vineri, 26 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1672

Când boierul-prefect și-a pus vechilul primar

Pe la 1884, satul Petreștii se afla pe moșia cuconului Alexandru Vidrașcu, prefect al județului Bacău. Radu Rosetti ne spune că Vidrașcu, după ce a făcut școala de ofițeri la Saint-Cyr, a slujit în armata franceză, făcând războiul franco-prusac de la 1870 , apoi în cea română, participând la Războiul Independenței, și intrând, ulterior, în politică. Spune Rosetti că, în copilărie, Vidrașcu era urcat de maică-să pe o masă și, întrebat cine este el, acesta răspundea: „Alexandru Vidrașcu. Român verde ca stejarul, democrat și liberal”. Închidem paranteza.

Pentru că avea nevoie de un om de încredere la moșie, cuconul Alexandru și-a ales un vechil care să-l slujească bine. Și dacă proprietarul moșiei e prefect, de ce vechilul să fie mai prejos? Așa că acesta a devenit primar al comunei astfel încât, la o adică, atunci când Guvernul are o nevoie, prefectul însărcinează pe primar să o rezolve. Gazeta de Bacău, însă, a aflat o pricină ciudată. În sat se afla un iaz, proprietate a boierului, în care, pe vremea când avea apă, sătenii își adăpau vitele. Pentru asta, erau obligați să facă boierului 16 prăjini de prașilă. Chiar dacă iazul a secat, boierul a menținut „înțelegerea”: dacă vita unui sătean scăpa pe fosta albie, țăranul respectiv trebuia să facă cele 16 prăjini de prașilă. Țăranii se apucă să facă un gard, ca să nu mai ajungă vitele pe fostul iaz. Vechilul îi somează pe țărani să dea gardul jos.

Cum aceștia nu se conformează, vechilul, ca primar, raportează boierului – prefect. Acesta trimite opt călărași și un sergent care îi iau la bătaie pe săteni iar pe câțiva îi leagă și-i trimit pachet spre Bacău. Cum restul sătenilor nu se risipesc la comanda sergentului, acesta ordonă să se tragă focuri de avertisment până când un glonte nimerește piciorul unui țăran. Zice gazeta: „A doua zi curtea prefectului era plină de țărani sechestrati, iar cel lovit în picior fu trimis la spital să i-l taie. Domnul primar – vechilul – a zis că sătenii au făcut rebeliune și a căpătat de la judecătorul de instrucție mandat de aducere”.

Informațiile din Gazeta de Bacău au fost preluate de un ziar național al cărui articol se încheie astfel: „Acestea sunt cele ce s-au auzit, însă nădăjduim că de acum nu se vor mai auzi, căci dl prefect Vidrașcu, cu părintească d-sale bunătate, a pus satul Petreștii în stare de asediu și nimene nu va intra, nici va ieși ca să deie cuiva lămuriri”.

De la 1 ianuarie, s-au scumpit carburanții la pompă

    Încă din prima zi a anului, urmare a modificărilor accizelor, benzina și motorina s-au scumpit, cu circa 6 bani pe litru. Potrivit legislației fiscale, accizele la carburanți se ajustează la începutul fiecărui an, în funcție de creșterea prețurilor de consum din ultimele 12 luni.

    De la 1 ianuarie, carburanții auto s-au scumpit ca urmare a actualizării nivelului accizelor aplicate acestor produse. Potrivit Ministerului Finanţelor, nivelul accizelor aplicabil în 2021 a fost stabilit pentru „actualizarea cu creşterea preţurilor de consum comunicată oficial de INS”.

    Prin urmare, în cazul benzinei fără plumb, nivelul accizei a crescut de la 1.773,46 lei/1.000 de litri, cât era anul trecut, la 1.827,13 lei/1.000 de litri, în prezent. Diferența de nivel a acciziei este de 53 lei. În consecință, prețul unui litru de benzină fără plumb este mai mare cu aproape 6 bani. Pentru benzina cu plumb, nivelul accizei a crescut de la 2.085,97 lei/1.000 de litri la 2.149,09 lei/1.000 de litri, ceea ce înseamnă o creştere de 63 lei, deci o scumpire cu peste 6 bani la pompă. Și la motorine se înregistrează o majorare de preț, cu 5 bani la litru.

    Cert este că benzina standard cea mai ieftină din Bacău se găsea la stația Socar de pe Republicii – 4,61 de lei/ litru. În rest, în stațiile Petrom și Lukoil, amplasate pe str. Milcov, benzina obișnuită se vindea la prețul de 4,62 de lei/litru. Motorina standard cea mai avantajoasă la preț putea fi achiziționată de la stația Socar de pe str. Republicii – 4,66 lei/litru, urmată de cea valorificată de stația Lukoil de pe str. Arcadie Șeptilici – 4,67 lei/litru. Și, cum, de regulă, costurile carburanților dictează și prețul produselor la raft, este de așteptat să intervină scumpiri și în magazine.

    Monedă BNR dedicată generalului erou Ioan Dragalina

    Banca Națională a României (BNR) a lansat în circuitul numismatic o monedă de aur (900%) cu tema 160 de ani de la nașterea generalului Ioan Dragalina.

    Moneda, care are valoarea nominală 100 de lei, are un diametru de 21 mm, o greutate de 6,452 g și cant zimțat.

    Aversul monedei redă monumentul dedicat lui Ioan Dragalina de la Caransebeș, locul de naștere al generalului, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „100 LEI”, stema României și anul de emisiune „2020”.

    Reversul monedei prezintă portretul și numele generalului Ioan Dragalina și anii între care a trăit, „1860 – 1916”.

    Monedele de aur, ambalate în capsule de metacrilat transparent, sunt însoțite de broșuri de prezentare redactate în limbile română, engleză și franceză. Broșurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR și casierului central.

    Tirajul maxim este de 500 de piese, iar prețul de vânzare de 2.300 de lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare.

    Monedele au putere circulatorie pe teritoriul României.

    Lansarea în circuitul numismatic se face prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș ale BNR.

    Majorarea pensiilor nu va fi aplicată curând

      Începutul Noului An vine cu o dezamăgire imensă pentru pensionarii din sistemul public de pensii. Speranța lor potrivit căreia majorarea punctului de pensie se va aplica la 1 ianuarie 2021 pare a se fi spulberat, dacă avem în vedere știrea de ultimă oră care circulă în mass-media națională.

      Astfel, conform postului de televiziune Digi24, valoarea actuală a punctului va fi indexată cu 8,1 la sută abia la 1 septembrie 2021. Mai exact, cuantumul punctului ar urma să crească atunci de la 1.442 lei, cât este acum, la 1.559 lei. Așadar, majorarea va fi de 117 lei. Anterior, vechea conducere a Guvernului României a afirmat că anul viitor va fi cea mai mare creștere a pensiei dintr-un calendar gândit pe 4 ani, la sfârșitul acestei perioade, urmând să fie mai mari cu aproape 50 la sută decât acum. Conducerea guvernului anterior preconiza că majorările ar urma să continue treptat până în 2024 inclusiv, când punctul de pensie ar ajunge la 1.841 lei.

      Dar, conform Legii 127/2019, valoarea punctului ar fi trebuit să crească încă de la 1 septembrie 2020 cu 40 la sută, respectiv de la 1.265 lei la 1.775 lei. Însă în septembrie 2020 s-a aplicat o majorare de doar 14 la sută, adică de la 1.265 lei la 1.442 lei, guvernul PNL invocând faptul că nu sunt bani la bugetul statului. La 1 septembrie 2021, preconizează o nouă creștere, dar numai cu 8,1 la sută, astfel că nu se va atinge ținta prevăzută de lege nici anul viitor. Atunci valoarea punctului va fi mai mică cu 316 lei față de cea prevăzută de lege (1.875 lei).

      În județul Bacău sunt aproape 150.000 pensionari, toți fiind afectați de nerespectarea de către guvern a legii.

      Țeapa

      Niște băieți de prin Bistrița titrau într-o melodie cu succes printre fotbaliști „Ce bine-mi pare că ai luat țeapă”, ironizând, pesemne, vedetele de tinichea, ale anilor ’90, care încercau „să lovească” piața muzicală și nu numai. Translatând mesajul în zilele noastre, în zona politicienilor care, zice-se, ne decid destinele, am putea constata la fel – că am cam luat țeapă, din nou.

      O țeapă care se cam prelungește, în mod amplificat, de la un mandat la altul, spre ghinionul nostru, al plebei. Dovadă e mascarada celor care, de vreo lună, și-au tot împărțit puterea, fiecare încercând să ia cât mai mult din felia care crede că i s-ar cuveni.

      Însă, dincolo de meschinăria politicienilor care, în campanie, promiteau marea cu sarea și, după înscăunare, ne-au arătat leopardul, cocoșând poporul cu tot felul de decizii antisociale, nu pot să nu observ egoismul, dar și amatorismul politicienilor din arcul guvernamental. O dată, pentru că au deturnat decizia din cabinele de vot, și a doua oară, pentru că se situează tot mai accentuat împotriva celor care tocmai (i)-au ales.

      Să ne amintim despre cele 15 miliarde de lei împrumutate de „Guvernul meu”, la mai puțin de trei luni de la marea trădare care i-a adus la putere, dar și de restul zecilor de miliarde (de euro) despre care nimeni nu știe unde sunt. Și asta în vreme ce cârciumarii și hangiii de azi (și nu doar ei) trag să moară cu gândul la banii promiși ce par să se fi topit în neant. M-ar fi încântat măcar să știu că vaccinul cu care guvernanții au colindat toată luna decembrie s-ar fi produs la „Cantacuzino”, câștigând, astfel, nu doar încrederea populației, tot mai refractară la produsele importate din America, ci mai ales banii pe care ar fi putut să-i folosească la plata pensiilor (ne)majorate sau a alocațiilor furate de la gurile micuților.

      Din păcate, tot despre țeapă e vorba și aici, în ograda noastră, unde un edil care dovedește din ce în ce mai mult nepriceperea în a conduce un orășel amărât, ca al nostru, și-a arătat arama (tot) la doar câteva luni după ce s-a mutat în biroul de pe Calea Mărășești, propunând tot felul de majorări de taxe și impozite, menite să sărăcească și mai mult băcăuanul lovit crunt la buzunare de pandemie. Prevăd că, foarte curând, toată gașca asta de profitori o să sfârșească în țeapa ridicată de poporul nemulțumit.

      Prof. univ.dr. Adrian Cotîrleț a primit Premiul de Excelență pentru Management și Dezvoltare Medicală din partea Asociaţiei Medicale Române

      Prof. univ. dr. Adrian Cotîrleț, managerul Spitalului Municipal de Urgență Moinești, este unul dintre laureații Premiilor Anuale ale Asociației Medicale Române. Cu ocazia celei de a XIV-a ediții a acestui eveniment de elită, s-au premiat și pus într-o binemeritată lumină oameni și instituții care, prin personalitatea și contribuția lor în domeniu sănatății, întrunesc condițiile de Excelență în domeniul medical.

      Juriul propus de către Asociația Medicală Română, format din personalități marcante și active ale lumii medicale din România, a decis prin vot ca Premiul de Excelență pentru Management și Dezvoltare Medicală să fie acordat prof. univ. dr. Adrian Cotîrleț, ca o recunoaștere a excelenței profesionale. Urmare a strategiei sale de dezvoltare medicală, a abordării eficiente și performanței manageriale, a contribuit la reforma și creșterea continuă a actului medical, la îmbunătățirea vieții pacienților și, deci, la îmbunătățirea stării generale de sănătate a populației, după cum se arată și în scrisoarea de apreciere semnată de președintele Asociației Medicale Române, academician C. Ionescu- Tîrgoviște, și cei trei vicepreședinți, respectiv prof. dr. Adrian Restian, prof.dr. Emanoil Ceaușu și dr. Mihai-Cristian Popescu. „Alegerea dvs. este o dovadă vie că ceea ce faceți dvs. (munca și strădania de zi cu zi) nu rămâne fără urme și că mulți dintre confrații dvs. vă cunosc, vă urmăresc activitatea și o apreciază în mod deosebit”, a fost mesajul transmis prof.univ.dr. Adrian Cotîrleț de către Comitetul Director al AMR.

      Festivitatea a fost organizată online, în contextul epidemiei de coronavirus, iar premiile și trofeul Asociației Medicale Române vor fi trimise tuturor premianților prin curier.

      „Premiul pe care îl primesc acum din partea Asociației Medicale Române este foarte important pentru noi. Este o distincție care pentru mine, ca manager, dar și pentru tot ce înseamnă Spitalul Municipal de Urgență Moinești, nu poate înseamna decât o mare onoare. Este, de fapt, un merit al întregii echipe medicale, care nu a făcut altceva decât să ridice această unitate medicală la cele mai înalte standarde, să asigure servicii de performanță, să ducă o muncă asiduă pentru a-i crea un anumit renume, care a ajuns nu numai la nivel național, cât și internațional.”

      Prof. univ. dr. Adrian Cotîrleț, managerul Spitalului Municipal de Urgență Moinești

      Cuvânt special și din partea președintelui Klaus Iohannis

      Secțiunea Premiilor Naționale ale AMR a fost deschisă de președintele României, care a avut și un cuvânt special pentru premianți.

      „Viitorul înseamnă acces universal la actul medical şi un nou concept bazat pe prevenţie, medicină personalizată, inovare şi sustenabilitate. Pilonii de bază ai unei Românii puternice sunt cunoaşterea şi inovarea, iar în domeniul medical cercetarea ştiinţifică are un rol esenţial în îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei şi, implicit, a bunăstării naţionale. Felicit organizatorii pentru acest eveniment academic de anvergură, dar şi pentru consecvenţa de a continua, chiar în aceste condiţii excepţionale impuse de pandemia de COVID-19, o tradiţie de premiere a excelenţei în sănătate, ca dovadă a angajamentului pentru protejarea şi punerea în valoare a contribuţiilor unor personalităţi marcante ale lumii şi vieţii medicale din România. Transmit cu această ocazie felicitările mele premianţilor şi, în egală măsură, tuturor profesioniştilor din sistemul de sănătate. Devotamentul şi pasiunea cu care vă dedicaţi zi de zi profesiei pe care v-aţi ales-o creează premisele unei construcţii unice în peisajul european şi internaţional al elitelor medicale şi ne fac să privim cu optimism spre viitor. (…) Prin dăruirea de sine şi prin dovada permanentă de simţ al datoriei, onoraţi vocaţia de medic, indiferent cât de periculos este mediul de lucru şi cât de dificil este să fiţi în prima linie. Pentru aceasta, vă rog să primiţi respectul meu şi aprecierea mea profundă”, a subliniat Klaus Iohannis, într-o transmisiune live dedicată evenimentului.

      Asociația Medicală Română (cunoscută anterior sub denumirea de Uniunea Societăților de Știinte Medicale – USSM), cea mai veche asociație națională a medicilor din România (fondată in 1857) și co-fondator al UEMS (Union Européenne des Médecins Spécialistes / European Union of Medical Specialists) oferă anual în cadrul Congresului Național un număr de 10 Premii Naționale, pe categorii, pentru entitățile (persoane, instituții) care au atins excelența în diferite arii conexe sau suport pentru medicină și sănătatea publică.

      A crescut volumul de date care pot fi consumate in roaming (UE/SEE) fara taxe suplimentare

      De la 1 ianuarie 2021, pentru majoritatea planurilor tarifare a crescut volumul de date (MB/GB) care pot fi consumate în roaming în UE/SEE fără aplicarea unor taxe suplimentare, în medie cu aproape 17%, ca urmare a scăderii tarifului reglementat la nivel de gros.

      De asemenea, în cazul depășirii limitelor utilizării rezonabile a unor servicii în roaming în UE/SEE, au scăzut și suprataxele care pot fi aplicate consumului ulterior, astfel:

      suprataxa pentru date a scăzut cu aproximativ 14%, de la 3,5 la 3 Euro/GB, fără TVA;

      suprataxa pentru apelurile primite a scăzut cu aproape 4%, de la 0,79 la 0,76 eurocenţi/minut, fără TVA.

      Totodată, nivelul maxim al suprataxei pe care furnizorul RCS&RDS S.A. este autorizat să o perceapă propriilor clienți pentru apelurile primite în roaming în SEE în anul 2021, în condițiile prevăzute în Decizia președintelui ANCOM nr. 585/2020, a scăzut de la 0,79 la 0,76 eurocenţi/minut, fără TVA.

      Când se aplică suprataxe datelor în roaming

      Din data de 15 iunie 2017, datele (internetul mobil – MB/GB) consumate în roaming în UE/SEE (UE + Norvegia, Islanda și Liechtenstein) se tarifează, în principiu, la fel ca în România. Totuși, în cazul celor mai multe dintre planurile tarifare, furnizorii pot stabili un volum de date care pot fi consumate în roaming în UE/SEE fără costuri suplimentare într-o perioadă de facturare (volum de consum rezonabil). Începând cu 1 ianuarie 2021 volumul de consum rezonabil a crescut cu aproape 17% faţă de cel aplicat în anul 2020.

      După depășirea volumului de consum rezonabil, furnizorii pot să aplice o suprataxă, chiar și în cazul în care traficul inclus în planul tarifar nu a fost complet epuizat. Cu începere de la 1 ianuarie 2021 suprataxa nu va putea depăși 3 Euro/GB (0,3 eurocenţi/MB), fără TVA.

      Volumul de consum rezonabil în roaming în UE/SEE începând cu 1 ianuarie 2021

      a)  în cazul planurilor tarifare (cartele preplătite, abonamente, (extra)opțiuni) care includ trafic de date nelimitat, cât și al celor pentru care tariful calculat per GB este sub 3 Euro, fără TVA, utilizatorii pot consuma următoarea cantitate de date în roaming în SEE, fără taxe suplimentare, exprimată în GB:   

       

      b)  în cazul cartelelor preplătite fără resurse de date incluse (cu plata pe unitatea de consum, per MB/GB), utilizatorii pot consuma iniţial următoarea cantitate de date în roaming în SEE, fără taxe suplimentare, exprimată în GB (pe măsură ce utilizatorul plăteşte din creditul disponibil, volumul de consum rezonabil al datelor se diminuează):

       

      Roaming în Marea Britanie după 1 ianuarie 2021

      Vă reamintim că începând cu data de 1 ianuarie 2021 reglementările europene privind „Roam like at home” (RLAH) nu mai sunt obligatorii pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (inclusiv Gibraltar), ca urmare a încheierii perioadei de tranziție după retragerea acestei țări din Uniunea Europeană. „În acest context, operatorii telecom din România nu mai au obligația legală să ofere utilizatorilor roaming la tarife naționale în Marea Britanie, acest beneficiu fiind garantat doar în interiorul SEE. Nu există o interdicție pentru furnizorii din România să păstreze în continuare Marea Britanie în sfera de aplicare RLAH, o astfel de decizie ținând de strategia comercială a fiecăruia. Pentru a evita înregistrarea unor costuri suplimentare, recomandăm utilizatorilor români care vor călători în Marea Britanie să verifice în prealabil la furnizorul lor tarifele de roaming aplicabile.” , a declarat Eduard LOVIN, vicepreședinte ANCOM.

      Calculator limită date „Roam like at home”: aplicație ANCOM

      Pentru a ușura estimarea volumului de date pe care utilizatorii le pot consuma în roaming în UE/SEE fără suprataxă, ANCOM a dezvoltat o aplicație de tip widget, accesibilă aici. Aplicaţia a fost actualizată cu tariful de 3 Euro/GB, valabil începând cu data de 1 ianuarie 2021. Aceasta oferă rezultate relevante pentru toți utilizatorii de planuri tarifare cu acces la roaming, cu excepţia celor ai RCS&RDS S.A., operator autorizat să aplice suprataxe de roaming de la prima unitate de consum.

      Mai multe informații cu privire la „Roam like at home” sunt publicate în secțiunea dedicată acestui subiect, de pe InfoCentrul ANCOM, aici.

      Zece persoane reţinute pentru un scandal de Anul Nou

      Poliţiştii au identificat şi reţinut zece bărbaţi, care, la data de 31 decembrie 2020 ar fi provocat scandal pe drumul sătesc din comuna Coloneşti şi s-ar fi lovit reciproc, distrugând scânduri dintr-un gard.

      La data de 31 decembrie 2020, poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Traian au fost sesizaţi de un bărbat de 32 de ani, din comuna Coloneşti, cu privire la faptul că, mai multe persoane tulbură liniştea publică, pe drumul sătesc.

      În urma activităţilor de cercetare şi investigare efectuate, poliţiştii au stabilit că, şase bărbaţi, cu vârste cuprinse între 23 şi 61 de ani, în timp ce se aflau pe drumul sătesc din comuna Coloneşti, în dreptul imobilului aparţinând unei femei de 40 de ani, ar fi provocat scandal şi s-ar fi lovit reciproc cu scânduri smulse din gardul imobilului cu alte şase persoane, cu vârste cuprinse între 18 şi 47 de ani. În încercarea de a aplana conflictul, femeia de 40 de ani ar fi fost lovită de un tânăr de 25 de ani.

      Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice, distrugere şi încăierare.

      Zece persoane au fost reţinute de poliţişti pentru o perioadă de 24 de ore şi urmează a fi prezentate Parchetului cu propuneri legale.

      Polițiștii cercetează mai mulți bărbați pentru conducere sub influența alcoolului

        La data de 02 ianuarie a.c., în jurul orei 19.30, polițiștii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni au depistat un bărbat de 49 de ani din Bacău, în timp ce conducea un autoturism, pe raza comunei Valea Seacă, având o alcoolemie de 1,01 mg./l. alcool în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
        S-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului.

        La aceeaşi dată, în jurul orei 23.00, un echipaj mixt format din poliţist şi jandarm au depistat în trafic, un tânăr de 21 de ani, din comuna Oituz, în timp ce conducea un autovehicul, pe raza localităţii Târgu Ocna, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o îmbibație alcoolică de 0,59 mg./l. alcool în aerul expirat.
        Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

        La data de 03 ianuarie a.c., o patrulă de poliţie din Buhuşi au depistat, în trafic, un localnic de 43 de ani, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa alcoolului.
        Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,49mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
        Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

        Poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Oneşti au depistat în flagrant delict un bărbat de 60 de ani, din comuna Oituz, în timp ce conducea un autoturism cu o alcoolemie de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
        S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe. FR

        Sarata și Gura Văii au rata de infectare sub 1,5 la mie

          În ultima ședință extraordinară a C.J.S.U. Bacău din anul 2020, desfășurată în sistem audio-conferință în data de 31 decembrie, a fost reevaluată situația privind incidența cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile în localitățile prevăzute în anexa Hotărârii C.J.S.U. Bacău nr. 72 din 17.12.2020, în vederea punerii în aplicare a măsurilor stabilite în H.G. 1065 din 11.12.2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 decembrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în UAT-urile/ localitățile unde rata incidenței cumulată a cazurilor a atins 1,5/1000 locuitori, respectiv 3/1000 locuitori.

          În urma reevaluării situației localităților prevăzute în anexă la Hotărârea C.J.S.U. Bacău nr. 72 din 17.12.2020, se constată incidența cumulată a cazurilor de COVID-19 la 1000 de locuitori pe ultimele 14 zile (17.12.2020-31.12.2020) mai mică de 1,5/1000 de locuitori, pentru localitățile prevăzute în anexele la Hotărârea C.J.S.U. Bacău nr. 72 din 17.12.2020, respectiv comuna Sărata și comuna Gura Văii.

          În aceste 2 localități se vor respecta măsurile stabilite în Hotărârea de Guvern nr. 1065 din 11.12.2020, după caz, potrivit Hotărârii nr. 76 a C.J.S.U. Bacău.

          Hotărârile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bacău pot fi vizualizate în întregime, cu anexa aferentă, precum și lista cu unitățile administrativ-teritoriale evaluate/reevaluate pentru care se impun măsurile prevăzute în Hotărârea de Guvern nr. 1065/11.12.2020, accesând link-ul: https://bc.prefectura.mai.gov.ro/informare-publica-covid-19/

          Investitiile străine, o alternativă pentru dezvoltarea IMM-urilor românești. Planul unei antreprenoare din România, în 2021

          Bianca Tudor

          După mai bine de 9 luni de criză sanitară, situația financiară devine complicată pentru IMM-urile care nu aveau o poziție financiară solidă anterior startup-uri, firme cu capitaluri negative și pierderi acumulate și care lucrează cu marje mici și finanțare externă.

          Studiul privind Raportarea Financiară la Antreprenori, realizat de Trusted Advisor în 2020, a relevat faptul că antreprenorii nu sunt familiari cu strategia financiară și forța acestui “instrument” corect și agil implementat în business, care dă structură, control și eliberează resurse de timp la antreprenor, prin delegare. 67% dintre respondenți au nevoie de recomandări de optimizare a afacerii și sunt deficitari la acest capitol.

          În practică se observă că 80% din IMM-uri nu au o strategie financiară actualizată în contextul pandemiei, dinamică și considerând scenarii multiple, și le lipsește acel fond de rezervă pe care să se bazeze în lunile următoare. Continuarea acestor afaceri se decide în următoarele luni, și cash-flow-ul este o variabilă foarte puternică în această ecuație. Implementarea strategiei de business 2021 depinde pentru o parte din IMM-uri de granturile guvernamentale și alte măsuri economice, fiscale. Predictibilitatea este un aspect de îmbunătățit și afectează mult potențialul IMM-urilor de a genera contribuție la PIB în aceste luni de început de an”, declară Ioana Arsenie, Strateg Financiar Trusted Advisor și Ambasador Elite Business Club București.

          IMM-urile sunt motorul economiei însă, în astfel de situații cum este criza Covid-19, acestea sunt primele care suferă din lipsă de consolidare a afacerii, lipsa unui capital financiar, structură de business, alocare de bugete de criză, plan de avarie, comunicare internă cu angajații, sau externă – furnizori, clienți”. Aproape 61% dintre companiile private mici şi mijlocii din România şi-au redus activitatea în 2020, conform lucrării „Carta Albă a IMM-urilor din România 2020. IMM urile conștiente de nevoia de capital financiar pentru dezvoltare au aplicat pentru fonduri guvernamentale, aproape 20.000 de companii au aplicat pentru finanțare pe Măsura Covid 19, din care doar 2333 vor primi finanțare”, explică Bianca Tudor, fondator Elite Business Club International & Elite Business Women Investment Fund.

           

           

          România, în cel mai mare forum global de investiții pentru companii

          Vestea bună este că România s-a alăturat celui mai mare forum din lume al piețelor de investiții – World Business Angels, și va fi reprezentată la World Congress 2021 în perioada 15-21 Februarie de către Bianca Tudor, fondatorul Elite Business Women Club – rețeaua de peste 11.000 femei-antreprenor din România care primesc consultanță în afaceri. Antreprenoarea româncă a fost numită Senator pentru România al Forumului World Business Angels.

          Odată cu această nouă numire, România se va putea conecta mai mult cu piața globală a investitorilor, care va deschide oportunități extraordinare pentru oamenii de afaceri din țara noastră. Astfel, investitorii locali ‘business angels” ai României, incubatoarele, acceleratoarele, fondurile de capital privat, fondurile de co-investiții, parcurile tehnologice, proiectele corporatiste și antreprenorii ambițioși vor avea mai multe oportunități de a se conecta cu liderii globali din același domeniu.

          “Includerea României în World Business Angels oferă o gamă largă de oportunități pentru start-up-urile României: creșterea, dezvoltarea întreprinderilor și deschiderea unor noi orizonturi pentru dezvoltarea economiei. Acest parteneriat s-a concretizat într-un moment critic pentru economia planetei, iar atunci când motorul economiei mondiale va fi repornit după criza generată de Covid-19, țara noastră se va regăsi în pole position, deoarece observasem și înainte de criză, la diversele conferințe internaționale de business la care am participat, că tot mai mulți investitori străini erau dispuși să parieze pe ideile de afaceri românești. Mai mult în România oportunitățile de finanțare sunt extrem de reduse iar fondurile guvernamentale întârzie pe măsura Covid 19, dacă ne uităm la cel mai recent exemplu”, explică Bianca Tudor, fondatorul Elite Business Women Club.

          Congresul Mondial WBAF, organizat în luna februarie a fiecărui an, găzduiește cel puțin 5 summit-uri și numeroase alte evenimente, inclusiv Global Fundraising Stage și ceremonia World Excellence Awards. WBAF se mândrește, de asemenea, cu o serie de publicații, printre care se numără WBAF Business School Journal, World Class Startup Magazine și Angel Investor Review online.

          Facem astfel un call to action pentru IMM-urile din România de a aplica pentru finanțare la WORLD CONGRESS 2021, https://www.wbaf2021.online/ sau la adresa de e-mail contact@ebw.business.

          Permis pentru viitor – Înscrieri până în 23 ianuarie

          Prin intermediul acestui program sunt acoperite costurile necesare pentru obținerea permisului de conducere pentru tineri din medii defavorizate, pentru care permisul de conducere este o condiție sau poate fi un avantaj în obținerea unui loc de muncă sau în menținerea și extinderea atribuțiilor de serviciu existente.

          Persoanele eligibile pentru finanțare sunt tinerii din medii defavorizate, cu vârsta între 17 și 25 de ani care doresc să obțină permis de conducere de categorie B, C sau D, inclusiv pentru tractoare agricole sau forestiere, troleibuze și tramvaie.

          Solicitările de finanțare pot fi transmise online sau prin poștă până la data de 23 ianuarie 2021.

          Pe lângă formularul de înscriere completat sunt necesare cinci documente:

          – scrisoare de motivare personală

          – anchetă socială

          – în cazul minorilor o declarație din partea părintelui / reprezentantului legal

          – ofertă de preț de la școala de șoferi

          – document despre nivelul studiilor absolvite

          Detalii și formularul de înscriere se găsesc pe https://pentrucomunitate.ro/ro/permis

          În decursul celor cinci ani de la începutul acestui program, 82 de tineri au finalizat cu succes cursurile și examenul, iar alți 69 de beneficiari continuă studiile sau sunt programați pentru examen.

          La edițiile precedente ale programului, din Bacău au obținut finanțare nouă tineri.

          Programul, ajuns la cea de-a șasea ediție, este organizat de Fundația Pentru Comunitate din fondurile puse la dispoziție de compania MOL România.

          Bătrână din Nemț, accidentată mortal de un șofer din Bacău

            O bătrână în vârstă de 86 ani a fost accidentată mortal, luni, pe drumul naţional DN 15D, în localitatea Gâdinţi din judeţul Neamţ de către un şofer din Bacău.

            Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, Georgiana Moşu, a declarat că victima a încercat să traverseze strada printr-un loc nepermis.

            „Din cercetările preliminare efectuate de poliţişti a reieşit că, în timp ce un bărbat, de 47 de ani, din judeţul Bacău, conducea un autoturism pe DN 15D, în localitatea Gâdinţi, a surprins şi accidentat o femeie de 86 de ani, care s-ar fi angajat în traversarea străzii în mod neregulamentar şi fără să se asigure. În urma impactului a rezultat decesului pietonului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

            Conducătorul auto fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

            Poliţiştii continuă cercetările şi au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

            La spitalele din Bacău, Buhuși și Moinești s-au administrat deja primele doze din vaccinul antiCovid

            UPDATE: Și la Spitalului Municipal de Urgență Moinești s-a administrat deja primul vaccin. Primul imunizat a fost chiar managerul unității medicale, prof. univ. dr. Adrian Cotîrleț. Spitalul moineștean a primit în prima tranșă de azi 40 de doze.

            Și la Buhuși au venit primele doze de vaccin și a început vaccinarea.

            Mai multe detalii, în ediția tipărită de mâine.

            DECIZIE: Contractul-cadru prin care se acordă asistența medicală se prelungește până la 31 martie 2021

            Guvernul României a aprobat hotărârea ce face referire la prelungirea termenului de aplicare a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018-2019, precum și pentru prorogarea unor termene și completarea Anexei nr.2 la hotărâre. Conform documentului, la fel ca în cazul programelor naționale de sănătate, Contractul-cadru care reglementează condițiile de acordarea a asistenței medicale, medicamentelor și dispozitivelor medicale se prelungește până la 31 martie 2021.

            Mai mult, se asigură cadrul legal pentru decontarea serviciilor medicale, medicamentelor și dispozitivelor medicale contractate pentru trimestrul I al anului 2021, care se va realiza prin acte adiţionale la contractele derulate în anul 2020 de casele de asigurări de sănătate cu furnizorii.

            Pacienții vor avea acces neîntrerupt la asistență medicală

            În contextul epidemiei cu virusul SARS-CoV-2, tot până la 31 martie 2021 sunt introduse reglementări pentru asigurarea unui acces neîntrerupt și facil al pacienților la asistență medicală. Astfel, vor putea fi acordate, în continuare:
            ● consultaţii medicale la distanţă acordate în asistenţa medicală primară (medicina de familie) şi ambulatoriul de specialitate (policlinici) pentru specialităţile clinice, inclusiv pentru specialitatea medicină fizică şi de reabilitare, și vor fi validate fără a fi necesară utilizarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate sau a documentelor înlocuitoare ale acestuia deoarece sunt considerate consultaţii acordate în regim off-line.
            ● și serviciile de sănătate conexe actului medical furnizate de psiholog şi logoped prevăzute în pachetul de servicii de bază din asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice pot fi acordate şi la distanţă, prin mijloace de comunicare la distanţă.
            ● pentru consultaţiile la distanţă din ambulatoriul de specialitate pentru specialităţile clinice, inclusiv pentru specialitatea clinică medicină fizică şi de reabilitare, precum şi cele de îngrijiri paliative în ambulatoriu nu va fi necesară prezentarea biletului de trimitere.
            ● de asemenea, pacienţii simptomatici, pentru manifestări clinice sugestive pentru COVID-19, vor beneficia, în continuare, de consultaţii, inclusiv consultaţii la distanţă ce pot fi realizate prin orice mijloace de comunicare, care pot fi acordate de medicii de familie şi de medicii de specialitate din ambulatoriul clinic, cu încadrarea în numărul maxim de 8 consultaţii/oră.

            Cel mult 8 consultații pe oră/medic

            Așadar, numărul maxim de consultaţii acordate la nivelul furnizorilor de servicii medicale în asistenţa medicală primară şi din ambulatoriul de specialitate pentru specialităţile clinice va fi de maximum 8 consultaţii pe oră/medic, cu posibilitatea acordării de către medicul de familie a două consultaţii/lună/pacient cu boli cronice.

            Prin derogare de la legislația în vigoare:
            a) medicul de familie va putea iniția tratamentul specific şi în absenţa unei scrisori medicale emise de medicul din ambulatoriul de specialitate/spital pentru o parte din medicamentele din lista de compensate și gratuite;
            b) medicul de familie va avea permisiunea de a emite prescripţie medicală în continuare pentru pacienţii cu boli cronice cu schemă terapeutică stabilă, în baza documentelor medicale care au fost emise pacientului de către medicul specialist – scrisoare medicală şi/sau confirmarea înregistrării formularului specific de prescriere, şi pentru medicamentele care se prescriu de către medicii specialişti în conformitate cu limitările de prescriere.
            Fac excepţie medicamentele/materialele sanitare utilizate în cadrul programelor naţionale de sănătate curative care se eliberează exclusiv prin farmaciile cu circuit închis ale unităţilor sanitare cu paturi, în condiţiile stabilite prin normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative.

            „Mai mult, medicii din spital vor elibera, dacă situaţia o impune, la externarea asiguratului, prescripţie medicală pentru medicamente cu şi fără contribuţie personală în ambulatoriu pentru maximum 90/91/92 de zile, cu excepţia medicamentelor ce fac obiectul contractelor cost-volum/cost-volum-rezultat, mecanisme prin care se asigură creşterea accesului populaţiei la terapie, în condiţii de eficienţă, sustenabilitate financiară şi de predictibilitate a costurilor din sistemul de sănătate. Acest tip de contract este utilizat în prezent, de exemplu, pentru asigurarea tratamentului fără interferon al hepatitei cronice virale C, la care rata de succes este în jur de 99%. Mai sunt însă și alte contracte de tip cost-volum și de tip cost-volum-rezultat, pentru un număr de 25 de medicamente din ariile terapeutice oncologie, boli rare etc. Pentru aceste tipuri de contracte, durata de prescriere este de până la 30 de zile”, a explicat Marius Savin, președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Bacău.

            Volei feminin/ Divizia A1: Studentele, harnice ca întotdeauna

            Voleibalistele Științei Bacău își vor relua astăzi antrenamentele, pregătind primul turneu al anului, programat între 22 și 24 ianuarie, la Medgidia. În retur, echipa lui Florin Grapă va găzdui două turnee: cel cu numărul 3, din 6-9 martie și ultimul, din 2-4 aprilie

            La fel ca anul trecut. Și, de altfel, ca în toți anii din urmă. Și în 2021, prim-divizionara de volei feminin Știința Bacău este prima echipă băcăuană care își reia pregătirile. Ce-i drept, o obligă și calendarul competițional, Federația programând primul turneu al returului în perioada 22-24 ianuarie. La acest prim turneu, studentele au fost repartizate în grupa 3, alături de gazdele de la CS Medgidia și de „lanterna roșie” a turului, Medicina Târgu-Mureș. În retur, Știința va găzdui două turnee, cel cu numărul 3, din 6-8 martie (la care va fi prezentă și actuala lideră a campionatului, CSM Târgoviște) și cel cu numărul 6, din 2-4 aprilie (la care va participa campioana en-titre Alba Blaj), turneu ce va pune practic punct sezonului. Revenind la pregătiri, Știința își va relua antrenamentele astăzi, când are programate două ședințe: de la ora 10.00, la sala de forță de la un complex commercial local și de la ora 17.00, la Sala Sporturilor. „În 2021 îmi doresc sănătate și liniște. Venim după un an greu, îmi dau seama că dificultățile vor continua și în 2021, dar am încredere că le vom putea face față”, a declarat antrenorul studentelor, Florin Grapă, care speră ca echipa sa să încheie campionatul în careul de ași: „E greu, dar ne batem. Îmi doresc mult să revenim în primele patru echipe”. La reunire se va prezenta întreg lotul, Știința intenționând să opereze și câteva mutări de efectiv până la reluarea Diviziei A1.

             

            PROGRAMUL TURNEELOR DIN RETURUL DIVIZIEI A1

            Turneul 1 (22-24 ianuarie)

            Grupa 1 (Târgoviște): CSM Târgoviște, U NTT Data Cluj, CSO Voluntari 2005. Ordinea meciurilor (câte unul pe zi): CSM Târgoviște- U NTT Data Cluj, U NTT Data Cluj- CSO Voluntari 2005, CSM Târgoviște- CSO Voluntari 2005.

            Grupa 2 (Blaj): Volei Alba Blaj, Dinamo București, CSM Lugoj. Ordinea meciurilor: Alba Blaj- Dinamo, Dinamo- CSM Lugoj, Alba Blaj- CSM Lugoj.

            Grupa 3 (Medgidia): CS Medgidia, CSU Medicina CNUE Târgu-Mureș, CS Știința Bacău. Ordinea meciurilor: CS Medgidia- Medicina, Medicina- Știința, CS Medgidia- Știința.

            Grupa 4 (Pitești): FC Argeș, CS Rapid București, CSU Belor Galați. Ordinea meciurilor: FC Argeș- Rapid, Rapid- Belor Galați, FC Argeș- Belor Galați.

             

            Turneul 2 (5-7 februarie)

            Grupa 1 (Târgu-Mureș): CSU Medicina CNUE Târgu-Mureș, CSO Voluntari 2005, Dinamo București.

            Grupa 2 (Blaj): Volei Alba Blaj, CS Medgidia, Rapid București.

            Grupa 3 (Cluj): CS U NTT Data Cluj, CS Știința Bacău, FC Argeș.

            Grupa 4 (Lugoj): CSM Lugoj, CSU Belor Galați, CSM Târgoviște.

             

            Turneul 3 (6-8 martie)

            Grupa 1 (Voluntari): CSO Voluntari 2005, CSM Lugoj, CS Medgidia.

            Grupa 2 (Pitești): FC Argeș, CSU Medicina CNUE Târgu-Mureș, Volei Alba Blaj.

            Grupa 3 (Bacău): CS Știința Bacău, CSM Târgoviște, Rapid București.

            Grupa 4 (Galați): CSU Belor Galați, Dinamo București, CS U NTT Data Cluj.

            La primele trei turnee, ordinea jocurilor este următoarea: poziția 1- poziția 2 (prima zi), poziția 2- poziția 3 (ziua a doua), poziția 1- poziția 3 (ziua a treia).

             

            Turneul 4 (19-21 martie/ joacă doar echipele de pe pozițiile 1-2 și 1-3)

            Grupa 1 (București/ Dinamo): CSO Voluntari 2005, FC Argeș, Rapid București.

            Grupa 2 (Târgu-Mureș): Volei Alba Blaj, CSM Târgoviște, CS U NTT Data Cluj.

            Grupa 3 (București/ Dinamo): CS Știința Bacău, Dinamo București, CSM Lugoj.

            Grupa 4 (Târgu-Mureș): CSU Belor Galați, CS Medgidia, CSU Medicina CNUE Târgu-Mureș.

             

            Turneul 5 (20 martie/ joacă echipele de pe pozițiile 2-3 de la turneul 4)

            Ziua a doua: CSM Târgoviște- CSU Medicina CNUE Târgu-Mureș.

            Ziua a doua: Dinamo București- Rapid București.

            Ziua a doua: CS Medgidia- CS U NTT Data Cluj.

            Ziua a doua: FC Argeș- CSM Lugoj.

            Turneele 4 și 5 se vor juca în perioada 19-21 martie, astfel: grupa 1 și 3 vor desfășura turneul în aceeași locație (București), cu câte două meciuri pe zi, în timp ce grupa 2 și 4 desfășura turneul în aceeași locație (Târgu-Mureș), cu câte două meciuri pe zi.

             

            Turneul 6 (2-4 aprilie)

            Grupa 1 (Bacău): CS Știința Bacău, CSU Belor Galați, CSO Voluntari 2005, Volei Alba Blaj.

            Grupa 2( Medgidia): CS Medgidia, FC Argeș, CSM Târgoviște, Dinamo București.

            Grupa 3 (București/ Rapid): Rapid București, CS U NTT Data Cluj, CSM Lugoj, CSU Medicina CNUE Târgu-Mureș.

            La turneul 6, care încheie practic ediția 2020-22021 a Diviziei A1, meciurile se vor desfășura conform Tabelei Berger cu patru echipe.

             

            Clasamentul Diviziei A1 la finalul turului

            1 CSM Târgoviște              11              11              0              33-5              32p.

            2 Volei Alba Blaj              11              10              1              32-6              30p.

            3 Dinamo București              11              7              4              27-13              23p.

            4 CS Medgidia              11              8              3              26-15              23p.

            5 Știința Bacău              11              6              5              20-18              17p.

            6 Rapid București              11              4              7              20-23              15p.

            7 CSM Lugoj                            11              5              6              18-22              15p.

            8 Belor Galați                            11              5              6              19-22              14p.

            9 CSO Voluntari              11              3              8              15-27              10p.

            10 FC Argeș                            11              2              9              8-27              7p.

            11 U Cluj                            11              3              8              10-30              6p.

            12 Medicina Tg. Ms.              11              2              9              10-30              6p.

            Cupa României, la Cluj

            Având în vedere pandemia de COVID-19, nu doar campionatul Diviziei A1 la volei feminin a fost organizat după un sistem inedit, ci și Cupa României. Astfel, Cupa se va derula sub formă de turneu, la Cluj, în perioada 17-21 februarie.

             

             

             

             

             

            Fără sporuri pentru telesalariații Fiscului

            Angajații Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJPF) Bacău care lucrează de acasă nu mai primesc sporul pentru condiții vătămătoare. Măsura se aplică în toate situațiile în care personalul de la Finanțe își desfășoară munca la domiciliu, veniturile salariale ale acestora fiindu-le considerabil diminuate .
            Situația ne-a fost confirmată și de conducerea AJFP Bacău care transmite că deciziile se aplică la nivelul întregii Direcții Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași în scopul respectării măsurilor de prevenire, de control şi de limitare a extinderii infecţiilor cu COVID-19, „pentru a nu exista focare de infecţie la nivelul instituţiei / pentru a nu fi în situaţia unei eventuale suspendări temporare a activităţii în sediile instituţiei noastre de către Direcţiile de Sănătate Publică”.

            „În acest sens, se realizează organizarea activităţii şi desfăşurării programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu (prin rotaţie 14 zile calendaristice, dar nu mai puţin de 7 zile calendaristice recomandat), pentru asigurarea personalului de rotaţie/rezervă, iar acolo unde specificul activităţii nu permite acest lucru, organizarea programului de lucru astfel încât personalul să fie împărţit în cel puţin două grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la diferenţă de cel puţin 1 oră (implementarea de programe individualizate de muncă – cu decalaje între salariaţi / desfăşurarea activităţii în două serii). Totodată, se impune utilizarea tabletelor, puse la dispoziţie de către S.T.S., de către salariaţii care defăşoară muncă la domiciliu”, ne-au precizat reprezentanții AJFP Bacău.

            Cheltuielile de la domiciliu, din buzunarele salariaților

            Sindicaliștii, însă, sunt de altă părere, vizavi de măsura luată de șefii finațiștilor. Astfel, potrivit Sindicatului Național Finanțe Publice – SindFISC angajații Fiscului s-ar afla în „imposibilitatea decontării contravalorii unor cheltuieli ocazionate de deplasări în interes de serviciu, precum și creșterea costurilor de la domiciliu cu utilitățile, asigurarea resurselor tehnice pentru desfășurarea muncii, care cad în sarcina funcționarilor (laptop, imprimantă, etc.)”. „De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că sistemul informatic al ANAF este foarte greoi, serverele cedează des, nu există periferice suficiente și compatibile cu activitățile specifice conceptului telemuncă. ANAF nu dispune, nici până în prezent, de un sistem informatic propriu care ar permite gestionarea directă a disfuncțiilor cu care se confruntă, iar necesarul de echipamente specific activității (laptopuri, licențele diferitelor programe utilizate, imprimantele, tonerele, hârtia de scris, birotica uzuală, etc.) nu este asigurat”, arată sindicaliștii.

            Salariați puțini și obosiți

            Aceștia arată acuzator și spre politica de recrutare de personal, din ultimii ani, care a dus la blocarea concursurilor și imposibilitatea întineririi efectivului de salariați. Sindicaliștii spun că „resursa umană disponibilă este neuniform repartizată, raportat la necesitățile instituționale teritoriale”, angajații făcând greu față volumului de muncă, uneori cu sacrificii personale din partea lor. „În ultima perioadă, în contextul uniformizării salariilor din administrația publică și având în vedere complexitatea/specificul/volumul de muncă în unitățile fiscale, precum și datorită lipsei concursurilor de recrutare, este imposibilă ocuparea locurilor vacante la nivelul unor activități specifice (antifraudă fiscală, inspecție fiscală, executare silită, etc.), atât la nivel central/regional, cât și la nivelul unităților județene și al serviciilor fiscale orășenești sau municipale”, arată Nicolae-Liviu Toader, liderul finanțiștilor.

            Prin urmare, sindicaliștii solicită elaborarea unui nou buget care să asigure resursele necesare finanțării corecte a activității instituţionale, astfel încât să poată fi compensată măcar o parte din cheltuielile transferate de instituţie în sarcina angajaţilor. În plus, SindFISC mai cere ca munca la domiciliu să fie promovată „acolo unde specificul activităţii permite posibilitatea desfăşurării acesteia, însă în parteneriat cu funcţionarul”.

            Creșteri de prețuri, scăderi de venituri

            Premierul Florin Cîțu a anunțat încă de la sfârșitul anului trecut că, în urma unei discuții cu sindicatele și patronatele, salariul minim pe economie va crește cu doar 3 procente ceea ce se cuantifică în 40 de lei, salariul minim ajungând astfel la 1386 de lei. Sindicaliștii au cerut o creștere de 100 de lei iar patronatele și-au dorit o înghețare a acestora. O veste proastă a fost avansată, însă, pentru bugetari, salariile acestora fiind plafonate.

            Vestea bună este că Executivul ar putea decide să îngheţe punctul de amendă la nivelul de anul trecut, de 145 de lei. De la 1 ianuarie cresc alocațiile pentru copii cu 10 procente, urmând ca din august să fie majorate cu încă 10%. Guvernul ia în calcul şi o majorare a pensiilor, însă una de doar 8 procente, în loc de 40%, cât prevede legea actuală. Totodată, Executivul pregăteşte prelungirea unor măsuri de sprijin pentru afacerile din domeniul HORECA, dar şi pentru cei aflaţi în şomaj tehnic ori cu program redus de muncă. În plus, în acest an vor fi acordate vouchere de vacanţă în valoare de 1.450 de lei. În acest sens, bugetul pentru acest an va fi sub o presiune uriaşă. Este nevoie de mai mulţi bani pentru sănătate, dar şi pentru pensii, salarii şi alocaţii.

            În altă ordine de idei, de la 1 ianuarie, Autoritatea Națională de Reglementare a Energiei (ANRE) nu mai stabilește preţurile pentru consumatorii casnici, acestea fiind calculate de furnizorul tradiţional şi se numesc preţuri de serviciu universal. Consumatorii au varianta de a rămâne cu contractele actuale, la preţuri de serviciu universal, care cresc cu 13-26%, fie încheie alte contracte în piaţa liberă. Asociaţia Energia Inteligentă (AEI) a cerut Parlamentului încă de la sfârșitul anului trecut să amâne cu şase luni liberalizarea. Potrivit calculelor AEI, pe baza datelor din comparatorul de preţuri de pe site-ul ANRE, pentru clienții E.ON Distribuţie, cel mai important distribuitor din zona noastră, prețul energiei crește cu 13%.

            Un avertisment

            Am văzut, mai demult, un film despre procesul de la Nuremberg. Cei mai importanți lideri naziști fuseseră strânși într-o închisoare în așteptarea procesului. Americanii trimit un ofițer psiholog să inspecteze condițiile de detenție iar comandantul închisorii îi explică acestuia ce a făcut pentru a ține prizonierii în siguranță: le-a interzis cititul, ieșitul din celulă, fără vizitatori, etc. Toate erau interzise. Ofițerul psiholog i-a răspuns că interzicându-le totul, prizonierilor le-au fost create ideale pentru a intra în depresia urmată de sinucidere. Și, pentru că la proces aveau nevoie de naziștii vii, prizonierilor li s-au creat condițiile necesare.

            Când s-a declanșat ceea ce numim acum „pandemie”, autoritățile române nu au stat de vorba și cu un psiholog. Au preferat să intervină în forță, să interzică totul și să pedepsească extrem de aspru orice nesocotire a ucazurilor. O atitudine care poate rămâne fără urmări un timp extrem de scurt. Ca în cazul unui cazan sub presiune, excesul de aburi, dacă nu este lăsat să iasă prin supapele de siguranță, poate duce la explozie. Autoritățile au închis, pe rând, toate supapele de siguranță.

            Mai mult, pe lângă aplicarea interdicțiilor de tot felul, au creat excepții pe care nu au știut sau nu au putut să le explice. Clasică este cea cu accesul nelimitat în magazine dar ultracontrolat în biserici. N-ai voie nici măcar cu mască pentru o ora într-un cinema sau teatru dar nu e problemă dacă stai înghesuit de la trei ore în sus într-un avion. Ultima, dar nu cea din urmă, este aberația cu „acoperitoarele faciale de purtat în colectivitate”: scrie clar pe ele că nu protejează împotriva virușilor dar, dacă nu ai așa ceva pe gură, iei amendă. Nu te protejează cu nimic dar Statul insistă să le cumperi.

            În aceste condiții, nu e de mirare că se propagă neîncrederea în vaccinurile create peste noapte. Ne putem aminti situația similară din urmă cu un deceniu, când, pentru gripa porcină s-a creat repede un vaccin. Ca și acum, fabricanții au evitat să-și asume responsabilitatea pentru eventualele efecte adverse. Statele au cumpărat cantități imense de vaccin dar mai puțin de 3 la sută din populația s-a vaccinat. Iar, între cei vaccinați a apărut o boală – narcolepsia. Numai în Franța sunt circa 200 de persoane care, după ce au fost vaccinate contra gripei porcine, au devenit victime ale unor atacuri de somn incontrolabile. Oficiul Național pentru Compensarea Accidentelor Medicale a despăgubit, în 11 ani, doar 30 de persoane, alte 170 de dosare își așteaptă soluționarea.

            Am fost și sunt pro-vaccin. Am criticat, în trecut, anti-vaxxerii, am combătut argumentele acestora atunci când a fost cazul. Și îmi păstrez poziția. Dar, înainte de a accepta actualele vaccinuri, aș vrea să-i văd vaccinându-se pe directorii companiilor farmaceutice care le-au produs, pe autoritățile medicale care le recomandă iar riscul pentru efectele secundare să fie înapoiat producătorilor. Nu e posibil să vii și să vinzi un medicament care devine aproape obligatoriu și să lași eventualele despăgubiri pe seama Statului. Adică pe seama noastră, a celor care plătim impozitele. A, și mai vreau și o explicație pentru faptul că Organizația Mondială a Sănătății a schimbat, peste noapte, definiția imunității de turmă de pe site-ul propriu, astfel încât a fost eliminată imunitatea dobândită după trecerea prin boală, rămânând doar cea obținută prin vaccin.

            În rest, sper că autoritățile au auzit concertul de artificii și petarde din noaptea de Revelion. E semnul că răbdarea se apropie de sfârșit. Românii au sfidat cererile autorităților în cel mai mare gest de frondă din ultimii 30 de ani.

            Ziua de după…

              Prima zi liberă din noul an, după sărbători, s-a nimerit a cădea într-o duminică. Cam mohorâtâ după un Vasile cu soare. Prilej pentru toți de a mai întinde, sau a nu atinge coarda. Să se obișnuiască sau nu mentalul, cu vaccinul și o viitoare relaxare.

              Avem impulsuri moștenite genetic, care ne influențeză acțiunile din punct de vedere temperamental, comportamental. Studiate de câteva secole, sunt clasificate pe doar patru mari grupe: coleric, sangvin, flegmatic și melancolic. S-ar spune că ne încadrăm fiecare dintre noi într-un tipar. Dar la el se adaugă personalitatea specifică fiecărui individ. De la amprentă, la identificarea ADN-ului. Ne naștem egali. Șansa, școala, voința, norocul, fatalitatea, credința, ne modifică traiectoria în viață. Unii iau în calcul și zodiacul sau ghicitoarele. La atâtea oferte, promisiuni și incertitudini, se adaugă la speranța de viață și campania globală de vaccinare. Este normal să fie păreri diferite. Chiar divergente. De aici și libertatea firească de a alege, cu dorința intimă de a avea imunitate. De a supraviețui. Indiferent de nuanța pielii, religie sau zonă de pe glob.

              Un virus este doar o provocare de moment. Ca omenire, am dat la pace cu ele în timp. Ne-am readaptat, evoluând. Încercând a învăța, cunoaște și înțelege, complexitatea corpului uman și a planetei, pe care tot o secăm de resurse. Se mai răzbună și ea, cu ce poate. Un ciclon, un cutremur.

              Băcăuanii au ieșit duminică la plimbare, prin zonele verzi ale orașului. Să se bucure de amenajările care există. Dar tot cu privirea în pământ și măcinați de gânduri, cu grija la copiii care râd și se joacă inocenți. Temperaturi de primăvară, în mijlocul iernii. La Insulă, un pescar își încearcă norocul. Parcul Catedralei este doar loc de trecere și de făcut, cu evlavie, cruci în dreptul grupului statuar. Animație este în aproperea fostului Teatru de păpuși, unde s-a amenajat un mic patinoar. Trenulețul își urmează traseul iar roata mare așteaptă clienți. În Parcul Cancicov, liniște.

              Nicu Mazilu

              „Parcă s-a întors lumea pe dos”, spune Nicu Mazilu, care are 72 de ani. Nu a făcut excese de sărbători. Le-a petrecut singur. Prietenii lui sunt rivalii de la partidele de șah, susținute cu galerie de chibiți, la mesele amenajate în parc. „Să nu gândim cu regrete! Că așa-i în firea noastră! Să ne pară rău de ce nu am făcut! Adică să nu spunem, la sfârșitul anului 2021, că în anul care a trecut a fost mai bine. Vedeți! Da! Eu vreau să mă vaccinez! Sunt optimist. Numai să ajungă vaccinul și la mine!”