Acasă Blog Pagina 1698

S-a verificat paza în mai multe unități economice

    Poliţiştii de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău au acţionat pe raza judeţului, pentru verificarea modului de respectare a prevederilor Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor şi a H.G. 301/2012.

    Astfel, poliţiştii au verificat 355 de unităţi economice cu privire la întocmirea şi implementarea analizelor de risc la securitatea fizică şi 152 de agenţi de securitate, referitor la modul în care aceştia execută serviciul. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 85 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 15.500 de lei.

    Cu ocazia activităților desfăşurate, au fost instruiți agenții de pază, iar administratorii societăților comerciale au fost informați cu privire la respectarea Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

    Explozie la un bloc din Buhuși!

      În apartamentul unui bloc situat din Buhuși s-a produs o explozie, în această dimineață de sâmbătă, 20 martie. Inițial a intervenit Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al orașului și Serviciul de Ambulanță Județean Bacău. Ulterior, la fața locului s-a deplasat Grupa Operativă a ISUJ Bacău pentru cercetarea cauzei probabile.

      Evenimentul nu a fost urmat de incendiu. S-a înregistrat o victimă, o femeie de 84 de ani, care a suferit arsuri, motiv pentru care a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Bacău. Cauza producerii exploziei este în curs de stabilire.

      Centenarul unificării monetare pe monedă BNR

        Banca Națională a României (BNR) va lansa în circuitul numismatic, luni, 22 martie, o monedă de argint cu tema „100 de ani de la încheierea unificării monetare”.
        Moneda are valoarea de 10 lei, un diametru de 37 mm și o greutate de 31,103 g.

        Aversul monedei redă imaginea Palatului Vechi al BNR, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2021”.
        Reversul monedei prezintă un detaliu al reversului bancnotei de 1 leu care circula în România în perioada în care s-a realizat unificarea monetară, precum și inscripția circulară „100 DE ANI DE LA INCHEIEREA UNIFICARII MONETARE”.

        Monedele, ambalate în capsule de metacrilat transparent, sunt însoțite de broșuri de prezentare redactate în limbile română, engleză și franceză. Broșurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR și casierului central. Tirajul maxim este de 1.000 de piese, iar prețul de vânzare este de 450 de lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare.

        Monedele au putere circulatorie pe teritoriul României. Lansarea în circuitul numismatic se face prin sucursalele regionale Iași, București, Cluj, Constanța, Dolj și Timiș ale BNR.

        Școala Nucleu Social: 30 de cadre didactice din mediul rural, inclusiv din județul Bacău, sunt pregătite pentru a deveni profesori inovatori în comunitățile lor

        Asociația All Grow din județul Vrancea a realizat în perioada 5-7 martie training-ul online al cadrelor didactice în cadrul proiectului Școala Nucleu Social, un proiect de inovare socială ce se adresează comunităților rurale din județele Vrancea, Bacău, Buzău, Brăila și Galați.

        Cele 30 de cadre didactice tinere, reprezentând 15 școli din mediul rural răspândite pe teritoriul a 5 județe, au participat la un training online desfășurat în 3 etape. Prima parte a reprezentat o introducere a conceptului de Școală Nucleu Social și a dezbătut rolul profesorilor în cadrul acesteia, dar și rolul comunității și al elevilor. În cea de-a doua sesiune s-a discutat despre instrumentele și resursele necesare pentru a realiza proiectul, iar în sesiunea a treia profesorii au descoperit mai multe despre personalitățile lor. Totodată, în urma acestor sesiuni de pregătire, profesorii au făcut primii pași spre sedimentarea unei comunități de profesori inovatori tineri din mediul rural.

        Obiectivul principal al proiectului este crearea unui ecosistem de colaborare format din elevi, profesori și membri ai comunității, având ca scop creșterea participării și a implicării civice a tinerilor cu ajutorul metodei design thinking, facilitate de profesori. În lunile următoare, sub îndrumarea profesorilor participanți și a echipei All Grow, elevii vor identifica soluții care să genereze schimbări pozitive. Ei vor colabora cu comunitatea locală și vor prezenta rezultatele obținute inclusiv în fața autorităților. Proiectul este derulat de Asociația All Grow cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

        Din județul Bacău au participat Școala Gimnazială Secuieni, Școala Gimnazială Bogdanesti și Școala Gimnazială Nr.1 Livezi. Din județul Brăila au participat Școala Gimnazială Lanurile, Școala Gimnazială Surdila-Găiseanca și Școala Gimnazială ,,Costache Grigore Sutu” din Șuțești. Din județul Buzău au participat Școala Gimnazială Constantin Giurescu din Chiojdu, Școala Gimnazială Maxenu, Școala Gimnazială Gălbinași. Din județul Galați au participat Liceul Tehnologic Nr.1 din Cudalbi, Școala Gimnazială ,,Elena Doamna” din Cuza Vodă și Școala Gimnazială ,,Petru Rareș” din Frumușița. Din județul Vrancea au participat Școala Gimnazială Găgești, Școala Gimnazială Ruginești și Școala Gimnazială Nistorești.

        Asociaţia All Grow

        Asociația All Grow este o organizație dedicată generării de impact pozitiv în comunitățile din România. Așa cum spune și numele, AllGrow (Creștem cu toții) crede că pentru a realiza schimbare este nevoie de colaborare și realizare de ecosisteme în care toți membrii au de câștigat, numai așa schimbarea creată este de durată și sustenabilă. Asociația urmărește să schimbe paradigma și să transforme elevii din spectatori în membri activi care se implică în comunitate și își construiesc propriul viitor prin activități facilitate de profesorii tineri, care vor fi inițiați în metoda design thinking și alte metode noi de predare.

        Programul Active Citizens Fund România

        Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene.

        Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, puteţi accesa activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, puteti accesa eeagrants.ro.

        PĂPUȘARII

        Căsuța cu povești

        O lume jucăușă cu sclipici de licurici, personaje din basme și baghete care dau viață fulgilor de nea. O lume în care stelele împodobesc mantia zânelor și vopsesc în negru vrăjitoarele, ciupindu-le negul de pe nasul coroiat. O lume în care visele devin realitate. Păpușile, marionetele nu mai stau inerte. Prind viață, însuflețite de talentul și pasiunea actorului care le mânuiește. De scenariul gândit să stimuleze imaginația micului spectator fără vârstă. De regizorul care vine cu idei, și trupa teatrului care face ca totul să fie posibil. Fiecare membru al echipei are rolul lui, și merită aplauze. Începând cu cei de la tehnic, sonorizare, coregrafie, interpreți. Am avut și noi un Teatru de păpuși, cu sediu propriu  timp de aproape 60 de ani. Cladirea este acum în ruină.

        De la „Marioara și Vasilache” la „Licurici”

        Tradiționalele bâlciuri (iarmaroace, târguri) erau prilej de bucurie pentru orice comunitate. Se făceau schimburi de produse, radio-șanțul funcționa fără cusur. Copiii se bucurau de vata de zahăr pe băț, „iuj”-uri , acele scrâncioburi mari în care să zboare în „lanțuri” și ciubucuri din zahăr ars, bune de cariat dinții. Gospodinele cu ofuri la inimă preferau, cu plozii de mână cât bărbatul se oprea la o cinzeacă, să vadă ce-i mai pregătește Marioara lui Vasilache. Luau loc pe băncuțele lungi din lemn, în fața scenei improvizate. Erau doar 2 personaje. Povestea lor era adaptată cu umor, întâmplărilor locului. Invariabil, spre final, în hohotele și aplauzele tuturor, Vasilache era scos din scenă cu o ploaie de lovituri aplicate cu un măturoi. Ca epilog, el se întorcea cu o floare, cu un purcel, capră sau mărgele, și îngenunchea a iertare. Marioara se lăsa greu dar îl ierta. Când cădea cortina… se pupau îmbrățișați și făceau plecăciuni. Maestrul actor știa că veselia aduce și dărnicie, când umbla apoi cu pălăria printre spectatori. Și nu pleca unul fără să-i răsplătească efortul, cu un bănuț.

        Începuturile

        Teatru dramatic Bacău funcționa deja de 2 ani. În 1950 a venit ideea înființării unei secții pentru copii. Sunt selectați 8 tineri dintre cei mai talentați artiști amatori, pentru a se iniția în tainele mânuirii păpușilor la Teatrul „Țăndărică”, din București. Astfel, un an mai târziu, pe data de 8 mai 1951, ia ființă Teatrul de animație, ca secție a Teatrului dramatic Bacău. Mai târziu, Petru Valter îi va schimba numele în Teatrul de Animație „Licurici”. În acele vremuri licurici era ca o lampă a lui Lenin. Lampă pentru copii, cu rol de iluminare a maselor. Nu era vorba despre o insectă. Denumirea avea substrat ideologic. Primul regizor a fost Radu Mircea Rățescu. Primul spectacol, „Căsuța din ulcior”. Păpușari erau: Mariana Marinescu, Coca Priboianu, Fănel Lupu, Lucia Moldovanu, Olga Stanciu, Maria Cionca, Silvia Cionca.  Tot atunci își va începe activitatea scenograful și creatorul de păpuși Valentin Prisecaru, de la care au învățat „meserie” mai multe generații de artiști. Abia în 1956, în aprilie, se inaugurează un sediu nou, cu toate dotările necesare: scenă, ateliere, fosă pentru 6 instrumentiști, pian, foyer, cabine, încălzire centrală, într-o clădire care aparținuse comunității evreiești, lângă fosta Școală Nr.1, demolată în 2003.

        1990, Cocoșul din Punguța cu 2 bani

        Regizorul Petru Valter vine la conducerea teatrului în 1962. Timp de 20 de ani a revoluționat punerea în scenă a spectacolelor. A introdus magia efectelor vizuale. Inventator a numeroase tehnici brevetate de iluminare, a trapelor hidraulice, a experimentat și fenomenul persistenței retiniene, aplicat pentru prima dată în spectacolul „Fantezii”, pus în scenă în 1969. Acea lumină stroboscopică. El a fondat și Festivalul „Ion Creangă”. Au urmat numeroase turnee, premii și recunoștere la festivaluri internaționale. Primul spectacol pentru „cei mari” a fost regizat în 1974. Cu muzică ușoară, soliști și păpuși. O altfel de tribună morală, agreată de conducerea politică, care a dus la schimbarea denumirii în: Teatrul de Animație Bacău. În perioada 1982-1985, director al teatrului devine scriitorul Calistrat Costin, iar regizor artistic Radu Popovici. Teatrul ca entitate a rezistat tranziției. Clădirea intrată într-un stadiu continuu de degradare, nu! Nu mai prezenta siguranță. Printre ultimele spectacole susținute aici a fost și „Vrăjitorul din Oz”.

        7 martie 2011, Vrăjitorul din Oz

        „Unde ai rădăcini… acolo te tragi!”

        Așa cugetă, cu aer puțin boem, zâmbet mucalit și privire care nu are nevoie de dioptrii, actualul actor și regizor titrat al teatrului, Laurențiu Budău.

        Laurențiu Budău, actualul actor și regizor titrat al teatrului

        Data nașterii, 29 iunie 1966, Bacău. Școala primară la Galați. A ajuns acolo urmare a „marilor mutări ale populației aflate în procesul de industrializare. Părinții mei și-au găsit de lucru departe. Tata, la Combinatul Siderurgic de la Galați și mama, la Șantierul Naval. Era un oraș frumos, dar nu știu de ce nu mă atrăgea? Am rămas îndrăgostit iremediabil de Bacău. Nu găseam acolo rădăcini. Ca beduinii născuți în deșert, somonii sau eschimoșii la cercul polar, care se întorc acolo de unde au plecat. Există o energie care te aduce la origini. Un circuit!” A absolvit liceul cu profil industrial-energetic în orașul de pe malul Dunării. „Am făcut și eu puțină carieră de electrician. Din ăsta… pe șantiere, cum era la modă să-i zic așa. Timp de vreo 7 ani! Aunci am cunoscut iadul. Se întâmplau accidente de muncă. Să lucrezi în combinatul siderurgic, deasupra furnalelor, deasupra topitoriilor, câtă cenușă, cât praf, parcă eram în Faust! M-am angajat înainte de armată și mă gândeam, cu ce-am greșit eu în viață, să fac așa ceva? N-aveam nicio chemare. Armata am făcut-o la Ineu, Arad. La artilerie. Sunt un tunar convins…!? După armată, așa era bunul obicei,  te căsătoreai repede. Numai că atunci fetele erau mai puțin generoase decât în ziua de azi. Până pupai o fată treceau ăhă, multe luni. Întâi la Sfat și-apoi la pat. Și la mine… a durat!” Pe Elena a cunoscut-o aici, în Bacău, motiv bun pentru a pleca din Galați. Au o fetiță, Alexandra, care are acum 30 de ani. A terminat Literele la Iași și lucrează în Anglia.

        „M-am transferat cu serviciul de la combinatul siderurgic la TCH Bacău, ca electrician de întreținere, tot pe șantierele patriei. Mă urcam pe niște macarale, dura jumătate de oră numai să urc ca să ajung la partea electrică. Mai dura încă o jumătate să mă opresc din gâfâit. Și încă ceva să-mi fac treaba. Trebuie să recunosc că eram total netalentat în meseria asta. Și atunci am văzut un anunț în Deșteptarea, în care am citit că Teatrul de animație Bacău căuta un electrician.” Era în 1990.

        Dacă nu știi cât costă o pâine, nu ești actor

        Întâlnirea cu latura artistică a fost ca un joc al destiului. I-a schimbat viața. „Am mers la conducerea teatrului. Era director scriitorul Constantin Pușcuță, care semna cu pseudonimul Octavian Voicu. El a fost îngerul trimis de Doamne-Doamne pentru mine. De fapt nu era un anunț serios. Vechiul electrician avea alte idei despre munca de acolo, și ei, ca să-l disciplineze, au dat anunț să îl sperie că îl schimbă. A durat ceva, dar până la urmă am fost angajat ca electrician de scenă. Electrician II.  Un fel de ucenic pus la toate. Aveam 24 de ani. Datorită inconștienței mele și a altora am ajuns să joc în diferite piese. Am început cu schimbări de decor apoi cu roluri mai mici. Era o criză de tineri. Toți voiau să plece afară. Atunci erau angajați 12 actori, jumătate femei. Primul meu rol în Teatrul de animație a fost în Moș Crăciun și vrăjitoarea, în regia lui Stelian Preda, în 1990. Culmea, cu burtică și barbă,  eram chiar Moș Crăciun! Apoi am primit rolul de cocoș, în Punguța cu doi bani. ”

        Alina Neagu, Marian Puiu Gheorghiu, Laurentiu Budău piesa Prostia omenească, regia Adrian Ulmu, 2010

        Calistrat Costin cu Jenița, 1999
        Aniversare 25 de ani
        Stelian Preda, martie 2008

        Șansa de a evolua a apărut tot în 1990, când a venit pentru prima oară la Bacău o trupă de teatru, de la Chișinău. Se juca Ivan Turbincă. „Ei au oferit o adevărată lecție de actorie, cum nu mai văzusem. Atunci mi-am dorit și eu să ajung să capăt ceva, din velietățile acelor actori care jucau în spectacol. Ideea viitorului meu profesor, Victor Ștefaniuc, era să facă o grupă de actori păpușari la Chișinău, dar să aducă și câțiva studenți din România. De la care, cei din Basarabia și Moldova să deprindă a vorbi bine românește. A fost prima idee și ultima, care a dat roade. Am fost admiși 4 tineri din Bacău și unul de la Constanța, la Institutul de Arte din Chișinău. Așa am ajuns student la Facultatea de Artă teatrală, specialitatea actor de teatru cu păpuși. Pentru un păpușar sunt două specializări diferite: ori alege calea marionetelor, din lemn, fire, ori celelalte sisteme de mânuit păpuși. Sunt multe. Trebuie să te specializezi ori într-o direcție ori în alta, pentru că amândouă cer atenție și sunt foarte posesive, din moment ce apuci să le faci jocul. Marionetele au cam dispărut din teatrele de la noi. Nu mai sunt meșteri care să le construiască.”

         Copilul nu poate zbura cu o singură aripă

        Laurentiu Budău a avut oportunitatea de a face în același timp și actorie, și regie. „Sunt regizor cu diplomă” se justifică de parcă nu este vina lui. Primul spectacol regizat, în 1997, Peripețiile înfumuratului Viziraș , o adaptare după Lungul nasului de Caragiale. Un fel de Pinocchio autohton. Ca actor, toți regizorii care au venit în teatru, îl vedeau în rolul lui Făt Frumos. „Nu mai aveam șansă la niciun casting. Am jucat rolul timp de douăzeci de ani. Ajunsesem la o saturație, aproape un dezgust față de acest personaj. Eram mai malefic și mai rău chiar decât zmeul. Aveam 43 de ani și ghiocei deasupra urechii. Așa am fost remarcat și pentru alte roluri.” A avut cronici excelente în rolul lui Ianche. O provocare a regizorului Toma Hogea de a-l distribui în piesa Tache, Ianche și Cadâr, care a avut mare succes la public, jucându-se cu casa închisă.

        Adina Iftime, Laurentiu Budău, Andreea Sandu, martie 2012
        Andreea Sandu, Laurentiu Budău, Mihaela Popa, Ziua teatrelor în 2017
        Fantoma, septembrie 2007

        A uitat să specifice că este membru fondator al Teatrului Guguță din Chișinău, care anul viitor împlinește 30 de ani de la înființare. Că împreună cu păpușarii din Bacău a înființat Teatrul Neghiniță.  Că este membru fondator la Teatrul din Clopotniță, înființat de Ion Coșa. Se numește așa pentru că făceau repetițiile în clopoțnița Bisericii Romano-Catolică Sfinții Petru și Paul Bacău. Din 2010 a început să scrie teatru. A primit 7 premii mari pentru dramaturgie, la nivel național, și unul la Chișinău. Spectacolul Carolina și poneiul  a fost ultimul pus în scenă de regizorul Cornel Todea, la Teatrul Ion Creangă din București, înainte de a pleca dintre noi. Este creatorul a peste 60 de piese pentru teatrul dramatic, cât și pentru cel adresat copiilor.

        Două săbii în aceeași teacă

        „Acum funcționăm ca secție a Teatrului municipal Bacovia, pe lângă secția dramă. Se împlinesc 70 de ani de la înființare. Cea mai mare dramă a mea și a colegilor este că în continuare, Teatrul de animație Bacău, care nu are casa pe care o merită. Copiii din Bacău merită un teatru al lor, modern.  S-au făcut proiecte. Au fost propuneri de amenajare într-unul din cinematografele, Central sau Muncitorul. Nu s-a materializat nicio idee.”

        Dintre artiştii păpuşari menţionați în „Jurnalul unui teatru de provincie 1984 – 2018”, autori Alin Popa, Violeta Popa, Ivona Lucan, îi amintim pe Emilia Valter, Corneliu Dobrescu, Elena Solomon, Octav Şerban, Sorina Moian, Aurora Cioroabă, Lucian Marinescu, Verona Marinescu, Silvia Ghelu, Jorj Munteanu, Ana Preda, Adriana Stoian, Valentin Lozincă. Noua generaţie de artişti păpuşari este reprezentată de: Laurențiu Budău, Marian Puiu Gheorghiu, Marlene Duduman, Andreea Sandu, Mihai Chihaia, Tiberiu Gabor Bitere, Ilinca Istrati, Alina Neagu, Giuseppe Torboli, Andi Andriucă.

        Laurențiu Budău mai are speranțe. ,,Acum trebuie ca generația noastră să facă o jumătate de pas în spate, să dăm șansă și celor tineri să se afirme. Să-i punem  în valoare ajutându-i din umbră. Aștept încă regizorul vieții, care să mă provoace să zbor alături de el.”

         

        Polițiștii de la Biroul de Siguranță Școlară, printre elevii băcăuani

          „Alegerile pe care le faci îți pot schimba viața complet!” Acesta este mesajul pe care polițiștii din cadrul Biroului de Siguranță Școlară l-au transmis elevilor din județul Bacău, în cadrul activităților preventive și de informare susținute săptămâna aceasta în unitățile de învățământ.

          În această săptămână polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău – Biroul de Siguranță Școlară au fost prezenți în mijlocul elevilor de la Școala Gimnazială „Miron Costin” Bacău, Școala Gimnazială Lespezi, Școala Gimnazială Prăjești și Școala Gimnazială Filipeni, la ore de informare și activități preventive, pentru creșterea gradului de siguranță în mediul școlar.

          Activitățile desfășurate de polițiști au avut drept scop reducerea comportamentelor de risc, prevenirea delincvenței juvenile și a victimizării în rândul elevilor. Principalele discuții purtate cu elevii au vizat teme ca violența, anturajul, împrejurările și condițiile care determină săvârșirea de infracțiuni, răspunderea legală și identificarea situațiilor de risc, gestionarea și înlăturarea lor. Astfel, copiii au înțeles că libertatea nu înseamnă să faci tot ceea ce vrei. Libertatea înseamnă să faci alegeri înțelepte, corecte, care să le transforme și să le aducă, pas cu pas, viața pe care și-o doresc.

          Astfel, elevii au înțeles și au fost de acord că violența în școală, consumul de droguri, alcool și tutun, absenteismul sau abandonului școlar, neimplicarea în procesul educativ și dezinteresul față de școală nu sunt alegeri înțelepte, de pe urma cărora nu vor avea nimic de câștigat.

          Deoarece există un pericol permanent ca minorii să fie atrași în situații periculoase fie din necunoaștere, fie din naivitate, polițiștii băcăuani au o prioritate continuă în ceea ce privește prevenirea victimizării acestora, astfel încât vor continua desfăşurarea unor astfel de activități.

          Acțiune în trafic a polițiștilor băcăuani

            Poliţiştii rutieri băcăuani au intensificat acţiunile în trafic, pe principalele artere din judeţ, în scopul reducerii riscului rutier şi a numărului de evenimente rutiere grave care au avut ca principală cauză generatoare, traversarea străzii prin loc nepermis de către pietoni sau neacordarea priorităţii de trecere pietonilor. 380 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pietonilor pentru abateri de la normele rutiere, iar în cazul conducătorilor auto au fost reţinute 54 de premise de conducere pentru neacordare prioritate pietonilor.

            La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, de la începutul anului în curs, pe drumurile publice din judeţ au avut loc 25 de accidente rutiere în care au fost implicaţi pietoni. Acestea s-au soldat cu rănirea uşoară a 20 de pietoni, rănirea gravă a unui pieton şi 4 pietoni decedaţi. Poliţiştii rutieri au fost aplicat 380 de sancţiuni contravenţionale pietonilor pentru abateri de la normele rutiere, iar, în primele două luni ale acestui an, 54 de conducători auto au rămas fără permise de conducere pentru neacordare prioritate pietonilor.

            Pentru reducerea gradului de victimizare prin accidente de circulație, polițiștii băcăuani le recomandă pietonilor:

            – Respectați regulile de circulaţie! Nu vă riscați viața și sănătatea! Nu traversați strada prin locuri nepermise!

            – În condiții de vizibilitate redusă și pe timpul nopții, purtați îmbrăcăminte cu accesorii reflectorizante pentru a fi observați cu ușurință.

            – Traversați numai pe trecerile pentru pietoni sau pe la colț de stradă și la culoarea verde a semaforului destinat dumneavoastră. Nu vă angajați în traversarea drumului public prin fața sau spatele autovehiculelor oprite!

            – La orice traversare, opriți-vă în afara părții carosabile, asigurați-vă din stânga, din dreapta și apoi din stânga din nou!

            – Apreciați corect timpul necesar pentru a traversa în siguranță și luați în calcul că, atunci când traversați străzi cu mai multe benzi pe sens sau când vă aflați într-o zonă cu regim de viteză ridicat, trebuie să manifestați prudență maximă!

            – Oferiți-le conducătorilor auto timp suficient pentru a opri înainte de a vă angaja în traversare!

            – Evitați să circulați pe partea carosabilă! Folosiți trotuarele, acostamentele, iar, acolo unde acestea lipsesc, mergeți cât mai aproape de marginea drumului, astfel încât să aveți traficul în față!

            – Respectați întocmai semnificația semnalizării rutiere (indicatoare sau semafor)!

            – Acordați prioritate de trecere autospecialelor de poliție, de la pompieri sau de la ambulanță, care au în funcțiune semnalele luminoase și acustice, chiar dacă vă aflați pe trecerea pentru pietoni.

            Și conducătorii auto sunt sfătuiţi:

            • să îşi amintească mereu că pentru a preîntâmpina orice eveniment neplăcut, în apropierea trecerilor pentru pietoni trebuie să sporească atenţia.
            • să prevadă că un trecător poate fi neatent atunci când traversează!
            • să preîntâmpine orice eveniment neplăcut, în special lovirea unui pieton în orice situaţie, nu doar în apropierea de trecerile pentru pietoni.

            ALERTĂ! 131 de cazuri noi de COVID-19. Incidența cazurilor a ajuns la 1,52 la mia de locuitori în județ!

            Am înregistrat un record de infectări cu COVID-19 în județul Bacău. Vineri, conform situației prezentate de Direcția de Sănătate Publică, s-au înregistrat nu mai puțin de 131 de cazuri noi de persoane testate pozitiv cu noul coronavirus. Și rata incidenței cumulative a cazurilor la mia de locuitori (RIC) a crescut la 1,52. Prefectura a anunțat că în toate spitalele din județ, mai este liber un singur pat la ATI.

            Începând de luni, 22 martie 2021, și activitatea în unitățile de învățământ din județul Bacău se va desfășura după noi scenarii. Intră în scenariului roșu școlile din localitățile Hemeiuș, Măgura, Târgu Ocna, Săucești, iar  în scenariului galben alte 18 localități (Bacău, Moinești, Onești, Buhuși, Balcani, Bogdănești, Buciumi, Coțofănești, Filipești, Letea Veche, Luizi Călugpra, Mărgineni, Parincea, Pîrjol, Podu Turcului, Racova, Scorțeni, Strugari), după cum a decis Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bacău. Scenariile au fost aprobate conform propunerilor consiliilor de administrație din școli și avizate de Inspectoratul Școlar Județean Bacău și Direcția de Sănătate Publică Bacău.

            Conform DSP Bacău, situația epidemiologică COVID-19, la nivelul județului Bacău în acest moment se prezintă astfel:
            ⦁ 21.933 de persoane confirmate COVID-19 (cu 131 cazuri noi, mai mult decât ziua precedentă);
            ⦁ 19.453 de persoane vindecate;
            ⦁ 225 de pacienți internați în spitale;
            ⦁ 685 de decese;
            ⦁ 335 de probe recoltate

            La nivelul județului Bacău, până la data de 18.03.2021 au fost administrate 42.454 de doze de vaccin împotriva COVID-19. În data de 18.03.2021, au fost vaccinate 1.192 persoane, din care 913 de persoane cu prima doză și 279 persoane au primit doza de rapel.

            Top 10 cazinouri din România

            Pokerul este unul dintre cele mai jucate jocuri la nivel mondial, zilnic fiind preferat de zeci de milioane de persoane din întreaga lume. Jucat atât față în față, cât și pe platformele online, pokerul oferă zi de zi adrenalină, divertisment, confruntare psihologică și câștiguri financiare.

            Pokerul se joacă într-o varietate de stiluri, dintre care cel mai cunoscut rămâne texas holdem. La faima sa au contribuit numeroasele mențiuni în filme, cărți de specialitate și chiar în cazinouri.

            Pokerul în mediul online

            Recent, avântul internetului și al telefoanelor inteligente a dus jocul de poker la un alt nivel. Este mult mai simplu și mai direct să joci poker online, căci nu ai nevoie de nimic în plus față de o conexiune la internet.

            Datorită deschiderii către mediul online, pokerul a devenit și mai accesibil unei palete tot mai largi de persoane, care pot juca acum din confortul propriei locuințe sau chiar fiind în deplasare. De asemenea, la cazinourile online poți juca la orice oră dorești, existând disponibile o multitudine de camere de poker pe internet.

            Bucurându-se de o popularitate foarte ridicată în rândul jucătorilor, dar și de un nou statut, acela de sport al minții, pokerul a fost propus în 2005 pentru includerea pe lista sporturilor olimpice. Momentan, propunerea nu s-a concretizat, însă nu este deloc imposibil să vedem în viitor și un turneu de poker olimpic.

            Cele mai populare cazinouri din România

            Cazinourile online au luat amploare în ultimii ani, însă de multe ori, jucătorii preferă contactul direct cu adversarii, de aceea cazinourile fizice nu și-au pierdut din popularitate. Dacă vrei să știi care sunt cele mai faimoase cazinouri din România unde poți juca poker, iată în continuare un top.

            Casino Palace București face parte din concernul internațional Queenco Leisure International care gestionează mai multe cazinouri de top din Europa. Cazinoul funcționează din 1995 în incinta Casei Vernescu, o bijuterie arhitecturală din secolul al XIX-lea.

            Cazinoul funcționează non-stop și beneficiază de o ofertă foarte bogată de jocuri și aparate. Atmosfera este elegantă, iar calitatea serviciilor ireproșabilă.

            Aici poți juca mai multe tipuri de poker, printre care texas holdem, poker cu 3 cărți, stud poker cu 5 cărți și altele. Cazinoul dispune de 19 mese de joc.

            All-In Poker Club București este cel mai mare club de poker din capitală și este situat în centrul orașului. Clubul este deschis non-stop și așteaptă jucători la evenimente cash sau la turnee.

            O dată la două săptămâni, aici se organizează evenimente speciale de poker cu câștiguri mari.

            Grand Casino Marriott București este cel mai renumit cazino din țară. Este situat în incinta hotelului bucureștean Marriott și a fost înființat în 2001.

            Ambianța este lejeră, dar stilată, iar o dată pe lună cazinoul organizează petreceri tematice. Aici poți juca jocuri clasice de cazino, căci localul dispune de o multitudine de aparate electronice, mese de joc și patru mese de poker.

            Cazino Lido din Mamaia este situat în incinta Hotelului Lido, în inima „perlei litoralului” românesc. Cazinoul se întinde pe o suprafață de peste 500 de metri pătrați și dispune de 13 mese de joc și 7 mese de poker.

            Platinum Casino București are o suprafață de peste 3000 de metri pătrați și se află în incinta hotelului Radison SAS. Este cel mai cunoscut loc din țară pentru turnee de poker, iar principala variantă jucată este texas holdem.

            Cazinoul îmbină luxul cu ambianța relaxată, iar serviciile oferite sunt de calitate premium.

            Casino Bucharest funcționează din 1991 în hotelul Intercontinental, situat în centrul Bucureștiului. Deși este mai mic decât majoritatea cazinourilor din țară, serviciile sunt deosebite, iar ambianța intimă și plăcută.

            Cazinoul este deținut de Casinos Austria International la standarde foarte înalte. Aici poți juca la cele 12 mese de joc care oferă poker, ruletă americană sau blackjack.

            Casino Partouche Athenee Palace Hilton funcționează în incinta hotelului Hilton și este renumit pentru serviciile sale excepționale. Cazinoul se întinde pe 6000 de metri pătrați și include aparate slot, mese de joc și patru mese de poker.

            Bonus este unul dintre cele mai mari cazinouri din orașul Bacău, situat central. Acesta dispune de numeroase aparate tip slot, dar și de mese de joc. În Bacău, pokerul are o tradiție îndelungată, aici fiind deschisă prima școală de poker din țară, în anul 2011.

            Poker Arena Iași este cel mai mare club de poker din zona Moldovei, aici având loc jocuri cash, turnee zilnice și evenimente speciale. Atmosfera este relaxată și denotă bun-gust.

            Rounders Poker Lounge Cluj-Napoca este cel mai mare club de poker live din zona Transilvaniei, dar și unul dintre cele mai frecventate cluburi din țară. Este situat în incinta Magazinului Central din Cluj-Napoca.

            Clubul are o capacitate de 120 de locuri și 12 mese de joc. Serviciile sunt profesioniste și de calitate.

            Iată, deci, câteva dintre cazinourile de succes din România. Nu-ți rămâne decât să alegi unui și să-ți încerci mâna!

            Expoziţie de artă comparată, la Galeriile ALFA

              La Galeriile ALFA ale Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău, sâmbătă, 20 martie, se va deschide expoziţia „Artă Comparată – artă plastică şi etnografie”. Artefacte din zestrea Muzeului de Etnografie, opere din patrimoniul Muzeului de Artă şi lucrări ale artiştilor contemporani băcăuani sunt aşezate pe aceleaşi simeze.

              Scoarţe străvechi, oale în prepeleci, pive, răşchitoare şi lăzi de zestre se învecinează, îşi caută rime şi orizonturi comune cu pictura, sculptura, grafica, obiectul şi fotografia unor artişti precum Ilie Boca, Diana Brăescu, Mari Bucur, Ion Burlacu, Nicoleta Cărare, Mihai Chiuaru, Lucian Cioată, Cristina Ciobanu, Marius Crăiţă Mândră, Anatol Danilişin, Constantin Doroftei, Marin Gherasim, Mihail Grecu, Geanina Ivu Vlad, Ionela Lăzureanu, Ion Lăzureanu, Elena Lupaşcu, Dumitru Macovei, Ovidiu Maitec, Ovidiu George Marciuc, Ion Mihalache, Aurel Mocanu Agripa, Teodor Moraru, Christian Paraschiv, Carmen Poenaru, Dionis Puşcuţă, Luminiţa Radu, Mihai Sârbulescu, Liviu Suhar, Silvia Tiperciuc, Constantin Ţinteanu, Ovidiu Ungureanu, Dany Madlen Zărnescu şi Gheorghe Zărnescu.

              Vizitarea expoziției se va face cu respectarea condițiilor legale de distanțare fizică și purtarea măștii de protecție.

              Bani mai mulți pentru părinții care se întorc mai devreme la lucru

                Părinții care se află în concediu de creștere a copilului și care decid să revină la serviciu mai devreme vor beneficia de un stimulent de inserție mult mai mare decât este acum. Potrivit unui proiect de ordonanță de urgență, afișat pe site-ul Ministerului Muncii, părintele care își reia activitatea înainte de a împlini copilul șase luni, respectiv un an, cel cu dizabilități, va primi un stimulent de 1.500 lei lunar față de 650 lei, cât este acum această prestație socială. Suma de 1.500 lei se acordă până ce copilul va face 2 ani, respectiv 3 ani, cel cu un handicap.

                Scopul inițiativei conducerii Ministerului Muncii este acela de a sprijini atât salariatul cât și angajatorul, care duce lipsă de forță de muncă calificată. Cu suma pe care o va primi pentru că se întoarce la lucru înainte de a face jumătate de an de concediu, părintele va avea posibilitatea să apeleze la servicii profesionale de îngrijire a copilului. Dar stimulentul de 650 lei rămâne valabil în continuare pentru părinții care își reiau munca după ce bebelușul împlinește 6 luni sau 1 an, în cazul celui cu dizabilități. Lor stimulentul li se plătește până la împlinirea de către copil a 2 ani sau 3 ani, cel cu dizabilități. Dacă realizează venituri impozabile, părintele primește același stimulent oricând și după împlinirea de către copil a 2 ani, respectiv 3 ani.

                Banii se dau până la 3 ani, respectiv 4 ani. Dacă părintele unui copil cu dizabilități, care are între 3 și 7 ani, va avea nevoie de concediu pentru îngrijirea acestuia, atunci va primi stimulentul în perioada respectivă. Majorarea stimulentului este motivată de către Ministerul Muncii și prin faptul că până acum prea puțini părinți au optat să-și reia activitatea înainte de epuizarea concediului. Totuși, în județul Bacău numărul acestora este destul de mare, dacă îl raportăm la cel al părinților aflați în concediu de creștere a copilului și care primesc indemnizație. Practic, sunt aproape 2.100 beneficiari de stimulent de inserție și aproximativ 3.700 părinți iau indemnizație.

                Activități educative și ecologizare de Ziua Mondială a Apei

                  Administrația Bazinală de Apă (ABA) Siret, împreună cu subunitățile sale – Sistemele de Gospodărire a Apelor (SGA) Suceava, Neamț, Bacău și Vrancea și Sistemele Hidrotehnice Independente Siret și Pașcani – celebrează Ziua Mondială a Apei și îndeamnă publicul să-și îndrepte atenția asupra protejării și conservării resurselor de apă. Ziua Mondială a Apei este sărbătorită în fiecare an pe 22 martie.

                  Tema acestui an este „Prețuiește apa” (Valuing Water), toate evenimentele și discuțiile având ca idee centrală întrebarea ”Ce înseamnă apa pentru tine?”

                  În județul Bacău, acțiunile de ecologizare vizează râul Trotuș, pârâul Ursul și pârâul Camenca, în comuna Brusturoasa, râul Trotuș în zona comunei Târgu Trotuș și în a municipiului Onești, râurile Uz și Trotuș în zona orașului Dărmănești, râul Bistrița în amonte de Lacul Lilieci (comuna Hemeiuș) și în zona Șerbănești (municipiul Bacău).


                  „De asemenea – spun oficialii ABA Siret -, în limitele impuse de contextul actual, desfășurăm activități educative și distractive având ca tematică apa, alături de instituții de învățământ și organizații partenere. Ori de câte ori avem ocazia, ne deschidem porțile pentru copiii și tinerii care doresc să cunoască aspecte legate de activitatea gospodarilor de ape. Elevii de la Școala Gimnazială Dărmănești au vizitat Barajul Poiana Uzului. Apoi a venit rândul tinerilor voluntari pentru mediu din Centrul Regional de Ecologie Bacău, care au vizitat sediul SGA Bacău și Laboratorul regional de calitate a apei al ABA Siret. În cele din urmă, preșcolarii Grădiniței nr. 26 Bacău primesc primele noțiuni despre mediu și apă prin intermediul poveștilor”.
                  Inițiativa de a sărbători, pe 22 martie, Ziua Mondială a Apei s-a născut în 1992, la Conferința Națiunilor Unite asupra Mediului și Dezvoltării (UNCED) desfășurată la Rio de Janeiro.

                   

                  Fotbal/ Liga a II-a: Se sparge gheața?

                  La ultimul meci acasă din sezonul regulat, Aerostar o va întâlni sâmbătă pe Concordia Chiajna. „Este un meci esențial pentru noi deoarece reprezintă ultima posibilitate de a ține pasul cu plutonul”, a declarat antrenorul penultimei clasate, Mișu Ionescu, care, în ciuda parcursului slab din 2021 (un singur punct în trei partide pentru „aviatori”), este încrezător într-un succes sâmbătă: „Venim după două săptămâni de acumulări și de reglaje, perioadă în care am cunoscut mai bine lotul nostru. Am mari așteptări de la partida cu Chiajna, chiar dacă întâlnim o echipă mult mai experimentată decât noi. Cred în dorința noastră de victorie și în faptul că locul ocupat nu reflectă adevărata valoare a unor jucători prezenți la Aerostar”.

                  Ca și Aerostar, nici Chiajna nu a cunoscut victoria în acest an. Totuși, echipa lui Claudiu Niculescu se prezintă la Bacău în serie pozitivă, cu trei remize fără goluri, dintre care două cu echipe care trag la promovare precum Craiova și Petrolul.

                  Programul complet al etapei a 20-a(sâmbătă, 20 martie, ora 11.00): CSM Slatina- Ripensia, Fotbal Comuna Recea- CSM Reșița, Aerostar- Concordia Chiajna, Gloria Buzău- Pandurii Lignitul, Unirea Slobozia- Metaloglobus, Petrolul- CS Mioveni (ora 12.30), Rapid- Dunărea Călărași (21 martie, ora 19.00), Viitorul Pandurii- Csikszereda (22 martie, 19.30), U Craiova 1948- Farul (23 martie, ora 19.30).

                  Clasament: Poli Timișoara 32p., 2-5) U Craiova 1948, Viitorul Pandurii, Farul și Dunărea Călărași câte 31p, 6) U Cluj 29p., 7-8) Petrolul și Csikszereda câte 28p., 9-11) Metaloglobus, CS Mioveni și Rapid câte 27 p., 12) Gloria Buzău 25p., 13-15) Comuna Recea, CSM Reșița și Unirea Slobozia câte 19p., 16-17) Concordia și Ripensia câte 18p., 19) Aerostar 10p., 20) Pandurii Lignitul 9p.

                  5 idei interesante pentru băcăuanii care vor să iasă din rutină

                  De cele mai multe ori oamenii caută rutina ca un mod confortabil de a-și petrece zilele într-un cadru plăcut de siguranță. Dar, din păcate, monotonia poate cuprinde repede starea de spirit, iar rutina devine cel mai mare dușman al creativității și al bunăstării. Având în vedere că mulți oameni depind de un program foarte rigid, este important să creeze un pic de varietate și să încerce lucruri care să-i scoată din liniștea specifică unei rutine.

                  Cum să ieși din rutina plictisitoare?

                  O rutină bună poate fi foarte utilă, te poate face mai productiv și mai organizat și îți poate crea spațiul de siguranță de care ai nevoie. Însă există și feluri de rutină care pot deveni nu numai plictisitoare, dar îți pot diminua creativitatea și entuziasmul în activitatea ta. Tocmai de aceea, este important să găsești tot felul de modalități simple prin care să-ți faci ziua mai interesantă.

                  Iată 5 idei simple, dar ușor de realizat, pentru a îți schimba starea de spirit și de a ieși din monotonia de zi cu zi:

                  1. Încearcă ceva nou. Gândește-te la ceva ce nu ai făcut până acum, dar ai fost tot timpul curios. De exemplu, accesează live casino și încearcă-ți norocul. De altfel, pe site-ul sportingbet.ro poți găsi multe variante de pariuri sportive sau jocuri de cazino.

                  2. Vizitează ceva pentru prima dată. Cu siguranță știi că sunt o mulțime de locuri interesante în împrejurimile Bacăului, dar oare le-ai vizitat pe toate? Ieși afară, în natură, și vizitează locuri care te vor umple de energie și voie bună. Rezervația naturală Nemira, Lacul Lilieci sau Castelul Roșu de la Hemeiuș sunt doar câteva dintre locurile minunate pe care le poți vizita.

                  3. Alege un hobby practic. Ai încercat vreodată să grădinărești? Chiar dacă nu pare un lucru pe care l-ai face în mod obișnuit, este un exemplu bun pentru un hobby practic. Gândește-te la nu ai mai făcut niciodată (sau poate din copilărie) și ieși din zona de confort. Poți coace o prăjitură, poți tricota sau poate ți-ar plăcea să lucrezi în lut. Alege ce crezi că te-ar relaxa și ți-ar aduce o satisfacție deosebită.

                  4. Învață ceva nou. Nicicând nu a fost mai ușor să înveți orice. Într-o lume în care orice universitate de prestigiu are cursuri deschise și multe gratuite, este simplu să alegi acel subiect pe care ți-ar fi plăcut tot timpul să-l studiezi. Poate că vrei să înveți o limbă străină sau poate vrei să-ți dezvolți anumite cunoștințe sau abilități. Indiferent de ce alegi, îți vei provoca creierul într-o nouă misiune și te vei simți mult mai bine.

                  5. Cumpără-ți ceva special. Care este primul lucru la care te gândești când auzi ceva special? Fie că este vorba de ceva simplu, cum este un fel de mâncare deosebit sau un accesoriu pe care îl voiai de mult timp, fie că este vorba de vreun gadget la care râvnești, încearcă să îți faci o bucurie care să te scoată din gândurile de zi cu zi. Alege ceva care să-ți dea acel sentiment pe care îl aveai când erai copil în dimineața de Crăciun.

                  Se spune că o schimbare în viața ta de zi cu zi are același efect ca o vacanță: îți trezește entuziasmul și te ajută să iei o pauză de la activitățile obișnuite. Nu e nevoie să îți dai viața peste cap pentru a te bucura de o întrerupere binemeritată care te va inspira mai departe.

                  Sursa foto: Shutterstock

                  Armă deţinută ilegal, ridicată de la locuinţa unui bărbat în urma unor percheziţii domiciliare

                    În cursul zilei de ieri, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase Bacău au pus în executare două mandate de percheziţie domiciliară pe raza comunei Dofteana şi a oraşului Comăneşti.

                    Activităţile investigative au vizat un bărbat de 38 de ani, din comuna Dofteana, bănuit de comiterea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor. Poliţiştii au ridicat de la domiciliul bărbatului o armă neletală din categoria celor supuse autorizării şi 380 de alice.

                    În cauză, poliţiştii efectuează cercetări în vederea stabilirii provenienței armei deținute în mod ilegal. Bărbatul este cercetat penal sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

                    Bănuiţi de furt de bijuterii, identificaţi de poliţiştii Secţiei 2 Bacău

                      Polițiștii băcăuani au identificat două persoane, bănuite de comiterea a două fapte de furt, pe raza municipiilor Oneşti şi Bacău.
                      La data de 18 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Bacău au identificat un bărbat de 60 de ani și o femeie de 64 de ani, ambii din judeţul Dâmboviţa, bănuiți de comiterea a două fapte de furt.

                      Din cercetările efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, la data de 16 decembrie 2020, respectiv 23 ianuarie a.c., cei doi ar fi sustras bijuterii din două magazine de specialitate, de pe raza municipiilor Oneşti şi Bacău, cauzând un prejudiciu de aproximativ 10.000 de lei.

                      În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 18 martie a.c., cei doi bănuiți de comiterea faptelor, au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile.
                      Cercetările continuă.

                      Se face precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

                      Circulați cu atenţie!

                        Având în vedere condiţiile meteo nefavorabile din această perioadă, cu specific de carosabil umed, cu posibilitatea apariţiei fenomenului de ceață sau chiar de polei în zonele de munte, precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă sau ninsoare, chiar şi vântul puternic, poliţiştii băcăuani recomandă:

                        1.Conducătorilor de autovehicule:

                        -respectaţi regulile de circulație, circulați cu viteză redusă, adaptată permanent condițiilor meteo-rutiere, pentru a putea observa la timp și evita orice obstacol care ar putea apărea, adoptaţi o manieră preventivă de condus și respectaţi indicațiile polițiștilor rutieri aflați în trafic.

                        -păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile; de asemenea, nu vă angajaţi în efectuarea de manevre riscante, cum ar fi depăşirea coloanelor de autovehicule în condiţii de trafic aglomerat.

                        -nu consumaţi alcool sau substanțe cu efect psihoactiv (cum sunt unele medicamente) şi nu conduceţi dacă simţiţi că sunteţi obosiţi!

                        -nu utilizați telefonul mobil în timp ce conduceţi, fără să aveţi ataşat la acesta dispozitivul de tip “hands-free”.

                        2.Sfaturi pentru pietoni:

                        -traversaţi doar prin locurile permise și nu începeți traversarea până când nu sunteți siguri că intenţia a fost observată de conducătorii de autoturisme, iar aceştia pot opri în condiţii de siguranţă.

                        -în condiţii de vreme nefavorabilă să nu vă obturați câmpul vizual cu obiecte vestimentare sau de garderobă.

                        -deplasarea, în special noaptea sau în condiţii de vizibilitate redusă, să fie efectuată numai pe trotuar sau pe acostamentul drumului.

                        Informații actualizate despre situația traficului puteţi accesa gratuit pe siteul oficial al Poliției Române. De asemenea, este recomandat să verificați starea traseului pe care urmează să îl parcurgeți, înainte de a pleca la drum.

                        Elevii de la „Alecsandri” au donat sânge

                          Din păcate, din cauza crizei din sănătate, activitățile școlare și extrașcolare au foarte mult de suferit. Cu toate acestea, o parte dintre elevii Colegiului Național „Vasile Alecsandri” din Bacău refuză să stea „cu mâinile în sân” și încearcă să găsească oportunități prin care să demonstreze că omenirea nu se predă în fața unui pericol nevăzut, așa cum e noul coronavirus. Așa că, elevii care au împlinit deja 18 ani au răspuns afirmativ la o… activitate propusă de profesoara Elena Păduraru, mai exact o campanie de donare de sânge. Astfel, peste 20 de elevi s-au prezentat miercuri, 17 martie, la Centrul de Transfuzii Bacău.

                          „Sunt puține activități pe care să le putem organiza în condițiile actuale. Până anul trecut am mers la centre ducând cadouri sau organizând activități împreună cu mulți copii orfani sau cu deficiențe sau orbi de la Montessori… Acum suntem cumva îngrădiți și nu știm cum să procedăm să nu greșim, să nu incomodăm. Fiind cla a XII-a, a XII-a B bilingv engleză și a XII-a H mate-info, având 18 ani impliniți, ne-am dorit să începem această «maturitate» cu un gest ce ne va defini pe parcursul vieții. Toți vrem să salvăm lumea iar acesta e cel mai dătător de speranță. E gestul suprem…și ne umple sufletele de bucurie”, a declarat prof. Elena Păduraru.

                          Elevii au primit cu entuziasm acest proiect, o parte dintre ei fiind deja la a doua experiență de acest gen, și cu toții s-au simțit mândri și super-încântați.

                          „În continuare este nevoie de sânge și suntem încântați de faptul că acești tineri au înțeles importanța actului de donare. Îi așteptăm în continuare pe toți băcăuanii la Centrul de Transfuzii pentru că astfel, împreună, putem salva vieți”, a declarat dr. Adriana Ghindă, directorul Centrului de Transfuzii Bacău.

                          Programul de donare la Centrul de Transfuzii Sanguine Bacău este de luni până vineri între orele 7.30-12.30.

                          Nu-nu. Anti-editorial nr. unu

                          Pornind-o pe Corso pentru a ajunge la Casa Rustici, mi-am văzut chipurile oglindite în vitrina de acum o zi, câțiva ani și un secol a Cabaretului Voltaire. Da! Nu? Nu. Nu-nu. Cunoașterea tuturor înțelesurilor respinse până în prezent de rușinea sexului, a compromisurilor confortabile și a bunelor maniere. Fără ghilimele, fără restricții, fără inhibiții, fără. Nunu, fără. Notrepoulesdansvotrecour. E nevoie de o nouă lume, de un vechi limbaj, antani blinda la supercazzola con scapellamento a destra terapia tapioco, nunu, n-am nevoie de nimic, amici, am nevoie de doctor. Soră, dezbracă-te și așează-te pe pat. Ac de seringă. Pansament. Tifon. Cafea? Nunu, mulțumesc. Puțin absint, mult jazz și un sfert de Joey Ramone. Băiete, adu și un țap, da‘ să fie de Marcel Iancu! Și-un ștrand în 52 de zile. Ăsta-i eu. Anti-eu. Anti? Antile, zambile, copile, gorile, pastile.

                          Pulberea din fructe de frangulă conține franguline și acid crisofanic care asigură funcționarea normală a secreției, un tranzit intestinal normal și condiții biochimice improprii dezvoltării paraziților intestinali. Metalic lepădarea formulelor purgative și când formulă va deveni ceeace facem ne vom lepăda și de noi. Fântâna lui Duchamp. Moleculă-lulă. E-li-be-ra-re. Aaaaah, ce bineeee, dada, nunu… Să vă spălați bine pe mâini înainte. Să vă spălați bine pe mâini după. Repede că vine trenul! Și tramvaiul pentru Corso. Nimic nu mișcă nici ființa nici neființa nici ideea nici prizonierul înlănțuit nici tramvaiul. Rosai? Papufili. Pistol? Colaj. Foarfecă, foarfeci, forfecare. P de la Zurich, FI de la Milano. Lipici, sniffin’ glue, unu, ½, un ochi smuls, Snoopy și Daffy Duck, supa lui Andy și camembertul lui Dali. Sus, A, v, o, cornerul a fost executat la prima bară, Toamnei 10, nori de catran, n, i, xxx, Picabia, pictopoezie. Cadavre exquis. Jos în colt, HP, CH, WC. Mereu Duchamp, pam-pam, Truuump. ’Cause I/ Want to be/ Anarchy/ No dogs body. Fuck forever, Jamie Reid: am ajuns la punk trecând prin anarhism, dadaism și suprarealism; punk-ul era urmarea logică.

                          Desființarea logicii, care este dansul celor neputincioși în a crea. Eu pot, tu crăpi compot, el se scarpină la scrot. Noi toți la vot ca să ne-o luăm peste bot. Din Corso Sempione, dacă faci la dreapta imediat după Cabaret Voltaire, dai în Calea Mărășești unde nu ajungi însă decât cu pluta joi, după Miercurea-Ciuc și cu puțin înainte de Brăila. Supercazzola, nu-nu. Pe Mărășești, să trăiești, pe Mărășești!

                          Volei masculin/ Divizia A2, Seria de Est, play-off

                          Cu șansa a patra

                          În acest weekend, sala Rapid din București va găzdui play-off-ul Diviziei A2 la volei masculin, Seria de Est. Se joacă sistem turneu, fiecare cu fiecare, participantele fiind în număr de patru: Rapid București, Academia de Volei Constanța, Titanii ASE București și Știința Bacău. Primele două clasate vor merge la turneul de promovare. Calificați în play-off grație dublei victorii (3-2, 3-0) din „barajul” de săptămâna trecută cu CSM Râmnicu-Sărat, studenții băcăuani pornesc cu șansa a patra.

                          „E greu, pentru că întâlnim echipe mult mai experimentate decât noi, dar nu avem nimic de pierdut”, a afirmat antrenorul Științei, Sebi Țurcanu. Vineri, în prima zi, Știința va juca împotriva gazdelor de la Rapid, sâmbătă o va avea ca adversară pe Titanii ASE, pentru ca duminică să o întâlnească pe Academia de Volei Constanța.

                          ULTIMELE ȘTIRI