27 aprilie 2024
ActualitateUn jandarm a salvat victimele unui accident

Un jandarm a salvat victimele unui accident

“Cel mai important este să fie în viață!”. Acesta a fost primul gând al locotenent-colonelului Stroiu Vasile, în momentul în care, în misiune fiind, a fost martorul unui accident rutier pe drumul național 11A, în apropierea satului Rădăcinești.

Din motive necunoscute, o mașină a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în șanțul de pe marginea drumului.

Jandarmul a oprit autovehiculul de serviciu imediat și a acționat instinctiv, scoțând din mașina avariată cele două victime, cărora le-a acordat primul ajutor.



Ulterior, a solicitat prin apel 112 intervenția unei ambulanțe și a asistat persoanele pana la sosirea acesteia, care le-a transportat la spital în vederea acordării asistenței medicale de specialitate.

“Mă bucur că persoanele sunt bine și cred că este nevoie să fim un sprijin unii pentru ceilalți, dovedind implicare și acordând ajutorul nostru celor care au nevoie de el”, a declarat jandarmul.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri