duminică, 21 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1494

Accident grav la Răcăciuni; un elicopter SMURD a fost chemat să transporte victimele. S-a activat PLANUL ROȘU

Șapte persoane au murit într-un accident petrecut în această dimineață pe DN 2, în apropiere de Răcăciuni, când un microbuz s-a izbit, frontal, de un autoturism.

Între cele șapte persoane decedate sunt și doi copii. Alte cinci persoane rănite – trei adulți și doi copii) au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Bacău.

În autoturism erau 5 persoane (2 adulți și 3 minori), iar in microbuz 7 persoane adulte. Au decedat 1 adult și 2 minori din autoturism și 4 adulti din microbuz.

„Toți cei trei adulți dunt internați pe secția chirurgie cu traumatisme multiple. Unul dintre ei este în sala de operație. Celalți doi sunt monitorizați în vederea unei eventuale înrăutățiri a stării lor de sănătate. Ambii sunt conștienți.

La copii situația este puțin diferită. Un copil de 3 ani este într-o stare mai bună, fiind internat pe secția de Chirurgie pediatrică cu un traumatisma craniocerebral minor, contuzie toraco-abdominală și escoriații.

Cel de-al doilea, de 15 ani, este în stare foarte gravă, și este internat cu fractură de bazin, ruptură de splină, fractură femur drept și tensiune 4 cu 2. Vom reveni cu alte informații pe parcurs ce le vom avea”, a declarat Mirela Romanet, purtătorul de cuvânt al SJU Bacău.

Se pare că microbuzul a intrat pe contrasens, dar acest lucru va fi stability de ancheta Poliției Rutiere.

Din autoturism au murit o femeie de 34 de ani și doi copii, unul de 7 ani și unul de 3 luni. Toți se aflau pe bancheta din spate.

Din microbuz au decedat trei femei de 67, 65 și 44 de ani și o tânără de 18 ani.

Inițial, la fața locului au fost trimise o autospecială cu apă și spumă, o unitate de descarcerare, o autospecială pentru transportul victimelor și patru ambulanțe ale SAJ.

Ulterior a fost activat „Planul roșu”.

Către Răcăciuni au fost direcționate o alta autospecială pentru transportul victimelor, de la ISU Galați, Descarcerarea grea, încă o autospecială cu apă și spumă, o unitate SMURD de la ISU Vrancea și un elicopter SMURD de la Iași.

 

VIDEO: Răzvan Cristofor

Alte mărci de înghețată periculoasă, la vâzare, în magazine

    La o săptămână după ce autoritatea sanitară veterinară anunța retragerea de pe piață a unor alimente (îngheţată Mars) conținând un pesticid periculos (oxid de etilenă, ingredient cu potenţial cancerigen), o nouă alertă alimentară face vâlvă în piață.

    Astfel, loturi de îngheţată Milka sunt retrase de pe piaţa din România, motivat tot de faptul că au conţinut de oxid de etilenă peste limitele legale. Este vorba despre Milka Vanilla & Chocolate, 20 x 71g, lot MI1119, Milka Chocolate Hazelnut 20x69g, lot MI 1117, Milka Vanilla & Chocolate MPK 284g, lot MI1145 şi Milka Chocolate Hazelnut Stick MPK 176g, loturile MI1106 şi MI1107.

    Toate celelelate produse ale Froneri Ice Cream România, diferite de loturile de mai sus, nu sunt afectate. Potrivit Autorității Naţionale Sanitare Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), loturile respective de ingredient stabilizator depăşesc limitele legale permise de reglementările în materie pentru oxidul de etilenă.

    De altfel, producătorul îngheţatei Milka (Froneri Ice Cream Polonia) le cere consumatorilor din România să distrugă sau să returneze tipurile de îngheţată din loturile şi cu datele de expirare aferente. În paralel, și producţia de bunuri care folosesc loturile afectate ale ingredientului stabilizator a fost oprită. La nivel local, ANSVSA a anunţat retragerea, din aceleaşi motive, a produsului „Cora Desert cu miez de bezea”, comercializat în magazinul Cora din Bacău.

    Bine de știut

    Aditivul gumă de caruba – (E410) face parte din categoria ingredientelor stabilizatoare pe bază de plante utilizate în producţia de îngheţată. Producătorii de înghețată spun că stabilizatorii pe bază de plante utilizaţi sunt livraţi ca un amestec de ingrediente stabilizatoare diferite şi sunt folosiţi în cantităţi extrem de mici în produsele finite. Prin urmare, aceștia susțin că este foarte puţin probabil aceste ingrediente să prezinte un risc pentru sănătatea consumatorilor.

    Despre oxidul de etilenă am aflat că este un gaz lichefiat, incolor, foarte toxic, foarte inflamabil, foarte instabil, cu miros eteric, utilizat pentru pentru producerea amestecurilor sterilizante şi conservante din anumite alimente. Oxidul de etilenă poate produce efecte cancerigene, dacă e ingerat pe perioade lungi.

    Amestecurile conservante care conțin oxid de etilenă provin, cel mai adesea, din afara Uniunii Europene, care nu au obligația respectării aceloraşi reglementări comunitare privind cantităţile de oxid de etilenă folosite. Batoanele de susan şi condimentele, şerbetul şi îngheţata au fost primele produse care au pus în alertă autorităţile din UE.

     

    ADMITERE LICEU: 2.939 de absolvenţi au fost admiși în prima etapă de repartizare computerizată 

       Ministerul Educaţiei a publicat sâmbătă, 24 iulie, pe site-ul dedicat www.admitere.edu.ro, rezultatele repartizării computerizate în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a (anul școlar 2021 – 2022).

      În județul Bacău au fost repartizați 2.939 elevi în învățământul liceal de stat, adică 99,86% din totalul de 2.943 înscriși la repartizarea computerizată cu opțiuni completate. Dintre aceștia 1.961 candidați au fost repartizați la filiera teoretică, iar 978 candidați la filiera tehnologică.

      Trei de candidați au fost admiși cu media generală 10 (zece), doi dintre ei la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” Bacău și unul la Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău, toți pe specializarea matematică-informatică.

      Au mai fost admiși în etape anterioare repartizării computerizate:

      – 368 de elevi la specializări vocaţionale;

      – 29 de elevi în învăţământul militar;

      – 27 de elevi pe locurile speciale, rezervate candidaţilor de etnie romă;

      – 25 de elevi în învățământul special.

      Alți 985 elevi s-au înscris pe locurile alocate rutelor de școlarizare în învățământul băcăuan profesional/dual.

      Au aplicat și au fost admiși în liceele din județul Bacău și 70 de candidați care au absolvit gimnaziul în alte județe (Brașov, Covasna, Iași, Galați, Municipiul București, Neamț, Suceava, Vrancea, Vaslui).

      Conform calendarului admiterii în învățământul liceal de stat, în perioada 25-28 iulie candidații repartizați în prima etapă vor transmite/depune dosarele de înscriere la secretariatele liceelor în care au fost admiși.

      Patru candidați nu au putut fi admiși în prima etapă, întrucât nu au completat suficiente opţiuni. Aceștia vor intra în a doua etapă de repartizare computerizată și vor completa, în perioada 29 iulie – 5 august, opțiuni în fișele de înscriere alături de candidații care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar nu și-au depus dosarele de înscriere în termen (25 – 28 iulie) și de candidații care nu au participat în prima etapă de admitere. Completarea opțiunilor în fișe se realizează la unitatea de învățământ sau prin formular transmis electronic. Repartizarea computerizată a acestor elevi va avea loc în data de 6 august, iar comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în a doua etapă a admiterii în învățământul liceal de stat se va face conform procedurii stabilite de Comisia națională de admitere. În intervalul 9 – 11 august, comisia judeţeană de admitere va rezolva toate cazurile speciale apărute și după cea de a doua etapa de repartizare computerizată.

      În total, au rămas disponibile pentru etapa a doua 287 locuri (din totalul de 3.226) în liceele din Bacău.

      Poliția în acțiune

        Cercetări finalizate de poliţişti

        Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Bacău au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de delapidare.

        Din cercetări s-a stabilit că, un tânăr de 28 de ani, din judeţul Neamţ, angajat al unei societăţi comerciale, în funcţia de şofer pentru curse internaţionale, ar fi primit un card de combustibil cu care să alimenteze autoutilitara ce îi fusese dată în administrare. Acesta, folosindu-se de cardul de combustibil remis de persoana juridică, ar fi alimentat cu combustibil un autoturism ce nu aparţinea firmei şi ar fi încărcat mai multe canistre, însuşindu-şi astfel, aproximativ 94 de litri.

        Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacăui cu propunere de trimitere în judecată.

        A condus deşi avea permisul anulat

        Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Oneşti au depistat în trafic, un bărbat, de 34 de ani, din Târgu-Ocna, în timp ce conducea un autoturism pe strada Calea Adjudului, având permisul de conducere anulat.

        În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere.

        Infracţiune la regimul rutier constatată de poliţişti

        La data de 23 iulie, în jurul orei 02:00, o patrulă de poliţie din cadrul Poliţiei municipiului Bacău au oprit în trafic, un autoturism, pe strada Calea Republicii din localitate, condus de un tânăr, de 27 de ani, din comuna Parava.

        În urma verificărilor în bazele de date ale Poliţiei Române, s-a constatat că tânărul nu detine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

        S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu deţine permis de conducere.

        OBRIGADO, REAL IT! Două licee băcăuane partenere în Portugalia

          După mai bine de un an de școală online, plecarea în mobilitatea din Portugalia, prinproiectul Erasmus+ KA1 REAL IT (25 iunie-16 iulie 2021), a fost ca o coroniță pusă pe creștetul celor 32 elevi selectați din Colegiile Naționale „Ferdinand I” și „Gh. Vrănceanu”. Procesul de selecție a vizat elevii de clasa a XI-a , profil real, matematică-informatică, pentru a fi admiși aceștia trebuind să creeze un site de comerț electronic și să susțină un interviu în limba engleză. Un element de noutate și o plăcută surpriză au fost prioritatea acordată elevilor cu oportunități reduse, câte 6 din fiecare colegiu. Elevii au beneficiat, prin activitățile de proiect, de o pregătire culturală, lingvistică și informatică, asigurate, la nivel de fiecare liceu de profesorii implicați în proiect ( C N ”Ferdinand I” – profesoarele Nicoleta Zărnescu, Gabriela Laslău și Crina Muraru; C N ”Gh Vrănceanu” – profesoarele Diana Popa, Marilena Chelba și Lăcrămioara Mărgineanu)

          Proiectul a urmărit ca prin cooperarea inter-instituțională la nivel regional si european să crească și calitatea educației oferite elevilor prin dezvoltarea competențelor profesionale și personale, într-un mediu de lucru real, așa încât aceștia să poată opta pentru o cariera IT. Mai mult decât atât, în urma programului de 3 săptămâni desfășurat în limba engleză, elevii și-au dezvoltat competențele lingvistice, digitale și cele personale și au devenit conștienți de apartenența la o cultură comună, europeană și mândri de identitatea lor.
          Mobilitatea din Portugalia s-a desfășurat în campusul Mobility Friends, în apropiere de Barcelos, oraș devenit celebru pentru povestea cocoșului înviat pentru a depune mărturie pentru un condamnat nevinovat, cocoș devenit, dealtfel, simbolul Portugaliei. După terminarea orelor de practică cu tutorele, timp în care elevii au creatsite-uri de comerț electronic, utilizand WordPress, XAMPP și WooCommerce, grupul de liceeni și profesori însoțitori (profesoarele Marilena Chelba și Mihaela Ciubotariu de la C. N. ” Gh. Vrănceanu”, respectiv Nicoleta Zărnescu și Gabriela Laslău de la C. N. ”Ferdinand I”)a parcurs intinerare turistice de mare frumusețe: Porto, Guimaraes (locul de naștere al Portugaliei), Braga, sanctuarul religios Bom Jesus de pe Monte Espinho, Apulia, Ponte de Lima, Viana do Castelo și Ponte da Barca.

          „Prin acest proiect, finanțat cu sprijinul Comisiei Europene, ne-am dorit ca elevii să intre în contact cu partea aplicată a domeniului IT, pentru a putea înțelege dacă își doresc să urmeze o carieră de profil la terminarea liceului. La orele de practică au creat, sub îndrumarea tutorelui site-uri pentru comerț electronic în WordPress. O parte importantă a mobilității a constituit-o faptul că au venit în contact cu o nouă cultură, cea portugheză, au vizitat locuri și au cunoscut oameni, au interacționat cu alți participanți la mobilități. Organizarea mobilităților a fost o provocare, din cauza pandemiei COVID-19, însă suntem cu atât mai bucuroși că am reușit să desfășurăm toate activitățile pe care ni le-am propus, în condiții de siguranță”, a declarat Diana Popa, manager proiect.

          „Pentru mine, Erasmus-ul a fost cea mai frumoasă perioadă din viata mea, deoarece am avut ocazia să formez prietenii noi, să descopăr o nouă cultură și să aflu, totodată, mai multe despre mine însămi, după cele trei săptămâni petrecute împreună în campus”, ne-a mărturisit Sara Jugănaru, clasa a XI-a, C. N. „Ferdinand I.” „Proiectul mi-a oferit o fereastră în viața unui adult care lucrează în domeniul IT, un lucru care va avea o anumită importanță în alegerea viitorului meu job”, a adăugat Ciprian Bălan, clasa a XI-a, același colegiu. Toți elevii s-au arătat impresionați de provocarea de a petrece un timp departe de familie, de asumarea responsabilităților, de timpul de calitate petrecut într-un context cultural și social inedit, dar inspirațional, alături de „oameni frumoși, calzi și devotați, alături de care am aprofundat noțiuni din domeniul informaticii”. (Ștefana Grozav, clasa a XI-a, C N Ferdinand I)

          Recunoasterea competențelor participanților s-a făcut prin documentul Europass Mobility.Impactul pozitiv asupra participanților a constat în experiența dobândită și deschiderea către comunicarea interculturală prin activitățile desfășurate individual și în echipă, într-un context multicultural, plurilingvistic, ceea ce îi va ajuta să fie mai competitivi pe piața muncii, mai pregătiți și mai motivați să-și aleagă o cariera IT în țară sau în străinatate. De asemenea, proiectul a contribuit la creșterea prestigiului institutiilor din cadrul parteneriatului si la promovarea acestora în context european. Elevii Colegiului Național „Gh. Vrănceanu” și ai Colegiului Național „Ferdinand I”, Bacău au fost apreciați pentru nivelul foarte ridicat al cunoștințelor lor profesionale, pentru calitatea limbii engleze și pentru felul în care au știut să se integreze într-un mediu nou, creându-și prietenii durabile și scriind o pagină important din jurnalul lor personal. Cu siguranță, proiectul a marcat substanțial personalitatea și evoluția acestor elevi, contribuind la crearea imaginii de sine și la dezvoltarea spiritului antreprenorial, de comunicare și toleranță.
          La sfârșit de proiect, adresăm mulțumiri coordonatorului consorțiului și al proiectului REAL IT, doamnei profesoare Diana Popa! Obrigado !Obrigada !

          Prof. dr. Nicoleta Zărnescu
          Prof. Gabriela Laslău

          Tenis / Trofeul Cybernet Audi Center – ediție inaugurală

          Baza sportivă a SCM Bacău găzduiește, în perioada 24-28 iulie, prima ediție a Trofeului Cybernet Audi Center la tenis, un eveniment organizat de SCM Bacău în colaborare cu Cybernet Bacău.

          Întrecerea sportivă se adresează categoriilor de vârstă 10 ani băieți și fete, 12 ani băieți și fete, 14 ani băieți și fete și 16 ani băieți și fete. Principalul scop al competiției este realizare de puncte în clasamentul Federației Române de Tenis (FRT).

          Până joi, la orele prânzului, la acest concurs s-au înscris peste 70 de sportivi din Bacău, Iași, Roman, Piatra Neamț, Onești, Focșani, etc.

          Arbitrul competiției va fi Ion Cobuz din Roman, arbitru FRT.

          EVERGENT Investments a vândut deținerea la Agricola Internațional

            EVERGENT Investments (fosta SIF Moldova) a vândut pachetul de acțiuni de 2,11% din capitalul social al societății Agricola International (una dintre societățile Grupului Agricola din Bacău). „Vânzarea – a anunțat pe Bursa de Valori București Claudiu Doroș, președinte director general al EVERGENT Investments – s-a făcut în parametrii de evaluare previzionați, la valoarea justă conform ANEVAR și IFRS. EVERGENT continuă, astfel, directia strategică de reducere a deținerilor minoritare și extragere de valoare din active, totodată optimizând procesele investiționale”.

            Agricola Internațional este societate închisă (acțiunile nu sunt admise la tranzacționare pe nicio piață reglementată), dar în martie 2021 EVERGENT Investment anunța intenția de a cumpăra maxim 667 de acțiuni ale societății din Grupul Agricola, care reprezentau 10% din capitalul ei social, la prețul de 13.000 de lei pentru o acțiune cu valoarea nominală de 5.000 de lei.

            EVERGENT Investments deținea 141.000 de acțiuni la Agricola Internațional, cumpărate în anul 2000, în valoare de 4,6 milioane de lei, iar în activul net al societății de investiții financiare Agricola Internațional avea o pondere de 0,22%.

            Agricola International este cea mai mare companie din Grupul Agricola și este controlată în proporție de 70,9% de acționari persoane fizice, în timp ce acționarii persoane juridice dețin 29,12% din numărul de acțiuni. Compania a încheiat anul 2020 cu afaceri de 97,2 milioane de euro, în scădere cu 8% față de 2019, și cu un profit net de 1,6 milioane de euro, minus 69,9%.

            Agricola International are un număr mediu de 1.987 de angajați și este unul dintre cei mai mari producători de carne de pui, mezeluri și produse de tip ready meal (gata preparate) din România.

            În schimb, la EVERGENT Investment scopul declarat al strategiei investiționale este consistența, prin performanța portofoliului, și constanța, prin durata performanței. Astfel, compania și-a concentrat atenția pe creșterea performanței portofoliului listat (principalul generator de venituri), creșterea investițiilor în private equity (societăți cu capital privat) și valorificarea portofoliului istoric prin vânzare. Societatea a investit, conform datelor făcute publice, peste 945 de milioane de lei în domeniul financiar-bancar, aproape 451 de milioane de lei în domeniul energie-industrial, aproape 284 de milioane de lei în private equity și peste 434 de milioane de lei în alte active.

            EVERGENT Investments este cea mai mare societate de investiții financiare dintre cele cinci din România, în termeni de capitalizare (1,3 mld. lei). Pe piața de capital, acțiunile EVER înregistrează, de la începutul anului, un avans de 8%, pe fondul unor tranzacții de 144,4 milioane de lei.

             

            Avarie pe conducta de aducțiune

              Urmare a unei avarii aparuta pe conducta de aducţiune apă potabilă Dărmăneşti – Târgu Ocna – Oneşti, în zona com. Dofteana, CRAB informează că în cursul noptii de 23 – 24.07.2021, s-a întrerupt alimentarea cu apă a aducţiunii.

              De această oprire vor fi afectaţi consumatorii: RAJA SA – pt. Municipiul Onești, orasul Targu Ocna, comuna Dofteana, comuna Caşin, comuna Târgu Trotuş, Chimcomplex Borzești, comuna Pârgăreşti și SNAP Târgu Ocna.

              UPDATE

              La ora 09:30 echipele SC CRAB SA au finalizat lucrările de remediere a avariei ce a afectat conducta de aducțiune Dărmănesti – Târgu Ocna – Onești și au fost inițiate manevrele specifice de umplere a acesteia.

              Se estimează  în cursul zilei de azi, în jurul orei 20:00, se va ajunge parametrii normali de debit şi presiune pe conducta de aducțiune.

              „Principalul bun naţional” – limba română

              Autor Nicolae Manolescu

              Preşedintele Uniunii Scriitorilor din România a dat publicităţii o scrisoare deschisă adresată preşedintelui ţării, în contextul lansării Proiectului „România educată”. Stringenţa mesajului semnat de directorul Revistei „România literară” (întemeiată în 1855 de Vasile Alecsandri) este vizibilă în imaginea textului: ocupă prima pagină a hebdomadarului, modificând formatul acesteia, cu care eram obişnuiţi de decenii (o fotografie, însoţită de propuneri din sumar etc.), şi este tehnoredactat într-un font neobişnuit de mare.  Echivalenţa din titlu apare în finalul scrisorii, dar este pregătită de mai multe argumente, susţinute convingător de semnatar.

              Atitudine şi consecvenţă

              Nu este prima oară când Nicolae Manolescu se arată interesat în editorialele sale de soarta şcolii în general şi a limbii şi literaturii române în special. „Mi-a plăcut şcoala de când mă ştiu”, declara în urmă cu câteva luni („Dorul de şcoală”, 19 mart.), urmărindu-i pulsul şi spunând lucrurilor pe nume, ca un fin cunoscător al domeniului pe care l-a slujit vreme de 53 de ani. Mai mult decât atât: ca responsabil al breslei scriitoriceşti din România, a publicat un apel la salvarea limbii române, în condiţiile în care aceasta era ameninţată din toate direcţiile.

              România educată? Nu! România instruită şi educată!

              „Ca să fie educată, România trebuie să fie instruită”. „Învăţarea este primordială; educarea vine la rând”. Altfel, punem „carul înaintea boilor”. Pentru a cultiva o sumă de valori esenţiale, acestea trebuie mai întâi cunoscute. „Nu poţi respecta ceea ce nu cunoşti.” O constatare e dureroasă: „Se face tot mai puţină şcoală în România”, fapt ce a condus la (sau a fost cauzat de) „dezastrul instituţional din învăţământul românesc”. Punctul pe i: „Şcoala românească duce lipsă de oameni devotaţi şi pricepuţi”. Sintagma „proces instructiv-educativ”, cu care eram familiarizaţi toţi cei ce am fost la catedră înainte de 1990, este completă sub raportul logicii învăţării: „Şcoala înseamnă, înainte de orice, învăţătură”. Numele instituţiei supreme e limitativ: Ministerul Educaţiei, pe când în perioada interbelică era total – Ministerul Instrucţiunii Publice.

              Nicolae Manolescu: „Generaţia mea de dascăli o şansă decisivă”

              Este titlul interviului publicat în cotidianul „Deşteptarea” la 27 nov. 1999, în ziua când Domnia Sa împlinea 60 de ani. Tema discuţiei de aproape o oră a fost relaţia profesor-elev, centrată pe un singur nume: Traian Cantemir (cariatidă a Filologiei băcăuane; pe atunci, în refugiu la Râmnicu-Vâlcea). „Era […] un adevărat dascăl, de la care aveai ce să înveţi”, mi-a declarat.

              Final deschis

              Scrisoarea criticului şi istoricului literar Nicolae Manolescu se încheie cu definiţia care tutelează „învăţarea şi educarea limbii române” (subl. aut.): „Limba română este principalul bun naţional, începutul şi sfârşitul a toate”.

               

               

                                                        

              Critica e sublimă ?

              La noi,  obiceiul de a lua totul în derâdere, de a critica orice, oamenii fiind mai tot timpul nemulțumiți, are proporții de adevărată pandemie. Se bombăne mereu, pe față sau mai pe înfundate, sigur fiind faptul că ocazia de a bârfi, de a lua peste picior pe cineva, nu este pierdută cu una cu două. Și asta pentru că, „românul nu e candid niciodată, are spirit critic, luciditate, bun simț, mefiență, scepticism”, așa credea Mihail Ralea, care vorbea despre adaptabilitatea românescă. pendulând între scepticism și grandomanie. Observ că, între timp, bunul- simț s-a diminuat simțitor, și că, în schimb, grandomania a câștigat teren. Iar bășcălia e prezentă peste tot, ori ea nu poate fi confundată cu spiritul critic autentic, acesta având niște criterii de valorizare.

              Miștocăreala e și ea o formă a neîncrederii, a scepticismului de care aminteam. Lucrurile nu sunt luate în serios la porțile Orientului, asta se știe, aici totul se tranzacționează. Ai noștri sunt isteți, descurcăreți, se orientează în orice situație, se învârtesc ei cumva ca să iasă la suprafață, să „se scoată” din vreo situație anume. Se  consumă atât de multă energie pe această descurcăreală, încât nu mai rămâne ceva pentru lucrurile făcute temeinice. Mama ei de netrebnicie românească! așa cică suna înjurătura care-i mai scăpa filosofului Constantin Noica, în momente când voia și el să mai răsufle, coborând din sfera metafizicii. Bășcălia și șmecheria se întâlnesc la toate nivelurile societății și, uneori, chiar la vârful ei, din păcate, vezi scandalurile (care dau titlurile zilei în media) din zona  guvernamentală.

              Revenind la spiritul critic, rău este când el se hrănește din ură, așa cum se petrece de cele mai multe ori, când indivizi cărora li s-a pus pata pe tine vor să te distrugă cu orice preț și sar la tine din senin. Orice zici, orice manifestare a ta este pusă sub lupă, după care începe acțiunea în forță a denigrării. Ura, invidia, vanitatea  sunt semnele unor frustrări adânci și ele îi acționează mecanic pe toți cei care sar, din te miri ce, la atac. Toți istericii și ratații sunt supractivi când este vorba să desființeze ceva, să  arunce cu lături,  să discrediteze vreo personalitate reală, cu rezultate certe, cu vizibilitate dată de îndelungata experiență profesională, de competența dovedită. În stilul său paradoxal, Salvador Dali spunea că este sublimă critica, dar că ea nu ar trebui să fie permisă decât geniilor. Iar asta suna ca o continuare logică a ceea ce susținea Victor Hugo:

              „Am fi stupefiați dacă am putea vedea cantitatea de critică pe care o poate conține un imbecil”. Eu nu aș fi curioasă să văd asta, pentru că nu am niciun dubiu că așa este cu tipul uman descris de marele scriitor romantic. Cârtitorii de profesie, am convingerea asta, nu sunt în stare să vadă frumusețea din lucruri, ratând toate ocaziile când ar fi putut să o întâlnească. Ei se transformă în niște nesuferite acrituri care comentează negativ și demolează totul, fiind siguri numai de propria superioritate. Cârcotașilor nu le place nimic, afișând mereu o mină indispusă, care poate tăia și cheful celor din preajma lor. Așa că eu îi prefer pe naivii și credulii care se mai pot entuziasma, simțind bucurie și emoție în fața lucrurilor frumoase. Apreciez spiritul critic când detectează impostura, lipsa de talent, vulgaritatea, când construiește, încurajând și susținând valorile autentice, și mă lasă indiferentă sterilitatea hipercriticismului.

               

               

               

               

               

               

               

               

               

               

               

               

               

               

               

               

               

               

               

               

               

               

               

              † DUMINICA a 17-a de peste an

              În Evanghelia duminicii ce urmează despre hrănirea celor cinci mii de persoane, Ioan pomeneşte cu numele doi discipoli: Filip şi Andrei. Aceşti discipoli pot fi văzuţi ca reprezentând două tipuri de credinţă. Filip reprezintă credinţa naturală ce nu permite miracole, iar Andrei reprezintă credinţa supranaturală, ce admite miracolele, făcându-le deci posibile.

              Isus şi discipolii Săi aveau o problemă. O mulţime imensă de oameni îi urmau şi erau înfometaţi, trebuiau deci hrăniţi. „De unde vom cumpăra pâini ca aceştia să mănânce?” De ce Isus s-a întors către Filip şi l-a întrebat despre cumpărarea pâinilor? El ştia că Filip, în orbirea produsă de gândirea sa naturalistă, nu putea să îşi imagineze alt mod de a hrăni mulţimea decât folosindu-se de bani. De aceea Ioan adaugă: „Însă spunea aceasta ca să-l pună la încercare”. Isus l-a întrebat pe Filip doar pentru a-i sublinia modul eronat în care gândeşte, pentru a-i contrapune acestei gândiri modul în care avea El să acţioneze mai apoi.

              Imediat după, vorbeşte Andrei: „Este aici un băiat care are cinci pâini de orz şi doi peşti. Însă ce sunt acestea pentru atâţia?” Andrei era suficient de realist ca să îşi dea seama că cinci pâini de orz şi doi peşti nu reprezintă nimic în faţa unei mulţimi de 5.000 de bărbaţi, plus femei şi copii, dar totuşi avea suficientă credinţă să vadă din acestea un început. Poate Andrei a amintit de pâini şi de peşti ştiind de experienţa nunţii din Cana, unde Isus a transformat apa în vin. El şi-a amintit că Isus nu a făcut vinul din nimic; l-a făcut din ceva. Şi a simţit că este de datoria apostolilor să îi ofere lui Isus acel element de bază pe care, din iubire, să îl transforme ca pe apă în vin, înmulţind mâncarea pentru mulţimea flămândă. Credinţa nu înseamnă deci a ne împreuna mâinile în rugăciune, fără să facem nimic, privind doar spre Cer şi aşteptând să cadă de acolo ceea ce ne dorim. Dimpotrivă, noi trebuie să facem ceva, să căutăm cele cinci pâini şi cei doi peşti ai noştri, ştiind că fără acestea nu va fi miracol. Miracolul nu înseamnă Dumnezeu lucrând pentru noi; înseamnă Dumnezeu lucrând cu noi.

              Pr. Richardo-Dominic Baciu

              Despre aventurile jafului. Cu Netflix și puiul său mioritic

              Netflix a scos în lume, în acest an, ,,Jafuri celebre”; film documentar.  În două dintre episoade, ,,Jaful de whisky”, filmul prezintă  furturile de whisky Pappy Van Winkle, de la distileria Bufallo Trace, din Frankfort, Kentucky. Sustras/ furat din distilerie de către angajați, în urmă cu puțini ani, la început cu sticla, apoi cu butoaiele, cel mai bun whisky din lume era vândut pe piața neagră (cererea era de-a dreptul aiuritoare), la prețuri amețitoare. În Frankfort, orășelul cu doar 28 000 de locuitori, există o lege nescrisă: ,,Toți au grijă unii de alții”.  Motivul: cererea de whisky vândut la negru este foarte atractivă chiar și pentru cei care trudesc în poliție, în administrație etc. ,,În Kentucky există legile statului, dar există și codul băiatului bun. Este o graniță foarte fină între cele două”, zice scenaristul. Existența codului băiatului bun a fost confirmată: un șerif moral a reușit abia după ani și ani de la săvârșirea furtului în valoare de sute de mii de euro să-i descopere pe făptași. A plătit însă îndrăzneala de a ajunge la adevăr: locuitorii orășelului nu l-au mai ales ca șerif, deși presa a apreciat ca fiind un succes mare efortul său.

              Firește, americanii cred că prin dezvăluirea unor asemenea subiecte au descoperit apa caldă. Habar n-au cât de ingenioși sunt românii în asemenea furturi/ sustrageri. Ehé! Dacă am avea și noi Netflix, ce documentare pline de farmec și inedit am realiza! În ,,epoca de aur”, pe fondul unui ,,program rațional de alimentație” – cu bunuri cartelate ca în vreme de război sau după moda ,,fraților cubanezi” –, dacă nu erai activist de partid sau element al structurilor ciomăgiste (ăștia aveau alte surse),  codul băiatului bun îți făcea cu ochiul.

              De la marile abatoare, carnea era sustrasă – atunci când nu se fura en gros, cu mașina-frigorifer –, sau en detail, în centuri  încropite din folii de polietilenă  care, în virtutea principiului ,,toți au grijă unii de alții”, erau rar descoperite de către personalul de pază. Din zona prosperei ,,Avicola”  curcanii și găinile dolofane evadau, tot în din perspectiva existenței acelei  ,,granițe fine” dintre legile statului și codul băiatului bun. Rețeaua de aprovizionare, foarte eficientă, se baza pe un fel de lege nescrisă a tăcerii  civice (n-am zis omertă civică). Nu-l puteai ,,da în gât” pe unul care-ți servea rarități culinare, mai ales că nici nu erau oferite recompense de câte 10 000 de euro, ca în cazul furtului de whisky celebru. Nestimulat, omul cu o înaltă conștiință revoluționară nu era dispus să renunțe la privilegiile alimentației non-raționale, la negru. Untul, smântâna etc. urmau același traseu bătătorit de codul socialist al băiatului bun. Din fabricile noastre care produceau coniac, vin  etc. se fura nu doar  în stilul eticii și echității socialiste, în regim de butoaie și cisternă, ci și cu ștaif oficial: cu geanta diplomat compartimentată special cu material din inox. Purtătorii de diplomat erau, desigur, cei pe care salariații din serviciul de pază nu îndrăzneau să-i verifice. Erau intangibilii sistemului, apărătorii mari ai legii. Îi știți.

              Penuria de bunuri de orice fel încălzea la cote mari imaginația multora. Ca în cazul marilor furturi de benzină, de exemplu. Cunoaștem câte ceva și din aventurile furturilor de stofă. Se practica, de regulă, ,,metoda centurii”. Pofticioșii se încolăceau cu stofă și, pentru că în câteva minute vreo 2 700 de salariați trebuiau să părăsească fabrica,  paza, chiar dacă era de bună credință, nu putea descoperi decât rar sustragerile.  Aruncarea  valului de stofă peste gardul în exteriorul căruia aștepta un complice a fost practicată asiduu. Unii furau stofă nefinisată și o finisau acasă. Mașinile care transportau gunoiul au fost o mană cerească pentru unii. Câteva baloturi de stofă rătăcite într-o gunoieră aduceau profituri bunișoare unei rețele din care făceau parte și gulere curate, nu doar cele murdare.  Cea mai ingenioasă metodă de a sustrage din fabrică fir pentru împletit/ țesut  era ascunderea acestuia într-o pâine căreia îi fusese scos miezul.  Se colabora frumos cu făbricuța de pâine, căci pâinea trebuia să fie bine rumenită, cu o coajă mai acătării. Firește, mai profitabilă a fost vânzarea post-decembristă, cu acte în regulă, unor firmulițe care duhneau de la o poștă a mafiotism in nuce, care n-au plătit niciodată, dar asta este o poveste prea sensibilă pentru unele obraze democratice.

              Ehé! Din nou ehé! Dac-am avea și noi un Netflix! Ce documentare gen ,,Jafuri celebre” ar realiza! Ar putea porni de la exemplele oferite de unii ca mine, ca dumneavoastră, și ar valorifica apoi ingeniozitatea  post-decembristă a celor din structurile de securitate națională  ante-decembriste, de partid și de stat, care travestindu-se democratic, au devalizat nonșalant economia națională; atât cât era. Dar până când prinde viață un pui de Netflix mioritic, poate vindem Netflix-ului-mamă generoasele noastre subiecte cu tematică de jaf. Un debut promițător ar putea purta titlul ,,Pădure, dragă fostă pădure”, de pildă. Am salva, din veniturile obținute și gestionate licit, în favoarea nației, țărișoara de la dezastru. Drepturile de autor/ licențele se vând foarte bine în State. Poeții de pildă, sunt plătiți per cuvânt.  Dacă scrii o epopee homerică de succes, om  te-ai făcut…

                                                                                                            Ion Fercu

               

               

              Lecția Gadarei

              Duminica a V-a după Rusalii. O demonstrație despre străfunduri pustiite, duhuri ce înrobesc, vindecare, libertate și Înviere. Un prilej de a ni se arăta slava lui Dumnezeu. O tandrețe a Mântuitorului față de firea umană, fără precedent ori asemănare. Un fel de nevedere al adevăratului câștig, pentru că porcii zilei, în care duhurile cer scăpare, se vădesc mai importanți decât unii oameni, pentru concetățenii cei înspăimântați. Și o nedorință a mântuirii: îngerii căzuți, îngăduiți să-și încerce posibilitatea mântuirii, nu emit vreun gând de smerenie, ci fug spre adâncuri.

              Evanghelistul Matei (8, 28-34; 9, 1) ne prezintă detaliile întrevederii într-un mod de-a dreptul parcimonios. Dar, cu un accent clar și bine pus. Omul este o unitate a contrastelor prin faptul că este creatură, dar totodată chip dinamic al Creatorului. El este în extremă dependență de Dumnezeu, dar și capabil să cugete, să lucreze și să tindă spre o relație tot mai strânsă cu Subiectul suprem. Textul biblic ne dezvăluie faptul că nu putem fi puternici arătându-ne goliciunea ori mușchii, înzorzonându-ne cu valori de carton, aur, ori argint. Viguroși suntem doar la picioarele Domnului, așezați în siguranța cordialității Sale dumnezeiești pentru noi. Căci, smerita întâmplare din margine de cimitir a Gherghesenilor este ticluită și miezului lumii în care trăim. În câte rânduri nu ne-a cercetat Domnul, pentru a ne recalibra forța de mântuire, explicându-ne că valorăm mai mult decât am putea noi înșine înțelege. Și de ce este important a pricepe că nu trebuie să creștem și să sporim în cultura de turmă, preocupându-ne de cimitirul ultimativ al falselor valori…

              În ipostaza locuitorilor Gadarei ne regăsim cu toții. Porcii inimilor noastre sunt păguboasele sentimente și posesiuni.  Să privim doar la ale noastre răspunsuri, atunci când  simțim că ne sunt afectate comoditățile și rutina. Nimeni, însă, nu ne cere a ne dezbrăca cu totul de cele ale acestei lumi. Trebuie doar a le fixa locul, potrivit ierarhiei valorilor vieții noastre. De n-o vom putea-o face, vom fi la fel de păgubiți ca locuitorii cetății de astăzi. Să îndrăznim!

              Inspector scolar, prof. dr. Adrian Alexandrescu

               

              Depistaţi în trafic de poliţişti şi cercetaţi penal

                La data de 23 iulie a.c., în jurul orei 01:00, o patrulă de siguranţă publică din cadrul Biroului de Ordine Publică Oneşti, aflându-se în serviciul de patrulare au depistat în trafic, un bărbat de 51 de ani, din localitate, care conducea un autoturism având o îmbibaţie alcoolică de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.

                Conducătorul auto a fost condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

                Poliţiştii i-au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

                La aceeaşi dată, în jurul orei 03:00, un echipaj mixt, format din poliţist şi jandarm, în timp ce executau serviciul de patrulare pe strada Pictor Theodor Aman din municipiul Bacău , au depistat în trafic, un tânăr, de 27 ani, în timp ce conducea un autoturism sub influenţa alcoolului.

                Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,68 mg/l alcool în aer expirat şi a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

                În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului.

                Acțiuni operative organizate de Polițiile Municipiilor Bacău şi Moineşti

                  La data de 22 iulie a.c., polițiștii Secției 2 Poliție Bacău au fost prezenți în zona de competenţă, într-o acțiune organizată pe linia menținerii ordinii și liniștii publice.

                  În cadrul activităților specifice desfășurate, polițiștii, împreună cu jandarmi, au legitimat aproximativ 200 de persoane, au verificat 89 de persoane aflate în carantină şi 16 autovehicule în trafic.

                  Totodată, au fost verificate 12 societăți comerciale şi 9 mijloace de transport în comun, pentru prevenirea şi combaterea virusului Sars-Cov 2.Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 4.000 de lei, din care 4 conform Legii 61/1991 şi 13 la regimul rutier.

                  Pe raza de competenţă a Poliţiei Municipiului Moineşti s-a acţionat pentru verificarea legalităţii activităţilor de transport material lemnos.

                  Poliţişti de ordine publică, rutieră, de la economic şi lucrători silvici au desfășurat o acțiune de prevenire şi combatere în domeniul prelucrării şi comercializării materialului lemnos.

                  Au fost controlate în trafic peste 30 de autovehicule.

                  Poliţiştii au ridicat în vederea confiscării aproximativ 7 m.c. material lemnos, în valoare de 5.000 de lei. Totodată, au fost aplicate 13 sancţiuni contravenţionale în valoare de 8.610 lei.

                  În urma unui control efectuat la o societate comercială din municipiul Moineşti, după efectuarea măsurătorilor faptice a materialelor lemnoase, la sortimentul cherestea tei a fost identificată cantitatea de aproximativ 7 mc. în plus faţă de stocurile scriptice identificate în sistemul SUMAL2.0. S-a dispus sancţionarea contravenţională a agentului economic cu amendă în valoare de 6.000 lei şi confiscarea valorică a cantităţii de cherestea în valoare de 5.000 de lei.

                  Prins beat la volan de două ori în aceeași zi, la diferență de doar 40 de minute

                    La data de 22 iulie a.c., în jurul orei 18:00, un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Biroului Rutier Bacău, au depistat în flagrant delict, un bărbat, de 54 de ani, din comuna Faraoani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Calea Bârladului din localitate, având o îmbibaţie alcoolică de 0,26 mg/l alcool pur în aerul expirat.

                    Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional de poliţişti şi i-a fost înmânată dovada înlocuitoare a permisului de conducere fără drept de circulaţie.

                    Ulterior, după circa 40 de minute, conducătorul auto a fost depistat în timp ce conducea autoturismul având o îmbibaţie alcoolică de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.

                    Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat două mostre biologice de sânge la interval de o oră în vederea stabilirii alcoolemiei.

                    Poliţiştii i-au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi conducerea unui vehicul pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat.

                    Percheziții la persoane bănuite de trafic de minori și proxenetism

                      Ieri, 22 iulie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Bacău, au efectuat 10 percheziții domiciliare, în județul Bacău. Acțiunea a vizat 7 bărbați, cu vârste cuprinse între 16 şi 62 de ani, bănuiți de constituire a unui grup infracțional organizat, proxenetism şi pornografie infantilă.

                      Din cercetări a reieșit că, în cursul anului 2021, trei dintre bănuiţi ar fi racolat trei minore, pe care le-ar fi exploatat sexual, prin practicarea prostituției, în diferite locații din municipiul Bacău.

                      De asemenea, ar fi determinat alte trei femei, majore, să practice prostituția, înlesnindu-le desfășurarea acestei activități, prin intermediul unui site de matrimoniale, în mai multe județe din țară.

                      La data de 22 iulie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău și procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bacău au efectuat 10 percheziții domiciliare, la locuințele bănuiţilor, de unde au ridicat mijloace materiale de probă.

                      Au fost puse în executare 7 mandate de aducere, emise de D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bacău.

                      Ca urmare a probatoriului administrat, procurorii D.I.I.C.O.T. din Bacău au dispus reținerea pentru 24 de ore a trei dintre bănuiţi, sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, proxenetism şi pornografie infantilă.

                      Totodată, faţă de un altul, procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Bacău au dispus măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă.

                      Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

                      În activități au fost angrenați și jandarmi ai Grupării Mobile Jandarmi Bacău.

                      eMAG inaugurează primul showroom din Bacău

                        eMAG inaugurează primul showroom din Bacău, în incinta Arena Mall. Aici, băcăuanii vor beneficia de o experiență mai bună de cumpărături și vor putea descoperi la raft peste 700 de produse, dar și zone în care pot testa branduri cunoscute.

                        „Ținem foarte mult la clienții noștri din Bacău și ne bucurăm să fim și mai aproape de ei, oferindu-le oportunitatea de a descoperi brandul eMAG și în offline, într-o locație situată chiar la ei în oraș. În showroom-ul pe care îl inaugurăm azi, clienții au posibilitatea de a discuta cu consultanții noștri specializați și de a vedea și testa produsele dorite, astfel încât să poată lua cea mai bună decizie de cumpărare. De asemenea, comenzile plasate online, pot fi ridicate și de aici, din showroom”, a declarat Dan Palage, director retail eMAG.

                        Cel de-al 28-lea showroom din rețeaua eMAG existentă în România, Bulgaria și Ungaria este situat la etajul 1 din Arena Mall Bacău și are o suprafață de 530 de metri pătrați. Showroom-ul este amenajat modern și beneficiază de un spațiu de depozitare organizat după un sistem eficient și inovator, care permite livrarea unei game variate de articole într-un timp foarte scurt. Mai mult, datorită modului de organizare și expunere a produselor, clienții vor putea identifica cu ușurință articolele pe care le caută.

                        În perioada 22 – 26 iulie 2021, clienții vor beneficia de reduceri speciale de până la 20%, disponibile doar în showroom, la produse precum electrocasnice mici și mari, produse de de îngrijire personală, aparate de aer condiționat și încălzire, telefoane mobile și tablete Samsung, accesorii pentru telefoane mobile și tablete A +, precum și la laptopurile Asus, HP și Acer.

                        Showroom-ul a primit certificatul DEKRA Trusted Facility, care atestă faptul că în interiorul magazinului sunt respectate toate normele de sănătate și securitate, menite să ofere o experiență de cumpărături în siguranță.

                        Despre eMAG

                        Companie românească fondată în 2001, eMAG este un pionier al comerțului electronic din România și a devenit un lider regional, exportând modelul local cu succes în Bulgaria și Ungaria. De 20 de ani, compania investește constant în servicii bazate pe tehnologii dezvoltate în România, care ajută clienții să economisească timp și bani.  
                        Cu o gamă de produse în continuă creștere atât prin oferta proprie, cât și prin partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, de oriunde. Clienții beneficiază de servicii cu valoare adăugată precum livrarea la easybox și livrarea rapidă prin tazz by eMAG, serviciul premium Genius, prin care clienții beneficiază de livrare gratuită și rapidă, 30 de zile drept de retur, returnarea rapidă a banilor prin Instant Money Back, deschiderea coletului la livrare, call center 24/7, finanțare în rate prin eCredit și aplicația de mobil. 

                        CJ asigură banii pentru proiectele PNDL, tăiate de la finanțare de Guvernul Cîțu

                          Consilierii județeni s-au întâlnit joi, 22 iulie, într-o ședință ordinară, derulată pe repede înainte, date fiind puținele proiecte aflate pe ordinea de zi. Cu această ocazie, a fost rezolvată, pentru moment, problema banilor necesari continuării proiectelor PNDL, la nivelul întregului județ.

                          Întâlnirea a debutat cu depunerea jurământului de către Ilie Bârzu, pentru funcția de consilier județean. Acesta, aflat pe lista comună a PNL – USR – Plus, îl înlocuiește pe Florentin Iftimie, de la USR, demisionat. Ilie Bârzu ocupă funcția de director adjunct al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bacău.

                          „Mulțumesc băcăuanilor pentru încrederea acordată de a-i reprezenta, de-a lungul timpului, în calitate de consilier local, viceprimar și primar interimar al municipiului Bacău! Această experiență acumulată în administrație doresc să o folosesc în activitatea pe care o încep astăzi, de consilier județean, odată cu depunerea juramantului in fața Consiliului Județean Bacău. Am venit la muncă și doresc să lucrăm în echipă, în interesul comunității băcăuane. Oamenii își doresc să nu politizăm actul administrativ și de aceea fac apel la toți colegii să depășim această barieră politică, pentru a iniția și susține proiecte care să ducă la dezvoltarea judetului Bacău”, a fost mesajul transmis de Ilie Bârzu.

                          Acesta a propus colegilor din Consiliul Județean Bacău inițierea unui proiect de hotărâre privind premierea elevilor cu media 10 la Examenul de bacalaureat și la Evaluarea Națională, precum și premierea elevilor care au obținut rezultate foarte bune la Olimpiadele Naționale sau Olimpiadele Internaționale.

                          Se astupă gaura de finanțare lăsată de guvernanți la investițiile PNDL din județ

                          Aleșii județeni au mai avut la mapă proiectul de rectificare a bugetului județului, pentru acest an. „Este necesar să modificăm bugetul, dintr-un singur motiv: au fost stopate plățile pe PNDL. Ca atare, mutăm o parte din banii județului, în așa fel încât nicio lucrare să nu fie întârziată. Avem cinci contracte de execuție, care nu trebuie să fie stopate”, a arătat Valentin Ivancea, președintele CJ Bacău. Reamintim că 119 proiecte PNDL, din 70 de UAT-uri, cu o valoare de sute de milioane de euro, sunt blocate de Guvernul Cîțu, prin sistarea finanțărilor. La fel și cele 5 proiecte derulate de CJ, în valoare de 60 de milioane de lei. Din fericire, proiectul a fost adoptat cu majoritate.

                          „M-ați detensionat”

                          Tot în ședința de joi, aleșii județeni au decis atribuirea directă a traseelor de transport public în județul Bacău, rămase neoperate. O situație cel puțin hilară a fost generată de consilierul PMP, Valerian Vreme, care a propus ca vicepreședintele CJ, Constantin Scripăț, să părăsească sala. Și asta deși, acesta, încă de dinainte începerii procedurii, și-a anunțat reținerea de la vot, pentru a se evita o stare de incompatibilitate, dată fiind firma de transport deținută de familia acestuia. Propunerea a stârnit, evident, amuzamentul participanților la ședință.

                          „Este o propunere inedită. M-ați detensionat. Omul a fost cinstit și a anunțat că se abține de la vot. Nu e nimic ilegal. Nici nu-l pot da afară, i-aș încălca niște drepturi. Ați avut documentele la mapă, nu e dezbatere, nici nu influiențează cu ceva votul. Eu cred că, decât să se voteze din Kenya, mai bine să stea să asiste doar, fizic”, a remarcat președintele Ivancea, referindu-se la recenta ipostază înregistrată în Consiliul Local Bacău, unde mai mulți consilieri au votat, prin Zoom, din concediu, unii din Africa.

                          Restul proiectelor a vizat, în general, Aeroportul din Bacău. Este vorba atât exproprierea unor terenuri private din apropierea acestui obiectiv, în vederea creșterii gradului de siguranță în zonă, cât și adoptarea unui program de măsuri de redresare a aeroportului, serios afectat de pandemia de COVID-19. Toate proiectele au fost adoptate.

                           

                          Ședința de trei minute. Bugetul face, în continuare, victime

                            Ședința extraordinara a Consiliului local Bacău care trebuia să aibă loc joi a fost suspendată la câteva minute după începere deoarece proiectul de pe ordinea de zi nu avea avizele de la doua dintre comisii.

                            Deși sunt facultative, fara acele avize nu se poate pune pe ordinea de zi nici un proiect de hotărâre. Prin urmare, secretarul general al Primăriei, Ovidiu Popovici, s-a văzut nevoit să declare că nu poate acorda avizul de legalitate proiectului de pe ordinea de zi. Însă ce era atât de presant încât nu putea aștepta o ședință ordinară?

                            Unicul proiect programat pentru ședința de joi prevedea încetarea mandatului unui consilier din Opoziție acordat de Consiliul local pentru a-l reprezenta la Tribunal în procesul cu Instituția Prefectului.

                            Este vechea problemă a bugetului. Prefectul a atacat hotărârea în instanță si a blocat bugetul, Consiliul local s-a apărat, spunând că hotărârea e legală și pentru a se exercita aceasta apărare, era nevoie de împuternicirea unui consilier care să ia legătura cu un avocat și sa faca toate demersurile în numele legislativului local.

                            După ce Tribunalul s-a pronunțat în sensul respingerii acțiunii inițiate de prefect, s-a votat în Consiliul local o modificare a bugetului, ca urmare a promisiunii prefectului ca nu va face recurs la decizia Tribunalului. Numai că, până pe 29 iulie ar fi putut face recurs consilierii locali.

                            Motive nu ar fi fost, deoarece Consiliul local a câștigat bătălia juridică. Pentru a-i împiedica să depună acest posibil recurs, consilierii Puterii au inițiat o hotărâre prin care sa se înceteze mandatul de delegare dat lui Laur Gâțu Șova. Având voturile Pro România, proiectul ar fi putut să fie aprobat de Consiliul local.

                            Numai că, după ce au anunțat ca nu vor participa la ședință, consilierii Opoziției au boicotat și comisiile Consiliului local, cele care ar fi trebuit să dea avizele. Fără consilierii Opoziției și făra consilierii Puterii plecați în concediu prin Africa, nu s-au putut vota avizele.