Nu pot uita – ca părinte, bunic, profesor și om –, crima rutieră căreia i-a căzut victimă o fetiță de 13 ani, ucisă pe trecerea de pietoni chiar de unul plătit să apere viața: un polițist. Nu pot uita gestul sadic al criminalului care a verificat cu vârful bocancului dacă mai trăiește copilul. Într-o țară normală, lumea ar fi ieșit în stradă, ar fi trăit înfrățită cu protestul strigat spre cer. Dar noi trăim kafkian, ca în romanul Elsei Dorval Tofan, ,,Pozitiv la pătrat”: ,,Curios, toată lumea știe, vede, înțelege, dar nimeni nu revendică, nimeni nu țipă, nimeni nu cere, toată lumea face yoga și meditează, ca niște adevărați tibetani ce suntem cu toții”. Nu pot uita că prima grijă a polițiștilor a fost aceea de a-i asigura protecția termică și securitatea omorâtorului. Pe tine, plătitor onest de impozite, te oprește câte unul angajat din sursă externă, îți pune fiola în plină stradă (verificare de rutină…), ca la criminali, sub lumina blitz-urilor, dar el nu s-a bucurat de același tratament. Bâlbele polițiștilor cu fireturi aurite au fost la fel de criminale. Habar n-aveau ce căuta polițistul pe stradă. Le-au trebuit vreo două zile să încropească niște explicații ca vai de mama lor. E o debandadă criminală aici. Să fii în mama misiunilor și nu ai voie să te comporți criminal. Nu este vorba despre o simplă crimă, ci despre una care-și are obârșia într-o mentalitate instituțională a miliției care părăsește greu și universul polițienesc.
Tragedia a avut loc pe trecerea de pietoni! Asta este o crimă născută din aroganță instituțională. Noi suntem buricul universului, de neatins, stăpânii tuturor inelelor! Aroganța aceasta o au și acei profesori care-și umilesc elevii, și acei doctorii care se erijează în stăpânii vieții, și acei procurori/ judecători care cred că au în portofoliul cheremului lor libertatea noastră, și politicienii jefuitori de speranță care nu pot fi sancționați etc. Nu pot uita nici gestul ministrului Educației care, întrebat ce notă ar acorda siguranței sănătății elevilor în școli, a sfidat întrebarea (da, și asta e o crimă), părăsind ca un laș conferința de presă.
Revin la crima de pe trecerea de pietoni. Justificat machiavelic, gestul prin care polițistul verifică starea victimei, atingând-o cu piciorul, îmi vorbește despre reificare, înțeleasă și ca un proces prin care relațiile sociale îmbracă forma unor relații obiectuale, omul însuși devenind, din agent conștient al proceselor sociale, un simplu obiect, un lucru, un instrument al acestora. Asta a făcut instituția Poliției prin reprezentantul său criminal: ne-a șoptit sardonic faptul că omul este un banal obiect. M-a emoționat până la lacrimi gestul Emmei Răducanu, câștigătoarea US Open 2021. Aflată pe terenul de joc la Australian Open 2022, aceasta a sesizat prezența unei insecte pe pardoseală. A solicitat unui copil de mingi s-o ajute ca să îndepărteze insecta de pe teren. Mai mult, a insistat ca totul să fie făcut cu mare grijă, ca nu cumva insecta să fie vătămată. Peste 50 de milioane de internauți au reacționat îmbrățișând-o, prin vorbe, pentru rara sa sensibilitate. Comparați gestul acelui polițist cu gestul Emmei Răducanu. Pentru polițist, fetița ucisă nu avea nici măcar valoarea unei insecte.
Ar mai fi ceva de spus. Scrisoarea pe care polițistul ucigaș a trimis-o părinților fetiței ucise este o mostră de sadism. Citită în cheie simplă, ea pare, prin asumarea vinovăției, emoționantă. Epistola este însă scrisă, cu siguranță, la sugestia unui avocat, pentru a-i influența pe anchetatori/ judecători. Și nici nu cred că este scrisă de polițist. Să-i dăm polițistului o dictare, chiar cu textul acestei scrisori, și vom vedea ce necazuri ortografice îl vor lua cu asalt… O scârbă imensă, care nu vrea să mă mai părăsească, mă locuiește după această crimă.
Despre crime, criminali, insecte și reificare
