miercuri, 24 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1697

† DUMINICA 1 din Advent

În acest sfârşit de săptămână, Biserica intră în perioada liturgică a Adventului. Creştinii proclamă faptul că Mesia a venit într-adevăr şi că împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Adventul, aşa cum ne sugerează şi lecturile de duminică, înseamnă aşteptare, căutare, veghere și, înainte de toate, ne spune să ne apropiem de Dumnezeu, să-l primim pe Dumnezeu în viaţa noastră.

Ce înseamnă a veghea? Înseamnă a ne goli mereu de noi înşine, de mândrie, de egoism, de dorinţa după mărirea deşartă; înseamnă a căuta mereu gloria lui Dumnezeu, asemănarea cu Isus, trăirea în har, adică în viaţa cea nouă pe care el ne-a adus-o ca să putem ajunge la Tatăl. „A veghea” sau „a fi vigilent”, nu implică desigur datoria de a nu merge niciodată la culcare. Este vorba, mai degrabă, de a avea conştiinţa datoriei care ne-a fost încredinţată şi pe care intenţionăm s-o împlinim cu grijă zi de zi. De aceea, cu conştiinţa liniştită a unei misiuni împlinite în această zi, şi apoi în ziua următoare, şi aşa mai departe până la acea zi, se poate culca liniştit. „Mă culc în pace şi adorm îndată…” (Ps 4,9). Domnul se va interesa să vadă dacă şi când ne-am „trezit” într-adevăr pentru a împlini vocaţia noastră, dacă am fost atenţi la ceva, dacă am deschis ochii spre Cineva.

Între zgomotele atâtor voci care ne asaltează din toate părţile şi ne distrag, a veghea înseamnă, în anumite momente, a face linişte, a închide urechile la toţi şi la toate, pentru a ne pune în prezenţa lui Dumnezeu, pentru a ne descoperi pe noi înşine şi a reflecta asupra vieţii personale. Vegherea are valoare în funcţie de motivul pentru care se veghează. Spunea Sfântul Augustin: „Veghează şi hoţul, dar vegherea lui nu este bună”. Motivul evanghelic al vegherii este formulat astfel de Isus: „Vegheaţi, fiţi gata, pentru că nu ştiţi când va veni ziua aceea”.

Adventul ne îndeamnă să trăim această reînnoită încredere în Dumnezeu, care se apropie de noi prin Fiul său, căci „El fiind din fire Dumnezeu, nu a considerat un beneficiu propriu egalitatea sa cu Dumnezeu, ci s-a despuiat pe sine luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor” (Fil 2,6-7).

Pr. Richardo-Dominic Baciu

Jandarmii băcăuani au intervenit la un accident soldat cu victime

    Plutonierul adjutant șef Stanciu Ovidiu, împreună cu colegii săi, după o noapte în care au acordat sprijin structurilor M.A.I. Neamț au realizat în această dimineață la revenirea în mun. Bacău, că în continuare este nevoie de ei.

    „Faptul că suntem zi și noapte în mijlocul societății face ca uneori, noi să fim cei care ajungem primii la fața locului indiferent de natura incidentului, drept pentru care în această dimineață am fost martorii unui accident între două autoturisme soldat cu mai multe persoane rănite dintre care una încarcerată”, se arată într-un comunicat primit la redacție.

    Bărbatul imobilizat se afla în stare de șoc și acuza dureri în zona picioarelor întrucât acestea îi erau prinse sub bordul mașinii. Colegii noștri au comunicat în permanență cu acesta pentru a-l calma, reușind între timp să deschidă portiera autoturismului.

    „Despre colegul nostru Stanciu Ovidiu, coordonatorul echipajului de Jandarmi, vă putem spune că anul acesta pe 15 decembrie împlinește 27 de ani în slujba oamenilor, iar pe parcursul carierei a fost de multe ori la locul potrivit în momentul potrivit, adică în mijlocul semenilor săi gata să-i ajute”, se mai arată în comunicat.

    Jandarmii, sprijin pentru o mamă cu trei copii

      Jandarmii băcăuani au grijă de o familie cu posibilități financiare reduse de aproape cinci ani, o vizitează în mod constant și o ajută cu ce are nevoie.

      Darius, Eduard si Anne Marie sunt cei trei frățiori pe care jandarmii ii ajută mereu, ei locuind împreună cu cea care le-a dat viață într-o singură cameră închiriată.
      De fiecare dată când i-am întrebat ce își doresc cel mai mult, răspunsul a fost – ,,Vrem să îi fie bine mamei”.

      Eduard si Darius sunt gemeni și au 11 ani. Cuminți și ascultători, ei învață foarte bine, numărându-se printre premianții clasei.

      Sora lor, Anne Marie, are 4 anișori și este mezina familiei.

      Mama este totul pentru ei, după ce tatăl i-a părăsit.

      Deși Mirela, mama copiilor, a fost greu încercată de viață, ea fiind orfană și crescând într-un centru de plasament pâna la vârsta majoratului, iar familia ei nu este lipsită de grija zilei de mâine, ea este omul care se bucură și de puținul pe care îl are, dar mai ales de faptul că îi sunt sănătoși copilașii și ea poate munci. Mirela face curățenie în câteva scări de bloc, iar visul ei este să aibă un loc de muncă stabil, care să îi permită să le ofere copiilor mai mult decât o poate face acum.

      „Astăzi, jandarmii le-au dăruit un televizor, precum și câteva cadouri pentru cei mici. Vom fi în continuare alături de ei și vom încerca să îi facem să simtă că aparțin unei familii la care pot apela oricând”, se arată într-un comunicat de presă primit la redacție.

      Au început să sosească echipamentele cumpărate cu fonduri europene pentru Spitalul Județean

      Echipamentele medicale cumpărate cu fonduri europene pentru dotarea Ambulatoriului au început să sosească la SJU Bacău.

      Computerul tomograf, piesa de rezistență, în valoare de peste 500.000 euro, urmează să fie amplasat în sectorul radiologie din cadrul Ambulatoriului, după obținerea tuturor avizelor specifice (inclusiv CNCAN).

      Urmează să mai ajungă la Bacău, pe lângă alte echipamente achiziționate prin acest proiect, şi un mamograf în valoare de 500.000 euro, precum şi un aparat de radiologie cu două posturi, în valoare de 300.000 euro.

      Tot în cursul acestei săptămâni cele 5 ventilatoare ATI cumpărate de spital, cu finanțare de aprox. 250.000 euro asigurată de Consiliul Județean, au fost instalate în sectorul ATI-Covid, la etajul 5 al pavilionului „Spital Municipal”, servind combaterii pandemiei. Investițiile de la SJU Bacău continuă în ritm susținut, pentru că – aşa cum am promis – facem din sănătate o prioritate!

      „Sunt convins că alături de viitorii colegi din Parlamentul României – Bianca Purcărin, Ana Cătăuță şi Lucian Bogdănel – vom promova proiecte utile sănătății băcăuane, transformând SJU Bacău într-un pol medical în regiune”,a declarat președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea.

      La vânătoare de braconieri

        Peste 40 de efective formate din poliţişti şi reprezentanţi ai instiţuţiilor cu atribuţii de control au acţionat pentru apărarea patrimoniului piscicol, a integrităţii acestuia şi combaterea faptelor ilegale asociate din pescuitul ilegal, precum şi protecţia mediului înconjurător.

        Poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Buhoci şi ai Secţiei 6 Poliţie Rurală Traian, împreună cu cei din cadrul Compartimentului de Ordine Publică, luptători pentru acţiuni speciale şi poliţişti criminalişti au acţionat pentru prevenirea şi combaterea braconajului psicicol, pe raza comunelor Horgeşti şi Răcăciuni.

        S-a acţionat pe luciul de apă al lacului de acumulare Răcăciuni, de pe râul Siret, cu o ambarcaţiune din cadrul AJVPS Bacău , ocazie cu care au fost identificate 5 unelte de pescuit de tip plasă monofilament în care se afla capturată cantitatea de circa 15 kg de peşte ce a fost redată mediului natural.

        Totodată, cu ocazia activităţilor specifice desfăşurate au fost puse în executare, 8 mandate de percheziţie domiciliară la imobilele unor bărbaţi cu vârste cuprinse între 22 şi 43 de ani, toţi din comuna Horgeşti.

        Poliţiştii au ridicat în vederea confiscării de la domiciliile bănuiţilor, 7 unelte de pescuit de tip plasă monofilamnet şi mai multe bunuri folosite la confecţionarea plaselor, respectiv, 123 de plute, 3 role de sfoară, 2 dispozitive tip suveică, 96 de plumbi, precum şi cantitatea de 73 de kg de peşte, din speciile plătică, caras şi scobar ce a fost predată reprezentantului DSVSA Bacău.

        Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii de infracțiuni prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura.

        Peste 700 de polițiști se vor afla în stradă

          Peste 700 de polițiști se vor afla în stradă pentru asigurarea unui climat de ordine, liniște și siguranță publică, în minivacanța de 1 decembrie.

          Pentru poliţiştii băcăuani, misiunea prioritară specifică acestei perioade o constituie menţinerea unui climat optim de siguranţă publică, astfel încât fiecare dintre noi să se bucure de cât mai multe momente de relaxare, ferite de incidente.

          În acest context, la nivelul judeţului Bacău au fost constituite, atât în localităţile din mediul urban, cât şi în cele din mediul rural, dispozitive de menţinere a ordinii publice din care fac parte poliţişti de ordine publică, de poliţie rutieră, de investigaţii criminale, dar şi de la alte structuri de poliţie.

          Poliţiştii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău vor acționa zilnic, cu peste 200 de polițiști și 80 de autospeciale, în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în zona desfășurării manifestărilor publice, circumscrise acestor sărbători.

          Măsurile de ordine şi siguranţă publică vor fi asigurate zilnic şi de patrulele pedestre de siguranţă publică, care vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.

          Agenții de poliție rutieră vor fi prezenți pe căile de acces din zona de desfășurare a manifestărilor, precum și pe principalele artere rutiere ale județului, pentru fluidizarea traficului rutier și pietonal și prevenirea accidentelor rutiere.

          Pentru siguranţa dumneavoastră şi a pasagerilor, dar şi pentru a nu deveni un pericol pentru ceilalţi participanţi la traficul rutier, este important ca autovehiculul pe care îl utilizaţi să fie într-o perfectă stare de funcţionare, în special în ceea ce priveşte sistemele de direcţie, de frânare şi de iluminare – semnalizare, precum şi instalaţia de încălzire – dezaburire.

          Chimcomplex a mai pus un premiu în vitrina cu trofee

          Compania Chimcomplex, cu unități industriale în Borzești și Râmnicu Vâlcea, s-a plasat pe primul loc la categoria „Industrie. Întreprinderi foarte mari. Fabricarea altor produse chimice anorganice de bază” a Topului Național al Firmelor (TNF) 2020 – ediția a XXVII-a, organizat de Camera de Comerț și Industrie a României. Gala de premiere a avut loc în prezența președintelui României, Klaus Iohannis, a prim ministrului Ludovic Orban, a ministrului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, și a unor importanți reprezentanți ai mediului de afaceri.

          La realizarea clasamentului TNF 2020 au fost analizate 730.998 de bilanțuri financiar-contabile ale companiilor active în România. Dintre acestea, 249.128 de bilanțuri au intrat în competiția pentru primele 10 poziții în clasamentul național, în conformitate cu metodologia de realizare a topurilor de firme implementată de camerele de comerț în toate județele țării. În ierarhia TNF 2020 s-au calificat pe prima poziție 1.920 de companii, pe locul al doilea 1.604 companii, iar cea de-a treia poziție este ocupată de 1.435 de companii.

          Clasamentul a fost organizat în baza unor indicatori care vizează cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, eficiența utilizării resurselor umane și a capitalului angajat.

          Și în acest an – se arată în raportul financiar al companiei -, Chimcomplex a încheiat primele nouă luni cu o cifră de afaceri de 804 milioane de lei, dar în scădere cu 22%, în timp ce pierderile s-au majorat de la 1,05 milioane de lei în perioada similară din 2019 la 32,9 milioane de lei în acest an. Cheltuielile totale s-au redus, însă, la 843 de milioane de lei, față de 1,03 miliarde lei în ianuarie-septembrie 2019, dar și veniturile au scăzut la 816 milioane de lei, de la 1,04 miliarde.

          Deși cheltuielile financiare au o scădere cu 6 milioane de lei, se mențin la un nivel ridicat, datorită diferențelor de curs valutar înregistrate odată cu reactualizarea soldurilor creditelor bancare contractate pentru achiziționarea activelor Oltchim.

          Compania este una dintre cele mai mari 20 de afaceri antreprenoriale din România și al doilea exportator cu capital românesc.
          Chimcomplex este deținută în proporție de 87,8% de grupul CRC Alchemy Holding, entitate controlată la rândul ei de omul de afaceri Ștefan Vuza, în timp ce statul român, prin Autoritatea pentru Administrare a Activelor Statului deține 9,2% din capitalul social.

          „Reprezentăm chimia României prin Chimcomplex Borzești și Oltchim și avem o istorie lungă în această industrie, cu mult înainte de 1989. În continuare, cei pasionați de chimie pot să vină și să aibă o carieră la noi, iar noi să oferim astfel României o gamă cât mai largă de produse. Pandemia a arătat că industria chimică este foarte importantă. La fel cum este foarte important ca România, în vederea reducerii deficitului de export, să acorde o mai mare atenție produselor chimice din țara noastră, în vederea comercializării acestora pe piețele externe, fiind produse foarte competitive și de o înaltă calitate.”
          Ștefan Vuza, președintele Chimcomplex

          Tablou descoperit la Huruiești, restaurat la Muzeul Național de Istorie

            Tabloul, înainte și după restaurare

            Istoria are încă misterele ei și multe relicve stau nedescoperite. Anul trecut s-a găsit în biserica din satul Ocheni, comuna Huruiești, o pânză deteriorată a unui tablou care a fost predată de către preotul paroh echipei Asociației Culturale „Vasile Pârvan”.

            Mai departe, lucrarea a ajuns în mâinile specialiștilor de la Muzeul Național de Istorie al României care de curând au terminat de restaurat pânza. Astfel s-a descoperit chipul lui Costache C. Sturza, unicul tablou păstrat.

            Acesta este un descendent al prestigioasei familii Sturza.

            Costache C. Sturza a fost ctitor al bisericii din Ocheni, fiind nepotul lui Teodor Sturza. De altfel, pe policandrul mare din biserică este următoarea inscripție: „Dăruit bisericii cu hramul Sf. Apostoli Petru şi Pavel din satul Ocheni, comuna Condrăcheşti, Tecuci. Costache Sturza, 10 aprilie 1905”.

            Costache C. Sturza s-a născut în a doua jumătate a secolului XIX, în satul Ungureni, comuna Tătărăşti, judeţul Bacău. Tatăl său, Constantin/Costache Sturza, era fiul vistiernicului Petrache Sturza (nepotul domnitorului Ioniţă Sandu Sturza) şi al Ecaterinei Balş. Mama lui Costache C. Sturza era fiica postelnicului Iancu Miclescu (1792-1846), Elena (1827-1877). Aşadar, Constantin şi Elena Sturza au născut pe: Costache, Ecaterina, Nicolae şi Ion.

            De numele lui Costache C. Sturza se leagă mai multe ctitorii: biserica „Sf. Ierarh Nicolae” din satul Cornii de Sus, biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Ungureni, biserica „Sf. Parascheva” din Giurgeni şi biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Ocheni, toate din zona sudică a judeţului Bacău.

            Din datele strânse până în prezent, acesta a fost căsătorit cu Maria Racu. A decedat în 1924, fiind înmormântat în faţa bisericii „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil” din satul Ungureni.

            După restaurare, tabloul a fost predat proprietarului, Parohia Fundoaia.

            Șef nou la Protecția Copilului

              De ieri, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău are o nouă conducere. Astfel, Ciprian Popa, jurist de profesie, a fost numit director general interimar al instituției, după ce fostul șef al Direcției a fost condamnat de instanța de judecată, pentru fals în declarații și, astfel, nu mai are dreptul să ocupe funcții publice.

              „Îmi propun să continui parcursul bun pe care instituția l-a avut până în prezent, iar, ca prioritate, împreună cu președintele Consiliului Județean, să asigurăm fondurile de salarii, astfel încât să dispară anumite tensiunile acumulate în rândurile angajaților, de altfel, în cele mai multe cazuri, fondate.

              Însă, indiferent de tensiunile create, serviciile oferite beneficiarilor nu au avut de suferit. Oamenii de aici lucrează de foarte mult timp la noi, iar asistența socială nu este pentru oricine. Au demonstrat acest lucru, pentru că nu și-au părăsit locul de muncă, continuând să-și desfășoare activitatea în sistemul de protecție socială”, a declarat Ciprian Popa, directorul interimar al DGASPC.

              Mai reținem că noul director provine tot din rândurile angajaților cu funcții de la DGASPC, acesta ocupând, printre altele, și fotoliul de adjunct al componentei pentru adulți din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău.

              „Sperăm ca Guvernul să ne aloce banii pe care i-a promis, pentru că nu avem probleme numai cu salariile, ci și cu finanțarea pentru asigurarea hranei sau plata utilităților. Am găsit înțelegere din partea furnizorilor care, deși nu au fost plătiți, ne-au distribuit ceea ce era necesar bunei funcționări, urmând să ne acoperim obligațiile contractuale, de îndată ce vom primi banii”, a mai spus Ciprian Popa.

              Refuzat de Guvern, Consiliul Județean se împrumută pentru tratarea pacienților de cancer

                Consiliul Județean Bacău a semnat, astăzi, contractul cu Banca Transilvania, câștigătoarea licitației de finanțare rambursabilă, astfel încât să se poată deconta acceleratorul de particule pentru extinderea secției Radioterapie de la SJU şi dublarea numărului de pacienți tratați aici.

                Președintele CJ Bacău, Valentin Ivancea, spune că a solicitat, în prealabil, sprijinul guvernului pentru achiziționarea echipamentului medical, în condițiile în care executivul şi-a asumat de anul trecut să plătească acceleratorul. Nu a fost cazul, din păcate.

                „Guvernul nu a răspuns cererii, dar pacienții nu mai pot sta după indiferența executivului! Astfel, am decis să luăm bani din bancă pentru decontarea acceleratorului, echipamentul urmând să fie livrat în următoarea perioadă”, a declarat Ivancea.

                „În plină pandemie și într-o luptă continuă pentru sănătatea cetățenilor, diferența dintre viață şi moarte, dintre alinare și suferință nu poate fi subordonată unor rațiuni politicianiste mărunte, concretizate în alocări de fonduri pe criterii discreționare, în funcție de calcule politice meschine”, a mai adăugat acesta.

                Ședință de Consiliu Local cu „scântei”

                  Vineri, 27 noiembrie, de la ora 10.00, la Centrul de Afaceri și Expoziții a avut loc ședința ordinară a Consilului Local, întâlnire convocată de primarul municipiului Bacău, Lucian Stanciu Viziteu. Ordinea de zi a cuprins 19 puncte de dezbateri și aprobări, iar la punctul 20, Diverse, au fost adăugate și alte propuneri.

                  La începutul ședinței, care a început cu întârziere, au fost prezenți 19 consilieri. Primul punct pe ordinea de zi, proiect de hotărâre privind aprobarea încheierii unui contract de comodat care să aibă ca obiect darea în folosință cu titlu gratuit, de către Municipiul Bacău către Spitalul Județean de Urgență, în scopul asigurării asistenței medicale în vederea în vederea utilizării în spațiul Spitalului „Sfânta Maria” – Boli Infecțioase Adulți, Boli Infecțioase Copii, ATI; proiect aprobat cu 19 voturi.

                  Între timp s-a alăturat și consilierul Laurențiu Chiciu, numărul consilierilor prezenți ajungând la 20.

                  Secretarul Primăriei, Ovidiu Popovici, a precizat încă din startul întâlnirii că Dorin Chirilescu, consilier independent, aflat în carantină, a dorit să-și exprime votul prin telefon, convorbirile urmând să fie ascultate în direct la stația de sonorizare.

                  „Spectacolul” a început când s-a trecut la punctul 4, un proiect de hotărâre cu privire la modificarea Hotărârii Consilului Local al Municipiului Bacău nr. 84/13.04.2012 prin care s-a aprobat reactualizarea Planului Urbanistic General al Municipului Bacău și a Regulamentului Local de Urbanism, cu modificările și completările ulterioare.

                  Practic, la acest punct s-a vorbit pe marginea locurilor de parcare din municipiu și asigurarea de locuri de parcare de către dezvoltatorii imobiliari pentru stoparea deficitului de locuri de parcare.

                  Viceprimarul Cristian Ghingheș a afirmat că în Bacău deficitul de locuri de parcare este de 1000 de locuri pe fiecare cartier. Lucrurile s-au inflamat și au apărut „înțepăturile”.

                  Consilierul Daniel Ștefan a întrebat cum se va rezolva problema locurilor de parcare pe străzile Carpați sau Bicaz. Apoi, tunurile au fost puse pe Ghingheș de consilierul Gheorghe Huluță care l-a acuzat pe tânărul viceprimar de campanie electorală continuă, și i-a recomandat să renunțe la ea.

                  Discuțiile au durat mai bine de două ore pe acest subiect la care consilierul independent Dorin Chirilescu a intervenit prin telefon subliniind că dorește o dezbatere mai amplă pe acest subiect.

                  Cu 9 voturi pentru și 12 abțineri, proiectul nu a trecut urmând a fi discutat într-o dezbatere publică în următoarea perioadă.

                  În „jocul contrelor” dintre consilieri s-a remarcat primarul Lucian Stanciu Viziteu care a știut de fiecare dată să aplaneze discuțiile și să dea relații foarte exacte pe subiect.

                  A urmat supunerea spre aprobare a celorlalte puncte de pe ordinea de zi, punctele 5, 6 și 7 fiind supuse la vot în bloc.

                  Primarul acuză partenerii de alianță că au trădat

                  „Am avut astăzi neplăcuta surpriză să constat că partenerii de alianță de la PNL nu-și respectă parteneriatul asumat împreună în fața cetățenilor. Am pus pe masa consilierilor locali mai multe proiecte care vin cu solutii suplimentare pentru lupta antiCOVID si să reglementeze problema stringentă a locurilor de parcare din municipiul Bacău”, spune primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu.

                  Este vorba despre revenirea la prevederile PUG-ului aprobat în 2012, în sensul alocării de 1,5 locuri de parcare per apartament la blocurile nou construite. În momentul de față, funcționează o propunere făcută de fostul viceprimar al Bacăului, Dragoș Ștefan, care a amendat PUG-ul prin scăderea numărului de parcări la una singură per apartament.

                  „Deși în cadrul ședinței s-a recunoscut faptul că fosta administrație a luat această decizie fără consultare publică iar proiectul de hotărâre inițiat de mine venea să corecteze acest lucru, partenerii din PNL au pus mai presus interesul dezvoltatorilor imobiliari incorecți decât interesul comun al cetățenilor.

                  Din cauza modificării PUG-ului, de la 1,5 la un singur loc de parcare, deficitul de parcări din municipiu a crescut. Intenția mea a fost să stopăm creșterea deficitului, în primă fază, pentru ca apoi să venim cu un regulament clar și strict în ceea ce privește regimul parcărilor. Regulamentul ar intra în vigoare în urma unui studiu profesionist și în urma consultării cu Ordinul Arhitecților.
                  Suma alocată pentru acest studiu era prevăzută la punctul de pe ordinea de zi cu rectificarea bugetară. Din păcate, de neînțeles pentru mine, mai mulți colegi de alianță au părăsit sala. Am ajuns astfel, ca cei de la PNL să voteze cot la cot cu cei din PSD”, a încheiat edilul Bacăului.

                  Conferință online de promovare a proiectului MOD-STUD de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

                  În cadrul Universității „Vasile Alecsandri” (UBc) din Bacău se derulează proiectul cu titlul: „Infrastructură modernă pentru activități didactice și extracurriculare destinate studenților UBc (MOD-STUD), CNFIS-FDI-2020-0646”. Proiectul are ca beneficiari un număr de 40 studenți de la programele de studii din domeniul Știința sportului și educației fizice, 400 de studenți de la facultățile din cadrul UBc (Inginerie, Litere, Științe și Științe Economice) și 80 de elevi de la instituțiile de învățământ preuniversitar din localitate.

                   

                  În data de 27.11.2020 a avut loc conferința de promovare a proiectului, desfășurată online pe platforma Teams cu participarea unui număr de 195 persoane.
                  Conf. univ. dr. Bogdan-Constantin Rață, directorul de proiect, a prezentat care sunt obiectivele și activitățile implementate, în perioada mai-decembrie 2020:
                  • realizarea de lucrări cuprinzând întreținerea, modernizarea și dezvoltarea bazei sportive în aer liber a Universității, astfel încât studenții să poată practica, în condiții optime și de siguranță, exercițiile fizice din cadrul activităților didactice și cele din timpul liber, în vederea menținerii unei stări bune de sănătate, a dezvoltării fizice armonioase sau a prevenirii instalării deficiențelor fizice;
                  • elaborarea unui îndrumar modern de activități fizice (ghid pentru 8 ramuri sportive), utilizabil, atât în activitățile didactice, cât și în cele de timp liber;
                  • formarea a 40 studenți în vederea dobândirii abilităților de organizare, desfășurare și monitorizare a activităților fizice recreative în timpul liber;
                  • organizarea a 4 evenimente sportiv-recreative, pe 8 ramuri sportive, la care vor participa 400 studenți ai UBc și 80 elevi.

                  Activitățile proiectului își propun nu numai să contribuie la creșterea calității bazei sportive a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, ci și la stabilirea sau consolidarea relațiilor de colaborare cu unități din învățământul preuniversitar. În acest sens, în cadrul proiectului sunt în curs de finalizare lucrările de amenajare a două spații destinate practicării exercițiului fizic în aer liber ce vor fi accesibile locuitorilor municipiului Bacău.

                  Cele două spații sunt situate în campusurile Mărășești și Spiru Haret și vor avea câte o stație de practicare a antrenamentelor fitness în aer liber, alături de acestea aflându-se și panouri cu indicații de efectuare a exercițiilor fizice. De asemenea, în cadrul proiectului, cadrele didactice ale universității băcăuane desfășoară activități sportive și elaborează materiale didactice folosite în lucrul cu studenții și elevii din grupul-țintă.

                  Aleșii județeni au făcut rost de bani pentru salariile restante de la DGASPC

                    Consilierii județeni s-au reunit, vineri, într-o ultimă ședință, din această lună, pentru a vota câteva proiecte importante pentru comunitate. Întâlnirea s-a derulat pe repede înainte, aleșii județeni trecând rapid peste toate punctele de pe ordinea de zi.

                    Astfel, după ce s-a constatat cvorumul de prezență, 34 din totalul de consilieri fiind la datorie, președintele Consiliului Județean (CJ), Valentin Ivancea, a reamintit despre cele două proiecte introduse pe ultima sută de metri în convocator, unul dintre acestea vizând spinoasa problemă a salariilor angajaților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGSAPC) Bacău.

                    „Avem o rectificare de buget pentru asigurarea salariilor nete la Protecția Copiilor. Rectificarea de acum nu se putea face înainte de a apărea ordonanța care să permită acest lucru. Prin urmare, normativul ne-a permis să mutăm o sumă dintr-o parte în alta, astfel încât să putem plăti salariile restante. Nu am abandonat nici demersul legal. Ieri, am făcut încă o solicitare de a ni se aloca sumele necesare, până la finalul anului, atât prin  Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România, cât și la premierul Orban”, a declarat Valentin Ivancea, președintele CJ Bacău.

                    Bani din împrumut pentru acceleratorul de particule

                    Valentin Ivancea a mai vorbit și despre banii necesari finalizării investițiilor la acceleratorul de particule de la Spitalul Județean de Urgență Bacău, amintind despre contractul de împrumut pe care instituția pe care o conduce este nevoită să-l semneze, în lipsa banilor pe care ar fi trebuit să-i aloce Ministerul Sănătății. „Nu am primit niciun răspuns până acum. Noi am semnat contractul cu furnizorul încă din 25 septembrie 2019 și suntem mereu întrebați când poate să ni-l livreze. Ca atare, voi fi aproape obligat ca, astăzi, să semnăm contractul de împrumut. Săptămâna viitoare, o să facem o ședință de îndată, cel mai probabil online, pentru a scurta timpii”, a completat Valentin Ivancea.

                    Apoi, consilierii județeni au votat favorabil jumătate dintre punctele de pe ordinea de zi, aproape toate vizând constituirea dreptului de uz/servitute asupra unor terenuri din diferite localități, aparținând județului, în favoarea DELGAZ GRID, în vederea executării unor lucrări de investiții la rețelele de gaze și de energie electrică.

                    La fel de rapid s-a trecut și peste solicitarea de avizare a propunerii venite din partea edilului din Zemeș în privința tarifelor suplimentare ce vor fi aplicate vehiculelor cu gabarit depășit care tranzitează localitatea. Propunerea primarului din Zemeș avea ca plecare evenimentele din urmă cu câțiva ani, când localnicii s-au revoltat din cauza degradării drumului județean care traversează comuna, distrus de camioanele încărcate cu bușteni sau de cele aparținând exploatației de petrol din zonă.

                    Nu au fost discuții contradictorii nici în privința proiectului proiectul COVID – 19 CONTROL, destinat asigurării de materiale specifice pandemiei de coronavirus pentru unitățile de învățământ special de stat. Singura intervenție a fost cea a consilierului județean Pro România dr. Aurelia Țaga care a apreciat favorabil inițiativa, în contextul în care proiectul vine în sprijinul copiilor cu nevoi speciale care studiază în aceste unități școlare.

                    „Lapte și corn” … pentru Protecția Copilului

                    Spre final, consilierii județeni au aprobat, în unanimitate, propunerea de proiect privind rectificarea bugetului județului, în vederea asigurării salariilor restante ale angajaților DGASPC. Astfel, s-a decis transferarea sumei de bani care, inițial, fusese alocată programului „Laptele și Cornul”, către plata salariilor angajaților de la Protecția Copilului. „Ținând cont că, în prezent, învățământul este online și noi avem asigurat un fond de 7 milioane de lei pentru Programul «Laptele și cornul», iar, acum, suntem pe finalul anului, am considerat oportun și necesar să virăm această sumă către plata salariilor celor de la DGASPC”,  a arătat președintele CJ, Valentin Ivancea.

                    Un jandarm a salvat victimele unui accident

                      „Cel mai important este să fie în viață!”. Acesta a fost primul gând al locotenent-colonelului Stroiu Vasile, în momentul în care, în misiune fiind, a fost martorul unui accident rutier pe drumul național 11A, în apropierea satului Rădăcinești.

                      Din motive necunoscute, o mașină a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în șanțul de pe marginea drumului.

                      Jandarmul a oprit autovehiculul de serviciu imediat și a acționat instinctiv, scoțând din mașina avariată cele două victime, cărora le-a acordat primul ajutor.

                      Ulterior, a solicitat prin apel 112 intervenția unei ambulanțe și a asistat persoanele pana la sosirea acesteia, care le-a transportat la spital în vederea acordării asistenței medicale de specialitate.

                      “Mă bucur că persoanele sunt bine și cred că este nevoie să fim un sprijin unii pentru ceilalți, dovedind implicare și acordând ajutorul nostru celor care au nevoie de el”, a declarat jandarmul.

                      Mai mulți jandarmi în stradă, în perioada minivacanței

                        Cu ocazia minivacanței de Sfântul Andrei și Ziua Națională, peste 300 de jandarmi băcăuani se vor regăsi în misiuni de ordine publică, pe întreg teritoriul județului Bacău.

                        În perioada 27 noiembrie – 1 decembrie, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău se vor afla în dispozitive de ordine și siguranță publică, atât pe timp de zi cât și pe timp de noapte, pentru prevenirea faptelor de natură antisocială care ar putea afecta siguranța cetățenilor, cât și pentru verificare respectării măsurilor epidemiologice.

                        Jandarmii băcăuani recomandă cetățenilor să evite în această perioadă aglomerațiile și întâlnirile cu prietenii pentru a limita răspândirea infecțiilor și pentru a evita îmbolnăvirile în rândul celor dragi, să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască de protecție, să respecte regulile restrictive impuse în această perioadă.

                        Indiferent de locul unde ați ales să vă petreceți timpul liber, jandarmii sunt pregătiți să intervină acolo unde situația o va impune, așa că nu ezitați să solicitați ajutor atunci când vă aflați într-o situație dificilă.

                        Handbal masculin/ Liga Zimbrilor: CSM Bacău, o nouă înfrângere

                        Un nou eșec pentru prim-divizionara de handbal masculin CSM bacău. Al zecelea în unsprezece etape. Ultima înfrângere s-a înregistrat vineri, la București, contra celor de la HC Buzău 2012, scor 26-23 (12-12). În ciuda startului bun al „CSMeilor”, care au condus în permanență până în minutul 25 (cea mai mare diferență, 7-2, în min. 13), partida a dat în cele din urmă câștig de cauză buzoienilor.

                        În mitanul secund, Buzăul a preluat inițiativa și, chiar dacă CSM Bacău s-a apropiat la 24-23 în minutul 57, ca urmare a loviturii de la șapte metri transformate de Tîrzioru, „o dublă” a lui Bejenariu în minutele 56 și 58 și o reușită a lui Zamfir Dumtrana în secundele de final au adus o victorie la trei goluri distanță în contul echipei antrenate de Pero Milosevic.

                        Merită remarcat faptul că, pentru prima dată în acest sezon, CSM Bacău a avut la dispoziție lotul complet, mizând inclusiv pe Sretenovic care, la debut, a jucat bine, marcând și de patru ori.

                        La polul opus, în schimb, evoluția lui Crnoglavac, autorul unui singur gol și a numeroase ratări. Etapa viitoare, pe 4 decembrie, CSM Bacău va juca împotriva Focșaniului. Contra Buzăul, echipa băcăuană condusă de pe margine de Sandu Acsinte a mizat pe garnitura: Saldatsenka, Tamaș- Tîrzioru 6 goluri, Coric 5, Sretenovic 4, Păunică 3, Barhan 2, G. Cotinghiu 2, Crnoglavac 1, Rotaru, Capotă, Iordachi, Huta.

                        50 de familii în dificultate din Bacău vor primi „Cutia cu Bucurie” de la Crucea Roșie Română și Carrefour România

                          „Cutia cu Bucurie”, ce conține alimente de bază greu perisabile, va ajunge la 50 de familii în dificultate din județul Bacău înainte de Crăciun. Aceasta este o nouă campanie realizată de Crucea Roșie Română și Carrefour România, parteneri de bine de peste 10 ani. Campania este sprijinită și de către Green PC Ambalaje.

                          Fiecare ”Cutie cu Bucurie” conține alimente ce asigură necesarul de bază pentru o familie formată din trei membri, pentru două săptămâni. Lista de alimente include: făină, mălai, ulei, orez, bulion, griș, paste făinoase, conserve de carne, supă la plic, lapte UHT, biscuiți, conserve de fructe etc.

                          Campania „Cutia cu Bucurie” va ajunge în total la 1 300 de familii din 26 de județe ale țării: Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița, Brăila, Buzău, Cluj, Covasna, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Olt, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Tulcea, Vâlcea, Vaslui și Vrancea. În fiecare dintre cele 26 de județe vor fi atent pregătite 50 de “cutii cu bucurie” care vor fi distribuite de către voluntarii Crucii Roșii Române direct la ușa beneficiarilor.

                          „Familiile din comunitățile vulnerabile, și așa greu încercate de lipsuri materiale, trec în această perioadă de pandemie prin cele mai dificile momente. Aceste familii se luptă tot mai mult cu sărăcia, iar asigurarea hranei zilnice a devenit cea mai mare provocare pentru ei. Am primit cu bucurie inițiativa partenerului nostru tradițional, Carrefour România, de a le veni în ajutor cu pachete generoase cu alimente de bază. Suntem onorați să avem alături de noi parteneri generoși și implicați în problemele comunității.” – Ioan Silviu Lefter, director general Crucea Roșie Română.

                          „În calitatea noastră de furnizori de bunuri esențiale, ne dorim să facem accesibile alimentele cât mai multor oameni. A putea oferi hrană pentru a ajuta aceste familii aflate în dificultate, înseamnă a-i ajuta să se simtă mai puțin vulnerabili și a le satisface o nevoie de bază, ambele, aspecte atât de importante pentru o viață normală. De mulți ani deja, ne alăturăm eforturilor Crucii Roșii și continuăm să fim ghidați de puterea solidarității în fața greutăților. De această dată, punem umărul împreună, pentru ca cele 1300 de familii beneficiare ale Cutiei cu Bucurie să depășească situația dificilă în care se află și să le dăm încredere să meargă înainte.” – Anca Damour, Membru în Comitetul Executiv al Carrefour România.

                          Conform Raportului social al ICCV, “Calitatea vieții în timpul pandemiei: probleme şi politici de răspuns” din 27 aprilie 2020, „criza COVID-19 va genera rapid și o criza economică şi socială cu efecte mari, cel puţin pe termen mediu: economia paralizată, şomajul în explozie, pierderea masivă a locurilor de muncă, creșterea populaţiei neocupate, scăderi ale veniturilor. Situaţia României, la debutul crizei, nu era strălucită. O economie cu o creştere fragilă, o stare socială cu zone importante cu un grad ridicat de dezorganizare şi sărăcie. După multe statistici europene, România se plasa, conform multor indicatori de performanță pe ultimul loc sau printre ultimele locuri în UE. Criza Coronavirus a împins înapoi economia și a stopat proiectele. Efectele sociale imediate ale crizei sunt: schimbări majore ale relaţiilor dintre oameni, ale modului de viaţă şi ale calităţii vieţii lor, o societate sărăcită şi mai polarizată, dar şi o creştere vizibilă a conștiinței naţionale de sine”, se arată în raportul mai sus menționat.

                          Crucea Roșie Română va acorda în perioada următoare o atenție sporită familiilor nevoiașe și va căuta soluții pentru a veni în sprijinul cât mai multor familii afectate economic de pandemia COVID-19.

                          Un polițist și pasiunea sa necuvântătoare

                            Agent şef principal de poliţie Crimu Sorin este absolvent al Şcolii de subofiţeri din Slatina, promoţia 1992. A fost repartizat în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, la Postul de Poliţie Urecheşti. După doi ani, poliţistul şi-a continuat activitatea în cadrul Poliţiei municipiului Oneşti, la Biroul de Ordine Publică.

                            Ca urmare a pasiunii moştenită de la tatăl său, poliţist timp de 30 de ani în cadrul Poliţiei Staţiunii Slănic Moldova şi a meseriei sale anterioare de asistent veterinar, agentul şef principal de poliţie Crimu Sorin a continuat să profeseze ca şi conductor de câine, din anul 1994 şi până în 2010 având în serviciile de patrulare trei câini, ocupându-se permanent de dresajul lor.

                            Poliţistul a absolvit cursurile de dresaj în cadrul Centrului Chinologic „Dr. Aurel Greblea” din Sibiu.

                            De 10 ani are rezultate foarte bune în cadrul Biroului criminalistic şi are în dotare doi câini alături de care face echipă foarte bună obţinând rezultate deosebite de identificare a autorilor. În prezent, zilele de serviciu sunt pline de entuziasm şi profesionalism alături de câinele său pe nume Abaha, cu vârsta de 3 ani, absolvent al cursului de dresaj unde a obţinut nota 9,50.

                            Anul trecut, poliţistul a fost solicitat de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ să se alăture, împreună cu partenerul său canin, echipelor de cercetare a două cazuri, de tâlhărie şi braconaj, la ambele Abaha oferind indicii ce au condus la prinderea autorilor.

                            „Pentru mine munca de poliţist a fost un exemplu de corectitudine şi loialitate faţă de cetăţean. Am avut satisfacţia muncii bine făcută. Munca cu câinii de serviciu a fost pasiunea vieţii mele. Am avut cinci exemplare care m-au servit cu credinţă şi mult ataşament reciproc, de altfel, ele cerând în schimb doar căldură sufletească. Aceeaşi pasiune o îmbrăţişează şi fiul meu, care de 4 ani este coleg cu mine la Poliţia Oneşti.”
                            Agent şef principal de poliţie Crimu Sorin

                            Programul oficiilor poștale, în minivacanța de Ziua României

                              Poşta Română va avea oficiile închise, în zilele de luni, 30 noiembrie, şi marţi, 1 decembrie, fie că vorbim despre cele din mediul urban sau cele din mediul rural.

                              Programul este în conformitate cu prevederile Codului Muncii, potrivit cărora, zilele de 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei – şi de 1 Decembrie – Ziua Naţională a României sunt zile de sărbătoare legală, în care nu se lucrează.

                              „Sâmbătă, 28 noiembrie, toate subunităţile poştale vor avea program normal de lucru aferent zilei de sâmbătă. Ca urmare a programului anunţat, este posibil ca trimiterile poştale prezentate în zilele de 27 şi 28 noiembrie 2020 să înregistreze timpi mai mari de circulaţie”, au transmis reprezentanții Companiei Naţionale Poşta Română.