Acasă Blog Pagina 1680

Amenzi de aproape 14.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor privind paza obiectivelor

    La intervale orare diferite, poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică au acționat, zilele acestea, pe linia evaluării modului de asigurare a dispozitivului de pază în cadrul obiectivelor comerciale. Astfel a fost verificat modul de asigurare a securităţii la un număr de 430 de obiective, activităţi în urma cărora au fost aplicate 132 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 13.700 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, cu modificările şi completările ulterioare şi HG nr.301/2012.

    Totodată, au fost efectuate instruiri pe linia modului de acţiune pentru prevenirea unor situaţii de victimizare ca urmare a comiterii unor infracţiuni.

    Pevederi legale: polițistul deţine instrumentul administrativ de plasare a animalului în adăpost

      Poliția reamintește faptul că pe 16 octombrie 2020 a fost publicată în Monitorul Oficial O.U.G. nr. 175/2020 pentru completarea unor acte normative cu incidență în protecția animalelor. În acest sens, informează că potrivit noilor reglementări, polițistul deţine instrumentul administrativ de plasare a animalului în adăpost, în vederea înlăturării unui pericol iminent îndreptat împotriva acestuia. Ordinul de plasare a animalului în adăpost se emite pentru o perioadă de 45 de zile.

      Totodată, polițistul consemnează într-un proces-verbal modalitatea de punere în executare a ordinului de plasare a animalului în adăpost, menționând în mod obligatoriu date privind adăpostul în care urmează a fi plasat animalul și mijlocul de transport utilizat.

      Conform prevederilor legale, consiliile județene și Consiliul General al Municipiului București au obligația de a asigura cu caracter continuu și permanent servicii publice de adăpostire a animalelor ce fac obiect al ordinului de plasare în adăpost. De altfel, deținătorul poate solicita entității care asigură prestarea serviciului public de adăpostire a animalelor restituirea animalului plasat în adăpost, în termen de maximum 30 de zile de la data la care încetează aplicarea măsurii de plasare în adăpost. Prin excepție, deținătorii animalelor plasate în adăpost potrivit art. 241 alin. (2) lit. f) pot solicita restituirea acestora și în perioada de aplicare a măsurii de plasare în adăpost.

      În situația restituirii, deținătorul are obligația de a plăti către consiliul județean sau către Consiliul General al Municipiului București cheltuielile cu asistența veterinară de urgență, inclusiv intervenția chirurgicală, hrănirea, cazarea, deparazitarea, vaccinarea și controlul bolilor animalelor efectuate cu animalul plasat în adăpost.

      Animalul plasat în adăpost nu se restituie deținătorului dacă animalul face obiectul unei măsuri asigurătorii sau de confiscare în cadrul procesului penal ori al unei măsuri de confiscare în materie contravențională. Animalul plasat în adăpost se consideră abandonat dacă deținătorul nu solicită restituirea acestuia în termenul prevăzut de lege.

      Europarlamentarul Dragoș Benea: „Spitalul unicat care a costat 3 milioane de euro este, în realitate, un cort umplut cu aer, fără ca aici să se fi tratat vreodată vreun caz de infecție cu Covid19!”

        La un an de la instalarea cortului pe Baza Letea Bacău, pe Facebook, europarlamentarul Dragoș Benea a lansat o serie de critici la adresa celor implicați în scandalul așa-zisul spital modular.
        Redăm integral postarea europarlamentarului Dragoș Benea:
        „În urmă cu un an de zile, la 10 aprilie 2020, #fostul deputat Ionel Palăr, alături de #fostul prefect Liviu Miroșeanu și #fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru anunțau că guvernul Orban va aduce la Bacău un spital modular „unicat”, destinat tratării pacienților infectați cu Covid19. ”Spitalul unicat” a poposit în Bacău în luna mai, fiind instalat – cu surle și trâmbițe – pe terenul de fotbal de la Baza Letea. Și acolo a și rămas. #Neconform, #nefuncțional și #nereceptionat până astăzi, spitalul unicat promis de „triula” Palăr-Miroșeanu-Tătaru este, în realitate, un cort umplut cu aer, care a costat 3 milioane euro, fără ca aici să se fi tratat vreodată vreun caz de infecție cu Covid19!
        Între timp, #Palăr și-a luat în primire sinecură oferită la CNA, pe 6 ani, implorat fiind de colegii din PNL să accepte acest post pentru care va primi „doar” 16.000 lei/lună, după 4 mandate eșuate ca deputat; #Miroșeanu a ajuns viceprimarul Bacăului, municipiu aflat în topul județean la infecțiile cu Covid19 și fără locuri rămase la AȚI, iar ministrul Tătaru, cel care a facilitat tunul dat cu cortul de 3 milioane euro, se miră – din postura de parlamentar PNL – că Sănătatea pe care a condus-o are manageri impuși politic, lucru practicat chiar de domnia sa (vezi cazul numirilor de la SJU Piatră Neamţ).
        Trei personaje preocupate de propriile interese, „mulțumită” cărora s-au risipit 3 milioane euro din fonduri publice cu un cort, fără ca Bacăul să aibă la dispoziție facilități medicale suplimentare pe frontul anti-Covid19.
        Le cer imperativ celor trei politruci, dar îndeosebi perdantului Palăr, căruia partidul i-a găsit repede o sinecură bănoasă fără nicio legătură cu pregătirea lui de bază (dacă o avea vreuna), să-și doneze lefurile pentru acoperirea prejudiciului creat cu achiziționarea cortului nefuncțional de la Baza Sportivă Letea.
        Nu mă aștept ca solicitarea mea, mai degrabă retorică, să se înfăptuiască vreodată, mai ales dacă avem în vedere neobrăzarea fățișă a celor trei împricinați. În schimb, chiar și „audiovizualul” Palăr, pe care PNL îl vrea grabnic suit în scaunul de membru CNA, știe că tunul dat în pandemie cu „spitalul unicat” instalat la Baza Letea merită măcar o știre lămuritoare, dacă nu chiar o anchetă TV pe măsură celor 3 mil. euro „sifonați” în timpul fostei guvernări de tovarășii săi de liberalism.”

        Primăria Bacău a hotărât: abonamentul pentru parcarea de reședință va fi 300 de lei pe an. La Onești este 80 de lei

          Primarul Bacăului a anunțat, vineri, că municipalitatea a finalizat Regulamentul cu privire la parcările de domiciliu.

          „Partea de taxare nu este gândită decât cu un singur scop: să creăm resurse pentru noi locuri de parcare și pentru investiții în fluidizarea traficului”, a declarat primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu.

          Proiectul de Regulament pentru digitalizarea și utilizarea locurilor de parcare de pe raza municipiului Bacău va fi transmis spre consultare tuturor Asociațiilor de proprietari din municipiul Bacău și poate fi citit și descărcat de orice persoană interesată de AICI.

          Primarul Bacăului spune că proiectul de Regulament include multe din observațiile și solicitările cetățenilor: minim un loc de parcare pentru fiecare locuință, soluții pentru vizitatori, propuneri de soluții pentru aglomerația din anumite momente din zona școlilor.

          Viceprimarul Cristian Ghingheș a anunțat și tariful pentru abonamentul anual: 300 de lei.

          „Fiecare loc în parcarea de reședință va fi taxat cu 300 de lei/an, astfel fiind rezervat între orele 17:00-8:00 în zilele lucrătoare și full time sâmbătă și duminică”, a anunțat acesta.

          În ceea ce privește parcările publice, folosirea acestora va putea fi achitată prin SMS, în aplicație sau la parcometre, la minut, la oră sau prin abonament pe o anumită perioadă de timp.

          Să mai notăm că la Onești, al doilea municipiu al județului, abonamentul anual pentru parcarea de domiciliu este de numai 80 de lei. Primarul Oneștiului, Laurențiu Neghină, a anunțat că dorește să creeze, în acest an 1.000 de locuri de parcare noi. Pentru locurile deja existente, Primăria oferă opritoare care să împiedice parcarea altor mașini. Costul acestora este de 210 lei pentru cele cu lacăt și 230 pentru cele cu cheie.

          Concert de muzică sacră, anulat din cauza unor amenințări cu „flagrantul”

            Un concert de muzică sacră care ar fi trebuit să aibă loc, duminică, la Catedrala Catolică „Sfinții Petru și Paul” din Bacău a fost anulat după ce la Prefectură s-a primit o scrisoare în care se amenința cu flagrantul și sesizarea organelor competente să ia măsuri anti-COVID.

            Duminică, 11 aprilie, la Catedrala Catolică din Bacău trebuia să aiba loc concertul de muzică sacră susținut de Corala „Gloria” și Orchestra „Amadeus”. Organizatorii au decis amânarea concertului pâna când legislația îl va permite.

            Decizia a venit în urma primirii unei scrisori semnate în numele HORECA, în care se menționa realizarea unui flagrant, amendarea organizatorilor și a artiștilor pentru încălcarea legislației anti-COVID dar și formularea unei plângeri penale cu privire la această acțiune.

            „Vom înregistra evenimentul transmis live și dacă între timp anumite surse vor atenționa organizatorii cu privire la petițiile noastre vom considera că Instituțiile Statului actionează preferențial și protejează anumite persoane care încalcă legea și vom formulă plângere penală cu privire la acest lucru. Vom atenționa cu atenție și anumite medii de presă importante cu privire la organizarea acestui eveniment. În încheiere, dorim ca să luați măsurile legale așa cum au fost luate împotriva membrilor domeniului HoReCa care încearcă să supraviețuiască iar cei care organizează evenimente fără cel mai mic simţ de protecție a persoanelor să fie pedepsite exemplar”, se arată în scrisoare.

            În replică, Prefectura spune ca a fost un partener de dialog corect și deschis față de industria Horeca.

            „Tocmai de aceea considerăm că nu se impunea formularea unei adrese care se poate interpreta ca un șantaj sau o amenințare la adresa instituției sau a persoanei prefectului. Într-o perioadă în care accentul se pune pe efortul comun al societății, mediului de afaceri și instituțiilor pentru depășirea crizei sanitare, amenințarea cu „realizarea unui flagrant” sau cu formularea unei „plângeri penale” și „pedepsirea „exemplară” nu poate fi tolerată”, se arată într-un comunicat al instituției.

            Pe de altă parte, Asociația HoReCa Bacău susține că această adresă sosită la Instituția Prefectului pe 8 aprilie nu a fost formulată si trimisă de reprezentanții săi.

            Cercetaţi de poliţişti după ce au condus băuţi

              La data de 08 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu au depistat în trafic, un bărbat din comuna Orbeni, în timp ce conducea un autoturism sub influenţa alcoolului.
              Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 0, 57 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la spital unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
              În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

              La aceeaşi dată, un echipaj de poliţie rutieră din Oneşti au depistat în trafic un tânăr, de 23 de ani, din comuna Urecheşti care conducea un autoturism având o îmbibaţie alcoolică de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.
              Conducătorul auto a fost condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
              S-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

              Mandate de executare a unor pedepse privative de libertate, puse în aplicare de polițiști

                La data de 08 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Brusturoasa au depistat un tânăr, de 26 de ani, din comuna Asău, pe numele căruia a fost emis un mandat de executare a pedepsei închisorii.
                Cel în cauză, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere.
                Tânărul a fost escortat de poliţişti şi încarcerat la Penitenciarul Bacău.

                La aceeaşi dată, poliţiştii Postului de Poliţie Bereşti Tazlău au depistat un tânăr de 21 ani, din localitate, pe numele căruia Judecătoria Moineşti a emis un mandate de executare a pedepsei cu închisoarea.
                Cel în cauză a fost condamnat la o pedeapsă de trei ani şi patru luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

                Poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Bacău au depistat un tânăr, de 21 ani, din localitate, posesor al unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Tribunalul Bacău. Tânărul este condamnat la o pedeapsă de un an şi opt luni pentru comiterea infracţiunilor de acces ilegal la un sistem informatic şi tentativă la infracţiunea de efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.

                În urma activităţilor specifice desfăşurate, poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Traian au identificat un bărbat, în vârstă de 59 de ani, din comuna Odobeşti faţă de care Judecătoria Bacău a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
                Cel în cauză este condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de trei ani şi două luni pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi conducere a unui vehicul fără permis.

                Peste 700 de mașini, oprite pentru a căuta COVID-ul

                  În perioada 07-08 aprilie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, împreună cu jandarmi şi poliţişti locali au desfăşurat acţiuni pe raza întregului judeţ.

                  Activităţile de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă au avut loc în sistem integrat şi au vizat, în special, zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, dar şi mijloacele de transport în comun, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

                  În ultimele 48 de ore, au fost verificate peste 4800 de persoane aflate în carantină sau izolare. De asemenea, au fost controlate 1585 de obiective/locaţii şi 344 de societăţi comerciale sau persoane fizice autorizate cu privire la respectarea prevederilor Legii nr. 55 din 2020.

                  Poliţiştii au acţionat pentru verificarea mijloacelor de transport de persoane, fiind oprite pentru control 736 de astfel de autovehicule, din care 205 mijloace de transport în comun.

                  Au fost identificate 217 persoane care nu respectau măsurile de protecţie individuală, pentru care s-au aplicat sancţiuni contravenţionale, în valoare de 23.000 de lei. De asemenea, au fost sancţionate contravenţional 38 de persoane care nu respectau interdicţiile privind deplasarea.

                  Totodată, facem precizarea că, de Paște, circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei va fi permisă, în perioada 1 mai-2 mai 2021, în intervalul orar 20.00 – 5.00 (noaptea de Înviere), precum şi în perioada 8 mai-9 mai 2021, în intervalul orar 20.00 – 5.00 (sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan), pentru participarea la slujbele religioase.
                  De asemenea, conform deciziei CNSU, în zilele de 23 aprilie 2021 şi 30 aprilie 2021, operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise îşi pot organiza şi desfăşura activitatea în intervalul orar 5.00-20.00. Între orele 20.00-05.00, operatorii economici pot desfăşura doar activitate de livrare la domiciliu.

                  Peste 30 de pietoni sancționați de polițiști

                    În urma unei acţiuni organizate pe parcursul zilei trecute, polițiștii de la rutieră și ordine publică au sancţionat 33 de pietoni şi tot atâţia vitezomani. De asemenea,au fost reţinute 13 permise de conducere şi retrase 8 certificate de înmatriculare.

                    La data de 08 aprilie a.c., polițiștii rutieri și efectivele de la ordine publică au organizat o acţiune pe principalele drumuri din județ pentru depistarea și sancționarea abaterilor comise de participanții la traficul rutier.

                    Au fost legitimate 211 persoane şi controlate 184 de autovehicule. De asemenea, poliţiştii au efectuat 162 de testări cu aparatul etilotest.

                    Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 187 de sancțiuni contravenționale a căror valoare se ridică la 59.000 de lei. Dintre acestea, 33 au fost aplicate pietonilor, 7 bicicliştilor, 33 conducătorilor auto care au depăşit regimul legal de viteză, iar restul pentru alte abateri.

                    De asemenea, polițiștii au reținut 13 permise de conducere, din care, 6 pentru abateri de la regimul legal de viteză, 2 penrtu neacordare prioritate auto, 2 pentru conducere sub influenţa alcoolului, iar restul pentru alte încălcări ale legii şi au retras 8 certificate de înmatriculare.

                    Deputatul PNL Mircea Fechet cere anularea deciziei prin care CJ a dat bani comunelor „sărite” de Guvern de la finanțare deoarece nu aveau primar de culoarea potrivită

                      În decembrie 2020 şi martie 2021, prin două hotărâri, guvernul PNL/USR a alocat către 27 de comune din județ şi municipiului Bacău 32 milioane lei.

                      Președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, spune că banii au fost dați discreționar, pe criterii exclusiv politice, către primării conduse de reprezentanți ai PNL şi USR.

                      „Astăzi, consilierii județeni au reparat acest dezechilibru bugetar, împărțind 27 de milioane lei, pe criterii de eficiență administrativă a alocării, către 85 de primării din județ: am îndreptat nedreptatea politicianistă promovată de actualii guvernanți, în total dispreț față de nevoile reale ale comunităților din județul Bacău”, a declarat Valentin Ivancea.

                      Decizia de astăzi a Consiliului Județean a nemukțumit Partidul National Liberal, care, prin vocea deputatului Mircea Fechet, cere prefectului să atace decizia în contencios administrativ.

                      „PSD ne dovedește încă o dată că a rămas ancorat în vechile metehne de a-i pedepsi pe cetățenii care nu sunt din localități conduse de ai lor. Majoritatea toxică din Consiliul Județean a votat astăzi o hotărâre, prin care au repartizat toate sumele defalcate din TVA pentru drumuri comunale către – SURPRIZĂ – UAT-urile conduse de primarii PSD”, spune Fechet.

                      „O astfel de hotărâre de Consiliu Județean nu este doar imorală și batjocoritoare la adresa băcăuanilor. Ea este și profund ilegală, motiv pentru care solicit în mod public prefectului județului Bacău să analizeze oportunitatea atacării acesteia în fața instanței de contencios administrativ:. mai spune acesta.

                      Pe de altă parte, președintele CJ spune că alocările guvernamentale, bazate doar pe afilierea politică a primarilor, au cauzat dificultăți fiscale majore pentru UAT-urile care nu s-au aflat pe listă.

                      „Consecințele negative ale acestei discriminări bugetare au fost amplificate de pandemia care a lovit inclusiv mediul antreprenorial, cu efect direct în scăderea gradului de colectare a taxelor și impozitelor pe fondul restrângerii activității agenților economici”, a subliniat Valentin Ivancea.

                      Ziua internațională a romilor

                        Ziua de 8 Aprilie a fost sărbătorită de Asociația Europeană Roma pentru Progres și promovare Interculturală.

                        În cadrul acestei zile, președintele asociației AERPPE, Doru Tănase, a avut invitați din cadrul Prefecturii, a Primăriei, președinți de Asociație, echipa și ansamblul Asociației.

                        În tot acest timp au fost și luări se cuvânt: profesorul Pricope Mitică, profesoara Laslau Felicia și din partea Protoeriei Bacăului, Răzvan Radu.

                        Ziua internațională a romilor este sărbătorită de comunitatea Internaționalăanual la 8 Aprilie, în cinstea recunoașterii culturii, istoriei, și drepturile milioanelor de romi din toată lumea, dar și pentru a atrage atenția asupra provocărilor de discriminare cu care se confruntă comunitatea de romi din Europa.

                        Romii sunt o parte integrantă a poporului român, cele 2 popoare convețuind împreună de aproape 2 secole.

                        Rată de incidență de 0,219 la sută în județul Bacău. Scade numărul pacienților din spitale

                          Prefectura Bacău anunță ca în săptămâna 5-9 aprilie 2021, în județ s-au înregistrat 487 de noi cazuri de Covid 19.

                          În același timp, numărul pacienților internați în spitale a oscilat între 319, cifră înregistrată luni, 5 aprilie 2021 și 286, cifră înregistrată vineri, 9 aprilie 2021.

                          În campania de vaccinare anti Covid 19, în județul Bacău au fost administrate până la data de 8 aprilie 2021, 63.787 de doze de vaccin.

                          „Le reamintim cetățenilor din localitățile Hemeiuș, Măgura și Vultureni, unde rata de infectare depășește 4 la mie, că, potrivit legislației în vigoare, pot părăsi locuința /gospodăria până la ora 20.00, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Activitatea economică, în aceleași localități, este permisă până la orele 18.00, tot pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică”, anunță Prefectura Bacău.

                          Restricțiile se vor ridica atunci când rata de infectare ajunge sub pragul de 3,5 la mia de locuitori (0,35%).

                          De Paște, circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei va fi permisă, în perioada 1 mai-2 mai 2021, în intervalul orar 20.00 – 5.00 (noaptea de Înviere), precum şi în perioada 8 mai-9 mai 2021, în intervalul orar 20.00 – 5.00 (sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan), pentru participarea la slujbele religioase.

                          Conform deciziei CNSU, în zilele de 23 aprilie 2021 şi 30 aprilie 2021, operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise îşi pot organiza şi desfăşura activitatea în intervalul orar 5.00-20.00. Între orele 20.00-5.00, operatorii economici pot desfăşura doar activitate de livrare la domiciliu.

                          Rata incidenței cazurilor a ajuns vineri la 2.19 la mie (0,219 la sută) în județul Bacău.

                          Direcția de Sănătate Publică a anunțat că începând de marți, 13 aprilie, se deschid noi centre de vaccinare în municipiul Bacău, Onești, Dărmănești și Podu-Turcului.

                          S-a împărțit dreptatea: Zeci de comune „văduvite”, în iarnă, de bani de la Guvern primesc fonduri de la CJ

                            Consilierii județeni s-au întâlnit, vineri, 9 aprilie, în ședință extraordinară, având la mapă, printre altele, două proiecte importante pentru întreg județul, ambele având ca implicare banii ce vor ajunge la localități, fie pentru modernizarea rețelei de drumuri, fie pentru susținerea programelor de dezvoltare locală, cofinanțarea proiectelor de infrastructură și pentru achitarea salariilor, a facturilor la servicii și a altor cheltuieli de întreținere.

                            Contrar așteptărilor, ședința s-a derulat pe repede înainte, în mai puțin de o oră toate proiectele fiind aprobate de aleșii județeni. Astfel, după depunerea jurământului de către noul consilier județean USR PLUS, Ștefana Popescu – Gagiu, aleșii au aprobat rapid proiectul de colaborare dintre CJ Bacău și sucursala județeană „Crucea Roșie” prin care județul va susține, într-un proiect comun, comunitatea de romi din satele Poiana Negustorului și Buda, comuna Blăgești, și cea din cartierul Șupan din Comănești. Beneficiari vor fi elevii de etnie romă din ciclul gimnazial, dar și adulți aflați în situație de vulnerabilitate. Romii vor fi învățați să mănânce și să trăiască sănătos, primind inclusiv sfaturi de igienă personală sau igiena spațiilor de locuit, și urmând a fi instruiți pe tematica protecției anti – Covid sau pentru a oferi prim ajutor etc.

                            Banii de la București, „marcați” politic

                            Au urmat cele două proiecte prin care, de fapt, se împărțeau banii alocați de la bugetul de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, ale fiecărui UAT din județ. Astfel, după aprobarea bugetului de către guvernanți, județului Bacău i-au fost repartizate circa 24 de milioane de lei pentru susținerea programelor de dezvoltare locală, salarii, facturi ș.a, precum și alte 12 milioane de lei pentru drumuri, toate sumele fiind cu mult sub necesarul cerut de primării.

                            „Am avut în vedere, în primul rând, asocierile pe care le vom face cu câteva dintre orașele din județ: Bacău, Moinești, Onești, Târgu Ocna și Buhuși, ca să înțelegeți de ce acolo au fost 0 sume, față de restul localităților. Solicitările primarilor au fost de 800 de milioane față de alocările de circa 27 de milioane de lei. Este o sumă insuficientă, care probabil va stârni și nemulțumiri. Suma a fost împărțită pe număr de locuitori, acesta fiind unul dintre criterii. Știți că legea nu prevede un anumit criteriu prin care să se repartizeze acești bani. Există, în mod evident, și o latură politică în alocarea asta, lăsând la nivelul deliberativului pentru aprobările de repartizare”, a punctat președintele CJ, Valentin Ivancea.

                            Acesta a mai arătat că UAT-urile care nu se regăsesc în lista repartizărilor de acum vor fi prinse în viitoarele asocieri, unde „sumele sunt mai consistente”. Prima intervenție a aparținut consilierului PNL Cezar Olteanu care, referindu-se la mecanismul de repartizare a banilor, l-a considerat „un pas înainte, o oarecare relație între nevoile comunităților și sumele pe care le alocăm”. „Cred că algoritmul folosit de dvs. trebuie perfecționat. Vin cu propunerea de a introduce în algoritm și suprafața, întrucât, prin forma actuală, comunele sunt dezavantajate în raport cu orașele. Localitățile urbane au densitate mai mare, au mulți locuitori și, ca atare, primesc sume mai mari. (…) Orașele au și alte venituri. Au avantajul că sunt mulți salariați, au venituri din impozite și, deci, au alte posibilități de a-și constitui bugetul”,  a propus consilierul PNL.

                            A urmat consilierul județean PSD Silviu Pravăț care, la rândul său, a subliniat că „anul trecut, majoritatea localităților din județ au cam fost lăsate să se lupte singure, și împotriva pandemiei și cu facturile pentru plata utilităților sau a cofinanțărilor”. „Ca să nu mai spun că, în decembrie, când Guvernul chiar le putea ajuta, dându-le o gură de aer, le-a oferit doar unui sfert dintre UAT-uri”, a arătat consilierul județean PSD. Prin urmare, acesta a depuns un amendament prin care să se majoreze, în cazul localităților „ocolite” de rectificările precedente, sumele de bani repartizate pentru echilibrarea bugetelor.

                            „Acum, reechilibrăm bugetul”

                            Din păcate, nu a lipsit, nici de la această ședință, demagogia din rândul politicienilor din CJ. Astfel, consilierul PNL, Cezar Olteanu, invocând „o scenetă de prost gust”, în încercarea de a sublinia sumele mici pe care le vor primi anumite comune cu primari liberali (avantajate la precedentele rectificări n.r.), l-a atacat în mod gratuit, pe președintele CJ. „Unele comune sunt nedreptățite. Să le dai 56.000 de lei…este o leafă de funcționar”, a spus, într-un final, consilierul Olteanu. În mod evident, atitudinea pe alocuri deplasată a liberalului a fost amendată de șeful județului, care i-a atras atenția asupra limbajului.

                            „Am stabilit un mod de lucru în CJ în care să nu aducem considerații personale la nivel de individ. Am spus, de la începutul ședinței, că această aprobare are două componente: una administrativă, pe care am propus-o eu, și una politică, pe care partidul dvs. a aplicat-o atât în decembrie, cât și în ianuarie. Nu vă puteți comporta ca și cum ați fi în «opoziție». (…) N-ați spus nimic în decembrie despre modul cum s-au alocat banii. Nici în ianuarie. Au fost 34 de milioane care s-au dat doar într-o anumită zonă, niciun leu nu s-a dus în localitățile propuse de consilierul Pravăț. Acum, reechilibrăm bugetul, mi-am asumat public acest lucru. Dacă s-ar fi alocat tuturor sume în decembrie, altfel ar fi stat lucrurile astăzi”, a arătat președintele Ivancea. Cert este că proiectul a fost aprobat, primind votul majorității aleșilor județeni, inclusiv amendamentul propus de reprezentantul PSD.

                            Bani pentru drumurile din peste 60 de UAT-uri, „ocolite” de rectificările precedente

                            Ultimul punct de pe ordinea de zi a vizat, la fel, repartizarea banilor pe care UAT-urilor îi vor putea folosi pentru refacerea drumurilor. Fac doar precizarea că, în repartizarea sumelor pentru drumuri județene, de la noi, ca și aparat de specialitate (Serviciul Public Județean de Drumuri n.r.) nu s-a reținut nimic, totul s-a dat către UAT-uri”, a subliniat președintele CJ, Valentin Ivancea.

                            Astfel, fără prea multe discuții, aleșii județeni au aprobat suma de peste 12,2 milioane de lei repartizată județului de la bugetul de stat. Nu înainte, însă, ca reprezentantul Pro România în CJ, consilierul Cosmin Necula, să propună suplimentarea sumelor destinate UAT Măgura, cu 50.000 de lei, și UAT Bogdănești, în același cunatum, și diminuarea, cu aceleași valori, a sumelor repartizate UAT Odobești și Oncești, accentuând asupra viitoarelor asocieri ale județului cu unele comune în scopul construirii de drumuri județene.

                            La fel, și vicepreședintele CJ, Gelu Panfil, care „în aceeași logică a echilibrării bugetare și a reducerii disparității între UAT-uri, generate de cele două rectificări  bugetare făcute de Guvern în decembrie și martie” a propus diferite sume ce vor fi alocate UAT-urilor Agăș, Asău, Balcani, Berești Bistrița, Berești Tazlău, Berzunți, Bârsănești, Blăgești, Bogdănești, Brusturoasa, Buciumi, Căiuți, Cașin, Colonești, Corbasca, Coțofănești, Dămienești, Dealu Morii, Dofteana, Faraoani, Filipeni, Gârleni, Gura Văii, Helegiu, Horgești, Huruiești, Letea Veche, Lipova, Livezi, Mărgineni, Motoșeni, Negri, Nicolae Bălcescu, Odobești, Oncești, Orbeni, Palanca, Parava, Parincea, Pâncești, Pârgărești, Plopana, Podu Turcului, Poduri, Prăjești, Răcăciuni, Răchitoasa, Roșiori, Sănduleni, Sărata, Sascut, Săucești, Scorțeni, Solonț, Stănișești, Ștefan cel Mare, Strugari, Tamași, Tătărăști, Târgu Trotuș, Ungureni, Valea Seacă și Vultureni.

                            „Peste 60 de UAT-uri nu au primit nimic la cele două rectificări, doar cele 27 de UAT-uri PNL și reședința de județ, aflată în administrarea USR Plus”, șia motivat amendamentul său vicepreședintele Panfil.

                            Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu: „Luăm în calcul, în luna iulie, organizarea concursului pentru funcțiile de directori în școli. Examenul va fi scris!”

                            Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, consideră că cea mai bună variantă pentru organizarea concursurilor de ocupare a funcţiilor de directori în unităţile de învăţământ ar fi un examen scris naţional, cu subiecte unice, care să aibă loc în luna iulie.

                            „Aceste concursuri trebuie să aibă loc, de preferinţă înainte de expirarea mandatelor actualilor directori, în luna august. Nu este deloc simplu, deoarece avem examenele naţionale, avem titularizare şi definitivat, avem foarte multe activităţi în calendarul acestui an şcolar. Dar, pe de altă parte, avem şi condiţii ce impun restricţii cu privire la organizarea concursurilor. Dar, chiar şi aşa, una din variantele pe care le luăm în calcul ar fi aceea de derulare a unui examen naţional scris, cu subiecte relevante, cu subiecte unice, în prima săptămână din luna iulie, urmând ca, mai apoi, în etapa a doua, cei care vor fi reuşit să treacă un plafon de minim nota 7 – o să vedem dacă va fi 7 sau mai mult, oricum, nu sub 7 (…) – la final de iulie, în ultima săptămână, ar putea fi organizată etapa a doua, în care să participe doar cei care au promovat examenul scris naţional. Este un obiectiv, este varianta cea mai bună”, a declarat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, joi seara la TVR1.

                            Ministrul Educaţiei a adăugat că, dacă acest concurs nu va putea avea loc în luna iulie, din considerente epidemiologice, el va trebui organizat imediat după începerea noului an şcolar, în luna septembrie.

                            În Bacău, la începutul acestui an, Inspectoratul Școlar Județean, întrunit într-un prim consiliu de administrație, a aprobat detașarea în interesul învățământului a directorilor și directorilor adjuncți pe posturile rămase neocupate în urma concursului care a avut loc în urmă cu mai bine de patru ani. Asta ca urmare a faptului că, începând cu 09.01.2021, au încetat de drept contractele de management a 123 de directori și directori adjuncți din unitățile de învățământ din județul Bacău (89 directori și 34 directori adjuncți), care au susținut concurs de ocupare a acestor funcții în 2016 în baza Metodologiei de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct aprobată prin ordinul ministrului educației nr. 5080/2016.

                            Din cele 89 de funcții de director vacantate, în 61 de cazuri conducerea interimară este asigurată prin detașare de către aceleași cadre didactice, iar în cazul funcțiilor de director adjunct vacantate, din cele 34 funcții în 21 de situații au fost detașate aceleași cadre didactice. Concursul în cazul acestor directori a avut loc în 2016, perioada septembrie/ decembrie, iar numirile au fost din ianuarie 2017, pe un mandat de 4 ani.

                            Un al doilea concurs a fost în perioada iunie /august 2017, iar cei numiți pe funcție de conducere au preluat mandatele începând cu 1 septembrie 2017. De atunci nu s-au mai organizat concursuri pentru funcțiile de director/director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar.

                            A început prohibiția la pescuit

                              Vineri, 9 aprilie a.c a început prohibiția generală pentru pescuitul în habitatele piscicole naturale, în scop comercial, recreativ/sportiv și familial, iar pescarii își vor putea relua activitatea începând cu 8 iunie a.c, conform ordinului prohibiţie nr. 462/17.03.2021 emis de Ministerul Mediului şi cel al Agriculturii.

                              Reamintim faptul că: pescuitul recreativ/sportiv în habitatele piscicole naturale, prin orice metode și mijloace în perioada de prohibiție, conform art. 59 lit. f din O.U.G nr. 23 din 5 martie 2008 (actualizata) privind pescuitul si acvacultura, constituie contravenţie şi se sancţioneazã cu amendã de la 600 lei la 1.000 lei şi cu reţinerea şi suspendarea pe o perioadã de 90 de zile a permisului sau autorizaţiei de pescuit, iar pescuitul comercial în perioada de prohibiţie conform art. 64 lit.g) din acelasi act legislativ, constituie infracţiune şi se sancţioneazã cu amendã de la 6.000 lei la 10.000 lei şi interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadã cuprinsã între 1 şi 3 ani.

                              Pe durata prohibiției pescuitul recreativ poate fi practicat doar pe lacurile de pescuit private.

                              „Îndemnăm cetățenii să susțină mecanismul și importanta perioadei de reproducere și să înțeleagă impactul direct asupra ecosistemului, prohibiția având ca scop principal protejarea resursei și asigurarea calității pescuitului, în viitor”, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei.

                              VIDEO: Un bărbat din Onești fură capacele de canal

                                Primarul Oneștiului a publicat o înregistrare video a unei camere de supraveghere în care se vede cum un bărbat coboară dintr-o mașină și fura un capac de canal de pe strada Mărășești.

                                Incidentul s-a petrecut la sfârșitul lunii martie.

                                Primarul Laurențiu Neghină spune ca imaginile au fost predate Poliției.

                                „Asta e lumea în care trăim! Se fură orice: de la coșuri de gunoi, bănci, capace de canal până la noii butași de trandafiri plantați pe scuarurile de pe bulevardul Oituz:, spune primarul Oneștiului.

                                Acesta îi îndeamna pe locuitori să înregistreze aceste cazuri de furt și să le facă publice pentru a-i civiliza.

                                Doi hoți de portofele, prinși de Poliția locală

                                  O femeie în vârstă de 60 ani din Buhoci era să rămână, joi, 08.04.2021, în jurul amiezii, fără portofel și bunurile din acesta, după ce doi hoți i l-au sustras din geantă la intrarea într-un magazin de pe strada 9 Mai, din municipiul Bacău.

                                  Metoda pe care o foloseau cei doi hoți era simplă, unul bloca intrarea în magazin iar celălalt sustrăgea obiectele și lucrurile de valoare din gențile persoanelor neatente.

                                  Ghinionul celor doi a fost o patrulă de polițiști locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanei, care a observat infracțiunea flagrantă în plină desfășurare, în momentul interceptării celor implicați, victima fusese deposedată de bun iar portofelul cu documente, carduri și suma de 276 lei se afla deja geanta unuia dintre hoți.

                                  Pentru cei în cauză poliţiştii locali au întocmit documentele procedurale de constatare a infracţiunii flagrante de furt, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 228 din Codul Penal, persoanele şi bunurile fiind predate lucrătorilor din cadrul Secţiei 2 Poliţie Bacău pentru continuarea cercetărilor.

                                  Cursul de educație financiară destinat profesorilor a fost acreditat

                                  Personalul didactic din învățământul gimnazial care predă disciplina „Educație socială” elevilor din clasa a VIII-a se poate înscrie, din această lună, la cursul „Educație economico-financiară pentru profesori” organizat de Institutul Bancar Român (IBR). Din anul de studiu 2020-2021, educația financiară a devenit materie obligatorie pentru elevii clasei a VIII-a, fiind cuprinsă în disciplina „Educație socială”.

                                  „Educație economico-financiară pentru profesori” este singurul curs integral de acest fel și este acreditat de Ministerul Educației și Cercetării, de Banca Națională a României (BNR), de Asociația Română a Băncilor (ARB), de IBR, de Autoritatea de Supraveghere Financiară și de Institutul de Studii Financiare. IBR, fondat de BNR și de ARB, este furnizorul cursului gratuit acreditat de Ministerul Educației și Cercetării pe o perioadă de patru ani.

                                  În urma absolvirii acestui curs cu o durată de 40 de ore, profesorii vor obține 10 credite profesionale transferabile. Formatorii cadrelor didactice sunt profesori de economie.
                                  Acest demers instituțional public-privat, prin intermediul căruia profesorii sunt formați pentru a preda noțiuni de educație financiară, reprezintă piatra de temelie pentru dobândirea de cunoștințe economico-financiare de elevii claselor a VIII-a și pentru îmbunătățirea comportamentului financiar.

                                  Desfășurarea acestui curs se înscrie în proiectele de educație financiară derulate de Ministerul Educației, de BNR, de Ministerul Finanțelor, de Autoritatea de Supraveghere Financiară și de Asociația Română a Băncilor, în baza Acordului de colaborare încheiat în anul 2018. Acordul de colaborare prevede realizarea de activități comune în domeniul educației financiare și elaborarea Strategiei Naționale de Educație Financiară.
                                  Mai multe informații sunt afișate pe site-ul www.ibr-rbi.ro.

                                  Volei feminin/ Divizia A1: Start în 5-8

                                  În acest weekend, Sala Sporturilor din Bacău va găzdui primul turneu al locurilor 5-8 din Divizia A1. Alături de gazdele de la Știința, la turneu mai participă CSM Lugoj, Rapid București și CSO Voluntari 2005. Se va juca de vineri și până duminică, în ritmul de două jocuri pe zi.

                                  Vineri, 9 aprilie, ora 14.00: CSM Lugoj- Rapid București. Ora 17.00: Știința Bacău- CSO Voluntari 2005.

                                  Sâmbătă10 aprilie, ora 14.00: Rapid București- CSO Voluntari 2005. Ora 17.00: CSM Lugoj- Știința Bacău.

                                  Duminică, 11 aprilie, ora 14.00: CSO Voluntari 2005- CSM Lugoj. Ora 17.00: Știința Bacău- Rapid București.

                                  Clasament: 5) CSM Lugoj 38 p., 6) Știința 33p., 7) CSO Voluntari 2005 29p., 8) rapid 28p.

                                   

                                  ULTIMELE ȘTIRI