sâmbătă, 20 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1655

CLINICA IOLA, Centrul de recuperare care spune „STOP DURERII!”

„Se zice că ne naștem cu un scop și cu un talent. Unii suntem mai receptivi, ținem ochii și mintea mai deschise, alții ne concentrăm prea mult pe ce se așteaptă de la noi și uităm să ne bucurăm de prezent, să găsim fericire în lucrurile simple.”

Ioana Berza, Kinetoterapeut și manager al Clinicii IOLA

Ioana Berza a fondat Clinica de recuperare IOLA din Bacău ca urmare a unei experiențe formatoare extrem de personale. Ajută și salvează oameni, îi ridică din scaunul cu rotile, îi motivează și îi reconstruiește pentru că știe cum e să nu poți merge. Să nu îți poți desfășura viața normal. E de ajuns să o întâlnești pe Ioana o dată și să știi că ai în fața ta un om extrem de hotărât, puternic și perseverent. O minionă cu voință și putere de armăsar.

Lucratul în bancă nu a fost o provocare îndeajuns de grea pentru ea după ce a terminat Facultatea de Finanțe, așa că a intrat în afacerea familiei, unde a dezvoltat și sistematizat tot sistemul financiar, a supervizat zona de vânzări și a reușit să dezvolte un mecanism computerizat pentru eficientizarea costurilor și încasărilor pentru ceea ce era una dintre cele mai mari companii din România în 2010.

Nu toate schimbările vin însă natural. În toată perioada aceasta de reconversie profesională, undeva se pierduse OMUL Ioana. Serile și le petrecea conducând pe drumurile din jurul Bacăului parcă în căutarea unui lucru. În anul 2006, în una din seri, a ajuns în locul ce avea să îi fie formator pentru tot restul vieții – o herghelie din suburbiile Bacăului.

Luni de zile venea doar să privească și să stea în mirosul de fân de grajd care îi amintea de copilăria petrecută la țară, până și-a făcut curaj să atingă caii, să îi mângâie și, în final, să îi îngrijească. A durat peste un an până a avut curaj să încalece, dar acela a fost momentul în care s-a regăsit. Perseverența a ajutat-o ca în doar 3 ani să concureze cu caii ei în concursuri în toată țara.

Au urmat, 6 ani de concursuri, 9 ani de muncă la clubul de echitație, 7 concursuri pe an, 1 premiu de Campioană a României la secțiunea amatori, 42 de competiții.

Un pas pus greșit a fost însă de ajuns că să oprească povestea marii ei pasiuni – săriturile peste obstacole. În iunie 2015 Ioana CADE în timpul unui antrenament, când exersa echilibrul pășind desculță pe unul din caii ei. Își zdrobește unul dintre călcâie și rezultatul e devastator. Refuză operația, și dă o șansă recuperării medicale. 3 luni de căutări și durere. De încercări, agonie, dezamăgire și apoi documentare și învățare.

Făcând fizioterapie și kinetoterapie pentru a se recupera, Ioana a găsit o mare pasiune în domeniu, iar în octombrie s-a înscris la Facultatea de Kinetoterapie. A fost al doilea moment în viață în care a simțit că făcea ceea ce îi era scris. A început să aplice tehnici pe ea însăși, pe caii cu probleme musculare. Și-a găsit motivația acolo unde fusese perseverența sportivului de performanță – în imposibilitate. Orice afecțiune de care i se spunea că e greu de recuperat, era pentru Ioana o provocare. Și după ce o cucerea, trecea la următoarea.

După 3 ani de licență și master în Kineto, făcute cu pasiune și hotărâre, Ioana Berza știa foarte clar că viitorul ei este o nouă clinică de recuperare medicală în Bacău. Gândită de la cap la coadă de ea, cu aparatură de ultimă generație, unică atunci în România, cu personal pasionat și bine educat în domeniu – o clinică unde să te simți ca la SPA.

Ioana a construit Clinica IOLA cu gândul de a spune STOP DURERII. Pentru că și ea fusese acolo. Din decembrie 2018, fiecare om care intră la IOLA știe că acolo este înțeles, ascultat, că tratamentele nu se prescriu la fel la toată lumea și că pe parcursul tratamentului toată schema este urmărită computerizat și se ajustează în funcție de rezultate. Este un vot de încredere de 2 părți.

Astăzi Ioana Berza își dedică aproape fiecare minut pasiunii ei – kinetoterapia. Zilnic o găsești la clinică în consultații online sau offline. Misiunea ei este să ajute oamenii să scape de durere mai repede și pentru totdeauna, dar, mai ales, să ajute oamenii cu probleme NEUROLOGICE, care au trecut prin accidente vasculare cerebrale sau altfel de traumatisme să își recapete INDEPENDENȚA și VIAȚA, să poată din nou să revină la rutina pe care o aveau înainte și să continue să trăiască fără sechele.

Ioana face asta prin fizioterapie și kinetoterapie, ajutându-se de cea mai performantă aparatură în domeniu pe care a adus-o în Clinica IOLA din Bacău. În momentele de liniște merge tot la cai. Ființele care i-au deschis mintea și sufletul către menirea ei. Sau își petrece timp cu familia – centrul universului ei.

O puteți găsi pe pagină ei de Facebookhttps://www.facebook.com/stopdurere sau instagram https://www.instagram.com/ioanaberza/ 

Și pe Clinica IOLA.

https://iolacenter.ro/

https://www.instagram.com/iolacenter/

https://www.facebook.com/iolacenter

CLINICA IOLA – CENTRUL DE RECUPERARE CARE SPUNE „STOP DURERII!”

Da, eu vă înțeleg! Vă înțeleg panica, neputința, dependența, chiar și lipsa de speranță și dorința de a renunța…. Am trăit și eu senzația aceasta…de a fi conștientă doar cu privirea, dar întreg corpul să nu te mai asculte….. să țipe mintea „ridică-te!” și nimic să nu reacționeze… să vrei să tipi după ajutor, dar nici gura să nu te asculte…. Din fericire pentru mine nu a durat decât câteva secunde, dar destul încât să mă facă să devin extrem de conștientă cât de norocoasă sunt că merg, că pot vorbi, zâmbi, clipi, mânca, conduce, strânge copilul în brațe, da paginile la o carte, și chiar să fac o baie singură…. Nu prețuim până nu pierdem…! Fiindcă știu cum este durerea, am creat IOLA… pentru a vă putea ajuta am adus această aparatură unică și de ultimă generație în Moldova! Știu prin ce treceți și vreau să vă ajut!!! Chiar se poate! La IOLA chiar reușim să spunem STOP DURERE! și adio suferinței.

Sunt extrem de recunoscătoare medicilor cu care colaborez, oameni minunați și adevărate suflete implicate:

  • Dr. Irina Perju – Medic recuperare medicală,
  • Dr. Cristina Brăileanu – Medic specialist recuperare medicală adulți și recuperare pediatrică,
  • Dr. Armanu Lămâița – Medic de familie cu specializare în ozonoterapie,
  • Dr. Filipescu Neculai – Medic ortopedie-traumatologie, Doctor în medicină,
  • Dr. Hriban Sebastian – Medic neurochirurg.

Dar și de echipa pe care am format-o în cei 2 ani de activitate, kinetoterapeuți tineri, formați de pe băncile școlii în Clinica IOLA, conform valorilor mele: Empatie, Corectitudine, Profesionalism și Autenticitate.

În cadrul Clinicii funcționăm eficient, deoarece nu ne abatem de la regulile de bază, și folosim metoda dezvoltată de mine – „METODĂ CTC”, în 3 pași, numele ce vine de la:

  • ETAPA 1 – CONTROLUL / CONSULTAȚIA

Aceasta este o etapă extrem de importantă, prin prisma informațiilor pe care le primesc și le observ, care îmi influențează decisiv modul de a porni și modela tratamentul dumneavoastră. Practic am nevoie să știu TOT despre DUREREA DUMNEAVOASTRĂ; când a apărut prima dată, de ce a apărut, cum s-a manifestat, ce frecvență de reapariție are, există factori care o fac să apară, e influențată de condițiile de muncă sau de acasă, vă lasă să dormiți noaptea, e doar sezonieră, cedează în vreun fel, cum apare, cât de puternică e în stadiile ei acute, mai suferiți și de alte boli sau ați avut alte traumatisme care este posibil să o influențeze etc. Este un proces de ghidaj prin care eu vă port, ca să nu îmi scape absolut nimic din vedere, să fim perfect la zi cu tot, ca să vă pot privi „în ochi” și să pot trece la etapa a 2-a de întocmire a unui tratament specific ei și dumneavoastră.

  • ETAPA 2 – TRATAMENTUL

Acum că avem toate informațiile referitoare la starea dumneavoastră de sănătate, a istoricului dumneavoastră medical și a întregulul istoric al afecțiunii dumneavoastră, întocmim un „plan de bătaie” în care urmărim cu precădere atingerea următoarelor OBIECTIVE: scăderea inflamației, reducerea durerii, decontractarea zonei afectate, îmbunătățirea metabolismului local (astfel încât și organismul  dumneavoastră să înceapă să lupte singur cu durerea), redarea mobilității, în funcție de situație: reducerea edemelor și hematoamelor, reabsorbția  lichidului interstițial, stimularea formării de calus etc. Realizăm toate aceste obiective prin proceduri de FIZIOTERAPIE și KINETOTERAPIE fiecare adaptate cazului dumneavoastră, deoarece aparatura noastră este de cea mai înaltă performanță și noi lucrăm pe protocoale prestabilite de cei care au inventat aceste aparate.

Pe perioada tratamentului sunteți permanent MONITORIZAT, de către echipa noastră de kinetoterapeuți, care țin permanent legătura cu medicii sau cu kinetoterapeutul care v-a consultat, și se intervine ori de câte ori este nevoie, pentru a ajunge la obiectivele stabilite. Nu sunteți niciodată singur pe parcursul recuperării! NOUĂ NE PASĂ DE EVOLUȚIA DUMNEAVOASTRĂ și facem tot ce ține de noi pentru a realiza acest lucru!

  • ETAPA 3 – CONSOLIDAREA

Este etapa cea mai importantă, peste care din păcate foarte mulți dintre pacienți trec, consideră că, odată rezolvată durerea, este rezolvată și cauza, însă, din păcate, timpul le arată că nu este așa… Dacă nu stabilizăm ce s-a obținut în tratament, reapariția durerii va fi inevitabilă.

În ceea ce privește durerile de spate în Clinica IOLA aveți disponibil UNIC ÎN BACĂU minunatul Sistem David. Acesta vă lucrează în cel mai eficient și obiectiv mod întreaga coloană, pentru a o repostura și a reda funcționalitatea fiecărei grupe musculare care ține de aceasta. Dacă vorbim de orice altă afecțiune, aparatele din sala de kinetoterapie fac „magia să se întâmple”. KINETOTERAPIE = TERAPIA PRIN MIȘCARE este cea care va asigura stabilitatea funcțională a organismului pe perioade lungi de timp.

Probabil, mai mult că sigur, mulți dintre dumneavoastră vă întrebați dacă lucrez cu Casa de Asigurări de Sănătate, iar răspunsul meu este NU. Am stat foarte mult pe gânduri dacă să recurg la această variantă de colaborare, însă mi-am dat seama că nu aș mai fi făcut ceea ce mi-am propus inițial să fac!…Din 3 mari motive, esențiale pentru mine: nu aș fi reușit să acord fiecărui pacient tot timpul necesar, să nu lucrez cu suferința pe bandă rulantă, să respect protocoalele aparatelor, să mă pot ocupa de reevaluarea periodică a fiecărui pacient și să fiu cu adevărat împăcată că am acordat toată atenția și timpul necesar fiecărui pacient atât eu, cât și întreaga echipă care suntem aici. Aparatura de care eu dispun în clinică în mare parte nu este încă decontată de CAS, astfel, nu aș fi obținut rezultate cu adevărat dorite de pacienții mei.

Piața clinicilor care lucrează cu CAS este deja foarte amplă și diversificată în Bacău. Eu vin pe piață cu alt nivel, alte valori și alte rezultate. Pentru a putea ajuta pe toți pacienții, am creat ședințe și pachete de ședințe specifice afecțiunilor și bugetului fiecărui pacient:

ȘEDINȚA STANDARD = 110 lei

PACHET STANDARD 10 ședințe = 1100 lei

CADOU: 3 sedințe Magnetoterapie sau Drenaj

Proceduri efectuate la fiecare ședință:

1 Electroterapie
2 Ultrasunet
3 Laser înalta intensitate
4 Masaj

 

PACHET IMUNIZARE 12 ședințe ozonoterapie autohemotransfuzie  = 1100 lei

CADOU: 5 ședințe drenaj

ȘEDINȚA IOLA de 5* = 170 lei

PACHETUL IOLA de 5* = 1700 lei

CADOU: o ședință Masaj, Magnetoterapie sau Drenaj

Proceduri efectuate la fiecare ședință:

1 Electroterapie
2 Ultrasunet
3 Laser înaltă intensitate
4 CareTherapy + KINETOTERAPIE

 

ȘEDINȚA IOLA PLATINUM = 240 lei

10 ședințe PREȚ PACHET IOLA PLATINUM = 2.400

CADOU: o ședință Ozonoterapie autohemotranfuzie

Proceduri efectuate la fiecare ședință:

1 Electroterapie
2 Ultrasunet
3 Laser înaltă intensitate
4 Deep Oscilation/Masaj
5 Magnetoterapie/Drenaj
6 Kinetoterapie + CaRe Therapy

 

PACHET DURERE SPATE  3 ședințe = 850 lei

CADOU:  o ședință de masaj

Proceduri efectuate la fiecare ședință:

1 Electroterapie
2 Ultrasunet
3 Laser înaltă intensitate
4 CareTherapy+kinetoterapie
5 Super Inductive System
6 Deep Oscilation

 

PACHET DURERII ARTICULAȚII 3 ședinte = 800 lei

CADOU: o ședință ozon subcutanat

Proceduri efectuate la fiecare ședință:

1 Electroterapie
2 Ultrasunet
3 Super Inductive System
4 Laser înaltă intensitate
5 CareTherapy+kinetoterapie 30 min

 

ȘEDINȚA RECUPERARE POST COVID = 155 lei

🛑 Kinetoterapie specifică respiratorie

🛑 Fizioterapie (folosind aparatură de ultimă generație)

🛑 Ozonoterapie (procedura de autohemotransfuzie, antifungică, anvirală, stimulentă a sistemului imunitar și a întregului metabolism celular)

Vă așteptăm și pe dumneavoastră, indiferent de ce durere suferiți, să vă fim alături în cel mai sigur proces de a spune STOP DURERE!

Programări: 0771/237.011

🌐 www.iolacenter.ro ; https:// iolacenter.ro/ce-te-doare /

📧 receptie@iolacenter.ro

🎯 Str. Ion Ghelu Destelnica nr.7, clădirea nouă, parter (fosta stradă Trotuș vizavi de Observatorul Astronomic, în incinta Trotuș Residence), BACĂU

Ping-pong cu reciclarea

    De la 1 ianuarie, pentru tot ambalajul introdus pe piață și nereciclat, România achită o taxă către UE, de 0,8 euro pentru fiecare kilogram. Până acum, trebuia adoptat mult-trâmbițatul sistem garanție-returnare (SGR ). Reprezentanţii magazinelor cer amânarea termenului de adoptare a  acestui mecanism.

    Solicitarea comercianților apare după ce ministerul de resort a desemnat un ONG care să se ocupe de administrarea sistemului de reciclare. Și asta în contextul în care magazinele au început deja să facă investiţii semnificative (în spaţii de depozitare, personal şi utilaje etc). Deja, acest lucru se poate lesne observa la marii retaileri, unde au apărut, de ceva timp, automate de reciclare, dar și utilaje de compostare a deșeurilor din plastic și nu numai. De altfel, chiar și prăvăliile de la ţară ar fi trebuit să amenajeze spaţii pentru automate ori clopote de colectare, zone unde s-a dovedit că există printre cele mai mari cantități de deșeuri care ajung direct în natură.

    O piață de 600 de milioane de euro

    Comercianții și-ar fi dorit o putere de decizie mai mare în ONG-ul care va administra sistemul de reciclare pe garanţie. Potrivit reprezentanților magazinelor, ONG-ul va administra, timp de zece ani, o piață de 600 de milioane de euro. În schimb, comercianților (aproximativ 5.000 de magazine) li s-a cerut ca, într-un singur an, să facă investiții, în infrastructura de colectare-reciclare, de zeci de mii până la zeci de milioane de euro (în cazul marilor rețele). În caz contrar, magazinele riscă amenzi uriașe, până la retragerea autorizației de funcționare.

    „ONG-ul care va administra sistemul garanție depozit va organiza colectarea ambalajelor – cel mai probabil printr-o flotă de mașini achiziționată din surse proprii – și transportarea acestora la 5 centre de numărare, pe care urmează să le construiască regional, pe întreg teritoriul României, cost estimat la câteva milioane de euro fiecare, ambalaje pe care apoi le va putea vinde industriei reciclatoare liber, pe baza propriei evaluări”, se arată într-o scrisoare deschisă semnată de  retaileri.

    Comercianții cer un studiu de impact, la mijloc fiind vorba de „una dintre cele mai mari investiții din România, într-o perioadă profund afectată de pandemie, în care fiecare operator economic luptă pentru a rămâne operațional, pentru consolidarea siguranței sanitare, evitarea concedierilor masive sau scăderilor de salarii și, nu în ultimul rând, pentru a menține prețurile la un nivel cât mai scăzut”.

    96% dintre români sunt pentru introducerea mecanismului de garanție-returnare 

    Inițiatorii proiectului privind sistemul garanție-returnare (SGR) susțin că 96% dintre români sunt în favoarea introducerii acestui mecanism, în vreme ce 81% consideră potrivită stabilirea valorii garanției la 50 de bani per ambalaj. „Sistemul garanție – returnare funcționează în peste 10 state europene și dă rezultate foarte bune. Dar, comercianții știu asta deja, majoritatea fiind prezenți și în acele state, unde implementează mecanismul. În niciuna dintre aceste țări, nu a fost afectată activitatea comercianților”. Replici au fost venit și din partea unui grup de ONG-uri. „România riscă să fie, în continuare, sufocată de deșeurile marilor companii poluatoare! La 1 ianuarie 2021, ar trebui să avem publicat în Monitorul Oficial HG-ul prin care România intră în rând cu cele mai performante state membre UE la reciclare”, este mesajul transmis de Zero Waste Romania, o rețea de organizații ecologiste.

    Guvernul ar fi trebuit să adopte, până la 1 ianuarie 2021, normativul prin care se implementa sistemul de reciclare a sticlelor, peturilor şi dozelor de aluminiu în schimbul unei garanţii de 50 de bani. Clienții ar fi urmat să primească înapoi contravaloarea garanției, la returnarea ambalajului, în orice alt magazin. Fie cash, fie sub formă de voucher sau puncte valorice. Ambalajele returnate trebuie să fie curate.

    Viceprimarul Ghingheș declară război celor care au vandalizat Insula

    Mobilierul de la Insula de Agrement Bacău a fost din nou vandalizat, la sfârșitul săptămânii trecute, iar viceprimarul Cristian Ghingheș este hotărât să ia măsuri drastice. Acesta a solicitat deja Direcției Juridice din cadrul primăriei să sesizeze Parchetul pentru întocmirea de dosare penale.

    „Distrugerile repetate de la Insula de Agrement făcute de concetățeni care își bat joc nu doar de bugetul public, ci în primul rând față de semenii lor, nu trebuie să rămână nepedepsite! În acest sens, am solicitat Direcției Juridice din cadrul Primăriei Bacău să sesizăm Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău pentru infracțiunea de distrugere prevăzută la art. 253 din Codul penal: distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a unui bun aparținând altuia se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”, a spus viceprimarul Ghingheș.

    Acesta a mai precizat că în ultimele 6 luni, Poliția Locală a transmis peste 25 de adrese de informare cu privire la distrugerea diverselor bunuri de pe Insula de Agrement: cișmele, toalete deteriorate în interior, bănci și coșuri de gunoi rupte, skate-park devastat, bare de inox rupte, panouri desprinse, baterii smulse etc.

    „Actele de vandalism comise asupra mobilierului urban și a funcțiunilor municipale fie vor fi amendate și ulterior acoperite din buzunarele făptașilor, fie vor face obiectul unor dosare penale menite să stopeze definitiv apetitul unora de a distruge spațiul public de care ar trebui să ne bucurăm cu toții”, a conchis Cristian Ghingheș.

    ASTĂZI: 71 de cupluri care au împlinit 50 ani de căsătorie vor fi premiate de Primăria Bacău

      Direcția de Asistență Socială a Municipiului Bacău anunță organizarea astăzi, 25 ianuarie 2021, în intervalul orar 12.00 – 17.00, la Teatrul Municipal „Bacovia”, a evenimentului de premiere a 71 de cupluri din municipiul Bacău care au împlinit 50 ani de căsătorie, urmată de un spectacol susținut de Ansamblul Folcloric „Busuiocul”. Primarul Municipiului Bacău, Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu va fi alături de seniori și va înmâna cuplurilor „Diploma de onoare”.

      Lista cuplurilor care vor fi premiate a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului Local Bacău nr. 279/28.12.2020. Evenimentul va fi organizat în două serii: prima cu 35 cupluri de la ora 12.00, iar a doua, cu 36 cupluri, de la ora 15.00, cu respectarea măsurilor sanitare impuse de legislația în vigoare, respectiv măsurarea temperaturii, purtarea măștii de protecție, dezinfectarea mâinilor și păstrarea distanței.

      Din cauza pandemiei SARS-CoV-2, recensământul populaţiei şi locuinţelor, preponderent online

        Pandemia de coronavirus a determinat decalarea termenelor în care se va desfășura recensământul populației în acest an. Astfel, de la 1 februarie și până la sfârșitul lunii martie, va avea loc recensământul de probă, urmând ca, la anul, în perioada 1 februarie – 17 iulie, să demareze recensământul populaţiei şi locuinţelor. Inițial, recensământul fusese programat să aibă loc în perioada iulie – noiembrie 2021.

        Amenzi pentru refuzul participării la recensământ

        Una dintre noutățile din această ediție a recensământului este că prezenţa va fi obligatorie. Regula este impusă persoanelor cu cetăţenie română, străină sau fără cetăţenie, dar cu reşedinţă obligatorie în România, persoanelor cu cetăţenie română, cu domiciliul în România, dar cu reşedinţă în altă ţară pentru o perioadă mai mică de 12 luni, precum și persoanelor cu cetăţenie română care lucrează în domeniul diplomatic, atât în România, cât şi în străinătate. Cei care vor refuza recenzarea riscă amenzi între 1.000 şi 3.000 de lei. Partea inedită a recensământului este că acesta se va desfășura preponderent online. Astfel, fiecare băcăuan va avea posibilitatea de a se autorecenza, completând chestionarul de recensământ după etapa de preînregistrare.

        Zi liberă, plătită de angajator

        În plus, potrivit Ordonanței de Urgență nr. 19 din 4 februarie 2020 privind recensământul populaţiei şi locuinţelor în anul 2021, cei care aleg să se autorecenzeze online, cu ajutorul internetului, au dreptul la o zi liberă, plătită de angajator, adăugându-se celorlalte 15 zile libere legale din 2021, dintre care doar șapte vor fi în cursul săptămânii. Ziua liberă plătită se acordă în termen de maximum 12 luni. „Informaţiile colectate prin intermediul chestionarelor individuale vor fi prelucrate în conformitate cu legislaţia în vigoare privind protecţia datelor cu caracter personal (Regulamentul UE nr.679/2016) şi anonimizate imediat după intrarea în sistem. Datele colectate la recensământul de probă şi cele rezultate după agregarea lor nu vor fi făcute publice şi nici diseminate în vreun fel”, au transmis reprezentanții Institutului Naţional de Statistică (INS). Băcăuanii vor putea face dovada participării la recensământ printr-un cod de confirmare, generat la încheierea cu succes a autorecenzării.

        De la negare la acceptare

        Cazul cu femeia care a murit după ce a fost vaccinată a determinat diverse reacții, dintre care cea mai interesantă este cea a celor care se revoltă împotriva știrii. Că nu e adevărată, că e scoasă din context, că autoritățile au zis că nu există corelație, ci doar coincidență și așa mai departe. Proasta gestionare a campaniei, coroborată cu proasta reacție la acest deces poate să pună capac definitiv vaccinării în România. Nu e de ajuns să spui, ca autoritate, că nu există legătură între vaccin și deces la câteva ore după eveniment. Până și ultimul analfabet știe că trebuie făcută o autopsie înainte să se precizeze cauza decesului. Ca autoritate medicală nu poți să te pronunți înaintea autopsiei. Riști că rezultatul acesteia să te decredibilizeze.

        În ceea ce privește cetățenii care se declară ultragiați de această informație, vestea proastă este că e foarte posibil să nu fie ultima știre care să le dea feng-shui-ul peste cap. Faptul că au luat de bune declarațiile autorităților, fără să se întrebe măcar o secundă dacă nu cumva există vreo problemă iar acum evenimentele contrazic tot ceea ce credeau ei nu e decât prima etapă din acel ciclu psihologic care începe cu negarea, continuă cu furia, târguiala, depresia și sfârșește cu acceptarea.

        Acestea fiind spuse, să precizăm că, pe 19 ianuarie, în România, țară aflată în stare de alertă, în care sunt restricții de circulație noaptea, în care oamenii sunt amendați dacă nu poartă masca pe stradă, au fost anunțate 98 de decese COVID. În Bielorusia, țară în care restaurantele sunt deschise (dar au mutat mesele la 1,5 metri distanță una de altă), hotelurile sunt deschise (turiștii sunt rugați să-și măsoare zilnic temperatura), întreprinderile funcționează (angajatorii, totuși, sunt rugați să nu accepte la muncă salariații bolnavi), măștile sunt obligatorii doar în avion, au fost anunțate, pe 19 ianuarie, doar 10 decese atribuite COVID. Rog Comitetul de Comunicare să ne explice situația asta!

        Sancțiuni dure pentru nerespectarea măsurilor de protecție împotriva coronavirusului

          Aproape 1.000 de acțiuni de control, din care 286, împreună cu alte instituții, a efectuat pe parcursul anului trecut Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bacău, pentru respectarea măsurilor de protecție a salariaților împotriva coronavirusului. În cadrul verificărilor întreprinse, din care 38 au fost desfășurate pe timp de noapte, inspectorii ITM au depistat nu mai puțin de 1.067 deficiențe. În consecință, au aplicat 982 avertismente și 42 amenzi în valoare totală de 122.000 lei.

          O parte din sancțiunile contravenționale dispuse de către inspectorii ITM au ca motivație lipsa ori purtarea necorespunzătoare a măștii de protecție de către salariați, neasigurarea triajului observațional la intrarea în unitate sau nedesemnarea de către angajator a unei persoane, pentru verificarea temperaturii angajaților. Alte firme amendate nu au revizuit evaluarea factorilor de risc, în contextul pandemiei cu noul coronavirus. Nu au lipsit nici cazurile în care operatorii economici nu au afișat la loc vizibil măsurile cu privire la prevenirea îmbolnăvirii cu virusul Sars-CoV-2.

          O imagine a ceea ce va fi mâine ţara

          Aduc în atenție, din nou, scrierile marelui om de cultură Spiru Haret, profesor, ministru al Instrucţiunilor Publice mai bine de opt ani, primul român care a luat un doctorat la Paris, reformator al învăţământului, membru titular al Academiei Române. Iată ce spunea ministrul Haret: „Cum arată astăzi școala, va arăta mâine țara”. A fost un om luminat, al unui secol luminat, iar rezultatele activităţii lui se văd, mai ales, în perioada interbelică, când ies la lumină mari intelectuali, savanţi, scriitori, dramaturgi, oameni de ştiinţă etc., cu reverberaţii până la mijlocul sec. XX. A fost un vizionar, un om pregătit în şcolile de prestigiu ale Europei, marcând definitiv evoluţia şcolii româneşti.

          Ce a mai rămas din şcoala lui Spiru Haret? Nimic. De 31 de ani învăţământul din România se zbate între mediocritate şi neputinţă, între experimente a căror finalitate poartă amprenta improvizaţiei şi compromisuri păguboase, care au condus la scăderea exigenţei şi responsabilităţii actului educaţional. Cum arată astăzi şcoala, aşa va arăta mâine ţara, şi cum mâine este deja astăzi, în România se înregistrează un procent îngrijorător de analfabeţi funcţionali, ceea ce iese de pe porţile liceelor şi facultăţilor (cu foarte puţine excepţii) se vede în structurile economice, sociale şi politice. La noi se îmbracă totul în tot felul de mega-proiecte, cu denumiri englezeşti, cu acoperire doar la vârfurile claselor şi anilor de studiu, iar marea masă de elevi şi studenţi primesc chiar mai puţin decât ei înşişi cer.

          Mi se va spune să produc dovezi, dar ele sunt în toate cataloagele şcolilor, nu trebuie decât să le deschideţi şi, pentru a fi exacţi, fiţi îngăduitori cu profesorii, cum sunt şi ei cu elevii lor, şi aveţi o imagine a ceea ce va fi mâine ţara. Mai ales acum în pandemie și cu ore online!

          Spectacol omagial „Unirea, națiunea a făcut-o!”, la Ateneu

            Ansamblul Folcloric Profesionist „Busuiocul”, în parteneriat cu Primăria Bacău, a oferit băcăuanilor, duminică 24 ianuarie, începând cu ora 11, la Sala „Ateneu”, un spectacolul omagial intitulat „Unirea, națiunea a făcut-o!”. Manifestarea a fost dedicată aniversării celor 162 de ani de la Unirea Moldovei cu Țara Românească. A fost prezent, ca invitat, și primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu.

            Așa cum ne-am obișnuit, spectacolul a imortalizat câteva dintre momentele esențiale ale marelui act de acum 16 decenii (Jurământul lui Cuza Vodă, discursul lui Mihail Kogălniceanu, întâlnirea lui Alexandru Ioan Cuza cu moș Ion Roată, Hora Unirii), precum și altele ce au însoțit înfrățirea celor două state românești. Alături de colectivul Ansamblului „Busuiocul”, pe scenă au mai evoluat, în regia artistică a maestrului coregraf Petre Vlase, managerul acestuia, actorii Daniela Vrânceanu, Viorel Baltag, Bogdan Matei și Ștefan Alexiu, solista Georgiana Păduraru și Grupul vocal „Flori de câmp”, instrumentiști din cadrul orchestrei dirijate de Mihai Gherghelaș, care au asigurat și conducerea muzicală. Accesul publicului s-a făcut în limita normelor impuse de starea de pandemie, cu respectarea tuturor cerințelor de siguranță sanitară.

            S-au deschis doar restaurantele

            Așteptam de multe zile să văd ce se întâmplă cu lucrurile importante din viața unui copil de zece ani. Anunțul guvernanților parcă a venit ca o favoare acordată mie, dar cu ură.

            Da, s-au deschis doar restaurantele, acele spații publice care pot fi mai aglomerate decât un cinema cu jumătate de sală deschisă sau o piscină care funcționează la o treime din capacitate, acele spații publice care pot umple etajul unui mall și în care cauți un loc liber mai mult de 15 minute, într-o zi normală de vacanță.

            Din punctul meu de vedere, mâncarea poate fi comandată și online, spre bucuria aplicațiilor de profil, sau la pachet, dar aș dori cu insistență să văd cine poate să-și comande o oră de bălăceală.

            Da, s-au deschis doar restaurantele!

            Am încercat experiența patinoarului public. Începător fiind, nu am reușit să-mi găsesc echilibrul, și din cauza aglomerației de pe gheață. Eram împins, ocolit, depășit, de cel puțin un cartier de oameni. Pe margine, ghici ce… s-au deschis restaurantele!

            Cinema. Adoram senzația trăită în sălile de teatru și film, experimentând sentimente noi la fiecare premieră, la fiecare film. Am încercat și de acasă. Am fost încărcat de tot felul de trăiri, nu aceleași. Cu o altă intensitate. Emoția parcă nu era emoție. Dar…

            Da, s-au deschis restaurantele!

            Starea de alertă. Pandemie. Un an din viață ”furat”. Școală irosită. Cursuri neînțelese.

            Am fost și eu la restaurant. Și am văzut oameni care, după servirea mesei, nu purtau masca. Este doar un accesoriu obligatoriu… mă aștept la mai multe infectări, și din nou restricții, și școală online.

            Dar, da, s-au deschis doar restaurantele. Va trebui să mai așteptăm să vedem dacă e o decizie bună sau rea. A mai trecut un timp, cu bune și rele, și sătui fiind doar de hrană… cineva a hotărât că este timpul și pentru cultură. Și, da, s-au deschis, acum, teatrele și muzeele. Dar nu de tot… parțial.

            Așa că acum putem să mâncăm înconjurați de alți oameni, să mergem la teatru cu alți oameni, dar de ce copiii nu pot învăța cu ceilalți copii?

            S-au deschis restaurantele. Oare școala se va mai deschide?

            Tudor Pascu Mihail, 10 ani, clasa a IV-a, elev la Școala Gimnazială nr. 10 și la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

            Efluvii

            În weekendul trecut, pe vremea aceea geroasă, am stat mai tot timpul  în casă şi am început să scotocesc prin sertare, cu gândul să le mai uşurez de vechituri. Am dat şi de o sticlă de parfum, aproape terminată, şi de care uitasem, pitită fiind sub nişte materiale care stau acolo de mult, pentru că am obiceiul să-mi cumpăr tot felul de ţesături care-mi plac, dar nu mă grăbesc să le duc la lucru. Le pot lăsa chiar ani în aşteptare. Apoi, deodată, într-o bună zi, îmi trece prin cap o idee, îmi desenez un model, şi mă duc la croitoreasă, fiindcă aşa mă simt eu cel mai bine, în haine croite pe mine, cele luate de gata fiind doar de tip sport. Am luat în mâini sticluţa găsită şi, când i-am îndepărtat capacul, peste mine a năvălit o întreagă vară, poate cea mai frumoasă din viaţa mea. Gerul de afară dispăruse, şi în faţa mea se perindau imagini din vara când am reuşit la facultate, urmând să-mi iau zborul la Bucureşti.

            Cu un an înainte, primisem, din Franţa, primul meu mare parfum, un faimos N ͦ 5 Chanel, şi mă dădeam doar cu un strop, ca să-mi ţină cât mai mult. L-am şi avut vreo doi ani, pentru că foloseam alte arome zi de zi, mai nepretenţioase, şi pe care le găseam şi la noi în magazine. Iar  flaconul pe care îl descoperisem întâmplător în sertar era chiar un Chanel, parfumul cu care mă „îmbrăcam” şi eu în acea vară magică. Sticluţa era doar de ceva timp în urmă, pentru că, în chip ritualic, îmi cumpăr parfumul din când în când. Dar din vara aceea, de la care au trecut câteva decenii, păstrez un superb pulover italian din mohair, marca Paulette, negru, cu un model galben muştar în faţă. Nu pot, nu mă îndur să mă despart de el. Îl văzusem la Romarta de pe Bulevardul Magheru şi mi se lipiseră ochii de el. Ştiind asta, mama şi iubitul meu au complotat şi mi l-au făcut cadou. Este neatins de timp, habar n-am în ce fel a fost prelucrată lâna aceea, pare o minune că nu s-a deteriorat. Îmi vine şi acum, aş putea să-l port, deşi stă cam fix pe mine, fiindcă nu mai am silueta filiformă din tinereţe. Dar toată tinereţea mea parcă s-a refugiat acolo, în acel pulover.

            Cât de adevărată este spusa după care parfumul e sufletul înmiresmat al lucrurilor! Aşa suave şi imateriale cum sunt, firave, dar vii, au puterea magică de a retrezi o mulţime de amintiri, de a reînvia un trecut îndepărtat. Parfumurile m-au fascinat dintotdeauna, schimbându-mi stările de spirit, inspirându-mă. O aromă uşoară, zglobie, o boare care-mi dansează pe piele îmi alungă urâtul, plictisul, mă înviorează. Fiecare licoare din asta fermecată are propriul limbaj. Ultima mea descoperire, care-mi înseninează, dintr-o dată, orice zi, acţionând ca un veritabil antidot împotriva deprimării, a pesimismului, e un amestec radios şi seducător de mandarină cu trandafir, vanilie, portocală amară, lemn de santal şi patchouli.

            Sunt parfumuri „şoptite de zâne”, uşoare, delicate, şi sunt altele, pentru ore de seară, senzuale, catifelate, sofisticate, cu acorduri sonore, ambrate.

            Îmi plac noutăţile, iar creativitatea din domeniu este una neobosită, nu mă dezamăgeşte defel. Sunt mereu curioasă să miros apariţii recente, efluviile mă transportă în locuri necunoscute, pline de mister, dar cred, totodată, în parfumurile indemodabile (fiecare femeie cu stil are preferinţe sigure la acest capitol), care sunt adevărate opere de artă. Cum să nu le iubeşti?

            Profesorul universitar dr. ing. Ioan Viorel Rați: „Mărul, Dumnezeu ni l-a dat!” (I)

            În pepiniera de meri, ianuarie 2021

            O poveste despre actul de naștere a multor livezi, dar și despre cea a unei vieți de om, dedicată horticulturii, pomiculturii și cercetărilor științifice în domeniu. Profesorul universitar, doctor inginer Ioan Viorel Rați, este un luptător. A vrut de mic să reușească în viață, prin forțele proprii. Cu o voință de invidiat, de a fi pe primul loc. Pas cu pas, a obținut ce și-a impus să realizeze! Consideră totuși că este loc și de mai mult, pentru a face lucrurile bine. Cu părul grizonat, prin proiectele pe care le derulează împreună cu studenții, se menține tânăr.

            Drumul spre performanță

            Firește, primul pas începe cu școala! Domnul Viorel Rați, la 67 de ani, merge și acum la școală. Ține contactul cu studeții prin cursurile pe care le predă online. Greu cu timpul liber disponibil, care să coincidă din ambele părți, pentru a sta la o poveste. După trei încercări am găsit căteva ore libere, care să coincidă. Ne-am întâlnit în locația, despre care doream să aflu mai multe informații pentru cititori, respectiv pepiniera de pomi din Șerbănești. Sunt nevoit să sintetizez. Am doar două pagini de ziar la dispoziție, cu tot cu ilustrații. Nu ne-a ajuns timpul. După câteva ore de discuții, au mai rămas multe de spus.

            Altoiul în liceu, Bistrița, 1972

            Zodie Rac, născut pe data de 10. Cifra i-a fost parcă predestinată. În școală și în viață, să merite numai note și calificative de 10. „Sunt bistrițean. Așa îmi place să-mi spun. Județul Bistrița- Năsăud. M-am născut în comuna Lechința. Este renumită și prin activitatea viticolă desfășurată, de oamenii locului, de-a lungul timpului. Sunt acolo vreo două mii și ceva de hectare cultivate, într-un microclimat foarte benefic viței de vie. De la vârsta de 5 ani am locuit în orașul Bisrița. Acolo am copilărit, am mers la școală, până am absolvit, cu media 10, Liceul Agricol, Secția Horticultură, fondat de sași cam acum 150 de ani. A urmat examenul la facultate, la Iași. Așa am rămas în Moldova. Stagiul militar obligatoriu l-am făcut la Rădăuți. La grăniceri. Termen Redus. După facultate, prin repartiție, am venit în Bacău.”

            Anii studenției

            La Facultatea de Horticultură erau în 1974, la admitere, cam 10 pe un loc. Se dădeau 2 probe. Scris și oral. Rezultatele la scris se afișau, logic, după 2 zile. „Am intrat la oral. Era o comisie formată din 3 profesori, dintre care profesorul Cireașă și profesorul Stan. Am tras un bilet cu un subiect la întâmplare. Le-am făcut prezentarea! Nu aveau cum să mă întoarcă, pentru că eram documentat foarte bine. Au venit cu întrebări suplimentare. Am luat 10. Aveam însă emoții pentru nota de la proba scrisă. Ei! Am intrat printre primii! La absolvire, la o zecime, am fost al doilea.”

            Montaniarzi în studenție, Iași
            Iași, în practică
            Ferma Adamache, Iași, 1975
            Montaniarzi în studenție, Iași

            Sport și alte aptitudini

            „Începând de la 6 ani, până am terminat liceul, am făcut fotbal. De la echipa de copii, apoi la juniori. Am jucat aproape un an și la echipa mare, Gloria Bistrița. În ultimii 3 ani de liceu am practicat și judo. Atunci nu exista o federație a acestui sport. Ne antrenam cu un ofițer militar, care avea centură maro. Eu am ajuns la centura verde. Am mai continuat puțin în armată. Cam asta a fost!”  În primul an de facultate, după câteva luni, Ioan Viorel Rați a fost ales să reprezinte interesele studenților din anul întâi, de la horticultură. Ca președinte de organizație. Ceva asemănător cu Liga Studenților de acum, din  universități. Am descoperit mai mulți colegi, care aveau în sânge și latura sportivă. Veneau după cursuri și se antrenau suplimentar, în afara orelor de sport. M-am gândit să alcătuim un grup. Să facem drumeții! Așa am luat munții la rând, în ture scurte, o dată sau de două ori pe lună. Profesorul de sport ne-a ajutat cu bocancii și echipamentul necesar. De unde să avem noi bani? Făceam fotografii, developam. Aveam o gazetă de perete la intrarea în facultate, unde le expuneam. Am scos și o revistă, în care ne publicam peripețiile.”

            Funcția de președinte UASC creează responsabilități. Îți pune mintea la muncă. Cum să angrenezi totuși, în activități atractive, mintea a mai multor tineri studenți? Nu doar a celor care merg cu tine în drumeție. Sigur, invidiați de ceilalți! Le dai o motivație și îi pui la treabă! Formația de dansuri a fost o sclipire de genialitate, în materie de organizare și mobilizare. Majoritatea dintre noi veneam de la țară. Cu dorul nerostit de casa unde s-a născut. Asta mi-a dat ideea înființării unei formații de dansuri. Pentru a pune în valoare obiceiurile populare, din zona de unde  fiecare a venit. Aveam colegi pe care îi cunoșteam. Știau să danseze. Dar pe teme inspirate mai mult din deznădejdea noastră: de-a vântul, de-a bătuta…  Am atras  în echipă foarte mulți amatori, din care am selectat 30 de dansatori. Am participat la Cântarea României și am ajuns în Faza națională. Nu ne-au dat locul întâi, pe motiv că, reprezentând o facultate din Moldova, am avut în repertoriu mai mult dansuri ardelenești. Un an mai târziu a urmat înființarea trupei de teatru, apoi organizarea de tabere studențești și pregătirea lucrării de licență.

            Echipa din piesa teatru, 1977

            Familia

            Luminița a intrat la facultate un an mai târziu. A dat probă și a fost selectată pentru un rol. Se punea în scenă piesa de teatru „Regii României”, cu fundal muzical marca „Phoenix”. O provocare curajoasă pentru studenții și cu alte aptituni, de la Agronomie. Au și luat premiul întâi la competiția interstudențească, desfășurată la câteva luni după cutremur. Viorel Rați se implicase și el, la regie: Pe data de 4 martie 1977, seara, se repeta de zor. În clădirea universității, jos, la tranvai. Ne simpatizam cumva. Dar ceea ce ne-a apropiat, brusc, a fost faptul că ne-a prins cutremurul acolo. Au sărit toți pe geam, eram la parter. Și atunci am luat-o pe Luminița de mână, am ajutat-o să treacă peste pervaz, și am trecut și eu. Am rămas încremeniți de spaimă, toată noaptea. Putea să ne cadă ceva în cap. Așa a început prietenia noastră. La fix un an, tot pe 4 martie (1978), am făcut cununia civilă. După încă un an, dar mai târziu un pic, pe 27 martie, a venit pe lume Bogdan. Eram în anul 4.” Andrei  a venit pe lume  5 ani mai târziu, când tânăra familie de ingineri se străduia să pună în practică cele învățate în atâtea nopți de documentare și studiu, locuind în căminul studențesc.

            Cu soția, Luminița
            Căsătoria civilă, 1978
            Căsătoria civilă, 1978
            Cu fiul Bogdan în T6, Iași, 1979

            Repartiția și locurile de muncă erau în funcție de media obținută  la terminarea facultății. Eu am terminat pe locul 2. Șeful de promoție era și el căsătorit. A plecat în Maramureș, de unde erau părinții soției. Aveam de unde alege. Cel puțin primele zece erau locuri bune. La stațiuni de cercetare, IAS-uri, și apoi urmau CAP-urile. Ne-am gândit câteva luni, cum să facem? Eu îmi doream să fac cercetare. În județ, la Bistrița, de unde mă trag, nu erau decât 2 locuri. La CAP. Aveam o dorință să ajung la mare. La Constanța. Să preiau un IAS. Un profesor, căruia i-am cerut sfatul, când a auzit ce vreau, m-a adus la realitate. Tu nu știi ce înseamnă o iarnă în Dobrogea! Părinții soției insistau să mă duc în zona lor. În Muntenia, la Ianca. Și atunci am luat decizia să nu supărăm pe nimeni. Să iau repartiție într-un loc unde să fim pe cont propriu, dar să lucrez în cercetare. Așa am ajuns în Bacău. Tânărul inginer Ioan Viorel Rați a descoperit potențialul acestei zone, străjuită de Siret, Bistrița și Trotuș. Și-a suflecat mânicile și s-a pus pe treabă.

            În partea a II-a…

            Ambiția de a pune în practică ce a învățat. Cercetarea științifică și crearea de soiuri noi.  Revoluția și privatizarea. Puțintică istorie despre proprietarii de livezi, de acum 100 de ani. Proiecte în derulare. Învățământul online pentru studenți. Sfaturi practice pentru cei care vor să planteze un pom fructifer. »»»»»

            † DUMINICA a 3-a de peste an

            În lecturile biblice din duminica a 3-a de peste an firul conductor este timpul și convertirea, adică primirea invitației divine de reînnoire a vieții în timpul mântuirii – acum.

            În evanghelie, sfântul Marcu ne face să asistăm la începuturile predicării lui Isus. Începe relatarea despre activitatea publică a lui Cristos: „În acel timp, după ce Ioan a fost închis, Isus a venit în Galileea, predicând evanghelia lui Dumnezeu” (v. 14). Sunt primele cuvinte pe care Isus le-a pronunţat: „S-a împlinit timpul şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie!” (v. 15). Predica lui Isus începe cu o afirmaţie teologică: „S-a împlinit timpul”. Istoria mântuirii ajunge prin Cristos la plinătatea sa. Ce înseamnă împlinirea timpului? Este timpul mântuirii. S-a terminat cu aşteptarea Salvatorului. Nu trebuie să căutăm în altă parte un Mântuitor. Este aici. E vorba de o ocazie prielnică. Cine o lasă să treacă, riscă să piardă posibilitatea de a deveni altul.

            Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie! Timpul este scurt, iar răspunsul omului dat la chemarea lui Isus trebuie dat repede. La intervenția lui Cristos trebuie să răspundă angajamentul nostru uman. Este un imperativ: „convertiți-vă și credeți!”A ne converti este o invitaţie la o adevărată răsturnare de mentalitate, adică în modul de a gândi despre Mesia, despre mântuire, despre manifestarea lui Dumnezeu. A ne converti înseamnă a intra în contact personal cu Cristos. „Credința în evanghelie” este adeziunea la Isus care ne eliberează.

            Evanghelistul Marcu nu explică ce înseamnă convertirea, dar ilustrează răspunsul neîntârziat dat de primii patru ucenici la chemarea lui Isus. Cere un răspuns imediat, o detaşare. Discipolii lasă năvoadele, îl lasă pe tatăl lor în barcă împreună cu zilierii și se duc după el. Imperativul „convertiţi-vă” nu este o invitaţie la o „ajustare”, la o schimbare vagă a vieţii, nu vrea să fie o invitaţie la pocăinţă în sensul de renunţare, ci înseamnă ceva diferit: înseamnă „veniţi după mine”, rămâneţi cu mine, gândiţi ca mine, faceţi cum fac eu! La aceasta ne cheamă Domnul: „Veniţi după mine şi vă voi face să deveniţi pescari de oameni!” (v. 17). Ne cheamă să păşim, să umblăm cu el, ieşind din spaţiul îngust al eu-lui nostru, al intereselor noastre şi de a ne deschide bogăţii iubirii sale.

            Pr. Richardo-Dominic Baciu, Biserica Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău

            Proba vulturului

            De câteva ori în viață trecem, dacă avem voință/ curaj, prin ceea ce psihologii numesc a fi, pornind de la o legendă născută în cel mai lung lanț muntos din lume, Anzii Cordilieri, încercarea vulturului. În fața acestei probe te înghesuiesc frica, deznădejdea, suferința, lipsa de încredere, ispita renunțării la viață, teama de‑ai răni pe alții; toți demonii lumii.Dar este prezentă și Speranța… Este o probă care-ți este propusă atunci când crezi că un eșec al ființării tale este inevitabil, dar, deodată, cineva îți șoptește că faptul că eșecul nu este doar locul din care te ridici ca să mergi mai departe, ci și un fel de taxă de școlarizare, prețul pentru viața pe care vrei s‑o duci. Poate că o asemenea taxă este și această probă…

            …Atunci când vulturul ajunge la vârsta de 40 de ani, ghearele sale devin foarte lungi și încovoiate. El, stăpânul tăriilor cerului, nu mai poate înhăța prada. Și ciocul îi devine prea lung si încovoiat, așa că, și dacă ar avea hrană, tot n‑ar mai putea mânca. Penele‑i devin dese și grele iar zborul său ajunge un chin.Vulturul simte atunci că ființa‑i este amenințată de destrămare și începe lupta. Zboară pe vârful stâncii, unde‑și are cuibul/ casa, lovește puternic stânca folosind ciocul, până când acesta cade. Așteaptă, îi crește ciocul, cu el își smulge ghearele. După ce‑i cresc noile gheare, își rărește penele de pe aripi, de pe piept și viața sa devine nu doar ca înainte, ci și mai înțeleaptă. Dar a trecut, vreme de aproape jumătate de an, prin proba unei suferințe care a însemnat umilință de vultur, durere fizică și foame. „Ce maiestos e… noul vultur!”, spun cei care cercetează viața acestor păsări…

            …De Anul Nou, am primit un mesaj de la o fostă elevă care viețuiește prin Australia. Mi-a adus aminte de faptul că în urmă cu vreo două decenii și ceva, într-un amfiteatru, pe când era liceană, a participat la o activitate seducătoare în care, pornind de la muzică – vedetele fiind „El condor pasa”, în interpretarea lui Leo Rojas, și „Învață de la toate”, interpretată de Adriana Ausch, s-a vorbit despre virtuțile… vulturului. Atunci, zice prietena mea… australiancă, vorbindu-le și eu despre vultur, i-am trimis pe adolescenți către Regele David, cel care spusese: „El îți satură de bunătăți bătrânețea și te face să întinerești iarăși ca vulturul” (Psalmi: 103:5). Și tot atunci, mai zice ea, spontan, le-am vorbit  despre pilda vulturului, pornind de la  legenda tulburătoare a Anzilor… După ce mi-a amintit și de un vers din discursul melodic al Adrianei Ausch – „Învaţă de la vulturi, când umerii ţi-s grei” – mi-a scris: „Recent, am fost nevoită să trec prin proba vulturului, cea pe care ați evocat-o atunci în acel amfiteatru. Am reușit! Pot zbura din nou! Vă mulțumesc!”… Este una dintre cele mai tulburătoare urări care a sosit către mine în ultima vreme…

            O urare care mi-a dus din nou sufletul în preajma lui Rudyard Kipling: „Învaţă de la ape să ai statornic drum,/ Învaţă de la flăcări că toate-s numai scrum./ Învaţă de la umbră să taci şi să veghezi,/ Învaţă de la stâncă cum neclintit să crezi. […] Învaţă de la vulturi, când umerii ţi-s grei,/ Şi du-te la furnică şi vezi povara ei./  Învaţă de la floare să fii gingaş ca ea…”

            DSP Bacău: Rezultatul evaluării decesului survenit în urma vaccinării anti-COVID a unei femei de 73 de ani

              Direcția de Sănătate Publică (DSP) Bacău a remis presei un comunicat de presă prin care explică ce s-a întâmplat în cazul decesului survenit la o femeie de 73 de ani care, după ce i s-a administrat vaccinul anti-Covid 19, a murit la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean.

              Știrea inițială: https://www.desteptarea.ro/o-femeie-din-bacau-a-murit-la-cateva-ore-dupa-ce-a-fost-vaccinata/

              Redăm în continuare răspunsul primit  pe 23 ianuarie, seara, de către DSP Bacău: 

              „Urmare  evaluării realizate de către specialiștii din cadrul DSP Bacău, referitoare la decesul unei persoane de sex feminin, în vârstă de 73 de ani, care s-a vaccinat la Centrul de vaccinare împotriva COVID-19 din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bacău, în data de 22.01.2021, vă comunicăm următoarele:

              – pacienta s-a prezentat la vaccinare în data de 22.01.2021, conform programării efectuate în platforma informatică programare.vaccinare-covid.gov.ro;

              – la nivelul centrului de vaccinare, au fost respectate procedurile de lucru și protocoalele specifice;

              – în cadrul procedurii de triaj au fost măsurate constantele (tensiunea arterială, frecvența cardiacă, SpO2), care se încadrau în limite normale;

              – după vaccinarea împotriva COVID-19, persoana a fost îndrumată în punctul de supraveghere postvaccinare, unde a fost supravegheată  de către medicul coordonator al Centrului de vaccinare timp de 15 minute,  nu a prezentat nici o reacție postvaccinală și a urmat circuitul de ieșire;

              – nu au fost înregistrate deficiențe în ceea ce privește asigurarea calității, siguranței și trasabilității vaccinurilor în toate etapele de gestionare a acestora, cu respectarea lanțului de frig specific.

              Menționăm că pacienta se afla în evidențele medicului de familie cu multiple comorbidități de natură cardiacă, neurologică și diabet zaharat.

              Conform informațiilor deținute la nivelul UPU-SJU Bacău, pacienta s-a prezentat cu simptomatologie care a impus acordarea asistenței medicale de urgență în contextul multiplelor comorbidități existente. La examenul clinic și paraclinic efectuat în cadrul Unității de Primiri Urgențe-SJU Bacău, pacienta a fost diagnosticată cu tulburare majoră de ritm cardiac care nu a răspuns la manevrele de resuscitare și care a determinat decesul.

              Tinând cont de antecedentele patologice, evoluția pe perioada observării postvaccinale, respectiv datele clinice și paraclinice înregistrate în UPU-SJU Bacău, nu se susține  decesul că fiind o reacție adversă postvaccinală indezirabilă.

              Astfel, nu s-a stabilit o legătură de cauzalitate cu vaccinarea, ceea ce încadrează cazul în categoria evenimentelor coincidențe. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, evenimentul coincident este definit că „«evenimentul produs după vaccinare, care nu este provocat de vaccin sau de administrarea acestuia»”. (DIRECTOR EXECUTIV, Dr. Carmen Mihaela ARIM)

              Doar El, milostivul Dumnezeu, ne este Vedere

              Și în această zi suntem împreună călători cu Domnul, coborând spre cetatea Ierihonului, într-un ținut anevoios, prin care ne vom strecura cu grijă, spre a fi cu luare aminte la tot ceea ce se va petrece. Ne deplasăm către unul dintre locurile preferate ale Mântuitorului. Multe întâmplări, vibrante minuni și numeroase deplasări sunt legate de acest oraș, considerat de istorici a fi cel mai vechi din lume, situat astăzi în apropierea graniței cu Iordania. Ne aflăm la câteva sute de metri sub nivelul mării, așa încât, coborând de la Ierusalim la Ierihon, ni se pare că intrăm într-un cuptor încins. Este foarte cald!În același timp, pe lângă oraș șerpuiește Iordanul, râul cu apă dulce, care se varsă în Marea Moartă. Oricâtă apă dulce ar curge din Iordan în Marea Moartă, aceasta tot sărată rămâne. Este una dintre curiozitățile locului. Înspre răsărit de Ierihon însă, la numai câțiva kilometri, se întinde locul de unde  ni se șoptește faptul că Dumnezeu i-a arătat lui Moise Pământul Făgăduinței. Iar, în partea de apus,vedem cum se înalță, asemeni unui zid, muntele Carantaniei, locul de unde Domnul a fost dus de Duhul în pustie, pentru a fi ispitit de diavol.

              …  iată atâtea elemente care fac din Ierihon o cetate plină de istorie, ce este atinsă iarăși de Hristos, spre a o putea înscrie în Cer. O zi aparent obișnuită pentru toți. Nu și pentru Bartimeu, fiul lui Timeu (Marcu 10, 46-52), orb din naștere,întărit doar în credință. Un fiu orb ce strigă. Către Un Fiu, Unul Născut, care nu ceartă, nu acuză și nu judecă circumstanțe. Doar oprește, privește cu milă, se apleacă spre neputință, întreabă, pentru a nu da loc interpretărilor, și primește răspunsul vieții: Doamne, vreau să văd! Iar Domnul, precum odinioară, La Început, biruiește nevederea… O uluitoare simplitate de gest și de cuvânt. Tânărul se ridică, vede Lumina- Hristos și înțelege faptul că trebuie să trăiască în Lumina credinței. Este vindecat trupește și sufletește.

              O frică recunoscătoare îi mișcă pe toți cei adunați. Un orb tămăduit tămăduiește nevederea cetății și a întregii lumi. Căci, Ierihonul devine astăzi universal și subiect de poveste. Pentru a putea vedea, în orice loc al lumii, cu istorie sau fără, este nevoie de Hristos.  Doar El, milostivul Dumnezeu, ne este Vedere.

              Pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu

              Pe 24 ianuarie: Simpozion online „Unirea Principatelor Române din 1859”  

                Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, în colaborare cu Muzeul Militar Naţional „Regelele Ferdinand I” – Filiala Bacău, Arhivele Naționale Bacău şi Fundaţia cultural-ştiinţifică „Iulian Antonescu”, organizează în data de 24 ianuarie 2021, simpozionul cu tema Unirea Principatelor Române din 1859. Dubla alegere a colonelului Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Moldovei (5 ianuarie 1859, la Iaşi) şi al Ţării Româneşti (24 ianuarie 1859, la Bucureşti) a deschis calea împlinirii dezideratelor naţionale ale românilor– unitate, progres şi independenţă, reprezentând primul pas în făurirea unui stat naţional român modern. Afirmaţia lui Mihail Kogălniceanu: „Şi cât va avea această ţară o istorie, cea mai frumoasă pagină va fi a lui Alexandru Ioan I” rămâne un adevăr istoric.

                Prezentări online

                • Alexandru Ioan Cuza în medalistică, prof. Vilică Munteanu (Fundația Cultural-Științifică „Iulian Antonescu”);
                • Obiecte din patrimoniul Muzeului de Istorie Bacău privind Unirea Principatelor, prof.dr. Anton Coşa (Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău):
                • Reorganizarea armatei în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, prof Mihaela Băiţan (Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” – filiala Bacău);
                • Evenimente din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza reflectate în documente de arhivă, Valentin Ioan (Arhivele Naţionale Bacău):

                Manifestarea va avea loc exclusiv online din cauza măsurilor legale privind epidemia de COVID. 19 şi va fi transmisă online pe paginile de facebook: Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, Muzeul de Istorie Bacau.

                Manager, Prof. Mariana Popa și Dr. Marius Alexandru Istina, Şef secţie Logistică, Educaţie Muzeală, Marketing Cultural, Editorial

                Sancțiuni, avertismente și amenzi pentru nerespectarea măsurilor de limitare a răspândirii COVID-19

                  În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, structurile teritoriale ale M.A.I. au continuat acţiunile pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19. Cei peste 200 de poliţişti și jandarmi au legitimat peste 2300 de persoane şi au fost controlat peste 200 obiective/locaţii cu privire la respectarea prevederilor Legii nr. 55 din 2020.

                  Poliţiştii de la rutieră au acţionat pentru verificarea mijlocelor de transport persoane, fiind oprite pentru control 310 de astfel de autovehicule. Pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, forţele de ordine au aplicat 52 de sancţiuni contravenţionale, avertismente şi amenzi în valoare de 8.100 de lei.

                  În continuare, principalul obiectiv al acţiunilor Poliţiei Române, în contextul pandemiei, vizează protejarea sănătăţii românilor. Cetăţenilor li se reamintește că, pentru a preveni infectarea cu virusul SARS-COV-2, trebuie să respecte recomandările privind purtarea corectă a măştii de protecţie, igiena corespunzătoare a mâinilor şi să evite zonele aglomerate.

                  Mandate de executare a pedepsei cu închisoarea puse în aplicare de către poliţişti

                     La data de 22 ianuarie a.c., în jurul orei 08.00, poliţiştii Postului de Poliţie Gârleni au depistat un tânăr de 25 ani pe numele căruia Judecătoria Buhuşi a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Tânărul în cauză va executa o pedeapsă de 8 luni şi 20 zile închisoare pentru sâvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

                    La aceeaşi dată, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Oraşului Comăneşti au depistat un bărbat de 35 ani, din Comăneşti, împotriva căruia Judecătoria Tulcea emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, acesta fiind condamnat la 2 ani şi 7 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. Cei în cauză au fost escortaţi şi depuşi în Penitenciarul Bacău.