vineri, 19 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1479

Tenis / Ana Maria Chiriță, un turneu, trei finale

Vară fastă pentru jucătoarea de tenis legitimată la Clubul Sportiv Școlar Bacău, Ana Maria Chiriță. Una cu numeroase meciuri și, în egală măsură, cu rezultate notabile. Ultimele succese au fost repurtate la cea de-a 29-a ediție a „Cupei Municipiului Slobozia -Memorialul Ioan Pinter”, turneu de categoria A din Circuitul Național FRT.

La competiția derulată în primele zile ale lui august și rezervată categoriei de vârstă 14 ani, Ana Maria Chiriță și-a adjudecat turneul de simplu feminin, unul care a avut un tablou de 32, plus calificări. Pe lângă numărul mare de adversare întâlnite, impresionant este și faptul că jucătoarea de la CSȘ Bacău s-a impus fără set pierdut.

Cotată drept favorita numărul 4, Chiriță a trecut, pe rând, de Cristina Mitran (6-1, 6-2), Narcisa Marcu (6-0, 6-1, cu precizarea că în turul precedent, Marcu o eliminase pe băcăuanca de la SCM, Amalia Sofia Nicoli, cu 6-1, 6-4) și de Ioana Boian (6-4, 6-2), pentru ca în semifinale, să dispună de favorita 2, bucureșteanca Iulia Maria Buculei, cu scorul de 6-1, 7-5.

În finală a venit rândul principalei favorite, Eva Munteanu, de la clubul gazdă Unirea Slobozia să cedeze în fața Anei Maria Chiriță, care a câștigat cu 6-3, 6-0.

Pe lângă victoria de la simplu feminin, băcăuanca și-a trecut în cont încă două finale, la dublu și la dublu mixt. La dublu a făcut cuplu cu constănțeanca Samaya El Salim, cele două cedând în finală cu 4-6, 6-0, 10-4 contra perechii Mateea Minculescu/ Eva Munteanu, pentru ca la dublu mixt, unde a jucat alături de Sergiu Urzică să piardă în ultimul act, foarte strâns, cu 4-6, 7-6(5), 11-9 în fața echipei formate din Mateea Miculescu și David Popa.

Handbal masculin / „CSMeii” fac 13-14

Revenită de la Baia Mare, unde s-a impus în turneul la care au mai participat gazdele de la Minaur, Potaissa Turda și Poli Timișoara, prim-divizionara de handbal masculin CSM Bacău își va continua seria jocurilor de verificare. De data aceasta, pe teren propriu, în Sala Sporturilor.

Clubul băcăuan a anunțat că mâine, 13 august și poimâine, pe data de 14, echipa antrenată de Sandu Iacob va disputa două noi amicale în compania nou promovatei CSM Alexandria.

Confruntarea de mâine va începe la ora 17.30, cea de-a doua zi fiind programată la ora 11.30.

Testele cu CSM Alexandria vin cu două săptămâni înainte de startul Ligii Zimbrilor, în prima etapă de campionat, ce se va derula pe data de 29 august, CSM Bacău urmând să evolueze la București, în compania Stelei.

Memoria Eroilor Patriei va fi cinstită din nou la Oituz

    Memoria eroilor căzuți în luptele din Primul Război Mondial pe Valea Oituzului va fi cinstită și în acest an, pe 15 august, printr-un ceremonial militar și religios care a ajuns la ediția a XXIV-a și care va avea loc în Cimitirul Eroilor din centrul comunei.

    Ceremonialul „Memoria Oituzului 2021” va fi organizat de Primăria comunei, de Garnizoana Bacău, de Baza 95 Aeriană „Erou Căpitan Aviator Alexandru Șerbănescu” de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, de Protopopiatul Onești și de Parohia Ortodoxă Grozești-Oituz și de Filiala „Colonel Corneliu Chirieș” Bacău a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”.

    Ceremonialul va fi precedat de Sfânta Liturghie la Altarul de vară al Bisericii ortodoxe din Oituz, pentru că este sărbătorit și Hramul istoric al Parohiei Grozești-Oituz, și de un tedeum și de parastasul pentru ctitori.

    La Monumentul Eroilor vor fi rostite alocuțiuni și vor fi depuse coroane și jerbe de flori.
    „Ca în fiecare an, Filiala Bacău Cultul Eroilor, alături de Asociația Tradiții Militare Românești, din Bacău, condusă de col. (rtr.) Stelian Petru Cojocaru, va participa la o slujbă de pomenire și vor depune coroane de flori și la mormântul locotenentului Nicolae Macarie din curtea Bisericii Eroilor Neamului din Poiana Sărată” – a precizat Dănuț Voicu, președintele Filialei Cultul Eroilor.

     

    Fenomen astronomic spectaculos: Curentul meteoric Perseide

      Curentul meteoric Perseide este un fenomen astronomic ce se manifestă în intervalul 17 iulie – 24 august și este datorat resturilor solide lăsate pe orbita Pământului de cometa 109P/Swift-Tuttle, care revine înapropierea Soarelui la fiecare 133 de ani.

      Maximul curentului meteoric este în acest an în noaptea de 12 spre 13 august, mai ales spre dimineață, când, în condițiile unui cer senin și perfect întunecat se pot observa până la 100 de meteori pe oră.

      Radiantul, adică locul de pe cer, de unde, printr-un efect de perspectivă, par să provină meteorii, este constelația Perseu care dă și numele curentului meteoric.

      Pentru putea observa meteorii trebuie să vă aflați departe de lumina artificială a orașelor, să vă acomodați ochii la întuneric cam 20 minute și să priviți, nu direct spre radiant, ci înjurul acestuia. Nu este necesară folosirea unor instrumente astronomice, meteorii fiind vizibili cu ochiul liber.

       

      August cultural la Târgu Ocna

        În orașul Târgu Ocna va fi inaugurat, duminică, 15 august, de la ora 18,00, Centrul Cultural „Ion Talianu” (fosta Casă de Cultură). Primarul Cristian-Aurelian Ciubotaru precizează că noul centru cultural a fost amenajat printr-o investiție de aproape 2,5 milioane de lei, făcută cu sprijinul Companiei Naționale de Investiții și prin cofinanțare de la bugetul local.
        Evenimentul cuprinde și spectacolul „A Iubi Românește”, susținut de Dan Puric, de Victor Socaciu și de Grupul Harmonic.

        Ion Talianu s-a născut pe 3 martie 1898, la Târgu Ocna. A fost actor de teatru, de film și de radio, format la școala marilor artiști interbelici și a fost distins cu titlul de Artist Emerit al RSR și cu Ordinul Muncii clasa a II-a, în 1952. S-a stins pe 27 martie 1956, la București.
        Tot pe 15 august, de la ora 16,00 vor fi premiate cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie, eveniment care va avea loc la Biserica Adormirii Maicii Domnului (Precista).

        Seria evenimentelor culturale, sportive și de cinstire a evenimentelor istorice va continua, în această lună, la Târgu Ocna cu turul ciclist intitulat „Drumul eroilor Târgu Ocna-Valea Uzului” – pe 21 și 22 august, cu un spectacol folcloric, de la ora 17,00, și un spectacolul de stand up-comedy „Comedie și o chitară” (cu Bobi Dumitraș, Gabriel Dumitriu și Petrică Iștoc), de la ora 19,00 – pe 27 august și cu un spectacol Direcția 5, de la ora 19,00 – pe 28 august.

        Pe 29 august, de la ora 15,00 va avea loc recitaluri „Salt and Blues” susținute de Sir Vali Răcilă și Storytellers Marcian Petrescu & Mihai Tacoi, iar de la ora 18,00 vor cânta soprana Gabriela Iștoc și Ansamblul Clasic – Concert în Viena.

         

        Bătrână din Bacău, tâlhărită de un bărbat care i-a furat 30 de mii de lei din casă

          O bătrână de 88 de ani din Bacău s-a trezit în toiul nopţii cu un individ în casă care, după ce a ameninţat-o cu moartea, i-a cerut toţi banii. Cu 30 de mii de lei a fugit bărbatul din casa victimei.

          Poliţiştii încearcă acum să dea de urma talharului, informează PRO TV. Bătrâna locuieşte singură de un an de zile de când a rămas văduvă, iar copiii au grijă de ea. Femeia povesteşte înfricoşată cum, în miezul nopţii, o persoană mascată a intrat peste ea în casă şi i-a cerut banii.

          ”A sărit gardul şi m-a trântit aici. S-a trântit în uşă şi m-am trezit cu el în casă. Avea o geacă cu glugă şi gluga o avea pe cap şi cu şiretul legat la nas. Să îi dau banii să se ducă să bea”, spune Valeria Popa.

          Hoţul a cotrobăit prin toată casa, iar când a dat peste economiile femeii i-a zis că o s-o omoare dacă strigă după ajutor. Imediat după plecarea lui, bătrâna, care se deplasează cu mare greutate, a reuşit să se ducă până la o vecină şi să anunţe jaful.

          Vecinii stau cu teamă pentru ca tâlharul este încă în libertate. Atacul a fost dat chiar în ziua în care poştaşul aduce pensia.

          Criminaliştii au cercetat în amănunt zona şi au ridicat probe care să îi ajute să-l prindă cât mai repede pe suspect.

           

          Nevolnicii și inculții fac legea în țară

          România arată astăzi ca o junglă lovită de secetă, pârjolită de hoardele scăpate la graniță, și peste care hălăduie tot felul de animale, alergând după pradă. Cine este mai puternic, mai nesimțit, ajutat și de haita formată din oportunism, are partea…leului.

          Nu contează cutumele, legile naturii, ordinea, legile omenești, bunul simț, educația, funcționează doar nesimțirea, minciuna, furtul, spiritul de gașcă, orgoliul, trădarea, șantajul, incompetența, pilele, obrăznicia fără margini, sunt la putere incultura, prostia, neamul prost, lipsa de civilizație, grandomania, pupincurismul, ligușeala, toate la un loc au dus țara în pragul haosului, dezordinii, sărăciei, a sărăciei crunte, care dezumanizează, iar sentimentele de patriotism, dragostea de țară, de aproapele tău, cinstea, mândria de a fi român au devenit desuete și anacronice, fiind înlocuite de norme și concepte aduse de aiurea sau impuse de cei bogați și puternici vasalilor, străine de inima și sufletul acestui popor.

          Și totul și toate își au izvor și capăt la nivelul politicului și administrației, centrală și locală. Instituțiile statului s-au decredibilizat, au fost deprofesionalizate și transformate în istrumente de jaf și teroare, de amenințare și încălcare a drepturilor elementare și fundamentale ale omului, la viață decentă, sănătate, dreptul la exprimare liberă, dar cel mai grav a fost exclus dreptul la învățătură, la educație și instruire, dreptul la muncă este îngrădit de așa-zisa liberalizare și concurență. Frica este dominantă, ințiativa a devenit delict, frumusețea gândului și inteligența au fost îngropate în mizerie, incultură și sperjur.

          Până când? De ce? Care sunt costurile și consecințele? O țară cândva, nu de mult, bogată, gospodărită de cinste și inteligență, de credință în Dumnezeu și viitor a ajuns de râsul Europei.

           

          Primăria Bacău anunță o emisiune de obligațiuni municipale

            Primarul Bacăului a anunțat că municipalitatea va emite o nouă emisiune de obligațiuni pentru a finanța datoria orașului.

            „Am identificat împreună cu specialiștii din primărie și în urma unor discuții cu numeroși economiști și experți financiari o soluție modernă prin care să aducem la bugetul primăriei sume de bani importante, fără însă să creștem datoria publică și fără să creștem taxe! Voi propune colegilor din Consiliul Local să emitem obligațiuni municipale prin care să refinanțăm toate datoriile municipiului Bacău, datorii adunate în ultimii zeci de ani! „, a anunțat primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu.

            Prin emiterea acestor obligațiuni municipale, se vor rambursa împrumuturile vechi. Întreg procesul se va face pe Bursa de Valori București.

            „Emiterea de obligațiuni va ajuta atât primăria cât și cetățenii: primăria va avea în primii ani fonduri importante la dispoziție, iar românii vor putea cumpăra obligațiunile la o dobândă de aproximativ 3 ori mai mare decât le oferă banca la depozite. În plus, dobânzile din astfel de operațiuni nu vor fi impozitate!”, a mai spus primarul Viziteu.

            Acesta susține că, prin emisiunea de obligațiuni, municipiul va economisi, în primii ani, 20 de milioane de lei anual la buget. „Banii astfel economisiți vor fi folosiți pentru investițiile de care avem nevoie la Bacăul. Vom folosi acești bani cu prioritate pentru infrastructura școlară și sanitară, pentru refacerea străzilor și pentru creșterea nivelului de confort al băcăuanilor”, a mai spus primarul Bacăului. Primăria dorește să obțină 160 de milioane de lei pe care să-i ramburseze în 15 ani.

            Primăria Bacău a mai apelat la această modalitate de finanțare în 2009, când a împrumutat 40 de milioane de lei (9,48 milioane euro la vremea respectivă). Fondurile obținute au fost folosite folosite pentru rambursarea unei părți dintr-un credit de tip revolving, in valoare de 35 milioane lei, de la Raiffeisen Bank, restul banilor (5 milioane lei) fiind utilizați pentru dezvoltarea Centrului Expozitional și de Afaceri Bacău. O altă emisiune de obligațiuni – în valoare de peste un milion de dolari a fost contractată în 2002, pentru finanțarea lucrărilor de renovare a Teatrului Bacovia.

            Condamnați la înapoiere

            Focurile din Grecia, Turcia sau Italia nu sunt provocate de încălzirea globală, ci de incendiatori profesioniști care sunt plătiți să scoată terenurile de sub interdicția de construire. Dar asta nu îi împiedică pe băieți să ne vândă incendiile ca argument pentru necesitatea luptei contra încălzirii globale.

            Nu știu dacă este sau nu încălzire globală; părerile specialiștilor sunt împărțite. Știu însă să apreciez un argument într-o discuție și pot să spun cu siguranță că aceste incendii de pădure nu spun nimic despre schimbarea climatică, ci despre lăcomia umană.

            Acestea fiind spuse, poate nu ar fi rău să analizăm argumentele care ne sunt prezentate cu privire la faptul că trebuie neapărat să reintrăm în Epoca de Piatră pentru a ne feri de încălzirea globală. Am văzut, zilele trecute, un grafic al emisiilor de CO2 la nivel european. Pe primul loc era Germania. Noi, mai prin eșalonul doi, mai pe la coadă. Dar prezidentul nostru tocmai a ieșit să promita că va face și va drege totul pentru ca România să lupte eficient cu schimbările climatice.

            În traducere, asta înseamnă că, spre deosebire de țările deștepte și mari poluatoare, noi vom strânge șurubul la maximum. Vom renunta la cărbune, la industria câtă mai este, vom aplica suprataxe la orice pare să aibă legătură cu poluarea, în vreme ce marii poluatori își văd de treaba sau ne trimit transporturi de deșeuri ca să le ardem pe ascuns.

            Ne vor coborî nivelul de trăi, vom plăti mai mult pentru orice doar pentru a ne lăuda că am redus o poluare și așa mică în comparație cu nivelul european. În schimb, bogații Europei vor profita de asta. În toate planurile. Ne vor vinde energie electrică pentru că noi nu vom mai putea produce; ne vor vinde produse la supra-preț pentru că – ce să vezi?! – va fi foarte greu pentru o companie românească să mai realizeze ceva în condițiile în care taxele pe poluare și costul energiei vor fi un impediment insurmontabil.

            Pe plan social, noua iobăgie economică impusă în numele ecologiei, combinată cu efectele economice ale așa-zisei pandemii, ne va readuce într-un nou Ev Mediu, cu tot ceea ce înseamnă asta.

             

            Bacăul, la coada vaccinării

              Campania de vaccinare continuă iar băcăuanii se arată destul de interesați de vaccinul anti Covid 19. Majoritatea celor care se vaccinează susțin că vor sau trebuie să plece în străinătate și pentru asta trebuie să facă dovada…imunizării.

              Vaccinarea se face doar cu buletinul

              Persoanele din mediul rural care vor să se vaccineze pot solicita echipa mobilă, situație în care vor fi folosite vaccinurile Pfizer/BionTech sau Johnson&Johnson. Cu Johnson&Johnson vaccinează și medicii de familie. În județul Bacău sunt 63 de medici de familie care vaccinează în cabinetele proprii încă de la începutul lunii mai. Dintre aceștia, 23 sunt în mediul urban.

              Prin medicii de familie, până în prezent, au fost vaccinate 1.975 de persoane în mediul urban și 3.900 de persoane în mediul rural. La zi, în județul Bacău sunt 67 de localități cu rata de vaccinare sub 10 la sută.

              Cele mai multe, adică 42 au între 5 și 10 la sută rată de vaccinare, 24 au între 5 și 8 la sută și 18 între 8 și 10 la sută. 18 localități au rata de vaccinare sub 5 la sută. 100.680 de persoane sunt vaccinate cu prima doză, 97.048 cu ambele doze. Toate cifrele ne-au fost furnizate de Prefectura Bacău.

              13,55 % este rata de vaccinare în județ

              Prefectul s-a vaccinat

              Miercuri, 11 august, prefectul județului Bacău, Leonard Bulai s-a vaccinat la Centrul de Afaceri și Expoziții din Bacău. Dacă la început a preferat să se imunizeze cu vaccinul Moderna, din cauză că pentru acesta exista o listă de așteptare pentru data de 24 august, prefectul a hotărât să se vaccineze cu Pfizer.

              Pentru Moderna erau două persoane pe lista de așteptare, așteptând încă patru doritori. Odată desigilată doza de Moderna ea trebuie administrată.

              „Astăzi mi-a fost administrată prima doză de vaccin Pfizer, la Centrul de Afaceri. În luna martie, am trecut prin boală și pot spune că nu a fost o experiență plăcută. De aceea, nu am întârziat să mă vaccinez acum, după ce nivelul de anticorpi a scăzut. Discutând cu specialiștii, am înțeles și că prin vaccinare voi fi apărat de alte variante ale virusului, diferite de tulpina pe care am avut-o eu.

              Cred, așa cum am mai spus, că este un gest de responsabilitate să ne vaccinăm, mai ales în fața unui iminent val al patrulea, care, din datele pe care le primesc zilnic, a început deja, cu tot mai mulți pacienți diagnosticați de la o zi la alta. Vă recomand, tuturor celor care nu v-ați informat până acum, să faceți acest lucru și apoi să decideți asupra sănătății dumneavoastră.

              În continuare, în județul Bacău rata de vaccinare este destul de mică, aproape de 14 la sută, prin comparație cu județul Cluj, unde în majoritatea localităților rata de vaccinare trece de 20 la sută. Municipiul Cluj – Napoca a ajuns chiar la 44 la sută. La acest moment, vaccinarea este o modalitate eficientă și sigură de prevenire a îmbolnăvirii, alături de celelalte măsuri de protecție. Putem contribui, fiecare dintre noi, la revenirea la normalitate”, a declarat Leonard Bulai, prefectul județului Bacău. La centrul de vaccinare de la Centrul de Afaceri și Expoziții din Bacău, miercuri la orele prânzului erau peste zece persoane care așteptau rândul la vaccinare.

              Centre de Vaccinare împotriva Covid 19 din județul Bacău unde vă puteți prezenta fără programare, doar cu buletinul:

              Bacău-Centrul de Afaceri și Expoziții – se vaccinează cu Pfizer, Moderna, Jhonson&Johnson și Astra Zeneca;
              Bacău-Colegiul Tehnic Letea – Pfizer;
              Moinești-Complexul de Servicii Sociale – Pfizer;
              Onești- Muzeul de Istorie – Pfizer;
              Onești-Baza Sportivă – Pfizer;
              Comănești-Centrul de vaccinare nr.5 – Moderna și Pfizer;
              Buhuși-Casa de Cultură „Elisabeta Bostan” – Moderna și Pfizer;
              Târgu Ocna-Centrul Balnear „Parc Măgura” – Moderna;
              Dărmănești-Căminul Cultural – Pfizer;
              Sascut-Clădirea SEPRAG SRL-Salon Lux – Moderna;
              Podu Turcului-Sala de Sport Liceul Tehnic „A. Vlahuță” – Pfizer;
              Parincea-Căminul Cultural – Johnson&Johnson

               

              A sunat la 112 să reclame o agresiune. Agresiunea nu s-a confirmat, dar posesia de droguri da

                Marți noapte, în jurul orelor 23.00, un echipaj de jandarmerie a fost direcționat pentru a interveni intr-un caz de agresiune fizică în municipiul Bacău.

                Echipajul de jandarmerie s-a deplasat la adresa indicată în apelul la numărul de urgență 112, însă acesta nu prezenta urmele specifice unei agresiuni, iar jandarmii nu au reușit să afle de la acesta nici împrejurările producerii agresiunii, nici în ce direcție a plecat presupusul agresor.

                Atenția jandarmilor a fost însă atrasă de starea de agitație a bărbatului și de comportamentul acestuia, care ridica anumite suspiciuni privind consumul de substanțe interzise, astfel încât nu au fost deloc surprinși când, în urma efectuării controlului corporal preventiv, au găsit asupra acestuia două plicuri ce conțineau substanțe vegetale de culoare verde și o pastilă.

                Bărbatul a fost preluat de o ambulanță și transportat la UPU în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

                Jandarmii au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de substanțe psihotrope, faptă prevăzută de Legea 143/2000, acestea fiind înaintate organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor și aplicării măsurilor legale.

                Cod galben de inundații pe râurile din județ

                  Administrația Bazinală de Apă Siret, din Bacău, ne trimite o nouă avertizare hidrologică emisă pentru mai multe râuri din spațiul hidrografic Siret

                  COD GALBEN

                  În intervalul 11.08.202,1 ora 13.00 – 11.08.2021, ora 24,00, pe râurile din bazinele hidrografice:

                  • Bistrița – bazin superior și afluenți în bazin mijlociu și inferior (judeţele: Suceava, Neamț, Harghita şi Bacău);
                  • Trotuş – bazin superior și afluenți în bazin mijlociu și inferior (judeţele: Harghita, Neamț, Bacău și Vrancea).

                  Atenţionarea hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale și creșteri de debite și niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie.

                   

                  Cercetați penal de polițiști pentru conducere sub influența alcoolului

                    La data de 10 august a.c., în jurul orei 23:30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Bacău au depistat în trafic, pe raza localității, un autoturism condus de un bărbat în vârsta de 43 de ani.

                    Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0, 85 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la spital unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge.

                    Bărbatului i-a fost reținut permisul de conducere și este cercetat penal pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului.

                    La data de 11 august a.c., în jurul orei 00.30, polițiștii din Dărmănești au depistat în trafic un localnic de 20 de ani care conducea un autoturism, cu o alcoolemie de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.

                    Tânărul a fost condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei şi i-a fost reţinut permisul de conducere.

                    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

                    Bănuiți de tâlhărie calificată, reținuți de polițiștii de investigații criminale

                      Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Bacău au identificat și reținut un tânăr de 20 de ani și o femeie de 21 de ani, bănuiți de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.

                      La data de 14 iulie a.c., polițiștii Secției 2 Poliție Bacău au fost sesizați prin 112, de către o tânără de 30 de ani, din localitate, despre faptul că, în timp ce se afla în dreptul imobilului unde locuiește, concubinul său a fost agresat de două persoane necunoscute.

                      Cazul a fost preluat de polițiștii de investigații criminale din Bacău care, din cercetările efectuate au stabilit că, tânăra, împreună cu concubinul său, de 47 de ani se aflau în fața imobilului în care locuiesc când acesta ar fi fost agresat și deposedat de o borsetă în care se aflau documente personale și suma de 300 de lei. Totodată, în momentul în care femeia ar fi intervenit între cei trei bărbați, ar fi fost amenințată cu acte de violență și deposedată de un telefon mobil și suma de 50 de lei.

                      Polițiștii au depistat și identificat o femeie de 21 de ani și un tânăr de 20 de ani, ambii din județul Neamț, bănuiți de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.

                      Faţă de cei doi s-a luat măsura reținerii pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore.

                      Cercetările continuă în acest caz, în vederea documentării întregii activități infracționale a celor doi bănuiți.

                      Din practica judiciară a rezultat că cele mai multe tâlhării sunt comise în locuri publice sau în spaţiile comune ale imobilelor.

                                Pentru a nu deveni victimă a unei tâlhării, polițiștii vă adresează câteva recomandări:

                      • Evitaţi deplasările pe trasee aflate în zone mai puţin circulate: câmpuri, parcuri, şantiere.
                      • Dacă din diverse motive trebuie să circulaţi după lăsarea întunericului, ocoliţi locurile neiluminate ori în care se află unităţi cu program prelungit sau non-stop, unde se comercializează băuturi alcoolice (restaurante, discoteci).
                      • Când observaţi că sunteţi urmăriţi de un individ sau de mai mulţi, deplasaţi-vă prin zone intens circulate, chiar dacă acest lucru presupune schimbarea traseului. Solicitaţi ajutorul primului poliţist întâlnit în calea dumneavoastră.
                      • Nu vă afişaţi ostentativ cu obiecte de valoare (lănţişoare, brăţări, telefoane) 
                      • Nu vă lăsaţi atraşi în locuri dosnice de către indivizi care oferă spre vânzare diverse produse (de obicei mai ieftine).
                      • Nu vă lăudaţi persoanelor necunoscute cu bani sau valori pe care le aveţi asupra dumneavoastră sau acasă.

                      Minunile naturale și acvatice de la Asău

                        În județul Bacău există zone cu potențial turistic mare, dar mai puțin cunoscute, așa cum este și arealul natural al comunei Asău. Strajuită de o parte şi de alta de munţi semeţi (Ciucului și Tarcăului), situată într-o regiune sub-alpină însorita şi ozonată puternic, prin relieful şi decorul ei extrem de pitoresc, comuna Asău se înscrie printre atracțiile Văii Trotușului.

                        Aici se află Lacul Osoi (local numit Lacul Sâmbeteanu sau ,,Lacul fără fund”), un lac natural, cu o suprafață de circa 2 ha, rezultat în urma unei străvechi alunecări masive, petrecută pe pantele sudice ale Dealului Muncelu al Prelucăi Tâlharului – unul dintre picioarele sud-estice ale Muntilor Tarcău.

                        Ineditul acestuia este dat nu doar de forma sa de copac, ci și de existența unor viețuitoare acvatice, printre acestea fiind și Otrățelul de baltă (Utricularia vulgaris), una din foarte puţinele specii de plante carnivore din România, unde există doar 10 din cele 535 de specii de plante carnivore cunoscute în flora Terrei.

                        Aceasta este o plantă cu flori galbene, ca și cele de gura-leului, ieșite la suprafața apei, cu o tulpină scufundată și deosebit de ramificată, care poartă pe ea capcane subacvatice de forma unor vezici-baloane ovale (săculeți), cu o deschizătură dublu ermetică la un capăt. Când aceasta este închisă, vezica elimină apa prin pereți, creând un vid parțial, care trage înăuntru mici nevertebrate și chiar peștișori care declanșează ușile capcanei.

                        Prada va muri în cel mult trei zile de la înghițire, după care va fi digerată de plantă. Otrățelul de baltă este o adevărată uzină devoratoare, care poate să prindă până la o mie de astfel de vieţuitoare pe zi, fiecare insectă fiind digerată în circa 20 de minute! Săculeţii plantei au însă şi un rol de conservare: după ce planta şi-a format fructul, capacele capcanelor înţepenesc lăsând apa să pătrundă în interior. Planta devine mai grea, se scufundă şi seminţele vor ajunge la fundul apei, unde vor putea să reziste în cursul iernii.

                        Pe crestele din apropierea lacului se află și ,,Piatra Uriașului”, un colos de stâncă a cărui legendă vorbește despre oameni uriași care au trăit în zonă, în urmă cu multe secole. Privirea acestuia este îndreptată spre Valea Asăului, un orizont panoramic larg, variat si deosebit de frumos, de unde se pot zări chiar și culmile Munților Nemira.

                        În comuna Asău mai există și alte obiective interesante, iar administrația publică locală, în colaborare cu Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău au demarat o serie de activități de valorificare și promovare a obiectivelor turistice, de identificare, marcare și omologare a noi trasee montane, care să ducă la creșterea atractivității și accesibilității zonelor cu potențial turistic din județul Bacău.

                        Romulus-Dan BUSNEA
                        Foto: Olivian DARIE

                        Acțiune a polițiștilor rutieri pe E 85 – VIDEO

                          Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au acţionat pe raza judeţului pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică.

                          În această dimineață, în intervalul orar 07-09.00, poliţiştii rutieri, de ordine publică și de la transporturi au acţionat pe drumurile publice din judeţ pentru siguranţa cetățenilor.

                          Acțiunea s-a desfășurat în sistem integrat și a avut ca scop combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

                          Poliţiştii băcăuani vor continua activităţile specifice, prezenţa acestora pe drumurile din judeţ având drept scop prevenirea producerii de evenimente rutiere și combaterea faptelor ilegale de orice natură.

                          Recomandăm conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă în trafic și să respecte întocmai regulile de circulație!

                          Unde găsești cele mai bune mașini de spălat

                          Mașinile de spălat ne fac viața mai ușoară, având grijă ca articolele noastre vestimentare și alte țesături să fie mereu curate și totodată cu un aspect atrăgător. Astfel, cei mai mulți dintre noi nu își pot închipui cum s-ar descurca dacă aceste aparate nu ar fi existat.

                          Dată fiind importanța pe care o mașină de spălat o are în viața noastră de zi cu zi, atunci când cumpărăm o mașină de spălat, cu toții ne dorim să facem o alegere cât mai bună.

                          Fiecare dintre noi și-ar dori să cumpere o mașină de spălat care să spele excelent rufele, să aibă o durată de viață cât mai îndelungată, un număr mare de funcții și programe precum și cât mai multe tehnologii inteligente care să garanteze rezultate excelente în timpul spălării.

                          Dar de unde poți comanda una dintre cele mai bune masini de spalat? Pe această temă ne-am propus să vorbim în acest articol. Astfel, dacă și tu ești în căutarea unei mașini de spălat cât mai performante, atunci acest articol îți va oferi răspunsurile pe care le cauți.

                          Demax îți pune la dispoziție o gamă largă de modele de mașini de spălat

                          Atunci când îți cumperi mașina de spălat, este foarte important să ai de unde alege. Prin urmare, magazinul de unde alegi să comanzi ar trebui să îți prezinte o ofertă cât mai bogată și mai variată, astfel încât să poți găsi cu ușurință modelul de care ai nevoie.

                          Fiecare dintre noi are propriile așteptări de la mașina de spălat achiziționată, propriul buget precum și diferite cerințe în materie de consum. Astfel, pentru a putea face o alegere cât mai apropiată de ideal, trebuie să ai la dispoziție cât mai multe modele, pentru a putea găsi mai ușor o mașină de spălat pe gustul tău.

                          Prețul reprezintă un detaliu care sigur te preocupă atunci când faci o astfel de achiziție, mai ales dacă nu ai un buget foarte extins. Ei bine, chiar și din acest punct de vedere oferta Demax se prezintă excelent. Vei găsi o mulțime de mașini de spălat rufe cu un raport calitate/preț excelent, dar și o mulțime de mașini de spălat ieftine, iar astfel nu îți va fi deloc dificil să te încadrezi în bugetul stabilit. Iar asta deoarece vei avea parte de cele mai bune prețuri pentru achiziționarea unei mașini de spălat!

                          În plus, vei avea posibilitatea de a alege să cumperi o mașină de spălat cu dotări demne de anul 2021. Iar asta deoarece vei descoperi o mulțime de modele smart, cu funcții și tehnologii inteligente ce îți garantează nu numai o bună spălare a rufelor, făcându-le să arate ca noi, ci totodată și foarte multe economii de apă, energie și detergent. Practic, inteligența artificială și senzorii cu care acestea sunt dotate vor cântări cantitatea de rufe introdusă, iar mai apoi va folosi cantitățile optime de apă și detergent pentru a obține rezultate cât mai satisfăcătoare.

                          Acestea fiind spuse, dacă îți dorești să cumperi una dintre cele mai bune mașini de spălat, să beneficiezi de un preț cât mai bun și totodată de o livrare promptă, atunci ar trebui să ai în vedere oferta Demax.

                           

                          Delgaz Grid sistează alimentarea cu gaze naturale pentru unii consumatori din loc. Tg. Ocna, jud. Bacău

                            Pentru realizarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuție a gazelor naturale, Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale a consumatorilor de pe 33 de străzi din zona centrală, Vâlcele și ieșirea spre Slănic Moldova din Tg. Ocna,  mâine, 12 august, începând cu ora 08,00.

                            Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 16.00.

                            Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

                            În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

                            Dă-i speranță la viață Casianei!

                            Casiana, o adolescentă de 16 ani din Ialomița, luptă contra cronomentru cu viața din cauza unui diagnostic care o chinuie de la naștere: fibroza chistică.

                            Imaginează-ți că ai 16 ani, începi să descoperi lumea, vrei să râzi cu prietenii tăi și să te ocupi de pasiunea ta, pictura, dar îți este imposibil. Nu poți respira bine, nu poți mânca bine și deja sunt 3 ani de când suferi de diabet.  Așa este viața Casianei. Boala cu care se luptă îi limitează speranța de viață și o împiedică să trăiască o viață normală.

                            Fibroza chistică, diagnosticul dur care o chinuie

                            Aceasta este o boală genetică ce îi afectează sistemul respirator și sistemul digestiv prin alterarea celulelor care produc mucus, transpirație, sucuri și enzime, astfel punând în pericol organele unde acestea se găsesc. Din această cauză, fiecare gură de aer este un efort imens pentru adolescentă. În fiecare zi, Casiana ia medicamente pentru plâmâni, stomac, antibiotice și vitamine, face 4 injecții cu insulină pentru diabet și zeci de verificări ale glicemiei. Cu toate acestea, ea duce lipsă de specialiști, aparatură și tratamente din cauza rarității acestei boli.

                            Tratamentul

                            Din fericire, în 2019 a apărut un medicament inovativ: TRIKAFTA. Lansat în SUA și disponibil în Europa doar în Marea Britanie, acesta , ar putea să îi dea Casianei puterea să trăiască, datorită capacității acestuia de a încetini distrugerea plămânilor. Cu toate acestea, TRIKAFTA are un cost covârșitor – 25.000€  lunar, iar pentru a fi eficient este recomandat minim 6 luni. De asemena, ea ar avea nevoie de o vestă specială – vibravest, care ar ajuta-o să respire mai bine. Toate acestea sunt absolut imposibile familiei sale, care abia face față costurilor tratamentului zilnic pe care copila deja îl ia.

                            Cum o poți ajuta pe Casiana să trăiască

                            Prin orice donație directă în contul ei: lei – RO97 BTRL RONC RT05 7769 7901 sau euro – RO47 BTRL EURC RT05 7769 7901. Orice sumă este utilă și binevenită. Totodată, pentru a-și susține cazul, părinții ei au înființat Asociația „Speranța Casianei”, unde oricine se poate înscrie ca membru cu cotizație de 10 sau 20 de lei pe lună, ori pot dona 3,5% din impozitul pe venit.

                            Află mai multe despre caz

                            Pe site-ul www.sperantacasianei.ro găsești documentele medicale ale Casianei, colecția impresionantă de tablouri pictate de ea, dar și formularele de înscriere în asociație ori pentru donarea procentului de 3,5% din impozit. Tot acolo afli mai multe despre povestea ei tristă, perspectiva unor părinți îndurerați care nu vor să îți piardă copilul și conturile ei. Pe Facebook găsiți pagina Asociația Speranța Casianei, unde vine cu actualizări ale stării ei. Ajut-o pe Casiana să trăiască, donează!

                             

                             

                            Firmele ajutate de stat să treacă de criza Covid, obligate să publice anunțurile de finanțare

                            Beneficiarii de ajutoare de stat acordate prin schema de sprijin pentru redresare din criza COVID-19 au obligația de a publica în mass media (online sau tipărită) anunțul sau comunicatul de presă privind finanțarea. Trebuie să facă acest demers toți beneficiarii de sprijin nerambursabil mai mare de 10.000 de euro.

                            Antreprenorii care au avut pierderi din cauza pandemiei au putut cere sprijin de la stat, în cadrul schemelor de ajutoare acordate de stat. Astfel, cei interesați puteau solicita sprijin de 2.000 până la 150.000 euro. Este vorba despre beneficiarii Măsurii 2 – Granturi pentru capital de lucru. Potrivit regulilor, firmele care au cerut granturi Covid din fonduri externe nerambursabile trebuie să publice în mass media cel puțin un anunț privind finanțarea.

                            Această obligație este precizată în Manualul de Identitate Vizuală pentru Instrumente Structurale 2014-2020, ediția 2018. Formalitatea trebuie îndeplinită de toate firmele care au primit un astfel de ajutor care a depășit valoarea de 10.000 de euro. Totodată, firmele beneficiare trebuie să aplice etichete autocolante pe echipamentele achiziționate prin proiect, sigla Uniunii Europene, sigla Guvernului României și sigla Instrumentelor Structurale în România pe site-urile realizate prin proiect. „Bunurile achiziționate prin proiect vor purta obligatoriu etichete autocolante conform Manualului de identitate vizuală pentru Instrumente Structurale 2014-2020 în România”, mai prevăd regulile.

                            La început și la sfârșit de proiect

                            Publicarea acestor anunțuri poate fi privită și ca o oportunitate, firmele putând, astfel, să capete vizibilitate în rândul comunității antreprenoriale. Cert este că anunțul trebuie conceput după modelul oficial publicat de Ministerul Economiei, care să conțină toate elementele de identitate vizuală necesare Măsurii 2. Acesta trebuie publicat atât la începerea proiectului, cât și la finalizarea lui. Anunț obligatoriu de la începutul implementării finanțării va fi publicat după ce agenția IMM va semna contractul și va plăti banii solicitantului. În schimb, pentru anunțul de finalizare a proiectului, nu s-a stabilit un termen exact de publicare.

                            Anunțul – cheltuială eligibilă

                            De reținut că publicarea comunicatului este o cheltuială eligibilă, deci poate fi plătită din banii primiți de la stat, însă în limita a 3.000 lei/anunț (TVA inclus). Cele mai multe firme au decis să publice cel de-al doilea anunț obligatoriu cu câteva zile înainte de încărcarea facturilor și a altor documente de plată și transmiterea raportului de progres. Există, însă, și beneficiari care au publicat anunțul în mass-media la mai mult timp după finalizarea proiectului, caz în care s-au folosit de resursele proprii.

                            „Neîndeplinirea acestei obligații sau neconformități în îndeplinirea lor pot conduce la corecții financiare”, prevede regulamentul de implementare a Măsurii 2. Potrivit datelor oficiale, la nivel de județ, peste 100 de firme s-au înscris la Măsura 2, dintre care multe au și fost admise la finanțare. Majoritatea solicitanților sunt IMM-urilor active în special în sectoarele HoReCa și turism, industriile cele mai afectate de pandemia de COVID-19. Suma cea mai mare acordată până acum a fost de 108.888 lei.