duminică, 14 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1446

Polițiștii de vorbă cu cetățenii în târgul săptămânal din Dărmănești

    La data de 16 septembrie a.c., polițiștii din Dărmăneşti, împreună cu cei din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, au desfăşurat activităţi de prevenire a comiterii infracţiunilor contra patrimoniului şi a unor fapte de încălcare a normelor de convieţuire socială.

    Astfel, polițiști de investigații criminale, proximiști și polițiști de prevenire au fost prezenți în mijlocul comunității din Dărmănești, în cadrul târgului săptămânal.
    Activităţile s-au concretizat în discuţii cu cetăţenii, distribuirea unui număr de 670 pliante pe linia prevenirii furturilor de animale şi a 500 de pliante pentru prevenirea furturilor din locuinţă.

     

    Recomandările polițiștilor pentru prevenirea furturilor de animale:

    Cetăţenii, mai ales cei care locuiesc în zonele mărginaşe şi izolate, trebuie să-şi împrejmuiască curţile cu garduri solide, iar porţile atât de acces cât şi cele din interiorul curţii, să le asigure cu încuietori sigure (zăvoare sau lanţuri cu lacăte).

    Noaptea în curte, în apropierea anexelor unde sunt adăpostite animale şi păsări, lăsaţi un bec aprins pentru a avea posibilitatea să observaţi din locuinţă, eventualii hoţi şi nu ei pe dumneavoastră, când ieşiţi din casă.

    Asiguraţi corespunzător uşile grajdurilor!

    Un câine „bun”, liber prin curte în timpul nopţii, este un motiv în plus ca hoţii să renunţe la intenţiile lor.

    Nu invitaţi şi nu primiţi în curte persoane străine, care, sub pretextul că vând mărfuri ori cumpără animale sau cereale, vă vor cunoaşte curtea, împrejurimile şi obiceiurile dumneavoastră.

    Nu lăsaţi animalele nesupravegheate pe izlaz, câmp sau alte locuri!

    Nu amplasaţi grajduri, adăposturi, stâne la distanţe mari de localităţi, fără să fie păzite de cel puţin doi paznici, dotaţi cu telefoane mobile şi instruiţi cum să acţioneze în caz de urgenţă.

    În cazul în care constataţi că în curte se află un hoţ, nu uitaţi că cea mai bună armă este strigătul, alarmarea vecinilor şi, nu în ultimul rând, sunaţi la Poliţie – Apel de urgenţă 112, dar cu condiţia să vă declinaţi identitatea.

    Atunci când aveţi animale pe care le oferiţi spre vânzare, identificaţi persoanele care se prezintă pentru a cumpăra şi reţineţi numărul de înmatriculare al autovehiculului.

    Mihaela Craiu a dus, din Bacău la Iași, Culorile Orientului

    „Culorile Orientului” au strălucit, pentru zece zile, pe simezele pe simezele Galeriei de Artă „Victoria”, din Iași, unde au fost aduse de pictorița Mihaela Craiu din Bacău într-o expoziție care a purtat chiar acest titlu.

     „Am expus 31 de lucrări, decorative, cu tematică orientală, una din pasiunile mele fiind Orientul – a declarat presei Mihaela Craiu. Ca tematică, în expoziția mea am preferat să merg pe arabescurile Orientului Mijlociu, pe arta Marocului. Arta islamică a cunoscut cea mai frumoasă perioadă de înflorire în a doua jumătate a secolului al VII-lea, după moartea profetului Mohamed. Islamul este leagănul unei culturi distincte, cu o perspectivă unică asupra artei religioase și nu numai”.

    În lucrările sale, pictorița a folosit sfoara, fiind încredințată că îmbinarea a două sau mai multe fire de acest fel răsucite la nesfârșit reprezintă împărțirea forțelor în bine și rău, în viață și moarte. „Întotdeauna am crezut că se pot face compoziții interesante cu o bucățică de sfoară, așa că pur și simplu le-am lipit ca într-un joc” – a mai spus pictorița.

    Prof. univ. dr. Constantin Tofan, care a vorbit, la vernisaj, despre această expoziție a considerat prezența Mihaelei Craiu cu tablourile sale la Iași un eveniment. „O expoziție care este inspirată cumva din arta orientală, din arabescul acestei arte și de ce nu, din unele semne din culoare – a spus Constantin Tofan, care a fost și profesorul studentei Mihaela craiu la cursurile de artă murală. O expoziție plină de semne și simboluri pe care ni le propune pictorița ne duce cu gândul și la vacanță, la căldură și la poveștile care ne-au fermecat încă de când eram copii, la Șeherezada și altele. În unele chiar apar mici trimiteri care par figurative, dar ele se duc până-n abstract”.

    A început din nou nebunia! Restricții în șase comune băcăuane

      Vineri, 17 septembrie 2021, s-a desfăşurat şedinţa extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bacău (C.J.S.U. Bacău), în sistem audio-conferinţă, condusă de subprefectul cu atribuţii de prefect, doamna Tudoriţa Lungu, în care a fost analizată situaţia privind incidenţa cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile în localităţile din judeţul Bacău.

      De asemenea, în cadrul şedinţei au fost aprobate scenariile privind desfăşurarea activităţii în unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţ, conform propunerilor consiliilor de administraţie ale acestora, avizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău şi Direcţia de Sănătate Publică Bacău.

       În urma reevaluării şi analizei cazurilor de COVID-19 la 1000 de locuitori, prin Hotărârea C.J.S.U. Bacău nr. 92 din 17.09.2021, se constată încadrarea Unităţilor Administrativ Teritoriale în limitele incidenţei cumulate la 14 zile astfel:

       în localitatea Parava se aplică măsurile stabilite în Hotărârea de Guvern nr. 932 din 09.09.2021, corespunzătoare cazurilor în care se constată incidenţa cumulată la 14 zile mai mare de 4 şi mai mică sau egală cu 7,5/1000 de locuitori. Situaţia în această localitate va fi reevaluată la data de 30.09.2021;

       în localitatea Strugari se aplică măsurile stabilite în Hotărârea de Guvern nr. 932 din 09.09.2021, corespunzătoare cazurilor în care se constată incidenţa cumulată la 14 zile mai mare de 3 şi mai mică sau egală cu 4/1000 de locuitori. Situaţia în această localitate va fi reevaluată la data de 27.09.2021;

       localităţile Luizi-Călugăra, Palanca, Margineni şi Roşiori vor aplică măsurile stabilite în Hotărârea de Guvern nr. 932 din 09.09.2021, corespunzătoare cazurilor în care se constată incidenţa cumulată la 14 zile mai mare de 2 şi mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori. Situaţia din localitatea Luizi-Călugăra va fi reevaluată la data de 19.09.2021, iar din localitatea Palanca la data de 27.09.2021. Situaţia epidemiologică din localităţile Margineni şi Roşiori va fi reevaluată la data de 30.09.2021.

       Prin Hotărârea C.J.S.U. Bacău nr. 93 din 17.09.2021, elevii vor participa la ore după scenariul verde, respectiv prin participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie.

                   Scenariile se aplică de luni, 20 septembrie 2021 și se vor actualiza ori de câte ori este nevoie, în funcție de situația epidemiologică la nivelul fiecărei localități, cu excepția situației în care localitatea intră în carantină.

      Cercetat de polițiști după ce ar fi sustras un moped și l-ar fi condus băut și fără permis

        La data de 16 septembrie a.c., în jurul orei 23:15, polițiștii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de către un bărbat, din comuna Valea Seacă, cu privire la faptul că în seara aceleiaşi zile, în jurul orelor 23.00, persoane necunoscute au pătruns fără drept în curtea locuinţei sale de unde i-au sustras acestuia un moped.

        Polițiștii s-au deplasat la faţa locului și au efectuat căutări pe raza comunelor Valea Seacă şi Orbeni.

        În localitatea Orbeni, pe DJ 119 D, a fost depistat un tânăr de 17 ani din comuna Valea Seacă, în timp ce conducea mopedul păgubitului.

        Conducătorul mopedului a fost verificat în bazele de date, ocazie cu care s-a stabilit că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

        Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat.

        În cauză s-a întocmit dosar penal, cercetările efectuându-se sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și sub influenţa alcoolului.

        Polițiștii prezenți în școlile din Dărmănești

            La data de 16 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliţiei oraşului Dărmăneşti, împreună cu cei din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi Biroului Siguranţă Şcolară au desfăşurat activităţi de prevenire şi combatere a delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor şi activităţi de educaţie rutieră.

            În cadrul a două unităţi de învăţământ de pe raza oraşului Dărmăneşti, în prezența cadrelor didactice, circa 90 elevi au primit orare și sfaturi preventive.

            Copiilor li s-a vorbit despre comportamentul preventiv acasă, pe stradă, în trafic, interacțiunea cu persoanele necunoscute, grupuri de prieteni, anturaje, bullying și consecințele acestuia precum și despre accesarea în siguranță a rețelelor de socializare sau utilizarea internetului.

          EUGEN VERMAN: PLECAREA FĂRĂ DE ÎNTOARCERE

          13 Decembrie 1937 – 16 Septembrie 2021

          Și-a luat rămas bun de la viață și a plecat să se întâlnească cu veșnicia. Mare iubitor al filosofiei existențiale, a știut tot timpul că viața nu este altceva decât o alergare spre moarte. Dar și că moare doar timpul, pentru că omul va trăi în continuare. Convingeri temeinice care i-au dat tăria de a-și privi cu seninătate destinul implacabil ce-l tot apropia de marea călătorie spre infinit. Care, iată, s-a împlinit în acest mijloc de septembrie cu adieri de veșnicie.

          Ne despărțim, acum, de unul dintre condeierii de excepție ai jurnalismului băcăuan din ultimele șase decenii. Un gazetar care lasă posterității un inestimabil tezaur de mărturii turnate în tiparul literelor de plumb și, deopotrivă, în memoria electronică a prezentului. A fost, și a rămas până în ultimele clipe ale vieții sale, un cronicar fervent al memoriei clipei consemnate pentru totdeauna în istoria acestor ținuturi.

          Eugen Verman și-a început aventura vieții în urmă cu aproape 83 de ani, la Piatra Neamț, având ca părinți și mentori doi oameni simpli, muncitori dăruiți cu harul înțelepciunii care au știut să-l îndrume spre devenirea de mai târziu. Și-a însușit, la rându-i, înțelepciunea vieții, și i-a aflat adevărurile, lucrând ca zilier în diferite locuri ale orașului, biserica și cimitirul din dealul Borzoghianului fiindu-i cea dintâi universitate. După absolvirea cursurilor liceale s-a angajat ca lucrător necalificat la una din fabricile de cherestea ale orașului, dar spiritul său întreprinzător i-a îndrumat pașii spre ziarul local „Flacăra”, al cărui corespondent-colaborator a devenit în scurtă vreme. A fost pasul spre devenirea definitorie a vieții, cea de gazetar, în vara anului 1960 fiind selectat pentru frecventarea cursurilor de ziaristică, de doi ani, din cadrul Universității București. Condeier fervent, s-a făcut remarcat și aici, imediat după absolvire fiind promovat redactor șef al ziarului „Oneștiul Nou”, pentru ca după numai doi ani, în 1964, să fie transferat la ziarul „Steagul roșu” din Bacău, unde i s-a încredințat responsabilitatea rubricilor de viață politică. A fost, se poate spune, pasul spre marea devenire, susținut și prin obținerea, în 1967, a unei burse de stat care i-a permis frecventarea cursurilor facultății de Filosofie-Sociologie, după absolvire reîntorcându-se ca șef de secție la ziarul băcăcuan. Au urmat alți aproape 50 de ani de consacrare și afirmare în jurnalism, articolele sale de sinteză, cele de opinie, reportajele, consemnările „de spirit” constituindu-se în autentice documente pentru mai târziu, cât și în mostre ale unui condei bine stăpânit cu arta descrierii și a prezentării. Zecile de colegi pe care i-a avut pe parcursul celor peste 60 de ani de „prășit” pe ogorul literelor la „Steagul roșu” și, mai apoi, la „Deșteptarea” având în el nu doar un prieten și un sprijinitor sincer în însușirea și rostirea profesiei, ci și un dascăl animat de cele mai adevărate sentimente. De numele său se leagă, de asemenea, momentul crucial din 22 decembrie 1989, când alături de ceilalți 8 colegi ai fostei publicații băcăuane și-a asumat responsabilitatea „întoarcerii armelor” prin transformarea acestuia în cel dintâi ziar județean al revoluței române.

          A fost, de asemenea, un soț exemplar și un tată iubitor pentru cele trei fete ale sale – Margareta, Georgeta și Lucica, alături de care a împlinit o familie demnă de tot respectul din partea tuturor celor care i-au cunoscut.

          Condeiul său efervescent, plin de savoarea fantezistei creatoare, a continuat să fie la fel de activ și după pensionare, atât ca ziarist-colaborator al tuturor publicațiilor apărute după revoluție în spațiul mediatic băcăuan, dar mai ales ca reporter-narativ și scriitor de talent, fiind autorul a nu mai puțin de 10 cărți cu tentă de mărturisire a acelor trăiri, fapte și întâmplări care i-au marcat existența. Dar, mai bine să-i lăsăm faptele să vorbească despre cine și ce a fost Eugen Verman, trecătorul-biruitor și pilduitor prin această lume, care a știut foarte bine, și a acceptat-o ca pe un destin, anume că „De mult timp de când a apărut viaţa, omul s-a obişnuit să moară: totul moare, cu excepţia vieţii care vine după moarte”.

          Se cuvine, credem, ca păstrându-i vie memoria și iubirea în inimile noastre, să ne oprim pentru o clipă și la cuvintele răscolitoare ale părintelui Arsenie Boca, cel care ne spune tot despre rostul nostru prin această lume: „Toţi suntem condamnaţi la moarte şi mai nimeni nu crede că va muri; vorbesc de o credinţă care să-ţi transforme viaţa din vederea morţii, în vederea vieţii. Toţi suntem chemaţi la Viaţă şi mai nimeni nu trăieşte viaţa aceasta după aceea la care suntem chemaţi. Trăim omorând această chemare”.

          Iar tot ce vom rosti noi după aceste cuvinte, nu vor fi altceva decât simple păreri.

          La revedere, stimatul și dragul nostru coleg și prieten. Ne vom revedea, cândva, în lumea spre care ai pornit astăzi.

          Sincere condoleanțe familiei îndoliate, din partea tuturor colegilor alături de care ți-ai rostit condeiul în cei aproape șase luștri de slujire a cuvântului.

           

           

           

           

           

           

           

           

           

           

           

           

           

          ”Începe școala în siguranță!”

            ”Începe școala în siguranță!” este titlul campaniei ce se va derula în județul Bacău, odată cu începerea anului școlar 2021-2022.

            Campania este inițiată de polițiștii Biroului de Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău și se va derula în perioada septembrie 2021 – februarie 2022, în colaborare cu polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău și Centrul Regional Împotriva Traficului de Persoane Bacău.

            Astfel, într-un efort conjugat, se vor derula activități specifice de informare și educativ-preventive în unitățile de învățământ preuniversitar din județul Bacău.

            Campania a debutat cu activități desfășurate la Colegiul Național Catolic ”Sfântul Iosif” Bacău și la trei școli gimnaziale din orașul Dărmănești. Peste 500 de copii și cadre didactice au primit informații din partea polițiștilor din sfera prevenirii delincvenței juvenile și a victimizării minorilor – siguranța rutieră, violența în școli, bullyingul, răspunderea legală, reducerea comportamentelor de risc.

            Asigurarea unui mediu școlar, protejat de diferitele forme de manifestare a criminalității este și va rămâne o prioritate a Poliției Române, mai ales că siguranța școlară constituie una din principalele condiții pentru existența unui învățământ preuniversitar de calitate.

             Ținute pentru întoarcerea la birou

            După o perioadă în care puteai participa la ședințe de pe canapeaua de acasă, în pantaloni de trening și cămașă, a venit vremea să te gândești la noi ținute pentru birou.

            Vei reintra în ritmul alert al dimineților aglomerate, așa că, pregătește-ți din timp câteva ținute pentru a fi gata de plecare mai repede.

            Nu trebuie să înlocuiești toată garderoba. Adaugă câteva piese noi și combină creativ lucrurile pe care le ai deja.

            Am pregătit o listă cu câteva lucruri esențiale pentru această toamnă:

             Pantalonii chinos și jeanșii

             Păstrează pantalonii de trening pentru zilele în care poți lucra de acasă. Înlocuiește-i cu o pereche de blugi sau cu o pereche de pantaloni chinos. Poți obține cu aceștia ținute perfecte pentru birou, lejere sau elegante.

            Pentru întâlnirile de afaceri, combină-i cu o cămașă și cu un sacou, iar în zilele obișnuite poartă-i cu un tricou polo sau cu un pulover subțire.

             Cămășile

             Cămășile sunt nelipsite din garderoba de toamnă, indiferent de stilul tău.

             Poartă o cămașă cu nasturii desfăcuți și cu un tricou pe dedesubt pentru o ținută relaxată sau o cămașă elegantă în zilele cu întâlniri importante. Alege modele potrivite de camasi barbati pentru fiecare activitate.

             Cămașa de blugi este o piesă importantă pentru garderoba de toamnă. Este versatilă și poți obține ținute potrivite pentru orice moment al zilei. O poți purta simplu, cu sacou sau cu un pulover.

             Sacourile

             Sacourile te vor proteja de frig și îți vor oferi un aspect modern și elegant.

            Poartă-le pe cele din lână, colorate sau în carouri pentru obține ținute de zi și pe cele clasice, elegante, la evenimentele speciale sau la întâlnirile de afaceri.

             Gecile și hainele subțiri

             Pentru zilele răcoroase, gecile din material subțire sunt alegerea perfectă. Alege materiale de calitate, modele care să se potrivească ținutelor tale și care să fie ușor de combinat.

            Mizează pe culori neutre și modele simple pentru a le putea purta mai multe sezoane. Geaca din piele este una din piesele pe care te poți baza în fiecare an. Cu un model clasic poți obține diverse tipuri de ținute moderne.

            Pentru ținute elegante, alege haine de lungime medie, fără imprimeuri și accesorii adăugate.

            Gecile impermeabile, de ploaie sunt perfecte pentru zilele de toamnă. Modelele de lungime medie, cu glugă, pot fi purtate și cu o ținută elegantă și cu una sport.

             Pantofii din piele

             Unele zile de toamnă sunt ploioase. În astfel de zile, va trebui să înlocuiești pantofii din material textil cu cei din piele. Fie că preferi modelele clasice sau pe cele sport, alege materiale impermeabile care să te protejeze de umezeală.

            Poți păstra tenișii pentru zilele însorite, cu siguranță vei avea parte și de soare în această toamnă.

             

            414 elevi au fost trecuți online la câteva zile dupa începerea școlii

              În perioada 14- 16 septembrie au fost înregistrați, în total, 15 elevi din 15 clase și două cadre didactice cu test pozitiv Sars-Cov2, de la 13 unități de învățământ.

              Acestea sunt Școală Gimnazială Mihail Sadoveanu Bacău, Școală Gimnazială Miron Costin Bacău, Școală Gimnazială Ștefan Luchian Moinești, Școală Gimnazială George Călinescu Onești, precum și Colegiile Mihai Eminescu Bacău, Gheorghe Asachi Onești, N.V.Karpen Bacău, Gheorghe Vrânceanu Bacău, Ferdinand I Bacău, Grigore Moisil Onești, Economic Ion Ghica Bacău, Liceul cu program sportiv Nadia Comăneci Onești, Liceul teoretic Henri Coandă Bacău.

              Astfel, sunt 15 clase care desfășoară orele în scenariu on line, cu 414 elevi.

              Surprize la început de an școlar pentru elevii de la „Karpen”

              Prima zi de școală reprezintă un moment de emoție și bucurie atât pentru elevi, cât și pentru profesori, părinți și toți cei implicați în actul educațional. Însemnătatea acestei zile a fost marcată la Colegiul Karpen prin festivitatea de deschidere, oficiată de directorul instituției, prof. Emanoil Remus Cazacu, alături de directorii adjuncți, prof. Simona Lăcătușu și prof. Diana Craiu. La această festivitate au participat elevii aflați la început de ciclu de învățământ, însoțiți de învățătoarele sau diriginții care le vor călăuzi pașii în următorii ani. Alături de direcțiune, s-au aflat și doi reprezentanți ai Delgaz Grid Bacău (partener al școlii în ceea ce privește efectuarea stagiilor de practică), precum și reprezentatul comitetului de părinți, Monica Mocanu și reprezentatul Jandarmeriei Bacău, Ionuț Cora.

              La finalul festivității de deschidere, elevii au fost conduși de învățătoare și de diriginți în sălile de clasă, unde au desfășurat activități specifice prin care au marcat începutul de an școlar. Emoțiile însă au continuat în campusul școlar, pentru că, în acest an, prima zi de școală a însemnat și inaugurarea a două obiective realizate de către echipa colegiului Karpen: parcul de gimnastică GymParKarpen, precum și finalizarea restaurării avionului „Șoimul” și expunerea acestuia în campusul colegiului.

              Astfel, pentru a promova ideea unei minți sănătoase într-un corp sănătos, elevii colegiului Karpen se pot bucura, începând cu acest an școlar, de parcul de gimnastică Gym ParKarpen. Acesta a fost realizat de echipa de muncitori și tehnicieni ai colegiului, pentru a le oferi elevilor posibilitatea de a petrece în mod activ pauzele școlare sau pentru a diversifica activitățile sportive, fie în cadrul orelor de educație fizică, fie în timpul liber. Sistemele de bare permit efectuarea de exerciții pentru dezvoltarea armonioasă a tuturor grupelor musculare. Finanțarea cheltuielilor pentru achiziționarea materialelor necesare lucrării (3000 euro) s-a realizat din veniturile proprii ale școlii.

              Mai mult decât atât, membrii comunității școlii au fost întâmpinați de avionul Șoimul, expus în campusul școlar ca un simbol al noilor calificări promovate de Colegiul „N.V. Karpen, în colaborare cu Aerostar S.A. Bacău (domeniul: aparatură de bord – aeronave).
              Prezența la festivitatea de deschidere și vizita reprezentanților companiei Delgaz Grid Bacău, a reprezentat o surpriză plăcută pentru elevii clasei a X-a L, calificarea Electrician exploatare joasă tensiune, învățământ profesional dual și cei care au efectuat stagiile de practică la această companie. Aceștia au primit din partea Delgaz Grid câte un rucsac echipat cu rechizite școlare.

              „Mulțumim, pe această cale, companiei DelGaz Grid pentru darurile către elevi, dar și pentru implicarea activă în viața școlii. Mulțumirile noastre se îndreaptă, de altfel, către toți agenții economici care ne sunt parteneri de încredere în ceea ce privește facilitarea efectuării de către elevi a stagiilor de pregătire practică, acele firme care au înțeles importanța formării unei punți de legătură între școală și viața economică, prin integrarea elevilor pe piața muncii și facilitarea tranziției către aceasta”, a transmis conducerea colegiului printr-un comunicat.

              Sportivii bacăuani campioni la lupte…tătărăști

              În perioada 11-12 septembrie, în stațiunea Venus de pe litoralul românesc, s-a desfășurat Cupa Mondială de Kureș (lupte tătărăști), unde au participat sportivi din peste 32 de țări veniți din toate colțurile lumii.

              Competiția a fost organizată de Federația Română de Kureș în colaborare cu D.J.T.S. Constanța și Federația Mondială Qazac Kures care au pus la bătaie , premii în joc de 10.000 de dolari, pentru două stiluri de luptă.

              Federația Română de Hand to Hand Fighting, reprezentată prin vicepreședintele federației Mihai Gosav, a participat la acest eveniment de mare amploare cu trei sportive din Bacău. Primul care a intrat pe tatami, Alban Dragoș cat. +100 de kg, după ce a câștigat primul meci prin K.O. tehnic, a avut neșansa să îl intâlnescă pe favoritul turneului Daniel Natea, prospăt vicecampion mondial de sambo care a confirmat și de data această, câștigând medalia de argint și premiul pus în joc de 2000 de dolari.

              La categoria 82 kg, sportivul băcăuan Tamba Cosmin a câștigat medalia de bronz învingândul prin k.o. pe reprezentantul din Kazastan. Și nu în ultimul rând, Mario Ioniță, fost component al lotului național de judo, a reușit să cucerească medalia de argint la cat .74 de kg și premiul de 300 de dolari oferit de organizatori.

              „Vreau să mulțumim, pe acestă cale domnului prof. Aurel Chelaru , unul din veteranii judoului din județul Bacău. Dumnealui i-a descoperit și pregătit de-a lungul anilor pe cei trei sportivi. Eu doar am reușit să-i conving să participe la acest mare eveniment sportiv și să îi pun în valoare. Îi felicit pe organizatori și ne pregătim pentru Campionatul Mondial de Unifght, care va avea loc în Ucraina în luna noiembrie anul acesta”, a declarat Mihai Gosav, antrenorul lotului României la acestă competiție.

              Primăria organizează „Oktoberfest Moldovenesc” în loc de „Zilele Bacăului”

                În loc de „Zilele Bacăului”, vom avea, în acest an un „Oktoberfest Moldovenesc”, orice ar fi vrând să însemne acest lucru. Inițiativa aparține primarului Lucian – Daniel Stanciu – Viziteu și va fi supusă dezbaterii Consiliului local la ședința extraordinară de luni, 20 septembrie.

                Bugetul manifestării este de 98.004 lei, cei patru lei de la coadă fiind, fără îndoială, extrem de importanți în calculul cheltuielilor manifestării.

                „Festivalul mai sus menționat va fi un eveniment public, adresat tuturor băcăuanilor, indiferent de gen, vârstă și altele, a cărui obiective principale sunt promovarea culturii locale, naționale și internaționale, susținerea tinerilor artiști locali și oferirea de activități creative și recreative”, se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre.

                Okroberfestul Moldovenesc se va organiza între 8 și 10 octombrie, în Parcul Cancicov din Bacău.

                Bugetul necesar organizării festivalului „Oktoberfest Moldovenesc” cuprinde
                următoarele:

                „Oktoberfest Moldovenesc își propune să aducă o altă imagine sărbătorii, deja tradiționale, a zilei municipiului Bacău.  Conceput ca un eveniment cadru în jurul tematicii oktoberfest, cunoscută pe plan internațional, cele 3 zile ale evenimentului vor cuprinde elemente distincte precum: ziua municipiului (împlinirea a 613 ani de la prima atestare), concerte de muzică tradițională, concerte de muzică comercială, promovarea tinerilor artiști locali, street food, bere, degustare de vin și alte activități organizate în cadrul evenimentului”, se arată în referatul întocmit de Cabinetul Primarului.

                 

                 

                Cum îți asiguri un preț fix la electricitate timp de 12 luni pentru casa ta

                Anul acesta a venit cu schimbări importante pe piața de energie electrică, în contextul liberalizării  prețului energiei electrice, dar și pe piața de gaze naturale, în urma liberalizării ce a avut loc anul trecut. Chiar dacă nu ați luat până acum o decizie în privința contractelor de furnizare a energiei electrice/gazelor naturale pentru casă, vă reamintim că puteți opta în orice moment pentru un produs de pe piața concurențială.

                Enel Energie și Enel Energie Muntenia oferă o serie de produse destinate clienților din toate zonele țării, cu garanția unor prețuri fixe la energia electrică pentru o perioadă de 12 luni, fiind astfel protejați de orice eventuală creștere a prețului energiei electrice în piață.

                Mai mult, până la data de 17 octombrie 2021, clienții casnici care încheie un contract de furnizare a energiei electrice sau/și gaze naturale în piața concurențială într-unul dintre magazinele Enel participante pentru locuri de consum aflate în județele care fac parte din Teritoriul Campaniei conform Regulamentului beneficiază inclusiv de premii instant. Oferta este valabilă la schimbarea titularului de contract, la schimbarea furnizorului și/sau pentru locurile de consum noi pentru oricare dintre ofertele-tip Enel în termenii și condițiile menționate în Regulamentul Campaniei „Vara asta Enel te surprinde cu premii instant”. Acesta este disponibil pe www.enel.ro.

                La Enel, contractul de furnizare de energie electrică/gaze naturale pe piața concurențială poate fi încheiat pe un interval de timp determinat sau pe unul nedeterminat, însă perioada de valabilitate a unei oferte de preț este de 12 luni. Înainte de expirarea acesteia, veți primi o notificare cu prețul ofertei similare sau a unei alte oferte, valabilă pentru o nouă perioadă. Puteți alege prelungirea tacită a contractului în condițiile comunicate, puteți opta pentru o altă ofertă de furnizare energie electrică/gaze naturale de la Enel sau puteți transmite notificare de refuz a noilor condiții și de încetare a contractului. Este important să ne anunțați până la data menționată în notificarea primită fie prin e-mail, fie utilizând un alt canal de comunicare despre o opțiune diferită, altfel oferta este considerată acceptată în mod tacit.

                Ce trebuie să știi în alegerea unei oferte de furnizare a energiei electrice

                Dacă doriți să treceți de pe piața pentru serviciu universal pe cea concurenţială sau să vă schimbați furnizorul e bine să fiți atenți la calitatea serviciului de furnizare și la caracteristicile produsului oferit. Este important să puteți alege între factura fizică și cea electronică, între mai multe canale de plată a facturii, să aveți la dispoziție canale de contactare diverse – telefonic, online, magazine -, call center specializat, precum și centre de relații cu clienții disponibile în toată țara.

                Furnizorii Enel vă pun la dispoziție oferte ce conțin produse și servicii cu valoare adăugată, precum și pachete integrate, prin care puteți beneficia la pachet de energie electrică și de gaze naturale sau de pachete care includ servicii de asistență tehnică sau alte beneficii. Printr-un singur serviciu, care pune totul în același coș, lucrurile funcționează mai repede, devin mai simple și mai avantajoase.

                Totodată, Enel Energie și Enel Energie Muntenia vă oferă posibilitatea de a vă alege oferta care vi se potrivește cel mai bine și  vă ajută să economisiți în procesul de contractare sau de plata a facturii prin servicii online (www.enel.ro) și aplicații pentru gestionarea contului de client, precum MyEnel. În plus, echipa dedicată de specialiști Enel vă pune la dispoziție asistența și informațiile de care aveți nevoie privind furnizarea energiei electrice/gazelor naturale.

                Pentru a ne cunoaște mai bine și pentru mai multe detalii despre ofertele Enel, ne puteți contacta la 021 9977 (apel cu tarif normal) sau vă așteptăm în magazinul Enel din orașul Bacău, la adresa Strada Ștefan cel Mare, nr. 28. Lista completă a magazinelor Enel incluse în campania „Vara asta Enel te surprinde cu premii instant” este disponibilă pe www.enel.ro.

                 

                Handbal masculin/ Liga Zimbrilor: Greu în efectiv redus

                Minaur Baia Mare- CSM Bacău 30-28 (16-13)

                A treia etapă de campionat, a treia înfrângere pentru prim-divizionara de handbal masculin, CSM Bacău, care a pierdut miercuri, la Baia Mare, în fața Minaurului, cu 30-28. Din nou o înfrângere la mare luptă, din nou o înfrângere ce-și găsește alibi în lotul restrâns, consecință a contrelor pe care Primăria continuă să le pună conducerii CSM Bacău vizavi de înregimentarea cu acte în regulă a jucătorilor aduși la echipă în vară: Dospinescu, Orjonikidze și Costea.

                Și la Baia Mare, antrenorul CSM Bacău, Sandu Iacob a avut o bancă-liliput în ceea ce privește jucătorii de cîmp. În ciuda acestui handicap, oaspeții au început bine meciul, conducând în permanență (inclusiv cu un avans de trei golur: 3-6, min. 11 și 8-11, min. 21) până cu trei minute înainte de finalul primei părți. Minaur a egalat la 13 în min. 27, prin Kotrc, din lovitură de la 7 metri, pentru ca până la pauză, același Kotrc, Căbuț și Teca să permită Minarului un avans de trei goluri: 16-13.

                În mitanul secund, CSM și-a forțat limitele fizice, a ținut relativ aproape (reducând ecartul la un gol, 24-23, în min. 48), dar nu a fost loc de mai mult. Pentru CSM Bacău urmează meciul din etapa a patra, de la finalul săptămânii viitoare (26 septembrie), de la Suceava. Până atunci, poate vor veni și vești bune referitoare la completarea- legală- a lotului de jucători.

                Altfel, va fi greu. Tot mai greu. La Baia Mare, „CSMeii” au evoluat în următoarea formulă: Saldatsenka, Rusu, Tamaș- Sretenovic 9 goluri, G. Bujor 5, Rotaru 4, Coric 4, M. Bujor 3, Iordachi 2, Stănică 1.

                Fotbal/ Liga a III-a: Două acasă, una în deplasare

                În acest weekend este programată runda a patra din campionatul Ligii a III-a. Două dintre divizionarele C băcăuane vor evolua sâmbătă, de la ora 17.00, pe teren propriu.

                Astfel, în Seria I, CSM Bacău (locul 7) va primi vizita Hușanei Huși (locul 9) într-un meci programat la Letea-Veche, în timp ce în Seria a II-a, FC Dinamo Bacău (locul 9) va juca la Săucești cu CSM Focșani 2007 (locul 5). „CSMeii” antrenați de Codrin Mindirigiu vizează prima victorie stagională, mizând și pe plusul de oboseală al Hușanei, care a fost învinsă miercuri, în deplasare, de Foresta Suceava, cu 2-0 într-o restanță din prima etapă.

                FC Dinamo Bacău va primi azi verdictul forurilor federale în ceea ce privește meciul nedisputat de vinerea trecută, de la Rîmnicu-Sărat, unde gazdele nu au avut un al doilea medic, iar o foarte probabilă victorie cu 3-0, la masa verde, a dinamoviștilor antrenați de Andrei Întuneric ar constitui, cu siguranță, și o infuzie de moral în vederea partidei de mâine, contra Focșaniului.

                În fine, tot în Seria a II-a și tot sâmbătă, de la ora 17.00, Aerostar Bacău (locul 6) se va deplasa în fieful vecinei de clasament, CS Făurei (locul 7).

                În ciuda perioadei nefaste (doar o remiză în ultimele trei partide, incluzând și meciul de Cupă, de la Fălticeni), și a problemelor din atac (Vraciu este indisponibil până anul viitor ca urmare a intevenției chirurgicale suferite la genunchi), „aviatorii” conduși de Mișu Ionescu speră să se întoarcă de la Făurei cu punct sau puncte.

                Seria I: CSM Pașcani- Știința Miroslava, Ceahlăul Piatra Neamț- Dante Botoșani, CSM Bacău- Hușana Huși, Sporting Juniorul Vaslui- Foresta Suceava, Bucovina Rădăuți- Șomuz Fălticeni.

                Seria a II-a: CSM Râmnicu-Sărat- Sporting Liești, FC Dinamo Bacău- CSM Focșani 2007, SC Oțelul Galați- Viitorul Ianca, CS Făurei- Aerostar Bacău, Metalul Buzău- Sportul Chișcani.

                Karate/ Cupa României SKDUN: Ioan Miron, trei din trei

                Noi medalii în contul Clubului Sportiv „Dan Botezatu” Bacău. De data aceasta, la Cupa României la karate SKDUN derulată recent, la Voluntari.

                Gruparea băcăuană s-a prezentat la Voluntari cu un singur sportiv, Ioan Miron, care a cucerit trei medalii la trei probe diferite: argint la kumite individual tineret Sanbon Shobu 70 kg, bronz la kumite individual tineret Ippon Shobu 70 kg și bronz la kata individual tineret (centuri maro și negre).

                „Ca de obicei, Ioan a demonstrat că putem duce cu succes mai departe numele unui campion, Dan Botezatu, intrând în medalii la toate probele la care a participat.

                Speram să câștige una dintre finalele de la kumite, însă este vizibilă lunga pauză competițională de până acum. Va urma, firesc, examenul său de centură neagră, pe care sunt ferm convins că-l va trece cu brio”, a declarat antrenorul CS „Dan Botezatu”, Ionuț Cășeru, care a adăugat:

                „Sperăm ca de anul viitor să mergem iar în formulă completă la competiții, cu tot lotul, unde Ioan va fi unul dintre vârfurile de lance ale clubului”.

                The Wine Room, cel mai nou magazin de profil din Bacău

                O idee pornită din studenție, a băcăuanului Emilian Iojă, a prins viață la începutul acestei săptămâni. Este vorba de un magazin specializat în vinuri, și nu numai, un magazin rafinat, pentru cunoscători, dar și pentru cei care vor să descopere tainele vinului românesc. Emilian Iojă, născut și crescut în Bacău, a urmat cursurile Școlii Gimnaziale „Alexandru Ioan Cuza”, a făcut liceul la Colegiul Tehnic de Comunicații „N.V. Karpen” și studiile universitare la Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău, la „energetică industrială” și un master de „administrarea afacerilor”. Drumul prin instituțiile de învățământ nu prea au tangență cu vinurile, iar povestea „The Wine Room” devine cu atât mai interesantă. Așa că am stat de vorbă cu Emilian Iojă și astfel s-a născut acestă poveste cu nume englezesc dar cu substanță românească. Aflăm totul despre The Wine Room dintr-un interviu cu Emilan Iojă, creatorul acestui magazin în Bacău.

                -Ați deschis The Wine Room pe 13 septembrie.

                -N-am avut niciodată probleme cu superstițiile. Chiar nu a contat că e în 13, important a fost să încep de luni. Început de săptămână, început de an școlar, luni e începutul începuturilor.

                -Înainte de a deschide The Wine Room cred că le-ați spus tuturor rudelor și prietenilor. Au venit cu toții la deschidere?

                -Au fost prezenți la deschidere. Am organizat și un eveniment cu degustare și am respectat toate normele sanitare impuse.

                „Propun promovarea vinului românesc”

                -Ați deschis. Ce propune The Wine Room băcăuanilor?

                -Eu și The Wine Room, pentru că eu sunt în spatele acestui proiect, propun promovarea vinului românesc. Avem doar vinuri românești, de la crame mici și mijlocii. Am evitat „coloșii”, să le zic așa, pentru că acele produse se găsesc peste tot, în supermarketuri ș.a.m.d. Producătorii mici, ca și mine, la început de drum, au nevoie de susținere. Și dacă noi, magazinele specializate, nu-i susținem… este foarte greu să promovăm vinul românesc. Noi avem vinuri foarte bune dar românul e reticent la cumpărarea unui vin românesc. Dacă îi propui un vin, să zicem italia, care costă 50 de lei, și unul românesc superior calitativ, de cele mai multe ori îl preferă pe cel străin.  De aceea, aici la The Wine Room, am amenajat un loc special, cu două locuri, intim, dotat cu cărți de specialitate în care poți să citești câteva pagin în care să afli cum să consumi un pahar de vin, despre degustări, despre vinuri, soiuri, etc.

                -Cu alte cuvinte, faceți și educație în domeniu…

                -Este un alt punct pe care ni-l propunem.

                16 crame și peste 130 de etichete

                -Cum ați procedat pentru început?

                -Unele vinuri le am direct de la producători iar unele de la distribuitori. Vorbesc de distribuitori din Bacău, Iași și Piatra Neamț. În acest moment avem listate 16 crame, peste 130 de etichete, soiuri internaționale și românești: Fetească Albă, Muscat Otonel, Negru de Drăgășani. Cele internaționale: Chardonnay, Riesling de Rhin (sau Rhein Riesling), Merlot, Sauvignon Blanc. Toate sunt vinuri din pământ românesc

                -Și nu aveți niciun vin din import?

                -Înafară de Lambrusco și Proseco, care nu se produc în România, totul e autohton. Cele două vinuri le-am adus la cerere, pentru că lumea încă bea vin dulce și Lambrusco e din zona dulce slab alcoolizat. Iar Proseco e un vin ușor, cunoscut, cu toate că avem vinuri spumante, produse în metoda charmat, exact ca Proseco, fermentat în tanc de inox.

                -Știam că și noi avem vinuri dulci, cum ar fi Tămâioasa Românească.

                -Tămâioasa Românească nu are origini românești. Vine din zona strugurilor aromați și are „rude” prin Grecia și Bulgaria. Se numește așa pentru că s-a adaptat foarte bine la noi și s-a creat această Tămâioasă Românească. Este un vin parfumat apreciat mai ales de doamne și domnișoare.

                „Un vin sec e mult mai revigorant”

                -Ați deschis de foarte puțin timp. Totuși, care a fost cel mai bine vândut vin?

                -Cel mai bine vândut a fost vinul demisec. Eu îmi propun să promovez vinurile premium iar consumatorul să se îndrepte mai mult în zona de vin sec.

                -Deci e o chestie de gusturi? Unii spun că de la vinul sec „îți sare căciula din cap”.

                -Dar vinul sec nu înseamnă acru. Vinul sec înseamnă aciditate ridicată, zahăr puțin, iar dacă ți se pare acru depinde de sortimentul de strugure din care e făcut. „Acru” e zona de verde, de lămâie. Eu chiar recomand. Un vin sec e mult mai revigorant.

                De la vinul din strugurii din spatele casei la Wine & Spirit Education Trust

                -Aveți multe cunoștințe despre vinuri. De unde această pasiune de a duce vinul mai departe, dincolo de o petrecere cu vin din studenție?

                -Ca mai toată lumea care are câțiva butuci de vie în spatele casei, la țară, am zis întotdeauna că este mult mai mult legat de vin. Și am zis să studiez, să beau… M-am apucat prin consum… Am consumat, cred, cinci sute și ceva de etichete diferite din totalul de peste un milion și cinci sute de mii existente în lume. Așa că am zis să descopăr povestea. Am fost autodidact, după care, la Londra fiind, pentru că am trăit și acolo o perioadă, am zis să urmez un studiu la Wine & Spirit Education Trust, cea mai mare școală de educare în băuturi alcoolice. Am absolvit nivelul II, care se ocupă de soiurile internaționale. Asta s-a întâmplat în octombrie 2019. Înainte mi-am dorit să urmez un curs de somelier în România. Dar pentru că am fost plecat șase ani la Londra, am urmat acest curs. În Bacău nu s-a organizat nici un curs de somelier. Nu sunt specialist. Sunt puțin peste nivelul consumatorului normal. Pentru că știți cum e. Noi, românii, suntem buni la toate. Îmi place să consum, îmi place să testez și îmi place să descopăr. Bine, consum responsabil… E multă poveste într-o sticlă de vin. De la ziua în care se face tăierea, de la ziua și ora când se culege, metodele de vinificare, după care urmează maturarea în butoi, în sticlă, apoi depozitarea în pivniță, ș.a.m.d.

                -Și să stea într-un anumit fel.

                -Ideal e ca sticla să stea culcată, lichidul din sticlă să intre în contact cu dopul.

                Despre vinuri de colecție

                -O sticlă bună de vin, cât poate să stea pe raft sau în condiții speciale de depozitare?

                -Depinde de vin. Sunt vinuri care sunt făcute să țină și vinificatorul știe asta după ce a gustat mustul… Durata medie a unei sticle de vin, vorbim de cele roșii, pleacă de la 5 și poate să ducă până la 20 de ani. După 20 de ani…depinde foarte mult de condițiile de depozitare. Sunt vinuri din ”45 din ”65 care încă sunt pe piață. Se cumpără, se licitează, unii mai consumă. Dar nu toată lumea le consumă. Să dai 20.000 de euro pe o sticlă de vin… Vorbim aici de investiție și de colecție.

                -Cu alte cuvinte, poți cumpăra o sticlă de vin doar pentru a o admira…

                -Da. Eu sunt asociat la un club din Danemarca, am listă de prețuri și dacă vrea cineva pot să aduc la comandă toate acele vinuri. Vorbim de vinuri cu prețul de la 1.500 de euro, și chiar săptămâna trecută a fost un vin în ofertă cu 39.000 de euro.

                – Să revenim la The Wine Room din Bacău, înafară de vinuri mai aveți și alte produse.

                -Da. Avem și whisky, digestive, gin, coniac, dar și cutii de cadouri. Adică foarte bine se poate oferi cadou o sticlă de vin, într-un ambalaj special.

                -Și dacă ar fi să vorbim la prețurile de la vinuri?

                -Avem un minim de 28 de lei iar maxim ar fi un vin de 230 de lei. E vorba de o Fetească Neagră din Dealu Mare, ediție limitată, de la o cramă micuță care face vinuri puternic alcoolizate ca să reziste în timp. E o Fetească Neagră din 2014. Dar gama medie e între 40 și 60 de lei.

                -Sunteți la început de drum și cred că aveți și o strategie de dezvoltare.

                -Să o luăm pas cu pas. Întâi să vedem cum evoluează piața, cum ne lasă pandemia și o să ne adaptăm în funcție de cerințele pieții. În ideea promovării vinurilor avem în vedere organizarea unor evenimente. Sigur, acum să ne permită și legea. Împreună cu cramele vom propune seri de degustare…

                -Există concurență?

                -Loc este pentru toată lumea. Din ce știu eu, există diferențe între magazinele de profil din Bacău. Eu am cel puțin trei crame care nu există în Bacău.

                -Acum există și comerțul electronic.

                -Da. Și noi avem un site, thewineroom.ro. În general, pe online vinul e mai ieftin dar vine cu anumite implicații, cum ar fi: comandă minimă, alegi după pozele de pe site și nu după ce e în sticlă, chiar dacă are descriere. Într-un magazin specializat poți să primești consultanță, recomandări pentru un eveniment sau ce poți să consumi la o masă. Rolul meu aici ăsta e. Să te îndrum spre o asociere perfectă mâncare-vin… Și, în unele cazuri există și posibilitate de degustare. În acest sens o să lansăm și niște pachete de degustare. O să propunem pe săptămână câteva vinuri și clientul poate să vină să deguste patru-cinci vinuri.

                -Și dacă cineva vrea să organizeze un eveniment, să spunem… o nuntă?

                -Da, este foarte important, asigurăm vinuri pentru evenimente. Pentru evenimentele mari putem acorda și discounturi. Promovăm vinuri românești, mâncarea românească! Vă așteptăm în magazin!

                The Wine Room Bacău s-a deschis pe str. Ștefan cel Mare Nr. 19, peste stradă de Arena Mall. Puteți obține și alte informații de pe conturile facebook și instagram „The Wine Room Bacău” sau de pe site-ul thewineroom.ro. Telefon: 0745.622.674.

                IMPORTANT

                Până pe 2 octombrie 2021 poți primi un discount de 5% din valoarea vinurilor achiziționate de la The Wine Room Bacău dacă vei folosi codul: WNDESe.

                 

                De jale

                Dom’le, că se bălăcăresc ăștia pe putere, nu prea-mi pasă. Cu toate că, din cauza lor, de când își tot toarnă unii altora catran cu pene de papagal, admit că mi-a cam crescut rata la bancă. Din păcate. Și tot din cauza crizei guvernamentale, și facturile s-au dus rachetă în sus. Plus mâncarea care, știm cu toții că nu mai e ce-a fost. E jale, rău. De bine de rău, nepricepuții ăștia de la guvernare (vădit îndreptați împotriva românilor care, culmea!, ca fraierii i-au trimis acolo), ei bine, tot mai au câte o ciorbă ieftină la bufetul din Parlament, și un copan – două cu piure.

                Fără pâine, căci dacă premierul Superman nu consumă… Mi-e jale de mama care nu mai apucă să-și vadă pensia mărită, și așa ruptă de prețurile care nu mai contenesc să crească. De bună seamă, în țară nu vezi lapte și miere curgând la tot pasul. Iar de bani ăia mulți, de-afară, cu care defila Iohannis, înainte de alegerile parlamentare din toamna trecută, nu mai vorbește nimeni. Nu că ar fi făcut-o vreodată…Tare mi-e teamă că nici măcar nu-i vom mirosi vreodată. Cert e că nu am asistat la acea dezvoltare accelerată promisă de „galbenii” de la putere.

                Au prosperat, cum altfel?, firmele de casă ale guvernanților, care au tot făcut afaceri cu spirt, măști și teste Covid, dar și, în egală măsură, multinaționalele care continuă să ne vâre sub nas pâine făcută din aluat congelat adus de-afară. Iar dacă va fi să avem ceva creștere economică, să se știe că în niciun caz în baza banilor promiși electoral, fluturați ca la nuntă, de „băeții” lui Vasilică Mincinosul. Prost este este că eventuala creștere determinată, ca de fiecare dată, de recoltele bogate din vară ale fermierilor, a fost anulată de scumpirile în avalanșă ale gazelor, curentului și carburanților, în cârdășie cu creșterea euroiului.

                Regretul cel mare este că indivizii ăștia de la putere, fără simț civic, fără obraz și fără credință nu vor da socoteală nimănui, niciodată – nici acum, nici mai încolo. Eventual ne vom consola că, de vor pleca, peste câțiva ani, nu va plânge nimeni după ei. „Drum bun!”, le zic de pe-acum. Sau poate „Marș!”.

                Investiții în școlile din Moinești

                  Reîntoarcerea în mijlocul colectivului a fost o adevărată sărbătoare atât pentru elevii cât și pentru dascălii din Moinești. O delegație numeroasă condusă de Valentin Vieru, primarul municipiului Moinești, însoțit de viceprimarul Bogdan Legănuș și o mulțime dintre consilierii locali, a făcut un adevărat tur de forță participând la deschiderea festivă la șapte unități de învățământ, conform unui program strict: Grădinița Ghiocel (nou construită), Școala Gimnazială Ștefan Luchian (lucrările de reabilitare și modernizare au fost finalizate), Școala Gimnazială Tristan Tzara, Colegiul Tehnic Grigore Cobălcescu (continuă lucrările de reabilitare și modernizare), Școala Gimnazială Alexandru Sever (continuă lucrările de reabilitare și modernizare), Liceul Teoretic Spiru Haret și Școala Gimnazială George Enescu (lucrările de reabilitare și modernizare au fost de asemenea finalizate).

                  „Investițiile în infrastructura de învățământ din municipiul Moinești din acest an au totalizat peste 6,3 milioane de euro, incluzând aici și cele șase terenuri de sport reabilitate, modernizate și dotate la standarde europene – fiecare dintre unitățile de învățământ având acum tot ceea ce este necesar pentru desfășurarea orelor de sport și educație fizică pentru copii și adolescenți. Continuăm acest program de investiții și sperăm ca în cursul anului viitor să putem accesa noi surse de finanțare pentru demararea lucrărilor atât la Liceul Teoretic Spiru Haret cât și la Școala Gimnazială Tristan Tzara! Le dorim succes elevilor în noul an școlar – să aibă parte de împliniri, bucurii și reușite! Le urăm dascălilor înțelegere, putere, calm și sănătate iar părinților și bunicilor multă răbdare și iubire!”, a declarat primarul municipiului Moinești, domnul Valentin Vieru.

                  La festivitățile prilejuite de deschiderea noului an școlar de la Școala Gimnazială George Enescu au mai participat deputatul PNL Mircea Fechet, Narcis Jitaru – subprefectul județului Bacău, inspectorul școlar general adjunct al ISJ Bacău, Lavinia Misăilă și inspectorul școlar al ISJ Bacău, Mihaela Franț – toți foarte bucuroși de proiectele care au fost realizate aici sau sunt încă în derulare. „Investițiile în educație sunt cele care dau cele mai bune rezultate pentru construcția unui viitor grozav – sunteți un exemplu pentru toate administrațiile locale din județul nostru”, a ținut să sublinieze în discursul său, Narcis Jitaru, subprefectul județului Bacău.