20 aprilie 2024
ActualitatePensiile calculate greșit vor fi recuperate integral

Pensiile calculate greșit vor fi recuperate integral

Pensionarii care au primit ori beneficiază de o pensie mai mică decât li s-ar cuveni vor avea posibilitatea să-și recupereze diferența de bani pe toată perioada în care au fost privați de acest drept. Mai exact, este vorba despre toți cei cărora li s-a calculat greșit un cuantum mai mic al pesiei.

Potrivit unei legi care a fost promulgată de către președintele Klaus Iohannis, aceștia își vor primi toți banii înapoi, indiferent de perioada care a trecut de la greșeala funcționarului care le-au calculat eronat pensia. Noul act normativ completează articolul 107 din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Concret, amendamentul adus se referă la faptul că:

”Prin excepție de la prevederile alin.(2), în cazul în care, din cauza unei erori materiale, de calcul sau a oricărei greșeli de redactare, omisiune sau mențiuni greșite, intervenite în procesul administrativ de evaluare, prelucrare și redactare a datelor în vederea emiterii deciziei de pensionare sau a datelor înscrise în aceasta ori în sistemul electronic de punere în plată a deciziei, termenul general de prescripție nu se aplică pentru recuperarea de către beneficiarul dreptului la pensie a sumelor neplătite de către casa teritorială de pensii competentă”. Termenul general de prescripție, potrivit legii, este de 3 ani.



Așadar, până acum pensionarii cărora li s-a calculat o pensie mai mică față de cuantumul la care aveau dreptul puteau să-și recupereze diferența de bani doar pe 3 ani în urmă. După noua lege, vor primi înapoi suma respectivă pe toată perioada în care li s-a plătit o pensie mai mică decât li s-ar fi cuvenit.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri