20 mai 2024
SportFotbal/ Liga a III-a: Aerostar, amical cu Bucovina Rădăuți

Fotbal/ Liga a III-a: Aerostar, amical cu Bucovina Rădăuți

„Aviatorii” și-au încheiat ieri cantonamentul de la Dărmănești, iar azi, de la ora 11.00, vor susține cel de-al treilea test al verii, întâlnind, pe propriul stadion, o altă divizionară C, Bucovina Rădăuți

O nouă etapă de pregătire pentu divizionara C Aerostar Bacău. Și un nou meci de verificare. „Aviatorii” au pus ieri punct stagiului de pregătire centralizată de la Dărmănești, dar nu au rupt rândurile, intrând în cantonament, la baza proprie, pentru amicalul de azi, de la ora 11.00, de pe stadionul „Aerostar”, cu Bucovina Rădăuți. Confruntarea cu Rădăuțiul reprezintă cel de-al treilea test al verii pentru echipa angtrenată de Mișu Ionescu, precedentele soldându-se cu o remiză, 1-1, în compania divizionarei B FC Buzău și o victorie la scor, 4-0, contra nou-promovatei în Liga a III-a, FC Dinamo Bacău.

„Contra Rădăuțiului dorim să vedem la ce nivel ne aflăm după cantonamentul de la Dărmănești, mai ales că până la începerea campionatului a rămas doar trei săptămâni. Sunt foarte muțumit de modul în care au răspuns jucătorii mei în stagiul de la Dărmănești, unde am beneficiat de condiții foarte bune”, a declarat antrenorul Aerostarului, Mișu Ionescu. Partida de pregătire de azi mai are un scop, și anume monitorizarea a trei jucători, dintre care doi au statut de under.



„Vrem să ne completăm lotul, în special la acest capitol, al jucătorilor under impus de regulamentele FRF”, a subliniat vice-președintele CS Aerodstar, Valerian Voicu. Până acum, băcăuanii au punctat la capitolul achiziții prin aducerea portarului Dinu (Oțelul Galați), a fundașului Ștefan Pavel (CSM Bacău), a mijlocașului Izmană (Hușana Huși) și prin revenirea stoperului Vișinari după împrumutul la Bucovina Rădăuți.

În afara testului cu Bucovina Rădăuți, până pe 28 august, când se va da startul eșalonului trei, Aerostar va mai susține trei jocuri, pe 11, 18 și 20 august. Pe data de 11 adversară va fi, cel mai probabil, CSM Bacău, pe 18, Sporting Liești, în timp ce data de 20 rămâne, deocamdată, necompletată, deoarece coincide cu etapa a doua a Cupei României.

„Dacă vom fi programați în Cupa României pe 20, vom renunța la un alt amical. În caz contrar, vom căuta o adversară care să nu aibă joc în Cupă la acea dată”, a precizat team-managerul echipei, Gabriel Voicu.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri