miercuri, 24 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1519

Izvoarele de la Slănic Moldova au trecut în proprietatea Primăriei

    Pentru prima dată de la descoperirea lor, izvoarele din renumita stațiune Slănic Moldova au trecut în proprietatea Primăriei și a Consiliului Local, ceea ce constituie o garanție a faptului că de acum înainte nu vor mai exista blocaje în funcționarea acestora. Astfel, turiștii se vor putea bucura în orice perioadă a anului de binefacerile izvoarelor.

    La sfârșitul săptămânii trecute, Primăria Slănic Moldova a semnat contractul pentru cumpărarea a 9 terenuri, cu tot cu construcțiile aferente, pe care se află majoritatea izvoarelor din renumita stațiune balneoclimaterică. Suma plătită, 544.600 de lei, fără TVA, reprezintă circa 10% din bugetul anual al Primăriei sau 25% din bugetul de investiții al orașului. „Este un efort considerabil depus de Primărie, însă, prin deciziile pe care le-am luat la nivel administrativ, dar și la nivel de stațiune am reușit să strângem banii necesari și să facem astfel încât toți oamenii să se poată bucura de beneficiile apelor minerale de la Slănic Moldova”, a declarat Gheorghe Baciu, primarul orașului Slănic Moldova.

    Până acum, izvoarele de la Slănic Moldova nu au fost niciodată în proprietatea oamenilor cu adevărat. Până la naționalizare, ele au aparținut Epitropiei Spitalelor „Sfântul Spiridon”, apoi au trecut în proprietatea Întreprinderii Balneo-Climaterice (IBC), care după 1989 s-a privatizat și s-a transformat în SC Perla Moldovei SA. După intrarea în faliment a Perlei Moldovei, izvoarele au trecut în proprietatea unor persoane private.

    Întregul proces de cumpărare a izvoarelor a început în anul 2016, atunci când Consiliul Local Slănic Moldova a aprobat achiziționarea a trei loturi de teren din zona izvoarelor, loturi care fuseseră scoase la licitație. „Imediat după câștigarea primului mandat de primar am început lupta pentru izvoare. Primele trei izvoare le-am achiziționat cu banii strânși din donații, sponsorizări sau campania izvoarele minerale sunt și ale tale, deoarece în acea perioadă Primăria nu avea bani și mai avea și conturile blocate. Lupta a continuat și pe parcursul următorilor ani, fiind câștigată acum, când am obținut ceea ce mi-am propus încă de la început: darea izvoarelor în folosință publică, astfel încât toți oamenii, din întreaga țară, să se poată bucura de beneficiile acestora”, a spus primarul Gheorghe Baciu.

    Anul acesta, UAT Slănic Moldova va obține și licența de exploatare pentru apele minerale, ceea ce însemnă că folosirea acestora se va face în deplină siguranță, cu respectarea unor parametrii clar stabiliți. „Fără a fi proprietari pe aceste clădiri și terenuri de la izvoare, ne-ar fi fost imposibil să dezvoltăm zona într-un mod integrat, cu amenajarea spațiilor aferente și exploatarea resurselor minerale. Pot spune că, de acum, Slănic Moldova va intra într-o nouă etapă de dezvoltare, care va fi în beneficiul tuturor, dar care va face din această stațiune unul dintre cele mai apreciate locuri din întreaga Europa”, a declarat Gheorghe Baciu.

    Stațiunea Slănic Moldova este renumită pentru izvoarele sale de ape carbonatate, bicarbonatate, ușor sulfuroase, clorate, sodice, hipertonice și oligominerale, izvoare descoperite încă din anul 1801. Medicii recomandă apele acestor izvoare pentru cură în numeroase afecțiuni.

    Cod galben de vreme instabilă

      Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă în următoarea ore în zone din 12 judeţe, respectiv un Cod galben de caniculă ce vizează 21 de judeţe şi Municipiul Bucureşti, până miercuri seara.

      Conform prognozei de specialitate, pe parcursul zilei de luni, între orele 12:00 – 22:00, va fi în vigoare primul Cod galben de vreme instabilă în nordul Munteniei, în sud-vestul Moldovei şi în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali. În aceste zone vor fi averse torenţiale, descărcări electrice şi izolat grindină şi vijelii iar în intervale scurte de timp cantităţile de apă vor depăşi local 20 – 40 l/mp.

      Manifestări de instabilitate atmosferică vor mai fi pe alocuri şi în Transilvania, Oltenia, Dobrogea, sudul şi estul Munteniei şi restul Moldovei.

      Judeţele afectate de prima avertizare Cod galben sunt: Argeş, Bacău, Braşov, Buzău, Covasna, Dâmboviţa, Harghita, Neamţ, Prahova, Suceava, Vâlcea şi Vrancea.

      Potrivit meteorologilor, în intervalul 29 iunie, ora 12:00 – 30 iunie, ora 22:00, va fi Cod galben de disconfort termic accentuat şi caniculă în Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia, vestul Maramureşului şi sud-vestul Transilvaniei, unde, pe arii extinse, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

      Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 33 şi 37 de grade, iar nopţile vor fi tropicale şi temperaturile minime se vor situa frecvent peste 20 de grade.

      Inundațiile au distrus două poduri la Slănic Moldova

        Ploile de duminica, 27 iunie, căzute în împrejurimile localitătii Slănic Moldova au generat torente pe versanți într-o cantitate care a depășit posibilitățile de preluare ale râului Slănic.

        Din cauza apelor, două poduri au fost distruse în localitate.

        Video: Acum TV

        „Agent Green” atrage atenția că unul dintre stejarii lui Cuza din Bacău urmează să fie tăiat

        Cel mai mare stejar monumental din Municipiul Bacau (450 cm circumferință) tocmai a fost condamnat de un proiect imobiliar privat, anunță Agent Green într-o postare pe facebook.

        Acesta afirmă că toți membrii Comisiei Tehnice de Amenajare Bacău, cu excepția viceprimarului au parafat distrugerea acestui monument al naturii.

        „Autoritățile locale de control, de la DSP Bacău, la Direcția Județeană de Cultură, la Agenția de Protecția Mediului Bacău, la Arhitectul Șef al Municipiului Bacău nu maj au loc de acest stejar, pasează responsabilitatea și dau vina pe stejar, pentru că nu s-a auto nominalizat singur pentru protecție. Cereri pentru protecție au fost trimise și către Academia Română și către ICAS, și către Agenția de Protecția mediului Bacău încă din 2020, însă fără răspuns”, se mai afirmă în postare.

        Conform sursei citate, acest arbore îndeplinește cel puțin un criteriu din Anexa 1 a listei ICAS de identificare a arborilor monument: este parte dintr-un ansamblu de patru stejari istorici, asociați cu vizita lui Alexandru Ioan Cuza la Bacău, în 1859. Arborele este marcat cu o placă comunitară intitulată “Stejarii lui Cuza”.
        De asemenea, stejarul mai îndeplinește cel puțin un criteriu din Anexa 2 al listei ICAS de identificare a arborilor monument, criteriul dimensiunii: are un diametru de peste 140 cm, măsurat la 130 cm înălțime și circumferința de 450 cm.

        Este foarte probabil ca stejarul să îndeplinească și criteriul de vârstă, având scoarța și dimensiunile unui arbore cu mult peste 200 de ani.

        În lista monumentelor din zona urbană Bacău nu exista niciun monument al naturii, nici măcar un singur arbore.

        Agent Green cere Primăriei și Consiliului Județean Bacău, să propună de urgență desemnarea acestui arbore și a altora din zona urbană Bacău, drept monumente ale naturii și să garanteze astfel protejarea acestor arbori pentru generațiile viitoare.

        Suntem mai săraci cu un sociolog și scriitor, Virgil Mocanu

          S-a ridicat la stele sufletul profesorului, sociologului psihologului și paremiologului băcăuan Virgil Mocanu. S-a întâmplat sâmbătă, 26 iunie. Pe 26 martie împlinise 80 de ani.

          A fost și un filozof original, un gânditor profund dedicat amănuntelor care ne marchează traseul vieții, dar în cele mai multe cazuri parcă de nevăzut. Despre el aveam impresia că stă numai pe gânduri. Dar el însuși spunea: „Filosoful: un ins care muncește doar atunci când care pe gânduri”.

          În ultimii peste 30 de ani își publica astfel de gânduri în cărți și în studii de referință într-un domeniu mai puțin abordat de cercetarea științifică: „Umanism și realism în folclorul paremic românesc” – 1989, „Psihosociologie și paremiologie” – 2004, „Rezonanțe. Articole și studii de psihologie socială – 2017, „Mic dicționar de științe socio-umane comentat” – 2020, dar în 1989 văzuse deja lumina tiparului („Umanism și realism în folclorul paremic românesc”. O bună perioadă de timp a fost și un colaborator al ziarului „Deșteptarea”.

          Era un om blând, un bun prieten și un bun sfătuitor. Era un înțelept. Sfaturile sale aveau ceva din înțelepciunea omului hâtru, din popor, iar cugetările sale au fost publicate în cărți și în ziare și reviste. În ultimii ani lucra și la un „Îndreptar popular de etică și de conduită pentru tineret”.

          „Nu mi-am făcut niciodată iluzii că tarele morale individuale sau sociale ar putea dispărea instant în urma criticii și dezavuării lor publice, dar am păstrat mereu credința că numai astfel este posibil să determini acutizarea conștiinței critice a oamenilor cinstiți față de ele” – scria în cartea sa „Rezonanțe”.

          Virgil Mocanu se trăgea din Târgu-Frumos al Iașilor. Era licențiat în sociologie al Universității „Al. I. Cuza”, dar era mândru și pentru că făcuse și studii de horticultură în anii liceului.

          Drum lin pe Calea Lactee a înțelepciunii celeste, Virgil!

          Noaptea se lasă pe mahala

          Chiar și pe mulți dintre cei cuceriți frumos de noile armonii ale muzicii nu cred că versurile din acel ,,Du-mă acasă, măi tramvai!” – ,,Noaptea se lasă în mahala,/ Și cânii latră a pustiu” – îi lasă indiferenți. Am un prieten care, deși nu rivalizează cu Gică Petrescu în arta interpretării, ține morțiș să adapteze aceste versuri: ,,Noaptea se lasă pe mahala,/ Și cânii latră după ea”. PE MAHALA, zice el, evocă starea demențială de sufocare a ființei; parcă e altceva. Mai zice că e seducător acel LATRĂ A PUSTIU, dar când spui că latră DUPĂ EA, nu mai avem doar un obiect al muncii refugiat minunat în estetica poematică pură, ci o concretețe a disperării, o aplecare terestră firească spre beregata unui disconfort al supraviețuirii…

          Uneori e greu de evadat din universul hermeneuticii amicului meu. Te prinde ca într-o capcană și te face să privești prin grila sa axiologică. De pildă, privind către noaptea cea grea care se tot lasă peste discursul partidului de guvernământ, chiar că le vine, până și câinilor, să latre după ea, căci le afectează până și lor ființarea. De când n-ați mai auzit, de exemplu, expresia ,,Umblă câinii cu colaci în coadă”? E atât de grea noaptea căzută peste această mahala politică, încât este pusă sub semnul întrebării și mitologia neamului canin.

          Partidul de guvernământ numai de guvernământ nu mai e. A ajuns un fel de mahala peste care s-a lăsat o noapte grea a cuțitelor interne lungi și otrăvite. Partidele-satelit ale așa-zisului guvernământ urmează același trend. E atât de eficient acest harakiri de partid, încât din cealaltă mahala, a opoziției politice, nu se mai aude nici măcar un amărât scâncet democratic. Opoziția așteaptă să se așeze comod la putere, fără efort, pe ruinele celeilalte/ celorlalte mahalale. Sănătatea democrației noastre este, astfel, afectată grav de un ticălos mai atroce decât nenorocitul Covid.

          Alocațiile cresc abia din ianuarie 2022

            În ultima sa ședință, din 24 iunie, Guvernul României a decis majorarea alocațiilor de stat pentru copii, începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2022, și nu din iulie 2021, așa cum prevede OUG 123/2020.

            Concret, din ianuarie 2022, pentru toți copiii care au sub 2 ani, precum și numai pentru cei cu handicap, care au până în 18 ani inclusiv, alocația va fi de 486 lei față de 427 lei, cât este acum. Restul copiilor cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani, precum și cei care au depășit acest prag și urmează cursurile liceale sau profesionale (până la finalizarea acestora) primesc 243 lei, cu 29 lei mai mult decât în prezent.

            Tot în ultima ședință, Guvernul a decis ca de la 1 ianuarie 2023, alocațiile de stat să fie indexate anual cu rata inflației. Amintim că dacă s-ar fi aplicat a treia etapă de majorare cu 20 la sută, așa cum prevede ordonanța de urgență menționată mai sus, alocația aferentă lunii iulie ar fi trebuit să crească la 484 lei, pentru copiii cu vârsta sub 2 ani și cei cu handicap, iar
            pentru cei de 2-18 ani, la 242 lei. Din ianuarie 2022, ar fi trebuit să fie majorată de la 484 lei la 542 lei, respectiv de la 242 lei, la 271 lei.

            În iulie 2022 ar fi trebuit să ajungă la 600 lei, respectiv 300 lei. Să mai notăm că în județul Bacău, la începutul lunii iunie erau 128.777 copii, pentru care Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială a achitat, în mai, alocații în sumă totală de 30.128.975 lei.

            Ultrascurte

            * – Gigel, mâine să vii cu tac’tu la școală!
            – Nu poate mâine, că abia a născut!
            – Atunci să vină mă-ta!
            – Nici ea nu poate, e la un concurs de haltere.
            – Și cine are grijă de tine?
            – Frate-miu, Sorina.

            * Pe vremea primarului Necula, un pod peste Bistrița era estimat la 10 milioane de euro. A venit, zilele trecute, Drulă și a spus că va costă 22 de milioane…

            * Dionisie: Când mai amintiți de spiritul practic și de istețimea nemților, gândiți-va că ei l-au trimis pe Lenin în Rusia ca să scoată țara din Primul Război Mondial dar revoluția stârnită de acesta a creat o societate care a permis rușilor să-i stâlcească pe nemți în Al Doilea Război Mondial.

            * Garda de Mediu Bacău s-a apucat să controleze depozitarea gunoaielor în mediul rural dar a ajuns numai în comune cu primari PSD. După ce i s-a reproșat acest lucru, Garda a promis că va controla toate comunele dar cere țăranilor să-i trimită… coordonatele GPS ale gropilor ilegale de gunoi. Nu e mișto?!

            * Premierul britanic spune că nu înțelege de ce s-a supărat Rusia când a trecut nava de război englezească pe lângă Crimeea, că doar erau apele teritoriale ucrainene după părerea sa, UK nerecunoscând anexarea peninsulei. Păi poate ar fi bine ca Royal Navy să încerce să treacă și prin apele teritoriale palestiniene, să vadă care e reacția Israelului…

            * Dionisie: „Bă, va plângeți ca niște copchii că educație sexuală, că prețuri, că dictatură medicală, că bolnavi condamnați, că domiciliu și așa mai departe… Da’ la Referendum postați că iubirea nu se votează și dădeați ochii peste cap când auzeati de familie, de mândrie națională, de resurse, de taxarea multinaționalelor… Dacă v-a plăcut să fiți curve, de ce comentați, acum, când v-o trag fără număr ăia de le suflati în tălpi? Ia, deschideți gura să va între șobolanu’, noul simbol național românesc, protejat de politicieni și nu vă mai văitați că vă pute gunoiul de pe trotuar. Ciocu’ mic și joc de glezne; sunt ai voștri la Putere!”

            * Tot Dionisie:
            – Bă, văz că sunt niște chestii cunoscute. Deci niște politicieni virgini, nedulciți la corupție, cu idei novatoare (nu neapărat bune, dar noi), care clamează înnoirea clasei politice și vor eliminarea politicienilor „vechi”, deci compromiși, care țin întruna titlurile cu câte o nouă idee, care au cucerit intelectualitatea și, mai ales, tineretul, care au câteva figuri cărora li se închină și în care își pun toate speranțele… ți se pare cunoscută figura?
            – România interbelică, anii ’30?
            – Mda, nu ești prost degeaba… Știi cum s-a terminat, nu?!
            – Păi s-a dovedit că ăia virgini au fost folosiți de ăia vechi ca să le elibereze calea, scoțându-i din joc pe adversari. După ce și-au făcut treaba, au fost lichidați. Unii chiar fizic…

            S-a deschis L’Amande, patiseria fără gluten

              O poveste începută acum șase ani, odată cu diagnosticarea Danielei Alecse cu boala celiacă-intoleranță la gluten, s-a transformat încet și sigur într-o poveste de succes. Daniela Alexe, bucovineancă, originară din Suceava, având și pasiunea gătitului și a prăjiturilor făcute în casă, a pus pe picioare businessul L’Amande, unde sunt produse și comercializate zeci de rețete fără gluten. Acest brand a ajuns și în Bacău. Aici, povestea este dusă mai departe de Florin Nedeff și Bogdan Ilieș.

              Duminică, 27 iunie, la deschiderea L’Amande, câteva persoane așteptau cu emoție să guste din produsele de aici. O parte dintre aceștia sunt persoane cu intoleranță la gluten și spun că au așteptat de multă vreme deschiderea unei astfel de cofetărie. Prezentă la fața locului a fost și creatoarea L’Amande: „Unul dintre cele mai mari câștiguri ale vremurilor actuale e că ne putem înțelege mai bine corpul și să-i oferim alimentele cu adevărat hrănitoare și utile bunei lui funcționări. Odată cu extinderea L’Amande în România mi-am propus să vin în întâmpinarea oamenilor care au nevoie de produsele noastre și, totodată, vor să își ducă alimentația într-o zonă mai sănătoasă.

              Businessul L’Amande a pornit dintr-o nevoie”, spune Daniela Alecse. „Și nevoia era de a avea acces și de a consuma alimente care nu conțin gluten, dar în același timp să nu fie un rabat pentru calitate. Mă bucur că am reușit acest lucru în cinci ani și clienții au fost cei care au dat putere L’Amande și m-au ajutat pe mine și pe colegii mei să mergem mai departe și să ne străduim să le fim alături cât mai multor români. Azi deschidem un nou capitol prin deschiderea unui cofetării în Bacău. Dificultățile pe care cu toții le-am avut în ultimul an și jumătate nouă ne-au confirmat: dacă le oferi oamenilor produse de calitate, fără compromisuri, ei vor avea încredere în tine și îți vor fi alături în momente dificile. Asta ne-a ajutat să trecem cu bine peste provocările din 2020 și în 2021, iată, să ajungem într-un nou oraș din România. Aici pot fi menționate câteva cifre și statistici: parcursul financiar din 2020, cele mai populare 3-5 produse, povești pozitive de la clienți recurenți care au nevoie de produsele L’Amande, oferta de produse pentru Bacău.

              În cei cinci ani de existență am creat și adaptat peste 200 de rețete, astfel încât acestea să nu conțină gluten, chiar dacă unele dintre ele sunt rețete tradiționale. Și am reușit asta fiind cât mai aproape de gustul tradițional pe care oamenii îl știu și îl apreciază. În portofoliul actual al L’Amande se găsesc aproape toate prăjiturile clasice, dar și cele moderne, dar toate rețetele sunt adaptate în așa fel încât să nu conțină gluten sau alți alergeni. Și am diversificat și oferta de produse care nu conțin lapte, ou. Până la urmă se poate spune, și noi am demonstrat-o, că bucătăria e un domeniu extraordinar al experimentării. Nu ne oprim aici. Ne dorim să rămânem aproape de consumatorii noștri și vom continua să diversificăm gama de produse. Tocmai de aceea este atât de important să ajungem în cât mai multe orașe și să aflăm direct de la oameni ce și-ar dori să găsească atunci când trec pragul L’Amande”, a mai spus Daniela Alecse.


              „Povestea noastră s-a născut din dorința de a aduce pe piață produse de calitate, fără gluten, dar și gustoase, care pot fi consumate în siguranță. Știm cât de important este pentru persoanele diagnosticate cu boală celiacă, intoleranță sau alergie la gluten să aibă la dispoziție produsele necesare pentru alimentația lor zilnică. Iar pentru cei care nu se regăsesc în această situație ce propunem noi este și un exemplu că alimentele pot fi și altfel și în centrul tuturor deciziilor să fie grija față de client și dorința de a nu compromite calitatea nutritivă a produselor.”
              Daniela Alecse


              „Sunt încântat să avem prima cofetărie-patiserie-produse fără gluten din Moldova. Eu cochetez cu această idee de peste 10 ani-produse fără gluten, produse dietetic, produse sănătoase- și întâmplarea fericită a fost să ne întâlnim cu doamna Daniela Alecse și să colaborăm. Ne așteptăm să facem cât mai mulți copii fericiți, în special pe cei cu intoleranță la gluten, copii diagnosticați cu boala celiacă. Zâmbetul lor este cel mai important când intră în cofetărie și pot să își aleagă absolut orice de pe raft.”
              Bogadan Ilieș, L’Amande Bacău

              La L’Amande, care înseamnă migdală în limba franceză, doritorii pot găsi de la prăjituri și produse de cofetărie, la produse de brutărie-brioșe, croisante, cozonaci, franzele, etc- și pizza. Cât despre prețuri, reprezentanții francizei L’Amande în Bacău susțin că „prețurile sunt normale, raportate la costurile materiei prime”. În „traducere”, vă putem spune că o prăjitură are un cost mediu de 10 lei. În schimb, calitatea e evidentă iar gustul desăvârșit. L’Amande, desserts sans gluten s-a deschis la intersecția străzilor Războieni și Aleea Parcului, fiind așezată central, la intrarea în Parcul Cancicov.

              Oferta educațională a Facultății de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău

                FacultateaȘtiințe ale Mișcării, Sportului și Sănătății din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău organizează, pentru anul universitar 2021-2022, admitere la ciclurile de studii universitare de licență și master și programe postuniversitare de conversie profesională.

                Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății de formează specialiști în 3 domenii de licență și 6 programe de studii: Educație fizică și sportivă – IF și IFR; Sport și Performanță Motrică – IF; Kinetoterapie și motricitate specială – IF și IFR; Terapie ocupațională – IF.

                Pentru cele 3 domenii, formarea poate continua prin 3 programe de studii universitare de master: Activități motrice curriculare și de timp liber; Performanță sportivă și Kinetoterapia în educarea și reeducarea funcțională.

                Informații complete despre admiterea la Facultatea deȘtiințe ale Mișcării, Sportului și Sănătățiide se găsesc pe pagina web a Facultății www.ub.ro/smss/admitere și pe platforma www.admitere.ub.ro.

                Înscrierea candidaţilor se realizează online, pe platforma www.admitere.ub.ro, în perioada 05-30 iulie 2021. Candidații care nu dispun de mijloace tehnice se pot înscrie, online, la sediul Facultății.

                Candidații care nu dețin mijloace tehnice pentru realizarea pașilor necesari înscrierii la concursul de admitere online pot accesa, în sălile puse la dispoziție de Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății, toate mijloacele necesare pentru efectuarea înscrierii. Înscrierea online se face 24/24 de ore, iar programul de lucru pentru cei care optează să se înscrie la sediul Facultății de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății este de luni până vineri, în intervalul orar 9.00–15.00, și sâmbătă, între orele 9.00–12.00. Duminica nu se fac înscrieri la sediul Facultății.

                Orice alte informații se pot obține pe e-mail, la adresasmss@ub.ro, sau la numărul de telefon 0234/517.715.

                „Facultatea noastră oferă numeroase oportunități de formare pentru studenți prin programele de licență, master și conversie profesională în domeniile de licență Educație fizică și sport, Kinetoterapie, Psihologie și master Știința sportului și educației fizice. Prin programul ERASMUS, avem acorduri bilaterale de cooperare academică cu universităţi din străinătate: Bulgaria, Belgia, Cehia, Danemarca, Spania, Finlanda, Franța, Croația, Olanda, Polonia, Portugalia, Serbia, Slovacia și Slovenia. Datorită specificului domeniului nostru baza didactică și de cercetare cuprinde săli de curs/seminarii/laboratoare didactice şi laboratoare de cercetare în domeniile: Educație fizică și sport, Kinetoterapie, Psihologie; Bază terapeutică şi de recuperare (Kinetoterapie, Terapie ocupatională); Bază sportivă în aer liber: terenuri de handbal, baschet, tenis de masa, minifotbal, atletism, tenis, volei, doua zone de urbanfitnees; Bază de practică la Vatra Dornei; Săli de sport: sală de gimnastică și sală de jocuri. Afilierea la diferite asociații profesionale internaționale și naționale certifică profesionalismul cadrelor didactice, iar protocoale de colaborare cu instituțiile de profil asigură desfășurarea activităților practice cu studenții. Rezultatele excepționale pe care le obțin studenții noștri în competițiile sportive sunt cea mai bună carte de vizită cu care ne prezentăm în fața elevilor, viitorii noștri studenți”, Conf. univ. dr. Dan-Iulian Alexe, Decanul Facultății de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății.

                „Am optat pentru Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății deoarece această facultate îți oferă direcții diverse de dezvoltare și învățare și te pune fără îndoială în fața unor oportunități extraordinare de a cunoaște și de a te dezvolta. Trebuie să răspunzi pozitiv și să alegi ce îți este inconfortabil, de ce îți este teamă, pentru a câștiga cel puțin un pariu cu tine și multe experiențe de neuitat. Și credeți-mă că șansele și oportunitățile pe care această facultate ți le oferă sunt numeroase și cu impact pozitiv pentru cei interesați. Ce consider eu că ar trebui să știi, tu, ca viitor student al Facultăţii de Știinte ale Mișcării, Sportului și Sănătății? Că ai parte de un colectiv profesoral dispus să te ajute, să-ți ofere sprijin, îndrumare în drumul ales; oportunitatea de a participa la diferite stagii de practică atractive; ai posibilitatea să te implici în acțiuni de voluntariat, fie că dorești să faci parte din cercuri mai restrânse, până la a fi membru în asociația de studenții (LSUBc-Liga Studențească din Bacău). Toate acestea mi-au oferit și încă îmi dăruiesc frumusețea și specificul studenției prin oamenii pe care i-am cunoscut și de la care învăț neîncetat”. Roxana-Nicoleta Popa, studentă în cadrul Facultății de Știinte ale Mișcării, Sportului și Sănătății, programul de studii Activități Motrice Curriculare și de timp liber

                „Momentul alegerii direcției educaționale și profesionale nu este unul ușor pentru un tânăr. Nici pentru mine nu a fost, însă, negreșit, am fost influențat de faptul că am practicat atletismul, cunoscând astfel, pe propria piele, și avantajele vieții sportive, dar și latura grea a acesteia, însă deloc imposibil de ,,cucerit”, lucru care m-a făcut să optez pentru a urma cursurile Facultății de Ştiinţe ale Mişcării, Sportului şi Sănătăţii de la Universitatea ,,Vasile Alecsandri” din Bacău, pe care am absolvit-o în anul 2000. Auzim tot timpul în jur că sportul înseamnă echilibru fizic și emoțional, sănătate, în fond… acesta sigur nu e doar un slogan, ci o realitate dovedită de vremurile actuale când obezitatea, bolile, sedentarismul, chiar și bullying-ul îi afectează, atât pe adulți, cât și pe copii. Alegând o facultate cu profil sportiv, tinerii au șansa unui dublu ,,beneficiu”: cel propriu, cu implicații directe asupra menținerii unui standard fizic și psihic mulțumitor, dar mai ales cel prin care rolul lor diriguitor devine esențial prin exemplul pe care îl pot da copiilor în fața cărora vor preda sau pe care îi vor antrena, privind punctele tari ale domeniului: importanța regulilor în tot ceea ce facem, promovarea fair-play-ului, comunicarea deschisă și, de ce nu, detașarea de cotidian”. Prof. Iulian Vrînceanu, absolvent FSMSS Bacău, Inspector de specialitate Educație fizică

                „Performanța în activitățile sportive, ca și în alte domenii, nu se poate face fără pasiune, implicare și efort susținut. Aceste atribute le-am găsit și în interacțiunea cu cadrele didactice ale Facultății de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății din Bacău. Alegeți cu inspirație pentru a vă continua pasiunea în sport sau pentru a va iniția în tainele acestui domeniu!”.
                Camelia-Alina POTEC, campioană olimpică la natație, Președinte Federația Română de Natație și Pentatlon Modern.

                Atletism/ CN Copii 1 și 2: Daria Vrânceanu (CSȘ Bacău), dublă campioană națională

                La finalul săptămânii trecute, Bucureștiul a găzduit Campionatul Național de atletism rezervat Copiilor 1 și 2. La competiția ce a reunit aproximativ 600 de participanți născuți în 2008, 2009 și 2010, atletismul băcăuan a semnat din nou condica medaliaților. Performera Naționalelor a fost Daria Maria Vrînceanu de la CSȘ Bacău, care a cucerit două titluri de campioană. Eleva antrenorului Cristi Nemțeanu și-a adjudecat probele de 300 m și 200 m, înregistrând rezultatele de 42.53 secunde, respectiv 26.38 secunde.

                „Sunt timpi extraordinari, mai ales că în ultimele ediții ale Naționalelor de Copii 1 nu s-a alergat sub 27 de secunde. Daria a demonstrat din nou ce potențial are”, a punctat antrenorul Nemțeanu. De la CSȘ Bacău, pe podium a mai urcat David Sârbu, medaliatul cu bronz al probei de 60 m garduri la Copii 2, cu timpul de 10,57. În ceea ce-i privește pe alți doi componenți ai CSȘ-ului, Alex Lupu și Andra Stănică, deși nu au prins podiumul, aceștia s-au consolat cu recorduri personale la 80 m (locul 5) și 200 m masculin (locul 6), respectiv 200 m feminin (locul 6).

                Rezultate foarte bune și pentru atleții CSM Bacău Tudor Margasoiu, Simona Elena Moldoveanu și Mara Elena Maxim. Astfel, la Copii 1, Tudor Margasoiu s-a laureat vice-campion național la 1500 m masculin cu timpul de 4:59.36, în timp ce colega s-a de club, Simona Elena Moldoveanu s-a clasat a treia în aceeași probă, dar la feminin, unde a înregistrat rezultatul de 5:11.76.. Tot pe 3, însă la 2000 m s-a poziționat și Mara Elena Maxim, care a trecut linia de sosire după 11:39.61 min. În fine, două medalii de bronz și în contul Cătălinei Narcisa Burtea (LPS Brăila/ CSM Onești) la 60 m garduri, cu timpul de 9.91 și la 200 m garduri, cu un rezultat de 31.60.

                Astăzi încep probele scrise la examenul de Bacalaureat 2021

                  în județul Bacău sunt înscriși 3906 de candidați

                  După ce ministerul Educației a publicat în Monitorul oficial Ordonanța de Urgență nr. 40/2021 și Ordinul 3.842/26 mai 2021 prin care au fost echivalate sau recunoscute competențele, fără să mai fie susținute în acest an școlar, astăzi încep probele scrise la examenul de Bacalaureat 2021.
                  În județul Bacău s-au înregistrat în acest an 4827 de absolvenți de clasa a XII-a și a XIII-a. Pentru această sesiune a bacalaureatului s-au înscris la examen un număr de 3906 de candidați, dintre care 3480 din promoția curentă și 426 din promoțiile anterioare.

                  Astăzi are loc proba scrisă la Limba și literatura română iar mâine Proba obligatorie a profilului – proba E.c) (matematică sau istorie). Miercuri, 30 iunie 2021, va avea loc Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d), iar joi, 1 iulie 2021 –proba la Limba și literatura maternă – proba E.b)

                  Afișarea rezultatelor la probele scrise va avea loc luni, 5 iulie, până la ora 12,00 și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12,00 – 18,00. De marți, 6 iulie și până vineri, 9 iulie, vor fi rezolvate contestațiile, urmând ca afișarea rezultatelor finale să fie vineri, 9 iulie.

                  Alegeri la Tamași: Candidatul PSD a învins

                  Alegerile parțiale din comuna Tamași au fost câștigate de candidatul PSD, Andrei Daniel Matieș, care a obținut 43,41 la suta din sufragii.

                  „De astăzi, sunt primarul comunei Tamași și acest lucru se datorează dumneavoastră pentru că ați avut încredere și curaj să-mi încredințați votul. Mulțumesc pentru toate urările si gândurile voastre, pentru susținerea și încrederea acordată! Vă rog să-mi permiteți să mulțumesc echipei care a fost alături de mine, pe toată perioada campaniei electorale și m-au susținut! Am văzut oameni de toate vârstele, uniți pentru susținerea mea, oameni care au plâns de bucurie alături de mine!
                  A fost o zi unică, emoționantă, pe care am trăit-o împreună și mulțumesc bunului Dumenzeu pentru tărie!”, a declarat noul primar al comunei.

                  Rezultatele alegerilor parțiale în comuna Tamași:

                  𝐌𝐀𝐓𝐈𝐄𝐒 𝐀𝐍𝐃𝐑𝐄𝐈 𝐃𝐀𝐍𝐈𝐄𝐋 (𝐏𝐒𝐃) – 43.41%
                  𝐂𝐄𝐀𝐒𝐀𝐑 𝐂𝐎𝐍𝐒𝐓𝐀𝐍𝐓𝐈𝐍 (𝐏𝐑𝐎 𝐑𝐎𝐌𝐀𝐍𝐈𝐀) – 24.92%
                  𝐌𝐈𝐒𝐂𝐀 𝐂𝐀𝐓𝐀𝐋𝐈𝐍 𝐄𝐃𝐌𝐎𝐍𝐃𝐓 (𝐏𝐍𝐋) – 18.33%
                  𝐀𝐋𝐈𝐒𝐓𝐀𝐑 𝐕𝐈𝐎𝐑𝐄𝐋 (𝐏𝐌𝐏) – 5.76%
                  𝐍𝐄𝐆𝐎𝐈𝐓𝐀 𝐁𝐎𝐆𝐃𝐀𝐍 𝐂𝐑𝐈𝐒𝐓𝐈𝐀𝐍 (𝐀𝐔𝐑) – 4.34%
                  𝐌𝐀𝐑𝐈𝐂𝐄𝐋 𝐓𝐔𝐃𝐎𝐑𝐄𝐀 (𝐀𝐋𝐃𝐄) – 1.87%
                  𝐕𝐀𝐑𝐕𝐀𝐑𝐈𝐈 𝐂𝐈𝐏𝐑𝐈𝐀𝐍 (𝐔𝐒𝐑) – 1.34%

                  Școala de vară pentru adulți – „SĂ ÎNVĂȚĂM CERULˮ

                    Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău, prin subunitatea Observatorul Astronomic „Victor Anestinˮ organizează, în perioada 29.06 – 01.07.2021, Școala de vară pentru adulți, cu tema „Să învățăm cerulˮ – ediția a III-a.

                    Pentru a participa, persoanele interesate se pot înscrie telefonic sau la sediul Observatorului Astronomic „Victor Anestinˮ din str. Ion Ghelu Destelnica (fostă Trotuș) nr. 8.

                    Școala de vară – „Să învățăm cerul” ed. a III-a, 2021 se va desfășura după următorul program:

                    Ziua 1 –29.06.2021, ora 19.00 – 20.30 – Parte teoretică – Cerul de vară, constelații și obiecte deep-sky. Ziua 2 – 30.06.2021, ora 18.00 – 19.00 – Observații solare – pe terasa Observatorului Astronomic și în cupola pentru observații astronomice. Ziua 3 – 01.07.2021, ora 21.30 – 23.00 – Observații astronomice – pe terasa Observatorului Astronomic și în cupola pentru observații astronomice.

                    Toate activitățile se adresează adulților, iar observațiile astronomice se vor face doar dacă cerul va fi senin!

                    Taxa de participare: 20 lei/zi/participant.

                    Pentru a avea acces, persoanele trebuie să aibă temperatura sub 37,5 grade, să poarte mască pe toată perioada prezenței în clădirea Observatorului Astronomic și să atingă cât mai puține suprafețe.

                    Pentru înscrieri, contactați Observatorul Astronomic, tel: 0234513724.

                    Alegerile locale parțiale s-au desfășurat fără incidente deosebite în ceea ce privește asigurarea ordinii publice.

                      Pe parcursul acestei zile, angajații MAI au verificat și au gestionat cu celeritate toate sesizările privind evenimentele electorale, în contextul organizării alegerilor locale parțiale în localitatea Tamași.

                      De la începutul procesului de vot, au fost înregistrate 7 sesizări referitoare la fapte care au legătură cu procesul electoral.

                      Cele mai multe dintre acestea privesc continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale şi sfătuirea alegătorilor să voteze sau să nu voteze anumite partide, alianțe politice.

                      Fiecare situație sesizată a fost verificată cu promptitudine de angajații MAI.

                      În urma verificărilor, au fost constatate 2 contravenții și s-au aplicat amenzi în valoare de 2000 de lei.

                      Într-o situaţie se efectuează cercetări pentru săvârșirea unor posibile fapte de natură penală. Infracțiunile constatate se referă fraudă la vot, prin folosirea pentru exercitarea dreptului la vot a unei cărţi de identitate anulată.

                      Personalul MAI rămâne în dispozitiv pentru a verifica, și în continuare, toate sesizările primite și pentru asigurarea măsurilor de ordine publică în zona secțiilor de votare, până la încheierea votării, dar și după acest moment, pentru asigurarea securității transportului materialelor rezultate în urma procesului de votare și a dosarelor întocmite de birourile electorale, către Biroul Electoral Județean.

                      ALEGERI LOCALE PARȚIALE ÎN SIGURANȚĂ

                        Efectivele structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne sunt la datorie pentru asigurarea desfășurării în condiții de siguranță a alegerilor locale parțiale ce au loc astăzi, în comuna Tamași, din județul Bacău.
                         
                        Peste 40 de polițiști și jandarmi sunt mobilizați pentru protecția secțiilor de votare, soluționarea cu celeritate a eventualelor sesizări de incidente electorale și constituirea rezervelor de intervenție.
                         
                        În noaptea de sâmbătă spre duminică, angajații MAI au asigurat paza celor 4 secții de votare, pe care le-au predat președinților birourilor electorale ale secțiilor de vot, cu sigiliile intacte, astfel încât în această dimineață, la ora 7.00, procesul de vot a început fără probleme.
                         
                        Anterior zilei votului, pentru a preveni situațiile de risc pentru cetățeni, pompierii au efectuat controale în scop preventiv în secțiile de vot și instruiri cu membrii birourilor electorale asupra modalităților practice de evacuare a persoanelor, precum și a materialelor și documentelor specifice procesului electoral.
                         
                        Vă reamintim faptul că au dreptul să voteze toți cetățenii români care au împlinit vârsta de 18 ani, cu excepția debililor sau a alienaților mintal puși sub interdicție, precum și a persoanelor care se află sub efectul unei hotărâri judecătorești definitive prin care li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege.
                         
                        Alegătorul poate vota doar la secția de votare unde este înscris în lista electorală permanentă ori la secția de votare unde este arondată adresa la care își are domiciliul sau reședința, după caz, numai pe baza unuia dintre următoarele acte de identitate: cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic sau carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din școlile militare.
                         
                        Amintim, totodată, că actele de identitate care au expirat începând cu data de 01.03.2020, își mențin valabilitatea pe toată perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări.

                        Pentru asigurarea condițiilor necesare de legalitate și securitate a votului, va fi utilizat Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal.
                         
                        Personalul MAI rămâne în dispozitiv pe toată perioada desfășurării procesului electoral, acordând maximă atenție sesizărilor privind încălcarea legii. Acolo unde situația o va impune, vor fi luate toate măsurile prevăzute de lege.
                         
                        Misiunea efectivelor ministerului va continua și după ora 21.00, ora oficială de încheiere a procesului de votare, acestea rămânând în dispozitiv pentru a asigura paza buletinelor de vot, a proceselor-verbale și a celorlalte materiale necesare procesului de vot pe timpul transportului lor către birourile electorale județene.
                         
                        Facem apel către toți participanții la acest proces electoral să respecte prevederile legale!

                        De la concediile de altădată, la viața ortodocșilor din Polonia

                        Fotografiile pe care le facem pot deveni, mai târziu, fotografii importante, fotografii – document. Poate că se vor amenaja expoziții care vor include pozele noastre vechi, iar oamenii le vor admira cu plăcere și curiozitate, așa cum admirăm noi astăzi momentele surprinse cu un aparat de fotografiat de către alte persoane, acum zeci de ani.

                        Sâmbătă, 19 iunie, eu, împreună cu doamna profesoară Laura Huiban și colegii mei de la Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău, am fost la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”, pentru a vizita mai multe expoziții de fotografie documentară, care mai pot fi văzute până la mijlocul lunii iulie. Prima descoperire a fost expoziția „Concediile de altădată”, ce prezintă fotografii realizate de Vasile Cepar (”Cipy”), cu aparatul său micuț, în vremea comunismului. În vizitarea acestei expoziții, despre care fotoreporterul Nelu Bâșcă spune că ”este o comoară din punct de vedere istoric, dar și artistic”, am fost îndrumați de doamna Irina Băcăoanu, referent de specialitate în cadrul muzeului, și coordonator al proiectului.

                        Vasile Cepar, care a trăit între anii 1921 – 2003, a fost un jurist, foarte pasionat de fotografie, colaborator al ziarului „Steagul Roșu”, devenit, după Revoluție, ziarul „Deșteptarea”.

                        Expoziția ne arată cum erau concediile oamenilor în timpul comunismului și putem observa o mulțime de destinații de vacanță, cum ar fi Varna, Bulgaria, unde nu era ușor să ajungi în acele vremuri, dar și excursii de grup în Constanța, Delta Dunării, Maramureș, la mânăstiri ș.a.m.d.

                        Uitându-ne la fotografii ne-am putut da seama în ce vremuri ușoare trăim astăzi, dar și că, în lipsa telefoanelor mobile, conexiunile între oameni erau mai puternice, îi putea lega o chitară, un acordeon sau un vechi port.

                        Pe lângă această expoziție, am mai descoperit, îndrumați de muzeograful Sebastian Sascău, o expoziție de fotografie despre viața oamenilor ce fac parte din minoritatea ortodoxă din Polonia, o țară preponderent catolică.

                        Cel mai interesant lucru la această expoziție, pe lângă spectacolul fotografic, este, așa cum a subliniat Sebastian Sascău, exemplificarea modului în care supraviețuiesc minoritățile religioase, deoarece „este destul de complicat, trebuie să existe o unitate, trebuie să fie foarte uniți cei care sunt minoritari, ca să reziste într-o majoritate”.

                        Totodată, în acea zi am vizitat și sala care prezintă România în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dar și o expoziție de numismatică, din colecția col. (r.) Ioan Dogaru, adevărate lecții de istorie, unde doamna Laura Huiban ne-a explicat că deși de la depărtare monedele ne pot părea niște banale bucăți de metal, dacă te apropii și le analizezi le poți observa valoarea, momentul istoric pe care îl reprezintă, adică „dacă privim cu atenție ceva, îi descoperim adevărata valoare”.

                        Această vizită a fost una de neuitat și abia aștept să merg din nou la muzeu, pentru a descoperi noi lucruri interesante și utile.

                        Mara-Ioana Lazăr, 13 ani, elevă, în clasa a VI-a, la Școala „Dr. Al. Șafran” și la Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău
                        Prof. coordonator: Laura Huiban

                        Să respiri libertate

                        Într-unul dintre filmele mele preferate, „Cercul poeţilor dispăruţi”, regretatul actor Robin Williams, un comediant genial, de o sensibilitate şi o intensitate unice, interpreta rolul unui profesor excentric, nonconformist, pe nume Keating. Cum atmosfera din colegiul în care preda era una artificială, rigidă, profesorul de literatură vrea să primenească aerul de acolo şi să-i înveţe pe elevii săi şi altceva decât buchia cărţii. Pentru că, literatura e artă, iar ea trebuie simţită, nu sufocată, disecată, în nişte banale, indigeste culegeri de comentarii, cum sunt cele care li se bagă elevilor pe gât. Keating, jucat excepţional, ardent, de Robin Williams, le spunea învăţăceilor săi să preţuiască frumuseţea, clipa, ziua, să dea un sens vieţii lor, care poate ieşi din anonimat astfel, devenind palpitantă, extraordinară. Îmi amintesc delicioasele jocuri de cuvinte ale lui Keating, modul său original şi foarte sugestiv de exprimare, faptul că respira libertate.

                        Asta era şi ideea la care ţinea cel mai mult şi îşi dorea să o transmită elevilor săi, eliberarea de conformism, de preconcepţii, de teamă, de lucrurile impuse într-un chip nefiresc, autoritar, discreţionar. Fiecare în viaţă ar trebui să trăiască potrivit propriului său ritm, în acord cu ideile, convingerile şi principiile sale. Şi normal este ca fiecare om să meargă pe drumul său, liber ales. Neuitând sănătosul dicton latin Carpe diem. Spun toate astea pentru că, uitându-mă în jur, nu văd decât aceleaşi manevre de manipulare grosieră, de abatere a atenţiei oamenilor de la lucrurile care au cu adevărat valoare în existenţa noastră.

                        Subcultură televizată dată drept democraţie, publicitate agresivă, difuzată fără niciun discernământ, directive, mai mult sau mai puţin mascate, alinieri şi alianţe contra firii, într-un cuvânt, spectacol ieftin, grotesc. Nu e de mirare că românii sunt atât de posomorâţi, de înclinaţi spre despresie, din moment ce li se serveşte mereu aceleaşi lucruri gata mestecate. Riscăm astfel să ajungem nişte dezamăgiţi cronici. Şi ar fi foarte trist, pentru că n-am mai vedea lucrurile frumoase din viaţă, am uita să râdem şi să ne bucurăm. Apropo de asta, am citit undeva, mai de mult, era înainte de pandemie, că în unele ţări se organizează seminarii de râs.

                        Cu sau fără acestea, mai bine ar fi să ne amintim de îndemnul minunatului profesor Keating: Carpe diem! Nu mai staţi atâta pe rețele sociale unde oricine se află în treabă, se crede doldora de cunoștințe și să apucă să emită păreri fără nicio susținere! Nişte anonimi ajung să se creadă mai informați decât experții în diferite domenii, mai citiți decât profesorii universitari, şi îi vezi cum se pronunţă, „doct”, despre chestiunile arzătoare la ordinea zilei: tratamente împotriva cancerului, Covid, știință, cercetare spaţială, ca să nu mai amintesc de politică, în fine, pe reţele „toți idioții satului sunt purtători de adevăr”, vorba celebră a unui savant italian. Lumea e din ce în ce mai irațională și analfabeții bântuie peste tot, devenind agresivi. Au anti-corpi naturali împotriva logicii, a bunului-simţ, dar se reped să explice orice, vrând să-i „lumineze” şi pe alţii.
                        Cei care trebuie ascultaţi, modelele reale, sunt în altă parte, iar eu astăzi mi-am adus aminte de Keating, un profesor nu numai de literatură, ci şi de viaţă.

                        Odraslele lihtisului

                        După ce-am citit ,,Săptămâna nebunilor”, cartea controversatului scriitor Eugen Barbu, am înțeles și mai mult ce este ce este lihtisul, realizând deosebirea clară de oblomovism. Lihtisul, boală orientală împământenită la noi cu toate surlele și onorurile mioritice, este spectacolul unei lumi ,,lipsită de speranţă, proiectată în sfera tragicului, dominată de sentimentul inutilităţii”, este esența acelui ,,gol fără saţiu în care intri şi de unde nu mai reuşeşti să ieşi, turburea stare de aşteptare, topirea energiilor” (Daniel Vighi, ,,Tentaţia Orientului, studii de imagologie literară”, Piteşti, Editura Paralela 45, 1998). Lihtisul, născut în compania afionului și narghilelei fanariote, s-a culcușit ferice și astăzi în mentalitatea multora, când a devenit mai ales o atitudine față de tot ce înseamnă cultură, spirit autentic.

                        În urmă cu niște ani, ca membru al staff-ului care a gestionat Olimpiada națională de socio-umane, am participat la festivitatea de premiere găzduită de Palatul Copiilor, București. Am avut surpriza întâlnirii, plăcută la început, cu Vasile Gherasim, fost secretar de primărie provincială ajuns în piramida puterii politice dâmbovițene. Venise acolo ca purtător de salut al autorităților. În culise, mi-a spus: ,,Voi zice câteva cuvinte și voi pleca. Sunt foarte ocupat”. Așa a și fost. N-a avut răbdarea de a trăi nici măcar o secundă emoțiile premierii, împreună cu elevii cei mai buni din țară. Atunci am priceput cum arată, în toată splendoarea sa, lihtisul intelectual, neputința funciară de a avea acces la bucuriile cele mari ale spiritului. Recent, participând la o manifestare de excepție a unor artiști plastici, după ce actualul primar al Bacăului a primit onorurile prezenței (flori, cărți rare etc.) eram curios să-i ascult discursul, să simt cum trăiește/ dacă trăiește spiritul în el. N-am avut ocazia. N-a rostit o vorbă. Mai mult: a plecat după câteva minute de la deschiderea manifestării. Of, nenorocitul lihtis!, mi-am zis din nou.

                        Tot recent, la București, cel mai mare șahist al tuturor timpurilor, Garry Kasparov, a participat la Grand Chess Tour, etapă a unei inedite manifestări la care au participat nu doar cei mai buni șahiști români, ci și opt dintre primii 12 șahiști ai lumii. Garry Kasparov și-a făcut timp ca să onoreze turneul și cu un simultan de șah, la 20 de mese. Nicușor Dan, primarul de București, o speranță devenită un alt episod trist din giumbușlucurile aventurierilor administrației, a participat la simultan, dar, după doar câteva mutări, a plecat, lăsând locul altcuiva. Era prea ocupat ca să rămână în compania istorică a lui Kasparov. Lihtisul despre care vorbeam… Clotilde Armand, primărița sectorului 1, franțuzoaica adoptată cu mari speranțe, prezentă la eveniment, a urmat același trend al lihtisului politico-mioritic: după o deschidere centrală, a părăsit, și ea, elevata atmosferă de Grand Chess Tour.

                        M-am gândit de multe ori: de ce n-au asemenea oameni răbdarea de a asista la spectacolele elevate ale spiritului? Despre mulți dintre ei am aflat că imediat după ce evadau din atmosfera manifestărilor amintite (chemați, desigur, de urgente probleme ale comunității…) erau văzuți într-un bar de fițe, relaxându-se după poftele/ standardului spiritului lor. ,,Ceea ce nu mă împiedică”, vorba lui Cristian Tudor Popescu, ,,asemenea lui Cioran, care nici el nu e mai bun decât alții, să tânjesc după un cioban analfabet” (,,Copiii fiarei”, Iași, Editura Polirom, 1998, p. 105), după spiritul curat al acestuia.

                        Ion Fercu