vineri, 19 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1638

ATENȚIE! Se modifică ordinul comun semnat între Ministerul Educaţiei și Ministerul Sănătăţii privind funcţionarea şcolilor!

Ministrul Educaţiei propune modificarea documentului semnat împreună cu ministrul Sănătăţii, în baza căruia s-au redeschis unităţile de învăţământ, pe 8 februarie. Sorin Cîmpeanu vine cu patru măsuri noi, despre care spune că sunt rezultatul solicitărilor venite din partea cadrelor didactice, elevilor şi părinţilor, scrie rptv.ro. Propunerea ministrului Educaţiei vine la o săptămână de la revenirea elevilor în bănci şi după ce au fost raportate mai multe cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2, în rândul elevilor şi cadrelor didactice, atât în Capitală, cât și în restul țării.

Iată care sunt cele patru modificări pregătite pentru ordinul comun de ministru:

  1. Scenariul de funcţionare a unităţii/instituţiei de învăţământ pe parcursul anului şcolar/universitar se va actualiza săptămânal, cu referință la fiecare zi de vineri, în funcţie de evoluţia epidemiologică, prin raportare la prevederile art. 3, cu excepția depășirii pragului de 6 la mie unde intrarea în carantină se aplică imediat;
  2. Cei care au fost declarați contacți direcți ai unor cazuri confirmate și care nu au simptome, în situația în care refuză testarea, nu vor fi primiți în unitatea/instituția de învățământ minimum 14 zile;
  3. Elevii din învățământul special pot face ore cu prezența fizică indiferent de scenariul în care se găsește unitatea de învățământ preuniversitar, cu excepția carantinei, când desfășurarea procesului de învățământ se va face online;
  4. Masca de protecţie nu este obligatorie în cazul preşcolarilor, la orele de specialitate din învățământul vocațional, precum și în învățământul special. Purtarea măștii în timpul orelor de educație fizică nu este obligatorie, însă elevii trebuie să mențină o distanțare fizică de minimum 1,5 metri. Sporturile de echipă se recomandă a fi evitate. Atunci când este posibil, se recomandă organizarea orelor de educație fizică doar în aer liber (nefiind obligatorie purtarea măștii). Purtarea măștii este obligatorie pentru copiii care se deplasează către și de la locul de efectuare a activităților fizice, în vestiare și până la momentul începerii orei de educație fizică, precum și după finalizarea orei de educație fizică.

Românii sub fanarioți

Rămăsesem dator cu continuarea poveștii despre lupta românilor cu grecii veniți să se căpătuiască pe la noi și care, de pe la 1600, tot încercau să ne pună genunchiul pe grumaz. Au reușit abia pe la 1700, când, pe baza intrigilor, au reușit să determine sultanii să nu mai accepte domni pământeni în Principatele Dunărene, ci să numească greci din Fanar.

Spune Nicolae Bălcescu cum că, deși a mai scăzut ca putere, împotrivirea românilor a continuat, totuși, și sub domniile fanariote. Aveau să cada victime acestei lupte mitropolitul Antim și boierii Brezoianu, Obideanu, Bengescu, Golescu și serdarul Barbu Cornea.

Lupta va reîncepe la 1753, când, la 21 mai, mitropolitul Neofit ia crucea în mâna și cere poporului să-l urmeze. Au mers cu alai pâna la Capigibașa, aflat în București, și toți adeveriră jalba pe care medelnicerul Ștefanache o dăduse porții contra domnitorului Matei Ghica. După câteva zile, însă, mitropolitul se îmbolnăvește iar grecii cumpără doctorul care-i va da un medicament care i-a provocat o criză de nervi. Apoi grecii spuseră că mitropolitul era nebun când a ieșit de Constantin și Elena cu lumea din biserică.

Urmarea a fost că domnitorul fu schimbat dar și medelnicerul Ștefanache și boier Dudescu, capii Opoziției, fura exilați.

Boierii pământeni se unesc și, la 1755, reușesc să-și impună condițiile domnitorului Constantin Cehan și mai mulți greci sunt goniți din țară. În replică, sunt exilați doi frați Văcărești dar la 1763 românii îl răstoarnă pe Constantin Mavrocordat și pe alți fanarioți care sunt exilați în insula Mitiline.

Urmeaza la tron iar Constantin Gehan, care bagă în lanțuri boierii români dar poporul Bucureștiului se revoltă iar vodă se otrăvește de frică.

Fratele său, Ștefan Racoviță, care este numit domn, îi prigonește, iarăși, pe boieri, care sunt eliberați, din nou, de bucureșteni. Ca să se împace, domnitorul decide să revoce drepturile civile și politice tuturor străinilor, în afară de moldoveni, care „din vremile cele mai vechi s-au privit ca pământeni”, după cum spune Bălcescu.

Luptele au mai continuat până la 1821, când insurecția lui Tudor Vladimirescu scapă țara de domnii străini.

Lucru care nu împiedică, însă, peste mai puțin de 50 de ani, pe români să ceară chiar ei domn străin…

Lupte / Calendar încărcat

În ciuda pandemiei, calendarul intern oficializat de Federația Română de Lupte anunță o primăvară plină de evenimente. Astfel, în luna martie vor fi nu mai puțin de cinci competiții. Patru dintre acestea constituie turnee de calificare la Cupa României și la Campionatele Naționale Individuale de la diferite categorii de vârstă, iar a cincea competiție, programată la finalul lunii, pe 26-28 martie va decerna și primele trofee din 2021.

Este vorba de Cupa României pentru cadeți, locația nefiind încă stabilită de FRL. Și fiindcă tot am amintit de locații, să notăm că Bacâul intenționează să organizeze și în acest an o finală de Campionat Național.

Cel mai probabil, Naționalele de Juniori, care sunt prinse în calendar pe 17 și 19 septembrie. Rămânând la finale de Campionat Național, majoritatea vor avea loc în toamnă: în intervalul 6-12 septembrie se vor decerna medaliile la lupte pe plajă pentru cadeți, juniori și seniori, în timp ce în octombrie avem duelurile pentru titlu atât la juniori mici 12-13 ani și cadeți, cât și la seniori. De notat că finala U23 se va desfășura anul acesta în luna iulie.

Rezultate în oglindă pentru Aerostar

Weekend-ul trecut, la Piatra Neamț, „aviatorii” au disputat ultimele două amicale dinaintea reluării campionatului. Vineri, băcăuanii s-au impus cu 2-0 contra Forestei Suceava, pentru ca sâmbătă să piardă cu același scor jocul cu Ceahlăul
Aerostar Bacău a efectuat ultimele verificări dinaintea primului meci oficial din 2021, cel programat sâmbătă, 20 februarie, de la ora 11.00, pe teren propriu, cu Unirea Slobozia, în cadrul etapei a 16-a din liga secundă. Astfel, weekend-ul trecut, „aviatorii” au disputat ultimele două amicale ale iernii. Ambele, la Piatra Neamț, ambele contra unor formații de Liga a III-a. Rezultatele au fost, însă, în oglindă.

Vineri, băcăuanii s-au impus cu 2-0 contra Forestei Suceava prin golurile marcate de Mihalcea (min. 58) și Alex Popescu (min. 70), pentru ca sâmbătă să cedeze cu același scor testul cu Ceahlăul. Și starea de spirit a antrenorului Daniel Munteanu a fost una contrastantă. „Sunt mulțumit de cum a arătat echipa vineri și sunt dezamăgit de modul în care unii jucători s-au prezentat sâmbătă. Nu mă refer la rezultat, ci la joc, în special la greșelile de pe linia de fund”, a comentat tehnicianul Aerostarului. În ciuda eșecului suferit cu Ceahlăul, tehnicianul Aerostarului este încrezător în privința campionatului: „Ne-am pregătit bine, beneficiind de condiții optime în această perioadă, am efectiuat achiziții care au adus un plus echipei și suntem încrezători că ne vom atinge obiectivul: evitarea retrogradării”. De notat că la amicalul cu Foresta a debutat în poarta Aerostarului și slovenul Marko Deronja, adus săptămâna trecută de la Poli Timișoara și că la cele două teste din weekend, băcăuanii nu au putut conta pe Gavrilă și Manole, ambii accidentați.

Aerostar Bacău- Foresta Suceava 2-0 (0-0). Goluri: Mihalcea (min. 58) și Alex Popescu (min. 70). Aerostar: Deronja- Alecsandru, Ardei, Bobaru, D. Mureșan- Segev- Vraciu, H. Ilie, Zaharia, Danale- A. Popescu. Au mai jucat: Chirilă, Mihalcea, P. Popescu și Oteliță.

Ceahlăul Piatra Neamț- Aerostar Bacău 2-0 (1-0). Goluri: Mateiciuc (min. 17) și Pîntea (min. 55). Aerostar: Cebotari- Alecsandru, D. Munteanu, Chirilă, Bobaru- Oteliță, Mihalcea, P. Popescu, Burlacu- Tofan, Vraciu. Au mai jucat: Belciu și Condruț.

Programul etapei a 16-a a Ligii a II-a

Joi, 18 februarie, ora 15.00: ASU Politehnica Timișoara- Gloria Buzău. Ora 17.00: Viitorul Pandurii Târgu-Jiu- Universitatea Cluj.

Sâmbătă, 20 februarie, ora 11.00: Csikszereda Miercurea-Ciuc- CSM Reșița, CSM Slatina- CS Mioveni, Fotbal Comuna Recea- Concordia Chiajna, Aerostar Bacău- Unirea Slobozia. Ora 12.30: Dunărea Călărași- Farul Constanța.

Duminică, 21 februarie, ora 11.00: Rapid București- Ripensia Timișoara.

Marți, 23 februarie, ora 19.00: Petrolul Ploiești- Metaloglobus București.

Partida U Craiova 1948- Turris Oltul Turnu-Măgurele nu se dispută deoarece Turris s-a retras din campionat.

„Mihai Eminescu”, altfel

    Elevii s-au întors în bănci și a fost o mare bucurie pentru toți cei implicați în acest sector de activitate: copii, părinți, profesori. Numai că, unele unități de învățământ au ales să revină în prim plan cu binecunoscuta activitate numită „școala altfel”. Acest lucru s-a întâmplat și la Colegiul „Mihai Eminescu” din Bacău, atât cadrele didactice cât și elevii fiind angrenați în câteva proiecte de importanță majoră. Sigur, în plan larg au fost și cârcotași care au spus că nici nu s-a revint bine la școală că s-a și trecut în programul „școala altfel”. Trebuie subliniat că, cel puțin în cazul Colegiului „Mihai Eminescu”, programul „școala altfel” a fost programat în această perioadă, 8-12 februarie, încă de la începutul anului școlar, din septembrie 2020.

    Toate activitățile propuse în acest program s-au desfășurat online și s-au bucurat de o prezență maximă din partea celor peste 900 de elevi ai colegiului, atât cei de la nivel liceal cât și cei de la postliceal. Între aceste proiecte s-au remarcat „Învață să spui NU” la care au participat invitați de la Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane, „Educația Financiară – Școala pe roți” – un program derulat în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean sau programul „Fii Liber” sprijinit de Asociația Națională Antidrog. S-au mai remarcat activitatea „Consumul de alcool” desfășurat cu sprijinul a doi psihologi de la Direcția de Asistență Socială și „Orientarea în carieră” la care au fost invitați un profesor de la Universitatea „George Bacovia” și doi ofițeri de la unitate de tancuri care au vorbit elevilor despre cariera militară.
    „Activitățile au fost antrenante, unii elevi au răspuns iar alții au fost mai timizi. Ideea este că activitățile online au și părți pozitive dar și negative, despre alt aspect putând vorbi atunci când activitățile se desfășoară față în față”, a precizat Andreea Șuhan, profesor de socio-umane la Colegiul „Mihai Eminescu” Bacău.

    „A fost pentru prima dată când am făcut astfel de activități pe online. Avantajele activităților pe online sunt că au reușit să intre toți elevii. Dacă aceste activități s-ar fi desfășurat fizic, cred că nu toți elevii ar fi participat, pentru că ar fi fost foarte greu să aduci la un loc 900 de elevi, chiar dacă nu ar fi fost pandemie. Feedback-ul este unul pozitiv, elevii au fost încântați, au reușit să pună întrebări și să primească răspunsuri”, a subliniat și prof. Diana Lungu, consultant educativ în cadrul colegiului.

    De luni, 15 februarie, elevii din anii terminali, adică cei de clasa a XII-a și cei din anul III de postliceală, se vor întoarce în bănci pentru învățământul fața în fața, în scenariul galben, cei doi directori ai colegiului, prof. Petru Bâzu și prof. Costel Pădurau, subliniind că unitatea de învățământ pe care o conduc este pregătită din toate punctele de vedere pentru reluarea cursurilor cu elevii în bănci.

    Soldatul din Horgești care l-a cunoscut pe Regele Mihai

      De loc din comuna Horgești, Jenică Nonuță, veteran de război, a ajuns la o sută de ani de viață, iar evenimentul trebuia marcat ca atare. Dar să nu credeți că s-au încălcat niscaiva reguli decretate la vreme de pandemie. Cei ajunși acolo de acolo au fost numai membrii de familie, copiii, nepoții și strănepoții. Dar lor li s-au alăturat primarul comunei, Luminița-Adriana Temea, preotul locului și reprezentantul Filialei Bacău „Colonel Corneliu Chirieș” a Asociației Naționale Cultul Eroilor (ANCE) „Regina Maria” și a Asociației Naționale a Veteranilor de Război (ANVR), Cristi Aioanei.

      O atmosferă primăvăratică am găsit în familia veteranului Jenică Nonuță ajuns la centenarul vârstei, o familie frumoasă și temeinic educată. O lumină primăvăratică am văzut și pe chipul sărbătoritului, un om căruia sigur nu-i dai vârsta confirmată de cartea de identitate. Iar în semn de respect pentru oaspeții săi, Jenică Nonuță a rămas în picioare tot timpul cât a povestit ba una, ba alta dintre cele pe care le-a trăit și le-a prins în caierul vieții. „Am venit să fim alături de această familie și în special de nea Jenică Nonuță la împlinirea vârstei de o sută de ani – ne-a declarat Luminița-Adriana Temea. Este un om deosebit și este o mare onoare pentru noi să avem în comuna Horgești un cetățean care este veteran de război, care l-a cunoscut pe Regele Mihai și care a fost un transmisionist de nădejde în timpul războiului”.

      Oaspeții i-au adus sărbătoritului și daruri. Din partea primăriei și a Consiliului local, Luminița-Andreea Temea a venit cu flori, dar și cu diploma „Vârsta de aur”, însoțită de un premiu în bani. Preotul satului a adus icoana „Sf. Înger Păzitor”, iar Cristi Aioanei i-a înmânat veteranului, din partea ANVR o diplomă aniversară, dar și gradul militar onorific de căpitan, iar din partea Filialei Bacău Cultul Eroilor diploma și medalia aniversară „Centenarul Zborului Marii Uniri”, toate în numele col. (rtr) Paul-Valerian Timofte,președinte al filialelor din Bacău alecelor două asociații.

      „Regele a pus mâna pe umărul meu”

      „Pe front – ne-a spus Jenică Nonuță – am făcut parte din Regimentul 27 Infanterie. Am trecut prin momente teribile și am băut apă din copitele cailor prin locurile sărmane prin care am ajuns cu frontul. În urma copitei se aduna apă de ploaie, iar noi ne mai potoleam setea cu ea. Nu puteam scoate capul afară din tranșee sau de pe unde ne adăposteam”.

      Veteranul de astăzi a fost, pe front, transmisionist, telefonist și observator. A fost pe front, inițial, numai prin România, dar apoi, când oastea i-a urmărit nemți, a ajuns până în Cehoslovacia. „Pe front am plecat în 1942 – ne-a povestit Jenică Nonuță. Eram la Focșani când au venit rușii peste noi. Cu ei am plecat apoi prin centrul României. Așa am ajuns și la Oarba de Mureș, locul unde au murit 11.000 de militari români, sacrificați de sovietici într-un act de răzbunare pentru anii în care românii au luptat împotriva rușilor pentru a dezrobi Basarabia. De acolo am trecut Tisa, am ajuns la Budapesta și în final în Cehoslovacia.”

      Transmisionistul l-a cunoscut, pe front, chiar pe Regele Mihai. „Era leat cu mine, cum se spune – a precizat veteranul. Eram telefonist. Într-o zi stăteam cu căștile pe urechi, dar odată am observat foială în jurul meu. Tocmai venise acolo regele. Era un bărbat frumos, îmbrăcat în haine militare, cu epoleți mari. Am sărit de pe scaun, respectuos, dar regele mi-a pus mâna pe umăr și m-a îndemnat să mă așez. «Ostaș, stai acolo! – mi-a spus. Dacă tu nu ai fi aici, noi am fi pierduți». În urma lui a intrat, la noi, și Mareșalul Antonescu. Pentru mine această întâlnire a fost o mare bucurie”.

      Acum vreo zece ani, Jenică Nonuță a primit „Crucea comemorativă a celui de Al Doilea Război Mondial”, conferită militarilor care au participat la campaniile armatei române din perioada 1941-1945 și au calitatea de veteran de război al armatei române.

      „Din jertfa înaintașilor se hrănește neîntrerupt prezentul și viitorul nostru. Sunt brazde adânci în istoria neamului, din care au răsărit idealuri și împliniri mărețe. Din poveștile lor, a eroilor anonimi de lângă noi, ne vin îndemnuri, mustrări și sfaturi, să pricepem ce este viața și scopul unui sublim ideal.Toți și-au lăsat viața în mâinile lui Dumnezeu și au reușit să izbândească războiul. O parte din sufletul lor veghează neîncetat la amintirea camarazilor pierduți pe câmpul de luptă, la fel cum cealaltă parte a sufletului lor pâlpâie iubirea vieții lângă copii, nepoți și strănepoți. La mulți ani cu sănătate, BRAV VETERAN DE RĂZBOI! Dumnezeu să vă binecuvânteze!”
      Cristi Aioanei, reprezentantul ANCE

      Sportul la bani mărunți

      Undeva prin decembrie, un cunoscut m-a întrebat dacă știu ce înseamnă învestirea lui Carol Eduard Novak la conducerea Ministerului Tineretului și Sportului. Am ridicat din umeri. Dar având în vedere faptul că omul făcea referire la faptul că Novak era propunerea UDMR pentru această funcție, m-am așteptat la unele considerații pe teme etnice. M-am înșelat. Era vorba de reflecții politico-financiare. „Ai să vezi că sportul va primi un buget și mai mic față de anii anteriori. Și asta pentru că, în coaliția guvernamentală, UDMR are statut de membru acceptat și nu dorit”, mi-a spus interlocutorul meu. Sincer, la vremea respectivă, n-am acordat prea multă atenție; nici temei, nici argumentelor .

      Mi-am reamintit de toate acestea acum, când proiectul de buget pe anul 2021 apărut pe site-ul Ministerului Finanțelor, alocă sportului rolul de Cenușăreasă. Concret, în 2021, MTS va avea un buget de 543.000.000 lei.

      Cu 5% mai mic decât în 2020, când a primit 570.507.000 lei și cu 18% inferior anului 2019, când i s-au alocat 658.046.000 lei. Iar 2021 este an olimpic. Așa cum se profila și 2020! În acest context, sigur că observația făcută de cunoscutul meu la finalul anului trecut stă în picioare. Dar nu este singura. Am convingerea că sportul românesc ar fi beneficiat de același tratament financiar din partea guvernului și dacă MTS ar fi fost condus de un liberal sau de un USR-ist, adică de politicieni „doriți și nu acceptați”, ca să folosesc expresia amicului. Pe ce mă bazez? Înainte de toate pe faptul că, așa cum o arată și proiectele bugetare ale ultimilor trei ani, sportul a avut o cotație financiară în permamentă descreștere.

      În plus, în contextul pandemiei, era de așteptat ca, dacă tot este să tai, să tai dintr-un domeniu care nu pare să aibă parte decât de aprecieri verbale, nu și reale. Pe bune acum, vi se pare că în anii din urmă sportul românesc a beneficiat de o atenție concretă din partea Guvernului?

      Vă amintiți să se fi pus vreodată serios în discuție o strategie națională din acest punct de vfedere? Eventual, inspirată de Ungaria vecină, că tot am avut și noi un Oban (bună poantă), iar acum avem și un Novak? Sigur că și Ministerul de resort are partea sa de vină. Există destule federații bugetofage (din totalul de 118 aflate în subordonarea MTS), iar în lipsa unei regândiri strategice a sistemului, bazată pe criterii de performanță la nivel national și, în special, internațonal, se vor risipi în continuare bani. De altfel, la învestirea sa în funcție, Novak a sublimniat „necesitatea unui sistem care dă direcție, care ne spune unde vrem să ajungem”.

      Deocamdată, însă direcția este una singură: tot mai în jos. Și ca indici de performanță, și ca bani. Și n-ar fi exclus ca acești 543.000.000 lei alocați sportului în 2021 să fie o avere față de bugetul din 2022!

      Peste 3,5 milioane de euro, pentru crescătorii de animale

      Circa 500 de crescători de animale din județ primesc, în această perioadă, subvenții de la stat. Plata sprijinului cuplat din zootehnie a demarat în decembrie 2020 și urmează a se încheia luna aceasta. Cel mai mult, pe cap de animal, au de încasat fermierii care au ales să crească în gospodărie vaci pentru lapte – câte 379 de euro pentru fiecare vită.

      În rest, subvențiile sunt de 185 de euro pentru crescătorii de taurine de carne și de 160,3 de euro pentru proprietarii de bivolițe de lapte. Crescătorii de oi și capre primesc cea mai mică subvenție pe cap de animal, respectiv doar 17,9 euro.

      În total, crescătorii de animale din județ au de încasat peste 3,5 milioane de euro, dintre care 1.728.244 de euro sunt plătiți proprietarilor de oi și capre, 958.441 de euro ajung la cei care dețin taurine de carne, 824.704 de euro, la fermele de vaci de lapte, și doar 3.687 euro sunt pentru creșterea bivolițelor pentru lapte. Plata subvențiilor se face în lei, la un curs de 4,8725 lei pentru un euro.

      Subvențiile se achită fermelor de bovine cu cel puțin 10 capete eligibile până la maximum 250 de animale, precum și crescătorilor care dețin minimum 50 și maximum 500 de capete de femele caprine și/sau țapi, inclusiv, care au vârsta de minimum un an la data de 31 martie a anului de solicitare.

      Asociația Elevilor din Bacău cere Primăriei să plătească bursele elevilor

        Asociația Elevilor din Bacău solicită Primarului Lucian Stanciu Viziteu să pună în aplicare de urgență Hotărârea de Consiliu Local din 11.01.2021 și să achite bursele elevilor.

        „De la ultimul comunicat de presă în care am prezentat suma disponibilă rămasă ce poate fi folosită pentru plata primelor burse din semestrul I aferent, primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu nu ne-a comunicat o situație favorabilă în acest sens din propria poziție, ba chiar a pus viceprimarul să transmită faptul că solicitarea noastră nu va fi soluționată și în continuare bursele vor fi achitate doar la primirea bugetului de stat”, se arată într-un comunicat al Asociației.

        Elevii spun că, în ciuda faptului că Hotărârea de Consiliu Local ce aprobă numărul și cuantumurile burselor elevilor a fost adoptată încă de pe data de 11.01.2021, procedura de punere în aplicare a hotărârii nu a fost începută încă, copiii fiind lăsați fără burse în ciuda începerii semestrului al II-lea.

        „Amintim faptul că dreptul elevilor de a beneficia de burse este menționat în Constituția României la articolul 32, alineatul (4) și în Legea Educației Naționale 1/2011, la articolul 82, iar obligația autorităților locale de a asigura accesul la burse și de a le finanța prin intermediul finanțării complementare este menționat în Legea Educației, la articolul 105, alineatul (2).

        De asemenea, menționăm faptul că, la momentul actual, foarte mulți elevi se află într-o situație economică dificilă, cauzată de contextul pandemic. Astfel, existența burselor devine mai mult decât necesară pentru ca aceștia să își desfășoare în mod eficient activitatea școlară”, se mai arată în comunicatul primit la redacție.

        O lume care funcționează arătând cu degetul acuzator către Dumnezeu

        Este fals mesajul aruncat în sufletele celor care cred cu adevărat în Dumnezeu, mesaj potrivit căruia Nietzsche, cu acel „Dumnezeu a murit!”, ar fi un adevărat demolator al Acestuia. Cred că Nietzsche vorbește mai ales despre moartea lui Dumnezeu în sufletele multora dintre noi. „Dumnezeu a murit! Dumnezeu rămâne mort! Și noi l-am ucis! Cum să ne consolăm noi, ucigașii ucigașilor? Cel mai sfânt și mai puternic din tot ce-a avut lumea până acum și-a pierdut sângele sub cuțitele noastre – cine ne spală de acest sânge? Cu ce apă ne-am putea curăța? Ce ispășiri, ce jocuri sfinte va trebui să inventăm? Nu este oare dimensiunea acestei fapte prea mare pentru noi? Nu trebuie să devenim noi înșine zei pentru a părea cel puțin demni de ea?” (F. Nietzsche, „Știința voioasă”, secțiunea 125). Acestea sunt vorbele cele mai citate ale lui Nietzsche, cu privire la această problematică, dar se uită sau nu se știe că Hegel vorbise, în „Philosophische Abhandlungen, despreun „Dumnezeu pierdut”, nu despre un „Dumnezeu mort”. Mai ales despre „Dumnezeul pierdut” vorbește și Nietzsche. Acuzațiile cele mari (da, acestea există…) împotriva lui Dumnezeu nu vin de la spirite precum Nietzsche, ci din zone pe care le crezi cucerite de evlavie, de credință… Yuval Noah Harari încearcă să argumenteze acest gând („Homo deus. Scurtă istorie a adevărului”, Iași, Editura Polirom, 2019, p. 164) prin recursul la două „pilde” pe care le prezentăm fără comentarii…

        • „Un băiat evreu vine la tatăl lui și îl întreabă: «Tată, de ce nu e bine să mâncăm carne de porc?». Tatăl își mângâie gânditor barba lungă și cârlionțată și răspunde: «Ei bine, Yankele, așa funcționează lumea. Tu ești tânăr și încă nu înțelegi, dar, dacă mâncăm carne de porc, Dumnezeu ne va pedepsi și vom sfârși prost. Nu este ideea mea. Nu este nici măcar ideea rabinului. Dacă rabinul ar fi creat lumea, poate că ar fi creat o lume în care carnea de porc ar fi fost cușer. Dar nu rabinul a creat lumea – Dumnezeu a creat-o. Iar Dumnezeu a spus, nu știu de ce, că nu e bine să mâncăm carne de porc. Așa că nu mâncăm. Ai băgat la cap?».”.
        • „În 1943, un băiat german vine la tatăl său, un ofițer SS de rang superior, și întreabă: «Tată, de ce îi omorâm pe evrei?» Tatăl îi explică, în timp ce se încalță cu cizmele lui din piele, lucioase: «Ei bine, Fritz, așa funcționează lumea. Tu ești tânăr și încă nu înțelegi, dar, dacă-i lăsăm în viață pe evrei, vor provoca degenerarea și dispariția omenirii. Nu este ideea mea. Nu este nici măcar a Führerului. Dacă Hitler ar fi creat lumea, poate că ar fi creat o lume în care să nu se aplice legile selecției naturale, iar evreii și arienii ar fi putut trăi în deplină armonie. Dar Hitler nu a creat lumea. El doar a reușit să descifreze legile naturii, după care ne-a instruit  cum să trăim în acord cu ele. Dacă nu respectăm aceste legi, vom sfârși prost. Ist das klar?!».”.

        Încercând să ofere un echilibru al balanței… opiniilor, Harari prezintă însă și o a treia „pildă”…

        • „În 2016, un băiat britanic vine la tatăl său, un parlamentar liberal, și întreabă: «Tată, de ce ar trebui să ne pese nouă de drepturile musulmanilor din Orientul Mijlociu?». Tatăl își lasă jos ceașca de ceai, se gândește o clipă și spune: «Ei, bine, Duncan, așa funcționează lumea. Tu ești tânăr și încă nu înțelegi, dar toți oamenii, chiar și musulmanii din Orientul Mijlociu au aceeași natură și, drept urmare, se bucură de aceleași drepturi naturale. Nu este ideea mea și nicio decizie a Parlamentului. Dacă Parlamentul ar fi creat lumea, poate că drepturile universale ale omului ar fi fost îngropate în vreo comisie, împreună cu toate chestiile alea de fizică cuantică. Dar nu Parlamentul a creat lumea, el încearcă doar s-o înțeleagă, și trebuie să respectăm până și drepturile naturale ale musulmanilor din Orientul Mijlociu, altfel, cât de curând, și drepturile noastre vor fi încălcate și vom sfârși prost. Acum fuguța de aici!».”

        EXCLUSIV: Dezastru la Vultureni: 120 de oi și capre, sfârtecate de lupi

        Ferma de oi a unui gospodar din zona comunei Vultureni a fost, pur și simplu, decimată de o haită flămândă de lupi. Evenimentul s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o fermă amplasată la marginea satului. Vestea a fost aflată abia dimineață, când ciobanul tocmit de proprietar să aibă grijă de oi a dat peste imaginile oripilante.

        La prima evaluare, ar fi vorba de circa 120 de oi care au fost sfârtecate de jivine, multe fiind găsite agonizând, cu blana și carnea sfâșiate.

        „Am fost informat și eu, de dimineață, de către doctorul veterinar de la noi. Încă, nu se știe despre ce animale este vorba: șacali sau lupi. Dar, judecând după dimensiunea dezastrului, cred că sunt, totuși, lupi. Vor trebui să ajungă paznicii de vânătoare de la Ocolul silvic pentru a confirma despre ce este vorba”, ne-a declarat Dragoș Boghian, primarul comunei Vultureni.

        Ferma aparține unui cetățean originar din Dealu Morii, dar care deține, la Vultureni, un efectiv de circa 300 de oi. În zonă, a mai fost raportată prezența animalelor de pradă, în special a șacalilor, nu însă și a lupilor, un caz similar fiind înregistrat în zona comunei Podu Turcului, amplasată la circa 27 de kilometri de Vultureni.

        Specialiștii pun prezența lupilor pe seama frigului extrem care s-a instalat deasupra întregii zone de est a țării, când animalele sălbatice își procură mai greu de mâncare. Cert este că, în acest caz, au fost anunțate autoritățile (primăria, medicul veterinar, Ocolul Silvic, Poliția), astfel încât, după închierea formalităților, gospodarul din Vultureni să poată solicita, de la Mediu, despăgubiri pentru daunele create de jivine.

        Potrivit legislației în domeniu, proprietarii de animale care au fost păgubiți în urma atacului sălbăticiunilor, în speță, lupi, animale protejate la nivel european, pot încasa despăgubiri. Decontarea sumelor se face din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat.

        Constatarea pagubelor și evaluarea acestora se realizează de către o comisie special constituită în acest scop, din care fac parte un reprezentant al Primăriei, unul de la Mediu, altul de la Garda Forestieră și al patrulea de Direcția Agricolă. La constatarea pagubelor pot participa reprezentanţi ai gestionarului faunei de interes cinegetic din cuprinsul fondului cinegetic.

        † DUMINICA a 6-a de peste an

        În duminica a 6-a de peste an, prima lectură prevedea excluderea leproşilor din tabără, din comunitate, ca fiind necuraţi. În lectura a II-a (1Cor 10,31-11,1), sfântul Paul dă o lege pentru fraţi, pentru a-i feri de molipsirea cu lepra păcatului. Imun faţă de lepra spirituală este acela care toate le face spre slava lui Dumnezeu, mergând pe calea carităţii faţă de aproapele, fără să privească la litera legii care ucide, ci la spiritul ei care dă viaţă (2Cor 3,6).

        În evanghelia Liturgiei cuvântului (Mc 10,40-45) Isus îi dă o poruncă leprosului pe care l-a vindecat: Nu spune nimănui, dar du-te şi te arată preotului şi adu pentru curăţarea ta cele poruncite de Moise ca mărturie pentru ei!Isus a venit să desăvârşească Legea lui Moise. Mântuitorul vrea să ne arate că păcatul este un rău infinit mai grav decât lepra. Isus ne arată că leprosul nu este singur vinovat de păcat şi prin urmare nu trebuie lăsat să ducă povara bolii de unul singur. Legea spunea că acela care se atinge de un lepros devine el însuşi păcătos, un călcător al Legii şi, prin urmare, un necurat. Isus îl atinge pe lepros. Calcă Legea? Devine necurat?

        La rândul său cel vindecat a primit o poruncă severă de a nu spune nimănui cine l-a vindecat. Isus i-a poruncit să nu spună nimănui, ca nu cumva cel vindecat să aibă de suferit din partea vrăjmaşilor lui Isus, care i-ar fi putut refuza dreptul de a apărea în societatea celor sănătoşi, de a nu fi considerat în continuare un păcătos, aşa cum s-a întâmplat cu orbul din naştere, fiind persecutat nu numai el, dar şi părinţii lui datorită faptului că a fost vindecat de Mântuitorul.Isus renunţă la propria cunoaştere şi slavă numai să-i fie bine celui vindecat. Va renunţa chiar la propria viaţă, ca nouă să ne fie bine pentru toată veşnicia. Erau mulţi leproşi în acea vreme prin acele ţinuturi, dar s-a vindecat numai acela care, prin credinţă, a învins teama de oamenii care l-ar fi putut alunga cu pietre, a învins ruşinea de a apărea păcătos şi pedepsit de Dumnezeu, a făcut efortul dureros de a alerga, de a striga, de a îngenunchea, de a se ruga, de a se smeri…

        Pr. Richardo-Dominic Baciu, Biserica Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău

        Băcăuanii au talent

        Prestigiosul show de televiziune „Românii au talent” de la Pro Tv a revenit pe micile ecrane și așa cum ne-a obișnuit, ne uimește cu noi reprezentații. Dacă ediția precedentă, care a fost puternic afectată de pandemie, a adus o adaptare în finală, acolo unde Bacăul a avut-o reprezentantă pe Aura Marcu, sezonul 11, „unul și unu”, a debutat cu brio, cu un public spectator online și cu o modificare în echipa de jurați, locul lui Mihai Petre fiind luat de actrița Alexandra Dinu. Bucuria pentru noi este cu atât mai mare, cu cât în primele două episoade au evoluat cu succes trei reprezentanți ai noștri.

        Florina Doboș: Black Swan

        O apariție absolut surprinzătoare a fost cea a Florinei Doboș, care în prima seară a evoluat cu o combinație spectaculoasă între fitness și dans. Îmbrăcată ca o lebădă neagră, Flori, așa cum o cunoaște lumea, a stârnit comentarii în rândul juraților, dar și a prezentatorilor care au remarcat forma fizică a băcăuancei. Florina Doboș are 33 de ani, este antrenor de fitness în Bacău și este o mai veche cunoștință a noastră, ziarul Deșteptarea publicând în 2019 un succes al ei, fiind atunci singura româncă participantă la Fitness America, una dintre cele mai importante competiții de fitness și culturism din lume, deținând în acel moment locul I la Fitness Europa.

        După evoluția pe scena „Românii au talent”, Florentina a susținut într-un filmuleț de prezentare că face sport de 28 de ani și că a făcut parte din lotul național de gimnastică a României. „A fost un sport care m-a educat, care m-a format și mi-a șlefuit până și caracterul”, a spus Flori despre gimnastică. Înainte de a trece la jurizare, Bartoș și Smiley n-au mai avut nimic de spus preferând doar să admire. După toate aprecierile venite din partea celor patru jurați, Flori s-a ales cu patru de „DA” și, teoretic, calificarea în etapa următoare. După această reușită, am întâlnit-o pe Florina Doboș în sala ei de antrenament din Bacău, acolo unde ne-a povestit câte ceva despre aventura ei pe scena națională a talentelor.

        „Am ajuns în acest show de televiziune determinată de faptul că am vrut să îmi întrec din nou puterile. Când am fost în America a fost o provocare destul de mare, reamintesc că a fost un concurs profesionist iar până în acel moment eu eram amatoare. Și atunci chiar am reușit să îmi depășesc limitele, iar participarea mea la «Românii au talent» a fost o provocare și mai mare din acest punct de vedere și chiar am avut emoții mai mari decât în competițiile sportive. În același timp, am vrut să văd dacă pot să fac față în acest spectacol, în acest format de emisiune care mi se pare foarte interesant, să fii alături de oameni foarte talentați din România”, a povestit Flori Doboș, care a mărturisit că jurații au primit bine numărul ei și s-a simțit cu inima împăcată că reprezentația ei a fost bine apreciată.

        În continuare, Flori se pregătește susținut, încearcă să stea în formă, pentru ca în cazul în care va fi admisă în semifinală să pregătească ceva cu care să uimească din nou.

        Michael Jackson de Bacău

        O altă apariție de senzație care ne-a făcut cinste a fost cea a lui Luca Tăbăcaru, un puști de 7 ani care l-a adus pe scena „Românii au talent” pe… Michael Jackson. Nici nu și-a început bine numărul că Andra a și sesizat: „waw, dar ce zvâc are în el”, a spus plină de entuziasm artista. „Mamă, ce hotărât e!”, a exclamat Smiley din spatele scenei urmărind mișcările lui Luca. Reacțiile juraților, dar și a publicului online, au fost pline de entuziasm, în timp ce puștiul din Bacău executa aproape perfect mișcările megastarului american.

        „Când l-am descoperit pe Michael, mi-am dat seama că nu-mi mai place altceva. L-am descoperit acasă, la televizor și pe internet ,și de acolo am învățat să și dansez. Dacă trec în etapa următoare, pregătesc tot Michael Jackson, dar o să și cânt. Dacă o să câștig 120 de mii de euro, o să fac eu ceva… aș fi vrut niște cd-uri, că am deja trei”, a declarat pe scenă micuțul Luca Tăbăcaru care a făcut deliciul tuturor de la „Românii au talent”. Luca a plecat acasă cu patru de „DA” și cu speranțe mari.

        Dincolo de prestația de excepție pe scena talentelor, Luca mai are o poveste, reală și fascinantă. L-a descoperit pe Michael Jackson când avea 4 ani și a fost autodidact. Când s-a pus problema participării la „Românii au talent”, părinții lui au decis că ar trebui să șlefuiască un pic mișcările și atunci au apelat la serviciile instructorului de dans Gabi Brâncoveanu cu care a lucrat aproape cinci luni. Gabi Brâncoveanu l-a distribuit pe Luca și într-un spectacol care s-a derulat la Teatrul Municipal „Bacovia”, micuțul M.J. fiind foarte bucuros. Acum aștepta din nou emoțiile scenei. La „Românii au talent” mărturisește l-au încercat puțin emoțiile în backstage, dar când a ieșit pe scenă a fost în lumea lui. Odată încheiată prestația, au urmat alte surprize.

        Luca Tăbăcaru este elev în clasa I la Școala Gimnazială „Spiru Haret” din Bacău. Marți dimineață, când s-a dus la școală, prima reacție a venit chiar de la portarul unității. „Aaa…te știu. Tu ești Luca de la «Românii au talent»”, au fost cuvintele omului de la pază. Apoi, când a intrat în clasă, învățătoarea cu greu a reușit să-i țină pe copii la distanță, din cauza condițiilor sanitare, să nu se îmbrățișeze. Mai mult decât atât, colega Medeea s-a declarat fana lui numărul 1.

        Iar Luca nu este doar un mare dansator, latura lui artistică fiind mult mai complexă. Una din pasiunile sale este și desenul, iar atunci când pune mâna pe creion, gândul îi fuge tot la…Michael Jackson. De fapt, Luca a pregătit câteva desene cu megastarul american și pentru jurații de la „Românii au talent”, numai că producătorii emisiunii nu s-au abătut de la rigorile impuse de pandemie și „lucrările” au rămas la părinți, în culise, asta ca să elucidăm cu ce au fost surprinși că aveau în mâini părinții la filmări. După această poveste, evident că Luca a plecat acasă cu o tolbă plină de patru de „DA” și speranța că va accede în etapa următoare.

        O altă voce de aur: Marlena Botezatu

        Un banc de gătit pe scena „Românii au talent” a dus pe toată lumea cu gândul că papilele gustative ale privitorilor vor primi o mare provocare. Dar de data asta nu a fost așa, chiar dacă Marlena Botezatu, 53 de ani, originară din Bacău, este de meserie bucătar. Spre surprinderea tuturor, Marlena… a cântat. Și nu oricum, ci foarte bine, vocea ei de soprană lăsând fără replică atât pe jurați, cât și pe simpaticii prezentatori Bartoș și Smiley. „Am avut emoții”, a spus în finalul prestației Marlena Botezatu în timp ce toți jurații au aplaudat în picioare.

        „Viața m-a pus la încercări foarte multe și am învățat din ele. Niciodată nu m-am plafonat, am aspirat totdeauna spre altceva”, a explicat Marlena, care a răspuns întrebării lui Andi Moisescu, de unde vine bucuria pe care o transmite.

        Marlena Botezatu nu este la prima participare într-un show de talente ea fiind finalistă a emisiunii Chefi la Cuțite.

        Marlena a venit pentru preselecții la „Românii au talent” direct din Londra, acolo unde deține un restaurant cu specific românesc. Este un restaurant micuț, cu 30 de locuri, dar cu rețete românești delicioase, între acestea figurând fasolea cu ciolan, rața cu varză sau papanași cu dulceață făcută de Marlena. A ajuns în Anglia în urmă cu mai bine de 10 ani, imediat după ce a divorțat de tatăl copiilor ei. Are 3 copii: un băiat de 27 de ani și doi gemeni în vârstă de 17 ani. A plecat în Anglia alături de cei 3 copii și a început să își construiască o carieră de bucătar. A fost șef de sală în restaurante conduse de bucătari de renume, iar în prezent și-a deschis o firmă de catering ce organizează evenimente, în cadrul căreia este atât director, cât și head chef.

        Acesta a fost, cel mai probabil primul episod din actualul sezon „Românii au talent” în care băcăuanii au ieșit la rampă. Urmează noi întâlniri la Pro Tv în care sperăm să vedem și alți talentați de pe meleagurile noastre, oameni care să ne reprezinte cu cinste și care să demonstreze că Bacăul dă oameni cu care să ne mândrim. Să le ținem pumnii!

        Cultura, în Bacău

        Un om. Un oraș. Pot exista fără cultură? Ce înseamnă „cultura” în Bacău? În opinia mea, cultura înseamnă unul sau mai multe lucruri pe care le ai deja în cap despre un anumit subiect sau loc, tot ce e valoros pentru tine. Este, cumva, ceea ce te definește ca om.

        Dar când ești un turist și vrei să vizitezi un loc cu valoare istorică înseamnă că te interesează cultura acelui oraș, că vrei să afli mai multe despre acel loc, ca să-ți îmbogățești cultura generală.

        Spre exemplu, dacă o cunoștință din alt oraș vine în Bacău, cu scopul de a-l vizita, unde îi pot recomanda să meargă? Îi pot spune „Mergi acolo, am fost și eu, și e foarte interesant’’?

        Avem cam așa: Parcul Cancicov, Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea”, cu Observatorul Astronomic și Vivariul, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”, Teatrul Municipal „Bacovia”, Casa Memorială „George Bacovia”, Casa Memorială „Nicu Enea”, Muzeul de Artă, galerii de artă, Centrul „Apostu”, Parcul Catedralei, Biserica Precista, Biserica Catolică sau Catedrala „Înălțarea Domnului”. La prima vedere, par destul de multe, dar cam astea sunt toate. Sunt locuri interesante, cu activități interactive, nu doar intri, te uiți, ți se vorbește, și apoi pleci. Și, să fim serioși, nu doar mie mi se par plicticoși ghizii care îți povestesc toată istoria locului, nu?  Dar, cum spuneam, toate sunt locuri foarte interesante, dar majoritatea sunt clădiri vechi. Dacă cineva s-ar mobiliza și le-ar restaura, Bacăul ar arăta mult mai atractiv, și ar mai înainta puțin în top-ul orașelor din România, ca obiectiv de turism cultural, cel puțin.

        Dar pentru ca un oraș să aibă cultură, trebuie întâi ca oamenii din el să aibă și să pună preț pe cultură.Deci, dacă m-ar întreba cineva ce ar putea vizita în Bacău, ca să își dezvolte cultura generală, aș avea ce să îi propun să viziteze. Probabil nu ar rămâne foarte uimit/ă de orașul nostru, dar se poate și mai rău. Și, cu siguranță, și mai bine.

        Anisia Maria Mardale, elevă, în clasa a VI-a, la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” și la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

        Vulgaritatea şi prostia agresivă fac rating

        Pe reţele, toţi imberbii au opinii şi se cred deştepţi, vorba unui sarcastic comentator, care-i îndeamnă pe aceştia să mai lase feisbucul şi să pună mâna pe carte. Ei, aş, dar cum să le spună aşa ceva, cum să le strice, atât de brutal oamenilor buna dispoziţie? De parcă ar fi mulţi aceia care să suporte drama (aşa o numea Camil Petrescu) de a fi lucid! Păi nu-i mai comod să stai pe reţele şi să dai şi tu like-uri acolo, să scoţi o exclamaţie, să feliciţi sau să înjuri, să „aprobi pozitiv” la modul tembel, sau să negi vehement, fără argumente, doar aşa, din arţag, în fine, să te afli în treabă cumva? Nu-i mai simplu decât să ai o viaţă personală autentică, preocupările tale, obiective de urmărit?

        Unde mai pui că, dacă te uiţi la unele reality-show-uri cu personaje cum sunt „celebrii” soţi Pastramă, ai şansa de a te proiecta mult mai deştept decât aceia, având revelaţia stupidităţii protagoniştilor show-ului. S-a înmulţit specia exhibiţioniştilor care se dau în stambă pe ecrane, dorind să câştige bani şi faimă. Unii sunt atât de avizi, şi de bani, şi de publicitate, încât îşi pun şi copiii la treabă. Iar spectacolul oferit e mai curând jalnic, dacă ai un pic de sensibilitate şi simţul penibilului! Nu-i deloc plăcut să vezi nişte copii cărora li se confiscă timpul, libertatea, starea paradisiacă a copilăriei, ca să se scălâmbăie, să fie artificiali, să „performeze”, ca să-i admire fidelii urmăritori, număraţi cu zecile de mii, genul gură-cască la fleacuri, la nimicuri, mereu bine reprezentat. Goana după vizibilitate, după faimă, cât de mică, o gloriolă acolo, oricât de puţin ar dura, dar să fie, face numeroase victime. Totul pare posibil acum, cu atâtea reţele de socializare, şi e valabil ceea ce spunea odinioară Andy Warhol despre faptul că, în viitor oricine va avea 15 minute de celebritate.

        A fost vizionar Warhol, cu intuiţii geniale, anunţând mutaţiile care aveau să survină în societate şi în lumea culturală. Artistul iubea scandalul, provocarea, declarând, ostentativ (ca să-i facă praf pe esteţi) că, „a face bani este artă adevărată”. După ce a fost contestat furibund, a avut un succes fulminant şi a făcut, într-adevăr, mulţi bani, trăind pe picior mare, permiţându-şi toate excentricităţile. Mulţi visează la genul ăsta de „artă”, şi unii chiar reuşesc, devenind vedete, pentru că orice e posibil într-o lume fără criterii, fără simţul valorii, în care se vântură Nimicul. Apar peste noapte „influensări”, asta e ceva de ultimă modă, e foarte tare chestia! Şi pirandele din Grajduri, cu rochii de la marile case de modă din Europa, împopoţonate cu mătăsuri, dantele, catifeluri şi blănuri (ce mă distrează combinaţia asta oximoronică, luxul din grajduri, şi faptul că în satul cu numele ăsta sunt ţipătoarele palate ţigăneşti!), care au umplut Instagramul cu pozele lor fiţoase, au auzit de minunea asta şi vor să dea sfaturi, să „influenţeze” că, vezi Doamne, ele sunt nişte modele!

        Vulgaritatea şi prostia agresivă a unor personaje de tip nou, vidul interior, mahalaua lor sufletească, ieşită la iveală în tot ce spun, în toate gesturile pe care le fac, fac rating în tristele noastre vremuri.

        A murit scriitorul Calistrat Costin

          Poetul, prozatorul și publicistul Calistrat Costin s-a născut la 30 ianuarie 1942, la Bacău, unde a făcut și studii gimanizale și liceale. După absolvirea Facultății de Filologie la Iași, cochetează cu învățământul universitar, lucrează la diferite instituții de cultură, iar după decembrie 1989 ocupă diverse funcții de conducere la Teatrul „Bacovia” și la Teatrul de Animație.

          A lucrat și în presă ca redactor la cotidianul „Informația Harghitei“ și la revista „Ate­neu“.
          A debutat în presă în 1966, cu articole de critică literară, şi editorial în 1974, cu volumul de poezie Planete. A colaborat la „Tribuna”, „Convor­biri literare”, „Ateneu”, „Orizont”, „Cronica”, „Luceafărul” etc.

          De la debut, a publicat peste 20 de volu­me proprii de poezie și proză, dar și de traduceri.
          În 1998 i se acordă Premiul „G. Bacovia” pentru poezie.

          A fost președintele Filialei Bacău al Uniunii Scriitorilor din România, 2001-2018.

          În anul 2004 a primit de la Preşedintele României Ordinul “Meritul Culturar în grad de Cavaler.

          În 2018 a devenit Cetățean de onoare al orașului Bacău.

          Despre izbăvirea de demoni

          Dumnezeu ne-a izbăvit pe fiecare dintre noi care petreceam în locaşurile cele stricăcioase pline de necurăţia şi putreziciunea lumii acesteia…. „Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit pe noi cei ce eram morţi prin greşalele noastre ne-a făcut vii împreună cu Hristos” [Efeseni 2, 4-5]. În har suntem mântuiţi, prin credinţa care nu este de la noi, ci este darul lui Dumnezeu [Efeseni 2,8]. Să mulţumim Domnului şi să păzim cu grijă darul primit, pentru că trebuie „să fim conştienţi de oricând posibila demonizare a sufletului nostru” (Nicolae Steinhardt).

          Un lucru de seamă nu este atât a izbăvi pe cineva de un demon, cât a-l izbăvi de păcat. Nu diavolul ne împiedică să dobândim Împărăţia cerurilor, dimpotrivă, el chiar ne ajută, fără a o voi, fireşte, făcându-l mai înţelept pe cel pe care l-a stăpânit, spre deosebire de păcat care ne scoate din Împărăţia lui Dumnezeu. Atunci, dacă nu diavolul ne alungă din Împărăţia cerurilor, ne alungă păcatul şi mai mare binefacere este a izbăvi pe cineva de păcat. „Din pricina păcatelor, cu îngăduinţa lui Dumnezeu demonii sunt dezlegaţi între oameni. Nu-i aşa că-i mai uşor pentru ei între oameni decât în adânc? Câtă vreme sunt între oameni, ei îi chinuie pe oameni; când sunt în adânc nu se au decât pe ei pentru chinuire, în chin sunt şi când sunt printre oameni, dar atunci chinul lor e uşurat de chinul celorlalţi (Nicolae Velimirovici).

          Diavolul e distrugătorul trupului, „un ghimpe în carne”, cum l-a numit Apostolul Pavel (II Corinteni 12, 7). „Atunci când sufletul se va curăţi sălăşluieşte în om Sfântul Duh şi se umple de har. În timp ce atunci când se va întina cu păcate de moarte, sălăşluieste în el duhul cel necurat. Iar atunci când este întinat de moartea păcatului sufletul se află sub înrâurirea duhului viclean. În epoca noastră, din păcate, oamenii nu vor să-şi taie patimile lor, voia lor, nu primesc sfaturi. Pe lângă asta vorbesc cu obrăznicie şi alungă harul lui Dumnezeu. Şi după aceasta oriunde ar sta omul, nu poate spori deoarece primeşte înrâuriri diavoleşti. Este în afară de sine, pentru că din afară comandă diavolul. Nu este înlăuntru în chip vădit – ferească Dumnezeu – dar şi dinafară chiar îi poate comanda“ (Paisie Aghioritul).

          Prin izbăvirea de demoni înţelegem că trebuie să-L primim pe Dumnezeu să stăpânească fiinţa noastră chiar dacă acest lucru presupune luptă şi efort duhovnicesc. Să-L acceptăm şi să-L iubim bineştiind că celui ce iubeşte nimic nu i se pare greu. Numai aşa „povara” Lui nu ne va mai părea grea. Cine va ajunge să cunoască taina iubirii Sale şi a aproapelui, nu numai că nu va mai putea trăi în veci fără El, dar îi va şi părea „jugul Lui bun şi povara Lui uşoară”(Matei 11, 30). Altfel, cine va voi să-şi cruţe viaţa, adică să şi-o menajeze şi să nu I-o jertfească Lui, şi-o va pierde (Mt. 10, 39).

          Pr. Liviu Burlacu, Centrul  Izvorul Tămăduirii Bacău

          Alcool la volan

            La data de 12 februarie a.c., în jurul orei 20.30, poliţiştii din Ungureni au depistat, în trafic, un tânăr de 24 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii, având o alcoolemie de 0,61 mg./l. alcool în aerul expirat şi i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

            Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

            La aceeaşi dată, în jurul orei 23.00, poliţiştii rutieri din Bacău au depistat în flagrant delict, un tânăr de 19 ani, din comuna Stănişeşti, în timp ce conducea un autoturism pe strada Milcov, sub influenţa alcoolului.
            Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o alcoolemie de 0,55 mg./l. alcool în aerul expirat şi i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

            S-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

            Urmărită internaţional, depistată de poliţiştii de investigaţii criminale

              Poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Bacău au reţinut o tânără de 30 de ani, din localitate, dată în urmărire internaţională.

              La data de 12 februarie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale au reţinut o tânără de 30 de ani, din Bacău care era dată în urmărire internaţională.

              Măsura urmăririi internaţionale a fost instituită la solicitarea autorităţilor din Marea Britanie întrucât tânăra se sustrăgea de la executarea unui mandat european de arestare, pentru comiterea infracţiunii de trafic ilegal de persoane.

              Aceasta a fost încarcerată în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Bacău iar în continuare se efectuează demersurile necesare declanşării procedurii de predare către autorităţile engleze.

              „Pășește drept în viață”. PhysioKinesis Kids. Un nou concept de recuperare medicală pediatrică al Clinicii PHYSIOKINESIS BACĂU

              Masaj și stimulare motorie pentru achiziționarea posturilor și mișcărilor fundamentale (controlul capului, poziția șezând, rostogolirea, târârea, mersul). Kinetoterapie pentru bebeluși, dar și pentru copii și adolescenți. Diagnostic rapid. Evaluare posturală globală, stimulare pshihomotorie, electrostimulare, prevenirea și corectarea deficiențelor de dezvoltare fizică, recuperare sportivă, post-traumatică și neuromotorie. Toate aceste servicii sunt oferite la PSHYSIOKINESIS KIDS, destinată recuperării pediatrice.

              PhysioKinesis Kids este parte integrantă a Clinicii de recuperare medicală PHYSIOKINESIS BACĂU. Cu o experiență de 6 ani în evaluarea posturală globală a copiilor din Bacău și nu numai, Cătălina Marchiș, kinetoterapeut principal la PhysioKinesis, pune pe primul plan prevenția și recuperarea timpurie a tuturor deficiențelor fizice apărute la nivelul coloanei vertebrale sau a membrelor inferioare. PhysioKinesis Kids Bacău vine în întâmpinarea pacienților săi, într-un nou spațiu, de recuperare pediatrică, organizat pe un etaj întreg, pentru copiii între 0 și 6 ani.

              Cătălina Marchiș, kinetoterapeut principal la PhysioKinesis:

              „Chiar dacă este greu, ca părinte, să ți se spună că ceva este în neregulă la copilul tău, o diagnosticare precoce este calea cea mai potrivită pentru o recuperare rapidă. PhysioKinesis a derulat în peste 60 de școli din județul Bacău campania «Pășește drept în viață», o campanie de conștientizare a unei posturi corecte, care a venit să tragă un semnal de alarmă vizavi de problemele posturale cu care se confruntă copiii noștri. Peste 90% dintre copiii evaluați de către PhysioKinesis prezintă una dintre patologiile coloanei vertebrale sau ale piciorului, ceea ce înseamnă un impact pe termen lung asupra organismului. Așa ne-a venit și ideea de a crea o clinică de recuperare și pentru copii, de a veni în ajutorul celor care au nevoie de aceste servicii medicale. Totul pentru ca micii eroi de azi să fie sănătoșii eroi de mâine! Pentru că avem grijă ca de mici ei să pășească drept în viață.”

              Mulți dintre acești copii au fost în recuperare la PhysioKinesis, iar rezultatele la majoritatea lor au fost uimitoare. Prezentăm doar câteva exemple: o fetiță de 5 ani, cu incontinență urinară, după prima ședință de electrostimulare a mai avut un singur episod de urinare necontrolată în următoarele 3 zile, după 3 ședințe, niciuna; un băiat de 11 ani, care mergea doar pe vârfuri, ca și cum ar fi avut tocuri de 11 cm, în 3 săptămâni a început să meargă normal, fizioterapia folosită i-a redat redat rapid elasticitatea tendoanelor scurtate, i-au relaxat musculatura și l-au ajutat foarte repede să recâștige echilibrele musculo-scheletale.

              În plus, în devierile coloanei vertebrale, fie ele cifoze, lordoze, scolioze sau combinații ale acestora, la PkysioKinesis Kids acestea sunt aduse la forme mult mai ușoare într-o perioadă foarte scurtă. Se lucrează în ședințe foarte intense, pe o perioadă de timp foarte scurtă, se fac evaluări la început și la final, cu rezultate finale surprinzătoare. De asemenea, foarte frecvente sunt devierile de la nivelul picioarelor și ale membrelor inferioare care sunt recuperate în totalitate. Un picior în valg, cu un grad mare de deformare, este recuperat doar în 12 ședințe. În IMC, cu ajutorul fizioterapiei, se reușește scăderea spasticității mult mai repede decât prin terapiile manuale, cunoscute și folosite în terapia clasică, accelerând recuperarea foarte mult.

               „Iar dacă ne gândim la copiii care practică diferite sporturi, inevitabil apar accidentări. Dar, noi îi ajutăm să intre foarte repede în competiții, de cele mai multe ori fără a avea nevoie de pauză în antrenamente. O evaluare posturală globală la un copil care face sport e esențială. Dar, ideal ar fi să nu ajungem să fie nicio problemă de sănătate. Un copil evaluat și urmărit de mic de un kinetoterapeut, chiar din primele luni de viață, are cele mai mari șanse să se dezvolte armonios, fără a dobândi o deficiență de dezvoltare motorie.

              În Clinica PhysioKinesis folosim terapii noi, eficiente, iar rezultalele în recuperarea adulților sunt deosebit de rapide și de durată. Am început să adaptăm și să folosim unele din aceste terapii și pe copiii din ce în ce mai mici, iar rezultatele au fost fantastice. Modul în care calcă un copil care practică un sport îl va face să urce sau nu pe podium. De aici, din toate rezultatele obținute în cei peste 6 ani ai lui PhysioKinesis, din experiența acumulată, din dorința ca numărul copiilor care ajung la recuperare cu deficiențe cu grad mare să scadă semnificativ, venim în sprijinul părinților cu acest segment nou de PhysioKinesis Kids. Ce va fi nou? Abordarea copilului și modul de lucru. Terapiile, aplicarea și frecvența lor. De asemenea, implicarea familiei”, a mai declarat Cătălina Marchiș.

              Astfel, investiția în PhysioKinesis Kids înseamnă lărgirea gamei de servicii și pentru copii mai mici de 6 ani. Ceea ce aduce nou clinica, în recuperarea pediatrică timpurie, este fizioterapia și electrostimularea adaptate copilului mic și modul de interacțiune terapeut-copil, o abordare nouă și diferită de metodele clasice.

              Deschiderea oficială PhysioKinesis Kids a avut loc joi, 11 februarie, începând cu ora 16.00.

              Iar când vorbim de evaluare posturală globală la PhysioKinesis Kids Bacău, de stimulare pshihomotorie pentru achiziționarea elementelor de psihomotricitate specifice fiecărei vârste, de electrostimulare pentru incontinența urinară și diverse pareze, de prevenirea sau corectarea deficiențelor de dezvoltare fizică (deviații ale coloanei vertebrale – scolioză, cifoză, lordoză, cifoscolioză- , sechele de rahitism, genu valgum/varum/flexum/recuvatum, picior plat, talus valgum/varrum), de recuperare sportivă prin menținerea unei forme maxime pentru competiții și recuperare rapidă după accidentări, de recuperare post-traumatică după fracturi, entorse, luxații, intervenții chiururgicale, imobilizări gipsate și de recuperare neuromotorie (întârzieri în dezvoltarea neuromotorie, infirmitate motorie – hemipareză spastică, parapareză spastică, tetrapareză spastică -, sindrom Down, afecțiuni neuromusclare – distrofii musculare, amiotrofie musculară), vorbim de fapt de servicii medicale complexe, efectuate pe aparate performante, cu personal specializat și bine pregătit, într-un ambient plăcut, colorat, plin de lumină, într-un concept holistic, gândit ca un întreg pe tot ce înseamnă recuperare medicală.

              PhysioKinesis Bacău este clinica de recuperare medicală, înființată în 2015 de Cătălina Marchiș, terapeut principal. Metodele, terapiile folosite, cât și abordarea și-au dovedit eficacitatea în rândul pacienților adulți, atât în recuperarea patologiilor avansate, cât și în prevenție, menținere și consolidarea rezultatelor obținute.

              Amplasată într-un spațiu modern, încă din toamna anului trecut, în centru orașului, pe strada Ioniță Sandu Sturdza 86, Clinica PhysioKinesis Bacău propune o altă abordare pentru tot ce înseamnă posturografie, kinetoterapie, drenaj limfatic, fizioterapie, traumatologie sportivă, TECAR, kinesiotaping, fitness medical și masaj terapeutic. Centrul medical dispune de aparatură de ultimă generație, de dotări de excepție și terapii adaptate fiecărui pacient. Acum, odată cu acest nou concept, PhysioKinesis Bacău se adresează recuperării medicale atât a bebelușilor și copiilor, cât și tinerilor, adulților, bătrânilor şi sportivilor de performanță.

              „Aparatura pe care PhysioKinesis o deține a fost achiziționată treptat pe parcursul celor 6 ani de activitate, ca urmare a necesității pe care recuperarea diverselor afecțiuni o impunea. Apoi, deosebit de important este ca terapeutul să cunoască foarte bine principiul de funcționare a terapiei, astfel încât să o poată exploata la maximum, iar combinația terapiilor efectuate într-o ședință să fie perfect adaptate patologiei fiecărui pacient. Doar astfel obținem aceste rezultate foarte rapide și de durată, astfel investiția a fost atât în aparatură, cât și în traininguri. Deținem un system de evaluare postural globală (GPS), două aparate TECAR – o terapie pe care o considerăm extraordinară, 2 lasere de înaltă putere, ambele pentru recuperare medicală, un CRYO ULTRASUNET, drenaj limfatic- care, ca noutate conține 2 manșoane special dedicate femeilor care au suferit mastectomie, Shock-Wave – o terapie cunoscută ca distrugătoare de pinteni (osteofite).

              Deținem și Stimawell – un aparat unic în România ce ne pune la dispoziție 72 de programe împotriva durerilor de spate, două aparate de stimulare wireless. De la Tehnogym avem 2 aparate de stretching muscular anterior și posterior, diferite accesorii pentru ședințele de kinetoterapie și, nu în ultimul rând, MASAJUL, unde în afara de masajul terapeutic avem o gamă vastă de masaje de relaxare, cel cu pietre fierbinți fiind preferatul celor care ne trec pragul. De asemenea, avem și o masa de elongații de ultimă generație”, a mai explicat Cătălina Marchiș, kinetoterapeut principal la PhysioKinesis.

              Terapii personalizate pe fiecare ședință

              O ședință efectuată la PhysioKinesis Bacău echivalează cu 3-4 ședințe din fizioterapia clasică, pacienții fiind puși pe picioarele lor între 5 și 7 ședințe maximum. Fiecare pacient beneficiază de camera lui proprie de tratament și de terapeut propriu. Foarte important este și faptul că în Clinica PhysioKinesis Bacău se îmbină terapiile și se adaptează permanent nevoilor pacienților, pentru ca rezultatele să fie maxime. Mai mult, la fiecare ședință, nu doar la început, pacientul este evaluat și, în funcție de ceea ce s-a obținut de la o ședință la alta, se adaptează procedurile pentru următoarele terapii. Așadar, terapiile PhysioKinesis sunt personalizate, dar nu pe întreaga durată a ședințelor, ci pe fiecare ședință în parte.

              Personal calificat și aparatură de ultimă generație

              În Clinica PhysioKinesis Bacău lucrează trei kinetoterapeuți – Cătălina Marchiș (kinetoterapeut principal), Paula Stupu, Daniel Pogar, Claudiu Dascălu și Andreea Sandu (maseur) – care mereu s-au specializat, au participat la diferite cursuri de perfecționare pentru a fi în ritm cu noutățile care apar în domeniul recuperării medicale.

              Piesa de rezistență a clinicii este Global Postural System, un ansamblu de diagnosticare performant, a cărui acreditare pentru utilizare (unică în România) a fost obținută în urma trainingului cu Stef Harley (Chinesport principal clinical trainer and master; expert in posture reeducation, prevention & rehabilitation, Performance optimization). Cu acest aparat, încă de la prima şedinţă, pacientul beneficiază de o evaluare complexă, neinvazivă, fără iradiere, cu ajutorul căreia pot fi diagnosticate diverse tipuri de afecțiuni cum ar fi picior plat, valg sau var; genunchi flexum sau recurbatum; asimetria centurilor scapulare și/sau pelvice; hiperlordoza şi/sau hipercifoza; scolioza, cifo-scolioza; asimetrii musculare etc.

              Unic în Moldova, un alt aparat modern din dotarea centrului, este T-CARE (Transfer Energetic Capacitiv-Rezistiv), care combate durerile, contracturile şi întinderile musculare, creşte elasticitatea țesuturilor, creşte metabolismul celular şi activează procesele de cicatrizare, regenerare, asigură refacerea rapidă a leziunilor tendinoase, ligamentoase, musculare, creşte viteza de resorbție a edemelor şi hematoamelor. Un aparat util în patologia sportivă, ortopedică, reumatismală şi neurologică, ce garantează rezultate rapide în recuperare, regenerare și vindecare.

              Soluții pentru multiple afecțiuni

              Suferințele care beneficiază de recuperare în cadrul Clinicii PhysioKinesis Bacău sunt artroze (coxartroze, gonartroze, spondiloze, artrozele degetelor, gleznelor, coatelor); artrite; spondilite; nevralgii cervicobrahiale; neuromialgii; sdr. Algoneurodistrofice; lombosciatică; discopatii la diferite niveluri ale coloanei vertebrale; cifoze; scolioze; entorse; luxații; contuzii; postfracturi; accelerarea calusării; întinderi/rupturi musculare; redori articulare; atrofii musculare; stiloidite; epiondiluite; PSH etc. Clinica PhysioKinesis lucrează cu firma Ortessa Medical, care oferă accesoriile medicale absolut necesare pentru întreținere.

              PhysioKinesis Bacău. O clinică medicală modernă, competitivă, care oferă pacienților garanția unei recuperări eficiente, de înalt nivel. Un centru medical cu dotări performante, cu servicii complexe în recuperarea medicală pediatrică și pentru adulți, cu multiple terapii, masaj terapeutic, cu servicii de calitate, toate desfășurate într-un ambient plăcut. Un plus de confort și… un pas drept în viață. În care durerea poate fi înlăturată cu succes și profesionist!