vineri, 19 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1640

Mircea Fechet, deputat PNL: „Am considerat că e nevoie să te implici, dacă vrei ca lucrurile să fie mai bune”

1 Ce vă motivează în viață?
Să văd rezultate concrete ale muncii mele. Atunci când văd proiecte care încep să prindă viață și care aduc o schimbare în bine, cât de mică, capăt încrederea de a merge mai departe și de a întreprinde ceva nou.

2 Care este filmul dvs. favorit sau filmul cu un puternic impact emoțional asupra dvs?
Mi-au plăcut multe filme atât de la noi, cât și internaționale, dar, de departe, cred că cel mai mare impact asupra mea l-a avut filmul „Colectiv”. Fiind un caz real, o tragedie de așa dimensiuni, care se petrece la noi în țară, nu cred că are cum să te lase indiferent. Mai mult de atât, „Colectiv” arăta cât de mult rău poate face corupția și acesta e unul dintre lucrurile pe care noi, cei tineri, intrați în politică, sperăm să îl putem schimba.

3 Cum arată un weekend perfect? Care sunt activitățile preferate în weekend?
Poate suna clișeic, dar pentru mine cu adevărat un weekend perfect e cel pe care reușesc să îl petrec cu familia. Cât am lucrat în Minister, ca secretar de stat sau ca ministru, se întâmpla de foarte multe ori să fiu nevoit să muncesc și în weekend. Așa că am ajuns să prețuiesc mult sfârșiturile de săptămână pe care le petrecem împreună, fie acasă sau la o plimbare prin oraș.

4 Ce carieră ați visat să alegeți în copilărie?
Nu cred că mă gândeam la o carieră anume, dar țin minte că ori de câte ori auzeam la școală de oameni de știință, de administrație care au făcut ceva notabil îmi doream să fiu și eu așa – să simt că munca mea face diferența într-un fel pentru societate.

5 Cum vedeți Bacăul în 5-10 ani?
Eu rămân optimist și îmi doresc ca peste 10 ani județul nostru să devină un pol de dezvoltare. În următorii patru ani nu mai sunt alegeri, așa că avem o șansă unică să facem acele schimbări pe care Bacăul le așteaptă de prea mult timp. Acum avem în Parlament o majoritate responsabilă, un guvern de centru-dreapta. Sunt optimist. Sigur că trebuie să se vadă și eforturile de pe plan local și să avem administrații locale și județene dornice de muncă. De ele depinde mult!

Rezumați anul 2020 în 3 cuvinte.
Sănătate. Grijă. Muncă.

6 Care este ultima carte citită? Tipărită sau e-book? Ce carte ați recomanda?
Ultima carte citită este „Convorbiri cu Daniel Cristea Enache”, de Octavian Paler. A fost tipărită, la capitolul acesta îmi place să rămân un clasic. Dacă ar fi să aleg o carte pe care aș recomanda-o, cred că ar fi „Amintiri din pribegie” de Neagu Djuvara. Este cu adevărat o încântare să o citești. Scrisă într-o manieră admirabilă, cu umor, acolo unde este cazul, și cu seriozitate, acolo unde o impune, cartea evocă amintiri din viața sa, într-un mod atât de firesc, încât simți că e o discuție între doi prieteni apropiați. Nu aș vrea să stric cititorilor bucuria de o descoperi, așa că mă voi opri aici, dar nu înainte de a vă îndemna cu adevărat să o parcurgeți, dacă nu ați făcut-o încă.

7 Ce personalitate din istorie sau din lumea contemporană v-a fost model?
O personalitate istorică pe care am admirat-o mereu a fost Ionel Brătianu și probabil și unul dintre motivele pentru care am ales să intru în Partidul Național Liberal. Încă de când am citit primele dăți despre cine a fost, ce a făcut și ce valori l-au ghidat pe Ion I.C. Brătianu, am rămas profund impresionat. Un om care a rămas loial principiilor sale și idealului său de a moderniza țara și care întreaga sa viață a luptat pentru asta cu onestitate și dăruire. Pentru mine, este un model de urmat și cred că ar trebui să fie pentru toți cei implicați astăzi în viața politică.

8 Ce sport credeți că este reprezentativ pentru Bacău?
Cred că ne putem mândri cu sporturi precum handbalul masculin și voleiul feminin. Avem sportivi buni, talentați, care merită sprijiniți pentru a face performanță.

9 Cum poate un cetățean să abordeze un ales pentru a-și prezenta un proiect sau o cerere?
În perioada aceasta a pandemiei, eu am încurajat oamenii să îmi scrie pe adresa mea oficială de deputat – mircea.fechet@cdep.ro. Acolo cetățenii îmi pot scrie despre orice problemă a lor care ar putea fi rezolvată în Parlamentul României, despre sugestii sau idei de proiecte.

10 De ce ați intrat în politică?
Am intrat în PNL la 20 de ani, cu convingerea că tinerii pot aduce acea schimbare de care România are nevoie. Nu am crezut niciodată că tinerii nu au de ce să fie interesați de politică. Politică e tot ceea ce ne înconjoară, fiecare decizie care ne afectează viața e dată într-un fel sau altul de politică. Eu am considerat că e nevoie să te implici, dacă vrei ca lucrurile să fie mai bune și asta îmi doresc – ca România de mâine să fie mai bună decât cea de azi, pentru că este cea mai importantă moștenire pe care o lăsăm copiilor noștri.

11 Care este viziunea dvs cu privire la guvernarea locală?
Întotdeauna am fost de părere că o guvernare locală eficientă trebuie, în primul rând, să ofere servicii de calitate oamenilor. Cât de bună este o guvernare locală se vede în cât de mulțumiți sunt oamenii, cât de ușor merg pe drumurile locale, cât de bună e grădinița sau școala celui mic, cât de curate sunt străzile și parcurile și în cât de bună e relația cetățean-instituții locale.

12 Care este cea mai mare problemă a Bacăului? Dar atu?
Cu tristețe o spun că cea mai mare problemă este infrastructura, iar acesta e rezultatul unor administrații locale și guvernări care au ignorat mult prea mult nevoile oamenilor de aici. Nu dau nume de partide acum, oamenii știu prea bine despre cine vorbesc. De cealaltă parte, cred că cel mai mare atu al județului nostru îl reprezintă tinerii. Am cunoscut tineri inteligenți, energici, dornici să facă lucrurile mai bine. Cred că trebuie să avem încredere în ei, să le oferim oportunități pentru a se putea dezvolta și a putea dezvolta comunitățile de aici.

13 Care ar fi proiectul de suflet pe care doriți să îl implementați în acest mandat?
Am într-adevăr un proiect de suflet, care este destul de aproape, sper eu, de a fi implementat. Este vorba despre sistemul garanție-returnare, pe care l-am pregătit de la zero anul trecut când eram secretar de stat la Ministerul Mediului și pe care l-am finalizat în mandatul meu de ministru. Odată cu schimbarea conducerii Ministerului, Hotărârea de Guvern mai trece prin câteva consultări și urmează apoi să ajungă pe masa Executivului. Deși implementarea sa propriu-zisă nu mai ține de mandatul meu, am promis că din calitatea mea de deputat voi rămâne preocupat de acesta. Este proiectul meu de suflet, pentru că este un mecanism implementat în mai multe țări europene, care are capacitatea de a transforma România din țara depozitării în cea a reciclării. Dacă astăzi reciclăm un procent modest, în 3 ani de sistem garanție-returnare putem ajunge la 90% reciclare a ambalajelor de băuturi. Sistemul ne va ajuta să curățăm țara aceasta și să le oferim un aer și un viitor mai sănătos copiilor noștri.

14 Unde vă petreceți vacanțele?
Majoritatea vacanțelor mi le petrec în România. Sincer, avem atât de multe locuri de o frumusețe ieșită din comun, care concurează clar cu peisajele din străinătate. Din păcate, multe sunt insuficient promovate și tocmai de aceea trebuie să sprijinim turismul național și să arătăm și altora cu ce minunății ale naturii ne mândrim aici, în România.

15 Vegetarian sau omnivor?
Omnivor.

16 Vârsta
40 de ani.

17 Familia
Sunt căsătorit și am doi copii.

18 Profesia
Inginer și jurist.

19 Studii
Am absolvit Facultatea de Stiinţa şi Ingineria Alimentelor la Universitatea „Dunărea de Jos”, Galaţi (2004) şi Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative în cadrul Universităţii „George Bacovia”, Bacău (2015).

20 Ce nu v-am întrebat, dar doriți să răspundeți?
Cred că au fost destul de cuprinzătoare întrebările dumneavoastră. Pentru cei care doresc să îmi urmărească activitatea parlamentară, îi invit pe pagina mea de Facebook – Mircea Fechet.

Proiect coordonat de Răzvan Bibire

Fotbal/ Liga a II-a: Ultimele verificări pentru Aerostar

„Aviatorii”, care și-au întărit lotul cu portarul sloven Marko Rudonja, vor efectua în acest weekend repetițiile finale dinaintea reluării campionatului. Vineri, băcăuanii întâlnesc, într-un test programat la Piatra Neamț, pe Foresta Suceava, pentru ca sâmbătă să existe posibilitatea și unui amical cu Ceahlăul.

Divizionara B Aerostar Bacău a intrat în linia dreaptă a pregătirilor pentru reluarea campionatului. Primul meci oficial din 2021, cel cu Unirea Slobozia, de sâmbătă, 20 februarie, de pe teren propriu, nu mai este privit doar ca un joc din cadrul etapei a 16-a a ligii secunde. „Pentru noi, este capital. Cu Slobozia jucăm titlul”, a declarat antrenorul Aerostarului, Daniel Munteanu, făcând referire la faptul că cele două echipe sunt adversare directe în lupta pentru supraviețuire. „Am convingerea că ne vom atinge obiectivul: salvarea de la retrogradare. Dar pentru a rămâne în grafic, trebuie neapărat să luăm toate cele trei puncte în prima etapă din 2021”, a adăugat tehnicianul „aviatorilor”. Aerostar abordează restul sezonului regulat și play-out-ul cu întăriri de lot. Astfel, după fundașul central Dănuț Munteanu (ex CSM Focșani), mijlocașul Yaniv Segev (Universitatea Cluj) și atacantul Alex Popescu (ASU Politehnica Timișoara), „aviatorii” și-au completat lotul cu un portar sloven: Marko Deronja (foto).

În vârstă de 25 de ani, Deronja (1,91 înălțime) a fost format la Olimpija Ljubljana și, după un periplu pe la mai multe echipe de ligi inferioare din Slovacia, Germania și Austria a fost transferat vara trecută de Poli Timișoara de la gruparea belgiană de eșalon secund Lommel. Slovenul a bifat un singur meci în prima parte a acestui sezon la Timișoara, astfel încât a dat curs propunerii venite din partea grupării băcăuane. „Chiar dacă nu mă pricep foarte mult la portari, îmi place. E mobil, are talie și joc bun de picior. În plus, avem referințe bune despre el. Sigur ne va ajuta”, a comentat Daniel Munteanu. În acest weekend, Aerostar va efectua ultimele verificări dinaintea primului joc ofcial din 2021. Vineri, băcăuanii au programat un amical (posibil ultimul al iernii), cu Foresta Suceava. Meciul va începe la ora 12.00 și se va desfășura pe sinteticul de la Piatra Neamț, „aviatorii” dorind să-și menajeze propriul teren în vederea debutului cu Unirea Slobozia.

În programul sfârșitului de săptămână mai figura un joc de pregătire, tot la Piatra Neamț, dar sâmbătă, cu gazdele de la Ceahlăul. Rămâne de văzut dacă amicalul cu Ceahlăul va rămâne în picioare în condițiile în care Aerostar se confruntă cu o serie de probleme medicale la nivelul lotului, dintre care le amintim pe cele ale lui Gavrilă, Manole și Belciu. În plus, condițiile meteo care se anunță crâncene zilele acestea constituie un alt impediment care ar putea duce la anularea jocului cu pietrenii.

„Încă nu am decis dacă mai jucăm să nu cu Ceahlăul. Cel mai mult ne incomodează accidentările. Vremea nefavorabilă? Este o piedică, dar trebuie să ne adaptăm, mai ales că nu-i exclus ca și partida de campionat cu Unirea Slobozia să aibă un decor relativ asemănător. Noi suntem însă profesioniști și trebuie să demonstrăm asta”, a concluzionat antrenorul Daniel Munteanu.

Onești: cărți în dar de la Biblioteca „Radu Rosetti”

    Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” din Onești sărbătorește în avans, pe 12 februarie, cu o inițiativă inedită Ziua Internațională a Cărții, care în acest an cade duminică, 14 februarie. Astfel, vineri, de la ora 12.00, biblioteca va dărui tuturor celor care vor trece prin fața ei câte o carte cu mesaj.

    „Ideea acestei inițiative – spune directorul bibliotecii, Ionuț Tenie – a venit din dorința de a trezi dragostea pentru cărți. Apărut inițial în Marea Britanie, obiceiul de a dărui cărți pe 14 februarie a făcut înconjurul lumii. Biblioteca Rosetti nu putea lăsa să treacă oricum această zi, mai ales că ne dorim să atragem cât mai mulți cititori și să aprindem dragostea pentru cărți.Cărțile care vor fi dăruite provin dintre numeroasele volume donate de prietenii bibliotecii noastre. Așadar, prin proiectul «Cărți în dar» de «Ziua Internațională a Cărții Dăruite»Biblioteca Rosetti vă încurajează să vă îndrăgostiți de citit și de cărți, pentru că nu există prieten la fel de loial ca o carte”.

    Ultrascurte

    * După ce s-a aflat de decizia de renumărare a voturilor, Dionisie o sună pe madam primăreasa.

    – Madam Clotilde, cum se spune la «iapă» în franceză?

    – «Jument»…

    – Dar la «șa»?

    – «Selle». Mais pour quoi vous mă întrebați?

    – Încercam să-mi dau seama cum se spune în franceză «Bate șaua ca să priceapă iapa»…

    * -Domnule Dionisie, cum ați defini, pe scurt, anul 2020?

    – Anul în care românii s-au pișat împotriva vântului.

    – Dar anul 2021?

    – Anul în care românii se întreabă de ce au pantalonii uzi …

    * O tânără speranță a noii societăți a zis că fixativele sunt depășite și s-a dat pe păr cu un adeziv extrem de puternic. Evident, părul s-a năclăit tot și a rămas lipit. Duduia a ajuns la spital și a anunțat că dă în judecată firma care produce adezivul pentru că, deși avertizează ca produsul să nu fie folosit pe piele, ochi sau haine, nu a spus nimic de păr. Evident, faza s-a petrecut în SUA.Minunată lumea nouă!

    * Un înțelept a spus odată: Trei sunt lucrurile care nu se pot vedea niciodată: urmă vulturului în aer, urma peștelui în apă și diplomă de studii a lui Vlăduț.

    * Simabile, am dovezi elocvente cu ceea ce se întâmplă în coaliția pe care ai încropit-o și ce fac membrii ei pe la spatele dumitale, pe când dumneata ești preocupat de soarta națiunii și trudești spre binele nației. Dacă voiești a ți le da, sunt sigur că putem ajunge la o înțelegere reciproc avantajoasă. În cazul în care te interesează târgul, fă în așa fel încât să te vadă lumea, mâine la 4, pe pârtia de schi. Al dumitale, Zaharia Trahanache.

    * Joc remi cu o inteligență artificială pe nume Jolie. Bă, frate, trișează roboata asta în draci!

    * Le Monde: Cercetătoarea Nathalie Coutinet este întrebată de ce s-a mutat cercetarea și dezvoltarea farmaceutică în Statele Unite? Răspunsul ei nu mai are nevoie de comentarii: „Deoarece modelul de afaceri al industriei farmaceutice s-a schimbat de la un obiectiv de sănătate publică – dezvoltarea de medicamente pentru a trata cât mai multe boli și oameni posibil – la un obiectiv financiar – servind cel mai mare dividend posibil acționarilor săi”.

    * New York Times cere înființarea Ministerului Adevărului: „Mai mulți experți cu care am vorbit au recomandat ca administrația Biden să creeze un grup de lucru între agenții pentru a combate dezinformarea și extremismul intern, care ar fi condus de ceva de genul «țar al realității»”, scrie editorialistul Kevin Roose.

    Tenis: Alex Negură a cucerit Trofeul „Avastar”

    Tenismenul băcăuan Alexandru Mihai Negură continuă seria evoluțiilor bune din 2021. După o semifinală bifată luna trecută, la Cupa „Dinamo” de la Brașov, sportivul legitimat la CSȘ Bacău și-a trecut în cont un prim succes stagional. Astfel, Alex Negură și-a adjudecat categoria 18 ani a Trofelui „Avastar” de la Roman. Cotat drept favoritul numărul 2 al turneului, Negură a tranșat în favoarea sa disputa pentru locul 1 și, totodată, mai vechea rivalitate cu ieșeanul Matei Cristian Onofrei, care era creditat de organizatori cu prima șansă. În finala cu Onofrei, una foarte disputată, Alex Negură s-a impus cu scorul de 6-4, 4-6, 10-8, completând astfel seria victoriilor începută în „sferturi” cu 6-4, 6-0 contra Rareș Popa (Coreco Iași) și continuată în semifinale cu un 6-0, 6-3 administrat romașcanului Matei Băncescu.

    „Negură confirmă trendul ascendent de formă, iar victoria de la Roman oferă speranțe pentru rezultate bune la turneele mari, care ne dorim să înceapă la sfârșitul primăverii”, a declarat antrenorul său, Ovidiu Ciulină.

    Fotbal: CSM Bacău, amical cu Viitorul Curița

    După două înfrângeri la scor de tenis, 1-6 cu Ceahlăul Piatra Neamț și 1-6 cu Sporting Juniorul Vaslui, divizionara C CSM Bacău vrea să spargă gheața în amicalele iernii și să obțină prima victorie. Prilejul i se poate oferi sâmbătă, atunci când, de la ora 11.00, „CSMeii” vor întâlni, la Onești, pe Viitorul Curița. Băcăuanii nu-l vor putea utiliza nici la testul de sâmbătă pe atacantul de 34 de ani Bogdan Ungureau, care a sosit la echipă la începutul acestui an, dar s-a accidentat la umăr în cadrul unui antrenament.

    Împreună cu Răzvan Adăscăliței, Bogdan Ungureanu va reprezenta un punct de greutate și la nivel de vestiar, și în teren. El va reintra în program de luni, așa că nu-l vom avea contra Viitorului. Aștept însă ca, dincolo de problemele de lot, să câștigîm sâmbătă și să ne regăsim astfel cadența”, a declarat antrenorul CSM Bacău, Giani Florian.

    Jaful continuă

    La bucată. Toată țara ne va fi vândută străinilor, pic cu pic, până când vom ajunge să plătim chirie pentru că am avut nenorocul să ne naștem într-un ținut, binecuvântat de Dumnezeu, cu de toate. Ce au început cei de dinainte, vor desăvârși cei de acum. Niște pârnăiași au dat pe nimic cam tot ce era mai de preț. Au început cu băncile, au continuat cu asigurările, grăbindu-se cu marile combinate, iar spre final, ne-au făcut robi pe zeci de ani, vânzându-ne rafinăriile cu tot cu extracția de petrol și gaze. Între timp, au jefuit, în draci, pădurile seculare, de care ne bucuram și, totodată, cu care ne făleam peste tot în lume. Noaptea, ca hoții, fomiștii de acum, au publicat execuția bugetară pentru anul 2020.

    Neinteresant pentru mulți dintre colegii mei de țară, dar numai până când află că, de fapt, aceste cifre dezvăluie apetitul uzurpatorilor de acum pentru cheltuirea discreționară a banilor publici. Aflăm, așadar, un lucru extrem de grav: că într-o singură lună, decembrie 2020, simțind că pot da lovitura, după altele la fel de crunte încasate de bietul nostru popor, au adâncit sclavia față de bogații lumii cu alte 3,7 miliarde de euro. Cam de 5 ori și jumătate mai mult decât am încasat din privatizarea Petrom. Și asta în vreme ce pensionarilor le refuză dreptul de a trăi decent, așa cum i-au aburit în campaniile electorale, amânând majorarea pensiilor cu peste un an jumate. Cine le va mai apuca?

    Din păcate, jaful va mai continua, câți ani le-au mai rămas să ne conducă. Poate fi un mandat întreg, sau nu. Depinde de cât de mult mai poate accepta poporul. Chiar „haștagiștii” și cei care, poate din neștiință sau din lipsa unei alte opțiuni, au ștampilat în dreptunghiul celor din coaliția de-acum, pesemne, mulți băgându-și unghia adânc în gât. Până atunci, din păcate, sunt scoase la mezat și resturile din economie, nemăritate până acum. Revoltător mi se pare paravanul sub care se așează o așa mârlănie, motivând vânzarea prin așa-zisa șansă de modernizare, de a se face investiții. Și toate astea într-o lege care, chipurile, include „măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică”. Cam cât de proști ne cred indivizii ăștia? Cam atât de mult, aș răspunde.

    În alte țări, și nu neapărat mai dezvoltate, statul a renaționalizat companiile vândute. Mă uit la Portugalia care, nu mai departe de anul trecut, a avut înțelepciunea de a renaționaliza compania aeriană TAP sau la francezi, la nemți, la japonezi, toate aceste bogății fiind readuse la stat după criza din 2009. Atât mai zic: ferească-vă Dumnezeu de furia maselor, să nu vi se întâmple care dictatorilor sfârșiți sub pietrele aruncate de mulțimea sătulă de înghițit atât-amar.

    Valentin Ivancea, președintele CJ, a verificat stadiul lucrărilor celui de-al doilea buncăr al Secței de Radioterapie Bacău

    Astăzi, de Ziua Mondială a Bolnavului, Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău, a fost împreună cu managerul Spitalul Județean de Urgență, Adrian Popa, la șantierul celui de-al doilea buncăr al secției de Radioterapie al SJU Bacău, unul dintre cele mai importante obiective de investiții derulate, în domeniul medical, de Consiliul Județean Bacău.

    „Grija și compasiunea față de bolnav nu pot fi manifestate doar declarativ, ci prin investiții concrete, care să mărească gradul de satisfacție și securitate al pacientului. Un exemplu concret îl reprezintă investițiile pentru modernizarea Secției de Radioterapie de la SJU, care alină suferința pacienților loviți de una dintre cele mai nemiloase boli, iar extinderea acestei secții va permite dublarea numărului de bolnavi care primesc tratament aici. Am verificat pe teren stadiul lucrărilor, în contextul în care în acest an va fi instalat al doilea accelerator de particule, ce ne va ajuta să asigurăm continuitatea tratamentelor afecțiunilor oncologice, în situația intrării în revizie/mentenanță a actualului accelerator.”
    Valentin Ivancea, președinte CJ Bacău

    Amenajarea buncărului și achiziționarea acceleratorului de particule sunt investiții realizate din fondurile CJ Bacău, la inițiativa conducerii SJU, care a insistat pentru realizarea acestui proiect. Acceleratorul reprezintă o investiție de peste 3,5 milioane de euro, pentru care CJ Bacău a fost nevoit să contracteze un credit.

    „Pe parcursul lui 2020, CJ a solicitat în repetate rânduri sprijin din partea guvernului PNL, dar răspunsurile primite au vădit dezinteresul constant al Ministerului Sănătății față de proiectul de extindere a Radioterapiei. Investițiile majore, aflate în implementare la SJU Bacău, sunt expresia managementului eficient de la vârful unității medicale. Modernizarea tuturor secțiilor spitalului este o prioritate a mandatului meu și asigur conducerea SJU că împreună vom duce la bun sfârşit acest plan”, a mai declarat președintele CJ.

    Ziua Mondială a Bolnavului a fost instituită de Papa Ioan Paul al II-lea și a fost sărbătorită pentru prima dată pe 11 februarie 1993.

    La „Ferdinand”, o altfel de școală

      Cu toții ne-am obișnuit ca Școala Altfel sau Săptămâna Altfel să fie una de laissez – faire, ceva la latitudinea diriginților, cu o oarecare consultare a elevilor și părinților. Cât timp școala s-a desfășurat în formatul fizic, lucrurile au stat destul de clar și simplu. Însă acum, când școala e în scenariul galben, totul este mai provocator. Clasele de ciclu primar și clasele terminale vin la școală, iar celelalte în online. Așadar, cum combini și cum reușesti să generezi un program atractiv pentru elevi, plecând de la nevoile elevilor, de la așteptările lor și, desigur, să te adaptezi la posibilitățile reale pe care le poate oferi infrastructura școlară?

      Dacă tot suntem în online, valorificăm beneficiile acestui tip de comunicare educațională. Iată de ce  Colegiul Național „Ferdinand I” Săptămâna Altfel (8-12 februarie 2021) a propus activități diverse în care elevii și profesorii împărtășesc experiențe minunate cu oameni de succes, absolvenți de Bacovia-Ferdinand, care au construit cariere de succes în multe domenii: medicină, fizică, psihologie, diplomație, politică, relații internaționale, științe juridice, actorie, artă și arhitectură, cercetare… Persoane realizate-modele pentru elevii de gimnaziu și liceu… Pentru că – nu-i așa?- societatea e tot mai sensibilă la principii și valori, la resurse umane care să constituie modele pentru generația tânără.

      Colectivul de cadre didactice a făcut apel la foștii elevi, la personalități contemporane care pot aduce în viața elevilor, chiar și numai pentru câteva zile, impresii puternice, autentice, o stare de relaxare, dar și de provocare conștientă spre viitor.

      Celor 5 zile ale Școlii Altfel li s-au conferit titluri tematice generoase, sub a căror umbrelă se așază activități pe clase sau pe asocieri de clase. Lunea a stat sub semnul Simpozionului „Ferdinand I. Ediția a IV-a. Modelul Meu. Personalitatea care mă inspiră”. Elevii au partiicipat cu prezentări despre modelele lor, din viața cultural-artistică și științifică, fie din actualitate, fie din trecut. Parteneriatul cu Universitatea „V. Alecsandri” a conferit o aură academică, prin jurizarea prezentărilor, dar și prin discursurile originale ale participanților. Ziua a doua a presupus debutul unui proiect ȘANSE (Și Acesta, Neștiutul, Sunt Eu), care a propus elevilor să vorbească despre ei, despre evoluția lor ca persoane, dincolo și mai ales trecând prin școala online.

      Mulți dintre elevi au dezvoltat noi pasiuni, și-au descoperit abilități despre care doresc să vorbească și celorlalți. Este șansa lor de a se face cunoscuți, la nivel de clase sau școală. Zilele de miercuri și joi au fost cele mai așteptate de copii, pentru că Sub pălăria tematică „Galeria invitaților” platforma Microsoft Teams pe care lucrează școala a părut neîncăpătoare. Nume cunoscute sau mai puțin cunoscute, dar la fel de valoroase, au animat și au făcut un adevărat spectacol de idei și povești personale pentru elevi și profesori.

      Încântați să fie gazdele artiștilor de la Teatrul Municipal, a unor diplomați din Ministerul de Externe, a unor cercetători din laboratoare științifice, a reprezentanților administrației locale, a cabinetelor de avocatură sau de psihoterapie, a mass media locală sau centrală, elevii de gimnaziu și de liceu au simțit mai aproape ca niciodată că sunt o echipă, că școala online poate avea și o altă dimensiune, dinamică, dar și relaxată.

      Concursul Fed Talks (public speaking) a fost jurizat de profesori din mediul academic internațional. Experiențele de viață ale profesioniștilor povestite cu șarm și relaxare tinerilor sunt, de multe ori, cele mai de impact. Bucuria lor de a-și întâlni foști profesori sau de a întâlni tineri a devenit bucuria unei întregi școli. Vinerea, evident, programul liber ales al clasei și al dirigintelui se concretizază în acțiuni online și fizice, care presupun vizionări de filme, activități de dezbateri, întâlniri cu actori, vizite vituae la muzee…

      Și, pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, li s-a spus simplu Ferdinand- spațiul unde încep să se construiască destine …

      Mascota Eco la Grădinița Nr.26 Bacău

        Eco-Preșcolarii de la Grădinița cu program normal Nr. 26 Bacău au desfășurat activitatea „Mascota Eco ne învată să economisim apa și energia electrică!”, APA – sursa vieții – fiind o temă a planului de acțiune al unității, din Programul Mondial Eco-Școală.

        Astfel, Eco-Isteții au citit imaginile din volumul MASCOTA ECO TE ÎNVATĂ, au discutat despre importanța apei, despre modul cum se poate economisi această resursă vitală pentru întreaga planetă, despre importanța păstrării apelor curate, despre regulile pentru economisirea apei și energiei electrice în fiecare familie.

        Apoi au colorat etichete cu mesajul NU irosi APA!, NU irosi CURENTUL ELECTRIC!, pe care le-au așezat lângă robinet, respectiv întrerupător, pentru ca toți membrii familiei să respecte îndemnurile mascotei ECO. Coordonatorul programului este profesorul pentru învățământul preșcolar Iustina Boambă.

        Cod galben de polei și cod portocaliu de vânt!

          Pentru perioada, 11 februarie, ora 12:00 – 12 februarie, ora 18:00, a fost extins codul galben de polei și ninsori viscolite în nord-vest, nord, centru, est și sud-estul țării și a fost emis un cod portocaliu de vânt și viscol în Munții Banatului, Carpații Meridionali și de Curbură.

          Amintim că, în aceaste regiuni, în noaptea de joi spre vineri (11/12 februarie) vor fi precipitații în majoritatea lor, la început ploi apoi predominant ninsori. Se va depune un strat de zăpadă, pe alocuri consistent, iar local se va semnala polei sau ghețuș.

          Vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a teritoriului, amplificând senzația de frig, cu viteze de 55…65 km/h și temporar peste 70…80 km/h, mai ales în centru, sud și est. În Moldova, Muntenia, Dobrogea, Transilvania, Maramureș și la munte temporar ninsorile vor fi viscolite, iar zăpada spulberată. În același timp, intensificări ale vântului vor mai fi și pe parcursul zilei de sâmbătă (13 februarie), dar pe arii mai restrânse și în special în zonele de munte și în Moldova.
          Pentru perioada, 11 februarie, ora 18:00 – 12 februarie, ora 18:00, a fost emis un cod portocaliu de vânt și viscol în Munții Banatului, Carpații Meridionali și de Curbură.

          În intervalul menționat, în Munții Banatului, în Carpații Meridionali și de Curbură, la altitudini de peste 1500 m vântul va avea intensificări susținute, cu rafale de peste 110…130 km/h. În noaptea de joi spre vineri (11/12 februarie) va ninge viscolit, apoi zăpada va fi spulberată puternic. Temporar vizibilitatea va fi redusă semnificativ, sub 50 m.

          Cărți din suflet la Școala Gimnazială „ Nicu Enea” Bacău

            La Școala Gimnazială „Nicu Enea” Bacău, anul 2021 a început cu o veste foarte bună. Rafturile bibliotecii școlii s-au îmbogățit cu 138 de cărți din lectura pentru copii prin intermediul unei donații de carte oferiă de Asociația Curtea Veche. Acestora li s-au adăugat și 80 de cărți din literatura română, universală și de specialitate, pentru cadrele didactice.

            Donația face parte dintr-un program de lectură desfășurat de către Asociația Curtea Veche de peste șase ani de zile, iar „ Cărțile copilăriei” , de care Școala „Nicu Enea” a beneficiat în acest an, sunt cărți noi, destinate copiilor din mediul școlar și au ca scop cultivarea gustului pentru lectură și promovarea activităților social-educative.

            „E o mare bucurie să fim beneficiarii acestei donații ce a adus zâmbetul pe chipul elevilor noștri, făcând și mai plăcută reîntoarcerea în bănci.  Lectura a fost dintotdeauna o plăcere pentru elevii noștri și bucuria cititului se observă în ochii lor, de fiecare dată când prind în mâini o carte bună. Biblioteca e prilej al întâlnirilor frumoase, e locul  unde elevii intră mereu cu bucurie și cu drag de carte. Pentru ei și pentru pasiunea lor, ne-am propus ca anul acesta să reamenajăm biblioteca școlii prin modernizarea bazei materiale a acesteia și prin creșterea fondului de carte, iar gestul de generozitate al celor de la Asociația Curtea Veche îi va ajuta pe copiii noștri să își continue visul, să hrănească curiozitatea și să construiască în suflete povești de neuitat!”,  ne-a declarat prof. Anca Vârlan, directorul Școlii Gimnaziale „Nicu Enea”.

            „ Sunt împlinită ca om, înainte de a fi implinită ca profesor, în fața răspunsului Asociației Curtea veche la solicitarea școlii de a contribui la îmbogățirea bibliotecii cu aceste cărți colorate, atractive și interesante, la care să aibă acces elevii noștri. Asociația a răspuns cu promptitudine solicitării noastre și a contribuit nespus la bucuria elevilor de a găsi cărțile primite, odată cu reluarea cursurilor în semestrul al II-lea. Un mare câștig pentru elevii noștri, pentru biblioteca școlii, pentru noi toți!”, a spus și prof. înv. primar Diana Ursan, cea care s-a ocupat de realizarea acestui frumos parteneriat.

            Această donație vine în momentul în care la nivelul școlii s-a reușit și realizarea unei biblioteci virtuale, la care elevii pot avea acces prin platforma de lucru Google Classroom.  „Pauza impusă de pandemie a oferit nuanțe noi modului în care eram obișnuiți să interacționăm cu o carte. Am înțeles că accesul la un spațiu prietenos este prioritar. În plus, am conceput o bibliotecă virtuală, la care sunt conectați elevii de nivel primar și gimnazial, cu peste 200 de cărți. Biblioteca școlii devine astfel un instrument prietenos și accesibil în orice condiții”, a arătat și prof. Lucia Roșu.

            FALKEN EUROALL SEASON AS210

            Pe JANTA.RO ai la dispoziție o gamă largă de anvelope compatibile din care să alegi, de la mărci de buget, cu performanțe bune la prețuri competitive, până la mărci premium consecrate. Printre acestea se numără și anvelopa FALKEN.

            Cu o experiență de mai bine de un secol în industria anvelopelor, grupul japonez Sumitomo Rubber Industries, clasat în prezent pe locul 5 în topul primiilor 10 producători de anvelope pe plan mondial, lansează în anul 1983 brand-ul FALKEN în Japonia. Bucurându-se de un real success, în anul 1988 are loc lansarea mărcii pe piața europeană, strategie care a ajutat la creșterea notorietății brandului și la dezvoltarea sa pe plan internațional.

            Anvelopele performante sunt rulate frecvent în etapele cursei de anduranță de 24 de ore de la Nurburgring. FALKEN are la activ mai bine de 20 de ani consecutivi de când ia parte la cursa de anduranță de 24 de ore desfășurată la Nurburgring, aspect care a ajutat la dezvoltarea tehnologiilor inovatoare prezente in modelele de vârf ale mărcii.

            Printre cele mai recunoscute modele ale mărcii se numără și anvelopa de vară ZIEX ZE-914 ECORUN.


             

            Gama Ziex a fost proiectată pentru a oferi un nivel optim de aderență, o rezistență minimă la rulare, favorizând astfel un consum redus de carburant și un zgomot redus la rulare.

            Modelul Falken Ziex ZE914 ECORUN face parte din gama de echipări originale pentru modelul Audi Q3 cu dimensiunea 215/65R17 99V.

            Design-ul asimetric al benzii de rulare, înglobează 5 blocuri solide, de forme diferite, dispuse pe întreaga circumferință a benzii de rulare. Acestea au rolul de a asigura un nivel crescut de aderență la viteze mari. În același timp, canelurile generoase prezente între aceste blocuri continue, elimină eficient apa de pe suprafața benzii, oferind șoferului un plus de siguranță atunci când rulează pe carosabil ud.

            Umerii exteriori proeminenți, conectați printr-un bloc neîntrerupt, aduc un plus de rigiditate porțiunii laterale aferente benzii, aspect ce îmbunătățește stabilitatea în viraje și facilitează un răspuns prompt al direcției.

            Aceste aspecte au făcut din Ziex ZE914 EC un model favorit în testele desfășurate de puplicațiile de renume din domeniu precum: Auto Bild, AMS si ARBO, anvelopa FALKEN reușind astfel să obțină numeroase distincții.

             

            Modelul Ziex ZE914 EC este disponibil într-o gamă largă de douăzeci și două de dimensiuni pentru jante de la 16 inch, până la 18 inch.

             

             

            FALKEN – 5 ani garanție

            Clienții care aleg Falken vor beneficia acum de asigurarea suplimentară a unei garanții de cinci ani la toată gama de anvelope destinate autoturismelor de pasageri, SUV-uri, autovehicule comerciale ușoare și camioane. Această garanție extensivă acoperă chiar și anvelopele Falken OE montate în fabrică.

            Descoperă întreaga gamă de anvelope FALKEN direct pe www.janta.ro

            Încearcă experiența JANTA.RO – cel mai simplu și facil mod de a-ți echipa mașina pentru vară cu roti complete, jante din aliaj, jante din otel sau anvelope de vara.

             

            Primarul Viziteu somează consilierii locali să voteze înființarea SMUP

              Primarul Bacăului cere consilierilor locali să voteze, în ședința extraordinară de vineri, hotărârile referitoare la înființarea Serviciului Municipal de Utilități Publice (SMUP) și un Consiliu de Administrație provizoriu la Societatea de Servicii Publice Municipale (SSPM). În caz contrar, explică edilul Bacăului, municipalitatea va fi amendată dacă nu înființează SMUP iar SSPM va intra în incapacitate de plată.

              Primarul Lucian – Daniel Stanciu – Viziteu susține că municipalitatea a primit o adresă de la Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC), prin care este somată să se conformeze concluziilor controlulul de anul trecut, când i s-a cerut să intre în legalitate cu înființarea SMUP.

              „În caz contrar ne așteaptă amenzi cuprinse între 300 și 500 de milioane de lei vechi”, a avertizat primarul Viziteu.

              Proiectele pentru înființarea SMUP au fost respinse la ultima ședință a Consiliului Local, de la finele lunii ianuarie, când majoritatea consilierilor s-au abținut, spunând că ar trebui întâi să se voteze bugetul municipiului și, abia apoi, înființarea serviciului, deoarece acesta are nevoie de un împrumut de 500.000 de lei pentru a putea intra în pâine.

              Cât despre SSMP, al cărui Consiliu de Administrație „a demisionat fără explicații” acum câteva săptămâni, primarul Viziteu spune că fără semnăturile conducerii, firma intră în incapacitate de plată și că, dacă la ședința extraordinară de vineri nu se va vota pentru numirea unui nou CA, consilierii vor decide, practic, lichidarea ei. Acest nou CA ar urma să fie provizoriu, numai pâna când se va numi unul care să fie selectat pe criterii profesioniste.

              „Nu vom mai accepta să repetăm metehnele vechi. Vom avea doar profesioniști în funcțiile tehnice”, a spus primarul Viziteu. Întrebat, însă, cum de toți cei nominalizați să facă parte din CA sunt membri PNL, USR, PLUS, edilul a replicat că faptul că apartenența politică a acestora nu ar trebui să reprezinte o problemă, pe ei recomandându-i CV-urile lor.

              Cât despre faptul că aliații de la PNL au cerut desființarea SSPM în mai multe rânduri, primarul Viziteu spune că, din punct de vedere politic, el nu consideră că societatea ar trebui închisă, ci redimensionată.

              Un jandarm din Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău a primit Medalia Națională „Serviciul Credincios”

                Pentru rezultatele sale remarcabile în activitatea profesională, îndeplinirea cu seriozitate și devotament a misiunilor încredințate, plutonierului adjutant șef PANOSCHI CRISTINEL-CONSTANTIN i-a fost conferită Medalia Națională „SERVICIUL CREDINCIOS” clasa a III-a, cu însemn pentru militari.

                Pe timpul executării misiunilor desfășurate de Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău a obținut rezultate deosebite, atât pe linia constatării faptelor contravenționale și penale, cât și pe linia prevenirii răspândirii virusului COVID-19 participând la misiunile de carantinare a municipiului Suceava și a altor localități din zona de responsabilitate a unității.

                Subofițerul a dat dovadă de implicare și pe timpul desfășurării misiunilor de asigurare a ordinii publice pe raza localității Murgeni, județul Vaslui. Acționând cu mult tact și dând dovadă de capacitate de comunicare și viteză de reacție, a reușit să împiedice escaladarea unor conflicte spontane.

                Nu se folosește aparatul de plasmafereză pentru că nu există cerere pentru plasmă

                Sponsorul care a donat echipamentul de plasmafereză amenință să-l ia înapoi deoarece acesta nu ar fi folosit. În replică, directorul Centrului de Transfuzii spune că echipamentul nu e utilizat deoarece nu mai există cerere pentru plasmă.

                O informare sosită la Centrul de Transfuzii din Bacău, prin care sponsorul care a adus anul trecut echipamentul de plasmafereză (cu ajutorul căruia se recoltează plasmă pentru tratarea bolnavilor de Covid 19-n.r.) a anunțat intenția de a retrage acest aparat, a creat multe discuții și a ridicat semne de întrebare. Am cerut însă informații chiar de la dr. Adriana Ghindă, directorul Centrului de Transfuzii Bacău, tocmai pentru a arăta cum este de fapt situația. Unitatea de Transfuzii din Bacău nu este singura care a primit această înștiințare, notificarea prin care sponsorul care a pus la dispoziție aceste aparate intenționează să le retragă ajungând la mai multe Centre de Transfuzii din țară. Circulara a ajuns la Centrul din Bacău vineri, 6 februarie, în ea fiind reproșat faptul că nu s-au respectat prevederile contractului de sponsorizare.

                Numărul donatorilor de plasmă a scăzut

                dr. Adriana Ghindă, directorul Centrului de Transfuzii Bacău

                „Eu nu știu care sunt acele prevederi pentru că în Centrul nostru aparatul a ajuns printr-un contract de comodat de la Spitalul Județean. În peste 20 de unități din țară au ajuns aceste aparate fie prin spitalele județene, fie prin consiliile județene”, a explicat dr. Adriana Ghindă. Dacă la începutul pandemiei, chiar în starea de urgență, pe fondul lipsei de informații au fost puține donări de plasmă prin această metodă, ulterior au fost creșteri ale numărului de donatori, vârful fiind în luna noiembrie. Apoi numărul acestora a scăzut dramatic. „Între timp, doritorii au aflat că pot dona plasmă și prin plasmafereză, dar și prin donare standard. La un moment dat, cererea de plasmă Covid a scăzut și în continuare este mică”, a mai precizat șefa Centrului de Transfuzii care a completat, vizavi de problema creată de informarea sosită de la sponsor, că: „toate colegele din țară care au primit aparatul în acest fel, spun că era stipulat în contractul acela și un anume număr de plasmafereze pe lună. Noi avem un contract de comodat, prin care, Spitalul Județean ne pune la dispoziție acest aparat și consumabilele, și atât. E posibil ca prin Consilul Județean să existe un altfel de contract. Dacă e așa, ce scrie acolo, noi nu știm.”

                Se deschide Cutia Pandorei

                Informarea sosită de la sponsor spune că:

                „Dacă în termen de 7 zile de la primirea acestei adrese, ne faceți cunoscut un plan de remediere prin care să se corecteze toate deficiențele amintite mai sus atunci nu vom retrage echipamentul de plasmaferză. Prin planul de remediere trebuie să ne asigurați că: dispuneți de personal suficient, organizați campanii de informare a populației cu privire la importanța donării de plasmă convalescentă și că în spitalele din județ se administrează plasmă convalescentă recoltată conform protocolului de tratament al infecției cu virusul Sars-Cov-2.”

                Toate aceste prevederi deschid practic o Cutie a Pandorei, în sensul că este bine știut că centrul băcăuan este subdimensionat din punct de vedere al personalului. „Noi nu am dispus de personal suficient, dar asta nu ne-a împiedicat să folosim la maxim aparatul de plasmafereză. Când am primit aparatul, pe 30 aprilie, am făcut adrese la DSP, la Consilul Județean, Spitalul Județean de Urgență, Institutul Național de Hematologie, inclusiv Ministerului Sănătății prin care ceream alocarea unui medic și a unui asistent. Apoi am cerut măcar detașare. Toate centrele din țară sunt subdimensionate din punct de vedere al personalului…”, a declarat dr. Adriana Ghindă.

                Apoi, în nenumărate rânduri, chiar noi am mai scris despre evoluția acestei metode și am surprins momentele când Centrul de Transfuzii a încheiat protocoale cu spitalele care tratează pacienți cu Covid 19 sau atunci când au fost trimise notificări prin poștă celor declarați vindecați de această boală.

                Plasma se poate obține și din sângele donat prin metoda clasică

                Șefa de la Centrul de Transfuzii a dat asigurări că în acest moment sunt stocuri suficiente de plasmă Covid și că această materie nu prea mai este solicitată, în schimb este lipsă de sânge. „Astfel, am preferat o soluție de mijloc. Am preferat să recoltăm prin donare standard, astfel obținând și plasmă Covid și «roșu». Le-am explicat întotdeauna donatorilor ambeler procedee. Astfel, sunt unii care nu agrează ideea să stea o oră și jumătate conectați la un aparat, cât durează plasmafereza. Sunt donatori care vor numai prin procedeu clasic, mai ales cei care sunt donatori fidelizați. Am avut și donatori care au venit la plasmafereză din două în două săptămâni. Deci nu se poate spune că nu s-a folosit plasmafereza. Ne-am făcut treaba cu el. Că nu mai sunt cereri, că donatorii de plasmă s-au împuținat, nu mai ține noi. Ultima comandă de plasmă Covid am avut-o în 11 ianuarie”, a explicat în final dr. Adriana Ghindă care a ținut să sublinieze că Centrul de Transfuzii Bacău nu are nici o culoare politică și că nimeni din personalul centrului nu face parte din vreun partid politic. Sunt profesioniști și nu doresc decât să-și facă treaba.

                Bani nerambursabili pentru prima împădurire

                Mai puțin de două săptămâni mai au la dispoziție proprietarii băcăuani de terenuri care intenționează să le împădurească, folosind bani gratis de la stat. Astfel, prin schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”, statul pune la dispoziție 10.000.000 euro. Prin această schemă, se acordă sprijin financiar pentru înființarea de plantații forestiere, respectiv realizarea de trupuri de pădure și perdele forestiere de protecție.

                Pentru a primi acest sprijin, cei interesați trebuie să depună solicitări la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Bacău. Demersul trebuie făcut până cel târziu în data de 26 februarie. Aceasta este cea de a cincea încercare a statului de a-i convinge pe proprietarii de terenuri degradate să le împădurească, folosind finanțări nerabursabile de la stat. Până acum, fără niciun rezultat la nivel de județ, întrucât niciun beneficiar nu s-a adresat instituției pentru a obține finanțare, deși au fost mulți care s-au interesat de program.

                Potențialii beneficiari trebuie să aibă în vedere că Proiectul tehnic de împădurire nu poate fi depus la Garda Forestieră, în vederea avizării, cu mai puțin de 10 zile înainte de încheierea perioadei de depunere a cererilor de sprijin la APIA. Pot cere aceste fonduri proprietarii publici și privați de teren agricol și formele asociative ale acestora. Sprijinul financiar, acordat ca valoare fixă, va acoperi costurile standard pe hectar pentru împădurirea de terenuri agricole și neagricole.

                Subvenția se va da sub forma a două prime: una pentru înființarea plantațiilor forestiere, care acoperă inclusiv costurile de elaborare a proiectului tehnic de împădurire, iar cea de-a doua este prima anuală, pentru o perioadă de 12 ani, pentru acoperirea costurilor de întreținere și îngrijire a plantației forestiere și pentru compensarea pierderilor de venit agricol ca urmare a împăduririi, acordată în funcție de categoria de beneficiar și tipul de teren.

                Se actualizează dosarele de locuință socială sau din fondul locativ la Primăria Bacău

                  Băcăuanii care au depus dosare la Primăria Bacău pentru o locuință socială sau una din fondul locativ al autorității locale sunt rugați să depună documentele actualizate în copie și original, la Centrul de Informare Cetățeni, din str. Nicolae Titulescu (fosta Stare civilă). Anunțul este făcut de Primăria Bacău, iar data limită este 30.09.3021.

                  Trebuie depuse următoarele acte (conform Legii 114/1996 privind locuințele, și a HCL/28.01.2021):

                  • carte de identitate pentru soț, soție, copii și a persoanelor care locuiesc împreună la aceeași adresă de domiciliu sau reședință;
                  • certificate de naștere (soț, soție, copii);
                  • hotărâre judecătorească de încredințare pentru copii (după caz);
                  • acte de stare civilă (certificate de căsătorie, deces, hotărâre de divorț, după caz);
                  • actele privind locuința de la adresa de domiciliu sau de reședință: contract de vânzare-cumpărare, schița locuinței cu suprafața locuibilă (după caz);
                  • contractul de închiriere a locuinței, înregistrat la Administrația Finanțelor Publice (după caz);
                  • diploma de absolvire studii superioare, postliceale, medii, profesionale, gimnaziale, primare sau foaia matricolă (acolo unde nu există diplomă de absolvire – după caz);
                  • sentința civilă definitivă de restituire a imobilului revendicat și de evacuare a chiriașului, înștiințarea de încetare a contractului de închiriere, procesul verbal de evacuare – după caz;
                  • certificat de handicap (de invaliditate) emis de comisiile de expertiză sau certificat medical conform O.U.G nr. 40/1999 – după caz;
                  • adeverință din care să rezulte că a fost asistat în instituții de ocrotire social (după caz);
                  • declarație la notariat din partea tuturor membrilor familiei majori (soț, soție, copil major aflat în întreținere) că nu dețin în proprietate o locuință și nu au înstrăinat o locuință proprietate după data de 01.01.1990, nu au beneficiat de sprijinul statului în credite și execuție pentru realizarea unei locuințe și nu dețin, în calitate de chiriaș, locuință din fondul locativ de stat (în original);
                  • adeverință cu pensia netă a membrilor de familie (soț, soție), detaliată pe ultimele 12 luni de la Casa de Pensii și/sau Direcția Generală de Asistență Socială – după caz;
                  • adeverințe cu venitul net al membrilor de familie (soț, soție), detaliat pe ultimele 12 luni, angajați pe raza județului Bacău, extras după REVISAL, pentru ultimele 12 luni, adeverință de la ANAF cu venituri nete pentru persoanele care realizează venituri din activități independente (documente în original) – după caz.

                  În cazul solicitanților sau a membrilor majori care dețin/nu dețin în proprietate o locuință sau o cotă parte dintr-o locuință ce nu depășește 18 metri pătrați, aceștia trebuie să specifice în declarația notarială acest lucru. Solicitanții și membrii familiei majori NU trebuie să figureze cu datorii la bugetul local.

                  Cum (te) salvezi atunci când apare înecarea cu un corp străin

                  Toți ar trebui să știm să facem asta. Heimlich și auto-Heimlich. O manevră simplă poate face diferența dintre viață și moarte, spune doctorul Tudor Ciuhodaru.

                  Acesta spune că astfel de cazuri sunt tot mai frecvente. „Un copil de cinci ani, din Maramureș, a murit de ziua lui înecat cu roata unei mașinuțe găsite într-un ou de ciocolată. Românii încă se îneacă cu mici şi cârnati de Pleşcoi în mijlocul mulţimii fară a li se aplica la timp manevra salvatoare. Lipsa educației pentru sănătate poate fi letală”, spune medicul. Ce trebuie să știți:

                  A. Cum preveniți înecarea:

                  1. Mâncați fără grabă și mestecați bine.
                  2. Nu beți mult alcool înainte sau în timp ce mâncați.
                  3. Țineți obiectele mici departe de cei mici.
                  4. Utilizați corect protezele dentare.

                  B. Cum (te) salvezi:

                  Heimlich și auto-Heimlich sunt manevre simple care (te) salvează atunci când apare înecarea cu un corp străin. Ce trebuie să faceţi:
                  1.Rămâneţi calm dar strigaţi după ajutor. Ajutorul sună la 112.
                  2.Fiţi siguri că victima se sufocă prin aspirarea unui corp străin (dacă obstrucţia nu e completă manevra nu e eficientă şi poate produce leziuni.):
                  a) aspiraţie confirmată de martori, anturaj
                  b) nu mai poate vorbi, tuşi şi respira
                  c) pacient agitat, care se sufocă, duce involuntar mâna la gât iar ulterior îşi pierde conştienţa
                  3 Ridicaţi pacientul şi plasaţi-vă în spatele acestuia.
                  4.Îmbrăţisaţi pacientul, poziţionând pumnul mai puternic la nivel abdominal (între ombilic şi stern) peste care suprapuneţi cealaltă mână.
                  5.Aplicaţi compresia abdominală care trebuie să fie bruscă şi adâncă la nivelul abdomenului superior; de jos în sus şi din faţă în spate, ca şi cum aţi ridica pacientul. Se execută 5 astfel de compresii abdominale.
                  6.Repetaţi compresiile până când pacientul reuşeşte să expulzeze obiectul aspirat sau îşi pierde conştienţa.
                  7.Dacă victima îşi pierde conştineţa, poziţionaţi-o pe spate pe un plan dur și începeţi resuscitarea. Efectuaţi aceeaşi manevră după ce aţi încălecat picioarele victimei. Aplicaţi compresii bruşte şi adânci în abdomenul superior poziţionând mâna puternică între ombilic şi stern şi aşezînd cealaltă mâna peste aceasta.
                  8.Solicitarea ajutorului medical specializat (! medic sau asistent ) este necesară indiferent dacă manevra are sau nu succes.

                  Ponturi:

                  1. Dacă pacientul încă poate tuşi încurajaţi-l să facă acest lucru în continuare. O tuse puternică dislocă adesea corpul străin.
                  2. Atenţie la căderea victimei care se sufocă! La un moment dat îşi va pierde conştienţa, va cădea şi se poate lovi.
                  3. La gravide şi obezi aplicaţi compresiile la nivelul toracelui, în partea inferioară a sternului.
                  4. Există şi auto Heimlich: împingeţi-vă cu abdomenul superior pe o suprafaţă orizontală dură, cum ar fi spătarul unui scaun.

                  Rețineți:

                  1.Sute de mii de oameni au fost salvaţi de ,,tratamentul antisufocare”.
                  2.Manevra Heimlich este metoda de dezobstrucţie a căilor aeriene în cazul unui pacient care se sufocă prin aspirarea unui corp străin
                  3.Trebuie învăţată şi exersată în toate şcolile din România, ca şi multe alte noţiuni de prim-ajutor.
                  4.Pentru a fi cu adevărat eficiente noţiunile de prim ajutor trebuie cunoscute precum alfabetul sau tabla înmulţirii.
                  5.Asta prevede legea Ciuhodaru ce poate salva mii de vieţi dar aşteaptă de prea mult timp să fie adoptată.

                  Puțintică istorie

                  Doctorul Henry Heimlich a introdus această manveră încă din 1974 dar a aplicat-o prima dată la 96 de ani, salvând viaţa unei femei de 87 de ani, Patty Ris, care se îneca cu o bucată de hamburger la un cămin de bătrâni din Cincinnati. Cu această manevră au fost salvate peste 100.000 de vieţi doar în SUA, printre care a preşedintelui Ronald Reagan, a primarului New York-ului Edward Koch şi a actorilor Elizabeth Taylor, Goldie Hawn, Walter Matthau, Carrie Fisher şi Jack Lemmon.

                  De câți oameni e nevoie să moară ca să cadă un Guvern?

                  Românii au ieșit în stradă să ceară demisia Guvernului Ponta după ce 65 de persoane au murit arse în Clubul Colectiv. Un club privat, în care organizatorii unui concert înghesuiseră 400 de persoane deși nu aveau voie să bage decât 80. Nu mai reluăm povestea, am scris și atunci și ulterior că principala vină pentru dezastrul de la Colectiv o poartă organizatorii manifestării. Dar românii au decis că vinovat este Guvernul și, după cele trei zile de doliu național, s-a ieșit masiv în stradă ca să se ceară demisia Executivului. Lucru care s-a și întâmplat, ceea ce l-a determinat pe președintele Iohannis să tragă faimoasa concluzie: „A fost nevoie să moară oameni pentru că acest guvern să plece”.

                  Au trecut de atunci niște ani, niște alegeri, s-a făcut rocada. La Palatul Victoria sunt la butoane cei care cereau demisia Guvernului pentru Colectiv. Să reținem, s-a ieșit în stradă pentru incendiu, nu pentru intervenție, nu pentru tratamentul pacienților; acestea au venit mai încolo, după demisia lui Ponta. Ca într-o poezie de Nichita Stănescu, au început să ardă spitalele. Au fost mai multe incendii, dar în două cazuri au fost victime: la Piatra Neamț și la Balș. De data aceasta nu s-a întâmplat nimic deși, față de Colectiv, unde vina autorităților era marginală, de incendiile din spitale sunt răspunzătoare exclusiv autoritățile.

                  O tăcere suspectă s-a lăsat peste țară, în vreme ce băieții și fetele, care cereau în stradă demisia lui Ponta, pășesc pe vârfuri, să nu-și deranjeze idolii cărora le-au suflat în tălpi. „Și, oricum – zic ei – ce vină are Guvernul că a luat foc un spital?!” Dacă am vrea să fim răi, am replică. „Aceeași vină pe care o avea Guvernul în cazul Colectiv”. Dar nu vrem să fim atât de răutăcioși. Remarcăm doar dublul standard practicat de cei care au susținut că aduc primenirea clasei politice, înnoirea țării și asumarea responsabilității pentru factorii de decizie.