Acasă Blog Pagina 1764

† DUMINICA a 4-a din Advent

Încetul cu încetul ne apropiem tot mai mult de frumoasa sărbătoare a Nașterii Domnului. Clopotele bisericilor din toată lumea, unite cu glasul apostolilor, ne cheamă să pătrundem în unul dintre cele mai încântătoare mistere ale credinței noastre: misterul întrupării și al nașterii Domnului. Cristos vine și iar vine, tocmai pentru a ne da posibilitatea de a-l privi, de a-l imita. Când cineva îți pune o întrebare interesantă sau îţi spune ceva, dacă n-ai înţeles de prima dată, îi spui frumos: Vă rog să repetați! Lui Isus îi putem spune de zeci și sute de ori: Doamne, te rugăm frumos, mai arată-ni-te încă o dată, ca să te cunoaștem, să te înţelegem și să te urmăm mai bine, să te iubim mai mult. Care este scopul venirii lui Dumnezeu în istorie?

De ce vine? Cine îl cunoaște? Răspunde Sf. Paul: Dumnezeu vine să ne descopere misterul ascuns de veacuri, descoperit doar în mică măsură profeților, dar total nouă prin Duhul Sfânt (1Cor 2,10-12), adică planul mântuirii: să adune toate în Cristos, să-i reunească pe toți oamenii cu sine și între ei. Dacă apostolul neamurilor ne-a răspuns prin cuvinte, în evanghelia duminicii găsim răspunsul în fapte. Pentru frumusețea sa literară și pentru profunzimea teologiei sale acest text constituie un punct important al Noului Testament. Evanghelia din duminica a 4-a din Advent se referă la momentul culminant al primei epifanii a Duhului Sfânt: puterea lui Dumnezeu care-icălăuzește pe oameni spre Cristos, se stabilește în Fecioara Maria și o transformă în izvorul omenității lui Cristos.

Isus, doritul și speranţa omenirii, este rodul adventului istoric și care culminează în persoana Fecioare Mame Maria. Dacă vestirea îngerului către Maria constă într-un discurs articulat, lung, răspunsul umilei fecioare din Nazaret este în schimb scurt: „Iată slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău”. Maria consimte cu simplitate hotărâtă la iubirea lui Dumnezeu. Care este adevărata bucurie care ar trebui să se instaureze în inimile noastre? Dumnezeu vine la noi, El asumă natura noastră și astfel ne face și pe noi capabili de natura sa dumnezeiască. Acceptând această realitate și colaborând și noi, asemenea Sfintei Fecioare Maria, bucuria ne va cuprinde întreaga existență și ne va ajuta să trăim cu adevărat Crăciunul.
„Iată slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!”

Pr. Richardo-Dominic Baciu, Parohia Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău

Dragoș Benea: „Nu putem aspira la dezvoltarea Moldovei fără o autostradă care să ne lege de Transilvania”

După mai multe săptămâni de negocieri, timp în care Polonia și Ungaria au blocat aprobarea lor, cadrul financiar multianual 2021-2027 & pachetul NextGen EU au fost, în sfârșit, aprobate. La capătul unui an complicat, în care pandemia a făcut ca votul de la distanță și tele-munca să fie regula, nu excepția, UE poate privi #înainte. La fel și România, nu fără inerente îngrijorări.

Cele 1800 miliarde euro aprobate se compun din:

📌 1074 mld euro – bugetul UE pentru perioada 2021-2027, din care ROMÂNIEI ÎI VOR REVENI APROXIMATIV 48 MLD EURO;
📌 750 mld euro – pachetul Next Generation EU (din care 693 mld euro sunt alocați Mecanismului european de redresare și reziliență – ROMÂNIEI ÎI VOR REVENI 30 MLD EURO: 13 mld euro granturi, 17 mld euro împrumuturi).

„La prima vedere, sumele par îndestulătoare dar, în lipsa unor proiecte mature și fezabile, vorbim despre bani care momentan există doar pe hârtie. Iar absorbția lor se va realiza contracronometru, pentru că redresarea economică nu poate aștepta: ea trebuie făcută în primii doi ani, până la finalul lui 2022”, spune europarlamentarul Dragoș Benea.

„Aceasta este și marea noastră provocare ca țară, iar modul în care guvernul PNL a conceput Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în total dispreț față de uzanțele și cutumele europene, arată că deja am pășit cu stângul pe acest drum. De unde și criticile justificate ale Comisiei, despre care am mai vorbit”, a mai adăugat acesta.

„Pilonii pe care Uniunea se sprijină pe termen mediu și lung vor fi digitalizarea și inovarea, reziliența, coeziunea, tranziția justă spre o economie verde și scăderea cu cel puțin 55 la sută, până în 2030, a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES), comparativ cu nivelul emisiilor din1990. Sunt obiective mai mult decât îndrăznețe, care vor testa capacitatea administrativă a României și viziunea guvernanților săi”, mai spune Dragoș Benea.

Accesta adaugă că prin Mecanismul de tranziție justă, de exemplu, lucrătorii din zona mineritului și a industriei petroliere, ambele mari producătoare de GES, vor beneficia de fonduri pentru reconversie profesională către alte industrii, mai puțin poluante, în contextul noilor rigori de mediu care vor duce – cel mai probabil – la închiderea minelor rămase în România.

„Va fi guvernul capabil să facă față acestei provocări, acestei tranziții care la noi în țară va avea un pronunțat cost social?”, se întrabă europarlamentarul.

„Nu în ultimul rând revin la o temă arzătoare, care a făcut obiectul intervențiilor mele în plenul Legislativului european – autostrada către Moldova. Nu putem aspira la dezvoltarea acestei regiuni fără o autostradă care să lege Moldova de Transilvania: legăm nu doar provincii istorice între ele, ci și oameni, clădind astfel conștiința apartenenței la aceeași națiune.

Am mai spus-o: nu văd o Românie cu două sau trei viteze, așa cum guvernul PNL se străduiește să facă, abandonând politicile de coeziune și menținând decalajele istorice dintre regiuni, de dragul unor primari și președinți de CJ-uri din Ardeal”, a concluzionat europarlamentarul băcăuan.

„Moldova are nevoie de autostradă, iar cea mai prietenoasă cu mediul, cea mai eficientă sub aspectul costurilor și cea mai fezabilă este una singură: A13 Bacău – Onești – Brașov. Pentru acest obiectiv ne vom bate până la capăt, eu și colegii mei!”
Dragoș Benea, europarlamentar

Persoană dispărută, căutată de salvamontiștii băcăuani

    În urma apelului solicitat prin numărul unic de urgență 112, salvamontiști din cadrul Serviciului Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău, împreună cu echipaje ale ISU și IPJ Bacău se află în căutarea unei persoane de 44 de ani, care s-a rătăcit în zona Schitului „Sfîntul Ilie”, situat pe culmea principală a Munților Berzunți.

    Acțiunea începută în această după amiază este în derulare și se realizează pe un traseu care leagă satul Plopu de schit, la o altitudine de peste 900 de metri.

    Romulus-Dan Busnea

    Depistaţi în trafic sub influenţa alcoolului

      La data de 18 decembrie a.c, poliţiştii rutieri din Bacău au depistat, în trafic, un bărbat de 56 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa alcoolului.
      Bărbatul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
      Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

      La data de 19 decembrie a.c, poliţiştii Serviciului Rutier au depistat, pe DN 15, în comuna Hemeiuş, un bărbat de 33 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa alcoolului.
      Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,83mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
      Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

      Angajări la Poliția Animalelor

        La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău sunt scoase la concurs prin încadrare directă, din sursă externă, 6 posturi pentru Protecția Animalelor.

        Astfel, sunt scoase la concurs: un post de ofițer de poliție, 2 posturi de ofițer cu specializarea medic veterinar și 3 posturi de agent de poliție.

        Înscrierile se fac on-line, la unitățile de poliție care au scos posturile la concurs, până la data de 28 decembrie 2020. Dosarul de înscriere trebuie să fie complet până la această dată, ulterior nemaiputând fi depuse documente.

        Informații complete cu privire la posturile existente, programul înscrierilor, condiții de participare, documente necesare și modalitățile de desfășurare a concursurilor, găsiți aici https://bc.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs.

        Acţiunea „Pomi de Crăciun”

          Poliţiştii băcăuani atrag atenţia asupra faptului că sancţiunea poate fi de zeci de ori mai mare pentru procurarea unui brad ilegal, decât valoarea unuia cumpărat legal! 30 de brăduţi au fost confiscaţi, în urma unor acţiuni de sezon desfăşurate de poliţişti pe raza comunei Ghimeş-Făget.

          Așadar, în data de 18 decembrie a.c., pe linia prevenirii şi combaterii activităţilor ilicite cu Pomi de Crăciun, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Brusturoasa au depistat pe raza comunei Ghimeş-Făget, un nr.de 30 de brăduţi, abandonaţi. Pomii de Crăciun au fost ridicaţi în vederea confiscării şi predaţi reprezentanţilor Ocolului Silvic Ghimeş-Făget.

          Totodată, poliţiştii au depistat un tânăr, de 20 de ani, în timp ce oferea sper vânzare, 3 pomi de Crăciun, fără documente legale. De asemenea, în apropiere, au fost identificaţi alţi 12 brăduţi abandonaţi. Toţi pomii au fost ridicaţi în vederea confiscării şi predaţi reprezentanţilor Ocolului Silvic Ghimeş-Făget. Tânărul a fost sancţionat contravenţional conform Legii 171 2010.

          800 de copiii din județul Bacău au decis singuri investițiile de care aveau nevoie ei și școlile lor

          Fundația Terre des hommes a încheiat oficial un proiect care a avut scopul de a îmbunătăți infrastructura de educație din zona rurală a județului Bacău și de a crea școli mai sigure și primitoare pentru 11.000 de elevi. Proiectul s-a încheiat printr-o conferință online, la care au luat parte profesori din comunitățile implicate, copii, parteneri ai Fundației, primari, precum și Secretarul de Stat pentru Învățământ Preuniversitar, Sorin Ion, și E.S. dl. Arthur Mattli, Ambasadorul Confederației Elvețiene în România. De asemenea, prof.dr. Sergiu Băltățescu a prezentat în conferință o anchetă sociologică despre bunăstarea copiilor, studiu realizat în rândul copiilor din 7 comunități din Bacău.

          Rezultatele proiectului

          În 2017 echipa proiectului SHINE (Sprijin pentru infrastructura socială, de sănătate și educație) mergea în județul Bacău și întreba 800 de copii care erau nevoile lor principale legate de educație. În capul listei copiilor se aflau „școli colorate, drumuri, toalete în școli, autobuze școlare mai bune, un loc unde să ia prânzul”. Fundația Terre des hommes a evaluat la fața locului aceste nevoi și a constatat că, în unele comunități, unele școli aveau grupul sanitar pe un deal, elevii făceau sport pe pietriș sau depindeau de mijloace de transport aleatorii și pierdeau ore pe drumul de la și până la școală.
          Așa au început cei doi ani și jumătate de muncă, adică realizarea unui total 50 de investiții în 37 de comunități, după dorințele copiilor, după cum urmează :
          • 21 de investiții în dotări cu mobilier și echipamente școlare în Asău, Berzunți, Blăgești, Căiuți, Colonești, Corbasca, Dămienești, Dofteana, Letea Veche, Lipova, Moinești (două investiții), Oituz, Poduri, Răchitoasa, Sănduleni, Stănișești, Târgu Ocna, Urechești, Zemeș;
          • 11 terenuri de sport realizate în Balcani, Bogdănești, Căiuți, Colonești, Găiceana, Moinești, Motoșeni, Slănic Moldova, Târgu Ocna, Vultureni, Zemeș;
          • 6 clădiri reabilitate și/sau dotate cu instalație de încălzire în Bogdănești, Berești-Tazlău, Berzunți, Moinești, Ungureni,Vultureni;
          • 6 locuri de joacă amenajate în Gura Văii, Negri, Pîrjol, Racova, Sarata, Scorțeni;
          • 3 grupuri sanitare realizate în Dealu Morii, Horgești, Motoșeni;
          • 3 microbuze școlare achiziționate în Asău, Buhuși și Strugari.
          În total peste 11.000 de copiii au beneficiat și vor beneficia de investițiile din cadrul proiectului SHINE, iar 37 de școli băcăuane îi vor aștepta pe elevi cu o mai bună infrastructură.

          Implicarea copiilor

          Proiectul SHINE nu a însemnat doar investiții, ci și un proces de încurajare a copiilor să-și spună părerea și să-și ceară drepturile. Sute de copiii au fost implicați de la început în alegerea tipului de investiții, apoi în designul locurilor de joacă sau al mobilierului școlar. Fundația Terre des hommes a organizat cu elevii activități de educație nonformală, care i-au ajutat pe aceștia să se cunoască, să se exprime. Nu în ultimul rând, i-au pregătit să folosească în mod responsabil bunurile și investițiile din cadrul școlilor, să ceară accesul la ele și să raporteze orice nereguli. E.S. dl Arthur Mattli, Ambasador al Confederației Elvețiene, a remarcat în cadrul conferinței că „Terre des hommes a investit nu doar în infrastructură, ci și în educarea unor mici lideri”. „Prin acest proces prin care echipa Fundației a consultat mereu copiii în fiecare etapă și prin activitățile de educație nonformală desfășurate cu ei în școli, copiii au înțeles că ei sunt cei mai importanți în procesul educațional. Iar dincolo de realizările concrete, aceasta este probabil cea mai importantă reușită a proiectului, fiindcă acești copii vor crește conștienți că au drepturi esențiale și le vor revendica”, spune Tudor Roșu, care conduce Delegația Est-Europeană a Fundației Terre des hommes.

          Implicarea primăriilor

          Fundația Terre des hommes a investit 1,7 milioane de dolari în funcție de necesitățile indicate de elevi și constatate pe teren, dar valoarea totală a investițiilor este aproape dublă, dacă includem sumele prin care primăriile au participat la investiții în unele comunități. „Uneori acestea dispuneau de fonduri, însă aveau nevoie de consultare în privința utilizării lor”, spune Marian Dămoc, Field Monitoring & Evaluation Officer Terre des hommes. „Așa încât noi am fost o «scânteie» care a declanșat dorința de implicare a primăriilor din zonă și le-am arătat cum pot realiza și alte investiții pentru copii. Totuși, în acest moment, elevii din Bacău nu beneficiază de aceste dotări, din cauza pandemiei, iar problemele lor au fost agravate: sărăcie, violență în familie sau violență direct asupra lor, nivel educațional redus. Atunci când vor reveni la școală acestea vor ieși din nou la suprafață, în lipsa unui sprijin coordonat din partea autorităților. Terre des hommes atrage astfel atenția asupra necesității ca toți copiii, în special cei din zonele cele mai defavorizate, să fie sprijiniți să continue educația.”

          Despre Fundația Terre des hommes în România

          Proiectul SHINE a fost implementat între anii 2017 -2020 de Fundația Terre des hommes România și finanțat de către Fundația Botnar din Elveția. Fundația Terre des hommes, cea mai importantă organizație elvețiană de protecție a drepturilor copiilor. apără drepturile copiilor din România și implementează în fiecare an cel puțin zece proiecte dedicate lor, cu 10.000 de beneficiari în medie. Ea contribuie de peste 25 de ani la îmbunătățirea sistemului de protecție a copilului din România, la reforma asistenței sociale și facilitează participarea copiilor la dezvoltarea propriei comunități.

          20 de posturi vacante de ofiţer de poliţie

            Poliția în acțiune

            Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău organizează concurs pentru ocuparea a 20 de posturi vacante de ofiţer de poliţie, cu personal recrutat din sursă internă, prin trecerea în corpul ofiţerilor a agenţilor de poliţie care îndeplinesc condiţiile legale.

            Posturile scoase la concurs prin trecere în corpul ofițerilor sunt în specializările: investigații criminale, ordine publică, criminalistică, investigarea criminalității economice şi poliţie rutieră.

            Înscrierile se fac on-line, la unitățile de poliție care au scos posturile la concurs, până la data de 28 decembrie 2020. Dosarul de înscriere trebuie să fie complet până la această dată, ulterior nemaiputând fi depuse documente.

            Informații complete cu privire la posturile existente, programul înscrierilor, condiții de participare, documente necesare și modalitățile de desfășurare a concursurilor găsiți aici – https://bc.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs.

            Conjuncţie Jupiter – Saturn, pe 21 decembrie

              Specialiștii Complexului Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău, subunitatea Observatorul Astronomic „Victor Anestin”, transmit informații despre solstițiul de iarnă din data de 21 decembrie 2020.
              În ziua solstiţiului de iarnă, atunci când începe iarna astronomică, în data de 21 decembrie 2020 se va produce un fenomen astronomic rar: conjuncţia Jupiter – Saturn.

              „Această apropiere aparentă a planetelor Jupiter şi Saturn se repetă la 20 de ani. Un eveniment astronomic asemănător cu cel din 21 decembrie 2020 (o conjuncţie foarte apropiată), a avut loc acum 397 de ani, în anul 1623 dar a fost dificil de observat. În 21 decembrie dacă cerul va fi senin, privind spre orizontul sud – vestic cu ochiul liber la scurt timp după apusul Soarelui, cele două planete se vor observa ca un singur astru. Planetele vor fi separate doar de 6 minute arc (0,1°)”, a explicat dr. Gabriela Gurău, managerul Complexului Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău.

              Folosind un instrument astronomic vom fi cu adevărat surprinşi: cele două planete se vor afla în același câmp vizual. Vom observa discurile celor două planete şi cei mai mari sateliţi naturali ai acestora.

              În data de 21 decembrie 2020, în Bacău, Soarele apune la ora 16:27. Pentru a observa această conjuncție trebuie să găsim un loc cu un orizont sud – vestic cât mai liber. La o oră de la apusul Soarelui, planetele Jupiter şi Saturn se vor afla la doar 15° deasupra orizontului. O astfel de conjuncție se produce foarte rar, datorită perioadelor necesare celor două planete pentru a orbită în jurul Soarelui.

              Planeta Saturn finalizează mai lent o orbită în jurul Soarelui în 29,5 ani tereștri, iar planeta Jupiter, mai rapid, în 12 ani. Următoarea conjuncție la fel de apropiată ca cea de anul acesta va avea loc în anul 2080.

              Raliul Moldovei Bacău, singura etapă românească din FIA European Rally Trophy, în 2021

                FIA (Federația Internațională de Automobilism) a anunțat calendarul oficial pentru sezonul 2021 al Campionatului European Rally Trophy – Balkan Rally Trophy, iar Raliul Moldovei Bacău va fi singura etapă din România prezentă în acest campionat.

                Pe data de 16 decembrie 2020, la Geneva, s-a reunit Consiliul Mondial anual FIA, pentru cea de-a patra oara și, totodată, pentru ultima oară în acest an. În urma acestei reuniuni, a fost luată o serie de decizii și au fost stabilite calendarele competiționale pentru diferite ramuri sportive cu motor. Printre acestea se numără și calendarul European Rally Trophy – Balkan Rally Trophy, în care România va fi prezentă cu etapa de la Bacău.

                Dacă în anul 2020 Raliul Moldovei Bacău a sărbătorit 10 ani de existență, într-un context total diferit pentru toată lumea, anul viitor, Adrian RĂSPOPA reușește să mențină România pe harta internațională a raliurilor.

                „Mă bucur foarte mult pentru faptul că Raliul Moldovei Bacău va fi parte a Campionatului ERT în 2021. Eforturile noastre și seriozitatea demonstrată de-a lungul anilor au fost răsplătite și sunt foarte mândru că etapa noastră va reprezenta România într-o competiție internațională. Trebuie să mulțumesc pentru sprijinul necondiționat acordat, pe parcursul acestor ani, Consiliului Județean Bacău și companiei Dedeman, alături de care am reușit să creăm cel mai mare și mai important eveniment din județul Bacău. De asemenea, ne bucurăm și de o colaborare foarte bună cu Federația Română de Automobilism Sportiv, care ne-a sprijinit întotdeauna și cu care am avut o relație profesională excelentă.
                Pentru noi, pregătirile deja au început încă din acest an, din momentul în care s-a încheiat ediția aniversară a Raliului Moldovei Bacău și, începând cu anul următor, le vom intensifica. Etapa va trebui să aibă 140 de km de probe speciale și, cu această ocazie, sper ca împreună cu FRAS să avem, poate, un coeficient al raliului de 1.2. Sunt multe detalii care trebuie puse la punct, însă, așa cum am demonstrat și în acest an, sub auspicii nu tocmai favorabile, suntem capabili să organizăm o etapă de nivel internațional.
                În final, vreau să urez tuturor celor implicați în lumea motorsportului și nu numai sărbători fericite și să ne vedem cu bine la anul!“, declară Adrian Răspopa, președintele ACS Rally Spirit.

                FIA European Rally Trophy – Balkan Rally Trophy:

                24-25 April Turkey Esok Rally*
                14-16 May Bulgaria Rally Bulgaria
                11-13 June Bulgaria Rally Sliven
                03-04 July Romania Bacau Rally*
                24-26 September Serbia Serbia Rally*

                Dragoș Luchian: ”Taxa de salubrizare nu poate crește peste 14-15 lei în municipiul Bacău!”

                  Poziția consilierilor locali și a PNL Bacău în ceea ce privește propunerea de majorare a taxei de salubrizare pentru anul 2021 este una tranșantă, spune Dragoș Luchian, președintele Organizației Municipale a PNL Bacău.

                  Liberalii consider că băcăuanii trebuie să știe că, la momentul la care Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare (A.D.I.S.) Bacău a accesat fonduri europene pentru modernizarea sistemului de colectare, transport și depozitare a deșeurilor, fiecare primărie membră în ADIS, inclusiv municipalitatea băcăuană, și-a asumat un grafic de creștere progresivă a taxei de salubrizare. Prin intermediul hotărârilor de consiliu local, cuantumul taxei s-a majorat anual, în mai toate comunitățile membre.

                  În municipiul Bacău, ultima administrație locală, dominată de PSD, a ignorant calendarul convenit cu organismele europene și care prevede, pentru anul 2021, un cuantum maxim de 16 lei al taxei de salubrizare. Același PSD care, în 2015, propunea o ipocrită înjumătățire a taxei, pe care nu a aplicat-o niciodată, pentru că acest lucru ar fi fost imposibil.

                  ”Am să fiu același om corect pe care îl cunoașteți: sunt de acord că serviciile publice de calitate au un cost, accept că înțelegerile cu organismele internaționale trebuie respectate, la fel cum cred că PNL trebuie să rămână un partener corect față de USR-PLUS. De aceea, vom fi coreți fațăd e toată lumea și nu vom susține o majorare cu niciun leu peste cei 16 prevăzuți în calendarul oficial”, este poziția PNL, exprimată prin vocea președintelui Dragoș Luchian.

                  Liberalii consideră că dezbaterea publică ce va avea loc astăzi la Centrul de Afaceri, pe marginea acestui subiect, este necesară și că, în urma pozițiilor exprimate și a negocierilor, suma pe care băcăuanii o vor avea de plătit lunar nu va depăși 14-15 lei, indiferent de propunerea actualei administrații locale. De altfel, liberalii nu vor susține în consiliul local micio majorare peste această sumă!

                  Poliția în acțiune

                    Articole pirotehnice, indisponibilizate de polițiști

                    La data de 17 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au depistat, pe raza comunei Agăş, o femeie din comuna Livezi, în timp ce deținea și oferea spre comercializare, 30 de kg de articole pirotehnice, fără a fi autorizată în acest sens.
                    Articole pirotehnice au fost indisponibilizate, iar pe numele celei în cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru nerespectarea prevederilor Legii 126/1995 privind regimul materiilor explozive.

                    Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pus în aplicare de poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Bacău
                    La data de 17 decembrie a.c., o patrulă de poliţie din cadrul Secţiei 2 Poliţie Bacău au depistat un localnic de 34 de ani, posesor de mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
                    Cel în cauză a fost condamnat la executarea pedepsei de un an de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi a fost încarcerat în Penitenciarul Bacău.

                    Depistat în trafic cu permisul suspendat

                    La data de 17 decembrie a.c, poliţiştii Serviciului Rutier au depistat un bărbat din comuna Filipeşti, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2 E -85.
                    În urma verificărilor efectuate de poliţişti a rezultat că bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat.
                    Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat.

                    Artificii în Consiliul Local Bacău

                      Am putea spune că și la propriu, și la figurat. Și asta pentru că aleșii locali și-au dat întâlnire în ședință extraordinară de Consiliu Local, vineri, 18 decembrie, la Centrul de Afaceri. La „extraordinară” au fost prezenți 22 de consilieri, și cu număr maxim de voturi s-a aprobat procesul verbal al ședinței.

                      Ordinea de zi a cuprins 11 puncte, între care, proiectul de hotărâre privind aprobarea modificării HCL nr.20 din 19.02.2020 prin care s-au aprobat Bugetul de venituri și cheltuieli și Programul de investiții pe anul 2020, ale Consiliului Local al Municipiului Bacău, proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al fondului forestier proprietate publică a Municipiului Bacău pentru anul 2020, proiectul de hotărâre prin care se ia act de datoria Municipiului Bacău către Societatea Thermoenergy Group SA Bacău, reprezentând pierderi induse de prestarea serviciilor publice de producție, transport, distribuție și furnizare a energiei termice pentru populație în sistem centralizat, aferente perioadei mai 2020-septembrie 2020 sau proiectul de hotărâre privind asigurarea resurselor financiare din bugetul local al Municipiului Bacău pentru acordarea unor facilități pentru transportul urban cu mijloace de transport în comun elevilor precum și aprobarea regulamentului de acordare a acestor facilități.

                      Rând pe rând, consilierii locali și-au expus opiniile, de foarte multe ori în contradictoriu, fiecare dintre aceștia încercând să fie cât mai convingători. Astfel, s-au depus și câteva amendamente la unele proiecte de hotărâri, s-a votat „democratic”, și s-au luat decizii.

                      Între discuțiile aprinse s-au numărat problemele de la Compania Regională de Apă Bacău, CRAB, acolo unde s-a propus o rectificare bugetară. Consilierii locali și-au spus, fiecare, opiniile, „cireașa de pe tort” fiind pusă de consilierul Eusebiu Diaconu care a susținut că, „trebuie să dăm bani pe țevi, să fie presiune la robinete. Asta-i interesează pe băcăuani, nu banii pentru audit.” Mai bine de o jumătate de oră s-a discutat pe marginea acestui subiect, alte 30 de minute fiind alocate pe discuții privind pădurea de la Tamași, care aparține Municipului Bacău, acolo unde s-au lansat discuții pentru amenajarea unui loc de agrement.

                      Pe tonul discuțiilor aprinse, consilierul local Gigi Nucu Candet a subliniat că prioritățile sunt cu totul altele, cum ar fi finalizarea spitalului, alimentarea cu apă sau sistematizarea circulației. În replică, primarul Lucian Stanciu Viziteu, i-a dat dreptate și a afirmat că: „deja am pregătit centrele de vaccinare. Există viață și după pandemie”, fără să dea și alte explicații. Întreaga ședință extraordinară de Consiliu Local poate fi vizionată și pe site-ul nostru, www.desteptarea.ro.

                      Valentin Ivancea: „Planul Integrat de Gestionare a Asistenței Medicale nu a fost avizat de prefectul Bacăului”

                        Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău, a explicat, într-o postare pe pagina sa de facebook, cum prefectul Bacăului s-a opus Planului Integrat de Gestionare a Asistenței Medicale, în ciuda faptului că acesta a primit aviz favorabil de la grupul suport.
                        Planul Integrat de Gestionare a Asistenței Medicale în județul Bacău în condițiile pandemiei de COVID-19 a fost prezentat public încă din 11 noiembrie și a fost avizat inclusiv de profesor dr. Alexandru Rafila, expert al OMS și membru în grupul de suport științifico-tehnic al CNSU.
                        „Am solicitat imperativ analizarea acestui plan în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bacău, în 19 și 26 noiembrie. Pe 8 decembrie, a fost supus spre analiză, dar nu a fost adoptat. Am cerut și punctul de vedere al grupului de suport tehnic al CJSU, conform Regulamentului, Planul fiind avizat favorabil de către acest grup.
                        Din păcate, în cadrul ședinței din 17 decembrie a CJSU, prefectul Bacăului – „coordonatorul” combaterii pandemiei în județ – s-a opus Planului avizat favorabil de grupul suport, plan care ar fi condus, între altele, la amenajarea şi punerea în funcțiune a etajelor 3, 2, 1 şi parter ale pavilionului „Spitalul Municipal”, în vederea preluării şi tratării pacienților infectați cu Covid19.

                        Mai mult, odată cu finalizarea pavilionului amintit, secția UPU din cadrul Spitalului Județean de Urgență s-ar fi relocat aici, în condițiile în care Consiliul Județean realizează extinderea – cu fonduri europene – a secției UPU (inclusiv prin construirea unui heliport), iar intervențiile medicale de urgență nu se pot realiza sub sarcină, cu periclitarea integrității pacienților.

                        După o lună de tergiversări și şicane din partea prefectului, care a blocat sistematic dezbaterea documentului, acest Plan nu a întrunit numărul suficient de voturi în CJSU, deşi avizat favorabil (!), iar combaterea pandemiei se va realiza – în continuare – în acelaşi spirit dominat de incoerență, heirupism şi amatorism, fără o gândire care să înglobeze toate unitățile medicale din județ, tocmai pentru a scădea din presiunea ce apasă acum pe SJU Bacău.

                        Ţin să le mulțumesc colegilor care au înțeles utilitatea implementării acestui Plan și au votat în consecință (20 voturi „pentru”, 13 „abținere”, 13 „împotrivă”), precum şi nevoia de a acționa unitar şi congruent în plină criză epidemiologică. Măsurile haotice şi-au dovedit deja ineficiența, convingerea mea fiind că e momentul unei abordări ancorate în realitate, la înălțimea responsabilității cu care suntem învestiți în funcția publică.

                        Îi asigur pe cetățeni că voi acționa, în continuare, pe căile legale pe care le am la dispoziție (inclusiv posibilitatea de a contesta hotărârea CJSU în instanța de contencios administrativ) – eu cred că băcăuanii nu au nevoie de autorități ostile lor, ci de autorități capabile să aibă grijă de sănătatea publică în condiții de pandemie. Planul propus de noi a fost elaborat împreună cu medici şi experți sanitari, fiind cu atât mai relevant la acest moment.
                        Să nu uităm un lucru: cetățenii nu sunt interesați de luptele politice sau de orgoliile personale ale unora care vremelnic ocupă funcții de înaltă demnitate publică. Orgoliile, oricât de exacerbate, nu vor conduce la scăderea numărului de infecții Covid19. Cetățenii aşteaptă de la noi să construim un sistem sanitar capabil să răspundă provocărilor crizei epidemiologice şi să asigure sănătatea oamenilor”, a explicat Valentin Ivancea, președintele CJ Bacău.

                        „Urșii din Comănești” hibernează în această iarnă

                          Festivalul de Datini şi Obiceiuri Strămoşeşti, devenit tradiție la Comănești și care a adunat anual zeci de mii de spectatori, s-a transformat într-un eveniment unicat în România. În centrul atenției și atracția principală a reprezentat-o mereu dansul urşilor de pe Valea Trotușului, obicei a cărui unicitate de necontestat a intrat inclusiv în atenția specialiștilor, care doresc să-l includă în Lista Patrimoniului Mondial Imaterial UNESCO.

                          Ajuns la cea de a XXV-a ediție, Festivalul de Datini şi Obiceiuri Strămoşeşti de la Comănești ia un răgaz în acest an, chiar în momentul în care ar fi sărbătorit un sfert de secol de existență.

                          „Ținem foarte mult la acest eveniment, care este un semn de respect față de tradițiile și obiceiurile noastre populare. În cei 16 ani de când conduc destinele orașului, am fost mereu preocupat să cresc vizibilitatea manifestării, să atrag cât mai multe cete de urși de pe toată valea, cât mai mulți artiști preocupați de păstrarea obiceiurilor noastre, specifice zonei, și, evident, cât mai mulți spectatori. Numai anul trecut au fost peste 1.200 de colindători şi de artişti populari, am avut oaspeți din ambasadele acreditate la București. La ultimele ediții, au participat la festival oameni din județele învecinate, dar și tot mai mulți străini. Din păcate, anul acesta va trebui să întrerupem vremelnic această tradiție. Situația pandemiei de COVID-19 nu ne permite realizarea evenimentului și suntem conștienți că zecile de mii de oameni care se bucurau de colinde, de cetele de urători, de urșii de la Comănești, care veneau să le arate copiilor ce înseamnă tradițiile, vor înțelege acest moment. Regulile sanitare și sănătatea oamenilor sunt, în acest an, mai presus de orice. Să ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să așeze lucrurile și, în 2021, să sărbătorim împreună cei 25 de ani de existență a festivalului”, a declarat Viorel Miron, primarul orașului Comănești.

                          Urşii din Comăneşti au atras atenţia întregii lumi, au apărut pe coperta celebrei publicaţii National Geographic, în prestigiosul ziar New York Times, dar şi ”la înălțime”, în revista companiei aviatice Air Berlin, care le-a acordat un spațiu generos. Chiar dacă în acest an stau în hibernare și îi privează de bucuria de a-i vedea pe toți cei care obișnuiau să vină la festival sau să îi invite la tot felul de manifestări desfășurate la București sau în alte locuri din țară, urșii de pe Valea Trotușului promit să-și ia revanșa anul viitor, când vor reveni cu forțe proaspete, să-i încânte pe toți iubitorii de tradiții.

                          PSD critică proiectul de majorare a taxei de salubrizare în municipiul Bacău

                            În ceea ce privește cuantumul taxei de salubrizare propus pentru anul 2021 de primarul municipiului Bacău și alianța PNL/USR, de 24 lei/persoană/lună, Organizația Municipală a PSD Bacău aduce următoarele precizări:
                            – Documentul de poziție privind modul de implementare a proiectului „Sistem Integrat de Management al Deșeurilor” în Județul Bacău precizează, foarte clar, ce tip de costuri intră în structura „taxei de salubrizare”, respectiv: costul cu colectarea și transportul deșeurilor, cu depozitarea deșeurilor, operarea celulei 2 și a instalațiilor aferente SMID (stații sortare, compostare, transfer), nicidecum alte costuri aferente unor servicii publice de sine stătătoare, nedelegate la acest moment de către Primărie.
                            – Conform Documentului de poziție și a mecanismului de plată (anexă la Documentul de poziție), aprobate inclusiv de către Consiliul Local Bacău care este membru al ADIS, din taxa de salubrizare se plătește DOAR serviciul public de salubrizare, nu alte servicii de interes public local (ex. deszăpezire, ecarisaj, măturat stradal etc).

                            – Modul arbitrar în care primarul și PNL/USR au stabilit cuantumul taxei de salubrizare, la 24 de lei/persoană/lună, comasând costuri cu servicii distincte, care trebuie să facă obligatoriu (!) obiectul unor proceduri de delegare separate, conduce la nerespectarea legii și încălcarea flagrantă a normelor în vigoare ce reglementează acest tip de servicii.
                            – Cuantumul taxei se stabilește în baza unui studiu, care să arate clar din ce este compusă taxa, precum și o fișă de fundamentare a acesteia, defalcată pe costurile din care este alcătuită. Nu pe seama unor aprecieri subiective, în neconcordanță cu angajamentele asumate anterior de Consiliul Local Bacău.
                            – Subliniem, de asemenea, că la nivelul ADIS se află în derulare licitația privind colectarea și transportul deșeurilor din Mun. Bacău plus 22 de UAT-uri limitrofe, procedură de achiziție publică fundamentată pe costuri clar stabilite și pe un cuantum predictibil al taxei de salubrizare, pe baza căruia a fost elaborată documentația de atribuire a licitației. Atragem atenția că modificarea intempestivă a valorii taxei de salubrizare, de la 10 la 24 de lei, poate avea influențe negative asupra procedurii în derulare la ADIS, ajunsă în etapa de atribuire a contractului.

                            Tânărul care a fugit din Centru Educativ Tg.Ocna a fost prins

                              Persoana internată care în data de 10.12.2020 a părăsit, fără drept, Centrul Educativ Târgu Ocna, a fost identificată și capturată, ieri, 17.12.2020, în jurul orei 20.00, pe raza comunei Garoafa, județul Vrancea, de către Compartimentul Urmăriri din cadrul Inspectoratului Poliției Județene Bacău. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Centrului Educativ Tg. Ocna printr-un comunicat de presă. 

                              În legătură cu fapta săvârşită, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Onești. De asemenea, pentru persoana internată se va declanşa procedura disciplinară și, în funcţie de rezultatele acesteia, se  vor dispune măsurile legale. Întrucât fapta săvârșită constituie evadare, aceasta se pedepsește conform prevederilor art. 288 din Codul Penal, cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă.

                              Având în vedere contextul epidemiologic actual, ca măsură de prevenție și pentru a respecta măsurile de protecție împotriva răspândirii noului coronavirus, acesta va fi cazat separat de restul colectivului. Tânărul, în vârstă de 17 ani, este sancționat cu măsura educativă a internării într-un centru educativ, pentru săvârșirea infracțiunii de viol (art. 218 NCP).

                              Reprezentanții Centrului Educativ Tg. Ocna mulțumesc pentru sprijin Inspectoratului de Poliție al Județului Bacău, Poliţiei Orașului Tg. Ocna, Penitenciarului-Spital Tg. Ocna, Școlii  Naționale pentru Pregătirea Agenților de Penitenciare, personalului unității şi reprezentaţilor mass-media pentru suportul oferit în acţiunea de identificare şi capturare a persoanei internate.

                              ULTIMELE ȘTIRI