat al PSD.

      „Considerăm că menținerea taxelor şi impozitelor locale la actualul nivel este o măsură firească şi un gest de nomalitate administrativă, asumat – între altele – de primării şi consilii locale care sunt date drept exemplu de bună practică la nivel național.
      Apreciem, în final, că acolo unde se impune taxele şi impozitele locale trebuie DOAR indexate cu rata inflației, aşa cum legea şi cere de fapt. În rest, propunerea noastră este ca nivelul acestora să „înghețe” la valorile din 2020, ca măsură reparatorie, în sprijinul cetățenilor şi antreprenorilor băcăuani”, se mai arată în comunicat.

      „«Revoluția» fiscală anunțată în august de administrația USR/PNL nu înseamnă să promiți, în campania de la locale, scăderea taxelor, iar în decembrie, la adăpostul Crăciunului, să promovezi pe şest DUBLAREA acestor taxe, prin diverse manopere politicianiste care au ca principală consecință sărăcirea unui număr tot mai mare de băcăuani, cărora administrația Viziteu-USR/PNL tocmai le întoarce buzunarele pe dos”, a mai comunicat sursa citată.

      Plafonarea taxelor şi impozitelor locale, într-un an în care pandemia a culcat totul la pământ, este un gest firesc, de normalitate.
      „Înghețarea” nivelului birurilor locale va proteja buzunarele a zeci de mii de contribuabili băcăuani!
      Dragoș Benea, europarlamentar

      Bugetul e salvat: polițiștii au dat amenzi de 11.000 de lei într-o singură zi

        La data de 22 decembrie a.c., sub autoritatea Instituției Prefectului, structurile teritoriale ale M.A.I. au continuat să acţioneze, pe raza judeţului Bacău, pentru siguranţa şi sănătatea cetăţenilor.

        Activităţile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă au avut loc în sistem integrat, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

        Astfel, în ultimele 24 de ore, au fost legitimate peste 3000 de persoane şi au fost controlate 236 de obiective/locaţii cu privire la respectarea prevederilor Legii nr. 55 din 2020.

        Totodată, poliţiştii au fost prezenţi pe principalele drumuri publice unde au controlat 238 de mijloace de transport , 84 dintre aceste autovehicule fiind destinate transportului public în comun.

        Pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, forţele de ordine au aplicat 59 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 11.000 de lei.

                  Recomandăm cetăţenilor să respecte în continuare normele de igienă, măsurile de distanţare fizică şi să poarte masca de protecţie.

        Cum să fii “ SAFE ON- LINE”

          Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău prin Biroul de Siguranță Școlară și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității în colaborare cu Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Bacău, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău, a desfăşurat un concurs de eseuri, adresat elevilor din clasele VI a și a VIIa din judeţul Bacău, cu tema “ SAFE ON- LINE”.

           

          Inspectoratul de Poliție Județean Bacău acordă o atenţie deosebită prevenirii delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor şi suntem preocupaţi de pericolele care atentează la siguranţa copiilor, cum ar fi cyberbullying, traficul de persoane, pornografia infantilă ş.a.m.d .

          În contextul în care activitatea elevului, în această perioadă se desfășoară preponderent în mediul on-line, siguranța elevilor care accesează diferite platforme, dar și informarea părinților/aparținătorilor cu privire la situațiile de risc la care sunt expuși copiii, reprezintă o prioritate pentru poliţiştii băcăuani.

          Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău prin Biroul de Siguranță Școlară și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității în colaborare cu Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Bacău și cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău, au desfăşurat un concurs de eseuri, adresat elevilor din clasele VI a și a VIIa din judeţul Bacău, cu tema “ SAFE ON- LINE”.

          În concurs s-au înscris, cu lucrări, peste 50 de elevi din unitățile de învățământ din mediul urban și rural, din Bacău, Moinești, Onești, Dărmănești, Stațiunea Tg Ocna, dar și din comunele Livezi, Odobești, Gioseni și Orbeni.

          Având în vedere importanța subiectului vizat de concurs, cât și implicarea elevilor, polițiștii îi vor premia, în perioada următoare, pe toți elevii participanți.

          Astazi, 23 decembrie a.c. polițiștii Biroului de Siguranță Școlară și Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității cu sprijinul Corpului Național al Polițiștilor, Consiliul Teritoarial Bacău, s-au deplasat în mediul rural pentru a-i felicita și premia pe elevii participanți de la Școala Gimnazială Nr. 1 Livezi, Școala Gimnazială Tisa Silvestri, Școala Gimnazială ”Ion Strat” Gioseni și Școala Gimnazială Nr. 1 Scurta, comuna Orbeni.

          Polițiștii felicită toți participanții, elevi și cadre didactice, pentru implicare și responsabilitatea de care au dat dovadă în abordarea subiectului siguranța on –line și reamintesc următoarele:

           

          RECOMANDĂRI PENTRU COPII

           

          Nu oferi persoanelor întâlnite pe Internet informaţii personale despre tine sau familia ta;

          Nu spune parola de la e-mail-ul tău altor persoane în afara părinţilor; dacă le comunici această parolă prietenilor sau altor persoane, acestea pot trimite mesaje jignitoare în numele tău sau pot intra pe site-uri interzise;

          Dacă vrei să te întâlneşti cu o persoană pe care ai cunoscut-o pe Internet, anunţă-ţi părinţii anterior; oamenii pot fi foarte diferiţi de ceea ce au pretins că sunt pe Internet şi astfel poţi deveni victima traficului de persoane şi a altor întâmplări tragice;

          Evită să postezi pe Internet fotografii care te surprind în ipostaze indecente; acestea sunt personale şi nu trebuie să ajungă la cunoştinţa oricui navighează pe Internet; ele pot fi folosite, mai devreme sau mai târziu, pentru a vă face rău, ţie sau celor apropiaţi; în plus, odată ce asemenea fotografii vor fi făcute publice, nu vei mai putea decât foarte greu să ștergi din amintirea ta trauma rușinii si umilinței la care ai fost expus. Gandește-te foarte bine înainte de a te expune într-un mod indecent dacă vrei să îți păstrezi sau să îți pierzi demnitatea de ființă umană!

          Nu uita că nu tot ceea ce citeşti sau vezi pe Internet este adevărat!

          Nu da curs îndemnurilor, sarcinilor și provocărilor pe care le primești în cadrul unor jocuri online, care fac referire la viața reală și te îndeamnă să săvârșești fapte ce îți pot pune viața în pericol sau îi pot afecta pe cei din jur;

          Nu te teme de cei care te amenință pe Internet, ca să te determine să faci ceea ce doresc ei. Ei nu au putere asupra ta, doar te păcălesc pe tine că ar avea vreo putere si doar dacă-i crezi au putere! În realitate, singura lor putere este anonimatul. În fața unor adulți responsabili, precum părinții tăi, profesorii sau polițiștii, medicii sau psihologii, agresorul tău se va dovedi mai neajutorat decât tine, pentru că el se știe vinovat. Dacă te amenință că are acces la informații confidențiale ca să îți arate că e bine informat, nu uita că în realitate are acces numai la informații care se găsesc foarte ușor pe Internet și nu dovedesc nimic. Așa că, nu ezita să anunți un adult în care ai încredere că ești victima unei agresiuni sub orice formă pe Internet și vei fi protejat!

          Dacă cineva te face să te simţi inconfortabil pe Internet, poţi oricând să renunţi la comunicarea cu acea persoană. Nu eşti obligat să stai pe Internet mai mult decât consideri tu şi nici să suporţi ceea ce îţi provoacă neplăcere sau teamă.

           

          RECOMANDĂRI PENTRU PĂRINŢI

           

          Supravegheaţi activitatea copilului dumneavoastră pe Internet;

          Folosiţi Internetul împreună cu copiii, căutaţi cu ei informaţii care să-i intereseze;

          Aşezaţi computerul conectat la Internet într-o zonă deschisă, de unde puteţi uşor supraveghea copilul, de preferat în camera de zi;

          Folosiţi anumite mecanisme de control parental şi instalaţi instrumente de filtrare a Internetului, ca măsuri suplimentare de supraveghere;

          Arătaţi copilului cum să folosească setările de siguranţă;

          Învaţaţi copiii să nu dea niciodată date personale sau poze celor cu care corespondează pe Internet;

          Explicaţiile copiiilor că nu este bine să nu stabilească, fără acceptul dvs., întâlniri cu persoane pe care le cunosc doar de pe Internet. Discutaţi despre riscurile la care se pot expune;

          Încurajaţi-vă copii să vă spună dacă cineva din mediul online îi face să se simtă inconfortabil ori le provoacă teamă;

          Învăţaţi-vă copilul ce înseamnă autoprotecţia pe Internet. Dacă un site încurajează copiii să transmită numele pentru a personaliza conţinutul acelui program, ajutaţi-l să-şi găsească un nume fictiv;

          Încurajaţi-vă copilul să aibă o atitudine responsabilă, cuviincioasă inclusiv pe Internet, să nu transmită vulgarităţi, ameninţări sau injurii;

          În cazul în care sesizaţi schimbări negative în comportamentul copiilor, discutaţi cu aceştia şi încercaţi să aflaţi cauzele care au generat aceste modificări. Discutaţi cu cadrele didactice şi apelaţi la specialişti care vă pot oferi sprijin în gestionarea situaţiei;

          Pentru faptele abuzive din online, răspunderea e în offline, adică în mediul real;

          Internetul poate crea dependență! Nu lăsați copiii să petreacă ore în șir în fața ecranului, stabiliți de comun acord un program de utilizare a calculatorului și oferiți-le alternative de petrecere a timpului liber!

          Nu folosiți dispozitivele electronice ca alternativă la lipsa de disponibilitate de a petrece timp cu copiii dumneavoastră! Internetul nu poate înlocui afecțiunea, conversația și educația pe care le pot oferi numai parinții în timpul petrecut impreună cu copiii. Daca acest timp este pierdut, riscurile utilizării greșite a Internetului devin din ce în ce mai mari.

          Un câine blocat 5 zile într-un subsol, salvat de hingherii băcăuani

            Un câine care a căzut în subsolul unui bloc de pe strada Logofăt Tăutu a fost scos de salariații Serviciului de Gestionare a câinilor fără stăpân din Primăria Bacău.

            „Azi, în jurul prinzului, Serviciul de Gestionare Câini fără Stăpin din cadrul Primăriei Municipiului Bacău a fost anunțat telefonic că în subsolul unui bloc de pe strada Logofăt Tăutu din Bacău, a căzut un cîine”, povestește șeful serviciului, Dinu Păncescu.

            Locatarii au încercat să îl scoată dar fără succes, cîinele fiind foarte speriat. I-au dat printr-o gaură apă și pîine dar deja era a 5 a zi în care cîinele stătea închis.

            Echipajul de capturare s-a deplasat la fața locului și a intrat în beci. Surpriză, beciul era ca un labirint iar cîinele, care nu era sociabil, alerga în întuneric. A fost localizat în una dintre încăperile subsolului, capturat și scos la suprafață sub privirile locatarilor.

            „Cîinele a ajuns în adăpost, a fost evaluat de tehnicianul veterinar și cazat. Nu sînt probleme, este subnutrit dar se va pune pe picioare.
            Pentru că sîntem în perioada Crăciunul, cățelul a primit și un nume: Rudolf”, a mai precizat Dinu Păncescu.

            Prins în trafic cu un permis fals

              La data de 22 decembrie a.c., un tânăr de 24 de ani, din comuna Sănduleni a fost depistat în trafic de poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Oneşti în timp ce conducea un autoturism, având asupra sa un permis de conducere, aparent eliberat de autoritățile din Slovacia.

              Date fiind suspiciunile că permisul de conducere prezentat pentru control nu prezenta toate elementele de siguranţă, poliţiştii au procedat la verificarea acestuia, situaţie în care au constatat că documentul este contrafăcut.

              Având în vedere aceste aspecte, în cauză s-a întocmit dosar penal pentru conducere fără permis, uz de fals şi complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

              Poliția în acțiune

                Cercetat penal pentru conducere sub influenţa alcoolului

                La data de 22 decembrie a.c, poliţiştii Biroului Rutier Oneşti au depistat, în trafic, un localnic de 55 de ani, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa alcoolului.
                Bărbatul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
                Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

                Dosar penal pentru conducere fără permis

                La data de 22 decembrie a.c, în jurul orei 16.00, poliţiştii Serviciului Rutier au oprit, pentru verificări, un tânăr de 28 ani, din comuna Gârleni, care conducea un autoturism pe DN 15, pe raza localităţii.
                Din verificările poliţiştilor a rezultat că tânărul în cauză nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

                1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat

                La data de 22 decembrie a.c, în jurul orei 19.00, poliţiştii din Buhuşi au efectuat cercetări în cazul unui eveniment rutier de pe raza comunei Racova.
                Un bărbat de 44 de ani, din comuna Agăş, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ159, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu gardul unui imobil.
                Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
                Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

                Donație de carte, în regim stradal, la Buhuși

                  Asociația Culturală „Renașterea” Buhuși, în parteneriat cu Biblioteca Orășenească „George Bacovia” Buhuși,  a organizat în această dimineață de 23 decembrie manifestarea culturală „Cartea, prietenul care nu trădează niciodată”.  Au fost donate buhușenilor, în regim stradal, sute de cărți. Peste o sută de volume au fost donate și așezământului „Satul Seniorilor Milly”. Sponsori generoși au asigurat  o varietate impresionantă a titlurilor și autorilor cărților. Mănăstirea Ciolpani, ROAN INVEST, DRUCODAN TRANS IMPEX SRL, CIREȘICA au fost sponsorii principali ai evenimentului. Au fost și persoane fizice care au donat cărții: Constantin Stoica, Mariana Sava, Mădălina Cocea, Gianina Nistor, Lucian Grigore, Radu Apostică, Alfred Geib, Adrian Zavate, Ion Dinvale, Ion Fercu…

                  „Buhușenii au aplaudat această inițiativă. Mulțumim sponsorilor!”, a spus liderul Renașterii, prof. Petru Botezatu. „Cartea și câinele sunt singurii prieteni care nu trădează, nu uită. Cartea are însă un specific: e ca parașuta. Nu poate fi de folos decât dacă o deschizi. Și despre asta am vorbit cu sutele de cititori care s-au apropiat și astăzi cu sufletul de Carte”, a adăugat Ion Fercu. „Ne bucură această nouă inițiativă culturală. De sărbători, încă o bucurie pentru buhușeni…”, a apreciat primarul Vasile Zaharia. „Frumoasă surpriză! Elevată! Sponsori cu suflet, organizatori inspirați. Sărbătorii minunate!”, a declarat și Irina Cojocaru.

                  AMELIORAREA SUPRIMĂ IDEALUL: Disjuncţia sângeroasă dintre „Împărăţia lui Dumnezeu” şi „Tikkun ha Olam”

                  Eseul de faţă intitulat „AMELIORAREA SUPRI¬MĂ IDEALUL / Disjuncția sângeroasă dintre «Împărăţia lui Dumnezeu» şi «Tikkun ha Olam»” deschide o conexiune de la problemele uzuale cu care se confruntă cititorii ziarului BURSA, la un univers suprapus al trăirii.

                  Acelaşi lucru se întâmplă cu noi în timpul Sărbătorilor de Iarnă, ale căror simboluri – Naşterea, bradul verde, podoabele aurii sau roşii, lumânările, Moş Crăciun, sania, sacul plin de daruri, colindele, colacii – induc spiritul Crăciunului şi speranţa Revelaţiei, odată cu venirea Anului Nou.

                  În timpul Sărbătorilor de Iarnă, ne conectăm problemele uzuale la un univers suprapus al trăirii şi asta este şi intenţia eseului. În acord cu subiectul, tratamentul literar al textului este diferit de cel al articolelor publicate în mod normal, în BURSA, împrumutând din aurora exegetică.

                  A rămas scris că Democrit ar fi spus că iarna este răgazul pentru poveşti la gura sobei, mâncând boabe de năut prăjite. Unii au afirmat că Democrit vrea să spună că spiritul reclamă o pauză de la muncile anului şi tihnă. Citiţi acest text, mâncând boabe de năut prajite! Sau nuci scoase din cuptor. Au acelaşi efect.

                  Expresiile „Împărăţia lui Dumnezeu” şi „Tikkun ha Olam” corespund speranţei de acces la o lume ideală/mai bună, concepută/îngăduită de divinitate, putând fi înţelese drept sinonime, (aşa cum şi apar la unii autori), dar au potenţialul să se deosebească nu doar prin procesarea inovativă diferită a originii lor comune – Tanakh (Vechiul Testament) – , ci şi prin aceea că, fiind conexe, sunt suspecte că, de fapt, se suprimă una pe alta, ceea ce va rezulta din textul eseului care urmează; demonstraţia prilejuieşte, inevitabil, schiţa unei contribuţii inedite la construcţia discursivă a „Împărăţiei lui Dumnezeu”.

                  Având preocupări cu rădăcini în Biblie, acest eseu ar putea fi bănuit de intenţii exegetice, dar expresiile „Împărăţia lui Dumnezeu” şi „mip’nei tikkun ha-olam” (1) au promis, la vremea lor, modalităţi de reechilibrare funcţională a societăţii, corespunzătoare unui rost mai înalt al vieţii, adică exact ceea ce, astăzi, căutăm ca antidot la dezorganizarea care subminează intelesul lumii (crizele cele mai perceptibile – sociale economice şi financiare), astfel că interesul în subiect este mai curând practic, decât de natură exegetică.

                  Translatarea soluţiilor potrivite epocii de bronz şi societăţii sclavagiste la problemele contemporane ar dovedi un umor îndoielnic, dar stereotipiile în organizarea colectivă, invarianţii din viaţa omului şi persistenţa milenară a reperului axiologic înălţat de textele sacre ale religiilor abrahamice, îngăduie ca examinarea soluţiilor antice să poată fi nu doar sugestivă, ci chiar stimulativă, instructivă şi de aceea, recomandabilă.

                  Eseul de faţă îşi are obârşia în cartea mea „Soluţia crizei/Terminus a quo” (Editura RAO, Bucureşti, 2016 – cartea poate fi citită liber, on line, în limba engleză, pe site-ul www.bursa.ro), unde am inclus o parte din articolele mele de presă pe subiectul crizei financiare, publicate (între anii 2010-2016), în cotidianul financiar românesc BURSA; lucrarea conchide că soluţia crizei financiare mondiale nu este de natură financiară, ci rezidă în proiectarea lumii dezirabile (Apocalypsis) şi practica ei.

                  Căutarea conceptului de lume dezirabilă în textele sacre iudeo-creştine prezintă avantaje:

                  – cercetarea este sprijinită de procesarea miilor de alţi căutători din generaţiile actuale şi trecute (2), sincronizaţi într-o dezbatere imaginară care, ca în Talmud, nu ţine seama de răstimpul care desparte opiniile exprimate (fatalmente, întreprinderea este tradiţională şi într-o măsură, anistorică);

                  – evită, pentru moment, problemele toxice ale planificării unei cercetări colective multidisciplinare, întreprinsă cu instrumentele contemporane (filosofie, sociologie, economie, drept, etică şi certamente altele) şi ale însuşirii, de către voinţa politică, a rezultatului acestui proces; căci nu este sigur că ar urma consecinţe mai otrăvitoare, dacă am lăsa la voia întâmplării evoluţiile dezorganizării noastre către lipsirea de rost, (ceea ce, de fapt, pare cel mai probabil să se petreacă);

                  – poate să beneficieze de portanţa evlaviei religioase, înainte să fie însuşită politic.

                  Noul Testament relatează declaraţia lui Iisus Cristos că misiunea pentru care a fost trimis a fost să propovăduiască Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu (3), dar este unanim admis că o explicaţie a conceptului lipseşte din textul creştin, care raportează doar reacţiile gestuale şi/sau verbale ale lui Iisus, în diverse împrejurări biografice, din care obţinem, cel mult, un contur exterior al noţiunii, fără să fim vreodată înăuntru.

                  Faptul generează o triplă provocare:

                  1. a) este contrariant ca Noul Testament să nu prezinte însăşi doctrina a cărei propovăduire a fost misiunea vieţii personajului său central (şi foarte probabil, motivul condamnării sale la moarte); Biblia creştină nu ne spune de ce a trăit şi de ce a murit Iisus Cristos; este aceasta o omisiune deliberată sau autorii pur şi simplu nu au putut să expliciteze Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu, în pofida eforturilor lui Iisus? – există indicii care să susţină ambele variante;
                  2. b) credinciosul tânjeşte la admiterea sa în Împărăţia lui Dumnezeu, a cărei certitudine o poate dobândi abia după însuşirea conceptului care îi lipseşte;
                  3. c) inteligenţa, indiferent de credinţă, este asmuţită să scormonească textul sacru pentru satisfacţia înţelegerii.

                  Această triplă provocare a fermentat vasta literatură consacrată definirii „Împărăţiei lui Dumnezeu”, literatura care s-a hrănit cu generoasele sugestii metafizice pe care acest nume atât de expresiv le inspiră şi care nu pot fi infirmate de nimeni, deşi nici confirmarea nu se află la îndemână (un sprijin textual frecvent folosit se regăseşte în „Profeţii”).

                  Totuşi, Noul Testament indică faptul că izvorul ideatic pentru Împărăţia lui Dumnezeu cuprinde Legea şi Profeţii (4), adică Tanakh/(Vechiul Testament); ceea ce ar putea fi motivul pentru care este omisă învăţătura Evangheliei propovăduite de Iisus – Noul Testament nu prezintă ceea ce este prezentat, deja, în Vechiul Testament, (pentru că ar fi inutil), ci, cel mult, relatează laitmotivul rostit de Iisus – „ca să se împlinească profeţia” -, repetat în toate împrejurările pe care le creează, ca să fie identificat drept Mesia, fără să se declare explicit.

                  Cel mai probabil, la data la care Iisus a precizat Legea ca „sursă bibliografică” pentru Împărăţia lui Dumnezeu, s-a referit, în principal, la ceea ce, ulterior, a fost stabilit drept corpul celor 613 Porunci dumnezeieşti (Mitzvot) capatate de Moise pe Muntele Sinai, despre care se spune că le-a transferat mai departe, în scris.

                  Deşi tradiţia susţine că Poruncile au fost transmise din generaţie în generaţie neschimbate, totuşi ea consemnează pierderea a 300 dintre ele (încă de la primul transfer) şi afirmarea ulterioarei lor recuperări; apoi, rătăcirea cu totul a însăşi Cărţii, în întregime şi regăsirea ei în timpul domniei lui Iosia (5), în secolul al VII-lea î.e.n. (unii exegeţi suspectează, chiar, că Pentateuhul s-a pierdut pentru totdeauna şi că găsitorul, preotul Hilchia, este, de fapt, autorul a ceea ce am moştenit astăzi sub această titulatură); felul discutabil în care Rabi Simlai (6) a ajuns la cifra de 613 şi modalitatea intuitivă prin care această cifră a devenit valoare numerică a mulţimii Poruncilor, respinsă de unii exegeţi ca străină de tradiţia rabinică; dar, mai ales, efortul nereuşit dealungul unui mileniu, aproape, al unor minţi strălucite să găsească în mod concret lista celor 613 Porunci; pe care, în sfârşit, o stabileşte Maimonides, într-o operă laborioasă (7); şi deşi lista lui este viguros şi argumentat contestată, devine general acceptată; la toate aceste reîncarnări, tribulaţii şi aventuri ale listei Poruncilor au participat acţiunea şi spiritul oamenilor, astfel că, cu atât mai mult, Poruncile s-au definit ca „loc de întâlnire cu Dumnezeu”, în toate domeniile vieţii sociale şi spirituale, iar nu doar ca mulţime deschisă de obligaţii încărcate de Dumnezeu în sarcina fiecărui membru al omenirii.

                  Dacă despre raţiunea şi mobilurile divine este impropriu să ne pronunţăm, totuşi procesarea şi participarea omenească la spaţiul normativ al Poruncilor dumnezeieşti le conferă acestora prezumţia de coerenţă – unicitatea şi consecvenţa identităţii cu sine a fiecărei Porunci, respectarea principiului terţiului exclus şi al noncontradicţiei corpului de Porunci – care sunt calităţi ale logicii omeneşti, în vederea comprehensibilităţii.

                  Prezumţia sprijină eseul de faţă, în configurarea a ceea ce putem numi „Împărăţia lui Dumnezeu”, prin asamblarea Poruncilor dumnezeieşti într-un sistem normativ al organizării societăţii, ale cărei valori se regăsesc în profeţiile din partea a doua a Tanakh.

                  În centrul acestei construcţii se găseşte Shmita, cu cele două Legi ale sale – Legea Iertării şi Legea Eliberării – a căror respectare este condiţia dumnezeiască pentru încheierea ultimului Legământ dintre Dumnezeu şi Poporul lui Israel, prin care Dumnezeu îi permite să folosească Ţara Făgăduită/Erertz Israel şi îi hărăzeşte supremaţia în Lume.

                  Shmita funcţionează bivalent, căci respectarea ei nu doar îndeplineşte condiţia Legământului, ci asigură coeziunea socială, eficienţa economică şi ambianţa care antrenează valorile etice şi spirituale promovate de Profeţi şi cerute de Porunci, valori presupuse drept caracteristice ale Împărăţiei lui Dumnezeu, care devine o organizare omenească ideală, a cărei supremaţie promisă se realizează prin sine, fără vreo altă intervenţie transcendentală decât cea a promisiunii.

                  Este un miracol inteligibil – Făgăduinţa se împlineşte prin Legământ (promisiunea divină, prin respectarea omenească a Poruncilor).

                  Observând că Shmita inhiba creditul în preajma Anului Sabatic, provocând un blocaj economic ciclic, sub cuvânt că „repară lumea” (Tikkun ha olam), Hillel a introdus procedura Prosbulului, autorizând ocolirea Legii Iertării prin chichiţe avocăţeşti şi lingvistice, pentru creditarea în flux continuu. Desigur, practica Prosbulului a alterat Shmita şi astfel a făcut imposibilă realizarea Împărăţiei lui Dumnezeu, care a devenit o utopie. Mai mult, Dumnezeu însuşi a devenit o instanţă exterioară, ale cărei cuvinte pot fi răstălmăcite.

                  Această modificare radicală a Poruncilor, în chiar contrariul lor, a deschis linia creativităţii rabinice, în care validitatea interpretării textului sfânt corespunde unei decizii omeneşti adoptate democratic prin votul majorităţii, respingând invocarea intenţiei divine dindărătul cuvintelor Poruncilor (interpretarea autoritară, cu originea în Torah orală).

                  Această dezvoltare împlinită în perioada Amoraim pare să fi ţâşnit din controversa dintre „o lume mai bună” (Tikkun ha olam) şi „o lume ideală” (Împărăţia lui Dumnezeu), transformată într-un conflict sângeros care, aparent, şi-a obnubilat mobilul ideatic, cedând, probabil, în faţa spectaculosului naraţiunii care culminează cu crucificarea lui Iisus.

                  Configurarea Împărăţiei lui Dumnezeu, în acest eseu, nu se revendică de la Biblie decât în măsura în care fiecare poate găsi în Carte ceea ce caută şi o poate citi în felul său; şi nu o propune ca ideal social, ci drept bază de discuţie şi reper al testării.

                  NOTE

                  „Tikkun ha-olam”, în accepţia din „Aleinu leshabei’ach”- o rugăciune din „Siddur”, cartea iudaică clasică de rugăciuni: „pentru a percepe cu iuţeală splendoarea atotputerniciei Tale, pentru a face ca detestabilul (idolatria) să fie îndepărtat de pe pământ, iar zeii (falşi) să fie complet eliminaţi, pentru a takein olam – repara /îmbunătăţi lumea – sub Împărăţia Atotputernicului” („to speedily see Your mighty splendor, to cause detestable (idolatry) to be removed from the land, and the (false) gods will be utterly „cut off’, to takein olam – fix/repair/establish a world – under the Almighty’s kingdom” – https://en.wikipedia.org/wiki/Tikkun_olam).

                  „The Kingdom of God: A Bibliography of 20th Century Research. Update Les³aw Daniel Chrupca³a/Created: 5 July, 2007. Last modified: 11 November, 2019” este una din listele bibliografice prezente pe internet (https://www.academia.edu/41346521/The_Kingdom_of_God_A_Bibliography_of_20th_Century_Research._Update), care, fără să fie singura de acest fel, este dedicată excusiv lucrărilor pe subiectul Împărăţiei lui Dumnezeu; lista se întinde pe 400 de pagini, afişând circa 6000 de studii. „Şi El a zis către ei: Trebuie să binevestesc împărăţia lui Dumnezeu şi altor cetăţi, fiindcă pentru aceasta am fost trimis”. (Luca/Cap. 4/.). „Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc”. (Matei/Cap. 5/.) „Când au luat ei argintul care se adusese în templul Domnului, atunci Hilchia preotul a găsit Cartea Legii Domnului care fusese dată prin mâinile lui Moise”. (Cartea a doua Paralipomena/a doua a Cronicilor – Capitolul 34/14.).

                  Numărul total al Poruncilor a fost stabilit în a doua jumătate a secolului al treilea (250-290) de Rabi Simlai, amoraim din a doua generaţie, calculând ghematria cuvântului Tawrah (pronunţia arabă pentru Torah), vezi: (https://www.sefaria.org/Makkot.24a.2?lang=bi&with=Chidushei%20Agadot&lang2=en /The William Davidson Talmud/Makkot 24a).

                  „Mishneh Torah”, scrisă între anii 1170-1180

                  sursa: bursa.ro

                  Ședință tehnică pe tema soluțiilor de proiectare a autostrăzii A13 Bacău – Onești – Brașov

                    Președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, a participat la ședința tehnică on-line pe tema soluțiilor de proiectare a viitoarei autostrăzi A13 Bacău – Onești – Brașov, întâlnire convocată, marți, de oficialii CNAIR și reprezentanții proiectantului Search Corporation, care ne-au prezentat variantele de traseu avute în vedere la acest moment.

                    „Mă bucur să văd că pandemia nu a împiedicat activitățile în cadrul acestui proiect și că obiectivul conectării Moldovei de Transilvania – prin autostrada Bacău – Onești – Brașov, figurată de mai mulți ani în Master Planul General de Transport – face pași concreți spre materializare”, a declarat Valentin Ivancea.

                    Acesta spune că Studiul de Fezabilitate (SF) și Proiectul Tehnic (PTh) aferente A13 Bacău – Onești – Brașov trebuie să îndeplinească mai multe condiții, cumulativ:
                    📌 să fie de mutat cât mai puține utilități și rețele critice;
                    📌 coridorul autostrăzii să se intersecteze cu cât mai puține arii protejate, tocmai pentru a evita blocajele pe avizarea de mediu;
                    📌 exproprierile, precum și descărcările arheologice trebuie demarate cât mai repede, imediat după stabilirea traseului final al autostrăzii.

                    „De asemenea, am solicitat la nivelul județului Bacău implicarea Instituției Prefectului, ai cărei reprezentanți au absentat de la ședința online, a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară, dar și a companiilor Transelectrica și Hidroelectrica, dacă va fi cazul, pentru netezirea oricăror asperități birocratice și administrative ce ar putea întârzia concretizarea autostrăzii A13”, a mai precizat președintele Ivancea.

                    „Am convenit, în formatul ședinței on-line de marți, ca toate informațiile necesare – vizând domenii de interes precum urbanism, mediu, rețele de utilități etc – să fie transmise către proiectant, astfel încât acesta să aibă o imagine de ansamblu cât mai clară.
                    Pentru A13, greul de abia acum începe!”, a spus președintele CJ Bacău

                    Acesta considera că vor urma doi ani complicați, la capătul cărora speră ca proiectarea acestei autostrăzi să fie terminată, fapt ce va deschide perspectiva scoaterii la licitație a lucrărilor de execuție.

                    „Va trebui multă voință politică pentru acest următor pas, dar vă asigur că vom face tot ce ne stă în putință pentru a stimula această voință și a da Bacăului & Moldovei prima autostradă, fără de care nu putem gândi dezvoltarea regiunii. Obiectivul este finalizarea proiectării în 2022 și scoaterea la licitație a lucrărilor de construire a A13 Bacău – Onești – Brașov. Nu vreau să trec cu vederea aportul decisiv avut de parlamentarii PSD Bacău, din mandatul anterior, care au amendat bugetul pe 2019 și au prevăzut suma necesară pentru demararea proiectării A13, respectiv elaborarea SF și PTh. Iată că proiectarea este în curs de realizare, semn că DOAR munca în echipă –făcută cu devotament și bună-credință – dă roadele scontate”, a încheiat acesta.

                    Vaccinuri pentru pandemie ori pandemia pentru vaccinuri?

                    Dacă avem luciditatea necesară să urmărim cursul evenimentelor o să observăm că, în timp, măsurile de restricționare ale drepturilor cetățenești se înmulțesc și ceea ce inițial era doar o recomandare s-a transformat ulterior într-o obligație. Ceea ce era de neconceput ieri, a devenit un lucru normal astăzi. Acum, de sărbători, prof. Adrian Streinu-Cercel, șeful de la Matei Balș, vine cu o recomandare șoc: „Sfatul meu e să stea fiecare la casa lui, să se viziteze virtual, pe Skype, pe Zoom, pe Facebook, dar să nu fie împreună. Dacă sunt totuși împreună, am un sfat: la masă să nu mănânce împreună, să mănânce pe rând. Iar dacă totuși se așează la masă împreună, să țină o mască în dreptul nasului și doar gura să fie eliberată….” (???)

                    Realitatea începe să fie distorsionată, pas cu pas, și înghesuită într-o așa zisă stare de nouă normalitate. S-au cheltuit sume importante pentru promovarea și întreținerea efectului nocebo prin teroare, în loc să se promoveze procedurile de imunizare preventivă. Vaccinul anticovid a fost prezentat ca unica salvare a omenirii. Asta în condițiile când sute de mii de români, o majoritate covârșitoare, trec prin boală asimptomatici, fără tratament. Primul lot de vaccin va ajunge în țară după Crăciun. Domnul președinte … deși a declarat că vrea, oficial specialiștii nu îl lasă să se vaccineze. Și asta pe bună dreptate.

                    În luna iulie 2020, directorul executiv al AstraZeneca, Rudd Dobber, declara pentru Reuters că ei, ca și companie, nu își pot asuma riscul dacă în patru ani vaccinul are efecte secundare, motiv pentru care în contracte cer o garanție. „Aceasta este o situație unică în care noi, în calitate de companie, nu ne putem asuma riscul dacă în patru ani vaccinul are efecte secundare. În contractele aflate în derulare cerem o garanție. Pentru majoritatea țărilor este acceptabil să își asume riscul, deoarece este în interesul lor național”.

                    Vaccinul a fost creat având în vedere tulpina inițială, care iată a suferit mutații. După declarațiile europarlamentarului dr. Tudor Ciuhodaru: „Nu este un fapt neaşteptat ca virusul să evolueze şi este important să observăm rapid orice modificare pentru a înţelege riscul potenţial. 12.700 de mutații au fost identificate într-un studiu efectuat în 99 de țări pe 46.000 de persoane…” Și dacă acceptăm vaccinarea, ar trebui în fapt să ne imunizăm cu 12.700 de vaccinuri pentru fiecare tulpină de virus? Mai nou, autorităţile de la Londra au anunţat că a fost descoperită o tulpină nouă a coronavirusului, care este cu 70% mai contagioasă decât cea inițială.

                    Potrivit Agerpres la începutul săptămânii trecute, experţii OMS au precizat că: „Persoanele vaccinate contra COVID-19 ar trebui să poarte în continuare măşti faciale şi să păstreze distanţa faţă de alţii. Chiar dacă există dovezi ştiinţifice potrivit cărora un vaccin ajută împotriva dezvoltării bolii COVID-19, nu este clar dacă el previne în mod general infecţia cu noul coronavirus ce poate cauza COVID-19.” Având în vedere istoricul pandemiilor decretate de OMS, o întrebare se impune cu evidență: „A fost creat vaccinul pentru pandemie? Ori pandemia pentru vaccin?” (Revin prin a reaminti faptul că anual 4 milioane de oameni mor discret de pneumonii, iar în acest an un milion de persoane au fost declarate decedate de COVID incluzând aici și pe cei suspecți COVID ce sufereau de boli cronice fatale.)

                    Din declarațiile oficiale se desprinde o concluzie, aceea că vaccinul e cvasi-inutil. Nici un producător nu îi certifică eficiența absolută și nu garantează împotriva efectelor adverse. Vom purta în continuare măști, vom fi în continuare vulnerabili la celelalte „12.700 de mutații ale virusului”. Peste o treime din medici nu vor să se vaccineze. Peste 56,3% dintre de angajaţi din învăţământ spun că nu sunt de acord să se vaccineze împotriva Covid-19, potrivit unui sondaj realizat de Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”.

                    Parlamentul European, care ar trebui să ne reprezinte, în fapt este o instituție birocratică ce are în vedere interesele PHARMA în detrimentul intereselor statelor prin validarea fără o proprie analiză a deciziile OMS. Iată o monstră spicuită din stenogramele ședinței Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranța alimentară, referitor la evaluarea gestiunii gripei H1N1 în 2009-2010 în UE, din 07 martie 2011. Asta pentru a ne face o idee cum se tratează la nivel global o pandemie. Spicuim din raportul doamnei Michèle Rivasi, raportoare, (FR): „Nivelul de alertă maximă instituit de OMS a declanșat în toată Europa o serie de măsuri nu doar foarte costisitoare, ci și exagerate în raport cu gravitatea reală a virusului… doresc să subliniez cazurile de narcolepsie raportate la copii în Finlanda și Suedia, ca urmare a vaccinării cu vaccinul GSK împotriva gripei H1N1.

                    Aceste cazuri merită toată atenția noastră. În primul rând, ele demonstrează clar că există încă necunoscute, fie că vorbim de toxicitatea reală a vaccinurilor și a adjuvanților, fie de un posibil risc necunoscut chiar fabricanților. Finlanda a suspendat utilizarea acestui vaccin, așteptând noi informații. Agenția Europeană pentru Medicamente (AEM) a adoptat o poziție diferită, hotărând să amâne emiterea unui aviz de limitare a utilizării acestui vaccin până când va dispune de mai multe informații. Este momentul ca principiul precauției să funcționeze măcar o dată în avantajul pacienților și nu doar al companiilor.” Anna Záborská (PPE) (SK): „Este scandalos ceea ce s-a întâmplat cu declararea pandemiei de gripă H1N1.

                    Statele membre ale UE, inclusiv Slovacia, au risipit sute de milioane de euro ca să dovedească că-și protejează cetățenii de o amenințare inexistentă. Ar fi interesant de aflat cine a beneficiat de această dezinformare, fără a mai vorbi de cine își va asuma responsabilitatea pentru situația declanșată. Ceea ce lipsește din raport, după părerea mea, este o propunere vizând introducerea responsabilității individuale în sistemul de sănătate.” János Áder (PPE), a prezentat punctul său de vedere în scris (HU): „Cazul Poloniei merită amintit, pentru că, deși guvernul de acolo nu a organizat campanii de vaccinare împotriva H1N1, rata mortalității nu a fost mai mare decât în țările în care populația a fost vaccinată.

                    Acest lucru s-a întâmplat în contextul în care, în ciuda profiturilor considerabile, producătorul de vaccinuri a avut îndrăzneala de a refuza să-și asume responsabilitatea pentru efectele secundare ale vaccinului. Este absolut înfiorător să exploatezi temerile oamenilor și simțul răspunderii față de familie și cei dragi doar din dorința abjectă de profit. Faptul că OMS a contribuit chiar la această situație prin avertismentele nefondate de declanșare a unei pandemii, obligă UE să ia măsuri hotărâte.”  După 9 ani pare că nimic nu s-a schimbat, cu excepția profesionalizării modului de promovare a fricii pe bani publici și pe toate canalele media. Nici acum nu ni se oferă garanții și nu există răspunderi privind efectele adverse ale vacinării, dimpotrivă. Dar avem constrângeri instituționalizate la nivel global. După cum observăm, virusul H1N1 a fost doar, începutul preludiului „marii resetări”.

                    Jr . Adrian M. Ionescu

                    Program de lucru special, la Poştă, în perioada sărbătorilor

                      Compania Naţională Poşta Română anunță că, în perioada sărbătorilor de iarnă, Crăciun şi Anul Nou, programul de lucru al subunităţilor poştale va fi unul special. Astfel, joi, 24 decembrie 2020, toate subunităţile poştale din mediul urban şi rural vor fi deschise între 8.00 și 16.00, iar în zilele de 25 și 26 decembrie 2020, toate unitățile urmând a fi închise. La fel și în zilele de 1 și 2 ianuarie 2021,  Poșta Română deschizând ușile clienților abia în a treia zi din anul viitor. Ca urmare a programului anunţat, este posibil ca trimiterile poştale prezentate în această perioadă să înregistreze timpi mai mari de circulaţie”, au precizzat reprezentanții companiei de poștă.

                      Spectacol autentic de Ajun

                        Anul pe care îl încheiem a fost unul atipic. Virusul care ne-a dat viața peste cap nu a lăsat nimic neatins. Numai că, în această perioadă minunată din an, când românii se bucurau de tradiții fabuloase, lucrurile s-au cam schimbat. Dacă eram obișnuiți până acum ca de sărbători să participăm la fel de fel de spectacole dedicate nașterii Mântuitorului, anul acesta lucrurile au luat o altă turnură iar tradițiile se împletesc cu modernismul.

                        Dacă an de an Școala Populară de Arte și Meserii din Bacău susținea fel de fel de activități și spectacole, iată că în aceste condiții a mutat totul online. Așa că, în Ajun, vă puteți umple casa cu acorduri de colinde susținute de elevii Școlii Populare de Arte și Meserii Bacău, de la clasa de canto muzică ușoară și populară, elevi pregătiți de profesoarele Maria Șalaru, Vasilica Tataru, Ana-Maria Mac și Andra Gavrilă. Concertul, susținut online pe youtube și pe site-ul școlii, va fi ilustrat și cu imagini de la expoziția de pictură, grafică, iconografie, artă spontană, design, sculptură, ceramică, cusut-țesut „Maeștri și Discipoli” ediția a VI-a.

                        În spectacol își vor mai da concursul elevi de la Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu”, Școala Gimnazială „Alexandru Piru” Mărgineni, Liceul Tehnologic Dărmănești, Școala Gimnazială Letea Veche și Școala Gimnazială Luncani. Spectacolul va fi difuzat începând cu ora 10.00.

                         

                        Lentila de Crăciun a lui Ovidiu Ungureanu

                          FIRUTA APETREI si CORINA GORANDA

                          Știți cum este să priviți o fotografie de Crăciun și să simțiți, pe bune, mirosul de scorțișoară? Să simțiți mirosul cernelii de pe felicitări, să auziți scârțâitul ușor al condeiului care alunecă pe file? Dacă știți, atunci probabil că ați trecut pragul studioului de creație foto-video Chromatique.

                          Este al treile an la rând de când, în preajma Sărbătorilor de Iarnă, la Chromatique se întâmplă adevărate minuni vizuale. „Moș” Ovidiu Ungureanu, secondat de elful Marius Siminiceanu, pun în scenă un ambient de basm în care te poți rătăci atât singur, cât și alături de cei dragi. Iar totul este atât de veridic, atât de pur și simplu frumos încât ședințele foto se transformă, ca printr-o vrajă de Crăciun, în amintiri de turtă dulce ce rămân pe viață.

                          VIOREL COJAN si MIRUNA

                          Camera foto este o prelungire a privirii și a mâinilor îndemânatice ale celor doi artiști, Ovidiu și Marius, care pun cu grijă la punct scenariul de Crăciun cu luni înainte. Achiziționează piese de anticariat, pun lumini, muzică, totul pentru ca la final o trecere prin atelierul Chromatique să se concretizeze în povești. „O fotografie cât un film”, așa și-au denumit cei de la Chromatique proiectul și au reușit, pe deplin, să înfăptuiască tot ceea ce și-au propus, ba chiar mai mult. Fotografiile lor de Sărbători respiră. Fotografiile lor de Crăciun inspiră. Și, mai presus de toate, fotografiile lor ne fac să ne dedăm la visare, la meditație. Încercăm să ghicim povestea ce ni se înfățișează, încercăm să ne dăm seama încotro vor purcede personajele din acele imagini de basm, oare ce aventuri se ascund în spatele imaginii și ce aventuri vor urma…

                          VILICA MUNTEANU

                          Chromatique înseamnă enorm de multă muncă, seriozitate, talent. Este proiectul de suflet al lui Ovidiu Ungureanu, talentat artist vizual și membru al Uniunii Artiștilor Plastici, organizator de rezidențe artistice, producător de filme și, una peste alta, un om extrem de dedicat. Crăciunurile Chromatique sunt dincolo de o lentilă și un om. Când intri în studio, nu mergi la cineva care face fotografii. La Chromatique intri în casa unui prieten, un prieten care îți zâmbește larg, îți strânge mâna și apoi, ca în „Stăpânul cărților”, te duce într-o poveste. O poveste pe care nu doar că vei putea să o spui mai departe, dar o și vei putea arăta, păstra intactă pentru ani și ani de-acum.

                          FLORIN ZANCESCU si CARMEN VOISEI

                          Colindul vizual de la Chromatique este o experiență de neuitat. Grija, înțelegerea, bucuria sunt ingrediente de bază pentru adunarea câtorva clipe memorabile. Chiar și acum, când spectrul hâd al pandemiei pândește de după colț, Chromatique oferă zâmbete, povești și turtă dulce. Trebuie să mergeți. Sunt prieteni buni, iar acolo miroase ca-n atelierul lui Moș Crăciun. Din nefericire, în acest an nu va avea loc vernisajul de final de an cu care ne-am obișnuit. Anul trecut, pe 20 decembrie, a fost organizat Crăciunul Artiștilor care au poposit înainte de Sărbători în studio. Crâmpeiele de poveste au fost expuse pe simeze astfel încât fiecare s-a putut împărtăși, un pic, din fiecare. Însă Ovidiu Ungureanu promite că la anul se va revanșa, cu un vernisaj și o retrospectivă pe măsură. Le așteptăm. Până atunci… Sărbători fericite tuturor!

                          EUGENIA ANTONESCU

                          P.S.Invitați in studio anul acesta, Eugenia Antonescu, Georgeta Popovici, Firuța Apetrei, Corina Goranda, Luminița Radu,Vilică Munteanu, Gheorghe Iorga,Viorel Cojan, Marius Manta, Dumitru Macovei, Florin Zăncescu, Carmen Voisei, Victor Eugen Mihai VEM. L.F.

                          O nouă apariție editorială a scriitorului băcăuan Doru Ciucescu

                          Profesorul universitar Doru Ciucescu, primul scriitor-călător în șapte continente din literatura română, a venit în întâmpinarea cititorilor săi cu o nouă apariție editorială: „Kenya, safari, cinci animale mari, vânate cândva, de Ernest Hemingway”.

                          Sub egida Editurii Rovimed, cartea are numărul 20, în colecția „Călătorii în șapte continente”, preluată de lanțurile de distribuție „Cărturești”, „Emag” și „Libris”. Scriitorul a declarat că această carte i-a consolidat titlul de cel mai prolific scriitor-călător în șapte continente din literatura universală.

                          Doru Ciucescu a adăugat că a început să scrie o carte despre Costa Rica, unde a călătorit în toamna acestui an, în ciuda pandemiei, deoarece această țară nu prezintă risc epidemiologic ridicat și că organismul lui are deja anticorpi la COVID-19, urmare a infectării specifice, manifestate fără creșterea temperaturii corporale, doar cu dureri puternice în gât, care au trecut în trei zile, după un tratament cu ceaiuri calde și aspirină.

                          Binele efemer, Bunătatea eternă

                          Mulți m-ar putea contrazice pentru că pot asocia Binele cu efemeritatea, dar vă îndemn să vă aduceți aminte de câte ori ați făcut un bine și cât a durat. Efemeritatea înseamnă vremelnicie, iar a face bine poate fi de cele mai multe ori vremelnice.

                          Or, simțămintele, precum Bunătatea, sunt eterne.
                          Filosofii spun că Binele este valoarea dată de o acțiune individuală care este o pornită dintr-o înclinație naturală de a promova ceea ce este de dorit din punct de vedere moral. A face bine vine, deci, din ceea ce numim generic „bunătate”, iar bunătatea este însușirea de a fi bun, înclinarea de a face bine. E o trăsătură de caracter, care ține și de zestrea genetică, dar și de educație. Alexandru Vlahuță credea că bunătatea este frumusețea pe care o pricepi doar cu sufletul. Or, ce se cuibărește odată în suflet, greu mai dispare. Bunătatea poate fi eternă, așa cum avem uneori senzația că și viața este eternă.

                          Bine facem din când în când. De cele mai multe ori de Crăciun sau de Paște. Acum suntem din nou în ajun de Crăciun și ne gândim cum să facem mai mult bine. Iar cele mai la îndemână soluții sunt darurile. Am văzut și în acest an astfel de gesturi. Chiar multe, iar unele au fost de-a dreptul impresionante. Un tânăr preot, originar din Maramureș dar care păstorește pe undeva prin Covasna, pe care l-am cunoscut la Slănic Moldova, umblă neobosit prin toată țara și duce mici ajutoare celor aflați în nevoie.

                          La Onești, un alt preot a găsit suport la o mare societate agroindustrială și a dus unei comunități sărace din apropiere zeci de tone de cartofi. Iar exemplele ar putea continua. O importantă televiziune națională are și o emisiune și o inițiativă de acest fel, pe care o numește „Când facem bine, ne facem bine”. Dacă ajuți un om sau îi faci un dar atunci când are mai multă nevoie, uită-te în ochii lui, poate chiar în lacrimile lui. Dacă îți vei vedea chipul acolo, atunci vei ști cât de mult bine ai făcut. Efemer, dar dintr-o bunătate cu trăsături de eternitate.

                          Aventurile Primăriei cu un student la Paris

                          Am prezentat, în ediția de ieri, un articol de presă care prezenta cazul învățătorului C. Platon, răsplătit cu 500 de galbeni pentru activitatea sa didactică. Dar activitatea lui nu a fost nici ușoară și nici înlesnită de autorități, care uitau să plătească cele necesare funcționării școlii. Ceea ce determină pe învățător, la 24 iunie 1854, să adreseze o scrisoare consiliului local cerând o sumă oarecare de bani pentru trebuințele unității de învățământ.

                          Ceea ce e interesant e că la zece ani după această solicitare, edilul Bacăului primește o alta, de la o damă, care solicită niște bani pentru a-și putea trimite copilul la studii, la Paris.

                          Imediat se alocă o subvenție de 200 de galbeni pe an, pentru trei ani, pentru că fiul inginerului Constantin Beller să studieze în Orașul luminilor.

                          Dar, vai!, viața e scumpă la Paris, tentațiile sunt la tot pasul și cei 200 de galbeni pe an nu-i ajung studentului, care trimite telegrame și scrisori în țară cerând tot mai mulți bani. Maică-sa nu se lasă mai prejos și cere și ea alte sume de la autorități, chit că junele schimbă universitatea pe o școală de drumuri și poduri. Întors în țară după studii, Edmond Beller este angajat imediat arhitect al Bacăului.

                          Dar, iarăși, vai!, în Bacău nu sunt distracții și tânărul inginer își găsește un loc de muncă la București lăsând municipalitatea băcăuană cu ochii în soare și cu datoria nerecuperată. Primarul nu vrea să facă scandal cu un proces și încearcă să recupereze subvențiile cu binișorul.

                          Dar scrisorile Primăriei – ne spune Victor Kernbach în „Lumini pe Strada Mare ” (1963) – rămân fără răspuns.

                          Abia ultima, trimisă prin intermediul poliției determina o reacție a absolventului, care o returnează destinatarului cu următoarea mențiune: „Ian ascultați, iubiților, inchipuițive mai bine că am murit și mi dați bună pace!” Ortografia aparține tânărului studios.

                          Cazul este clasat după ce un comisar de poliție îi răspunde primarului Bacăului că Beller nu e acasă și nici nu știe unde e plecat și când se întoarce…

                          Primarul Bacăului propune, oficial, majorarea taxei de salubritate la 17,11 lei

                            „În urma dezbaterilor cu băcăuanii, în care am prezentat care este valoarea reală a costurilor taxei de salubritate, am înaintat Consiliului Local propunerea executivului pentru cuantumul acesteia în anul 2021”,a declarat primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu.

                            Acesta spune că a luat în calcul inclusiv Hotărârea numărul 4 AGA a ADIS din 22.03.2019, aprobata si de Consiliul Local Bacau, prin care a fost asumată o evolutie a valorii taxei la suma de 17,11 lei pentru anul 2021.

                            „Știind că veniturile mai multor familii din Bacău sunt sub media națională, am propus și o politică socială, pentru prima oara în istoria orașului nostru. Astfel, chiar dacă o familie are în componență mai mulți copii, taxa se va aplica doar părinților plus unui singur minor.
                            Mai mult, fiindcă există cazuri în care, în clădirile rezidențiale desfasoara activitati economice PFAuri, intreprinderi individuale sau alte tipuri, toate aceste entități juridice, dacă sunt autorizate de către municipalitate pentru funcționare, nu vor mai plăti taxa de două ori, atât persoana fizică cât și cea juridică”, a mai spus primarul Bacăului.

                            „Actualizarea valorii taxei conform obligațiilor deja asumate de catre Consiliul local față de ADIS cât și față de Uniunea Europeana, ne va putea permite să investim în modernizarea punctelor de colectare a deșeurilor dar și în retehnologizarea direcției de salubrizare și spații verzi”, a mai precizat primarul Viziteu.

                            Propunerea se va discuta în ședința Consiliului local de luni, 28 decembrie.

                            Ce mai face COVID-ul prin județ

                              În Ședința Extraordinară a C.J.S.U. Bacău din 22 decembrie 2020, desfășurată în sistem audio-conferință, a fost reevaluată situația privind incidența cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile în localitățile prevăzute în anexa Hotărârii C.J.S.U. Bacău nr. 69 din 08.12.2020, în vederea punerii în aplicare a măsurilor stabilite în H.G. 1065 din 11.12.2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 decembrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în UAT-urile/ localitățile unde rata incidenței cumulată a cazurilor a atins 1,5/1000 locuitori, respectiv 3/1000 locuitori.

                              În urma reevaluării situației localităților prevăzute în anexă la Hotărârea C.J.S.U. Bacău nr. 69 din 08.12.2020, se constată următoarele:

                              – a scăzut rata incidenței cumulate a cazurilor de îmbolnăviri sub 1,5/1000 de locuitori în 10 localități: Mănăstirea Cașin, Oncești, Sascut, Sănduleni, Livezi, Răcăciuni, Tătărăști, care înregistrau cazuri de îmbolnăviri în procent mai mic decât 3/1000 locuitori, dar și în Odobești, Pârjol și Scorțeni, unde rata incidenței cumulate a cazurilor de îmbolnăviri era mai mare de 3/1000 de locuitori;

                              – a scăzut rata incidenței cumulate a cazurilor de îmbolnăviri sub 3/1000 de
                              locuitori în localitatea Răchitoasa;

                              – se menține rata incidenței cumulate a cazurilor de îmbolnăviri mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori în 3 localități: Buciumi, Nicolae Bălcescu, Racova;

                              – se menține rata incidenței cumulate a cazurilor de îmbolnăviri mai mare de
                              3/1000 de locuitori în localitatea Onești;

                              Totodată, se constată rata incidenței cumulate a cazurilor de îmbolnăviri mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori și în localitățile Helegiu, Palanca, Zemeș, precum și rata incidenței cumulate a cazurilor de îmbolnăviri mai mare de 3/1000 de locuitori în localitatea Bogdănești.
                              Pentru localitățile Buciumi, Nicolae Bălcescu, Racova, Helegiu, Palanca, Săucești, Răchitoasa, Zemeș, dar și Onești și Bogdănești, se mențin, în mod corespunzător, măsurile stabilite în Hotărârea de Guvern nr. 1065 din 11.12.2020, potrivit Hotărârii nr. 73 a C.J.S.U. Bacău.

                              TOP 4 șampoane anti-mătreață care au adus un profit considerabil celor mai renumite branduri

                              Mătreața este prezentă sub formă de mici solzi albi, care sunt foarte vizibili, creând multe complexe, iar pentru că mai mult de 50% din populație se confruntă cu această problemă, cele mai renumite branduri au lansat o serie de șampoane anti-mătreață, care au un efect eficient.

                              Mai jos îți vom prezenta TOP 4 cele mai inovatoare șampoane anti-mătreață, care, datorită eficienței ridicate, au reușit rapid să ajungă populare în întreaga lume, aducând un profit considerabil brandurilor. Astfel, cele mai renumite mărci precum Head & Shoulders, Vichy, Kerasys și Garnier se pot bucura de un număr imens de clienți satisfăcuți, precum și de o creștere majoră a profitului.

                              1. Head & Shoulders Menthol

                              Acest șampon este indispensabil pentru a combate mătreața și mâncărimea, precum și pentru a conferi firelor strălucire. Are o formulă bazată pe piritionat de zinc – un ingredient activ eficient împotriva ciupercilor și bacteriilor. Al doilea ingredient cheie este mentolul, care are proprietăți antiseptice și asigură o senzație de prospețime de lungă durată. Cu utilizarea regulată a acestui remediu, vei uita rapid de mătreață.

                               

                              2. Vichy Dercos Anti Dandruff Sulphate Free Shampoo

                              Șamponul de la Vichy combină proprietățile unui agent de îngrijire și terapie. Formula conține acid salicilic, glicerină și vitamina E – ingrediente valoroase care au proprietatea să combată mătreața, să vindece scalpul și să hidrateze. Mătreața dispare complet după 1 lună de utilizare regulată (de 2-3 ori pe săptămână), iar pentru prevenirea acesteia, este suficient să folosești șamponul o dată pe săptămână. În plus, remediul a fost testat dermatologic, fiind complet sigur pentru podoaba capilară.

                               

                              3. KeraSys Scalp Care Deep Cleansing Shampoo

                              Acesta este un alt șampon antimătreață foarte eficient, care asigură o curățare profundă, luptă împotriva mătreții și ameliorează mâncărimea. Remediul conține mentă, care are un efect calmant și antibacterian, iar în combinație cu alantoina – antiinflamator și hidratant. Climbazolul și salicilatul de sodiu sunt eficiente în ameliorarea descuamării excesive a pielii, în timp ce xilitolul și lactitolul normalizează activitatea glandelor sebacee. Produsul are o aromă revigorantă, iar în urma utilizării, părul devine mai mătăsos și strălucitor, fără particule albe.

                               

                              4. Garnier New Fructis Clean Fresh Shampoo

                              Șamponul este conceput în special pentru părul gras, deoarece reglează producția de sebum. Formula sa se bazează pe pirocton olamină și extract de mentă. Primul ingredient se distinge printr-un puternic efect antiinflamator și previne dezvoltarea în continuare a ciupercii responsabile de formarea mătreții, iar al doilea ingredient garantează o senzație de prospețime de lungă durată. Remediul va întări firele și va îndepărta eficient fulgii albi inestetici.

                               

                              Datorită faptului că șampoanele anti-mătreață sunt indispensabile și eficiente, acestea contribuie semnificativ la dezvoltarea economiei companiilor, astfel încât brandurile obțin anual un profit colosal.

                              ULTIMELE ȘTIRI