Acasă Blog Pagina 1478

Pedepse dure în cazul agresiunilor asupra pădurarilor

    Ultrajul și agresiunile asupra personalului silvic vor fi sancționate la fel ca în cazul polițiștilor și al jandarmilor, cu un spor suplimentar de pedeapsă. „Sindicatele din silvicultură – spune liderul Federației sindicale Silva, inginerul băcăuan Silviu Geană – salută sprijinul oferit de domnul Tánczos Barna, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, pentru promovarea și legiferarea acestui proiect”.

    Ministrul crede că de acum încolo orice persoană care are intenția de a ataca un pădurar ar trebui să se gândească de două ori: pedepsele s-au majorat și se pot face ani grei de închisoare pentru astfel de fapte. „Legea inițiată de mine în calitate de senator – a mai spus Tánczos Barna – prevede creșterea sancțiunilor pentru ultraj împotriva personalului silvic. Conform noilor prevederi, de acum încolo orice atac sau abuz asupra personalului silvic va fi considerat ultraj, adică se asimilează cu infracțiunile săvârșite asupra polițiștilor și jandarmilor”.

    În Camera Deputaților, noua lege a fost votată de 290 de membri ai acestei instituții. „Victorie: 290 la 1 – a comentat ministrul. Acesta a fost scorul când s-a votat propunerea mea de a se asigura o protecție sporită personalului silvic aflat în exercitarea atribuțiilor.

    290 de colegi au votat pentru, unul singur s-a abținut. Mesajul este clar: cu toții susținem protejarea pădurarilor. Lucrăm în continuare pentru a asigura protecția pădurilor și a persoanelor care protejează pădurile”.

    Cele peste 20 de cazuri de agresare a personalului silvic din Regia Națională a Pădurilor-Romsilva, în 11 județe, inclusiv în Bacău, au determinat Federația Sindicatelor Silva să tragă semnale de alarmă de genul „Așa nu se mai poate!”. Cazurile de violență fizică au necesitat îngrijiri medicale, dar au fost și cazuri de amenințări cu moartea, de incendierea mașinilor personale și de hărțuirea membrilor familiilor pădurarilor, inclusiv a copiilor acestora.

     

    În cât timp închidem țara?

    A început să se afișeze întreținerea pe decembrie. Unora, cu două camere, le-a venit aproape 10 milioane. La o garsonieră, șase milioane și ceva. Vor trebui să mai plătească și curentul, și celelalte facturi: telefon, Internet, TV și, în foarte multe cazuri, rate.

    Instituții publice amenință că se închid pentru că nu mai pot plăti gazul. Teatre cu facturi de gaz de 250 de milioane pe lună, școli care nu mai au de unde plăti încălzirea. Firme private deja au oprit activitatea pentru că prețul gazului și al electricității este prea mare. Și nu e destul, o eventuală repornire le-ar costa peste sută de milioane de dolari, că nu poți porni cuvele de aluminiu cu surcele. Pe de altă parte, cu singurul combinat chimic din țară închis, ciuciu îngrășăminte pentru agricultură; deja prețul unui sac a crescut de trei ori pe piață. Alte firme, mai mici, se pregătesc și ele să se închidă. Sau să facă pâinea 10 lei ca să-și scoată cheltuielile.

    Nici nu mai vorbim despre efectele pandemiei, alea deja sunt pistol cu apă pe lângă ce aduce gazul și curentul. Dar nimănui nu-i pasă. Toți au în cap doar scheme și parandărături. Cum să-și tragă repede comisioane, cât mai sunt la butoane. După ei, potopul, nu-i mai interesează!

    În timpul ăsta, economia se închide. Cu tot lanțul slăbiciunilor de rigoare pentru că fiecare firmă are și cumpărători și furnizori. O firmă care își oprește activitatea înseamnă că, undeva, pe lanțul de distribuție, or să dispară niște produse. Produse mai puține înseamnă, evident, prețuri mai mari. În același timp, firma are și furnizori, ceea ce înseamnă că producătorii de materie primă vor rămâne cu marfa nevândută. Adică, încasări mai mici, profit mai subțire sau deloc, caz în care vorbim de șomaj.

    Soluția evidentă la toate aceste probleme ar fi abandonarea măsurilor care au dus la „liberalizarea” pieței precum și repornirea capacităților de producție a energiei închise că așa au vrut Greta și ceilalți idioți de la Bruxelles. Dar nimeni nu va avea curajul să facă așa ceva. Pentru că cine va încerca să o facă, se va trezi în lanțuri la „beciul domnesc”.

    Pentru că atacarea profiturilor nesimțite ale companiilor din energie e o blasfemie care se pedepsește grav la noi în colonie.

    Nicio speranță

    Mă tot gândesc la cum ar fi putut arăta Bacău, dacă timp de trei decenii, politicienii s-ar fi ocupat responsabil de dezvoltarea sa. Bacăul băltește, de atâția ani, față de vestul României unde, vede toată lumea, marile orașe, și nu numai, au luat avans cât China. Din păcate, pandemia a accentuat ecartul dintre cele două zări. Normal că aș fi vrut să arate mai bine orașul în care viețuiesc de atâtea decenii. Dar cu cine să faci lucrurile astea bune?

    Chiar așa! Cu cine, dacă, un nefericit de primar care, de necrezut, a stat vreo trei mandate, fără ca să se vadă măcar ceva verde ieșind de sub picioare? Altul a fost pasager pe la primărie, lăsând în urmă povești hilare cu mochete în loc de iarbă. La fel și cu cel din prezent, ajuns edil bazându-se pe idei fanteziste cu parcări plutitoare și cu ciorbe reîncălzite (gen reabilitarea stadionului municipal) care au râncezit, la scurt timp după preluarea mandatului.

    Din păcate, perspectivele sunt destul de limitate, sumbre, aș zice, judecând după caracterul conflictual al primarului (dincolo de ideile crețe – nu se știe de cine-s concepute – care-i zburdă prin cap) care a iritat la maximum opinia publică și, mai ciudat, chiar și pe aliații împreună cu care a ajuns în fotoliul de prim gospodar.

    E greu să te gândești că Bacăul va ajunge din urmă Clujul, de exemplu, sau Oradea ori Iașiul. Nici măcar Ciugud, o comună mai bogată grație investițiilor de zeci, sute de milioane de euro, sau Miroslava, unde investitorii stau la coadă, la propriu, ca să ocupe un loc în Parcul Industrial de acolo, pregătindu-se chiar să devină independentă de banii de la stat. La noi, HIT Park-ul (Hemeiuș Information Technology) e doar o rușinoasă pată pe obraz, la fel și mai modernul CaEx, folosit mai mult pentru vaccinare și, mai nou, pentru petreceri cu scandaluri criminale, decât pentru găzduirea investitorilor cu bani.

    Constatam, cu amărăciune, că asfaltul din parcul mare datează de pe vremea lui Seche. Cel mai probabil, asfaltul de la intersecția cu Aeroportului va rămâne toată amintirea din adminstrația actuală. Și când te gândești că Seche, cu ani în urmă, aducea în premieră ideea proiectului zonei metropolitane. Nicio speranță să vedem prea curând Bacăul transformat într-un smart city, cu un trafic auto decent, lipsit de blocajele de la ora 16, și mai ales de șoferii obraznici care uită de maniere, dar mai grav, de orice regulă de circulație.

    Curtea de Apel Bacău a anulat concursul pentru postul de director al Spitalului Județean

      Curtea de Apel Bacău a anulat concursul pentru postul de director al Spitalului Județean, în urma plângerii formulate de unul dintre participanții la concurs, medicul Sebastian Hriban.

      ”Anulează concursul pentru ocuparea funcţiei de manager-persoană fizică desfăşurat în perioada 30.12.2020-22.02.2021. Anulează rezultatul soluţionării contestaţiei şi procesul verbal din data de 19.02.2021. Respinge, ca nefondate, celelalte capete de cerere”, a decis, marți, Curtea de Apel Bacău.

      Hotărârea este definitivă, astfel că spitalul va trebui să organizeze un nou concurs pentru ocuparea funcției de manager.

      În iulie 2021, Tribunalul Bacău i-a respins cererea de anulare a concursului, ca neîntemeiată, însă Sebastian Hriban a contestat decizia la Curtea de Apel Bacău, care pe 11 ianuarie 2022 i-a dat dreptate.

      Până si pompierii ne caută la mască. Autoritățile spun că măștile care erau bune până acum câteva zile nu mai sunt bune

        În cursul zilei de astăzi, 11 ianuarie a.c., poliţiştii băcăuani, împreună cu jandarmi, pompieri și polițiști locali au desfășurat activități de informare a cetățenilor cu privire la noile măsuri legislative impuse în vederea prevenirii și limitării răspândirii COVID – 19.  

        Astfel, structurile teritoriale ale M.A.I au organizat și desfășurat acțiuni pe raza întregului județ, atât în mediul urban, cât și rural.

        Activitățile au vizat, în special, zonele aglomerate și mijloacele de transport  în comun.

        Reamintim faptul că, zilnic, activităţile în contextul pamndemiei au loc în sistem integrat și vizează, în special, zonele aglomerate, agenții economici, mijloacele de transport în comun, verificarea persoanelor aflate în izolare/carantină la domiciliu, dar și purtarea măștii de protecție.

        Facem precizarea că, portul măștii de protecție, de tip medical, cu 3 pliuri sau FFP2, astfel încât să acopere gura și nasul, este obligatoriu în toate spațiile publice închise și deschise.

        Recomandăm tuturor cetățenilor să respecte măsurile de protecție individuală și interdicțiile impuse în această perioadă!

        Primarul comunei Balcani a anunțat că are COVID. El este vaccinat

        Luca Vasile, primarul comunei băcăuane Balcani, a anunțat că a fost depistat pozitiv la un test COVID și va rămâne înizolare șapte zile acasă.

        „Pentru a evita unele discuții «prietenești», deja apărute în spațiul public, doresc sa știți adevărul de la mine și nu de la cârcotași. Luni 10 Ianuarie, aflându-mă în București cu probleme personale, la plecare am intrat la clinica Ponderas unde am făcut testul covid și din păcate a ieșit pozitiv”, a scris primarul pe Facebook.
        „Menționez că am fost testat si înainte de sărbători, nu am simptome de gripa și răceala, am vaccinul făcut și mă simt foarte bine. Am anunțat medicul de familie și conform legii trebuie sa stau izolat 7 zile,inclusiv familia cu toate ca au facut testul si a ieșit negativ”, a mai spus acesta.
        Edilul și-a dat întâlnire cu cetățenii, luni, 17 ianuarie, la Primărie, pentru că – spune el – este un an greu, cu multe proiecte pentru comuna Balcani.

         

        Adrian Gavriliu rămâne director al CSM Bacău

        Adrian Gavriliu va continua să ocupe funcția de director al Clubului Sportiv Municipal Bacău, în ciuda dispoziției de primar prin care fusese înlăturat de la conducere, la finalul anului trecut.

        În urma unei sesizări depuse de Gavriliu la jumătatea lunii decembrie 2021 în care se atrăgea atenția asupra unor abuzuri, Prefectura Bacău a decis să conteste în instanță HCL-ul prin care a fost schimbat Regulamentul de Organizare și Funcționare, organigrama și statutul de funcționare al CSM.

        Pe scurt, HCL-ul căruia i-a urmat dispoziția de primar de înlăturare din funcție al lui Gavriliu.

        Pe durata procesului, toate actele administrative respective se suspendă, iar Adrian Gavriliu își continuă mandatul de director al CSM Bacău.

         

        Eveniment rutier pe fondul consumului de alcool

          La data de 11 ianuarie a.c, în jurul orei 01.30, pe Calea Bacăului, în mun Oneşti, s-a produs un accident de circulaţie, soldat cu pagube materiale.

          Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că, un bărbat de 34 de ani, din comuna Berești -Tazlău a condus un autoturism, a pierdut controlul direcției de mers și a părăsit partea carosabilă intrând în coliziune cu un stâlp de iluminat.

          Întrucat emana halena alcoolică, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.

          Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului.

          Doi tineri drogați la volan, prinși de polițiști

          La data de 10 ianuarie a.c, în jurul orei 03:30, un echipaj de poliție rutieră din cadrul Biroului Rutier Bacău, au depistat în trafic, pe strada Ștefan cel Mare din localitate, un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani.

          Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost testat cu aparatul drugtest rezultatul fiind pozitiv.

          Tânărul a fost condus la spital unde i s-au recoltat mostre biologice.

          În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive.

          La aceeași dată, în jurul orei 03:40, o patrulă de poliție din cadrul Secției 2 Poliție Bacău, au depistat în trafic, pe str. Stefan cel Mare din localitate, un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani.

          Conducătorul autoturismului nu se afla sub influența alcoolului, însă, conform testării cu aparatul drugtest, rezultatul a fost pozitiv.
          Tânărul a fost condus la spital unde i s-au recoltat mostre biologice.

          Cercetările au fost preluate de către polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei mun. Bacău, care au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive.

          Câine salvat din beciul unui bloc

            Echipa de capturare a Serviciului de Gestionare a Câinilor fără Stăpîn din cadrul Primăriei Municipiului Bacău a răspuns solicitării unui cetățean care a găsit un câine de rasă comună căzut în beciul unui bloc de pe Strada Garofitei.

            Nu se știe cum a ajuns patrupedul în subsol. Fiind speriat, câinele era agresiv, încercările locatarilor de a-l salva fiind sortite eșecului. A fost imobilizat de echipa municipalitătii și scos la suprafață.

            Câinele a fost verificat de echipa medicală a adăpostului și este într-o stare bună. A fost cazat în adăpost, va fi vaccinat antirabic și deparazitat.

            Dacă îl recunoaște cineva, este așteptat să vină și să îl revendice.

            Se scot la vânzare case la doar 250 de euro bucata

            Procedura de achiziție a unei case cu 250 de euro va fi reluată în perioada imediat următoare, după cum a anunțat zilele trecute Silviu Tinei, primarul comunei Gura Văii.

            Este vorba de casele de la Rounda – Gura Văii, Bacău, construite în 2005-2006. Cele 200 de case au fost ridicate pe un deal în urma unor inundații, în aceste imobile fiind strămutate familii de rromi, dar după câțiva ani au fost abandonate. Unele dintre aceste case au fost vândute apoi cu prețuri între 250 și 1.250 de euro.

            Cu ani în urmă, Primăria comunei Gura Vaii a încercat repopularea zonei, prin închirierea imobilelor, însă nu a reușit. În anul 2018, s-a încercat vânzarea caselor cu prețuri ce porneau de la 5.200 și ajungeau pana la 7.000 de euro. Acum se încearcă din nou reluarea procedurii de vânzare. Din cele 200 de case s-au vândut până acum 71, 129 fiind, în continuare, disponibile. Prețul de vânzare este infim și cu puțină implicare, acestea s-ar putea transforma în niște superbe case de vacanță. De altfel, primarul Silviu Tinei a precizat că multe din casele care au fost achiziționate până acum au ajuns la pasionații de drumeții și trasee turistice dar și la pasionații de off-road.

            „Pentru a veni în sprijinul celor care doresc să știe care este procedura pentru a obține o astfel de casă. Ideal ar fi prima dată să mergeți la Rotunda și să vă alegeți casa. Fiecare imobil are un număr – puteți să vă alegeți o singură casă sau un duplex. Cea mai ieftină casă este de 247 de euro, iar cea mai scumpă 1.250 de euro, în funcție de gradul de uzură și deteriorare. Se depune o cerere la primarie.

            La ședința Consiliului Local Gura Văii, în calitate de inițiator de proiect, voi supune aprobării «vânzarea loturile de imobile rămase». După aprobarea Consiliului, Compartimentul Achiziții Publice va publica în Monitorul Oficial și pe site-ul instituției “Anunțul de participare la licitația publică pentru cele 129 de loturi”. OUG 57/2019 privind Codul Administrativ prevede faptul că orice bun public se vinde sub formă de licitației, unde prețul cel mai mare oferit determină câștigătorul. Până la data limită de depunere a ofertelor, cei care doresc o casă vor depune o ofertă de preț, care trebuie să conțină documentele prevăzute de lege, în plic închis.

            Cei care nu se descurcă în asemenea proceduri vor fi ajutați și de către angajații Primăriei. La deschiderea ofertelor, cum ziceam, prețul cel mai mare determină câștigătorul. Ulterior se vor încheia contracte de vânzare – cumpărare în fața notarului public. Nu există posibilitatea de licitare online, toate procedurile impun prezența fizică sau cu persoana împuternicită prin procură notarială. Vă asigurăm de tot sprijinul instituției, în vederea cumpărării unui imobil din locația Rotunda”, a precizat, pentru Acum TV, Silviu Tinei, primarul din Gura Văii.

            Un jucător din Comănești a câștigat 50.000 de euro la loto. Ce ar putea face cu acești bani?!

            Un băcăuan a pășit în noul an cu ceva mai mult „mărunțiș” la teșcherea. Este vorba despre nu mai puțin de 247.828,32 lei (circa 50.100 de euro) pe care norocosul i-a câștigat la prima serie de extrageri loto din acest an, consumată în data de 6 ianuarie. Atfel spus, norocosul a încasat salariul minim pe care l-ar fi primit … mai bine de 11 ani, de-acum încolo.

            Mai exact, câștigul a fost înregistrat la categoria a doua a jocului de tip loto Joker, premiul revenindu-i unui jucător din Comănești. De reținut că veniturile sub formă de premii se impozitează prin reținerea la sursă (adică impozitul va fi calculat și oprit direct de Loteria Română).

            Prin urmare, dacă luăm în calcul faptul că, pentru sumele de până la 445.00 de lei, cota de impozit este de 667,5 lei plus 16% din ce depășește 66.750 de lei, băcăuanul norocos va rămâne în mână cu un câștig „curat” de circa 200.000 de lei. Mult, puțin? Depinde de persoana care a câștigat acești bani.

            O mică avere, dacă e folosită cu cap

            Cert este că, pentru cineva care nu a mai ținut în mână niciodată o asemenea sumă de bani, cele câteva zeci de mii de euro pot însemna „mâna pusă pe creștet de Dumnezeu”, în condițiile în care salariul minim pe economie este de 1.524 de lei (circa 308 euro). Altfel spus, norocosul a încasat salariul minim pe care l-ar fi primit … mai bine de 11 ani de-acum încolo.

            Or, tocmai aceste cifre extrase din realitatea vieții ar impune să fie responsabil cu „ajutorul” primit de la Univers și să-i cheltuiască într-un mod cât mai responsabil, judecând după faptul că un fulger nu lovește de două ori în același loc.

            Altfel spus, este foarte posibil ca o a doua șansă de câștig să nu apară prea devreme, de-acum încolo. Banii ar trebui prețuiți cu atât mai mult cu cât, să presupunem, jucătorul norocos ar putea fi un pensionar căruia poștașul îi aduce la ușă suma minimă de 1.000 de lei, reprezentând indemnizația socială minimă (pensia socială minimă garantată), valabilă de la 1 ianuarie.

            Imobiliare …

            Pentru majoritatea băcăuanilor, premiul este destul de consistent, de peste 42.000 de euro net. Dacă ar fi investiți cu cap, acești bani care i-ar ajunge să facă o multitudine de lucruri benefice.

            Și, cum toți experții au căzut de acord că investiția cea mai bună, din prezent, este cea în imobiliare (deși prețurile în domeniu sunt în continuă ascensiune), suma primită cadou de început de an i-ar fi suficientă, să zicem, pentru a-și cumpăra un apartament cu 2 sau cu 3 camere (al cărui preț minim este între 30.000 și 39.000 de euro), rămânându-i ceva bani și pentru mobilarea acestuia. Or, la ora actuală, închirierea în regim hoteloer a unui spațiu de locuit de tip garsonieră îi poate aduce proprietarului între 150 lei /zi (circa 30 de euro) și 2.000 lei/lună (peste 400 de euro). Sigur, chiriile sunt și mai mici, în cazul proprietarilor care vor să aibă garanția ocupării spațiului de locuit – undeva la 250 de euro pe lună.

            Evident, există și varianta mutării la curte, într-una dintre zecile de case scoase la vânzare, în zonă, situație în care cu 32.000 de euro, de exemplu, ar putea deveni proprietar pe o astfel de clădire care beneficiază de 4 camere, utilități și circa 3.000 de metri pătrați de curte, plus anexe. La care se mai adaugă priveliștea, desigur, dată fiind zona de munte.

            … sau depozite bancare și certificate de trezorerie

            Toleranța la risc și orizontul de timp joacă un rol extrem de important atunci când vrei să faci un anumit tip de plasament pentru bani. Unii spun că depozitele bancare ar fi cele mai sigure plasamente, dată fiind componenta de asigurare, statul garantând în limita a 100.000 euro per individ, per bancă, în caz de, Doamne ferește!, banca dă faliment. Evident, este vorba de cei care nu au nevoie imediată de bani și sunt dispuși să își blocheze sumele deținute pentru o perioadă mai lungă de timp.

            Așadar, cei care susțin varianta economisirii la bancă au în vedere faptul că depozitele bancare sunt cele mai sigure investiții existente în prezent, la care se adaugă dobânzile la depozite, net superioare celor pe care un deponent le-ar încasa dacă ar avea banii depuși într-un cont de economii standard. Sunt bănci care oferă randamente bunicele care ajung la 3,8 % pe an (după taxe). Există, însă, riscul ca inflația și taxele să erodeze puterea de cumpărare a banilor ținuți la păstrare într-un depozit bancar. Prin urmare, se recomandă „tehnica scării” prin care banii sunt investiți în mai multe depozite care să vină pe intervale de timp diferite, de 1, 3, 5 ani.

            O altă soluție de investire a banilor ar putea fi certificatele de trezorerie emise de stat. Prin titlurile de stat, oricine poate împrumuta statul pe o perioadă determinată, la final de termen, posesorul obligațiunilor putând primi înapoi suma creditată, la care se adaugă o dobândă anuală fixă. De departe, cel mai mare avantaj este că nu sunt impozitate aceste câștiguri. Singura care, cumva, ar putea să le dea peste cap planurile celor care-și pun banii în aceste obligațiuni ar putea fi … inflația. În acest caz, puterea de cumpărare a banilor blocați ar putea scădea, de la un an la altul.

            Fotbal/ Liga a III-a: Calcule la gura sobei și la marginea gazonului

            Ultimele zile de vacanță pentru divizionarele C băcăuane, Aerostar, CSM și FC Dinamo, care își vor relua pregătirile la începutul săptămânii viitoare, pe 17 ianuarie. Toate trei fac și refac calcule pentru sezonul de primăvară care va debuta pe 12 martie. Calculele Aerostarului vizează accesul în play-off, cele ale „CSMeilor” și ale dinamoviștilor băcăuani au ca bătaie evitarea retrogradării.

            Din sezonul regulat au mai rămas trei etape, programate între 12 și 26 martie. La finalul lor, primele patru echipe din fiecare serie vor continua campionatul în play-off, iar restul de șase se vor duela în play-out. Play-off-ul totalizează nouă etape, care se vor disputa după sistemul tur-retur- tur, iar primele două clasate vor merge în semifinalele de baraj. În ceea ce privește Seria 1 și Seria 2, împerecherea pentru semifinale e următoarea: locul 1 din Seria 1- locul 2 din Seria 2 și locul 1 din Seria 2- locul 2 din Seria 1.

            Învingătoarele din semifinale se vor întâlni în finala de baraj pentru desemnarea promovatei în eșalonul secund. La nivel de play-out, se vor juca zece etape, în sistem tur-retur. Ultimele două clasate din cele zece serii vor retrograda, la fel ca și ocupanta locului 8 cu cel mai slab punctaj din întreg campionatul. La cum se prezintă lucrurile în momentul de față, cel mai vulnerabil loc 8 este cel din Seria 2 pe care și-l dispută CS Făurei și FC Dinamo Bacău. În Seria 1, între locul 8 (care garantează, teoretic, salvarea) ocupat de Sporting Juniorul Vaslui și poziția a noua, deținută de CSM Bacău sunt două puncte. Interesant este că prima etapă din 2022 în Seria 1 le aduce față în față pe Sporting Juniorul și pe CSM Bacău. Meci important, dar nu decisiv, în condițiile în care, luând în calcul și play-out-ul, mai sunt în joc alte 36 de puncte.

            Esențial se prezintă, în schimb, duelul dintre Sporting Liești și Aerostar, de pe 12 martie, unul cu implicații directe pentru ociparea locului 4 în Seria 2. Lieștiul are patru puncte avans, dar un program mai greu decât „aviatorii”. În lupta pentru ultimul loc de play-off din Seria 2 se află și CSM Râmnicu-Sărat, care tocmai și-a pierdut golgheterul, pe Mihalache, plecat la Al-Rustaq, în Oman, Pierderea grea pentru râmniceni, cărora „aviatorii” le-au tăiat aripile prin splendida victorie din finalul lui 2021. Iar cum programul echipei din Râmnicu-Sărat este unul prohibitiv în aceste ultime trei etape din sezonul regulat, cota Aerostarului este una în creștere, în ciuda poziției de clasament actuale a elevilor lui Mișu Ionescu. Prin urmare, se anunță un sezon de primăvară interesant, încălzit din plin de calcule.

            Seria 1

            Programul etapei a 16-a (12 martie, ora 15.00): Ceahlăul Piatra Neamț- Știința Miroslava, Șomuz Fălticeni- Foresta Fălticeni, Bucovina Rădăuți- Hușana Huși, CSM Pașcani- Dante Botoșani, Sporing Juniorul Vaslui- CSM Bacău.

            Programul etapei a 17-a (19 martie, ora 15.00): Sporting Juniorul Vaslui- Ceahlăul Piatra Neamț, CSM Bacău- CSM Pașcani, Dante Botoșani- Bucovina Rădăuți, Hușana Huși- Șomuz Fălticeni, Foresta Suceava- Știința Miroslava.

            Programul etapei a 18-a (26 martie, ora 15.00): Ceahlăul Piatra Neamț- Foresta Suceava, Știința Miroslava-a Hușana Huși, Șomuz Fălticeni- Dante Botoșani, Bucovina Rădăuți- CSM Bacău, CSM Pașcani- Sporting Juniorul Vaslui.

             

            Clasament

            1 Dante Botoșani              15              10              3              2              21-9              33p.

            2 Foresta Suceava              15              10              2              3              26-17              32p.

            3 Bucovina Rădăuți              15              7              3              5              18-21              24p.

            4 Hușana Huși              15              6              4              5              16-14              21p.

            5 Șomuz Fălticeni              15              5              6              4              15-17              21p.

            6 Ceahlăul P. Nt.              15              5              5              5              19-12              20p.

            7 Știința Miroslava              15              5              5              5              17-16              20p.

            8 Sporting Juniorul              15              4              5              6              18-15              17p.

            9 CSM Bacău                            15              4              3              8              13-22              15p.

            10 CSM Pașcani              15              0              2              13              14-33              2p.

             

            Seria 2

            Programul etapei a 16-a (12 martie, ora 15.00): FC Dinamo Bacău- Sportul Chișcani, Sporting Liești- Aerostar Bacău, CSM Râmnicu-Sărat- Viitorul Ianca, Metalul Buzău- CSM Focșani 2007, CS Făurei- SC Oțelul Galați.

            Programul etapei a 17-a (19 martie, ora 15.00): CS Făurei- FC Dinamo Bacău, SC Oțelul Galați- Metalul Buzău, CSM Focșani 2007- CSM Râmnicu-Sărat, Viitorul Ianca- Sporting Liești, Aerostar Bacău- Sportul Chișcani.

            Programul etapei a 18-a (26 martie, ora 15.00): FC Dinamo Bacău- Aerostar Bacău, Sportul Chișcani- Viitorul Ianca, Sporting Liești- CSM Focșani 2007, CSM Râmnicu-Sărat- SC Oțelul Galați, Metalul Buzău- CS Făurei.

            Clasament

            1 SC Oțelul Galați               15              12              1              2              50-10              37p.

            2 CSM Focșani              15              11              2              2              37-11              35p.

            3 Metalul Buzău              15              9              3              3              40-15              30p.

            4 Sporting Liești              15              9              1              5              28-18              28p.

            5 CSM Rm. Sărat              15              8              3              4              39-20              27p.

            6 Aerostar Bacău              15              7              3              5              23-16              24p.

            7 Viitorul Ianca              15              5              4              6              24-32              19p.

            8 CS Făurei                            15              2              2              11              22-51              8p.

            9 FC Dinamo Bacău              15              2              1              12              15-41              7p.

            10 Sportul Chișcani              15              0              0              15              11-75              0p.

             

            Ministerul Educației a publicat programele valabile pentru examenul de Bacalaureat 2022

              Articolul 3 prevede că „programele pentru susţinerea probelor scrise la disciplinele limba şi literatura română, limba şi literatura maternă pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, matematică, istorie, fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, argumentare şi comunicare, psihologie, economie, sociologie şi filosofie, valabile pentru examenul naţional de bacalaureat 2022, sunt cele aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei nr. 3.237/2021”.

              Din fiecare disciplină pentru examen, care se învață în anul terminal, ministerul a eliminat anumite conținuturi, dar diferențele sunt mici față de acum doi ani, când a fost tăiată toată materia din semestrul al II-lea. Programele pot fi consultate pe site-ul edupedu.ro.

              Calendarul examenelor de bacalaureat, prima sesiune:

              20 iunie 2022 Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă

              21 iunie 2022 Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă

              22 iunie 2022 Proba la alegere a profilului și specializării — proba E.d) — proba scrisă

              23 iunie 2022 Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă

               

              Și-n 1907 s-a respectat legea

              Pe măsură ce cifrele din lumea „civilizată” demontează argumentația cum că injectarea te scapă de boală, un nou argument începe să fie folosit de apologeții obligativității inoculării unor medicamente aflate încă în faza de testare: Dacă așa spune legea, trebuie să te supui. Cum ar veni, regulile odată decretate, trebuie respectate fie că-ți convine, fie că nu și, mai ales, fără să te mai preocupe dacă acele reguli au în spatele lor niște argumente.

              Trebuie să te vaccinezi pentru că așa e regula, trebuie să-ți iei certificatul verde, pentru că așa spune actul normativ, n-ai voie fără masca pe stradă pentru că astea sunt normele.

              De fiecare dată când aud argumentul acesta, îmi amintesc de militarii condamnați pentru că în decembrie 1989 au respectat și aplicat legea. Cei care au ieșit în stradă atunci ar trebui, conform narativului de mai sus, să fie condamnați pentru că, iată, nu au respectat regulile. Dacă se respecta legea, România trebuia să fie, astăzi, în continuare, stat comunist.

              Dar, nu e singurul caz. Și la 1907 când Armata a fost trimisă să tragă cu tunul în țărani s-a respectat, cu scrupulozitate, legea. Chiar și când, după reprimarea răscoalei, s-au format patrule care împușcau țăranii pe câmp, s-a respectat întocmai ordinul primit. Și în 1929, la Lupeni, când minerii au declanșat grevă și Armata a fost trimisă să-i împuște, și atunci s-a respectat legea. Chiar și atunci când morții au fost îngropați sub amenințarea soldaților cu baionata la armă ca să nu se revolte văduvele, s-a respectat întocmai ordinul primit. Și în 1940, când evreii din Iași au fost încărcați în trenurile morții, și atunci s-a respectat ordinul.

              Mai mult, s-a respectat ordinul și când Guvernul ne-a spus că nu e nevoie de mască, la începutul anului 2020, și când ne-a spus că e obligatorie peste tot. În unele țări se respectă regula care spune că ești vaccinat recunoscut doar cu 4 injecții, în altele se respectă regula cu 3 injecții și, în altele, regula cu doar două injecții. Dar toate sunt reguli clare și ferme și trebuie respectate.

              Vineri, regula era că poți să porți pe față orice „acoperitoare facială de purtat în colectivitate”. De sâmbătă nu mai e valabilă regula, trebuie numai măști chirurgicale, sau FPP2. Dar am fost invitați ferm să respectăm și regulă de dinainte și pe asta de acum. Și să nu cumva să îndrăznim să punem la îndoială regulile!

              La adăpostul regulilor impuse arbitrar, unii vă fură de nu va vedeți. Dar voi o ardeți, în continuare, cu regula-n gură, fericiți că sunteți neam de ubermensch și puteți lapida, deocamdată numai moral, suboamenii care nu vor să respecte niște reguli tâmpite.

              119 – număr unic de telefon la nivel național pentru cazurile de abuz împotriva copiilor

                 Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a operaționalizat numărul unic național 119 destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copilului, în cadrul programului guvernamental „Din grija pentru copii”. Numărul 119 este gratuit din orice rețea fixă sau mobilă și va fi operat de către consilierii direcțiilor de asistență socială și protecția copilului.

                              La implementarea activităților prevăzute în programul național de suport pentru copii au participat specialiști ai STS, care au realizat analiza fluxurilor operaționale a apelurilor, au stabilit soluția tehnică și au pus la dispoziție echipamentele de comunicații necesare. Pentru a putea fi raportate cazurile ale căror victime sunt copii, STS a configurat, testat și implementat soluția tehnică de tip call-center în cele 41 de județe ale țării, precum și în sectoarele municipiului București.

                Inginerii STS au instalat în cele 47 de sedii ale direcțiilor de asistență socială și protecția copilului din țară un număr de 94 de posturi telefonice, dispuse câte două în fiecare centru de preluare a apelurilor. Începând din 5 ianuarie a.c., apelurile care semnalează diferite situații care afectează copiii sunt preluate, 24 de ore din 24, de către consilierii specializați în asistență socială și protecția copilului.

                În cazul situațiilor anunțate prin 119, dar pentru care este necesară intervenția imediată a Poliției sau a echipajelor medicale, operatorii direcțiilor de asistență socială și protecția copilului vor alerta Serviciul de urgență 112.

                Totodată, potrivit acestui program, atunci când sunt cazuri de copii dispăruți, Poliția poate utiliza Sistemul de avertizare RO-ALERT, administrat din punct de vedere tehnic de către STS. STS a întreprins demersuri împreună cu Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) și cu operatorii publici de telefonie mobilă pentru asigurarea cadrului legislativ și a gratuității apelurilor, precum și pentru a facilita transmiterea datelor geografice care permit alocarea cazurilor pe fiecare centru județean. Pentru operarea consolelor de apel prin care se va oferi sprijin minorilor aflați în situații dificile, consilierii serviciilor de asistență socială au beneficiat de instruire tehnică din partea specialiștilor STS.

                 

                 

                ULTIMELE ȘTIRI